4.

PROTEZA PARŢIALĂ

Este piesa protetică cu caracter mobilizabil destinată tratamentului

variatelor forme de edentaţie parţială.

Clasificare

1. După forma clinică a edentaţiei parţiale pe care o tratează:

v uniterminale;
v biterminale;
v laterale;
v latero-laterale;
v frontale;
v subtotale.
2. După material:
v acrilice;
v mixte
v din materiale alternative ( poliamide, copoliamide)
3. După forma bazei şeii şi a elementelor de legătură dintre şei:
v cu placă totală acrilică;
v cu placă totală metalică;
v cu placă redusă acrilică;
v proteza scheletată.
4. După tehnologie:
v prin polimerizare;
v prin turnare;
v prin injectare;
v mixte
 5. După sistemele de stabilizare de care dispune:
v cu mecanisme simple ( croşete) : - din sârmă
- mixte
- turnate
- prefabricate
- cu sisteme speciale : - culise;
- capse;
- bare conjunctoare;
- telescop;
- magneți;
- balamalele şi articulaţiile;
- disjunctorii de forţe.

6. După scop:
v Provizorie (interimară);
v Terapeutică;
v De tranziție;
v Scheletata;
v Maxilo-facială.

7. După tipul de sprijin:

v Dento-parodontal;
v Muco-periostal;
v Mixt dento-parodontal și muco-periostal;
v Mixt dentoimplantar și muco-periostal;
v Implantar (sprijin osos).
PROTEZA PARŢIALĂ CU PLACĂ ACRILICĂ

Este cel mai simplu gen de proteză parţială mobilizabilă, destinată

restaurării protetice a unor situaţii variate de edentaţie parţială.
Prin preţul relativ redus al acestei construcţii protetice, proteza parţială
cu placă acrilică constituie una dintre alternativele „sociale” de rezolvare
protetică a edentaţiilor parţiale.
Avantajul economic, adresabilitatea şi relativa simplitate tehnică de
obţinere a acestui tip de proteză nu compensează însă dezavantajele majore
pe care le posedă.
Protezele parțiale acrilice, după scopul pentru care sunt realizate, pot fi
provizorii sau de durată.
Protezele parțiale mobilizabile provizorii ( interimare sau de diagnostic)
pot fi la rândul lor :
v Imediate (pe baza unei amprente preextracționale);
v Precoce – de vindecare- (pe baza unei amprente postextractionale);
v Terapeutice;
v De tranziție ( de tip „ spoon„ sau „Every„)
Protezele provizorii (interimare) , fie că se realizează pe baza unei
amprente preextracționale, fie că au la bază o amprentă postextracțională, se
indică îndeosebi în următoarele situații :
- La copii ( anodonții parțiale, traumatisme) cu rol de menținător de
spațiu;
- La adulți cu starea generală alterată;
- Urgențe stomatologice de ordin estetic sau social.
De obicei aceste proteze nu necesită ancorarea prin croșete, dar este mai
indicat să se folosească un croșet simplu, cu un oarecare sprijin dento-
parodontal, cum este croșetul ocluzo-interdentar al lui Stahl, sau croșetul
„cu bilă„. La realizarea protezei mai întâi se realizează și se adaptează pe
model croșetele, apoi se aleg dinții artificiali și se trece la modelarea
machetei.
Protezele parțiale terapeutice se utilizează ca suport pentru materialele de
recondiționare tisulară (de obicei copolimeri acrilici rezilienți) pentru
condiționarea câmpului protetic în vederea unei protezări de durată.
Protezele de tranziție constituie opțiuni terapeutice în următoarele situații :
v Când dinții restanți sunt afectați parodontal ;
v Imposibilitatea de a îndepărta ultimii dinți restanți neutilizabili protetic,
datorită deteriorării grave a stării de sănătate generală a pacientului;
v În protetica pe implante, ca etapă terapeutică a reabilitării.
Protezele de durată sunt reprezentate de proteza parțială acrilică clasică.
Sunt denumite și proteze sociale sau „ de resemnare”, 90-95% a cazurilor de
edentații parțiale întinse la noi în țară fiind rezolvate prin astfel de piese
protetice, datorită prețului de cost redus, al dotării materiale accesibile pe care
o pretinde și a ușurinței de confecționare de către orice tehnician dentar.
Avantajele protezei parțiale cu placă acrilică, în afară de cele menționate, pot
fi considerate și următoarele:
v Pot fi utilizate ca mijloace terapeutice la orice vârstă, inclusiv la copii;
v Pot fi ușor readaptate sau reparate;
v Sunt foarte ieftine, chiar compensate parțial în sistemul nostru de asigurări
de sănătate.
Dezavantajele ei însă surmontează puținele avantaje pe care le are:
v Sunt inconfortabile pentru pacient datorită ocupării unui spațiu însemnat
din cavitatea bucală prin grosimea plăcii de minim 2 mm;
v Datorită rezorbțiilor accelerate pe care le provoacă se înfundă continuu și
sunt instabile; aceste genuri de proteze au preponderent sprijin muco-
osos şi un oarecare sprijin dento-parodontal în fazele iniţiale de purtare a
lor. Prin faptul că în mod obişnuit utilizează ca mijloace de menţinere
croşetele din sârmă, elementul de reciprocitate fiind reprezentat de către
contracroşet ( porţiunea din placa acrilică în contact cu feţele orale ale
dinţilor în zona supraecuatorială), ca urmare a dezactivării relativ rapide a
croşetelor, contracroşetul exercită o acţiune disortodontică de
vestibularizare a dinţilor prezenţi, placa protezei îşi pierde contactul cu
dinţii şi se produce înfundarea protezei în mucoasa câmpului protetic, în
limitele rezilienţei acesteia, ( dacă nu intervine şi atrofia osoasă de
suprasolicitare). Urmarea acestui fenomen este micşorarea dimensiunii
 verticale de ocluzie, descentrarea ocluziei, diminuarea eficienţei
funcţionale a piesei protetice, accelerarea rezorbţiei şi atrofiei osoase.

Mecanismul de înfundare a protezei parţiale cu placă acrilică

Aspectul clinic al unei proteze parţiale acrilice înfundate, ca urmare a pierderii

mijloacelor de menţinere ( croşete din sârmă rupte)

În practica clinică, pentru a diminua aceste efecte nedorite, în situaţia

când se recurge la proteze parţiale acrilice există posibilitatea de ameliorare a
sprijinului dento-parodontal al piesei protetice prin utilizarea unor croşete care
au şi un oarecare sprijin ocluzal ( croşetul în buclă cu trei braţe tip Kennedy,
croşetul Stahl, croşetul Jackson, croşetul Gerber), sau chiar recurgerea la
ancorarea rigidă a protezei prin sistemul telescop.

Unele croșete din sârmă asigură pentru un timp un sprijin ocluzal

v în timp, prin acţiunea lor necontrolabilă, croşetelor dentare din sârmă li se

atribuie calitatea de „ mijloace de extracţie lentă, dar sigură, a dinţilor pe
care se ancorează”;
v bazele groase și extinse ale protezelor reduc drastic percepția senzațiilor
termice și gustative;
v frecvența stomatopatiilor protetice la purtătorul de proteze parțiale acrilice
este mare;
v contactul direct al pieselor protetice cu parodonțiul marginal al dinților
restanți și igienizarea lor defectuoasă determină apariția și progresiunea
bolii parodontale;
v există cazuri de accidente la purtătorii de astfel de proteze, manifestate
prin ingestia sau inhalarea acestora ( traseu greu de urmărit radiologic mai
ales al celor fără croșete, datorită radiotransparenței);
v fisurarea și fracturarea frecventă a bazei, ca și fractura elementelor de
menținere (croșete de sârmă);
v senzația de resemnare a pacienților în fața precarității pieselor protetice.
 Există la ora actuală o serie de materiale alternative la rășinile acrilice
clasice, care au apărut ca o încercare de a elimina unele dintre dezavantajele
menționate ale protezării. Între acestea, poliamidele și copliamidele s-au
remarcat ca materiale ideale pentru confecționarea protezelor flexibile, de
tipul Valplast sau Flexite, lucrări protetice mult agreate de o parte a
practicienilor pentru proprietățile acestor materiale:
v echilibru foarte bun între rezistența mecanică, ductilitatea, termorezistența
și flexibilitatea inerentă;
v rezistență crescută la oboseală și memorie elastică deosebită;
v structura lor poate fi modificată pentru creșterea rigidității și rezistenței la
uzură;
v elasticitate crescută;
v nu conțin monomer rezidual;
v teoretic nu se fracturează;
v greutate mică;
v impermeabile pentru fluidele din mediul bucal.
Față de aceste proprietăți însă trebuie să subliniem faptul că raționamentul
medical ar trebui să îndemne practicianul să privească cu mai multă
circumspecție aceste rezolvări protetice, cel puțin din următoarele motive:
v aceste proteze nu rezistă suficient la abraziune;
v nu mențin DVO la solicitările ocluzale;
v deformarea permanentă în timpul masticației determină prin flexibilitate
solicitarea inegală și atrofia consecutivă a suportului muco-periostal al
câmpului protetice, protezele flexibile ignorând un principiu elementar în
tehnica și tehnologia protezelor mobile și mobilizabile: baza protezei
trebuie să fie rigidă și nedeformabilă.

Elementele componente ale unei proteze parțiale mobilizabile clasice cu

placă acrilică sunt :
1. Bazele și șeile.
2. Arcadele dentare artificiale.
3. Elementele de menținere și stabilitate.
 Șeile protezei parțiale mobilizabile acrilice :
a) sunt elementele care acoperă crestele edentate și la nivelul cărora
se montează dinții artificiali. Prin intermediul șeilor se transmit
presiunile de masticație substratului muco-periostal;
b) prezintă o față mucozală și o față externă lustruită care are doi
versanți :vestibular și oral;
c) pe fața externă se fixează dinții artificiali ai protezei, pe mijlocul
crestei;
d) versantul oral la maxilar se continuă cu baza protezei, iar la
mandibulă se extinde până aproape de fundul de sac lingual;
e) versantul vestibular se extinde până la nivelul mucoasei pasiv
mobile;
f) în edentațiile terminale șeile trebuie să cuprindă la maxilar
tuberozitatea maxilară în totalitate, iar la nivelul mandibulei
porțiunea fixă a tuberculului piriform, până la inserția ligamentului
pterigo-mandibular.
Baza protezei parțiale :
a) realizează legătura dintre șei;
b) este rezistentă la solicitările mecanice și nedeformabilă;
c) este distanțată de parodonțiul marginal al dinților restanți;
d) este bine să fie simetrică;
e) vine în contact cu suprafața orală a dinților restanți până la nivel
supracingular în cazul frontalilor și aproape de suprafața
ocluzală la dinții laterali, în zona supraecuatorială, îndeplinind
rolul de contracroșet.
f) se poate prezenta sub mai multe forme:
v Placa palatinală totală ;
v Placa palatinală redusă;
v Placa răscroită distal;
v Placa fenestrată;
v Placa decoletată;
v Placa linguală
 g) Se realizează din rășini acrilice (grosime minimă de 2 mm),
aliaje metalice de titan ( grosime de 0.6-0.8mm), cobalt – crom
(grosime de 0.3-0.5 mm), aluminiu cuaternar (0.8-1 mm).

Arcadele dentare artificiale :

v să se armonizeze cu dinții naturali ai pacientului și cu eventualele
restaurații existente în cavitatea bucală;
v dinți din acrilat (ieftini, realizează legătură chimică cu baza, se pot ajusta
ocluzal și relustrui, dar se abrazează și nu păstrează DVO);
v dinți din ceramică mai rar ( scumpi, stabilitate cromatică, rezistență, nu se
pot prelucra, sunt casanți);

Elementele de menținere, sprijin și stabilizare – croșetele din sârmă

Se confecţionează din sârmă rotundă de wiplă, aur 750%o, sau din

wiptan (Co-Cr) şi se utilizează ca mijloace de menţinere şi stabilizare a
protezelor parţiale cu placă acrilică.
Diametrul sârmei este de 0,6-0,8 mm, croșetele confecționate având
avantaje și dezavantaje:
Avantaje:
v flexibilitate și elasticitate mare;
v reparație ușoară prin înlocuire cu alt croșet;
v contactul liniar cu dintele nu uzează substanța dură dentară;

Dezavantaje:
v suprasolicitarea dinților pe care se aplică;
v activarea empirică;
v posibilitatea de dezvoltare a unor forțe orizontale.
Tipuri de croșete din sârmă mai des utilizate sunt următoarele:

- Croşetul cervico-alveolar ( în buclă): poate fi deschis dental sau

edental. Prima variantă se indică pe dinții cu retentivități crescute
deoarece bucla, prin lungimea ei, asigură o mai mare elasticitate.
Croșetul se opune tendinței de desprindere a protezei de pe câmpul
protetic și de distalizare.

Cel deschis edental se recomandă la protezele terminale, unde brațul

activ se opune tendinței de basculare a protezei.

Croșetele cervico-alveolare fiind aplicate în jumătatea cervicală a dinților

pe care se aplică sunt acoperite de buze și sunt puțin sau de loc vizibile,
având astfel un avantaj estetic față de alte tipuri de croșete.

Croșet cervico-alveolar deschis dental

Croșetul în buclă ( variantă a celui precedent)

- Croşetul cervico-ocluzal (cu umăr)

Se poate utiliza și el în varianta deschisă dental sau edental. Cel
deschis dental este utilizat de multe ori ca element de ancorare al
protezelor parțiale acrilice atât la maxilar cât și la mandibulă, pe dinți cu
retentivități coronare moderate sau reduse. Varianta deschisă edental se
folosește în edentațiile terminale, când între dintele limitant al breșei
terminale și cel vecin există o tremă. Extremitatea liberă a croșetului se
opune basculării prin desprindere a protezei, iar porțiunea
supraecuatorială se opune înfundării și deplasărilor laterale ale protezei.

Croșetul cervico- ocluzal și cel cervico-ocluzal întors ( acesta din urmă este
indicat pe molari mezializați, cu retentivitatea mezio-vestibulară)

-- Croşetul Stahl ( ocluzo-interdentar): se utilizează mai ales la protezele

acrilice în edentațiile de clasa a II-a și a III-a, când se aplică pe hemiarcada
integră. Porțiunea ocluzală a croșetului, care trece prin nișa masticatorie, se
opune înfundării protezei pe câmpul protetic ( cel puțin pentru o perioadă de
timp), în timp ce ansa acționează pentru menținerea protezei.
 Croșetul ocluzo-interdentar STAHL

- croşetul inelar Jackson : este indicat pentru stabilizarea protezelor de

clasa a II-a și a III-a Kennedy, fiind plasat pe partea opusă edentației.

Croșetul inelar încălecat al lui Jackson (rol de stabilizare, menținere și parțial

de sprijin)

- croşetul muco-alveolar: se utililizează la maxilar în edentații terminale,

la pacienții cu zâmbet gingival, la care procesul alveolar din zona frontală
este retentiv. Acționează îndeosebi prin activitate reflexă de contracție
musculară la nivelul orbicularilor buzelor și al buccinatorilor, sau prin
sprijinirea pelotei de procesul alveolar retentiv.
 Croșetul muco-alveolar

- croşetele proximale cu patrice şi în casetă: Cel cu patrice se

recomandă în zona frontală când dintele limitant este o proteză fixă
unidentară sau element de agregare al unei punți , prevăzut cu o patrice
proximală de care se agață croșetul.

Croșetul cu patrice

Cel cu casetă este identic cu precedentul, dar vârful croșetului se

inseră într-o cavitate proximală. Se utilizează mai ales în edentații
intercalate reduse.

- croşetul de sârmă cu trei braţe în buclă (tip Kennedy) : este unul dintre
croșetele din sârmă a cărui configurație derivă din designul croșetului
circular care, pe lângă menținere și stabilitate, asigură protezei parțiale și
un oarecare sprijin parodontal, cel puțin până la dezactivarea croșetului.
Croșetul se compune dintr-o porțiune retentivă care pleacă din placa
protezei, se continuă pe fața vestibulară a dintelui cu un braț asemănător
cu cel al croșetului cu o buclă. Porțiunea superioară a acestei bucle se
continuă cu o buclă ocluzală la nivelul fosetei proximale respective,
croșetul continuând cu o nouă buclă pe fața orală a dintelui, care se
termină cu a doua retenție în placa acrilică. Toată morfologia acestui
croșet se realizează prin îndoirea cu cleștele a unui singur fragment de
sârmă.

Croșetul în buclă cu trei brațe tip Kennedy

- croşetul în „ G ” : descris de către Gerber, poartă această denumire nu
după numele autorului, ci după forma sa. Se indică în special pe molari și
prin configurația sa este unul din croșetele de sârmă care realizează și un
oarecare sprijin parodontal. Se confecționează din sârmă de wiptam de
0.9 mm. Porțiunea ocluzală este situată de partea opusă edentației, astfel
încât este evitată posibilitatea înclinării dintelui spre edentație în timpul
masticației. Condiția este, ca și la cel în buclă cu trei brațe, să existe spațiu
față de antagoniști pentru ca porțiunea terminală a brațului situată ocluzal
să nu interfereze cu ocluzia.
 Croșetul de sârmă în „G”

- crosetul Bonyhardt : este o variantă a croșetului cervico-alveolar, al

cărui porțiune retentivă are forma literei T, croșetul fiind realizat artizanal.
Varianta prefabricată a acestuia poartă denumirea de croșet Budlong.

Croșetul Bonyhardt (stânga) și croșetul Budlong (dreapta)

- croșetul Rush: se indică numai atunci când lipsește papila interdentară.

Porțiunea care se inseră în spațiul interproximal cervical poate avea formă
circulară, sau de săgeată.
 Croșetul din sârmă RUSH

Etapele clinico-tehnice de realizare a unei proteze parţiale acrilice sunt

practic similare cu cele de obţinere a unei proteze totale, adăugându-se faza
tehnică de confecţionare a croşetelor din sârmă :

FAZE CLINICE FAZE DE LABORATOR

Examinarea pacientului și
stabilirea etapelor tratamentului
Pregatiri preprotetice nespecifice
și specifice
Amprentarea preliminară
Confecționarea modelului
preliminar
Confecționarea lingurii individuale
Adaptarea lingurii individuale și
amprentarea finală. Amprentarea
arcadei antagoniste
Confecționarea modelului de lucru
Confecționarea șabloanelor de
ocluzie
Determinarea și inregistrarea
rapoartelor intermaxilare
Montarea in simulator ( ocluzor)
 Confecționarea machetei
preliminare din ceară cu dinții
artificiali
Verificarea machetei cu dinți in
cavitatea bucală
Modelarea finală a machetei cu
dinți
Confecționarea și fixarea
croșetelor din sârmă *
Confecționarea tiparului,
ambalarea
Prepararea, îndesarea, presarea
și polimerizarea rășinii acrilice
Dezambalarea, prelucrarea,
lustruirea
Inserarea protezei în cavitatea
bucală
Echilibrarea ocluzală și retușări
ale bazei