Sistemul de personaje în Jocul ielelor de Camil

Petrescu

Camil Petrescu este un autor analitic atît în romane, cît și în piesele

de tetru, construind pesonaje frămîntate de idealuri ce rămîn la stadiul de
teorie, trăind în lumea ideilor pure, imposibil de aplicat în realitatea
concretă.

Gelu Ruscanu, personajul principal al dramei, întruchipează

intelectualul însetat de absolut, lucid şi analitic, ca toţi eroii
camilpetrescieni. Director al ziarului de stânga, "Dreptatea socială",
simpatizant al ideilor socialiste şi fiu de magistrat, Gelu Ruscanu este
însetat de o dreptate absolută, de o echitate umană perfectă, pledînd
cauza proletariatului supus nedreptăţilor sociale şi politice exercitate de
un capitalism imperfect.

Născut din frământări, scepticism şi tensiune intelectuală, Gelu

Ruscanu este, asemenea tatălui său, dominat de "aceeaşi sete cu
neputinţă de astâmpărat, aceeaşi nebunie a absolutului". Moştenind de la
el un suflet tulburat şi chinuit din cauza imperfecţiunilor vieţii reale,
Gelu se înalţă în lumea ideilor pure şi "vedea parcă prin lucruri...".
încătuşat al absolutului, spirit absolutizant, Gelu trăieşte drame de
conştiinţă, întrucât "nălucirile" lui nu se pot aplica în viaţa reală.

Intelectual lucid, intransigent și inflexibil, Ruscanu mărturisește că

nu mai poate scrie nimic, toate concesiile la cre fusese silit îl îmiedică să
mai fie ziarist, deoarece ˮeu nu pot să scriu decît ceea ce gînescˮ și
demisionează din postul de diector al gazetei ˮDreptatea socialăˮ chiar
din acea seară.

Ca toţi eroii camilpetrescieni, intelectuali lucizi însetaţi de

absolut, inflexibili şi inadaptaţi superior, orgolioşi în aspiraţii, Gelu
Ruscanu este un învins, fiind devorat spiritual de propriile idealuri ce nu
puteau fi concretizate în realitatea socială. Trăind în lumea ideilor pure,
Gelu Ruscanu este incapabil să rămână nepăsător la imperfecţiunile
vieţii pline de compromisuri, fiind dominat de o mândrie cu totul ieşită
din comun.

Spre deosebire de protagonist celelalte personaje nu înglobează

aceleasi calități, ba chir cu totul invers, ele au rolul de a construe lumea
ideilor pure, concepția absolutului în care se zbate personajul principal.

Șerban Saru-Sinești , ministrul Justiei, de example difera mult de

Gelu chiar daca este și el o structură psihică puternica, este însă bine
ancorat în pragmatism, fără principii teoretie, ci cu solide repere
practice, pe cînd Gelu este dominat de incertitudini, el este dezorientat în
toate mai ales in ceea ce priveste dragostea și sentimentele femeei,de
aceasta și eșuează în dragoste, chinuit de aceiași concepție a absolutului:
ˮO iubire care nu este eternă, nu este nimic. [… ] iubirea e un tot sau nu
e nimicˮ. El rupsese brusc relația cu Maria Sinești pentru că o văzuse
radioasă cînd un alt bărbat îi saruta mîinile, ˮși tu rîdeaiˮ. Renunță la
idealul iubirii, conștientizează că ˮ totul e trecător în iubireˮ și inima lui
înțepenește pentru todeauna de ˮgerul unui foc mistuitorˮ. Protagonistul
este deo sebit și de Maria, aceasta rezultă din cele spuse de mai sus, spre
deosebire de Gelu, ea nu este convinsă că-l iubește cu adevărat, ci mai
mult faptul că nu-și mai iubește soțul și că a eșut căsnicia lor ˮ Cred că
mai degrabă l-a urît pe elˮ. Alta latură care o deosebește pe Maria de
Gelu aste personalitatea ei dualăn în care se confruntă două fețe: una
sinceră și generoasă și cealaltă josnică și duplicitară: ˮȘi totuși e în mine
o ființă care suferă, care plînge…carw sîngerează pentru toate josniciile
celeilalteˮ.

Camil petrescu a ordonat personajele sale în așa fel încît să putem

observa contrastul dintre ele, astfe pe fundalul lor noi cu ușurință putem
scoate în evidență și aprecia natura protagonistului.

Ca toți eroii camilpetrescieni, Gelu Rusnacu este un învins,

deoarece se suicide, renunțînd astfel la lupta pentru aplicarea idealului
de dreptate absolută în realitatea concretă. Criticul Marin Popa considera
însă că personajul ˮ nu este un învins: ar fi fost învins dacă ar fi
continuat să trăiască, dar moartea sa este moartea cauzei saleˮ.
 Sistemul de
personaje în ˮJocul
ielelorˮ de Camil
Petrescu