Sunteți pe pagina 1din 3

Cum devii trainer?

Cum devii trainer? Mi s-a pus această întrebare, cred că de sute de ori,
astfel că m-am decis să scriu un mic îndrumar pe această temă. Faptul
că-ţi dorești este un lucru minunat. Mai jos vei găsi câteva sfaturi
privind cariera de trainer in cazul in care esti hotarat să devii trainer.

Ce trebuie să faci pentru a deveni trainer?

1. Pentru a deveni trainer autorizat trebuie să urmezi un curs


de Formare de Formatori. Sunt foarte multe firme care organizează un
asemenea curs. Tarifele variază între 800 și 2000 RON sau chiar mai
mult. Odată absolvit acest curs ai suportul legal pentru a practica
meseria de formator/trainer.

2. Diploma reprezintă o condiţie, însă este doar primul pas. Următorul


pas este practica. Puţin probabil să găsești companii care să te
”crească”, însă poţi încerca. Alternativ, poţi încerca în cadrul unui ONG
sau găsește chiar tu un grup de voluntari. Este important să susţii
măcar trei – patru cursuri înainte de a te prezenta în faţa unui potenţial
angajator.
3. Alege-ţi un domeniu de expertiză. Încearcă încă de la început să-ţi
alegi un domeniu în care poţi deveni cel mai bun. Atenţie, din
experienţă am observat că majoritatea absolvenţilor de TOT se
orientează către trainingul de comunicare. Nu este tocmai un lucru pe
care-l recomand, sunt mult prea mulţi traineri pe această zonă și prea
puţină cerere. Încercă să găsești domenii cât mai specifice cum ar fi:
Tehnici de vânzări, Management de Proiect, Auditor intern,
Administrarea afacerii, Managementul calităţii, Managementul
Proceselor, Motivarea Personalului, Marketing pentru IMM, Personal
branding, etc. Vreau să mai atrag atenţia asupra unui lucru, atunci
când vă alegeţi un domeniu acesta ar trebui să aibă o legătură
consistentă cu experienţa practică. Nu vei fi niciodată un trainer
excelent dacă nu ai avut experienţă practică în domeniul pe care-l
predai. Cursanţii vor să înveţe nu doar de la un trainer profesionist ci
mai ales de la un trainer cu experienţă. Acesta este unul din
ingredientele cheie pentru a deveni un trainer de succes.

Ce ar trebui să mai știi înainte de a deveni trainer?

1. A fi trainer nu-i deloc simplu, așa cum pare din exterior. Vei vedea
acest lucru imediat ce vei ţine primul curs
2. Trebuie într-adevăr să-ţi placă și să faci cu pasiune această meserie
3. Sunt necesare abilităţi excelente de comunicare: ascultare, empatie,
claritate în exprimare, minte deschisă, flexibilitate, etc
4. Când îţi alegi un domeniu trebuie să simţi că ţi se potrivește și să ai
experienţă în domeniul respectiv.
5. Meseria de trainer presupune dezvoltare permanentă, prin urmare
trebuie să-ţi placă să înveţi și să te dezvolţi în continuu.
6. Trebuie să-ţi placă să lucrezi cu oamenii, poate chiar să-i iubești.
7. Să fii dispus să accepţi oamenii așa cum sunt. Să nu-i judeci în primul
rând! Dacă poţi, ajută-i.
Sper că aceste sfaturi îţi sunt de folos în cazul în care te-ai gândit să
faci acest pas. În cazul care care mai ai întrebări, le aștept cu interes
pe adresa de email manager@traininguri.ro. Sfaturile de mai sus sunt
culese din experienţa mea personală cu cei aproape 3000 de cursanţi
instruiţi până în prezent.

Reţine: în final, nu trebuie să-ţi placă doar ca idee să devii trainer, ci


chiar să simţi că ţi s-ar potrivi această meserie.
Scris de Marian Rujoiu
Trainer Manager Extreme Training
www.traininguri.ro
www.marian-rujoiu.ro

Acum este și rândul tău să faci primul pas spre o cariera care oferă
imense împliniri. Urmează cursul acreditat Formator în orașul tău!

S-ar putea să vă placă și