ArgumentLa inceputurile erei calculatoarelor personale, cand

IBM controla standardele hard PC, aceasta firma a angajat Microsoft

pentru a furniza majoritatea sistemului PC. IBM a dezvoltat hardul, a
scris programul BIOS(Basic Input-Output System) si a angajat
firma Microsoft pentru a dezvolta sistemul de operare a discului (Disk
Operating System-DOS) si cateva alte programe si utilitare pentru
IBM.

Partea cea mai dificil de copiat a calculatorului IBM PC era

softul protejat prin legea drepturilor de autor . Firma Phoenix
Software a fost printre primele care a elaborat o metoda legala pentru
a ocoli aceasta problema, astfel incat sa poata duplica functional
(fara a copia) softul, in speta BIOS-ul. Firma a angajat doua echipe
de ingineri de soft, din care cea de a doua a fost selectionata in mod
special pentru a fi compusa numai din personae care nu au vazut sau
studiat niciodata codul IBM BIOS.

Prima echipa a studiat programul IBM BIOS si a realizat o

descriere cat mai completa a ceea ce facea acest program. Cea de a
doua echipa a citit descrierea intocmita de prima echipa si s-au
apucat sa scrie,pornind de la zero, un nou program BIOS care sa
faca, tot ceea ce a descris prima echipa.

A rezultat un nou BIOS, scris pornind de la zero, care desi nu

era identic cu cel al firmei IBM, avea exact aceeasi functionalitate.

Acest mod de abordare a reproducerii tehnologiei soft numit de

Phoenix metoda "camerei curate" poate rezista oricarui atac pe cale
legala.

Deoarece BIOS-ul original IBM consta numai din 8K de

program si avea o functionalitate limitata, duplicarea sa prin metoda
camerei curate nu a fost prea dificila.

Pe masura ce BIOS-ul IBM a evoluat, alte firme producatoare

de BIOS au reusit relativ usor sa tina pasul cu toate schimbarile
efectuate de IBM. Daca se exclude portiunea POST (Power On Self
Test) a programului BIOS, chiar in present, majoritatea programelor
BIOS nu au decat circa 32K de program activ.

Acum nu numai firma Phoenix, dar si alte firme, ca Award, AMI

si Microid Research, produc soft BIOS pentru fabricantii de sisteme
PC.

Dupa ce hardul si BIOS-ul IBM PC au fost copiate, tot ce mai

era necesar pentru a produce un system integral compatibil IBM era
sistemul de operare DOS. Reproducerea tehnologica a sistemului de
operare DOS, chiar prin metoda camerei curate, ar fi fost o sarcina
infricosatoare , deoarece DOS este mult mai mare decat programul
BIOS si este compus dintr-o multime de programe si functii. De
asemenea sistemul de operare a evoluat si s-a modificat mai frecvent
decat BIOS-ul, care, prin comparatie, a ramas relativ constant.
Aceasta inseamna ca singurul mod de a folosi sistemul de operare
DOS pe un calculator compatibil IBM era de a obtine licenta. Acesta
este punctul in care a intervenit firma Microsoft. Deoarece IBM (care
a angajat firma Microsoft) nu au silit aceasta firma sa semneze un
contract de licenta exclusiva, firma Microsoft a avut liberatatea de a
vinde acelasi system DOS oricui.

Odata cu o copie licentiate a sistemului de operare MS-DOS,

ultima piesa se afla la locul ei, iar portile au fost deschise pentru
producerea de sisteme compatibile IBM, indifferent daca firmei IBM ii
placea sau nu.

Privin in urma, tocmai acesta este motivul pentru care nu exista

clone sau sisteme compatibile Apple Macintosh. Nu este adevarat ca
sistemele Mac nu pot fi copiate; de fapt, hardul Mac este foarte
simplu si usor de produs, utilizand piese tipizate. Problema este ca
Apple este proprietarul sistemului de operare MAC OS si deoarece
aceasta firma a considerat ca e bine sa nu acorde licente, pentru el,
nici o firma nu poate vinde un system compatibil Apple. De asemenea
BIOS-ul cat si sistemul de operare al firmei Mac sa reziste oricaror
eforturi de copiere prin metoda camerei curate, astfel incat, fara
incunviintarea (licenta) firmei nu este probabil sa existe vreodata
sisteme clone Mac.
 Introducere

Ce este BIOS - Basic Input-Output System ?

Fara BIOS un computer este nefunctional, sistemul de
operare neavând cum sa comunice cu componentele hardware.
Fiecare marca/model de placa de baza contine un BIOS diferit,
unii producatori optând pentru introducerea unor optiuni cu ajutorul
carora se poate optimiza la maxim BIOS-ul, rezultând o crestere de
performanta demna de luat în seama. În schimb, alti producatori
ofera un BIOS saracacios, cu opţiuni puţine, care functioneaza la
parametri cu valori fixe, ce nu pot fi schimbate. În acest caz se
gasesc marii integratori de sisteme (IBM, DELL, HP/Compaq,
Gateway), unele modele entry-level ale unor producatori
independenti de placi de baza (Abit, ASUS, Gigabyte, EPoX) si
majoritatea modelelor unor producatori din linia a doua (ECS, Biostar,
Chaintech).
De cele mai multe ori, indiferent de modelul placii de baza si al
BIOS-ului, denumirea functiilor comune, uzuale, este aproximativ
aceeasi, ceea ce face mai usoara cunoasterea functiilor principale ale
unei placi de baza. Pe placile mai scumpe, în special cele destinate
overclocking-ului, se gasesc BIOS-uri mult mai elaborate, ce ofera o
multitudine de optiuni, cu scopul de a forta sistemul sa lucreze peste
parametri proiectaţi. Evident, o astfel de placa a fost testata în
prealabil de producator, pentru evitarea situatiilor jenante, cum ar fi
arderea componentelor de pe ea în cazul unui overclocking.
Optiunile setate necorespunzator pot încetini sistemul cu pâna
la 40%, la fel cum optimizarile realizate cu ajutorul setarilor "de finete"
pot aduce sporuri de performanta considerabile. Din nefericire, multe
din denumirile functiilor prezente într-un BIOS continua sa fie criptice,
creând confuzii chiar si în rândul specialistilor.
Modificarea valorilor parametrilor de functionare din BIOS
poate duce la functionari defectuoase sau chiar la nefunctionarea
computerului. Pentru remedierea problemei si aducerea parametrilor
la valorile standard exista posibilitatea resetarii BIOS-ului, care se
poate face în mai multe moduri: încarcarea valorilor standard din
meniu, stergerea ”CMOS-ului” cu jumperul de pe placa sau scoaterea
si reintroducerea bateriei dupa un timp, mentinerea apasata a tastei
F6 sau F7 la pornirea sistemului. Unel bios-uri dupa 3 restarturi
cauzate de setari agresive pornesc sistemul cu setarile [default].
 În acest moment exista trei mari producatori de BIOS-uri,
Phoenix Technologies, AWARD Software si AMI (American
MegaTrends), fiecare oferind, pe lânga optiunile standard, un set de
optiuni aditionale, în functie de capabilitatile chipset-ului placii si de
dotarile oferite de aceasta.

Toate BIOS-urile ofera posibilitatea modificarii unor parametri

de functionare înca de la pornirea computerului, prin afisarea unui
mesaj în acest sens, de cele mai multe ori acesta fiind: Press DEL to
enter Setup. Adica, la pornirea computerului, se apasa tasta [Del]
(Delete) pentru intrarea în meniul BIOS-ului. Pe unele placi este
desemnata alta tasta, cel mai des întâlnite fiind [F1] sau [F2].

Este recomandabil ca, dupa fiecare modificare efectuata în

BIOS, sa se restarteze computerul si sa se verifice stabilitatea
acestuia. Daca totul este bine, se intra din nou în BIOS si se
efectueaza urmatoarea modificare. Se pot face si modificari multiple
de prima data, în cazul în care se cunosc foarte bine valorile
respective, stiind sigur ca respectivele modificari nu atrag dupa ele
instabilitatea sistemului. Dar, în cazul unor setari multiple la un
eventual overclocking, e posibil ca sistemul sa nu mai porneasca,
fiind destul de dificil de identificat sursa problemei. De aceea e
recomandat ca, în cazul overclocking-ului, sa se efectueze câte o
modificare, urmata de verificarea stabilitatii.
Dupa aceasta mica introducere, sa începem descifrarea
functiilor dintr-un BIOS. Am ales pentru asta o placa destul de des
întâlnita în sistemele actuale, chiar daca este mai veche, placa pe
care am avut-o si eu la un moment dat si de care am fost foarte
multumit, respectiv ASUS A7N8X-E Deluxe, socket A, chipset nForce
2 Ultra 400 MCP-T, 3xDDR400, 2xIDE ATA 100, 2xSATA150,
IEEE1394 (sau FireWire), 6xUSB, nVidia LAN, Marvell Gigabit LAN.
Voi folosi denumirile care apar în fiecare meniu, pentru o mai usoara
recunoaştere a acestora.

Ce face BIOS-ul
BIOS-ul are mai multe roluri, dar cel mai important se refera la
apelarea tuturor componentelor conectate la placa de baza. Când
computerul este pornit, informaţia de la harddisk nu poate ajunge la
procesor (CPU) si, implicit, sistemul de operare nu poate fi încărcat
fara instrucţiunile furnizate de BIOS.

De asemenea, BIOS-ul are de efectuat o serie de procese,

printre care un test care verifica daca totul merge aşa cum trebuie,
citirea informaţiei de la alte cipuri BIOS care iniţializează alte placi (de
exemplu placa grafica), mai multe comenzi pe care sistemul de
operare le va folosi pentru a lucra cu diferitele componente hardware,
setări pentru harddisk, ceasul intern etc.

Meniul Bios-ului

Main Options
Meniul cu opţiunile principale se gaseste sub tab-ul Main , în
partea de sus a ecranului, primul din stânga. Selectarea fiecarei
optiuni se face cu ajutorul sagetilor de pe tastatura, efectul fiind
"iluminarea" optiunii respective (efectul de highlightning), iar
modificarea parametrilor se poate realiza prin apasarea tastei [Enter]
care va deschide un mini-meniu din care se pot efectua modificarile
dorite. Daca nu se vrea nici o modificare în meniul respectiv, se poate
iesi cu tasta [Esc] . La fel se procedeaza si pentru iesirea dintr-un
meniu, daca nu s-a modificat nimic acolo.

Prima optiune este setarea datei si orei, sub care se gasesc

datele despre hard-disk-urile si unitatile optice instalate în sistem. De
fiecare data când sistemul porneste, va cauta (cu functia Auto Detect)
noi device-uri atasate si va determina de ce tip sunt acestea. Aceasta
rutina dureaza câteva secunde, dar, prin definirea exacta a tipurilor
de deviceuri atasate, sistemul nu va mai cauta la urmatoarea pornire
alte deviceuri, "stiind" deja ce se gaseste în sistem.

Pentru asta, se selecteaza drive-ul respectiv, dupa care se

apasa tasta [Enter]. În urmatorul ecran se pot seta manual
caracteristicile drive-ului respectiv (daca se cunosc) sau se poate
alege functia Auto detect , care va determina tipul drive-ului atasat.
Dupa câteva secunde va apare un meniu în care sunt afisate tipul
drive-ului si, daca este vorba de un hard disk, numarul de cilindri,
capete, sectoare si modul de adresare, în cele mai multe cazuri LBA
(Large Block Address).
Se repeta aceasta procedura pentru toate drive-urile atasate
iar, în cazul în care nu avem alte drive-uri atasate pe celelalte canale
IDE, se selecteaza optiunea None . În acest fel sistemul nu va mai
initializa functia Auto Detect la fiecare pornire, rezultând o secventa
de pornire (boot) mai scurta.
Un exemplu ar fi asa: un hard disk setat ca Master pe Primary
IDE Master si o unitate optica (CD-ROM, CD-RW, DVD-RW) setata
ca Master pe Secondary IDE Master . În acest caz, pe Primary
IDE Slave si Secondary IDE Slave se selecteaza optiunea None .
Advanced Features
Se selecteaza tab-ul Advanced din meniul principal. Vor fi vizibile
mai multe sub-meniuri, precedate de o sageata spre dreapta (►),
ceea ce înseamna ca la selectarea lor si apasarea tastei [Enter] vor
apare alte optiuni legate de sub-meniul respectiv. Primul meniu va
apare sub denumirea de Advanced BIOS Features
 Aici se pot specifica diferiti parametri la start, cum ar fi
verificarea memoriei sau a unitatii floppy care, daca se stie sigur ca
sunt bune, nu e necesar sa fie verificate de fiecare data la pornire.
Mai jos se vad setarile recomandate pentru acestea:
 Mai departe se gasesc diferite setari care se refera la optiunile
de pornire si de verificarea unor componente, precum si activarea
memoriei cache a procesorului.
Boot Virus Detection: Enabled. Aceasta optiune poate fi
localizata în sectiunea Standard sau Main la unele BIOS-uri.
Aceasta functie este utila atunci când se porneste sistemul de pe o
discheta sau un CD, care pot avea sectorul de boot infectat cu un
virus.
CPU Level 1 Cache: Enabled. Activeaza nivelul 1 de cache
din procesor, de regula având valoarea 128kB.
CPU Level 2 Cache: Enabled. Activeaza nivelul 2 de cache
din procesor, aceasta valoare oscilând, în functie de procesor, de la
128kB la 1024kB. La procesoarele Athlon XP aceasta valoare este
între 256kB si 512kB. Nivelul 2 de cache se regaseste si în
procesoarele Intel, deci aceasta optiune va fi prezenta si în BIOS-
urile de pe placile pentru procesoare produse de Intel.

Quick Power On Self Test: Enabled.

 Se mai gaseste în unele BIOS-uri si sub denumirea

prescurtata POST , referindu-se la aceeasi functie. Aceasta
 functie executa o scurta verificare a componentelor hardware,
temperaturilor si, uneori, a ventilatoarelor din sistem, în special
a celui de pe cooler-ul procesorului si a celor care sunt
alimentate din conectorii de pe placa de baza.
First (Second, Third) Boot Device: aici se poate seta
ordinea de boot (de regula de pe un hard disk - HDD0) si se
poate dezactiva optiunea de pornire de pe celelalte device-uri
atasate, pentru ca sistemul sa nu mai piarda timp si sa caute
sectorul de boot pe fiecare.
Boot Other Device: Disabled. Se poate activa doar în
cazul în care se doreste pornirea sistemului de pe alt device,
care nu este listat în acest meniu, cum ar fi de pe retea, un
flash disk sau de pe o placa SCSI pe PCI.
Boot Up Floppy Seek: Disabled. Este absolut inutila
fiind o pierdere de timp si generatoare de zgomot.
Boot Up NumLock Status: ramâne la alegerea fiecaruia,
nefacând altceva decât sa activeze led-ul NumLock de pe
tastatura, pentru a arata ca tastatura functioneaza. E putin
deplasat, deoarece tastatura este una dintre primele
componente testate la pornire, în cazul în care aceasta nu
functioneaza BIOS-ul afisând un mesaj de eroare, cel mai
întâlnit fiind acesta (stupid de-a dreptul): Keyboard not found.
Press F1 to continue.
Gate A20 Option: Fast Singurul motiv pentru care ar
putea fi folosita aceasta optiune ar fi în cazul folosirii intensive a
sistemului de operare DOS, ceea ce pe sistemele moderne nu
prea mai are farmec.
Typematic Rate Setting: Disabled Aceasta optiune
determina cât de mult asteapta tastatura când se apasa mai
lung o tasta pâna când începe repetarea afisarii acelei taste si
cât de repede se repeta aceasta.
 Determină dacă rata typematic va fi folosită. Când este dezactivată, ţinând apăsat
continuu un buton de pe tastatură va genera numai un răspuns.

Poate fi utila în anumite jocuri unde apasarea unei taste un timp mai
lung produce un anumit efect.
APIC Mode: Enabled Aceasta functie, Advanced
Programmable Interrupt Controller, este responsabila de suportul
multi-procesor, cele mai multe din IRQ-uri si alocarea mai rapida a
acestora.
 OS/2 Onboard Memory > 64M: Disabled Aceasta optiune se
aplica doar atunci când se utilizeaza sistemul de operare OS/2 de la
IBM.

Full Screen Logo Show: este alegerea fiecaruia. Daca se

alege afisarea logo-ului, va fi afisata o imagine (bitmap la rezolutie
VGA în 256 culori) cu denumirea producatorului placii de baza si,
eventual, modelul acesteia. În acest caz nu va mai fi vizibil ecranul de
POST. Eu prefer sa vad ecranul POST cu parametri de functionare la
începutul secventei de boot, pentru ca poate fi util în determinarea
unor disfunctionalitati ale sistemului: un ventilator care nu mai
functioneaza, o temperatura prea mare, o setare incorecta a
memoriilor sau a procesorului si altele.
POST Complete Report: afiseaza la terminarea verificarii
componentelor un tabel cu starea fiecareia.
Speech POST Report: este o functie relativ nou introdusa,
care se foloseste de un speaker (un mic difuzor de pe carcasa sau
chiar de pe placa de baza în unele cazuri) pentru a "spune" starea
sistemului. Calitatea sunetului emis este de cele mai multe ori foarte
slaba, neinteligibila uneori. Dar, unii oameni prefera sa "auda" decât
sa "vada". Ramâne la alegerea fiecaruia activarea sau dezactivarea
acestei optiuni.
Daca tot suntem la capitolul Advanced , sa vedem ce alte
setari se ascund sub denumirile care sunt afisate cu o culoare mai
închisa (dimmed) si care, în mod normal, nu sunt accesibile.

Advanced Chipset Features

Din acest meniu se pot face setarile referitoare la parametrii de
functionare ai procesorului, memoriei, chipset-ului si ai altor
componente de pe placa de baza. Tot de aici se pot face si setarile
pentru overclocking, adica modificarea valorilor parametrilor
respectivi, în scopul cresterii performantei generale a sistemului.
Majoritatea acestor setari sunt pe Auto în mod normal, dar pot fi
modificate si manual, în functie de componentele din sistem (în
special procesorul si memoria).
 CPU External Frequency (MHz): de cele mai multe ori
aceasta este setata de BIOS, dupa citirea microcodului procesorului
si compararea acestuia cu cele din baza de date proprie, în acest fel
BIOS-ul "stiind" cu ce tip de procesor are de-a face, setând automat
tensiunea de alimentare, FSB (Front Side Bus) si multiplicatorul. Un
exemplu ar fi acesta: Athlon XP 2500+ 1833 MHz multiplicator 11
1,65V, valori care sunt setate automat de BIOS, deoarece microcodul
procesorului corespunde cu cel din baza de date. În cazul în care
BIOS-ul nu recunoaste procesorul (nu are în baza de date proprie
microcodul acestuia) este necesar un update de BIOS (care va face
obiectul altui articol) prin care se updateaza baza de date referitoare
la microcodurile procesoarelor mai noi, tipurile noi de memorii si alte
componente accesate direct de BIOS. În acest caz, BIOS-ul va seta
valorile minime prezente în baza de date proprie. Astfel, uneori,
procesorul poate fi "vazut" ca AMD Athlon 1100MHz FSB 100.

CPU Multiplier Setting: Auto reprezinta valoarea

multiplicatorului intern al procesorului care, înmultit cu valoarea FSB,
rezulta frecventa reala de functionare a acestuia. În cazul nostru,
Athlon XP 2500+, aceasta valoare este 11 (11x166,66=1833MHz).
System Performance: Optimal Aici sunt prezente mai multe
optiuni, în afara de Optimal: Normal, Turbo, Expert. Cu setarea
 Expert avem acces la absolut toti parametrii de functionare: FSB,
multiplicator, tensiune, frecventa memorii, timming-uri memorii,
tensiune de alimentare pentru memorii iar, pe unele placi, chiar la
tensiunea de alimentare a chipset-ului, tensiunea de alimentare si
frecventa pentru AGP (sau PCIe pe placile mai noi).
CPU Interface: Optimal Aceasta optiune ascunde practic (în
cazul nostru, pe placile ASUS) timpul de accesare a memoriei. În
mod normal, aceasta este accesata la fiecare doua cicluri de tact, 2T
Command , dar se poate seta si valoarea 1T Command , având ca
efect accesarea memoriei la fiecare ciclu de tact, rezultând o crestere
a performantei întregului sistem. În unele BIOS-uri, aceasta setare se
regaseste în sub-meniul cu optiunile pentru memorie, uneori chiar cu
denumirea 1T/2T Command: Enabled/Disabled .

Memory Frequency: By SPD Este setarea default pe toate

placile de baza. SPD - Serial Presence Detect este un cip aflat pe
DIMM-ul de memorie în care sunt stocate date despre tipul de
memorie, cantitatea si timming-urile la care aceasta functioneaza.
BIOS-ul acceseaza acest cip si citeste valorile minime prezente în el,
setând memoria la parametri optimi de functionare. Evident, acesti
parametri pot fi modificati, cel mai des întâlnit caz fiind cel de ridicare
a frecventei memoriilor pentru sincronizarea cu FSB-ul procesorului
sau ridicarea FSB procesor pentru a fi sincron cu memoriile. În cazul
nostru, procesorul lucrând la FSB166, memoriile, daca sunt PC3200
vor lucra la 200MHz By SPD. În cazul în care se ridica valoarea FSB
la 200 si frecventa memoriilor trebuie sa fie la aceeasi valoare,
200MHz (PC3200), pentru a se pastra sincronizarea cu procesorul. În
caz contrar, adica pastrarea valorii 166MHz la procesor, se va
produce un [i]bottleneck[/i] (gâtuire) pe magistrala procesor-memorie,
procesorul fiind, în acest caz, mai lent. Acest mod de lucru se
numeste asincron si este util doar atunci când în sistem e prezent
un procesor care nu poate rula la 200MHz, ci doar la 166MHz, sau
memoria nu poate rula la FSB 200, ci doar la 166, procesorul rulând
la 200MHz, caz în care bottleneck-ul va apare din cauza memorieii.
În concluzie, setarea optima este cea sincron cu FSB, adica
166:166 sau 200:200, în unele BIOS-uri fiind întâlnita sub forma 1:1,
1:2, 2:1, 4:3, 5:4 etc.
Memory Timmings: Optimal Reprezinta setarile memoriei
referitoare la timpul care trece între o scriere - citire - stergere si se
calculeaza pe cicluri de tact. Cele mai întâlnite setari care pot fi
modificate (în modul Expert) sunt:
Row active delay : specifica cât timp o linie de adresa este
activa. Acesta reprezinta numarul minim de cicluri pe tact dintre o
comanda de activare si o comanda de încarcare în acelasi modul.
Valorile disponibile uzual sunt între 1 si 15. Pentru cresterea
performantei memoriei, aceasta valoare trebuie micsorata, valoarea
minima la care se poate ajunge momentan fiind 5.

RAS to CAS delay : reprezinta timpul scurs între o operatiune

de scriere si una de citire în acelasi modul. Procesorul trimite un
semnal catre memorie specificând rândul pe care vrea sa îl
acceseze. Dupa un timp, specificat în cicluri pe tact, procesorul
trimite alt semnal specificând coloana pe care vrea sa o acceseze,
dupa care datele cerute sunt mutate în zona de iesire a memoriei de
unde vor fi transferate în urmatorul ciclu de tact. Valorile disponibile
sunt între 1si 7.

La fel ca la parametrul anterior, pentru cresterea performantei,

aceasta valoare trebuie micsorata pâna la o valoare la care
memoria sa ramâna stabila, cea mai mica valoare posibila fiind 2.
Row precharge delay : reprezinta numarul de cicluri de tact
idle care trec dupa initierea unei comenzi de încarcare într-un modul.
Valorile disponibile sunt între 1 si 7. La fel ca mai sus, pentru
cresterea performantei, aceasta valoare trebuie micsorata, valoarea
minima obtinuta pâna acum fiind 2.
CAS latency time : este unul din cei mai importanti parametri
ai memoriei, reprezentând raportul dintre timpul de acces pe o
coloana si timpul cât dureaza un ciclu de tact. Valorile disponibile
sunt 2, 2.5 si 3, în unele cazuri (la memoriile DDR2) existând si
valoarea 4, sau chiar 5. La fel ca mai sus,
pentru cresterea performantei, aceasta valoare trebuie micsorata,
valoarea minima obtinuta pâna acum fiind 2. Au aparut si memorii
care suporta CAS Latency 1.5, dar aceasta valoare nu poate fi
obtinuta decât pe placi cu chipset care suporta aceasta valoare sau
în cazul procesoarelor Athlon64 care au controller-ul de memorie
integrat în pastila.

AGP Spread Spectrum: Disabled Aceasta optiune este

folosita pentru a ajuta un sistem sa treaca de testele EMI (European
Electromagnetic Interference). Aceste interferente cresc odata cu
cresterea valorii FSB. Daca se alege o valoare prea mare, aceasta
poate duce la instabilitati ale sistemului, cea mai afectata fiind placa
de retea, în cazul unui overclock.
CPU Vcore Setting: Auto Aici se poate seta valoarea tensiunii
aplicate pe procesor, fiind utila în cazul overclocking-ului, pentru
pastrarea stabilitatii sistemului.
Graphics/AGP Aperture Size: 64M Aceasta optiune
controleaza cantitatea de memorie din sistem care poate fi folosita de
placa video, prin intermediul GART - Graphics Address Relocation
Table . Aceasta valoare depinde de cantitatea de memorie disponibila
pe placa video, valorile recomandate fiind de 64MB sau 128MB.
Aceasta va permite placii video sa ruleze la parametri optimi chiar si
în cazul în care o aplicatie necesita o cantitate mai mare de memorie
pentru stocarea texturilor.
AGP Frequency: Auto Frecventa normala de lucru a slotului
AGP este de 66MHz. În unele cazuri, pe placile care nu dispun de
functia AGP/PCI Lock, odata cu cresterea frecventei FSB, creste si
frecventa AGP peste valorile normale, uneori sistemul refuzând sa
porneasca.

Este bine ca în cazul unui overclock aceasta valoare sa fie setata

manual la valoarea 66MHz. În cazul placilor dotate cu slot PCIe,
aceasta frecventa este de 100MHz.
System BIOS Cacheable: Disabled Aceasta optiune nu aduce
îmbunatatiri ale performantei, dupa cum s-ar putea crede. În fapt,
BIOS-ul este "copiat" într-o zona din memoria RAM. Daca o aplicatie
încearca sa scrie date în acea zona, va urma un crash al sistemului.
Este utila atunci când se foloseste sistemul de operare DOS.
Video RAM Cacheable: Enabled poate aduce îmbunatatiri ale
performantei subsistemului video, pe placi video moderne. În unele
BIOS-uri se poate întâlni sub denumirea Write combine buffer .
DDR Refference Voltage: 2,6V Aici se poate seta valoarea
tensiunii aplicate pe memorie, utila în cazul unui overclock. Valoarea
difera de la placa la placa, unele placi oferind chiar si 4V pentru
alimentarea memoriei. Valorile uzuale sunt cuprinse între 2.6V si
2.8V, în functie de tipul si marca memoriei. Unele memorii au nevoie
de minim 2.8V pentru a functiona optim, cele mai cunoscute din acest
punct de vedere fiind memoriile TwinMOS cu cip-uri Twister.
Memoriile DDR2 se alimenteaza la doar 1.5-1.6V, dar si în acest caz
se poate creste tensiunea în cazul unui overclock.
 AGP VDDQ Voltage: 1.5V Reprezinta tensiunea de alimentare
a slotului AGP, implicit a placii video.
AGP 8x Support: Enabled În unele BIOS-uri poate fi întâlnit
sub denumirea AGP Mode: 8x si reprezinta latimea de banda
efectiva a transferului prin slotul AGP. În momentul de fata, aceasta
este de 2.1GB/s (66MHz x 32bit = 2112MB/s). Pe sloturile PCIe se
schimba situatia, datorita faptului ca transmiterea datelor se face în
mod [i]serial[/i] (si nu [i]paralel[/i] ca în cazul AGP) pe un numar de
canale dedicate, 16 la numar. Latimea de banda oferita de un
asemenea slot ajunge la 4GB/s, dar având în vedere comunicarea
bidirectionala, se ajunge la circa 8GB/s de date transferate în ambele
sensuri simultan.
AGP Fast Write Capability: Enabled Aceasta optiune permite
placii video sa treaca peste memoria principala când efectueaza
tranzactii de scriere dinspre chipset spre AGP, îmbunatatind
performanta, uneori chiar cu peste 10%. Unele jocuri pot avea
probleme cu aceasta setare. Recomandarea ar fi sa se verifice
stabilitatea sistemului cu ambele stari (Enabled/Disabled) activate
pe rând.

Integrated Peripherals
Aceasta sectiune contine setari pentru componentele care sunt
incluse pe placa de baza, adica on-board . Acestea sunt, de regula,
urmatoarele: porturile seriale si paralele, cip audio, placa de retea,
porturi USB, FireWire. Este recomandat ca porturile si componentele
care nu sunt folosite sa fie dezactivate, pentru a nu mai consuma
inutil resursele sistemului.
 Primary VGA BIOS Este utila numai în cazul în care se
folosesc doua placi video, una pe AGP si a doua pe PCI. De cele mai
multe ori, setarea standard este PCI Card, ceea ce impune
schimbarea acesteia cu AGP Card, în cazul în care exista o singura
placa video în sistem, pe slotul AGP.
USB Controllers: Enabled Majoritatea placilor noi suporta
USB (Universal Serial Bus) versiunea 2.0. Aici se poate alege tipul de
compatibilitate dorit, recomandat fiind cel USB 1.1&2.0.
USB Legacy Support: Enabled Este bine sa fie activa aceasta
optiune, în eventualitatea atasarii unei tastaturi pe USB care, altfel,
nu ar putea fi folosita în mediul DOS sau în meniul de boot (daca se
apasa în prealabil tasta [F5] sau [F8]). Daca se dezactiveaza aceasta
optiune având tastatura USB, aceasta devine absolut inutila. În mod
ironic, în acest caz, nici macar nu se mai poate intra în BIOS pentru a
activa optiunea. Uneori pot apare probleme la pornirea sistemului din
mod Standby sau Hibernate ori computerul nu mai executa secventa
de shutdown.
USB Mouse Support: Enabled La fel ca mai sus, daca este
atasat un mouse pe USB, aceasta optiune trebuie activata.
OnBoard AC97 Audio Controller: Enabled Foarte multe placi
de baza actuale folosesc acest codec pentru implementarea
sunetului onboard. Este suficient pentru un utilizator fara mari
pretentii. În cazul în care se adauga o placa de sunet dedicata, pe
PCI, aceasta optiune trebuie dezactivata.
OnBoard LAN: Enabled/Auto Aceasta optiune se refera la
placa de retea integrata (în cazul nostru, nVidia). Unele placi dispun
de doua placi de retea, una "normala" 10/100 si una Gigabit
10/100/1000. În acest caz aceasta optiune va apare de doua ori, a
doua sub numele producatorului cip-ului respectiv (3COM, Marvell
etc.).
OnBoard IEEE1394 (FireWire) Device: Disabled Aceasta este
o alta modalitate de conectare a unui device extern, asemanator cu
USB, diferenta fiind facuta de viteza de transfer, care pe FireWire
ajunge la400Mbps, adica 50MB/s.
Floppy Disk Access Controller: Enabled Unele sisteme
asamblate de integratori nu mai dispun de batrâna unitate floppy, asa
ca activarea acestei optiuni este absolut inutila. Daca mai aveti înca
un floppy atasat la sistem, aceasta optiune trebuie activata, în caz
contrar unitatea floppy nu va putea fi accesata.

OnBoard Serial Port 1/2: Aceasta optiune este la alegerea

utilizatorului. Daca se folosesc echipamente care utilizeaza acest
port, trebuie activat. În momentul de fata mai toate echipamentele
externe folosesc mai convenabilul port USB pentru conectare. Daca
totusi aveti un echipament care necesita acest mod de conectare,
alocati pentru portul 1 valoarea 3F8/IRQ4, iar pentru portul 2
2F8/IRQ3.
UART2 Use As: UART (Universal Asynchronous
Receiver/Transmitter) este un cip specializat în receptionarea si
transmiterea datelor pe porturile seriale. Fiecare port va putea fi
folosit pe rând. Unele placi ofera un port IR (InfraRed) în locul unui
port serial (de regula Serial Port 2). Pentru a putea folosi acest port
IR, aici trebuie setat modul de functionare, respectiv IR
Mode.
OnBoard Parallel Port: De regula, acest port se foloseste
pentru conectarea imprimantelor mai vechi. Daca nu se foloseste, e
bine sa fie dezactivat. Daca se foloseste, se recomanda alocarea
valorii 378/IRQ7.

Parallel Port Mode: Daca se foloseste o singura imprimanta

pe acest port, setarea optima este EPP (Enhanced Parallel Port).
Daca se folosesc mai multe device-uri (zip-drive extern, scanner etc.)
pe acest port, setarea optima este ECP (Enhanced Capabilities Port).
Unele BIOS-uri ofera si modul EPP+ECP, evident, setarea optima în
cazul folosirii mai multor device-uri pe acest port.
 OnBoard Game Port: Daca exista un joystick conectat la
acest port (prezent si pe unele placi de sunet, caz în care este
activat de driverele placii respective), trebuie activat. În caz contrar, e
bine sa fie dezactivat, pentru a nu consuma inutil din resursele
sistemului. Setarea standard este 201.
OnBoard MIDI I/O: E util atunci când la sistem se conecteaza
instrumente muzicale, acesta fiind scopul acestui port (Musical
Instrument Digital Interface). Daca nu e folosit, e bine sa fie
dezactivat.
Power Management
În aceasta sectiune sunt prezente setari referitoare la modul de
pornire si de oprire a sistemului. Daca setarile nu sunt configurate
corect, vor apare probleme ori la pornire ori la oprire, iar sistemul nu
va executa secventa de shutdown corect sau chiar deloc. Din
moment ce în versiunile mai noi de Windows este prezent un modul
de power management, probabil ca veti dori dezactivarea acestei
functii. În caz contrar, e posibil sa apara conflicte între cele doua
module, unul din BIOS, al doilea din Windows, rezultând o
functionare defectuoasa a ambelor.

ACPI Suspend to RAM: Advanced Configuration and Power

Interface permite sistemului sa economiseasca energie atunci când
se afla în Standby, cu conditia ca toate componentele atasate la
sistem sa fie compatibile cu standardul ACPI. În unele BIOS-uri se
gaseste sub denumiri diferite, cum ar fi S3/STR sau S1/POS.
Video Off Method: Poate fi folosit doar daca placa video
suporta DPMS (Display Power Management System). Se poate folosi
optiunea Blank , care doar opreste afisarea imaginii pe ecran, pentru
monitoarele care nu au power management propriu. Optiunea V/H
Sync Blank închide si cadrul, prin oprirea scanarii verticale si
orizontale. Setarea recomandata pentru monitoare mai noi este
DPMS.
HDD Down In Suspend: Aceasta optiune se refera la situatia
în care hard disk-ul este oprit automat atunci când sistemul intra în
mod Standby sau Hibernate. Uneori, hard disk-ul ramâne alimentat
(majoritatea functiilor de power management sunt executate de
sistemul de operare si uneori mai da rateuri) chiar si dupa ce sistemul
a intrat în Standby. În acest caz este bine ca aceasta functie sa fie
activata.

Power (PWR) Button <4 sec: Toate sistemele ATX se vor opri
automat daca butonul de power este mentinut apasat mai mult de 4
secunde. Aceasta optiune indica sistemului ce sa execute daca
butonul de power este mentinut apasat mai putin de 4 secunde. Se
poate alege între Shutdown sau Standby (Suspend).
Power Up On PCI Device: Aceasta setare este utila pentru
pornirea sistemului din retea, pentru utilizare la distanta. În unele
BIOS-uri se întâlneste sub denumirea de Wake on LAN . În
completarea acestei functii se mai poate întâlni si Wake Up On
Modem/Ring . Setarea recomandata este Disabled.
Automatic Power Up: Aceasta optiune poate fi folosita pe
post de ceas desteptator, prin specificarea modului în care sistemul
va porni singur, cu mentiunea Each day . Se foloseste numai
împreuna cu optiunea urmatoare. Setarea default este Disabled.
Time (hh:mm:ss) of Alarm: Aici se poate seta ora la care
sistemul va porni singur. Pentru asta trebuie ca si optiunea anterioara
sa fie activata.
AC Power Loss Mode: Aceasta optiune este utila atunci când
sursa de curent se întrerupe si nu suntem lânga computer. Astfel,
daca este aleasa valoarea Enabled, la revenirea curentului, sistemul
va reporni singur. Setarea default (si recomandata) este Disabled.
Power On by PS/2 Mouse/Keyboard: Aceasta optiune
permite pornirea sistemului prin simpla miscare a mouse-ului sau
apasarea unei taste. Unele placi de baza activeaza aceasta functie
prin schimbarea pozitiei unui jumper din apropierea porturilor PS/2.
PnP/PCI Configuration
Aceasta sectiune exista în principal pentru asigurarea compatibilitatii
cu componente mai vechi. Majoritatea setarilor de aici nu vor trebui
modificate, decât cel mult pe valoarea Disabled.

Reset Configuration Data: Disabled Aici sunt memorate

informatii despre device-urile non-PnP (non-Plug and Play) si
totodata si configuratia sistemului de la ultima pornire. Uzual, este
folosit pentru diagnosticarea unei componente hardware care nu
functioneaza corect. Daca se alege valoarea Enabled, atunci când se
iese din BIOS, toate datele prezente aici sunt sterse si rescrise la
urmatoarea pornire cu noile date, iar setarea va fi pusa automat pe
Disabled.

Resources Controlled by: Aceasta optiune indica sistemului

sa aloce automat setul de întreruperi IRQ sau manual. Aceste setari e
necesar a fi facute manual doar daca în sistem sunt prezente
componente mai vechi, incompatibile cu standardul PnP (Plug and
Play). Valoarea recomandata este Auto (ESCD - Extented System
Configuration Data).
IRQ Resources: Aici se pot configura manual întreruperile
IRQ, numai daca la optiunea anterioara s-a ales modul Manual.

PCI/VGA Palette Snoop: Aceasta optiune este folosita, de

regula, de placile de captura pe PCI care nu au propria paleta de
culori si trebuie sa o "împrumute" pe cea a placii video. Daca nu
exista o asemenea placa în sistem, aceasta optiune e bine sa fie
dezactivata.

Security Options
În aceasta sectiune se pot seta parole de acces, pe nivele (de regula
doua, administrator si user) pentru interzicerea accesului persoanelor
neautorizate. Cu o parola de user nu se poate face altceva decât
pornirea sistemului si setarea orei/datei, orice alte modificari fiind
interzise.

Security Option: System Aici se poate seta nivelul de

securitate, pentru tot sistemul sau doar pentru setarile din BIOS. A
doua optiune disponibila este Setup.
 Set Supervisor Password: Dupa cum îi spune si numele, aici
se poate seta o parola de administrator, care va fi ceruta la fiecare
pornire a sistemului, daca la optiunea anterioara s-a ales valoarea
System.
Set User Password: Aici se poate seta o parola, alta decât
cea de administrator, pentru a putea porni sistemul cu drepturi
minime de utilizare, fara dreptul de a efectua modificari în BIOS.
 Hardware
Monitor
În aceasta sectiune
sunt prezentate
tensiunile,
temperaturile,
starea
ventilatoarelor si
turatiile acestora.
In unele BIOS-uri
sunt prezente si
câteva setari de
siguranta, cum ar fi
avertizarea utilizatorului sau chiar oprirea computerului daca
temperatura procesorului trece de o anumita limita, care poate fi
setata la valori începând de la 60*C pâna la 90*C.

Daca BIOS-ul permite, este chiar indicat sa se foloseasca aceste

optiuni, pentru evitarea deteriorarii componentelor, în special a
procesorului.

Norme de Protectia Muncii

Pentru evitarea evitarea oricaror accidente in procesul de depanare a
calculatoarelor se impun cu respectarea cu strictete a normelor de
protectie si securitate a muncii. Masurile generale ce trebuiesc stiute sunt
urmatoarele:

1. Efectuarea instructajului deprotectia muncii la angajare si periodic,

2. Interzicerea desfasurarii interzicerii activitatii intr-un loc de munca
fara instructaj consemnat in fise,
3. Calculatoarele care sunt conectate direct la retea sau prin
transofrmator se vor alimenta printr-un transformator separator
avand raportul de transformare 1:1,
4. Conectarea la una sau mai multe prize de pamant a carcaselor
exterioare ale aparatului de masura si a invelisului metalic al
ciocanului de lipit,
5. Conectarea aparatelor de masura in interiorul calculatorului atunci
cand acesta este alimentat de la retea, se recomanda a fi facut cu
o singura mana, cealalta avand grija sa nu vina in contact cu
partile metalice de pe masa ale altor aparate de masura aflate in
montaj,
6. Masurile in circuitul FIT se vor face respectand urmatoarea ordine
de lucru:
conectarea aparatului de masura in interiorul circuitului in care se face
masurarea
deconectarea calculatorului de la reatea
descarcarea condensatoarealor electrolitice sau de FIT si apoi deconectarea
aparatului de masurare,
7. Evitarea atingerii anexelor metalice ale organelor de comanda
exterioare in cazul scoaterii sau caderii butoanelor care le izolau la
calculator fara transformator pe retea, perioada cand cordonul de
alimentare este introdus in prize retea,
8. La efectuarea oricaror operatii de depanare se recomanda ca
operatorul sa aiba mainile uscate, sa poarte eventual manusi de
cauciuc, iar sub picioare sa aiba un covor izolat din cauciuc sau
material plastic,

9. Dupa deconectare de la retea a calculatorului inainte de a atinge

orice piesa, condensatoarele electrice si cele FIT se vor descarca
la masa, iar anodul TK se va descarca de sarcinile electrice
reziduale cu ajutorul unui conductor care are capat conectat la
masa.

~Bibliografie~
~www.referate.ro~

~ www.wikipedia.org~

~Winn L. Rosch -" Totul despre hardware, editia a II-a"~

~Donald E. Knuth-"Arta programarii calculatoarelor. Generarea
tuturor tuplurilor si permutarilor~