Cea mai bună carte pe care am citit-o

Este greu să alegi o carte, una singură, care să înglobeze și să reprezinte tema aleasă. Care carte
merită pe deplin și câștigă cu adevărat acest titlu - „cea mai bună carte”? Care sunt criteriile de
departajare? Pentru că da, această temă poate fi abordată doar din punct de vedere subiectiv. Nu-mi
aduc aminte să fi citit vreo carte care să nu mi se pară bună. Mă lovesc de un zid: pe care o aleg?
Îmi aduc aminte de începuturile mele în ale literaturii: prima amintire, doamna educatoare mă
roagă să le citesc copilor din grupă dintr-o carte – Bambi. În continuare, amintirile îmi sunt
reprezentate de secvențe- iau cărțile vechi ale mamei și, deși la o vârstă fragedă, încerc să-mi imaginez
conținutul din prisma titlului. Prima carte de care îmi aduc aminte că voiam să o citesc cu ardoare –
primul volum Harry Potter, abia intrasem în clasa întâi. Și continui ani la rând cu literatura „science-
fiction”. Îmi aduc aminte de doamnele de la bibliotecă pe care le vizitam cel mult o dată la două zile.
Citeam cu nesaț. Liceul însă m-a lovit puternic: nu credeam că literatura română are atâtea de oferit.
Aici are loc ”click-ul” adevărat, de impact pentru mine, de aici încep să înțeleg adevărata valoare a
literaturii. Nu știu, nu îmi mai aduc aminte cine a făcut asta: Marin Preda? Camil Petrescu? Nichita
Stănescu? Cella Serghi?
I-am luat la rând. Nu am reușit să fac o departajare concretă, cu toții au opere puțin spus bune.
Dar simt că acum, în circumstanțele date de perioada în care ne aflăm, cartea pe care o voi prezenta sub
titlul de „cea mai bună carte pe care am citit-o” este o operă dramatică. Este vorba de „Jocul ielelor” de
Camil Petrescu.
Nu întâmplător am ales această operă. Întotdeauna apreciez construcția personajelor iar
complexitatea personajelor create de Camil Petrescu este uluitoare. În aceste caz este vorba de Gelu
Ruscanu – directorul ziarului „Dreptatea socială”. Încă de aici reiese, în linii mari, tema în jurul căreia
totul se învârte – dreptatea, în note profunde, abstractizată și neadaptată societății în care protagonistul
trăiește. Gelu Ruscanu este încătuşat al idealului de dreptate absolută care este o iluzie, o utopie.
Conflictul prezentat este unul interior, victima acestui conflict fiind Gelu Ruscanu. Asemeni altor
personaje create de Camil Petrescu (Ștefan Gheorghidiu, Andrei Pietraru, Ladima), Gelu este un
căutător al absolutului. Esența conflictului este reprezentată de incompatibilitatea dintre idealul
protagonistului (dreptatea absolută) și aplicarea lui în realitatea concretă. Conștiința lui Gelu Ruscanu
este bântuită de revelațiile ce intensifică drama interioară a personajului.
La baza dramei „Jocul ielelor” stau cunoscutele mituri specifice lui Camil Petrescu: cel al
jocului ielelor și cel al patului procustian. Într-o notă plasată alături de lista personajelor, autorul arată
intenția sa de a defini opera drept o „dramă a absolutului”. Conform mitului ielelor, acestea sunt niște
fecioare care apar noaptea în locuri pustii, dansând în horă. Deși sunt foarte atrăgătoare, ielele nu au
milă, răzbunându-se pe cel care le vede, schilodindu-l. Omul care vede idei absolute este mistuit
lăuntric de jocul lor halucinant şi pedepsit, întocmai cum cel care are curajul să privească dansul ielelor
moare sau înnebuneşte, oricum, devine neom.