Sunteți pe pagina 1din 2

Rezistenţa la antibiotice apare atunci când germenii precum bacteriile şi ciupercile

dezvoltă abilitatea de a învinge medicamentele destinate să-i omoare. Astfel,


infecţiile se tratează mai greu, şi, uneori, devin chiar imposibil de vindecat. Unele
boli comune pot deveni incurabile dacă bacteriile care le-au generat nu mai sunt
susceptibile la tratamentul antibiotic.

Rezistenţa la agenţii antimicrobieni reprezintă o ameninţare din ce în ce mai serioasă


pentru sănătatea publică globală şi necesită acţiune din partea tuturor sectoarelor de
guvernare, precum şi a fiecăruia dintre noi. Utilizarea inadecvată a antibioticelor
accelerează acest proces, iar conştientizarea pericolelor pe care rezistenţa bacteriană le
implică este importantă pentru noi toţi. Luarea unor măsuri pentru oprirea creşterii
nivelului rezistenţei la antibiotice este crucială atât pentru medic, cât şi pentru
pacient. În lipsa unor măsuri, se anticipează că, până în anul 2050, rata anuală a
deceselor determinate de aceasta va fi de 10 milioane, cu un cost global estimat de
100 trilioane USD.

Printre principalele cauze potenţiale ale rezistenţei la agenţii patogeni se numără:

 prescrierea antibioticelor în mod inutil,

 administrarea unui antibiotic ce nu este activ împotriva bacteriilor izolate din


cultura microbiologică,

 spectrul terapiei cu antibiotice este fie prea larg, fie prea îngust,

 doza de antibiotic este fie prea mică, fie prea mare în comparaţie cu cea indicată
pentru pacientul respectiv,

 durata tratamentului cu antibiotic este prea lungă sau prea scurtă,

 utilizarea excesivă a antibioticelor în agricultură sau călătoriile.

Consecinţele directe ale rezistenţei antimicrobiene includ: creşterea duratei bolilor


şi creşterea mortalităţii, creşterea duratei spitalizărilor, pierderea protecţiei pentru
pacienţii chirurgicali şi oncologici , creşterea costurilor1 sau chiar eşecul terapiei
antibiotice.

Pentru a preveni rezistenţa la antibiotice, fiecare dintre noi ar trebui să se implice


acum şi poate începe cu următoarele acţiuni:

 Nu luaţi antibiotice fără recomandarea medicului.


 Urmaţi întocmai planul de tratament indicat de către medic.
 Luaţi antibiotice doar atunci când vă sunt prescrise, nu utilizaţi sau nu daţi altcuiva
antbioticele rămase nefolosite.
 Utilizaţi antibiotice numai împotriva bacteriilor. Ele nu sunt adecvate pentru răceli şi gripe
care sunt cauzate de viruşi.
 Nu insistaţi să vi se prescrie antibiotice de către medicul specialist; dacă acesta vă spune că
nu aveţi nevoie de ele.
 Preveniţi infecţiile prin spălarea corectă a mâinilor, spălarea fructelor/ legumelor, gătitul
adecvat al alimentelor, menţinerea igienei apei potabile, prevenirea bolilor cu transmitere
sexuală şi imunizare periodică.
 Când sunteţi bolnavi, evitaţi contactul cu alte persoane pentru a evita răspândirea
germenilor.

Rezistența la antibiotice reprezintă o amenințare tot mai mare la adresa sănătății


publice, în întreaga lume. Ca urmare a infecțiilor cauzate de bacteriile rezistente la
diferite medicamente, la nivel mondial se înregistrează circa 700.000 de decese
anual. Republica Moldova se găseşte într-o situație alarmantă la compartimentul
reținerii rezistenței antimicrobiene, spun autoritățile.

• Fiecare a treia tulpină de Staphylococcus aureus este rezistentă la tetraciclină


(30,4%), clindamicină (35,2%) și eritromicină (38,4%).

• Aproximativ două din trei tulpini de Streptococcus pneumonia sunt rezistente la


co-trimoxazol (59,6%), cefaclor (61,3%), oxacilină (64,9%).

• Reprezentanții familiei Enterobacteriacea, precum E.coli, au prezentat rezistenţă


îngrijorătoare la amoxicilin-clavulanic (56,5%), ampicilină (58,2%), aztreonam
(62,0%), ticarcilin (72,6%).

• Tuberculoza multidrogrezistență primară și secundară înregistrează rate înalte,


respectiv comparativ cu media din Regiunea Europeană a OMS, constituind 26% și
64% comparativ cu 12% și 50% respectiv.

• Circa 60% din tulpinile de microorganisme izolate de la pacienţi cu infecţii de plagă


chirurgicală sunt rezistente la antimicrobiene.

• Tratamentul medicamentos în boli obişnuite, precum faringite, bronşite sau


toxiinfecţii alimentare cauzate de bacterii suferă eşec datorită administrării
iraționale și, deseori, în exces a antimicrobienelor.

S-ar putea să vă placă și