DISCIPLINA: TIC

ELEV: GAVRILA ANA STELIANA

CLASA: IX-D

TEMA: de facut o lista cu sisteme de operare ce nu admit UEFI sau sisteme de operare
ce nu admit memoria virtuala

UEFI este abrevierea de la Unified Extensible Firmware Interface și este proiectat astfel

încât să îmbunătățească modul în care sistemul de operare utilizează componentele
hardware, pe de-o parte, iar pe de-o altă parte să rezolve limitările împuse de folosirea
BIOS-ului. Astfel, folosind UEFI în detrimentul BIOS-ului, apar o serie de avantaje. De
exemplu, pe lângă toate funcțiile și opțiunile preluate din BIOS, UEFI are și următoarele
avantaje:

 securitate îmbunătățită la diverse amenințări atât software cât și hardware, de

exemplu bootkit, desfacerea carcasei calculatorului ș.a.;
 timp mai scurt de pornire și reluare din hibernare;
 suport pentru folosirea hard discurilor mai mari de 2,2 TB, ceea ce în BIOS nu era
cu putință;
 suport pentru drivere pe 64 de biți - deci la un calculator cu UEFI pot fi folosite și
componentele hardware moderne:
 posibilitatea de a utiliza peste 17,2 GB de memorie internă - RAM (Random
Access Memory);
 posibilitatea de actualizare live și multiple funcții de acces și folosire a unei rețele
locale sau cu acces la internet - pentru accesarea de la distanță a calculatorului,
dar nu prin intermediul unui sistem de operare, pentru diagnosticare sau
instalare OS;
 înterfată mult mai eficientă decât cea a BIOS-ului, putându-se folosi inclusiv
mausul, putând fi setată în mai multe limbi ș.a.;
 posibilitatea de a folosi UEFI drept un sistem de operare - pentru a realiza
anumite funcții - de exemplu se poate face backup la date direct din interfața
UEFI.

UEFI este destinat în special sistemelor de calcul noi, care pot avea sau nu componente
hardware de ultimă generație, însă aspectul fundamental care trebuie luat în calcul la

1
un calculator cu UEFI în loc de BIOS este că va fi posibilă doar instalatea Windows-ului
pe 64 de biți.

Tinând cont că UEFI are multiple funcții de securitate comparativ cu BIOS-ul, acesta va
accepta doar sisteme de operare majore, putând preîntampina probleme la instalarea
unor sisteme de operare ce nu sunt licențiate de către Microsoft, de exemplu Linux.

Pentru a putea instala Linux pe un calculator cu UEFI, trebuie mai întâi dezactivate
anumite măsuri de securitate - în speță opțiunile Secure Boot și Legacy Boot. Toate
calculatoarele care au incorporat din fabrică Windows 8 pe 64 de biți sau o versiune
mai recentă au UEFI; pentru instalarea unei versiuni mai vechi de Windows (Windows
7), trebuie să se dezactiveze interfața UEFI și cele două opțiuni amintite mai sus.

Concluzie
UEFI este un pas mai înainte în ceea ce privește performanța tehnologică, facând loc
noii generații de calculatoare, mult mai performante, care există deja pe piață sau vor
continua să apăra în următorii 5-10 ani. Îmbunătățirile aduse sunt majore, însă pot
exista anumite probleme de incompatibilitate cu alte sisteme de operare decât
Windows, cel puțin deocamdată. Există însă avantajul că UEFI poate fi actualizat cu
ușurintă, inclusiv live - prin intermediul internetului, direct din interfața UEFI - și deci
ulterioarele remedieri alte versiunii de UEFI pot fi aplicate rapid și sigur, fără riscurile
de reinstalare a firmware-ului specifice reinstalării BIOS-ului.

UEFI a devenit popular după lansarea sistemului de operare Windows 8, deoarece a

fost primul sistem de operare cu un număr mare de utilizatori care a oferit suport
nativ pentru UEFI. Ca orice BIOS tradițional, UEFI este personalizat de către
producătorul plăcii de bază.

UEFI este scris în limbaj C și este disponibil pe platformele IA-64, x86 (32-bit și 64 biți) și
pe platformele ARM.

Din anul 2000, Intel a lucrat la o nouă interfață firmware denumită EFI. Din 2005 a fost
înființat Unified EFI Forum, un organism independent care gestioneaza specificațiile
noului standard, UEFI. Promotorii Unified EFI Forum sunt companiile AMD, American
Megatrends, Apple, Dell, HP, Intel, IBM, Insyde Software, Lenovo, Microsoft și Phoenix
Technologies. Primele specificații oficiale UEFI 2.0 au fost publicate la începutul anului
2006. În 2015, mai mult de 90% dintre sistemele pe arhitectură Intel foloseau UEFI.
2
SISTEME DE OPERARE ce nu admit UEFI sunt toate celelalte sisteme in afara celor de
mai jos (care admit UEFI):

• GNU/Linux utilizează EFI la pornire de la începutul anului 2000 prin intermediul

aplicației de boot LILO (kernel 2.4.203) sau a celor mai recente versiuni GRUB din 2006.
Distribuții majore, cum ar fi Ubuntu, Fedora, OpenSUSE, Arch Linux, Manjaro, etc., au
suport pentru UEFI.[8][9]

• HP-UX a folosit (U)EFI în sistemele IA-64 din anul 2002. HP OpenVMS a folosit (U)EFI
pe IA-64 de la lansarea sa inițială în decembrie 2003, și în versiunile de producție din
2005.

• Apple a ales EFI din anul 2006 pentru sistemele bazate pe Intel 32/64 biți (Mac OS X
v10.4 Tiger, Mac OS X v10.5 Leopard, Mac OS X v10.6 Snow Leopard și Mac OS X v10.7
Lion), este utilizat și în prezent în computerele lor.

• Microsoft Windows:

• Windows 2000 a adoptat EFI 1.1 în 2002

• Windows Server 2003 pentru IA-64, Windows XP (64-bit)

• Windows Vista conține un sistem de management UEFI de la SP1.

• Windows Server 2008, bazat pe kernelul Windows Vista SP1, susține, de asemenea,
platformele UEFI.

• Windows 7 poate porni în mod UEFI cu utilizarea CSM (Compatibility Support

Module)

• Windows 8 a înlocuit complet BIOS-ul cu EFI, permițând câteva îmbunătățiri.

• Windows 10, versiunea 1703, folosește specificația 2.3.1c UEFI.[10]

• FreeBSD adaugă suport UEFI pentru kernel și bootloader în 2013

• Oracle Solaris 11.1 suportă boot UEFI pentru sistemele x86 cu firmware-ul UEFI
versiunea 2.1 sau ulterioară. GRUB 2 este folosit ca încărcător de boot pe x86.

• OpenBSD 5.9 a introdus suportul de boot UEFI pentru sistemele x86 pe 64-bit, în
2016.

3
MEMORIA VIRTUALA reprezinta un ansamblu de tehnici si mecanisme folosit pentru a
mari capacitatea aparenta a memoriei principale RAM. Astfel, numarul de biti din
instructiune, care specifica adresa, depaseste capacitatea memoriei principale fizic
instalata , ca posibilitati de adresare. In aceste conditii, din programul stocat in
memoria externa vor fi aduse in memoria principala numai zonele active la un moment
dat. Procesul este transparent pentru utilizator si se desfasoara automat. Spatiul de
adresare explorat de bitii de adresa din instructiunile furnizate de corespunde
capacitatii memoriei virtuale. Din punct de vedere fizic memoria virtuala va fi
organizata in memoria secundara.

În calcul, memoria virtuală sau stocarea virtuală este o tehnică de gestionare a

memoriei care oferă o „abstractizare idealizată a resurselor de stocare care sunt de
fapt disponibile pe o anumită mașină” care „creează iluzia utilizatorilor unei memorii
foarte mari”.

Memoria virtuală este o zonă de stocare temporară la care se apelează ori de câte ori
un program necesită mai multă memorie RAM decât cea care se găseşte instalată într-
un calculator.

Pentru ca memoria RAM să nu impiedice rularea unor programe atunci când aceastea
au nevoie de mai mult spatiu de stocare,sistemul de operare foloseste spaţiul de pe
hard disk ca o extensie a memoriei ram. Chiar dacă un calculator este echipat în
realitate cu doar 64 de megabiţi de RAM, prin folosirea memoriei virtuale un program
poate avea la dispoziţie până la 4 gigabaiţi de memorie. (in cazul unui sistem de
operare pe 32 de biti)

Memoria fizică și memoria virtuală sunt două forme de memorie utilizate pentru
stocarea datelor pe un computer. Memoria fizică se referă la cipuri precum memoria
RAM (memorie cu acces aleatoriu) și dispozitivele de stocare, cum ar fi hard-discurile
care sunt utilizate pentru stocarea datelor. Memoria virtuală este un spațiu de
memorie creat de sistemul de operare atunci când computerul nu are suficientă
memorie fizică pentru a executa un program. Memoria virtuală este creată prin
combinarea memoriei RAM cu spațiul unității de disc. Memoria virtuală permite
executarea mai rapidă a programelor mari atunci când memoria RAM nu este
suficientă.