UNIVERSITATEA APOLLONIA DIN IASI Facultatea De Medicina Dentara

REFERAT LA PARODONTOLOGIE
MOBILITATEA DENTARA NORMALA SI PATOLOGICA

VITU VICTORIA
ANUL V, gr. 2

MOBILITATEA DENTARA NORMALA SI PATOLOGICA

Mobilitatea dentara este indicator al statusului parodontal si este definita de cele mai multe ori ca o argumentare a amplitudinii de deplasare a coroanei dentare sub efectul unei forte care se aplica asupra ei. Aceasta mobilitate este posibila ca urmare a caracteristicilor articulatiei dentoalveolare care este reprezentata de o sinartroza in care conexiunea dintre dinte si os se face pintr-un desmodontiu fibros. Mobilitatea fisziologica dentara totala este rezultatul deplasarii intraalveolare a radacinii (mobilitate fiziologica primara circa 60-65%) si a deformarii alveolare elastice, reversibile (mobilitate fiziologica secundara circa 35-40%). Mobilitatea primara se datoreaza urmatorilor factori: 1. Fenomenul de resort al ligamentului parodontal Fibrele dento-alveolare avand un traiect usor ondulat prin desprindere se alungesc iar in repos revin la pozitia initiala; Efectul hidrodinamic de comprimare a fluidului interstitial; 2. Efectul de comprimare al structurilor vasculare in special al formatiunilor de tip glomerular; Elasticitatea substantei fundamentale a tesutului conjunctiv lax din desmodontiu. Mobilitatea dentara secundara rezulta din deformarea elastica a peretilor alveolari si este dependenta de: Gradul de mineralizare al osului alveolar; Densitatea structurii osoase trabeculare mai redusa la tineri si mai compacta la varstnici; Prezenta unor zone de intarire al osului alveolar prin prelungiri din corpul oaselor maxilare constituind zone unde mobilitatea secundara este mai redusa (ultimii molari inferiori, in dreptul liniilor oblice interne si externe, la nivelul crestei zigomato-alveolaremolarul 1 superior, zona palatina a grupului frontal superior). Atunci cand se aplica o forta pe un dinte aparitia zonelor de presiune si tensiune si repartizarea lor este in functie de directia si intensitatea ei. In aceste zone apar perturbatii in primul rand circulatorii. In zonele de presiune arteriolele sunt comprimate avand ca urmare o incetinire a circulatiei si o proasta nutritie a celulelor dependente. Aceste grupe de celule vor fi

eliminate si inlocuite (anoxia antreneaza o multiplicare celulara). Atat timp cat exista un echilibru intre aceste fenomene de distrugere si de refacere nu se produce nici o leziune macroscopica si nici o perturbare functionala desmodontala. Presiunile si tensiunile sunt necesare pentru stimularea metabolica a celulelor. In zonele de tensiune, stimularea actioneaza asupra trabeculatiilor osoase si ascupra laminei dura ingustandu-se prin cresterea numarului de fibre pe unitatea de suprafata. Toti dintii au un usor grad de mobilitate fiziologica care variaza de la un dinte la altul, precum si in functie de diferite momente diurne. Mobilitatea fiziologica este transversala si verticala sau axiala. a. Mobilitatea transversala daca se aplica pe suprafata dintelui o forta orizontala ea ii imprima acestuia o usoara inclinare spre lingual, avand centrul de rotatie la nivelul hipomoclionului. Deplasarea dintelui este mai mare deasupra si dedesuptul punctului de rotatie, unde latimea spatiului alveolo-dentar este mai mica. Rezulta ca la fortele orizontale sunt solicitate numai o parte din fibrele ligamentare, ceea ce explica patogenitatea fortelor orizontale, la care parodontiului nu este bine adaptat functional. b. Mobilitatea verticala sau axiala- este mai putin vizibila la examenul clinic decat cea transversala. In inocluzia de repaos, dintii sunt usoar egresati datorita presiunii sangvine desmodontale, fibrele ligamentare fiind usor ondulate. In ocluzie, dintii sunt usor deplasati in directie apicala iar fibrele devin rectilinii. Mobilitatea dentara este influentata de factori genarali si locali. Pe plan general, un rol important revine particularitatilor genetice, constitutionale si metabolice, constand din rezistenta sau receptivitatea la solicitarile cu potential patogen, precum si din calitatea osului si colagenului parodontal; Pe plan local, un rol important revine particularitatilor stimulilor functionali, prezentei factorilor de iritatie si in primul rand, a placii bacteriene care determina inflamatia locala.

In general se admit mai multe categorii de mobilitati dentare: Mobilitate dentara tranzitorie; Mobilitatea dentara reversibila; Mobilitate dentara ireversibila;

MOBILITATEA DENTARA TRANZITORIE Adeseori mobilitatea dentara se poate augmenta tranzitoriu, avand cauze din arealul fiziologicului. Parodontiul bogat vascularizat isi mareste adeseori volumul, antrenad o mobilizare mai accentuata a dintilor in alveolele lor. Aceasta augmentare poate avea loc dupa o dezocluzie prelungita (cea dintimpul somnului) sau datorita hormonilor sexuali vasoactivi in cursul ciclurilor menstruale sau a sarcinii. Anumite stari de mobilitate tranzitorie sunt grupate in asa zisele mobilitati iatrogene: Dinti vecini cu extractie laborioasa; Dinti supusi unor interventii de chirurgie parodontala si periapicala; Dinti stalpi in cursul elaborarii unor restaurari protetice de amploare, gen proteze partiale fixe totale; dinti supusi unor terapii ortodontice.

In general toate mobilitatile dentare de tip odontogen sunt reversibile fara nici un fel de tratamen. Reorganizarea naturala a parodontiului superficial sau profund, cicatrizarea unor tesuturi face sa dispara si mobilitatea. Orice forta care actioneaza asupra unei coroane dentare mobilizeaza intregul dinte in alveola. Aceasta miscare se numeste mobilitate dentara fiziologica. Ea trebuie net diferentiata de mobilitatea patologica la baza careia stau o serie de factori patologici. Daca mobilitatea fiziologica este abia perceputa de catre examinator prin mijloace curente, evidentiidu-se doar prin mobilometrie instrumentala de precizie, mobilitatea patologica poate fi usor detectata de catre clinician. Din punc de vedere cinic se disting 3 grade de mobilitate: Gradul I- mobilitate usor mai mare decat cea fiziologica in sens V-O, excursia extramitatii incizale sau ocluzale nu depaseste 1mm; Gradul II- mobilitate mult mai mare decat cea fiziologica, in sens V-O si M-D depasind 1mm; Gradul III- mobilitate foarte accentuata in sens V-O, M-D si verical (axial). Mobilitatea patologica a dintilor afectati parodontal trebuie diferentiata de mobilitatea crescuta care insoteste unele stari fiziologice sau patologice ale organismului sau din sfera dentomaxilara. Exemple: O mobilitate fiziologica crescuta din impul sarcinii, datorita relaxiei luteinice; O mobilitate fiziologica crescuta din cursul eruptiei dentare datorita formarii incompetente a radacinii; O mobilitate dentara din cursul afectiunilor parodontiului apical, datorita inflamatiei acute a tesuturilor perapicale;

O mobilitate crescuta a dintilor stalpi de puncte sau ancorati de crosete cu epuizare parodontala datorita suprasolicitarilor functionale;

Mobilitatea patologica poate fi detrminata de: -reducere a suportului parodontal; -procese de distructie a parodontiului profund prin extinderea inflamatiilor gingivale la suportul osos si ligamentar; -modificari fizico-chimice locale datorita utilizarii contraceptivelor orale, sau a altor terapii cu hormoni; -procese patologice la nivelul osului alveolar (osteomielite, tumori, traumatisme etc.); -ocluzie traumatica care genereaza procese de liza osoasa; -bruxismul; -boli metabolice (diabet). In cadrul mobilitatii dentare patologice se disting forme de mobilitate reversibila si ireversibila.

MOBILITATEA DENTARA REVERSIBILA

Aceste tipuri de mobilitate, de etiologii diverse, pot fi tratate si sunt reversibile dupa eliminarea cauzei care le-a determinat a. Mobilitatea dentara de cauza protetica Un plan protetic sau o tehnologie protetica gresita poate determina aparitia mobilitatii dentare. Efectul unui croset sau al unui mijloc special de stabilizare si mentinere intr-o protezare mobilizabila, sau o extensie repartizata incorect pot provoca aparitia mobilitatii dentare. Acest tip de mobilitate ( provocata prin efectul de du-te-vino exarcitat pe anumiti dinti) duce la o augmentare a spatiului periodontal care revine la normal dupa corectarea sau indepartarea protezei. b. Mobilitate dentara de origine inflamatorie Toate inflamatiile parodontiului superficial si/sau profund, pot determina mobilitatea dentara. Acumularile de placa bacteriana, chiar si fara resorbtii la nivelul supotului alveolar pot genera mobilitate dentara. Inflamatiie pulpare septice sau aseptice se pot propaga. In spatiul periodontal ducand la cresterea mobilitatii dintelui in cauza. Dintii a caror radacina proemina in

sinusul maxilar (sinus procident) sau au raporturi foarte apropiate cu acesta, se pot mobiliza in cazul unor sinuzite (chiar fara afractia planseului sinusal), dupa disparitia sinuzitei disparand si mobilitatea dentara. c. Mobilitatea de origina ocluzala -migrarile dentare, cu precadere cele orizontale (mai ales cele de tipul bascularilor) antreneaza modificarea axului de implantare. Acesti dinti primesc fortele in noul ax modificat, ceea ce antreneaza o augmentare a mobilitatii acestor dinti. -dintii care realizeaza contacte premature, interferente sau dintii bruxomanilor prezinta diferite grade de mobilitate. In general toti dintii supusi unui traumatism ocluzal prezinta largiri ale spatiului periodontal si demineralizari tranzitorii ale osului alveolar. Rezolvarea problemelor ocluzale este urmata de procese de remineralizare si de revenirea la normal a dimensiunilor spatiului perodontal.

MOBILITATEA DENTARA IREVERSIBILA

Sindromul de insuficienta parodontala (Bratu [50]), cu pierderea suportului osos si cresterea bratului de forta corespunzator cu augmentarea coroanei clinice, este singurul incriminat in patogenia mobilitatii dentare ireversibile. Prin mijloace terapeutice adecvate diferitele forme de mobilitate dentara patologica pot fi ameliorate si stabilizate.