ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

INSTITUTUL DE ISTORIE, STAT ŞI DREPT

Cu titlu de manuscris
C.Z.U.: 349.6(478)(043.3)

IORDANCA – RODICA IORDANOV

FUNDAMENTAREA ŞTIINŢIFICĂ ŞI REGLEMENTAREA NORMATIVĂ A

DREPTURILOR ECOLOGICE ALE OMULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Specialitatea: 12.00.02 – Drept public ( ecologic); organizarea şi funcţionarea instituţiilor de

drept)

AUTOREFERAT
al tezei de doctor în drept

Chişinău, 2007
Teza a fost elaborată în cadrul Catedrei Drept Constituţional şi Drept Administrativ a Facultăţii de Drept a
Universităţii de Stat din Moldova

Conducător ştiinţific: AVORNIC Gheorghe, doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar

Referenţi oficiali: 1. POPA Victor, doctor habilitat, profesor universitar

2. NEGRU Cristina, doctor în drept, conferenţiar universitar

Susţinerea va avea loc la 7 martie 2007, ora 11.00 , în cadrul şedinţei Consiliului Ştiinţific Specializat DH
30.12.00. 02 –20 de pe lângă Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, cu
susţinerea la adresa Academia de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău, str. Ştefan cel Mare 1, sala 408, MD 2001,
Republica Moldova.

Teza de doctorat şi autoreferatul pot fi consultate pe pagina Web a Consiliului Naţional de Acreditare şi
Atestare (www.cnaa.acad.md), la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi la Biblioteca Ştiinţifică
Centrală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Autoreferatul a fost expediat la 3 februarie 2007.

Secretar ştiinţific
al Consiliului ştiinţific specializat,
doctor în drept, conferenţiar universitar Cobăneanu Sergiu

Conducător ştiinţific,
doctor habilitat în drept, conferenţiarr universitar Avornic Gheorghe

Autor Iordanca – Rodica Iordanov

© Iordanca – Rodica Iordanov, 2007

2
 I. INTRODUCERE
Actualitatea şi gradul de studiere a temei. Drepturile ecologice se caracterizează prin faptul că
apar la interacţiunea societăţii cu natura. Ele sunt nu doar instrumente pentru satisfacerea necesităţilor
ecologice ale individului, dar şi instrumente pentru protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului în vederea
bunăstării omului. Nu este necesar să vorbim despre rolul mediului ambiant în viaţa omului şi a societăţii, în
opinia noastră, mediul este recunoscut drept sursă şi condiţie a vieţii şi bază a dezvoltării umane, deci, acest
fapt ne permite să susţinem că o astfel de categorie de drepturi trebuie să aibă un loc aparte în sistemul
drepturilor omului.
Problema respectării şi aplicării drepturilor ecologice ale omului se impune a fi foarte actuală şi
constă în faptul că acestea nu sunt recunoscute, şi nu sunt ştiute de către public. Prioritatea studierii acestui
subiect derivă în schimbările social - politice din ultimii ani şi apariţia activităţilor economice realizate cu
prejudiciu pentru mediul ambiant. Atât schimbările social politice, cât şi cele economice „au contribuit” la
apariţia necesităţii dezvoltării drepturilor ecologice ale omului.
Conferinţele internaţionale de după anul 1972 au avut menirea să atragă atenţia comunităţii
internaţionale în vederea recunoaşterii aplicării şi apărării drepturilor ecologice ale omului. Acelaşi scop, pe
plan intern, l-a avut şi art. 37 din Constituţia Republicii Moldova.
Totuşi, din complexitatea drepturilor ecologice, doar dreptul la un mediu sănătos prezintă o
dinamică pozitivă în practica legislativă, celelalte fiind ignorate şi necunoscute.
Deşi din 1972 (pe plan internaţional) şi 1994 (pe plan naţional) a trecut destul de mult timp şi, se
pare, drepturile ecologice ar trebui să fie aplicate pe scară largă, să fie protejate şi respectate atât de către
indivizi, cât şi de structurile private şi/sau de stat, totuşi, situaţia reală este departe de cea dorită. Foarte
puţine persoane îşi revendică dreptul la un mediu sănătos, din cauza că nu este cunoscută existenţa acestui
drept. La fel, autorităţile de stat şi locale (în special, cele abilitate cu funcţii de gestionare a resurselor
naturale), fiind instruite să aplice Legea privind accesul la informaţie, nu se grăbesc să furnizeze publicului
sau persoanelor interesate informaţii pertinente privind mediul ambiant, chiar dacă dispun de pagini web,
buletine electronice sau publicaţii periodice. Tot mai des sunt observate cazuri de încălcare a condiţiilor de
folosire a resurselor naturale, dar puţine din ele, până la urmă, ajung în instanţele de judecată, din cauza
lipsei sau imaturităţii normelor legislative. În ultimii ani, în ţară sunt adunate date despre nivelul de poluare a
mediului şi impactul acestuia asupra vieţii şi sănătăţii populaţiei, dar acestea sunt foarte generale şi utilizarea
lor, în calitate de probe, în limitele unei cauze ecologice devine foarte anevoioasă şi chiar imposibilă,
deoarece sistemul de monitoring, testare şi analiză nu este modernizat.
Autorităţile publice locale, aflându-se în ipostaza de a cere sprijin de la diferite structuri donatoare
pentru realizarea unor proiecte sociale sau pentru reabilitarea valorilor ecologice afectate la nivel comunitar,
sunt obligate să prezinte Planuri locale de acţiune (în domeniul mediului) (P.L.A.M.), care, conform
cerinţelor donatorilor, trebuie să fie elaborate cu implicarea publicului. Ca rezultat al respectării condiţiei
date, în ultimul timp, a luat amploare participarea comunităţilor la acest tip de proiecte, ceea ce este extrem
de benefic. În virtutea acestui fapt, o analiză atentă scoate în evidenţă un şir de omisiuni şi greşeli care nu
sunt contestate de nimeni.

3
 Drepturile ecologice ale omului nu sunt caracterizate doar prin funcţionalitate, ci şi prin aplicarea
acestora la nivel de comunitate, individ, structură privată ori de stat. Examinându-le din perspectiva
titularului de drepturi ecologice, o importanţă deosebită o are lipsa unor impedimente pentru realizarea şi
revendicarea lor.
Nu există o metodologie strictă de estimare a gradului de respectare şi revendicare a drepturilor
ecologice ale omului, care ar permite atât determinarea necesităţilor de modificare şi interpretare, cât şi
măsura în care cadrul normativ existent răspunde la aceste necesităţi. Analiza unor indicatori, cum ar fi
neconştientizarea de către populaţie a existenţei drepturilor ecologice ale omului, accesul limitat la
informaţia de mediu, neimplicarea publicului în luarea deciziilor de mediu, consecinţele lipsei educaţiei
ecologice etc., denotă că un număr considerabil de titulari de drept renunţă la revendicarea drepturilor sale
lezate, care, în consecinţă, au impact nu doar asupra mediului, dar şi asupra vieţii şi sănătăţii umane.
Pe parcursul ultimilor ani, în Republica Moldova s-au alocat sume mari de bani pentru
implementarea diverselor proiecte în domeniul mediului, inclusiv şi pentru sensibilizarea publicului faţă de
drepturile ecologice ale omului. Majoritatea au abordat însă tangenţial şi ineficient cercul vast de probleme
din domeniul respectiv, neatingând rezultatele scontate.
Gradul de cercetare a temei. Subiectul drepturilor ecologice ale omului nu a constituit încă
obiectul cercetărilor ştiinţifice complexe în literatura de specialitate atât din Republica Moldova, cât şi din
ţările vecine (România, Rusia, Ucraina) şi ţările Uniunii Europene. Majoritatea autorilor abordează alte
aspecte ale sistemului drepturilor omului, cum ar fi aspecte generale, clasificarea acestora, premise pentru
dezvoltarea şi apărarea lor (T. Cârnaţ Protecţia Juridică a Drepturilor Omului, - Chişinău: Editura Reclama,
2006; Gh. Costache şi A. Potângă Asigurarea drepturilor omului în lume, - Chişinău: Editura Epigraf, 2003;
I. Guceac. Evoluţia constituţionalismului în Republica Moldova, Chişinău; Ion Creangă, Corneliu Gurin.
Drepturile şi libertăţile fundamentale. Sistemul de garanţii, Chişinău, 2005; Ion Moroşan, Nicolae Gîrbu.
Reglementarea juridică a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, Chişinău, 2003; Е. А.
Лукашева, Права человека, Москва -2003; Ion Diaconu. Drepturile omului, Bucureşti, 1993; A. Edel.
Some Reflections on the Concept of Human Rights ,- Amintaphil, 1971.
În cadrul dreptului constituţional şi al ştiinţelor politice, tema drepturilor fundamentale ale omului
îşi găseşte reflectare în câteva lucrări în contextul discuţiilor despre esenţa statului de drept: I. Muraru, S.
Tănăsescu. Drept constituţional şi instituţii politice, Lumina Lex, Bucureşti, 2001; T. Drăganu. Drept
constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998; Genoveva
Vrabie. Dreptul constituţional şi instituţii politice. Organizarea politico-etatică a României, vol. II, Editura
Virginia, Bucureşti, 1995; Ion Muraru. Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actami, Bucureşti,
1977.
Sunt şi lucrări în care şi-a găsit reflectarea aspectul de interacţiune dintre drepturile omului şi
protecţia mediului, spre exemplu, Gh. Iancu. Drepturile fundamentale şi protecţia mediului, Bucureşti –
1998.
Un şir de autori abordează aspecte ale drepturilor omului prin prisma dreptului ecologic sau al
mediului (Daniela Marinescu. Tratat de dreptul mediului, Bucureşti, ALL BECK, 2003; V. Negruţ, A.

4
Zaharia. Dreptul mediului, Galaţi, 2003; Mircea Duţu. Dreptul mediului. Tratat, vol. I, Bucureşti, Editura
Economică, 1998,; Ernest Lupan. Dreptul mediului. Partea generală, Bucureşti, Lumina Lex, vol. I, 1996,
Emanoil Popescu. Dreptul mediului, Târgu Jiu, 2003; С. А. Боголюбова Экологическое право, , Москва,
Издательствово „Высшее образование”, 2006; M. Васильева. Публичные интересы в экологическом
праве, Москва,, 2003; М. М. Бринчук. Экологическое право, Москва, Юристъ, 2000).
Foarte puţine publicaţii sunt dedicate drepturilor ecologice ale omului (Alexandre Kiss. Définition
et nature juridique d’un droit de l’homme à l’environnement, U.N.E.S.C.O., 1987, Dumitra Popescu. Dreptul
la un mediu înconjurător sănătos, în contextul altor drepturi, în: Drepturile omului, nr. 1-4, 1991; C. D.
Stone. The Environment in Moral Thought, New York, 2002.
În plan internaţional, problema drepturilor ecologice ale omului este reflectată în literatura
dreptului internaţional al mediului (Mircea Duţu. Dreptul internaţional al mediului, Bucureşti, Editura
Economică, 2004; D. A. Kay, H. K. Jacobson. Environmental Protection. The International Dimension,
Allanheld, 1983; Ion Grigore Sion. Ecologie şi drept internaţional, E.S.E., Bucureşti, 1990.
În cadrul teoriei generale a dreptului, drepturile ecologice ale omului au fost doar sesizate în
contextul abordării principiului de stat de drept (B. Negru şi A. Negru. Teoria generală a dreptului şi
statului. – Chişinău, 2006; Gh. Avornic. Teoria generală a dreptului. Chişinău 2004; G. Vrabie. Teoria
generala a dreptului, Iaşi, 1993), unele referinţe fiind întâlnite şi în contextul teoriei separării ramurilor
puterii de stat. Doctrina procesului civil şi a contenciosului administrativ analizează drepturile ecologice ale
omului sub aspect pur procesual de aplicare a principiului de acces la justiţie (I. Dolea ş. a. Drept procesual
penal. Chişinău, 2005; V. M. Ciobanu. Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Vol. I. – Bucureşti:
Naţional, 1996).
Caracteristic pentru toţi autorii numiţi este faptul că nici unul dintre ei nu a tratat „drepturile
ecologice” ca o categorie distinctă a drepturilor fundamentale. Cercetările şi teoriile propuse de aceştia se
referă fie la unul din drepturile ecologice, fie la anumite noţiuni aplicate în domeniul drepturilor
fundamentale sau al dreptului ecologic. Puţini autori înaintează propunerea de a uni toate aceste drepturi într-
o categorie aparte (A. Kiss, Définition et nature juridique d’un droit de l’homme à l’environnement,
U.N.E.S.C.O., 1987; P. Zamfir. Ghid National privind implementarea Convenţiei de la Arhus pentru
societatea civilă, - Kiev 2004; М. М. Бринчук. Экологическое право, Москва, Юристъ, 2000) şi mai
puţini încearcă să aducă argumente pentru derivarea unor drepturi ecologice noi, cum ar fi dreptul la apă (J.
Scanlon, A. Cassar, Whater as a human right?, IUCN, Cambridge, 2004). De aceea, putem afirma cu toată
responsabilitatea că prezenta investigaţie este o încercare de valorificare teoretică şi practică a categoriei
drepturilor ecologice. Considerăm că analiza teoretică a drepturilor ecologice şi elaborarea unor recomandări
de punere în aplicare a acestora vor contribui efectiv la recunoaşterea şi realizarea drepturilor respective în
situaţiile în care ele intră în joc (calamităţi naturale cu impact de mediu, catastrofe ecologice sau accidente
tehnice cu afectarea mediului, respectiv a vieţii şi sănătăţii persoanelor).
Obiectul cercetării: definirea şi aplicarea drepturilor ecologice ale omului în sistemul juridic al
Republicii Moldova.

5
 Subiectul cercetării: aspectele teoretice şi practice ale instituţiei de drepturi ecologice ale omului,
categoriile de drepturi ecologice ale omului şi formele de realizare a acestora, cadrul normativ autohton,
internaţional şi de drept comparat, practicile cotidiene şi iniţiativele de reformă în domeniu din Republica
Moldova.
Ipoteza cercetării: drepturile ecologice ale omului nu sunt recunoscute, nu sunt delimitate şi
definite ca o categorie de drepturi fundamentale ale omului, nefiind asigurate în Republica Moldova, în
special, fiind necesare pentru păturile socialmente vulnerabile. Modificarea cadrului normativ, înlăturarea
unor bariere legislative ce împiedică aplicarea şi respectarea drepturilor ecologice ale omului, perfecţionarea
cadrului instituţional şi instituirea unui sistem efectiv de asigurare şi aplicare a drepturilor ecologice ale
omului. În acest context, se asigură una dintre premisele statului de drept, iar practicile actuale se racordează
la standardele internaţionale în domeniu.
Scopul şi obiectivele investigaţiei
Lucrarea îşi propune drept scop definirea şi analiza drepturilor ecologice ale omului,
incorporarea acestora într-o categorie independentă de drepturi fundamentale, relevând cadrul legal
existent în domeniul dat la nivel naţional şi internaţional.
Pentru atingerea acestui scop au fost stabilite următoarele obiective:
• caracteristica stării calitative şi cantitative a mediului ambiant şi elementelor ce îl constituie;
• structurarea şi caracteristica sistemului de drepturi ecologice ale omului, ca bază pentru
reglementarea raporturilor din domeniul protecţiei mediului, şi fundamentarea necesităţii
implementării acestora în legislaţia naţională;
• sinteza gradului de elaborare a problemei investigate în mediul ştiinţific autohton şi de peste hotare;
• analiza problemelor conceptuale de dezvoltare a drepturilor ecologice ale omului în sistemul juridic
naţional prin prisma actelor internaţionale;
• dezvăluirea esenţei conceptului drepturilor omului şi clasificarea acestora;
• aprecierea eficacităţii reglementării juridice a drepturilor ecologice ale omului la nivel naţional prin
prisma particularităţilor formelor juridice de asigurare şi realizare a acestora;
• investigarea mecanismului de furnizare a informaţiei de mediu şi evidenţierea propunerilor de
perfecţionare a mecanismului pentru evitarea lezărilor de drepturi fundamentale;
• identificarea criteriilor şi crearea mecanismelor juridice reale de aplicare a normelor privind
implicarea publicului în luarea deciziilor de mediu la toate nivelele de administrare în Republica
Moldova;
• determinarea locului şi rolului actelor internaţionale de mediu în sistemul juridic naţional;
• evidenţierea contradicţiilor dintre reglementările naţionale în domeniul drepturilor ecologice ale
omului şi cele internaţionale;
• studierea rolului şi locului sectorului asociativ de mediu şi determinarea mecanismului juridic de
implicare în procesul de reglementare şi implementare a drepturilor ecologice ale omului;
• relevarea sistemului de mecanisme juridico-ecologice de acces la justiţie în materie de mediu;

6
 • elaborarea concluziilor şi recomandărilor atât în vederea optimizării mecanismelor de recunoaştere,
reglementare şi aplicare a drepturilor ecologice ale omului, cât şi perfecţionării legislaţiei autohtone
în domeniul drepturilor ecologice ale omului.
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al tezei
Acest studiu teoretico-ştiinţific axat pe dreptul ecologic interacţionează cu mai multe domenii
extrajuridice: ecologic, politic şi social. Din aceste considerente, metodele folosite au fost diverse şi
combinate. Fundamentul metodologic şi teoretico-ştiinţific al cercetărilor efectuate este constituit de lucrări
teoretice din domeniul dreptului şi din domeniile conexe indicate mai sus, precum şi de reglementări
internaţionale (de exemplu, Convenţia O.N.U. de la Aarhus privind accesul la informaţie de mediu,
participarea publicului la luarea deciziilor de mediu şi accesul la justiţie în materie de mediu), şi reglementări
interne (Constituţia Republicii Moldova şi legislaţia ecologică).
Metodele de investigaţie ştiinţifică au fost selectate ţinând cont de particularităţile studiului
respectiv: atât generale, care sunt aplicate în toate ştiinţele sociale, cât şi specifice ştiinţei dreptului.
Metoda interpretării istorice – evidenţierea acelor premise istorice, evoluţiniste care au dus la
apariţia instituţiei drepturilor ecologice ale omului;
Metoda comparativă – metodă cu un important potenţial cognitiv – permite relevarea deosebirilor
şi asemănărilor juridice în actele naţionale şi internaţionale cu privire la subiectul vizat, pentru selectarea şi
analiza celor mai eficace reglementări în perspectiva aplicării lor în legislaţia R. Moldova. De asemenea, ea
dă posibilitatea să facem comparaţii în timp şi spaţiu, adică pe verticală şi orizontală;
Metoda statistică – cercetarea indiciilor, datelor din punctul de vedere cantitativ, dar şi calitativ, cu
ajutorul următoarelor tehnici: sondaje, chestionare;
Metoda logică (analiză şi sinteză) – generalizarea opiniilor diferitor autori, a prevederilor din
actele legislative internaţionale şi naţionale, studierea punerii în practică a drepturilor ecologice ale omului,
argumentarea tezelor şi concluziilor din lucrare;
Metoda procesual-dinamică – evidenţierea şi analiza progreselor înregistrate în recunoaşterea şi
aplicarea drepturilor ecologice ale omului;
Metoda sociologică – scoaterea în evidenţă a esenţei fenomenelor juridice ca fenomene socio-
umane, deoarece nu este posibil să cercetăm drepturile omului fără a lua în consideraţie „dimensiunea
umană” a acestora;
Metoda tipologizării – studierea trăsăturilor tipice ale drepturilor ecologice ori relaţiilor reciproce
dintre diversele categorii de drepturi ale omului.
Metodele de investigaţie folosite au facilitat includerea în studiu a unor propuneri de lege ferenda,
care au drept scop atât perfecţionarea legislaţiei naţionale în domeniul vizat, cât şi îmbunătăţirea condiţiilor
de protecţie a drepturilor ecologice ale omului.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Prezenta lucrare este primul studiu complex efectuat
în Republica Moldova cu privire la drepturile ecologice, categorie aparte a drepturilor fundamentale ale
omului, conţinutul lor şi modalităţile de aplicare. Cercetarea comparativă a reglementărilor interne în materie
cu cele internaţionale ne-a permis să identificăm esenţa drepturilor vizate, tendinţele şi particularităţile

7
doctrinare, variaţia spaţială şi temporală a formelor îmbrăcate. În plus, am stabilit anumite perspective ale
dezvoltării şi aplicării acestei instituţii fundamentale a drepturilor omului.
Lipsa legislaţiei speciale în domeniul accesului la informaţia de mediu ne-a condus la definirea
noţiunii de informaţie de mediu de importanţă publică, deosebind-o de informaţie oficială, noţiune reflectată
în legislaţia autohtonă.
Procesul de implicare a publicului în luarea deciziilor de mediu, este privit, deseori, doar din
punctul de vedere sociologic, al comunicării. Noi am evidenţiat şi analizat însă, metodele de implicare a
publicului ca institut de drept şi am dedus recomandări ce pot fi folosite pentru fiecare caz de implicare a
publicului atât în discutarea proiectelor economice cu impact asupra ambientului, cât, şi în luarea deciziilor
de mediu.
Pe baza experienţei altor state (Norvegia, Germania, Regatul Ţărilor de Jos), s-a analizat
posibilitatea recunoaşterii unui nou drept – dreptul la apă ca drept al omului.
Prezenta lucrare este importantă prin introducerea în circuitul teoretic şi în practică a noilor noţiuni
sau doctrine din domeniul vizat, fiind şi o sursă de informaţii şi metode ce pot fi folosite pentru informarea
publicului larg cu privire la posibilităţile legale de apărare a drepturilor ecologice ale omului. Nu pretindem
că studiul dat este complet şi că oferă răspunsuri la toate întrebările apărute pe parcursul cercetărilor. Mai
mult decât atât, considerăm că el a deschis uşile în faţa unor noi aspecte care merită o atenţie deosebită din
partea doctrinei (de exemplu, obligaţiile ecologice, responsabilităţile autorităţilor statului în domeniul
respectării drepturilor ecologice ale omului, mecanismele de implementare a drepturilor ecologice ale
omului, dreptul la apă – drept al omului etc.).
Argumentul forte în favoarea caracterului inovator al lucrării este tratarea drepturilor ecologice
ale omului drept o categorie separată în tipologia drepturilor fundamentale ale omului – abordare pentru
prima dată propusă într-o teză de doctorat – şi analiza unui cerc mai restrâns de drepturi ce sunt incluse în
această categorie.
Noutatea ştiinţifică a lucrării constă în:
• analiza detaliată a unei noi categorii de drepturi fundamentale ale omului;
• analiza profundă a tipurilor de drepturi ecologice ale omului (în dimensiuni materiale şi
procedurale);
• investigaţia complexă a principalelor aspecte ale realizării drepturilor ecologice ale
omului;
• elaborarea unor concluzii şi recomandări care ar putea servi cadrului teoretic, practic şi
normativ al drepturilor ecologice ale omului din Republica Moldova.
În concluzie, contribuţia originală a acestei lucrări se exprimă atât prin noutatea nemijlocită a
subiectului, cât şi prin modul de abordare a problemei. Recomandările propuse sunt argumentate şi bazatepe
o vastă experienţă de lucru a autoarei în domeniul protecţiei mediului: implementarea a trei proiecte cu
durata de cinci ani în domeniul aplicării prevederilor Convenţiei de la Aarhus privind accesul la informaţie,
participarea publicului şi accesul la justiţie în materie de mediu, realizate atât la nivel naţional, cât şi
internaţional.

8
 Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Fiind primul studiu juridic dedicat
problemei recunoaşterii unei astfel de categorii de drepturi fundamentale ale omului cum sunt drepturile
ecologice ale omului, (dreptul la apă, dreptul la un mediu sănătos, accesul la informaţie de mediu, accesul la
justiţie în materie de mediu şi participarea publicului la luarea deciziilor de mediu), el constituie un spărgător
de gheaţă şi un imbold pentru continuarea cercetărilor în acest domeniu cu intenţia de a se elucida toate
aspectele. Studiul dat a abordat teme noi de cercetare, cum ar fi dreptul la apă prin prisma asigurării dreptului
general de folosire şi beneficiere de resursele naturale, mecanismele de realizare a drepturilor ecologice ale
omului etc.
Valoarea aplicativă rezidă în importanţa acestei lucrări atât pentru practicieni (magistraţi, avocaţi,
consilieri juridici, inspectori ecologici ş. a.) care, în activitatea lor, din ce în ce mai des, apelează la legislaţia
ecologică, cât şi pentru membrii asociaţiilor obşteşti de mediu, care veghează asupra respectării drepturilor
ecologice ale omului. Materialele tezei pot servi drept suport real pentru instruirea la diferite nivele (cursuri
şi ateliere de educaţie civică, educaţie ecologică etc., cursuri universitare de drept ecologic, de protecţie
juridică a drepturilor omului, de drept internaţional ecologic). Recomandările pot contribui la luarea unor
decizii adecvate de către autorităţi, decizii capabile să amelioreze situaţia ecologică din republică.
Tendinţele politice şi economice din Republica Moldova sunt îndreptate spre realizarea
conceptului proeuropean de dezvoltare, fapt ce stimulează respectarea legislaţiei ecologice şi aplicarea acelor
principii şi condiţii care sunt examinate în studiul dat. Propunerile de lege ferenda avansate în teză pot fi
utilizate în procesul de elaborare a unor acte normative şi de ajustare a legislaţiei naţionale la standardele
aprobate de Uniunea Europeană.
În concluzie, subliniem că valoarea teoretică şi aplicativă a tezei este determinată de scopul şi
obiectivele ei, de concluziile şi recomandările înaintate cu privire la sfera drepturilor ecologice.
Aprobarea lucrării
Lucrarea a fost realizată şi prezentată la Catedra Drept Constituţional şi Drept Administrativ a
Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, unde a fost discutată şi înaintată spre susţinere
publică. Rezultatele investigaţiei au fost publicate sub formă de articole ştiinţifice: Dreptul fundamental al
omului la informaţia de mediu, - Revista Naţională de Drept, nr. 12, 2006; Cadrul legal naţional referitor la
caracteristicile procedurale ale drepturilor ecologice ale omului, - Revista Naţională de Drept, nr. 11, 2006;
Dreptul fundamental la un mediu sănătos, - Legea şi Viaţa, nr. 12, 2006. Aspecte ale studiului dat au fost
prezentate în comunicări la două conferinţe ştiinţifice: I. Raportul ICT tool for trained in field of Access to
Justice in environmental matter în cadrul şedinţei Task Force Meeting, Geneva, O.N.U., 16-17 Februarie
2006;II. Raportul Participarea publicului – condiţie determinantă în promovarea drepturilor ecologice, –
Conferinţa Internaţională Spre o societate civilă democratică prin drept, 2 decembrie 2006, Chişinău. La
baza tezei au stat şi lucrările elaborate de autoare pe parcurs: Managementul O.N.G. de mediu, Chişinău
2004; capitolul Procedura în faţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului, în manualul Instruirea în
Clinica Juridică Chişinău 2004; Ghid Naţional privind implementarea Convenţiei de la Aarhus pentru
societatea civilă, Kiev 2004. Cercetarea a fost stimulată şi bazată pe activităţile extracurriculare ale autoarei
şi implicarea sa în promovarea dreptului ecologic în cadrul Grupului de Lucru în domeniul accesului la

9
justiţie în materie de mediu, creat pe lângă Secretariatul Convenţiei de la Aarhus, cu sediul la Geneva,
începând cu februarie 2006. Experienţa în calitate de formator internaţional în cadrul proiectului TACIS
Instruirea ecologică, informarea şi participarea publicului, implementat în Moldova în perioada 2002 –
2004, a permis să fie posibilă aplicarea practică a majorităţii conceptelor tratate în studiul respectiv.
Cuvintele – cheie: drepturile fundamentale ale omului, drepturile ecologice ale omului, dreptul la
un mediu sănătos şi ecologic echilibrat, dreptul la beneficierea de resurse naturale, dreptul la apă – ca drept
al omului, standardele naţionale şi internaţionale privind calitatea mediului, dreptul de acces la informaţie de
mediu, dreptul de participare în luarea deciziilor de mediu, dreptul de acces în justiţie în materie de mediu,
jurisprudenţa C.E.D.O. în materie de mediu, Convenţia de la Aarhus, dezvoltarea durabilă.

II. CONŢINUTUL LUCRĂRII

Structura şi volumul lucrării. Teza este formată din: introducere, trei capitole, divizate în 9 titluri
ce cuprind 27 paragrafe, sinteza rezultatelor obţinute, concluzii şi recomandări, bibliografie, adnotare,
cuvinte-cheie, lista abrevierilor, 6 anexe.
În Introducere sunt redate actualitatea şi gradul de cercetare a temei investigate; sunt formulate
scopul şi obiectivele lucrării; este specificat suportul metodologic şi cel teoretico-ştiinţific; se evidenţiază
noutatea ştiinţifică, valoarea teoretică şi aplicativă a rezultatelor cercetării şi este descris contextul de
aprobare a rezultatelor lucrării.
Capitolul I - Consideraţii generale privind drepturile ecologice ale omului – reprezintă
fundamentul teoretic al întregii lucrări. Aici se elucidează aspectele generale privind drepturile fundamentale
ale omului, caracteristicile acestora şi coraportul istoric al reglementărilor normative în domeniul dat.
În ansamblul complex de realităţi, probleme şi deziderate ce preocupă astăzi omenirea, s-a
constatat că drepturile şi libertăţile omului, examinate în cadrul lucrării, au un loc central. Cristalizarea şi
afirmarea conceptului de drepturi ale omului constituie rezultatul unui proces dinamic îndelungat, în cursul
căruia ideea respectului faţă de drepturile omului şi-a găsit consacrarea, depăşind concepţiile totalitare, care
se opun atât recunoaşterii egalităţii dintre oameni, cât şi apărării şi promovării drepturilor omului.
Datorită importanţei lor deosebite, drepturile fundamentale ale omului (numite şi naturale) sunt
stipulate în acte legislative speciale: declaraţii, pacte privind drepturile omului, convenţii, legi fundamentale.
Aceste drepturi beneficiază de o ocrotire juridică aparte.
În diferite epoci au existat diverse criterii de clasificare a drepturilor. Iniţial, se distingeau trei
categorii de drepturi: private, publice şi politice. Ulterior, drepturile fundamentale au fost grupate, în baza
criteriilor egalităţii civile şi libertăţii individuale, în drepturi primordiale (primare) şi secundare
(complementare).
Mai târziu, pornind de la criteriile naturii exerciţiului, s-a impus împărţirea drepturilor în drepturi
individuale (dreptul la proprietate, libertatea persoanei, libertatea presei, libertatea conştiinţei etc.) şi drepturi
colective (dreptul popoarelor la autodeterminare, dreptul de asociere, egalitatea naţională, egalitatea între
sexe etc.). În fond, toate drepturile sunt concomitent individuale (prin titularul lor) şi colective (prin
interdependenţă şi corelare).

10
 Toate drepturile şi libertăţile fundamentale constituie un corp unic, nefiind posibilă ierarhizarea
sau divizarea lor după importanţă. În dependenţă de specificul pe care-l au, ne referim la clasificarea pe
categorii de drepturi, pot fi considerate drepturile ecologice ale omului, ca grup deosebit. Ele sunt acceptate
doar în calitate de drepturi colective, deoarece au apărut ca urmare a dezastrelor ecologice, a războaielor şi
sărăciei, fenomene care au atras atenţia omenirii asupra dreptului la dezvoltare, la pace, la un mediu sănătos,
la asistenţă umanitară etc. Această categorie de drepturi s-a impus, mai ales, sub influenţa vădită a
destrămării sistemului mondial al colonialismului, care a avut drept urmare apariţia unui număr mare de state
noi, ce şi-au căpătat independenţa, dar nu dispuneau de potenţialul economic şi militar necesar pentru a
ocupa un loc alături de statele istorice. Astfel, neavând întotdeauna posibilităţi reale pentru a asigura
drepturile omului din primele două generaţii, tinerele state independente au insistat asupra realizării acelor
drepturi ale omului care presupun o largă cooperare între state, în special, în aspecte ecologice.
În opinia noastră, drepturile ecologice se caracterizează prin următoarele criterii: satisfacerea
necesităţilor individului cu ajutorul resurselor naturale, ocrotirea sănătăţii de efectele negative ale influenţei
asupra mediului, asigurarea drepturilor generaţiilor viitoare şi asigurarea respectării drepturilor.
Dezvoltarea istorică a acestei categorii, în viziunea noastră, poate fi împărţită în două etape. Prima
etapă (1972 – 1992) este marcată de cele două Conferinţe ale Miniştrilor de Mediu, de la Stockholm şi de la
Rio de Janeiro. În Declaraţiile acestor două conferinţe pot fi găsite principiile care au pus baza discuţiilor
privind garantarea unui mediu sănătos şi implicarea publicului în luarea deciziilor de mediu. A doua etapă se
caracterizează prin includerea drepturilor ecologice, ce s-au dezvoltat în baza principiilor sus-numite, în
constituţiile statelor şi în actele normative naţionale. Spre exemplu, Constituţia Republicii Moldova, fiind
adoptată în 1994, a inclus în art. 37 „dreptul la un mediu sănătos”. Apogeul acestei perioade a fost adoptarea
Convenţiei de la Aarhus privind accesul la informaţie, participarea publicului şi accesul la justiţie în
materie de mediu, în 1998, ratificată şi de Republica Moldova.
Adoptarea Constituţiei şi, ulterior, ratificarea Convenţiei de la Aarhus au contribuit la dezvoltarea
aspectului juridic al recunoaşterii drepturilor ecologice ale omului, prin includerea drepturilor date în mai
multe acte normative din domeniul dreptului ecologic. Pentru titularul drepturilor ecologice aceasta
înseamnă:
a) libertatea acţiunilor realizate de individ în limitele prevăzute de norma de drept;
b) posibilităţi acordate individului prin beneficierea de anumite resurse naturale;
c) mandatul de a realiza anumite acţiuni şi de a cere realizarea anumitor acţiuni de la alte subiecte;
d) posibilităţi de a acţiona în justiţie în cazul lezării acestor drepturi.
Având în vedere aspectele enumerate mai sus, considerăm că drepturile ecologice ale
omului sunt aspiraţiile individului privind natura sau componentele acesteia, recunoscute prin lege,
legate de satisfacerea necesităţilor (sau de posibila lor satisfacere) prin interacţiunea cu natura şi
asigurarea unei astfel de satisfaceri.
Recunoaşterea drepturilor ecologice ale omului este importantă nu doar pentru individ (titularul
dreptului), dar şi pentru societate şi stat. Într-un stat de drept, recunoaşterea drepturilor ecologice poate servi
ca instrument important pentru ridicarea nivelului de realizare a funcţiei ecologice a statului.

11
 Capitolul II - Reglementări normative în materie de drepturi ecologice ale omului în
dimensiune materială şi procedurală – reflectă exigenţele legislaţiei naţionale şi prevederile internaţionale
în domeniul drepturilor ecologice ale omului.
Supremaţia actelor internaţionale faţă de actele naţionale, conform sistemului normativ naţional,
poate avea loc numai în cazul actelor internaţionale ce ţin de drepturile omului. În această ordine de idei,
Convenţia de la Aarhus, deşi a fost adoptată de miniştrii de mediu în cadrul Conferinţelor de Mediu, este act
internaţional în domeniul drepturilor omului şi, în baza art. 4 alin. (2) al Constituţiei Republicii Moldova, se
aplică direct de către structurile statale şi judecătoreşti.
Majoritatea actelor normative de drept ecologic este reglementată superficial, puţine aspecte fiind
formulate aprofundat.
Formulând dreptul omului la un mediu sănătos, ne bazăm pe valorile ce ţin de om şi privim omul
ca parte a sistemului ecologic. Există însă şi alte componente ale mediului la fel de importante. Această
abordare are ca suport principiul conform căruia omul nu beneficiază de un statut superior faţă de alte
componente ale naturii, care i-ar permite să exploateze întreaga biosferă pentru necesităţile proprii în
detrimentul şi spre distrugerea acesteia. În viziunea modernă asupra Naturii, omul nu este decât o parte
componentă, egală cu celelalte părţi componente ale biosferei Pământului. Desigur, omul este veriga
superioară a evoluţiei, însă, această poziţie îl învesteşte doar cu o responsabilitate mai mare pentru
componentele neumane ale familiei ecologice. Fiind agentul lor moral, omul are obligaţia de a apăra
drepturile celorlalţi locuitori ai planetei. (Unii ar putea să nu fie de acord ca mediul să fie plasat într-o
dimensiune homocentrică.)
Dreptul la un mediu sănătos are un anume specific, concretizat în câteva trăsături particulare care,
alături de cele generale deţinute de oricare drept fundamental, îi conturează personalitatea. Aceste trăsături
particulare sunt: caracterul pozitiv, nu este un drept la un mediu ideal, este singurul drept fundamental care
necesită existenţa unui element temporal, protejarea unui asemenea drept presupune un anumit specific,
calitatea subiecţilor acestui drept fundamental.
Satisfacerea necesităţilor este unul dintre elementele care stau la baza argumentării unui alt drept
din categoria drepturilor ecologice ale omului şi anume – dreptul la beneficiere de resursele naturale. Pentru
a satisface necesităţile elementare economice, recreative, estetice este instituit dreptul de beneficiere general.
Pentru a nu provoca insuficienţa sau epuizarea resurselor naturale a fost instituit dreptul de beneficiere
special, bazat pe principiul folosirii raţionale a apei, solului, pădurilor etc.
Să dăm un exemplu. Sunt multe cazuri de îmbolnăvire a persoanelor, în special a femeilor şi
copiilor, din cauza calităţii joase a apei folosite în alimentaţie sau igienă. La fel, din cauză că sursa de apă
este plasată la distanţe sau adâncimi mari, aducerea sau extragerea de apă duce la epuizare fizică a
persoanelor. Din aceste motive, comunitatea internaţională în ultimii ani tinde să declare dreptul la apă ca
drept ecologic al omului. Necesitatea declarării acestui drept mai are şi un suport ecologic: tentativa de a
reduce procesul de epuizare a resurselor de apă, nu numai a apei potabile, dar şi a celei folosite în scopuri
agricole, industriale, de agrement etc.

12
 Dreptul la apă oferă oricărei persoane accesul la apă suficientă, acceptabilă din punctul de vedere
calitativ, accesibilă fizic şi economic. Accesul la apă calitativă este o necesitate vitală a omenirii, astfel fiind
un drept fundamental al omului. Apa contaminată pune în pericol atât sănătatea fizică, cât şi cea psihică a
tuturor oamenilor. Ea este o insultă în adresa demnităţii umane. Accesul la aprovizionare regulată cu apă
calitativă nu numai potabilă, dar şi pentru îngrijire este un drept fundamental al omului, analog dreptului de
acces la hrană ecologic pură.
Dreptul de acces la informaţie, dreptul la luarea deciziilor de mediu şi accesul la justiţie în materie
de mediu sunt recunoscute ca drepturi cu dimensiunea procedurală, deoarece, în esenţă, au scopul de a
garanta realizarea tuturor drepturilor din categoria drepturilor ecologice ale omului.
Accesul la informaţie are două componente. Prima vizează posibilitatea cetăţeanului de a obţine
informaţii de interes public. În această categorie se includ şi informaţiile care trebuie aduse la cunoştinţa
opiniei publice din oficiu de către instituţii, autorităţi publice şi regii autonome care utilizează banii publici,
cu privire la organizarea, funcţionarea şi activitatea lor. A doua componentă este informarea publicului de
către instituţii publice sau private în chestiuni care îl interesează.
În primii ani de tranziţie, a devenit clar că democratizarea unei societăţi nu este deloc o misiune
uşoară şi trebuie să fie bazată pe anumite principii. Un astfel de principiu este cel al participării publicului în
procesul decizional de mediu. Puterea publicului sau gradul de implicare al acestuia în procesul decizional
reprezintă, de fapt, garanţiile legale – materiale şi procedurale – pe care sistemul normativ le oferă cetăţenilor
prin prisma a trei piloni procesuali – accesul la informaţie, accesul la procedurile de participare a publicului
şi accesul la justiţie.
Un rol deosebit şi nou în doctrina juridică a Republicii Moldova este oferit, în aspect aplicativ
organizaţiilor neguvernamentale. Organizaţiile neguvernamentale de mediu au un rol din ce în ce mai
important în societatea modernă: informează, educă, conştientizează problemele de mediu şi sensibilizează
opinia publică. ONG-urile, prin mijloacele specifice (campanii de conştientizare, publicaţii, lobby, proteste)
implementează, practic, principiile participării publice.
Prevederile naţionale în domeniul participării publicului menţionează cazurile de implicare ale
cetăţenilor şi ONG-urilor în luarea deciziilor de mediu, şi anume fac referinţă la discuţiile pe marginea
„deciziilor de valoare ecologică”, care presupun aprobarea în baza activităţilor economice ale oamenilor,
activităţi ce pot avea un impact considerabil asupra mediului, şi în consecinţă pot afecta drepturile ecologice
ale omului.
Accesul la justiţie este acel drept care garantează prin dimensiunea sa procedurală revendicarea
drepturilor care au fost lezate atât de persoanele fizice, cât şi de cele juridice, inclusiv de structurile statale.
Astfel, în sensul drepturilor ecologice ale omului, accesul la justiţie înseamnă, în opinia noastră, că
reprezentanţii societăţii civile deţin mecanisme legale (un recurs efectiv), care pot fi folosite de aceştia pentru
revendicarea drepturilor ecologice lezate (cum ar fi dreptul la informaţie, participarea publicului la luarea
deciziilor de mediu ş. a.).

13
 Accesul la justiţie în materie de mediu este aplicat în calitate de drept ecologic prin faptul că se
oferă posibilitatea revendicării dreptului lezat: dreptul de acces la informaţie, dreptul de a participa la luarea
deciziilor de mediu şi în cazurile în care a fost încălcată legislaţia ecologică.
Acţiunile în judecată privind protecţia mediului, îndeosebi cele vizând dreptul de participare la
luarea deciziilor de importanţă naţională, nu sunt răspândite în ţara noastră. Cetăţenii din Republica Moldova
îşi revendică destul de rar în instanţă drepturile lor ecologice. Acest lucru este condiţionat de mai mulţi
factori: în primul rând, de procedura prea îndelungată (ne referim la procedura extrajudiciară),
supraaglomerarea instanţelor şi lipsa de încredere în sistemul judiciar. Un alt impediment major sunt
cheltuielile semnificative necesare pentru ducerea unui proces, mai ales, în cazul necesităţii unor experţi. În
pofida acestor greutăţi, în ultimii ani, în instanţele de judecată ajung tot mai multe dosare privind contestarea
deciziilor organelor guvernamentale. Avantajul acestor dosare constă în termenele mai scurte de examinare,
precum şi în cheltuielile mai reduse pe care le cer.
Capitolul III - Mecanismele de garantare şi apărare a drepturilor ecologice ale omului –
reprezintă o fundamentare teoretică a mecanismelor de garantare a drepturilor ecologice.
Natura, prin esenţa sa, ca sursă a resurselor naturale este veşnică. Prin urmare, conform teoriilor
evoluţioniste, în „sânul naturii” se vor naşte noi şi noi generaţii de oameni. În acelaşi timp, bunurile sociale
au o valoare trecătoare, în dependenţă de valorile societăţii la moment. De aceea, societatea trebuie să decidă
cui aparţin resursele naturale, cine poate să le gestioneze corect şi echitabil, ca să satisfacă necesităţile
societăţii actuale şi ale viitoarelor generaţii. Din aceste considerente, regimul juridic al resurselor naturale
trebuie să fie deosebit de regimul juridic al bunurilor materiale. Teoretic, el trebuie să fie formulat în aşa
mod ca, pe de o parte, să satisfacă volumul optimal al necesităţilor omului şi, pe de altă parte, să asigure
conservarea naturii într-o stare favorabilă pentru dezvoltarea umană. Ţinând cont de poziţia omului în natură,
de rolul resurselor naturale în dezvoltarea omenirii, de responsabilitatea omului pentru calitatea mediului
ambiant, este oportun a dezvolta conceptul dreptului ecologic în limitele sensului resurse naturale – „bunuri
publice”.
Administrarea eficientă a resurselor, declarate bunuri publice, poate fi efectuată de stat prin
realizarea funcţiei sale ecologice. Statul are un sistem echilibrat de organe legislative, executive şi judiciare,
care sunt chemate succesiv să soluţioneze, în interesul societăţii, problemele legate de regimul juridic al
resurselor naturale.
Mecanismele de realizare a drepturilor ecologice ale omului sunt reglementate prin acte normative
şi pot fi clasificate în patru grupe:
I. Mecanisme juridice de asigurare a calităţii;
II. Mecanisme juridice informaţionale privind calitatea mediului înconjurător şi folosirea
resurselor;
III. Educaţia şi cultura ecologică;
IV. Controlul şi răspunderea ecologică.
Subliniem că legislatorul a reglementat mecanismele de realizare a drepturilor ecologice ale
omului, şi anume realizarea dreptului de participare în luarea deciziilor de mediu prin intermediul Evaluării

14
Impactului asupra Mediului Înconjurător (EIMÎ) şi Expertizei Ecologice Obşteşti (EEO). Acestea fiind
apreciate ca mecanisme formale (cele prevăzute expres de legislaţie, atât procedura, cât şi condiţiile etc.), de
exemplu referendumul, EIMÎ, EEO, audierile publice etc. În practică, pe lângă mecanismele formale, sunt
aplicate şi alte modalităţi de implicare a publicului, care nu sunt prevăzute de legislaţia în vigoare, numite de
noi neformale (neincluse în legislaţie). În cazul mecanismelor neformale nu sunt prevăzute procedurile şi
condiţiile de aplicare, la fel nu sunt prevăzute nici structurile responsabile, acestea fiind lăsate la discreţia
autorităţilor locale sau a ONG-urilor care intenţionează să implice publicul. Opinia publică în materie de
mediu exprimată prin accesul la informaţie ecologică şi participarea publicului în luarea deciziilor de mediu
sunt elemente ale democraţiei – baza statului de drept.
Un element fundamental al statului de drept este şi accesul la justiţie. Inclusiv şi aplicarea condiţiile
de realizare şi apărare a drepturilor ecologice este posibilă prin implementarea dreptului de acces la justiţie în
materie de mediu în practica naţională. Accesul la justiţie în materie de mediu, în esenţă, îi oferă fiecărei
persoane dreptul de a apela la prevederile normative atunci când celelalte drepturi ecologice (dreptul la un
mediu sănătos, dreptul la informaţie ecologică, dreptul la beneficiere de resurse naturale etc.) i-au fost
încălcate. Astfel, în sensul drepturilor ecologice ale omului, accesul la justiţie înseamnă, în opinia noastră, că
reprezentanţii societăţii civile(persoane fizice şi O.N.G.) deţin mecanisme legale (remedii efective), care pot
fi folosite de aceştia pentru revendicarea drepturilor ecologice lezate (cum ar fi dreptul la informaţie,
participarea publicului la luarea deciziilor de mediu ş. a.).
Dacă în ce priveşte persoanele fizice legislatorul a creat condiţii pentru acces la justiţie în materie
de mediu prin prevederile art. 30 al Legii privind protecţia mediului înconjurător: „dreptul de a se adresa,
direct sau prin intermediul unor organizaţii, partide, mişcări, asociaţii, autorităţilor pentru mediu,
administrative sau judecătoreşti pentru a sista acţiunile care aduc daune mediului...”, atunci pentru
O.N.G.-uri aceste condiţii nu sunt indicate. Legislatorul a stabilit că „cetăţenii pot acţiona prin intermediul
O.N.G.-urilor” sau acestea acţionează în instanţă ca persoane juridice dacă le-a fost lezat un drept al său.
Prin instituţiile pe care le-a creat Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale asigură o protecţie eficace a drepturilor omului. Drepturile ecologice ale omului nu sunt
consfinţite în Convenţia Europeană, din motivul că la momentul elaborării acesteia nu existau riscuri acute
pentru mediu, pentru viaţa şi sănătatea omului în urma folosirii neraţionale a resurselor naturale. În cele din
urmă, Curtea a constatat că preia spre examinarea cazurile în aspectul dreptului la un mediu sănătos, în latura
sa procedurală, aplicând prevederile art. 8 al Convenţiei.

IV. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

În acest capitol se face totalul cercetării. Analizând condiţiile normative, organizaţionale şi
funcţionale ale drepturilor ecologice ale omului în Republica Moldova am tras următoarele concluzii.

1. Drepturile omului sunt valoarea recunoscută de comunitatea internaţională şi de fiecare stat de drept,
însă, în unele cazuri, încălcarea drepturilor omului duce la degradarea mediului înconjurător, iar
degradarea mediului înconjurător duce la încălcarea drepturilor omului.

15
2. Consecinţele severe, din ultimii ani, cauzate de prejudicierea mediului din motivul sărăciei,
ajustărilor structurale şi programelor de împrumut, precum şi regimurilor de comerţ internaţional şi
de dezvoltarea abundentă a industriei, agriculturii şi transportului, ireversibilitatea potenţialului
prejudiciului adus mediului duce spre afectarea drepturilor omului respectiv au provocat condiţiile
de dezvoltare a reglementărilor internaţionale şi naţionale în domeniul interacţiunii drepturilor
omului şi mediului.
3. Prevederile Declaraţiei Conferinţei Naţiunilor Unite de la Stockholm privind mediul uman, Carta
Mondiala pentru natura, Declaraţia de la Rio privind Mediul şi Dezvoltarea, Carta Organizaţiei
Naţiunilor Unite, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactului privind Drepturile
economice, sociale şi culturale, Convenţia de la Arhus privind accesul la informaţie, participarea
publicului şi accesul la justiţie în materie de mediu şi alte instrumente relevante a dreptului
internaţional ecologic, am determinat cercul drepturilor omului care au menirea să asigure condiţii
decente şi ecologice pentru realizarea dezvoltării persoanei umane ca subiectul central al dezvoltării.
4. Istoric fiind incluse în categoria drepturilor sociale, drepturile ecologice ale omului sunt în perioada
de maturizarea şi sunt unite într-o categorie independentă de drepturi ecologice, caracterizate prin
universalitate, indivizibilitatea şi interdependenţă.
5. În legislaţia naţională se fac anumite referinţe la drepturile omului în sensul protecţiei mediului, deci,
sunt destule premise normative pentru ca un şir de drepturi (dreptul la un mediu sănătos, dreptul la
beneficiere de resurse naturale, dreptul la apă, dreptul de acces la informaţie ecologică, dreptul de a
participa la luarea deciziilor de mediu, dreptul de acces la justiţie în materie de mediu, etc.) să fie
unite într-o categorie nouă independentă de drepturi fundamentale – drepturile ecologice ale omului.
6. Drepturile ecologice ale omului sunt fundamentate pe următoarele principii: Toate persoanele au
dreptul la un mediu sigur, sănătos şi ecologic, fiind libere de orice formă de discriminare în ceea ce
ţine de acţiuni şi decizii ce afectează mediul. Toate persoanele au dreptul la un mediu sănătos şi
ecologic echilibrat ce ar satisface echitabil necesităţile generaţiilor actuale şi nu diminuează
drepturile generaţiilor viitoare de a-şi satisface necesităţile sale.
7. Pentru a avea condiţii sigure de trai persoanele au dreptul la protecţia şi conservarea aerului, solului,
apei, florei şi a faunei, precum şi procesele esenţiale şi ariile necesare pentru menţinerea diversităţii
biologice şi a eco-sistemelor, acestea fiind elementele esenţiale ale dreptului la un mediu sănătos şi
ecologic echilibrat.
8. Pentru garantarea acestui drept statul trebuie să aplice diverse mecanisme juridice, participative,
informative etc. În acest context R. M. a înregistrat unele succese în ceea ce priveşte supravegherea
stării mediului ambiant: a fost extinsă reţeaua de observaţie a calităţii apelor de suprafaţă şi a început
monitorizarea unor metale grele şi POP în sedimente, soluri şi în precipitaţiile atmosferice; a fost
reactivată singura staţie transfrontalieră de monitorizare a aerului. În pofida acestora, sistemul actual
de monitorizare a mediului nu este încă suficient pentru a răspunde cerinţelor legislaţiei naţionale şi
obligaţiilor internaţionale asumate de Republica Moldova. Nu sunt monitorizate surse punctiforme
importante de poluare a apelor subterane, nu este urmărită poluarea difuză a apelor de suprafaţă şi nu

16
 există nici o staţie de monitorizare a condiţiilor de fond. Aceste observaţii, şi multe altele trasate în
lucrare, denotă ideea că dreptul la un mediu sănătos şi ecologic echilibrat deşi este expres stipulat în
Constituţia R.M., la moment, nu este întru totul aplicat în ţară.
9. Republica Moldova a semnat Protocolul privind Registrele de Emisii şi Transfer al Poluanţilor la
Convenţia de la Arhus, adoptat la Kiev în 2003, care, la ora actuală, nu este încă ratificat de
Parlamentul Republicii Moldova. Dar, considerăm că procesul de pregătire trebuie să presupună
implicarea instituţiilor de monitorizare, autorităţilor de control ecologic, ministerelor de ramură,
mediului de afaceri, întreprinderilor industriale şi ONG-urilor, în elaborarea unui plan de acţiuni
pentru crearea cadrului juridic, instituţional şi tehnic în scopul implementării R.E.T.P. la nivel
naţional.
10. Fiecare fiind în drept să beneficieze echitabil de conservarea şi utilizarea durabilă a naturii şi a
resurselor naturale pentru scopuri culturale, ecologice, educaţionale, de sănătate, de întreţinere, de
recreaţie, spiritual şi alte scopuri. Aceasta include acces ecologic la natură. Pentru atribuirea
drepturilor la categoria celor ecologice este adecvată aplicarea criteriului satisfacerii necesităţilor
omului prin intermediul resurselor naturale. De asemenea, considerăm că drepturile universale ca
dreptul la un mediu sănătos şi dreptul la beneficiere de resursele naturale se încadrează în mod logic
şi argumentat în această categorie.
11. Apa fiind sursa vieţii omeneşti şi “aurul albastru” al omenirii este tot mai mult folosită nu numai în
scopuri de a satisface necesităţile vitale, igienice, industriale etc, dar totodată a devenit şi sursă
pentru manipulări economice, politice şi duce adesea la lezarea drepturilor omului. Includerea
dreptului la apă în categoria drepturilor ecologice este argumentată de criteriul apartenenţei apei la
categoria de resurse naturale epuizabile, şi de faptul că apa este atât sursă pentru a satisface
necesităţile materiale, spirituale, recreative, culturale etc., cât şi sursă pentru depozitarea deşeurilor.
În acest context, managementul durabil al resurselor naturale şi reglementările în acest domeniu, în
special al apei trebuie să fie bazat pe criteriile ce ţin de calitate, accesibilitate, disponibilitate,
siguranţă şi condiţiile de nediscriminare şi asigurare.
12. Dreptul de acces la informaţia ecologică este garantat tuturor persoanelor. Aceasta include
informaţia redactată sau combinată în orice formă despre acţiuni sau conduită ce pot afecta mediul,
precum şi informaţia necesară pentru a autoriza o participare eficace a publicului în procesul de luare
a deciziilor de mediu. Această informaţie trebuie oferită la timp, să fie clară, înţeleasă şi accesibilă
fără nici o obligaţie financiară asupra solicitantului.
13. Opinia publică este unul din criteriile statului de drept, oferirea dreptului de acces la informaţia
ecologică duce la recunoaşterea pentru toate persoanele a dreptului să aibă şi să exprime propriile
opinii şi să disemineze ideile sale şi informaţia ecologică.
14. Participarea activă, liberă şi semnificativă în planificare, în activităţi şi procese de luare a deciziilor
ce ar avea impact asupra mediului şi a dezvoltării este unul din drepturi ecologice. Aceasta include
dreptul la evaluare prealabilă a consecinţelor acţiunilor propuse pentru mediu, dezvoltare şi
drepturile omului.

17
15. Legislaţia Republicii Moldova conţine prevederi generale vizavi de asigurarea participării publicului
la procesul decizional în domeniul mediului, în ceea ce ţine de elaborarea legilor, regulamentelor,
standardelor, autorizaţiilor, planurilor şi programelor de mediu. Procedurile nu sunt totuşi suficient
de detaliate pentru ca aceste prevederi să fie aplicabile. În general, publicul nu participă la expertiza
ecologică de stat. Regulamentul privind antrenarea publicului în elaborarea şi adoptarea deciziilor de
mediu nu este aplicat.
16. Atât persoanele direct sau prin intermediul asociaţiilor obşteşti, structurilor abilitate au dreptul la
remedii efective şi dreptul să acţioneze în proces administrativ sau judiciar pentru prejudiciu adus
mediului sau pentru pericolul producerii unui astfel de prejudiciu.
17. Republica Moldova este prima ţară care a ratificat Convenţia de la Aarhus. Ea a adoptat o serie de
acte juridice şi acte reglementare care prevăd lărgirea drepturilor cetăţenilor în ceea ce priveşte
accesul la informaţia de mediu şi asigurarea participării publicului la luarea deciziilor în domeniul
mediului. Drept concluzie considerăm că Republica Moldova trebuie să-şi dezvolte în continuare
cadrul legislativ şi normativ pentru implementarea mai eficientă a cerinţelor Convenţiei de la Arhus.
18. Dreptul la educaţie ecologică şi la educaţie în domeniul drepturilor omului la fel ca şi dreptul la
asociere liberă şi paşnică cu scopul de a proteja mediul sau drepturile persoanelor afectate de către
prejudiciul adus mediului trebuie să fie garantat şi apărat de către stat. Acceptând principiile
dezvoltării durabile şi calea Proeuropeană, Republica Moldova trebuie să includă în educaţie
aplicarea şi respectarea drepturilor ecologice ale omului, inclusiv curricule obligatorii de studiu la
facultăţile de drept şi în cadrul cursurilor de reciclare a judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor.
19. Teoria drepturilor omului prevede şi mecanismul de apărare a acestora în cazul în care au fost lezate.
Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului reglementează drepturile şi libertăţile fundamentale
ale omului şi procedura de apărare a acestora în caz de lezare. Curtea a statuat că revendicarea unui
drept la un mediu sănătos, ce a fost lezat, prin intermediul jurisprudenţei sale este posibilă prin
aplicarea art. 8 al Convenţiei şi anume dreptul oricărei persoane la respectarea vieţii sale private şi de
familie, a domiciliului său şi a corespondenţei. Curtea nu are o experienţă bogată în acest domeniu,
dar recomandările înaintate de ea sunt obligatorii de a fi aplicate de statele membre.
20. Republica Moldova asumându-şi anumite angajamente internaţionale în domeniul mediului, la fel
trebuie să respecte şi să asigure dreptul la un mediu sănătos şi ecologic echilibrat. Prin urmare, statul
trebuie să întreprindă măsuri administrative, legislative sau alte măsuri necesare pentru
implementarea efectivă a angajamentelor internaţionale şi apărării drepturilor ecologice ale omului.
Aceste măsuri trebuie îndreptate spre prevenirea prejudiciului potenţial pentru mediu, prevederea
remediilor adecvate şi spre utilizarea durabilă a resurselor naturale şi trebuie să includă inter alia:

• colectarea şi diseminarea informaţiei ecologice;

• evaluarea prealabilă şi control prealabil, licenţierea, reglementarea sau interzicerea activităţilor şi
substanţelor potenţial dăunătoare pentru mediu;
• participarea publicului în luarea deciziilor ecologice;

18
 • remedii administrative şi judiciare efective şi repararea daunelor cauzate de către prejudiciu adus
mediului şi de către pericolul producerii unui astfel de prejudiciu;
• monitorizare, management şi distribuirea echitabilă a resurselor naturale;
• măsuri de reducere a proceselor de producere şi a modelelor de consum ce duc la epuizarea
resurselor naturale şi poluarea mediului;
• măsuri îndreptate spre a asigura că agenţii economici, indiferent de teritoriu unde activează, să-şi
îndeplinească obligaţiile de protecţie a mediului, a dezvoltării durabile şi de respectare a drepturilor
ecologice ale omului.

RECOMANDĂRI
Racordarea legislaţiei Republicii Moldova la prevederile internaţionale din domeniu, în special, la
prevederile Convenţiei de la Arhus privind accesul la informaţie, participarea publicului şi accesul la justiţie
în materie de mediu inclusiv prin:
• înlăturarea impedimentelor legislative de acces la justiţie în materie de mediu, în special
prin determinarea mai clară a statutului de locus standi pentru organizaţiile
neguvernamentale de mediu;
• simplificarea procedurilor de acces la informaţie şi procedurilor judiciare în materie de
mediu;
• aplicarea mai strictă a criteriului de examinare în termeni rezonabili a cauzelor ecologice;
• furnizarea, colectarea şi distribuirea informaţiei, aplicând tehnologii moderne şi condiţii
mai favorabile de implicare a publicului;
• asigurarea stabilităţii normative şi coerenţei juridico–normative, sistematizarea cauzelor
Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce ţine de revendicarea drepturilor ecologice
ale omului.
În Republica Moldova este relevantă corelaţia dintre încălcarea drepturilor omului, inclusiv şi cele
ecologice (încălcările de ultimă oră se depistează, în special, la accesibilitatea la studii, informaţie, mediu
natural favorabil, ocrotirea sănătăţii, participarea la dezvoltare, lipsa securităţii ecologice, economice, sociale
etc.), pe de o parte, şi dezvoltarea nedurabilă a ţării (tehnologii poluante, exploatarea zăcămintelor naturale,
persistenţa sărăciei etc.), pe de altă parte. Pornind de la această realitate, se propune elaborarea unei Strategii
regionale în domeniul respectării drepturilor ecologice ale omului. Acest document ar obliga guvernele
ţărilor din regiune să se racordeze atât la standardele regionale în domeniul utilizării resurselor naturale şi
protecţiei mediului, cât şi la respectarea drepturilor ecologice ale omului.
Elaborarea de prevederi normative noi care ar veni în suportul realizării drepturilor ecologice ale
omului, aşa cum sunt:
Legea privind protecţia mediului înconjurător – trebuie să includă şi prevederile:
„art. 30 lit. î) dreptul de acces la justiţie a asociaţiilor obşteşti de profil în domeniul protecţiei
mediului, pentru a revendica drepturile lezate prin încălcarea legislaţiei ecologice în numele unui grup de
persoane nelimitat sau pentru cauzare de prejudiciu mediului;

19
 Reieşind din propunerea înaintată considerăm că este necesar să fie prevăzute următoarele condiţii în
Codul de Procedură Civilă: - Caracterul exclusiv nepatrimonial al pretenţiilor materiale înaintate; -
Pretenţiile să fie limitate la obligaţiile de a face (împădurirea terenurilor, curăţirea solului de substanţe toxice
etc.) sau de a nu face (stoparea acţiunilor de poluare sau de defrişare etc.); - Să fie aplicat mecanismul de
scutire de cheltuieli de judecată la momentul depunerii acţiunii; - Neadmiterea posibilităţilor de încheiere a
tranzacţiilor de împăcare; - Neadmiterea refuzării acţiunii depuse.
„art. 30 lit j) dreptul de a beneficia de resursele naturale în scopurile de satisfacere a necesităţilor
vitale”.
Legea privind resursele naturale, trebuie să conţină un articol suplimentar care ar prevedea
următoarele:
„ (1) Cetăţenii, în condiţiile prezentei legi, au dreptul de a beneficia de resursele naturale
(păduri, ape, produse nelemnoase etc.). Folosirea gratuită a resurselor naturale de către cetăţeni are loc în
scopuri de recreere, agrement, recoltarea fructelor şi pomuşoarelor sălbatice, nucilor, ciupercilor şi a altor
produse ale pădurii şi a apelor (lacurilor, râurilor), şi a terenurilor riverane cu excepţia cazurilor în care
recoltarea se efectuează fie pe sectoare ameliorate sau artificiale, fie în locuri special amenajate.
Modul şi condiţiile de beneficiere de resursele naturale în scopurile menţionate se stabilesc de
Guvern.
(2) Dreptul de a benefica de resursele naturale poate fi limitat sau interzis de către organele
protecţiei mediului, prin decizia autorităţilor administraţiei publice locale, în scopul prevenirii incendiilor,
poluării şi în alte scopuri. În zonele ariilor naturale protejate de stat care au regim special de protecţie,
limitarea dreptului de a beneficia de resursele naturale poate avea loc în legătură cu stabilirea unui regim
special.
(3) Cetăţenii care folosesc resursele naturale cu scopuri de beneficiere generală sunt obligaţi să
respecte regulile de apărare împotriva incendiilor, să nu comită tăierea şi vătămarea arborilor şi arbuştilor,
să nu folosească resursele în scopuri ce ar duce la poluare, epuizare sau distrugere şi să nu facă uz de
metode care prejudiciază regenerarea acestora.”
Propunem ca actele normative de mai jos să fie completate cu prevederi specifice:
Codul Apelor – să fie completat cu prescripţii în vederea recunoaşterii dreptului la apă ca drept
al omului, ţinând cont de criteriile determinate în studiul de faţă: accesibilitate (fizică şi economică),
cantitate suficientă, siguranţă, nedescriminare, disponibilitate, acces la informaţie;
Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat – nu prevede dreptul de acces la informaţie
de mediu şi dreptul de a acţiona în justiţie. Astfel, propunem perfectarea legii prin menţiunile:
„Art.17 f) să primească informaţii despre mediu şi să efectueze investigaţii în domeniul ariilor
naturale, coordonate cu autoritatea centrală pentru mediu;
art. 16 h) şi art. 17 g) să acţioneze în justiţie în cazurile de încălcare a legislaţiei privind regimul
juridic al ariilor naturale protejate de stat”.
În scopul promovării respectării drepturilor ecologice ale omului şi eficientizării procesului de
aplicare a legislaţiei ecologice, se propune ca volumul foarte mare de acte normative (mai mult de 250 de

20
acte normative ecologice) să fie structurat într-un Cod Ecologic, în care un capitol va fi dedicat Drepturilor
ecologice ale omului.
Pentru respectarea şi aplicarea dreptului de acces la informaţie de mediu se propune elaborarea în
baza Legii cu privire la informaţie a unui Regulament privind metodologia de furnizare a informaţiei
ecologice. Acest regulament trebuie să fie bazat pe prevederile Convenţiei de la Aarhus.
În aceeaşi ordine de idei, este oportun să promovăm aprobarea proiectelor de legi care ar constitui
cadrul legal al problemei: Legea privind transparenţa în procesul decizional; Legea cu privire la medierea în
cauze civile; Legea cu privire la protecţia solului.
În secolul al XXI-lea diferite regiuni ale lumii se lovesc de diferite probleme ecologice care trebuie
soluţionate. Populaţia planetei împărtăşesc o viziune comună în ce priveşte această situaţie dificilă: cetăţenii
doresc ca guvernele lor să întreprindă mai multe măsuri de protecţie a mediului. Ei cer acest lucru pentru
binele lor şi al copii lor –pentru viitorul planetei, viitoarea generaţie. Luând în consideraţie riscurile
extraordinare în probleme de mediu, începutul acestui secol poate fi cel mai oportun pentru a ne asuma
această obligaţie –spre o conservare şi administrare nouă a mediului. De aceea suntem convinşi că
recunoaşterea, respectarea şi aplicarea în practică a drepturilor ecologice ale omului este acea treaptă care
trebuie să fie realizată pentru a avea un prezent şi viitor mai bun.

21
Conţinutul de esenţă al lucrării a fost reflectat în următoarele publicaţii:

1. IORDANOV I.-R. Introducere în drepturile ecologice // Buletinul Asociaţiei Tinerilor Jurişti, Nr. 6
(19), 1999, p. 56 – 60.
2. IORDANOV I.-R., GARABA V., ARIONESCU S., MOSCAL N. et. al Managementul ONG de
mediu,– Chişinău: Reclama, 2004, p.141-146 (168 p).
3. IORDANOV I.-R., ZAHARIA V., VIZDOAGĂ T., GANEA D. et.al, Instruirea in Clinica Juridică, -
Chişinău: C.E.P. U.S.M., 2004, (293 p).
4. IORDANOV I.-R., GARABA V., TROMBIŢCHI I., et.al. Executarea prevederilor Convenţiei de la
Arhus în Moldova. Manual pentru reprezentanţii societăţii civilă, - КИЕВ: СП «ИНТЕРТЕХНОДРУК
ПОЛИГРАФСЕРВИС», 2004 (153 p).
5. IORDANOV I.-R.,SANDU M.,GARABA V., TROMBIŢCHI I., et. al. Executarea prevederilor
Convenţiei de la Arhus în Moldova. Manual pentru funcţionarii publici”, - КИЕВ: СП
«ИНТЕРТЕХНОДРУК ПОЛИГРАФСЕРВИС», 2004. (152 p).
6. IORDANOV I.-R., M. TOHG-NAGY, K. TINGAS, M.BOLSHAKOVA, P. ANTONOV.
Implementing the Aarhus Convention: A User Guide for Civil Society in the Eastern Europe and
Caucasus Region, Manual - Kiev :REC CEE, 2004 ( p. 168)
http://www.rec.org/REC/Programs/PublicParticipation/PublicAwareness/pdf/RUG_CS-Eng.pdf
7. IORDANOV I.-R. Cadrul legal naţional referitor la caracteristicile procedurale ale drepturilor
ecologice ale omului // Revista Naţională de Drept, nr.11 – Chişinău, 2006, p. 52 – 55.
8. IORDANOV I.-R. Cadrul normativ naţional privind dimensiunea procedurală a drepturilor ecologice
ale omului. // Revista Naţională de Drept nr.1 – Chişinău , 2007 p. 59 - 65
9. IORDANOV I.-R. Istoricul şi dezvoltarea conceptului de drepturi ecologice ale omului // Legea şi Viaţa
Nr.2 – Chişinău, 2007 p.24 – 28.
10. IORDANOV I.-R. Основы права на благоприятную окружающую среду // Закон и жизнь Nr.2 –
Chişinău, 2007 p.28 - 32
11. IORDANOV I.-R. ICT tool for trained in field of Access to Justice in environmental matter //
Conferinţa Internaţională Task Force on Acces to Justice, Geneva 16-17/02/2006.
http://www.unece.org/env/pp/a.to.j.htm#Meetings
12. IORDANOV I.-R. Participarea publicului – condiţie determinantă în promovarea drepturilor ecologice
// Conferinţa Spre o societate civilă democratică prin drept 2 decembrie 2006, USM // Ediţie specială,
Revista Naţională de Drept, nr.12 – Chişinău, 2006, p. 67- 70.

22
 ANNOTATION
to the PhD in Law thesis
“Scientific basis and normative regulation of environmental human rights
in Republic of Moldova”
written by Iordanca – Rodica Iordanov

Specialty 12.00.02: Public Law (environmental); organization and functioning of law bodies.

Present scientific research has a new approach to environmental human rights, being the first
research realized in Moldova on defining the notion and content of environmental human rights, their
incorporation in a new independent category of fundamental human rights, at the same time underlying the
existent national and international legal framework in this domain.
The investigation of environmental human rights issue as an independent category of rights is
performed in the present work through analysis of national legislation, procedural aspects, interpretation
aspects, as well as application in order to determine the main criteria of respecting and realizing of each right
that enters into this category. According to the evolution of human rights, environmental rights, due to their
historic aspect, are included in the third generation rights. At the beginning of ‘70 of last century,
environmental rights were considered collective rights. Last years, by virtue of increasing number of
ecologic crisis or technical accidents that led to a big impact on environment and people’s heath and life,
environmental rights were recognized as individual rights.
These rights are divided in rights of substantive dimension (right to a healthy environmental, the
right of beneficiary of natural resources etc.) and rights of procedural dimension (the right to access to
information, the right to access to justice on environmental matter, the right to public participation on
decision making process).
The study’s object is the recognition and realization of environmental human rights in the system of
Republic of Moldova. The domain of research was approached through a synthesized perspective of
environmental law in order to underline the public’s interests, its aspiration to application of their
environmental rights, public’s involvement in the decision-making process on environmental issues, real
application of democratic principles. Disclosing the essence of this category of rights, evaluation of the type
of the rights from this category, diachronic analysis (in accordance with historical evolution) and synchronic
analysis (from aspect of comparative law for the period of recognizing environmental rights) is done within
the framework of environmental law.
The starting point in the elaboration of study were the works of national and foreign scholars in the
related fields as: human rights law and in other relevant domains as law on beneficiary of natural resources,
impact’s assessment on environment, civil associations etc.
Promotion of a category of human rights supposes a fundamental scientific analysis of problems,
context and their systemic interferences, drafting of solutions and assessment of the eventual impact of the
new models and mechanisms upon the order and social harmony. By means of complexity, scientific

23
novelty, methodological diversity of investigation, theoretic conclusions and practical recommendations, this
work supplies a void area and it is useful in the scientific-educational process and is applicable in the context
of legal practice.

Key words: basic human rights, environmental human rights, the right to a healthy environment, the
right to benefit by natural means, the right to water as a human right, national and international standards
concerning environmental quality, the right to access to information, the right to access to justice on
environmental matter, the right to public participation on decision making process, jurisprudence of
European Court of Human Right on environmental matter, Aarhus Convention, sustainable development.

24
 АННОТАЦИЯ

К докторской диссертации на соискание ученой степени доктора право

по специальности 12.00.02: Публичное право (экологическое); организация и функционирование
правоохранительных учреждений
По теме «Научное обоснование и правовое регулирование экологических прав
человека в Республике Молдова», выполненной

Иорданкой - Родика Иорданов

Данное исследование представляет собой новый подход к изучению проблемы экологических

прав человека. Будучи первой работой в своём роде выполненной в Республике Молдова, в данной
диссертации определяется и анализируется содержание экологических прав человека, их внедрение в
отдельную категорию основных прав, выявляя национальные и международные правовые рамки
данной области.
Исследование экологических прав человека в качестве отдельной категории основных прав в
данной работе реализуется посредствам анализа законоположений, процессуальных аспектов,
аспектов интрепретирования и внедрения, для того, что бы установить критерии осуществления
каждого права из данной категории. Согласно эволюции прав человека, экологические права
включены в третью категорию прав человека. В начале семидесятых годов прошлого века,
экологические права считались коллективными правами. В последние годы, из-за увеличивающегося
числа экологических катастроф и технических аварий провоцирующих ухудшение состояния
окружающей среды и здоровья людей, экологические права были признаны в качестве
индивидуальных прав. Данные права разделяются на права материального измерения (право на
благоприятную окружающую среду; право пользования природными ресурсами и т. д.) и права
процессуального измерения (право на доступ к информации; право на доступ к правосудию по
экологическим вопросам; право на участие граждан в принятии решений, касающихся окружающей
среды).
Предметом исследования является признание и осуществление экологических прав человека в
Республике Молдова. Предмет исследования анализируется с синтезированной перспективы
экологического права для выявления интересов общественности, стремление общественность к
реализации собственных экологических прав, вовлечение общественности в процесс принятия
решений, касающихся окружающей среды, для осуществления демократичных принципов.
Раскрытие смысла данной категории прав, их освоение, диахронический анализ (по историческим
этапам) и синхронный анализ (аспект сравнительного права на период признания экологических
прав) проводится в рамках экологического права.
Стартовой точкой для осуществления такого анализа являются работы как национальных, так
и зарубежных авторов в областях, косвенно связанных с анализируемой темой: права человека, право

25
пользования природными ресурсами, оценка действия разных факторов на окружающую среду и на
здоровье людей и т. п.
Реформирование любой системы предполагает фундаментальный научный анализ проблем, в
контексте их взаимосвязи в рамках системы, формулирование решений и оценка возможного влияния
новых моделей и механизмов на социальный порядок и гармонию. Посредством комплексного
научного новаторского подхода, различных методов изучения, теоретических выводов и научно-
практических рекомендаций, работа заполняет собой неизученное пространство и полезна в научном
и учебном процессах, а также обладает прикладным характером.

Ключевые слова: основные права человека; экологические права человека; право на

благоприятную окружающую среду; право пользования природными ресурсами; право на воду –
право человека; национальные и международные стандарты качества окружающей среды; право на
доступ к информации; право на доступ к правосудию по экологическим вопросам; право на участие
граждан в принятии решений, касающихся окружающей среды; юриспруденция Европейского Суда
по Правам Человека по экологическим вопросам; Оорхуская Конвенция; долгосрочное развитие.

26
 IORDANCA – RODICA IORDANOV

Fundamentarea ştiinţifică şi reglementarea normativă a drepturilor ecologice ale omului în

Republica Moldova

Specialitatea: 12.00.02 – Drept public (ecologic); organizarea şi funcţionarea instituţiilor de drept

AUTOREFERAT
al tezei de doctor în drept

bun de tipar 29.01.2007. Coli de autor 1

Comanda___ Tirajul 80
Primex Com
Str. Bucureşti, 59, Chişinău, MD 2009

27