METABOLISMUL GLUCIDELOR

În procesele generatoare de energie din organism metabolismul glucidelor

ocupă un loc central, glucidele asigurând cea mai mare parte – peste 50% -
din energia necesară desfășurării activității celulare.În deosebi celula
nervoasă este dependentă de glucoză ca sursă de energie.În organismele
animalelor superioare glucoza poate constitui depozite de energie sub
formă de glicogen hepatic sau muscular. La plante acest rol îl îndeplinește
cu prioritate amidonul. Animalele fiind organisme heterotrofe își procură
glucidele pe cale exogenă, prin alimentație, din regnul vegetal și numai
când aportul acestora este insuficient și pe cale endogenă, prin
metabolizarea altor substanțe neglucidice, în special a proteinelor.
Metabolismul general al glucidelor cuprinde transformări: digestia,
absorbția, transportul, depozitarea, metabolismul intermediar și excreția.

Digestia glucidelor

Glucidele preluate din hrană se găsesc în cea mai mare parte sub formă de
oligo și poliglucide (amidon, celuloză) cu molecule complexe care nu pot fi
absorbite direct prin membrana gastrointestinală, ci numai sub formă de
monoglucide sau alți metaboliți cu molecule mici; de acea glucidele sunt
supuse unor transfor mări biofizice și biochimice cunoscute sub numele de
digestive și care constau ăn principal în scindarea hidrolitică a acestora pe
traiectul digestiv, sub acțiunea unor enzime specifice. Digestia glucidelor
decurge diferențiat la animalele monogastrice față de poligastrice, la
mamifere față de păsări, din care cauză se impune tratarea separată a
acestora.

Absorbția glucidelor

Are loc la nivelul intestinului subțire sub formă de monoglucide și este în

strânsă legătură cu o serie de transformări bio fizice și biochimice care au
loc la acest nivel. Absorbția ozelor poate avea loc și în cavitatea bucală sau
stomac, dar intr-o măsură mai mică. Absorbția intestinală a pentozelor și
hexozelor în stare liberă are loc prin difuzie simplă, fizică, fără consum de
energie cu viteze ce depind de natura ozei în ordinea: galactoză > fructoză
> manoză> xiloză > arabinoză.În general hexozele au o viteză de absorbție
mai mare decât pentozele.Într-o măsură mai mică are loc și o absorbția
activăa hexozelor care implică fosforilarea lor în celulele intestinale sub
acțiunea hexozokinazelor ceea ce mărește viteza lor de absorbție. Acest
proces activ necesită un mare consum de ATP, este reglat de hormonii
corticosuprarenali și stimulat de unele vitamine din complexul B. Prin
fosforilare, hexozele sunt transformate în esteri fosforici,formă sub care
sunt absorbite prin peretele intestinal.

Transportul și depozitarea glucidelor

În urma procesului de absorbție hexozele defosforilate sunt vehiculate

împreună cu celelalte oze, sub formă liberă,pe cale sanguină, spre diferite
țesuturi și organe,în funcție de nevoile lor energetice sau biosintetice.
Principala oză circulantă este glucoza, iar glicogenul este forma de
depozitare. În metabolismul glucidelor ficatul are un rol important ca organ
de tranzit al acestora între intestin și circulația generală. Ficatul
transformă toate ozele în glucoză și lasă să treacă în circulația sanguină o
cantitate mică pentru a asigura o concentrație constantă a acesteia, numită
glicemie. Glicemia are valori relativ constante (40-100mg/100ml sânge) la
diferite specii de animale. Restul de glucoză este transformată și
depozitată sub formă de glicogen. Procesul de biosinteză a glicogenului se
numește glicogenogeneză. iar procesul de transformare în glucoză a
substanțelor neglucidice se numește gluconeogeneză. La toate aceste
transformări, la care se adaugă lipogeneza din glucide, un rol important îl
joacă, pe lângă o serie de enzime și următorii hormoni: insulina,
glucagonul, adrenalina, hormonii hipofizari și corticosuprarenali.

Catabolismul glucidelor

Organismul animal preia glucidele sub formă de oze pe care ficatul le

transformă în glucoză prin reacții de izomerizare, epimerizare. Glucoza din
sânge în stare liberă, circulantă este preluată de către celule și fosforilată
sub acțiunea hexokinazei la glucozo-6-fosfat. Esterul 6 fosforic al glucozei
reprezintă forma metabolic activă a glucozei fiind componenta de plecare
pentru aproape toate transformările glucidelor. Degradarea glucozo-6-
fosfatului are loc pe mai multe căi, cele mai importante fiind:

- glicoliza, proces anaerob prin care glucoza este degradată la acid lactic;

- glicogenoliza, proces de degradare anaerobă a glicogenului la acid lactic;

-calea aerobă, la acid piruvic, iar prin intermediul ciclului Krebs și a lanțului
respirator

cuplat cu fosforilarea oxidativă, până la dioxid de carbon și apă cu

eliberarea unei cantități considerabile de energie.

Catalismul anaerob al glucidelor. Glicoliza.

Glicoliza sau calea metabolică Embden-Meyerhoff-Parnas

Reprezintă o cale de degradare anaerobă a glucozei

-provenită din glucoză liberă sau glicogen – pânăla acid lactic. Glicoliza are
loc în toate celulele, se desfășoară în 11 etape, fiind catabolizată de enzime
specifice solubilizate în citoplasmă. Energia eliberată în cadrul procesului
se în magazinează în moleculele de ATP. În țesutul muscular glicoliza începe
de la glicogen, în celelalte țesuturi de la glucoză