Ursu Manuela-Gabriela

Sintagma Verb copulativ + Nume predicativ-

Predicat nominal sau altceva

În literatura de specialitate problema existenției predicatului nominal drept o funcție

sintactică unitară sau disociată a fost îndelung discutată de numeroși cercetători fără a se
ajunge la o convergență de opinii. Drept urmare, în lucrarea de față ne propunem să analizăm
asemănările și deosebirile dintre ideile argumentate ale Valeriei Guțu Romalo, D. D.
Brașoveanu, G. G. Neamțu, Luminița Hoarță Cărăușu și Elena Neagoe, cu privire la subiectul
menționat.
Pentru început, trebuie realizată distincția clară între cercetătorii care sunt de acord cu
opinia conform căreia predicatul nominal este o funcție sintactică unitară, în cazul de față
Luminița Hoarță Cărăușu, și cei care îl consideră un cumul de funcții sintactice, fiind citați
toți ceilalți autori menționați mai sus. Debutăm astfel cu identificarea asemănărilor dintre
opiniile argumentate ale filologilor. În articolele dedicate acestei problematici, Elena Neagoe
si V. G. Romalo încep prin a oferi definiția oferită verbului nepredicativ în Gramatica
Academiei din 1963, conform căreia sunt „Verbele care nu pot forma predicatul unei
propoziții decât cu ajutorul unui nume predicativ, având doar funcțiunea de verb copulativ
între subiect și numele predicativ.” Ambele autoare observă neajunsurile acestei definiții,
întrucât nu se menționează cauza pentru care verbele copulative nu pot îndeplini functii
sintactice, la fel cum autorii definiției nu-și pun problema funcțiilor îndeplinite de verbul
copulativ când se află la moduri nepredicative (E Neagoe și D.D. Brașoveanu oferă exemple
de acest fel) sau sinonimia dintre verbul nepredicativ și cel copulativ. Verbul copulativ a fi
pune în discuție multe aspecte dezbătute de acești autori. Este de menționat că atât D.D.
Brașoveanu cât și G. Neamțu consideră că nu există clasa verbelor copulative, toate verbele
fiind predicative întrucât își actualizează singur valența verbal-personală (=predicativă) în
schimbul denumirii de verb copulativ, G. Neamțu propune sintagma de predicat insuficient; îi
lipsește conținutul semantic (este vid în planul expresiei verbale), deși are toate celelalte
caracteristici necesare verbului predicativ. Lipsa conținutului semantic nu constituie un
argument în refuzarea capacității de a realiza funcția de predicat nici pentru Brașoveanu
„faptul de a nu avea sens lexical nu-l lipsesște de consistență” sau pentru E. Neagoe care
opinează că „diferența dintre un verb copulativ și unul predicativ este de ordin semantic”,
criteriu „greu de mânuit”. Ideea interpretării separate a numelui predicativ și a verbului
copulativ din predicatul nominal este una comună Elenei Neagoe care susține „soluția ar fi
recunoașterea capacității verbului copulativ de a forma o funcție sintactică, urmând ca
Ursu Manuela-Gabriela

numele predicativ să fie o altă funcție aparte”, lui G. Neamțu care aduce în discuție problema
subordonării față de subiect. Acesta susține că întrucât, verbul copulativ se subordonează
subiectului prin acord verbal (persoană și număr), iar numele predicativ prin „acord nominal,
juxtapunere sau joncțiune”, deci ambele independent față de subiect, ele trebuie considerate
funcții sintactice diferite. Aceași opinie o întâlnim și la Brașoveanu care afirmă că verbul
copulativ nu poate fi un element de legătură între numele predicativ și subiect, ci se identifică
cu o funcție sintactică separată.
În ceea ce privește deosebirile dintre opinie acelorași cercetători, menționăm în primul
rând cea a Luminiței Lăzărescu, care susținând că predicatul este o funcție unitară, aduce
drept argument lipsa de conținut semantic a verbului copulativ, motiv pe care toți ceilalți
cercetători îl desființează sau îl consideră insuficient. Putem adauga că însăși tratarea
discuției despre numele predicativ în cadrul Funcției sintactice de predicat, ne convinge de
opinia susținută de cercetătoarea ieșeană, pe când la Valeria Guțu Romalo, numele predicativ
este teoretizat ca o funcție sintactică separată de problema predicatului. D. D. Brașoveanu
propune sintagma verb+ adjectiv (numit „însoțitor”), pentru a suplini pozițiile de verb
copulativ, respectiv nume predicativ, susținând că în prezența adjectivului verbul are un rol
redus, iar adjectivul este „altceva decât atribut, datorită prezenței verbului.” Spre deosebire de
acesta, G. Neamțu admite existența numelui predicativ, încercând să stabileacă determinanții
următoarelor combinații: Verb copulativ + Adj (Nume predicativ), Verb copulativ +
Substantiv și Verb copulativ + Adverb. De asemenea, Luminița Lăzărescu susține ideea
conform căreia verbul copulativ (în special a fi) este doar un instrument cu rol gramatical
(indică verbului categoriile gramaticale), alți autori precum G. Neamțu sau Brașoveanu susțin
că această „calitate” a verbului copulativ l-ar face „să se înscrie pe lista auxiliarelor
morfologice ca un morfem(...) or, precum unanim se acceptă a fi nu este în întregimea lui un
morfem, ci el însuși cunoaște o rădăcină și o desinență.” Atât Luminița Lăzărescu cât și V. G.
Romalo se pun de acord asupra realizărilor numelui predicativ, în ciuda faptului că cele două
autoare împărtășesc opinii diferite legate de problema predicatului nominal.
În concluzie, având în vedere argumentele celor șase cercetători menționați în acestă
lucrare prin diversitatea ideilor lor, consider că predicatul nominal nu este o funcție sintactică
unitară, deoarece în primul rând, numele predicativ și verbul copulativ se subordonează
independent față de subiect, nefiind coordonate reciproc, iar în al doilea cele trei caracteristici
enunțate de autorii Gramaticii Academiei (negarea predicatului înseamnă negarea propoziției,
predicatul nu poate fi multiplu și înterogația pusă predicatului afectează toată propoziția) nu
Ursu Manuela-Gabriela

sunt îndeplinite pozitiv de predicatul nominal, ci doar de verbul copulativ, numele predicativ
comportându-se ca o altă parte de propoziție.

Bibliografie
1. Elena Neagoe , Observații asupra definiției verbului copulativ, în CL, nr. 2, 1963, p.95-97
2. Luminița Hoarță-Lăzărescu, Probleme de sintaxă a limbii române, Ed. Cermi, Iași, 1999,
p. 62-64
3. Valeria Guțu Romalo, Sintaxa limbii române. Probleme și interpretări, București 19773
4. G. G. Neamțu, În problema predicatului nominal, în LR, nr. 5, 1979, p. 487-490
5. G. G. Neamțu, Termeni regenți pentru determinanții predicatului nominal, în CL, nr. 1,
1972, p. 51-66
6. D. D. Brașoveanu, Sintagma Verb+Adjectiv - o certitudine?, în CL, nr. 2, 1973, p.265-275