Karen Horney: Psihologia feminina

1. K. Horney - schita biografica

2. Trebuintele copilariei: siguranta si satisfactie

3. Trebuinte si tendinte nevrotice

4. Psihologia feminina

Terminologie in teoria lui Horney

6. Reflectie critica, recapitulare si consolidare

1. Karen Horney (1885 - 1952) - schita biografica

 S-a nascut intr-un sat de langa Hamburg, dintr-un tata norvegian (50 ani) si o mama daneza, cu 17 ani
mai tanara decat sotul sau.

 Tatal sau era un tip dominator, rigid, tacut, foarte religios. Mama era draguta, vioaie si cu o gandire
libera. Fiind al doilea copil, ea se indoia ca parintii sai o iubesc, fiind geloasa pe fratele mai mare.

 Il admira mult pe tatal sau si ar fi vrut sa-i castige atentia si dragostea, dar se simtea intimidata si
respinsa: tatal facea dese comentarii depreciative asupra infatisarii si inteligentei ei. Desi era realmente
draguta, se simtea dezagreabila si ca atare nefericita. Credea ca ar fi fost grozav sa aiba un tata pe care
sa-l poata iubi si stima, Karen Horney scria in jurnalul ei: “Nu pot sa fac asta. Nu-l pot respecta pe omul
care ne face pe toti nefericiti”.

 Era apropiata de mama ei si o adora, vrand sa-i castige afectiunea prin supunere si blandete. Pe la 9 ani,
gasind ca tactica sa este fara rezultat, a incercat sa se razbune pentru sentimentele sale de inadecvare -
“nu pot fi frumoasa, voi fi desteapta” - luptand mult pentru a fi cea mai buna din clasa. Mai tarziu, dupa
ce a fost psihanalizata de un discipol al lui Freud, si-a dat seama de ostilitatea acumulata din cauza
absentei sentimentului de siguranta si a afectiunii parintesti.

 La 12 ani, fiind bolnava si avand un medic curant deosebit de atent si afectuos, a hotarat sa devina
doctor. In adolescenta s-a straduit sa invete cat mai bine, pentru a putea urma facultatea de medicina.
Tatal sau s-a opus cu strasnicie acestei vocatii si, atunci cand Karen a fost admisa la Universitatea din
Freiburg, mama ei si-a parasit sotul si s-a mutat cu ea.

 In 1909, la varsta de 24 de ani, Karen Danielson s-a casatorit cu Oscar Horney, avocat berlinez, cu care a
avut 3 copii

 Tot in aceasta perioada a urmat un stadiu de formare in psihanaliza. Magistrul si psihanalistul sau i-a
vorbit lui Freud despre ea in termeni elogiosi.

 In 1926, la 41 de ani, s-a separat de sotul sau si peste 6 ani a emigrat in SUA, intai la Chicago, apoi la
New York. A fost prietena cu E. Fromm si H.S. Sullivan. Elaborarea teoriei sale este legata de perioada
 americana. Ea este considerata o protagonista a culturalismului american, accentuand rolul factorilor
sociali si culturali in strucutrarea personalitatii si in etiologia nevrozelor.

 Catre sfarsitul vietii, ea a devenit interesata de budismul Zen si a vizitat cateva manastiri budiste din
Japonia.

2. Trebuintele copilariei: siguranta si satisfactie

Siguranta si satisfactie

K. Horney era de acord cu Freud in privinta importantei primei copilarii pentru modelarea personalitatii,
dar considera ca influenta predominanta este a socialului si nu a biologicului. Nu exista stadii de dezvoltare
obligatorii si nici conflicte inevitabile. Profund marcata de experientele din copilarie, ea acorda o importanta
decisiva trebuintei de siguranta si celei de satisfactie, prima fiind cea mai importanta. Nici o fiinta nu poate
vietui daca nu are asigurata satisfacerea unei trebuinte bazale: hrana, apa, somn, s.a., dar aceste trebuinte bazale
nu au un rol in structurarea personalitatii. Ceea ce este esential este trebuinta de siguranta si absenta fricii.
Masura in care aceasta trebuinta este satisfacuta va determina normalitatea personalitatii adulte.

Comportamentul parintilor fata de copil, modul in care ei creeaza sentimentul de siguranta, prezenta sau absenta
caldurii si a afectiunii, il ajuta pe copil sa depaseasca eventualele conflicte. Intarcatul prematur, bataia si
experientele sexuale timpurii sunt mult mai putin traumatizante, considera Horney, atat timp cat copilul se simte
iubit si acceptat –ca atare in siguranta. Unii parinti nu actioneaza in sens pozitiv si provoaca ostilitatea copilului
(ex: isi arata preferinta pentru ceilalti frati, dau pedepse nedrepte, au un comportament aberant, fac promisiuni
neonorate, ii ridiculizeaza, ii umilesc, ii izoleaza de ceilalti).

Surse de ostilitate:

 Dependenta si neajutorarea Copilul simte daca afectiunea parintilor este reala sau prefacuta, nu este
impresionat de aparente si va acumula sentimente de ostilitate fata de parinti. In buna masura, aceste
sentimente de ostilitate vor fi reprimate, din mai multe motive: copilul se simte neajutorat in raport cu
parintii, dependent de ei, se va teme de parinti. Neajutorarea copilului este un concept foarte important in
conceptia lui K. Horney, care il considera o conditie primordiala a dezvoltarii comportamentului nevrotic.
Atat rasfatul cat si asprimea nejustificata mentin sentimentul de neajutorare si dependenta si, cu cat copilul
se simte mai neajutorat, cu atat va fi mai putin inclinat sa se opuna sau sa se revolte impotriva parintilor. Dar
sentimentele de ostilitate trebuiesc reprimate, copilul fiind in continuare dependent de parinti: “trebuie sa-
mi reprim sentimentul de ostilitate pentru ca am nevoie de tine”.

 Frica si nesiguranta Copilul se teme de parinte, pentru ca acesta isi impune autoritatea prin metode
directe (pedepse, bataie) sau indirecte (intimidare), si devine temator fata de tot ce-l inconjoara. Cu cat
sentimentul de nesiguranta creste, cu atat ostilitatea va fi reprimata mai mult. Constientizarea ostilitatii ii
produce sentimente de vinovatie pe care si le reprima: “trebuie sa-mi reprim ostilitatea pentru ca mi-e
frica de tine”.

 Dragostea poate fi o alta sursa de ostilitate. Copilul isi reprima ostilitatea, provocata de manifestarile
excesive de dragoste, de teama sa nu o piarda asa cum este ea, superficiala. Aceasta se intampla in
situatiile in care parintii repeta continuu copilului ce mult il iubesc si cate sacrificii fac pentru el, dar acesta
simte ca sub aparente nu se ascunde caldura si dragoste autentica. Constientizarea faptului ca cuvintele sunt
substitute pentru sentimente adevarate produce ostilitate, dar aceasta nu poate fi exprimata fara a deteriora
situatia: “trebuie sa-mi reprim ostilitatea pentru a nu pierde si aparenta dragostei”.
 Neajutorarea, teama si dragostea pot duce la reprimarea ostilitatii in scopul de a nu deteriora situatia. In
plus, modelele culturale culpabilizeaza copilul in cazul in care este ostil sau rebel. Aceasta ostilitate reprimata
este sursa anxietatii bazale.

Anxietatea bazala

Concept fundamental al teoriei horneyene, anxietatea bazala este definita ca senzatia coplesitoare si
insidioasa de singuratate si neajutorare intr-o lume ostila. Ea sta la baza oricarei relatii cu ceilalti. Anxietatea si
ostilitatea se pot manifesta deschis sub forma simptomelor nevrotice. Omul se simte mic, insignifiant,
neajutorat, abandonat, in pericol, intr-o lume care este peste masura de inselatoare, ostila, umilitoare si
tradatoare. In aceasta situatie exista 4 modalitati de autoprotectie fata de anxietate: castigarea afectiunii,
supunerea, dobandirea puterii, evitarea.

 Castigand afectiunea celorlalti, persoana gandeste, de fapt, “daca ma iubesti, nu ma vei rani”. Facand
orice doreste celalalt, incearcand sa-l mituiasca intr-un fel sau altul, sau, dimpotriva, santajand
sentimental sau amenintand, persoana nu se va da inapoi de la nimic pentru a obtine certitudinea ca
celalalt o iubeste.

 Supunerea presupune conformare la dorintele unei persoane sau ale tuturor. O astfel de persoana evita
orice ar putea sa contrarieze pe ceilalti: nu critica, nu ofenseaza in nici un fel, isi reprima propriile
dorinte, ba chiar nu se poate apara de insultele celorlalti de teama ca reactia de aparare sa nu-i irite pe
ofensatori. Astfel de persoane cred cu adevarat ca sunt lipsite de egoism si se sacrifica pentru ca isi
spune: ”daca ma supun nu voi fi lovit”.

 A dobandi putere asupra celorlalti presupune depasirea, compensarea anxietatii, prin atingerea
succesului, sau printr-un sentiment de superioritate fata de ceilalti: ”daca am putere nimeni nu ma
poate lovi”. Aceste 3 mecanisme au ca element comun faptul ca persoana incearca sa infrunte anxietatea
interactionand cu ceilalti.

 Al patrulea presupune protejarea propriei persoane prin evitarea celorlalti (in sens psihologic) persoana
ne mai depinzand de altii in satisfacerea propriilor trebuinte (ex: strange avere ca sa aiba pe ce se baza).
Detasandu-se psihologic de ceilalti, persoana evita sa mai fie ranita: “daca ma retrag, nimic nu ma
poate rani”. Aceasta cale duce la minimizarea trebuintelor emotionale si la preocuparea excesiva pentru
pastrarea bunurilor si valorilor dobandite, preocupare care, in final, este creatoare de anxietate
suplimentara si nu rezolva trebuinta de siguranta.

Etiologia nevrozelor se afla asadar in relationarea cu ceilalti:

 Fig. 1. Etiologia nevrozelor – reprezentare schematica[1]

Cele 4 mecanisme nu au ca scop placerea sau fericirea, ci dobandirea securitatii, evitarea suferintei. Forta lor
este mai puternica decit a trebuintelor fiziologice si sexuale. Ele pot reduce anxietatea, dar duc la saracirea
personalitatii si la conflicte cu cei din jur. Atunci cand persoana foloseste mai mult de un mecanism de
autoprotejare, intre acestea poate fi o incompatibilitate care va genera noi conflicte (ex: a domina pe ceilalti si a
fi iubit de ei). Incercand sa reduca anxietatea, individul nu face decat sa aprofundeze conflictele.

3. Trebuintele si tendintele nevrotice

Karen Horney considera ca oricare din aceste mecanisme poate, prin permanentizare, sa capete forta si
functionalitatea unei trebuinte. Ea a gasit 10 astfel de trebuinte pe care le-a definit ca nevrotice, pentru ca erau
solutii irationale la problemele persoanei:

1. afectiune si aprobare,

2. partener dominator

3. limite stricte si inguste ale vietii

4. putere

5. exploatare

6. prestigiu

7. admiratia celorlalti

8. ambitie

9. independenta su autosuficienta

10. perfectionism si nemultumire.

 Aceste trebuinte nevrotice sunt prezente la toti oamenii, dar importanta lor de-a lungul vietii difera,
tranzienta lor este normala, dar permanenta lor, nu. Ceea ce le face nevrotice este urmarirea intensa si
compulsiva a satisfacerii lor. Satisfacerea lor nu va duce la securitate, ci doar la fuga de anxietate. In lucrari
ulterioare, Karen Horney a grupat cele zece trebuinte de mai sus in 3 categorii de trebuinte nevrotice, in
functie de atitudinea individului fata de sine insusi si fata de altii:

 orientare spre oameni

 orientare impotriva oamenilor

 evitarea oamenilor.

Orientarea spre oameni include trebuintele 1 si 2, orientarea impotriva oamenilor – trebuintele 4,5,6,7,
in timp ce evitarea celorlalti include trebuintele 3, 8,9,10. Tendintele nevrotice evolueaza din mecanismele de
aparare si au un caracter compulsiv, fiind exteriorizate fara discriminare in comportament. In final, ele duc la
modelarea a 3 tipuri de personalitate: conformist, agresiv, detasat.

Tipuri nevrotice de personalitate

Personalitatea conformista / complianta (orientare spre oameni) presupune nevoia de afectiune si

aprobare, afisata fata de toti, in scopul de a gasi o persoana (sot, prieten) care sa-si asume responsabilitatile ei,
sa o protejeze si sa o indrume. O astfel de persoana ii manipuleaza de fapt pe cei din jur, se poarta frumos si
atragator, le arata celorlalti simpatie si intelegere, este concesiva, face ceea ce cere situatia.

Atitudinea fata de sine este consistenta cu atitudinea fata de altii: “uite, sunt asa de slab(a) si
neajutorat(a), ca trebuie sa ma iubesti si sa ma aperi”. Toti ceilalti sunt considerati superiori, orice posibil semn
de dezaprobare sau de respingere este terifiant, persoana se straduieste din rasputeri sa recastige afectiunea,
respectul, pretuirea pierduta si devine astfel total dependenta de ceilalti.

Totusi sursa acestui fel de a fi este o ostilitate reprimata: persoana conformista si-a reprimat (in sens
freudian) sentimentele de dusmanie, de razbunare, doreste sa-i controleze pe ceilalti, sa-i manipuleze si sa-i
exploateze, dar, in realitate, nu ii pasa prea mult de ei (exact opusul aparentei). Conformismul si supunerea sunt
modalitatile prin care aceste impulsuri ostile reprimate sunt controlate.

Personalitatea agresiva (orientarea impotriva celorlalti) este opusul persoanei conformiste. Are despre
lume imaginea unei jungle, in care singurele valori sunt suprematia, forta si ferocitatea. Nu se teme de
respingerea celorlalti, este dura, dominatoare. Pentru a mentine influenta sa asupra celorlalti, este motivata de
performanta in tot ceea ce face: trebuie sa-i depaseasca pe ceilalti, sa scoata maximum e beneficiu dintr-o
relatie, critica, se cearta, pretinde si manipuleaza - totul pentru a se simti superioara.

Personalitatea agresiva devine performanta in orice domeniu, competenta, munceste din greu, desi nu are
nici o satisfactie intrinseca a muncii. Munca este un mijloc, un scop in sine. Este extrem de neinhibata atunci
cand se afirma sau se apara, are incredere in propriile posibilitati. Ca si in cazul personalitatii conformiste, este
ghidata de nesigaranta, ostilitate si anxietate.
 Personalitatea detasata tinde sa pastreze emotional distanta fata de ceilalti: nu uraste, nu iubeste, nu
coopereaza. Pentru a evita sa aiba nevoie de ceilalti, tinde sa devina performanta in ceea ce face: trebuie sa se
bazeze numai pe sine insasi. Are nevoie de singuratate si izolare si reactioneaza vehement la intruziuni, obligatii
sau constrangeri.

Sentimentul de superioritate ii este necesar, dar intr-un alt mod decat in cazul personalitatii agresive: nu
se lupta cu ceilalti pentru a-si impune superioritatea, ci incearca sa faca in asa fel incat ceilalti sa-i recunoasca
automat meritele, fara efort (in sens emotional sau relational) din partea sa. Acorda o mare importanta logicii,
ratiunii si inteligentei si devalorizeaza emotia.

Personalitatea nevrotica este marcata de una din aceste tendinte, dar si celelalte coexista de o maniera
atenuanta. Conflictul survine atunci cand tendintele devin incompatibile. In aceasta incompatibilitate rezida de
fapt dezvoltarea nevrotica. La personalitatea normala, tendintele se pot manifesta intr-o forma flexibila si
echilibrata, pe cata vreme nevroticul este rigid si nu realizeaza compatibilizarea lor.

Imaginea idealizata de sine este comuna nevroticului si normalului, fiind mai mult sau mai putin
realista. Rolul ei este de a da sentimentul de unitate si integrare a personalitatii si este cadrul de referinta prin
care ne abordam pe noi insine si pe altii. Nevroticul are nevoie de functia integatoare a imaginii de sine la fel ca
si normalul, dar incercarea este sortita esecului: imaginea lui de sine este incompleta si distorsionata, nerealista.

O imagine de sine realista este flexibila si dinamica, modificandu-se odata cu evolutia individului, fiind
totodata un tel spre care tindem, reflecta si ghideaza persoana. Imaginea de sine nevrotica este statica si
inflexibila, o idee fixa, nu un tel, nu un imbold calauzitor, ci o opreliste care impune conformarea rigida. Ea nu
duce la incredere in sine pentru ca aceasta falsa imagine de sine nu-i permite sa isi rezolve insecuritatea si
anxietatea, oferind ca substitut sentimentul de mandrie si valoare. Imaginea de sine nevrotica provoaca alienare
fata de Eul adevarat, devenind un element de conflict.

4. Psihologia feminina – originalitatea viziunii lui Karen Horney

Karen Horney era in total dezacord cu Freud in privinta femeilor, de aici si ruptura fata de doctrina
acestuia. Ea ii reprosa lui Freud faptul ca si-a bazat teoria pe patologia personalitatii si nu pe normalitate, si ca a
interpretat relatarile pacientelor sale prin prisma unei minti de barbat. Ca atare concluzia lui Freud, ca femeile
sunt victimele anatomiei lor, deoarece au un Supraeu slab, ca urmare a rezolvarii inadecvate a conflictelor
oedipale si au complexe de inferioritate referitoare la corpul lor (complexul castrarii), este total gresita.

Contraargumentatia lui Horney se baza pe descoperirea ca la barbati, atat in copilarie, cat si la varsta
adulta, exista invidia fata de capacitatea femeilor de a procreea: dorinta de sani la barbat, dorinta de sarcina,
nastere, alaptare. Din cauza rolului lor modest in procreere, barbatii isi sublimeaza aceste dorinte, le
supracompenseaza prin succese profesionale, sau prin tendinta de a minimiza femeia si de a-i mentine statutul
inferior.

Inhibarea feminitatii este rezultatul acestui refuz al conditiei de femeie, influentand si sexualitatea (ex:
frigiditatea, masochismul). Masochismul este atat de frecvent prezent la femei nu numai din cauza inferioritatii
lor fizice, ci si din cauza ca societatea le reprima agresivitatea si incurajeaza pasivitatea. Multe femei au
conceptii masochiste despre actul sexual, ele acceptand sa suporte agresivitatea masculina din spirit de
sacrificiu. Fantasmele feminine cu continut masochist se refera nu numai la actul sexual in sine, ci si la nasterea
si cresterea copiilor, sacrificiile facute pentru familie, etc, obtinandu-se astfel o satisfactie nevrotica. Horney
este de parere ca fenomenele masochiste reprezinta “o incercare de a dobandi siguranta si satisfactie in viata
printr-o atitudine rezervata si prin dependenta”[2]. Controlul supra celorlalti este obtinut prin slabiciune si
suferinta, solutionarea problemelor conflictuale se realizeaza prin exprimarea ostilitatii prin suferinta, la
cautarea, in boala, a unui alibi pentru esec.

Faptul ca multe femei au complexe de inferioritate are o alta explicatie decat cea freudiana: este un
rezultat al influentei culturale, cultura fiind falocratica. De-a lungul istoriei, femeile au fost discriminate social,
economic si cultural. Cultura crestina, in special cea puritana, au accentuat caracterul degradant si pacatos al
sexualitatii: “in societatea patriarhala, aceasta atitudine a facut din femeie simbolul pacatului… Aceasta este
una din marile cauze sociale pentru care femeia, chiar si astazi, se considera injosita si intinata de sexualitate,
motiv de scadere a respectului de sine”[3]. Increderea in sine scazuta amplifica, la randul ei, pasivitatea, lipsa de
initiativa si lipsa de relevanta in viata sociala. Dorinta femeilor de a fi barbat are o alta explicatie: “ poate fi
expresia dorintei de a avea toate acele calitati sau privilegii care in societatea noastra sunt considerate ca
masculine, cum sunt forta, curajul, independenta, succesul, libertatea sexuala, dreptul de alegere a
partenerului”[4].

Factorii culturali si sociali amplifica tendinta spre masochism: inafara factorilor amintiti mai sus,
statutul femeii in societate este unul de dependenta. Rolul asociat acestui statut prescrie dobandirea sigurantei
si satisfactiei in viata prin ceilalti: familie, sot, copii, ceea ce implica dependenta afectiva. Dragostea si
devotiunea sunt considerate virtuti feminine. Teama de a nu mai fi iubita este explicabila nu prin complexul de
castrare, ci prin faptul ca pierderea atractivitatii fizice ca femeie duce la pierderea dragostei barbatului si a
tuturor satisfactiilor (privilegiilor sociale) pe care le-a obtinut prin intermediul ei. Asadar pierderea atractivitatii
este asociata cu un sentiment de insecuritate

Karen Horney considera ca fiinta umana are o trebuinta innascuta de a creste si este nefericita daca nu o
poate face. Emigrarea in Statele Unite i-a prilejuit o comparatie intre tipurile de nevroze din cele doua
continente, diferentele putand fi lesne atribuite diferentelor culturale. Diagnosticul de nevroza depinde de
contextul cultural si istoric: a sta de vorba ore intregi cu tatal mort este un comportament nevrotic sau chiar
psihotic in contextul civilizatiei ocidentale, dar este acceptat ca normal la unele triburi de indieni; o femeie care
se autoculpabilizeaza, sufera moral si se considera “decazuta”, pentru ca a avut raporturi sexuale inainte de/ sau
inafara casatoriei, pare cel putin desueta, daca nu nevrotica in societatea occidentala contemporana, pe cand, in
aceeasi societate, in secolul trecut, o astfel de reactie era pur normala.

Terminologie in teoria lui Horney

Anxietate bazala Masochism (feminin) Personalitate detasata

Conflict Mecanisme de aparare Personalitate nevrotica
Dependenta Neajutorare Ravna de pantec
Dragoste Ostilitate Siguranta si satisfactie
Frica Personalitate agresiva Tendinte nevrotice
Imagine idealizata de sine Personalitate complianta Trebuinte nevrotice

6. Reflectie critica, recapitulare si consolidare

1. Identificati in teoria lui Horney enunturile referitoare la nucleul, dezvoltarea si periferia personalitatii.

2. Incadrati teoria in functie de conceptia sa asupra raportului ereditate – mediu si a rolului fiecaruia in
formarea personalitatii.

3. Care este locul si rolul educatiei, ca influenta sociala formativa, in aceasta viziune? Care sunt cei mai
importanti agenti sociali in acest sens?
 4. In ce consta sistemul de personalitate la Horney?

5. Argumentati originalitatea conceptiei lui Horney despre dezvoltarea personalitatii.

6. Aratati in ce consta rolul tendintelor nevrotice in strucutrarea personalitatii.

7. Analizati diferentele dintre teoria lui Horney si teoria lui Freud in privinta tipologiei personalitatii.

8. Marcati specificul tipurilor de personalitate in viziunea lui Horney, utilizind caracteristicile periferice
concrete.

9. Care sunt elementele originale ale viziunii lui Horney asupra motivatiei?

10. Prin ce se aseamana si prin ce difera viziunea asupra personalitatii mature in psihologia individualitatii fata
de psihanaliza clasica?

11. Horney a respins teza lui Freud cu privire la inferioritatea biologica a femeii. Cum explica ea sentimentele
de inadecvare ale femeii.