O scrisoare pierduta

de I.L. Caragiale
Comedie

Ion Luca Caragiale (1852 -1912), dramaturg şi prozator, a fost un observator lucid şi
ironic al societăţii româneşti din vremea lui, un scriitor realist şi moralizator, un excepţional
creator de oameni şi de viaţă. Comediile sale - "O scrisoare pierdută", "D-ale carnavalului", "O
noapte furtunoasă" şi "Conu Leonida faţă cu reacţiunea" - ilustrează un spirit de observaţie
necruţător pentru cunoaşterea firii umane, de aceea personajele lui trăiesc în orice epocă prin
vicii, impostură, ridicol şi prostie. El foloseşte cu măiestrie satira şi sarcasmul, pentru a ilustra
moravurile societăţii româneşti şi a contura personaje dominate de o tară (defect) morală
reprezentativă pentru tipul şi caracterul uman. întrucât Caragiale a dat viaţă unor tipuri umane
memorabile, unor tipologii unice în literatura română, Garabet Ibrăileanu afirma că
dramaturgul face "concurenţă stării civile", iar Tudor Vianu considera că formula artistică a lui
Caragiale este "realismul tipic".
Caragiale a avut intenţia de a contribui la îndreptarea moravurilor sociale, fiind adeptul
cugetării clasice, "ridendo câştigat mores" ("râsul îndreaptă moravurile"), idee pe care o afirmă
el însuşi, convins fiind că "nimic nu arde mai rău pe ticăloşi decât râsul".
In comediile sale I.L.Caragiale rămâne fidel propriei concepţii, conform căreia cuvântul este
cea mai sinceră exprimare a gândirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia,
incultura, demagogia Sl fariseismul: "Niciodată gândirea n-are alt vrăjmaş mai cumplit decât
vorba, când aceasta nu-i vorbă supusă şi credincioasă, nimic nu arde pe ticăloşi mai mult ca
râsul".
Comedia "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes răsunător pe
scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la data de 13 noiembrie 1884.
Tema: "O scrisoare pierdută" este o comedie realistă de moravuri politice, ilustrând
dorinţa de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputaţi. Pe
fondul agitaţiei oamenilor politici aflaţi în campanie electorală, se nasc conflicte între
reprezentanţii opoziţiei - Caţavencu şi grupul de "intelectuali independenţi" - şi membrii
partidului de guvernământ- Ştefan Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi şi
Brânzovenescu, personaje ridicole puse în situaţii comice, cu scopul de a satiriza moravurile
politice ale vremii.
Semnificaţia titlului: "O scrisoare pierdută" ilustrează simetria clasică a piesei,
sintetizând, totodată, intriga subiectului. Prima scrisoare de amor, trimisă de Tipătescu Zoei,
este pierdută de aceasta, găsită de Cetăţeanul turmentat, care o "pierde" pentru că i-o fură
Caţavencu, iar acesta o pierde - la rândul Iui - şi o găseşte din nou Cetăţeanul turmentat care o
înapoiază "andrisantei", închizând astfel cercul. Cealaltă "scrisorică de amor" este a unei
doamne din înalta societate bucureşteană către o "persoană însemnată... da becher" şi găsită de
Dandanache în buzunarul paltonului acestuia, care-i fusese musafir. De data aceasta
"scrisorică" este pierdută definitiv de becherul bucureştean, care nu o mai primeşte înapoi,
pentru că "mai trebuie s-aldată". în ambele situaţii, scrisoarea de amor este totodată şi o armă
politică, deoarece, tocmai pentru că este pierdută de persoane influente în viaţa politică şi găsită
de oameni politici dornici de a parveni, devine obiectul de şantaj cel mai eficient şi singura cale
pentru a-şi asigura victoria în alegeri.
Piesa este structurată în patru acte, fiecare dintre ele fiind alcătuit din mai multe scene.
Personajele piesei, numite de către autor "persoane", sunt menţionate cu numele şi statutul
social pe care îl are fiecare în cadrul comediei. Perspectiva spaţială este reală şi deschisă, fiind
precizată de către autor, iar timpul în care se petrec întâmplările este plasat Ia sfârşitul secolului
al XIX-lea: "în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre". Relaţiile temporale sunt în cea
mai mare parte cronologice, adică prezentate în ordinea derulării evenimentelor, iar în câteva
situaţii perspectiva temporală este discontinuă, în care se remarcă alternanţa temporală a
întâmplărilor, prin flash-back.
Construcţia şi momentele subiectului:
Expozitiunea. Acţiunea actului I se desfăşoară în casa prefectului Ştefan Tipătescu, decorul
indicând o anticameră în care se află gazda şi Ghiţă Pristanda, poliţaiul oraşului. Prefectul
judeţului citeşte indignat un articol din ziarul Iui Nae Caţavencu, "Răcnetul Carpaţilor", în care
este numit "vampir". Servil, Ghiţă aprobă atitudinea de revoltă a prefectului -"Eu vampir,
ai?..."- printr-un tic verbal, "curat", pe care-1 alătura comentariilor acestuia: "curat caraghioz",
"curat mişel", culminând cu o contradicţie în termeni, "curat murdar". Poliţaiul îi relatează apoi
prefectului misiunea pe care o avusese în noaptea precedentă, aceea de a-i spiona pe inamicii
politici, trăgând cu urechea la ferestrele casei lui Nae Caţavencu. Cu acest prilej, Ghiţă se
plânge de precara situaţie financiara in care se zbate şi, prin intruziune narativă, îi povesteşte
prefectului despre dificila profesie de poliţai şi despre familia lui numeroasă - "nouă copii" - şi
un nenit mic - "famelie mare, renumeraţie mică, după buget". Tipătescu îi reproşează, cu
simpatie şi amuzament, afacerea pe care Pristanda o făcuse cu steagurile cumpărate pentru
pavoazarea oraşului, în cinstea apropiatelor alegeri. Ghiţă îşi însuşise o sumă importantă,
deoarece, din 44 de steaguri el achiziţionase numai 14-15 bucăţi. Ca să se dezvinovăţească,
poliţaiul adună greşit şi numără de mai multe ori aceleaşi steaguri: "Două la primărie, optspce,
patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci...", fiind silit să
recunoască în final, încântat, că "a tras frumuşel condeiul".

Intriga:
Este relevată de episodul realizat prin flash-back şi intruziune narativă, în care Ghiţă Pristanda
îi relatează prefectului Tipătescu întâmplarea petrecută în seara precedendă. în casa lui Nae
Caţavencu, şeful partidului independent, aflat în opoziţie, se adunaseră intelectualii,
"dăscălimea" oraşului, între care Ionescu, Popescu, popa Pripici, "toată gaşca-n păr". Pristanda
ascultă la fereastra acestuia şi află un fapt ce va deveni hotărâtor pentru subiectul piesei:
Caţavencu se afla în posesia unui document foarte important. El "scoate o scrisorică din
portofel" şi susţine entuziasmat, că vor vota pentru el în apropiatele alegeri toţi cei aflaţi acum
la putere. Poliţaiul nu putuse afla despre ce fel de document era vorba pentru că închiseseră
geamurile. Tipătescu nu se îngrijorează prea tare şi se pregăteşte pentru a merge Ia Zaharia
Trahanache. Rămas singur, Ghiţă Pristanda meditează - printr-un monolog • la statutul de
poliţai aflat în slujba personală a celor de la putere şi o citează pe nevasta sa, care-1 învăţa cum
să se comporte cu şefii: "Ghiţă, Ghiţă, pupă-1 în bot şi-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl
flămând...".
Desfăşurarea acţiunii:
Zaharia Trahanache, preşedintele partidului de guvernământ, filiala judeţului X, vine acasă la
Tipătescu agitat şi indignat de societatea coruptă şi meschină, în care domină "enteresul şi iar
enteresul...". El citează admirativ dintr-o scrisoare a fiului său, student la Bucureşti: "unde nu e
moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!". Enervat la culme,
Trahanache îi relatează lui Tipătescu - prin flash-back - că fusese chemat de Nae Caţavencu la
redacţia ziarului, care-i arătase o scrisoare de amor a prefectului către Joiţica, soţia lui.
Tipătescu se înfierbântează, fiind speriat în sine că relaţia amoroasă cu Zoe va fi făcută publică
şi ameninţă că o să-I distrugă pe Caţavencu.

Comicul de situaţie:
Al acestei scene este monumental, deoarece Trahanache este cel care îl consolează pe
Tipătescu, susţinând că scrisoarea este o plastografie (un fals) ordinară, deşi, amplifică el, cu
subînţeles, spaima prefectului, scrisul seamănă atât de bine, încât "să zici şi tu că e a ta, dar să
juri, nu altceva, să juri!". Trahanache redă, din memorie, textul scrisorii, adăugând, aluziv, şi
explicaţiile împrejurârilot concrete, precise, identificând exact momentul întâlnirii amoroase
dintre cei doi: "Scumpa mea Zoe, venerabilul (adică eu) merge deseară la întrunire (întrunirea
de alaltăieri seara). - Eu (adică tu) trebuie să stau acasă, pentru că aştept depeşi de la Bucureşti,
la care trebuie să răspunz pe dată; poate chiar să mă cheme ministrul la telegraf. Nu mă aştepta,
prin urmare, şi vino tu (adică nevastă-mea, Joiţica), la cocoşelul tău (adică tu) care te adoră, ca
totdeauna, şi te sărută de o mie de ori, Fănică... (priveşte lung pe Tipătescu, care e în culmea
agitaţiei)". Nae Caţavencu îl ameninţase că va publica scrisoarea în ziarul "Răcnetul
Carpaţilor", al cărui proprietar era şi va afişa originalul "în cercevea, ca s-o vază oricine-o
pofti".
Tipătescu este "turbat" de mânie, spre dezamăgirea lui Trahanache, care crede că acesta "n-are
cumpăt", deoarece un om politic ar trebui sa ştie să se stăpânească şi să nu-şi dezvăluie
sentimentele, mai ales când e vorba de adversarii politici: "nu face pentru un prefect". Zoe este,
la rândul ei, disperată şi foarte înspăimântată de consecinţele publicării scrisorii de către
Caţavencu, chiar dacă bărbatul ei nu credea că e adevărată. Fusese şi ea chemată la redacţia
ziarului şi Caţavencu îi promisese că îi va înapoia scrisoarea dacă îi va asigura alegerea în
funcţia de deputat. De aceea femeia îl trimisese pe Pristanda să cumpere cu orice preţ
scrisoarea de la Nae Caţavencu.
Brânzovenescu şi Farfuridi, doi membri marcanţi ai partidului de guvernământ, consideră că
este ceva necurat în vizitele pe care Trahanache, Zoe şi Ghiţă le fac de azi dimineaţă inamicului
lor politic, Nae Caţavencu şi-i arată prefectului un fluturaş tipărit, prin care se anunţa ca sigură
alegerea lui Caţavencu în funcţia de deputat. Cei doi îi bănuiesc pe fruntaşii partidului de
trădare, fiind de altfel de acord cu această atitudine, dar ar dori să participe şi ei: "trădare să fie,
dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi!...".
Cetăţeanul turmentat soseşte şi el acasă la Tipătescu pentru a-i înapoia scrisoarea pe care o
găsise pe stradă şi care era adresată de el coanei Joiţica, dar constată amuzat că i-o furase
Caţavencu. Pe când el citea scrisoarea din curiozitate, sub un felinar, fusese surprins de "d.
Nae" care recunoscuse scrisul prefectului şi care îl invitase "la o ţuică", apoi "dă-i cu bere, dă-i
cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere", până se îmbătase si adormise.
Pristanda comunică lui Tipătescu şi Zoei că Nae Caţavencu ceru în schimbul scrisorii ori "o
mie de poli" ori mandatul de deputat, Trahahanache descoperise o poliţă falsificată de
Caţavencu, prin care acesta isi însuşise ilegal banii fundaţiei şi cu care intenţionează să-1
şantajeze la rândul său.
Acţiunea actului al II-lea se petrece în aceeaşi anticameră a lui Tipâtescu, unde Trahanache,
Farfuridi şi Brânzovenescu cercetează listele electorale şi calculează voturile pe care le vor
obţine în apropiatele alegeri.
Ei însemnează cu roşu numele alegătorilor care votează cu partidul lor, iar cu albastru pe
ceilalţi, ştiind toate detaliile privitoare la situaţia actuală a averii fiecăruia. Statutul de alegător
era dat de proprietăţile sau de posesiunile pe care le avea cetăţeanul, fiind şi singurul criteriu
care îi dădea sau nu drept de vot. Farfuridi recurge chiar la şantaj pentru electorii care au
procese pe rol, deoarece - în calitate de avocat - el poate aranja câştigarea sau pierderea
procesului, punând condiţia ca aceştia să voteze cu partidul lor. Ticul verbal al lui Trahanache,
"ai puţintică răbdare", exprimă reacţia acestuia în orice situaţie, inclusiv atunci când Farfuridi îl
acuză că trădează "interesele partidului". El apără integritatea morală a lui Tipătescu, pe care-1
consideră om de nădejde, loial partidului, ba, mai mult, că "a făcut servicii partidului, judeţului,
ţării...şi mie, ca amic, mi-a făcut şi-mi face servicii, da!...". Acuzându-i că nu se pricep la
politică, Trahanache le reaminteşte că numele candidatului pentru postul de deputat nu a fost
comunicat încă de la centru, dar trebuie să vină din moment în moment "pe sârmă", prin
"telegraf.
Farfuridi şi Brânzovenescu rămân impresionaţi de personalitatea puternică a lui neică Zaharia,
dar, înfricoşaţi de eventuala trădare, se hotărăsc să trimită o telegramă la Bucureşti, "la
Comitetul Central, la minister, la gazete", prin care să informeze despre prefectul trădător dar
pe care se tem să o semneze: "Trebuie să ai curaj ca mine! trebuie s-o iscăleşti: o dăm
anonimă!".
Printr-un monolog, Pristanda relatează publicului (cititorului) -Prin Jlash-back cum îi
percheziţionase casa lui Caţavencu "prin toate colţişoarele", cum acesta protestase în numele
constituţiei că i se violează domiciliul şi cum Ghiţă răspunsese prompt: "curat violare de
domiciliu! da` umflaţi-1!", după care îl arestase având "ordin verbal de la conul Fanică", deşi
scrisoarea nu era de găsit. Zoe Trahanache este enervată la culme pentru arestarea lui
Caţavencu, mai ales că citise o ştire publicată în gazeta "Răcnetul Carpaţilor", prin care cititorii
erau anunţaţi că în numărul a doua zi se va reproduce "o interesantă scrisoare sentimentală",
ceea ce iseamnă că degeaba îl arestaseră pe Caţavencu, întrucât oamenii lui îi guiţau ordinele şi
le duceau la îndeplinire. Tipătescu este îngrijorat odata in plus, deoarece găsise la telegraf
anonima pe care o trimiseseră Farfuridi şi Brânzovenescu şi o oprise, dar dacă mai erau şi
altele?! Zoe. propune ca soluţie alegerea lui Caţavencu pentru funcţia de deputat, fiind singura
cale prin care pot căpăta înapoi preţioasa scrisoare. Pentru a-l convinge pe Fănică să-i dea
voturile lui Caţavencu, ea recurge la toate tertipurile feminine: plânge, leşină, apoi devine
energică, ameninţătoare Este hotărâtă să facă orice pentru a recupera scrisoarea, mergând până
la decizia: "îl sprijin eu, îl aleg eu", deşi femeile nu aveau atunci drept de vot Ea se baza însă pe
influenţa hotărâtoare pe care o avea asupra soţului său care era preşedintele partidului în judeţul
respectiv.
Caţavencu este adus din arest în casa prefectului pentru a negocia înapoierea scrisorii şi, printr-
un monolog care ilustrează parvenitismul personajului, Caţavencu îşi exprimă deviza după care
se conduce în viaţă, "scopul scuză mijloacele", pe care, incult fiind, i-o atribuie "nemuritorului
Gambetta", om politic francez din acea vreme, pe când sloganul respectiv aparţine lui Niccolo
Machiavelli, exprimat în cartea "Principele".
Discuţia dintre Caţavencu şi Tipătescu degenerează în scandal, deoarece avocatul nu vrea să
înapoieze scrisoarea decât în schimbul postului de deputat, deşi prefectul îi oferise diferite
funcţii: "Vreau... mandatul de deputat [...] nimic altceva! nimic! nimic!". Caţavencu îşi susţine
şantajul cu hotărâre, conflictul politic devine violent, Tipătescu se repede "turbat" la el cu un
baston, iar acesta începe să răcnească: "Ajutor! Săriţi! Mă omoară vampirul! prefectul asasin!
ajutor!".
Zoe temperează situaţia conflictuală şi, cu un calm aparent, îi promite lui Caţavencu mandatul
de deputat în schimbul scrisorii -"eu te aleg, eu şi cu bărbatul meu; mie să-mi dai
scrisoarea..."-, Tipătescu cedează şi el şi-i promite că "poimâine eşti deputat!...". Cetăţeanul
turmentat revine în casa prefectului, insistând să i se răspundă la întrebarea: "eu cu cine
votez?". Prefectul îl îndeamnă, sarcastic, sâ-i dea votul "Iui onorabilul d.Caţavencu... Pentru
aşa alegător, mai bun ales nici că se putea...". Farfuridi şi Brânzovenescu, găsindu-1 pe
Caţavencu în casa prefectului, ameninţă că vor demasca trădarea la ziar, la Bucureşti, la
Comitetul electoral central, pe când Caţavencu, în entuziasmul promisiunilor, îi aduce un elogiu
ridicol lui Tipătescu, "prefectul cel mai onest! [...] Cel mai integru! [...] Cel mai credincios!...",
uitând cu desăvârşire că-i spusese - până nu demult - "vampir" şi "prefectul asasin • Ghiţă
Pristanda aduce o depeşă "fe-fe urgentă" sosită prin telegraf, în care prefectul este anunţat că
trebuie să aleagă pentru postul de deputat pe "d. Agamemnon Dandanache. Se face din aceasta
pentru d-voastră o înaltă şi ultimă chestie de încredere". Toţi cei prezenţi rămân încremeniţi
Zoe şi Caţavencu se revoltă, găsind ca unică soluţie să pornească lupta contra guvernului.

Punctul culminant:
Acţiunea actului al III-lea se petrece în sala cea mare a primăriei, unde Zaharia Trahanache
prezidează ultima adunare lectorală de dinaintea alegerilor şi la care sunt prezenţi alegători,
cetăţeni, public. Zoe şi Tipătescu încearcă să-1 convingă pe Trahanache să anunţe candidatura
Iui Caţavencu, dar acesta descoperise poliţa falsificată, prin care Caţavencu îşi însuşise cinci
mii de lei de la Societatea "Aurora Economică Română", pe care o conducea. în acest fel, ei
răspund şantajului cu şantaj şi hotărăsc ca Trahanache să anunţe candidatura lui
Agarniţă Dandanache.
Farfuridi rosteşte de la tribună discursul electoral, dar este mereu întrerupt de către opoziţie cu
fluierături şi cu tot felul de comentarii ironice. Platitudinea ideilor prezentate determină
auditoriul să vocifereze, discursul lui Farfuridi fiind penibil şi incoerent, confuz şi agramat,
ilustrând un comic de limbaj monumental, fapt ce reiese din nonsensul şi ridicolul/razei, care
ilustrează imbecilitatea personajului, incapacitatea lui intelectuală, culminând cu memorabila
contradicţie în termeni: "Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar atunci
să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe
colo, şi anume în punctele... esenţiale... Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!".
Conflictul dintre opoziţie şi membrii partidului de guvernământ se amplifică prin dialogul
agitat dintre cele două grupuri reprezentate de Caţavencu şi, respectiv, de Farfuridi. Caţavencu
rosteşte cu emfază fraze aberante şi demagogice, confundând din nou maximele unor
personalităţi celebre, incultura sa reieşind din comicul de limbaj. El spune "oneste bibere", în
loc de "honeste vivere", expresie care s-ar traduce "să bei cinstit" şi nu "să trăieşti cinstit" aşa
cum este aforismul latin.
Discursul lui Nae Caţavencu, în calitate de candidat din partea opoziţiei, este fals emoţionant,
lacrimogen şi demagogic, frazele pline de emfază sunt sforăitoare, patetice, ipocrite şi fără sens
(nonsens): "Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire.
[...] Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în ţara noastră!". Candidatul anunţă
înfiinţarea societăţii enciclopedice-cooperative "Aurora Economică Română", a cărei abreviere,
A.E.R., este sugestivă pentru statutul de societate fantomă.
Trahanache anunţă drept candidat pe domnul Agarniţă Dandanache, în sală se iscă o încăierare
cu strigăte, huiduieli şi fluierături intre reprezentanţii celor două grupuri politice, peste care
Caţavencu raccneşte din toate puterile, încercând să facă publică relaţia amoroasă dintre prefect
şi Zoe Trahanache şi aducând ca dovadă scrisorica de amor în învălmăşeala creată, Caţavencu
îşi pierde pălăria şi o dată cu ea scrisorica de amor, care fusese pusă în căptuşeală, de aceea nu
reuşise nimeni s-o găsească.
Acţiunea actului a) IV-lea se petrece în grădina casei lui Trahanache, în ziua alegerilor. Zoe şi
Tipătescu sunt foarte agitaţi şj îngrijoraţi pentru că Nae Caţavencu dispăruse de două zile şi ei
se temeau că punea la cale un plan diabolic pentru a face publică scrisoarea de amor şi a-i
distruge. Prefectul este preocupat şi de primirea pe care trebuia să i-o facă lui Agamiţă
Dandanache, care vine însoţit protocolar de Zaharia Trahanache. Dandanache vorbeşte "peltic
şi sâsâit" şi, deşi face cunoştinţă cu toţi trei, îi confundă tot timpul, referindu-se mereu la Zoe
ca la nevasta prefectului, fiind incapabil să ţină minte cine este fiecare dintre ei. Trahanache îl
asigură pe Agamiţă de câştigarea alegerilor, deşi acestea nu se finalizaseră, iar lui Dandanache i
se pare firesc să ocupe postul de deputat, considerând că are merite politice deosebite,
argumentând ridicol: "eu... care familia mea de la patuzsopt în Cameră...".
Ameţit de drum, Agamiţă le relatează lui Tipătescu şi Zoei împrejurarea prin care ajunsese
candidat în judeţul lor, după ce mai întâi fusese respins de comitetul central pentru că nu era
"marcant". Dandanache povesteşte cum, într-o seară, cineva, "persoană însemnată... da becher"
(becher - celibatar, necăsătorit), jucase cărţi acasă la el şi îşi uitase paltonul. Căutându-1 în
buzunare, găsise o scrisorica de amor "către becherul meu, de la nevasta unui prietin, - nu spui
ţine... persoană însemnată". Dandanache îl şantajase pe "becher" cu scrisoarea găsită,
ameninţându-l că dacă nu-i asigură alegerea în Camera Deputaţilor, o s-o publice în ziarul de
scandal "Războiul". Zoe şi Tipătescu sunt înmărmuriţi de asemănarea situaţiilor şi de faptul că
Dandanache nu înapoiază scrisoarea, ci o păstrează, pentru că "mai trebuie s-aldată... La un caz
iar... pac! la «Răsboiul»". Tipătescu monologhează, siderat şi cu ironie amară, despre ticăloşia
lui Dandanache şi se gândeşte că ar trebui să-i ceară iertare Iui Caţavencu, deoarece Agamiţă
este un şantajist mult mai perfid, păstrând scrisoarea de amor, fiind totodată şi foarte mândru
pentru ideea pe care o avusese ca să fie ales.
Apare Caţavencu, umil şi spăşit, pentru a-i mărturisi Zoei că pierduse scrisoarea în încăierarea
de la întrunirea electorală, când cineva i-a smuls pălăria, iar scrisoarea se afla în căptuşeala
acesteia. Tocmai atunci vine Cetăţeanul turmentat, care are pe cap pălăria lui Caţavencu şi-i
aduce Zoei scrisoarea mult aşteptată, dorind în schimb răspunsul la întrebarea: "Eu ... pentru
cine votez?". Zoe îl roagă pe Caţavencu să scrie pe buletinul de vot al cetăţeanului numele lui
Agamiţă Dandanache, apoi îi cere să conducă banchetul popular în cinstea alegerii acestuia,
consolându-1 că "asta nu-i cea din urmă Cameră", iar Caţavencu acceptă totul cu umilinţă.

Deznodământul:
Toate personajele piesei se află în scenă, participând la festivitatea organizată în cinstea
alegerilor, câştigător pentru postul de deputat fiind Agamiţă Dandanache. Acesta încearcă să
rostească un discurs, dar, prost şi imbecil, el uită până şi motivul pentru care se afla acolo, în
faţa alegătorilor: "în sănătatea alegătorilor... care au probat patriotism şi mi-au acordat... (nu
nimereşte) asta... cum să zic de!... zi-i pe nume de!... a! sufradzele lor; eu, care familia mea de
la patuzsopt în Cameră, si eu ca rumânul imparţial, care va să zică... cum am ziţe... în sfârşit să
trăiască! (Urale şi ciocniri.)".
Caţavencu închină paharul în cinstea "venerabilului şi imparţialului nostru prezident,
Trahanache", în sănătatea "iubitului nostru prefect", căruia îi urează să trăiască pentru "fericirea
judeţului nostru", iar neică Zaharia pentru "fericirea prietenilor lui", apoi se sărută unii cu alţii.
în final, Caţavencu rosteşte un discurs politic, în care elogiază, demagogic, victoria democraţiei
în recentele alegeri, cu aceleaşi fraze pompoase şi idei contradictorii: "După lupte seculare, care
au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat!". în concluzie, el accentuează
"avantajele progresului" şi "binefacerile unui sistem constituţional". Ironia şi sarcasmul lui
Caragiale privind corectitudinea alegerilor sunt desăvârşite, deoarece în desfăşurarea acestora
se recursese la fals, la şantaj şi la corupţie, încălcându-se constituţia în mod flagrant. Ridicolul
moravurilor politice este evidenţiat şi prin replica finală a lui Ghiţă Pristanda, care confirmă
"Curat constituţional", după care dă semnalul să cânte "Muzica!". Caragiale descrie în
paranteza regizorală atmosfera de veselie generală, "toată lumea se sărută", Caţavencu se
îmbrăţişează cu Dandanache, Zoe şi Tipătescu, retraşi într-o parte, privesc petrecerea, în timp
ce "cortina cade repede asupra tabloului".
O particularitate aparte a comediilor lui Caragiale este, aşadar, simetria, adică finalul
recompune momentul de la începutul piesei, fără să se schimbe absolut nimic din starea de
lucruri iniţială. După agitaţia care atinge adesea apogeul, după zbuciumul personajelor şi
conflictele ce par de nerezolvat, totul revine la normal, fără să se petreacă nici o modificare a
stărilor de fapt sau vreo rezolvare a problemelor care au constituit subiectul comediei.
Comediile lui Caragiale sunt unice în literatura română prin arta desăvârşită a dialogului şi a
construcţiei scenice, prin măiestria autorului de a crea caractere şi tipologii, prin profunda
observare a realităţilor sociale şi politice din epocă, fapt ceea ce a făcut ca Tudor Vianu să
afirme:
Realismul tipic este formula lui artistică". ca poate fi modelat uşor (trahana = cocă moale) de
către superiorii "de la centru" sau de "enteres" şi de Zoe. Numai că, aparenta lentoare a lui
Ţrahanache - "ai puţintică răbdare" - este, în fond, o abilă armă politică, pe care personajul o
foloseşte cu pricepere. Comicul de situaţie, ilustrat şi de refuzul lui Ţrahanache de a considera
scrisoarea altceva decât "plastografie", este relevant atunci când îl consolează pe Tipătescu să
nu-şi mai facă sânge râu, pentru că mişelia oamenilor merge până acolo încât "să vezi imitaţie
de scrisoare! Să zici şi tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri! "(actul I, scena IV). Toate
acestea îl includ pe Zaharia Ţrahanache în galeria tipologică (comicul de caracter) a
încornoratului simpatic, deoarece el îi este recunoscător amicului Fănică pentru serviciile pe
care i le face nu numai în plan politic, ci şi conjugal.

Caracterizarea personajelor:

Ştefan Tipătescu: tipul junelui amorez, este prefectul judeţului pe care îl administrează ca pe
propria sa moşie, având o mentalitate de stăpân absolut: "moşia, moşie, foncţia, foncţie, coana
Joiţica, coana Joiţica, trai neneacă pe banii lui Ţrahanache, babachii" (Pristanda). Prefectul este
orgolios, abuziv, încalcă legea, dacă "o cer interesele partidului" şi admite, amuzat,
matrapazlâcurile poliţaiului: "ai tras frumuşel condeiul". Tipătescu este impulsiv, nestăpânit,
aşa cum de altfel îl caracterizează unul dintre personaje, "venerabilul" Ţrahanache: "E iute! n-
are cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect." Infatuat şi
orgolios, Tipătescu reacţionează cu superioritate şi este dispreţuitor cu Farfuridi care îl acuză de
trădare.
Tipătescu este lipsit de abilităţi politice, singura cale de a parveni fiind amorul, de care ştie să
profite cu fler şi diplomaţie, obţinând postul de prefect şi protecţia venerabilului Ţrahanache.
Tipătescu venise în judeţ cu opt ani în urmă, la o jumătate de an după ce Zaharia se însurase a
doua oară, luând-o de soţie pe Zoe, care a devenit chiar de atunci amanta lui Fănică: "De opt
ani trăim împreună ca fraţii şi nici un minut n-am găsit la omul ăsta atâtica rău" (Trahanache).
Fănică este component al triunghiului conjugal, flerul său de amorez reieşind şi din scena în
care Zoe foloseşte toate tertipurile feminine pentru a-1 convinge pe Tipătescu sa-1 aleagă pe
Caţavencu: "în sfârşit, dacă vrei tu... fie! [...] Domnule Caţavencu, eşti candidatul Zoii, eşti
candidatul lui nenea Zaharia... prin Urmare şi al meu! Poimâine eşti deputat!...".
Comicul de nume, Tipătescu, trimite la cuvântul "tip", care sernnifică june prim, om rafinat,
amorez abil, aventurier.

Zoe Trahanache: tipul cochetei adulterine este soţia lui Zaharja Trahanache şi amanta lui
Tipătescu şi singurul personaj feminin al luj Caragiale care reprezintă doamna distinsă din
societatea burghezi nefăcând parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor. Ea este
inteligentă, autoritară, ambiţioasă şi îşi impune voinţa în faţa oricui. Marchează în comedie
triunghiul conjugal, prin care Caragiale satirizează tarele morale ale societăţii burgheze. Este o
luptătoare hotărâtă şi foloseşte tot arsenalul de arme feminine ca să-şi salveze onoarea. Pentru
a-1 convinge pe Tipătescu să accepte candidatura lui Caţavencu, ea recurge la rugăminţi şi
lamentaţii, trece la ameninţarea cu sinuciderea, apoi, cu o energie impresionantă la o femeie ce
părea sensibilă şi neajutorată, devine ameninţătoare şi o luptătoare aprigă: "Am să lupt cu tine,
om ingrat şi fără inimă". Deşi în epocă femeile nu aveau drept de vot, ea impune alegerea lui
Nae Caţavencu, mânată de interesul personal de a recăpăta scrisoarea de amor, altfel şi-ar fi
distrus prestigiul şi poziţia socială, viaţa tihnită şi lipsită de griji de care beneficia din plin.
Pendulând între soţ şi amant cu inteligenţă şi abilitate, conduce din umbră manevrele politicii,
toţi fiind conştienţi de puterea şi influenţa ei, având asupra bărbaţilor o seducţie aparte, care o
face înţelegătoare, generoasă. Zoe săvârşeşte cu delicateţe gestul de iertare a lui Caţavencu
atunci când îşi recapătă "scrisorica", asigurându-se cu abilitate de devotamentul acestuia în a
conduce festivitatea alegerilor, consolându-1 că aceasta "nu-i cea din urmă Cameră ".
Cetăţeanul turmentat închină şi el: "în cinstea coanii Joiţichii că e damă bună!".

Ghiţă Pristanda: poliţaiul oraşului, este tipul slugarnicului, prezent în piesă de la început până
la sfârşit în toate momentele cheie ale acţiunii. "Scrofulos la datorie", este conştient că trebuie
să-şi servească şeful, nu din conştiinţa "misiei", ci mai ales dintr-o etică susţinută de interesul
personal: "famelie mare, renumeraţie mică, după buget". Funcţionar servil, încalcă legea din
ordinul superiorilor şi-I arestează abuziv pe Caţavencu, deoarece primise ordin "verbal" de la
conu Fănică: "curat violare de domiciliu, da umflaţi-1!". Este arogant sau umil, în funcţie de
împrejurări, pendulează cu o şiretenie primitivă având ca centru de greutate propriul interes.
Lipsit de demnitate şi de coloană vertebrală, slugarnic, se pune bine şi cu Nae Caţavencu în
eventualitatea că acestuia i-ar izbuti şantajul şi-l linguşeşte fără jenă, după ce, în prealabil, îl
arestase abuziv. Umil Ş linguşitor, se gudură pe lângă Caţavencu, pregătindu-şi terenul dacă
acesta ar câştiga in lupta cu actualul prefect: "eu gazeta d-voastră o citesc ca Evanghelia
totdeauna; că să nu vă uitaţi la mine...adică pentru misie..-altele am eu în sufletul meu, dar de!
n-ai ce-i face: famelie mare, renumeraţie după buget, mică...".
Se pretează la mici furtişaguri, ghidându-se după o deviză a nevestei lui: "Ghiţă, Ghiţă, pupă-1
în bot şi-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămând...". Comicul de situaţie este ilustrativ în
scena numărării steagurilor pe care ar fi trebuit să le cumpere pentru a pavoaza oraşul în cinstea
apropiatelor alegeri (actul I, scena 1). Pristanda primise bani pentru patruzeci şi patru de
steaguri, însă el cumpărase numai "vreo paispce... cinspce". Ca să se disculpe de aluzia lui
Tipătescu despre cum "a tras frumuşel condeiul", Pristanda numără steagurile arborate pe
clădiri de câte două ori şi adună greşit, numai ca să-i iasă la socoteală "patruzeci şi patru, în
cap...": "Două la primărie, optspce, patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindală la Sf.
Niculae, treizeci".
Incultura, lipsa de instrucţie sunt evidenţiate pregnant prin comicul de limbaj: deformează
neologismele -"bampir", "famelie", "catrindală", "scrofulos", "renumeraţie"-, are ticuri verbale
care frizează prostia. De exemplu, alăturarea cuvântului "curat" altor cuvinte, evidenţiază un
nestăpânit servilism, făcându-1 penibil şi ridicol: "curat mişel", "curat murdar", "curat condei",
"curat ca un câine", "curat violare de domiciliu", "curat constituţional".
Comicul de nume al personajului Ghiţă Pristanda sugerează principalele sale trăsături de
caracter -servil şi umil faţă de şefi, lipsit de personalitate-, deoarece pristanda este un joc
popular, asemănător cu brâul, ce se dansează după reguli prestabilite, într-o parte şi alta,
conform strigăturilor şi comenzilor unui conducător de joc.

Nae Caţavencu: avocat, directorul ziarului "Răcnetul Carpaţilor", Şeful opoziţiei politice din
judeţ, ilustrează tipul demagogului şi al Parvenitului. El este reprezentantul unei adevărate
"şcoli" de frazeologie Patriotardă (fals patriotism), manifestare ce are la bază lipsa de conţinut a
ideilor exprimate cu emfază. Caţavencu este fondator şi preşedinte al Societăţii Enciclopedice
"Aurora Economică Română", a cărei prescurtare "A.E.R.- este sugestivă pentru statutul de
societate fantomă, prin care îşi isuşeşte ilegal sume importante de bani. Dovada ilegalităţilor
financiare este poliţa falsificată pe care o găseşte, fără efort, Trahanache, prin care Caţavencu
îşi însuşise fraudulos 5000 de lei din fondurile societăţii.
In ambiţia sa nemărginită de a parveni, de a ajunge în Parlament, Caţavencu nu se sfieşte să
cerşească postul de deputat în schimbul scrisorii, recurgând la şantaj: "vreau ce mi se cuvine
după o luptă de atâta vreme, vreau ceea ce merit în oraşul ăsta de gogomani unde sunt cel dintâi
... între fruntaşii politici". Comicul de limbaj îi ilustrează prostia deoarece ef se autoinclude
între "gogomanii" politici din fruntea judeţului. Parvenit, şantajist, grosolan şi impostor, se
conduce după deviza "scopul scuză mijloacele", pusă însă, din pricina inculturii, pe seama
"nemuritorului Gambetta", confundându-1 cu Niccolo Machiavelic celebru, de altfel, pentru
acest principiu de conduită morală. Caţavencu este înfumurat şi impertinent atunci când
stăpâneşte arma şantajului, spunându-i prefectului "asasin", dar devine umil, slugarnic şi
linguşitor atunci când pierde scrisoarea şi-i urează, aceluiaşi prefect, să trăiască "pentru
fericirea judeţului". Prin comicul de situaţie reies şi alte trăsături ale lui Caţavencu. Lipsit de
demnitate şi de coloană vertebrală, el conduce manifestaţia festivă în cinstea rivalului său
politic, Dandanache, fără nici un scrupul, intuind că şansa de a câştiga în viitor este legată de
Zoe.
Demagogia este principala sa trăsătură de caracter iar atunci când ea îmbracă forme patriotarde,
personajul este de un ridicol desăvârşit: "Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa d-tale, eu voi să
ştiu de România mea şi numai de România...". Comicul de limba/ este relevat mai ales de
discursurile sale, care ilustrează personajul semidoct, dar infatuat, plin de importanţă. Atunci
când ia cuvântul la adunarea electorală care precede alegerile, Caţavencu îşi construieşte cu
ipocrizie "o poză" de patriot îngrijorat de soarta ţării, rostind cu greu cuvintele din cauza
emoţiei care-I îneacă: "Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de
tare... suindu-mă la această tribună... pentru a vă spune şi eu... (plânsul îl îneacă mai tare.)... Ca
orice român, ca orice fiu al ţării sale... în aceste momente solemne... (de abia se mai stăpâneşte)
mă gândesc... la ţărişoara mea... (plânsul l-a biruit de tot) la România... (plânge) ... Ia fericirea
ei!... la progresul ei!... Ia viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze , zguduitoare)". Incultura lui
Caţavencu reiese atât din nonsensul afirmaţiilor - "Industria română e admirabilă, e sublimă
putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire"; precum şi din confuzii semantice, Caţavencu numindu-
i "capitalişti" pe locuitorii capitalei, iar el considerându-se "liber-schimbist" (cel care
promovează libertatea comerţului, neamestecul statului în treburile, întreprinzătorului
capitalişti), adică flexibil în concepţii.
Numele Caţavencu sugerează firea de mahalagiu, de palavragiu -cată = mahalagioaică- şi
ipocrizia, demagogia -caţaveică = haină cu două feţe-, trăsături ce definesc acest personaj şi
prin comicul onomastic.

Farfuridi şi Brânzovenescu: sunt doi membri marcanţi ai partidului de guvernământ, făcând

parte din "stâlpii puterii". Ei formează un cuplu de imbecilitate, întruchipare a ramolismentului
politic. Cei doi se atrag prin firile complet diferite: Farfuridi este coleric, prost, fudul, infatuat,
iar Brânzovenescu este, dimpotrivă, placid, moale, fricos, o umbră a celuilalt: "Tache, Tache, fii
cuminte". Inculţi peste măsură şi abjecţi, ei se feresc de trădare, cu care, de altfel, sunt de acord
"dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi". Ei trimit la "centru" o depeşă prin care
semnalează faptul că "Prefectul şi oamenii lui trădează partidul", fiind încântaţi că nu li se
"cunoaşte slova" la telegraf şi o semnează cu mult curaj, "mai mulţi membri ai partidului",
adică o dau anonimă. Farfuridi şi Brânzovenescu erau îngrijoraţi nu pentru că este trădat
partidul, ci se temeau ca nu cumva să fie ei înlăturaţi de la matrapazlâcurile politice, la care
ţineau cu tot dinadinsul să participe şi să se implice.
Farfuridi are automatisme ce creionează "întruparea prostiei solemne" (Ştefan Cazimir), prin
formule aberante, care-i relevează incultura: "eu am n-am să-ntâlnesc pe cineva, la zece fix mă
duc în târg"; "am n-am înfăţişare, la douăsprezece trecute fix mă duc la tribunal...". Discursul
lui Farfuridi din actul III este un model al comicului de limbaj, care scoate în evidenţă
platitudinea gândirii, confuzia lingvistică a personajului, iar stilul bombastic şi infatuat devine
caricatural atât prin ticurile verbale, cât şi prin contradicţiile în termeni,: "Daţi-mi voie! Daţi-mi
voie! [...] Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe
nimica, ori să nu se revizuiască primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în
punctele esenţiale. Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!". Anacolutul este specific tuturor
discursurilor politice în această piesă, aşadar şi în cel rostit de Farfuridi: "Dacă Europa... să fie
cu ochii aţintiţi asupra noastră, dacă mă pot pronunţa astfel, care lovesc soţietatea, adică fiindcă
din cauza zguduirilor... şi... idei subversive... (asudă şi se rătăceşte din ce în ce)".
Comicul de nume - Farfuridi şi Brânzovenescu - constă în sufixele onomastice greceşti "-idi" şi
româneşti "-eseu", precum şi în aluzia culinară -brânză şi farfurie- care ilustrează semnificativ
relaţia de dependenţă reciprocă dintre ei, fiindu-şi numai unul altuia de folos.

Agamemnon Dandanache:, "mai prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu", este
candidatul trimis de la centru pentru a,fi ales deputat în judeţul de munte. El apare în piesă abia
în ultimul act şi se conturează prin acumularea tuturor defectelor personajelor de până atunci:
parvenitismul, demagogia, prostia, incultura, perfidia, ramolismentul. Trăsăturile caricaturale şi
comice, sunt evidente încă de la sosirea "cu birza ţinti postii hodoronc-tronc, zdronca-zdronca
[...] si clopoţei... îmi ţiuie urechile".
Printr-un comic de situaţie magistral construit, Caragiale creează un personaj grotesc, şantajul
exercitat de Caţavencu pare nevinovat în comparaţie cu gestul abject al lui Dandanache, de a nu
înapoia scrisoarea. Pentru a fi ales, Agamiţă foloseşte ca instrument de şantaj, "o scrisorică de
amor", găsită în pardesiul uitat la el acasă de un musafir, "persoană însemnată ... da becher"
(necăsătorit, celibatar)". Dandanache ameninţă că va publica scrisoarea dacă nu capătă imediat
un mandat de deputat şi nu "s-aledze". Mai ticălos decât Caţavencu, Dandanache nu înapoiază
scrisoarea, pentru că "la un caz, iar ... pac! la «Războiul»". Singurul argument pe care-1 aduce
în sprijinul meritelor sale politice este ridicol: "familia mea de la patuzsopt ...şi eu în toate
Camerele, cu toate partidele, ca rumânul imparţial... şi să rămân fără coledzi!".
Prost, demagog, peltic, amnezic şi senil, încurcă mereu pe prefect cu Trahanache, spunându-i
lui Tipătescu: "Eu la masă o să stau ori lângă d-ta, ori lângă consoarta d-tale...", spre disperarea
Zoei, care izbucneşte: "A! Idiot!". Spiritul său machiavelic, mişelia sunt relevate printr-o
replică ce conturează perfect personajul, autorul scriind în paranteză "aparte", sugerând astfel
imbecilitatea lui: "E slab de tot prefectul, îi spui de două ori o istorie şi tot nu priţepe",
referindu-se, bineînţeles, la Trahanache.
Dandanache, inconştient de josnicia gestului său, repetă mereu întâmplarea: "Când i-am pus
piţorul în prag - ori coledzi, ori «Războiul», mă-nţelegi - tranc! depeşa aiţi...". Dacă Nae
Caţavencu exercitase şantajul cu discreţie, Dandanache este mândru de ideea care-i venise:
"Asa e, puicusorule, c-am întors-o cu politica?".
Dandanache, îndemnat de Zoe şi Tipătescu să rostească discursul politic prin care să se
adreseze alegătorilor, este incapabil să rostească ceva inteligibil, fluent sau logic, uitând chiar
motivul pentru care se afla acolo şi pentru care luptase -"si dă-i si luptă, si luptă si dă—i"- cu
atâta râvnă. Comicul de limbaj este ilustrat prin anacolut: "în sănătatea alegătorilor... care au
probat patriotism şi mi-au acordat asta... cum să zic, de!... zi-i pe nume, de!...a! sufradzele lor;
eu care, familia mea, de la patuzsopt în Cameră, şi eu ca rumânul imparţial, care va să zică...
cum am ziţe... în sfârşit să trăiască!". Magistral construit, discursul Iui Dandanache este, poate,
cea mai convingătoare şi sugestivă ilustrare a incompetenţei şi demagogiei oamenilor politici,
din toate comediile lui Caragiale.
"Agamiţă Dandanache e mai mult un bâlbâit şi un mărginit mintal, simbol trist al necesităţilor
electorale şi lamentabil exponent de clasă." (G.Călinescu).
Comicul de nume este relevant, prin alăturarea ridicolă a numelui viteazului războinic grec,
conducător de oşti şi bun strateg - Agamemnon . cu Dandanache, care sugerează încurcătura,
dandanaua.
Cetăţeanul turmentat: reprezentantul omului simplu, al alegătorului care nu are ambiţii, dar nu
este nici el tocmai cinstit, pentru că, ducând scrisoarea "andrisantului", mai întâi o citeşte sub
felinar, din care cauză îi este furată de Caţavencu. Ajuns "apropitar", deci cu drept de vot, este
vicios pentru că e mereu beat, aşteaptă să fie dirijat, pentru că el nu are nici o opinie, "apoi
dacă-i pe poftă, eu nu poftesc pe nimeni". Abureala lui este sugestivă nu pentru că este băutor,
ci pentru că toată viaţa politică a vremii ameţeşte pe omul de rând, care se şi simte agresat de
aceasta, "nu mă-mpinge, c-ameţesc", "nu mă zgudui!". Este o fire leneşă, comodă, găsindu-şi
scuze superficiale, "dă—i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere", pentru a se disculpa de
pierderea scrisorii. Replica cea mai sugestivă pentru caracterul său labil şi pentru lipsa de
opinie a devenit memorabilă: "Eu cu cine votez?", iar pentru că Zoe îl lămureşte, votează
disciplinat cu cine i s-a indicat, apoi bea "în sănătatea coanii Joiţichii că e damă bună!".
Cetăţeanul turmentat este cel care creează un comic de situaţie remarcabil, prin găsirea,
pierderea şi înapoierea scrisorii de amor, cel care provoacă intriga acţiunii, dar şi cel care
aplanează conflictul în finalul piesei. El apare în momentele cele mai nepotrivite, enervează pe
toată lumea cu prezenţa lui, este dispreţuit tocmai de clasa politică, deşi este reprezentantul
electoratului care urma să se prezinte la vot pentru a-şi desemna alesul în Camera Deputaţilor.
Cetăţeanul turmentat nu are nume, el este alegătorul anonim, bulversat de campania electorală
confuză pentru omul de rând, care simte nevoia să fie îndrumat de către cineva care, crede el,
se pricepe la politică, de aceea întrebarea "Eu pentru cine votez?" devine obsedantă.
Personajele lui Caragiale sunt luate din viaţă, aşa că, în afară de o trăsătură dominantă, ele sunt
exponente tipice ale clasei umane în orice timp şi societate, diferenţiindu-se prin statut social,
temperament, intelect sau limbaj. Eroii lui Caragiale sunt actuali şi astăzi, deoarece "natura nu
lucreată după tipare, ci-l toarnă pe flecare după calapod deosebit: unul e sucit într-un fel, altul
într-alt fel, flecare în felul lui, încât nu te mai saturi să-i vezi şi să-ţi faci haz de ei."
(I.L.Caragiale)