Rezumat

Cum măsurăm inteligența?

Până de curând inteligența era definită drept abilitate cognitivă generală, în mare măsură
determinată de eriditate, cu o influență a mediului de doar 20 la sută din totalul variabilității
inteligenței. Totodată s-au conturat câteva aptitudini speciale: verbală, numerică, de memorare
mecanică, percpectivă, ceea ce nu îngloba totalitatea sensului de «inteligență». Astfel terminologia a
fost drastic criticată, dar și impactul ereditar asupra abilităților, fiind nedemonstrat, a permis atacul
domeniul de evaluare a inteligenței. Odată cu dezvolatrea tehnologiilor, și în special apariției
electoencefalografului, fiziologii au readus în vizor preocupările cu privire la natura inteligenței.
Testul IQ destinat să verifice abilitatea de a prelucra elementele unei probleme și a-i găsi
rezolvarea fără a fi învățat vreodată cum se rezolvă problemele similare. Cu toate că nu este exclusă
variabila de mediu, testele au demonstrat că există diferențe între clase, și rase. Totodată, că gemenii
identici au punctaje similare, gemenii neidentici sunt mai puțin asemănători, iar copii adoptați
seamănă cu părinții biologici, la capitolul nivelului de inteligență.
Analizând interdependența dintre inteligență și ereditate s-a demonstrat că părinții înzestrați,
prea mult, sau prea puțin, cu o anumită caracteristică fizică șau mentală, o vor transmite urmașilor
într-o formă mai puțin exagerată, revenind la o medie. Astfel se păstrează echilibrul claselor sociale,
prin schimbarea compoziției acestora de la o generație la alta. Ereditatea ne înzestrează cu o serie de
structuri somatice și anatomice care stau la temelia inteligenței și comportamentului și le modelăm
sub infleunța mediului.
Cercetând corelarea coeficientului de inteligență cu datele fiziologice, prin prima
paradigmelor lui Posner, și respectiv celei a lui Sternberg, s-a constatat că există o relație apropiată
între viteza de reacție și nivelul inteligență, și că această relație devine tot mai strânsă, proporțională
cu gradul de dificultate al unei operații. Rezultatele fiind aproape total libere de infleunța de mediu,
iscându-se o metodă obiectivă și echitabilă.
Electroencefalograma detectează potențialele electrice generate în creier și le înregistrează
print-o serie de unde ce ar indica coeficientul de inteligență. Potențialele evocate sunt o serie de
unde ce apar în urma stimulării vizuale, sau a unui zgomot brusc, studiul publicat de către
psihologul canadian J. P. Ertl. El măsura latența, adică viteza acestor unde, la declanșarea stimulului
vizual. Ulterior soții Hendrickson, din Marea Britanie, au înlocuit stimularea vizuală cu cea
auditivă, și au început să măsoare amplitudinea și latența undelor, și au demonstrat că oamenii
inteligenți au unde mai ample și mai rapide. Ei au elaborat o teorie care explică modalitatea în care
informația poate fi codificată în neuroni și o explicație teoretică a proceselor biochimice care au loc
la trecerea informației în sinapse. Hendrickson a emis ipoteza că, în procesarea informației pot să
apară erori, și această probabilitate medie reprezintă baza biologică a diferențelor de inteligență, s-a
constatat că erorile de transmitere modifică forma undelor. Elaborate mediei este necesară pentru că
formele undelor sunt clare doar dacă se face o medie a câtorva, aceasta ar face curba rezultată mai
regulată. Buclele, adică undele reprezintă aspectele mesajului transmis, și a putut fi văzut că
subiecții inteligenți au curbe cu o mulțime de bucle, iar cei mai puțin inteligenți au curba lină, puțin
energică. Soții Hendrickson au măsurat complexitatea undelor prin depistarea lungimii buclelor.
Hendrickson au demonstrat că există numeroase corelații între inteligență și fiziologia
creierului și că putem măsura inteligența înlăturând riscul variabilei culturale. Aceasta a permis
elucidarea unei alte probleme teoretice pe lângă inteligență, a unor aptitudini sau abilități speciale.
Ele se împart în 2 categorii: aptitudinea verbală și cea perceptivă și mecanică, și au o legătură cu
cele 2 emisfere cerebrale. Talentul verbal poate fi controlat de emisfera stângă, și respectiv
perceptiv-mecanic de cea dreaptă. Teoretic cei cu inteligență verbală emit unde mai complexe în
jumătatea stângă a creierului, iar cei cu abilități sporite non-verbale emit unde mai complexe în
jumătatea dreaptă. Acest din urmă studiu va fi unul revoluționar în cercetarea aptitudinilor mentale.