Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.

2023

1.Placa de baza

Placa de bază este placa principală a unui calculator, o componentă hardware complexă pe
care sunt montate toate componentele hardware ale PC-urilor sau ale altor aparate electronice
computerizate. Placa de bază reprezintă elementul de legatură dintre toate componentele
calculatorului.
Într-un laptop, placa de bază este de dimensiuni mai mici și dispune de câteva diferențe majore.
Aceasta poate să nu aibă sloturi de expansiune, și de asemenea poate oferi majoritatea
componentelor direct integrate. În mod similar, termenul de placă de bază este aplicat
dispozitivelor cu o singură placă și fără extinderi sau capacități suplimentare, cum ar fi sistemele
înglobate cu capacități limitate de expansiune.

Privire de ansamblu
Placa de bază conține și conectori electrici pentru comunicarea cu celelalte componente ale sistemului
calculator. Pe placa de bază se conectează între ele unitatea centrală de prelucrare (UCP) și alte
subsisteme și dispozitive electronice: interfețe, memorie, etc.

Un exemplu tipic de computer desktop are microprocesor, memorie RAM și alte componente esențiale
conectate la placa de bază. Pot fi atașate și alte componente, cum ar fi dispozitive externe de stocare,
controlere pentru placa video, placa de sunet și alte dispozitive periferice, deși calculatoarele moderne
au integrate toate aceste periferice.

O componentă importantă a plăcii de bază este chipset-ul pentru microprocesor, care are rolul de
interfață de conectare între microprocesor, magistrala lui de date și diferitele componente externe.
Acest chipset determină, într-o măsură, caracteristicile și capacitățile plăcii de bază.

Plăcile de bază moderne includ, cel puțin:

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

 o priză (socket) sau socluri pentru microprocesor în care se pot instala unul sau mai multe
microprocesoare. Există și cazuri în care microprocesorul este lipit direct la placa de bază, fără
mijlocirea unui soclu.
 sloturi în care se instalează memoria sistemului (de obicei, în formă de module DIMM care
conțin cipuri de memorie DRAM)
 un chipset, care constituie magistrala care face legătura între microprocesor, memoria RAM și
periferice
 un chipset pentru memoria non-volatilă (de obicei, memoria Flash pe plăcile de baza moderne)
care conține sistemul de Firmware sau BIOS-ul
 un ceas intern (generator de tact), care produce sincronizarea diverselor componente
 sloturi pentru carduri de extindere (interfață pentru magistrala de date susținută de chipset-uri)
 porturi, asigură conectarea perifericelor și transferul de date între acestea și calculator
 conectori electrici de putere, care primesc energie electrică de la sursa de alimentare și o
distribuie la microprocesor, chipset-uri, memorie RAM și la cardurile de extindere, plăci grafice
(de exemplu, GeForce 8 și Radeon R600) care necesită o putere mai mare decât poate oferi
placa de bază - deci sunt conectori suplimentari pentru a le atașa direct la sursa de alimentare.
(Există și unități de disc conectate la sursa de alimentare prin intermediul unor conectori
speciali.)
În plus, aproape toate plăcile de bază includ facilități (circuite) de program și conectori pentru a sprijini
dispozitivele utilizate pentru intrare de comenzi și date, cum ar fi doi conectori PS pentru mouse și
tastatură.

Având în vedere puterea mare de calcul a microprocesoarelor de mare viteză și a componentelor

aferente, care necesită - relativ -, mare consum de energie electrică, plăcile de bază moderne includ
aproape întotdeauna radiatoare de răcire și puncte de montare ventilatoare pentru a disipa excesul de
căldură.

Componente principale

Socket : este soclul (locașul) unde este introdus procesorul. Socket-ul poate fi LGA (Land Grid Array) și PGA
(Pin Grid Array). Diferența dintre acestea este modul în care conectează procesorul de placa de bază: LGA
utilizează plăcuțe sau pin-uri mici de contact pe placa de bază în timp ce PGA folosește pin-uri subțiri care fac
parte din procesor. Diferitele tipuri de socket influențează compatibilitea cu proceasorele dar și performanța
acestora.

Chipset: este parte a sistemului de logică a plăcii de bază, alcătuit din două părți, Northbridge și Southbridge.
Toate componentele computerului comunică cu procesorul prin intermediul chipset-ului.

 Northbridge se conectează direct la procesor prin intermediul Front Side Bus (FSB); oferă acces rapid
la RAM, PCI Express, AGP etc.
 Southbridge este mai lent decât Northbridge; conectează periferice PCI, porturile USB, conexiunile
hard disk IDE sau SATA.

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

Bus: este un circuit utilizat atât de northbridge cât și de southbridge. Viteza de bus, este măsurată în
megahertzi (MHz). Începând cu anii 2000, magistrala Frond Side Bus a fost înlocuită cu HyperTransport în
procesoarele AMD, iar Intel utilizează QuickPath Interconnect sau Direct Media Interface.

Cipul BIOS și UEFI: La pornire, placa de bază trebuie să știe ce dispozitive sunt conectate. Pentru a îndeplini
această sarcină, placa are un firmware numit inițial BIOS apoi UEFI. Ambele sunt cuprinse într-un chip de
memorie ROM (EEPROM sau EPROM) sudate pe placa de bază. Microprocesorul lansează acest cod automat
atunci când se pornește calculatorul.

 Cip-ul BIOS (Basic Input/Output System), controlează majoritatea funcțiilor de bază ale calculatorului
și efectuează o auto-testare de fiecare dată când se pornește computerul. Unele sisteme conțin dual
BIOS, care prevede o copie de rezerva în cazul în care unul eșuează sau în caz de eroare în timpul
actualizării.
 UEFI (Unified Extensible Firmware Interface), este noul tip de BIOS adoptat din anii 2000. UEFI oferă
câteva avantaje față de BIOS: funcționalități în rețea, interfață grafică de înaltă rezoluție, gestionare
integrată a mai multor instalări de sistem de operare, suportă până la 128 de partiții, HDD de 2 TB,
calculatorul pornește mult mai rapid, securitate mai bună.
Cip ul CMOS: este un cip inclus în southbridge și care păstrează setările BIOS-ului (ordinea de pornire,
modificări în BIOS); este alimentat de bateria CMOS.

 Bateria pentru CMOS: este bateria care alimentează CMOS pentru a păstra setările atunci când
calculatorul este oprit.
Sloturile de expansiune: aici se montează componentele hardware, în special plăcile de expansiune.
Principalele sloturi prezente pe o placă de bază modernă sunt: DIMM (Dual In-Line Memory Module), PCI
(Peripheral Component Interconnect) și PCI-Express (PCI-e) (Peripheral Component Interconnect Express).

 Sloturile DIMM: în acestea se instalează modulele RAM pentru memoria sistemului. Acestea se
găsesc în general în apropierea soclului procesorului și sunt orientate perpendicular cu sloturile PCI-
Express.
Există mai multe tipuri și generații de RAM, fiecare compatibil cu DIMM-urile specifice generației respective:
DDR SDRAM cu 168 pin, DDR RAM cu 184 pin, DDR2 și DDR3 fiecare cu 240 pin, respectiv DDR4 RAM cu 288
pin. Pe plăcile de bază moderne sloturile DIMM sunt prezente în perechi și au coduri colorate pentru a
diferenția canalele singulare de cele duale, triple sau cvadruple, prin care modulele de memorie să comunice
prin mai multe canale simultan pentru a accesa o bancă de memorie combinată. Acest regim de lucru al
memoriei RAM poartă denumirea de arhitectură multi-channel. Instalarea plăcuțelor de memorie identice în
sloturile de memorie cu canale duale, triple sau cvadruple oferă performanțe îmbunătățite.

 Sloturile PCI/PCI-e: Sloturile PCI și PCI-e sunt interfețe fizice în care sunt introduse plăcile de
expansiunededicate precum: placă video, placă audio, placă de rețea, TV Tuner, etc. Plăcile de bază
moderne folosesc preponderent versiunea avansată și anume PCI-e (PCI Express), acesta fiind
proiectat să înlocuiască versiunile precedente cum ar fi PCI, PCI-X și AGP. Sloturile PCI-e vin în
dimensiuni și performnțe standardizate de la x1 (o singură banda pe magistrală) până la x16 (16
benzi pe magistrală). Plăcile debază moderne dispun de cel puțin un slot PCIe x16, pentru a putea
instala o placă grafică dedicată. Sloturile PCI Express mai mici, cum ar fi x1, x4, x8 sunt de obicei
utilizate pentru plăcile audio, rețea, sau unități de stocare SSD (NVM Express). Portul PCI-Express se
află puțin mai în spate față de celelalte porturi PCI.

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

 Slotul AGP (Accelerated Graphics Port): a fost slotul vechi dedicat pentru plăcile video. Nu se mai
fabrică plăci de bază cu slot AGP.

Conectori și porturi: asigură transferul de date, conectarea perifericelor sau alimentarea cu energie a
componentelor.

 Conectori SATA: permit conectarea unui hard disk sau unitate optică la placa de bază printr-un cablu
SATA prin care se realizează transferul de date.
 Conectori IDE/PATA: sunt conectorii pentru dispozitivele cu cablu IDE (hard disk, CD/DVD-ROM,
floppy, etc.)
 Conectorul pentru sursa de alimentare: este conectorul unde este introdusă mufa sursei de
alimentare

 Conectorul de alimentare de 12v pentru procesor: este o mufă specială de alimentare pentru
procesor. Aceștia sunt responsabili pentru alimentarea plăcii de bază cu energie electrică prin
circuitele de alimentare. Cablurile de alimentare ce se conecteză pe placa de bază se termină în
conectori standardizați ATX și asigură o conexiune sigură respectiv flux consistent.
 Portul paralel - este portul pentru conectarea dispozitivelor cu mufă paralel (imprimantă); înlocuit cu
portul serial
 Porturile USB (Universal Serial Bus) - sunt sloturile pentru periferice USB (mouse, tastatură, cameră
video etc)
 Porturile PS/2 - pentru conectarea tastatură și mouse
 Portul video integrat - pentru conectarea unui monitor
 Portul plăcii audio integrate - pentru conectarea echipamentelor audio externe
 Portul ethernet - pentru conectarea calculatorului la rețeaua de internet prin cablu.

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

Procesor

În informatică, un procesor este un dispozitiv hardware al unui computer care pornind de la un

set de instrucțiuni efectuează operațiuni pe o sursă externă de date. Termenul este frecvent
utilizat pentru a face referire la unitatea centrală de procesare dintr-un sistem.
Procesorul este elementul principal al unui sistem de calcul și încorporează funcțiile unității
centrale de prelucrare a informației a unui calculator sau a unui sistem electronic structurat
funcțional (care coordonează sistemul).
De obicei, fizic procesorul se prezintă sub forma unui microprocesor, care este fabricat pe un
singur cip de circuit integrat metal-oxid-semiconductor (MOS). Reprezintă forma structurală cea
mai complexă pe care o pot avea circuitele integrate. Cipul semiconductor, care este plasat pe
placa de bază, este foarte complex, putând ajunge să conțină milioane de microtranzistoare. El
controlează activitățile întregului sistem în care este integrat și poate prelucra datele furnizate
de utilizator.
Procesorul asigură procesarea instrucțiunilor și datelor, atât din sistemul de operare al
sistemului, cât și din aplicațiile utilizatorului, și anume le interpretează, prelucrează și
controlează, execută sau supervizează transferurile de informații și controlează activitatea
generală a celorlalte componente care alcătuiesc un sistem de calcul.

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

Exemple de procesoare
 Microcontroler
 Unitate centrală de prelucrare
 Unitate de procesare grafică
 Placă de sunet
 Multiprocesor
 Procesor numeric de semnal
 ASIC
 GPGPU
 FPGA
 System-on-a-Chip

Microprocesor

Microprocesorul este o unitate centrală de prelucrare (CPU) a unui calculator realizată adesea
pe o singură plăcuță de siliciu sau alt material semiconductor (chip), care în prezent poate avea
peste un milion de tranzistoare. Microprocesorul efectuează operațiile esențiale de prelucrare
și controlează celelalte elemente ale sistemului de calcul. Microprocesorul constituie „creierul
calculatorului”.

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

Memoria interna a calculatorului

Memoria are rolul de a inregistra valori si de a reda valori. Memoria interna a unui PC este acea
parte a memoriei care intra in contact direct cu microprocesorul. Ea este alcatuita din doua
mari parti ROM si RAM.

 ROM (Read Only Memory - Memorie doar citibila) este o memorie care contine
informatii (de obicei programe) nemodificabile pe durata utilizarii calculatorului.
Memoria ROM este scrisa o singura data, de obicei la fabricarea calculatorului. Acest tip
de memorie nu poate fi rescrisa ori stearsa. Avantajul principal pe care aceasta memorie
il aduce este insensibilitatea fata de curentul electric. Continutul memoriei se pastreaza
chiar si atunci cind nu este alimentata cu energie. Memoria ROM este in general utilizata
pentru a stoca BIOS-ul (Basic Input Output System) unui PC. In practica, o data cu
evolutia PC-urilor acest timp de memorie a suferit o serie de modificari care au ca
rezultat rescrierea/arderea "flash" de catre utilizator a BIOS-ului. Scopul, evident, este
de a actualiza functiile BIOS-ului pentru adaptarea noilor cerinte si realizari
hardware ,ori chiar pentru a repara unele imperfectiuni de functionare. Astfel ca in zilele
noastre exista o multitudine de astfel de memorii ROM programabile (PROM-
Progamable Read Only Memory-, EPROM-Electricaly Eraseable Programmable Read
Only Memory-, etc) prin diverse tehnici, mai mult sau mai putin avantajoase in functie
de gradul de complexitate al operarii acestora. Componenta ROM-BIOS este livrata de
catre firma producatoare a calculatorului in memoria ROM a sistemului de calcul.
Imediat ce se porneste sistemul intra in lucru o rutina a acestei componente.Ca regula
generala ROM-BIOS egalizeaza toate diferentele constructive ale sistemului de calcul
fata de conventiile DOS.

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

BIOS-ul este un program de marime mica (< 2MB) fara de care computerul nu poate functiona,
acesta reprezinta interfata intre componentele din sistem si sistemul de operare. Principiul
fundamental de realizare a interfetei ROM-BIOS sete acela ca el ofera niste rutine de
intrerupere prin care se realizeaza legatura cu toate perifericele legate la sistem.

 RAM (Random Access Memory - Memorie cu acces aleator) este o memorie volatila,
ceea ce face ca informatia continuta aici sa se piarda la decuplarea calculatorului de sub
tensiune. Aceasta este memoria care poate fi citita ori scrisa in mod aleator, in acest
mod putindu-se accesa o singura celula a memoriei fara ca acest lucru sa implice
utilizarea altor celule. In practica este memoria de lucru a PC-ului, aceasta este utila
pentru prelucrarea tempoarara a datelor, dupa care este necesar ca acestea sa fie
stocate (salvate) pe un suport ce nu depinde direct de alimentarea cu energie pentru a
mentine informatia.In memoria RAM se incarca sistemul de operare si programele de
aplicatie.Este o memorie cu viteza de acces foarte mare(actual 8-10 ns).Daca in urma cu
cativa ani ea era caracterizata dupa timpul de acces(60-70 ns), acum este caracterizata
de viteza de bus la care lucreaza cu procesorul(momentan existand memorie
functionand pe bus de 66, 100,133 Mhz). Memoria RAM se clasifica in SRAM (Static) si
DRAM (Dynamic).

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

Placă video

O placă video, adaptor video sau placă grafică este un card de expansiune a cărui funcție este
de a genera imagini către un monitor. Multe plăci video au funcții adăugate, precum redarea
accelerată de scene 3D și grafică 2D, adaptor TV tuner, decodare MPEG-2/MPEG-4 sau
capacitatea de a utiliza mai multe monitoare (multi-monitor), RTX(Re-Tra-cing) sau DLSS(Deep
Learning Super Sampling). Alte plăci video moderne sunt utilizate pentru jocurile PC.

Plăcile video pot fi integrate in procesor la unele PC-uri. Acest cip grafic are de obicei o cantitate
mică de memorie și preia o parte din memoria RAM a sistemului principal, reducând astfel
memoria RAM totală disponibilă. Aceasta se mai numește grafică integrată care are un nivel
scăzut de performanță și este nedorită de cei ce își doresc să ruleze aplicații 3D. Aproape toate
plăcile de bază permit dezactivarea graficii integrate prin intermediul BIOS-ului. Pentru acest
lucru este necesar ca placa de bază să fie prevăzută cu suport AGP, PCI sau PCI-Express, pentru
atașarea unei plăci video dedicate. Plăcile de bază de top permit adăugarea mai multor plăci
video, acestea putând fi conectate între ele prin interfața SLI pentru plăcile video produse de
NVIDIA, și CrossFire pentru cele produse de AMD.

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

Hard Disk

Discul dur (numit și disc rigid sau hard disk) este un dispozitiv electronic-mecanic pentru stocarea sau
memorarea nevolatilă a datelor. Utilizatorul normal nu poate sau nu are voie să despartă discul de circuitele
de comandă corespunzătoare, vezi imaginea alăturată; împreună ele formează așa-numita „unitate fixă”,
„unitate de disc fix” sau, prescurtat, HDD.

Stocarea datelor se face pe o suprafață magnetică dispusă pe platane rotunde metalice rigide. În general
discurile rigide sunt utilizate ca suport de stocare extern principal pentru servere și calculatoare personale,
dar și pentru anumite aparate electronice (playere și recordere DVD, playere MP3). Dacă la începuturi
capacitatea unui disc rigid nu depășea 20 megaocteți (MO) = 20 megabait (MB), astăzi (2020) un disc rigid
obișnuit poate depăși 30,7 teraocteți (TO) = 30,7 terabaiți (TB).

Începând din 2009 sistemul de operare Windows 7 al companiei Microsoft a pus la dispoziție și așa numite
discuri rigide virtuale, în engleză "Virtual Hard Disk" (VHD). Acestea se bazează pe fișiere reale (de pe un disc
rigid real) de mărime arbitrară, dar de tip special, cu extensia .vhd. Pentru a le accesa în Windows se
folosește mai întâi programul utilitar DiskPart, cu ajutorul căruia discul rigid virtual trebuie "selectat" și apoi
"atașat" ("montat"). Abia după aceasta se poate initializa și utiliza ca și când ar fi un disc rigid real. Aceasta
include și posibilitatea de a instala și un alt sistem de operare pe același disc rigid (real), identic cu, sau chiar
diferit de primul sistem de operare, sau chiar și mai multe sisteme de operare, dacă se definesc VHD-uri
multiple pe discul sau discurile rigide reale conectate.

Prin contrast, discurile așa-numite „optice”, ca de exemplu cele de tip CD, DVD și Blu-ray, folosesc pentru
memorare procedee optice (nemagnetice), care asigură capacități de ordinul a până la 50 GB (gigabait) pe
disc. Uneori însă se mai utilizează și dischete având un singur platan magnetic flexibil, numite în engleză
floppy disk; unitatea de scriere/citire corespunzătoare se numește Floppy Disk Drive (FDD). O astfel de
dischetă stochează numai cel mult 2,88 MB.

O alternativă la folosirea discurilor în mișcare pentru memorarea datelor au devenit memoriile pur
electronice de tip Solid-state drive (SSD), care neavând piese în mișcare sunt mult mai rapide, dar și mai
scumpe. Ele simulează caracteristicile discurilor rigide, reacționând identic la comenzi și utilizând uneori chiar
aceleași interfețe, nemodificate (semnale electrice, conectoare, cabluri, etc.). Una din formele de
implementare sunt cardurile de memorie de ex. de tip CF, MD, MMC, SD, SDHC, microSDHC, SM, USB stick și
altele. Capacitatea de memorare mare și gradul avansat de miniaturizare le fac foarte promițătoare pentru
aparatele moderne de tip smartphone (telefon inteligent) ș.a. Prin comparație, pentru întregul Windows 7
sunt suficienți doar circa 15 GB.

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

Structura
Discul rigid este format de obicei din:

 o placă electronică de control logic,

 un număr de platane cu suprafață magnetizabilă (de obicei 2 sau 3), împărțite în piste și
sectoare,
 capete magnetice de citire/scriere (engl. read/write heads, R/W heads), de o parte și de
alta a platanelor, legate printr-un braț metalic comandat electromagnetic numit în
general actuator,
 un sistem electromecanic de frânare și blocare a capetelor pe pista de stop (engl.
landing zone), atunci când discul e oprit,
 un motor electric trifazic extraplat, care asigură rotirea cu viteză constantă a platanelor.

Functionare
Înregistrarea datelor pe hard disk-uri se face prin magnetizarea unui disc feromagnetic denumit platan.
Datele înregistrate pe respectivul platan, prin magnetizare, sunt scrise în sistem binar, adică se stochează o
înșiruire de 0 și 1. HDD-urile sunt construite dintr-un ax care posedă unul sau mai multe discuri circulare,
denumite platane și unul sau mai multe capuri de citire/scriere. În principiu, platanele sunt fabricate dintr-un
material magnetic, de obicei din aliaj de aluminiu sau sticlă și sunt acoperite cu un strat subțire de material
magnetic, de obicei 10-20 nm (nanometri) grosime și cu un strat exterior de carbon pentru protecție.

Platanele sunt învârtite la viteze foarte mari. Informația se scrie pe platan în timpul rotirii acestuia de către
dispozitive de citire-scriere așezate foarte aproape de suprafața magnetică (la hdd-urile noi distanța e de zeci
de nanometri). Pentru fiecare suprafață a platanului există câte un singur cap de citire-scriere montat la un
braț comun. Acest braț mișcă capetele de citire-scriere peste suprafețele platanelor, pe o distanță de arc de
cerc (aproximativ radial), pentru a permite capetelor să acceseze aproape întreaga suprafață a platanelor în
timp ce se rotesc. Brațul este mutat folosind un mecanism de acționare de tip bobină.

Fiecare platan are două fețe; fețele sunt divizate într-un număr de piste circulare concentrice, fiecare pistă
fiind la rândul ei divizată în sectoare. Platanele sunt astfel aranjate încât pista 0 de la platanul 1 să fie situată
exact deasupra pistei 0 de la platanul 2 și 3. Pentru a accesa o pistă oarecare pe unul din platane, brațul care
susține capetele (actuatorul) va muta capetele spre acea pistă. Deoarece această metodă necesită doar un
singur mecanism de poziționare, ea simplifică designul și coboară prețul. Totuși, pentru a accesa o singură
pistă trebuiesc mutate toate capetele. De exemplu, pentru a citi date de pe pista 1 de pe platanul 1, apoi
pista 50 pe platanul 3 si apoi iar pe pista 1 dar de pe al treilea platan, întregul braț cu capete trebuie mutat de
doua ori. (Eventual s-ar putea și numai cu o singură mișcare, dacă pista 1 / platanul 1 și pista 1 / platanul 3 se
citesc simultan, și abia apoi se sare la pista 50.) Pentru a muta un braț trebuie un timp semnificativ, mult mai
mare decât timpul de transfer al datelor. Pentru a minimiza mutările actuatorului trebuie împiedicată
împrăștierea datelor pe mai multe piste. O metodă de a optimiza timpul de acces este ca un grup de date
care sunt accesate secvențial să fie scrise toate pe o singură pistă. Dacă datele nu încap pe o singură pistă,
atunci se continuă scrierea pe un platan diferit, dar pe pista cu aceeași poziție. Prin aceasta metodă brațul nu
mai trebuie să-și schimbe poziția, ci doar trebuie să fie selectat capul de citire/scriere potrivit. Selectarea

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

capetelor se face electronic și de aceea ea este mult mai rapidă decât mișcarea fizică a brațului cu capete
între piste. În total brațul nu mai execută așa multe mișcări.

Pentru a descrie multiplele platane suprapuse se mai folosește termenul de "cilindru". Un cilindru se referă la
toate pistele care au același număr de pistă, dar care sunt localizate pe diferite platane.

Inițializarea unui hard-disc "străin"

BIOS-ul conține deja specificațiile pentru diverse hard-discuri. Aceasta face posibilă ușurința de a alege
specificațiile folosind SETUP-ul. Să presupunem acum ca specificațiile pentru un hard-drive particular nu sunt
în BIOS. Exista o alta metoda pentru a face cunoscute specificațiile pentru BIOS. Este construit un tabel care
conține specificațiile. Apoi, adresa tabelului este stocata la întreruperea 14H sau întreruperea 46H, în funcție
dacă în curs de inițializare este primul sau al doilea hard drive. Formatul tabelului este predefinit în BIOS. În
final este apelată funcția 09H, care inițializează controlerul cu noile specificații ale hard discului. Numărul
drive-ului (80H sau 81H) este scris în registrul DL. De obicei, de acest lucru se ocupă driverul provenit de la
producătorul hard discului.
Transferul datelor la memorie
Modalitatea în care datele sunt transferate în memorie determină viteza efectivă a combinației controlor +
disc dur. Sunt folosite patru metode:
 Programmed I/O - Cu aceasta metodă porturile controlorului au grijă atât de comenzile drive-ului cât
și de transferul de date între controlor și memorie. Se folosesc comenzile IN și OUT ale limbajului de
asamblare. Aceasta înseamnă că fiecare octet (bait) este transferat prin intermediul procesorului. La
această metodă viteza datelor este limitată de cea a magistralei PC-ului (bus) și de performanța
procesorului.
 Memory Mapped I/O - Procesorul poate procesa datele provenite de la un controlor de disc mult mai
repede dacă acestea sunt stocate într-o regiune fixă de memorie. Pentru acest scop este folosit în
general segmentul localizat deasupra memoriei video RAM. Datele sunt transferate cu ajutorul
instrucțiunii de transfer (mov, în cazul arhitecturii x86). Este mai rapidă decât metoda precedentă.
 Direct Memory Access (DMA) - Folosind DMA, un dispozitiv poate transfera datele direct în memorie,
fără contribuția procesorului. Pentru a folosi DMA, un program trebuie să îi precizeze controlorului
DMA mărimea în octeți (baiți) a pachetului de date ce urmează a fi transferat dintr-o locație într-alta.
Totuși, controlorul DMA dintr-un PC este inflexibil și lent. Controloarele DMA operează la viteza
(tactul) de 4 MHz, în concluzie sunt extrem de lente.
 Busmaster DMA - Folosind această metodă, controlorul discului dur deconectează procesorul de la
bus și transferă el însuși datele în memorie.

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

Placă de sunet

O placă de sunet (de asemenea cunoscut ca o placă audio) este un dispozitiv hardware intern
care facilitează intrarea și ieșirea semnalelor audio de la un computer prin intermediul
aplicațiilor specializate din programul acestuia. Placa de sunet poate fi și o interfață audio
externă (folosită de alte echipamente electronice) care utilizează software pentru a genera un
sunet. Aceste dispozitive bazate pe software sunt mai bine cunoscute sub numele de interfețe
audio.
Utilizările tipice ale plăcilor de sunet includ furnizarea de componente audio pentru aplicații
multimedia, cum ar fi compoziția de muzică, editare video sau prezentări audio, educație și
divertisment (jocuri) și proiecție video. Majoritatea computerelor au placa de sunet incorporată
în placa de bază, în timp ce altele (cele din primele generații) necesită plăci audio atașate la
placa de bază.

Caracteristici generale
Plăcile de sunet convertesc la ieșire semnalele digitale înregistrate sau generate în semnale
format analogic. Semnalul de ieșire este conectat la un amplificator, la căști sau la un dispozitiv
standard extern utilizând interconectarea, prin conectori TRS sau RCA. Unele plăci audio
avansate includ mai mult de un chip pentru sunet pentru a asigura rate de date mai mari și
funcționalități multiple simultan (sintetizatoare) pentru generarea în timp real de muzică și
efecte sonore.
Canalele de sunet și polifonia
O caracteristică importantă a plăcii de sunet este polifonia, care se referă la capacitatea sa de a
procesa și emite simultan mai multe voci sau sunete independente. Aceste canale distincte sunt
văzute ca numărul de ieșiri audio, care pot corespunde unei configurații a difuzoarelor, cum ar fi
2.0 (stereo), 2.1 (stereo și subwoofer), 5.1 (surround) sau altă configurație. Uneori, termenii
voce și canal sunt folosiți alternativ pentru a indica gradul de polifonie, nu configurația
difuzorului de ieșire. De exemplu, multe cipuri de sunet mai vechi ar putea găzdui trei voci, dar
un singur canal audio de ieșire (adică o singură ieșire mono), necesitând amestecarea tuturor
vocilor. Cardurile ulterioare, cum ar fi placa de sunet AdLib, aveau o polifonie cu 9 voci
combinată într-un canal de ieșire mono.

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

Monitor

Monitorul este un dispozitiv periferic de ieșire pentru afișare grafică luminoasă de date și
imagini, folosit uzual în instalații de telecomunicație și în tehnica prelucrării datelor. Datele sunt
reprezentate prin caractere și simboluri. Din punct de vedere constructiv, monitoarele erau la
origine televizoare fără partea de recepție a semnalelor TV.

Domenii de aplicație

 Se folosește în circuitele închise de televiziune, de exemplu pe aeroporturi (pentru a

supraveghea diverse zone de la depărtare), și de aceea nu are nevoie să recepteze sau
să prelucreze semnale din rețeaua de TV. În asemenea cazuri semnalele video vin prin fir
direct de la camerele de luat vederi din cadrul unui circuit închis.
 Tot monitor se numesc și unele difuzoare de supraveghere și control suplimentare.
 Cu timpul, prin extensie, monitor (numit și ecran, display, iar uneori și aparat video) a
fost numit și echipamentul periferic al calculatorului cu ajutorul căruia se afișează
informațiile și se realizează complementar cu tastatura comanda și/sau comunicarea
între utilizator și calculator. În acest caz monitorul este considerat o interfață grafică a
utilizatorului, Graphic User Interface sau GUI).
Primele monitoare puteau afișa doar informația de tip text și doar în 2 culori (verde, roșu sau
galben pe fond negru, precum și negru pe fond gri sau alb), spre deosebire de cele actuale care
pot afișa imagini mișcătoare cu miliarde de tonuri de culori.

Tehnologii realizatoare de imagine

Asemenea televizorului, există multe tehnologii hardware pentru afișarea informațiilor generate de
computer:

 Ecran cu cristale lichide (Liquid Cristal Diode, LCD). Ecranele de tip Thin Film Transistor, TFT sunt cele
mai raspândite pentru computerele noi.
 LCD pasiv produce contrast slab, timp de raspuns înalt și alte defecte de imagine. A fost folosit în
majoritatea calculatoarelor portabile până în mijlocul anilor `90.
 LCD TFT redă imaginea cu o calitate mult mai bună. Aproape toate LCD-urile moderne sunt TFT.
Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E
 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

 Tub catodic (Cathode Ray Tube, CRT).

 Ecrane cu plasmă.
 Proiectoarele video folosesc CRT, LCD, DLP, LCoS sau alte tehnologii pentru a trimite lumina prin aer
pe suprafața unui ecran de proiecție, ca la cinema.

Măsurători de performanță

Parametrii de performanță ai unui monitor sunt:

 Luminozitatea, măsurată în candele pe metru pătrat (cd/m²).

 Mărimea imaginii vizualizabile, măsurată diagonal. Pentru CRT-uri, mărimea este, de obicei, cu un
țol mai mică decât tubul.
 Rezoluția ecranului, numărul de pixeli (puncte informaționale alb/negru) ce pot fi afișați pe fiecare
dimensiune.
 Distanța dintre subpixeli de aceeași culoare, măsurată în milimetri. Cu cât această distanță este mai
mică, cu atât mai ascuțită va fi imaginea.
 Rata de reîmprospătare descrie numărul de iluminări ale ecranului, într-o secundă. Rata maxima de
reîmprospătare este limitată de timpul de răspuns.
 Timpul de răspuns, timpul necesar unui pixel să treacă din starea activă (negru), în starea inactivă
(alb) și în cea activă, din nou (negru). Este măsurat in milisecunde (ms).
 Raportul de contrast este raportul dintre luminozitatea celei mai strălucitoare culori (alb) și a celei
mai întunecate culori (negru), pe care ecranul este capabil să le producă.
 Consumul de putere (energie), măsurat în wați.
 Raportul de aspect, lungimea orizontală comparată cu cea verticală, e.g. 4:3 este raportul standard
de aspect, un ecran cu lungimea de 1024 de pixeli, va avea înălțimea de 768 de pixeli. Un ecran
widescreen poate avea raportul de aspect 16:9, un ecran cu lungimea de 1024 de pixeli, va avea
înălțimea de 576 de pixeli.
 Unghiul de vizualizare, capacitatea ecranului de a fi privit (neperpendicular) de la un unghi diferit de
90°, fără a surveni o degradare excesivă a imaginii, măsurat în grade, orizontal și vertical....
Comparație
CRT
Aspecte pozitive:

 Raport de contrast foarte ridicat (20000:1 sau mai mare, mult mai înalt decat majoritatea LCD-urilor
și ecranelor cu plasmă)
 Viteză mică de răspuns
 Culoare excelentă
 Poate afișa nativ în aproape orice rezoluție și rată de reîmprospătare
 Unghi de vizualizare ridicat
 Este o tehnologie stabilă și testată de-a lungul anilor
Aspecte negative:

 Dimensiune și masă mari

 Distorsiune geometrică în CRT-uri non-plate
Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E
 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

 Consum mai mare de putere decât un LCD de aceleași dimensiuni

 Există riscul de a apărea efectul de moar la cea mai mare rezoluție
 Intolerant al mediilor umede
 Există un risc (redus) de implozie (din cauza vidului intern) dacă tubul este avariat
 Rata de reîmprospătare scăzută cauzează un pâlpâit observabil al imaginii
LCD

Aspecte pozitive:

 Foarte compact și ușor

 Consum redus de putere
 Fără distorsiuni geometrice
 Rezistent
 Prezintă pâlpâit foarte redus sau absent, în funcție de lumina de fundal
Aspecte negative:

 Raport scăzut de contrast

 Unghi de vizualizare limitat
 Lumina de fundal inegală poate crea distorsiuni de luminozitate
 Timpuri înalte de răspuns
 Adâncime fixă a culorilor
 Prezintă o singură rezoluție nativă
 Mai scump decât CRT
 Pixeli morți pot apărea în timpul fabricării
LED
Aspecte pozitive:

 Foarte compact și ușor

 Raporturi înalte de contrast (10000:1 sau mai mari)
 Viteză mică de răspuns
 Culoare excelentă
 Unghi de vizualizare ridicat
 Fără distorsiuni geometric
Aspecte negative:

 Distanță mare dintre subpixeli de aceeași culoare

 Pâlpâit observabil când este vizualizat la distanțe mici
 Temperatură ridicată de operare
 Mai scump decât LCD
 Consum ridicat de putere
 Prezintă o singură rezoluție nativă
 Adâncime fixă a culorilor
 Pixeli morți pot apărea în timpul fabricării

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

Tastatură

Tastatura este o componentă hardware periferică a calculatorului ce permite utilizatorului să

introducă în unitatea centrală a acestuia date (litere, cifre și semne speciale) prin apăsarea unor
taste. Cele mai folosite tastaturi pe plan mondial sunt cele de tip QWERTY. Un alt tip de
tastaturi este tipul QWERTZ. Denumirile vin de la primele șase taste de pe rândul al treilea.
Tipul QWERTY se folosește mai ales în țările anglofone, iar celelalte folosesc mai ales tipul
QWERTZ.
Tastatura este probabil cel mai vechi dispozitiv de intrare din structura computerelor moderne,
ea fiind inventată încă înainte de apariția monitoarelor și a mausului. Fiecare tastă are asociat
un număr de identificare care poartă denumirea de "cod de scanare". La apăsarea unei taste,
tastatura trimite sistemului de calcul codul de scanare corespunzător tastei respective (un
număr întreg de la 1 la „n” - numărul de taste). La primirea codului de scanare de la tastatură,
calculatorul face conversia între numărul primit și codul ASCII corespunzător în logică binară.
Tastatura ia în considerație nu numai apăsarea (durata) unei taste, dar și momentul eliberării
acesteia, fiecare acțiune fiind înregistrată separat. Există două categorii de taste:

 "taste comutatoare" – au efect când sunt apăsate și/sau când sunt eliberate
 "taste de control" - au efect numai atunci când sunt acționate (apăsate)

Microcontrolerul 8042

Există două tipuri de microcontrolere ale tastaturii care comunică cu sistemul - unul pe placa de bază a
calculatorului(controler integrat), și unul care este situat în interiorul tastaturii. Comunicarea cu
microcontrolerul de pe placa de bază se efectuează prin portul 64h. Citirea octeților (byte) relevă starea
controlerului. Scrierea pe acest bit trimite controlerului integrat o comandă. Organizarea octetului (baitului)
pentru indicarea stării controlerului este reprezentată mai jos:

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

Microcontroler-ul tastaturii

Comunicarea cu microcontrolerul situat în interiorul tastaturii se efectuează prin biții care trec prin porturile
de intrare 60h și 64h. Octeții 0 și 1 asigură legătura sau așa-numitul proces „handshaking”. Înainte de a scrie
ceva prin aceste porturi, octetul 0 a portului 64 trebuie să fie 0; datele sunt disponibile pentru citire prin
portul 60 atunci când octetul 1 al portului 64h este egal cu 1. Octeții (baiții) tastaturii care indică starea
tastaturii (port 64h) vor determina dacă tastatura este activă sau vor întrerupe sistemul atunci când
utilizatorul va apăsa sau va da drumul la o tastă.

Octeții care sunt scriși pentru portul 60h sunt trimiși către microcontrolerul tastaturii, iar octeții scriși prin
portul 64h sunt expediați controlerului integrat de pe placa de bază. Octeții citiți prin portul 60h în general
vin de la tastatură, de asemenea există posibilitatea de programare a microcontrolerului de pe placa de bază
pentru a returna anumite valori pentru un anumit port.

Modele de tastaturi

Tastaturile calculatoarelor pot deține una sau mai multe din următoarele caracteristici:

 tastaturi standard
 tastaturi ergonomice
 tastaturi multimedia
 tastaturi fără fir
 tastaturi speciale
Tastatura constă dintr-o serie de comutatoare montate într-o rețea, numită matrice a tastelor. Când se apasă
o tastă, un procesor aflat în tastatură o identifică prin detectarea locației din rețea. De asemenea, acesta
interpretează cât timp stă tasta apăsată, și poate trata chiar și tastările multiple. Interfața tastaturii este
formată de un circuit integrat denumit keyboard chip sau procesor al tastaturii. Un buffer de 16 octeți din
tastatură operează asupra tastărilor rapide sau multiple, transmițându-le sistemului succesiv.

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

În cele mai multe cazuri, atunci când apăsăm o tastă, contactul se face cu mici întreruperi, respectiv apar
câteva schimbări rapide închis – deschis. Acest fenomen de instabilitate verticală a comutatorului se numește
bounce, iar procesorul din tastatură trebuie să îl filtreze, adică să îl deosebească de o tastare repetată
intenționat de operator. Lucrul acesta este destul de ușor de realizat deoarece întreruperile produse de
instabilitatea verticală sunt mult mai rapide decât tastările repetate cele mai rapide executate de om.

Există mai multe tipuri de tastaturi, însă cele mai răspândite sunt tastaturile cu 101 sau 104 taste, diferența
între ele fiind dată, în principal, de prezența sau absența unor anumite taste. De exemplu, tastatura 101 nu
include tasta numită Windows Logo, în timp ce tastatura de tipul 104 are inclusă această tastă. De obicei
tastaturile sunt conectate la calculator printr-un fir introdus într-o mufă specială. Folosirea tastaturilor este
extrem de simplă, fiind necesar doar să apăsăm pe butoanele ei (numite "taste"), aproape la fel cum se face
la mașinile de scris mecanice sau electro-mecanice.

Grupe de taste

Tastele sunt așezate astfel încât să ușureze introducerea informațiilor în calculator; ele sunt grupate în mai
multe grupe. Amplasarea literelor pe tastatură a fost făcută ținându-se cont de frecvența diverselor litere
într-o anumită limbă, de aceea o tastatură germană are literele așezate altfel decât una americană.

Blocul alfanumeric de taste

Cel mai important grup este cel care ocupă cea mai mare parte a tastaturii; el conține atât taste pentru litere
(Q, W, E, etc.), cifre (1, 2, 3, etc.) și simboluri (@, #, etc.), cât și taste speciale (Enter, Shift, Control, Alt, etc.) a
căror funcționalitate variază în funcție de programul folosit; vezi mai jos.

Blocul tastelor-funcții
Deasupra grupului principal se află un șir de taste numite "funcționale" (F1, F2, F3, etc.), al căror rol este să
lanseze în mod direct comenzi pentru calculator, comenzi care sunt diferite în funcție de softul pe care îl
folosim la momentul respectiv. Ele sunt folosite foarte mult în jocuri, dar există și alte softuri care le
utilizează.

Blocul tastelor de control al cursorului

În dreapta grupului principal se afla un grup împărțit în mai multe (de obicei trei) subgrupuri și care conține
taste folosite în principal pentru navigare pe ecran (tastele care au desenate pe ele săgeți, tastele Page Up
sau Page Down, etc.), dar și unele taste cu funcții speciale, cum este tasta Delete.

Blocul numeric de taste

La extremitatea (marginea) dreaptă a tastaturii se află de obicei un grup de taste care sunt folosite în special
pentru scrierea de cifre și pentru efectuarea de operații aritmetice (adunare, scădere, etc.), tastele fiind
așezate foarte comod pentru lucrul cu mâna dreapta. O parte a tastelor din acest ultim grup are o
funcționalitate dublă, ele putând fi folosite și pentru navigare.

Unele taste, ca de ex. Shift, Ctrl, Alt, Windows, pot fi prezente în dublu exemplar; atunci ele sunt așezate mai
mult sau mai puțin simetric față de axa verticală a tastaturii, ambele taste având de obicei aceeași
funcționalitate. Unele softuri (de ex. jocuri) profită însă de faptul că o tastă este prezentă în două exemplare,
și atunci specifică pentru ele două comenzi diferite. Tastaturile mai noi au o serie de taste/butoane

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

suplimentare care sunt prevăzute special pentru aplicațiile multimedia (filme, melodii) sau pentru navigarea
pe Internet. Ele lipsesc la multe tastaturi, iar când sunt prezente așezarea lor nu este supusă nici unui
standard recunoscut, fiind grupate după criteriile de ergonomie proprii ale companiei producătoare.

Caracterul (litera, cifra, simbolul) asociat fiecărei taste este imprimat pe tasta respectivă și poate fi pus în
evidență cu ajutorul unui editor de text (de ex. Notepad, inclus în sistemul de operare Windows). Pentru
aceasta se deschide un nou document și se apăsă pe taste șir după șir, de la stânga la dreapta. Anumite taste
permit scrierea a două caractere alfanumerice distincte, de exemplu o minusculă și o majusculă, dintre care
unul apare dacă se apăsă tasta normal, iar celălalt doar dacă se apasă simultan și tasta Shift.

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

Scanner

În domeniul computerelor, un scanner (scris și „scanner” sau rareori și „schenăr”; pronunție

AFR: [ske-năr] ; din engleză de la scanner) este un aparat care scanează optic ( = sondează,
explorează prin baleiaj, linie cu linie și punct cu punct) imagini analogice, texte tipărite sau chiar
și obiecte reale și produce ca rezultat o imagine digitală în 2D. Se folosește pe scară largă în
birouri, cel mai des sub forma unui aparat de pus pe masa de lucru, plat, cu "pat" de sticlă pe
care se plasează documentul sau obiectul de scanat (vezi imaginea din dreapta).
Pentru scanări în masă (teancuri de foi separate) se folosesc dispozitive ajutătoare care trag
singure foile la scanare, una după alta.
Uneori, în locul unui scaner se poate folosi și un simplu aparat de fotografiat (digital); acesta
produce și el o imagine digitală, deși nu prin baleiere.
Pe lângă scanerele clasice există și scanere de mână, precum și scanere volumetrice (pentru
obiecte reale). De asemenea, scanere speciale pentru cărți sau diapozitive foto.
La munca de birou scanerele se mai folosesc de exemplu pentru: design industrial, inginerie
inversă (reverse engineering), teste și măsurători, jocuri, ajustări ș.a. Scanerele moderne
folosesc drept cititor de imagine de obicei un senzor de tip CCD (Charged Coupled Device) sau
un senzor cu contact de tip CIS (Contact Image Sensor), în timp ce fabricatele mai vechi foloseau
un tub fotomultiplicator.
O altă categorie de scanere o constituie chiar aparatele fotografice digitale actuale, normale sau
și speciale („reprografice”). Acestea fac deja concurență masivă scanerelor clasice, din cauza
rezoluției lor mari și a eliminării neclarităților din trecut cauzate de tremurat (prin procedee
stabilizatoare anti-shake). Alte avantaje ale aparatelor de fotografiat digitale: sunt rapide,
portabile, potrivite și pentru cărți cu cotor gros, alte documente foarte groase și chiar pentru
obiecte reale, în volum. Dezavantajele lor, uneori greu de evitat, sunt distorsiuni nelineare,
reflexii ale luminii sau umbre și un contrast mai scăzut. Cele mai moderne tehnologii de scanare
sunt în stare să creeze (în calculator) modele în 3D foarte fidele ("fotorealiste"), după obiecte
reale colorate.
Tot "scanere" sunt numite și aparatele de detecție a micromatricilor de ADN din domeniul
cercetărilor biomedicale. Acestea au o rezoluție înaltă, de până la 1 µm/pixel, asemănătoare cu
rezoluția microscoapelor. Detecția propriu-zisă are loc cu ajutorul unui CCD sau a unui tub
fotomultiplicator de tip PMT (photomultiplier tube).

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

 Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

Imprimantă

Imprimanta face parte din categoria perifericelor de ieșire, aceasta fiind utilizată pentru
transpunerea informației din calculator pe hârtie (un document, o poză sau orice altfel de
fișiere grafice, un e-mail, un articol etc.).
Imprimantele se clasează după mai multe criterii, de exemplu în funcție de scop
(imprimare/tipărire) și de rapiditate, de procedeu, de dimensiunile maxime ale hârtiei pe care
se imprimă și altele.

Tipuri de imprimante

 imprimantă matricială (sau „cu ace”), oferă o calitate (rezoluție) scăzută. Este folosită
pentru foi de calitate scăzută, facturi fiscale etc. (în general documente tip), fiind
singurul tip de imprimantă care permite imprimarea simultană a 2 sau 3 exemplare,
folosind hârtie autocopiativă.
 imprimantă cu jet de cerneală, oferă o calitate medie înspre ridicată, la o viteză medie.
Este folosită pentru documente, fotografii sau fișiere grafice.
 imprimantă laser, oferă o calitate ridicată la viteză înaltă. Folosește un toner special.
 imprimantă cu imprimare termică. Folosește o hârtie specială. Este utilizată pentru
legitimații, carduri etc.
Imprimantele pot imprima pe hârtie de dimensiuni diferite, de la A0 - numai plottere
(imprimante de dimensiuni mai mari folosite în general de firme pentru scheme CAD, afișe etc)
și până la plicuri, fotografii etc.

Caracteristici tehnice

 Rezoluția;
 Viteza de tipărire;
 Dimensiunea maximă a hârtiei;
 Memoria proprie;
 Posibilitățile de extindere;

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E

Zărnescu Alexandru Vines Liviu 21.10.2023

 Numărul de culori.

Colegiul Mihai Eminescu Bacau Clasa 9E