Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul Tehnic Feroviar din Balti

Tema : Sistemul de
baza de intrare-iesire
(BIOS)

A elaborat : Dilijuc Maxim

Grupa : AWB-118
Cuprins
1.Definitie………………………………3
2.Istoric…………………………………3
3.Caracteristici………………………….4-6
4.Bibliografie……………………………6

2
BIOS-ul, pronunțat în engleză /'ba.iəs/, este acronimul expresiei
engleze Basic Input/Output System. BIOS este
primul software pe care îl rulează
un calculator (desktop, laptop, server), atunci când este pornit,
atât pentru sistemele cu Windows cât și cele
cu Linux sau computerele Apple. BIOS face legătura între
componentele fizice (hardware) și sistemul de operare. [1]
Succesorul tehnologic al BIOS-ului se numește Unified
Extensible Firmware Interface (UEFI), de a cărui dezvoltare se
ocupă Unified EFI Forum.
Istoric
Termenul BIOS a apărut pentru prima dată în sistemul de
operare CP/M (Control Program for Microcomputers) elaborat
de Gary Kildall în 1975. CP/M a fost primul sistem de operare
pentru calculatoare bazate pe procesoare Intel.
Computerele ce rulau CP/M aveau de obicei doar un bootloader
simplu în ROM. Versiunile ulterioare precum CP/M, MP/M,
Concurent DOS, DOS Plus, Multiuser DOS, System Manager și
REAL/32, [2][3], au inclus un sistem XIOS (Extended
Input/Output System). Majoritatea versiunilor DOS au folosit
fișierul IO.SYS, IBMBIO.COM, IBMBIO.SYS sau
DRBIO.SYS, numit DOS BIOS, care este o analogie cu BIOS-
ul CP/M.
Odată cu introducerea calculatoarelor PS/2, IBM a divizat
BIOS-ul sistemului în mod real și protejat. Porțiunea de mod
real oferă compatibilitate cu sistemele de operare existente, cum
ar fi DOS și a fost denumită CBIOS (Compatible BIOS), în timp
3
ce modul protejat a fost numit ABIOS (Advanced BIOS) utilizat
pentru sisteme de operare multitasking cum ar fi OS/2.[4]
Caracteristici
Sistemul de bază de intrare/ieșire BIOS este o interfață între
programele sistemului de operare și partea fizică a
calculatorului.
Până în jurul anului 1990, BIOS-urile au fost stocate în cipuri
simple ROM (Read-Only Memory), al căror conținut nu a putut
fi modificat. Datorită complexității lor și a necesității ocazionale
de actualizare, ROM-urile au fost înlocuite
cu EEPROM (Electrically Erasable Programmable ROM) sau
cipuri de memorie flash, al căror conținut poate fi rescris de
utilizator. Spre deosebire de cipurile RAM, aceste cipuri își
păstrează conținutul chiar și în absența unei surse de alimentare.
BIOS-ul este, de obicei, scris în limbajul de asamblare al
procesorului utilizat în acel computer. [5]
BIOS-ul este de obicei stocat într-un chip cu 32 de pini, care
poate fi identificat de un autocolant argintiu sau auriu, care arată
numele companiei BIOS, (AMIBIOS, AWARD sau Phoenix), și
un cod care indică versiunea codului. Dacă are formă
dreptunghiulară, se numește un chip DIP (Dual In-line Package).
Plăcile de bază mai vechi pot avea chip DIP BIOS cu 28 de pini.
Dacă cipul BIOS este pătrat cu conexiuni pe toate cele patru
laturi, acesta se află într-un pachet PLCC (Plastic Leaded Chip
Carrier).[6]
Un BIOS izolează sistemul de operare și programele din mașină
de particularitățile tehnice ale dispozitivelor fizice concrete și
permite programatorilor să folosească operații de Intrare/Ieșire
în interiorul programelor pe care le creează, fără a lua în seamă
adresele dispozitivelor sau caracteristicile tehnice ale masinii.
Pentru a fi performant și rentabil, programul trebuie gândit
pentru toate tipurile de arhitecturi fizice, pentru a putea fi
executat sub orice platformă fizică sau software, condiție numită
4
portabilitate, și care separă limbajele de programare de nivel jos
(Asamblare) de cele de nivel înalt (C, C++, Java).
În afară de aceasta, BIOS-ul asigură un șir de servicii de sistem;
de exemplu, permite a se afla dimensiunile memoriei
calculatorului personal sau data și ora zilei curente, sau
configura modul in care se folosesc dispozitivele fizice în
momentul pornirii calculatorului etc. Se recomandă a se efectua
accesul la BIOS nu prin manipulare directă ci prin porturile de
Intrare/Ieșire la scrierea atât a programelor de sistem cât și a
programelor aplicații.
Programarea la nivelul BIOS micșorează dependența
programelor de schimbarea parametrilor tehnici ai calculatorului
și prin aceasta mărește mobilitatea lor. Funcțiile de bază al
BIOS–ului se caracterizează prin:

 testarea calculatorului personal la punerea în priză

 asigurarea controlului dispozitivele externe
 servicii de sistem
BIOS-ul îndeplinește trei funcții fundamentale:
1. Verificarea componentelor la pornirea calculatorului
(Power On Self-Test sau POST)
2. Încărcarea sistemului de operare de pe discul dur (HDD) în
memoria de lucru
3. Face legătură între sistemul de operare și unele dispozitive
fizice, aceasta funcție fiind tot mai rar întâlnită, la
sistemele de operare moderne, care preiau funcția după
încarcarea lor în memoria de lucru.
BIOS-ul este structurat în următoarele secțiuni majore:

 Standard CMOS Setup

 BIOS Features Setup (Advanced BIOS Features)
 Chipset Features Setup (Advanced Chipset Features)
5
 Power Management Setup
 PNP/PCI Configuration
 Integrated Peripherals
 Hardware Monitor Setup

Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/BIOS