15.

PROPRIETĂŢILE FARMACOLOGICE
Proprietăţi farmacodinamice
Furacilina are un spectru larg de activitate asupra unor variate grupuri de microorganisme gram-pozitive
și gram-negative inclusiv unele specii și tulpini, Aerobacter aerogenes, Alcaligenes faecalis, Bacillus
anthracis, Clostridium, Corynebacterium, Streptococcus pneumoniae, Erysipelothrix insidiosa,
Escherichia coli, Gardnerella vaginalis (formerly Haemophilus vaginalis), Klebsiella pneumoniae,
Moraxella lacunata, Neisseria, Paracolobactrum, Proteus, Serratia marcescens, Salmonella, Shigella,
Staphylococcus aureus, Streptococcus spp. Furacilina nu este deosebit de activă impotriva celor
mai multe tulpini de Pseudomonas aeruginosa și nu inhibă fungi și virusurile. Inhibă o serie de enzime
bacteriene implicate în metabolismul aerob şi anaerob al glucozei şi piruvatului (piruvat-dehidrogenaza,
citrat-sintetaza, malat-dehidrogenaza, glutation-reductaza şi piruvat-decarboxilaza) şi cauzează
dereglări ale ciclului pentozofosfaţilor.
Proprietăţi farmacocinetice
La administrarea topică a furacilinei în concentrație a soluției de 13-20 μg/ml, împotriva germenilor
sensibili dezvoltă efect bactericid; proprietatea de inhibare a germenilor sensibili o dezvoltă la
concentrația de 5-10 μg/ml. Furacilina pot fi activă împotriva organismelor care au dezvoltat rezistență
la antibiotice si sulfanilamide.
INDICAŢII TERAPEUTICE
Se administrează extern în plăgi supurate ale pielii și mucoaselor, ulcere, arsuri infectate de gradul II și
III, infecții anaerobe ale plăgilor, osteomielită, empiem pleural, otită media și extenă supurată, furuncul
al urechii medii și externe, empiem al sinusurilor paranazale, profilaxia infecției de grefe de piele și/sau
donatori înainte sau după chirurgie, escarii, efectuarea gargarismelor în caz de stomatită, tonzilită.
DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
Furacilină este administrată extern sub formă de soluție apoasă de 0,02% (1:5000) și soluție alcoolică
de 0,066% (1:1500, se utilizează alcool etilic de 70%). Pentru dizolvarea rapidă se utlizează apă caldă
sau ferbinte, iar apoi soluția se răcește la tempratura camerei. Soluția se poate depozita pe o perioadă
de maxim 10 zile.
REACŢII ADVERSE
Reacţiile adverse prezentate mai jos sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, pe aparate, sisteme şi
organe. Grupele de frecvenţă conform convenţiei MedDRA: foarte frecvente(≥1/10), frecvente (≥ 1/100
şi < 1/10), mai puţin fecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100), rare(≥1/10000 şi <1/1000 ) şi foarte rare (<1/10000),
cu
frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
La administrarea topică
Foarte rare: urticarie, prurit, erupţii cutanate.
CONTRAINDICAŢII
Hipersensibilitate la preparat, dermatoze alergice.
SUPRADOZAJ
La dministrarea externă nu sau depistat cazuri de supradozare. La administrarea orală accidentală pot
să apară greţuri și vomă. Tratament: vomă indusă sau lavaj gastric. Administrarea de lichide în cantităţi
mari pentru accelerarea eliminării cu urina.
ATENŢIONĂRI ŞI PRECAUŢII SPECIALE DE UTILIZARE
În administrarea topică se poate dezvolta dermatoze alergice.
Administrarea în sarcină şi perioada de alăptare:
Furacilina se permite de administrat în timpul sarcinii și perioadei de alăptare.
Influenţa asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje:
Furacilina nu are nici o influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
INTERACŢIUNI CU ALTE MEDICAMENTE, ATE TIPURI DE INTERACȚIUNI
Administrarea concomitentă a antihistaminicelor scad reacţiile alergice la furacilină. Acidul nicotinic şi
tiamina reduc efectele adverse ale furacilinei.

Acidul oxolinic este un medicament antibacterian cu un spectru larg de activitate, un inhibitor al

recaptării dopaminei. Se referă la grupul de chinolone [1] . În prezent ( noiembrie 2009 ) în Rusia
nu există un singur medicament înregistrat cu ingredientul activ "acid oxolinic".

Actiunea farmacologica [ necesită citare | editează codul ]

Suprimă activitatea gingrei ADN [2] , perturbând procesul de replicare a ADN-ului . Ei bine
absorbiți în tractul gastrointestinal , excretați rapid prin rinichi în formă neschimbată. Acționează
în principal pe bacterii gram-negative ( Proteus , Escherichia colietc.), precum și pe unele cocci
gram-pozitivi ( Staphylococcus aureus ), incl. în prezența rezistenței la alte medicamente
chimioterapeutice (cu excepția chinolonelor - rezistență încrucișată).

Indicații [ necesită citare | editează codul ]

Infecții ale tractului urinar - cistită , pyelită , pielonefrită , bacteriurie ; prevenirea infecțiilor în
timpul metodelor de examinare instrumentală ( cateterizare , cystoscopie ).

Contraindicații [ necesită citare | editează codul ]

Hipersensibilitate , sarcină , alăptare (refuzul de a alăpta este necesar), copilăria timpurie (până
la 2 ani).

Cu grijă [ necesită citare | editează codul ]

Epilepsia și alte boli ale sistemului nervos central , boli ale ficatului și rinichilor, vârstă înaintată.

Efecte secundare [ necesită citare | editează codul ]

Greață , vărsături , durere epigastrică , colestază , arsuri la stomac , diaree ; somnolență,
anxietate, slăbiciune, cefalee , amețeli , insomnie , tulburări
vizuale, trombocitopenie , anemie hemolitică , leucopenie , fotosensibilizare , reacții alergice :
mâncărime, urticarie , erupții cutanate, angioedem , eozinofilie .

Interacțiunea [ necesită citare | editează codul ]

Viola inactivarea în ficat de anticoagulante , antiepileptice, orale antidiabetice și alte
medicamente metabolizate în ficat. Furosemidul mărește efectul antibacterian (cu infecții ale
tractului urinar).

Acidul nalidixic (denumirea comercială de negram sau nevigramon) este unul din
primele antibiotice chinolonice, astăzi cu utilizări restrânse. Deși aparține clasei chinolonelor (de
generația I), din punct de vedere structural este de fapt un derivat de 1,8-naftiridină, ce conține
doi atomi de azot în heterociclu.[9]
 Acțiunea farmacologică[modificare | modificare sursă]
Antiseptic urinar, acționează predominant asupra germenilor gram-negativi.

Uz farmaceutic[modificare | modificare sursă]

Comprimate conținând acid nalidixic 500 mg (cutie cu 56 de bucăți). Acidul nalidixic se găsește în
farmacii cu denumirea de negram sau nevigramon.

Recomandare[modificare | modificare sursă]

Infecții urinare acute sau recidivante.

Reacții adverse[modificare | modificare sursă]

Dureri abdominale, greață, vomă, diaree, prurit, erupții cutanate, tulburări de vedere, cefalee,
leucopenie

Contraindicații[modificare | modificare sursă]

Alergie specifică, deficit de G-6-PD, ateroscleroză cerebrală avansată.
16.Malaria

Malaria este o boală parazitară infecţioasă. Unele simptome des

întâlnite sunt: febră, frisoane, transpiraţii, dureri de cap, dureri
generalizate la nivelul întregului corp, senzaţie de greaţă şi
vărsături. Simptomele pot fi recurente, repetându-se la intervale de 48-
72 de ore, în funcţie de specia de parazit cu care bolnavul a fost
infestat şi în funcţie de timpul de când a intrat în organism.

1. Paraziţii care transmit malaria (un grup de protozoare

numite Plasmodium) ajung în fluxul sanguin al omului prin înţepătura
femelei ţânţarului anofel.

2. Paraziţii se deplasează spre ficatul persoanei infestate, unde încep să

se multiplice.
3. În urma ruperii celulei hepatice infectate, paraziţii eliberaţi invadează
globulele roşii; aici, ei continuă să se multiplice.

4.

Când o globulă roşie se rupe, paraziţii sunt eliberaţi şi invadează alte

globule roşii.
5. Ciclul de invadare a globulelor roşii şi de rupere a acestora continuă.
Persoana infectată manifestă, de obicei, simptomele bolii de fiecare
dată când se rup globulele roşii.

3. CE MĂSURI DE PRECAUŢIE VĂ PUTEŢI

LUA?
Dacă trăiţi într-o ţară în care malaria este endemică . . .

 Folosiţi o plasă de ţânţari în jurul patului. E recomandabil ca aceasta

o să fie impregnată cu insecticid;
o să nu aibă găuri ori să nu fie ruptă;
o să fie bine fixată sub saltea.
 Folosiţi în locuinţă sprayuri insecticide remanente de interior.
 Dacă e posibil, instalaţi plase la uşi şi la ferestre şi folosiţi aparate de
aer condiţionat şi ventilatoare, care îi împiedică pe ţânţari să se aşeze.
 Purtaţi haine deschise la culoare, care vă acoperă întregul corp.
 Ori de câte ori puteţi, evitaţi zonele cu vegetaţie, unde ţânţarii roiesc,
precum şi apa stătătoare, unde se înmulţesc.
 Dacă aţi fost infectaţi, căutaţi imediat tratament de specialitate.

La om, parazitul malariei se transmite prin înţepătura unui ţânţar

infectat. În schimb, un ţânţar neinfectat ia parazitul malariei când
înţeapă un om infectat. Apoi, ţânţarul infectat transmite parazitul altui
om.

Dacă v-aţi planificat să vizitaţi o ţară în care malaria este

endemică . . .

 Obţineţi informaţii de actualitate înainte de a pleca în călătorie.

Întrucât specia de parazit care provoacă malaria poate să varieze de la
o regiune la alta, şi tratamentul cel mai eficient poate varia în funcţie
de zonă. În plus, ar fi înţelept să discutaţi cu medicul vostru despre
aspectele la care trebuie să fiţi atenţi, ţinând cont de istoricul vostru
medical.
 Pe parcursul şederii, urmaţi sfaturile prezentate în articolul de faţă
pentru cei care trăiesc în ţări în care malaria este endemică.
 Dacă aţi fost infectaţi, căutaţi imediat tratament de
specialitate. Trebuie să ştiţi că simptomele s-ar putea să apară după
1-4 săptămâni de la momentul infestării.
CE MAI PUTEŢI FACE
1. Folosiţi-vă de programele de asistenţă medicală locale sau
guvernamentale existente.

2. Obţineţi medicamente doar din surse autorizate. (Medicamentele de

proastă calitate sau cele contrafăcute pot prelungi boala sau pot mări
riscul decesului.)

3. Eliminaţi din jurul locuinţei orice loc propice înmulţirii ţânţarilor.

Dacă trăiţi într-o zonă în care malaria este endemică sau aţi vizitat
o astfel de zonă, nu ignoraţi următoarele simptome:

 febră

 transpiraţii

 frisoane

 dureri de cap

 dureri musculare

 oboseală

 stări de greaţă

 vărsături

 diaree
Netratată, malaria poate cauza anemie severă şi poate, în scurt timp, să
pună viaţa în pericol. Căutaţi ajutor de specialitate cât mai repede
posibil, înainte ca simptomele să se agraveze, mai ales în cazul copiilor
şi al femeilor însărcinate.*
 ŞTIAŢI CĂ?

În Africa, în fiecare minut moare un copil din cauza malariei

 Cei mai expuşi riscului de a se îmbolnăvi grav, în cazul în care au fost

infectaţi, sunt copiii şi femeile însărcinate.

 În Africa, în fiecare minut moare un copil din cauza malariei.

 În cazuri rare, oamenii au contractat malaria şi printr-o transfuzie cu

sânge contaminat.
Remedii Prima pagină › Stiinta

Tratamentul malariei se face cu medicamente antimalarice care sunt gratuite și furnizate de SUS.
Tratamentul are rolul de a preveni dezvoltarea parazitului, dar doza de remediu depinde de
gravitatea bolii, de speciile de paraziți și de vârsta și greutatea pacientului.

Malaria este o boală infecțioasă cauzată de mușcătura țânțarului Anopheles, care poate conține 4
specii diferite de paraziți: Plasmodium vivax, Plasmodium ovale, Plasmodium malariae și Plasmodium
falciparum . Acesta din urmă este singurul care poate provoca malarie severă și complicată.

Când tratamentul se face rapid și corect, malaria are un remediu . Cu toate acestea, atunci
când tratamentul nu este instituit imediat, o persoană poate dezvolta malarie severă și
complicată, mai ales dacă a fost mușcat de țânțarul care transmite Plasmodium falciparum și poate
avea complicații grave, cum ar fi afectarea ficatului, rinichilor și creierului sau chiar moartea.

Malaria remedii

Tratamentul malariei se poate face cu medicamente antimalarice care depind de vârsta

persoanei, severitatea simptomelor și tipul de parazit care a provocat malarie. Astfel, remediile
indicate pot fi:

Pentru malarie cauzată de Plasmodium vivax sau Plasmodium ovale :

 Clorochină timp de 3 zile + Primachină timp de 7 sau 14 zile

 La femeile gravide și copiii sub 6 luni - Clorochină timp de 3 zile

Pentru malaria cauzată de malaria de Plasmodium :

 Clorochină timp de 3 zile

Pentru malaria cauzată de Plasmodium falciparum :

 Armeter + Lumefantrină timp de 3 zile + Primachină în doză unică sau

 Artesunat + meflochină timp de 3 zile + Primaquină în doză unică sau
 Quinină timp de 3 zile + doxiciclină timp de 5 zile + Primaquine în a 6-a zi
 La femeile gravide în primul trimestru și la copiii sub 6 luni - Quinine + Clindamycin
 La femeile gravide în al doilea și al treilea trimestru de sarcină - Artemeter + Lumefantrina sau
Artesunato + Mefloquina

Medicamentele antimalarice trebuie luate la un moment dat în timpul mesei și doza lor variază în
funcție de vârsta și greutatea pacientului, astfel încât numai medicul sau pediatrul pot confirma
doza corectă de medicament pentru fiecare persoană.

Pacientul trebuie să ia medicamente antimalarice în fiecare zi pe care le prescrie medicul, chiar

dacă simptomele încep să dispară înainte de data indicată de medic pentru a evita agravarea
malariei.

Tratamentul malariei severe și complicate

Tratamentul malariei severe și complicate se efectuează, de obicei, în spital după ce se confirmă
faptul că pacientul a fost infectat cu Plasmodium falciparum și se poate face după cum urmează:

 Injectarea prin vena Artesunate timp de 8 zile și clindamicina timp de 7 zile sau
 Injecții ale artemeterului timp de 5 zile și clindamicină timp de 7 zile sau
 Injectarea în venă a Quininei și Clindamicinei timp de 7 zile.

În primul trimestru de sarcină și la sugarii cu vârsta mai mică de 6 luni, se poate efectua numai
tratamentul cu chinină și clindamicină.

53. PRINCIPII TEHNOLOGICE PENTRU OBTINEREA UNUI MEDICAMENT

In vederea obtinerii unui medicament, materiile prime sunt transformate prin intermediul
operatiilor farmaceutice fizice, chimice sau biochimice intr-o forma farmaceutica, putand fi
administrata bolnavului; rareori se administreaza ca atare, neprelucrate.

Materiile prime se impart in trei categorii:

- substante medicamentoase, care prezinta o actiune determinata asupra

organismului, numita actiune farmacologica (efect terapeutic);

- substante auxiliare, inerte din punct de vedere farmacologic (deci fara actiune
terapeutica), avand rolul de a transforma substanta medicamentoasa in forma
farmaceutica si a o transporta la locul de actiune;

- materiale si recipiente de conditionare-ambalare, care servesc la inchiderea formei

farmaceutice intr-un recipient, asigurand astfel protectia, stabilitatea si eficacitatea,
pana in momentul utilizarii, facilitatea de administrare si informare asupra
medicamentului.
 Dupa O.M.S. (fr.) sau W.H.O. (engl.) medicamentul este orice substanta sau asociere de
substante care modifica un proces fiziologic sau patologic, in beneficiul celui care-l foloseste sau orice
substanta sau combinatie de substante care poate fi administrata la om sau animale in vederea
stabilirii unui diagnostic sau a restaurarii, corectarii sau modificarii functiilor fiziologica.

Medicamentele sunt constituite din substante, ingrediente sau componente. Substantele

utilizate in scop farmaceutic se mai numesc substante farmaceutice, sau materii prime farmaceutice,
al doilea termen fiind frecvent utilizat in industria de medicamente; ele sunt de origine diferita:
naturale (minerale, vegetale, animale), de semisinteza sau sinteza.

Fiecare etapa, faza, activitate efectuata pentru prepararea unui medicament este considerata
o operatie farmaceutica.

Operatiile farmaceutice pot fi cu caracter general; astfel sunt: cantarirea, dizolvarea, distilarea,
pulverizarea care sunt folosite si in alte domenii sau ramuri industriale; altele au caracter specific
farmaceutic, utilizate numai pentru prepararea unor forme farmaceutice: comprimarea, modelarea si
turnarea in forme a supozitoarelor, prepararea medicamentelor injectabile etc.

In general, calea de la materiile prime pana la medicament urmeaza o succesiune de operatii

farmaceutice care constituie fluxul tehnologic de fabricare, specific fiecarei forme farmaceutice.

Medicamentul este rezultatul unui proces tehnologic complex, in care substantele

medicamentoase sunt transformate, cu ajutorul substantelor auxiliare adecvate, prin operatii
farmaceutice, in forma farmaceutica corespunzatoare care este introdusa intr-un recipient de conditio-
nare si ambalaj specific: solutii, siropuri, supozitoare, unguente, capsule, comprimate etc.

Astfel, medicamentul este definit ca produs medicamentos, preparat medicamentos, forma

farmaceutica sau forma farmaceutica dozata.

Forma farmaceutica (sinonim forma galenica sau forma farmaceutica dozata) reprezinta starea
fizica lichida, semisolida sau solida, sub care una sau mai multe substante medicamentoase si
substante auxiliare sunt supuse unor operatii farmaceutice, prin care sunt transformate in
medicament, la care se adauga recipientele de conditionare primara si secundara (ambalajul), pentru
a conferi medicamentului o prezentare adaptata unei boli, o buna toleranta si stabilitate, facilitate la
administrare, cat si complianta.

Unele forme farmaceutice se prepara in farmacie, altele in industrie.

Pentru medicament, care este un produs finit (preparat finit), in limbajul farmaceutic modern
se utilizeaza diferiti termeni: preparat farmaceutic, produs medicamentos, forma galenica.

Termenul de produs semifabricat se utilizeaza pentru preparatele care au fost obtinute in urma
aplicarii partiale a tehnicilor de preparare; ulterior, ele trebuie supuse unor operatii de prelucrare
pentru a deveni medicamente si a fi utilizate la bolnav.

Medicamente industriale (sinonime: produse farmaceutice sau specialitati farmaceutice). Ele

au astazi ponderea cea mai mare a eliberarilor din farmacie (98%). Specialitatea este un medicament
preparat anterior, prezentat sub o conditionare particulara si caracterizat printr-o denumire speciala,
nume depus - marca, sau nume comercial.

Aceasta definitie implica elemente subintelese ca:

 - produs preparat numai in industria de medicamente (laborator de medicamente,
intreprindere, fabrica), pe baza unei formule inscrise in fisa de fabricatie si aprobata de Ministerul
Sanatatii, sau un medicament care poate proveni din import; are o compozitie fixa, o actiune
determinata, o biodisponibilitate optima, o valabilitate mare, de 1-3-5 ani;

- prezentare sub o conditionare particulara, identica pentru toate unitatile de conditionare

puse in vanzare;

- productie in cantitati mari: sarje sau loturi de fabricare;

- denumire caracteristica conventionala inregistrata sau nu si folosita in exclusivitate de firma

(fabrica) producatoare.

Nomenclatura medicamentelor industriale poate fi data de:

- denumirea chimica, care reda structura chimica a substantei medicamentoase; de obicei este
complicata si se utilizeaza mai rar;

- denumirea comuna internationala (D.C.I.), propusa sau recomandata de O.M.S. si are ca scop
generalizarea denumirii substantelor medicamentoase;

- denumirea oficiala prevazuta de farmacopee si care reprezinta denumirea oficiala din tara
respectiva;

- denumirea comerciala, inregistrata (notata cu R abreviere de la engl. registred = inregistrat)

sau nu, este stabilita de firma producatoare; este simpla, usor de memorat, dar nu intotdeauna
adecvata. Numarul mare de denumiri comerciale reprezinta astazi o dificultate serioasa pentru
cunoasterea medicamentelor.

De exemplu: acidul acetilsalicilic, cu prima denumire comerciala de aspirine are astazi peste o
suta de denumiri comerciale, date de firmele si tarile producatoare.

Pe fiecare unitate de conditionare (recipient si ambalaj) figureaza urmatoarele elemente:

 numele produsului;

 forma farmaceutica;

 formula produsului (compozitia);

 numarul de unitati sau continutul;

 modul de administrare;

 precautii de pastrare;

 termenul de valabilitate;

 numele si adresa producatorului firmei;

  marca fabricii;

 numarul sarjei de fabricatie;

 pretul de cost.

In opozitie cu „medicamentul magistral” care este preparat „ex-tempore” si ca unicat, de catre

farmacistul de oficina, pe baza unei prescriptii medicale si pentru un bolnav anumit, „medicamentul
industrial” este deci preparat anterior, are o formula de fabricare fixa si o perioada de valabilitate
mare, destinat publicului larg.

Aceste elemente personalizeaza productia si responsabilitatea fabricantului.

Marca unui medicament este numele cu care acesta este pus in circulatie de catre o fabrica
(firma, societate) sub forma unui semn vizibil aplicat pe eticheta si pe ambalajul acestuia.

Produs farmaceutic este considerat orice medicament industrial care contine o substanta
medicamentoasa (sau o asociere) si este eliberat sub denumirea sub care a fost inregistrat (orice fel
de asociatii, dozaje, forme de administrare sau modele diverse sub care el este comercializat).

Un acelasi medicament, care prezinta o denumire particulara, poate exista in forme

farmaceutice diferite: comprimate, fiole, supozitoare etc. (Fig ?).

Figura nr. – Reprezentarea

simbolica a principalelor
forme farmaceutice (dupa
Sandoz, citat de Velasquez -
1983)

Unele din aceste

forme farmaceutice pot
contine substante active in
dozaj diferit, de exemplu:
fiole de 1 mg si 5 mg. Dar si
in cadrul aceleiasi forme
farmaceutice pot exista
doua sau mai multe modele
de prezentare, destinate distribuirii in farmacii, exemplu: flacoane cu 10, 20 sau 50 comprimate.

Se considera prezentare fiecare asociere, dozaj, forma de administrare sau capacitate diferita
a aceleiasi specialitati, iar esantionul este o specialitate propusa pentru marketingul medicamentului:
in general, acest medicament este gratuit si pe flaconul produsului este specificata expresia: „Esantion
medical necomercializabil”.

Un alt termen intalnit este cel de medicament generic. Acesta reprezinta un medicament
industrial, reprodus (copiat) dupa formula unui medicament original, existent deja in circulatie; el
trebuie sa corespunda urmatoarelor conditii:
 - sa fie esential similar cu medicamentul original, adica sa aiba aceeasi compozitie calitativa si
cantitativa in substante, aceeasi forma farmaceutica;

- revendica aceeasi activitate, pentru aceleasi indicatii terapeutice; daca este necesar, trebuie
demonstrata bioechivalenta prin studii comparative de biodisponibilitate, cu produsul original;

- conform dispozitiilor in vigoare ale Comunitatii Economice Europene nu poate fi inregistrat

si nu poate sa constituie obiectul unei ameliorari terapeutice, demonstrate, in raport cu medicamentul
original;

- este comercializat de firma, alta decat cea producatoare a medicamentului original, fie sub
numele generic (stabilit), fie sub un nume propriu si cu pretul de vanzare mai mic (deoarece aceste
medicamente generice nu au fost supuse la testele clinice, toxicologice, etc. ca medicamentele
originale);

- comercializarea unui medicament generic este posibila numai daca medicamentul original
este protejat de brevet.

In cea mai mare parte a tarilor, numele comercial al unui medicament este protejat prin
sistemul de brevete (patente).

Brevetul (sinonime: inventie, patent): creatie stiintifica sau tehnica care prezinta noutate si
progres tehnic, solutie tehnica cu aplicabilitate industriala. Titlul este eliberat sub forma unui
document de catre o autoritate (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci - O.S.I.M.) inventatorului unui
produs sau procedeu de fabricare si ii confera dreptul exclusiv de a exploata inventia sa intr-un timp
definit (15-20 ani), asigurandu-i-se protectia.

Fundamentale sunt doua sisteme de protectie prin brevete:

 brevete aplicate unui medicament specific;

 brevete acordate procedeelor de fabricare.

Cea mai mare parte a tarilor utilizeaza primul tip (brevetul produsului), altele pe amandoua.
Sistemul de brevete asigura monopolul de productie (proprietatea firmei) si o comercializare a
medicamentului pe o anumita perioada, dupa tara, de pana la 25 ani.

Daca produsul nu a fost protejat de un brevet, el poate fi fabricat si comercializat, eventual si

de o alta firma producatoare, sub alt nume.

Medicamentul, respectiv forma farmaceutica, este compusa din diferite materii prime.
Materiile prime farmaceutice sau substantele farmaceutice sunt substante:

 de origine naturala:

- vegetala,

- animala,

- minerala,
 - microbiologica,

 de semisinteza

 sau de sinteza,

utilizate pentru prepararea de medicamente.

In functie de rolul pe care il au in realizarea si efectul terapeutic al formei farmaceutice,

substantele farmaceutice (materiile prime) sunt clasificate in trei mari grupe:

1. substante medicamentoase;

2. substante auxiliare;

3. materiale de conditionare.

Fabricarea unui produs se face conform unui proces tehnologic. Succesiunea operatiilor
procesului este redata in schema grafica a fluxului tehnologic. Pe baza acestuia se stabileste schema
tehnologica, adica totalitatea aparatelor necesare pentru realizarea produsului si succesiunea lor
logica in circulatia materialelor.

Etapele unui proces tehnologic sunt de natura:

- fizica si se numesc de regula „operatii unitare”: macinare, sortare,

dizolvare, incalzire, racire, comprimare, amestecare, distilare,
extractie, filtrare, etc,:

- chimica si poarta numele de „procese fundamentale”: nitrare,

halogenare, acilare, condensare, etc.
 Figura nr. – fluxul tehnologic de fabricare a siropurilor

Figura nr. – Schema tehnologica pentru fabricarea siropurilor

A, B, C, D – tancuri prevazute cu sistem de agitare si manta prin care circula vapori de apa pentru
dizolvarea separata a substantelor componente (zahar, substante medicamentoase, adjuvanti,
aditivi); solutiile rezultate sunt amestecate pentru obtinerea siropului

Fluxul tehnologic este reprezentat schematic sub forma grafica. Acesta ne ofera o imagine de
ansamblu asupra circulatiei materialelor si succesiunii fazelor tehnologice. Fazele sunt prezentate de
dreptunghiul in care se inscrie denumirea fazei si succesiunea este data de parcurgerea de sus in jos.
Prin conventie materiile prime si auxiliare se notifica pe sagetile care intra la partea superioara sau
latura stanga a dreptunghiului, produsele principale ies prin latura de jos iar cele secundare prin latura
din dreapta, alaturi de deseuri si produse recuperabile. Recircularile si valorificarile daca se fac expres
in cadrul tehnologiei de fabricatie, apar prin bucle cuprinzand etapele de purificare-prelucrare a
produsului si reintroducerea in locul materiei prime (intermediarului) economisite astfel. Daca
valorificarea se face in alta instalatie se noteaza doar „la distilare”, „la recuperare” pe sageata
semnificand evacuare.

Figura nr. – fluxul

tehnologic de la
fabricarea menadionei

Echipamentul.Producția de medicamente este un proces complicat, care constă în

mai multe etape. Prioritățile noastre sunt prioritatea strictă de implementare a tuturor
etapelor și monitorizarea calității în toate. Îmbrăcămintea specială și mănușile trebuie
să fie sterile. Toate aparatejele sunt prelucrate cu grijă, sunt dezinfectate și spălate.
Umiditatea din cameră este măsurată și se verifică sterilitatea acesteia. Formularea
fiecărui medicament este verificată în funcție de parametrii necesari. După obținerea
datelor care respectă standardele începe procesul de producție. O verificare
intermediară este efectuată în fiecare etapă de fabricare a medicamentului. Se verifică
nu numai preparatul, ci și ambalajul acestuia pentru etanșeitate. Numai după aceea
medicamentul este trimis la depozit. Condițiile depozitului (temperatura, umiditatea
etc.) sunt, de asemenea, monitorizate regulat. Studiile microbiologice ajută la crearea
și menținerea în toate etapele de producere a medicamentelor, condițiilor sanitare
ideale pentru nedistribuirea oricărui tip de infecție. Sterilizarea completă este una
dintre condițiile de bază pentru obținerea unui medicament de calitate. Sarcina mea
ca microbiolog constă în verificarea constantă a materialelor și a condițiilor necesare
pentru fabricarea medicamentelor. Regulat se studiază aerul din cameră, apa pentru
preparate injectabile, sterilitatea recipientelor etc. Pentru a exclude apariția infecției,
se efectuează o examinare microbiologică a salopetelor și mănușilor angajaților
înainte de a începe să lucreze și în timpul acestuia. Camerele de lucru nu ar trebui să
fie doar curate, ci sterile. Acest lucru se realizează cu ajutorul unui aparat special.
Sterilitatea este una dintre principalele condiții pentru depozitarea substanței active
și a ambalării medicamentelor gata preparate. Nu există mărunțușuri care ar putea fi
ignorate în producerea de medicamente, aici totul este important.

Controlul calității implică o gamă largă de proceduri și activități care permit

producerea de medicamente care respectă standardele mondiale. Balkan
Pharmaceuticals efectuează studii microbiologice și fizico-chimice pentru a exclude
orice fel de eroare. Se efectuează un studiu special privind endotoxinele bacteriene.
Testul ajută la identificarea posibilelor efecte secundare, de exemplu, temperatura
ridicată. Una dintre realizările noastre: în Balkan Pharmaceuticals nu efectuează teste
pe animale. Toate testele se fac în conformitate cu Farmacopeea Europeană și
respectă standardele europene de calitate.
Controlul calității implică monitorizarea nu numai a tuturor proceselor de producere
a medicamentelor, dar și a echipamentelor. Echipamentul trece prin trei etape de
calificare: cea de instalare, operare și întreținere. Medicamentul finit este verificat
pentru o calitățile benigne și maligne, pentru a exclude posibilitatea utilizării unui
medicament cu un efect terapeutic incorect.
54. Prepararea comprimatelor din substantele cristaline care se pot comprima direct este destul de
simpla. Substantele active trebuie amestecate cel mult cu un excipient dezagregant si dupa uscare,
eventual cernere, se pot comprima. Majoritatea substantelor medicamentoase insa trebuie mai intai
granulate.

Inainte de granulare se stabilesc excipientii necesari, fiecare substanta se pulverizeaza, apoi se

amesteca pulberile. Deci, pana la comprimarea propriu – zisa substantele active sunt supuse la mai
multe operatii.

Fazele prepararii comprimatelor in general sunt urmatoarele:

- uscarea substantelor active si a substantelor ajutatoare;

- pulverizarea componentelor;
- amestecarea pulberilor;
- granularea;
- uscarea granulatului
- comprimarea;
- controlul;
- ambalarea.
Uscarea, pulverizarea si amestecarea pulberilor se realizeaza similar cu prepararea pulberilor
compuse.
 Granularea este o operatie foarte insemnata din punctul de vedere al calitatii comprimatelor.
Denumirea de granulare deriva de la cuvantul latin “granula” (graunte mic).

Granulatia este operatia prin care pulberile fine se transforma in particule mai mari, in scopul
de a mari mobilitatea, alunecarea particulelor si in acelasi timp pentru a mari puterea de coeziune a
substantelor de comprimat. Granulatele se pot considera ca sisteme disperse mecanice, in care faza
dispersa este formata din agregate sub forma de graunte, cu dimensiunea de cativa milimetrii.

In procesul de granulare se pot distinge doua faze importante si anume:

- faza de agregare;
- faza de dispersare.
Din amestecul de pulberi destinate comprimarii se realizeaza mai intai un agregat, o masa mai
mult sau mai putin compacta, care apoi se disperseaza in particule. Aceasta dispersare insa, nu ajunge
niciodata pana la gradul initial de dispersare, deci particulele – dupa granulare – sunt intotdeauna mai
mari ca particulele pulberilor supuse granularii.

Fata de granulate, cerintele sunt urmatoarele:

- sa fie destul de mobile, alunecoase;

- sa aiba o marime egala; forma sferica a granulelor este mai avantajoasa decat forma cilindrica;
- sa nu contina o cantitate insemnata de pulbere rezultata din sfaramarea granulatelor. Daca
granulatele contin multa substanta pulverizata (peste 10 – 20%), atunci mobilitatea
granulatelor este mai mica, deci matrita nu se va umple uniform. Pulberile reduc puterea de
coeziune a granulatelor si rezulta comprimate usor friabile, deci necorespunzatoare. In masa
care contine pulbere multa este inclusa si o cantitate insemnata de aer, care influenteaza
dezavantajos rezistenta mecanica a comprimatelor.
Prezenta unei cantitati mici de pulbere este insa indispensabila;

- sa aiba rezistenta mecanica corespunzatoare;

- sa nu fie umede, dar nici prea uscate. Granulatele umede adera de matrita si ponsoane, iar
cele prea uscate au putere de coeziune scazuta;
- sa asigure comprimatelor o dezagregare usoara.
In tehnologia prepararii comprimatelor se folosesc doua feluri de granulari:

1. Granulare uscata.
2. Granulare umeda.
1. Granularea pe cale uscata

Numita si “precompresiune” sau “brichetare”, consta in comprimarea amestecului de

substante active si a excipientilor in comprimate de volum mai mare (brichete) cu ajutorul masinilor
de comprimat speciale. Aceste brichete apoi se maruntesc in mori potrivite, in asa fel incat particulele
rezultate sa aiba marimea granulatelor dorite.

Dupa maruntire, cu ajutorul sitelor corespunzatoare se separa granulatele de marime potrivita

de praf si de particulele mai mari. De obicei daca depaseste o anumita proportie, praful se supune la o
noua brichetare. Acest procedeu insa poate sa duca la neomogenitatea componentei granulatelor, deci
– pe cat posibil – trebuie evitata formarea unei cantitati mai insemnata de praf.

Granularea uscata se intrebuinteaza in primul rand la substantele care umectate se

descompun usor, precum si la acele medicamente care nu suporta o operatie termica (uscarea
granulatelor preparate pe cale umeda).
 In cazul granularii uscate, excipientii aglutinanti se adauga in stare uscata. In general,
excipientii aglutinanti au o putere lianta mai mica in stare solida fata de solutiile respective, de aceea
pana in prezent granularea uscata este folosita pe o scara mai redusa. In ultimii ani, cu ajutorul
polietilenglicolilor se granuleaza din ce in ce mai multe substante pe cale uscata. Cu PEG 4000 si 6000
s- au obtinut rezultate foarte incurajatoare. Cu ajutorul acestor substante se extind din ce in ce mai
mult posibilitatile granularii uscate. Comprimatele preparate din granulatele obtinute pe cale uscata
in general au o dezagregare buna.

2. Granularea pe cale umeda.

Se realizeaza prin umectarea amestecului de substante medicamentoase cu solutiile
excipientilor aglutinanti sau cu apa, respectiv alcool, si dispersarea masei astfel obtinute prin site
sau cu ajutorul masinilor de granulat. Ochiurile sitelor sau ale placilor perforate intrebuintate de
granulare trebuie sa fie de dimensiune intre 0.5 si 1.5 mm, dependent de marimea comprimatului.
Aceasta metoda de granulare este in prezent cel mai des intrebuintata.

Cantitatea excipientilor aglutinanti se stabileste empiric. Aceasta cantitate are o mare

importanta din punctul de vedere al calitatii comprimatelor. Este foarte important ca lichidul cu
ajutorul caruia se granuleaza sa fie adaugat treptat la masa de comprimat si sa fie bine amestecat,
astfel incat umectarea pulberilor sa fie cat mai uniforma. Daca se intrebuinteaza o cantitate prea mica
de aglutinant, granulatele vor fi sfaramicioase, greu de comprimat si comprimatele rezultate vor avea
rezistenta mecanica necorespunzatoare. In cazul folosirii unei cantitati prea mari de excipienti
aglutinanti in solutie, masa va fi prea vartoasa, ochiurile sitei sau ale masinii de granulat se vor infunda
repede, iar granulele formate vor fi prea tari, comprimatele nu se vor dezagrega in timpul prescris de
farmacopee.

In comparatie cu zaharurile granulate, masa de granulat trebuie sa fie mai putin compacta,
deci este nevoie de o cantitate mai mica de excipient aglutinant.

Amestecarea substantei de comprimat cu agentul aglutinant se realizeaza intr-o proportie

mica in mojare, iar in industrie, in malaxoare de diferite tipuri. Malaxoarele cu palete in forma de Z dau
rezultate bune si in acest caz.

Masa formata se poate dispersa prin urmatoarele procedee:

- presarea prin sita, placa perforata sau prin orificiile masinii de granulat (granulate prin
presare);
- trecerea prin sita, respectiv placa perforata, prin agitarea masei umede pe sita, deci in loc de
presare masa trece prin orificii datorita greutatii sale proprii. Cu aceasta metoda se obtin
granulate sferice sau elipsoidale mai uniforme (granulate prin agitare).
- masa trece printr-un disc perforat si este taiat de cutite in particule uniforme (granulate prin
taiere).
Afara de aceste metode, in ultimul timp in industrie se mai utilizeaza noi procedee, cum sunt:

- granularea in turbina (procedeul Walters);

- granularea prin “fluidizare” (procedeul Wurster).
Operatia manuala de granulare este destul de inceata si grea. Granularea cu masini nu numai
ca are randament superior, dar si granulatele obtinute sunt mai uniforme.

Dintre granulatoarele folosite in industria farmaceutica mentionam urmatoarele tipuri:

Granulatorul oscilant (fig. 1) care consta dintr-un corp metalic semicilindric, cu suprafata
perforata, in interiorul caruia oscileaza o piesa metalica formata din 4 – 6 bare paralele. Prin oscilare,
aceste bare preseaza masa de granulat prin suprafata perforata a granulatorului.
 Fig.1

1. barele oscilante

2. suprafata perforata prin care se preseaza materialul de granulat

Granulatorul rotativ

Este constituit dintr-un rotor cu palete, care se roteste cu viteza mica in interiorul unui cilindru
perforat, presand masa prin orificiile acestui cilindru.

Un alt tip de granulator (fig. 2) rotativ functioneaza cu doi sau trei cilindrii perforati. Cilindrii
orizontali, paraleli si apropiati se rotesc in sens invers, iar materialul umed este adus intre acesti
cilindrii. Datorita miscarii rotative, masa este fortata sa traverseze peretii cilindrilor de la exterior la
interior.

Fig. 2 Granulator rotativ cu cilindri.

Granularea in turbina (procedeul Walters)

Se realizeaza intr-un recipient rotativ, in care se introduce amestecul de granulat sub forma de
pulbere. In timpul rotirii, pulberea este umectata de lichidul de granulare pulverizat cu un dispozitiv
special. Dupa umectarea materialului, viteza de rotatie este scazuta si amestecul este transformat in
granulate mici, de forma sferica. In continuare se introduce un curent de aer cald pana la uscarea
granulatelor, care apoi se trec prin sita.

Granularea prin “fluidizare” (suspendare in aer)

 este o metoda moderna, care se bazeaza pe formarea granulatelor prin pulverizarea lichidului
de granulare pe pulberea de granulat, mentinuta in suspensie de un curent de aer. Din cauza ca
sistemul solid – gaz, format de suspensia de pulbere, se comporta ca un lichid (fluid) vascos, metoda
este numita “fluidizare”. Acest procedeu de granulare se poate realiza intr-un aparat (fig. 3) constituit
dintr-o cuva de amestecare, care are la partea inferioara o sita prin care poate trece curentul de aer
destinat sa produca agitarea si sa mentina in suspensie particulele pulberii de granulat. Aceasta cuva
este montata pe roti, pentru a putea fi deplasata, incarcata si descarcata usor. In interiorul aparatului
se gaseste conul, pe care este montata duza de pulverizare a lichidului de granulare. La partea
superioara se gaseste montat un filtru de nylon, fixat pe un suport care poate fi ridicat sau coborat.
Recipientul contine solutia de granulare iar supapele regleaza presiunea de pulverizare a acestei solutii.
Prin supapa se regleaza sistemul de incalzire a aerului necesar sa mentina in suspensie pulberea. La
partea superioara se gaseste un motor care actioneaza dispozitivul de aspirare a aerului. Curentul de
aer circula de jos in sus, traversand cuva in care se gaseste pulberea. Aparatul a fost construit initial
pentru uscarea pulberilor sau granulatelor, iar prin introducerea sistemului de pulverizare a lichidului
se poate folosi pentru granulare sau pentru acoperirea granulelor cu diferite pelicule.

Fig. 3 Schema functionarii unui aparat de granulare prin suspendarea in aer.

Wurster foloseste un aparat asemanator pentru granulare, insa in acest aparat pulberea de
granulat este introdusa lateral in aparat, iar granulatul format, nemaifiind mentinut in suspensie
datorita marimii mai mari a particulelor, sedimenteaza in partea inferioara a aparatului, de unde este
evacuat automat. Deci, acest aparat functioneaza continuu.

In aceste aparate se realizeaza concomitent cu granularea si uscarea granulatelor.

Uscarea granulatelor.

Granulatele obtinute pe cale umeda se culeg pe tavi metalice sau de retea metalica, pe banda
rulanta etc. in straturi subtiri, pentru a asigura uscarea lor in conditii cat mai corespunzatoare.

Uscarea granulatelor are o importanta deosebita, deoarece materialul umed curge greu,
umple neuniform matrita, da comprimate neuniforme, usor alterabile. Prezenta umiditatii contribuie
atat la uzajul matritei cat si al ponsoanelor. Trebuie evitata o uscare prelungita, dar nu este indicata
nici uscarea prea rapida, deoarece in acest mod granulatele pierd umiditatea de la exterior si se
formeaza o crusta care impiedica apoi indepartarea umiditatii de la interior. In acest caz, desi
materialul pare uscat, apar inconveniente in timpul comprimarii, prin lipirea acestuia de ponsoane si
matrite, sau rezulta comprimate moi, neuniforme.

Alegerea temperaturii si procedeului de uscare trebuie sa se faca tinand seama de proprietatile

fizico- chimice ale substantelor active.

Materialul granulat trebuie uscat pana la o anumita limita. Indepartarea completa a umiditatii
duce la granulate sfaramicioase si la comprimate carora le sar capacele.

Uscarea granulatelor se realizeaza in dulapuri uscatoare sau in camere special amenajate, la

temperaturi de 40 – 45 ºC, sau prin metoda suspendarii in aer in aparatele descrise la granularea prin
“fluidizare”. Granulatele, mai ales cele cu o umiditate mai scazuta, pot fi uscate cu randamente bune
si cu ajutorul razelor infrarosii.

Selectionarea granulatelor.

Granulatele obtinute fie pe cale umeda, fie pe cale uscata, de obicei nu pot fi supuse imediat
comprimarii, deoarece ele sunt inegale si nu se poate asigura umplerea uniforma a matritei. De aceea,
granulatele uscate sunt trecute prin sita, pentru desfacerea conglomeratelor formate (granulatelor
aderate intre ele), apoi se separa prin cernere pulberea formata. O cantitate de 10 – 15% pulbere inca
nu prezinta inconveniente la comprimare, insa cantitatea mai mare de pulbere trebuie indepartata si
granulata din nou.

Determinarea proprietatilor caracteristice ale granulatelor.

Granulatele uscate pot fi supuse unor probe, prin care se controleaza in ce masura corespund
cerintelor care se pun fata de granulate.

Aceste probe se refera la:

- determinarea formei si marimii granulatelor;

- determinarea capacitatii de curgere;
- determinarea umiditatii;
- determinarea porozitatii;
- determinarea factorului de umplere.
Granulatele in forma sferica sau elipsoidala, obtinute prin metoda granularii prin agitare, prin
taiere sau prin “fluidizare” sunt mai corespunzatoare decat granulatele de forma cilindrica neregulata
obtinute prin presare.

Granulatele preparate prin brichetare sunt izodiametrice si mult mai compacte decat cele
obtinute prin alte metode.

Capacitatea de curgere a granulatelor se determina prin cantarirea cantitatii de granulat, scurs

printr-o palnie cu dimensiuni standardizate intr-un timp determinat. Proba se repeta de mai multe ori
si se calculeaza media cantitatii scurse. Prin aceasta metoda se poate determina si eficacitatea unor
excipienti lubrifianti (agenti de curgere), cantarind cantitatea de granulat scursa in absenta lui.

Porozitatea, care este o proprietate insemnata a granulatelor, se poate exprima pe baza

densitatii reale (dr) si a densitatii aparente (da) a granulatelor:

100 (dr - da)

porozitate = −−−−−−−−−−−−

dr
 O alta valoare care caracterizeaza granulatul este factorul de umplere, care reprezinta raportul
dintre greutatea granulatelor in grame si volumul ocupat in cm³ :

greutatea granulatului in grame

f = ────────────────
volumul granulatului in cm³

55.Comprimarea

Dupa granulare sau dupa o prealabila uscare si cernere in cazul substantelor care se pot
comprima direct, materialul de comprimat se amesteca cu lubrifianti solizi si eventual cu excipientii
dezagreganti, daca acest excipient nu a fost adaugat inainte de granulare. In general, dezagregarea
comprimatelor este mai buna daca excipientul dezagregant se adauga dupa granulare. Inca o cantitate
mai insemnata de pulbere ingreuiaza procesul de comprimare, iar in cazul intrebuintarii masinilor de
comprimare, care au o palnie de alimentare mobila, din cauza miscarii continue se separa praful de
granulate si de aceea comprimatele vor fi neuniforme. Astfel, timpul optim al adaugarii excipientilor
dezagregati se stabileste in functie de cantitatea acestui excipient, precum si de tipul masinii de
comprimat. In general, o parte din excipientul dezagregant se amesteca: cu prafurile de comprimat
inainte de granulare, iar o parte se adauga la granulatele uscate.

De asemenea, dintre excipientii lubrifianti, substantele grase se adauga de cele mai multe ori
dizolvate sau sub forma de pulbere la amestecul de comprimat inainte de granulare, iar lubrifiantii
solizi se amesteca cu granulatele uscate. Mai rar, substantele grase dizolvate in solventi volatili se
pulverizeaza pe granulate, si dupa volatilizarea solventului se amesteca cu lubrifiantii solizi.

Substantele astfel prelucrate se supun comprimarii. Succesul comprimarii depinde in cea mai
mare masura de aceste operatii preliminare.

Masinile de comprimat.

Pentru operatia de comprimare se intrebuinteaza diferite tipuri de masini, insa principiul dupa
care ele lucreaza este practic identic.

Masinile se compun din urmatoarele parti principale:

Matrita este formata dintr-o placa de otel foarte rezistenta, in care se afla una sau mai multe
orificii (camere), de regula cilindrice, corespunzatoare diametrului comprimatelor.

Doua ponsoane, unul superior, altul inferior, sunt adaptate perfect la orificiul matritei, in care
se pot misca in sus si in jos, fara a avea insa nici un joc. Ponsoanele sunt confectionate dintr-un aliaj
inoxidabil foarte rezistent. In ultimul timp s-au realizat ponsoane si din material sintetic, care prezinta
vantajul ca sunt rezistente; economice si se prelucreaza usor la strung. Aceste ponsoane sunt folosite,
mai ales in cazul prelucrarii materialelor umede, la comprimarea umeda, de exemplu, comprimate de
carbune sau de clorat de potasiu, unde ponsoanele obisnuite se uzeaza foarte repede.
 Suprafata ponsoanelor care vine in contact cu substanta si preseaza asupra ei poate fi dreapta,
concava, sau poate avea inscriptii sau desene in relief care se imprima pe comprimat. Suprafata
ponsoanelor trebuie sa fie bine poleita, altfel substanta de comprimat adera de ponsoane si
comprimatele vor avea suprafata neregulata.

Palnia de umplere, alimentare sau distribuitorul, in care se toarna materialul de comprimat

are rolul de a incarca matrita. Unele masini de comprimat au palnie mobila si matrita fixa, iar altele,
palnia fixa si matrita mobila.

Cele mai simple masini sunt masinile de comprimat manuale, care se mai intrebuinteaza in
farmacii pentru confectionarea unui numar redus de comprimate. In aceste modele se cantareste
fiecare doza de substanta aparte si se introduce printr-o palnie de umplere in matrita. Ponsonul de sus
este pus in miscare manual de un brat care formeaza o parghie. In acest caz, dozarea este exacta, insa
rezistenta mecanica variaza in limite mai largi decat masinile automate, datorita variatiilor presiunii
exercitate manual asupra substantei.

La alte tipuri de masini manuale, umplerea matritei se face automat, dar si la acestea rezistenta
mecanica a comprimatelor variaza mai mult decat la masinile automate.

Masinile de comprimat automate se pot grupa in doua tipuri principale :

- masini de comprimat cu excentric ;

- masini de comprimat rotative.
Masinile de comprimat cu excentric.

La aceste masini, palnia de distributie este mobila, iar matrita fixa si lucreaza la 5 timpi (figra 4).

Fig. 4 Fazele comprimarii pentru tipul de masini cu excentric.

- umplerea spatiului gol al matritei prin alunecarea palniei cu materialul de comprimat peste
acest spatiu;
- retragerea palniei si pornirea ponsonului superior in jos;
- comprimarea materialului de catre ponsonul de sus. La primii trei timpi, ponsonul de jos sta
nemiscat in pozitia cea mai inferioara;
- ridicarea ponsonului de sus si inpingerea comprimatului de catre ponsonul de jos pana la
nivelul mesei pe care aluneca palnia;
- inpingerea comprimatului de catre sabotul palniei distribuitoare si reintoarcerea brusca a
ponsonului de jos in pozitia inferioara initiala.
Presiunea exercitata de pistonul care sustine ponsonul de sus este de 1500-2000kg/cm2.
Pistonul este actionat de o roata excentrica, de la care deriva si denumirea tipului de masina.
Forta necesara este de 1,5 CP, deci nu prea mare. Numarul de cicluri de comprimare pe minut
sau cadenta masinii variaza in functie de marimea masinii de la 25 la 35 la masinile mici pana
la 50 la cele mari. Randamentul acestui tip de masini este de 1500- 3000 comprimate pe ora,
cand masina are o singura pereche de ponsoane( ponsonul de jos si de sus), 3000- 6000
comprimate, cand are doua perechi de ponsoane si 7000 – 15000, cand are cinci perechi de
ponsoane.

Avantajul acestor masini este ca se pot demonta, curati si regla usor, deci adaptarea,
pregatirea pentru un alt material de comprimat nu necesita mult timp. Au insa dezavantajul
ca lucreaza foarte zgomotos, presarea este brusca si de scurta durata. Din aceasta cauza unele
pulberi, de exemplu pulberile vegetale nu se pot comprima in mod corespunzator. Din cauza
ca palnia de ditributie se misca brusc in palnie se pot sfarima granulatele si se pot separa
particulele mai mici, care duc la neuniformitatea greutatii si rezistentei mecanice ale
comprimatelor.

Cu acest tip de masina se pot comprima cu rezultate bune numai materialele care
contin o cantitate mica de pulberi, astfel ca marimea granulelor, respectiv a cristalelor este
uniforma.

Masinile de tip excentric se intrebuinteaza mai ales la intreprinderile mici si in farmacii.

Masinile de comprimat de tip mixt.

Acestea se deosebesc de masinile cu excentric obisnuite numai prin sistemul de

umplere a matritei. La aceste masini atat matrita cat si palnia sunt imobile. Granulele cad
datorita unui sabot b atasat la palnia de distributie. Acest sabot la momentul potrivit face o
miscare de oscilatie deasupra matritei si o umplere cu material ( fig 5).

Fig. 5. Masina de comprimat de tip mixt

 Fazele comprimarii sunt urmatoarele ( fig 6):

Fig. 6. Fazele comprimariiin masinile de tip mixt

- sabotul palniei de alimentare se afla deasupra deschiderii matritei pe care o umple;

- sabotul facand oscilatie se indeparteaza de orificiul matritei si ponsonul de sus comprima
materialul. Ponsonul de sus se ridica, in acelasi timp se ridica si ponsonul de jos impingand
comprimatul din orificiul matritei la nivelul matritei. In acest timp, sabotul palniei de
alimentatie ajunge pana la marginea orificiului matritei, impinge comprimatul in vasul de
colectat, iar ponsonul de jos coboara brusc in pozitia initiala.
Avantajul acestei masini consta in randamentul sau mai mare si faptul ca palnia nu
executa o miscare atat de violenta , din care cauza granulele nu se sfarama si nu se separa
dupa marime in palnia de alimentare.

Masini de comprimat rotative.

Functioneaza prin rotirea continua si intr- un sens a unei coroane circulare, care
cuprinde matritele, ponsoanele de jos si cele de sus. Palnia de distributie este fixa. Au un
nuamr de 20 – 25 de matrite, cu unul, doua sau patru orificii si un numar corespunzator de
ponsoane.

In timp ce coroana executa rotatia, ponsoanele de sus se apropie de cele de jos, astfel
incat se poate efectua comprimarea materialului. Dupa aceasta pozitie, ponsoanele de sus se
ridica cu ajutorul unei rame circulare si in acelasi timp se ridica ponsoanele de jos, expulzand
comprimatele din matrita. Aceasta faza are loc la aproximativ un sfert din drumul parcurs la
coroana. La jumatatea drumului, ponsoanele de jos au pozitia cea mai joasa, iar cele de sus,
pozitia cea mai inalta, iar matrita respectiva ajunge dedesuptul ditribuitorului de material, care
umple spatiul gol all matritei. Mai departe, ponsoanele de sus incep sa coboare si miscarile se
repeta. Coroana face 6 – 10 turatii pe minit (figura 7).

Fig. 7. Schema procesului de comprimare la

masinile rotative.

Un tip superior de masina rotativa este cea cu doua palnii de alimentare, la care
comprimarea se face in doua pozitii in cursul unei rotatii de 360. Un piston, dupa numarul de
 ponsoane pe care le are (1-5), va da in cursul unei turatii un numar dublu de comprimate fata
de masinile rotative cu o singura palnie de alimentare (fig. 8).

Fig. 8. Masina de comprimat rotativa cu doua

palnii de alimentare.

Masinile rotative au un randament mare. Pe langa acest randament mare, mai are avantajul
ca functioneaza fara zgomot, comprimarea are loc in mod continuu si lent, aerul dintre
granulate poate fi evacuat treptat. Din cauza palniei fixe, in palnie nu se produce o separare a
granulatelor de diferite marimi. Astfel, comprimatele obtinute sunt mai regulate, omogene si
dozate exact.

Dezavantajul acestor masini consta in faptul ca au o constructie ma complicata,

schimbarea ponsoanelor si a matritelor dureaza mult, reglarea este dificila, astfel ca aceste
masini sunt avantajoase numai pentru productie in cantitati mari.

56.