Funcțiile jocului

Jocul este o școală deschisă cu un program tot atât de bogat precum este viața.Prin joc
viitorul este anticipat și pregătit.Jocul este o activitate specific umană dominant ăn copilărie
pentru că oamenii îl practică în adevăratul sens al cuvântului.Claparede consideră că tipul de
joc este determinat pe de o parte de nevoile copilului ,iar pe de altă parte ,de gradul
dezvoltării organice și îl apreciază ca agent de dezvoltare ,de expansiune a personalității în
devenire.Cu privire la funcțiile ocului aprrecia următoarele:

Funcția principală a jocului este aceea de a permite individului să-și relizeze eu-l,să-și
manifeste personalitatea ,să urmeze pentru moment,linia interesului său major,atunci când
nu o poate face prin activități serioase.Astfel,jocul după Claparede ,ar fi înlocuitor al
activității serioase.Individul este obligat să recurgă la joc din două motive:

-penntru că este incapabil să presteze o activitate serioasă din cauza dezvoltării insuficiente;

-din pricina unor împrejurări care se opun îndeplinirii unei activități serioasa care să satisfacă
dorința respectivă(interdicțiile adultului).Așadar,obstacolele în discuție pot fi de două
feluri:externe(un mediu nepotrivit)sau interne(cenzura morală).În final este vorba ,de fapt
de o sustragere a individului din realitate prin crearea unei realități libere,potrivite
satisfacerii nevoii sale de realizare.

Chateau subliniază că pentru copil nu materialul , nu rezultatul acțiunii au importanță ,

ci doar antrenarea funcției . Jocul este plin de varietate și imprevizibilitate , note ce nu pot fi
găsite în jocul puilor de animal , relevând astfel forța creatoare a inteligenței umane .

Copilul este autorul noutății în joc, dacă rezultatul este interesant , iar plăcerea
senzorială pe care o determină face loc mai apoi , plăcerii efectuării actului .Chiar în situația
detașării , copilul este serios , ca atitudine , pentru el regulile jocului sunt de nemodificat și
ele oferă prilejul afirmării forței , autonomiei . Jocurile ascetice sunt de pildă modalitatea de
afirmare a propriei sale deminități , sunt o încercare a voinței infantile .

Jocul este calea de transformare a plăcerii senzoriale în plăcere morală , întrucât el

devine o acțiune intenționată , cu o finalitate conștientă .Pentru copil jocul este prilejul de
afirmare a eului , în timp ce pentru adult este o cale de relaxare , un remediu contra
plictiselii . Un rol important în concepția lui Chateau îl are formarea grupului ca bază de
activități comune de joc și implicațiile determinate de organizarea grupului : regula , ordinea
și disciplina în grup , formele de joc în grup , specificitatea grupurilor de joc pe vârste și sexe .

În concluziile teoriei cu privire la natura , esența și funcțiile jocului , J Chateau conchide :

a te juca înseamnă a-ți propune o sarcină de îndeplinit , a te obosi , a face un efort pentru a
îndeplinii sarcina jocului :

scopul jocului este arbitrar , dar aduce la suprafață scopuri posibile ale activității ;
jocul este un jurământ făcut în primul rând ție însuți , apoi altora, de a respecta anumite
regului ;

jocul se manifestă ca acțiune în grup la vârsta preșcolară ;

atracția jocului este una sfecifică și superioară, iar nesocotirea ei duce la greșeli pedagogice
grave ;

educația prin joc trebuie să fie o sursă atât de progres fizic cât și o sursă de bucurie morală;

școala trebuie să sprijine rolul important al jocului în educarea spiritului de disciplină la copii;

jocul rămâne în afara activității propriu-zise , face abstracție de situația reală , nu ține seama
de loc și oră , în consecință o educație numai prin joc rămâne în afara timpului și a locului ,
deci în afara epocii ;

jocul nu este decât o pregătire pentru muncă, un exercițiu ;

jocul nu este un substitut al muncii ;

copilul este serios , nu admite schimbarea regulilor pentru că prin joc el își afirmă ființa , își
proclamă forța și autonomia ; jocul , la copil are rolul pe care îl îndeplinește munca la adult .

J .Piaget a stabilit care sunt funcțiile jocului.În concepția sa funcțiile jocului sunt:

Prima și cea mai importantă funcție a jocului este aceea de adaptare ,ce se realizează pe
două coordonate:asimilarea realului la Eu și acomodarea ,mai ales prin imitație ,a Eului la
real;adaptarea realizată în copilărie prin joc este deci un proces reactiv,dar și creativ,al cărui
echilibru ,mai mult sau mai puțin instabil,se realizează prin inteligență.

Încă de la originea sa ,jocul-exercițiu ,activitatea ludică îndeplinește o funcție

formativă,dar și informativă,jocul fiind acela ce angajează plenar copilul,o angajare atât pe
verticală cât și pe orizontala activității psihice în general.

Jocul simbolic are funcția de descărcare energetică și rezolvarea conflictelor afective de

compensare și trăire intensă . Este ceea ce numim “funcția caracteristică a jocului “

Jocul are importanta funcție de socializare a copilului , ceea ce se explică prin tendința
mereu accentuată a copiilor de a se acomoda la ceilalți , dar și de a asimila relațiile cu cei din
jur la eul său.Aceasta funcție este prezentă mai ales în jocul cu regului , care înseamnă
acceptarea normelor exterioare lui , dar care odată asimilate , devin un bun caștigat de copil
.

Acestea sunt funcțiile principale ale jocului , dar se pot desprinde și altele cu caracter
secundar , în concepția lui Piaget cum ar fi , simbolismul ludic poate să ajungă a îndeplini
funcția a ceea ce va fi pentru adult limbajul interior .
Bibliografie

,,Psihologia copiluliu”E.D.P.,R.A.București,1992

,,Jocurile didactice pentru educarea limbajului”Editura Tehno-Art,1999