Relaţia statului cu cetăţeanul şi referendumul pentru

familia heterosexuală
Să facem un efort de imaginaţie cu privire la lumea în care am vrea să trăim. Eu doresc să trăiesc într-o lume
în care statul este garantul drepturilor fiecăruia dintre noi, dar care nu impune cetăţenilor săi un model de
viaţă prestabilit, fiecare persoană având dreptul de a-şi determina propriul stil de viaţă. Nu consider că
cineva, inclusiv statul, are dreptul să oblige pe altcineva să-şi trăiască viaţă într-un anumit fel, cu condiţia ca
această persoană să nu încalce dreptul celui de lângă el. Fiecare persoană ar trebui să aibă cât mai multă
libertate de decizie fără a invada libertatea altora.

Un alt aspect foarte important este acela al tratamentului aplicat în mod egal de către stat cu privire la toţi
cetăţenii săi. Este foarte important pentru că „utopia” în care toţi se bucură de această libertate se va
transformă foarte rapid într-o distopie în momentul în care doar unii beneficiază de aceeaşi libertate. Asta
înseamnă că orice cetăţean, indiferent de sex, religie, vârstă, statut social, preferinţe sexuale şi multe altele,
trebuie să aibă drepturi egale cu orice alt cetăţean fără a fi privilegiat pe baza criteriillor de mai sus.
„Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.” (Constituţia
României, Art. 16, alin. 1).

Concluzia este că statul trebuie să reprezinte pe toată lumea în mod egal şi deci trebuie să respecte drepturile
tuturor în mod egal.

Revenind în prezent, consider că este benefic să ascultăm argumentele fiecărei părţi într-o discuţie în măsura
în care acestea sunt relevante şi rezonabile, indiferent dacă avem sau nu o convingere clară pe tema
respectivă. Astfel, am citit şi auzit o mulţime de argumente, mai bune sau mai slabe, pro şi contra
referendumului pentru familia heterosexuală. O să mă adresez atât argumentelor pro referendumului, cât şi
celor contra referendumului.

O să încep cu cele ce susţin referendumul pentru familia heterosexuală. Am observat în principal 3 tipuri de
argumente: cele motivate religios, cele motivate moral şi cele motivate de o terță parte.

Argumentele de ordin religios sunt cel mai uşor de demontat pentru că ele încalcă în mod flagrant principiul
enunţat mai sus (statul trebuie să reprezinte pe toată lumea în mod egal) prin impunerea unui anumit stil de
viaţă asupra unor părţi ale societăţii care nu se indentifică cu acel model cum ar fi persoanele cu o altă
apartenenţa religioasă sau fără o apartenenţă religioasă.

Argumentele de ordin moral sunt cele care explorează în general definiţia familiei şi ce înseamnă aceasta
pentru societate. Argumentul aici este că familia, în mod tradiţional şi natural, este formată dintre un bărbat
şi o femeie cu scopul de a procrea. Ce uită susținătorii acestei idei să menţioneze este că se pot naşte copii şi
fără a există un certificat de căsătorie între soţi, aceştia putând forma o familie, deşi relaţia dintre cele două
părţi este una de concubinaj. Poate că pentru a forma o familie este strict necesar să existe 2 părinţi, un
bărbat şi o femeie, deşi cred putem fi cu toţii de acord că pot exista şi familii cu un singur părinte în cazul
unui deces sau al unui divorţ.

Sau poate că familie este doar aceea care are copii şi totuşi aş argumenta că şi un cuplu de tineri căsătoriţi
care trăiesc împreună se pot numi o familie. Altfel spus pot exista familii fără un act de căsătorie, pot exista
familii cu un singur părinte şi de asemenea pot exista familii fără copii. Ce au toate acestea în comun? Toate
au la bază o relaţie afectivă dintre două sau mai multe persoane care trăiesc împreună. Iar orice cuplu,
indiferent de orientarea sexuală respectă această definiţie şi deci pot forma o familie. Mai sunt persoane care
argumentează cu privire la natură actului de căsătorie şi că statul nu ar trebui să recunoască sau să încurajeze
relaţiile homosexuale.
Această ar fi o încălcare flagrantă a principiului enunţat mai sus (statul trebuie să reprezinte pe toată lumea
în mod egal), iar actul de căsătorie, în opinia mea, nu reprezintă altceva decât o luare la cunoştinţă a
autorităţilor cu privire la relaţia dintre cei doi soţi. Similar cu prezentarea părinţilor a iubitei sau iubitului.

Argumentele legate de o terţă parte pot apărea în multe forme şi mărimi, dar cel mai des acestea folosesc
copii drept mijloc de argumentare. Să dau câteva exemple:

- „ce o să-i spun copilului meu dacă vede doi homosexuali ţinându-se de mâna pe stradă?” – acelaşi lucru
ca şi în cazul unui cuplu heterosexual, anume că sunt două persoane care se iubesc una pe cealaltă;

- „dar dacă vor avea dreptul să adopte copii, nu o să-i maltrateze sau o să-i transforme în homosexuali?” -
în primul rând există nenumărate exemple de copii homosexuali din părinţi heterosexuali şi deci a presupune
că din părinţi homosexuali vor ieşi neapărat copii homosexuali este cel puţin pueril; de asemenea legile de
adopţie din România sunt destul de stricte, însemnând că nu oricine îndeplineşte condiţiile legale de a
adopta, indiferent de orientarea sexuală a doritorilor; dar cel mai important argument, din punctul meu de
vedere, este acela că în momentul actual centrele de plasament din România sunt sub orice critică, imagini
cu „casele de copii” din România din anii ’90 făcând înconjurul lumii, existând de asemenea dezvăluiri
periodice cu abuzurile şi lipsurile pe care trebuie să le îndure aceşti copii din cauza sistemului. Nu cred că un
copil dintr-un centru de plasament, dacă ar avea de ales dintre o familie de homosexuali şi centrul de
plasament, ar alege să rămână în centru.

Să trec la argumentele contra referendumului. O idee din ce în ce mai populară este aceea că referendumul
pentru familia heterosexuală reprezintă o tema falsă sau că sunt alte lucruri mai importante de făcut. Deşi nu
sunt de acord cu scopul acestui referendum, întrucât eu consider că violează spiritul în care a fost scrisă
Constituţia (dacă nu şi litera Constituţiei) există un număr foarte mare de oameni care consideră că această
tema este una importantă. Acest argument, că sunt alte lucruri mai importante de făcut, poate fi folosit şi în
cazul unui referendum ce ar susţine legalizarea căsătoriilor gay şi deci din punct de vedere logic acest
argument are o valoare nulă. Referendumul este cea mai democratică unealtă pe care o democraţie o are la
dispoziţie deoarece este exprimarea directă a voinţei cetăţenilor şi chiar şi atunci când această unealtă este
folosită într-un mod nedemocratic această voinţă tot trebuie respectată. Că referendumul este folosit de către
unii politicieni pentru a-şi atinge scopurile este josnic dar nu reprezintă un motiv suficient pentru a nu avea
loc un astfel de referendum.

Un alt argument împotriva referendumului este încercarea de a crea o paralelă dintre violenţă în familie şi
familia heterosexuală. Violenţă nu are legătură cu tipul de familie, ci cu caracterul fiecăruia, existând
persoane predispuse în a fi violente. Există foarte multe exemple de violenţă în familii heterosexuale pentru
că acestea sunt într-un număr covărşitor mai mare decât numărul de familii homosexuale din România deşi e
posibil ca violenţa în familie să fie la fel de des întâlnită în familii heterosexuale cât şi în familii
homosexuale.

Îţi las ţie, cititorule, libertatea de a decide cum doreşti să arate lumea în care vrei să trăieşti, dar mai ales
libertatea de a trage propriile concluzii cu privire la argumentele aduse de o parte şi de alta cu privire la
referendumul pentru familia heterosexuală.