Sunteți pe pagina 1din 3

Călmățui Ioana- Cristina

Grupa 101

Cetățenii străini si apatrizii(art. 18 din Constituția revizuită)


Decizii de respingere Decizii de admitere
1.Decizia nr. 407/2006: Curtea constata ca textele de 1.Decizia nr. 604/2008 :Curtea constată că textele de lege
lege criticate nu aduc atingere art.18, privind cetatenii criticate aduc atingere nici prevederilor art. 18 din
strainii si apatrizii, deoarece in motivarea exceptiei de Constituție privind cetatenii straini si apatriziii, deoarece,in
neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile legale opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
criticate contravin art.18 alin.(1) din Constitutie , precum prevederile supuse controlului de constituţionalitate
si ale art.13 si 14 din Conventia pente apararea drepturilor contravin următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală:
omului si a libertatilor fundamentale.In esenta, se arata art. 18 , 20 , 21 , 44 şi 53 .Examinând excepţia de
obligatia strainului de a parasi teritoriul Romaniei in neconstituţionalitate, Curtea reţine că textele de lege
termen de 15 zile implica exercitarea dreptului la un criticate cuprind norme care reglementează exercitarea
recurs efectiv si de a folosi caile legale de atac, a dreptului căii de atac împotriva hotărârii prin care Oficiului Român
de aparare si a dreptului de a fi citat , cu atat mai mult cu pentru Imigrări respinge accesul la procedura de azil în
cat dispozitia de parasire a teritoriului Romaniei este România şi dispune transferul străinului în statul membru
insotita de interdictia de reintoarcere in Romania pentru al Uniunii Europene responsabil cu examinarea cererii de
un anumit numar de ani, astfel refugiatul nu mai are azil depuse de un cetăţean al unei ţări terţe sau,
posibilitatea de a solicita suspendarea executarii dimpotrivă, acordă accesul la procedura de azil în
dispozitiei de a parasire a tarii in temeiul unor probe sau România.Curtea observă că, în conformitate cu dispoziţiile
motive aparute anterior pe care sa le expuna instantei de art. 121 alin. (1), se prevede, pe de o parte, dreptul de a
judecata in cadrul exercitarii unei cai extraordinare de face plângere împotriva hotărârii Oficiului Român pentru
atac.Curtea Constituțională constată că întreaga Imigrări de respingere a accesului la procedura de azil în
procedură specifică soluționării cererilor privind România şi de dispunere a transferului străinului în statul
acordarea unei forme de protecție umanitară nu numai că responsabil cu examinarea cererii, iar pe de altă parte,
respectă pe deplin drepturile și garanțiile procesuale în potrivit alin. (2) al art. 121, se stabileşte obligaţia de a
ansamblul lor, dar dă expresie și principiului nereturnării, depune plângerea personal, în condiţiile în care
protejând astfel valori fundamentale cum sunt dreptul introducerea acesteia în termenul prevăzut nu suspendă
persoanei la viață, la integritate fizică și psihică. Mai mult, executarea dispoziţiei de transfer în statul membru
art. 17 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 responsabil.Aşadar, dispoziţia cuprinsă în art. 121 alin. (1)
prevede pentru străinul care, din motive obiective, nu fraza a doua nu asigură un drept de acces efectiv la o
poate părăsi teritoriul în termen de 15 zile posibilitatea de instanţă de judecată. Pe scurt, legea trebuie să fie, în
a i se acorda dreptul de ședere în țară, în condițiile acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă".În ceea ce priveşte
prevăzute de reglementările legale privind regimul dispoziţiile art. 121 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 122/2006,
străinilor în România. Curtea reţine că acestea instituie obligaţia depunerii
Criticile referitoare la dificultatea unei pregătiri temeinice plângerii la Oficiul Român pentru Imigrări, care o va înainta
datorită termenului prea scurt de 15 zile, acordat până la judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura
părăsirea teritoriului țării, nu pot fi, de asemenea, competentă a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis
reținute, deoarece solicitantul are atât posibilitatea hotărârea, fără să prevadă şi posibilitatea depunerii
folosirii căilor de atac, cât și a depunerii unei noi solicitări. acesteia şi direct la instanţă.Pentru identitate de raţiune,
Totodată, referitor la criticile privind încălcarea dreptului Curtea constată că dispoziţiile art. 121 alin. (2) şi (3) din
de proprietate privată, Curtea Constituțională reține că, Legea nr. 122/2006 sunt neconstituţionale, întrucât
potrivit art. 44 alin. (2) din Constituție, conținutul și îngrădeşte accesul direct la justiţie, atât timp cât nu
limitele sale sunt stabilite de lege, acesta nefiind, deci, un prevede, ca alternativă, şi posibilitatea ca plângerea să
drept absolut. Or, în temeiul art. 53 din Legea poată fi depusă şi direct la instanţa de judecată.În fine, în
fundamentală, în situații justificate de rațiuni de protecție ceea ce priveşte dispoziţiile art. 121 alin. (4), (5) şi (6),
a ordinii publice și a securității naționale, exercitarea unor Curtea constată că acestea nu contravin niciunui text sau
drepturi și libertăți individuale poate fi restrânsă prin lege, principiu din Legea fundamentală.
fără a se pune, însă, în pericol existența dreptului însuși. 2.Cauza Ahmed c Romania, hotarare din 13 octombrie
2.Decizia 282/2007 : Curtea constată că textele de lege 2010
criticate nu aduc atingere prevederilor art. 18 din Reclamantul a fost declarat persoană indezirabilă pentru
Constituție privind cetatenii strainii si apatrizii, deoarece, o durată de 10 ani s-a observat că existau suficiente indicii
in motivarea excepției de neconstituționalitate autorul care arătau că reclamantul, care se stabilise pe teritoriul
acesteia susține că dispozițiile art. 59 din Legea nr.
122/2006 contravin prevederilor art. 18 alin. (2), art. 24 României din anul 1982, comisese fapte de natură să pună
alin. (1) și art. 53 din Constituție. Ca atare, a interzice în pericol siguranţa statului.
apărătorului părții dreptul de a reprezenta solicitantul de Reclamantul se plânge de faptul că a fost luat în custodie
azil în fața instanțelor de judecată sau a condiționa publică, în vederea înlăturării sale de pe teritoriu, în centrul
exercitarea dreptului la apărare de prezența personală a de tranzit al aeroportului, unde a fost privat în mod ilegal de
părții în fața instanței echivalează cu o restrângere libertate. Reclamantul afirmă că a contestat, fără succes,
nejustificată a dreptului la apărare, care aduce atingere Ordonanţa din 7 martie 2003, iar autorităţile au refuzat să îi
chiar existenței dreptului. Această interdicție încalcă și aducă la cunoştinţă informaţiile care se aflau la baza deciziei
dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Convenția privind parchetului, fiind vorba de informaţii cu caracter de secret de
statutul refugiaților - Geneva, 1951, raportat la art. 11 alin. stat.
(1) și (2) și art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, În ceea ce priveşte previzibilitatea, Curtea reaminteşte că,
desigur, în contextul special al măsurilor ce ţin de siguranţa
întrucât privește, în opinia sa, doar solicitanții de azil, orice
naţională, cerinţa de previzibilitate nu poate fi aceeaşi ca în
altă persoană, fizică sau juridică, având dreptul de a fi
alte domenii.
reprezentată în instanță și de a-și exercita drepturile
Totuşi, nicio persoană ce face obiectul unei măsuri bazate pe
procedurale prin apărător sau mandatar. motive de siguranţă naţională nu trebuie să fie lipsită de
Curtea reține că dispozițiile art. 59 din Legea nr. 122/2006 garanţiile împotriva arbitrarului. Privarea de libertate a
privind azilul în România prevăd că exercitarea drepturilor reclamantului a fost prelungită întrucât fusese declarat
procedurale se face numai personal sau prin asistența indezirabil şi reprezenta, în opinia autorităţilor, un pericol
unui apărător. Analizând excepția de neconstituționalitate pentru siguranţa naţională, însă, împotriva reclamantului nu
astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta a fost începută urmărirea penală pentru că ar fi participat la
este neîntemeiată. Aceasta deoarece dispozițiile art. 59 comiterea vreunei infracţiuni în România sau într-o altă ţară.
din Legea nr. 122/2006 nu aduc atingere exercitării Este suficient să se constate că autorităţile nu i-au oferit
dreptului la apărare. Totodată, în considerarea unor reclamantului nicio precizare cu privire la faptele ce îi erau
situații deosebite legiuitorul este în măsură să stabilească imputate şi care se aflau la baza privării sale de libertate.
reguli speciale de procedură, potrivit art. 126 alin. (2) din În ceea ce priveşte obligaţia autorităţilor de a comunica
Legea fundamentală. În concluzie, dacă în timpul motivele aflate la baza luării în custodie publică a străinilor
desfășurării procedurii privind soluționarea cererilor de aflaţi în centrele de tranzit, dacă art. 84 alin. (2) din O.U.G. nr.
azil se cere prezența personală a solicitantului de azil, 194/2002 interzicea o astfel de comunicare, art. 95 din
căruia i se permite, însă, asistența juridică din partea unui aceeaşi ordonanţă, ce reglementează drepturile persoanelor
apărător, aceasta se justifică prin natura cauzei și nu are astfel deţinute, conţine obligaţia ca autorităţile să îi
natura încălcării drepturilor sale procesuale. informeze pe străinii plasaţi în aceste centre despre motivele
acestei.
3.Decizia 50/2008: Curtea constată că textele de lege
Deoarece reclamantul nu s-a bucurat nici în faţa autorităţilor
criticate nu aduc atingere nici prevederilor art. 18 din
administrative, nici în faţa instanţelor naţionale de gradul
Constituție privind cetatenii straini si apatrizii, deoarece,in
minim de protecţie împotriva riscului de arbitrar al
opinia autorului excepției de neconstituționalitate,
autorităţilor, Curtea apreciază că nici cu ocazia prelungirilor
dispozițiile art. 59 alin. (1) criticate încalcă prevederile din succesive privarea sa de libertate nu avea un temei legal
Legea fundamentală cuprinse la art. 18 alin. (1), care suficient în dreptul intern, în măsura în care ea nu era
garantează cetățenilor străini și apatrizilor care locuiesc în prevăzută de „o lege” care să corespundă cerinţelor
România protecția generală a persoanelor și a averilor, și Convenţiei. Curtea constată că privarea de libertate
la art. 32 alin. (1) referitor la modalitățile de asigurare a neîntreruptă a reclamantului timp de mai mult de 6 luni nu
exercitării dreptului la învățătură. Examinând excepția de corespundea cerinţelor art. 5 § 1 din Convenţie.
neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. Prin urmare, a avut loc încălcarea acestei prevederi.
59 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. Reclamantul se plânge în esenţă de faptul că parchetul nu a
194/2002 oferă străinului posibilitatea de a-și împlini comunicat nici avocatului său, nici instanţelor sesizate cu
aspirațiile intelectuale și de a-și valorifica pe deplin vocația contestaţia sa împotriva ordonanţei prin care se dispunea ca
profesională prin schimbarea profilului studiilor sau a acesta să părăsească teritoriul României motivele care au
specializării profesionale în ipoteza în care, pe parcursul justificat opinia acestuia conform căreia el reprezenta un
frecventării cursurilor învățământului universitar, își dă pericol pentru siguranţa naţională.
seama că o asemenea schimbare este benefică pentru el. Curtea observă că reclamantul locuia în mod legal pe
Singura condiție este de a finaliza studiile în intervalul de teritoriul României în momentul expulzării. Prin urmare, deşi
timp pentru care i s-a acordat sau, după caz, i s-a prelungit a fost expulzat din motive de siguranţă naţională, situaţie
dreptul de ședere în scop de studii în România. Această prevăzută de paragraful 2 al art. 1 din Protocolul nr. 7, el avea
dreptul să se prevaleze de garanţiile enunţate în paragraful 1.
limitare în timp a perioadei în care pot fi efectuate studiile
Curtea constată că prima garanţie acordată persoanelor
nu reprezintă o nesocotire a prevederilor constituționale
vizate de acest articol prevede că acestea nu pot fi expulzate
care garantează cetățenilor străini și apatrizilor care
decât „în executarea unei decizii adoptate conform legii”.
locuiesc în România protecția generală a persoanelor și a
averilor.
Curtea reiterează constatarea în materie de previzibilitate a
legislaţiei interne şi conchide că reclamantul nu a avut
posibilitatea să îşi exercite drepturile prevăzute la paragraful
1 al art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.
Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 7.