Pr.

Constantin Preda- Saul – care se numește și Pavel- apostolul evreu al

neevreilor
Izvoarele documentare

Materialul de care dispunem pentru a descrie un cadru al vieții și teologiei Sfântului Pavel este cel pe
care ni l-a transmis Noul Testament, epistolele atribuite apostolului și Faptele Apostolilor scrise de
Sfântul Luca, primul său biograf. Acestea constituie ceea ce numim izvoare directe sau izvoarele creștine
canonice. Pe lângă acestea, trebuie să menționăm și izvoarele indirecte creștine apocrife și necreștine.
Între cele creștine apocrife putem aminti, Faptele lui Pavel și Tecla- jumătatea secolului 2 după
Hristos, unde Sfântul Pavel este protagonistul primului roman creștin, Apocalipsa lui PAVEL
datată în secolele 3-4 d. Hr., Martiriul lui Pavel- sec. 4-5 d. Hr. Datele pe care le oferă aceste scrieri
apocrife depind în mod substanțial de cele canonice. În sfârșit pentru a înțelege contextul istoric,
cultural și religios al vieții și activității Sfântului Pavel, trebuie ținut seama și de izvoarele literare,
epigrafice, papirologice și arheologice. Între acestea merită semnalate operele lui Flavius Josephus,
Filon din Alexandria, scrierile de la QUMRAN, apocrife precum 1-2 Enoh și 4 Ezdra, care ne ajută
să lămurim anumite aspecte specifice teologiei pauline, ca morala sa, sau legate de Adam și de
păcatul originar. (Rm. 5, 12-21) La această documentație literară trebuie adăugate inscripțiile găsite în
cetățile antice, în particular cele care se referă la misiunea paulină.

Repere ale cronologiei pauline

Perioada cea mai lungă a vieții sale este cea cuprinsă între momentul convertirii sale și venirea la Roma
ca întemnițat pentru Hristos. Datele cronologice prezente în cartea Faptele Apostolilor și Epistolele
Pauline nu ne permit să elaborăm o cronologie absolut completă și sigură. Punctele de referință cele mai
bine documentabile, dar și disputabile pentru o biografie paulină sunt următoarele:

1 Inscripția proconsulului Galion

Faptul cel mai sigur este dat de aducerea lui PAVEL înaintea proconsulului Galion la Corint, FA 18,12-
17. Dintr-o scrisoare a împăratului Claudiu 41-54 d.Hr. descoperită la Delfi în 1905, coroborată cu un text
din Corpus Inscriptionum Latinarum și cu informațiile lui Dio Cassius, se poate deduce, cu o posibilă dar
improbabilă eroare de un an, că Gallion, fratele cunoscutului filosof Seneca, a fost proconsul al Ahaiei
între luna mai a anului 51 d.Hr. și luna mai a anului 52. Așadar în cursul acestui an Pavel a fost cu
siguranță la Corint.

2 Edictul împăratului Claudiu

Cel de-al doilea reper cronologic este edictul lui Claudiu, care i-a expulzat pe evreii din Roma. Scriitorul
creștin din sec. 5 d. Hr. Orosius datează faptul în al 9-lea an al lui Claudiu, adică în 49 d. Hr.

3 Fuga lui Pavel de la Damasc în timpul regelui Areta

Un al treilea reper pentru a stabili un sincronism între evenimentele trăite de Pavel și cele ale istoriei
profane este oferit de epistola a doua către Corinteni, scrisă către jumătatea anului 50 și confirmată de
Faptele Apostolilor.
4 Întemnițarea lui Pavel la Cezareea Maritimă

În ultimul rând trebuie stabilit anul în care a avut loc schimbarea din post a procuratorilor romani ai
Iudeii, între Antoniu Felix și Porcius Festus. Această schimbare din post a avut loc după arestarea lui
Pavel la Ierusalim, la sfârșitul celei de-a treia călătorii misionare. În timp ce părerea tradițională fixează
schimbarea celor doi procuratori către anul 60 d. Hr., se pare că trebuie acceptat ca fiind mult mai
probabil anul 55, în baza următoarelor izvoare :

Josephus Flavius- Antichități Iudaice

TACITUS- Anale

Suetoniu- Vita Claudii ; Potrivit acestor date, procuratorul Antoniu Felix a fost destituit în anul 55,
succedându-l în același an Porcius Festus. Cronologia tradițională plasează convertirea Sfântului Pavel în
34-35, prima călătorie misionară împreună cu Barnaba între 45-49, Sinodul apostolic 48-49, a doua
călătorie misionară între 50-52, a treia călătorie 53-58, arestarea la Ierusalim și cei doi ani la
Cezareea Maritimă între 57-59 sau 58-60, a doua arestare și martiriul la Roma între 64-68. Potrivit
acestei cronologii, epistolele pauline sunt datate între anii 51- 67 d. Hr.

Un profil biografic

Pavel s-a născut la începutul erei creștine în Tars. Data nașterii sale se poate stabili între anii 5-10 d.Hr.
Potrivit tradiției reproduse de Fericitul Ieronim, familia Sfântului Pavel, ar fi fost originară din Giscala, o
cetate din Galileea de Nord, de unde au emigrat în Tarsul Ciliciei, constrânși de romani. Explicația
dobândirii cetățeniei romane de către PAVEL reiese din FA 22,27-28, în care se arată că părinții săi au
fost cumpărați de un cetățean roman din Tars care i-a eliberat, aceștia căpătând automat cetățenia romană.
Sfântul Pavel primise numele personajului celui mai important al tribului său, Saul, primul rege al lui
Israel. La naștere a primit o stare civilă romană completă, cuprinzând tria nomina: praenomen, nomen și
cognomen. În anagrafele complete ale unui civis romanus erau înscrise toate aceste date, Paulus ar fi fost
cel de-al treilea nume zis cognomen.

În Epistola către Filipeni, în polemica cu misionarii iudeo-creștini care se lăudau cu originea lor iudaică,
Pavel face o listă de șapte titluri prin care evidențiază rădăcinile istorice și anagrafice ale personalității
sale:

1 circumcis a opta zi

2 din neamul lui Israel

3 din seminția lui Veniamin

4 evreu din evrei

5 după lege fariseu

6 în ceea ce privește râvna, prigonitor al Bisericii

7 în ceea ce privește dreptatea cea din Lege, fără de prihană

Pavel a gândit și a scris în limba greacă, limba culturii internaționale de atunci, însă cunoștea de asemenea
ebraica și aramaica pe care le vorbea din familie, precum și latina, limba oficială a administrației romane.

Student fiind la Ierusalim, Saul a fost atras de curentul cel mai influent în rândul populației, și cel mai
deschis noilor adepți, și anume cel al fariseilor. Preot nu putea deveni, deoarece era descendentul
seminiției lui Veniamin

Faptele Apostolilor fac să depindă formația fariseică a lui Pavel în mod direct de Gamaliel 1, la rândul său
ucenicul lui Hillel. Urmând practica fariseilor, a învățat să exercite o muncă manuală, care consta în
fabricarea de corturi sau învelitori, pături, precum și tot felul de prelucrări în piele și în domeniul textil.

Zelul și acrivia sa față de lege nu depindeau numai de propria formație, ci se explică și prin atitudinea față
de noua lucrare, «sectă» care se forma în interiorul iudaismului, adică însuși creștinismul.

Cu toate că a fost aproape contemporan cu Iisus din Nazaret, se pare că nu l-a cunoscut în mod personal,
după cum reiese din 2 Co. 5, 16: «chiar dacă am cunoscut pe Iisus după trup, acum nu-L mai cunoaștem».
Acest text trebuie înțeles în sensul că el se referă la trecutul lui Pavel ca fariseu, persecutor al creștinilor și
dușman al lui Hristos și nu la faptul că l-ar fi cunoscut personal pe Iisus înainte de Înviere.

Starea civilă a Sfântului Pavel

El s-ar fi despărțit de soție de comun acord în urma convertirii sale la credința în Hristos și mai ales
pentru a se dedica vieții apostolice și misiunii itinerante. Ipoteza că Pavel s-ar fi căsătorit la IERUSALIM
înainte de experiența sa de pe drumul Damascului se întemeiază pe faptul că era firesc ca un evreu să se
căsătorească și astfel să urmeze tradiția părinților și porunca divină de la creație. Potrivit etapelor vieții
descrise de Rabbi Jehuda ben Tema, un tânăr evreu trebuia să se căsătorească la vârsta de 18 ani. E.
Renan o identifică pe soția lui Pavel cu Lidia, comercianta de purpură, originară din Tiatira, convertită de
Sfântul Pavel la Filipi.

Chemarea de către Dumnezeu și descoperirea lui Iisus Hristos

Luca a construit imaginea unui Pavel fulgerat de o lumină, aruncat la pământ într-o stare de orbire și
astfel condus la Damasc, apoi vindecat și botezat de Anania, un om al Bisericii care-i conferă mediere și
legitimitate bisericească. Iar în această învăluire de lumină aude un glas care-i zice Saule, Saule, de ce
Mă prigonești?...Greu îți este să lovești cu piciorul în țepușă, adică este inutil să opui rezistență unei
puteri mai mari decît tine.

În tentativa de a contura diferitele modele de convertire, despre sf. Pavel nu se poate spune că el a fost
convertit din punct de vedere religios, în sensul că a trecut de la o religie, iudaismul, la alta, creștinismul.
Elementul fundamental de care trebuie ținut seama este cel care se referă la modelul de religie ales:
creștinismul secolului I d. Hr., nu reprezintă o religie autonomă față de iudaism; creștinismul este
prezentat cu numele simbolic «calea» și aparține iudaismului, socotit forma cea mai elevată, chiar
apocaliptică a iudaismului.

Saul a fost iluminat de Dumnezeu și a descoperit Calea care este Hristos Iisus (cf. FA 9,2) tocmai în
momentul în care a pus la cale persecutarea creștinilor. Această precizare necesară despre raportul dintre
iudaism și creștinism implică faptul că nu se poate concepe „convertirea" lui Pavel în sensul că el ar fi
trecut de la o religie la alta. Pavel l-a recunoscut pe Iisus ca Mesia în cadrul firesc al iudaismului însuși,
mai bine spus i s-a revelat în acest context.

În drum spre Damasc Pavel a căzut «de sus», de la înălțimea convingerilor sale, putem spune că
Dumnezeu l-a convertit pe Saul, i-a răsturnat întreg sistemul de valori, i-a schimbat viața pe care a trebuit
să și-o refacă în mod diferit. În urma experienței el insistă asupra condiției sale de apostol din inițiativa lui
Dumnezeu, «chemat», «uns», «consacrat», din pântecele mamei sale după cum Dumnezeu a binevoit.
Pavel se simte chemat precum profeții VT, Ieremia și Isaia. Unicitatea acestei prime întâlniri cu Hristos
este raportată nu numai la chemarea sau revelația Sf. Pavel ci și la misiunea sa printre neamuri.

Interpretarea primei întâlniri a lui Pavel cu Hristos înviat: ca o revelație și o chemare în mod direct
relaționate cu misiunea istorică, printre neamuri, care poate fi verificată. Sf. Luca în faptele ap. prezintă
toate momentele dramatice ale vieții sale, alegerile decisive pentru misiunea sa ca fiind precedate de o
stare de vedenie duhovnicească, de întâlnire cu Hristos preaslăvit prin înviere.

Misiunea pentru neamuri

În acest punct al vieții lui Pavel, un rol important l-a avut Barnaba care, nu numai în Biserica din
Antiohia, dar și în cea din Ierusalim, se bucura de o stimă deosebită și deținea exact rolul unui mistagog,
el este cel care l-a prezentat pe Pavel apostolilor din Ierusalim (FA 9,27) și s-a dus să-l readucă după o
lungă perioadă de tăcere la Tars, unde se retrăsese la o viață privată. Din aceeași comunitate a Antiohiei,
Barnaba și Pavel au fost aleși pentru prima lor călătorie misionară (FA 13,3), care s-a realizat între 45-48
d. Hr., tovarășul de drum a fost Ioan, numit și Marcu, pe care tradiția creștină l-a identificat cu autorul
celei de-a doua evanghelii. În ciuda situației de solitudine în care Pavel s-a aflat chiar și față de Barnaba și
Marcu, care apoi se despărțiseră de el pentru o misiune proprie, Pavel s-a hotărât să întreprindă o a doua
călătorie misionară între 50-52 d Hr., care va fi importantă pentru întemeierea comunităților creștine în
Grecia. Imediat după această călătorie, Pavel a întreprins cea de-a treia călătorie misionară între 53-57 d.
Hr. care se va dovedi în mod particular importantă pentru redactarea principalelor sale epistole (Corinteni,
Galateni, Romani, Filipeni, Filimon). Ultima călătorie a lui Pavel, realizată în urma colectei pe care a
făcut-o în mod personal în beneficiul săracilor din Biserica Ierusalimului, este cea care-l va purta, ca
cetățean roman întemnițat, în așteptarea judecății împăratului, de la Cezareea Maritimă la Roma. Nici o
sursă neotestamentară nu amintește în mod explicit vreo călătorie a Sfântului Pavel în Spania sau de
revizitarea comunităților din răsărit, din estul Mediteranei, deși Pavel însuși, în concluzia epistolei către
Romani, își exprima dorința de a ajunge în Spania.

Constituția fizică, ghimpele în trup, și reprezentarea iconografică

Din epistolele Sfântului Pavel putem să ne facem o idee despre condiția psiho-fizică a Sfântului Pavel și a
intensei sale activități. Se calculează că, în 15 ani de călătorii Sfântul PAVEL a parcurs aproape 10.000
km, trecând prin Podișul Anatolic, de la o altitudine de 1000 m, și ajungând pe coastele Mării Egee în
regiunile Asiei, din Macedonia până în Grecia și Roma sau chiar Spania.

Ghimpele din trup

În 2 Cor. 12, 7, Sfântul Pavel afirmă datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă
bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Ghimpele în trup se referă la o suferință sau la o supărare
permanentă pe care Sfântul Pavel o atribuie unei hotărâri divine. El precizează că instrumentul acestei
condiții dureroase și umilitoare este un trimis al satanei. În tradiția biblică și iudaică, bolile fizice și
nenorocirile sunt atribuite lucrării celui potrivnic, Satanei, chiar dacă Satana, după cum reiese din cazul
lui Iov, acționează numai cu îngăduința lui Dumnezeu.

Sf. Pavel afirmă că s-a rugat cu insistență Domnului ca să-l elibereze. Însă Domnul în rugăciune îi
descoperă însemnătatea paradoxală a acestei situații: «îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se
desăvârșește în slăbiciune».

Aluzia la «un înger al satanei» se referă la o cauză externă și personală a suferinței; anterior îi definise pe
adversarii săi de la Corint ca fiind «slujitori ai satanei». Din context reiese că expresia metaforică
«ghimpele în trup» nu poate fi identificată cu ispitiri, în sensul de seduceri, pofte carnale sau atracții ale
răului atribuite lui satana. Este vorba deci de o boală cronică care-l chinuia și-i crea stări de neplăcere.

Cu toată această neputință sau slăbiciune, Pavel demonstrează o mare capacitate de muncă în înfruntarea
oboselii și stresului psiho-fizic. Pentru a face ceea ce a făcut, Pavel trebuia să aibă o sănătate bună și o
constituție fizică robustă.

Singura ipoteză care poate fi avansată se referă la faptul că Pavel prin «ghimpele în trup» vrea să descrie
opoziția manifestată față de slujirea sa sub toate formele dar și faptul că bisericile întemeiate de el nu se
ridicau la nivelul așteptărilor sale.

Aspectul fizic și reprezentarea iconografică

Contrastul dintre aspectul fizic sărman, smerit al apostolului și fascinația duhovnicească pe care o exercita
el sunt redate în ultimul portret creionat al Sfântului Pavel, care a ajuns pâna la noi datorită unei srieri
apocrife creștine din sec. II d. Hr. intitulată Faptele lui Pavel și Tecla. Un creștin din Iconiu, Onisifor,
iese în întâmpinarea lui Pavel pe strada regală, care ducea de la Efes la Listra. Aici el observă în mod
atent trecătorii pentru a-l recunoaște pe Pavel. De fapt el nu îl cunoaște în mod fizic ci numai
duhovnicește. În cele din urmă el îl zărește pe Pavel și îl recunoaște numai datorită descrierii pe care i-o
făcuse Tit: «era un om mărunțel, chel, cu picioare strâmbe, cu sprâncenele îmbinate, cu nasul ușor coroiat,
un om plin de har, uneori însă avea înfățișare de om, alteori înfățișarea unui înger».

Arestarea la Ierusalim, procesul la Cezareea Maritimă și moartea Sf. Pavel la Roma.

Sf. Luca reconstituie istoria ultimilor ani din activitatea Sf. Pavel, relatează întâmplările dramatice ale
arestării sale în piața din fața templului din Ierusalim. Îl suspectau pe Pavel că ar fi introdus în zona sfântă
un păgân.

În calitate de cetățean roman a putut conta însă pe protecția oferită de legislația imperială. De aceea a fost
scos de sub jurisdicția legilor iudaice. A fost transferat de la Ierusalim la Cezareea, unde își avea reședința
prefectul roman al Iudeii, și pus în fața iudeilor care-l acuzau și care nu au reușit până la urmă să-și
probeze acuzele. Înaintea autorităților acestea se reduceau în esență la un singur capăt de acuzare: Pavel
tulbură ordinea publică deoarece este împotriva legii și instituțiilor poporului său.
În cele din urmă pentru a scăpa de presiunile adversarilor săi iudei Pavel face apel la judecata împăratului,
astfel ajunge să fie trimis întemnițat la Roma. Apostolul, deși în stare de detenție, timp de doi ani a
continuat să propovăduiască împărăția lui Dumnezeu și să învețe cele despre Domnul Iisus Hristos, cu
toată indrăzneala și fără nici o piedică.

Asemenea Mântuitorului, Ap. Pavel nu poate fi incriminat pentru nimic care să-l facă vrednic de moarte.
Numai ostilitatea și încrâncenarea iudeilor l-au târât înaintea tribunalului roman, unde însă de mai multe
ori este declarat nevinovat.

Prima mărturie despre moartea lui Pavel la Roma o avem în epistola scrisă de Clement Romanul la
sfârșitul sec. I. Tertulian, un scriitor creștin din Cartagina, spre sf. sec. II d. Hr., în lucrarea «De
praescriptione haereticorum» și cea intitulată «scorpiace», oferă informații ce concordă cu «relatarea
martiriului Ap. Pavel» din scrierea apocrifă numită Faptele lui Pavel. Potrivit acestei scrieri, apostolul la
Roma se apără cu îndrăzneală în fața împăratului Nero, în cele din urmă, potrivit legislației romane, fiind
condamnat la moarte prin decapitare. În acest caz, moartea apostolului trebuie plasată în anii 62-63 d. Hr.
Când Pavel a murit la Roma avea în jur de 60 de ani. Sărbătoarea Sfinților Ap. Petru și Pavel este foarte
veche. Ea nu comemorează data morții celor doi apostoli, care ne este necunoscută, ci transferarea
sfintelor moaște ale celor doi în Catacombele Sfântului Sebastian în 29 iunie 258.

Moartea lui Pavel la Roma reprezintă împlinirea misiunii încredințate de Hristos înviat ucenicilor săi,
deoarece din acest centru al lumii, mărturia lor să ajungă până la marginile pământului.