Recomandarea NR.

(99) 19 privind medierea in materie penala

Postat de Mediator Autorizat DORIN ILIE in data de 29 august , 2013
RECOMANDAREA NR. (99) 19

A COMITETULUI MINIŞTRILOR CĂTRE STATELE MEMBRE

PRIVIND MEDIEREA ÎN MATERIE PENALĂ

Material preluat din EFICIENTA SI ECHITATEA JUSTITIEI – standarde
europene, Bucuresti oct 2006, Proiect iniţiat şi coordonat de domnul judecător
Cristi Danileţ –
(adoptată de Comitetului Miniştrilor în 15 sept.1999, la a 679-a reuniune a
delegaţilor miniştrilor)

Comitetul Miniştrilor, în virtutea art.15.b. din Statutul Consiliului Europei,

Observând că statele membre tind din ce în ce mai mult să recurgă la mediere în

materie penală, ca opţiune flexibilă şi cuprinzătoare[1], axată pe rezolvarea
problemei şi pe implicarea părţilor, în completarea sau ca alternativă a procedurii
penale tradiţionale;

Considerând că e necesar a permite o participare personală activă a victimei[2], a

infractorului şi a tuturor celor care sunt priviţi ca părţi, dar şi implicarea comunităţii
în procedura penală;

Recunoscând interesul legitim al victimelor de a li se face auzită vocea în ceea ce

priveşte consecinţele victimizării lor, de a comunica cu infractorii şi de a obţine
scuze şi reparaţii;

Considerând că este important a întări inculpaţilor sentimentul responsabilităţii şi

de a oferi acestora ocazii concrete de a se îndrepta, ceea ce ar facilita reinserţia şi
reabilitarea,

Recunoscând că medierea poate să contribuie la conştientizarea rolului important

pe care individul şi comunitatea îl au în generarea şi instrumentarea infracţiunilor şi
în rezolvarea conflictelor legate de acestea, precum şi la ceea ce justiţia penală
aspiră, adică la rezultate mai constructive şi mai puţin represive;

Recunoscând că medierea presupune abilităţi particulare şi cere coduri de practică

şi pregătire acreditată;

Considerând importanţa contribuţiei potenţialelor organisme non-guvernamentale

şi a comunităţilor locale în medierea în materie penală şi necesitatea de a se
conjuga eforturile iniţiativelor publice şi private,
Luând în considerare exigenţele Convenţiei europene a drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale;
În spiritul Convenţiei europene privind exerciţiului drepturilor copiilor ca şi
Recomandările nr. (85) 11 asupra poziţiei victimei în dreptul penal şi procedura
penală, nr. (87) 18 privind simplificarea justiţiei penale, nr. (87) 21 asupra
asistenţei victimelor şi a prevenirii victimizării, nr. (87) 20 privind reacţiile sociale
faţă de delicvenţă juvenilă, nr. (88) 6 privind reacţiile sociale faţă de
comportamentul infracţional al tinerilor proveniţi din familiile emigrante, nr. (92)
16 privind reglementările europene asupra sancţiunilor şi măsurilor aplicate în
comunitate, nr. (95) 12 privind administrarea justiţiei penale şi nr. (98) 1 privind
medierea familială;

Recomandă guvernelor statelor membre să ia în considerare principiile enunţate în

anexa prezentei Recomandări, atunci când statele vor dezvolta medierea în materie
penală şi să dea acestui text cea mai largă aplicare posibilă.

Anexă la Recomandarea nr. (99) 19

I. Definiţie

Prezentele principii directoare se aplică în toate situaţiile, permiţând victimei şi

infractorului să participe activ, dacă aceştia îşi dau consimţământul, la soluţionarea
dificultăţilor rezultate din infracţiune cu ajutorul unui terţ independent (mediator).

II. Principii generale

1. Medierea în materie penală nu ar trebui să intervină decât dacă părţile îşi

dau acordul în mod liber. Părţile ar trebui, în plus, să aibă posibilitatea de a reveni
asupra consimţământului în orice moment pe parcursul medierii.

2. Discuţiile privitoare la mediere sunt confidenţiale şi nu pot să fie utilizate

ulterior, fără acordul părţilor.

3. Medierea în materie penală ar trebui să fie un serviciu disponibil în mod

general.

4. Medierea în materie penală ar trebuie să fie posibilă în toate fazele

procedurii pe care le parcurge justiţia penale.

5. Serviciile medierii ar trebui să aibă o autonomie suficientă în cadrul

sistemului de justiţie penală.
III. Fundamentul juridic

6. Legislaţia ar trebui să faciliteze medierea în materie penală.

7. Ar trebui să fie stabilite nişte principii directoare privind recurgerea la

mediere în materie penală. Principiile ar trebui să se refere la condiţiile de trimitere
a cauzelor la serviciile de mediere şi la instrumentarea cauzelor ulterior medierii.

8. Procedura medierii ar trebui să fie conformă garanţiilor fundamentale; în

particular, părţile ar trebui să aibă dreptul la asistenţă judiciară şi, când e cazul, să
aibă dreptul la traducător/interpret. Minorii ar trebui, în plus, să aibă dreptul la
asistenţă parentală.

IV. Funcţionarea justiţiei penale în relaţie cu medierea

9. Decizia de a trimite un caz penal spre mediere, ca şi evaluarea rezultatului

procedurii de mediere ar trebui să fie de competenţa exclusivă a autorităţilor
judiciare[3].

10. Înainte de acceptarea medierii, părţile ar trebui să fie pe deplin informate în

legătură cu drepturile lor, cu natura procedurii de mediere şi în legătură cu
posibilele consecinţe ale deciziei lor.

11. Nici victima, nici infractorul nu ar trebui să fie determinaţi prin mijloace
incorecte să accepte medierea.

12. Pentru minorii care participă la procedura de mediere în materie penală ar

trebui să existe o reglementare specială şi garanţii legale.

13. Medierea nu ar trebui să fie urmată dacă una dintre părţile principale nu este
capabilă să înţeleagă scopul procedurii.

14. Punctul de plecare în mediere ar trebui să fie, în principiu, recunoaşterea de

către cele două părţi a faptelor principale ale cauzei. Participarea la mediere nu ar
trebui să fie utilizată ca o probă în dovedirea vinovăţiei în procedurile judiciare
ulterioare.

15. Aspecte privind anumiţi factori precum vârsta, maturitatea sau capacitatea
intelectuală a părţilor, ar trebui să fie luate în considerare înainte de a se decide să
se recurgă la mediere.

16. Decizia de a supune medierii o cauză penală, ar trebui să fie însoţită de un

termen limită rezonabil, în cadrul căruia autorităţile judiciare competente ar trebui
să fie informate de stadiul procedurii de mediere.
17. Soluţiile date în funcţie de rezultatele medierii ar trebui să aibă acelaşi statut
precum deciziile sau hotărârile judecătoreşti şi ar trebui să interzică urmărirea
penală pentru aceleaşi fapte (ne bis in idem).

18. Atunci când cazul este retrimis autorităţilor judiciare[4] fără să se ajungă la
un acord între părţi sau după ce părţile nu au reuşit să pună în aplicare acordul,
decizia asupra modului în care urmează a se proceda trebuie luată fără amânare.

V. Funcţionarea medierii

V1. Norme[5]

19. Serviciile de mediere ar trebui să fie guvernate de norme recunoscute.

20. Serviciile de mediere ar trebui să beneficieze de o autonomie suficientă

pentru a-şi îndeplini funcţiile ce le revin. Trebuie dezvoltate norme de competenţă
şi reguli de etică, ca şi o procedură de selectare, de formare şi de apreciere a
mediatorilor.

21. Serviciile de mediere ar trebui să fie plasate sub supravegherea unui organ
competent.
V2. Calificarea şi formarea mediatorilor

22. Mediatorii ar trebui să fie recrutaţi din toate sectoarele societăţii şi să

posede în general o bună înţelegere a culturilor şi comunităţilor locale.

23. Mediatorii ar trebui să fie capabili să facă dovada unei judecaţi sănătoase şi
a unor calităţi interpersonale necesare exerciţiului funcţiei lor.

24. Mediatorii ar trebui să primească o formare iniţială înainte de a fi numiţi în

funcţie, precum şi o formare continuă pe parcursul activităţii lor. Formarea lor ar
trebui să privească asigurarea unui nivel de competenţă ridicat, ţinând cont de
aptitudinile de a soluţiona conflictele, de exigenţele specifice pe care le implică
munca cu victimele şi infractorii, de cunoştinţele de bază ale sistemului judiciar
penal.

V3. Instrumentarea cazurilor individuale

25. Înainte de a începe să se ocupe de un caz, mediatorul ar trebui să fie

informat de toate faptele pertinente şi ar trebui să primească toate documentele
necesare de la autorităţile judiciare[6] competente.

26. Medierea ar trebui să se desfăşoare de o manieră imparţială, bazată pe

faptele cauzei şi pe nevoile şi dorinţele părţilor. Mediatorul ar trebui să respecte
 întotdeauna demnitatea părţilor şi să vegheze ca părţile să se trateze cu respect
reciproc.

27. Mediatorul are sarcina de a asigura un mediu sigur şi confortabil pentru

mediere. Mediatorul ar trebui să fie sensibil la vulnerabilitatea părţilor.

28. Medierea ar trebui să fie condusă eficient, dar într-un ritm acceptabil pentru
părţi.

29. Medierea ar trebui să se facă cu uşile închise (in camera).

30. Respectând principiul confidenţialităţii, mediatorul ar trebui să sesizeze

autorităţile competente sau persoanele vizate cu toate informaţiile privind iminenţa
unei infracţiuni grave, despre care el ar putea lua cunoştinţă în timpul medierii.

V4. Rezultatul medierii

31. Înţelegerea părţilor ar trebui să fie finalizată în mod voluntar de către părţi.
Acordurile nu ar trebui să conţină decât nişte obligaţii rezonabile şi proporţionale.

32. Mediatorul ar trebui să raporteze autorităţilor judiciare[7] măsurile luate şi

rezultatul medierii. Raportul mediatorului nu ar trebui să destăinuiască conţinutul
şedinţei de mediere, nici să exprime aprecieri cu privire la comportamentul părţilor
în timpul medierii.

VI. Evoluţia medierii

33. Ar trebui să aibă loc consultări regulate între autorităţile judiciare penale şi
serviciile de mediere în vederea dezvoltării colaborării lor.

1. Guvernele statelor membre ar trebui să promoveze cercetarea şi evaluarea medierii

în materie penală.