ACTIVITATEA UMANA SI STRUCTURA EI PSIHOLOGICA

Una dintre cuceririle cele mai importante pe care psihologia le-a dobandit in plan metodologic , de-a
lungul evolultiei sale istorice , o costituie elaborarea conceptului de activitate si implicarea lui in
analiza si explicarea functiilor si proceselor psihice particulare.
Activitatea este o succesiune de actiuni, actiunea fiind integrarea unor operatii urmarind un obiectiv
imediat. Activitatea implica o serie de actiuni exterioare care in ansamblu au fost
denumite comportament. Incluzand si actiunile interioare, mentale, vorbim de conduita. Orice conduita,
orice activitate se indreapta spre un scop, catre care converg toate actiunile componente. Exista deci un
efort de sinteza, de integrare specific activitatii. Tendinta de organizare, de unificare este o
caracteristica generala a organismului. Din punct de vedere anatomic, celulele sunt grupate in tesuturi,
acestea se impletesc in organe, organele alcatuiesc aparate, toate fiind subordonate necesitatilor
organismului in intregimea sa. Psihicul este si el un vast sistem, compus din numeroase subsisteme.
Sherrington C. a observat reactiile unui animal spinal (caruia i s-au sectionat legaturile cu creierul,
ramanand posibile doar reactiile datorate maduvii spinarii). Cand i se intepa un picior din spate, o data
cu retragerea acestuia avea loc o intindere a celuilalt picior din spate, dar si intinderea si flexia celor din
fata (o schitare a alergarii). Chiar si cele mai simple reflexe spinale nu sunt izolate, ci apar miscari
coordonate cu ele. Reactia face parte dintr-un integron (ansamblu unitar de elemente interdpendente).
Toate functiile psihice se subordoneaza acelui macrosistem care e persoana si indeosebi eul constient.
Activitatea este unitara, tocmai fiindca exprima persoana cu profilul ei caracteristic, fiind in functie de
ierarhia scopurilor, aspiratiilor ei. Executia, faptele presupun insa o succesiune de obiective partiale si
de mijloace adecvate.
H. Murray distinge in ansamblul activitatii trei trepte de complexitate crescuta. Elementul cel mai
simplu este procedeul. Procedeele sunt mici unitati de comportament vizand obiective imediate: „a se
uita la T.V.', „a vorbi cu un prieten'. Sunt fragmente de comportare de-sine-statatoare prin care putem
caracteriza pe cineva. Fiecare are un anume stil: intalnindu-se cu un prieten, unii vorbesc ei si nu prea il
lasa pe celalalt sa spuna ce crede, altii il tachineaza, altii au mania contrazicerii etc.
Treapta urmatoare este de o complexitate mult mai mare. Intitulata serie, prin asemanare cu serialele
televiziunii, ea se refera la o perioada in care predomina un obiectiv central: „perioada alegerii
profesiei', „studentia', „perioada intemeierii unei familii' s.a.
Intervalul cel mai mare cuprinde in el majoritatea sau chiar toate seriile urmarite in cursul existentei: e
programul serial ori „planul temporal' vizand esalonarea proiectelor, stabilirea succesiunii scopurilor
intermediare catre realizarea unui ideal. Un astfel de program ar putea cuprinde: perioada alegerii
profesiei, studentia, stagiul militar, casatoria, viata intr-un orasel de provincie, colaborari in presa
locala, incadrarea la un ziar central si mutarea intr-un oras mare, afirmarea ca ziarist.
Activitatea umana presupune o inlantuire de scopuri, un proiect de existenta care incepe sa se contureze
o data cu adolescenta. Planul temporal depinde de: mediul social, modelele de existenta, posibilitatile
persoanei. Un rol important il au aptitudinile individului, succesele sale scolare, dar si circumstantele
sociale. El se elaboreaza mai mult sau mai putin constient. Sunt tineri care stiu exact ce doresc, pe cand
altii se preocupa cel mult de viitorul apropiat. Oricum, alegerea cere reflexiune, decizie caci se ivesc tot
felul de situatii, alternative, conflicte. Aici intervine acea capacitate numita vointa si are o mare
insemnatate in urmarirea cu consecventa a scopurilor propuse, trecand peste tot felul de obstacole. De
aceea consideram activitatea umana ca fiind una voluntara, spre deosebire de cea desfasurata de
animale: activitatea instinctiva.
Structura psihologica a activitatii
Vointa reprezinta capacitatea de a actiona in vederea realizarii unui scop constient, infrangand
anumite bariere interioare sau exterioare.
Exemplu: Presupunem un student, invatand pentru un examen dificil care are loc a doua zi. Deodata,
primeste un telefon de la un prieten care ii zice ca azi e ultima zi cand pot vedea un film foarte bun.
Daca studentul lasa totul balta si alearga la cinema, el n-are vointa. Cel care are vointa sta si
reflecteaza cum sta cu invatatul si, de obicei, ramane in continuare la masa de lucru, promovarea
examenului fiind mai importanta.
Actul voluntar presupune patru etape.
a) Aparitia conflictului. Acesta poate fi de trei feluri, in functie de caracterul celor doua alternative. E
nevoie de reflexiune atunci cand toate au cam aceeasi pondere, fiindca daca una este mult mai intensa,
declanseaza actiunea imediat. In aceasta faza se constata dificultatea alegerii unei solutii si consecintele
mai mult sau mai putin grave ale unei nechibzuinte.
b) Deliberarea, adica analiza fiecarei alternative, a consecintelor neglijarii ei. Ce se intampla daca
intrerup invatarea, se intreaba studentul? Apoi analizeaza daca nu poate ocoli bariera: „Sa ma scol
maine mai devreme si sa recuperez timpul pierdut sau sa ma inteleg cu colegii ca sa intru la examen la
amiaza si pana atunci am timp de repetat'. Deliberarea presupune si alcatuirea unui plan pentru a putea
elimina sau micsora riscurile in cazul alegerii unei alternative. Ea poate dura multa vreme (alegerea
carierei), insa alteori e extrem de scurta.
Exemplu: unui sofer ii sare in fata un copil, pe neasteptate si-1 loveste. Ii poate veni in gand sa fuga,
nefiind nici un martor, imediat, totusi, opreste si acorda copilului ajutorul cuvenit.
Uneori deliberarea e formala, iluzorie, caci hotararea e luata, doar se cauta argumente pentru a o
justifica in fata altora sau in fata propriei sale constiinte.
c) Decizia e momentul caracteristic al vointei. Ma hotarasc pentru una din alternativc si pentru tactica
necesara. Sunt oameni capabili sa se hotarasca repede. Altii sunt foarte oscilanti si ezita multa vreme,
uneori chiar trece timpul in care decizia ar fost utila. Este una din deosebirile dintre omul practic si
tipul teoretic. Este caracterizata si de nuanta temperamentala a individului.

d) Executarea hotararii este neglijata de unii psihologi. Totusi, este edificatoare in privinta calitatilor
de vointa ale unei persoane. Nu e suficient sa iei o hotarare, trebuie sa poti lupta impotriva dificultatilor
rezultate din decizia respectiva.
Exemplu: un alcoolic hotaraste sa nu mai bea „nici o picatura'. Decizia e respectata doua zile, dar in
a treia zi se intalneste cu un tovaras de pahar care-1 informeaza ca la „local” s-a adus un vin
„strasnic', eroul nostru nu rezista si decizia s- a spulberat. Actul de vointa a ramas trunchiat de ceea
ce este esential si anume respectarea deciziei luate.
Literatura de specialitate stabileste urmatoarele etape privind structura activitatii umane:
1) conceperea situatiei (stabilirea obiectivului ce urmeaza a fi realizat);
2) deliberarea (examenul solutiilor disponibile, inventarierea argumentelor „pro' si „contra' in functie
de sistemul de valori de care ele dispun, ezitarile si pendularile intre diversele alternative);
3) decizia (retinerea unei singure variante actionale din cele disponibile);
4) executia (traducerea in fapt a actului respectiv si realizarea obiectivelor propuse).
Aceasta schema este populara si arhicunoscuta.
Comentariile care s-au facut in legatura cu ea sunt:
• nu toate fazele actului presupun prezenta vointei, deci a efortului voluntar. Paul Foulquie considera
ca actul propriu-zis si exclusiv care apartine vointei este doar decizia „care consta in rezolutia ferma si
definitiva de a executa proiectul estimat ca rezonabil'. Celelalte trei faze sunt expresia altor fenomene
psihice, relevand prezenta ratiunii sau inteligentei. Punctul de vedere potrivit caruia decizia este faza
fundamentala a actului voluntar este larg raspandit in psihologie.
• nu toate fazele sunt acceptate in structura actului voluntar. Sub influenta existentialismului si mai
ales a psihanalizei, schema clasica a actului voluntar este contestata. Este pusa la indoiala, si uneori
chiar total negata, valoarea deliberarii. „Cand eu deliberez, jocurile sunt deja facute' afirma Sartre.
Mare parte a actelor noastre, spun psihanalistii, sunt determinate inconstient, asa incat deliberarea nu
este decat o comedie, o rationalizare a posteriori. Vointa este, intr-adevar, expresia constiintei de sine,
dar ea este si expresia intregii personalitati a individului, ea este expresia invatarii, inteligentei,
educatiei sociale, dar si a motivatiilor inconstiente;
• fazele actului voluntar nu parcurg ordinea prescrisa de schema clasica. Activitatea noastra interioara
este plina de confuzie, considera Foulquie. In focul actiunii, nu observam distinctia neta a
momentelor care pun succesiv in joc functii psihice diferite. Suntem in intregime
in fiecare dintre demersurile noastre mentale. N-ar fi exclus ca momentele actului
voluntar sa se inverseze, sa se revina asupra unora dintre ele, sa fie compromise
altele.
Fara indoiala ca decizia are o pondere deosebita, dar stim bine chiar din
experienta cotidiana ca de multe ori decidem, luam hotarari pe care insa nu le
putem duce la bun sfarsit. Poate fi socotit om de vointa cel care decide bine si
repede, dar nu-si traduce in fapt deciziile luate? Astfel, toate fazele actului
voluntar isi au semnificatia si importanta lor, insa cea mai importanta este
ultima, executia, deoarece ea reprezinta finalizarea actului respectiv. Proba
autenticitatii proiectului stabilit, a corectitudinii deciziei luate o constituie
indeplinirea proiectului. Daca procesualitatea se opreste in una dintre faze,
inaintea executarii, nu avem de a face cu un act voluntar propriu-zis, ci cu
procese cognitive, afectiv-motivationale, rational-decizionale. Neintegrate,
nesubordonate si necontrolate de efortul voluntar ele nu se convertesc in
momente ale actului voluntar, ci raman de sine statatoare.