Pravila vieţii pustniceşti

Sfântul Antonie cel Mare

 Nu merge vă vezi cum vieţuiesc rudele tale, şi lor nu le îngădui să vadă unde vieţuieşti tu;
chiar nicidecum să nu te vezi cu dânşii.

 Depărtează-te de zgomotul lumii, retrăgându-te, şi călător străin vei fi. Şezând în chilia ta,
asemenea vei fi cu cel ce a plecat în ţară depărtată.

 De vei merge undeva, pe toată căile sileşte-te mai repede să te întorci în singurătatea ta, ca
să nu-ţi părăseşti rugăciunile tale.

 Sileşte-te cu citirea Scripturii, că aceasta va scoate din tine necurăţiile (va izgoni cuvintele
necurate).

 Un ceas (şi acesta totdeauna) rânduieşte-ţi pentru a primi hrana, şi aceasta pentru trebuinţa
şi întărirea trupului tău, iar nu pentru îndulcire.

 Ia cea mai simplă şi mai ieftină mâncare.

 Pâinea ta o mănâncă în tăcere şi cu înfrânare şi vezi ca şederea ta (la masă) să fie

cuviincioasă (modestă).

 La locul unde curge vinul nu merge.

 În adunare şi tratare (masa de obşte) nu te grăbi.

 Dacă vei merge în oricare loc, unde se întemeiază masa de obşte, gustă şi dă mulţumire lui
Dumnezeu.

 Bea acolo numai un pahar de vin; tot astfel şi după oarecare boală grea.

 Nu întinde mâna ta îndată la cele ce ţi se oferă.

 Dacă eşti tânăr, nu întinde mâna înaintea altora; pentru că aceasta nu-i lucru smerit
(frumos).

 Zi şi noapte fii acoperit cu potcapul tău şi îmbrăcat în mantia ta şi în toate hainele tale, în
ce chip stă prizonierul şi deţinutul.

 În biserică nu îngropa pe mortul tău, adică nu te ocupa de lucrurile pământeşti.

 Adu-ţi aminte totdeauna de cei care te îndeamnă pe tine cu învăţături bune şi de la dânşii
te sileşte a cerceta poruncile cele de viaţă făcătoare şi cu spor vei duce viaţa după voia
Domnului, după cum scrie fericitul Apostol Pavel: „Cugetă la acestea, ţine-te de acestea,
ca propăşirea ta să fie vădită tuturor” (1 Tim. 4, 15).

1
 Nu descoperi la toţi gândurile tale, ci numai celor ce pot să tămăduiască sufletul tău.

 Nu descoperi la toţi gândurile tale, ca să nu fi pricină de sminteală fraţilor tăi.

 Cu toţi să ai purtare prietenoasă; dar nu pe toţi să-i ai de sfătuitori.

 Pe prieteni mai înainte îi încearcă cu ispita şi nu-i face pe toţi prieteni ţie şi nu te
încredinţa tuturor; pentru că lumea e plină de vicleşug. Şi alege-ţi un frate ce se teme de
Domnul şi cu dânsul te împrieteneşte ca fratele cu fraţii. Dar tot mai bine să te lipeşti de
Dumnezeu ca fiul cu părintele său; pentru că toţi oamenii se complac în răutăţi, afară de
puţini. E plin pământul de deşertăciuni, nevoi şi scârbe.

 Arată şi îndreaptă pe fiii tăi duhovniceşti fără cruţare, pentru că de la tine se va cere
condamnarea lor (dacă ei se vor arăta vrednici de condamnare la înfricoşata judecată).

 Dacă tu ai încetat de a săvârşi păcatul, atunci spune întru numele Domnului şi povăţuieşte
pe aceia prin care se huleşte numele Domnului; şi aşa, pe cei morţi şi tăiaţi de la Domnul
sileşte-i să se desfacă de lucrurile cele moarte şi însufleţindu-le, să se învrednicească a
primi slavă.

 Arată nemilostivire, cu frică de Dumnezeu. Nu primi (cruţa) nici o faţă, oricare ar fi, şi nu-
l depărta de la cuvintele adevărului.

 Pe cel ce nu primeşte sfaturile tale, nu le spune pe acelea lui.

 Nimic nu rândui cuiva mai înainte de a împlini singur lucrul acela.

 Cea mai mare dintre toate nebuniile este nebunia de a porunci altora să facă ceea ce singur
nu împlineşti; că nici un folos nu câştigăm noi din lucrurile străine.

 Cu pruncii şi cu tinerii nu înmulţi cuvintele, cu atât mai mult nu lega prietenii şi întru
însoţire pe aceştia nu-i primi, ca să nu dai loc diavolului.

 Cu pruncii nicidecum nu vorbi, că mai vârtos aceştia vor fi ţie întru poticnire.

 Din toate puterile te depărtează de oamenii cei străini de judecată şi de sfat.

 Dacă iubeşti viaţa liniştită, nu merge în cercul acelora care toată grija o au spre cele
deşarte, şi dacă din întâmplare vei cădea în mijlocul acestora, fii ca şi cum n-ai fi acolo.

 Nu cuvânta mult, ca să nu Se depărteze de la tine Duhul lui Dumnezeu.

 Preaslăvit lucru este a păzi tăcerea, imitând pe Domnul, care a păzit tăcerea, neuitându-Se
la rangul lui Irod.

 Când şezi în mijlocul fraţilor, nu vorbi prea mult; şi dacă te vor întreba ei despre ceva,
atunci răspunde-le scurt şi cu smerenie.

 Cuvintele tale să fie cu dulceaţă şi spre învăţătură. Adu-ţi aminte că de la cuvânt este şi
renumele, şi înjosirea.

2
 Nu vorbi cu îndârjire, totuşi cuvintele tale să fie cu înţelepciune şi judecată, asemenea cu
tăcerea ta. Imită înţelepciunea părinţilor noştri, al căror cuvânt întotdeauna era plin de
înţelepciune şi judecată, la fel ca şi tăcerea lor.

 Nu mai întreba despre lucrurile cele rele, ci departe de acestea ţine-ţi cunoaşterea.

 Nu născoci graiuri deşarte şi spre cei care le născocesc pe ele nu-ţi pleca urechea, ca să nu
scoată din ele sufletul tău apă rea.

 Dispreţuieşte praznicul vorbei întru toate, că din lumea aceasta este.

 Cum poţi abţine-te de la glume şi amuzarea de cuvinte.

 Nu striga şi nu vorbi tare şi repede, că scris este: „Nebunul sporeşte vorbele” (Eccl. 10,
14).

 Nu fi încăpăţânat şi nu insista asupra cuvintelor tale, ca să nu încolţească întru tine răul

(furia) şi supărarea.

 Nicidecum nu te jura între cele neîndoielnice, cu atât mai vârtos în lucrurile nesigure.

 Când mergi după apă sau călătorie săvârşeşti, spune psalmi pe de rost şi meditează.

 Mergând pe drum, nu te întoarce în dreapta şi în stânga, ci recită cu luare-aminte psalmii

tăi şi roagă-te lui Dumnezeu cu mintea. Apoi, unde ţie nu-ţi convine să vieţuieşti, cu aceia
la un loc nu te înfrăţi.

 Femeilor nu le permite să se apropie de tine şi nu da voie ca acestea să intre în locuinţa

(cămara) ta, pentru că în urmă, după dânsele, va veni furtuna gândurilor.

 Cu femei la un loc nu mânca şi cu cei tineri nu merge întru însoţire niciodată.

 Când mergi undeva să poposeşti, vezi să nu te acoperi cu aceia la un loc, încă şi cu aceeaşi
haină cu ceilalţi.

 Doi într-un loc nu dormiţi pe aceeaşi rogojină (pat), doar de te va sili mare nevoie. Chiar
de ţi-ar fi tată sau frate, şi încă aceasta n-o permite decât cu mare frică.

 În odaia de musafiri a mănăstirii nu rămâne vreme îndelungată.

 Dacă te-ai închinat pe tine lui Dumnezeu, ţine toate poruncile Lui, şi ce ţi se porunceşte fă
cu luare-aminte, nimic neglijând; pentru că, dacă cugeţi a neglija ceva, atunci nu te vor
lăsa pe tine păcatele cele mai dinainte; iar dacă tare, neclintit, te vei pune a le împlini pe
toate (până la a-ţi pune viaţa), atunci să fii încredinţat că păcatele tale cele mai dinainte ţi
s-au iertat.

 Gândurile tale neîncetat trebuie să fie ocupate cu poruncile dumnezeieşti; străduieşte-te a

le împlini pe acestea din toate puterile, nelăsând nici una, căci altfel sufletul tău se va face
loc a toată necurăţia.

3
 Dacă începi vreun lucru oarecare şi nu vezi întru acesta voia lui Dumnezeu, nicidecum nu-
l mai face pe acesta.

 În toată ziua spune-ţi în sine că aceasta este ultima zi care ţi s-a lăsat în această lume – şi
te vei păzi de tine de păcate.

 Chilia ta să o transformi în închisoare, ţinând în minte că pentru tine toate s-au sfârşit şi,
iată, sună ceasul despărţirii tale de lumea aceasta.

 Faţa ta întotdeauna trebuie să fie mâhnită, ca să se sălăşluiască întru dânsa frica de

Dumnezeu.

 Fi-i întru toate smerit – la înfăţişare, în haine, în şedere, în picioare, în mers, în pat, în
chilie şi întru toate ce aparţin ei.

 Dacă vor începe să te laude pe tine pentru lucrurile tale, nu te bucura de aceasta şi nu te
îndulci cu acestea: ascunde-le pe cât poţi, nu permite nimănui a vorbi despre ele şi chiar
osteneşte-te a ajunge până la ceea ca oamenii să nu te laude pe tine.

 Teme-te a te face cunoscut după vreuna din lucrările tale.

 Fii gata la tot cuvântul (acuzator) pe care-l va auzi să zici: iartă-mă, pentru că aşa
smerenia va nărui toată intriga vrăjmaşilor.

 Să ştii că smerenia nu este altceva decât ca pe toţi oamenii să-i socoteşti mai buni decât
tine. Mereu socotind în mintea ta că tu eşti vinovat de multe păcate, capul tău ţine-l
înclinat spre pământ, iar limba ta să fie gata a spune oricui îţi va aduce mâhnire: iartă-mă,
stăpânul meu! Iar statornicia ţintă a cugetului tău să fie moartea.

 Iubeşte ostenelile, tuturor supune-te, buzele tale le ţine închise şi-ţi va veni smerenia; iar
smerenia va atrage iertarea tuturor păcatelor tale.

 Vezi, nu lăsa mintea ta să se încânte cu pomenirea păcatelor celor mai dinainte, ca acestea
să nu se înnoiască pentru tine.

 De plăcerile şi mângâierile tale, la care te-ai dat în vremea nesimţirii tale, nu-ţi mai aduce
aminte şi pe acele cuvântări nu le mai înmulţi, zicând: eu aşa am făcut oare, pe aceea am
călcat-o; că acestea pot să-ţi servească spre poticnire.

 Despre grozăviile pe care tu le-ai făcut în lume nicidecum nu mai pomeni, ca să nu-ţi
pricinuiască iarăşi dorinţa arzătoare de ele, şi acestea să nu-ţi fie ţie spre ispită.

 Trupul tău aşa îl sileşte, ca aceasta să fie asemenea cu trupul celui ce zace pe patul de
suferinţă.

 Asupra cuiva nicidecum să nu te superi, ci iartă-i pe toţi.

 Fii înţelept şi buzele acelora care te vor grăi de rău pe tine le închide cu tăcerea.

 Nu fi grabnic la mânie şi nu ţine mânie asupra celor ce se trag pe tine spre mânie.

4
 Dacă vei primi înfruntări, să nu ai duşmănie către aceia care ţi le aduc ţie pe acestea, ci zi:
eu sunt vrednic ca toţi fraţii să mă dispreţuiască pe mine.

 Nu cârti şi nimănui nu face înfruntare.

 Nu răsplăti rău pentru rău, nici înfruntare pentru înfruntare; că pentru acestea te va smeri
pe tine Însuşi Domnul, văzând că tu însuţi nu te smereşti.

 Nu te teme de defăimările oamenilor.

 Nu dojeni pe fratele tău, chiar de l-ai vedea pe el călcând toate poruncile, căci astfel şi tu
vei cădea în mâinile vrăjmaşilor tăi.

 Nu osândi pe nimeni dintre cei morţi, ca Dumnezeu să nu dispreţuiască rugăciunile tale.

 Nimănui nu-i spune în faţă care sunt viciile lui, pentru nici o pricină.

 Nimănui nu-i reproşa neputinţele lui.

 Poruncile lui Dumnezeu nu le călca din respect pentru prietenia oamenilor.

 Nu te socoti pe tine ştiutor a toate şi înţelept (nu zice: eu ştiu, eu mă pricep să fac), căci
aşa vei pierde osteneala ta, iar corabia ta în zadar a alergat până acum.

5
Regula aşezămintelor monahale

Avva Orsisie
 Pentru aceasta, o, stareţi şi întâistătători, adică cei ai mănăstirilor şi cei ai caselor, cărora
v-au fost încredinţaţi oamenii şi pe care îi găsiţi însemnaţi cu T, cu E sau cu A (fiecare
ceată de monahi dintr-o chinovie purta la scufie o literă din cele 24 ale alfabetului grecesc,
simbolizând trăsătura de caracter al cetei, dar aceasta ştiind-o numai conducerea), mă
adresez vouă laolaltă, cărora v-au fost încredinţaţi oamenii, că fiecare, la venirea
Domnului, Îl va întâmpina cu ceata lui; de aceea fiecare să-şi pregătească oastea cu armura
pe ea. Să nu-i strâmtoraţi în cele de trebuinţă trupului pe cei încredinţaţi, dar în acelaşi
timp să le daţi merindele cele duhovniceşti. Sau, dimpotrivă, să-i exersaţi în cele
duhovniceşti, dar să-i struniţi în cele trupeşti, adică în mâncare şi îmbrăcăminte. Oare cu
ce fel de dreptate este ca pe fraţii (subordonaţi nouă) să-i asuprim cu munca, iar noi înşine
să lâncezim în trândăvie? Sau să le impunem jugul pe care noi înşine nu putem să-l
purtăm? Citim doar în Evanghelie: „Cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura” (Mt. 7,
2). De unde rezultă că şi munca şi strâmtorarea să ne fie deopotrivă cu ale acelora: nici să
nu-i socotim drept sclavi pe ucenicii noştri, ca suferinţele lor să fie bucuria noastră. Spun
acestea ca nu cumva să ne condamne evanghelicul cuvânt, precum pe farisei: „Că leagă
sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu
voiesc să le mişte” (Mt. 23, 4).

 Să avem grijă că trebuie să citim şi să învăţăm Scriptura şi prin neîncetată meditaţie s-o
pătrundem cu mintea, ştiind ceea ce scrie: „Din rodul gurii sale omul mănâncă binele”
(Pd. 13, 2) şi „datu-le-a plata ostenelilor lor” (Înţel. 10, 17). Acestea sunt cele ce ne duc la
viaţa veşnică, pe care ni le-a lăsat părintele nostru şi a poruncim ca neîncetat să medităm
la ele, spre a se împlini în noi ceea ce este scris: „Aceste cuvinte pe care Eu ţi le dau astăzi
vor fi în inima ta şi în sufletul tău şi acestea îi vei învăţa pe fiii tăi; şi din ele vei vorbi şi
când stai în casă şi când umbli pe cale, şi când stai culcat şi când te ridici. Şi ca semn, să le
scrii pe mâna ta şi astfel, neclintite să le ai înaintea ochilor tăi. Să le scrii chiar şi pe uşorii
uşilor casei tale, şi la porţi, ca să înveţi temerea de Dumnezeu în toate zilele câte le vei mai
trăi” (Deut. 11, 18-21). Şi Solomon, referindu-se la acelaşi lucru, zice: „Scrie-le pe tablele
inimii tale” (Pd. 3,3).

 Luaţi aminte cu câte mărturii ne îndeamnă cuvântul Domnului să medităm asupra

Sfintelor Scripturi, încât, ceea ce vrem să rostim cu gura, să avem dinainte în inimă. „Bun
lucru este pentru om când va ridica jugul din tinereţile lui. Va şedea singur şi va tăcea,
pentru că a luat jugul asupra lui. (…) Îşi va oferi falca celui ce-l loveşte, se va sătura de
ocări, căci niciodată nu-l va părăsi Domnul” (Plâng. 3, 27-31). Şi într-alt loc este scris:
„Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi să ţi se bucure inima în zilele tinereţii tale şi să umbli
fără prihană în căile inimii tale şi în privirea ochilor tăi. Dar să ştii că pentru toate acestea
te va aduce Domnul la judecată. Îndepărtează furia de la inima ta şi răutatea din trupul tău,
fiindcă zădărnicie este tinereţea lipsită de judecată” (Eccl. 11, 9-10). Şi, de asemenea:
„Adu-ţi aminte de Ziditorul tău în zilele tinereţii tale, înainte ca să vină zilele de restrişte şi
să se apropie anii despre care vei zice: „N-am nici o plăcere de ei!…”. Înainte ca să se
întunece soarele şi lumina şi luna şi stelele şi ca norii să mai vină după ploaie; atunci este
vremea când străjerii casei tremură şi oamenii cei tari se înconvoaie la pământ şi cele ce
macină nu mai lucrează, căci sunt puţine la număr şi privitoarele de la ferestre se întunecă;
şi se închid porţile care dau spre uliţă şi se domoleşte huruitul morii şi te scoli la ciripitul

6
 de dimineaţă al păsării şi se potolesc toate cântăreţele; şi te temi să mai urci colina şi
spaimele pândesc în cale şi capul se face alb ca floarea de migdal şi lăcusta sprintenă se
face grea şi toţi mugurii s-au deschis, fiindcă omul merge la locaşul său de veci şi
bocitoarele dau târcoale pe uliţă; mai înainte ca să se rupă funia de argint şi să se spargă
vasul de aur şi să se strice ulciorul la izvor şi să se sfărâme roata fântânii şi ca pulberea să
se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat”
(Eccl. 12, 1-7). Şi în Evanghelie este scris: „Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? (…)
Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla” (In. 21, 5-6). Şi iarăşi: Şi tot
copilul şi tinerelul, care azi nu ştie binele şi răul, aceştia vor intra în pământul cel bun”
(Deut. 1, 39). Şi din nou: „Tot bărbatul, care se naşte întâi va fi numit sfânt” (Ieş. 13, 2; cf.
Lc. 2, 23). Şi în Evanghelie zice: „Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul
la Dumnezeu şi la oameni” (Lc. 2, 52). Însuşi tânărul Iisus (Navi) era sfetnicul lui Moise şi
nu ieşea din cortul lui Dumnezeu. Şi despre David citim în Scriptură: „Acela era bălan, cu
ochi frumoşi şi plăcut la faţă” (1 Rg. 16, 12). Tot astfel şi Timotei, din copilărie a fost
instruit în sfintele scrieri (2 Tim. 3, 15), ca pe calea acelora să ajungă la credinţa Domnului
Hristos. Şi Iosif era foarte iubit de tatăl său, că slujea poruncilor aceluia (Gen. 37, 2-3 şi
14); şi era de 17 ani, dar a considerat învăţăturile aceluia ca lege a vieţii sale.

 Am reamintit toate acestea ca, îndreptându-ne privirile sufletului asupra vieţilor celor
sfinţi, „să nu fim copii duşi de valuri, (…), de orice vânt al învăţăturii” (Efes. 4, 14), ci ca
să ne ostenim noi înşine şi cu tărie să avem exemplul lor ca îndreptar al înnoirii vieţii
noastre, ca să fim popor plăcut lui Dumnezeu. să nu întristăm pe Duhul Sfânt, în care am
fost însemnaţi în ziua răscumpărării (Efes. 4, 30), nici să-L stingem în noi (1 Tes. 5, 19) şi
„nici să dispreţuim proorocirile (1 Tes. 5, 20), ca nu cumva să nu dăm loc Duhului Sfânt
care vrea să locuiască în noi. De nimeni altul să nu ne temem afară de Dumnezeu, care
este răsplătitor şi judecător al faptelor fiecăruia şi care cu acel sfânt şi cu bărbatul
nevinovat este nevinovat (Ps. 27, 26). Şi zice în acest sens: „Eu iubesc pe cei ce mă iubesc
şi cei ce mă caută mă găsesc” (Pd. 8, 17). Vorbeşte şi într-alt loc: „Dacă veţi umbla fiind
porniţi împotriva Mea, şi Eu voi umbla împotriva voastră” (Lev. 26, 23-24).