Breviar pentru alcătuirea unei lucrări științifice

De ce scriem?

Probabil primul răspuns, în cazul studenților/masteranzilor/doctoranzilor, ar fi: pentru

că altfel nu reușim să absolvim ciclul universitar pentru care ne-am chinuit câțiva ani. Așadar,
dacă-i ordin, cu plăcere ! Cu toate astea, pe parcursul anilor de studiu, am remarcat că
studenții, chiar dacă nu toți,

… ajung să-și pună anumite întrebări și să adreseze acele întrebări fără să primească
răspunsuri mulțumitoare...

…sau, să fie atrași de un anumit subiect din sfera disciplinelor teologice și doresc, la
finalul Facultății, să cunoască mai multe despre acest subiect…

…sau, fiind curioși din fire, răscolesc o întreagă bibliotecă până când găsesc
răspunsurile necesare…

…Etc.

Iar întrebările și căutările academice personale aduc un spor de cunoaștere în mediul în

care ne desfășurăm activitatea, mai ales atunci când își găsesc răspunsul în scris. Asta pentru
că scrisul ne ajută să ne ordonăm ideile, să dezvoltăm opinii plecând de la cele mai elementare
cunoștințe până la cele mai complexe descoperiri, să devenim critici cu propriile noastre
păreri, dar, mai presus de toate, scrisul ne ajută să ne exprimăm coerent și argumentat oricând
este nevoie. Iar acest aspect este fundamental pentru orice preot și teolog trăitor în secolul al
XXI-lea. Scrisul este cel mai bun exercițiu pentru a deveni stăpân pe ideile tale și a le exprima
lucid în orice conversație publică.

Iată câteva sfaturi pentru a realiza o lucrare foarte bună.

Structura unei lucrări academice

 Pentru ca rezultatul efortului nostru să fie unul bun, este nevoie ca fiecare
cuvânt să fie la locul potrivit, fiecare fraza să-și găsească locul precis într-un
paragraf, iar paragrafele să fie ordonate astfel încât să transmită în mod clar o
idee. Oricine a fost pus în ipostaza de a citi o lucrare în care gândurile sunt
expuse haotic, fără să conducă spre o opinie sau concluzie personală, poate da

1
 mărturie cu privire la insatisfacția și sentimentul de pierdere de timp care au
însoțit lectura.

 În aceeași măsură, trebuie să oferim o atenție sporită modului în care

structurăm capitolele lucrării noastre. Cuprinsul lucrării este cel care lasă prima
impresie asupra demersului nostru. Un cititor atent poate depista, încă din
Cuprins (dacă este bine alcătuit), cam care este abordarea lucrării, ce metode
folosim, care sunt ipotezele de lucru, de cine suntem influențați etc. Ca regulă
de bază, este indicat să avem un Cuprins „aerisit”, în care capitolele și sub-
capitolele să nu fie multiplicate excesiv, fără să fie cazul.

 Capitolele lucrării trebuie să fie încadrate de o secțiune dedicată Introducerii și

de una în care să fie menționate Concluziile cercetării noastre.

 Pe lângă un preambul, Introducerea trebuie să cuprindă și:

 Motivul lucrării

 Scopul și obiectivele acesteia

 O scurtă prezentare a lucrării pe capitole

 Indicarea câtorva întrebări la care se caută răspunsuri

 Metodologia folosită în elaborarea lucrării.

 Concluziile trebuie să fie locul în care să se indice:

 la ce întrebări am găsit răspuns pe parcursul tratării – trebuie să

reiasă de ce anume este important studiul nostru. E locul în care
audiența trebuie convinsă că a meritat efortul depus pentru o
astfel de lucrare

 pentru care întrebări e nevoie de o nouă analiză – care sunt

limitele studiului nostru și ce probleme nu și-au găsit
rezolvarea în el

 ce anume ne-a ridicat dificultăți pe parcursul tratării subiectului

 Când trebuie să vorbim despre Metodologia utilizată într-o anumită lucrare,

trebuie să avem în vedere faptul că metodologia înseamnă modul/calea folosită
pentru a ajunge la scopul pe care l-am indicat în lucrare. E ca și cum am avea
nevoie de o hartă sau de GPS pentru a ajunge la destinație. Astfel, dacă este să

2
 dăm un exemplu, folosind drept temă Desăvârșirea umană în monahism, am
putea spune: scopul lucrării noastre este acela de a arăta cum poate fi
dobândită desăvârșirea în monahism și dacă doar monahismul poate oferi
acces la ea. Pentru a atinge acest scop trebuie să inventariem ce anume vom
folosi în parcursul nostru. Enunțul despre metodologie nu trebuie să fie lung, în
general 4-5 rânduri, 2-3 propoziții, și trebuie să-l facă pe cititor să înțeleagă
cum anume am ajuns la o anumită concluzie/idee, ce surse am folosit, cum am
analizat literatura etc.? Bineînțeles, în funcție de complexitatea lucrării,
secțiunea care privește Metodologia poate fi mai extinsă (este, mai ales, cazul
lucrărilor de doctorat).

Exemplu: Pentru a atinge scopul amintit mai sus, vor fi analizate

sursele istorice și literatura monahală care vorbesc despre dezvoltarea
monahismului, adăugându-le opiniile teologilor care au cercetat acest
subiect. Totodată, lucrarea va căuta să examineze elementele specifice
vieții monahale, făcând apel la scrierile Sfinților Părinți, pentru ca apoi să
concluzioneze în ce măsură comportamentul impus de viața monahală
reprezintă un avantaj în calea ce duce spre desăvârșire.

 Lucrarea noastră se va baza pe bibliografia adunată, pe literatura de specialitate

pe care o vom folosi pentru a ne demonstra propriile ipoteze, dar și pe instruita
și imaginativa exprimare a propriilor opinii. În acest sens, materialul adunat
(care trebuie întotdeauna citat! Vom discuta acest aspect mai jos) trebuie
sistematizat în lumina propriilor întrebări, nelămuriri, care au stimulat alegerea
temei lucrării, pe care încercăm să le analizăm și clarificăm, pe cât este cu
putință. Astfel, trebuie să ne propunem un scop și niște obiective la fiecare
capitol, care să fie atinse prin dezvoltarea coerentă a mai multor idei
principale. Fiecare capitol trebuie să dea dovadă de cursivitate, iar aceasta se
câștigă prin înșiruirea paragrafelor într-o secvență logico-teologică simplă, care
să dubleze cursivitatea ideilor principale. Dacă lucrarea va fi constituită doar
din citate, puse unele lângă altele, fără ca din înlănțuirea citatelor și a
comentariilor noastre să reiasă o concluzie (parțială sau finală), cititorul nu va
înțelege, la finalul lecturii, care e părerea noastră despre subiect și ce am dorit
să spunem prin lucrare.

3
  Așa cum e cunoscut, citatele au un rol foarte important într-o lucrare științifică.
Rolul lor este acela de a întări părerea noastră sau de a fi folosite pentru a ne
ajuta să dezvoltăm mai clar o anumită opinie. În aceeași măsură, citatele indică
și în ce Școală de gândire ne includem pe noi înșine. De aceea, este nevoie ca,
ulterior unui citat, sau măcar la finalul unui subcapitol, să punem citatul în
relație cu propriile noastre opinii. E perfect normal ca primele noastre lucrări
să nu exceleze prin originalitate. Cu toate acestea, este necesar ca din lucrarea
noastră să reiasă că am depus, totuși, un efort de sistematizare a materialului
citat și suntem în măsură să tragem niște concluzii la final de capitol. Regula
de bază pentru citate: reprodu integral spusele unui autor dacă felul în care a
exprimat o anumită judecată de valoare merită reprodus și e crucial pentru
corecta înțelegere a unui anumit argument. În restul cazurilor, depune efort
pentru parafrazarea mesajului. Te va ajuta să-ți clarifici argumentele și
concluziile.

 Ordinea de dezvoltare a ideilor și, deci, a capitolelor, trebuie să aibă în spate o

motivație, să fie argumentată într-un anumit fel (De ce acolo și nu în altă parte?
Ce rezultate urmăresc să obțin dacă plasez un capitol în locul în care o fac?).
Aceasta arată că dorim să convingem audiența/cititorii de importanța
demersului făcut, că totul este bine calculat și conduce întregul discurs spre o
concluzie inteligibilă.

Detalii tehnice de luat în calcul

 Vezi regulile de citare și aranjare în pagină cerute de FTOUB la

http://ftoub.ro/dmdocuments/Norme_Anuar_final_22.07.2011.pdf Trebuie
exceptate regulile cu privire la alineatul paragrafului. Astfel, primul rând din
fiecare paragraf trebuie să aibă alineat.

 Fiecare capitol trebuie să înceapă pe o pagină nouă.

 Materialul adunat de pe internet trebuie să fie indicat prin numele autorului,

titlul lucrării, apoi adresa unde a fost consultat și data accesării.

 Ghilimelele, în limba română, au forma „”, nu “”.

4
  Bibliografia trebuie să fie împărțită în Izvoare, Literatură secundară, Articole
și studii, Dicționare și enciclopedii, Surse electronice etc.

 Recitiți lucrarea pentru îndreptarea erorilor ortografice sau de punctuație.

Pași de urmat

 Pentru a alcătui o lucrare este nevoie să citim cele mai importante și mai noi
lucrări din literatura de specialitate. De preferat ar fi ca, la început, să citim 3-5
cărți care să ne ofere o imagine generală despre tema aleasă, urmând ca apoi să
abordăm și volume/articole care au un caracter aplicat.

 Lectura ne va ajuta să ne clarificăm anumite nedumeriri, să ne facem ordine în

idei și, cel mai important, să alcătuim un plan pentru lucrare. Planul nostru va
suferi modificări pe măsură ce vom aduna material sau vom începe munca de
redactare a lucrării, dar totul trebuie să aibă un început. Atunci când vom
finaliza lucrarea vom realiza cât de mult a însemnat redactarea unui plan
inițial.

Când ai probleme în alcătuirea planului lucrării tale, fă un exercițiu de

imaginație. Consideră lucrarea ca pe o casă, iar planul lucrării reprezentând
planul de construcție al acestei case. Ce anume trebuie să stea la fundația
lucrării tale pentru ca întregul demers să capete forma dorită și să exprime
perspectiva personală? Care sunt primele etape după ce am așezat fundația? Ce
rol au stâlpii casei mele? Din ce material vor fi? Vor putea suporta greutatea
celui de-al doilea etaj? Când anume poziționez ușa și geamurile? etc.

 În momentul în care începeți să scrieți, nu încercați să dați o formă finală

diferitelor capitole de la prima redactare. De obicei, primele versiuni ale
lucrării sunt, în medie, cu 25% mai lungi decât versiunea finală. După ce veți fi
terminat de redactat prima versiune, recitiți lucrarea și faceți modificări acolo
unde este necesar. În mod normal, activitatea de editare a lucrării are drept
rezultat: o mai clară expunere a ideilor, concizie a frazelor, înlăturarea
materialului care nu aduce un plus de valoare lucrării etc.

5
  Începeți redactarea lucrării cu secțiunea pe care o stăpâniți cel mai bine. Încet-
încet, veți ajunge să treceți și către secțiunile mai dificile sau chiar să regândiți
planul.

 Lăsați Introducerea și Concluziile pentru finalul lucrării. Atunci veți avea o

imagine mult mai clară despre lucrarea voastră, astfel că veți fi mai articulat în
dezvoltarea argumentării făcute în lucrare.

Bibliografie suplimentară

Trăim într-o lume agitată și foarte solicitantă. Zilnic suntem puși în ipostaza de a
face foarte multe lucruri, cât mai repede cu putință. Iar această cerință ne conduce
într-o stare de robotizare. Dornici să scăpăm cât mai repede de ceea ce avem de
făcut, ne punem pe treabă și rezolvăm cerințele fără să oferim puțin timp pentru
înțelegerea modului în care am putea să acționăm ca să ne facem treaba mai
ușoară. Sfatul meu este (mai ales în cazul începătorilor, a celor care nu și-au
format un stil de lectură, de realizare a fișelor de lectură, de alegere a literaturii
speciale etc.): nu începeți prin a citi, în grabă, cărți/articole pentru adunarea
materialului informațional. „Pierdeți” puțin timp căutând să vă organizați, să
înțelegeți care este modul prielnic de a începe munca de redactare a lucrării
voastre.

Am căutat să ofer câteva principii în rândurile de mai sus. Pentru abordări mai
ample, vă recomand:

 Umberto ECO, Cum se face o teză de licență, Polirom, Iași, 2006

 Pr. prof. Daniel BENGA, Metodologia cercetării științifice în Teologia

istorică, Sophia, București, 2012

 John W. CRESWELL, Research Design: Qualitative, Quantitative and Mixed

Methods Approaches, SAGE Publication Inc, Los Angeles, 2009

Succes!

Pr. conf. Gheorghe Holbea