Sunteți pe pagina 1din 1

Roata timpului (The Wheel of Time) este o serie de cărți fantasy scrise de autorul american

James Oliver Rigney Jr. (sub pseudonimul de Robert Jordan). Inițial și-a propus ca seria să conțină
6 cărți, aceasta constând în acest moment din 11 cărți publicate și o carte ce va începe să apară
în toamnă (noiembrie 2009), primul volum și în anii următori (noiembrie 2010 și noiembrie
2011), acestea fiind separate în trei volume la rândul lui. Seria, remarcabilă prin mărimea ei, este
inspirată din elementele mitologice cât și legendare din Europa și Asia, printre acestea se numără
și natura ciclică a timpului găsită și în Hinduism și Budism cât și conceptele balansului, dualității
și respectului pentru natură găsit în Daoism. Seria a fost parțial inspirată și din ‘Război și Pace’ a
lui Lev Tolstoi. Cărțile de la 8 la 11 au ajuns #1 în topul ‘New York Times bestseller list’, iar până în
12 august 2008, din serie au fost vândute 44 de milioane de copii pe tot globul, de asemenea au
fost create un joc pe calculator, un joc de rol (role-playing game) și un album audio. Drepturile
pentru difuzare televizată și pentru film au fost vândute de mai multe ori, cel mai recent au fost
cumpărate de ‘Universal Studios’.

Roata timpului este o roată cu șapte spițe, fiecare reprezentând o Vârstă. Pe măsură ce roata
timpului se învârtește, Vârstele vin și pleacă, lăsând fiecare amintiri care se schimbă în legendă și
spoi sunt uitate până la revenirea aceleiași Vârste.

S-ar putea să vă placă și