UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS ” GALAŢI

FACULTATEA DE ISTORIE,TEOLOGIE ŞI FILOSOFIE.

Titlul referatului:

Amenajarea şi întreţinerea braţului Sulina

Profesor: Masterant:

Arthur Tuluş Tăbăcaru Maria Mirabela

 Braţul Sulina se desprinde la Ceatalul Sf Gheorghe din braţul Tulcea şi poartă
777 m2 apă pe sec, adică 13,30% din debitul total al Dunări. Sulina curge pe direcţia E-
V, chiar prin mijlocul Deltei făcând pe tot parcursul nişte mendre largi numite Micul M
şi Marele M.

Acest braţ a suferit modificări datorita lucrărilor efectuate în vederea

îmbunătăţirii condiţiilor de navigaţie. Înainte de aceste lucrări Sulina avea 84 de km.
După felul cum se prezinta meandrele înainte de a se schimba în mod artificial, braţul
Sulina avea trei părţi deosebite,1 de la canalul Sf Gheorghe pâna la Gorgova, unde
începea bucla Marelui M. Alta de la Gorgova până la Punctul Flămânda, corespunzând
Marelui M şi a treia de la punctul Flămânda pâna la vărsare unde este localitatea
Sulina.

Începând de la Ceatalul Sf Gheorghe pe Braţul Sulina se află în lung, cursuri mai

mici de apă ,Rusca la sud şi Păpădia la nord. Aceste sunt însoţite de către un grind
lung,ceea ce arată că în trecut debitul lor a fost mai mare decât azi. În cea de-a doua
parte, Braţul Sulina formează cu mendrele sale două bucle : cea superioară a Marelui M
în amonte şi cea inferioară a Marelui M în aval, amândoua având 36 km, aproape
jumătate din lungimea cursului natural al Sulinei. Prin construirea canalului în linie
dreaptă E-V, buclele Marelui M au devenit asemenea unor braţe lungi, apa fiind limpede
ca în lacurile Deltei. Cele două bucle sunt închise în partea din amonte, iar intoarcearea
vaselor care deservea traficul local se facea din aval.

La mijlocul buclei superioare în nord este satul numit Mila 23,un important
centru pescăresc, de acolo o gârlă dreaptă ca un canal care face legătura spre nord
direct cu grindul Sitipoc iar prin bălţile Lopatna, Mitita, Merhei şi Roşca ajunge în
partea de est a grindului Chilia. La mijlocul buclei inferioare, în N-E se desprinde o gârlă
adâncită de omeni numită Magearu, spre N-V este grindul Răducul,care este prelungirea
cea mai sudică a grindului Letea. La sud de buclă, grindul Răducul se continuă cu

1
Petrescu :78
grindul Ceamurlia care aparţine de grindul Caraoman, asfel bucla inferioară a Marelui
M separă cele două mari grinduri fluvio- maritime din Delta Letea şi Caraorman.

Fiecare braţ al Dunări este socotit într-un stadiu de evoluţie diferit.2 Braţul Sulina
are coturi desfacute largi, care au fost comparate cu Marele M .Acest braţ are o poziţie
mediană în Deltă, şi este socotit având vârstă mijlocie.

În ceea ce priveşte navigaţia în Deltă, cea mai mare importanţă o are braţul
Sulina, şi în acest scop s-au făcut construcţii tehnice numeroase. Asfel în sec XVII-
XVIII adâncimea navală era sub 3 m şi la vărsare în Mare scădea şi la 2,40 m, vasele
uşurându-şi încărcătura la Sulina.

În anul 1856 s-a hotărât ca pe Sulina să se începă lucru pentru navigaţie, iar prin
urmare s-au scos la suprafaţă navele naufragiate şi înnisipate în lungul braţului şi la
gură iar în 1857 s-a lucrat la regularizare prin dragaje mari în punctele unde erau
bariere de pietriş şi nişip.3 Prin urmare la 17 octombrie 1857 inginerul Charles Hartley
prezentase Comisiei Europene a Dunării raportul de ameliorare a navigaţiei după un
studiu aprofundat a celor trei guri . Comisia Europeană a aprobat raporturile propuse de
Ch Hartley, acordând fondurile necesare executări primelor lucrări la bara de la
Sulina.4 Asfel în 1856 braţul Sulina era singurul navigabil, adâncimea la bara Sulina
depăşind 11 picioare fiind frecvent nu mai mare de 9 şi uneori de doar 7 picioare.5 În
vara anului 1857 apare un alt obstacol cu privire la navigaţie pe gurile Dunării, fiind
vorba de linia ferată Cernavodă-Constanţa. Semnalul de alarmă a fost tras de delegatul
Prusiei urmat de cel a Franţei şi al Rusiei care au cerut amânarea lucrărilor de pe braţul
Sulina până când va fi posibil de apreciat exact rezultatele produse prin deschiderea căii
ferate Cernavodă –Constanţa.6 Urmatorul an, în 1858 s-a ractificat braţul care avea
numeroase coturi. Lungimea braţului avea atunci 83,8 km .Prima tăietură a fost cea a
cotului numit Micul M care stingherea foarte mult navigaţia, era situat pe traseul buclei

2
Petrescu 1957: 79,80.
3
Petrescu 1957: 150.
4
Stanciu 2002: 75.
5
Ardeleanu : 171,172
66
Stanciu 2002: 74.
superioare a Marelui M, la distanţă de 38,1-39,9 km de la Ceatalul Sf Gheorghe, cam la
jumătatea drumului Sulinei. Cotul avea trei curbe foarte pronunţate în care vasele cu
aburi care începeau să intre în acel timp pe Dunăre se înscriau cu mare greutate.
Tăierea Micului M a făcut parte chiar din primul proiect de lucrari întocmite de C.E.D
care apoi n-a mai făcut alte ramnificaţii pe Sulina pâna în 1880.

Acestea sunt primele lucrari de canalizare –de regularizare ale braţului Sulina.
Intrarea de la Ceatalul Sf Gheorghe, unde se desprinde braţul Sulina era tot atât de
dificilă pentru navigaţie ca şi în punctul Micului M, din cauza coturilor şi a grinurilor
extinse acolo .7 Dacă în octombrie 18 59 erau doar 91 picioare de apă la bara Sulina în
martie 1860, adâncimea atinsese 12 /2 picioare iar în august 8 ½ picioare. Primele
rezultate arătau că digul nordic ajuns la o lungime de 2.700 picioare, şi nu era suficient
pentru a menţine o adâncime convenabilă pentru navigaţie. În 1860 molul nordic a
trebuit să fie prelungit până la 4.640 picioare iar cel sudic a atins 3.000 picioare ,
măsuri care au fost determinate de o creştetere susţinută a nivelului apei deasupra barei
Sulina ajunsă la sfârşitul anului 1860, la 14 picioare.

Inginerul Hartly a continuat amenajările tehnice pe braţul Sulina, adâncimea

şenalului navigabil a oscilat în continuu, ajungând în octombrie 1863 la 15 picioare, în
decembrie la 13½ picioare, iar în luna ianuarie 1864 la 15 ¾ . Inginerul a decis
prelungirea molului sudic cu 500 de picioare pentru a ajunge cât mai aproape de
prelungirea celui nordic şi pentru a elimina bancul sudic format în calea vaselor care
intrau în port.

În 1865, s-a consolidat cele două moluri de la Sulina, construirea de cheiuri din
lemn în portul Sulina, executarea unui sistem de lucrări fluviale, având ca obiect
navigabilitatea braţului Sulina care să corespundă pe cât posibil rezultatelor obţinute la
gură.

În privinţa lucrărilor tehnice în perioada 1870, a fost una de consolidare a

amenajărilor de la gura Sulina şi de continuare a îmbunătăţirilor de pe canalul
navigabil. La bară se păstrase o adâncime de 20 picioare şi o lăţime navigabilă de peste

7
Petrescu 1957 :150.
300 picioare. Între ani 1875-1876 digul sudic avea tendinţa de a se îndrepta către nord,
adâncimea scăzând de la 19 ½ picioare iar şenalul navigabil reducându-se la doar 100
de picioare. În perioada 1874-1875 pentru a creşte adâncimea şenalului navigabil la Mila
34 punctul Monodendri lăţimea braţului a fost redusă la 400 de picioare în timp ce
punctul M a fost lărgit cu 80 de picioare, pentru a crea o lăţime navigabilă de 260
picioare.

În toamna anului 1876 au fost iniţiate lucrări de egalizare prin prelungirea cu 204
picioare a molului sudic însă a fost făcute doar provizoriu, lucrarile fiind consolidate în
următorii nouă ani, iar datorită faptului că se semnlau eroziuni ale coastei la nordul
gurii Sulina digul nordic a fost prelungit către uscat cu 150 picioare în 1873 şi 200
picioare în anul 1876.

În anul 1879 au fost măsurate două canale cu adâncimi foarte mari în apropierea
celor două diguri -32 picioare (9,75 m) la molul nordic şi 27 ½ picioare (8,30 m) la cel
sudic, în timp ce spre centru canalului exista tendinţa de a se forma nisip, iar pentru a se
rezolva problema s-a decis construirea unui” pat „ solid din pietre la o adâncime de 25
picioare şi 100 picioare adâncime. 8

La 24 iunie 1880 s-a început construirea unui nou canal. Construcţia a fost
terminată pe 9 decembrie 1882. Canalul în lungime de 914 m a legat braţul Sulina de
braţul Tulcea în amonte cu 914 m de vechea ramnificaţie asfel încât acesta din urmă a
fost scurtat cu cca un kilometru ca urmare a acestei lucrări, adâncimea minimă din
dreptul canalului Sf Gheorghe s-a mărit repede de la 3,50 m, cât era în 1882 la 4,67 m
în 1883.9

Pe braţul Sulina erau locuiri numeroase unde adâncimea utilizabilă de-abia

ajungea la 3,66 m. După anul 1880 în urma studiilor făcute s-a decis să se taie şi alte
coturi mai mici socotite periculoase pentru navigaţie din cauza curbelor care provocau
eşuarea vapoarelor.10 Asfel primele lucrari de avengură de pe braţul Sulina a fost

8
Ardeleanu 2008 :177, 180, 182,183
99
Petrescu 1957: 150.
10
Petrescu 1957:152
executate între 1886-1889,11 în regiunea Ceatalului Sf Gheorghe la Milele 44-45 ale
Dunării, asfel printr-o tăietură de 994 m, se obţine o scurtare a şenalului navigabil de
884 m. Asemenea operaţii au avut loc şi 12 la Micul Argani şi Păpădia 13 unde în anul
1883-1884, şi 1885-1886 se obţinuse o reducere a lungimii canalului Sulina de 658
metri şi respectiv 1.219 m.

Lucrările cu adevărat grandioase au fost supuse aprobării în anul 1889, când s-au
analizat proiectele de ameliorare ale navigaţie în zona de mijloc a braţului Sulina pentru
a se asigura o adâncime minimă de 20 picioare. Primul proiect prevedea adâncimea apei
la 17-18 picioare cu îngustarea canalului până la lăţimea de 450 picioare prin utilizarea
unor pinteni şi prin mărirea razei coturilor de la milele 8,12 şi 8 .

Al doilea proiect prevedea încheierea lucrărilor timp de 6 ani, stabilind

eliminarea definitivă a trei coturi, structurarea cu 4 mile a căii navigabile şi reducerea
masivă a cheltuielilor ulterioare de intreţinere a canalului.14 Tăirea coturilor Păpădia ,
Argaganis superior şi inferior şi Masural, din ani 1883-1889 împreună cu dragajele
efectuate în acel răstimp au făcut ca la sfârşitul anului 1890 adancimea minimă să
ajungă la 5,06 m.15 Lungimea braţului Sulina de la Ceatalul Sf Gheorghe la Marea
Neagră se întindea pe 83,323 km şi prezenta numeroase coturi care din păcate împedica
navigaţia vapoarelor mai ales pe timpul ierni, când blocurile de gheaţă opreau circulaţia
pe o perioadă îndelungată, posibilităţile tehnice pentru degajarea şenalului fiind reduse.

La Micul Argani s-a executat o tăietură de 792 metri, eliminând trei coturi şi
scurtând şenalul navigabil cu 181 m , la Masurale s-a executat o tăietură de 1, 359 16

Rectificarile efectuate pâna atunci se refereau la îmbunătaţirea condiţiilor de

navigabilitate din prima jumatate a braţului Sulina, ele proveneau din construcţia unor
canaluri cu o lungime care varia de la 0,6-1,3 km. Experienţa a aratat însă că

11
Stancu 2002 : 156.
12
Ardeleanu 2008 : 184.
13
Stancu 2002: 156
14
Ardeleanu 2008: 185.
15
Petrescu 1957: 152.
16
Stancu 2002:156
adâncimile necesare navigaţiei maritime se pot obţine prin executarea unor lucrări
importante în sectorul mijlociu a braţului Sulina, unde se află cele două bucle numite
ale Marelui M. După ractificarea celor sase coturi mai sus amintite, în anul 1890 s-a
început construirea unui mare canal, care a suprimat bucla inferioară a Marelui M, ce
începea la distanţa de 49,7 km de la Ceatalul Sf Gheorghe şi avea o lungime de 9,7
km, şi a fost deschis pentru navigaţie la sfârşitul anului 1893 . 17 prin urmare lucrările la
noul canal al Sulinei s-au încheiat la 7 decembrie 1893, când la bordul vaporului
„Corolus Primus”, membrii Comisiei Europene a Dunării a tranversat o nouă tăietură
care a fost imediat deschisă navigaţiei. Canalul începea la Mila 18 şi reintra în canalul
natural al Sulinei în amonte de mila 8 având o adâncime de 5,49 m în amonte şi 5,64
m în aval şi o lăţime maximă de 106, 68 m la fund şi 123,14 m la suprafaţa apei,
lungimea canalului era de 7, 826 km şi pereţii căptuşiţi cu piatră. Canalul oferea
navigaţiei o trecere mai largă , comodă şi directă şi suprima trei coturi dificile. 18Prin
acesta lucrare parcursul Sulinei a fost structurat cu 17,5 -9,7= 7,8 km şi s-a obţinut
adâncimea de 5,79 m.19

Comisia Europeană execută lucrări importante pe braţul Sulina ,Gorgova Veniko prin
tăieturile efectuate în perioada 1894-1897 unde traseul a fost structurat cu 2.530 m.20

Prin urmare între anii 1894-1898 s-a efectuat încă două tăieri de coturi fiind
vorba de cotul Gorgova Venedict situat la distanţă de 14,0 -24,0 km de la Ceatalul Sf
Gheorghe prin construcţia unui canal lung de 5,5 km şi cotul Argagnis aflat între cele
două puncte: Argagnis superior şi inferior prin înlocuirea sa cu un canal lung numai de
1,7 km .21 La Micul Argani între ani 1897 -1989 traseul navigabil scurtându-se cu 396
m.22 Scoaterea de pe traseu a cotului Gorgova Venedict a făcut ca tăietura Păpădia
efectuată mai înainte să fie şi ea complect eliminată de pe Sulina.

În anul 1898 s-a început construirea canalului care a înlocuit bucla Superioară a
Marelui M. Noul şi ultimul canal lung de 9,2 km a trecut prin lacul Obretin şi a fost

17
Petrescu 1957 :152.
18
Stanciu 2007.
19
Petrescu 1957:152
20
Stancu 2002 :164
21
Petrescu1957: 152
22
Stancu 2002: 164.
deschis după patru ani de lucru în toamna anului 1902. Cotul Micul M, care se află pe
acestă buclă a fost înlăturat .23 Prin efectuarea lucrărilor de ramnificare a marelor coturi
Gorgova Venedict şi Marele M Superior tăieturile anterioare mai mici numite Păpădia
şi Micul M nu se mai regăsesc pe traseul actual al Sulinei. Rectificările de coturi
Păpădia şi Micul M trebuie socotite ca lucrări tranzitorii ceea ce înseamnă că pe Sulina
s-a făcut o dublă ramnificare.

Tăietura Micului M executată la începutul lucrărilor, a făcut posibilă navigaţia

prin bucla superioară a Marelui M, asfel încât tăietura Marelui M superior a putut
rămăne ultima lucrare de îndreptare a canalului Sulina. În lucrările de navigaţie a
Micului M nu se înţelege bucla care semănă mai mult sau mai puţin cu litera M din
jumătatea superioară a braţului Sulina din apropierea Ceatalului Sf Gheorghe
Denumirea de Micul M se referă la o serie de coturi mai mici care împedicau mai
înainte navigaţia pe traseul buclei Superioare a Marelui M.

În afară de tăietura Micului M efectuată în anul 1868 şi eliminată mai târziu

complet de pe traseu, lucrările se ramnificare a braţului Sulina s-au făcut în ani 1880-
1902. În ultima tăiere a coturilor, braţul Sulina în lungime de 83,8 km, a devenit un
canal artificial aproape drept, lung de 62,6 km şi lat de 130-250 m. El a fost scurtat cu
21,2 km, ceea ce reprezintă 24,4% din lungimea sa iniţială. Pe acest braţ nu a rămas
decât un singur cot la distanţă de 13 km de la vărsare, nestânjenind navigaţia. 24

Lucrările au durat până în anul 1902, fiind executate tăieturi între milele 8-18 la
aşa numita „ bucla inferioară a M-ului „ un punct extrem de dificil pentru navigaţie, apoi
pe sectorul Gorgova-Veniko / milele 31-37 ,la Argagnis milele 40-42, şi între ani 1889-
1902 la „bucla superioară a M-ului ,între milele 18-27. Aceste au fost cele mai
grandioase lucrări efectuate la gurile Dunării prin care s-a obţinut scurtări semnificative
ale şenalului navigabil, asfel încât până în anul 1902 au fost eliminate 16 coturi iar
lungimea braţului Sulina redusă cu 22,7 km, urma o linie aproape dreaptă pe o distanţă
de 60,6 km. Adâncimea minimă de pe braţul Sulina a crescut cu 14 ¼ picioare cca 4,24
metri în 1883 la 17 ¾ picioare cca 5,41 m în 1900 .

23
Petrescu 1957:152
24
Petrescu 1957: 153.
 Inagurarea oficială a tăieturii Marelui M a avut loc pe 17 mai 1894 în prezenţa
regelui Carol I şi a membrilor guvernului României. La 21 octombrie 1901 în prezenţa
principelui moştenitor Ferdinand s-a inagurat şi tăietura Marelui M Superior.

Lucrările efectuate a modificat profund braţul Sulina, transformat dintr-unul cu totul

inospitalier şi neregulat ca traseu ,lăţime şi adâncime într-un canal artificial
regularizat.25

Bibliografie

-Constantin Ardeleanu-Comisia Europeană a Dunării şi modernizarea

infrastructurii de transport a României : calea navigabilă a Dunării 1856-
1914.

-Ioan GH.Petrescu-Delta Dunării Geneză şi Evoluţie

- Ştefan Stanciu- România şi Comisia Europeană a Dunări

-Ştefan Stanciu-România şi Comisia Europeană a Dunări : Diplomaţie

Suveranitate.Cooperare internaţională

25
Ardeleanu 2008: 186