LICEUL TEHNOLOGIC DE TRANSPORTURI MUNICIPIUL PLOIESTI

Str. Văleni, Nr.144G, Ploieşti 100132

Telefon/Fax: 0344-801862
E-mail: gst.ploiesti@gmail.com
Web: www.gstploiesti.ro

Avizat, Avizat,
Director Inspector specialitate
Prof.Ciobotaru Anca prof.Ionescu Ion

AUXILIAR CURRICULAR

Manevrarea, întreţinerea şi controlul

echipamentelor şi instalaţiilor auto

„Tehnician electrician-electronist auto”.

Prof.:Tuinete Mădălina
Prof.:Cîrjan Anca

An şcolar 2013/2014

Actualizat an şcolar 2016-2017

1
Argument

Ghidul „Manevrarea, intretinerea si controlul echipamentelor si instaltiilor auto” este destinat pregătirii
de specialitate în calificarea de nivel 3 „Tehnician electrician-electronist auto”.
Ghidul oferă elevilor oportunitatea de a-şi forma competenţe tehnice de testare şi stabilire a stării
tehnice a automobilelor.
Pentru atingerea competenţelor vizate, profesorul, profesorul de instruire practica si agentul economic
au libertatea de a dezvolta anumite conţinuturi, de a le eşalona în timp şi de a utiliza activităţi variate de
învăţare si punerea lor in practica.
Alegerea tehnicilor de instruire revine profesorului, profesorului de instruire practica si agentului
economic care au posibilitatea:
 de a individualiza şi de a adapta procesul didactic la particularităţile grupului de elevi;
 de a centra procesul de învăţare pe elev, pe nevoile şi disponibilităţile sale, în scopul unei valorificări
optime ale acestora, lărgirii orizontului şi perspectivelor educaţionale;
 de a diferenţia sarcinile şi timpul alocat;
 de a dezvolta competenţele vizate la elevii care prezintă deficienţe integrabile, adaptând strategiile
utilizate la specificul condiţiilor de învăţare şi comportament (programe individualizate, instrumente ajutătoare
de învăţare etc).
Încercând să răspundă acestor cerinţe, ghidul pe care îl propunem conţine materiale care pot fi utilizate
în cadrul unor activităţi de învăţare.
Profesorului, profesorului de instruire practica si agentului economic îi sunt puse la dispoziţie informaţii
necesare pentru utilizarea materialelor. Aceste informaţii au ca scop orientarea activităţii lor şi stimularea
creativităţii. Ele conţin:
- o descriere a relaţiei dintre competenţele ghidului, obiective şi activităţile de învăţare, sugestii
metodologice;
- îndrumări pentru adaptarea materialelor pentru diferite categorii de elevii cu nevoi educaţionale
speciale;
- propuneri pentru activităţi de urmărire şi remediale.
Ghidul oferă atât profesorului, profesorului de instruire practica si agentului economic, dar şi elevilor
mijloace de înregistrare a progresului, sub forma unor fişe de rezumat. Înregistrările exacte reprezintă un aspect
important al administrării procesului de învăţare şi poate, de asemenea, ajuta la informarea şi motivarea
elevilor. Elevii sunt încurajaţi să-şi evalueze propriul proces de învăţare comentând cu privire la arii care le-au
plăcut sau nu la un anumit subiect. Aceste comentarii pot oferi profesorului, profesorului de instruire practica si
agentului economic informaţii valoroase referitoare la arii care cauzează dificultăţi elevilor.
Pentru o mai bună înţelegere şi fixare, ghidul conţine un glosar al cuvintelor cheie utilizate în cadrul
modulului.
Pentru fiecare activitate, elevilor li se oferă informaţii cu privire la scopurile / obiectivele urmărite şi
criteriile care vor fi aplicate în procesul de evaluare a muncii lor. De altfel, prima activitate propusă pentru o
unitate de învăţare este o evaluare iniţială, de diagnostic, menită să evidenţieze ceea ce elevii cunosc în legătură
cu subiectul.
Activităţile de învăţare pe care le propunem sunt diverse, sarcinile sunt definite în paşi mici şi au grad
de dificultate progresiv, astfel încât să permită fiecărui elev să lucreze în ritmul său şi să evolueze până la un
nivel maxim al performanţei.
Pentru fiecare activitate, elevilor le sunt puse la dispoziţie fişe de documentare, conţinând selecţii ale
unor informaţiilor necesare rezolvării sarcinilor de lucru. Trebuie avut însă vedere că acest auxiliar nu este un
manual sau un tratat ştiinţific despre echipamentul electric şi electronic al automobilului, iar suportul teoretic
care însoţeşte fişele de lucru are rolul de a sprijini procesul de învăţare şi nu cel de predare.
Fiecare activitate conţine şi etape de evaluare formativă, care să ofere elevilor şi profesorului respectiv
profesorului de instruire practica informaţii referitoare la ceea ce a învăţat elevul şi ce mai trebuie să înveţe în

2
continuare. Soluţionarea activităţilor nu conţine doar răspunsuri sau rezultate corecte, ci şi îndrumări sau sfaturi
pentru elevi.
Unitati de competente/ Competenţe

În modulul „Manevrarea, intretinerea si controlul echipamentelor si instaltiilor auto” au fost agregate

urmatoarele unitati de competente cu competentele cheie specifice:
U.C.1 Diagnosticarea automobilului:
C. 1.1. Stabileşte diagnosticul iniţial
C.1.2. Specifică defectele posibile ale componentelor automobilului şi cauzele apariţiei acestora.
C.1.3. Precizează parametrii de stare şi parametrii de diagnosticare pentru fiecare componentă auto.
C.1.4. Alege metode si mijloace folosite la testarea si diagnosticarea echipamentelor si instalatiilor
elecrtrice ale automobilului.
C.1.5.Utilizează tehnici şi tehnologii de control, verificare şi măsurare pentru stabilirea diagnosticului.
C.1.6. Interpretează rezultatele obţinute în urma testării.
UC.2. Gândirea critică şi rezolvarea de probleme:
C.2.1. Planifică o activitate şi culege date numerice în legătură cu aceasta.
C.2.2. Prelucrează datele numerice.
C.2.3. Interpretează rezultatele obţinute şi prezintă concluziile.
UC.3. Lucrul în echipă:
C.3.1 Identifică sarcinile şi resursele necesare pentru atingerea obiectivelor.
C.3.2. Îşi asumă rolurile care-i revin în echipă.
C.3.3. Colaborează cu membrii echipei pentru îndeplinirea sarcinilor.
UC.4.Igiena şi securitatea muncii:
C.4.1 Aplică legislaţia şi reglementările privind securitatea şi sănătatea la locul de muncă, prevenirea
şi stingerea incendiilor.
C.4.2. Ia măsuri pentru reducerea factorilor de risc de la locul de muncă.

Obiective

Prin activităţile pe care le propunem, urmărim ca la sfârşitul activităţilor de învăţare elevii să fie
capabili:
O.1. să colecteze şi să interpreteze informaţiile furnizate de client;
O.2. să realizeze evaluarea iniţială a stării tehnice a automobilului;
O.3. să propună şi să argumenteze o intervenţie specializată;
O.4. să stabilească operaţiile necesare a fi realizate;
O.5. să identifice resursele necesare testării;
O.6. să supravegheze utilizarea metodelor şi echipamentelor de testare în conformitate cu
documentaţia tehnică specifică;
O.7. să furnizeze informaţiile necesare facturării;
O.8. să analizeze informaţiile necesare pentru interpretarea unei situaţii;
O.9. să interpreteze informaţiile şi să localizeze defectele
O.10. să propună o soluţie de intervenţie pentru remedierea defecţiunilor;
O.11. să colecteze datele numerice corespunzătoare activităţii planificate;
O.12. să selecteze datele obţinute din măsurări sau alte surse;
O.13. să înregistreze date;
O.14. să efectueze calcule în mai multe etape cu numere de mai multe mărimi;
O.15. să utilizeze formule de calcul;
O.16. să reprezinte grafic datele obţinute;
O.17. să citească grafice;
O.18. să compare rezultatele cu valori date pentru determinarea erorilor / abaterilor şi tendinţelor;
O.19. să formuleze concluzii în baza unei analize critice;
O.20. săutilizeze rezultatele în rezolvarea unei probleme şi luarea deciziilor optime.
3
 Sugestii metodologice

Pentru dezvoltarea competenţelor vizate de parcurgerea ghidului, pot fi folosite următoarele activităţi de
învăţare: simulare, studii de caz, brainstorming, luarea deciziilor, rezolvarea problemelor, maparea conceptelor,
etc.
În proiectarea activităţilor de învăţare trebuie avute în vedere cerinţele educaţionale speciale ale elevilor.
Formularea de obiective de învăţare diferenţiate va da profesorului si profesorului de instruire practica o
imagine clară asupra a ceea trebuie să fie capabili să realizeze toţi elevii, a ceea ce ar trebui să fie capabili să
realizeze cei mai mulţi dintre ei şi a ceea ce numai unii vor fi capabili să realizeze. Luând în considerare
obiectivele de învăţare diferenţiate şi datele despre elevi (ritm de învăţare, stiluri de învăţare, tipuri de
inteligenţe, dificultăţi în învăţare), profesorul si profesoruli de instruire practica va putea adapta parcursul
formării elevilor.
Aceste produse ale elevilor vor fi adunate într-un portofoliu, constituind dovezi ale progresului şi ale
atingerii competenţelor.

Cuvinte cheie/Glosar

Următoarea listă vă va fi folositoare la înţelegerea conceptelor cu care veţi lucra. În cazul în care găsiţi
şi alţi termeni care nu au fost incluşi, adăugaţi-i la sfârşitul acestei liste.
Testare–procesul de determinare experimentală a unor parametrii în scopul stabilirii stării tehnice şi / sau
a performanţelor unor piese, subansambluri, ansambluri, instalaţii sau sisteme tehnice;
Diagnosticare –procesul de stabilire a cauzelor unei funcţionări necorespunzătoare a unui sistem tehnic,
pe baza simptomelor sau rezultatelor obţinute în urma unor probe;
Simptom–semn al unei stări anormale (gr. Symptoma – a se întâmpla);
Parametrii de stare –mărimi ce caracterizează cantitativ starea unui sistem tehnic
Parametrii de diagnosticare–mărimi măsurabile a căror valoare exprimă cantitativ manifestări
exterioare ale mutaţiilor survenite în structura unui sistem tehnic
Univocitatea –caracteristică care indică faptul că unui parametru de stare îi corespunde o singură
valoare a parametrului de diagnosticare, în toată plaja de variaţie a parametrului de stare, de valoarea nominală
sau iniţială Sn la valoarea limită Sl.
Sensibilitatea –reprezintă variaţia specifică a unui parametru de diagnosticare atunci când valoarea
parametrului de stare s-a modificat elementar
Informativitate–exprimă probabilitatea stabilirii diagnosticului tehnic exact, prin folosirea acestui
parametru; este expresia complexităţii legăturilor dintre parametrii de stare şi cei de diagnosticare
Economicitate–este caracteristica ce surprinde aspectele tehnico-economice ale oportunităţii măsurării
parametrului de diagnosticare respectiv
Mijloacele de testare –mijloace de verificare, control, măsurare şi / sau prelucrare a informaţiei utilizate
în monitorizarea şi evaluarea stării tehnice a automobilului
Metodele de testare –ansamblul de reguli, principii şi procedee folosite pentru testarea auto şi
stabilirea diagnosticului (methodos, meta – după, hodos – cale).
Metodele obiective –stabilesc defecţiunile cu ajutorul aparatelor de măsurare şi control, în mod direct,
comparând parametrii constructivi de funcţionare cu cei reali
Metodele subiective –stabilesc defecţiunile astfel încât demontarea să fie limitată doar la strictul
necesar, folosind tehnici neinvazive de diagnosticare (de exemplu, interpretarea unor simptome şi a valorii unor
parametrii măsurabili fără demontare).
OBD– prescurtarea de la „On Board Diagnostic" adică autodiagnosticare la bordul autovehiculului

4
 Fişa de rezumat

Titlul modulului: Manevrarea, intretinerea si controlul echipamentelor si instaltiilor auto

Numele elevului:
Data începerii: Data finalizării:

Data îndeplinirii
Verificat
(data la care obiectivele
Competenţa Activitatea de învăţare (semnătura
învăţării au fost
profesorului)
îndeplinite)

C.1.1. Stabileşte
diagnosticul iniţial

C.1.2. Specifică defectele

posibile ale
componentelor
automobilului şi cauzele
apariţiei acestora.
C.1.3. Precizează
parametrii de stare şi
parametrii de
diagnosticare pentru
fiecare componentă auto.
C.1.4. Alege metode si
mijloace folosite la
testarea si diagnosticarea
echipamentelor si
instalatiilor elecrtrice ale
automobilului.
C.1.5.Utilizează tehnici
şi tehnologii de control,
verificare şi măsurare
pentru stabilirea
diagnosticului.
C.1.6. Interpretează
rezultatele obţinute în
urma testării.
C.2.1. Planifică o
activitate şi culege date
numerice în legătură cu
aceasta.

5
C.2.2Prelucrează datele
numerice
C.2.3.Interpretează
rezultatele obţinute şi
prezintă concluziile
C.3.1 Identifică
sarcinile şi resursele
necesare pentru atingerea
obiectivelor.
C.3.2. Îşi asumă rolurile
care-i revin în echipă.
C.3.3. Colaborează cu
membrii echipei pentru
îndeplinirea sarcinilor.
C.4.1 Aplică legislaţia
şi reglementările privind
securitatea şi sănătatea la
locul de muncă,
prevenirea şi stingerea
incendiilor.
C.4.2. Ia măsuri pentru
reducerea factorilor de
risc de la locul de muncă.

6
 Fişa de rezumat a activităţii

Competenţa Activitatea de învăţare Obiectivele învăţării Realizat

Comentariile elevului*

Comentariile profesorului**

*) De exemplu:
 ce le-a plăcut referitor la subiectul activităţii;
 ce anume din subiectul activităţii li s-a părut a constitui o provocare.
 ce mai trebuie să înveţe referitor la subiectul activităţii.
 ideile elevilor referitoare la felul în care ar trebui să-şi urmărească obiectivul învăţării.

**) De exemplu:
 comentarii pozitive referitoare la ariile în care elevul a avut rezultate bune, a demonstrate entuziasm,
s-a implicat total, a colaborat bine cu ceilalţi.
 ariile de învăţare sau alte aspecte în care este necesară continuarea dezvoltării.
 ce au stabilit elevul şi profesorul că ar trebui să facă elevul în continuare luând în considerare ideile
elevului despre cum le-ar plăcea să-şi urmeze obiectivele învăţării.

7
 Informaţii despre specificul agenţilor economici la care se efectuează stagiul de practică

Descrierea activităţilor derulate de agentul economic:

Stagiul de practică se va realiza la agenţi economici autorizaţi care desfăşoară activităţi de testare şi
diagnosticare a automobilelor, respectiv de inspecţie tehnică (întreprinderi constructoare de automobile şi / sau
componente auto, ateliere de service auto şi operatori de transport rutier care deţin ateliere proprii specializate
în întreţinerea şi repararea autovehiculelor sau staţii proprii de inspecţie tehnică).

Descrierea locaţiei unde îşi desfăşoară activitatea agentul economic1:

Departamentul în care se va efectua practica2:

Facilităţile oferite elevilor de către agentul economic 3:

Obligaţiile elevului practicant faţă de agentul economic4:

1
Se va completa în funcţie de specificul agentului economic, potrivit convenţiei cadru.
2
Se va completa în funcţie de specificul agentului economic.
3
Se vor completa doar dacă este cazul, în funcţie de specificaţiile convenţiei cadru.
4
Se vor completadoar dacă este cazul, în funcţie de specificaţiile convenţiei cadru şi de regulamentele interne ale şcolii şi
agentului economic.

8
 Modalitatea de organizare

1. Număr de ore alocate : din care

 laborator tehnologic: ore
 instruire practică: ore

2. Forma de organizare a stagiului de pregătire practică:

 pe grupe 
 cu clasa 

3. Calendarul pregătirii
5
Săpt . 1 2 3 4 5 6 7 8 9

Săpt.

În fiecare căsuţă corespunzătoare săptămânilor în care urmează să se desfăşoare activităţile din cadrul
modulului, se va completa, după caz:
 IP – pentru activităţile de instruire practică;
 LT – pentru activităţile de laborator tehnologic.

4. Cadrele didactice care îndrumă elevul în stagiul de pregătire practică:

________________________________________________________________
________________________________________________________________

5. Tutorele desemnat din partea agentului economic:

________________________________________________________________

5
*în funcţie de calendarul şi structura anului şcolar în curs.

9
 Informaţii pentru elevi, profesori si agentul economic

Acest material este destinat elevilor care se pregătesc să devină tehnicieni electricieni electronişti auto.
Pentru a vă sprijini în procesul de învăţare, acest material vă oferă oportunitatea de a vă forma şi exersa
competenţe specifice calificării. Prin conţinutul său informativ, materialul poate contribui la formarea unui
sistem de cunoştinţe despre metodele şi mijloacele de testare a automobilului. Nu am neglijat nici acele
activităţi care vă vor dezvolta atitudini care să completeze profilul vostru profesional.
Veţi fi nevoiţi să rezolvaţi sarcini, împreună cu colegii sau individual, să căutaţi informaţii din surse
diverse, să folosiţi această informaţie cât mai creativ şi să vă asumaţi răspunderea pentru propria formare
profesională.
Toate activităţile îndeplinite cu succes pot fi folosite drept dovezi suplimentare pentru portofoliul vostru,
care trebuie să fie cât mai complet, astfel încât evaluarea competenţelor profesionale să fie bine documentată.
Citiţi cu atenţie toate cerinţele înainte de a încerca să le rezolvaţi activităţile!
Dacă observaţi vreo problemă la una din cerinţe, aduceţi acest lucru în atenţia profesorului sau
profesorului de instruire practica înainte de a începe activitatea.
Înainte de a începe lucrul, asiguraţi-vă că dispuneţi de toate materialele necesare.
Dacă nu aţi înţeles sau dacă nu ştiţi cum să rezolvaţi sarcina de lucru, solicitaţi sprijinul profesorului,
profesorului de instruire practica sau agentului economic, care vă îndrumă.
Încercaţi să rezolvaţi toate sarcinile date! Dacă nu reuşiţi din prima nu este nici o problemă. Căutaţi o
alta soluţie de rezolvare şi aplicaţi-o.
Profesorul, profesorul de instruire practica sau agentul economic va ţine evidenţa exerciţiilor şi
problemelor pe care le-aţi rezolvat şi a activităţilor pe care le-aţi desfăşurat şi va evalua progresul realizat.
Atunci când aveţi activităţi în echipă se evaluează: organizarea generală a muncii în echipă,
managementul timpului şi sarcinilor, asumarea rolurilor în echipă, eficienţa şi originalitatea soluţiilor aplicate în
rezolvarea problemelor, atitudinile individuale şi ale întregii echipe.
Pentru informare îţi punem la dispoziţie câteva fişe de documentare, dar trebuie să ţii cont de faptul ele
nu pot suplini toate sursele de informare pe care le poţi accesa.
Tehnicianul electricianul electronist auto realizeaza activitatii de intretinere si reparatie la sistemele
electrice ale autovehiculelor rutiere: diagnosticarea disfunctionalitatilor la sistemul electric; executarea
lucrarilor de intretinere si reparatie a echipamentelor de producere si stocare a energiei electrice; executarea
lucrarilor de intretinere si reparatie la aparatura de bord; executarea lucrarilor de intretinere si reparatie la
sistemele de aprindere si pornire; executarea lucrarilor de verificare si reparatie a echipamentului de iluminare
si semnalizare; executarea lucrarilor de verificare si reparatie ale instalatiilor auxiliare.

10
 Instalatii electrice si electronice

In atelierul de reparatii al instalatiilor electrice se foloseste un echipament performant, cu ajutorul caruia

pot fi diagnosticate si vizualizate semnalele urmatoarelor grupe de sisteme:
 amestecul si aprinderea;
 injectia Otto si Diesel;
 sistemele de siguranta (ABS, ASR);
 sistemele conventionale (aer conditionat, inchidere centralizata, etc.);
Avantaje diagnozei computerizate:
 se permite interventia exact la locul defectiunii;
 nu exista pericolul deteriorarii sau dereglerii sistemelor conexe;
 timpul in care masina este retinuta in service se micsoreaza;
 siguranta si rapiditatea in stabilirea diagnosticului si in monitorizarea lucrarilor de reparatie.
Sistemele autovehiculelor actuale functioneaza pe baza coordonarii datelor receptionate de catre
computerul de bord. Senzorii transmit date catre computerul de bord, aceste date insemnand in principal
informatii despre starea diferitelor sisteme. Pentru constatarea erorilor aparute in functionarea autovehiculului
se utilizeaza testerul mobil.
Testerul – este un computer ce are inmagazinate date furnizate de catre producatorul de autovehicule –
se conecteaza la mufa speciala (computerul de bord) al autovehiculului facandu-se o diagnoza a sistemelor ce
nu trimit date corecte. Astfel se gaseste imediat locul in care trebuie intervenit.

11
12
Diagnosticarea generala

Eficienţa folosirii automobilelor este determinată, în principal, de reducerea la minimum a

cheltuielilor de întreţinere şi reparare, de realizarea unui cât mai ridicat rulaj între căderi şi menţinerea unor
înalţi parametrii ecologici.
Acest lucru implică o atentă şi continuă observare a funcţionării şi stării tehnice a automobilelor,
supunerea periodică a acestora unor procese de testare şi diagnosticare care să detecteze chiar şi micile
defecţiuni şi să permită stabilirea celor mai bune soluţii de intervenţie.

Testarea reprezintă procesul de determinare experimentală a unor parametrii în scopul stabilirii stării
tehnice şi / sau a performanţelor unor piese, subansambluri, ansambluri, instalaţii sau sisteme tehnice.
În accepţiunea sa clasică, diagnosticul reprezintă o previziune sau o ipoteză care rezultă din interpretarea
unor semne (gr. diagnostikos – „care cunoaşte”).
Diagnosticarea unui sistem tehnic este procesul de stabilire a cauzelor unei funcţionări
necorespunzătoare a acestuia, pe baza simptomelor sau rezultatelor obţinute în urma unor probe.
Implementarea testării şi diagnosticării în procesul de exploatare a automobilelor impune elaborarea
prealabilă a unui sistem de testare şi diagnosticare, în care intră:
 obiectul testării / diagnosticării (caracterizat prin anumiţi parametrii de stare)
 parametrii de diagnosticare
 mijloacele tehnice de testare şi diagnosticare
 metodele şi organizarea proceselor tehnologice de testare şi diagnosticare.
Structurarea sistemului de diagnosticare urmăreşte legile de evoluţie a stării tehnice a obiectului testat şi
diagnosticat, deci modificarea parametrilor de stare, în următorii paşi:
alegerea parametrilor de diagnosticare
stabilirea valorilor nominale şi limită ale acestora
determinarea mijloacelor şi procedeelor tehnice de măsurare a valorilor efective ale parametrilor de
diagnosticare selectaţi.

Aparat diagnoza

Diagnoza periodica este o condiţie prealabilă pentru termen lung şi funcţionarea în condiţii de siguranţă
a vehiculului umnevoastra. Diagnza auto – un serviciu rapid cu rapoarte clare si sigure ale masinii
dumneavoastra. Masina este o tehnică alcatuita din mecanica si module electrice, electronice.
Monitorizarea atentă a stării sale este necesara si cel mai bine stiu asta, soferii profesionişti.
Diagnoza regulată şi calitativă a masinii vă permite evaluarea obiectivă a funcţionării tuturor sistemelor
pe baza parametrilor la cele mai ridicate nivele. Sisteme moderne de diagnoza bazate pe hardware-ul folosit
pentru testarea vehiculului permit detectarea problemelor in timp redus, plus ca se descopera si defecte ascunse
care ajuta la prevenirea unor noi defectiuni.

13
 Documentaţia tehnică utilizată la testare şi diagnosticare

Documentaţia tehnică este esenţială în procesele de testare şi diagnosticare, ea îndeplinind o serie de

funcţii, printre care cele mai importante sunt următoarele:
 oferă informaţii utile despre structura şi parametrii funcţionali ai sistemului testat;
 descrie obiectivele şi procedurile de testare / diagnosticare, oferind indicaţii utile despre
succesiunea de operaţii, resursele necesare, condiţiile de desfăşurare a probelor, normele şi protocoalele care
trebuie respectate etc.;
 permit înregistrări ale unor informaţii legate de desfăşurarea proceselor şi a rezultatelor obţinute;
 precizează criteriile de calitate pentru activităţile desfăşurate.
În procesele de testare şi diagnosticare, cele mai utilizate sunt:
 manualele de diagnosticare (de reparaţie), elaborate de constructor;
 procedurile şi normele interne;
 cataloagele de componente;
 instrucţiunile şi normele de exploatare a mijloacelor şi echipamentelor utilizate;
 proceduri de calitate.
Fie că este vorba de o schemă constructivă, de o diagrama logică de diagnosticare, de o instrucţiune de
utilizare sau de o fişă de diagnosticare, sub formă electronică sau tipărită, documentaţia tehnică trebuie să
îndeplinească câteva condiţii de bază:
 să fie clară în formulări şi reprezentări grafice;
 să conţină informaţiile necesare (şi doar acestea);
 să ofere instrucţiuni aplicabile în contextul în care este utilizată;
 să fie accesibilă tuturor angajaţilor care au nevoie de ea pentru executarea sarcinilor primite.
Exemple:
 diagramă logică pentru demersul de diagnosticare
 fişă de diagnosticare
Demers diagnosticare

14
15
 Mijloace şi metode utilizate la testarea şi diagnosticarea automobilelor

Mijloace de testare şi diagnosticare

Sunt mijloace de verificare, control, măsurare şi / sau prelucrare a informaţiei utilizate în monitorizarea
şi evaluarea stării tehnice a automobilului
Pentru verificarea, testarea şi diagnosticarea automobilului se utilizează o serie de:
 verificatoare
 instrumente de măsurare
 aparate sau instalaţii de măsurare şi testare (testere, standuri)
 sisteme de măsurare şi diagnosticare
Portabile sau fixe, de sine stătătoare şi utilizate individual sau grupate într-o instalaţie de măsurare sau
într-un sistem de măsurare, mijloacele tehnice pentru testare a automobilelor sunt de o mare diversitate şi într-o
continuă evoluţie.

Metode de testare şi diagnosticare

Metodele de diagnosticare reprezintă ansamblul de reguli, principii şi procedee folosite pentru testarea
automobilului şi stabilirea diagnosticului (gr. methodos, meta - după, hodos - cale).
Diagnosticarea motorului se poate face prin două categorii de metode:
 metode obiective sau invazive
 metode subiective sau neinvazive
Metodele obiective stabilesc defecţiunile cu ajutorul aparatelor de măsurare şi control, în mod direct,
comparând parametrii constructivi de funcţionare cu cei reali. Aplicarea acestor metode poate implica şi
executarea unor demontări, pentru a putea măsura, compara, determina, parametrii reali, constructivi şi
funcţionali, ai întregului ansamblu.
Metodele obiective sunt cele mai sigure metode de diagnosticare şi, chiar dacă iniţial s-a utilizat o
metodă subiectivă, în cazurile cele mai grave se va ajunge tot la o soluţie invazivă de stabilire a diagnosticului.
Metodele subiective stabilesc defecţiunile astfel încât demontarea să fie limitată doar la strictul necesar,
folosind tehnici neinvazive de diagnosticare (de exemplu, interpretarea unor simptome şi a valorii unor
parametrii măsurabili fără demontare).

16
 Aceste metode sunt mai puţin precise, dar protejează autovehicul de eventualele demontări care nu sunt
necesare, iar dacă diagnosticianul este experimentat poate da rezultate foarte bune. In plus se poate face fără
aportul unor standuri sau aparate speciale.
Testarea şi diagnosticarea se poate realiza:
 pe stand
 la bord

A. Diagnosticarea pe stand

Diagnosticarea automobilelor pe stand a cunoscut o evoluţie complexă, orientată pe mai multe direcţii:
tehnici, echipamente, organizare. Având în vedere că în prezent se află în exploatare automobile cu date de
fabricare şi, implicit, niveluri de evoluţie mult diferite, activitatea de diagnosticare la stand trebuie să facă faţă
tuturor situaţiilor.
În general, pentru automobilele care nu dispun de sisteme electronice de control şi autotestare, procesul
de diagnosticare decurge în mai multe etape succesive.
Într-o primă fază se execută o verificare a stării tehnice generale a sistemului testat. Răspunsul este de
tip binar: "corespunzător" sau "necorespunzător". În primul caz, automobilul nu mai este reţinut, el putându-se
întoarce la activităţile de transport. În a doua situaţie, acţiunea de diagnosticare continuă cu componentele
sistemului în scopul localizării şi identificării defecţiunilor.

Direcţia pe care o vor lua sistemele de diagnosticare a automobilelor la stand este aceea a producerii
unor sisteme expert avansate, capabile să ofere o gamă cât mai largă de verificări. Aparatura utilizată la astfel
de verificări este, de regulă, prevăzută cu sisteme măsură cuplate la un microprocesor. Acesta prelucrează
17
informaţiile primite de la traductoare şi senzori şi conduce acţiunile necesare procesului de diagnosticare.
Principalul avantaj pe care îl aduce un astfel de sistem constă în modul corespunzător, uniform şi eficient de
aplicare a criteriilor de decizie sau a strategiilor de rezolvare a unor probleme.
Sistemul de diagnosticare primeşte informaţii atât de la sistemul testat prin lanţuri de măsurare, cât şi de
la operatorul uman prin tastatura calculatorului. Sistemul prelucrează în mod logic datele unui program de
control în concordanţă cu setul de reguli stocate în memoria sa internă. Rezultatul final al diagnosticării constă
într-o evaluare a problemelor şi procedurilor de reparare. Sistemul este dotat cu cunoştinţele pe care trebuie să
le aibă specialiştii în proiectarea, cercetarea, dezvoltarea şi întreţinerea automobilului. Pentru a încheia achiziţia
de cunoştinţe sunt necesare mai multe iteraţii, dialogul cu specialiştii fiind astfel continuu.
Domeniul general de diagnosticare la care este aplicabil un sistem expert este acela la care procedurile
utilizate de specialişti pot fi exprimate printr-un set de reguli sau relaţii logice, activitatea de diagnosticare a
automobilelor fiind un astfel de domeniu.
În cele mai multe cazuri, sistemul expert constă din trei elemente:
 o bază de reguli tip "dacă - atunci"
 o bază de date
 un mecanism de control
Componenta "dacă" conţine condiţii care trebuie să fie satisfăcute dacă regula este aplicabilă.
Componenta "atunci" formulează acţiunea ce trebuie efectuată atunci când regula este activată. Baza de date
conţine toate faptele sau informaţiile care sunt considerate adevărate în privinţa problemei ce urmează a fi
diagnosticată. Mecanismul de control determină ce acţiuni trebuie să fie întreprinse şi când anume.
Operaţiunea urmăreşte patru etape:
1. compararea regulilor cu baza de date pentru a determina care dintre reguli au componenta "dacă"
satisfăcută şi pot fi executate; acest grup este cunoscut ca set de conflict în limbajul inteligenţei artificiale;
2. dacă setul de conflict are mai mult decât o singură regulă, se rezolvă conflictul prin regula cu cea mai
ridicată prioritate - dacă în setul de conflict nu există nici o regulă, se opreşte procedura;
3. se execută regula selectată prin întreprinderea acţiunilor specificate în componenta "atunci" şi apoi se
modifică baza de date în mod corespunzător;
4. se revine la pasul 1 şi se repetă procesul până când setul de conflict nu mai conţine nici o regulă;

Exemplu de utilizare a sistemului expert de diagnosticare:

Baza de reguli pentru cazul în care motorul nu porneşte

DACĂ demarorul antrenează motorul, dar acesta nu porneşte,

R ATUNCI combustibilul nu ajunge la motor,
1 SAU nu are loc scânteia electrică,
SAU motorul primeşte prea mult combustibil

DACĂ se crede că combustibilul nu ajunge la motor,

R ŞI indicatorul nivelului de combustibil funcţionează
2 ŞI indicatorul arată că rezervorul este gol,
ATUNCI rezervorul de combustibil este gol (0,95)

DACĂ se crede că combustibilul nu ajunge la motor

R ŞI indicatorul de nivel nu este la gol
3 ŞI temperatura este sub 0oC
ATUNCI conducta de combustibil este îngheţată (0,75)

DACĂ se crede că combustibilul nu ajunge la motor

R
ŞI se simte miros de combustibil
4
ATUNCI conducta de combustibil este spartă (0,65)
18
 DACĂ se crede că combustibilul nu ajunge la motor
ŞI indicatorul de nivel nu este la gol
R
ŞI nu se simte miros de combustibil
5
ATUNCI există apă în rezervor (0,5)
SAU indicatorul de nivel este defect (0,6)

DACĂ se crede că ajunge prea mult combustibilul la motor

R
ŞI se simte miros de combustibil
6
ATUNCI amestecul este prea bogat (0,7)

DACĂ se crede că nu se produce scânteia

R ŞI indicatorul de nivel nu este la gol
7 ŞI atmosfera este umedă sau plouă
ATUNCI fişele de înaltă tensiune ale bujiilor sunt umede (0,6)

(cifrele înscrise sunt niveluri de încredere pentru ca regula să fie adevărată în condiţiile specificate)

Baza de date pentru cazul în care motorul nu porneşte

(fapte sau informaţii considerate adevărate în privinţa problemei ce urmează a fi diagnosticată)

Indicatorul de combustibil funcţionează.
Demarorul acţionează motorul, dar acesta nu porneşte.
Indicatorul de combustibil nu arată gol.
Se simte miros de combustibil
Mecanismul de control compară regulile cu baza de date. Se constată că doar regula R1 se află în setul de
conflict. Această regulă este executată, obţinând ca fapte suplimentare la parcurgerea paşilor 2 şi 3:
 posibilitatea de a nu se declanşa scânteia la bujie
 posibilitatea ca să ajungă prea mult combustibil la motor
De la pasul 4 sistemul se revine la pasul 1 şi învaţă că setul de conflict include R 1, R4 şi R6. Deoarece
R1 a fost executată, ea este scoasă din setul de conflict. În cazul exemplului luat în discuţie se poate admite
rezolvarea conflictului prin selectarea celui mai mic număr al regulii (R4). R4 acceptă, după parcurgerea paşilor
2 şi 3, faptul că există pierderi în conducta de combustibil. Procedura este repetată având ca rezultat setul de
conflict R6. După executarea lui R6 sistemul se întoarce la pasul 1 şi, negăsind reguli aplicabile se opreşte. Setul
final al evenimentelor este:
Indicatorul de combustibil funcţionează.
Demarorul acţionează motorul, dar acesta nu porneşte.
Indicatorul de combustibil nu arată gol.
Se simte miros de combustibil.
Este posibil să nu ajungă combustibil la motor.
Este posibil să nu se declanşeze scânteia la bujie.
Este posibil să ajungă prea mult combustibil la motor.
Pierderi de combustibil din conductă
Amestec prea bogat

După conectarea sistemului de control la terminal, operaţiunile de diagnosticare pot începe. Terminalul
poate solicita tehnicianului să îndeplinească anumite manevre ca, de exemplu, pornirea, oprirea sau accelerarea
motorului. Sistemul expert este astfel un sistem interactiv, oferind un număr larg de facilităţi. Astfel, când

19
sistemul cere tehnicianului să efectueze o anumită operaţie, acesta poate întreba sistemul de ce trebuie făcută
operaţia sau de ce i se pune respectiva întrebare, la care sistemul va explica motivele cerute în acelaşi mod în
care ar fi făcut-o un expert uman.

B. Diagnosticarea la bord

Cele mai bune rezultate la depistarea defecţiunilor imediat după apariţia lor o constituie supravegherea
permanentă a funcţionării sistemelor automobilului, ceea ce presupune dezvoltarea unor tehnici şi echipamente
de diagnosticare la bord.
Evoluţia acestora a fost şi este strâns legată de evoluţia automobilului. Astfel apariţia sistemelor
comandate de microprocesoare a permis o lărgire considerabilă a numărului de obiective urmărite şi a
numărului de parametrii înregistraţi şi analizaţi.
Sistemele senzoriale şi de acţionare care asigură managementul motorului, asistenţa la frânare şi
controlul stabilităţii, permit, prin extinderi adecvate, în special în domeniul software-ului, realizarea altor
acţiuni, importante pentru siguranţa şi confortul conducătorului auto, dar şi obţinerea unor informaţii cu privire
la starea tehnică a unor componente, care pot fi utilizate pentru a semnaliza apariţia unei defecţiuni în faza
incipientă. Informaţiile captate de lanţurile de măsurare respective sunt prelucrate şi stocate în memoria
calculatoarelor de bord care, în cazul depăşirii valorilor normale ale parametrilor măsuraţi, avertizează
conducătorul auto asupra defecţiunii.
Sistemele de control şi reglare asistate de microprocesor la bordul automobilului oferă posibilitatea
efectuării unor operaţiuni de diagnosticare, în perioadele intermitente în care microprocesorul nu este complet
ocupat cu rezolvarea calculelor necesare funcţionării propriu-zise a sistemului respectiv.
Schema de principiu a unei astfel de activităţi este următoarea:

20
 Dispozitivul de comandă se verifică singur, de exemplu prin memoria care are un model de test
înmagazinat şi care se citeşte periodic. La memoriile de program se face o comparaţie prin intermediul sumei de
control care verifică datele şi programele; concomitent se verifică şi bus-ul de date şi de adrese. La senzori se
verifică dacă semnalele se încadrează în limitele normale ale valorilor lor şi se pun în evidenţă scurtcircuitele şi
întreruperile. Verificarea elementelor de acţionare se poate face prin intermediul valorii maxime a curentului în
timpul comenzii.
Atunci când este detectată o defecţiune, informaţia este stocată în memorie sub forma unui număr
corespunzător codului de defecţiuni conceput de constructor. În acelaşi timp, la tabloul de bord este activat un
avertizor optic sau sonor şi este afişată defecţiunea produsă. Funcţiunile de diagnosticare la bord pot fi activate
şi manual prin comanda transmisă controlerului de a intra în modul de diagnosticare. La producerea unei
defecţiuni (semnalizată prin codul corespunzător ei) trebuie urmărită o anumită procedură pentru a o localiza,
procedură prezentată de regulă sub forma unei ordinograme în cartea de diagnosticare a automobilului.
Exemplu:
Considerăm că sistemul de diagnosticare semnalizează o defecţiune cu cod X care arată că senzorul de
oxigen al sistemului de injecţie îşi menţine permanent tensiunea de 0,5 V, caracteristică situaţiei în care
senzorul nu a ajuns la regimul termic normal şi deci nu este pregătit să lucreze. Cauzele posibile sunt: senzorul
de oxigen nu funcţionează corect; conductoarele sau conexiunile defecte, unitatea de control nu procesează
semnalul provenit de la sondă. Sunt deci necesare investigaţii ulterioare pentru identificarea defecţiunii.
În acest scop se măsoară tensiunea de ieşire la senzorul de oxigen.
Dacă tensiunea este mai mică de 0,37V sau mai mare de 0,57V, trebuie să se verifice cablurile. Dacă
tensiunea se încadrează între cele două valori, trebuie să se verifice dacă defectul se situează la nivelul
senzorului de control sau la unitatea de comandă.
Pentru aceasta se cuplează conductorii ce vin de la sondă la intrarea în dispozitivul de comandă,
simulându-se un scurtcircuit al senzorului şi se măsoară din nou tensiunea. Dacă este mai mică de 0,05V,
defecţiunea se situează la nivelul senzorului, iar în caz contrar dispozitivul de control este defect şi trebuie
înlocuit.
Schema logică a defecţiunilor de diagnosticare este:

Reţeaua CAN

21
 Subsistemele de control electronic, care echipează un număr tot mai mare de automobile moderne,
operau până de curând cu precădere în mod independent. Având însă în vedere că toate aceste subsisteme sunt
cuplate prin intermediul automobilului, activităţile de control dintr-un sistem de control oarecare pot genera
interferenţe nedorite în celelalte subsisteme. Pentru a evita astfel de efecte s-au introdus elemente de optimizare
a controlului care să opereze împreună cu subsistemele existente. Se ajunge astfel la un sistem care conţine mai
multe microcomputere distribuite în diferite zone ale structurii automobilului.
Există tipuri de legături de comunicaţie care permit nu numai comunicarea între subsistemele
electronice de control, ci susţin şi prelucrarea informaţiilor în paralel de către controlerii distribuiţi în structura
automobilului. Ele oferă mecanismele de bază pentru sincronizarea proceselor şi manipularea corectă a datelor.
Într-o traducere aproximativă, CAN (Controller Area Network) reprezintă o "reţea de control zonal", dar
această traducere nu este consacrată în limba română. CAN este un standard si tehnologie de comunicaţie
seriala pe reţea dezvoltat pentru prima data de firma Bosh, special pentru aplicaţiile auto, dar generalizat
ulterior şi la alte aplicaţii industriale. Dezvoltarea CAN a început odată cu implementarea unui număr tot mai
mare de dispozitive electronice în autovehiculele moderne (sistemele de management al motorului, suspensiile
active, ABS, controlul cutiei de viteze, controlul farurilor, aerul condiţionat, airbag-urile şi închiderea
centralizată).
Transferul semnalului nu se mai efectuează prin cabluri singulare ci printr-un cablu comun pentru
culegerea de date, care vor putea fi apoi folosite de toate dispozitivele electronice conectate. Se permite astfel
conectarea senzorilor şi actuatorilor (elementelor de acţionare) de pe un autovehicul intr-un sistem sau
subsistem de aplicaţii in timp real.

Componentelor care asigură funcţionarea după criterii de optimizare a sistemelor automobilului, li se

alătură elementul de control al diagnosticării. În figura următoare se prezintă amplasarea unei astfel de reţele în
structura unui autoturism:

22
 CAN este un protocol de comunicaţie serial, care asigură controlul distribuit, în timp real, cu un mare
grad de siguranţă.
Pentru fiecare mesaj este creat un obiect de comunicare care cuprinde următoarele.
 identificatorul, precizând numele şi ruta mesajului
 segmentul de control, conţinând toată informaţia de control
 segmentul de date, numărând de la 0 la 8 bytes
Cele mai importante proprietăţi ale sistemului CAN sunt:

Identificatorul (identifier) defineşte o prioritate statică a mesajului în timpul

accesului la magistrală. Atunci când magistrala este liberă, oricare unitate poate demara
începerea unei transmiterii unui mesaj. Dacă încep să transmită simultan două sau mai
multe unităţi, conflictul de acces pe magistrală este rezolvat prin arbitrarea bit cu bit,
utilizând identificatorul. Mecanismul arbitrării garantează că nu se pierde nici timp nici
vreo informaţie. Pe parcursul arbitrării fiecare transmiţător compară nivelul bitului
Priorizarea
transmis cu nivelul existent pe magistrală. Dacă nivelele sunt egale, unitatea continuă
mesajelor
să transmită. Dacă ea transmite un nivel "recesiv" şi magistrala monitorizează un nivel
"dominant", unitatea pierde arbitrarea şi trebuie să se retragă, fără a mai transmite un
singur bit. Acest sistem de arbitrare, conceput special pentru autovehicule, permite
rezolvarea unor evenimente de importanţă mai mare în funcţionarea maşinii, care
necesită o decizie mai rapidă, prioritar faţă de evenimente pentru care deciziile mai pot
întârzia.

Magistrala nu presupune o ierarhizare a nodurilor; când magistrala este liberă,

Multimaster oricare unitate poate începe transmiterea unui mesaj. Unitatea cu mesajul cel mai
prioritar va câştiga accesul la magistrală.

Pentru a realiza cea mai mare siguranţă în transferul datelor, în fiecare nod al
Siguranţă magistralei CAN sunt implementate mijloace puternice pentru detectarea erorilor,
semnalizarea acestora şi autoverificare.

Conexiuni Legătura serială de comunicaţie CAN este o magistrală la care pot fi conectate

23
 un anumit număr de unităţi. Acest număr nu are o limită teoretică, limita practică fiind
determinată de timpii de întârziere şi / sau consumul de putere pe magistrală. Nodurile
magistralei nu au adrese specifice, adresa informaţiei fiind conţinută în identificatorul
mesajului transmis şi în prioritatea acestuia. Numărul nodurilor poate fi modificat
dinamic, fără ca acest lucru să perturbe comunicaţia dintre celelalte noduri.

Rată de Viteza CAN poate fi diferită în diferite sisteme, dar pentru un anumit sistem rata
transmisie de transmisie este fixată şi constantă.

Exemplu:
Funcţionarea reţelei în cazul grupului motopropulsor:

Subsistemele comunică între ele prin intermediul magistralei CAN bus care primeşte:
 informaţii privind regimul de deplasare a automobilului şi rapoartele de transmitere utilizate,
presiuni în sistemele de acţionare, turaţie, temperaturi, etc. (de la controlul transmisiei);
 informaţii privind sarcina şi turaţia motorului, temperaturi, presiuni, debite, curenţi, tensiuni, etc.
(de la controlul motorului);
 semnale standard de testare (de la controlul diagnosticării).

24
 Fiecare subsistem de control îşi culege informaţiile de care are nevoie, conform unui protocol de
priorităţi, la momentele disponibile şi le prelucrează oferind rezultatele, tot prin intermediul CAN, celorlalte
subsisteme ce ar putea fi interesate.
Avantajul principal al unui astfel de sistem de control descentralizat constă într-o disponibilitate
superioară a întregului sistem în cazul apariţiei unor defecte. De exemplu, în cazul defectării calculatorului care
controlează transmisia, aceasta va fi cuplată automat în treapta superioară. Automobilul rămâne operaţional,
deşi cu o funcţionalitate degradată. Contrar situaţiei unui sistem centralizat, controlul motorului nu va fi cu
nimic afectat.

Sistemul OBD

OBD reprezintă prescurtarea de la "On Board Diagnostic" adică autodiagnosticare la bordul

autovehiculului.
Încă din anii '80 producătorii au început să utilizeze metode electronice de control al motorului şi
diagnosticării acestuia. Cu timpul sistemele OBD au devenit tot mai sofisticate. În 1996 a fost introdus OBD II
("On Board Diagnostics 2nd Generation") care oferă un control aproape complet al motorului şi de asemenea
monitorizează unele părţi ale saşiului, caroseriei şi sistemelor auxiliare. Specialiştii văd în OBD "cutia neagră a
maşinii", deoarece el stochează toate informaţiile primite de la senzorii cu care este dotată maşina. La reviziile
tehnice periodice, toate aceste informaţii pot fi utilizate în urma unei scanări rapide la stabilirea stării tehnice a
autovehiculului.
OBD II reprezintă de fapt un autocontrol al tuturor componentelor constructive necesare pentru
reducerea substanţelor nocive emise de un autovehicul, fiind capabil de a detecta cauza probabilă a unei
defecţiuni prin intermediul unor coduri de eroare stocate în memoria calculatorului autovehiculului. Urmare a
adoptării unor standarde şi norme de limitare a emisiilor poluante (de exemplu, directiva 98/69 CEE) dotarea
automobilelor cu un astfel de sistem a devenit o necesitate.

25
Instrumente de lucru necesare desfăşurării practicii

1. Jurnalul de practică

Numele elevului practicant: ________________________________________

Calificarea / modulul: Tehnician electrician electronist auto / Manevrarea, intretinerea si controlul
echipamentelor si instaltiilor auto
Clasa / grupa / anul şcolar _________________________________________
Locaţia: _______________________________________________________

(a) Care sunt principalele activităţi relevante pentru modulul de practică pe care le-aţi
observat sau le-aţi desfăşurat ?

(b) Ce lucruri noi aţi învăţat?

26
(c) Care au fost evenimentele sau lucrurile care v-au plăcut? Motivaţi.

(d) Ce lucruri / evenimente nu v-au plăcut? Motivaţi.

27
 Descrierea activităţii nr. ________
Data / Obiectivele Mijloace
Locaţia Documentaţia Observaţii*
nr. ore activităţii Operaţii realizate de lucru
utilizată
utilizate

28
 *) Se vor completa observaţiile personale ale elevului practicant în legătură cu activitatea desfăşurată

Fişe de observaţie

Fişa de observaţie a procesului tehnologic de diagnosticare generală a motorului după

_______________________________________________________________
1. Supuneţi atenţiei activităţile de diagnosticare generală a motorului, realizate în atelierele agentului în
care se desfăşoară stagiul de practică. Observaţi procesul tehnologic de diagnosticare după
_________________________________________*.
29
 2.După încheierea activităţii de observare, completaţi fişa de mai jos:

Ce probe s-au
Care au fost Cum s-au
Ce parametru Ce mijloace executat şi care au
operaţiile înregistrat şi afişat Ce defecte au fost
a fost de lucru s-au fost etapele /
preliminare rezultatele identificate
investigat utilizat? operaţiile
realizate? probelor?
realizate?

*) Parametrii pe care îi puteţi avea în vedere sunt: puterea efectivă a motorului, consumul de
combustibil şi gradul de poluare.

Model 2 - Fişa de observaţie a organizării şi desfăşurării proceselor de diagnosticare a automobilului

1. Supuneţi atenţiei activităţile realizate la partenerul de practică. Observaţi modul de

organizare şi responsabilităţile în ceea ce priveşte procesul de diagnosticare, de la preluarea automobilului de la
client până la predarea acestuia la client.
2. După încheierea activităţii de observare, completaţi fişa de mai jos. Pentru
exemplificare, urmăriţi completările din primul rând al tabelului:
30
 Cine predă şi cine Activităţi Documente
Etapa Responsabili Informaţii completate
preia automobilul desfăşurate utilizate
-informaţii despre
simptomele expuse de
client
1.Discuţie cu -starea tehnică
clientul despre generală, aspectul
Clientul predă,
Preluarea simptomele Consultantul automobilului
consultantul de
automobilul observate de recepţie -lucrările care
recepţie Precomanda
ui de la 2.Verificarea (recepţione trebuiesc efectuate
(recepţionerul)
client vizuală a maşinii rul) -costul estimativ al
preia
3.Deschiderea lucrărilor şi rabatul
precomenzii care se acordă dacă
piesele de schimb se
achiziţionează direct
din atelier

31
 Model fisa de lucru

Sarcina de
lucru

Parametrii
investigaţi

Procedeul
utilizat /
proba
executată

Documentaţie
tehnică
utilizată

Mijloace de
lucru necesare

Norme de
protecţia
muncii care
trebuie
respectate

Operaţii
pregătitoare

32
Etape /
operaţii
realizate în
timpul probei

Rezultate
obţinute

Prelucrarea
rezultatelor
obţinute

Interpretarea
rezultatelor

33
 Parametrii de stare şi parametrii de diagnosticare

1. Documentatia tehnica

Simptomuleste un semn al unei stări anormale (gr. symptoma – ase întâmpla).

O „stare febrilă” (supraîncăzire), o „anemie” (scăderea puterii) sau o „tuse sâcâitoare” (zgomote sau
bătăi) sunt doar câteva din indiciile care pot conduce la un diagnostic.
Plecând de la un simptom, orice diagnostician poate emite mai multe ipoteze. Fiecare ipoteză trebuie
cercetată, verificată şi confirmată, pentru a se putea emite o judecată corectă cu privire la cauza acestei
comportări anormale a automobilului.
Pentru emiterea ipotezelor specialiştii pot folosi, pe lângă propria experienţă, informaţiile din
documentaţia tehnică pusă la dispoziţie de constructori sau în literatura de specialitate. De regulă aceste
informaţii sunt prezentate sub forma unor tabele sau diagrame prin care fiecărui simptom i se asociază câteva
cauze (defecte) posibile.
Automobilul constituie un complex de piese organizate în structuri, dispuse succesiv sau în paralel, a
căror funcţionare depinde de interacţiunea dintre ele sau cu mediul exterior. În timpul procesului de lucru aceste
structuri suferă modificări continue sau discrete, trecând prin diverse stări care reprezintă abateri mai mult sau
mai puţin importante de la structura iniţială. Astfel de modificări sunt de natură:
 dimensională sau de formă;
 mecanică;
 fizico-chimică;
 electrică;
 complexă.
Ele se pot exprima cantitativ, prin schimbare valorică a unor parametrii ce caracterizează starea
organului sau structurii respective (sistem, instalaţie, mecanism), numiţi parametrii de stare.
De cele mai multe ori determinarea valorică exactă parametrilor de stare nu este posibilă, ceea ce
îngreunează sensibil operaţiile de determinare a stării tehnice sau chiar le face imposibile. De aceea trebuie să
se recurgă la un procedeu de stabilire indirectă a stării tehnice a maşinilor operând cu alte mărimi, dependente
într-un anumit fel de parametrii de stare, şi măsurabile. Valoarea acestor parametrii, numiţi parametrii de
diagnosticare, constituie exprimarea cantitativă a manifestării exterioare a mutaţiilor survenite în structura
ansamblului maşinii şi deci a modificării parametrilor de stare ai acestuia.
2. Fisa de lucru
Consultaţi documentaţia tehnică pusă la dispoziţie şi identificaţii parametrii de stare şi parametrii de
diagnosticare investigaţi la stabilirea stării tehnice a mecanismului motor. Completaţi în diagrama de
mai jos cuvintele care lipsesc.

34
 3. Fisa de lucru

A.
Diagnosticarea
mecanismului
motor

Gradul de …………………..... ………………….....

a cilindrului şi a camerei de funcţionale
ardere

Parametrii de Parametrii de
diagnosticare diagnosticare

Presiunea Mărimea ................

de ........................ ..... efective

Scăpările Caracterul .............

de ...................... ...... produse de
motor
..................... în
galeria de admisie

……………...
gazelor scăpate în
carter
...................... de
ulei şi structura
acestuia
B.ACTUALIZAT
Analizaţi următoarele simptome şi formulaţi o ipoteză cu privire la cauza posibilă:

Simptom Cauză posibilă

Creşterea consumului de
combustibil şi ulei

Bătăi în zona cilindrilor

Apă pe electrozii bujiilor

Zgomote la pornire şi turaţii mari

35
 Verificarea sistemului de frânare
1.Documentatia tehnica

Completaţi în fişa de verificare a sistemului de frânare unui autovehicul testat în timpul stagiului
de pregătire practică pe un stand de frânare cu role, completând rubricile marcate cu culoare galbenă. Pentru a
rezolva această sarcină, respectaţi următoarele indicaţii:
1. Consultaţi documentaţia automobilului testat pentru a completa în tabel tipul vehiculului, de pe
puntea faţă şi spate.
2. La greutatea calculată adăugaţi greutatea şoferului, distribuită pe cele două punţi.
3. Consultaţi documentaţia tehnică a standului pe care urmează să se realizeze probele şi ale
automobilului testat pentru a identifica operaţiile pregătitoare; completaţii lista de operaţii de mai jos:
 curăţirea anvelopelor;
 verificarea şi refacerea presiunii din pneuri la valori indicate de constructor;
 verificarea şi reglarea cursei libere a pedalei de frână (la valoarea nominală prescrisă de
constructor);
 verificarea şi reglarea cursei libere a dispozitivului pentru comanda frânei de staţionare;
 controlul etanşeităţii sistemului de frânare şi înlăturarea defecţiunilor (controlul se face apăsând
energic de câteva ori pedala de frână complet; dacă de la o apăsare la alta cursa totală a pedalei creşte, aceasta
constituie un indiciu al existenţei neetanşeităţilor);
 aducerea automobilului cu puntea din faţă pe standul cu rulouri, cu axa longitudinală încadrată
cât mai simetric faţă de cele două module ale standului şi perpendiculară pe axa rulourilor; roţile nu trebuie să
vină în contact cu părţile laterale ale standului;
 aducerea schimbătorul de viteze în punctul mort;
 alte operaţii: _____________________________________________________

 punere în mişcare a rulourilor standului şi apăsarea pedalei de frână (de 2-3 ori) pentru a verifica
stabilitatea automobilului pe stand şi a încălzi puţin frânele.
4. Executaţi operaţiile pregătitoare identificate.
5. Pentru diagnosticarea frânei de serviciu, determinaţi forţa de frânare pe puntea din faţă.
Menţinând rulourile standului în mişcare, se lasă roţile să ruleze liber şi se urmăresc mărimile celor două forţe
de frânare. Dacă este cazul repetaţi măsurările şi calculaţi media rezultatelor.
6. Se aduce automobilul cu puntea următoare pe stand şi se repetă operaţiile anterioare.
7. Calculaţi dezechilibrul (%) pe fiecare punte în parte şi notaţi-l în fişă.
8. Calculaţi valoarea coeficientului de frânare pe fiecare punte conform formulei iar apoi calculaţi
valoarea coeficientului de frânare total şi se notează în tabel
9. Pentru verificarea frânei de staţionare, după executarea operaţiunilor pregătitoare, se aşează
automobilul cu roţile la care acţionează frâna de staţionare pe rulouri, se pornesc rulourile şi se acţionează
comanda frânei de staţionare. Notaţi valorile obţinute în fişa de verificare şi calculaţi dezechilibrul, respectiv
coeficientul de frânare.
10. Interpretaţi rezultatele prin compararea valorilor obţinute ale coeficientului de frânare, a
dezechilibrului pe punţi cu valorile minimale.
11. În funcţie de rezultatele obţinute decideţi dacă sistemul funcţionează corect sau nu, se bifează
opţiunea corespunzătoare. În cazul respingerii specificaţi în scris motivul respingerii.

36
FIŞĂ DE VERIFICARE A SISTEMULUI DE FRÂNARE
NR. COMANDĂ
NR. ÎNMATRICULARE
EXECUTANT
TIP AUTOVEHICUL
GREUTATE AUTOVEHICUL Puntea I Puntea II Totală
+ 1 PERSOANĂ GI GII
kg
FRÂNA DE SERVICIU
COEF. DE
STÂNGA DREAPTA DEZECHIL.
FRÂNARE
F
Val. Fstg Val. dr
D C
efectivă media efectivă m
edia
1 1 DI CI
PUNTEA I 2 2
3 3
1 1 DII CII
PUNTEA
2 2
II
3 3
Ctot

FRÂNA DE STAŢIONARE
COEF. DE
STÂNGA DREAPTA DEZECHIL.
FRÂNARE
Val. Val.
media media D C
efectivă efectivă
1 1
2 2
3 3
FORMULE
Fmax - Fmin Fstg + Fdr Fstg + Fdr C + C II
D= x100[ %] C I = x100[ %] C II = x100[ %] C tot = I
Fmax GI G II 2
CONDIŢII MINIME
FRÂNA DE FRÂNA DE
SERVICIU STAŢIONARE
Coef. de frânare minim
Autoturisme 58 18(29*)
admisibil [%]
Dezechilibrul max. admis
20 50(20*)
[%]
Alte Coef. de frânare minim
50 18(25*)
automobile admisibil [%]
Dezechilibrul max. admis
20 50(20*)
[%]
* în cazul în care frâna de staţionare are şi rol de frână de serviciu
CONCLUZIA VERIFICĂRII
Motivaţia Semnătura

37
 Respins

 Bun

38
 Studii de caz

Simptome şi defecte ale motorului

La atelierul în care efectuaţi stagiul de practică, a fost adus un automobil care prezenta unul sau
mai multe din următoarele simptome. Bifaţi defectele care au fost identificate în urma verificării automobilului:

Simptom Defecţiune constatată

bornele sau fişele de la baterie desfăcute sau corodate

bateria descărcată sau defectă

cablaj rupt, desfăcut sau deconectat în circuitul de pornire

releu sau întreruptor de pornire defect

Motorul nu se
electromotor de pornire defect
roteşte la
încercarea
pornirii pinion electromotor sau coroană volant cu dinţi rupţi / lipsă

legătura la masă a motorului ruptă sau desfăcută

levierul transmisiei automate într-un alt punct decât

Parcare/Neutru sau întreruptorul de blocare a electromotorului
defect

alt defect*

baterie parţial descărcate

bornele sau fişele de la baterie desfăcute sau corodate

legătura de masă a bateriei la caroserie desfăcută

Electromotorul
învârte încet legătura de masă a motorului desfăcută
motorul
legături desfăcute la electromotor sau releul de pornire

defect intern al electromotorului de pornire

alt defect*

electromotor de pornire defect

Electromotorul
se învârte fără
şuruburile de fixare a electromotorului desfăcute
să antreneze
motorul
alt defect*

pinion electromotor sau coroană volant cu dinţi rupţi / lipsă

39
Electromotorul şuruburile de fixare a electromotorului desfăcute
produce
zgomot sau componentele interne ale electromotorului uzate sau
angrenează deteriorate
brutal
alt defect*

rezervor de combustibil gol

baterie descărcată

bornele sau fişele de la baterie desfăcute sau corodate

Motorul se
roteşte dar nu aer în combustibil
porneşte
parafină formată în combustibil (pe vreme foarte rece)

solenoid defect

compresie redusă în cilindrii

Simptom Defecţiune constatată

instalaţie de alimentare / sistem de preîncălzire a

combustibilului defect
Motorul se
roteşte dar nu defect mecanic major
porneşte
(continuare) sistem antifurt defect

alt defect*

sistem de preîncălzire a combustibilului defect

Combustibilul
aer în combustibil
se aprinde dar
motorul nu
parafină formată în combustibil (pe vreme foarte rece)
funcţionează
alt defect al sistemului de alimentare cu combustibil*

Motorul baterie descărcată

porneşte cu
dificultate la bornele sau fişele de la baterie desfăcute sau corodate
rece

elementul filtrului de aer murdar sau îmbâcsit

parafină formată în combustibil (pe vreme foarte rece)

sistem de preîncălzire a combustibilului defect

40
 compresie redusă în cilindrii

alt defect al sistemului de alimentare cu combustibil*

baterie descărcată

bornele sau fişele de la baterie desfăcute sau corodate

Motorul
aer în combustibil
porneşte cu
dificultate la
elementul filtrului de aer murdar sau îmbâcsit
cald
compresie redusă în cilindrii

alt defect al sistemului de alimentare cu combustibil*

reglaj incorect al turaţiei de ralanti

elementul filtrului de aer murdar sau îmbâcsit

reglaj incorect al jocurilor la supape

Motorul
compresie în cilindrii inegală sau redusă
funcţionează
neregulat la
lobii camelor arborelui cu came uzaţi
ralanti
curea de distribuţie întinsă incorect

avansul la injecţie de la pompă incorect reglat

alt defect*

aer în combustibil

parafină formată în combustibil (pe vreme foarte rece)

reglaj incorect al jocurilor la supape

Motorul
funcţionează
compresie în cilindrii inegală sau redusă
cu aprinderi
ratate la
ralanti furtunurile de ventilaţie a carterului desfăcute, fisurate sau
distruse

avansul la injecţie de la pompă incorect reglat

alt defect al sistemului de alimentare cu combustibil*

Simptom Defecţiune constatată

filtru de combustibil îmbâcsit

41
 ventilaţia rezervorului de combustibil blocată
Motorul
funcţionează conducte de combustibil strangulate
cu aprinderi
ratate pe tot compresie în cilindrii inegală sau redusă
domeniul de
turaţii avansul la injecţie de la pompă incorect reglat

alt defect*

reglarea incorectă a turaţiei la ralanti

Motorul
calează
alt defect*

Alt simptom*

*) descrieţi pe scurt simptomul sau defecţiune.

42