Simona Nicoară Curs Resacralizare si Secularizare in lumea moderna

Capitolelel 5-6: Criza fagaduielilor crestine

Proiectul Reformei Catolice:

– a stabilit, pana in secolul al XVIII-lea, o bariera rigida intre ordinul sacrului si cel al
profanului, devalorizand profanul

Odata cu epoca Luminilor, vechea conceptie crestina despre lume a cunoscut o transformare
profunda, sub impactul noilor stiinte si ale spiritului profan
– spiritul stiintific a patruns lent in constiinta oamenilor; a fost lovit de rezistenta teologiei

Pe fondul faptului ca masele inculte erau impregnate mai degraba de superstitii si magie decat
de viziuni crestine, in Franta de exemplu, pentru a contracara aceste convingeri, s-a instituit la
inceputul secolului al XVIII-lea luna mai a Mariei:
– initiativa de crestinare
– epoca Luminilor a lansat, intr-adevar, un proces de curatare privind superstitiile, cu scopul
de a demola miturile crestine in favoarea unei interpretari rationale a lumii si vietii
– secolul al XVIII-lea a reluat si amplificat atitudinile Renasterii: a valorizat omul, bucuria de
a trai si stiinta

Masoneria:
– nasterea ei, prin crearea Marii Loji din Londra in anul 1717, a fost tipica pentru climatul
inceputului de secol al XVIII-lea.
– A urmat crearea de loji in intreaga Europa, spre disperarea Bisericii; Papa Clement al XII-
lea a condamnat masoneria la nivelul infamiei (bula din 1738), la fel si papa Benedict al
XIV-lea (1758)
– desi credeau intr-un Mare Arhitect al Universului, francmasonii repudiau misterul,
disperarile si sperantele legate de Lumea de Dincolo
– masoneria a favorizat accesul noilor cadre culturale ale reprezentantilor burgheziei mici si
mijlocii, negustorimii, antreprenorilor etc.
– puternic implantata in Anglia, Europa continentala, Franta, Tarile de Jos si statele italiene,
masoneria atinge burghezia citadina; se formeaza astfel asociatiile urbane

Asocitiile urbane:
– cultivate
– o veritabila societate, egalitara, elitista si ierarhizata
– membri lor se numeau frati
– majoritatea lojilor de la sfarsitul secolului al XVIII-lea se considerau purtatoare ale unui
adevar ce ar putea asigura binele umanitatii
– masonii se considerau crestini adevarati
 Franta anilor 1750-1775 a cunoscut o detasare de mitologia crestina in favoarea societatii civile
– factori: divizarea Bisericii catolice, prin disputele dintre jansenisti si iezuiti
Papalitatea parea din ce in ce mai neputincioasa, ordinele calugaresti isi dovedeau ineficienta,
energia clerului slabea, stiintele teologice stagnau iar dogmele crestine erau supuse dezbaterii si
combaterii. Catolicismul s-a mentinut in defensiva.

Sub impactul critic al gandirii filosofice, viata monastica si contemplativa este atacata si
umilita; misticismul devine suspect si arhaic
O alta lovitura data catolicismului in secolul al XVIII-lea a fost ostilitatea guvernelor fata de
iezuiti, acestia fiind suspectati de ocultism; expulzarea lor a zguduit puternic autoritatea Bisercii Romei
– iezuitii erau acuzati de faptul ca erau prea indulgenti cu pacatosii si ca se amestecau prea
mult in treburile lumii
– in anul 1761, la Paris, Ordinul iezuit a fost declarat un pericol pentru Stat; in 1764, regele
francez i-a alungat pe iezuiti din teritoriul sau

Decrestinarea:
– la nivel maselor, a insemnat un abandon al conformismului
- spiritul burghez, fascinat de ratiune, s-a emancipat de Biserica pentru a adopta viziunea
unei noi ordini

Secolul al XVIII-lea a schimbat gandirea si comportamentul uman mai ales prin trecerea de la
adevarul crestin la cel intermediat prin ratiune si istorie
– nu s-a multumit doar cu o critica dura, ci a vrut sa doboare Crucea, sa stearga ideea unei
comunicari dintre Dumnezeu si om

Christos in fata judecatii:

– curentele filosofice de dupa Reforma au folosit ratiunea ca arma esentiala impotriva religiei
– incepand cu epoca Luminilor, vechea conceptie crestina asupra lumii a cunoscut o
transformare profunda

– prin Locke si Toland s-a afirmat un crestinism rezonabil prin care Dumnezeu nu este altceva
decat un garant al respectarii legilor naturii; religie fara mistere; presupunea un acord intre
ratiune si revelatia divina, biblica
– la sfarsitul secolului al XVII-lea s-a dezvoltat in cadrul Bisericii Angliei latitudinarismul
/ ostil dogmatismului
/ predica toleranta, legata de cautarea unei religiozitati universale
– se instituie un drept nou, o morala noua, independente de orice teologie; o noua politica ce ii
transforma pe fostii supusi in cetateni

– la mijlocul secolului al XVIII-lea, atacul asupra crestinismului devine unul frontal

– desi protestantii erau mai apropiati de ratiune (fata de catolici), Dumnezeul lor era, de
asemenea, acuzat
– Procesul lui Dumnezeu a invadat discutiile din curtile princiare, saloane, dineuri, braserii,
corespondenta etc.; intrebarea cea mai pregnanta era aceea daca Dumnezeu exista cu
adevarat
– pentru Voltaire, de exemplu, Dumnezeu era un tiran, care desi i-a facut pe muritori dupa
chipul si asemanarea sa, a regretat apoi acest fapt si a inceput sa ii umileasca
 – deismele pretindeau ca il pastrau pe Dumnezeu ca pe un Necunoscut pe care il denumeau
Fiinta; entitatea se afla undeva departe in univers nemaistanjenind civilizatia umana

Epoca luminilor a realizat o relecturare a mostenirii trecutului din toate punctele de vedere:
religios, filosofic, literar, politic, economic etc.
– dupa 1750 directia a fost una de destabilizare continua a traditiei crestine
– Bisericile crestine au condamnat si au blamat tentatia luminatilor de a-l face pe om un
suplinitor al lui Dumnezeu

Caritatea crestina a facut loc, inca din secolul al XVI-lea, asistentei colective; termenul de
binefacere este inlocuit de caritate si mai apoi de filantropie
– ridicarea unor scoli de caritate si spitale in Anglia
– 1780, primele societati de binefacere din Franta

Efervescenta culturala si intelectuala a secolului al XVIII-lea a inclinat prioritar spre valorizarea

individului si vulgarizarea stiintelor; un adevarat optimism salvator
– valori fundamentale crestine cum ar fi fraternitatea, egalitatea si libertatea, au fost convertite
intr-un sens secular; egalitatea devine o nevoie sociala, fraternitatea un pilon al sociabilitatii
iar libertatea este legata de o responsabilitate, care nu privea morala crestina, ci viziunea
organicista a societatii.

Credinta in progres:
– inca din secolul al XVII-lea se pot urmari traseele intelectuale ale credintei in progres,
insotite de proiectiile unui viitor mai bun
– abia in secolul al XIX-lea proiectiile mai sus amintite devin idealuri colective, dominante in
cultura comuna

– pentru a combate reprezentarile crestine pesimiste asupra istoriei, iluminismul de secol

XVIII a recurs la viziunea progresului (de origine crestina chiar; conceptia despre progres se
afla la Sfantul Augustin)
– inca din Renastere s-a resimtit o modificare a perceptiei despre slabiciunea umana si
imperfectiunea lumii; pacatul viciul si greseala au fost dintotdeauna condamnate de
Bisericile crestine
– din secolul al XVII-lea, slabiciunile umane au devenit surmontabile prin ideea de progres
– progresul in epoca moderna se referea la un viitor indeterminat, infigurabil, la o laicizare a
istoriei si departarea acesteia de religie; utopia progresului a facut din stiinta motorul unei
cunoasteri

Cand s-a substituit politica religiei?

– dezvoltarea si expansiunea filosofiei rationaliste a insemnat configurarea unui nou ideal de
viata sociala si de organizare politica
– echilibrul politic si social al secolului al XVIII-lea a trimitea la principiul unitatii europene,
unitate politica ce urmarea sa o substituie pe cea religioasa a vechii crestinatati

– originile secularizarii statului dateaza din momentul nasterii spiritului laic in Evul Mediu,
dar, modernitatea timpurie a fost cea care a marit discrepantele dintre instanta ecleziastica si
cea temporala; marea revolutie franceza din 1789 a deschis o noua era politica, una liberala,
 care a reprezentat un rival foarte periculos pentru Biserica
– trecerea de la teologia libertatii la filosofia libertatii a insemnat un pas inspre modificarea
sensibilitatilor si sociabilitatilor
/ politica se substituie religiei ca principiu de organizare si ca spatiu referential al
societatii
/ structurile si obiceiurile religioase au fost reinvestite regelui, statului si ordinului social
/ institutiile politice au inceput sa se foloseasca de cele religioase.