Scopul lucrării: Determinarea experimentală a coeficientului de convecție la mişcarea

liberă a aerului în jurul unui cilindru orizontal şi stabilirea dependenţei acestui coeficient de
diferenţa de temperatură între suprafaţa cilindrului şi aerul înconjurător; prelucrarea
rezultatelor experimentale sub formă de ecuaţie criterială; compararea ecuaţiei obţinute cu
cele existente în literatura de specialitate.

Considerații teoretice generale

Conducția, convecția și radiația termică sunt considerate moduri elementare de

transfer de căldură. În acest caz, convecția termică în formă pură nu este posibilă, deoarece
orice mediu în care este posibilă convecția și în care există un gradient de temperatură va
transfera căldura și prin conducție. Acest proces comun de conducție și convecție termică
se numește transfer de căldură convectiv. Transferul de căldură convectiv se produce între
suprafața unui perete solid și mediul fluid care se mișcă în jurul său .
Convecția căldurii poate avea loc în mod liber datorită diferenței de temperatură a
mediului în diferite puncte din spațiu, și forţat, sub influența agitatorilor externi
(ventilatoare, compresoare, pompe etc.).
Transferul de căldură convectiv este foarte dificil de a fi estimat prin metode
analitice. Dacă componenta conductivă a transferului de căldură este descrisă prin ecuații
relativ simple, atunci pentru modelarea matematică a convecției trebuie luați în considerare
mai mulți factori:
 forma suprafeței spălate, poziționarea sa în spațiu, ce elemente 21 influențează
interacțiunea cu forțele gravitaționale;
 regimul de convecție (liber sau forțat);
 viteza și direcția fluxului de fluid față de suprafață (în cazul convecției forțate);
 regimul de curgere a fluidului (turbulent, laminar, tranzitoriu);
 proprietățile fizice ale mediului (vâscozitatea, conductivitatea termică, căldura
specifică etc.).

Această listă nu este completă, însă este suficientă pentru a ilustra complexitatea
problemei cu care se confruntă cercetătorii în domeniul transferului de căldură. Astăzi,
problemele curgerii turbulente a fluidelor sunt soluționate doar în linii generale, iar soluțiile
se bazează pe o serie de ipoteze, care uneori conduc la abateri semnificative față de
experiment.
Cu toate acestea, rezolvarea problemei transferului de căldură convectiv este posibilă pe
baza modelării procesului prin ecuațiile fizicii matematice. În prezent, această problemă este
rezolvată prin metode numerice, în special prin Metoda Volumelor Finite (Metoda
Elementelor Finite). O altă variantă a studiului computațional al transferului de căldură este
utilizarea metodelor teoriei similitudinii, bazate pe date experimentale.
Este evident că împreună cu factorii enumerați mai sus, cantitatea de căldură pe care o
va degaja în mediu (sau o va primi din mediu) suprafața corpului solid depinde de diferența
de temperatură. Relația dintre acești factori și fluxul de căldură Q, W, este stabilită prin
ecuația Newton-Richman:

Q=α∙F∙∆t (1.1)
în care α este coeficient de proporționalitate W/(m2 K);
F – suprafața scăldată în mediu, m2 ;
Δt – diferența absolută de temperaturi ale suprafeței peretelui t w și mediului la o distanță
suficientă de perete tf, K (sau оС):

∆t=

Chiar dacă pare aparent simplă ecuația (1.1), calculul fluxului de căldură pentru valorile
cunoscute ale Δt și F rămâne în continuare o sarcină dificilă. Provocarea constă în
coeficientul de proporționalitate α, numit coeficient de convecţie, care nu este o valoare
constantă, ci depinde de toți factorii enumerați mai sus cu excepția, desigur, Δt și F.

După cum rezultă din expresia (1.1), pentru determinarea experimentală a

coeficientului de convecţie α, este necesară cunoașterea fluxului de căldură, suprafeței
corpului care degajă căldura și valorilor temperaturilor suprafeței corpului și a mediului care
scaldă corpul. Cel mai important moment este rezolvarea problemei măsurării fluxului de
căldură. În primul rând, măsurările se vor efectua în condițiile unui transfer de căldură
staționar (condiții descrise în lucrarea precedentă).

Trebuie remarcat faptul că studiile experimentale au fost și continuă să fie efectuate în

laboratoarele de vârf ale lumii. O întrebare importantă este cum să fie puse la dispoziția
inginerilor rezultatele studiilor experimentale. Adică găsirea posibilității utilizării rezultatelor
în propriile calcule. O soluție bună este aplicarea metodelor teoriei similitudinii. Elementele
cheie ale acestei teorii sunt numerele speciale, care generalizează efectele unor parametri
dispersați într-un singur parametru adimensional și care influențează semnificativ procesul
studiat. Acești parametri complecși adimensionali sunt numiți criterii de similitudine. Toate
mărimile fizice care influențează procesul de transfer de căldură staționar pot fi grupate sub
forma câtorva numere de similitudine (Tabelul 1.1), care au primit numele oamenilor de
știință implicați în cercetarea proceselor termice și hidrodinamice: numărul Nusselt, numărul
Peclet, numărul Prandtl, numărul Grashof, numărul Reynolds. Toate aceste numere pot fi și
criterii de similitudine pentru diferite procese, un fel de scară pentru estimarea cantitativă a
similitudinii intensității transferului de căldură, a regimului de curgere a fluidului și a altor
aspecte ale proceselor fizice.

Rezultatele generalizărilor experimentale sunt prezentate de obicei ca dependențe

criteriale sub forma unui polinom. Pentru transferul de căldură, aceste dependențe sunt date
în raport cu numărul Nusselt:

Nu = C Rex Pry Pez…(1.2); unde C, x, y, z … sunt niște numere constante.

Ecuația (1.2) ilustrează cel mai bine natura relațiilor dintre diferite părți ale
fenomenelor fizice și relația cantitativă dintre ele. Dacă un complex nu influențează
transferul de căldură, atunci exponentul devine nul. Însă, cu cât este mai mare valoarea
indicelui, cu atât este mai mare influența acestui complex asupra transferului de căldură.
 Tabelul 1.1. Cele mai reprezentative numere de similitudine termică și hidrodinamică

Mersul lucrării de laborator

În această lucrare de laborator experimentele se vor desfăşura pe instalaţia descrisă la
lucrarea precedentă, folosind numai una din ţevi, celelalte rămânând neîncălzite. Se vor citi
intensitatea şi tensiunea curentului electric, temperaturile suprafeței exterioare a ţevii şi
temperatura aerului exterior (din încăpere). Datele experimentale şi rezultatele calculelor se
vor introduce în tabelul 1.2.
Se vor efectua trei măsurători, regimurile de funcționare fixându-se de către profesor.

Prelucrarea rezultatelor experimentale

Coeficientul de convecţie se va calcula cu expresia:

în care Qc este cantitatea de căldură evacuată într-o secundă de pe suprafaţa ţevii prin
convecţie, în W; l – lungimea țevii, considerată l = 700 mm; d cil – diametrul exterior al
țevii, considerat dcil = 50 mm; ts – temperatura medie a suprafeței, în °C; tm – temperatura
aerului în zona neafectată, în °C.

În conformitate cu datele existente, coeficientul de convecţie la mișcarea liberă a

aerului are valori  (W/m2∙K).

Fluxul de căldură transferat prin convecție se va estima cu relația simplă:

Qc= Q - Qr , (1.4)

în care Qr este fluxul de căldură transferat prin radiație, în W. Cantitatea de căldură degajată
în urma trecerii directe a curentului electric prin încălzitor se determină cu relația:

Q = U∙I

în care U este tensiunea curentului, în V, și I – intensitatea curentului, în A.

Cantitatea de căldură transferată într-o unitate de timp prin radiaţie de pe suprafaţa

ţevii se determină cu legea Stefan-Boltzmann

în care c0 este coeficientul de radiaţie al cilindrului; pentru suprafaţa din oțel inox slab
lustruit se acceptă valoarea c0 = 0,5 W/(m2 K4 ).

Tabelul 1.2 Datele experimentale şi de calculul

Tensiunea curentului U, V

W/(m 2.K)Coeficientul de convecţie ,

Numărul Grashof
Nr. măsurătorii

Intensitatea curentului I, A
mediului tm, 0CTemperatura

Temperaturile

Numărul Prandtl
Numărul Nusselt

suprafeţei ts, °C

1 2 3

1 112 115 102

18 70 1 6,17 11.86 0,008 9826,06

Medii 109.66
 Qr=3,14∙0,05∙0,7∙0,5 ∙((382,81/100)4-(291,15/100)4)=0,05495∙(214,74-71,85)=7,85 (W);
Q=70∙1=70(W);
Qc=70-7,85=62,15(W);
α=62,15/(3,14∙0.7∙0,05∙(382,81-291,15)=62,15/10,07=6,17(W/m2∙K);
ν=0,209(m2/s);
λ=0,026(W/(m∙K));

Nu=6,17∙0,05/0,026=11,86;
Gr=(9,81∙(109,66-18)∙0,053)/(291,15∙0,2092)=0,008;
cp=1005(J/(kg∙K);
ρ=1,2163(kg/m3);
Pr=(1,2163∙1005∙0,209)/0,026=9826,06

Concluzie: În urma efectuării lucrării de laborator am determinarea pe cale experimentală

coeficientul de convecție la mişcarea liberă a aerului în jurul unui cilindru orizontal şi am
stabilit dependenţa acestui coeficient de diferenţa de temperatură între suprafaţa cilindrului
şi aerul înconjurător