Tican (căs.

Ursu) Manuela-Gabriela
Anul I, Master

Scrisoarea XIV

(Critică)

O parte semnificativă a operei lui C. Negruzzi este alcătuită dintr-o serie de treizeci și
două de scrisori, intitulate Negru pe alb (Scrisori către un prieten). Importanța acestui ciclu de
scrieri este dată de inițierea unei nou gen literar în literatura română, anume genul epistolar. Din
punct de vedere al conținutului lor, scrisorile dovedesc o mare diversitate tematică, cuprinzând
transcrierea unor impresii de călătorie, scene de moravuri și fiziologii, tratarea unor diverse
probleme ce țin de limba și cultura română, incursiuni în istorie, unele cu tentă moralizatoare,
toate scrise într-un registru liber, degajat.

Scrisoarea pe care o vom supune analizei noastre în cele ce urmează este Scrisoarea XIV,
subintitulată Critică. Aceasta face parte dintr-o serie de cinci scrieri care au drept temă analiza
unor probleme de limbă, specifice perioadei în care își scrie opera C. Negruzzi. Pretextul
divagației cu tentă științifică din această scrisoare este reprezentat de întâlnirea autorului cu un
anume poet, prieten de al său, căruia îi reproșează folosirea unor „ziceri culese din vechii
scriitori, pre care voiește cu de-a sila a le re-nvia, dând unora înțelesul ce poate au avut întăi, în
sfârșit, fabricând de la sine ziceri, și vrute și nevrute”.1 Reacția acestui june este înregistrată de
autor, reacție, în care tonul indignat și polemic domină. De altfel, tânărul afirmă introducerea
cuvintelor de origine grecească și slavă în limba română, în defavoarea celor latinești, încă din
scrierile vechilor cărți bisericești. Termeni precum, „provedință”, „creștin”, „înger” „șerb” au
fost înlocuite de „pronie”, „hristian”, „anghel”, „rob”. De asemenea, junele subliniază
modificarea unor înțelesuri ale cuvintelor precum: „abătut” prin care înțelegem ceea ce
„franțezul zice prin ecarte, umilit, plecat (humble)”.2 Dezvoltarea insuficientă a limbii române
are drept consecință împrumutul cuvintelor și expresiilor din alte limbi sau crearea unor „ziceri”,
pentru că, așa cum se întrebă poetul „Ce o să fac când îmi lipsesc cuvinte ca să-mi arăt ideile?”3
Polemica dintre cei doi prieteni se sfârșește prin plecarea grabnică a tânărului și afirmația
autorului conform căreia ideile poetului sunt juste. De altfel, acesta critică introducerea multor
elemente din gramatica grecească și slavonă în limba română, vinovați pentru acest lucru fiind
„scriitorii nuoi bisericești și profani”.

Scrisoarea este relevantă, nu atât pentru valoarea artistică și literară, ci, în special pentru
ilustrarea statutului limbii și culturii române în vremea lui C. Negruzzi, dar și pentru implicarea
intelectualilor din epocă în stabilirea unei norme literare. De altfel, autorul pledează pentru
valorificarea cărților vechi, precum și a criteriului fonetic în limbă, adică a ceea ce „se aude în
gura poporului”. Astfel că, C. Negruzzi este printre primii susținători ai trecerii de la alfabetul
chirilic la cel latin, lucru ce se va întâmpla abia în 1862.

1
C. Negruzzi, Negru pe alb, Editura Litera, Chișinău, 1996, p. 240.
2
Ibidem, p. 241.
3
Ibidem, p. 242.
Tican (căs. Ursu) Manuela-Gabriela
Anul I, Master