Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul de Construcții Hîncești

Catedra Contabilitate

Studiul individual

Disciplina: Tehnologia informației

Temele:
1. Sistemul de bază de intrare-ieșire (BIOS-ul). Noțiuni generale;
2. Lansarea programului de configurare a BIOS-ului, modificarea și
salvarea setărilor;
3. Partiționarea discului rigid.
Realizat: Mihalachi Angela
Grupa: C-221
Verificat: Țurcan Sergiu

2022
Cuprins
1. Sistemul de bază de intrare-ieșire (BIOS-ul). Noțiuni generale............................1
1.1.Ce este BIOS-ul?.................................................................................................1
1.2.Scurt istoric al BIOS-ului....................................................................................1
1.3.Caracteristici........................................................................................................2
1.4.Ce funcții îndeplinește BIOS-ul?.........................................................................3
1.5.Producători de BIOS............................................................................................3
2. Lansarea programului de configurare a BIOS-ului, modificarea și salvarea
setărilor......................................................................................................................4
2.1.Configurarea BIOS-ului. Generalități.................................................................4
2.2.Setarea ordinii de butare...................................................................................5
2.3.Modificări minore................................................................................................7
2.4.Setarea valorilor fsb și a multiplicatorului procesorului.....................................7
2.5.Instalare Windows XP.........................................................................................8
2.6.Opțiuni pentru salvarea setărilor BIOS.............................................................10
3. Partiționarea discului rigid..................................................................................11
3.1.Ce înseamnă partiționarea discului?..................................................................11
3.2.Tipuri de partiții.................................................................................................11
3.3.Scheme de partiționare......................................................................................13
3.4.Partiționarea cu fdisk.........................................................................................14
3.5.Montarea și demontarea partițiilor....................................................................15
3.6.Programe de partiționare...................................................................................16
Bibliografie..............................................................................................................16

1
 1. Sistemul de bază de intrare-ieșire (BIOS-ul). Noțiuni
generale

1.1. Ce este BIOS-ul?

BIOS-ul este un acronim al sintagmei Basic Input Output System (Sistemul
de bază pentru intrareși ieșire), fiind soft-ul care asigură funcționarea plăcii de
bază. Conține cod generic necesar pentru a controla tastatura, afișarea ecranelor,
unitățile de disc și alte funcții. Scopul principal al BIOS este de a configura
hardware-ul și încărcarea suplimentară și pornirea unui sistem de operare. BIOS-ul
este plasat într-un cip ROM nevolatil în interiorul computerului, asigurând în
permanență disponibilitatea BIOS și prevenind o eroare accidentală a discului.
BIOS verifică fiecare conexiune hardware și localizează dispozitivele, după care
sistemul de operare este încărcat în memoria computerului. Software-ul BIOS este
conceput pentru a lucra cu diferitele dispozitive care alcătuiesc un chipset de
sistem gratuit. Biblioteca BIOS are anumite funcții utilizate pentru a opera și
controla perifericele sistemului, care pot fi inițiate de un software extern. PC-urile
moderne au BIOS stocate în memoria rescriptibilă, permițând rescrierea sau
înlocuirea conținutului. O astfel de rescriere a conținutului se numește intermitent
și este executată printr-un program special furnizat de producătorii de sisteme.

1.2. Scurt istoric al BIOS-ului

Termenul BIOS a apărut pentru prima dată în sistemul de operare CP/M
(Control Program for Microcomputers) elaborat de Gary Kildall în 1975. CP/M a
fost primul sistem de operare pentru calculatoare bazate pe procesoare Intel. A
aparut ca un instrument care să asigure o bună funcționare a computerelor, în
condițiile în care tot mai multe firme de hardware au apărut pe piața, producând
piese ce nu funcționau întotdeauna împreună în cele mai bune condiții. BIOS-ul
asigura câteva roluri esențiale, cum ar fi testarea la pornirea computerului a
componentelor, inițializarea sistemului de operare de pe hardul selectat ca principal
și posibilitatea realizării unor setări de bază (ora curentă, ordinea de încărcare a
dispozitivelor de stocare, modificarea frecvenței sau a voltajului procesorului,
cantitatea de memorie împărțită între procesor și placa video etc.). Acest soft a
funcționat cu succes până după anul 2000, când sistemele de operare moderne au
cerut updatarea acestuia pentru a ține pasul cu evoluția în domeniul softului.
Astfel, în 2005, Intel a introdus urmașul BIOS-ului sub forma tehnologiei UEFI
(Unified Extensible Firmware Interface) care este, de fapt, o variantă mult
îmbunătățită a BIOS-ului. UEFI permite o mai mare personalizare a setărilor
plăcilor de bază și oferă utilizatorilor o gamă largă de informații în legătură cu
funcționarea computerului. Odată cu introducerea calculatoarelor PS/2, IBM a
divizat BIOS-ul sistemului în mod real și protejat. Porțiunea de mod real oferă

2
compatibilitate cu sistemele de operare existente, cum ar fi DOS, și a fost denumită
CBIOS (Compatible BIOS), în timp ce modul protejat a fost numit ABIOS
(Advanced BIOS), utilizat pentru sisteme de operare multitasking, cum ar fi OS/2.
1.3. Caracteristici
Sistemul de bază de intrare/ieșire BIOS este o interfață între programele
sistemului de operare și partea fizică a calculatorului. BIOS-ul este de obicei stocat
într-un chip cu 32 de pini, care poate fi identificat de un autocolant argintiu sau
auriu, care arată numele companiei BIOS, (AMIBIOS, AWARD sau Phoenix), și
un cod care indică versiunea codului. Plăcile de bază mai vechi pot avea chip DIP
BIOS cu 28 de pini. Dacă cipul BIOS este pătrat cu conexiuni pe toate cele patru
laturi, acesta se află într-un pachet PLCC (Plastic Leaded Chip Carrier).

Un BIOS izolează sistemul de operare și programele din mașină de particularitățile

tehnice ale dispozitivelor fizice concrete și permite programatorilor să folosească
operații de Intrare/Ieșire în interiorul programelor pe care le creează, fără a lua în
seamă adresele dispozitivelor sau caracteristicile tehnice ale masinii. Pentru a fi
performant și rentabil, programul trebuie gândit pentru toate tipurile de arhitecturi
fizice, pentru a putea fi executat sub orice platformă fizică sau software, condiție
numită portabilitate, și care separă limbajele de programare de nivel jos
(Asamblare) de cele de nivel înalt.
În afară de aceasta, BIOS-ul asigură un șir de servicii de sistem, de exemplu,
permite a se afla dimensiunile memoriei calculatorului personal sau data și ora zilei
curente, sau configura modul in care se folosesc dispozitivele fizice în momentul
pornirii calculatorului etc. Se recomandă a se efectua accesul la BIOS nu prin
manipulare directă ci prin porturile de Intrare/Ieșire la scrierea atât a programelor
de sistem cât și a programelor aplicații. Programarea la nivelul BIOS micșorează
dependența programelor de schimbarea parametrilor tehnici ai calculatorului și prin
aceasta mărește mobilitatea lor. Funcțiile de bază al BIOS–ului se caracterizează
prin: testarea calculatorului personal la punerea în priză, asigurarea controlului
dispozitivele externe, servicii de sistem.

1.4. Ce funcții îndeplinește BIOS-ul?

Rularea si testarea hardware. BIOS-ul se pornește imediat după
pornirea calculatorului. După ce acest sistem este pornit, acesta va începe rularea și

3
verificarea altor funcții a calculatorului. Această procedură se numește POST (din
limba engleză Power-On Self-Test, testarea automată după pornire). În timpul
acestei proceduri BIOS-ul verifică integritatea propriilor programe, testează
performanța controlorilor de pe placa de bază, precum și stabilește anumiți
parametri. În cazul în care în timpul pornirii calculatorului s-au găsit erori, pornirea
calculatorului se va opri și pe ecran se va afișa informații despre problema
detectată. În cazul în care informația nu poate fi afișată pe ecran, atunci BIOS-ul va
semnala printr-un semnal sonor.
Încărcarea sistemului de operare. Dacă procedura de pornire și testare
hardware se va termina cu succes, BIOS-ul va trece la următoarea etapă –
încărcarea sistemului de operare. În setările BIOS-ului se poate seta unitatea pentru
încărcarea sistemului de operare. Calculatoarele moderne pot porni de pe CD, hard
disk sau stick USB. Mai mult decât atât, utilizatorul poate seta mai multe unități
pentru pornire. În acest caz, BIOS-ul va încerca să încarce sistemul de operare de
pe prima unitate, iar în caz de eroare va trece la urmatoarea unitate. El este echipat
cu drivere simple pentru a comunica cu porturile intrare/ieșire, memorie și alte
componente. Aceste capacități sunt utilizate de sistemele de operare la pornire sau
erori.
Configurarea de bază a calculatorului. BIOS-ul, de asemenea, oferă o
interfață pentru a face setările de bază a calculatorului. Această interfață este
numită BIOS Setup, chiar cu această interfață cei mai mulți utilizatori asociază
cuvântul BIOS. Aici utilizatorul poate seta paramentrii, cum ar fi ora și data,
activarea și dezactivarea componentelor integrate în placa de bază, alegerea unității
pentru a încărca sistemul de operare, frecvența de operare și temperatura
procesorului, etc. Pentru a intra în BIOS Setup se apasă tasta specială pe tastatură.
De obicei această tastă este Del, F1, F2 \ Esc.
1.5. Producători de BIOS
Câteva dintre companiile producătoare de BIOS-uri sunt:
 Phoenix Technologies (Award BIOS și Phoenix BIOS) – utilizat în sistemele
multi-procesoare, PC-uri și unele plăci de bază produse de Intel.
 Award Software (AwardBIOS) – în 1998, Award Software și Phoenix
Technologies au fuzionat.
 American Megatrends (AMIBIOS) – răspândit pe scară largă printre
computerele mai vechi, cu plăci de bază ieftine. Versiunile mai noi de
AMIBIOS sunt numite "Hi-Flex", datorită înaltei flexibilități a programului
de configurare din BIOS. Dintre producători de BIOS, AMI este singurul
care produce și propriile plăci de bază.
 Microid Reseach (Mr. BIOS)
 DTK (Datatech Enterprises), (DTK BIOS)
 Insyde Software (Insyde BIOS)

4
  Open Firmware – utilizat în computerele PowerPC și SPARC Open
Firmware, pe arhitecturile PowerPC Reference Platform (PReP) și Common
Hardware Reference Platform (CHRP).

2. Lansarea programului de configurare a BIOS-ului,

modificarea și salvarea setărilor

2.1. Configurarea BIOS-ului. Generalități

În programele mai noi de configurare a biosurilor sunt specificați parametrii de
funcționare a componentelor hardware cum sunt: tensiunea de alimentare,
frecvența magistralei principale de date (FSB), multiplicatorul procesorului, etc.
Înțelegerea datelor prezentate în programul de configurare este esențială dacă
dorim să le modificăm. În general nu este nevoie să facem modificări pentru că
BIOS-ul recunoaște componentele instalate (de ex. procesorul) și face automat
reglajele pentru funcționarea optimă a acestora (de ex. setează corect valoarea
multiplicatorului procesorului). În mod normal BIOS-ul este configurat optim de
către fabricantul plăcii de bază așa că nu este indicat să facem modificări decât
dacă avem probleme cu calculatorul care nu pot fi rezolvate altfel, cum sunt de
exemplu conflictele între componentele hardware. Putem să ne uităm însă fără
grijă la datele din BIOS fără să facem modificări, nu se va întâmpla nimic rău.
Programul de configurare a BIOS-ului este afișat dacă imediat dupa pornirea
calculatorului (atunci când este verificată automat memoria RAM și sunt
identificate unitățile de stocare) ținem apăsată tasta Delete până când este afișat un
ecran albastru cu titlul 'Phoenix-Award BIOS CMOS Setup Utility' ('Utilitar de
Configurare'). Pe ecran sunt afișate titlurile mai multor secțiuni grupate în două
compartimente, stâng și drept. Secțiunile în care putem face modificări în BIOS au
la partea stângă a titlului lor o săgetuță, care indică faptul că pentru a vedea
opțiunile de configurare trebuie să expandam secțiunea respectivă, adică să o
afișăm pe tot ecranul. Numele secțiunilor sunt:
 Standard CMOS Features Advanced BIOS Features
 Advanced Chipset Features
 Integrated Peripherals
 Power Management Setup
 PnP / PCI Configuration
 PC Health Status
 Power BIOS Options
 Load Fail-Safe Defaults
 Load Optimized Defaults
 Set Supervisor Password
 Set User Password

5
  Save & Exit Setup
 Exit Without Saving
Trecem de la o secțiune la alta cu ajutorul tastelor cu săgeți. După ce am selectat o
secțiune apăsăm tasta Enter și vom vedea opțiunile de configurare pe care le
conține. Pentru a ne întoarce la ecranul principal apăsăm tasta Esc.

2.2. Setarea ordinii de butare

O modificare destul de curentă este schimbarea dispozitivului de pe care
urmează să aibă loc butarea (inițializarea calculatorului). Exista o multitudine de
dispozitive care pot fi folosite pentru butare, dar cele mai comune sunt unitățile de
stocare binecunoscute: hardiscul, discheta și compact discul cu date (CD-ROM).
Fiecare dintre ele trebuie să conțină anumite fișiere speciale pentru a putea deveni
butabil ('bootable'), adică să fie capabil de a susține procesul de butare. În general
un hardisc devine butabil dupa ce am instalat pe el un SO, iar la butările ulterioare
se încarcă SO respectiv (Windows ME, XP, etc.). Butarea este de fapt 'trezirea la
viață' a calculatorului și BIOS-ul încearcă să o realizeze cu orice mijloace are la
dispozitie. Putem vedea modul în care este configurat procesul de butare dacă în
ecranul principal de configurare a BIOS-ului selectăm secțiunea 'Advanced BIOS
Features' ('caracteristici avansate ale BIOS-ului') și apoi apăsăm tasta Enter. Apare
ecranul cu secțiunea respectiva, unde sunt prezente mai multe opțiuni de
configurare. Vedem că Bios-ul dispune de o mică listă cu dispozitive potențial
butabile și le verifică pe rând capacitatea de susținere a procesului de butare. În
această listă există trei poziții, care au denumirea 'First Boot Device' ('Primul

6
Dispozitiv de Butare'), 'Second Boot Device' ('Al Doilea Dispozitiv de Butare'),
'Third Boot Device' ('Al Treilea Dispozitiv de Butare'). Sub aceste opțiuni se află o
alta, legată de ele. Este vorba de opțiunea 'Boot Other Device' ('butează de pe alt
dispozitiv') care are două variante ce se exclud reciproc și anume 'Enabled'
('activată') sau 'Disabled' ('dezactivată'). Dacă această ultima opțiune este activată,
Bios-ul va lua la rând toate dispozitivele potențial butabile din calculator în caz de
insucces al butării folosind lista de trei dispozitive principale.
BIOS-ul este configurat implicit ('by default') în felul următor:
 First Boot Device [Floppy] ('Discheta)
 Second Boot Device [HDD-0] ('Hardisc Principal')
 Third Boot Device [LS120] ('Super-Discheta de 120 MB')
Dacă se păstrează această listă BIOS-ul va căuta mai întâi o dischetă în unitatea de
dischetă și dacă o va găsi, va verifica dacă este vorba de o dischetă butabilă. Dacă
acest lucru se confirmă, procesul de butare va începe. Dacă însă discheta nu este
butabilă, BIOS-ul va încerca butarea de pe hardisc. În cazul în care pe hardiscul
principal se află instalat un SO, butarea va decurge normal și la sfârșitul ei vom
putea folosi SO respectiv și softurile aferente. Dacă butarea nu este posibilă nici de
pe hardisc, atunci BIOS-ul va încerca butarea de pe super-discheta. Această ordine
de butare poate fi păstrată, însă are dezavantajul ca de fiecare dată când se pornește
calculatorul se aude un zgomot scurt în momentul în care BIOS-ul verifică
prezența unei dischete în unitate. Pe de altă parte CD-ROM-ul este mult mai folosit
decât super-discheta LS120 și de aceea este indicat să folosim următoarea
succesiune de dispozitive butabile:
 First Boot Device [HDD-0] ('Hardisc Principal')
 Second Boot Device [Floppy] ('Discheta)
 Third Boot Device [CD-ROM]
Atunci când vom avea nevoie sa butăm de pe CD-ROM (de exemplu la instalarea
unui SO) îl vom plasa pe acesta în postura de prim-dispozitiv de butare și lista va
arăta astfel:
 First Boot Device [CD-ROM]
 Second Boot Device [HDD-0]
 Third Boot Device [Floppy]
Dacă va trebui sa butăm de pe dischetă (pentru diagnosticarea sistemului, de
exemplu) o vom pune pe aceasta în postura de prim-dispozitiv de butare.
Pentru fiecare poziție (Primul, Al Doilea, Al Treilea) utilizatorul poate alege dintr-
o listă un anumit dispozitiv pe care BIOS-ul să încerce să-l folosească pentru
butare. Pentru setarea prim-dispozitivului de butare selectăm cu ajutorul tastelor cu
săgeți opțiunea 'First Boot Device'. Apoi folosim tastele PageUp și PageDdown

7
pentru a derula lista până ajungem la dispozitivul dorit (de ex. HDD-0). Alternativ
putem apăsa tasta Enter după selectarea opțiunii 'First Boot Device' și apare un mic
ecran care prezintă întreaga listă cu dispozitive butabile. Selectăm cu ajutorul
tastelor cu săgeți dispozitivul dorit și apăsăm din nou pe tasta Enter. Și în acest caz
repetăm procedeul pentru setarea celorlalte dispozitive. Părăsim secțiunea
'Advanced BIOS Features' și ne întoarcem la ecranul principal al BIOS-ului
apăsând tasta Esc. Apoi salvăm modificarile făcute.

2.3. Modificări minore

Există situații când este nevoie să facem modificări minore în BIOS, care nu
au un impact deosebit asupra funcționării sistemului dar au și ele utilitatea lor în
anumite situații punctuale. De exemplu dacă avem un maus USB atunci când va
trebui să instalăm sistemul de operare (SO) vom observa că nu putem să-l folosim
în timpul instalarii. Mausul va putea fi folosit însă foarte bine dupa instalarea SO,
iar la instalarea SO ne putem descurca foarte bine numai cu tastatura. Pentru a
exemplifica modul în care se fac modificările în BIOS vom încerca să-l
determinăm să recunoască mausul USB. Apăsăm pe tasta cu săgeata în jos până
ajungem la secțiunea 'Integrated peripherals'. Apăsăm tasta Enter și vă apare un
ecran nou. Apăsăm din nou pe tasta cu săgeata în jos până selectăm un rând pe care
scrie 'USB Mouse Support [Disabled] '. Apăsăm pe tasta Page Up (sau Page Down)
și vom vedea că în loc de [Disabled] apare scris [Enabled]. Vom proceda
asemănător dacă pe lângă maus avem și tastatura care se conectează prin USB.
Vom modifica valoarea [Disabled] care e scrisă lângă USB Keyboard
Support. Apăsăm tasta Esc și ne întoarcem la ecranul principal al BIOS-ului.

2.4. Setarea valorilor fsb și a multiplicatorului procesorului

Modificările în BIOS ai unor parametri cum sunt frecvența magistralei
sistemului (FSB) sau valoarea multiplicatorului procesorului nu trebuie făcute
decât în cunoștința de cauză altfel este posibil să defectăm calculatorul. Este
recomandat să nu fie făcute astfel de modificări de către utilizatorii începători.
Există însă și situații speciale în care astfel de modificări trebuie făcute, de
exemplu pentru a depana calculatorul care nu se mai pornește. O astfel de situație
este cea în care BIOS-ul pierde o parte din setări și suntem nevoiți să reintroducem
aceste setari în memoria cipului ROM care conține BIOS-ul. De exemplu individul
s-a confruntat cu o împrejurare în care calculatorul refuza să pornească, la butare
aparând mesajul de avertizare . Sensul mesajului este clar și anume că BIOS-ul a
'uitat' unele din setările pentru procesor și acestea trebuie reintroduse din nou.
Frecvența de funcționare a unui procesor este dată de produsul dintre frecvența
magistralei principale de date (FSB) și multiplicatorul procesorului. De exemplu
un procesor Athlon XP 1700+ (cu nucleu Thoroughbred B) are frecvența de
funcționare de 1467 MHz, care este obținută prin înmulțirea numerelor 133 MHz
(valoarea FSB) și 11 (valoarea multiplicatorului). Producătorul plăcii de bază
introduce toate aceste valori în BIOS, în așa fel încât atunci când procesorul este

8
recunoscut de către BIOS ca fiind de un anumit tip valorile sale de funcționare sunt
setate automat, fără vreo intervenție din partea utilizatorului. Există însă și
circumstanțe în care utilizatorul trebuie să introducă setările corecte în mod manual
pentru ca în acest fel calculatorul să pornească.
Să presupunem că avem un procesor Athlon XP 1700+ despre care știm pe baza
cărui nucleu este construit, dar nu știm setările sale (FSB și multiplicator). Va
trebui să mergem pe una din paginile Processor Chart sau Processor Specs și de
acolo să aflăm valorile corecte ale multiplicatorului și magistralei principale de
date. Ramine sa introducem aceste doua valori in programul de configurare a
BIOS-ului. Pentru asta selectăm secțiunea 'Power BIOS Options' în ecranul
principal al BIOS-ului și apăsăm tasta Enter. Apoi folosim tastele cu săgeți și
selectăm opțiunea 'CPU Clock' (frecvența FSB). Dacă valoarea afișată este cea
corectă (133) nu facem nici o modificare. Alternativ, după selectarea opțiunii 'CPU
Clock' putem să apăsăm tasta Enter și în micul ecran care apare tastăm direct
valoarea corectă a FSB.
În cazul multiplicatorului lucrurile stau un pic diferit. Selectăm opțiunea 'CPU
Ratio' și observăm ce valoare este afișată. Este posibil ca în loc de un număr sa fie
afișat cuvântul 'Auto', ceea ce semnalează faptul că BIOS-ul setează automat
valoarea multiplicatorului dupa ce a identificat procesorul. Cum în cazul
exemplificat aici calculatorul nu pornește, înseamnă că BIOS-ul nu setează corect
valoarea multiplicatorului și deci este nevoie să o setam manual, renunțând în
același timp la setarea automată. Pentru aceasta, după selectarea opțiunii 'CPU
Ratio' folosim tastele PageUp și PageDown pentru a o modifica și alegem valoarea
corectă (în cazul de față x11).
Alternativ, dupa selectarea opțiunii 'CPU ratio' apăsăm tasta Enter și în micul ecran
care apare selecăm valoarea corectă a multiplicatorului și apoi apăsăm din nou
tasta Enter. După ce am terminat aceste operațiuni apăsăm tasta Esc pentru a părăsi
secțiunea 'Power BIOS Options' și ne întoarce la ecranul principal al BIOS-ului.
Apoi salvăm modificările făcute (setarea manuală a FSB și a multiplicatorului
procesorului).

2.5. Instalare Windows XP

Restaurarea unui sistem de operare mai vechi este mai simpla daca plasati
documentele personale pe o partitie separata. In acest mod, puteti sterge, reformata
si restaura vechea partitie fara a va deteriora fisierele personale. Puteti sa instalati
si aplicatiile pe o partitie separata. Pentru a putea instala de pe CD sunt necesare o
unitate citire CD-uri si posibilitatea ca sistemul sa poata porni de pe CD. Pentru a
putea porni de pe CD, in BIOS-ul calculatorului se seteaza primul dispozitiv de pe
care se porneste sa fie unitatea de citire CD-uri. Reporniti calculatorul cu CD-ul de
Windows XP in unitate. Imediat dupa pornirea de pe CD va aparea programul ce
va va ghida catre instalarea Windows XP.
1) Daca aveti hard disk-uri Serial ATA sau SCSI sau puse in RAID, imediat
dupa start, vi se ofera ocazia sa le instalati prin apasarea tastei "F6" :Press F6 if
you need to install a third party SCSI or RAID Driver. Daca apasati "F6" pentru a

9
instala una din componente, aplicatia Setup va cere dischetele cu drivere pentru a
le putea instala. Imediat dupa acest pas urmeaza Automatic System Recovery
(ASR). Pentru a putea initia ASR e nevoie sa apasati "F2" si sa introduceti discheta
realizata cu utilitarul Back-up. In continuare Windows XP va incarca drivere
recunoscute pentru toate dispozitivele din sistem.
2) Dupa incarcarea driver-elor se ajunge la meniul principal de instalare. Se
alege optiunea de instalare a Windows XP To set up Windows XP now, press
ENTER. Urmatorul ecran afiseaza EULA (End-User License Agreement). Daca
sunteti de acord, apasati "F8". Daca nu sunteti de acord apasati "ESC" si
calculatorul va reporni. Se presupune sa acceptati si instalarea continua.

3) Un pas important pentru instalare este partitionarea hard disk-ului. Pentru

a selecta o partitie din lista se navigheaza cu tastele sus si jos. La acest pas va
trebui sa impartiti spatiul disponibil in modul cel mai convenabil. Pentru a crea o
partitie se apasa tasta "C". Dupa ce ati apasat "C" pentru a crea o partitie, va aparea
un ecran in care vi se cere sa indicati cantitatea dorita pentru partitie. In aceasta
casuta, va aparea initial dimensiunea maxima posibila pentru aceea partitie.

4) Dupa alegerea partitiei pe care se va instala Windows XP se apasa

"ENTER" si va aparea un nou ecran in care vom alege tipul de partitie (FAT32 sau
NTFS) si modul formatarii (Normal sau Rapid).

5) Dupa toate aceste cerinte, aplicatia Setup isi va copia fisierele necesare.
Dupa copierea fisierelor va avea loc o restartare a sistemului. Se recomanda ca la
aceasta restartare, din BIOS, sa fie mutata optiunea de pornire de la unitatea de
citire CD la hard disk. Windows XP va porni in modul grafic si va incarca drivere
pentru dispozitivele pe care le recunoaste.

6) Primul lucru pe care putem sa il facem este alegerea optiunilor regionale

si de limba. Dupa ce facem aceste setari se apasa "NEXT". In urmatorul ecran se
alege numele calculatorului. Dupa apasarea butonului "NEXT" se ajunge in
ecranul in care se seteaza data, ora si zona timpului,

7) In cazul in care calculatorul poseda adaptor de retea si acesta este

recunoscut de catre Windows XP, vor mai aparea doua fereastre. Prima fereastra
va contine setarile pentru adaptorul de retea. Exista doua variante. Setarile tipice
(Typical settings) si setarile personalizate. Setarile tipice creeaza conexiunile de
retea folosind clientul pentru Microsoft Networks. Setarile personalizate permit
utilizatorilor avansati configurarea manuala a componentelor ce vor fi instalate.

8) Dupa toate aceste configurari Windows XP va continua instalarea. Dupa

repornirea sistemului Windows XP acesta va afisa o fereastra referitoare la setarile
monitorului si ale placii video. Dupa acesta setare va aparea o alta aplicatie de
configurare a Windows XP. Pentru a trece dintr-un ecran in celalalt se apasa
"NEXT".

10
 9) Windows XP va incerca sa determina daca aveti deja o conexiune activa
la Internet). Daca vreti sa configurati aceste setari, alegeti tipul de conexiune prin
care va veti lega la internet si introduceti parametrii necesari pentru realizarea
conexiunii la Internet.

10) In urmatorul ecran vi se ofera posibilitatea activarii Windows XP. In

cazul in care doriti sa realizati activarea este necesar completarea pasului precedent
pentru configurarea accesului la Internet, activarea in acest moment necesitand o
conexiune activa la Internet.
11) Urmatorul si ultimul pas este cel in care trebuie sa introduceti cel putin un
utilizator ce se va folosi Windows XP. Apasati "Next" si in urmatorul ecran apasati
ultimul buton inainte de terminarea instalarii: "Finish".

2.6. Opțiuni pentru salvarea setărilor BIOS

Salveaza configurarea BIOS-ului este destul de usor. Doar apăsați tasta de
comandă rapidă „F10” în timp ce meniul rulează și, atunci când vi se solicită,
confirmați că doriți cu adevărat să salvați setările. Computerul va reporni,
amintindu-și modificările făcute. Cu toate acestea, uneori pot fi necesare aceste
opțiuni în cazul unei defecțiuni a tastaturii sau în anumite modificări ale BIOS-ului
în care o astfel de funcție nu este disponibilă sau nu este instalată corect.
1) Opțiunea 1: interfețe de tip premiu. Este posibil să salvați în Premiu
direct din ecranul meniului de pornire. Pentru a face acest lucru, utilizați săgețile
de la tastatură pentru a selecta linia «Salvați și ieșiți din configurație».
2) Opțiunea 2: interfețe în stil Phoenix. Situația este ușor diferită pe
interfețele orizontale, deoarece parametrul corespunzător se află într-o subsecțiune
separată. Prin urmare, economii în sistemele de tip Phoenix trebuie făcute în filă
"Plecare".deja aici selectând linia «Ieșiți și salvați modificările». Apoi cu butonul.
"BINE". confirmați intenția dvs. de a adăuga configurația modificată în memoria
sistemului, apoi computerul va reporni și toate modificările vor fi salvate.
3) Opțiunea 3: interfețe grafice UEFI. Aceste interfețe acceptă două
moduri de funcționare: „Mod EZ” și "Mod avansat". Opțiunile de salvare sunt
disponibile în ambele moduri. În Modul EZ” doar căutați butonul corespunzător pe
ecran. Acesta este practic ceea ce se numește - «Salvați și ieșiți», uneori aspectul
său poate varia considerabil. De exemplu, pe plăcile de bază MSI este o cruce în
colțul din dreapta sus al ecranului. În modul avansat, accesați fila «Salvați și
ieșiți»Selectați pentru a salva și reporni computerul și confirma aplicarea finală a
setărilor.

11
 3. Partiționarea discului rigid.

3.1. Ce înseamnă partiționarea discului?

Partiționarea discului sau felierea discului este crearea uneia sau mai multor
regiuni pe depozitare secundară, astfel încât fiecare regiune să poată fi gestionată
separat. Aceste regiuni se numesc partiții. Este de obicei primul pas de pregătire a
unui disc nou instalat, înainte de orice, Sistemul de fișiere este creat. Discul
stochează informații despre locațiile și dimensiunile partițiilor într-o zonă
cunoscută sub numele de tabel de partiții că sistemul de operare citește înainte de
orice altă parte a discului. Fiecare partiție apare apoi sistemului de operare ca un
disc distinct „logic” care folosește o parte din discul real. Administratori de sistem
folosiți un program numit a editor de partiții pentru a crea, redimensiona, șterge și
manipula partițiile. Partiționarea permite instalarea diferitelor sisteme de fișiere
pentru diferite tipuri de fișiere. Separarea datelor de utilizator de datele de sistem
poate împiedica partiția sistemului să devină completă și să facă sistemul
inutilizabil. Partiționarea poate facilita, de asemenea, copierea de rezervă. Un
dezavantaj este că poate fi dificil să se dimensioneze corect partițiile, rezultând o
partiție cu prea mult spațiu liber și o altă parte aproape total alocată.

3.2. Tipuri de partiții

Această secțiune descrie înregistrare master boot (MBR) schemă de partiționare,
așa cum a fost utilizată istoric în DOS, Microsoft Windows și Linux (printre altele)
pe Compatibil cu PC sisteme informatice. De la mijlocul anilor 2010, majoritatea

12
computerelor noi folosesc Tabel de partiții GUID (GPT) schemă de partiționare.
Spațiul total de stocare a datelor al unui HDD PC pe care este implementată
partiționarea MBR poate conține cel mult patru partiții primare, sau, alternativ, trei
partiții primare și o partiție extinsă. Tabel de partiții, aflat în înregistrarea master
boot, conține intrări de 16 octeți, fiecare dintre ele descriind o partiție. Tipul de
partiție este identificat printr-un cod de 1 octet găsit în intrarea sa din tabela de
partiții. Unele dintre aceste coduri (cum ar fi 0x05 și 0x0F) poate fi folosit pentru a
indica prezența unei partiții extinsă. Cele mai multe sunt folosite de bootloader-ul
unui sistem de operare (care examinează tabelele de partiții) pentru a decide dacă o
partiție conține un sistem de fișiere care poate fi montat / accesat pentru citirea sau
scrierea datelor.
I. Partiție primară. Sunt partițiile pe care se instalează un sistem de
operare și nu pot exista mai mult de 4 pe un singur disc (un total de patru sisteme
de operare diferite), sau 3 primare și una extinsă. În general, sistemele de operare
pornesc numai de pe o partiție primară, numită și activă. Este partiția cu sistemul
de operare implicit.O partiție primară conține un sistem de fișiere. În DOS și toate
versiunile timpurii ale Microsoft Windows sisteme, Microsoft a cerut ceea ce a
numit partiție de sistem să fie prima partiție. Toate sistemele de operare Windows
începând cu Windows 95 pot fi localizate pe (aproape) orice partiție, dar fișierele
de pornire (io.sys, bootmgr, ntldr, etc.) trebuie să se afle pe o partiție primară. Cu
toate acestea, alți factori, cum ar fi un computer BIOS (vedea Secvența de pornire
pe computerul standard ) poate impune, de asemenea, cerințe specifice cu privire la
ce partiție trebuie să conțină sistemul de operare principal. Tipul partiției cod
pentru o partiție primară poate corespunde fie unui sistem de fișiere conținut în
interior (de exemplu, 0x07 înseamnă fie un NTFS sau un OS / 2 HPFS sistemul de
fișiere) sau indicați că partiția are o utilizare specială (de exemplu, cod 0x82 indică
de obicei un Linux swap partiție). FAT16 și FAT32 sistemele de fișiere au folosit
un număr de coduri de tip de partiție datorită limitelor diferitelor versiuni de sistem
de operare DOS și Windows. Deși un sistem de operare Linux poate recunoaște
mai multe sisteme de fișiere diferite (ext4, ext3, ext2, ReiserFS, etc.), toți au folosit
în mod constant același cod de tip de partiție: 0x83 (Sistem de fișiere native
Linux ).
II. Partiție extinsă. Sunt partiții create pentru a depăși limita actuală a celor
4, putând fi împărțite în oricâte partiții logice. Partiția extinsă nu conține date,
pentru aceasta trebuie create în interior partiții logice, care se formatează logic. Un
HDD poate conține o singură partiție extinsă. Sistemele DOS / Windows pot atunci
atribui o literă unitară unică la fiecare partiție logică. Tabel de partiții GUID (GPT)
are doar partiția primară, nu are partiția extinsă și partiția logică.
III.Partiții logice - pot fi create numai în cadrul unei partiții extinse și sunt
folosite pentru stocarea datelor (video, documente, software, fișiere de programe
etc). Nu există limită a numărului de partiții logice pe care le poate conține un disc.

13
 IV. Partiție swap. Este o partiție dedicată a unui disc folosită de Linux atunci
când sistemul necesită mai multă memorie decât memoria fizică disponibilă.

Reprezentare grafică a unui disc partiționat. Fiecare casetă reprezintă un sistem

de fișiere. Spațiile gri reprezintă spațiile nepartiționate ale discului. Partițiile
înconjurate de linii violet sunt partițiile primare. Partițiile înconjurate de
margini roșii reprezintă partiția extinsă, iar în interior sunt partițiile logice,
înconjurate de margini verzi.

3.3. Scheme de partiționare

Există diferite scheme de partiționare pentru distribuirea partițiilor pe un disc.
Cele mai cunoscute sunt MBR (Master Boot Record) și GPT (GUID Partition
Table).
MBR - Master Boot Record reprezintă standardul vechi (32-bit) pentru
administrarea partițiilor hardului. A fost cel mai răspândit fiind lansat de IBM din
anul 1983 și este încă mult utilizat și în prezent. MBR este localizat imediat la
începutul hard disc-ului. Coruperea frecventă a acestei zone poate duce la
imposibilitatea citirii întregului hard disk. MBR permite doar 4 partiții primare,
mai multe partiții se pot face cu ajutorul unei partiții extinse în care sunt alte
partiții logice. Permite crearea partițiilor de maxim 2 TB fiecare.
GPT - GUID Partition Table reprezintă cel mai nou standard de administrare a
hardului, pe 64-bit. Este parte a standardului nou UEFI și utilizează identificatori
unici globali (GUID) pentru definirea partițiilor. GPT permite teoretic oricâte
partiții, însă sistemele de operare setează totuși o limitare la 128 de partiții primare.
Se pot crea partiții extrem de largi însă, ca și în cazul numărului de partiții,
sistemele de operare setează o limitare pentru mărimea partițiilor la 256 TB
fiecare. GPT este localizat tot la începutul hard disc-ului însă o copie a acestuia
este localizată și la sfârșitul hardului. Astfel discul poate fi recuperat cu șanse
sporite în cazul coruperii tabelei de partiții primare. GPT dispune și de un sistem
(CRC) de verificare și corectare împotriva coruperii acestei zone.
APM - Apple Partition Map este schema de partiționare folosită cu sistemul
de operare Mac OS pe computere Apple. Hard discurile care folosesc Apple
Partition Map sunt împărțite în blocuri logice, 512 biți aparținând de obicei fiecărui
bloc. Particularitatea APM constă în a se defini ca una dintre partițiile prezente pe
disc. Aceasta înseamnă că fiecare bloc de pe disc (cu excepția blocului 0) aparține
unei partiții. Mac-urile mai noi bazate pe Intel pot porni de pe un hard disc APM,
în timp ce Mac-urile substanțial mai vechi bazate pe PowerPC nu pot porni de pe
harduri GPT.

14
 3.4. Partiționarea cu fdisk
Pasul 1 - pornirea fdisk. Asigura-te ca in BIOS secventa de butare este
A,C,CD-ROM, astfel incatsistemul calculatorul sa caute sistemul de operare intai
pe floppydisk. Introdu discheta in unitate si porneste calculatorul. Dupa ce
setermina incarcarea sistemului de operare iti va apare Dos prompt-ul. Aicida
comanda fdisk si apasa Enter. Iti va apare o fereastra care te vaintreba daca doresti
sa activezi suportul pentru discurile mari. Optiuneaimplicita este Yes. Apasa Enter
si treci mai departe, la meniul fdisk.
Pasul 2 - selectarea discului. Daca discul nou este singur in calculator atunci
poti sa sari directla pasul 3. Daca nu, apasa 5 - Change current fixed drive disk
siapoi Enter. In fereastra care apare, selecteaza unitatea de disc nouinstalata. Apasa
tasta corespunzatoare unitatii, in exemplul nostruunitatea 2, apoi apasa Enter.
Programul te va intoarce la pagina principala.
Partitia primara
Pasul 3 - crearea partitiei primare. Din aceasta apasa tasta 1 - Create DOS
partition or Logical DOS Drive. Veifi dus in meniul destinat crearii unei noi
partitii. Apasa tasta 1 -Create Primary DOS Partition si apoi Enter. Programul va
face o verificarea discului, dupa care te va intreba daca doresti sa aloci tot
spatiulpentru o singura partitie. Apasa N si apoi Enter pentru a indica ca nudoresti
acest lucru. Fdisk va face o noua scanare a discului, dupa carete va intreba cat
spatiu doresti sa aloci pentru partitia primara.In cazul nostru, pentru o instalare de
Windows 98 SE, am hotarat sa alocam5GB pentru aceasta partitie. Pentru a aloca
5GB, tasteaza 5000 si apasaEnter. Partitia va fi creata si iti va fi afisata o fereastra
in care seva arata partitia creata, litera ce i-a fost atribuita si capacitatea pecare o
are. Noteaza litera in carnetel pentru a o folosi la formatareadiscului. Apasa Esc
pentru a reveni la fereastra principala.
Partitia extinsa si discurile logice
Pasul 4 - crearea partitiei extinse. Pentru aceasta apasa din nou tasta 1 -
Create DOS partition or LogicalDOS Drive. Din meniul care apare, apasa tasta 2 -
Create ExtendedDOS Partition si apoi tasta Enter. Fdisk va face o noua scanare
adiscului. Apoi vei fi intrebat ce dimensiune doresti sa aiba disculextins. Implicit
vei avea scrisa valoarea ramasa nepartitionata pedisc. Apasa Enter pentru a
confirma aceasta valoare. Din nou iti vaapare fereastra care iti arata partitia nou

15
adaugata si va trebui saapesi din nou Esc. Vei fi dus apoi in fereastra destinata
crearii dediscuri logice DOS.
Pasul 5 - crearea discurilor logice DOS. La finalul pasului 4 vei fi trimis in
fereastra de configurare adiscurilor logice DOS. Dupa o noua scanare a discului,
vei fi intrebatcat spatiu doresti sa aloci discului logic DOS, iar valoarea implicitava
fi tot spatiul disponibil din partitia extinsa. Apasa Enter pentru aconfirma
dimensiunea, daca doresti sa aloci tot spatiul. Daca dorestisa mai creezi un disc
logica DOS, atunci modifica valoarea pentru alasa loc pentru aceasta. Apasa apoi
Enter. Vei fi dus din nou intr-ofereastra unde ti se va indica actiunea ce a fost
indeplinita, precumsi litera atribuita acestuia. Noteaza si aceasta litera in
carnetel,apoi apasa Esc pentru a reveni la fereastra principala a fdisk.
Formatarea discului si setarea partitiei active
Pasul 6 - crearea inca unui disc logic DOS. Daca la pasul 5 ai lasat spatiu
pentru un nou disc apasa din nou 1 pentrua intra in meniul Create DOS partition or
Logical DOS Drive. De aici apasa3 pentru a intra in meniul Create Logical DOS
Drive(s) in the extendedDOS Paxrtition. Din nou fdisk te va intreba cat spatiu
doresti sa alocinoului disc, sugerand implicit tot spatiul liber. Confirma apasand
Enter,apoi iesi in meniul principal apasand Esc. Dupa ce ai terminat de alocat tot
spatiul liber apasa Esc din fereastra principala a fdisk. Programuliti va afisa o
fereastra in care te va avertiza ca trebuie sa repornesticalculatorul pentru ca
schimbarile sa devina active.
Dupa repornirea calculatorului va trebui sa formatezi partitiile, pentrua le
initializa cu sistemul de fisiere FAT. Aceasta operatiune se poateface folosind din
DOS comanda format X:, unde X este numele partitiile nou create. Programul
format te va avertiza ca urmeaza sa stearga oriceinformatie existenta si, dupa ce vei
da confirmarea apasand Enter, vaformata partitiile. Apoi ti se va cere sa introduci o
eticheta pentrufiecare disc. Daca nu doresti sa faci acest lucru apasa Enter. In
cazulnostru am dat comenzile format D: si format E:. Ai grija insa, daca maiai un
hard disk in calculator sa nu formatezi partitiile de pe acesta,deoarece vei pierde
toate datele de pe acesta.

3.5. Montarea și demontarea partițiilor

Montare și demontare înseamnă maparea și demaparea unei partiții la un director
pentru accesarea conținutului acestora și eventual modificate. La instalarea
sistemului de operare, se precizează care partiții vor fi montate în mod automat.
Montarea se referă de obicei la un proces care permite computerului dvs. să
acceseze fișiere de pe diferite dispozitive, cum ar fi USB sau unități de hard disk.
Acest lucru se datorează faptului că acestea provin din sisteme de fișiere separate.
Montarea se produce, de asemenea, în majoritatea distribuțiilor Linux, datorită
modului în care ele însele utilizează mai multe sisteme de fișiere sub formă de
“partiții”. De obicei, desktop-urile moderne Linux se ocupă automat de acest lucru.

16
Cu toate acestea, este bine de știut cum să facem acest lucru manual: montarea cu
Udisk-uri. Acesta este responsabil pentru gestionarea dispozitivelor de stocare,
cum ar fi memoria flash USB și unitățile de hard disk. Cu aceasta vine un
instrument de linie de comandă numit udisksctl. Sub acest instrument, toate
comenzile de partiționare urmează acest model:
udisksctl [comandă]

3.6. Programe de partiționare

Un program editor de partiții poate fi folosit pentru a crea, redimensiona, șterge și
gestiona partiții pe hard disk. Partiționarea unui hardisc și formatarea partițiilor
nou create se poate face în mai multe moduri, în funcție de programul folosit.
Programe ale producătorilor

 Data Lifeguard Tools (Western Digital)

 HUTIL (Samsung)
 Drive Fitness Test (IBM/Hitachi)
 Maxblast (Maxtor)
 SeaTools (Seagate)
 Diagnostic Tool (Toshiba)

Bibliografie:
1. Tema: Sistemul de bază de intrare-ieșire (BIOS-ul). Noțiuni generale.
 https://devicebox.ro/faq/ce-este-bios.html
 https://www.depanarelaptop.ro/Articole/solutii/bios-ul-si-secretele-sale-
informatii-utile-pentru-pasionatii-de-computere/
 https://ro.wikipedia.org/wiki/BIOS
 https://ro.theastrologypage.com/basic-input-output-system

2. Tema: Lansarea programului de configurare a BIOS-ului. Modificarea și

salvarea setărilor.
 https://www.qdidactic.com/stiinta-tehnica/informatica/calculatoare/
configurarea-biosului173.php
 https://www.scritub.com/stiinta/informatica/CONFIGURAREA-
BIOSULUI1641117235.php
 https://ik4.es/ro/guardar-la-configuracion-en-la-bios/

3. Tema: Partiționarea discului rigid

 https://www.eva.ro/auto-tehno/gadget/partitionarea-hard-disk-ului-cum-
si-de-ce-articol-4776.html
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Parti%C8%9Bie_(informatic%C4%83)

17
 https://wikicro.icu/wiki/Disk_partitioning

18