Un început. Absurd, caut o ușă, o evadare, scriu ce îmi vine în minte acum. Ca și jocul ăla, știi?

Spune
primul cuvânt ce îți trece prin minte acum! -,,duminică,,

De mult îmi doresc să scriu, o poveste, un suflet, o parte din mine sau totul. Nu…niciodată nu e totul. Și
când crezi că știi multe fix atunci îți dai seama că de fapt nu știi nimic.

Scriu și șterg. Ca în viață. Vine o întâmplare, apoi vine următoarea și o șterge pe cea din trecut. E simplu.

Știi, de ceva timp am chestia asta..compar orice cu viața. Și fac multe comparații defapt. Odată veneam
spre casă, 00 și ceva ora. Veneam după o aventură, ajunsesem pe acolo pe unde Bucureștiul e lipsit de
agitație și e liniștit. Și ma apropiam de cămin, în fața mea, la o distanță considerabilă, era o mașină. Și era
mică. Și cu cât mă apropiam de ea se făcea din ce în ce mai mare, la forma ei reală. Brusc, nu știu cum, mi-
a trecut ceva prin minte. Mergeam și mașina era fix ca iubirea. În iubire merg lucrurile treptat, ușor, la
început faci lucruri mici, începi să te cunoști, poate să te autocunoști, iar făcând pași, ajungi să vezi ce
înseamnă iubirea. Vezi, ce banal, dar totuși cu o explicație. Fiecare lucru are o explicație și fiecare lucru
înseamnă ceva. Și totul se întamplă cu un motiv. Nu?

Un început. Absurd, caut o cheie, o soluție, scriu ce îmi vine în minte acum.

Știi când ești răcit, atât de răcit încât nu mai ai gust? Papilele tale gustative au luat-o razna. Nu te mai
bagă în seamă. Și ești pe pastile. (nu, nu te gândi la acele pastile) Începi să le schimbi, vezi că niciuna nu
își face efectul. Pastile banale, din alea de le iau toți la o primă durere. Și apoi vine antibioticul. Pastile
puternice, mai tari. Care își fac efectul. Vezi? E la fel ca în viață. Îți petreci timp cu unii oameni doar ca să
fie, oricum fericit nu ești cu ei, nu au niciun efect asupra ta și nici nu te schimbă în vreun fel. Apoi vine acea
persoană care îți cutremură un pic din toate. Te excită intelectual…și zonal. Te absoarbe din priviri sau
poate chiar reciproc. Nu-i incitant? Te vindecă. Îți dă energie. Îți revii. Vrei să trăiești din nou. Să guști din
tot și toate și să simți, să simți ceva. Acolo.

Un început. Absurd, o ușă, am cheia, deschid, scriu ce îmi vine în minte acum.

Știi când aud notele din corzile chitarei, mi se ridică un strat de emoție. Știi ce înseamnă emoție?
Înseamnă cee ce îți voi da, un fior, un sărut furat, un strop de sentiment, plăcere. Un urlet? Un geamăt?
Știi, cum degetele tale se plimbă pe o coardă și pe alta, iar pe cealaltă, cum se plimbă pe spatele meu, de
sus până jos, ușor, mai apăsat și la distanță, se încălzește, și e un amalgam de falange și de corzi și e
agitație. Ca viața… e o melodie lentă, ușor, mă cuprinde, iar apoi vine în viteză, e imprevizibilul. Știam eu,
îmi place.

Pot să îți simt respirația, să îți văd privirea și să îți citesc reacția. Vreau să te simt acum și mâine. Prezent
și viitor. Vreau să te plimbi pe corpul meu doar cu privirea, cu o falangă, cu vârful limbii, cu palmele, să mă
cuprinzi…Cuprinzi? Nu e nevoie de explicația cuvântului.

Vezi…cum e viața? Stai pe un nor și te duce într-o călătorie.

Un început…al meu, al tău, al nostru