Antropologie culturală

Student: Maria-Magdalena Oancea

Specializarea: Asistență socială
Grupa: 16LF252
An: III

Brașov, 2018
 Abandonul copiilor în maternitate

Ce este abandonul?

Prin copil abandonat se înțelege ”orice copil care nu trăiește alături de unul sau ambii părinți, iar
responsabiliatea creșterii, educarii și îngrijirii este transferată unei instituții sau altei persoane
care nu îi este ruda.” (Holt Romănia, 2002; apud Zanca, 2008).

Este necesară realizarea diferențierii între situația în care părinții transferă responsabilitățile pe
care le au cu privire la îngrijirea, educarea și creșterea copilului în afara familiei temporar unei
instituții sau altei forme de protecție sau când o fac definitiv. În cea mai mare parte a cazurilor,
copiii vor fi plasați la asistentul maternal sau, în cazul copiilor mai mari, acești vor fi
instituționalizați (Zanca, 2008).

Din punct de vedere medical, copilul este considerat abandonat în spital, dacă el ramane mai
mult de două saptămâni in unitatea sanitară pentru a primi ingrijirii corespunzătoare (Irimescu
2008).

De ce am ales această temă?

Am ales ca și temă abandonul copiilor în maternitate, deoarece este un fenomen social de

actualitate și este din ce în ce mai întâlnit în zilele noastre. Doresc prin abordarea acestui subiect
să surpind atât cauzele, cât și efectele fenomenului social. Cu toate că abandonul este o temă
amplă o să surprind doar aspecte privin abandonul copiilor părăsiți în maternitate.

Aspecte privind abandonul copiilor în maternitate

Maternitatea este locul unde ar trebui dezvoltate servicii specializate de consiliere, sprijin adresat
femeilor însărcinate şi mamelor în vederea prevenirii acţiunilor de abandon. (UNICEF, 2005).

Este esenţial să menţionăm importanţa vârstelor mici pentru dezvoltarea ulterioară a copilului şi
şansele acestuia de a se reîntoarce în familie. Literatura de specialitate din domeniul psihologiei
şi asistenţei sociale a abordat cu generozitate teoria ataşamentului şi implicaţiile negative pe care
lipsa acestuia le poate avea asupra copilului şi a dezvoltării sale. (UNICEF, 2005).
Conform unui raport UNICEF (2005), cauzele ce deterrmină abandonul în maternitate sunt:

La nivel de societate
 Întipărirea culturală a abandonului şi instituţionalizării copilului;
 Stigmatizarea copiilor care sunt/au fost instituţionalizaţi;
 Statul substituie rolul familiei în creşterea şi educarea copilului.
La nivel de familie
 Statut socioeconomic scăzut al familiei;
 Mama divorţată sau solitară;
 Mama minoră;
 Naştere nedorită;
 Stare de sănătate precară a părinţilor;
 Stare de sănătate precară a copilului;
 Număr mare de copii în îngrijire.

Efectele abandonului în maternitate poate afecta un întreg palier în viața acestuia. Astfel, un
copil care nu crește într-o familie este un copil care: (UNICEF, f.a.)

- suferă pentru că nu este dorit și iubit de părinți;

- poate avea întârzieri în dezvoltarea intelectului și în dezvoltarea fizică;
- este tacut, ori agresiv, nervos, supărăcios;
- se îmbolnăvește mai ușor;
- se simte singur;
- nu are încredere în forțele proprii și în oamenii din jur;
- are șanze minime în gasirea unui loc de muncă.

O teorie reprezentativă a abandonului copiilor în maternitate este teoria atașamentului.

Ataşamentul constituie o evidenţă faptul că majoritatea copiilor dezvoltă un puternic

ataşamem faţă de părinţi. El nu se dezvoltă exclusiv faţă de mamă. Schaffer şi Emerson
(1964, p. 94) au arătat că doar jumătate dintre copiii care au constituit grupul lor de studiu
s-au ataşat cu precădere de mamă, o treime realizând această reacţie faţa de tată. în ciuda
predominanţei situaţiilor în care sugarul se ataşează de o singură persoană, ataşamentele
multiple (de intensităţi diferite) nu constituie un fapt neobişnuit. (Conțiu, 2003)

Comoprtamentul de atașament al copilului, intră în funcție atunci când copilul apreciază

stimuluii din jur sau din propriul corp ca fiind amenințători, generatori de nesiguranță.
Copilul caută protecție și ajutor, deoarece copilul se sperie sau se neliniștește șe este
incapabil să se calmeze singur. Scopul acestui comportament de atașament este de a
reinstala calmul, securitatea, liniștea, adică reglarea trăirlor emoționale astfel încât să
devină suportabile și plăcute. (Munteanu, 2013).
Bibliografie:

Abandonul copiilor în Republica Moldova, proiect realizat de Guvernul Republicii Moldova,

2005, Chișinău, Ed. CIP a Camerei Naționale a Cărții.

Conțiu L., 2003, Copilul instituționalizat - perspective psihosociale, în Neamțu G.,(coord.),

Tratat de asistență socială, Iași, Ed. Polirom.

Ghid pentru profesioniști. Cum putem preveni separarea copiilor de părinți, UNICEF.

Irimescu G. , 2008, Asistența socială a familie și a copilului, în Bejan P., (coord), Asistență
socială, Volumul V, Iași, Ed. Universității ”Al. I. Cuza”.

Munteanu A., 2013, Adopția și atașamentul copiilor separați de părinții biologici, Iași, Ed.
Polirom.

Zanca R., 2008, Asistența familie și copilului: metode și tehnici de intervenție, Brașov, Ed.
Universității ”Transilvania”.