Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Apendicita Acută
Apendicita Acută
Apendicita acută este o afecţiune chirurgicală caracterizată prin inflamarea apendicelui ileo-cecal. Ea
este una dintre cele mai frecvente cauze de suferinţă abdominală şi poate avea o evoluţie acută sau
cronică, forma acută determinând numărul mare de intervenţii chirurgicale de urgenţă.
Apendicita acută este numită şi boala tinereţii datorită frecvenţei cu care se întâlneşte în această
perioadă a vieţii (10-20 ani), corespunzând cu perioada de maximă dezvoltare a sistemului limfatic.
Anatomic, apendicele poate prezenta diverse poziţii faţă de cec, cea mai frecventă fiind cea în fosa
iliacă dreaptă. Mai poate fi localizat subhepatic, sub-mezenteric, pelvin, în fosa iliacă stângă etc. În
aceste poziţii, la unii pacienţi, este dificilă diagnosticarea.
- apendicita gangrenoasă, când în focarele de necroză pătrund germeni anaerobi producând gangrena.
În locul respectiv se produce perforarea apendiculară urmată de peritonită localizată sau generalizată.
Apendicita acută se manifestă clinic prin criza apendiculară, care reuneşte două categorii de
simptome: locale şi generale.
- durere în fosa iliacă dreaptă. Există puncte dureroase care trebuiesc căutate şi cel mai caracteristic
este cel de la mijlocul liniei spinoombilicale drepte;
- greaţă şi vărsături;
Evoluţie şi complicaţii
Evoluţia apendicitei acute este imprevizibilă. Uneori, repaosul, regimul hidric, punga cu gheaţă pot
determina regresiunea fenomenelor. Totuşi ea trebuie supraveghiată atent şi trebuie intervenit imediat
la orice schimbare de tablou. Nediagnosticată la timp, sau amânată operaţia duce la complicaţii.
Peritonita apendiculară localizată, care este reprezentată de plastronul apendicular în a cărui evoluţie
se disting trei faze: infiltrativă, de abcedere şi de fistulizare. Au loc alterarea progresivă a stării
generale, curbă febrilă de tip supurativ, evoluţia ascendentă a leucocitozei;
Peritonita generalizată poate apare: primar prin propagarea infecţiei sau secundar prin perforarea
apendicelui;
Tratamentul apendicitei acute este numai chirurgical şi de urgenţă, fără o pregătire specială a tubului
digestiv.
Evoluţia postoperatorie este bună atunci când febra scade în primele zile, apoi se normalizează,
tranzitul intestunal se reia, scade leucocitoza şi starea generală se ameliorează.
Ulcerul gastroduodenal
Definiţie şi clasificare
Ulcerul gastroduodenal este o leziune caracterizată prin pierdere de substanţă la nivelul mucoasei
gastrice sau duodenale. Este mai des întâlnit la vârste peste 40 ani.
Ulcerul gastroduodenal evoluează clinic, în 90% din cazuri, în puseuri acute, pe fondul unor perioade
de remisiune cu durată variabilă. În ultimul timp se constată o reducere a frecvenţei ulcerului
duodenal dar menţinerea în aceleaşi limite a ulcerului gastric.
Deşi ulcerul gastric şi cel duodenal au o patologie diferită, apariţia ulceraţiei este în final rezultatul
dezechilibrului dintre factorii de agresiune şi cei de apărare. Ulcerul distruge progresiv strat cu strat
peretele gastro-duodenal, perforând în peritoneu, organe cavitare sau penetrează în viscerele
parenchimatoase.
- ulcerul cronic, care de obicei depăşeşte 2-5cm diametru iar locul edemului este luat de o fibroză care
în timp sudează stomacul de organul vecin.
Hipersecreţia acido-peptică;
Hipersecreţia gastrinei;
Reflux duodenogastric;
Helicobacter pilori;
Factori exogeni: citostaticele, fumatul, alcoolul ş.a.
Semnele clinice ale bolii constau în:
- durere localizată în epigastru sub formă de crampe sau de torsiune, exacerbată de ingestia de
alimente şi calmată de vărsături sau de evacuarea conţinutului gastric;
- greţuri şi vărsături;
- arsurile (pirozisul) postprandiale sunt rare, ele pot precede durerea sau să fie odată cu ea.
- Examenul radiologic baritat stabileşte poziţia nişei, dimensiunea şi profunzimea ei. Localizată adesea
pe mica curbură ea este văzută din profil în afara conturului gastric.
- Examenul secreţiei gastrice este de interes minor în diagnosticare deoarece ulcerul gastric nu este
puternic secretant.
Tratament
În ulcerul gastric măsurile dietetice privind componenţa alimentelor şi frecvenţa meselor sunt
importante, în schimb la ulcerul duodenal regimul alimentar nu s-a dovedit a avea un efect benefic
evident.
Cea mai corectă atitudine terapeutică constă în instituirea unui tratament medicamentos în cazul
ulcerului gastric necomplicat şi verificat endoscopic. Dacă însă rezultatele explorărilor converg către o
leziune dubioasă, transformată sau chiar malignă se stabileşte indicaţia operatorie.
- Anticolinergice;