TETEA curs 3

Domeniul: Ingineria Mediului

Specializarea: Ingineria şi Protecţia Mediului în industrie
An: 3

Cap. IV. TEHNOLOGII ŞI PROCEDEE DE DEPOLUARE

Obiective:
1. Principalele procedee aplicate industrial
2. Procedee de eliminare a poluanţilor particulaţi (captarea şi reţinerea pulberilor)

Principalele tehnici de depoluare

Agentii industriali au de ales dintre 9 tehnici de depoluare, dar ei sunt adesea indrumati spre
aplicarea in acelasi timp a mai multor tehnici, pentru a obtine o mai buna eficacitate si o mai buna
rentabilitate.
Tehnici mecanice - constau, in principiu, in a determina precipitarea particulelor mai mari
de 10 μm, prezente in gaze, carora li se aplica forte de gravitatie (incinta de decantare, sacul de praf)
si forte de inertie (separator cu obstacole) sau forte centrifugale (ciclon, multiciclon).
Tehnici electrice - au fost dezvoltate pentru a elimina praful fin, dar a inceput sa se ia in
considerare utilizarea lor si pentru inlaturarea compusilor organici volatili. Ele fac sa tranziteze la
viteza mica (de ordinul a 1 m/s), gazele din care s-au inlaturat particulele de praf (desprafuire), intre
electrozii de emisie, alimentati la inalta tensiune (40...110 kV) si electrozii colectori legati la
pamant. Generand ioni negativi, electrozii de emisie ionizeaza gazul in vecinatatea acestora. Efectul
corona care rezulta, antreneaza incarcarea electrica a particulelor. Acestea se vor descarca sub
actiunea electrozilor colectori. Ele adera sub efectul fortelor electrice si datorita atractiilor
moleculare inainte de a fi separate, urmand ca apoi sa fie recuperate.
Tehnici in strat poros - sunt utilizate pentru desprafuire. Principala lor caracteristica tine
cont de faptul ca primele particule de praf se opresc pe un suport de filtrare, urmate si de celelalte
particule. Trebuie ca, periodic, acest suport sa fie debarasat de o parte din praf, evitand insa golirea
completa. Ca suport, sunt utilizati deseori saci textili si, in unele cazuri, straturi de nisip sau filtre
ceramice.
Tehnici hidraulice - recurg la utilizarea apei numai cand se aditioneaza reactivi, pentru a
capta poluantii sub forma de particule si/sau sub forma gazoasa. Sunt utilizate in toate turnurile de
spalare, in filtre umede cu pulverizare sau peliculare, in scrubere, rezultand insa o importanta
pierdere de apa, care poate contine poluanti dizolvati (pulverizarea unei faze lichide dispersate).
Tehnici chimice - asigura eliminarea, neutralizarea sau transformarea poluantilor in stadiul
de gaz sau aerosol.
O prima aplicatie binecunoscuta consta in desulfurarea gazelor de ardere prin procedee, fie
umede (reactii cu lapte de var sau amoniac), fie uscate sau semiuscate (reactii cu var pulverizat).
1
 TETEA curs 3

Alta aplicatie, care continua sa se dezvolte, este cea de denitrificare (denoxare) a gazelor de ardere,
prin reducerea NOx cu ajutorul amoniacului.
Tehnici fizice – tin de proprietatea anumitor poluanti gazosi de a fi adsorbiti intr-un mod
reversibil de corpuri, acesta dezvoltand o suprafata de activitate specifica (de exemplu 1000 m2/g).
Dupa adsorbtie, se poate continua procesul de adsorbtie, crescand temperatura. Ca
adsorbanti se utilizeaza carbon activ de origine vegetala (carbon din nuca de cocos), de origine
minerala (cocs de petrol) sau de origine sintetica (fibre textile carbonizate).
Tehnici catalitice - permit scaderea temperaturii la care, in mod normal, se opereaza pentru
neutralizarea si oxidarea poluantilor. Se va evita, de asemenea, reincalzirea prea mare a gazelor
tratate. Un exemplu in acest caz il reprezinta denoxarea gazelor de ardere.
Tehnici termice - sunt bine cunoscute in inlaturarea anumitor poluanti (este vorba de
incinerare si post combustie). Ele au inceput sa fie aplicate la recuperarea poluantilor, fie volatili
(cazul strippingului de amoniac din instalatiile cocsochimice in coloanele cu talere), fie
condensabili sau congelabili (cazul criogeniei).
Tehnici biologice - se utilizeaza in anumite procese industriale din care rezulta compusi
organici volatili ca de exemplu, epurarea biologica a aerului in statiile de tratare a apei, folosita in
chimie si farmacie sau in stocajul solventilor. Prin aceste metode, microorganismele utilizeaza
poluantii ca elemente nutritive transformandu-i in elemente simple. Aceste microorganisme sunt
dispuse pe suporturi umede (biofiltre) sau in lichide de spalare (spalatori biologici). Li se asigura un
timp de contact suficient, astfel incat poluantii sa fie eliminati.

IV.1. Principalele procedee aplicate industrial

Desprăfuirea. Daca exista un domeniu în care calitatea mediului ambiant să fie simţitor
ameliorata, atunci acesta este acela care se ocupa cu înlăturarea particulelor sedimentabile sau a
particulelor de praf în suspensie. Această evoluţie favorabilă se datorează procedeelor industriale
bazate pe tehnici mecanice separative, electrice, în strat poros sau hidraulice. În cadrul procedeelor
de desprăfuire dintre cele mai performante (filtru cu saci, electrofiltre), numai anumite particule
dintre cele mai fine pot fi încă emise în atmosferă.
Vehicularea poluanţilor se face în funcţie de granulometria particulelor. Particulele pot
conţine compuşi toxici, aflaţi în stare de vapori în gazele de ardere la temperatură mare, care
condensează pe particulele fine de praf. Acest proces este valabil chiar şi în cazul scăderii
temperaturii, cum ar fi existenta sintezei anumitor compuşi organici grei, precum dioxinele şi
furanii. Ideal ar fi fără îndoială, ca pe aceeaşi etapă de emanaţie, să aibă loc mai multe desprăfuiri în
cascadă, la temperatura descrescătoare, eliminând mai întâi particulele grosiere de praf, înaintea
condensării metalelor grele.
Rămân de pus la punct tehnologiile de desprăfuire la temperatură înaltă, de exemplu, prin
filtre ceramice, în condiţii economice acceptabile.
Denoxarea sau denitrificarea, constă în reducerea oxizilor de azot (NO şi NO2). Aceştia
sunt reduşi la stadiul de azot gazos prin reacţie cu amoniacul. Distingem, în mod frecvent, doua
familii de procedee:
 procedee catalitice S.C.R. (din englezul Selective Catalytic Reduction ), care opereaza la
temperaturi de circa 400 °C;
2
 TETEA curs 3

 procedee necatalitice S.N.C.R. (din englezul Selectiv Non Catalytic Reduction ), care
necesită pentru operare o temperatură înaltă, de circa 10000C, rezultând o eficacitate mai ridicată.
Desulfurarea. De-a lungul mai multor ani de cercetări, prioritatea a avut-o desulfurarea, în
acelaşi timp cu preocupările de desprăfuire, vizând cu precădere desulfurarea combustibililor (gaze
naturale, gaze de cocserie, combustibili lichizi), cât şi desulfurarea gazelor industriale de combustie.
Procedeele de desulfurare fac apel la combinaţia de tehnici chimice separative (neutralizare)
sau fizice (adsorbţia cu carbon activ), pentru a fixa sau a izola SO 2, combinate cu tehnici separative
mecanice, electrice, în strat poros sau hidraulice, pentru a recupera într-o formă manipulabilă chiar
si poluanţii mai izolaţi.
Ansamblul unităţilor de desulfurare a gazelor de ardere este format, în marea majoritate a
cazurilor (de exemplu în Germania, peste 90 %), din instalaţii de spălare cu lapte de var, spălare în
urma căreia oxizii de sulf (SO2 şi SO3) sunt eliminaţi, după oxidare, sub formă de gips (CaSO 4*
2H2O).
Reducerea poluanţilor organici. Este vorba de un domeniu unde nu exista procedee
industriale. Este cazul anumitor specii de poluanţi prioritari pentru a fi eliminaţi, obţinându-se astfel
performanţele dorite.
Reducerea compuşilor organici volatili (COV). Ca şi în cazul oxidului de azot, prezenţa
COV este motiv de îngrijorare pentru ecologişti. Pentru a răspunde doleanţelor, tehnicile separative
fizice pot fi utilizate pentru diminuarea emanaţiilor COV în atmosferă.
Dintre aceste tehnici de reducere a COV, cele mai utilizate sunt:
 adsorbţia pe cărbune activ, urmata de adsorbţia pentru recuperarea eventuala a COV si
regenerarea cărbunelui activ;
 absorbţia în prezenţa unor uleiuri, a compuşilor insolubili în apă;
 condensarea şi separarea prin membrane, în cazul în care se doreşte să se recupereze
numai anumiţi solvenţi.
Reducerea dioxinelor şi furanilor. Dioxinele şi furanii (un grup de câteva sute de substanţe cu
structură chimică şi proprietăţi biologice asemănătoare (dibenzo-p-dioxine policlorurate PCDD), care au
potenţial toxic şi cancerigen), pot fi eliminaţi prin adsorbţie pe cărbune activ. Metoda constă în
aducerea cărbunelui activ, fie în interiorul unui strat fluidizat, fie sub forma de pulbere în suspensie,
în curentul de gaze.

Separarea particulelor solide antrenate în curenţii de aer/gaz

Separarea suspensiilor solide din gazele tehnologice se impune atât din punct de vedere
ecologic, cât şi economic, întrucât:
- evacuarea în atmosferă a suspensiilor solide împreună cu gazele tehnologice
poluează mediul înconjurător;
- suspensiile solide conţin elemente valoroase, astfel că separarea şi readucerea lor în
circuitul de prelucrare are efecte economice benefice;
- valorificarea bioxidului de sulf din gazele tehnologice sub formă de acid sulfuric, se
realizează nesatisfăcător atunci când suspensiile solide din gaze nu sunt îndepărtate.
Ierarhizarea procedeelor de separare a pulberilor din gazele metalurgice se poate face
luând in considerare o serie de parametri (tabelul 1).

3
 TETEA curs 3

Tabelul 1. Ierarhizarea procedeelor de separare a pulberilor din gaze

Procedeul/parametrul Camere şi Filtre Filtre cu Spălare
cicloane electrice saci umedă
Investiţia 2 4 1 3
Consum energetic 2 1 3 4
Eficienţa 4 1 2 3
Cheltuieli de exploatare 2 1 3 4
Total punctaj 10 7 9 13
Poziţia III I II IV
Opţiunea pentru implementarea unui anumit procedeu trebuie corelată cu caracteristicile
mediului dispers (încărcare cu suspensii, compoziţia mediului gazos, temperatura etc.).

IV.2. Procedee de eliminare a poluanţilor particulaţi (captarea şi reţinerea pulberilor)

Îndepărtarea particulelor solide din aer este denumită uzual desprăfuirea industrială a
aerului.
Procedeul de desprăfuirea industrială se desfăşoară în două faze:
1. captarea fluxului gazos cu particule solide şi
2. separarea (reţinerea) particulelor.
Sunt cazuri în care captarea este asigurată prin structura constructivă a instalaţiei generatoare
de praf, şi cazuri în care sunt necesare măsuri speciale de captare pentru a împiedica răspândirea
prafului în atmosferă.
O instalaţie de desprăfuire, cum este cea prezentat în figura nr.1, are următoarea
componenţă:
 dispozitiv de captare propriu-zis (hotă fixă, hotă telescopică, hotă culisantă, fantă de
aspiraţie) cu una sau mai multe prize;
 reţea de conducte prin care circulă gazele spre instalaţiile de desprăfuire;
 instalaţia de ventilaţie, care asigură debitul necesar pentru aspirarea prafului şi transportul
său prin conducte;
 instalaţia de separare a prafului din aer.

Figura nr. 1. Schema instalaţiei

1 de desprăfuire:
1 1- dispozitive de captare,
2- reţea de conducte,
1 3- instalaţiia de ventilaţie,
1 4- instalaţia de separare a
2 4 3 prafului

O captare eficientă cere ca dispozitivul de aspiraţie să fie plasat cât mai aproape de sursa de
emisie a prafului şi să înconjoare cât mai complet zona de producere a acestuia. Gradul de captare la
sursa de praf este tot atât de important important pentru eficienţa finală a procesului de desprăfuire
ca şi randamentul instalaţiei de separare a prafului.

4
 TETEA curs 3

IV.2.1. Utilaje pentru separarea pulberilor

O clasificare exactă a utilajelor este greu de realizat. În funcţie de modul de acţionare a

acestor utilaje ele pot fi clasificate în felul următor:
 Aparate care lucrează în medii uscate:  Aparate care lucrează în medii umede:
- aparate care folosesc principiul detenţei; - spălătoare;
- aparate care folosesc principiul de impact, - filtre umede;
şoc şi inerţie; - separatoare dinamice.
- aparate care folosesc principiul
centrifugal;
- aparate care folosesc medii filtrante;
- aparate care folosesc principii
electrostatice.

Aparate care lucrează în medii uscate

A. Aparate care folosesc principiul detenţei

La acest tip de aparate problema este relativ simplă, deoarece având la bază forţa gravitaţiei,
este necesar să menţină pe cât posibil un curent laminar a cărui viteză să fie mică pentru a exploata
cât mai mult efectul gravitaţiei. Din grupa acestor aparate fac parte camerele de sedimentare simple
şi cele cu plăci.

Camerele de sedimentare simple, sunt prezentate în figura nr. 2 şi reprezintă cel mai simplu
mijloc pentru captarea prafului din gaze. Deşi eficacitatea lor este redusă, acestea pot fi utilizate fie
la instalaţii care degajă mari cantităţi de praf cu granulozitate ridicată, fie ca primă treaptă într-un
sistem de desprăfuire, fie ca unic mijloc de purificare când natura prafului permite acest lucru.
Epurarea pe baza fortei gravitationale constituie principiul de functionare al camerelor si
conductelor de desprafuire folosite, de regula, la procesarea emisiilor poluante care contin particule
solide mari (100 – 200 m). In prezent, acest procedeu este tot mai rar folosit, recomandandu-se
mai ales daca se pune si problema racirii gazului evacuat din instalatia/agregatul tehnologic.
Separarea se bazeaza pe faptul ca miscarea particulei ce trebuie sa decanteze este rezultanta
a doua viteze: viteza de coborare - plutire a particulei (wc) (determinata de forte precum greutatea
particulei, forta arhimedica si rezistenta mediului) şi viteza curentului de gaz (wg ) (figura nr. 2).
Modul de operare este următorul: amestecul intră în incinta de desprăfuire (2), prin gura de
alimentare (1), dispusă la o înălţime suficient de mică pentru a obţine o viteză mică de sedimentare,
ceea ce duce la sedimentarea a cât mai multor particule de dimensiuni mici. Evacuarea aerului curat
se face pe la partea superioară prin gura de evacuare (3), iar particulele solide se colectează la partea
inferioară.

5
 TETEA curs 3

Figure nr. 2.
2
1 3 Schema de
funcţionare a
Poluant
gazos Wg Gaz epurat camerei de
h
desprafuire
Wc 1 – gura de
alimentare,
Buncăre cu particule 2 – incintă de
decantate
desprăfuire,
3 - gura de
evacuare

Aplicand legea Stokes particulei solide antrenate in mediul gazos, se obtin relatiile
cunoscute:
d 2p   p  g 18wc  
wc  dp 
18 g( p   g )
unde: dp este diametrul particulei ce poate decanta;
ρp - densitatea particulei;
g - acceleratia gravitationala;
ρg - densitatea mediului (gazului) care poate fi neglijata;
 - vascozitatea dinamica a mediului, care in functie de vascozitatea
cinematica ν este ν·ρg.
Pentru decantare, particula trebuie sa ajunga la peretele inferior al camerei, inainte de a
parasi incinta. Cel mai lung drum este parcurs de particula care patrunde la partea superioara a
camerei.
Conditia limita pentru ca particula aflata la partea superioara sa decanteze este data de
relatia dintre timpii in care trebuie parcurse distantele, si anume:
- timpul de cadere tc = h/wc, in functie de inaltimea h a camerei;
- timpul de traversare tp = L/wg, in functie de lungimea L camerei.
Rezulta relatia:
h L

wc wg
Daca debitul de poluant este Dg [in m3/s] iar b este latimea camerei, atunci viteza de
deplasare a curentului gazos este:
dp
wg 
hb
La fel se poate admite ca:
Dg
wc 
S
relatie in care S = L·b este aria sectiunii longitudinale orizontale.
Neglijand ρg, rezulta dimensiunea minima (teoretica) a particulei patrunse la partea
superioara care poate decanta:

6
 TETEA curs 3

18  Dg
dp  .
S  g p
Particulele care patrund in camera la nivele inferioare pot avea dimensiuni mai mici, date de
relatia:
18  Dg a
dp  
S  g p h
in care: a este inaltimea fata de baza, acolo unde se afla particula.
Calculele de mai sus demonstreaza ca, pentru eficientizarea procedeului se poate recurge la
o serie de modificari constructive ale sistemului de desprafuire precum: marirea ariei bazei camerei;
montarea de sicane plane orizontale.
In vederea proiectarii camerelor, analiza procesului porneste de la unele aproximari:
particulele sunt omogene in ce priveste structura granulometrica si concentratia, particulele sunt
sferice si se supun legii Stokes, viteza curentului de gaz este constanta; particulele decantate nu se
evacueaza; actiunea curentilor convectivi si de turbulenta este nula.
Camerele de sedimentare cu plăci
Pentu a evita inconvenientele arătate, s-aua dus camerelor simple diferite îmbunătăţiri fie
prin introducerea unei serii de plăci orizonale sau înclinate (figura nr. 3), fie prin introducerea unor
deflectoare (figura nr. 4). Plăcile sunt astfel fixate de suportul care le susţine încât pot fi rotite în
vederea scuturării.
Functionarea instalatiei numite epurator cu deflectoare (figura nr. 4) se bazeaza pe urmatorul
mecanism: la intalnirea unei suprafete solide, gazul purtator si particulele solide se comporta diferit,
gazul ocoleste suprafata iar particula (solida sau sub forma de picatura) avand o inertie mai mare, se
izbeste de aceasta si decanteaza prin prelingere in jos.
A
A-B
1
aer aer

praf praf

Figura nr. 3. Cameră de sedimentare cu plăci orizontale sau înclinate

1 – raft înclinat,
2– dispozitiv de evacuare

7
 TETEA curs 3

Intrare ieşire

Aer cu praf

Aer epurat

praf

Aer epurat

Aer cu
praf

praf

Figura nr. 4. Scheme de sedimentare cu deflector

B. Aparate care folosesc principiul de impact, şoc şi inerţie

Utilizarea aşa zişilor impactori, direcţi sau în cascadă, reprezintă o metodă rapodă, ieftină şi
relativ exactă pentru epurarea particulelor de aerosoli. În astfel de aparate aerosolul ieşind dintr-un
ajutaj (tub adaptat la deschizătura de scurgere a unor fluide, pentru a regla debitul) se izbeşte de un
obstacol aşezat în faţa acestuia. Forma liniei de curent care ia naştere cu acest prilej măreşte forţele
centrifuge proporţional cu creştere mase particulelor şi a vitezei în ajutaj. Din grupa acestor aparate
fac parte camerele de sedimentare cu şicane, separatoarele cu orificii, cu jaluzele, separatoarele
plane cu grătare, separatoare duble cu jaluzale şi pulvocaptoarele.
Camerele de sedimentare cu şicane
Un alt tip de cameră de desprăfuire este cea cu şicane perzentată în figura nr. 5. Rolul
şicanelor este de a schimba sensul de circulaţie a curentului de aer, astfel creşte pierderea de
presiune şi în consecinţă se reduce viteza curentului de aer în cameră. Ddere in punct de vedere
constructiv funcţional, camera de desprăfuire cu şicane se compune din: 1 – gură de alimentare, 2 –
incintă de desprăfuire, 3 – gură de evacuare pentru aer purificat, 4 – şicane verticale, 5 – gură de
evacuare pentru particule sedimentate, 6 – şicane înclinate.

8
 TETEA curs 3

Modul de operare este următorul: amestecul de separat intră în incinta de desprăfuire (2) prin
gura de alimentare (1) şi se loveşte de şicanele (4), respectiv (6). Particulele solide se sedimentează
şi se evacuează prin gura (5), iar aerul purificat se evacuează pe la partea superioară prin gura de
evacuare (3).

Figura nr. 5. Scheme ale

camerelor de desprăfuire cu
şic
1 – gură de alimentare, 2 –
incintă de desprăfuire, 3 –
gură de evacuare pentru aer
purificat, 4 – şicane verticale,
5 – gură de evacuare pentru
particule sedimentate, 6 –
şicane înclinate

Aceste aparate, au un randament mai ridicat deoarece aici se utilizează regimul turbulent
dirijat prin organizarea curenţilor de aer şi folosind particularităţile acestor curenţi şi ale particulelor
solide care se află în aceştia. Principiul de depunere este datorat impactului.

Figura nr. 6. Schema unei camere de depunere cu

şicane
a - secţiune longitudinală,
b - secţiune transversală,
c - circulaţia aerului

Pulvocaptoarele
Aceste aparate, figura nr. 7, sunt construite dintr-un mare număsr de inele conice care îşi
micşorează treptat diametrul de mişcare a gazului de epurat. Acestea sunt aşezate unul lângă altul la

9
 TETEA curs 3

intervale mici, lăsându-se între ele spaţii inelare. Pe aceste spaţii trece 95 – 97% din gazul care
trebuie desprăfuit, restul de 5 – 3 % din gaz, cel mai bogat în praf, trece printr-un canal cu un
diametru mic îndreptat spre acumulatorul de praf sau un alt epurator, de dimensiuni mai mici dar cu
un grad de separare mai ridicat. Acest aparat se montează chiar în conducta de refulare a aerului cu
praf care vine de la susrsa respectivă.

Figura nr. 7. Schema unui pulvocaptor

1 – inele,
2 - ciclon

Bibliografie
1. V. Voicu, s.a., Realizări recente în combaterea poluării atmosferei în industrie, Editura
tehnică, Bucureşti, 1977.

10