Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Jean SIder
U L T llA T O P S E C R E T
Editor: Lucian Borleanu
Tehnoredactarea: Ela Trandafir
Coperta: Grupul DUCOM Y
ISBN 973-9439-71-3
Jean Sider
IJLT A TOP
1 1
SECRET
Traducere de:
M arin ela Nedelcu
'•FRAZE ENIGMATICE, CARE AR TREBUI
SA NE DEA DE GÂNDIT, PRONUNTATE
DE RONALD REAGAN SI MIHAIL COR-
BACIOV
— 5 —
Preşedintele Ronald Reagan:
— 7 —
vigoare în Statele Unite. C ele mai multe dintre aceste piese
din sursă sigură sunt com plet necunoscute cercetătorilor,
mai ales pentru că nu s-a făcut nici un fel de publicitate în
legătură cu divulgarea lor, pe de-o parte, şi pe de altă parte,
pentru că este nevoie de o bună cunoaştere a acţiunilor
întreprinse de către U.S. A ir Force în cadrul cercetărilor
despre OZN-uri pentru a aprecia întreaga valoare pe care
ele o reprezintă.
A doua parte va fi rezervată m utilărilor de animale. Şi
aici se va recurge într-un procent foarte ridicat la surse
adm inistrative, alcătuite din corespondenţa trim isă de
poliţişti, veterani şi diverse organism e de stat. Aceste
scrisori au fost obţinute în urm a unei ample cercetări per
sonale, derulată de-a lungul mai m ultor ani. Un capitol de
dicat răpirilor la bordul OZN-urilor, a cărui elaborare a por
nit de la lucrările efectuate de către cercetători am ericani
particulari, renumiţi prin seriozitatea lor - cea mai mare
parte dintre ei sunt de formaţie ştiinţifică - va da o con
cluzie pentru această a doua parte.
Cea de-a treia va face un tur de orizont al folclorului
ufologic am erican şi va expune cele mai nebuneşti ipoteze
care circulă de câtăva vreme, plecând de la docum ente
obţinute „pe sub m ână” sau în circum stanţe care prin natu
ra lor m ă obligă să privesc deţinerea lor cu o prudenţă enor
mă. Având în vedere că pot fi puse în practică acţiuni de
intoxicare, vizând „subm inarea” cercetării private, consi
derată fără îndoială ca fiind periculoasă de către o facţiune
a Armatei, cum doreşte probabil să păstreze numai pentru
sine privilegiul unui secret, se pare din ce în ce mai greu de
m enţinut, cititorul va fi invitat să dovedească m ultă cir
cum specţie. A ceastă a treia parte va perm ite mai ales per
soanelor pasionate de sociologie şi psihologie să analizeze
mecanism ele propagării unor anum ite zvonuri, indiferent
dacă sunt fondate sau nu.
Astfel, cititorul va avea în mâini un dosar consistent
care îi va da posibilitatea să-şi susţină el însuşi propria sa
ipoteză, ceea ce mă va scuti pe mine de eforturi în încer
carea de a-1 face să-mi îm părtăşească propriile idei în
această chestiune. în acest mod, fiecare va avea, supusă
percepţiei sale, o sumă de inform aţii formată din elemente
vechi, dar uitate sau ignorate, şi de date noi categorice şi
p lauzibile, putând avea o structură solidă în ciuda
denaturărilor şi adăugărilor fanteziste, întotdeauna posi
bile.
Cu ajutorul acestor num eroase dovezi puse la dispo
ziţia sa, cititorul, în postura judecătorului care stabileşte un
element de probă, va putea să găsească el însuşi dovada, nu
numai a unui uriaş „cam uflaj” al O ZN -urilor la scară m on
dială, dar şi despre existenţa materială a unor OZN-uri sau
cel puţin dovada că unele din aceste fenomene aeriene ţin
de o anume fizică, iar preocuparea de a-1 determ ina o las în
seama altora, mult mai în m ăsură decât mine.
PARTEA ÎNTÂI
SECRETE
CAPITOLUL I
Dacă anum ite detalii ale acestei istorii pot să fie câteo
dată contestate, altele dim potrivă nu suportă nici cea mai
mică critică, ca fiind definitiv dovedite de docum ente ofi
ciale provenind de la agenţii militare şi civile, cea mai
mare parte dintre ele fiind specializate în inform aţii şi pro
tecţia secretelor. într-o proporţie foarte ridicată au început
să fie divulgate tocmai din Statele Unite, în 1977, datorită
legii Freedom o f Information Act (FOIA), legea despre li
bertatea informaţiei, aflată în vigoare în această ţară.
Pentru această carte m-am decis să mă sprijin în esenţă
pe câteva din aceste docum ente pentru a-mi susţine
schema istorică pe care îmi propun să o reconstitui.
A cestea vor apărea mai ales în capitolele III şi IV.
Bineînţeles, a trebuit să apelez şi la alte surse. Şi nu ori
care, fiţi siguri. Efectiv nu se va face referinţă decât la cele
mai serioase: E.J. Ruppelt, A.J. Hynek, D.E. Keyhoe,
raportul NICAP. Mai departe, voi fi constrâns să mă refer
— 10 —
şi la alte elem ente de provenienţă diferită, dar recentă.
A cestea prezintă mai puţină autoritate decât prim ele citate
şi nu vor fi propuse decât cu titlu de curiozitate şi pentru a
da posibilitatea persoanelor interesate de aspectele socio
logice şi folclorice ale ufologiei să aibă în mod echitabil
acces şi la alte date care ar putea să le fie utile.
A ceastă încercare de reconstituire istorică dezvoltată
în prim ele capitole mi s-a părut indispensabilă din mai
m ulte motive:
1. M ulţi cercetători ignoră num eroase detalii legate de
cercetările oficiale asupra OZN-urilor. A cest lucru este de
asem enea valabil pentru num eroşi ziarişti care abordează
acest subiect în articolele lor. Ignoranţa lor la acest capitol
şi chiar contestarea sunt atât de im portante, încât se ridică
m ulte întrebări asupra integrităţii lor profesionale.
2. Alţi cercetători le-au uitat de-a binelea şi nu fac nici
un efort ce să fie la curent cu elem entele noi care^se ivesc
într-un ritm din ce în ce mai rapid în ultima vreme.
U fologia, chiar cea valabilă, practicată la nivelul
H exagonului, bate pasul pe loc. Puţini sunt cei care accep
tă să Se intereseze cu atenţie de ceea ce se întâm plă în
Statele Unite, ţară care poate să focalizeze m anifestările de
OZN-uri.
3. In sfârşit, unii, mai puţin num eroşi, nici m ăcar nu ţin
cont de aceste fenomene (cu toate că le cunosc), preferând
să se folosească de raţionam ente de o subtilitate excesivă
pentru a construi un „model socio-psihologic” care să le
perm ită să explice fenom enele OZN prin diverse scam a
torii, dezvăluind adesea lipsa de onestitate intelectuală.
M ulte date descoperite în ultimii doi ani, adăugate la
cele pe care le cunoaştem deja, îmi vor perm ite să desprind
o im agine m ult mai precisă asupra realităţii fenom enelor
care fac obiectul cercetărilor noastre de patruzeci de ani şi
mai bine, în special o im agine asupra debutului m ani
festărilor acestor fenomene, în vara anului 1947, perioadă
crucială foarte importantă de studiat pentru a contura şi a
— 1 1 —
înţelege com portam entul trupelor U.S. A ir Force, confrun
tate cu o situaţie faţă de care erau departe de a fi pregătite.
De altm interi, aceasta avea să le îm pingă să com ită
num eroase stângăcii dintre care unele sunt suficient de edi
ficatoare pentru a ne lămuri asupra adevăratei naturi a m is
terului care se prezenta.
BLOCAJE
A. Ale administraţiei americane
De m ultă vreme, se ştie că în materie de ufologie, mai
mult decât în oricare alt domeniu, codul deontologic care a
fost adoptat de către autorităţi, în toate ţările implicate în
fenom enele OZN, încă de la apariţia acestora, sfida regu
lile cele mâi elem entare ale datoriei de informare a publi
cului larg. Este adevărat că în 1947 masele nu erau încă
mature pentru a accepta adevărul în forma sa brutală.
Politica urmată cerea ca anum ite secrete să răm ână pentru
totdeauna privilegiul guvernanţilor; adăugaţi la aceasta şi
dorinţa de a nu înnebuni populaţia şi de a evita punerea la
grea încercare a stabilităţii unor ţări: astfel consensul a fost
stabilit. După al doilea război mondial, s-a decis ca exis
tenţa O ZN -urilor să fie ţinută ascunsă pentru muritorii de
rând, pur şi sim plu şi definitiv. Raţiuni de stat!
In consecinţă, politica ţărilor implicate în observările
de fenomene O ZN imita punct cu punct pe cea a Statelor
Unite, deoarece în Statele Unite a început întreaga istorie,
pe de-o parte, şi, pe de altă parte deoarece Forţele Aeriene
am ericane se ocupau, cel puţin în aparenţă, de dezlegarea
m isterului prin intermediul proiectelor oficial elaborate-în
acest scop, pe de altă parte. Cuvântul de ordine adoptat de
toată lum ea a fost: „ Wait and see” . Să vedem ce spune
Hynek în legătură cu aceasta:
— 12 —
„A ir Force a intrat într-o perioadă lungă de relaţii cu
publicul neîndem ânatice şi chiar nefericite. Broşuri de pro
pagandă şi com unicate de presă, adesea prost inspirate şi
contradictorii, au inaugurat o eră de confuzie care avea să
dureze douăzeci de ani (1950-1970)... în toată această
perioadă, rolul jucat de U.S. A ir Force a fost esenţial şi
enigmatic în acelaşi timp. A fost esenţial deoarece pre
tutindeni în lume[...] lucrurile se aranjau în funcţie de ati
tudinea sa. în cazul în care, în celelalte ţări, mi s-a întâm
plat să m ă inform ez despre ceea ce se făcea în legătură cu
problem a OZN-urilor, adesea mi. s-a răspuns că, din
m om ent ce Statele Unite, deţinătoarele fondurilor şi ale
materialului necesar, au abordat acest mister, ce-ar mai
putea întreprinde ţări m ult mai puţin înzestrate? Se aştepta
deci să se vadă la ce rezultate vor ajunge investigaţiile
am ericane. Rolul jucat de USAF a fost enigm atic atâta
timp cât o întrebare dăinuie: dacă, în ansamblu, fenomenul
OZN se reduce la erori, iluzii, mistificări etc., atunci de ce
să se continue în această privinţă un program de studiu? De
ce în materie de informare a publicului larg, problem a
devine ocultă sau este deform ată prin publicaţii care ade
sea sfidează inteligenţa persoanelor com petente?”
Cu alte cuvinte, tergiversările, subterfugiile, absur
dităţile, nonsensurile, minciunile, schim bările bruşte de
atitudine şi toate aceste scamatorii, de care diverse com isii
de anchetă se fac vinovate, au fost acceptate ca literă de
Evanghelie de către guvernele străine, care s-au încrezut în
cercetările oficiale conduse de americani.
Cât despre rolul enigm atic al acestor com isii invocat
de Hynek, voi discuta la sfârşitul acestei prim e părţi, în
lum ina a ceea ce va fi expus în paginile următoare.
încă din iulie 1947, guvernul am erican făcuse cunos
cut presei că O ZN-urile n-ar fi fost decât nişte meteoriţi, în
ciuda afirm aţiilor profesorului G erard Kuiper, director al
O bservatorului din Chicago, care spunea că acest lucru nu
este posibil, mergând chiar până la a pretinde următoarele:
— 13 —
„Probabil că aceşti m eteoriţi sunt construiţi de oam eni!”
Acest om de ştiinţă onest din punct de vedere intelectual nu
îşi dădea seama im ediât că declaraţia sa era prim a cărare
croită în m laştina guvernam entală. Confratele său, O liver
Lee, director la N orthw estern University, avea să facă o
declaraţie identică în aceeaşi zi. Este adevărat că la
m om entul respectiv nu exista încă nici un secret asupra
OZN-urilor. Dar lucrurile nu vor întârzia să se precipite...
şi să se schimbe.
Cu toate acestea, ca răspuns pentru cei doi oam eni de
ştiinţă citaţi mai sus, guvernul aflat la putere făcea cunos
cut în seara zilei de 7 iulie 1947, printr-un purtător de
cuvânt al Secretariatului pentru Apărare, că M arina (care
avea un program de studiu asupra unui nou avion: Chance-
Vought Flying Flapjack, cu aripile de dim ensiuni mari, cu
o formă neobişnuită) nu construieşte nici un aparat aerian
care ar putea să semene cu „farfuriile zburătoare” . Există
câteodată nişte coincidenţe extraordinare. Puţin mai
devrem e, în aceeaşi zi, o echipă de m ilitari condusă
m aiorul Jesse A. M arcel recupera o cantitate m are de frag
m ente dintr-un -ciudat material metalic, uşor şi suplu pre
cum lemnul de balsa, reprezentând resturile parţiale ale
unui „disc zburător” - cum se spunea în acea vrem e în cer
curile militare - care se prăbuşise (sau explodase în tim pul
zborului la momentul căderii sale) nu departe de Corona,
în New M exico, la 75 km de baza aeriană din Roswell. A
doua zi, pe 8 iulie, generalul Ramey, şeful celei de-a Opta
Regiuni Aeriene, convoca presa, pusă pe ja r de un com u
nicat de presă dat de un ofiţer de la relaţii cu publicul
„neinstruit”' pentru a înăbuşi incidentul. G eneralul a
declarat că este vorba de o confuzie provocată de căderea
unui balon-sondă care şi-a pierdut direcţia, pe care-1 va
arăta reporterilor, care la rândul lor s-au întors dezamăgiţi
în sălile de redacţie, fară să-şi fi dat seama că au fost traşi
pe sfoară de un şiretlic regizat până în cele mai mici detalii,
în mod special cu această intenţie.
— 14 —
Cazul a rămas îngropat ceva mai bine de treizeci de
ani.
La 9 iulie 1947, generalul G. Schulgen de la Serviciile
de Informare ale U.S. A ir Force, a asigurat FBI-ul că nici
U.S. Army, nici U.S. N avy nu aveau vreun proiect de cer
cetare în materie de construcţie aeronautică, care ar putea
să aibă o legătură cu „discurile zburătoare”.
In sfârşit la 5 septem brie 1947, acelaşi general
Schulgen certifica FBI-ului că U.S. A ir Force n-avea nici
un proiect aeronautic ale cărui caracteristici puteau să fie
asociate cu cele ale discurilor zburătoare.
U.S. A ir Force nu avea nici un m otiv să ascundă cele
brului Federal Bureau o f Investigation testele pe care ar fi
putut să le facă pe unul, ba chiar pe mai multe prototipuri
ale unui aparat de concepţie revoluţionară cu o formă dis-
coidală. Dacă despre aceasta ar fi fost vorba, l-ar fi făcut
cunoscut şi mitul farfuriei zburătoare ar fi fost ucis din
faşă. Prin urmare, toate ipotezele care apar periodic cu
privire la pretinsele arme secrete naziste recuperate de
către am ericani în cel de-al doilea război mondial, şi care
ar fi fost cauza prim elor observări, sunt nule şi neavenite.
Ele nu corespund deloc realităţii istorice a faptelor, în pofi
da unor cercetători indispuşi de poveştile cu aterizări bru
tale ale O ZN -urilor raportate de corespondentul meu am e
rican Leonard Stringfield, dar şi de anchetele unui alt core-
spondent am erican W illiam M oore cu privire la cazul
Roswell invocat mai sus.
— 15 —
1. Să aprovizioneze cu rapoarte bune grupurile de
studii foarte secrete, având o mare nevoie de a şti;
2. Să dezinformeze personalul m ilitar care nu avea
nevoia de a şti şi, prin intermediul lor, m ijloacele de infor
mare în masă, care trebuiau să fie îndepărtate pe cât posi
bil de situaţia reală prin toate căile legale.
M ilitarii au fost m ult mai uşor de strunit. Disciplina
fiind o regulă de aur în această corporaţie, cine nu ia poz
iţie de drepţi destul de repede îşi com prom ite serios cari
era. Dar pentru a reuşi să-şi inducă în eroare propriul per
sonal care „nu trebuia să ştie”, marii strategi ai U.S. Air
Force, care, evident „ştiau”, au recurs la un m ijloc foarte
simplu, care aparent nu trezea nici o bănuială: au m izat pe
supunerea personalului la ordinele date. Ruppelt citează
mai multe exem ple edificatoare:
„Când am sosit la Project Grudge... m-a izbit ati
tudinea aparent incoerentă a mai m ultor membri ai ATIC
(Air Technical Intelligence Center, serviciul de informaţii
al U.S. Air Force). Ei se raliau la opinia celor ce luau în râs
problema, dar dacă în particular încercai să ridiculizezi
subiectul, reacţionau invers.
„... Dar de unde vine toată această ostilitate care se
manifestă în rapoartele asupra O ZN -urilor? spun eu.
- Autorităţile sunt ostile acestui subiect şi, ca să ne
bucurăm de aceleaşi favoruri adoptăm aceeaşi atitudine, mi
s-a răspuns.”
Să dai un ordin categoric verbal, ba chiar în scris, ar fi
fost suspect în ochii acestor subalterni priviţi ca fiind cei ce
furnizează răspunsurile exacte în acest m ister care ridica
tensiunea lumii mediatice şi, deci, a marelui public. Faţă de
autoritatea pusă în pericol de un asem enea dem ers,
eşalonul superior al U.S.A.F a preferat un calcul subtil
bazat pe factorul uman. Ruppelt explică astfel această
manevră:
„... Facţiunea «anti-farfurii zburătoare» s-a născut ca o
reacţie psihologică naturală: oam enilor nu le place să se
— 1 6 —
afle pe terenul celor care pierd. în ziua de 23 septembrie
1947, când şeful ATIC scria comandantului aviaţiei că
OZN-urile existau într-adevăr, el se angaja în numele per
sonalului său, care se vedea obligat, din acel moment, să
dovedească justeţea acestei poziţii... Superiorii şi presa s-au
neliniştit după 18 luni, cerând un răspuns (despre natura
m isterului). ATIC a încercat să arate prin raportul «Starea
problem ei» (o proastă traducere a sintagm ei Estim ate o f
the situ ation ) care «dovedea» existenţa O ZN -urilor.
A utoritatea a respins această situaţie. O am enii din ATIC
s-au temut să nu se facă acuzaţi de nerozie şi s-au m ulţu
m it să formuleze o nouă ipoteză: O ZN-urile nu existau.
Foarte repede, au constatat că era mai simplu de dem on
strat şi m ult mai bine primit. Mai înainte, când Pentagonul
punea o întrebare despre un raport foarte interesant, se
răspundea: «Este fară îndoială adevărat, dar nu putem să-l
dem onstrăm .» De acum înainte se declara: «E vorba de un
balon» şi toată lumea era m ulţum ită.”
Nu poţi fi mai explicit de atât. Din partea fostului şef
al proiectului Grudge, apoi al proiectului Blue Book, este o
m ărturie incontestabilă a stupidităţii umane exploatată în
mod deliberat de o m ână de generali „in stru iţi” ai
Pentagonului (îi voi identifica mai încolo în aceste pagini),
bazându-se mai mult pe josnicia sufletului subalternilor
decât pe loialitatea lor. într-adevăr, la militari, perspectiva
de a nu plăcea „sus” putând să se traducă printr-o blocare
a avansării, este uşor de imaginat pentru ce m otive anumiţi
anchetatori, convinşi de realitatea materială a OZN-urilor,
îşi schim bă opinia pentru a se conforma dorinţei im plicite
a autorităţilor superioare.
Sabotarea anchetelor nu era, fară îndoială, evidentă
pentru presă şi pentru mase. Dar a fost pentru Ruppelt şi
Hynek, care erau cu siguranţă cei mai în m ăsură să judece
(astronom ul Allen Hynek a fost consilier ştiinţific în cadrul
proiectului Blue Book timp mai mulţi ani). Ruppelt descrie
mentalitatea care domina în următorii termeni:
— 17 —
A cest new look prim eşte consacrarea oficială în 11
februarie 1949, când Project Sign devine Project Grudge...
Toate studiile pleacă de la principiul că O ZN-urile nu
puteau exista. Deviza era: «Orice vedeţi sau auziţi, nu cre
deţi!» Personalul a fost reînnoit. Specialiştii cei mai em i
nenţi în informaţii au dispărut. Unii şi-au schim bat brusc
părerea constatând că Pentagonul nu arăta nici o simpatie
faţă de teza existenţei O ZN -urilor şi şi-au consacrat talentul
unor datorii mai puţin ingrate. Alţii, care au refuzat să-şi
abandoneze prim a lor credinţă, au fost pur şi sim plu «con
cediaţi». De acum înainte obiectivul putea fi enunţat astfel:
să ne debarasăm de OZN-uri. Bineînţeles că el nu a fost
niciodată formulat în scris, dar spiritul tutufor rapoartelor,,
al tuturor notelor şi directivelor îl indica foarte clar. Pentru
a-1 atinge, Project Grudge întreprinde o cam panie care
inaugurează în istoria O ZN -urilor o eră com parabilă cu
perioada'cea mai întunecată a Evului M ediu, cunoscută c a
fiind o perioadă de «stagnare intelectuală». Project Grudge
a adoptat un program de anihilare în două etape: mai întâi,
să se găsească o explicaţie pentru fiecare raport; apoi, să se
aducă soluţia la cunoştinţa publicului. Astfel, se urmărea
stoparea rapoartelor despre existenţa O ZN -urilor”.
D acă, după ce s-a aflat o asem enea înşelăciune
recunoscută ca venind din partea unuia din foştii şefi, mai
există oameni care să creadă că acele com isii oficiale cre
ate de U.S. A ir Force au fost destinate să dezlege misterul
obiectelor zburătoare neidentificate, atunci m i-am pierdut
speranţa să-i mai pot convinge altfel.
Voi face totuşi o altă tentativă, citându-1 din nou pe
Ruppelt:
„...Rapoartele dem ne de încredere au continuat să
parvină în ritmul de vreo zece pe lună, dar nu mai erau ve
rificate. în arhive, nu se găseşte urma lor decât în registrele
unde era notată sosirea lor...”
Hynek merge chiar până la a preciza că:
— 18 —
„...D e altfel, se înţeleg greşit consem nările oficiale ale
tăcerii sau clasificarea frecventă’ a docum entelor ca fiind
«secrete», dat fiind că Pentagonul declarase problem a ca
inexistentă.”
Aş putea să dau num eroase alte exem ple de acest fel,
dem onstrând duplicitatea celor care puneau sechestru pe
program ele oficiale însărcinate cu elucidarea misterului.
— 19 —
atunci, să exam inăm mai degrabă ceea ce spune Ruppelt cu
privire la această perioadă fertilă în evenim ente im por
tante:
în ianuarie 1949, într-un m om ent de mare prolife
rare a sferelor lum inoase, alte întâm plări m isterioase se
petreceau într-o altă parte a ţării, concentrate într-o regiune
atât de secretă, încât era interzis să i se spună numele. De
data asta, era vorba de grupuri de lum iniţe de care s-a ocu
pat mai ales arm ata americană.
Lum iniţele au fost sem nalate de către patrulele care
asigurau paza regiunii. La început, au fost văzute o dată la
trei, patru nopţi, apoi din ce în ce mai des, ca până la urm ă
să fie observate aproape în fiecare noapte. Patrulele au
anunţat că au văzut chiar trei-patru asem enea form aţiuni în
aceeaşi noapte. O dată, întreaga garnizoană le-a văzut
trecând pe deasupra terenului de manevră.
D escrierile variază, ca de obicei, dar m ajoritatea
observatorilor vorbesc de trei lum inozităţi în formă de V.
Se deplasau pe cer, îşi schim bau culoarea, trecând de la
albastru deschis la portocaliu şi invers, tim p de aproape
două secunde. A desea mergeau de la vest la est şi nu
făceau nici un zgomot. Viteza nu o atingea pe cea a unui
meteor, dar o depăşea pe «aceea a unui avion cu reacţie».
Ca dim ensiuni, erau «puţin mai mari decât steaua cea mai
mare». Rapoartele au fost transm ise aşa cum se cuvenea
celor de la ATIC, dar aceştia erau atât de preocupaţi de
sferele lum inoase încât n-au dar, prea m ultă atenţie
fenomenului semnalat. Cum după două săptăm âni n-au
prim it nici o reacţie din partea ATIC-ului, com andantul
garnizoanei s-a decis să ia iniţiativa. Astfel, s-a întocm it
repede un plan de acţiune. Patrulele se vor întâlni într-un
punct determ inat din zona de securitate cu instrum entele
de observare. Se va stabili un punct de control. în jurul lui
vor acţiona pe o rază largă echipe alcătuite fiecare din câte
patru oameni: un observator, un cronom etrist, un secretar
şi un radiotelefonist.
— 20 — *
La vederea unui OZN, radiotelefonistul va semnala
poziţia şi sensul de deplasare. O bservatorul va localiza cu
luneta, determ inând unghiurile de orientare şi înălţime în
timp ce cronom etristul va urmări timpul. Secretarul va nota
toate aceste indicii pe care punctul de control le va com u
nica patrulei următoare.
Era o ocazie excelentă de a obţine în sfârşit informaţii
foarte precise cel puţin despre acest tip de OZN şi putea
constitui o cotitură radicală în istoria OZN-urilor. Planul
părea perfect şi toţi participanţii manifestau un mare entuzi
asm. Toţi militarii s-au înscris voluntari. Deoarece aviaţia
avea m isiunea de a conduce anchetele asupra OZN-urilor, i
s-a trim is acest plan pentru aprobare, pregătindu-se totul
pentru a se trece neîntârziat la acţiune, existând tem erea că
apariţiile lum inoase ar putea să înceteze de la o noapte la
alta. '
Aviaţia nu a dat aprobarea. Planul a fost pur şi simplu
suprimat. Nu ştiu de către cine, dar gestul a provocat două
reacţii: mulţi oameni s-aii gândit că la m ijloc se afla do
rinţa de a ascunde adevărul despre OZN-uri; alţii n-au
văzut altceva decât o mare inepţie. Nici una din aceste
opinii nu corespundea cu realitatea. Fusese luată această
decizie deoarece atitudinea autorităţilor faţă de OZN-uri se
schim base radical în cursul lunilor precedente...
A ceastă transform are a atitudinii oficiale este foarte
greu de explicat...
Eram intrigat. Se decreta că toată această afacere cu
OZN-uri nu are nici un temei, în vrem e ce rapoartele deve
neau din ce în ce mai precise şi, după câte ştiam, opinia ar
fi înclinat mai degrabă de cealaltă parte. Oare serveam
drept paravan pentru o am plă acţiune'de pam uflaj?...”
A stfel, după cum bine a rem arcat Ruppelt, această ati
tudine neverosim ilă care nu perm itea obţinerea de infor
maţii vitale pentru apărarea naţională, ascundea fără
îndoială ceva ce nu cunoştea, dar cred că avea o oarecare
bănuială, deoarece lua în considerare posibilitatea de a nu
— 2 1 —
fi decât o aparenţă înşelătoare urm ărind disim ularea ade
văratei naturi a OZN-urilor, la fel ca şi acţiunile unor
grupuri foarte secrete din care unele au fost identificate şi
vor fi divulgate într-un alt capitol.
Un astfel de com portam ent, incom patibil cu cel pe
care eram îndreptăţiţi să-l aşteptăm din partea U.S. A ir
Force, în aparenţă dornică să culeagă un maxim de infor
m aţii despre OZN-uri, tinde să arate că Forţele A eriene
Americane considerau că inform aţiile pe care le deţineau
erau de acum înainte suficiente pentru a identifica intruşii.
A ceastă identificare deja parţial realizată după prăbuşirea
de la Roswell din 7 iulie 1947, trebuia să fie desăvârşită de
un incident pe care l-am localizat a se fi petrecut în aceeaşi
regiune a statului New M exico, la 30 ianuarie 1949. Numai
această versiune poate explica această renunţare uluitoare
notată de Ruppelt cu privire la fenom enele lum inoase sem
nalate deasupra unei baze „atât de secrete încât este interzis
să i se spună num ele”. Versiunea poate fi confirm ată şi de
un alt element, din păcate neoficial, referitor la o infor
maţie inclusă pe cale anonim ă într-un docum ent obişnuit
asupra căruia voi reveni într-un capitol special consacrat
acestui fapt, de care am aflat pentru prim a dată din cea mai
bună revistă franţuzească de specialitate, Lumieres dans la
nuit. Este vorba de planul M J-1949-04P/78, întocm it pen
tru a dezvălui publicului adevărul despre OZN-uri (m ăcar
parţial), în caz de urgenţă, şi care ar fi fost alcătuit încă din
31 ianuarie 1949, deci la numai douăzeci şi patru de ore de
lâ incidentul citat mai sus.
Personal sunt convins că acest stânga-îm prejur execu
tat de U.S. A ir Force sem nalat de R uppelt „la sfârşitul lui
ianuarie 1949” (din păcate nu precizează exact ziua) a fost
provocat de incidentul din 30 ianuarie. Efectiv mi-e greu să
cred că n-ar fi decât rezultatul unei simple coincidenţe.
Atunci când se ajunge la un asem enea nivel de im portanţă
şi de secret în inform aţie, hazardul nu mai poate fi invocat.
A m ploarea incidentului în cauză care dădea la iveală
acest com portam ent aparent inexplicabil (cel puţin la
mom entul respectiv, dar şi o bună bucată de vreme după
aceea), trebuie să se fi situat la un nivel superior celei
înregistrate la Roswell, l a -7 iulie 1947. Voi am inti că
prăbuşirea de la Roswell, ca urm are a unei enorme gafe a
unui ofiţer de relaţii cu publicul neinstruit (din motive
temeinice, deoarece secretul cel mai absolut nu trebuia să
intervină decât după această scurgere), chiar dacă a provo
cat un adevărat scandal câteva zile, nu ar fi îm piedicat ca
U.S. A ir Force să redreseze situaţia destul de uşor şi să
păstreze adm irabil controlul.
Ca să înspăimânte mahării Pentagonului într-atât încât
să nu pună în practică un plan care ar fi permis strângerea
de informaţii de cea mai mare im portanţă despre OZN-urile
care survolau baza cea mai secretă din ţară, a fost nevoie
de un evenim ent care să facă inutilă această acţiune.
Să încercăm să facem o paralelă cu activitatea poliţiei
când caută să descopere autorul unei crime. Deci se poate
depune o plângere, se pot audia martorii, se pot aduna date,
dovezi, probe. Atât timp cât vinovatul nu e găsit, strân
gerea de inform aţii continuă. Când acesta este Identificat,
dacă nu şi prins, investigaţia devine mai puţin vitală, poate
chiar inutilă.
în consecinţă, se pare că incidentul din 30 ianuarie
1949 a furnizat suficiente inform aţii pentru ca planul
descris mai devrem e să fie considerat depăşit, ceea ce
spune m ulte despre adevărata sa natură, care probabil că nu
a avut cine ştie ce legătură cu un fenomen natural, nici cu
un artefact convenţional.
CONFORMISMUL QAMENILOR DE
STIINTA 9 9
— 24 —
toare vin din spaţiul interplanetar şi că alte planete sau cor
puri cereşti sunt locuite. D ar noi căutăm fapte dovedite şi
nu opinii personale...
D intre întrebările puse, cea mai discutată a fost fără
îndoială aceea referitoare la existenţa unor fiinţe
inteligente pe alte corpuri cereşti. Nimeni n-a putut să dea
un răspuns sigur, dar părerea generală a fost că ideea în
sine n-are nimic uimitor.” (Eward J. Ruppelt)
Cititorul va trage concluzia că: într-un cerc restrâns,
oam enii de ştiinţă adm iteau ideea, dar în faţa unui m icro
fon făceau glum e batjocoritoare. Vreau să cred că cititorul
va evalua corect acest exem plu sim patic de laşitate,inte
lectuală.
Aş putea să vă dau mai multe citate care dem onstrează
această lipsă de curaj a savanţilor. De aceea, prefer să
închei acest subiect propunând încă lin exem plu deosebit
de semnificativ, care la vrem ea respectivă a avut un oare
care răsunet şi chiar a găsit un ecou larg în presă, inclusiv
în cea franceză.
„...Geniştii declară că unul din savanţii lor a construit
în laborator o farfurie zburătoare. M aiorul Dewey Foum ey
începea investigaţiile. Era vorba de o glumă. D ar savantul
cu pricina a refuzat la început să cadă de acord asupra aces
tei versiuni. Astfel, a câştigat o oarecare publicitate, dar
prestigiul său a suferit un m are neajuns, confraţii judecân-
du-i sever atitudinea” (Edw ard J. Ruppelt)
O rice com entariu ni se pare zadarnic, dar cititorul-nu
trebuie să uite acest com portam ent aberant...
— 25 —
exploatat uneori caracterul senzaţional al anum itor obser
vaţii, altele n-au făcut econom ie de ironii şi aluzii rău
voitoare la adresa sănătăţii .mintale a martorilor. M ai rare
au fost actele deliberate de sabotaj şi extrem de rar s-au
întâlnit oam eni din presă care „să se fi vândut” pentru a
împărţi în dreapta şi-n stânga aserţiunile cusute cu aţă albă
formulate de autorităţile dornice să m enţină m asele în
starea de necunoaştere a realităţii.
într-adevăr, n-am găsit decât un singur exem plu m ăr
turisit despre acest tip de „colaborare” îndoielnică, dar ţin
să-l citez, deoarece este foarte revelator.
Şi de această dată, tot R uppelt relatează faptul:
;,...De câteva luni, ziariştii şi scriitorii de specialitate
încercau să străpungă zidurile de la fortăreaţa secretului;
dar fără succes. Ei făceau m area greşeală de a lăsa să se
înţeleagă că nu dau crezare piloţilor militari sau civili,
savanţilor şi altor cetăţeni dem ni de încredere, care ar fi
avut «halucinaţii», ar fi pus în scenă «m istificări» sau ar fi
fost duşi de nas «de obiecte din cele mai banale». Oamenii
implicaţi în Project Grudge căutau un autor care i-ar fi
ascultat şi ar fi scris tot ceea ce doreau.
N -au întârziat să-l găsească în persoana lui Sidney
Shallet, redactor la Saturday Evening P o st (din
W ashington D.C.), care părea să aibă toate calităţile nece
sare. Au obţinut din partea Pentagonului autorizaţia de a-1
inform a şi l-au delegat în acest scop pe Harry Haberer, un
«as» din cadrul relaţiilor publice din aviaţie. Am auzit în
repetate rânduri că îi dicta lui Shallet ceea ce acesta trebuia
să povestească: să ridiculizeze OZN-urile, să lămurească
publicul că bolta cerească nu adăposteşte nim ic necunos
cut. Şi am toate m otivele să cred că acest Shallet a avut o
atitudine docilă.”
Cititorul ar putea să se întrebe din ce cauză Project
Grudge a trebuit să ceară aprobarea Pentagonului pentru a
acţiona astfel, deoarece ar fi fost mai logic să se procedeze
invers. La limită, s-ar putea încerca să se afle dacă, din
— 26 —
întâm plare, Ruppelt n-ar fi inversat rolurile! Cu toate că
este cam târziu pentru verificarea acestui punct, dem on
straţia poate fi totuşi făcută cu ajutorul elem entelor urm ă
toare:
De exemplu, citind ce a scris m aiorul D onald E.
Keyhoe în această privinţă, se înţelege că, deşi versiunea
sa este apropiată de cea a lui Ruppelt, totuşi are.anum ite
detalii diferite, dintre care unul este în mod special plin de
învăţăminte, după cum urmează:
„... Ziaristul Sidney Shallet a scris articolul din
Washington Post. Este susţinut de Forrestal. Aviaţia s-a
interesat de el, a organizat interviuri; cred că i-a furnizat şi
m aterialul. A petrecut două luni căutând inform aţii.
Aviaţia şi-a dat acordul pentru articolul său care afirm a în
esenţă că farfuriile zburătoare sunt nişte minciuni. Apoi a
dezminţit...
De ce această schim bare bruscă? S-a dorit să se
ascundă adevărul prin P o st în interesul secu rităţii
naţionale? Este posibil. Cu toate că nu-mi prea vine a
crede. Se poate să-i fi spus o istorie com plet inventată. D ar
de ce să se contrazică când P ost obţinuse rezultatul scon
tat?... Probabil că s-a întâm plat ceva după redactarea arti
colului.”
După spusele lui Keyhoe, decizia de a se apela la ta
lentul lui Sidney Shallet a fost luată la cel mai înalt nivel.
Faptul că a fost solicitat în cercurile sus-puse este întărit de
sprijinul efectiv acordat de secretarul apărării Jam es
Forrestal. Când Keyhoe vorbeşte de „aviaţie”, vrea să
spună USAF —■a oc înţelege cartierul general al U.S. A ir
Force situat la Pentagon. Contactarea unui ziarist din
W ashington este un alt elem ent care dem onstrează că de
această chestiune s-a ocupat un organism din capitala fede
rală am ericană, iar Pentagonul îndeplineşte acest criteriu.
Project Grudge era centralizat la Dayton, în Ohio. Prin
urm are, versiunea lui Ruppelt este falsă şi trebuie mai
— 27 —
degrabă să fie pusă pe seam a cenzurii, înainte ca textul
final al cărţii sale să fie încredinţat tiparului la prim a ediţie.
Ruppelt nu dă data exactă a acestei publicări. Nici
Keyhoe n-o dă, dar graţie acestuia din urm ă se poate face
reconstituirea. Intr-adevăr, la pagina 29 a primei sale cărţi,
spune urm ătoarele: „C ând Purdy m i-a telegrafiat, la
începutul lunii mai...”. Purdy era redactor la True Magazine,
pentru care Keyhoe scria articole despre OZN-uri. Vorbele
citate de Keyhoe mai devreme, din acea zi de început de
mai, îi aparţin. Or, dacă lui Shallet i-au trebuit două luni
pentru strângerea de inform aţii pe lângă U.S. A ir Force şi
apoi să scrie articolul de „bagatelizare”, atunci lucrurile s-
au petrecut la sfârşitul lui februarie 1949, căci ziaristul de
la Washington P ost a fost solicitat probabil cu câteva zile
sau chiar cu câteva săptăm âni mai devrem e pentru prim a
contactare. Iar aceasta ne trim ite şi mai departe, în timp, la
sfârşitul lui ianuarie 1949, atunci când la Pentagon era situ
aţia de spaim ă generală pe care am descris-o mai devreme.
De altfel, Keyhoe nu se înşeală când îi răspunde lui
Purdy: „Ceva s-a întâm plat”. D ar el se gândea la un alt ele
ment contradictoriu, dem olând im pactul articolului lui
Shallet, dar care, de această dată, venea de la Project
Grudge. Ceea ce dovedeşte că versiunea „Forrestal/C.G. al
USAF” a redactorului Purdy era cea adevărată cu privire la
Shallet, şi nu cea a lui‘Ruppelt care atribuia acţiunea ziaris
tului^ celor im plicaţi în Project Grudge.
într-adevăr, la num ai douăzeci şi patru de ore de când
Shallet sem nase primul din cele două articole defăim ătoare
în Saturday Evening Post, Project Grudge com unica presei
naţionale am ericane concluziile prim ului raport de sinteză
asupra unui studiu prelim inar referitor la OZN-uri. Studiul
este datat din 27 aprilie 1949, iar până a prim it aprobarea
din partea forurilor ierarhice ale direcţiei inform aţii din
USAF (ATIC), a mai trecut o săptăm ână, ceea ce plasează
dezvăluirea sa la începutul lunii mai 1949, deci în m om en
tul în care era publicată proza lui Shallet.
— 28 —
A ltfel spus, în timp ce Washington Post, „m anipulat”
de către înaltele cercuri militare din ţară, distrugea ideea de
OZN, calificându-le drept interpretări greşite sau m isti
ficări, specialiştii de la P roject Grudge, în aceeaşi
perioadă, făceau cunoscute cele ce urm ează (am rezumat):
„...Num ai faptul că există obiecte de natură încă
necunoscută necesită vigilenţă din partea personalului de
la Comisia «farfurii zburătoare» {Project Grudge — n.a.)
şi din partea populaţiei... Farfuriile nu sunt glume. D ar nici
nu trebuie să stârnească team ă...”
Toate acestea dem onstrează cum nu se poate mai bine
că ziaristul Sidney Shallet a fost realm ente îm puternicit de
Jam es Forrestal şi statul .major al U.S. A ir Force, probabil
prin interm ediul com isiei secrete pentru securitatea naţio
nală, care nu avea nici o legătură directă nici cu ATIC şi cu
atât mai puţin cu Project Grudge. Aşa se explică faptul că
iniţiativa luată de această com isie secretă a fost ignorată de
către experţii de la Project Grudge şi că im pactul celor
două articole succesive ale lui Shallet a fost aproape anu
lat prin com unicatul de presă al anchetatorilor oficiali
trimişi de USAF. Un frumos exem plu de gafă, arătând clar
care sunt cele două baze ale cercetării oficiale cu privire la
OZN-uri: una, cunoscută de toată lumea, servind drept pa
ravan, m enită să liniştească publicul larg; alta, acţionând
underground (în secret), supervizând adevăratele cercetări
despre OZN-uri.
La un asem enea nivel, gafa este pe m ăsură şi această
situaţie contradictorie, deşi sem nalată în presa vremii care
pândea cea mai m ică greşeală în com portam entul U.S. Air
Force, n-a provocat nici un scandal. Şi nim eni nu poate să
dem onstreze că Shallet a fost sluga zeloasă a consiliului de
securitate naţională foarte secret, de a cărui existenţă
nimeni nu bănuia nimic. în. definitiv, toată lum ea (şi puţin
a lipsit să nu fie aşa!) a crezut că Shallet n-a făcut altceva
decât să redea im presiile sale, deoarece organul de presă
— 29 —
unde lucra avea obiceiul să-şi orienteze atitudinea după cea
a guvernului aflat la putere. .
D ar o dată cu trecerea timpului, ţinând cont de ele
mentele noi foarte im portante care au apărut în ultim a
vreme, nu mai poate fi nici cea mai mică îndoială: o
asem enea situaţie a fost posibilă deoarece un grup ocult de
control acţiona fară ştirea şi peste proiectele oficiale ale
U.S. A ir Force.
— 30 —
această ipoteză şi printre aceştia au fost doi anchetatori
însărcinaţi să lucreze în cadrul acestor faim oase „proiecte”.
Un alt elem ent im portant vizând acreditarea ipotezei
existenţei a două nivele de cercetare diferite: pe 15 febru
arie 1949, în m om entul când Project Grudge se pregătea să-
organizeze „funeraliile” problem ei OZN-urilor, generalul
C. P. Cabel, şeful serviciilor de inform aţii ale U.S. A ir
Force, sem ţia un m em orandum care a fost difuzat
diferitelor agenţii specializate în inform aţiile referitoare la
apărarea naţională (FBI, CIA etc.), dar şi celorlalte mari
servicii şi unităţi ale Armatei A eriene a Statelor Unite din
întreaga lume. A cest m em orandum anunţa necesitatea
inform ării U SA F-ului despre *observarea O ZN -urilor.
D ocum entul reproducea pe şapte pagini toate detaliile
descrierilor care puteau îndrum a potenţialii observatori.
Dacă OZN-urile nu existau pentru cercetările publice,
pentru cele secrete existau realm ente, şi asta e încă o
dovadă... '
M enţionăm şi un raport al FBI-ului în care se sem
nalează că agentul din postul de la San Antonio, într-un
raport din 31 ianuarie 1949, afirm a că tocmai fusese infor
m at de către serviciul de inform aţii G2 din A rm ata a Patra
că:
,,... în ceea ce priveşte «aparatele aeriene neidentifi
cate» sau «fenom enele aeriene neidentificate», cunoscute
şi sub numele de «discuri zburătoare», «farfurii zbură
toare» şi «sfere luminoase», această chestiune este consi
derată foarte secretă (Top Secret) de către ofiţerii Armatei
Uscatului şi ai celei A eriene”.
Dacă se ia în considerare faptul că evenimentul pe care
l-am identificat ca fiind la originea „panicii” de la sfârşitul
lunii ianuarie 1949 pare să se fi întâm plat în ziua de 30 a
aceleiaşi luni, acest raport al FBI-ului capătă mai multă
im portanţă, iar cititorul perspicace nu va putea să nu
rem arce că la un an şi jum ătate după ce au fost plasate la
nivelul cel mai înalt al secretului, după Ruppelt, O ZN-urile
— 31 —
•figurează încă în eşalonul cel mai înalt al clasificării, după
FBI. în consecinţă, toaţe răspunsurile pe care le pot aduce
denigratorii O ZN -urilor cu privire la aceste fenomene na
turale, sunt zdrobite aici, deoarece, n-a existat niciodată un
grad de clasificare oarecare, şi cu atât mai puţin Ta nivel
înalt, instaurat pentru fenom enele rare dar naturale, nici în
arm ata aeriană am ericană, nici în altă parte.
Este interesant de ştiut că acest incident din 30 ianuar
ie se petrece într-un m om ent când un „val” de „sfere lum i
noase” se revărsa într-o zonă din New M exico, unde se
găseau mai multe baze m ilitare strategice de interes vital
pentru ţară. în raportul FBI din 31 ianuarie, la care m-am
referit mai înainte, chiar este precizat ceea ce urmează:
.„.R ecentele observaţii arată că aceste fenomene ne-
identificate se deplasează cu o viteză situându-se între un
m inim de trei m ile pe secundă şi un m axim de
douăsprezece mile pe secundă, fie cu o medie de şapte mile
şi jum ătate pe secundă adică 27000 de mile pe oră... (sau
43200 km/oră). Au fost observate deplasându-se la o
înălţim e variind între şase şi zece mile, pe o dreaptă tan
gentă la suprafaţa păm ântului. Câteodată au fost văzute
plonjând (către sol) la capătul traiectoriei, iar în două
cazurj, a fost notată o schim bare verticală de traiectorie.
Totuşi aceste fenomene nu sunt cunoscute ca să fi fost
observate undeva, într-un punct situat între Rusia şi Los
A lam os, ci au fost observate mai ales la capătul zborului
spre „ţinta” lor aparentă: Los Alamos.
Era vorba de m anifestări limitate ia o zonă specifică,
fiind şi cea mai sensibilă în domeniul nuclear din Statele
Unite, al cărui punct central' era Los Alam os, un oraş unde
se aflau în aceea vreme im portante instalaţii strategice des
tinate punerii la punct a unei bom be atomice.
Părerea că ar fi un fenomen natural, avansată pentru a
induce în eroare personalul „neinstruit” (presa nu va fi
deseori inform ată despre aceste fenomene, deoarece m ăr
turiile venite din partea m ilitarilor sau a civililor lucrând
— 32 —
pentru militari, nu au fost făcute publice) este deci nulă şi
neavenită. De altfel, în mediile legate de inform aţii, circu
la o versiune diferită, şi iată dovada:
„...Confidenţial, pentru inform area dum neavoastră,
biroul a fost inform at dintr-o sursă sigură că discurile
zburătoare sunt estimate a fi mai degrabă maşini ghidate,
de fabricaţie umană, decât fenomene naturale...”
Acest fragment dintr-o scrisoare sem nată de John
Edgar Hoover, director al FBI-ului în acea vreme, se baza
pe inform aţii credibile date de o persoană foarte bine
„plasată”, după cum se poate constata:
„...Confidenţial, pentru inform area dum neavoastră,
datele conţinute în scrisoarea nr. 38 (cea a lui J.E.Hoover,
citată mai înainte) au fost obţinute din destăinuirile unui
colonel din U.S. Air M ateriei Comm and, care a avut aces
te informaţii de la persoanele implicate în investigaţiile
asupra acestui subiect...”
A ir Materiei Comm and reunea serviciile de informaţii
din USAF, dintre care ATIC era organism ul care masca
toate acele „Projects” ale Armatei aeriene am ericane desti
nate studierii rapoartelor referitoare la OZN-uri. în con
secinţă, acest colonel bine inform at reprezenta, în princip
iu, curentul „oficial” de gândire, expus în rândul ancheta
torilor din Project Grudge faţă de colegii lor militari şi nu
cel m anifestat la adresa presei. Deci, această ipoteză pur
m aterială era dom inantă pentru ei, dar era totuşi foarte
departe de acea opţiune socio-psihologică devenită „cal de
bătaie” în scopul liniştirii publicului.
Să recapitulăm pe scurt, elem entele care arată că „pa
nica” de la sfârşitul lui ianuarie 1949 a fost determ inată de
un evenim ent de amploare:
1) Respingerea unui plan de strângere a inform aţiil
capitale despre O ZN-urile care survolau o bază „atât de
secretă încât este interzis să-i spui num ele”, sfârşit de ianu
arie 1949.
— 33 —
2) Revărsarea im presionantă a valului de sfere lum i
noase verzi deasupra zonelor strategice m ilitare cu arm a
m ent nuclear, din New M exico, sfârşit de ianuarie 1949.
3) A ngajarea unui ziarist de la Washington P ost susţi
nut de James Forrestal, de la Cartierul General al USAF,
pentru a bagateliza O ZN -urile, sfârşit de ianuarie sau
început de februarie 1949.
4) Confirm area nivelului de clasificare cel mai ridicat
cu privire la subiectul OZN -uri (top secret) de către un
agent al FBI-ului, 31 ianuarie 1949.
5) T ransform area Proiectului Sign in P roiectu l
Grudge, cu m isiunea de a bagateliza OZN -urile în ochii
publicului, 11 februarie 1949.
6) M em orandum ul generalului C.R Cabel, şeful ser
viciilor de informaţii din U.S. A ir Force, enunţând necesi
tatea de inform are cu privire la O ZN-uri, 15 februarie
1949. ^
A stfel, fără să fie n ev o ie să se ap eleze la p lan u l
M J-1949-04P /78 care ar fi fost întocm it în 31 ianuarie
1949 în scopul divulgării unei părţi din adevărul despre
OZN-uri dacă era necesar, toate aceste elemente arată cum
nu se poate mai clar că am biguitatea şi neclaritatea acestei
situaţii neverosim ile au fost provocate de o conjunctură
excepţională ce a pus în practică un incident care a adus
m ilitarilor am ericani răspunsul la unele din multele între
bări pe care şi le puneau.
Pentru a reveni la chestiunea „sferelor luminoase
verzi” survolând instalaţiile strategice destinate cercetării
nucleare din New M exico, faptul că aceste observaţii
răm ân necunoscute publicului este confirm at de Ruppelt,
care spune .următoarele:
„A ceasta nu putea să provină de la un efect psiholo
gic, deoarece nu s-a făcut nici un fel de publicitate acestor
fapte...”
Pe de altă parte, Ruppelt nu a auzit niciodată vorbin-
du-se de ele în perioada când a fost îm puternicit să orga
— 34 —
nizeze proiectul Blue Book, în vara anului 1951. A bia în
cursul unei conferinţe la Los Angeles cu mai mulţi ofiţeri
din ATIC; doctorul Joseph Kaplan, o autoritate m ondială'în
m aterie de fizică a atmosferei superioare, l-a întrebat pe
Ruppelt ce s-a mai întâm plat cu acele faimoase „sfere
lum inoase verzi” din New Mexico. Ruppelt i-a m ărturisit
că nu cunoaşte subiectul, iar savantul i-a explicat despre ce
este vorba. Această ignoranţă a lui Ruppelt era cauzată de
faptul că ancheta i-a fost încredinţată neoficial doctorului
Lincoln LaPaz, m eteorolog care lucra în serviciul armatei,
în New Mexico. Un Project Twinkle a fost întocm it la
1 sfârşitul lunii m artie 1950, dar oamenii de la Project
Grudge n-au participat la investigaţii. Numai laboratoarele
de la Cam bridge (M assachusetts), au luat parte.
Cu alte cuvinte, când Ruppelt spune că n-a putut tri
mite personal ca să facă investigaţii cu privire la grupurile
de trei luminiţe care survolau în fiecare seară o bază „atât
de secretă încât era interzis să-i spui num ele”, deoarece
oam enii din Project Grudge erau prea absorbiţi de „sferele
lum inoase”, aceasta înseam nă că cenzura a trebuit să m odi
fice în m are grabă versiunea originală.
Pe când acest m anuscris se afla în mâinile editorului,
am obţinut tfh alt docum ent graţie am abilităţii cercetătoru
lui am ericah W illiam M oore, care m erită să fie adus la
cunoştinţa cititorilor.
Este vorba despre o corespondenţă semnată de gene
ralul C.P. Cabell, şeful serviciilor de informaţii din USAF
către om ologul său din U.S. Army, în care precizează
printre altele:
„A nchetele detaliate asupra incidentelor sem nalate ca
fiind obiecte zburătoare neobişnuite, din perioada iunie
1946 până azi, au fost conduse de un grup special de cerce
tare al C artierului G eneral, A ir M ateriei Com m and,
W right-Patterson A ir Force Base, O hio...”
- # —
Basic L tr, CSuIT) 319.2, 25 Jar. 4.9, "Unuaual Incidenţa" { %^
a t OAI-DA la ^ n d . 2ÎFEB1S49
2 I n c ls . C. P. C L.1LL
n/c tifljor C : s ? ; . î # U î A P /
i)lrocior ot o .,.i.r lnos# c*flo« ofV O
c ţ ij r Of 2rarr, Oporr ctaas
— 36 —
Jean Sider
PĂSTRAREA SECRETULUI
— 38 —
detaliate ale incidentelor m enţionate mai înainte [în cartea
lui Ruppelt] şi m ulte altele similare, relatate de savanţi,
piloţi şi alţi m artori demni de încredere, dintre care nici
unul n-a prim it o explicaţie admisă. Se preciza că inciden
tul Kenneth A m old nu fusese prim ul...”
In consecinţă, concluziile experţilor prim ei com isii
oficiale de anchetă trim isă de U.S. A ir Force erau foarte
clar orientate spre o ipoteză extraterestră, fără cel mai mic
echivoc. Ele fuseseră form ulate nu pornind de la mărturiile
unor persoane oarecare, induse în eroare de ignorarea
chestiunilor cereşti sau chiar de propriile fantasme, ci de la
observaţiile m ilitarilor, tehnicienilor şi cercetătorilor civili
care lucrau pentru arm ată şi, în m od excepţional, ale unor
civili independenţi pbişnuiţi cu exam inarea cerului.
în acea vreme, generalul Hoyt S. Vandenberg era şe f al
statului m ajor al A rm atei aeriene am ericane. Când
„Estim area Situaţiei” i-a parvenit pe birou, cu toate că a
urcat toate treptele ierarhiei din USAF, a avut o reacţie
uluitoare. După spusele lui Ruppelt:
„...Generalul a respins cu violenţă această «Estimare a
Situaţiei». Personal, nu dorea să audă vorbindu-se de
vehicule interplanetare şi sublinia că oricum , raportul nu
aducea nici o dovadă în acest sens. O delegaţie de la ATIC
s-a deplasat la Pentagon pentru a-şi apăra punctul de
vedere. în zadar. Raportul a cunoscut un sfârşit rapid prin
ardere. Numai câteva copii s-au mai păstrat dintre care şi
cea pe care am citit-o, ca m ărturie a acestei vârste de aur a
OZN-urilor...”
Un astfel de com portam ent al şefului Armatei Aeriene
am ericane din Statele Unite, în asem enea îm prejurări, este
incompatibil cu funcţiile sale de responsabil al securităţii
spaţiului aerian al ţării. într-adevăr, în mediile militare este
obiceiul, dacă nu chiar este o regulă, ca să faci apel la com
petenţa şi la decizia lor. Fără analizele acestor tehnicieni şi
cercetători, o armată, deşi puternică, bine antrenată şi
— 39 —
susţinută de o logistică fără cusur, pierde o mare parte din
potenţialul său de eficienţă.
Pe de-o parte, se poate spune foarte clar că generalul
Vandenberg, renegând expertiza propriilor specialişti,
dem onstrează că ştia deja despre ce era vorba, iar pe de altă
parte, este evident că proiectul Sign era întocm it numai
pentru a amăgi personalul „neinstruit” şi m ijloacele de
inform are în masă. .
După Keyhoe, m aiorul D ew ey Foum et a citit şi el o
copie a faim oasei „Estim ări a Situaţiei”, în vrem ea când
era ofiţer de legătură în cadrul Proiectului Blue Book între
ATIC de la W right Patterson A.F.B., D ayton (Ohio) şi sta
tul m ajor al U .S. A ir F orce, in stalat în P entagon,
Washington, D.C. Fostul m aior Foum et a confirm at şi
existenţa docum entului pe care l-a redactat personal, în
forma iniţială de ansam blu, înainte ca el să fie trimis servi
ciului de dactilografiere.
La puţin timp după ce a părăsit U.S. A ir Force, Dewey
J. Foum et avea să recunoască o parte din ceea ce tocmai
am scris înainte, într-o scrisoare datând din 4 mai 1958
adresată asociaţiei private N.I.C.A.P. Totuşi, el afirm ă că
nu era autorizat să dezvăluie conţinutul docum entului, cât
timp acesta era clasificat. *
Keyhoe a aflat de la Ruppelt, în vcemea când acesta
din urmă se afla în fruntea proiectului Blue Book, că gene
ralul Vandenberg a respins „Estim area situaţiei” deoarece
se temea de debandadă (sic!) şi că ar fi fost dificil să
convingă publicul că străinii (de planeta noastră) nu aveau
intenţii ostile, în tim p ce Arm ata Aeriană nu ştia nimic
despre acest subiect.
A ceasta dem onstrează că, în m od cert, şeful suprem
din U.S. A ir Force nu a fost atât de scandalizat de con
cluziile experţilor cu privire la o ipoteză extraterestră, cât
mai ales de im plicaţiile eventuale ale acestora asupra
opiniei publice. Deci, im plicit le-a acceptat, cu atât mai
mult cu cât trebuia să se aştepte la un asem enea rezultat
— 40 —
final, dacă se ia în considerare faptul că prăbuşirea de la
Roswell furnizase deja înaltului com andam ent al Forţelor
A eriene am ericane, elem ente dovedind m aterialitatea
„fenom enului”.
Bineînţeles, faptul că Ruppelt i-a spus lui Keyhoe că
USAF nu deţinea nici o dovadă, nici o navă spaţială cap
turată, nu înseam nă că lucrurile stăteau într-adevăr aşa.
Dacă ar fi ştiut de existenţa unor asem enea probe m ateri
ale, fapt pe care îl pun la îndoială, ar fi fost obligat să
păstreze seqretul, aşa cum a făcut-o, mai înainte, maiorul
Foum et. Totuşi, analizând problem a dintr-o altă perspec
tivă, s-ar pune întrebarea dacă această insistenţă a lui
Ruppelt de a-1 convinge pe Keyhoe că nu există nici o navă
spaţială capturată, n-ar fi altceva decât traducerea unei do
rinţe de a recom anda stăruitor falsul despre un lucru pe
care cu îndreptăţire îl ştia adevărat. Efectiv, nu exista,
aparent, nici un motiv pentru ca Ruppelt să resim tă nevoia
de a nega un evenim ent de o asem enea anvergură. Keyhoe,
în cărţile despre OZN-uri pe care le-a publicat (cinci în
total), nu a evocat niciodată această problem ă, în afară de
poveştile lui Frank Scully şi două sau trei bârfe din redacţie
care circulau în acea vreme, toate legate însă de diverse
scorneli. Prăbuşirea de la Roswell, de exem plu, a rămas
totalm ente necunoscută timp de aproape treizeci de ani,
deoarece a fost foarte bine ascunsă presei de către un jo n
gler abil, în acest caz, generalul Roger M. Ramey.
Evident, este vorba de o speculaţie de-a mea, dar dacă
incidentul de la Roswell ar fi dat naştere unor zvonuri ceva
mai consistente, care puteau (sau trebuiau) să circule în
anum ite medii militare pe care le frecventa şi Ruppelt,
atunci, plecând de la această premisă, sunt perm ise orice
fel de supoziţii. Cu atât mai m ult cu cât aceste supoziţii
sunt departe de a fi gratuite, ţinându-se cont de m em oran
dumul scris de un agent al FBt-ului în 1950, şi al cărui
conţinut e următorul:
— 41 —
„...Inform aţia care urm ează a fost furnizată de către
agentul special... (numele şi locul încorporării erau şterse);
,*t!• ...Un anchetator de la A ir Force a declarat că trei
pretinse farfurii zburătoare au fost descoperite în New
M exico. Ele au fost descrise ca având formă circulară, pre
văzute cu câteva puncte proem inente, cu un diam etru de
aproxim ativ 50 de picioare (15 m). Fiecare dintre ele avea
la bord trei corpuri de formă umană, de o înălţime de
numai trei picioare (adică 90 cm), îm brăcate cu veşm inte
m etalizate, foarte fin lucrate. Fiecare trup era com plet
acoperit în m aniera echipam entului negru utilizat de piloţii
de curse şi de aviatori. D upă spusele inform atorului
maiorului... (numele era şters), farfuriile au fost găsite în
New M exico, aceasta din cauza faptului că guvernul are în
această regiune instalaţii radar de m are putere şi s-a presu
pus că undele radarului au interferat şi au dereglat m eca
nism ul de control al farfuriilor. Nici o evaluare suplim en
tară n-a fost făcută de către agentul special... (num e şters)
cu privire la inform aţia indicată mai sus”
A gentul FBI care a redactat acest m em orandum ocupa
un post la W ashington D.C., deci inform atorul său trebuia
să fie salariat al Pentagonului. Probabil făcea parte din ca
tegoria „persoanelor cu vază”, acei rari privilegiaţi „instru
iţi”. Este foarte cunoscut că printre agenţii secreţi circulă
istorii cu agenţi secreţi, dar acest text, obţinut dintr-un lot
de câteva sute de docum ente provenite de la FBI - aflate
sub incidenţa legii F.O.I.A. - de către doctorul Bruce
M accabee, din Silver Springs (M aryland), capătă în zilele ‘
noastre o im portanţă mai mare decât cea pe care a avut-o
în 1978, la m om entul divulgării sale.
D ar-să revenim la „Estim area Situaţiei” redactată de
către cei de la Project Sign. De notat că şi H ynek vorbeşte
de aceasta în prim a sa carte, într-un m od mult mai concis.
Nu lasă im presia că ar fi citit-o, nici m ăcar că a văzut-o,
deoarece face parte din a doua generaţie de experţi din
cadrul proiectului Sign. în plus, s-ar putea spune chiar
42 —
„independent”, deoarece lucra detaşat de ceilalţi ancheta
tori, care îi furnizau rapoartele pe care avea sarcina să le
traducă în term eni de astronom ie, atât cât putea, din
m om ent ce aceasta era specialitatea sa.
Deci, în ciuda acestor trei surse absolut credibile
(Ruppelt, Foum et şi E ynek) care au confirm at realitatea
raportului num it „Estim area Situaţiei”, U.S. Air Force a
fost nevoită să-i nege existenţa când a fost cerut de
num eroşi cercetători, puţin după apariţia cărţii lui Ruppelt
în 1956. De altfel, dovezile acestei nesincerităţi se pot găsi
într-o broşură scoasă de N .I.C .A .R , asem enea celor ce
urmează:
există.”
De la maiorul W. T. Coleman, de la relaţii cu publicul
din U.S. A ir Force, către maiorul George W. Earley, 7 sep
tem brie 1961:
„... Credem că docum entele la care vă referiţi sunt
prim ele estimări asupra situaţiei cu privire la OZN-uri,
estim ări făcute înaintea proiectului de cercetare. Aceste
prim e docum ente arată că OZN -urile erau probabil reale,
în sensul de obiecte sau fenom ene, dar nu precizează în
nici un fel că ar putea fi vorba de vehicule din spaţiul inter
planetar”.
— 43
•- "• ■XiyS *'ÎŢ tiV’s
.'iijfiw Memorandum • o n ite d £ ■ „ » o o v eJln m zn t
■/ llHIJ«&’>
V.l eSM SC K », n i
. -P » .. . .
U C , EJLSOKTO»
?r-,
IH.<aBSlTCDtS
ţa>'ojouiio« oovcmaxc
-i- '"■*-% * ■^
' # V r ' Jţoitf'J».
o;
. fr'V- f o l io r la g ln fo ro â tio n U Ei
v T/va** 'î'
*t
• • . • £ a i c r o t i r i Vor f o r ifa* A ir f o r o . i l U U d t h » t ifarM X> -w T l ^ , i ., £ * > Ţ
: v * £ V W *«uc#r« b â i b*«a r* o o r» r* d i a I n M u d eo . Xb*7 n n •
I t i e x l U â M t a l n f c ir c u l* ? I n »h*p* w ith n l * * d M fiU ra , a p p r a r i - <*- r * f-jr •
V V • tu te lo r 50 f e o t i a d l M o t e r . f r c h c u M « c c u p lid U r a t k o d iM , . ■.a *-±.
r . • £ h « u «bkp* b u t cnX r J f M i U l l , dr*»»#d i a M » «U
U l l i oa a l o t h « f ..
*..*•> ; a r o r y f ia * t * r t u r * . Ktcb bo4j tk « b u d t |* d ii 1>. .m e •l*lUr^:-^-«-y£
’ ;•> • Se b lta k m it r d u w d f c r w g f l f l y w i ***!--«
r^ T y r' n i ţ it e ,
. « Jvt V T -Ş*
‘ ; ’ 'V A o oortia* i o I t r ^ B M ^ l â l T r i Ă h t , t£ » a u o i h S i r f t a m â i a Uww 7 * .V
.< 4 : B u lo o du* i o ih» f i o t t h â t th § C or»m »«nt|iiM a * w 7
\ ' 5 * •TfcdAr MV-vp i a t b a t & m a a J i i i i U H o w tT U » ia W rf* rm
f r l t h tfco a o a tr o ll a * a o c im a io o f U » m u o w * . ..
*' V .
( Uo fn rth # r m l u s t l o c n < attoaptod fc: ----------*— ------* "* *
’ aha»® ,
■* *■ • V a; * ? *7> i ’**« ■
:•;. . J . î ' . . .. . , . . . . . . . v: - . • •
_ 44 —
U.S. Dtpirimr nt of Justicc
F ran ce
D ear D r. S ld e r:
T hls ls in response to your re q u e s t f o r In fo rm a tio n
p e r t a in l n g to our document UFO/Hew M exlco/1950.
The document you se n t In is a copy o f an FBI
docum ent th e FBI has p rocessed and has made a v a lla b l e in our
p u b lic read in g room.
S i n c e r e ^ y o u rs ,
fi-
Emil p. M o sc h eile, C hief
Freedom o f In fo rm a tio n
P riv a c y -A c ts S e c tio n
Records Management D iv is ion
— 45 —
raport nu există... N iciodată n-a existat un raport oficial al
A ir Force care să conţină asem enea concluzii.”
^ De la acelaşi colonel C. M. N elson, către senatorul B.
Everett Jordan, 20 septem brie 1961:
„... Este sigur că o estim are a fost redactată foarte
curând, probabil în 1948, cu privire la situaţia referitoare
la O ZN-uri, de către D ivizia de Inform aţii, din care ulte
rior s-a constituit Air M ateriei Com m and. N u se ştie cu
exactitate în ce constă această estim are, nici ce orientare
aveau concluziile trase, nici ce se urm ărea să se obţină. N u
se poate spune că un asem enea docum ent a putut exista”.
Cu siguranţă, că cititorul va fi rem arcat că N elson se
contrazice în aceeaşi scrisoare (a doua citată), recunoscând
existenţa unui document... pe care îl pune apoi la îndoială.
— 46 —
aparat, capabile să realizeze filme destul de lungi, puse în
funcţiune sau oprite după dorinţă, de către pilot), se
înţelege foarte uşor că obstrucţia nu este cauzată de lipsa
de avioane de vânătoare disponibile, ci mai degrabă de
voinţa neclintită a înalţilor responsabili ai Forţelor A eriene
am ericane de a evita tocmai obţinerea de informaţii care ar
fi afectat dorinţa şi mai aprigă de a sufoca adevărul despre
acest subiect.
Să facem cunoştinţă cu un alt exem plu de acest fel pe
care îl dă Ruppelt:
„...Câţiva dintre noi apreciau situaţia ca fiind foarte
serioasă (în mai 1950) şi considerau că dispun de acum
înainte de suficiente fapte dovedite pentru a putea declara
printr-un com unicat oficial că OZN-urile reprezentau o
realitate şi, pentru a fi sinceri până la capăt, nu aparţineau
acestei planete. A cest grup ar fi vrut ca noi să abandonăm
atitudinea de a încerca să aflăm dacă observatorii n-au zărit
un obiect oarecare sau un fenomen cât se poate de terestru,
pentru a ne canaliza eforturile în direcţia descoperirii ade
văratei naturi a OZN-urilor. în paralel, se dorea ca totul să
se desfăşoare în cel mai m are secret până în clipa când se
va găsi o soluţie, iar în acest scop vor fi înrolaţi savanţii cei
mai em inenţi. Entuziasmul este contagios, s-a tot spus, şi
într-adevăr entuziasm ul acestui grup a cuprins o mulţime
de persoane din Pentagon, de la Apărarea Aeriană, de la
Biroul de Cercetări şi din mai m ulte alte organism e guver
nam entale. D ar generalul Stamford, singurul în m ăsură să
dea ordine, a dispus să se acţioneze în continuare ca în tre
cut.”
Generalul Stamford, în mai 1952, era com andantul şef
al Serviciului de Informaţii al U.S. A ir Force. Nu lui i-a
revenit rolul de a lua o asem enea decizie, ci cu siguranţă,
aceasta s-a întâm plat la cei mai înalt nivel al ierarhiei, fie
la cel al generalului-şef al statului m ajor al Armatei
A eriene, Jfie, cel mai probabil, la cel al secretarului
apărării. în consecinţă, se poate paria că de la cel mai înalt
— 47 —
nivel au fost transm ise ordine stricte generalului Stamford
în ceea ce priveşte atitudinea care trebuie adoptată. N u este
nevoie de nici un glob de cristal pentru a ghici ce s-a
întâmplat, ţinând cont şi de ceea ce ştiam deja.
Un alt exem plu edificator care pune în lum ină refuzul
autorităţilor am ericane de a aduna inform aţiile de prim ă
importanţă:
în decembrie 1952, ATIC a aprobat un plan elaborat de
Ruppelt. El prevedea am enajarea unor staţii în nordul sta
tului New M exico de unde rapoartele veneau în continuare
la serviciile de inform are ale U.S. A ir Force, cu o frecvenţă
mai mare decât din orice altă regiune. Aceste staţii ar fi
fost dotate cu un instrum ent asem ănător vizorului unui
bom bardier. R olul observatorului s-ar fi lim itat la
urm ărirea obiectului cu acest instrum ent, înregistrând
autom at timpul, unghiul cuprins între m eridian şi planul
vertical al direcţiei (azimutul), unghiul de înălţime. O reţea
de radiotelefoane ar fi făcut legătura între staţii, putând să
se avertizeze reciproc. Dacă ş-ar fi întâm plat ca două din
tre ele să urm ărească acelaşi obiect, ar fi fost posibil să cal
culeze viteza şi altitudinea. Reţeaua ar fi fost conectată la
cea a staţiilor radar din regiunea A lbuquerque-L os
Alamos. Ruppelt propunea ca în fiecare din aceste staţii să
instaleze o cam eră de mare distanţă focală, sincronizată cu
antena, astfel încât operatorul să poată, numai apăsând pe
un buton, să fotografieze partea de cer unde a fost reperat
OZN-ul.
Ruppelt prevăzuse şi strângerea a num eroase alte
inform aţii despre OZN-urile astfel urmărite, dar şi costul
operaţiunii. Deşi estim ările se cifrau la 250000 de dolari
pentru instalare şi aproxim ativ 25000 de dolari pentru
funcţionarea anuală, sumele nu păreau să pună problem e
pentru U.S. A ir Force dacă ne gândim la bugetele enorme
care îi sunt alocate în fiecare an. Planul a fost aprobat de
ATIC şi n-a întâm pinat nici un obstacol ca să ajungă până
la înaltele autorităţi ale armatei aeriene.
t
— 48 —
Dar, ca de obicei, răspunsul Pentagonului a fost nega
tiv. Planul a fost respins, în ciuda faptului că generalul
Gerland, şeful ATIC-ului, din aceea vreme, a dus o bătălie
crândenă, daţ zadarnică, pentru a încerca să obţină apro
barea.
A cesta dovedeşte cât se poate de clar că
obstrucţionarea cercetătorilor nu venea de la nivelul
Serviciilor de Informaţii din USAF, ci de la nivelul celor
mai înalte foruri decizionale ale acestui organism.
A ceastă politică, putând fi luată de profani drept un
reflex al unei imbecilităţi cronice, deoarece ea a persistat
(şi şi-a pus semnătura!) oficial, timp de mai m ult de
douăzeci de ani, se explică mai bine în zilele noastre, în
lum ina faptelor aduse la zi despre prăbuşirea de la
Roswell, dar şi despre multe altele. Persoanele im portante
din USAF au ştiut încă din vara anului 1947 cu ce şi cu
cine aveau de-a face. Şi astfel se justifică într-o m are parte
refuzurile succesive pentru planurile propuse de com isiile
oficiale al căror personal nu era instruit în ceea ce priveşte
elementele doveditoare, aflate deja în mâinile unor anu
mite grupuri de cercetare şi clasificate ca fiind top secret.
M ai rămâneau de definit m otivaţiile acestor „vizitatori”. în
încercarea de a afla acest lucru, aceste grupuri under-
ground de cercetare au trimis note confidenţiale, ba chiar
secrete, către com andam entele m arilor unităţi, pentru a
strânge cât mai multe rapoarte. într-adevăr, studiul acestor
rapoarte putea fi hotărâtor în delim itarea cauzelor care ar
explica aceste incursiuni străine, cu atât mai m ult cu cât un
num ăr considerabil dintre ele se situau deasupra unor zone
strategice dintre cele mai rem arcabile din zonă.
N ew M exico este un stat al cărui num e a fost adesea
pom enit în aceste pagini şi va mai fi în cele ce urmează.
Geografia sa specifică alcătuită din regiuni întinse aproape
deşertice din cauza păm ântului sterp, bolnăvicios, unde
flora şi fauna sunt la fel de rare ca şi oam enii, a oferit pozi
ţii prielnice pentru im plantarea centrelor militare ale căror
— 49 —
activităţi necesitau distanţarea de zonele urbanizate şi mai
ales o discreţie absolută.
Astfel au înflorit în New M exico num eroase baze m i
litare ocupându-se cu arm am entul nuclear. Prim ul ţ>as î n .
experienţele nucleare fusese făcut în tim pul celui de-al
doilea război mondial cu experim entarea prim ei bom be
atomice în cadrul proiectului M anhattan. De atunci, bazele
aeriene strategice, laboratoarele, zonele de stocare a
rachetelor, uzinele de tratare a deşeurilor radioactive s-au
înm ulţit ca ciupercile; în egală m ăsură a proliferat şi dis
pozitivul m ilitar indispensabil pentru securitatea acestor
instalaţii diverse.
Probabil că prin această particularitate a statului New
M exico se poate explica focalizarea interesului m anifestat
de OZN-uri pentru această regiune, într-o mai m are m ăsură
decât pentru altele, încă din 1947.
într-adevăr, num ărul observatorilor de OZN-uri dea
supra zonelor militare vitale pentru, apărarea naţională a
fost atât de mare, încât, aproape pentru fiecare caz, aveau
loc largi dezbateri cu cei mai com petenţi cercetători din
ţară şi cu m ilitarii de rangul cel mai înalt de la cele trei
arme. Am intim un exem plu dat de Ruppelt pentru a ilustra
această idee:
„...Odată, eu şi colonelul Kirkland am petrecut o zi
întreagă cu «Beacon Hill Group», num e de cod reprezen
tând o grupare formată din savanţii şi industriaşii cei mai
remarcabili din lume, consultaţi în privinţa celor mai
secrete problem e m ilitare. Toţi au acordat o atenţie
deosebită expunerii noastre şi ne-au dat sfaturi excelente.
La Los Alamos şi la baza din Sandia, auditoriul era întot
deauna num eros...”
Din întreaga lum e? M -aş m ira ca persoane străine să
fi fost invitate la reuniuni de acest gen, special organizate
pentru cetăţeni am ericani aleşi cu m are grijă. Inform aţia
dată de Ruppelt a fost vizibil cosm etizată (probabil de
cenzura Pentagonului), iar „Beacon Hill G roup” trebuie să
— 50 —
fi fost un num e de îm prum ut care ascundea de fapt unul
din acele grupuri de cercetare „ultra top-secret” care avea
într-adevăr nevoie de informare. D intre acestea, am intesc
că num ai câteva au fost precis identificate în docum ente
oficiale, aşa cum se va vedea mai departe.
— 51 —
septem brie 1950. în cursul acestei misiuni, experţii au
observat fenom enele aeriene neidentificate din 30 august
1950, cu prilejul experim entării avionului-rachetă Bell. A
doua zi, aceeaşi echipă a observat din nou fenomenul cu
ocazia unui tir de rachete V.2, la Baza H ollom an a Air
Force, în New Mexico.
Land A ir Inc. a obţinut un al doilea contract care expi
ra pe 31 m artie 1951. înainte ca problem a să stârnească
interesul autorităţilor, rapoartele asupra acestor fenomene
erau strânse de doctorul Lincoln LaPaz, m eteorolog la
U niversitatea din N ew Mexico., care a acceptat neoficial să
conducă prim ele investigaţii.
Program ul oficial, num it Project Twinkle, a fost gata o
dată cu dispariţia progresivă a observaţiilor legate de acest
v a l'a l „sferelor lum inoase verzi” , în toam na lui 1951.
U rmarea investigaţiilor a fost încredinţată serviciilor de
informaţii de la H ollom an AFB, unde erau testate toate
tipurile de aparate aeriene secrete, precum şi rachetele
copiate după rachetele V2 naziste. D ucerea la bun sfârşit a
investigaţiilor în acest caz a fost încredinţată maiorului
Edward A. Doty.
O precizare im portantă: în aceasta perioadă, deasupra
acestor zone strategice, nu au fost observate doar
fenomene de tipul „sfere lum inoase verzi” . Au mai fost
observate nişte maşini rotunde, în form ă de disc, care se
deplasau cu o viteză foarte mare, em iţând sau reflectând o
lumină strălucitoare albă.
Raportul final al Proiectului Twinkle sem nalează
observarea de către nouă martori diferiţi, toţi lucrând pen
tru societatea aeronautică B ell, în perim etrul B azei
Holloman, a unor „corpuri” (sic!), între 14 şi 30, deplasân-
du-se în zbor grupat, num ărul variind în funcţie de martori
şi de unghiul de observare. Concluziile acestui raport uti
lizau o frazeologie am biguă, un fel de şperaclu potrivit
pentru orice situaţie, traducând mai ales neputinţa ancheta
— 52 —
torilor (toţi oameni de ştiinţă remarcabili), de a da o expli
caţie raţională pentru ceea ce a fost observat.
A ceastă absenţă recunoscută a rezultatelor pozitive era
însoţită şi de un com entariu în care se punea accentul pe
poziţia inactivă actuală de la Baza H ollom an (sic!), ceea ce
nu perm itea să se spună cu certitudine că fenom enele
observate aveau legătură cu existenţa obiectelor aeriene
inexplicabile. Raportul, deşi nu excludea categoric posibi
litatea unor fenomene meteorice rare, lăsa un enorm semn
de întrebare, deoarece nu aducea nici un răspuns sigur.
De altfel, în februarie 1952, ca urm are a unei cereri de
declasificare a raportului' final al Proiectului Twinkle, for
mulată de A ir Research and D evelopm ent Command,
Biroul Consultativ Ştiinţific al acestui organism a dat veto
unei asem enea acţiuni, stipulând cele ce urmează:
,.... Sugerăm ca raportul final al Proiectului Twinkle să
nu fi< declasificat din diverse motive, principalul fiind că
n-a fost găsită nici o explicaţie ştiinţifică pentru «sferele
luminoase» şi pentru alte fenom ene şi că unii oam eni de
ştiinţă foarte cunoscuţi mai cred că fenom enele observate
sunt legate de obiecte de concepţie um ană...”
A cest refuz de declasificare a fost de altfel sem nalat
maiorului Dewey Foum et care era căpitan în aceea vreme
şi ofiţer de legătură între ATIC de la W right Patterson,
D ayton (Ohio) şi Pentagon (în m artie 1952). Semnatarul
acestei scrisori pune accentul mai ales pe, citez:
„...riscurile la care ne expunem printr-o asem enea
divulgare care ar putea să crească nejustificat sentim entele
de frică în rândul populaţiei...” .
A ceastă poziţie inactivă a celor de la Baza Hollom an
sem nalată în raportul final al Proiectului Twinkle traducea
mai ales o dorinţă aparent deliberată de a refuza orice
form ă de ajutor anchetatorilor care investigau. Lucru ce
pare de necrezut cititorului, dar este totuşi purul adevăr!
M ilitarii „instruiţi” arătau pe faţă că nu ţineau ca adevărul
să fie ştiut. Proiectul Twinkle a fost elaborat pentru a mai
— 53 —
domoli neliniştea care-i cuprinsese pe cercetătorii care
lucrau pentru arm ată în zonele survolate de obiectele
necunoscute. Voi cita câteva elem ente care dovedesc
această afirmaţie.
Cercetătorii din laboratoarele Com isiei de Energie
A tom ică din Los A lam os au fost uim iţi de acest dezinteres
al militarilor. Laboratoarele lor se situau în zona aflată
„sub supravegherea totală a arm atei” , unde erau grupate
mai m ulte instalaţii adăpostind tehnica de v ârf destinată
experim entării arm am entului nuclear, una dintre cele mai
sofisticate baze din Statele Unite la m om entul respectiv.
Im aginaţi-vă ce-au putut să creadă cercetătorii în faţa aces
tei inerţii aparente a m ilitarilor, când ei înşişi erau la curent
cu observările „sferelor lum inoase” şi „discurilor”, ba
chiar le-au văzut personal. Primele apariţii rem arcate au
fost înregistrate pe 5 decem brie 1948, în apropiere de Baza
K irtland (New M exico), unde se găseau faim oasele labora
toare din Sandia (şi ele destinate cercetărilor nucleare),
lângă Albuquerque.
Apoi, încetul cu încetul, toate celelalte sectoare din
nord-estul statului New M exico, aparţinând potenţialului
nuclear şi securităţii naţionale a Statelor Unite, au fost sur
volate de obiecte aeriene neidentificate, un tip care nu a
mai fost observat în altă parte: faim oasele „sfere lum inoase
verzi” .
Şi alte sectoare sensibile situate în Las Vegas (nu are
nim ic de-a face cu om onim ul său din N evada), Lucy,
A lbuquerque, Levy, Santa Fe, Sandia, Los A lam os, Baza
Kirtland a Forţelor Aeriene, W agon M ound, au fost succe
siv im plicate în seria straniilor „incursiuni” din decem brie
1948. • . •
Pe data de 3 ianuarie 1949, solicitat de responsabilul
laboratoarelor de la A.E.C. {Atomic Energy Commission)
din Los Alam os unde situaţia creată stârnise panică,
colonelul Rees, responsabil cu securitatea, anunţa că n-a
prim it încă autorizaţia de a începe investigaţiile din partea
— 54 —
cartierului general al U.S. A ir Force. Totuşi agentul FBI de
la Los Alamos, Jerry M axw ell, a prim it asigurarea din
partea superiorului său la El Paso, că O.S.I., organism de
care depindea colonelul Rees, avea jurisdicţia indispensa
bilă pentru a începe o anchetă.
Această situaţie confuză a durat cincisprezece luni în
care nici o investigaţie oficială n-a fost făcută. în urm a
unei iniţiative personale a doctorului Lincoln LaPaz,
numai Universitatea din N ew M exico s-a ocupat să strângă
un num ăr m axim de rapoarte. D octorul LaPaz a fost m ar
torul uneia dintre aceste manifestări insolite. întâm plarea a
avut loc la 12 decem brie 1948. Cercetătorul era însoţit de
un m aior de la Baza K irtland şi de un laborant de la Baza
. Sandia. Chiar în aceea seară a sem nalat observarea servici
ilor de securitate din Los A lam os şi a cerut agenţilor afec
taţi acţiunii să fie cu ochii în patru şi să facă rapoarte dacă
zăreau asem enea fenomene. Plecând de la acest fapt, O .S.L
a obţinut cooperarea doctorului LaPaz. Era un ajutor
benevol pe care îl aducea în calitate de consultant pe lângă.
USAF, titlu pe care îl deţinea din 1943. Deci presta această
m uncă fară rem uneraţie, fără să fie răsplătită cu un contract
sau un m andat semnat cu forme în regulă. Am putut să
verific explicit acest lucru.
Cea mai bună dovadă că nu prim iseră oficial îm puter
nicirea să înceapă o anchetă este faptul că, deşi nu ştiau
nim ic despre acordul tacit dintre doctorul LaPaz şi m ilitarii
responsabili de securitatea zonelor survolate de aceste
fenomene (A.F.O.S.I.), cercetătorii din laboratoarele de la
Los Alam os au decis să organizeze propriile investigaţii,
arătând astfţl cât îi neliniştea apatia de neînţeles m anifes
tată de forurile superioare ale epocii. Acest grup era com
plet independent, iar cercetătorii care îl alcătuiau au lucrat
în afara orelor de serviciu în laboratoarele A.E.C. Liderul
său era doctorul Richard Taschek, iar ceilalţi membri, nouă
la număr, erau următorii: H om er T. Gittings jr., George A.
Jearvis, J. Fred Kalbach, Stan H. Simmons, Jud Nicholas,
— 55 —
Harold Agnew, W. J. M asilum , H ow ard Parsons şi R obert
Potter. Printre ei erau specialişti în astronom ie, m eteorolo
gie şi în fizică. Bineînţeles, toţi aveau acces la un înalt
nivel de securitate în activităţile profesionale. O fiţerul
com andant al Districtului 17 de la Baza K irtland a fost
avertizat verbal despre această iniţiativă privată, la fel şi
reprezentantul local al FBI. Baza Kirtland a inform at
cartierul general al USAF de la Pentagon, printr-un m em o
randum.
Astfel, în aparenţă, militarii s-au com plăcut în această
situaţie curioasă, deoarece nim eni nu se gândea - cel puţin
eu nu am găsit nici o dovadă - să încurce activitatea doc
torului Lincoln LaPaz, pe de-o parte, şi a doctorului
Richard Taschek, pe de altă parte.
Iată şi alte elem ente care dem onstrează anom alia cre
ată în această conjunctură excepţională.
O cercetătoare care lucra pentru U.S. A ir Force, al
cărei num e a fost şters de pe docum entul care vorbeşte
despre ea, a form ulat o teorie 'despre „sferele lum inoase
verzi”, asociind aceste fenomene cu aparatele sovietice
aflate în m isiune de spionaj şi de sabotaj. Ea a emis această
părere bazându-se pe observaţiile lum inilor inexplicabile
văzute într-un sector sensibil din Los Alamos. într-un
m em orandum secret, un ofiţer al Pentagonului face cunos
cut că:
„...D upă părerea responsabilului serviciului de infor
maţii din A ir M ateriei Com m and, teoriile doam nei...(num e
şters) sunt estimate a fi com plet dăunătoare şi, în plus, ceea
ce ea a sem nalat ca fiind asociat cu sim patizanţi comunişti
ounoscuţi este considerat a fi periculos.”
Pe ce se bazau aprecierile Cartierului General al U.S.
A ir Force, pentru a respinge o ipoteză aparent logică? Am
fi vrut s-o ştim...
în fine, picătura care a um plut paharul va fi propusă în
cele ce urmează. întâm plarea îl are ca protagonist pe un
— 56 —
ofiţer din cadrul A.F.O.S.I. de la Baza K irtland (New
M exico), şi o supun judecăţii dumneavoastră:
„...L a început, doctorul L incoln L aPaz spera să
dovedească că sfereje lum inoase verzi erau m eteori sau un
alt fenomen natural. M ai târziu, s-a convins că nu era vorba
de fenomene naturale...
Căpitanul N eef (M elvin E. Neef, districtul 17, O.S.I.,
USAF, Baza K irtland) a reafirm at că, având în vedere fap
tul că misterioasele sfere lum inoase verzi îşi desfaşuraseră
activitatea în im ediata apropiere a instalaţiilor Com isiei de
Energie Atomică, oam enii respectivi au început să se neli
niştească, această situaţie putând constitui o am eninţare
pentru securitatea lor. Personalul de la A.E.C. a contribuit
la eforturile autorizate pentru investigaţii, dar căpitanul
N eef a fost inform at că nu există efective suficiente pentru
a da tot ajutorul necesar.
Lucru incredibil, dar adevărat. Am două docum ente
oficiale care vorbesc de această pretinsă lipsă a efectivelor
din care unul provine de la cartierul general (C.G.) al A ir
M ateriei Comm and de la Baza W right-Patterson, D ayton
(Ohio).
A m intiţi-vă expresia folosită de cel care a redactat
raportul elaborat în cadrul Proiectului Twinkle: poziţia
inactivă actuală de la Baza Holloman. M ai clar ar fi putut
spune că pur şi sim plu nu exista personal disponibil pentru
a face investigaţiile. Era o portiţă de scăpare un pic cam
mare, dar unii cercetători au înghiţit din belşug această
gogoaşă, mult prea volum inoasă ca să fie şi cinstită. Cum
căpitanul N eef făcea parte din personalul de la Baza
Kirtland, înseam nă că două din cele mai mari baze strate
gice ale ţării erau prevăzute cu un serviciu de securitate
deficient şi că un duşm an potenţial putea, fără nici un risc,
să survoleze instalaţiile cele mai secrete.
De ce a fost această situaţie cu totul anorm ală? Foarte
simplu. Deoarece, în acea perioadă cheie, am ericanii şi
sovieticii se aflau în plin război rece, o tensiune enorm ă
— 57 —
dom nea între cele două mari puteri. Tensiunea se va accen
tua mai mult în 1950, când Statele Unite, susţinute de
O.N.U., au luat parte la apărarea Coreei de Sud invadată de
turbulentul său vecin nordic care avea asigurată asistenţa
m ilitară a M oscovei prin interpunerea Chinei com uniste.
Obsesia de a vedea spioni peste tot era galopantă în
ograda unchiului Sam, iar agenţiile de securitate (FBI, CIA
etc.) erau cu ochii în patru pentru a lichida reţelele de
agenţi ai estului care, printre altele, râvneau şi la secretele
legate de arm am entele nucleare. Cazul soţilor Rosenberg
n-a fost uitat nici azi...
în plus, de ce Project Grudge n-a fost im plicat în
a n c h e tă A m sem nalat în capitolul precedent contradicţia
lui R uppelt în legătură cu acest subiect. D ar am ceva mai
bun să-i propun cititorului: un docum ent sem nat de un
oarecare colonel Jam es H. Rothroon din USAF, răspun
zând unei cereri a serviciului de securitate a Laboratoarelor
A .Ş.C .-ului, de la Los Alamos. Citez:
„...Un rezum at al incidentelor referitoare la «sferele
lum inoase verzi» vă va fi pregătit şi va fi trimis. Efectiv,
volum ul dosarelor şi num ărul elem entelor incluse sunt atât
de mari, încât nu se poate pune pţoblem a să vi le trim item
în totalitate. Aceste dosare sunt cele care au fost alcătuite
pentru a fi expediate la Proiect Grudge, iar cea mai m are
parte dintre eîe au fost declasificate,. ca de altfel întregul
proiect ( Twinkle)...”
Nu mai încape nici o îndoială. Echipa de la Project
Grudge a fost ţinută la distanţă de afacerea „sferelor lum i
noase verzi”. Probabil că la nivel înalt nu se dorea ca
Ruppelt şi colaboratorii săi să tulbure „ordinea stabilită”,
ceea ce ar fi putut alerta presa care, inclusiv cea din New
M exico, n-a aflat niciodată de acest subiect.
O altă contradicţie. S-a vorbit până acum de dosarele
„declasificate în cea mai m are parte; proiectul, de asem e
nea”. Or, doi ani mai târziu, doctorul LaPaz a făcut o cerere
ca un grup de cercetători califom ieni să prim ească auto
— 58 —
rizaţia de acces la aceleaşi dosare. Răspunsul prim it de la
C.G. al A.F.O.S.I. de la Pentagon, aflat sub com anda gene
ralului Joseph F. Caroll, a fost următorul:
„...N-am idee ce fel de ajutor ar putea prim i domnul
M illigan vorbind cu agenţii O.S.I. despre acest subiect,
deoarece, după cum bine ştiţi, rapoartele de anchetă sunt
clasificate... Aşa cum v-am sem nalat mai devrem e, dacă se
consideră că proiectul este clasat în arhiva noastră, n-ar
mai avea nici un rost să mai discutăm despre el...”
în prim ul caz citat, solicitatorul dorea să dea un num ăr
m axim de rapoarte echipei de ceseetători ai Laboratoarelor
A.E.C., de la Los Alam os, condusă de doctorul Taschek.
C hiar dacă dosarele ar fi fost clasificate, trebuia să se dea
curs dorinţei lor, deoarece toţi aveau un grad de acces la
secret suficient de ridicat pentru a evita decepţia unui
refuz. în consecinţă, dosarele erau declasificate într-adevăr
şi se poate trage concluzia fără ezitare că dogtorul LaPaz a
ocolit un refuz categoric, recurgând la „m inciuna diplo
m atică”.
De notat că FBI-ul era şi eln elin iştit cu privire la acest
com portam ent anormal. Directorul FBI, Edgar Hoover, l-a
însărcinat pe unul din adjuncţii săi să contacteze U.S. A ir
Force pentru a-i am inti că FBI-ul avea abilitarea de a face
investigaţii în cazurile care aveau legătură cu spionajul sau
sabotajul. Agentul şi-a executat m isiunea şi iată ce răspuns
a dat:
„...U.S. A ir Force este conştientă de abilitarea noastră
în materie de spionaj, sabotaj şi securitate internă. I-am
contactat şi pe cei ue la O.S.I. pentru a ne da am ănunte cu
privire la fenomenele care ar fi interesante pentru noi, în
m ăsura în care se află sub jurisdicţia noastră... O.S.I. ne-a
transm is că agenţii săi urmăresc îndeaproape investigaţiile
din aceste cazuri şi vor avertiza serviciile noastre dacă vor
fi găsite elem ente care să prezinte pentru noi un oarecare
interes...”
— 59 —
Edgar Hoover, după ce a citit mesajul agentului său, a
notat deasupra textului urm ătoarea menţiune:
„O.S.I. continuă lucrările Proiectului Grudge. Astfel,
nu există nici un grup special pentru cercetări, şi totuşi ele
sunt continuate!”
Semnul de exclam aţie din această frază există în versi
unea originală... El transpune pe hârtie incapacitatea de a
înţelege a directorului FBI-ului, căci într-adevăr, totul era
de neînţeles.
Să vedem efectiv cum stau lucrurile:
Conform FBI-ului (în mai 1950) din decem brie 1948
au fost sem nalate mai*fnult de 150 de apariţii putând fi
incluse într-una din cele trei categorii de mai jos:
1) sfere luminoase verzi;
2) obiecte rotunde cu fundul plat, în formă de disc;
3) fenomene asem ănătoare meteorilor, deplasându-se
cu viteze uriaşe şi având culori diferite.
Toate aceste observaţii au fost înregistrate în New
M exico, deasupra zonelor interzise^ accesului publicului,
destinate experim entelor nucleare. în alte zone n-au fost
semnalate, excepţie făcând două sectoare strategice de la
Camp Hood, Texas şi Oak Ridge, Tennessee, unde A.E.C.
avea ca „din întâm plare” alte instalaţii sensibile.
M artorii puteau fi îm părţiţi în mai multe categorii:
oameni de ştiinţă, agenţi ai O.S.I., piloţi din USAF, piloţi
care conduceau avioanele pe liniile com erciale, inspectori
de securitate de la Los A lam os şi personal m ilitar de toate
gradele. Toţi aceşti martori prezentau o credibilitate care
nu putea fi pusă la îndoială, deoarece era vorba de per
soane dintre care cei mai mulţi» erau ^Iservatori antrenati.»
— 60 —
D octorul Stanislas Ulam, din cadrul A.E.C., Los
A lam os: afirmă, cu prilejul unei reuniuni consacrate sfer
elor lum inoase verzi, că acestea erau rachete sovietice
lansate de submarine pentru a crea o adevărată psihoză.
Agenţii din serviciul G2 a l U.S. Army, din Oak Ridge,
Tennessee: credeau că este vorba de proiectile radioghi
date.
Unii oam eni de ştiinţă cunoscuţi, precum doctorul
LaPaz,. gândeau că fenom enele nu erau altceva decât
obiecte fabricate de sovietici. ' ■
C hiar dacă era preferabil să îm părtăşeşti punctele de
vedere ale Pentagonului, care pretindea că era vorba de
fenom ene meteorice naturale, s-ar fi putut crede că părerea
oam enilor de ştiinţă ar fi incitat puterea să fie precaută în
acordarea jurisdicţiei FBI-ului. Oricum, n-ar fi fost decât
un acord de principiu, în cadrul celor mai elem entare
m ăsuri de securitate, deoarece erau afectate instalaţii indis
pensabile pentru apărarea ţării.
Trebuie ştiut că, încă de la începutul întregii afaceri,
ipoteza rachetelor am ericane testate în cel mai m are secret
făcuse deja obiectul unor atente verificări. în ceea ce
priveşte toate observările de „sfere lum inoase verzi”, sem
nalate în decem brie 1948, organism ul care superviza
testele de rachete, aflat la W hite Sands Proving G round din
A lam ogordo, a făcut cunoscut că n-a fost lansată nici o
rachetă de când au fost observate aceste fenomene.
în acelaşi timp, FBI îm preună cu. agenţiile de securi
tate m ilitare din Kirtland A.F.B. şi baza de la Sandia au
făcut verificări pentru a determ ina originea acestor sfere
luminoase. Fără succes.
De altfel, opinia generală a acestor agenţii de securi
tate se axa - şi aceasta, dacă ar fi să credem o notă confi
denţială provenind de la colonelul Eustis L. Poland, de l a ,
C.G. al Armatei a-IV-a, din Fort Sam, Houston (Texas) -
pe, citez:
„...o putere străină efectua lansări de proiectile dintr-un
aparat aflat în straturile superioare ale atmosferei, prevăzut
cu un m ecanism de autodistrugere. Dacă aparatul nu era
interceptat, m ecanism ul de dezintegrare era elim inat,
acţionând o sursă de încărcare... O altă teorie face, de
asemenea, caz de experim entările efectuate de o putere
străină, de armele radiologice care răspândesc radiaţii
ucigătoare, ceea ce ar explica unele accidente de avioane
care s-au produs recent...”
N ota se încheia astfe l:,
„Suntem de părere că aceste incidente sunt atât de
im portante, deoarece se produc în preajm a unor instalaţii
esenţiale. De aceea, un grup ştiinţific ar trebui trim is la faţa
locului pentru a studia, în scopul de a reuşi să explice aces
te fenomene extraordinare într-un interval cât mai scurt cu
putinţă.”
După cum se poate lesne constata, opinia care dom ina
în lum ea ştiinţifică şi militară, direct confruntate cu aceste
fenom ene, se afla în to tală contradicţie cu cea a
Pentagonului.
Singura versiune rezonabilă, care poate fi avansată
drept explicaţie pentru această lipsă de interes din partea
înalţilor responsabili militari, se axează pe aceeaşi idee pe
care am dezvoltat-o încă de la începutul cărţii. în sferele
suspuse se ştia foarte bine ceea ce se petrecea, „vizitatorii”
fuseseră identificaţi şi nim eni nu putea să facă ceva pentru
schim barea situaţiei.
Pe 7 iulie 1947, U.S. A ir Force a ştiut cu exactitate cu
ce avea de-a face. Pe 30 ianuarie 1949, a ştiut şi cu cine
avea de-a face. în capitolele următoare, voi explica şi care
au fost motivele.
CAPITOLUL ffl
ORIGINILE SECRETULUI
In cele două capitole anterioare, am dem onstrat pe larg
anom alia com portam entului înalţilor responsabili am eri
cani cu privire la fenom enele legate de O ZN -urir şi aceas
ta încă de la începutul verii anului 1947. De asemenea, am
dovedit bazându-m ă pe citate din docum ente oficiale că
diferitele manevre de diversiune au fost făcute de U.S. Air
Force, urm ărind m inim alizarea evenimentelor, conferin-
du-le o dim ensiune limitată la explicaţii naturale. Scopul
dorit era păstrarea unui secret absolut, disim ularea pu orice
preţ în faţa publicului. Totul din m otive uşor de' înţeles!
Starea de spirit a m aselor din acea vrem e n-ar fi suportat
impactul cu adevărul. O panică generalizată ar. fi putut
destabiliza ţara facând-o astfel vulnerabilă în faţa unei
eventuale agresiuni sovi.etice. Şi mai ales din această
ultimă cauză s-a derulat tot ceea ce, m ultă vreme, a părut a
fi un fel de politică a statului.
Voi prezenta acum un pachet consistent de dovezi care
arată cât se poate de clar că adm inistraţia Trum an a avut
foarte repede o idee precisă despre adevărata natură a
OZN-urilor. Şi probabil, cu mult înainte de faimoasa
observaţie a lui Kenneth A m old, din 24 iunie 1947.
SATELITUL PREŞEDINTELUI
TRUMAN
Pe data de 30 octom brie 1947, preşedintele Harry S.
Truman notează în jurnalul său personal:
„...de discutat cu secretarul de stat:
Implicaţiile m ilitare ale unui atac prin satelit:
a) Avem nevoie de un plan special pentru a face faţă?
b) Cum trebuie să acţionăm pentru a elabora un astfel
de plan?”
D in punct de vedere lingvistic, nu se poate spune exact
dacă term enul „satelit”, utilizat aici, se referă la un aparat
de pe orbita terestră sau la o ţară din est aliată Uniunii
Sovietice. Totuşi, ţin să atrag atenţia cititorului că
preşedintele Harry Truman, în cartea în care am descope
rit însem narea de m ai.sus, era întotdeauna foarte explicit,
ori de câte ori făcea aluzie la vreo naţiune, oricare ar fi fost
aceasta.
Conform cercetătorului Jacques Scomaux, căreia îi
mulţum esc pentru ajutorul pe care mi l-a dat, expresia „ţară
satelit”, referitoare la o ţară eliberată de U niunea Sovietică
de sub ocupaţia nazistă, apare abia în 1948. începe să fie
utilizată cam din octom brie 1947. A m ericanii folosesc, de
obicei, expresia „soviet bloc country satellite” . Dar, se
rem arcă precizarea: „soviet satellite country”.
în concluzie, term enul „satelit”, utilizat singur, la
modul general, se referă, indiscutabil, la un corp spaţial
orbital.
Oricum, din punct de vedere istoric, ipoteza cu ţările
satelite Uniunii Sovietice poate fi elim inată din urm ă
toarele motive:
în 1947, ţările din Est, considerate ca fiind ataşate
cauzei M oscovei, se aflau în plină reconstrucţie în urma
distrugerilor suferite în timpul celui de-al doilea război
mondial. Toate structurile-industriale, econom ice, dar mai
ales cele militare, necesitau să fie refăcute aproape în tota
litate. în plus, în acea vreme, erau răvăşite de puternice
• tensiuni interne cauzate de faptul că sovieticii urmăreau
infiltrarea unor simpatizanţi cu totul devotaţi m arxismului
în posturile-cheie din adm inistraţia şi politica acestor ţări,
iar toate acestea nu s-au făcut fără agitaţie şi victime.
Dincolo de asta, ţările din Est n-au devenit aliate militare
— 64 —
ale Uniunii Sovietice decât în 1955, prin sem narea Pactului
de la Varşovia. Astfel, a spune că una din aceste ţări ar fi
putut ataca Statele Unite ar fi la fel de ridicol ca şi cum ai
prezenta M exicul sau Venezuela, în 1947, ca o gravă
am eninţare la adresa Uniunii Sovietice! De asemenea, s-ar
putea pune întrebarea de ce ar fi avut aceste ţări intenţii
războinice împotriva A mericii, după înfrângerea Japoniei
în condiţiile cunoscute. Nu cred că perspectiva de a fi
nimiciţi de bom bele atomice ar fi încurajat pe vreunul din
tre conducătorii acestor ţări să se angajeze într-un conflict
cu unchiul Sam... Să nu uităm că, Ta vrem ea respectivă,
U niunea Sovietică nu deţinea încă arm am ent nuclear,
prim a sa bom bă atom ică fiind produsă doi ani mai târziu,
în 1949.
Dacă am accepta ipoteza satelitului plasat pe orbita te
restră, surpriza ar fi şi mai mare, deoarece prim ul aparat de
acest tip a fost Sputnik 1, care a fost lansat pe 4 octom brie
1957, adică la zece ani distanţă de însem narea preşedin
telui Truman. De altfel, studiul aprofundat al istoriei
cuceririi spaţiale, elaborată după cercetarea atentă a zeci de
lucrări de specialitate, a dem onstrat cât se poate de clar că
cele două mari puteri au început să se intereseze de sateliţii
artificiali mai târziu: Statele Unite abia în noiem brie 1953,
după respingerea unui proiect conceput de cei de la Navy
în 1945 şi a proiectului R.A.N.D. în 1946, iar URSS-ul în
ianuarie 1954. De fapt, cel care a recom andat lansarea unor
mici sateliţi ştiinţifici a fost com itetul pentru anul inter
naţional al geofizicii (A.I.G.), cu prilejul celei de-a patra
reuniuni, la Roma, pe 4 octom brie 1954. Lansarea trebuia
să aibă loc pe durata desfăşurării Anului geofizicii, între 1
iulie şi 31 decembrie 1958. Mai întâi Statele Unite şi apoi
Uniunea Sovietică au răspuns favorabil iniţiativei com ite
tului A.I.G., la sfârşitul lunii iulie 1955. în concluzie, nici
ipoteza satelitului am plasat pe orbită nu ţine (cel puţin în
versiunea unui satelit de fabricaţie umană); din perspectiva
derulării faptelor ea n-ar fi decât o anticipare â ceea ce se
va întâmpla.
— 65 —
Existenţa presupusă a unui satelit artificial aflat
p e orbita terestră, în 1947, dovedită chiar de mâna
preşedintelui Harry Trumart.
— 6 6 —
I HarryS. Truman Jjbrary
Independence,Mişunai64050
H r. J e a n S id e r
France
D ear N r. S id e r :
P r e s i d e n t T ru m an 'a h a n d w r i t t e n n o te c o n c e r n in g th e M a rs h a ll
P la n and th e m i l i t a r y p ro b le m w ith a « a t e i l i t e was found
a t t a c h e d t o th e P r e s i d e n t 'a a p p o in tm e n t c a l e n d a r f o r O c to b e r
30, 1947. We h a v e e n c lo s e d a copy o f t h i s p ag e from th e W hite
H ouae A p p o in tm en t P i l e * . You now h a v e a c o m p le te copy o f th e
o r i g i n a l docum ent s i n c e t h e h a n d w r it te n n o te c o n s i s t e d o f o n ly
o ne p a g e .
S in c e re ly
BENEDICT K. ZOBRIST
D ire c to r
1
— 67 —
PRĂBUŞIREA DE LA ROSWELL
9
— 68 —
BULLETIN
B y Uulitd Fre*t
— 70 —
în mare grabă, a cerut să i se aducă un balon-sondă, pe care
l-a prezentat ziariştilor uluiţi. G eneralul, jucându-şi foarte
bine rolul, le-a explicat personal că întreaga poveste a ple
cat de la o interpretare greşită a ferm ierului, care n-a făcut
altceva decât să adune de pe câmp un balon obişnuit, de
tipul celor utilizate de m eteorologi în toate bazele aeriene
din ţară. Locotenentul Haut care nu văzuse epava, a relatat
cuvânt cu cuvânt ceea ce i-a.spus şeriful George W ilcox la
telefon. Mai mulţi ofiţeri au luat parte la această parodie de
„conferinţă de presă”, printre care şi personaje im plicate
direct în afacere. De exem plu, m aiorul J. M arcel, care a
trebuit să se supună ordinului generalului Ram ey şi să
„m ărturisească” că a găsit un balon-sondă şi nu o epavă de
„farfurie zburătoare”, aşa cum se auzise în mass-media. Un
m eteorolog al bazei, M. Irving N ew ton, a atestat că balonul
arătat presei era un aparat de tip Raw in utilizat de m eteo
rologii militari. Rezultatul: reporterii s-au întors deza
m ăgiţi la ziarele lor, jurând că nu vor mai reveni asupra
problem ei. Şi astfel, au fost organizate „funeraliile”
prăbuşirii de la Roswell, afacerea fiind dezgropată abia
peste treizeci de ani !
M aiorul Jesse M arcel a fost prim ul m artor găsjt, pen
sionar în Houma, Florida. Se pare că Leonard Stringfield a
fost prim ul care l-a localizat. Oricum, n-a schim bat nici o
iotă din ceea ce a raportat diverşilor anchetatori care l-au
interogat. Iată esenţialul mărturiei sale:
„Cred că aparatul a făcut explozie în zbor şi s-a
dezm em brat înainte de a se lovi de Pământ. Resturile
epavei erau îm prăştiate pe o suprafaţă cu o lungime mai
mare de un kilom etru şi o lăţime de câteva sute de metri.
Şeriful districtului a com unicat bazei Roswell că un ferm i
er pe num e Brazel a descoperit fragm entele unui obiect
care a explodat pe domeniul fermei sale, aflată într-o zonă
izolată, la sud-est de Corona, la o distanţă de 48 de kilo
metri de cel mai apropiat oraş. Ceea ce am adunat de pe
— 71 —
câmp nu avea nim ic de-a face cu un balon, deoarece ştiam
foarte bine ce se putea vedea pe cer în vrem ea aceea. Nu
erau nici bucăţi dintr-un avion sau dintr-o rachetă. De fapt,
n|ci noi nu ştiam despre ce era vorba, nu mai văzusem
niciodată astfel de lucruri şi nici n-am mai văzut de atunci.
Nu ştiu din ce material era făcut; cert este că nu era
ceva fabricat de noi. în orice caz, nu era nici pe departe un
balon-sondă.
Au fost găsite trei categorii de resturi. Primele păreau
a f i din lemn de balsa, dar m aterialul nu era lemn. Era
vorba de nişte plăcuţe mici conţinând semne sau simboluri,
asemenea hieroglifelor, pe care nim eni n-a putut să la
descifreze. Erau flexibile, dar foarte rezistente şi, mai ales,
nu ardeau. Fragm entele din cea de-a doua categorie sem ă
nau cu pergam entul; de culoare brună, foarte rezistente.
Celelalte resturi găsite semănau cu foiţele de staniol, dar
nu erau din staniu.
Plăcuţele care semănau cu lemnul de balsa nu puteau
fi nici sparte, nici arse. Am încercat cu propria-m i brichetă.
La fel se com porta şi m aterialul care sem ăna cu pergam en
tul. Cel ce părea a fi din staniu era la fel de fin ca foiţa de
staniol de la pachetele de ţigări. Am încercat, de asemenea,
să-l fac bucăţele, lovindu-1 cu ciocanul. Fără succes. N-am
putut nici să-l tai, nici să-l rup. Se putea îndoi, însă fără să
se im prime o cută clară. Se putea răsuci şi îndoi fără să se
rupă. Ba mai mult, revenea la forma iniţială după ce înceta
acţiunea de deformare. S-a încercat zadarnic să se facă o
îndoitură cu ajutorul unei greutăţi de opt kilograme. Părea
a fi un metal având unele proprietăţi ale materialului plas
tic, dar m ult mai rezistent. G reutatea acestor fragmente
recuperate era derizorie. Erau într-adevăr foarte uşoare.
Am expediat personal resturile adunate, pe calea aeru- .
lui, până la Fort Worth. Acolo, au fost încărcate într-un
avion B-29 cu destinaţia W right Field, Dayton, Ohio. Eu
trebuia să asigur escortarea până la W right Field, dar trans
— 72 —
portul a fost trecut sub autoritatea directă a generalului
Ramey, iar eu am fost înlocuit cu un alt ofiţer” *.
Iată expuse pe larg elem entele de bază ale acestei afa
ceri. D ar ea nu se term ină aici. Timp de şase ani, William
M oore a reuşit să întâlnească nouăzeci şi doi de martori,
dintre care treizeci şi unu de prim a mână. Este absolut fan
tastic dacă te gândeşti că o parte din protagoniştii acestei
istorii erau decedaţi la m om entul începerii contraanchetei,
în 1978. Voi cita pe scurt cele mai im portante mărturii.
Doctorul Jesse A. M arcel, fiul maiorului, avea dois
prezece ani la m om entul producerii incidentului. în seara
zilei de 7 iulie, tatăl său a adus acasă o serie de eşantioane
din resturile găsite. într-o scrisoare adresată cercetătorului
Lee Graham, el confirm ă faptul că a văzut acele fragmente
şi că le-a păstrat o am intire de neşters. Răm ăşiţele exam i
nate nu semănau deloc cu ceea ce se poate recupera în
urm a prăbuşirii unui avion convenţional. îşi aminteşte de
„hieroglife şi simboluri ciudate” ce figurau pe unele frag
mente aparent metalice, dar pe care n-a putut să la asocieze
cu nici o limbă cunoscută. în calitate de chirurg de rezervă
în garda naţională Aeriană, a spus că a avut ocazia să
exam ineze diverse resturi de epave ale unor avioane acci
dentate. Astfel a putut să rem arce foarte uşor diferenţa
enorm ă dintre fragmentele arătate de tatăl său şi ceea ce a
văzut ulterior în profesia sa. G arda N aţională este com pusă
mai ales din rezervişti care veneau aici să-şi efectueze
perioadele de serviciu prevăzute de lege în viaţa civilă.
Doctorul Jesse M arcel era chirurg într-o clinică de otorino-
laringologie din M ontana. ‘
__ 73 _
Potrivit contraanchetei lui W illiam M oore, s-a putut
stabili că, în seara de 2 iulie 1947, obiectul a făcut explozie
în zbor, la o înălţim e foarte joasă. în seara cu pricina, către
orele 21:50, a fost observat deasupra bazei de la Roswell
un aparat „de form a a două farfurii zburătoare aşezate bord
lângă bord” (sic!). Fapt confirm at într-un articol apărut
într-un ziar local, D aily Record, num ărul din 8 iulie. O
explozie anormală, „diferită de zgom otul obişnuit al tune
tului”, a fost sem nalată în acelaşi mom ent, deasupra bazei
Brazel, sesizată de W illiam Brazel jr., fiul fermierului
W.W.” „M ac” Brazel, decedat l-a începutul anilor şaizeci.
Colonelul J.A. M arcel relatează că a fost auzit şi acest zgo
mot al exploziei, inform aţie pe care o deţine de la princi
palul m artor din toată această afacere: W.W. Mac Brazel.
Pe lângă descrierile fragm entelor găsite, prezentate de
colonelul Jesse A. M arcel şi fiul său, iată câteva obţinute
de la alţi martori:
D oam na Bessie,Brazel-Schreiber, fiica lui W.W. M ac
Brazel:
„Sem ăna cu o bandă de aluminiu, din acelea folosite
pentru ambalaje. U nele bucăţi erau prevăzute cu un fel de
«dublură», ca un fel de panglică adezivă, care nu putea fi
desprinsă sau ruptă. Resturile erau foarte uşoare. Alte piese
aveau un soi de scriere com pusă din litere şi cifre; cel puţin
aşa păreau a fi, deoarece nici un cuvânt n-a fost înţeles.
Probabil nu erau decât nişte desene care erau aliniate pre
cum num erele pe coloane. Totuşi, nu era vorba de cifrele şi
num erele folosite de noi. Un alt fragm ent semăna cu o gar
nitură de conductă. Avea aproxim ativ zece centimetri
lungime şi o lăţime aproape egală, cu o gaică la unul din
capete. Erau şi bucăţi dintr-un material asem ănător hârtiei
cerate (ca pergam entul).”
Domnul W illiam Brazel jr., fiul lui W.W. M ac Brazel:
„Unele fragm ente păreau a fi din lemn, o esenţă uşoară
asem enea lemnului de balsa, dar culoarea era mai închisă
şi erau mai mult viguroase. Se puteau îndoi fără să se rupă.
— 74 —
Aveau o greutate neglijab ilă, dar nu puteai să le zgârii
cu unghia. Personal, n-am văzut decât câteva bucăţi,
care n-aveau nici o urm ă de scriere pe ele. Dar tata mi-a
spus că existau nişte «inscripţii», deoarece semănau foarte
m ult cu acestea, dar şi pentru că tata dorea să fixeze un ter
m en de com paraţie. Am văzut şi un m aterial filamentos
sem ănând cu mătasea, dar nu era mătase. Era un material
rezistent, fară resturi de aţe sau filamente, aşa cum are
mătasea, părea mai m ult un fel de fibră, o ţesătură dintr-o
'singură bucată, dintr-un material pe care nu-1 mai văzusem
niciodată.”
D om nul W alter W hitm ore jr„ fiul dom nului M.W.
W hitm ore, fost director al postului local de radio K.G.L.F.,
care, la vrem ea respectivă, s-a deplasat la faţa locului pen
tru a face o anchetă:
„Câteva fragmente păreau a fi din lemn, sau dintr-un
material asem ănător lemnului. U nele aveau un fel de
scriere, asem ănătore num erelor aşezate pe coloane, ca şi
cum ai face o adunare sau o înm ulţire. Alte piese semănau
foarte bine cu nişte foiţe metalice. N u puteai să la pliezi
sau să le tai. Erau foarte uşoare.
Domnul W illiam „B ill” Rickett, fost m embru al C.I.C.
din Roswell, („Counter-Intelligence-Corps”), condusă de
„Cav” Cavitt, adjunctul maiorului Jesse A. M arcel:
„Erau foarte rezistente, dar, în acelaşi timp, erau şi
foarte uşoare. Puteai să le îndoi, fără să se im prime pliuri
clare. Din câte ştiu eu, nim eni n-a reuşit încă să descopere
din ce erau confecţionate.”
»
— 75 —
locotenentul Walter Haut, gare anunţa că „discul a fost
depozitat de fermier, în aşteptarea autorităţilor”. A putut
lămuri această problemă, aflând de la un apropiat de-al
tatălui său că acesta efectiv a târât cel mai m are fragment al
epavei până la ferm a sa. P iesa avea între zece şi
douăsprezece picioare lungime (aproximativ, între 3 m şi
3,60 m). Cu ajutorul unei camionete, el a depozitat-o într-o
clădire ce le servea ca adăpost pentru ei. Fiul lui M ac
Brazel n-a văzut fragmentul respectiv, dar un vecin, dom
nul Floyd Proctor a confirm at acest lucru, aflat de la M ac
Brazel, cu puţin timp înainte să moară, cu prilejul unei
vizite amicale.
Reporterul Frank Joyce, care lucra pentru postul local
de radio IC.G.F.L., la Roswell, a auzit chiar de la fermier
versiunea despre acea epavă volum inoasă transportată
până la clădirile fermei. Mai târziu, după ce M ac Brazel a
fost „reţinut” timp de mai multe zile la baza Roswell pen
tru a fi „condiţionat” de militari, a povestit o versiune total
diferită. însă, am învăţat că nu trebuie să dăm crezare unei
lecţii învăţate pe de rost şi care dorea să dezam orseze situ
aţia.
Domnul Walter W hitm ore a confirm at şi faptul că tatăl
său care conducea postul de radio K.G.F.L. a prim it ordin
de a nu mai transm ite inform aţii despre prăbuşirea de la
Roswell, în urma unui apel telefonic prim it de senatorul
Chavez în persoană (senatorul statului N ew M exico), chiar
în dim ineaţa zilei de 8 iulie 1947.
Doam na Lydia Sleepy, colaboratoare la postul de radio
K.O.A.T., din A lbuquerque, a declarat că a prim it un tele
fon de la confratele său Johnny M cBoyl, de la postul de
radio K.S.W.S., din Roswell, cu privire la acest incident.
M cBoyl, pretindea că a fost la ferma lui M ac Brazel şi a
văzut aparatul pe care l-a descris ca sem ănând cu „o chiu
vetă cu fundul plat care ar fi fost turtită” (sic!), pe care fer
mierul l-a cărat până la adăpostul vitelor.
— 76 —
Dintre ziariştii vremii, domnul Jud Roberts, directorul
postului de radio K.S.W.S. din Roswell, îşi am inteşte că a
trimis un reporter la faţa locului, încă de la anunţarea
com unicatului de presă, redactat de locotenentul Haut.
Reporterul s-a întors după puţin timp cu coada între
picioare, spunând că s-a lovit de un baraj de militari care
îm piedica ieşirea din oraş, astfel, fiind nevoit să facă
„stânga-îm prejur”.
— 77 —
induce în eroare presa, a aparţinut generalului Ramey.
Colonelul Blanchard a fost încântat de această explicaţie,
dar mai m ult s-a sim ţit uşurat văzând „pachetele stânjeni
toare” trecute în sarcina eşalonului superior.
Generalul de brigadă T.J. Dubose, de asemenea pen
sionar al U.S. Air Force, era adjunctul generalului Ram ey
la Fort Worth. T.J. Dubose a declarat că ordinele veneau de
„foarte sus”. Astfel, baza Fort Worth a expediat resturile
aparatului direct la W right Field, cartierul general al ATIC,
printr-un avion special. Generalul Dubose crede că frag
mentele aparatului avariat au fost lăsate în responsabilitatea
totală a generalului Ramey, iar povestea balonului-sondă a
fost invenţia com andantului şef de la Fort North pentru a
scăpa de hărţuiala ziariştilor şi, în acelaşi timp, pentru a
stinge flacăra ce ar fi putut să se transforme într-un
incendiu de proporţii.
Cu prilejul unui al doilea interviu, generalul D ubose
avea să precizeze că ordinele fuseseră date generalului
Ram ey pentru a institui un „cover-up” (secret) peste întrea
ga afacere. O rdinele venite de „foarte sus” erau date efec
tiv, de generalul Clem ents M cM ullen din cartierul general
al A ir Force al Pentagonului. G eneralul M cM ullen a dat
instrucţiuni precise generalului Ram ey ca incidentul să nu
fie cunoscut de public sub nici o formă. Potrivit generalu
lui Dubose, generalul M cM ullen era mereu arţăgos şi pus
pe ceartă, un tip de „şcoală veche” , care credea că „cu cât
publicul ştie mai puţin despre noi, cu atât este mai bine şi
pentru noi, dar şi pentru el”. G eneralul Dubose a adăugat
că a auzit vorbindu-se că Blanchard l-ar fi interogat per
sonal pe fermierul M ac Brazel, dar -nu era decât un zvon,
nu o inform aţie prim ită din sursă sigură.
Funcţionarul de la serviciul de m eteorologie de la baza
Fort Worth, Irving Newton, a declarat că îşi am inteşte că a
prim it’ordin, direct de la generalul Ramey, ca să se ducă în
biroul lui unde erau strânşi toţi ziariştii, pentru a identifica
balonul-sondă. N ew ton a precizat că ar fi fost im posibil c a (
— 78 —
m ilitarii de carieră, precum m aiorul Jesse M arcel şi
adjuncţii săi, să nu-şi dea seam a de acest truc ieftin.
Obiectul a fost arătat ziariştilor N u era altceva decât,un
balon m eteo de tip Raw in pe care cineva a avut grijă să-l
rupă în mai multe bucăţi. De regulă, m aterialul unui astfel
de balon era foarte fragil, încât, atunci când umblai cu el,
era necesar să fii precaut pentru a evita să-l deteriorezi.
Robert R. Porter era copilot al m aiorului M arcel în
zborul de la Roswell la Fort Worth. îşi am inteşte că s-a
* spus că avionul pe care-1 conducea transporta resturile
găsite ale unei farfurii zburătoare «şi a fost invitat după
aceea „să nu pună întrebări în legătură cu acest subiect”.
M ărturia lui Porter a fost confirm ată de sora sa, doam na
Floyd Proctor, care a aflat de la fratele său la puţin timp
după ce evenim entul a avut loc.
M aiorul Jesse A. M arcel a specificat ca nu a avut voie
~ să discute cu ziariştii la Fort Worth'. Trebuia să le spună
strict ceea ce i se ordonase. El a confirm at faptul că gene
ralul Ram ey a avut ideea să am ăgească presa cu un balon-
sondă. Tot presei i s-a spus că trim iterea fragm entelor
găsite la W right Field s-a anulat, deoarece au fost „identi
ficate” ca provenind de la un balon-sondă. în realitate,
potrivit spuselor maiorului M arcel, în tim p ce generalul
Ram ey îşi ju ca rolul în faţa ziariştilor, un B.29 special
zbura spre Dayton, având încărcate bucăţile de OZN.
Jum ătate din carlingă era plină. M aiorul M arcel a fost scu
tit de escortarea zborului până la W right Field în scopul
participării la „conferinţa de presă” a generalului Ramey,
destinată să-i păcălească pe reporterii agitaţi.
Potrivit cotidianului Washington P ost, din 10 iulie
1947, ofiţerii responsabili ai bazei Roswell au fost blamaţi
de com andamentul U.S. A ir Force pentru difuzarea com u
nicatului de presă în'care se afirm a că un „disc zburător” a
fost recuperat de pe terenurile unei ferme din New M exico.
Dar, dacă îl credem pe Walter Haut, n-a fost luată nici cea
mai m ică sancţiune contra acestor ofiţeri. Şi aceasta este cu
— 79 —
atât mai plauzibil, cu cât, la m om entul respectiv, nu exista
nici un secret cu privire la aceste „fenom ene”. Astfel,
nimeni n-a încălcat nici un regulament. Mai degrabă, se
putea vorbi de o gafă.
O MĂRTURIE RECENTĂ
Printre ultimele elem ente găsite de W illiam M oore cu
privire la prăbuşirea de la Roswell, figurează şi m ărturia
lui William (BilI) Rickett, fost m em bru al serviciului de
contraspionaj de la baza Roswell, aflat în subordinea lui
„Cav” Cavitt, adjunctul maiorului Jesse A. Marcel.
Potrivit lui Rickett, în ziua de 7 iulie 1947, când
m aiorul Marcel şi adjunctul său „C av” Cavitt erau la ferma
lui Brazel pentru a încărca în trei vehicule resturile găsite,
el se afla la Tucumcari, un orăşel din regiune, cu o m isiune
legată de un alt caz. A doua zi, dim ineaţa, către ora 11, s-a
întors la baza Roswell şi aici, superiorul său l-a pus la
curent cu ceea ce se întâm plase în absenţa sa. Cavitt,
îm preună cu el şi cu un al treilea ofiţer, al cărui num e nu
şi-l mai aminteşte, s-au întors la ferm ă pentru a analiza din
nou situaţia presupusei prăbuşiri şi circum stanţele în care
s-au produs. De această dată, însoţiţi de fermier. Toţi patru
s-au întors în oraş, unde au aflat că prin com unicatul de
presă al locotenentului Haut a provocat o agitaţie ieşită din
comun în rândurile ziariştilor. M ac Brazel intenţiona să-şi
petreacă noaptea la Roswell, la prietenul său, Craighton
Richards; astfel, a convenit cu Cavitt să vină la baza aeri
ană, a doua zi dimineaţa. Dar, situaţia devenind catastro
fală pentru militari, M ac Brazel a fost invitat im ediat să
facă o declaraţie publică prin care să nege totul. în acest
scop a fost dus acasă la Walter W hitm ore sr., director al
staţiei locale de radio K.G.F.L., a cărui „cooperare” a fost,
în prealabil, asigurată. După o rapidă punere în scenă a sce
nariului, Cavitt, W hitm ore şi Brazel s-au prezentat la
— 80 —
biroul jurnalului The D aily Record din Roswell, unde fer
mierului i-a fost luat un interviu, care conţinea versiunea
„revizuită şi corectată” a lui Cavitt. Apoi, aceeaşi manevră
a fost făcută în studioul radio K.G.F.L., unde reporterul
Frank Joyce a înregistrat cea de-a doua versiune.
în urm a acestor acţiuni, Cavitt a luat măsuri îm preună
cu baza m ilitară ca Mac Brazel să fie „ţinut la distanţă”
timp de şapte zile, cu gardă permanentă, formată din m ili
tari. Era ilegal, dar secretul de stat o cerea. în tot acest
timp, zona unde aparatul s-a prăbuşit a fost exam inată în
am ănunţim e, pentru a şterge toate urmele şi pentru a evita
venirea curioşilor, atraşi de noutate, care puteau să pună
Tiiâna pe eventualele indicii, scăpate de ochiul vigilent al
militarilor.
Potrivit lui Rickett, un avion încărcat cu „persoane de
vază” a venit de la Kirtland A.F.B., în cea mai mare taină.
O anum ită cantitate de fragmente din ciudatul obiect a fost
încărcată în avion. A doua zi de dim ineaţă, avionul a deco
lat cu o destinaţie ce nu a putut fi precizată.
Tot în acest timp, doctorul Lincoln LaPaz, m eteorolog,
a sosit de la Albuqurque. Rickett nu-şi mai aduce aminte
dacă LaPaz se afla în avionul „persoanelor cu vază” sau a
sosit la Roswell cu un alt mijloc; cert este că fostul m em
bru al C.I.C. a fost desem nat să-l însoţească în zona
prăbuşirii.
Toate acestea par neverosim ile, dar aşa cum am văzut
mai înainte, doctorul LaPaz trebuia să fi avut un grad de
securitate suficient de mare pentru a fi implicat în acest
incident, dar probabil nu gradul cel mai mare. Am citat m a i'
devrem e un docum ent oficial care arăta că era „consultant”
pentru U.S. Air Force în timpul celui de-al doilea război
m ondial, mai exact din 1943, perioadă când era m atem ati
cian în serviciul O.S.R.D. (Office o f Scientific Research
Department), în New M exico Proving Ground, un post
legat probabil de Proiectul M anhattan, privind crearea
81 —
primei bom be atomice, unde forul ierarhic superior era
O.S.R.D.
Potrivit spuselor lui Rickett, m unca doctorului LaPaz
consta în încercarea de a afla viteza şi traiectoria obiectu
lui accidentat. R ickett avea d ato ria să-i furnizeze
mijloacele de transport şi tot m aterialul de care m eteoro
logul avea nevoie.
M eteorologul a cerut survolarea zonei prăbuşirii şi a
împrejurimilor. Astfel, a descoperit un loc unde obiectul ar
fi putut atinge solul pentru ca apoi să redecoleze. Nisipul
din acest loc era ars; părea a fi fost supus unei tem peraturi
atât de ridicate, încât se transform ase într-o substanţă
asem ănătoare sticlei. Au fost luate eşantioane de pământ,
de nisip şi de material topit, de asem enea şi nişte bucăţele
m etalice găsite la faţa locului. Doctorul LaPaz a um plut o
cutie întreagă. A cest loc se află la o distanţă de mai multe
mile de zona propriu-zisă a prăbuşirii.
Doctorul L,aPaz a fost întotdeauna am abil şi flecărea
bucuros cu fermierii locali, mai ales cti cei care nu vorbeau
englezeşte, dar se exprim au în spaniolă, lim bă pe care doc
torul o stăpânea perfect, el .însuşi fiind de origine m exi
cană. Astfel, în cursul acestor întâlniri, a descoperit un
cuplu care văzuse două OZN-uri survolând zona, la o alti
tudine foarte joasă, cu o seară înainte de m om entul presu
pus al prăbuşirii.Cuplul vorbea de spaim a care cuprinsese
şi agitase anim alele fermei. De notat că Mac Brazel a
am intit şi el de agitaţia vitelor, în seara de 2 iulie 1947,
când pălăvrăgea cu doctorul LaPaz.
l-a m ărturisit lui Rickett convingerea sa că obiectul a
avut o dereglare de funcţionare; astfel, a fost nevoie, să
aterizeze urgent pentru a o repara. Şi-a reluat zborul, dar a
explodat la câteva secunde după redecolare.
Rickett a recunoscut că explicaţia dată de U.S. Air
Force, legată de balonul-sondă, era total falsă. Tot el a
adăugat că niciodată n-a ştiut cu exactitate despre ce fel de
aparat putea fi vorba, dar, cu siguranţă, nu era un aparat de
— 82 — .
fabricaţie am ericană. îm preună cu doctorul LaPaz, el a
em is ipoteza că obiectul putea să aparţină unei civilizaţii
extraterestre. Doctorul, deloc potrivnic acestei posibilităţi,
a estim at că totuşi este vorba de o speculaţie care nu va fi
inclusă în raportul său.
După declaraţiile lui Rickett, când maiorul M arcel a
revenit la Fort Worth, l-a întrebat pe Cavitt dacă putea să
arunce o privire peste raport. A cesta i-a răspuns că nu avea
un nivel de securitate suficient pentru a i se perm ite acest
lucru. M aiorul M arcel s-a sim ţit ofensat şi a reluat atacul.
C avitt i-a spus că a prim it ordine foarte stricte, direct de la
W ashington şi că, dacă vrea, n-are decât să se adreseze
Pentagonului. M aiorul nu a mai insistat şi, potrivit lui
Rickett, maiorul M arcel n-a ştiut niciodată ultim ul cuvânt
din această istorie.
— 83 —
tematic să dea lămuriri. Se pare că M cBoyle a intrat în sluj
ba serviciilor de securitate militare şi a fost „condiţionat”,
asem enea ferm ierului M ac B razel. N im ic n-ar fi de
necrezut !
Stanton T. Friedman, asociatul lui W illiam M oore din
această lungă anchetă, a fost abordat în cursul unei confer
inţe, în noiem brie 1982, la Kansas, de către un bărbat pe
nume Conrad W. Zerbe. A cesta a pretins că, la m om entul
derulării evenimentelor, făcea parte din G rupa a treia de
Fotografiere A eriană de la Baza Roswell. A confirm at şi
„supravegherea perm anentă”, timp de şapte zile, a fer
m ierului Brazel, într-o clădire militară. în această perioadă,
zona prăbuşirii a fost curăţată de toate urm ele care ar fi
putut indica producerea unui accident al unui aparat de
zbor. Zerbe a declarat că, deşi au fost făcute -fotografii
aeriene, nici un film n-a rămas la baza Roswell, totul fiind
trimis în altă parte, probabil la Fort Worth; nu ştia cu sigu
ranţă unde. O fiţerul care superviza această m isiune
fotografică era un oarecare căpitan Ed. Guill, originar din
California, care n-a putut fi încă identificat.
12 iunie şi 3 iulie 1947. în aceste două cazuri,
rachetele au fost recuperate în condiţii norm ale de securi
tate vfără să se-întâmple vreun derapaj.
în ceea ce priveşte aparatele aeriene m ai co n
venţionale, trebuie ştiut că generalul George F. Schullgen,
i-a garantat Directorului FBI că cele trei arme (aer, uscat,
apă) nu făceau nici o experienţă cu vreo m aşină necunos
cută, ale cărei caracteristici să semene cu cele ale „dis
curilor zburătoare”.
Toate inform aţiile citate mai sus provin dintr-o ultimă
anchetă dezvăluită de W illiam M oore în iulie 1985.
— 84 —
privire la eventualitatea găsirii persoanelor care au fost la
bordul obiectului prăbuşit.
Cititorul a putut constata că ancheta condusă de
W illiam M oore, descrisă în am ănunţim e mai devrem e, a
stabilit foarte clar că resturile aparatului aerian neidentifi
cat au fost efectiv recuperate de arm ata aeriană americană,
în schimb, zvonurile despre găsirea unor cadavre sunt m ult
mai puţin substanţiale.
Nu s-a dem onstrat explicit că resturi ale unor cadavre
au fost descoperite la Roswell, pe 7 iulie 1947. Un docu
m ent care va fi evocat într-un capitol viitor atestă acest
lucru. Se pare că este vorba mai degrabă de o abilă m isti
ficare, docum entul nefiind autentificat. William M oore
m ărturiseşte că tot ceea ce ar fi putut să găsească cu privire
la acest subiect este, din păcate, foarte puţin.
liste de înţeles că persoanele contactate în cadrul aces
tei an ;hete, dintre care unele erau foşti militari, toate sau
aproape toate, au arătat m ultă reticenţă în furnizarea unor
inform aţii im portante. Unele, fiind întrebate de acest
subiect, au amuţit, refuzând să răspundă.
O ricum, se pare că maiorul M arcel, locotenentul Haut
şi membrii familiei Brazel n-au fost niciodată puşi la
curent cu recuperarea unor eventuale cadavre.
Cu toate acestea, Frank Joyce a declarat într-o bună zi,
ferit de m icrofoanele indiscrete, chiar şi de cele clandes
tine, că a auzit o poveste despre corpurile unor humanoizi,
care ar fi fost găsite în cazul Roswell. Din câte ştia, era
vorba de o inform aţie adevărată. într-o zi l-a întrebat pe
fostul său angajat, Walter W hitmore, dacă era adevărat.
Acesta, aflat pe patul de m oarte, în 1952, i-a răspuns că ar
fi mai bine să nu mai discute despre acest subiect şi a
refuzat orice com entarii asupra cazului.
La fel ca M cBoyle, Joyce detestă să revină asupra
subiectului în public şi respinge orice întrebare. Este posi
bil ca şi el să fi suferit presiunile serviciilor de securitate.
Doam na Sleepy îşi am inteşte că la telefon, M cBoyle i-a
— 85 —
sem nalat existenţa unor trupuri, pe data de 8 iulie 1947, un
detaliu im portant pe care acesta a refuzat întotdeauna să-l
discute.
„B ill” Rickett, care s-a arătat cooperant, a sărit ca ars
când a venit vorba de zvonurile cu privire la cadavrele
humanoizilor. A avut o reacţie plină de subînţelesuri, afir
mând vehem ent că nu putea să spună nim ic legat de acest
subiect, că fuseseră im plicate în caz diferite nivele de secu
ritate, că o directivă venită de „foarte sus” l-a plasat la un
grad de secret foarte ridicat. A adăugat că anum ite detalii
ale cazului Roswell nu puteau fi discutate într-o cam eră
unde exisă riscul să fie am plasate m icrofoane clandestine.
în urm a unei inform aţii prim ită de la un anonim,
W illiam M oore a obţinut num ele unui m edic celebru, acum
pensionar, care ar fi făcut parte din echipa de specialişti
care au avut m isiunea să facă autopsia unui corp de
hum anoid recuperat în 1947, „ca urm are a unui accident al
unui obiect în N ew M exico” (sic!) D upă o lungă investi
gaţie pentru a localiza posibilul martor, omul a fost găsit,
dar a preferat să răm ână discret. Totuşi, unele cuvinte de-ale
sale lasă să se înţeleagă că ar fi putut fi implicat într-o acţi
une secretă de acest fel. Voi cita un pasaj din discuţia avută
cu W illiam M oore:
„Dr. C...: D om nule M oore, se pare că ştiţi m ulte despre
mine. M ă întreb însă dacă sunteţi conştient de faptul că eu
fac obiectul unui control atent, în fiecare lună, controlul
fiind exercitat de o agenţie guvernam entală?
W. M oore: N u ştiam, dom nule !
Dr. C...: Cred că acum înţelegeţi de ce nu pot să discut
acest subiect cu dum neavoastră.”
Evident că un avocat al diavolului ar spune că sunt
invocate în zadar asem enea afirm aţii dacă autorii lor sunt
lăsaţi în anonimat; astfel, această m etodă nu reprezintă un
mod de a aduce noi dovezi, putând fi considerată chiar
rodul unei im aginaţii debordante,
— 86 —
Unei astfel de contestări i-aş putea răspunde că există
o m ărturie scrisă, provenind de la u n cercetător şi un om de
ştiinţă de prim ă mână, un nume foarte cunoscut, care a fost
intrigat de trei persoane diferite, dând zvonurilor care cir
culau o aură de veridicitate pe care n-au mai avut-o până
aici.
O MĂRTURIE EXTRAORDINARĂ
G eneza acestui episod poate fi reconstituită după cum
urmează:
în 1977, graţie unei acţiuni introdusă în instanţă, în
tem eiul legii pentru libertatea de inform are (F.O.I.A.), un
cercetător canadian, A rthur Bray, din O ttawa, a obţinut un
lot de docum ente foarte im portante, între care şi o copie a
unui m em orandum redactat de inginerul W ilbert B. Smith,
responsabil al diviziei tehnice de telecom unicaţii,
aparţinând M inisterului Transporturilor din Canada, datat
21 noiem brie 1950 şi adresat m inistrului în cauză. Iniţial, a
fost clasificat „foarte secret” (top secret).
W.B. Smith se interesa de observările „farfuriilor
zburătoare” cu intenţia m ărturisită de a pune bazele unui
pro iect de cercetare vizând d esco p erirea sursei de
propulsie a acestor aparate, despre care credea că se
bazează pe m anipularea voită a geom agnetism ului şi pe
propagarea undelor radio. De altfel, câteva luni mai târziu,
avea să fie îm puternicit oficial să facă acest lucru în cadrul
proiectului M agnet.
Cu ocazia participării la W ashington la o conferinţă a
oam enilor de ştiinţă reuniţi sub egida N .A .R.B.*, Smith
profită de sejurul său în capitala federală am ericană pentru
a organiza o întâlnire la am basada Canadei cu un reprezen
tant al guvernului am erican, mai m ult sau mai puţin im pli
87 —
cat în cercetările oficiale făcute de U.S. Air Force, cu
privire la OZN-uri.
Astfel, Smith a obţinut o serie de imformaţii atât de
interesante încât nu a mai avut răbdare să ajungă acasă şi
le-a transmis ministrului său, sub forma unei note de core
spondenţă între departamente, clasată foarte deschis ca
fiind confidenţială. Dacă se ia în considerare esenţialul
conţinutului transmis, se va înţelege mai bine necesitatea
acestei clasificări. Dar cititorul va aprecia el însuşi, după
ce va parcurge citatul extras mai jos:
„...Am făcut tatonări discrete prin intermediul persona
lului de la ambasada Canadei la Washington, care a reuşit
să obţină următoarele informaţii:
a) Cazul este subiectul cel mai important pentru guver
nul Satelor Unite, la un nivel mult mai înalt decât bomba
„H".
b) Farfuriile zburătoare există.
c) Modus operandi al acestora este necunoscut, dar se
fac eforturi intense pentru a-I afla, cercetările sunt
desfăşurate de un grup restrâns condus de doctorul
Vannevar Bush.
d) întreaga afacere este considerată de autorităţile
americane ca fiind de o importanţă maximă.
Slavă Domnului că Bray nu s-a oprit aici. Dornic să
cunoască identitatea „reprezentantului guvernului ameri
can” care a informat atât de bine ambasada Canadei,
Arthur Bray o contactează în 1978 pe văduva inginerului
W.B. Smith (acesta decedând pe la jumătatea anilor şaize
ci) şi i-a cerut permisiunea de a examina arhivele răposa
tului său soţ. Astfel, a avut acces la însemnările ingineru
lui, la jurnalul personal al acestuia. Aici, cercetătorul cana
dian a găsit numele şi calitatea acelui „consilier ştiinţific”.
Era vorba de doctorul Robert Irving Sarbacher, care la
momentul identificării era directorul unui institut din
Washington - Washington Institute o f Technology, Palm
Beach, Florida.
— 88 —
-ificsasL cih i iQ«»n« l
DEPAR T M KN T O TTRANSPORT ' "
IVrHC
.J' 1 OTTAHA, Q a t a r } a , H o r »r»H#»_r 1 1 , JWO*
O *0‘- U * p i * t i * a
O i t h * W a lt o f t k M M t l M l i n a U i n V t m o m a l l o o4 v a r y
e rv C a « p i r l M i t i l « a l t m i o e a a tr u a t* 4 • p > r * z l- u t# ly i y n r n e * tn 4 t t o t * 4
In e v r D t u l i H i U k * r * t* » r . T h* t * a t a « a r * • m i i U i U j a u * « a c a r u l l i t t a t
a u f r i a l c s t * & ? rc y m o o b o t r o o t o 4 f i a a t h a n r i h ' i f U U t * o p e r a t a o v o l t -
r . * t c r , o p p r o x lM tto ly } 0 l i l U n U i . AltU ouflfc t h l o . u o l t « 1 1 f o r f r o v b a l n g
s a l f - c u a t a l o l M , I ţ B o t e r t h o l o a o 4 M M « t r o t * 4 t b « a « » M r* * M r f t h * b a i l o
p r t & : l | l c s l a a Q u a l l t f a t i v o w a u v r a e d p ro * 1 4 o 4 u a * f u l d o i * f o r t h o 4 a a l c n
o r o b o ito r v o lt,
T h * « o a l g a K oo m m b a o n * o « p l* i* 4 f o r o u n i t « h t o k k k o i d l b o
a r t f - a u a t a l a l n j o n 4 1 b B 4 4 1 tlO M p r e r i i * o o n a l l o v r y l u i o f p o n o r * i u a h o
n a l t , U * 4 4 1 t i p * U f M o a t l O B t n t o * o *p i l o t p M o r p l o n t * a h o u l 4 b f l * r « a
«n u v eb t o p o r n i t t b o o tu 4 y o f t b o n r t o u a r * * * tl* o f * r a o a « b la b o ro » m i U 4
t o 4 v t *1 o p *
Vo b a l U t * t h o t v o r o « o t h * t r o c k o f i * M t h l a | v rh lo h m p « a l l
p ro ra t o bo tb o ln tro 4 v c t1 * n to o boh U a h n o l o e y . T h o e x l a t o n o e o f o 4 l f f v r r n t
to a b n o lo g r la b o ro o « u t b p tb o I n t a a t l c a t lo b a « h l o b o r o b o l n g c a r r l e l o n o t
tb o p re a t& t t i n o 1b r o l a t l M t o t i r i a c o a u a e ra *
V h l l o 1 b T » * a h l* g t* a * t t * * 4 l n c t h * NAW C * B f * r * n « * i t*»o Va o Va
w r » r o l o o o o 4 , m o t l t l H " B * M o 4 t h * r i y l B f 8 a u a * r « b y P ra o V B o u l l y , o&4
t b o o t b * r * T a a n y l n i t o u o o r e « r * U r a l * b y Do m 1 4 K a y h o * . B o t h b o o lsa 4 t i l t
K o e t l y w l t b t h o a l t t t l a i a o f u n U e n t t f l e l o b j a e t * or.4 b e t b b o o h a o l o U t b o t
r j y l i s o b jM t a « o r o o f o B t r a - t e r r e o t r l o * o r l f l B ob4 a l t M « o l» b o opoo« e h lp «
— 89 —
f r t- » e n a llia r f l a a r t . f io u lly a l» la .a â t t o t tb a r r e l l n l i i a r y a t u d l a a o f
<"io e j u c f t r w h ie h f o i i !»»♦«* tl«» f c a a d a © f I U V M t o J S t a t e - O o v a t* a * a t
i r . J U n l o d t b a t tl'w y o p *70 t u i cm a m * b l t h c r t o v a b a t v c r a p i o t t a
p r l r . a l p l o a . X t e j- > - ^ r i- 4 i o * * t b o t © or e r a w » r k i a
d f . h t v . a l l V# t \ * ll p * '> c « b v t w a a a e r t m U a o l O f f a n i t b a t # ; V j o l o * y
b y uM©*.» i h a t J t i e o r a a r * d « ! s n * l a a 1 * ? b * c t a d . I f i t l o ao A u x a d t U o t
t u i - * o -< £ * * ,M fiU l c < r 9 i > t l £ ) t i a a J u r o i a ţi:-» r l j t t a i r a c t l o a ; t! * a t b a a * 7
o f c j 't r u t i o u o f t b a c t w t r i i b t v w a a n « i t » a t r a i e b t f o r w a r i , w iU * a l l
o l: t> r r c 4 t c a t u r M o z n X a la c d ţ u s l l t o t l r u l y a a d % u u a t l t c t l * o l y «
X u - t i a t i l a a r o ) t a a q u i r l a a th r o u y 3 i t b a C a n a d ia n Xîiv. » n /
a t s t f S a V t a a b ln c t a a w 'jo « a r a a V la t a a b t a l a f a r n a t b a f o l i o * ! m
a. Tfc* a a t t a r i a I b a a o a i b l j t o y a l a s i l f i a S a u b j a a t i a t b a V a i t a i
B t k t a a C o v e r .v i « a t , r a t l a a k l t f b a r « rrc a t b a a t b a B > b o a b .
Ib . T ly la s M u a tra e x i s t .
c. V îo lT o o flu a e p a r a a d l i a a n t e a v a b a t a o a a a a t r a t a d a f f a r t l a b a ifif
u i t * b y a s c a i i c r a u p b e a i o i 1*y D o o t o r T a a a a v a r f c u k «
4 . «v a « a tlr o s c t t o r l a e o a a td a ra l t y tb a t a l t a d S u t a a a c t b a r l t l a a
t a b a u t tr o ta d a u a a lt& iflo a a c a .
U r« V r t c b t , B o f c a a a « a s a s r a b 8 o a r 4 l l a l a o a o f f l c o r a ţ tb o
C îr.a J ia n S a b a a a y l a t a a h l a c t o a , a x t r o a l y a a z la u a f o r n a t o « a t i n to u c h
v l t h D a a to r S o la o d t, C U ir a a a a f t b a D a fc a a a R a a a a re b B a a rd , t a « la c u n a w ith
h ln iv tu r a la v a a tlc ^ tia n a a l« a « t b a l i a a a f « fo -o a « n » tia a a a ra ra la a a a .
— 90 —
• 3 -
X i e s e t t c * \ U n t w I h v i m p e t e « « f f l e i e a t A l U t e p l » j a k i f * r t O tf c e e e
R c & O r c h B o arU « h l c h « e u l l « r a b l e a p r o j r a n t e h e l a l t l c t V d v l t h l e t h a t
c w » ţ M t l o « , b u t X d e f e e l ih e t fttr th e r N m n k l e u i e u e n r e a ) i « « d l
p r v f e r t o e e e i t dona w lth la t b i fr w te w a r k .e r o u » e w e r o e c ls e tlo B w it k ,
o f e e n w e , M l c e -o j> c r« tle a ao4 ezeL aaee e f l a f o r n a t l e a v i t k e tk c r
l s l i r o t e d b o d lo n .
X d i * c v e a « d t h l e c s t t e r N i l / « l t k D o c to r S e l a e d t , C b l n a e f
r -îf-n s * » I t ^ M k r o a r U , r a H ev csfee ? 2 C tli e a d p l a e e j k t u n b l a e « a - je e
I r . ' t - r o ţ U * *0 X h v e Ve*f«i e M e t e ţ e t i i e r t e i i l e . D o c t c r S o l c c i t « - j r »*.*
l u a » v o r * e a c o o « » c » e U « . e a e r x r e b o u ld 8 ° f e m r t e a r a p l « ! l p e a p o a a l b l e
« 1 e f f c r s d t v 1 1 e o - o p i r « t i o a e f f c ls B e a rd l e p r o v l d l c s l a b e r c t e i y f n c i l l t l e
e e r i l : l t l e a e f a e c e e sa rp I ta m e f e ţu lp s e a t, a n i a p e e le lls c d p e ra o a a e l f o r
J f .: J le » t» l « e r t l e th a ţ n ] a i t . X l d t e i t e l t e D e e te r S e l e c t t h a t « a c o u ld
p r e f e r t e k i a ţ th a p r o ja e t e l t h l a th e D e p a rta e a t e f T n u p a r t f o r th e t l a e
b e le a u n t 11 c e k e v e o b tn le a d e u f f l d e a t l a f e r n a t l o a t e f t n l t o c o a p le ta
e n a « n a a » e t e f t k o * o l u e e f tfc e w o rk .
X t l a t h e r o f o r e r e o e o a e a d e d t h a t e K lO JtC T b a e a t w p « l t h l a
I h a f n a t e o r k e f t h i a C t e t l e a t e e t u d y t h l a p r e b l e n e a d t h a t t h a w o rk b a
c a r r lc d e a e f a r t t j n o l e a l e u a t l l aoah t l a e e a e a f f i e l a a t t e a ţ l b i e j c a i l t i ,
e a a b o e c a a t o v a r r e a t * o r e ad o f l a l t l v e e e t l o n . C o a t e f t h e p ro g ra m , l a l t a
l a l t l e l a t e c o a e r e e z p o c t e d ’t o b a l e e a t h a a o f c w h u a d r e d d o n a r e e a d o a n
Ve e a r r l c d b y v a r E a d le s t a a i k r d a l o b a p p r o p r l a t l e a . y
A tta c k e d b e r e t e l e e 4 r a f t e f t e r a a e f r e r e r e a e e t o r e u e h e
p ro je o t l f e u th c r lte d , w lU e a a b le « a t o p re o e e d « l t h t h l e r e a e a re h
« e r k « d t h l a e u r ew a e r g a a l t a t l o e *
t l %+{<?
— 91 —
W a s h in g t o n in s t it u t e o f T ech n o lo g y
•« U H M itM lC * » • tO IK C II
M r . William Steinroan
15043 Rosalita Drive
La Mirada, California 90638
— 92 —
Mr. W i l l i a m Stoinman
November^î, 1983 w Ps'ge 2
— 93 —
o părere, în lum ina unui pasaj esenţial extras din scrisoarea
cu pricina:
„...în ceea ce priveşte propria-m i experienţă cu privire
la farfuriile zburătoare recuperate, n-aveam nici o legătură
cu persoanele im plicate în recuperarea acestora şi nu
cunosc date despre descoperirile făcute.”
„...în ceea ce priveşte lista de persoane im plicate în
acest caz, tot ce vă pot spune este că John Von N eum an a
fost im plicat într-o oarecare măsură. La fel şi doctorul
Vannevar Bush. Cred că şi doctorul Robert Oppenheimer...
... îm i am intesc interviul dat doctorul Brenner, de la
am basada Canadei. Cred că răspunsurile pe care i le-am
dat sunt cele despre care vorbiţi. Bineînţeles, la vrem ea
respectivă, eram mult mai fam iliarizat cu subiectul decât
acum...
... Din vrem ea aceea, îmi am intesc un singur lucru şi
anum e că anum ite materiale, considerate a fi din farfuriile
zburătoare accidentate, erau extrem de uşoare şi foarte
rezistente. Sunt sigur că laboratoarele noastre le-au ana
lizat cu cea mai mare atenţie.
... Au existat rapoarte care arătau că instrum entele sau
persoanele care pilotau aceste maşini aveau o greutate
foarte mică. Erau suficient de uşoare pentru a se sustrage
efectelor considerabile provocate de acceleraţia şi deCele-
raţia determ inate de sistem ul lor de propulsie. îm i am intesc
că în urm a discuţiilor avute cu diverse persoane, în biroul
meu, am avut sentimentul că aceşti „străini” erau constru
iţi aidom a unor insecte pe care le putem observa pe
Pământ; astfel, graţie unor greutăţi foarte mici, forţele de
inerţie inerente funcţionării acestor aparate trebuiau să fie
foarte slabe...
... Nu ştiu de ce a fost emis un ordin de clasificare atât
de înalt, nici de ce existenţa unor astfel de aparate a fost
întotdeauna dezm inţită...” •
Im portant de reţinut: John Von N eum an este unul din
„părinţii” inform aticii (îm preună cu englezul A lan Turing).
— 94 —
C ercetarea sa în m atem atică se axează pe punerea bazelor
teoriei cuantice, a teoriei operatorilor şi celei ergodice. De
asem enea, s-a ocupat şi de fizică: m ecanica fluidelor, tur
bulenţa şi interacţiunea undelor de şoc. A studiat şi biolo
gia. înainte de descoperirea structurii ADN-ului de către
doctorii Watson şi Crick în 1953, John Von N eum an
descoperă reproducerea viruşilor cu ARN, înainte ca
aceasta să fie descrisă experim ental. De aici până la a
■spune că a fost efectiv im plicat în studiul carcaselor de
OZN-uri pentru a-şi elabora propriile lucrări, mi se pare că
este un pas faţă de care am unele rezerve.
Pentru a încheia evocarea acestei mărturii ieşită din
comun, voi cita integral însem nările inginerului W.B.
Smith, din jurnalul său personal, consideraţii notate după
întrevederea sa cu doctorul Sarbacher da la am basada
Canadei la Washington, în noiem brie 1950. Am obţinut
fotocopiile jurnalului prin am abilitatea dom nului >A rthur
Bray: .. •’
W.B. Smith: Studiez suprim area efectelor câm pului
magnetic terestru în ideea utilizării ei ca sursă de energie şi
.cred că asta are o oarecare legătură cu farfuriile zburătoare.
R.J. Sarbacher: Ce doriţi să ştiţi exact?
W.B. Smith: Am citit cartea lui Frank Scully despre
farfuriile zburătoare şi m i-ar plăcea să ştiu dacă este ceva
adevărat în toată această poveste.
R.J. Sarbacher: în esenţă, întâm plările şi faptele citate
în această carte sunt adevărate.
W.B. Smith: Adică, farfuriile zburătoare există?
R.J. Sarbacher: Da, există.
W.B. Smith: Şi ele se deplasează pe baza principiilor
m agnetism ului, aşa cum sugerează Seully?
R.J. Sarbacher: N -am putut încă reproduce perfor
manţele lor.
W.B. Smith: Vin de pe o altă planetă?
R.J. Sarbacher: Tot ceea ce ştim, este că nu sunt de
origine terestră.
— 95 —
W.B. Smith: înţeleg de ce toată această afacere a far
furiilor a fost clasată.
R.J. Sarbacher: Da, a fost considerată de două ori mai
im portantă decât bom ba „H ”. De fapt, pentru guvernul
american, reprezintă la ora actuală subiectul secret cel mai
important.
W.B. Smith: Şi care ar fi motivul unei astfel de clasi
ficări?
R.J. Sarbacher: îm i pare rău, dar nu pot să vă spun.
W.B. Smith: Există vreun mijloc prin care aş putea
obţine şi alte inform aţii, în special pe acelea care ar core
spunde scopurilor cercetărilor noastre?
R.J. Sarbacher: Cred că aţi putea aranja ceva prin inter
mediul propriului dum neavoastră M inister al Apărării şi
sunt aproape sigur că vor fi semnate acorduri pentru
schimbul de inform aţii. Dacă doriţi să vă ajutăm într-o
oarecare măsură, am fi fericiţi să discutăm pe această temă,
dar, deocamdată, nu vă pot oferi nim ic mai mult.
Cred că este inutil să mai argum entăm valoarea aces
tor scrieri diferite. M em orandum ul scris de W.B. Smith
este un docum ent oficial. Scrisoarea doctorului Sarbacher,
redactată pe o hârtie cu antetul institutului - Washington
Institute o f Technology, poate fi considerată la fel de ofi
cială, chiar dacă este adresată unei persoane private.
Orice com entariu suplim entar ar fi inutil.
CAPITOLUL IV
DOVEZILE SECRETULUI
0 COINCIDENTĂ UIMITOARE
în ziua de 9 iulie 1947, la douăzeci şi patru de ore de
la anunţarea com unicatului de presa al locotenentului Haut
eu privire la prăbuşirea de la Roswell, generalul George F.
Schulgen, Şeful Serviciului de Informaţii din. U.S. Air
Force, l-a întâlnit, la cererea sa, pe unul dintre agenţii FBI
Acesta a raportat superiorilor săi această întâlnire, ceea ce
a determ inat redactarea unui m em orandum adresat lui
Edgar Hoover, directorul celebrei agenţii, din conţinutul
căruia am extras urm ătoarele elemente:
„...P otrivit generalului Schulgen, Serviciile de
Informaţii ale Armatei utilizează toţi cercetătorii pe care-i
au pentru a stabili dacă un fenomen asem ănător poate sau
nu fi produs în mod real. El a declarat că această cercetare
se conduce după ideea că aceste obiecte zburătoare pot fi
fenomene terestre, în perspectiva că ar putea fi corpuri
străine construite şi dirijate mecanic.
Generalul Schulgen i-a mai spus dom nului....(num ele
era şters, dar era vorba de domnul Reynolds), că toate
direcţiile (din USAF) au fost invitate să cerceteze în am ă
nunţime fiecare observaţie semnalată, înainte de a colecta
toate datele posibife care ar putea ajuta acest proiect de
cercetare...” (Aţi reţinut bine: proiect de cercetare).
— 97 —
Office Memorandum U N I T E D STATES G O V E R N M E N T
»«*. T/10/W-J
7
s u ijtc ii TLT i i s n s a
> V ^
A t r e ţu e a t c f I r l f e d l e r C e c * ra l G e o rft f . S e t a l f e a , C h le f o f
tb * > r “ e b • * * * * 7 A t r C o rp » Z a t e n i g e t c e , •.!»
5 p * c l t i l A < e r . l J C ^ 2 S S S ^ » d le o x a a e d t i o t U v i c r £ j l * j c ^ J a t t e r v l l h b i s —
0 0 J u l r 9 , 1 9 4 7 . C t t * r A l S e t u l £(0 l o d l c a t c d to ^ S S U S S S i S k tJs* t t h t * l r c # r P «
l o : ta z e r. th e o t t l t \ * e t h a t e r e r y o f f o r t s u i t t e u n ie n a ic e p l a e r d e r to r u t d o * a
and a a c e r to la v i» tk * r o r a o t th e f ly lo * d la k e a r» a f a e t a a d , l f a s , to l a c r a
a l l o b o a t t h e a . A c c o r d l n * t o C « a » r o l S c f c u lf e o . t h » A i r C o rp » I a t c l l l ţ e s c a a-T»
u t l l l « l c c _ « n o f t h e l r e c U o t U t a I n e r d e r to a a c e r t a l a w b e th o r o r t a t v i d %
p b e o o a e a â ii c s u l d l a f a c t o e c u r . S a e u t e d t h a t t M a r e o f a r c h 1» b « l i * c o a l u a t e l
v l t b H m i S t t f M tK Z t t h » f i z i c * o b j e e t a o l * h t b a o c e l e e t l . i l p b e n o a e a o a a r A v l t h
t h » f t i t t t b a t th e y a l g b t b e • f o r e l f a b o i / a e d * a n l e a l i / d e r U e d a a d c o n t r o l l e i .
C e n e ra l S c h u lc e n a l» o I n d ic a t * ! to K r. t h a t a l l i t r C o r? »
l a a t a l l a t l e a e h n r » b » « o a l e r t e d to r u n w t oaefa r e p o r t e d e î e h t l a * t o o b t a l a a l l
p o ta lb l» d a ta to a e e l a t l a th l» ro e e a rc h p r o i e c t . Zn p a e e l & f . G e n e r a l S a * n » lj» a
e t e t e d t b a t a a A i r C o rp » p i l o t v a o b o l l e v e d t b a t b a a a v o a » o f t h e » e o b J e c U v * «
th o ro u ^ h lj ta ta r r o c a tc d ty C tn c m i S c h ilf to a o i a e U a t U t a , aa w » H a i a p a y -
c h s l e g l o t , a n d t h e p i l o t v a » o d a a a A t l t » l a b l » c l a i a t h a t ho e a * a f l y l a c * l « k .
G e a srU S c h u lg ta a d v la e d K r, t b n t th o p o c » l b l l l t y e x i« ts t b a t
t h * f l r a t r e p o r t e d e l f h t l a g a o f t b o a o - c o l l e d f l y l n c A la k a v a r » f a l l a c l o u a a a i
p r o e r p te d b y Io d I r l d u n i * * e e k l e c p e r a o n a l p u b l i c i t y , o r v a r a r e r o r t e i f o r p o l i t l e a l
r e e s o o a . P.» a l a t e i t h a t l f t h l a v a a t o , l u b u q u i t * . a l f h t l L £ t c l ( t : b a t h « r t r d t
o f a sa»» k y a te r la . S» p o l c t e d o u t t h a t th » th o u g h t « z l o t » t t a t t h o f l r s t r e p o r t ? !
■ I f f c t l a d t a l g h t h a r » b o o a b y l a d l v l d u a l » o f C o a a a a l e t a y a p a t h l o o v l e h tb » r l e w t o
c a u * l o g h y a t a r l a a n d f o a r o f a a o c r o t E u e a ta o v e a p o a .
G e n e ra l S c h a lg e a I n d ic a te * to K r . G s S i * t h a t he l a d e a l r o a e o f
h e r i n g a l l th » a n g le e c o v e re d l a t h l » « a l t o r . He a t a t e d t h a t r e p o r t » o f fclc
a c l e a t l a t * a a d f l a d l a ţ a o f t h e v a r i a u * A i r C o rp * l c a t a U a t l o a a v i l i b » a e a l l a b l o
l a h l» O f f i c e . Se e d v U o d t h a t t o c o s p l e t e t h e p l c t u r e h o d e i l r o l th o a e a l e t a a c »
> f t h a F e d e r a l B u r e a o o f Z n v o s t l < * t l o a l a l o c a t i n j a a d q v c s i l o a U f th e I n i U U u n i *
who f i r e t e l f b t e d t h o a e - c a l l e d f l y l o i d l c k » l a o r d e r t ? a & c e r t a l a v h e t b e r o r a c t
t b e y a r e i l a c c r e l a t h e i r « t a t e e c a t » t h a t t h e y » a v t t s a e d l* » :« , « r v u t h o r t h o l r
• t a tc a a a te v ar» p ra a p te d b y d o t r a fo r p u b lle lty o r p s l l t l c a l ro a so c a . ■
C e o e r o l S c b u l ( e a o a t u r e d K r . £ ^ 3 i * 3 tJ'* t l - 4fC v e r D e p a r t x e a t o r N tr jr
S e p a r t a e o t r e t* > « rc b p r o j c c t a p r e s e c t l y b e l r . f e o a d u e te d w h lc b c m l d i n » p y v i r b e
t l e d u p w i t h t b c f l y l s c d l a k » . .G e n e r a l S c h u lg e n I n l l c a t a l t c V ~ . f , ' "V - 1 t L a t
l f t b a B a r e a u v o u l d c o o p e r a t e w l t h h t s 1» t h l * o a t t e r , h* v * a l d o f ie r a l l t h o
f a c i l i t l e * o f Iii* o f f l c e a a t o r e a u l t a o b ta l.* ,e d l e t h e e f f o r t t o ! d c r . t l f > a a d
r u a oow » t h l * n a t t e r . ,
' •^
K r. fe a d v l a « d c « n e r a l S e h u l t o a t f u . ^ h U r e f e r i t w c v lc b r ^ s r i »
k eo w n t : t h « i r i r n u a a d 'a n aae*>‘a r an d * a v a l l a b l e t c h i a r * a i o n ne y 3 » a l b l » ;
— 98 —
în cele din urmă, generalul Schulgen a solicitat cola
borarea FBI-ului, pentru ca agenţii FBI să fie trim işi să
facă anchete pe teren şi să-i interogheze pe martorii apari
ţiilor semnalate.
Astfel, a doua zi după ce fragm entele aparatului aerian
necunoscut găsite la Rosw ell au fost trim ise la cartierul
general al ATIC, la W right Field, Dayton, Ohio, U.S. A ir
Force a lăsat brusc im presia că a început să se intereseze
mai atent de mărturiile cu privire la discurile zburătoare,
cel puţin aparent, m ăcar de ochii unei agenţii de stat. Dar,
în aceste condiţii, realitatea a fost cu totul alta. în cele din
urmă, s-a dovedit că A rm ata A eriana A m ericană s-a folosit
de FB I pentru a banaliza şi ridiculiza p răb u şirile
pretinselor „farfurii zburătoare”. în plus, dosarele FBI-ului
din această perioadă conţin num eroase m em orandum uri
ale agenţilor FBI, făcând caz de incidentele care s-au
dovedit a nu fi decât glum e proaste, toate legate de falsele
prăbuşiri.
R eacţia directorului FB I s-a m aterializat printr-o
scrisoare adresată Pentagonului, datată 17 septem brie
1947:
„...FBI, la cererea serviciilor dum neavoastră, a dat o
m ână de ajutor la întocm irea unor rapoarte detaliate cu
privire la discurile zburătoare. M i-au atras atenţia infor
maţiile răspândite de A ir Force cu privire la această
afacere. Am fost avizat că aceste inform aţii indică faptul că
A ir Force s-ar fi ocupat de interogarea m artorilor care au
văzut discurile, în vrem e ce FBI ar fi făcut investigaţii cu
privire la discurile recuperate de la sol, scopul fiind
liniştirea agenţilor Armatei A eriene alertaţi de m ultipli
carea acestor incidente care, pentru cea mai m are parte din
tre ei, se raportau la capace de tom beroane, capace de W.C.
sau alte chestii de acelaşi soi (sic!). Dată fiind aparenta
lipsă de înţelegere de care dă dovadă A ir Force faţă de FBI
în acest domeniu, nu mi se pare util de a mai lăsa perso
nalul agenţiei noastre şă piardă un tim p atât de preţios cu
— 99 —
acest subiect. Avizez personalul FBI să înceteze toate aces
te investigaţii cu privire la observările de discuri zbură
toare şi dau instrucţiuni agenţilor în cauză de a ne transm ite
toate doleanţele pe care le vor form ula reprezentanţii A ir
Force în domeniile respective”
De notat că falsificări grosolane de prăbuşiri de discuri
au intervenit după incidentul de la Roswell. înainte nu a
existat nici un fals. Deci, intenţia Armatei Aeriene am eri
cane este foarte clară. Doreau efectiv să ridiculizeze şi, prin
urmare, să banalizeze nu numai observările de OZN-uri în
general, dar mai ales cazul de prăbuşire produs la Roswell.
Un caz care a avut un ecou larg în presă, m otiv pentru care
USAF trebuia să ia măsuri pentru a dim inua sau chiar
întrerupe impactul considerabil al ştirii de senzaţie, făcut
, asupra publicului, probabil prea puţin convins de explica
ţiile generalului Ramey. Chiar şi în Europa, caztil Roswell
a fost prezentat în ziarele din m arile capitale, mai ales în
L ’Aurore şi Le Parisien, num erele din 9 iulie 1947, dar ver
siunile publicate în aceste organe de presă erau mai
degrabă deformate.
A ceastă însuşire anorm ală de falsificări grosolane
(vreo zece numai într-o lună), intervenind im ediat după
prăbuşirea de la Roswell, nu poate fi atribuită decât unui
singur vinovat. „Cine a fost interesat să com ită crim a?” se
întreabă poliţiştii când încep o anchetă. în acest caz,
răspunsul este simplu; U.S. A ir Force (deci, puterea).
Toate aceste mistificări au fost com ise, la m om ente dis
tincte, în diverse zone, astfel încât să fie cuprins un sector
larg al populaţiei. De fiecare dată, FBI a fost chem at pen
tru a strânge jalnicele creaţii artificiale, confecţionate în
grabă, din tablă şi sârmă. Se poate pune şi întrebarea pen
tru ce alt m otiv decât cel invocat mai sus, au fost deranjaţi
agenţii FBI pentru a veni să recupereze acest soi de „arti
cole de fierărie”? Deci, a existat intenţia la început, din
partea oam enilor din U.S. A ir Force, de a utiliza serviciile
— 100 —
celebrei agenţii în scopuri de intoxicare. Este versiunea cea
mai probabilă.
Pentru am atorii de anecdote, dar şi pentru cei ce iubesc
inform aţiile exacte, aş spune că scrisoarea directorului
FBI, adresată Pentagonului, însem na sfârşitul cooperării
agenţilor FBI. Ea a fost determ inată de o scrisoare a
ofiţerului adjunct al şefului direcţiei de inform aţii din U.S.
Air Force, adresată com andanţilor-şefi ai celor şase regiu
ni aeriene ale Statelor Unite. în această epistolă, el confir
ma term enii utilizaţi de H oover în scrisoarea sa, cu privire
la m otivele pentru care FBI a fost angajat în anchetele
asupra discurilor zburătoare. în plus, term inologia utilizată
de şeful FBI pentru a desemna tipul de obiecte găsite de
‘agenţii săi, era aceeaşi, până la virgulă, cu cea a ofiţerului
din U.S. A ir Force. Ceea ce arată că a obţinut o copie a
scrisorii, probabil cu ajutorul agenţilor săi „infiltraţi” în
sânul serviciilor de informaţii ale Forţelor A eriene am eri
cane...
Oricum, această m anevră a U.S. A ir Force a fost mai
ales eficace, deoarece nu numai cazul Roswell a fost dat
uitării, dar toate poveştile cu pretinse prăbuşiri de OZN-uri
care s-au ivit ulterior au fost întâm pinate de zâm betele
batjocoritoare şi dispreţuitoare ale ziariştilor, dar şi ale
cercetătorilor particulari, chiar a unora dintre cei mai
devotaţi cauzei. A ceastă formă de respingere a durat trei
zeci de ani.
Să revenim acum asupra term enilor cuprinşi în m em o
randum ul referito r la generalul Schulgen citat mai
devreme. Unii dintre ei prezintă o încărcătură inform aţio
nală de excepţie, m otiv pentru care i-am ales, în ideea de a
atrage cititorului atenţia asupra lor. Mai întâi, faptul că toţi
oamenii de ştiinţă ai Serviciilor de Informaţii din USAF au
fost angrenaţi într-un proiect de cercetare, reprezintă argu
mentul cel mai important care dovedeşte că o dată cu
prăbuşirea de la Roswell, secretul a fost instaurat. Adică,
începând cu 7 iulie 1947 şi nu cu sfârşitul lunii iulie 1947,
— 101 —
aşa cum afirm ă Ruppelt. într-adevăr, dacă ne aducem
am inte că prim ul proiect oficial (cunoscut presei) a fost
Project Sign, care a fost activat pe 22 ianuarie 1948, atun
ci, care ar putea fi acest proiect de cercetare „underground”
pe care generalul Schulgen îl sem nala FBI-ului? D upă păr
erea mea, răspunsul vine de la sine. Era vorba de grupuri
secrete de oam eni de ştiinţă, din care făcea parte şi cel al
doctorului Vannevar Bush, şeful O.S.R.D., evocat de
inginerul canadian W ilbur B. Smith şi doctorul Robert I.
Sarbacher în capitolul precedent.
De notat şi folosirea urm ătorilor termeni evocatori:
„obiecte zburătoare” şi „corpuri străine”. Venind din partea
unui ofiţer superior, din cadrul serviciului de informaţii, un
asem enea vocabular este în mod deosebit relevant pentru
m aniera în care era perceput fenomenul în mediile militare
„bine inform ate”, şi mai ales atât de devreme, încă de la
prim ele observări. Cu toate că generalul Schulgen, în alte
fraze care îi sunt atribuite, dar care nu au fost relatate aici,
a lăsat să se întrevadă o oarecare am biguitate cu privire la
această percepţie din rândurile propriilor servicii, o asem e
nea term inologie n-ar fi fost niciodată utilizată, dacă U. S.
Air Force n-ar fi avut nici o inform aţie edificatoare cu
privire la adevărata natură a „discurilor zburătoare” şi la
posibila lor existenţă materială. A cest lucru, adăugat la
ceea ce s-a dem onstrat înainte, dovedeşte indirect că U.S.
A ir Force avea o idee clară despre mister.*
Pe de altă parte, faptul că „toate direcţiile” Armatei
Aeriene au fost solicitate pentru obţinerea unor rapoarte de
observări cât mai detaliate cu putinţă este un alt indiciu
im
mai scurt, între cincisprezece şi treizeci de zile. Mai
departe, se vorbeşte de luni. Or, exact la cincisprezece zile
de la observarea din 24 iunie 1947 a lui K enneth A m old,
au fost descoperite resturile obiectului prăbuşit la Roswell,
ceea ce înseam nă exact două săptămâni.
Există o probabilitate redusă ca Ruppelt să fi ştiut data
exactă a instaurării proiectului „underground”, dar el l-a
situat totuşi, în iulie 1947, deoarece, potrivit spuselor sale,
„secretul cel mai m are” a fost impus la sfârşitul lunii iulie.
După părerea mea, totul se înlănţuie prefect.
De altfel, Ruppelt „s-a trădat”, dacă mi se perm ite să
spun astfel, scriind ceva mai departe:
„...La sfârşitul anului 1947, Proiectul Sign a depăşit
faza iniţială de panică generală şi a început să activeze
calm şi m etodic...” (pagina 43)
Este o greşeală. A m raportul oficial al proiectului Sign
în arhivele personale. Acel raport redactat de generaţia a
doua de experţi care i-a urm at celei care a întocm it
faim oasa „Estim are a situaţiei”. R aportul a fost declanşat
pe 11 octom brie 1961, în conform itate cu directivele care
stipulau o declasificare totală la doisprezece ani de la
m om entul redactării. Conform acestui raport, Proiectul
Sign a fost lansat pe 22 ianuarie 1948 cu numărul de cod
XS-304, ceea ce indică următorul lucru: fie R uppelt se
înşeală, fie cenzura a făcut o gafă m odificând form ula de
redactare a proiectului.
Oricum, aceasta reprezintă o dovadă în plus că a exis
tat un proiect secret, impus încă de incidentul Roswell,
ceea ce este absolut normal, ţinându-se seam a de situaţia
creată printr-un evenim ent major. Cititorul va rem arca uti
lizarea term enilor „obiecte de^acest tip”, cu referire la sin
tagm a „farfurii zburătoare”. încă o dovadă suplim entară
dem onstrând că, la nivelul cel mai înalt al ierarhiei, U.S.
Air Force ştia m ăcar cu ce avea de-a face, în lipsa faptului
că nu ştia încă exact cu cine...
— 1 0 4 —
I '
— 105 —
cu privire la apariţiile sem nalate de-a lungul coastei de est
a Statelor Unite. Vorbeam cam de vreo două ore şi când
eram pe punctul de a pleca m -a reţinut ca să-mi mai spună
un ultim com entariu, m ai exact o precizare. D in
învăţăm intele pe care le-a tras d intr-un studiu al
rapoartelor despre OZN-uri obţinute de la cartierul general
al USAF şi din discuţiile cu colegii săi cu privire la acest
subiect, era ferm convins că ne aflăm pe un butoi cu pul
bere, de «farfurii zburătoare», gata să.facă explozie (sic!).
A adăugat şi urm ătoarele cuvinte şi îmi am intesc că-şi
puncta discursul sentenţios, bătând, din când în când, cu
pum nul în masă:
„în câteva zile, lucrurile vor lua am ploare şi veţi asista
la derularea punctului culm inant în materie de observare a
OZN-urilor. Şi aceasta va avea loc la W ashington sau la
New York, mai degrabă la W ashington”, a prezis el...”
Cititorul se poate întreba pe ce elem ente precise se
baza acest cercetător când făcea o asem enea profeţie extra
ordinară, dacă se ia în calcul faptul că ea s-a îndeplinit...
Putem să punem pariu că i-au trecut prin- mână elem ente pe
care noi nu le vom vedea niciodată, docum ente cu privire
la existenţa materială a „fenom enului”, la care probabil că
Ruppelt n-a avut acces. Este foarte plauzibil că lucra pen
tru unul din grupurile ştiinţifice secrete care cercetau frag
mentele recuperate după prăbuşirea de la Roswell şi proba
bil asupra resturilor de OZN-uri recuperate cu alte ocazii.
UN TELESCOP CIUDAT
în ziua de 7 iulie 1947, agentul FBI din postul de la
New Haven, Connecticut, a trim is direcţiei căreia îi era
subordonat, un m em orandum în care făcea o dare de seamă
cu privire la convenţia avută cu un cercetător de prim ă
mână care lucrase în timpul războiului la M assachusetts
Institute o f Technology, Cam bridge, M assachusetts, orga
— 1 0 6 —
nism care a fost implicat în Proiectul M anhattan (Prim a
bom bă atom ică „A ”).
Cercetătorul i-a spus ce credea el despre discurile
' zburătoare şi i-a m ărturisit că aceste obiecte puteau fi
, maşini controlate prin radio, purtând bom be atom ice sau
arm e bacteriologice, plasate pe orbită circum terestră. I-a
mai spus că a aflat recent, de la un prieten, proprietarul
unei societăţi, că laboratoarele întreprinderii sale lucrau
pentru punerea la punct a unui telescop special conceput
pentru a depista în stratosferă bom bele atom ice orbitale.
Iată, deci, încă o dovadă de mare im portanţă, care arată
că interesul autorităţilor am ericane pentru unul sau mai
m ulţi „sateliţi” îşi are începuturile cu m ult înainte de
prăbuşirea de la Roswell, probabil, chiar înainte de obser
vaţia lui A m old, din 24 iunie 1947. A cest interes era sufi
cient de ridicat pentru a determ ina construirea unui tele
scop special, care nu era destinat observării corpurilor
celeste naturale. N oţiunea de „bom be orbitale” (sovietice)
a f o s t. probabil oferită drept explicaţie cercetătorilor
însărcinaţi să realizeze acest instrum ent, cu scopul de a-1
justifica, ceea ce nu trebuie să surprindă peste m ăsură pe
nim eni, #mai ales într-un mediu unde gândirea raţională
preleva în faţa opţiunilor mai angajate politie, şi asta, cel
puţin înainte de iulie 1947. După cum se vede, im aginea
şatelitului preşedintelui Truman începea să prindă contur.
Trebuie notat şi faptul că maiorul Keyhoe a aflat, încă
din 1953, că în cadrul unor experienţe făcute pe o nouă
instalaţie radar cu bătaie lungă, specialiştii din U.S. A ir
Force au avut surpriza să repereze un obiect gigantic, care
se deplasa de-a lungul unei orbite vecine cu ecuatorul.
Viteza calculată a fost aproxim ată la 28.000 km/oră.
Verificările care au urmat au confirm at prim ele constatări.
D upă puţin timp, un al doilea obiect, la fel de gigantic, s-a
apropiat de Pământ. A fost urmărit de operatorii radar din
USAF. Obiectul s-a aşezat pe orbită la o altitudine de 600
km.
— 107 —
Keyhoe sem nalează şi în cea de-a doua sa carte, publi
cată în 1954, cazul unui astronom de la observatorul
marinei, din Washington, care, timp de două nopţi conse
cutive, a reperat un obiect neidentificat, aflat la o distanţă
foarte mare. Cu toate că a declarat mai târziu că ar fi putut
fi vorba de un asteroid de dim ensiuni foarte mari, unul din
tre cam arazii săi i-a spus redactorului-şef al unei publicaţii
ştiinţifice, cu câtva timp înainte de declaraţia astronom ului
din W ashington, că eventualitatea unei nave spaţiale nu
poate fi exclusă în totalitate. Keyhoe adaugă în aceeaşi
carte că, în multe alte îm prejurări, astronom n au observat
obiecte m isterioase deplasându-se pe Lună. In plus, el a
obţinut din două surse, considerate a fi dem ne de
încredere, garanţia că observatorul din Pajomar, la fel ca
multe alte observatoare celebre, a rem arcat şi a fotografiat
aparate necunoscute, dirijate, deplasându-se în vecinătatea
Pământului. Aceste apariţii au fost ţinute ascunse, la cere
rea U.S. A ir Force.
Keyhoe nu m enţionează nici un nume, nici o dată cu
privire la această întâmplare, dar, foarte curios, se arată
mult mai exact, într-un alt capitol al aceleiaşi cărţi. Este
vorba de doctorul William M arkowitz, autorul princi
palelor observări. Ele se plasează în februarie 1951, iar
cronicarul ştiinţific al ziarului local The Star, Thom as R.
Henry, după ce s-a întâlnit cu doctorul M arkow itz şi cu alţi
astronom i ai observatorului m arinei, va dezvălui a doua zi
această descoperire, într-un articol în care eventualitatea
unei nave spaţiale, deşi foarte puţin probabilă, nu este
exclusă în totalitate. Ceva mai târziu, doctorul M arkow itz
avea să declare că obiectul pe care l-a observat era „un
asteroid de un tip nem aiîntâlnit, având o orbită unică”
(sic!). Astfel, se poate pune pariu că astronom ul a fost
„solicitat” de către U.S. A ir Force sau U.S. Navy.
Tot potrivit lui K eyhoe, înalţii responsabili din
M inisterul A părării au lansat de urgenţă un proiect destinat
— 108 —
detectării sateliţilor, având punctul de com andă la baza
W hite Sands, N ew M exico.*
Expertul ştiinţific îm puternicit să conducă programul
de cercetare era doctorul Clyde Tombaugh, astronom ul
care a descoperit planeta Pluto, dar, în acelaşi timp, şi sin
gurul astronom care a recunoscut că a văzut un OZN.
Oficial, Pentagonul a făcut cunoscut făptui că era
vorba de studierea unor „m ini-Luni” care ar fi fost plasate
pe orbita din jurul Terrei. Totuşi, faptul că acest grup de
cercetare a fost pus sub controlul celor de la Research and
Developement Board National M ilitary Establishment,
înlătură ideea unei cercetări ştiinţifice tradiţionale. Aşa
cum Keyhoe însuşi o afirmă, explicaţia cu studierea unor
„m ini-Luni” era absurdă. Să vină din spaţiu un num ăr mare
de asteroizi care să poată toţi, fără nici un control, să aibă
aceeaşi direcţie fixă, plasându-se pe orbita terestră, este de
neconceput!
D upă cum a constatat şi cititorul, toate aceste elemente
adăugate unul peste celălalt, dau o greutate considerabilă
versiunii existenţei unei „staţii orbitale” necunoscute, care
fusese proiectată încă din 1947, dacă ar fi să credem
însem narea preşedintelui Trum an din jurnalul personal.
| *Deşi nu exista nici un proiect în curs, cel puţin oficial, acest ele-
. ment demonstrează foarte bine conturarea şi consolidarea ideii unui
| program secret, evocat în capitolul precedent, apropo de satelitul
preşedintelui Truman.
— 109 —
obiectul unui docum ent com pus din mai m ulte pagini, care
a fost trim is FBI-ului de câtre A rm ata A eriană A m ericană
(probabil, din greşeală, de către un subaltern neavertizat.)
Printre elementele din această analiză, se afla o pagină în
care autorul (anonim ) şi-a scris toate concluziile personale,
dintre care, cele mai im portante vor fi regăsite în m em o
randum ul generalului N athan F. Twining, despre care voi
vorbi curând. Scurta sinteză a situaţiei era redactată astfel:
„a) A cest val de «farfurii zburătoare» nu este deloc
im aginar şi nici nu poate fi asociat cu un fenomen natural.
Ceva ne survolează.
b) A bsenţa anchetelor la nivel înalt (de fapt: absenţa
unei solicitări de a dem ara o anchetă, care trebuia să vină
din partea ofiţerilor de rang înalt), com parată cu anchetele
rapide care ar fi trebuit să facă la început ohiectul cererilor
de anchetă de la un nivel mai înalt, şi mai ales pentru
evenim ente mai vechi, dă şi mai m ultă consistenţă posibi
lităţii că era vorba de o afacere internă, care în m od nece
sar era cunoscută de Pentagon etc...
c) Totuşi, se pot distinge num eroase trăsături cu privire
la prezentarea fizică a acestor obiecte:
1) Suprafaţa lor este metalică; cel puţin învelişul exte
rior al acestor obiecte este metalic.
2) Când se rem arcă o dâră reziduală, aceasta este uşor
colorată, asem ănătoare unui fum de culoare brun-albastră,
ca un gaz de reacţie la rachete. Spre deosebire de o rachetă
cu carburant solid, o observaţie indică faptul că s-a putut
am esteca un carburant (lichid), dem onstrând, în acest caz,
utilizarea unui oarecare tip de păcură.
3) Cu privire la formă, toate observările vorbesc de un
obiect circular, chiar eliptic, cu baza plată, uşor bom bat
deasupra. D im ensiunea este asem ănătoare cu cea a unui
aparat C-54 sau a unui „Constellation”.
4) Câteva rapoarte m enţionează două excrescenţe
aşezate în spate, sim etrice faţă de axa direcţiei de zbor.
— 110 —
5) Au fost sem nalate şi câteva formaţiuni de obiecte,
I com puse din trei până la nouă aparate, deplasându-se ordo-
f nat, cu viteze aproxim ate la 300 de noduri.
6) Discurile executau mişcări oscilatorii laterale în
| timpul zborului orizontal, ca şi cum s-ar fi „legănat” .
De notat faptul că agentul şi-a redactat concluziile fără
să ştie, în m od sigur, nim ic despre incidentul de la Roswell,
care nu figura pe lista celor optsprezece cazuri detaliate, pe
baza cărora îşi fundam entase „m ini-studiul”. în plus, chiar
se gândea (ca m ulţi alţii din vrem ea aceea) la prototipul
unui nou aparat aerian am erican, testat în cel mai mare
secret, şi care s-ar fi aflat la originea tuturor observaţiilor
înregistrate.
Documentul rămâne interesat prin faptul că agentul
facea parte dintr-o direcţie de informaţii din U.S. A ir Force
i; şi că a semnalat, încă de la jum ătatea lunii iulie 1947, o
îi lipsă clară de atenţie şi interes din partea autorităţilor pen-
v tru a obţine rapoarte bine întocmite şi susţinute despre inci
dentele considerate a fi serioase. N-a fost singurul care şi-a
dat seam a de această situatie » neverosim ilă,7 constând în
apariţia unor nave aeriene, de natură şi origine necunos
cute, care brăzdau în libertate cerul Statelor Unite, fără ca
responsabilii spaţiului aerian al ţării să pară preocupaţi de
strângerea unui num ăr maxim de informaţii despre ceea ce
' se petrecea. Ca şi când, la Pentagon, intruşii fuseseră deja
I; identificaţi.
e . Cititorul a rem arcat cu siguranţă faptul că toate fele-
| m entele expuse pentru stabilirea acestor concluzii, înlătură
| definitiv ideea unui fenomen subiectiv, care ar ţine de vreo
psihoză colectivă. D ar câte persoane, dintre acelea atrase
de socio-psihologie, cunosc acest docum ent? Şi câte dintre
acestea îşi dau silinţa să studieze în profunzim e această
| perioadă-cheie? Nici una, sunt convins !
— in —
CONFIRMAREA EXISTENTEI UNEI
NEPASĂRI APARENTfe
în jurul datei de 19 august (sau aproxim ativ trei săp
tămâni mai târziu), straniul com portam ent al ofiţerilor de
rang înalt semnalat în paragraful ,,b)” al analizei evocate
mai sus, este confirm at şi de un m em orandum al FBI-ului,
în care este vorba de o întâlnire dintre agentul special
S.W. Reynolds şi locotenent-colonelul G arrett, de la
direcţia de informaţii din U.S. A ir Force. în cadrul dis
cuţiei dintre cei doi, când Reynolds a afirm at posibilitatea
ca discurile zburătoare să fie aparate experim entale am eri
cane, locotenent-colonelul Garrett a aprobat în totalitate,
folosindu-se de argum entele următoare:
„...Când discurile zburătoare au fost observate în
Suedia, «persoane cu vază» din M inisterul de Război au
exercitat o presiune fantastică asupra serviciilor de infor
maţii ale Armatei Aeriene, pentru a dem ara o serie de
investigaţii şi pentru a strânge cât mai multe informaţii
servind 1a identificarea acestor obiecte zburătoare. Or,
acea&tă atitudine este total opusă celei manifestate de ace
leaşi „persoane cu vază” care au rămas impasibile şi au
arătat o indiferenţă nem aiîntâlnită când observaţii
asem ănătoare au fost înregistrate pe teritoriul naţional.
Concluzia locotenent-colonelului G arrett este că în cer
curile înalte se ştiau destule despre aceste obiecte, astfel
încât subiectul în sine nu mai im presiona pe nimeni p e s te ,
măsură. în plus, m ajoritatea observaţiilor au fost făcute de
personalul Armatei Aeriene, cei mai m ulţi dintre ei fiind
cotaţi drept observatori antrenaţi, mai ales piloţii, adică
numai persoane considerate a fi.fo arte serioase. A cest
lucru impune urm ătoarea concluzie: au existat obiecte
observate, dar cineva din guvern ştia foarte bine despre ce
era vorba” .
— 112 —
Cititorul îşi am inteşte cu siguranţă că generalul George
F. Schulgen i-a dat asigurări ferme aceluiaşi agent S.W.
Reynolds, mai întâi verbal, pe 24 iulie, apoi în scris, pe 5
septem brie, că nu exista nici un proiect secret în cadrul
celor trei armate, cu privire la un aparat aerian ce ar putea
fi asociat cu „discurile zburătoare”. Cu riscul de a mă repe
ta, aş spune că m ilitarii nu aveau nici un m otiv să mintă o
agenţie atât de prestigioasă ca FBI-ul.
în plus, din punct de vedere istoric, o asemenea expli
caţie este categoric exclusă, dacă se ia în considerare că, o
dată cu observarea O ZN -urilor deasupra tuturor ţărilor din
lume, nu a fost înregistrată nici o consecinţă tehnologică
revoluţionară, ţinându-se cont numai de perform anţele
extraordinare rem arcate la aceste aparate.
De altfel, este interesant de notat, în aceste condiţii,
lipsa uluitoare de discernăm ânt dovedită de agentul
Reynolds (şi aparent, de locotenent-colonelul Garrett),
care face supoziţii cu privire la existenţa unor aparate
am ericane secrete în curs de experimentare. Iar, dacă dis
curile zburătoare observate în Suedia Interesau foarte tare
autorităţile am ericane (în 1946), asta înseam nă că aveau
certitudinea că nu era vorba de vreun prototip de maşină
am ericană testat în secret. Se obişnuieşte şi chiar este o
regulă să-ţi experim entezi propriile invenţii la tine acasă.
Şi este tradiţional pentru toate armatele din lume să nu
caute să se informeze asupra propriilor arm e secrete, m ăcar
pentru a nu fi trataţi drept imbecili.
A titudinea de falsă indiferenţă era destinată amăgirii
unor persoane „neinstruite”, inclusiv a agenţilor FBI. în tot
acest timp, note intitulate „necesitate de inform are cu
privire la farfuriile zburătoare”, clasate la rubrica „secret”
şi chiar „top-secret”, erau difuzate în cadrul celor mai
im portante unităţi din U.S. A ir Fofce şi chiar a altor cor
puri de armată. Şi nu sunt generalii Twining şi Cabell cei
care ar fi putut să constate acest mod de a vedea lucrurile,
dacă ar fi să judecăm după însem nările lor, care vor fi evo
cate în cele ce urmează.
NECESITATE DE INFORMARE ÎN
U.S. AIR FORCE
*
— 114 —
*
. N H P -7 * O '^ .n
•■ A o o u A m a s
AIR MATWia COMMAND
SVBJtCTi D C ( ţ i a l a n C d D c« n lu | T l j l a i U s e r 1
inţ iir'FflorCM
f c i b J j y t a i 2 5 , 9 . C. «
i R O r i O l i l r l | . O c s n l Caoxfa 8 e k l | U
I C /iS -S
1. i s r* 9 i * i U d by a c / a s - 3 t t e r * l a p t s s a t s d b t l o r t h t f t r i U s r t d
op laicQ « f t l l s C o m o d c o M c r n ia i Ifar s o < u U s d *71jl& 2 d a c a " » f t i a
o p la lr a i a l u s d e e l a U n c f s t i c c r e p o r t d a la f t n l a b s d b y A C /15-8 a d
p r e lla im r y p s n e a s s l o f M and i i i m f l la b o r a t o r ? , f c g ln e e r -
l&C t t r l x l a a T - J . Thla cp ln lo a « ■ arrlT ed s t I t a c o n f a n o c t U t * M o
p e r a o m tl f j x * t b e A ir X airtltate o f T ccb n olo^ r, I n t o l U g e r r e T - î , O ffic e ,
C h lef o f C a c io * * r i£ f X U rlaloa, and th « l i r e r a f t , Ttrnnr f i a o t and fr c p a lle r
la o o r a to r la a o f B n c la e e r la f IU tIsI oo î - J .
î. Xt l a t b e c p in lc c t î u t j
a. T b e p h e n a —n o a r a p o r t* d l a a o e e tfe la f m l and B o t r l i l w r y
a r fic tltio a a . *’ ...........
— 115 —
c« tfcara l a a p caaib d llty t l u t m m mt tba l& d d anta m j ba
o anaa4 by » t « n l fb n o M M , 11U u aataora.
( 1) l U U l l i e ir U<h'. r a T U c tlr j n r f a a a .
Sfw-r ts>?5îa
OCCf.Pî
ftaa ia L tr f r CO, A*C, V i a 00, U T , l u h . D. C. avbj *A1C Oploioa C«o-
oarrwlnţ •riy ia * XHoaa*.
b. 9«« c s o a ld tn U a n m a l ba | l * t s tba f e l l a i 1 a ( : -
— 116
(3) Th« p o a a U d lltj f t t l m m f a r * l |S M tlo i boa a ferm
o t p ro p u lsia : p o i i l U / m c I o t t r i d a k io o itiid * o f
n r d t i o Imovladco,
5« It la roooaaoodod thati
-f
*•»»«
V E W |T P
B aale t i r f r 0 0 , AM, ¥ F t o 0 0 , JULf, Vaoh. H.C. a ob j «AJC Oplzdoo C c».
o ornlug • f l y i a i Dlaec*
L lo u ta a o o t O w n l , V * 3 X
C o e e a n d if lg
— 117 —
lui III, generalul G eorge F. Sehulgen redactează o notă
adresată locotenent-colonelului G arrett, intitulată:
„N ecesitate de inform are asupra unui tip de aparat aerian
num it «farfurie zburătoare». A ceastă notă era însoţită de
un form ular schem atic, alcătuit din cinci pagini dactilo
grafiate, prezentând o enum erare detaliată a particula
rităţilor observate de m artorii care au văzut „farfurii zbură
toare”, dintre care m ulţi erau observatori com petenţi, chiar
ofiţeri de rang înalt din U.S. A ir Force.
U n paragraf evoca succint cercetările germ ane din tim
pul celui de-al doilea război m ondial privind un prototip al
unor noi aparate aeriene. Este vorba mai ales de proiectul
fraţilor W alter şi Riem ar H orten pentru construirea unei
m aşini „Parabola”, care ar fi putut fi folosit şi dezvoltat de
sovietici. A luzia la un astfel de proiect, care n-a fost nicio
dată concretizat, era probabil destinată să inducă în eroare
pe destinatarii acestui formular, cu scopul vădit de a-i inci
ta să se gândească la un aparat „m ade in Russia” şi să nu
mai fie dispuşi să-şi raporteze toate observaţiile. în plus, au
fost incluse şi urm ătoarele rânduri:
„...3) Elem ente de construcţie:
a) Tip de material: este din metâl feros, neferos sau un
alt m aterial nem etalic.
b) M aterial com pozit sau straturi de materiale diferite,
m etalice, foiţe de metal sau plastic şi probabil lemn de
balsa sau un material sim ilar”
O bservaţii foarte importante! în pagina nr. 3 a form u
larului, se poate citi această apreciere bogată în
învăţăm inte:
„...Cu toate că există şi posibilitatea ca acest aparat să
fie sovietic, totuşi, opinia pe care o au- anum ite persoane
este că acest obiect num it farfurie zburătoare poate să
reprezinte, de fapt, un aparat interplanetar de un anum e
tip” .
118 —
i Tare am fi vrut să ştim cine erau acele „anum ite per-
f soane” a căror părere era opusă opiniei-oficiale, care, de-
|< altfel, fusese dată şi publicităţii...
j|>' . Actualul docum ent a fost declasificat abia pe data de
|J 29 ianuarie 1985. Or, cititorul îşi am inteşte că maiorul
| Jesse M arcel, la fel şi fiul său, i-au spus lui W illiam M oore,
v în 1979 (m aiorul M arcel) şi în 1980 (fiul m aiorului) că
| anum ite fragm ente recuperate de la ferm a Brazel, în 1947,
;L în apropiere de Roswell, aveau caracteristicile lemnului de
I balsa, dar nu era vorba de acest material.
I? Formularul generalului Schulgen nu precizează nomi-
; nai nici un metal şi nici un alt material, cu excepţia lemnu-
j* lui de balsa. De ce, totuşi, această excepţie ieşită din
|; com un? De ce n-a fost pom enit mai degrabă un metal uşor
- ca alum iniul sau un aliaj cu aceleaşi particularităţi?
I Lem nul de balsa, deşi este utilizat ca materie prim ă pentru
| un num ăr redus de modele, nu este un elem ent care să fie
| inclus în construcţia aparatelor aeriene m ari care au fost
construite după cel de-al doilea război m ondial. Lem nul de
balsa nu era suficient de rezistent.
în consecinţă, nu există nici cea mai m ică şansă pentru
ca precizarea din nota generalului Schulgen să fi fost rezul-
I tatul unei coincidenţe. Dim potrivă, pe de-o parte ea vine în
| sprijinul afirm aţiilor maiorului M arcel, iar pe de altă parte,
| confirm ă prăbuşirea de la Roswell.
|. Ceea ce ne îndreptăţeşte să spunem că afirm aţiile ge-
ţ neralului Twining cu privire la absenţa unor fragm ente care
| să dovedească material existenţa „farfuriilor zburătoare”,
| sunt contracarate de această term inologie „nefericită” a
î generalului Schulgen, dar foarte benefică pentru noi.
A ceste docum ente au fost clasificate „secret”, iar
| p rin n o ta m en ţio n ată, g en eralu l S ch u lg en îi cerea
| locotenent-colonelului Garrett să difuzeze memorandu-
■ m ul-form ular în zece copii pe care era îm puternicit să la
| facă, atât la înaltul com andam ent al serviciilor de infor
maţii cât şi în cadrul propriului său serviciu. Se pune între
119 —
barea de ce nu a vrut să facă personal acest lucru (evident,
prin secretariatul.său)... Oare căuta „să se debaraseze de un
copil nou-născut” oarecum nedorit?
Această „necesitate de inform are” a fost cu siguranţă
provocată de prăbuşirea de la Roswell, când prim ele rezul
tate ale analizelor făcute asupra resturilor recuperate, de
către grupuri secrete de cercetători, au parvenit la cel mai
înalt nivel al ierarhiei din U.S. A ir Force.
în consecinţă, se poate crede că nota generalului C.P.
Cabell citată la nr. 10, care com unica „necesitatea perm a
nentă de inform are a Forţelor Aeriene, cu privire la
obiectele zburătoare neidentificate, inclusiv, pretinsele
«discuri zburătoare» (sic!), a fost şi ea determ inată de un
alt evenim ent de acelaşi tip, care va fi discutat imediat.
— 120 —
Acest text era adresat Pentagonului, „în atenţia direcţiei
pentru investigaţiile speciale”, serviciu aflat s u b Adirecta
autoritate a şefului statului-m ajor al U.S. A ir Force. în acest
caz, era vorba de o procedură neobişnuită. Efectiv, cititorul
îşi aminteşte că incidentul cu pricina se înscria de-a dreptul
în valul „sferelor luminoase verzi”, care a afectat practic
numai anum ite zone m ilitare im portante din zona de nord-
est a statului N ew M exico. D intr-un m otiv pe care nu-1
cunoaştem , aceste observaţii n-au fost com unicate
Proiectului Grudge, la W right-Patterson A.F.B., Dayton,
Ohio. Au fost centralizate la Kirtland A.F.B., aşa cum am
văzut într-un capitol precedent, com unicate doctorului
LaPaz, m eteorolog consultant în A rm ata A eriană şi apoi în
cadrul Proiectului Twinkle.
P entru ca întregul caz să fie subordonat direct
Pentagonului, unui organism care trebuia să fie O.S.I., era
nevoie de un grad de im portanţă cu totul şi cu totul
excepţional. Ţinându-se cont de term enii folosiţi în finalul
mesajului, se pare că se făcea referire la o a doua posibilă
prăbuşire.
Să rezum ăm conţinutul altor docum ente referitoare la
această afacere:
3 februarie 1949: Pentagonul dă alarm a la O.S.I., din
W right-Patterson A.F.B. M esajul din K irtland A.F.B. este
reperat integral, apoi se arată că această bază a prim it undă
verde de la cartierul general al U.S. A ir Force pentru a
conduce investigaţiile asupra incidentului şi să informeze
O.S.I. din W right-Patterson despre eventualele rezultate.
3 februarie 1949: Pentagonul a inform at O.S.I., di
Districtul al 17-lea, din Kirtland A.F.B,, că autorizează
acest organism să dem areze investigaţiile şi îi ordonă să
trim ită la cartierul general al A ir M ateriei Com m and dar şi
propriul cartier general, tot ce se obţinea din cercetările
întreprinse.
întrebare: la ce a servit „gaura” de patruzeci şi opt de
ore? Nu se poate invoca nici m ăcar un w eek-end, deoarece
— 121 —
era vorba de zilele de marţi 1 februarie şi miercuri 2 fe
bruarie. în plus, natura acestui incident, (o posibilă
prăbuşire) exclude o „uitare” oarecare cauzată de un sub
altern neglijent. Se poate sau trebuie să se fi întâm plat ceva
pe durata acestor zile, ceva care a fost ascuns organism elor
m ilitare „neinstruite”
Să vedem ce pot să ne prezinte şi alte elem ente mai
mult sau mai puţin legate de acelaşi caz:
8 februarie 1949: mesajul din.K irtland A.F.B. către
Pentagon, în atenţia Direcţiei de Investigaţii Speciale. Se
face referire tot la raportul nr. 24-8 (cu privire la observaţia
din 30 ianuarie). Textul vorbeşte de căpitanul M elvin E.
N eef care s-a dus la U niversitatea din California ca să-l
în tâlnească pe doctorul Joseph K aplan, m em bru în
Scientific Advisory Board din U.S. A ir Force. Potrivit lui
Neef, doctorul K aplan şi-a m odificat părerea despre
fenom enele aeriene necunoscute, eştim ând că ele nu erau
de origine meteorică,'' aşâ: 'cfffzU ^'j^ n ă acum, iar
caracterul nesem nificativ al afâtbirii dhrpâVus^.';-
C ititorul va avea, probabil, im presia că doctorul
Kaplan stăpânea bine arta de a se adapta tuturor îm pre
jurărilor, mai ales când trebuia să-şi expună propriile con
sideraţii. Şi aceasta, se poate crede, deoarece doctorul
K aplan a aflat ce se spune despre el, dintr-un docum ent
datând din 25 octom brie 1949, din care am extras pasajul
următor:
„...în ziua de 14 octom brie, la Los Alam os, a avut loc
o reuniune pentru discutarea fenom enelor aeriene... la ce
rerea doctorului Joseph Kaplan... care este consultant pen
tru Air M ateriei Com m and din U.S. A ir Force...
...Au fost prezenţi: doctorul Joseph Kaplan, doctorul
Lincoln LaPaz etc... (urm ează o listă de cincisprezece nume
de oameni de ştiinţă şi agenţi de informaţii din USAF)...
...Doctorul K aplan era partizanul teoriei unui fenom en
natural... cu toate că argum entele sale n-au fost acceptate
de persoanele im plicate în investigaţii...”
— 122 —
A titudinea doctorului Kaplan va fi mai bine înţeleasă
în lum ina postului pe care-1 ocupa. Era consultant la Air
M ateriei Comm and, din U.S. A ir Force şi nu-şi spunea pă
rerea cea adevărată decât personalului „instruit”. Opinie
care trebuia să fie susţinută prin existenţa Unei prăbuşiri.
Pentru personalul „neinstruit”, spunea numai banalităţi.
N im ic ciudat, în ceea ce-1 priveşte. Totul indică faptul că
făcea parte dintr-un grup de cercetare ştiinţifică „under-
ground”, probabil, chiar din cel condus de doctorul
Vannevar Bush
Totuşi, conţinutul mesajului citat pare să indice mai
degrabă o schim bare de opinie din partea doctorul Kaplan,
provocată de incidentul din 30 ianuarie. Deoarece secretul
de stat îl obliga, ar fi fost sfătuit să păstreze toată discreţia
în legătură cu cazul, ba chiar să apere în continuare în antu
rajul său ideea existentei unui fenomen natural. în calitate
de consultant n e n ^ U .^ .^ ^ .'^ 'o r c ^ , era.uşor să se obţină
de la el ţ p f e t e [ s v j î i £ Vnr>
De notat că, oricât ar părea de ciudat, laboratoarele din
Los Alam os, aflate sub îndrum area com isiei de energie
atom ică (A.E.C.), depindeau, la vrem ea respectivă, foarte
m ult de Universitatea din California, care se pare că a avut
întotdeauna o influenţă considerabilă în acest oraş din New
M exico. Şi aceasta explică mai bine ceea ce se spune pe
această temă în mesajul citat. Căpitanul N eef şi doctorul
Kaplan trebuie să se fi întâlnit la Los Alamos.
O altă precizare importantă. O ra „Z” este ora fusul
orar Greenwich. Ora locală, când au fost făcute observaţi
ile din 30 ianuarL 1949, este, de fapt, 17,55. Iar lucrul
acesta este confirm at de alte docum ente care vor fi evocate
ulterior.
Să urmăm cursul căutării noastre de informaţii:
10 februarie 1949: agentul FBI, aflat în postul de la E
Paso, trim ite direcţiei sale un m em orandum în care sunt
precizate punctele următoare:
— 123 —
„...Agentul nostru din postul de la Roswell a fost infor
mat pe data de 2 februarie, de către agentul Paul Ryan, de
la O.S.I., Roswell, N.M . că tocmai a asistat la o conferinţă
susţinută de doctorul Lincoln LaPaz...
...Doctorul LaPaz a venit la Roswell după ce a fost
observat unul dintre acele obiecte, pe 30 ianuarie 1949,
către ora 18,00. Unul dintre martori este un agent O.S.I. şi
a declarat că obiectul părea că face explozie şi se îm prăştie
în apropiere de W alker A ir Force Base, din Roswell, New
M exico...
...Toţi agenţii aflaţi în subordinea lui Ryan au condus
cercetările în sectoarele învecinate bazei Roswell: Artesia,
Tatum, Kenna, (New M exico); Amherst, Brownfield. şi
Lamesa (Texas), unde, recent, au fost observate asem enea
fenomene. Toate cercetările n-au condus decât la rezultate
negative... ^
„...Doctorul LaPaz i-a m ărturisit lui Ryan că, personal,
credea că obiectele erau raefoStecM ttoîate'care se deplasau
în jurul PămânfolUi| -lâî(^âltM dl‘h 4 !de/apfi)ţhinativ 15 mile.
Rachetele erau pfobafcil1 corttrolate' de agenţi plasaţi la
intervale regulate, capabili să le facă să aterizeze într-un
anume loc şi apoi, să declanşeze o explozie. Potrivit lui
Ryan, doctorul LaPaz credea că ruşii sau o altă ţară, uti
lizau aceste arme, fară să aibă vreo încărcătură explozivă şi
le declanşau explozia la o altitudine de aproxim ativ 10
mile. D upă o perioadă de punere la punct, potrivit doctorul
LaPaz, ar fi fost posibil ca rachetele să fie prevăzute şi cu
încărcătură nucleară...
...Tot doctorul LaPaz i-a spus lui Ryan că a interogat
doi oam eni din Keena, N.M ., care au observat ceva ce
părea să se dezintegreze în apropiere de Tatum, N.M .
M artorii i-au spus că „nu va fi găsit nim ic”. Doctorul
LaPaz a declarat că a dat m ultă im portanţă acestei ultim e
afirm aţii, plină de sem nificaţie, iar cei doi oameni aveau,
aparent, anum ite cunoştinţe despre faptul că fenomenul nu
era de origine m eteorică...”
A m fi dorit să ştim cine erau cei doi oameni. Deşi,
dacă ne gândim la ceea ce i-au spus doctorului LaPaz, se'
poate să fi fost doi agenţi având un înalt grad de securitate.
In definitiv, dacă s-au arătat atât de convinşi că nu va fi
găsit nimic, aceasta poate să însem ne că ceva a fost deja
recuperat şi că era un m od indirect de a-1 avertiza pe m ete
orolog că-şi pierdea timpul sperând să descopere eventuale
fragmente. Cititorul trebuie să reţină foarte bine că agentul
Ryari a aflat toate acestea de la doctorul LaPaz, pe data de
2 februarie 1949. Şi este im portant pentru a înţelege bine
ceea ce urmează. Să mergem un pic înainte în timp:
11 februarie 1949: Agentul Paul Ryan expediază u
raport eşalonului superior, în acest caz, O.S.I. din Kirtland
A.F.B., tot în legătură cu incidentul din 30 ianuarie. Aici se
pot găsi urm ătoarele elemente:
„...O pt martori, toţi făcând parte din personalul de la
W alker A.F.B.yRoswell, N.M-, au,fost,interogaţi în ziua de
31 ianuarie... In aceeaşi zi a fost dem arată o anchetă la est
de Roswell, condusă de O.S.I. şi doctorul LaPaz. S-a mers
«aproape din casă în casă» (sic!) pentru a găsi posibili m ar
tori...
...[M artorii din Walker A.F.B. au fost citaţi nominal.
Nici un num e nu a fost şters]. Toţi observatorii declară că
au văzut o «lum ină verde-albastră» care se deplasa de la
sud către nord, la o altitudine de aproape 600 de metri;
m işcarea era lentă şi a dispărut, îm praştiindu-se, într-o
strălucire imensă, o mulţim e de fragmente lum inoase mici,
ca o jerbă de scântei, într-o zonă situată la sud-est de
W alker A.F.B., Roswell. în ziua de 4 februarie, cercetările
au continuat în zona de sud-est a statului New M exico şi în
vestul statului Texas, apoi la nord de Roswell până la
Clovis, şi în sud, până la punctul situat la 15 m ile de
Artesia...
...M aiorul Godsoe din A rm ata a 4-a, baza Sandia,
spune că şeriful din Clovis deţinea inform aţii despre
«căderea unui m eteorit» (sic!) pe terenul unei ferme din
— 125 —
îm prejurim ile localităţii Clovis. Cercetările făcute pentru
a-1 localiza au fost fără rezultat. Şeriful din Clovis, intero
gat, a declarat că habar n-are despre această afacere.
Cercetările cu privire la «m eteorul din Clovis» s-au-
desfăşurat în zilele de 2 şi 3 februarie...”
THE INTERPLANETARY
PHENOMENON UNIT
O ricât de incredibil ar putea să pară este adevărat că
cercetările au fost organizate în altă parte, deşi martorii din
W alker A.F.B. indicau o posibilă prăbuşire la sud-est de
Roswell. Cercetările au fost îm pinse chiar spre nord de
către un ofiţer al Arm atei a 4-a, fiind axate pe depistarea
unei false-căderi a unuj nu mai puţin fals meteor. A ltfel
spus: pe piste falsetf13' ' ; 1r‘ 11
Iar dacă am atras atenţia cititofului astipra faptului că
ceea ce i s-a spus doctorului LaPaz, mai târziu de 1 febru
arie (deoarece agentul Ryan a aflat pe 2 februarie), cu
privire la două persoane care au pretins că nim ic nu va fi
găsit, am făcut-o deoarece tocmai în contextul acestei afa
ceri o asem enea afirm aţie capătă o dim ensiune pe care
nimeni nu a bănuit-o până acum.
Efectiv, este evident că incidentul din 30 ianuarie 1949,
a făcut obiectul a două tipuri de investigaţii. Una, secretă, a
fost efectuată de un organism pe care cred că l-am identifi
cat şi care ar putea fi „The Interplanetary Phenom enon
Unit” (I.P.U. - Unitatea Fenomenului Interplanetar - şi voi
avea ocazia să revin asupra acestui organism ceva mai târz
iu). Cealaltă, cunoscută de serviciile clasice de informaţii,
a avut scopul de a arunca cu p raf în ochi personalului civil
şi m ilitar „neinstruit”.
Agenţii O.S.I. din W alker A.F.B., Roswell (cred că şi
aici erau toate treptele ierarhiei de la O.S.I.) n-aveau habar
— 1 2 6 —
de această situaţie. Singur, maiorul Godsoe, care nii era
nici din O.S.I., nici din USAF, dar provenea dintr-o unitate
a Armatei a 4-a a Uscatului, aflată în subordinea bazei
Sandia, mi s-a părut că a fost „instruit” în această pro
blemă. Şi există două argum ente m ajore care pot veni în
sprijinul acestei afirmaţii.
Primul se poate găsi într-un raport al doctorului LaPaz,
datând din 21 februarie 1949, adresat O.S.I., din Kirtland
A.F.B. Voi cita ceva mai târziu acest fragm ent extrem de
interesant:
„...Cu privire la incidentul din 30 ianuarie 1949, sem
nalat la orele 17,54...
...Pe data de 1 februarie, mi-a fost pus la dispoziţie de
către maiorul W illiam Godsoe, din A rm ata a 4-a, un
vehicul pentru transportul p erso n alu lu i’ şi astfel am
dem arat in vesti j ^ ţ i ^ ş j n ^ g iu n ile din New M exico şi din
Texas, în "care m ajoritâtea ' o b sery ato rilo r au văzut
fenomenul. A m v io la t ;tşuc$ş$j.yr li p ito a r e le localităţi:
M oriarty, Estancia, Vaughn, Ram on, M esa, R osw ell,
Caprock, Tatum şi alte aşezări din New M exico, iar în
Texas...
La Roswell, agentul special Bill Rickett ni s-a alăturat
ca să ne dea o m ână de ajutor în continuarea lucrărilor..*”
Cele m enţionate se potrivesc foarte bine cu raportul
agentului Paul Ryan care „adună” confidenţele doctorului
LaPaz, în ziua de 2 februarie 1949. Deci, era vorba de ele
mente strânse de m eteorolog în timpul periplului său din
ziua de 1 februarie.
Pe hartă se poate vedea că oraşele din New M exico
citate mai sus sunt situate de-a lungul unei şosele care
pleacă din nord-est, coboară către Roswell, traversează
oraşul şi porneşte spre est, fără să treacă însă şi pe la sud
de W alker A.F.B. Or, cei opt martori de la această bază au
precizat toţi că fenomenul luminos observat a explodat
într-un punct situat la sud-est de bază. Deci, pe data de 1
februarie, la începutul cercetărilor sale, doctorul LaPaz
— 127 —
habar n-avea de acest detaliu, deoarece, dacă l-ar fi ştiut, ar
fi mers în zonă pentru a încerca să descopere dovezile
m ateriale a ceea ce. fusese observat.
Sunt în posesia mai m ultor docum ente în care doctorul
LaPaz îşi exprim ă regretele şi surpriza că n-a descoperit
nici cea mai mică urmă m aterială a resturilor m eteorice, în
toată această perioadă când s-a interesat de „sferele lum i
noase verzi”. Regretele sunt exprim ate şi în raportul la care
mă voi referi. Totuşi, el a făcut totul pentru a descoperi
ceva, graţie instrum entelor puse la dispoziţia sa de USAF.
A cest lucru dem onstrează faptul că maioruJ*Godsoe a
avut grijă să-i ascundă detaliul absolut im portant, chiar
esenţial, pe care trebuia să-l afle, dacă se ia în considerare
concluziile ce urmau să fie prezentate.
Cel de-al doilea argum ent rezultă din faptul că
U nitatea Fenom enului Interplanetar se afla sub responsa
bilitatea Armatei A m ericane a Uscatului. Sunt în posesia
unor docum ente care dovedesc incontestabil acest lucru.
Unul dintre acestea este o scrisoare obţinută prin inter
m ediul cercetătorului Richard Hali, din Arlington, al cărei
conţinut este literalm ente uluitor:
„...V ă avertizăm că U nitatea Fenom enului
Interplanetar, din Departam entul Ştiinţific şi Tehnic al
Direcţiei de Contraspionaj din M inisterul Arm atei, a fost
desfiinţată la sfârşitul anilor 1950 şi n-a mai fost niciodată
-reactivată...”
Celălalt docum ent este confirm area a ceea ce tocmai
am spus mai sus, printr-o scrisoare pe care am prim it-o
recent de la acelaşi organism.
Faptul că maiorul Godsoe a aparţinut unui serviciu de
securitate al Armatei a 4-a, de la baza Sandia, deci prove
nea din rândurile Armatei Uscatului, pe de-o parte, adău
gat faptului că avea aerul că „teleghida” toate anchetele
asupra cazului, pe de altă parte (iar cazul în sine, ca multe
altele de acest tip, ţinea de com petenţa O.S.I., din Kirtland
A.F.B., aflat în subordinea celor din U.S. A ir Force), sunt
— 128 —
tot atâtea dovezi extrem de serioase care indică apartenenţa
acestui ofiţer la Interplanetaiy Phenomenon Unit.
DEPARTM EN T OT TH E A K M Y
orn cc or tmi «mutant OMitr or «tar r ron iNTtujMMOi
WAAMINOTOM, O.C. MII*
Mr. Richard Ha li
P . O . Box 4743
Ar l i n gt on , VA 22204
Dear Mr. H a l i :
S l n c e r t ly
W I L U A M 8. CUILD
C o l o n e l , CS
D ir e c to r of Coun terintel 1«
_ '129 —
într-o scrisoare pe care am prim it-o de la cartierul ge
neral al U .S.Arm y cu privire la I.P.U., se specifică faptul că
dosarele privitoare la această unitate au fost retum ate la
O.S.I. din U.S. A ir Force.
La solicitarea m ea, cartierul general al U SA F a
răspuns că Office o f Special Investigation a transferat toate
dosarele Proiectului Blue B ook (care ar fi cuprins şi
arhivele de la I.P.U.), la A rhivele N aţionale din
W ashington, D.C.
Am cerut dosarele şi A rhivelor N aţionale. De aici am
prim it o listă cu toate docum entele cuprinse în dosarele
Proiectului Blue Book, şi aşa cum era de aşteptat, arhivele
de la I.P.U. erau de negăsit. în cele din urm ă,
Departam entul de Relaţii cu Publicul al Secretariatului
pentru Apărare, întrebat de această problem ă, s-a pitit după
deget în m aniera-i obişnuită, dându-m i senzaţia că ne
învârteam într-un cerc vicios şi ne-a spus pe tonul cel mai
serios din lum e că puteam să găsesc ceea ce caut
la... A rhive le Naţionale!
Să revenim la raportul doctorului LaPaz. A ici se
găseşte o aluzie la adresa agentului Bill Rickett, despre care
am vorbit mai devreme. Bill Rickett a fost delegat să-l
însoţească pe m eteorolog în căutarea de mărturii. Pentru a-
1 ajuta cu adevărat sau pentru a-1 îndrum a pe piste false?
W illiam M oore a evocat ac.est personaj, care, aşa crede el,
a fost îm puternicit să-l ajute pe acelaşi doctor LaPaz şi în
cazul din 7 iulie 1947. N -ar fi mai degrabă o confuzie de
date? Dat fiind intervalul lung de timp care s-a scurs între
incident şi intervievarea lui Bill Rickett (mai m ult de
treizeci de ani), ne putem gândi şi la această posibilitate.
Totuşi, se pare că o asem enea eroare n-ar prea fi la
îndem ână, dacă se ţine cont de am ănuntele date de Rickett
cu prilejul unui interviu dat lui Stanton Friedman. Cititorul
îşi va aminti că Rickett refuzase să discute posibilitatea
existenţei unor corpuri de hum anoizi, pretextând că asupra
cazului era impus un grad înalt de secret şi de clasificare.
— 130 —
O m inte ascuţită şi vicleană ar putea invoca faptul că
Rickett a putut am esteca voluntar elem entele luate din cele
două cazuri în scopul de a-1 „ucide” pe primul şi de îM
„îneca” de-a binelea pe al doilea, în cazul în care ar mai fi
ieşit la suprafaţă.
Iar cititorul îşi poate pune talentul la încercare ca să
descopere o altă interpretare posibilă pornind de la ele
mentele care-i vor fi propuse ulterior. O ricum , se regăseşte
aceeaşi schemă, dar, de această dată, m ult mai bine pusă la
punct decât cea aplicată cu optsprezece luni mai devreme.
In iulie 1947, un ferm ier este „reţinut” şi supravegheat, în
timp ce de pe terenurile fermei sale sunt ridicate toate
urm ele prăbuşirii unui aparat aerian necunoscut, până ce
versiunea oficială cu balonul-sondă, mai m ult sau mai
puţin cusută cu aţă albă dezam orsează tensiunea şi agitaţia
publicului. în 1949, nlisiunea este puţin mai grea. Era
nevoie să fie „îndepărtaţi” agenţii de securitate şi un
cercetător ştiinţific consultant din U.S. A ir Force, dintr-un
sectot în care se puteau aventura doar atât cât, cu certitu
dine, „nu se va găsi nim ic”.
O unitate ultrasecretă, din afara U.S. A ir Force, a pri
m it sarcina de a executa operaţiunea de „curăţire” şi de a
face eventuale manevre de diversiune şi camuflaj. Este
vorba de Interplanetary Phenomenon Unit, din care făcea
parte maiorul W illiam Godsoe. Acesta coordona „de la dis
tanţă” anchetatorii oficiali „neinstruiţi”. Efectivele I.P.U.
au încercuit zona cu pricina în ziua de 31 ianuarie şi au
recuperat o eventuală epavă de OZN. în zilele de 1 şi 2 feb
ruarie, au greblat locul, au şters urm ele din îm prejurim i,
„dând cu aspiratorul” peste tot. După ce m isiunea trasată a
fost scrupulos executată, I.P.U. s-a întors la bază. Când
oam eni de la O.S.I. şi doctorul LaPaz au venit la faţa locu
lui, după ce au pierdut o grămadă de tim p mergând pe piste
false sau încercând să adune mărturii care n-au incomodat
deloc operaţiunile secrete, evident că n-au mai găsit nici
cea rtiai mică urmă. v - ' 1 1
— 131 —
Am reuşit să identific şi un oarecare m aior W inn (sau
Wynn) aflat şi el în cadrul Armatei a 4-a, baza Sandia, care
a participat alături de maiorul Godsoe ia mai m ulte reuni
uni ţinute la Laboratoarele din Los Alam os, pentru dez
baterea problem ei „fenom enelor aeriene necunoscute”.
Printre altele, a participat, de exem plu, la o conferinţă cu
privire la „sferele lum inoase verzi” care a avut loc pe data
de 16 februarie 1949. U n raport concis despre ceea ce s-a
discutat a fost redactat de căpitanul de fregată Richard
M andelkom , din U.S. Navy, aflat în D ivizia de Cercetare
şi Dezvoltare de la baza Sandia. în m od curios, raportul se
intitulează: Project Grudge (şi tot aici este m enţionat şi
num ărul de copii făcute, dintre care una este destinată...
maiorului Godsoe, din G2, al Armatei a 4-a).
„G 2” nu este altceva decât un organism care reuneşte
serviciile de inform aţii ale Armatei A m ericane a Uscatului
(U.S.Army). Astfel, nu mai există nici o îndoială: m aiorul'
Godsoe făcea parte din G2, cel puţin, dar aceasta nu însem
na că nu putea să lucreze şi în cadrul I.P.U., la un nivel de
„foarte secret” iar G2 era propria sa „acoperire”.
.
CAPITOLUL V
PROIECTELE SECRETE
A m reuşit să adun o serie de elem ente care pot să
dovedească că a existat şi/sau există încă cel puţin patru
proiecte secrete cu privire la obiectele zburătoare neidenti
ficate. Este vorba de docum ente adm inistrative care nu pot
fi contestate pentru autenticitatea lor.
Am aflat şi câteva informaţii mai puţin sigure, cu
privire la alte proiecte posibile, dar care n-au avut nici un
caracter oficial sau care au existat fără să aibă vreo legă
tură cu OZN-urile. Voi prezenta toate aceste .elemente, cu
re-zervele care se impun şi care fac obiectul celei de-a treia
părţi a cărţii.
Primul din aceste patru proiecte secrete a fost deja evo
cat. Voi com pleta această precizare cu am ănuntele pe care
le-am aflat recent.
— 133 —
priveşte anul înfiinţării sale, din păcate n-am descoperit
nimic care să prezinte garanţie. Corespondentul meu
W illiam Steinm an pretinde că generalul D ouglas
M cA rthur este fondatorul acesteia. Argumentul cu care îşi
sprijină această afirm aţie este o sursă care nu prezintă
garanţie: un articol publicat în The News World, New York
City, din 7 august 1982.
Dlreotorate of Counterlntelllgenoe
and Eeourlty CounteraeaBures
Franoe
De*r Ut . Slder:
Slnoerely.
— 135 —
aduce nici un argument în sprijinul afirmaţiei sale, ipoteza
este mai verosim ilă decât cea a lui Frick. Din păcate, ea mi
s-a părut a fi o simplă speculaţie.
Pentru curiozitatea dum neavoastră, voi sem nala faptul
că generalul D ouglas M cA rthur va răm âne în am intirea
specialiştilor în problem e OZN, deoarece a pronunţat nişte
cuvinte memorabile. Cu prilejul unui discurs ţinut la West
Point, în faţa elevilor ofiţeri ai celebrei şcoli militare,
M cA rthur a spus şi aceste lucruri:
„...Folosim un vocabular ciudat, de exemplu: «punerea
în valoare a energiei cosm ice», «navete spaţiale pe Lună»,
«un conflict ultim între rasa um ană unită şi forţele sinistre
de pe o planetă oarecare din galaxie»... (12 mai 1962)”
Aceste cuvinte uluitoare ar putea să dea m ai m ultă
greutate şi mai m ultă valoare unei conversaţii pe care ar fi
avut-o, în octom brie 1955, generalul M cA rthur cu A chille
Lauro, prim arul oraşului Neapole, Italia. Potrivit notabilu
lui transalpin, generalul M cA rthur i-ar fi spus, printre
altele: (citez versiunea dată de Lauro)
„...Generalul M cA rthur se gândea că un alt război ar fi
o dublă sinucidere şi că există suficienţi oameni cu bun simţ
şi cu scaun la cap, şi de o parte şi de cealaltă ale Cortinei de
Fier, ca să-l evite. Generalul credea că în urm a dezvoltării
şi descoperirilor ştiinţifice, toate ţările de pe Pământ ar tre
bui să se unească pentru a supravieţui şi face front comun
în faja unui atac al unor oameni veniţi de pe alte planete...”
In lumina a tot ce am aflat despre problem a OZN-urilor,
aceste fraze care vin de la un ofiţer atât de prestigios pre
cum generalul M cArthur, ne îndreptăţesc să credem că n-
au fost spuse la întâm plare sau în glumă.
PROIECTUL AQUARIUS
Prim a m enţiune despre existenţa acestui proiect a
apărut într-un docum ent care nu prezintă garanţie, datând
— 136 —
din 7 noiembrie 1980. Cu privire la autenticitatea sa, se
poate spune că provine de la cartierul general al A.F.O.S.I.,
din Bolling A.F.B., dar numele destinatarului a fost şters.
Conţinutul este strict legat de o serie de fotografii făcute de
un oarecare doctor Paul B ennew itz, care locuia la
A lbuquerque, fotografii care doreau să reprezinte mai
m ulte aparate aeriene neidentificate. A nalizele făcute
asupra negativelor n-au scos la iveală nici un trucaj. în
penultim ul paragraf al docum entului, figurează urm ătoarea
menţiune:
„... Obiectivul guvernam ental şi rezultatele proiectului
Aquarius sunt în continuare considerate «foarte secrete»,
fără nici un fel de dezvăluire în afara canalelor oficiale ale
Inform aţiilor şi cu un acces restrâns la MJ-12. Cazul
Bennewitz este supervizat de N .A.S.A.-I.N.S. care solicită
să-i fie expediate prin intermediul A.F.O.S.I., toate probele
şi dovezile care mai pot să apară...”
U ltimul paragraf m enţionează sigla S.P.A^, care ar
putea fi tradusă prin Special Project Aquarius. într-un alt
capitol, voi reveni asupra lui MJ-12 (M ajestic Twelve).
Un al doilea docum ent ale cărui origini şi autenticitate
n-au fost încă determ inate, face de asem enea referire la
proiectul Aquarius. Este vorba de trei pagini intitulate:
„Exclusive briefing project: Project Aquarius (T.S.)” Cred
că T.S. înseam nă „Top secret” . Mai jos, se precizează:
„Acest docuihent a fost pregătit de MJ-12. M J-12 este sin
gurul responsabil de toată această afacere.”
Cel de-al treilea docum ent pe care l-am putut
descoperi cu privire la Project Aquarius este mult mai edi
ficator. Scrisoarea este relativ recentă, iar cele două docu
mente citate anterior erau deja cunoscute cu câţiva ani
înainte de obţinerea scrisorii de la N.S.A. Scrisoarea este
un răspuns la o cerere adresată senatorului Domenici de
către cercetătorul Clifford Stone. Stone a trimis mai multe
scrisori la N.S A . cu privire la unele puncte mai delicate, şi
în special pe tema Project Aquarius şi, de fiecare dată, n-a
— . 137 —
N A T IO N A L S E C U R IT Y A G E N C Y
C E N T R A L S E C U R IT Y S E R V IC E
fO « t c co n e c e “ l*W , M taru N D i i ' i m
S e ria l: Q 4-1 1 2 -1 7
®i FEB 1987
The H o n o r a b l e P e t e V. Domeni ci
Uni ted S t a t e s Senate
ATTN: Marco C a c e r a s
Roon 430 Di f Vs e n S e n a t e O f f i c e B u i l d i n g
W a s h i n g t o n , DC 2 0 S10
De a r S e n a t o r Do me n i c i :
T h i s r e s p o n d s t o your l e t t e r t o t he O f f i c e o f t he
S e c r e t a r y , D e p a r t me n t of D e f e n s e d a t e d 19 De c e a b e r 1986 on
b e h a l f of y o u r c o n s t i t u e n t , Mr. C l i f f o r d t. St o n e ( E n c l o s u r e
1). Your l e t t e r h a s b ţ e n d i r e c t e d t o t h i s Agency f o r r e s p o n s e
t o you.
P a r a g r a p h 3 of h i s l e t t e r a s k s f o r NSA a n a l y s i s of t h e
d o c u a e n t he a t t a ţ h e d . I t a p p e a r s t o be an Ai r F o r c e d o c u a e n t .
The p r o j e c t names v h i c h a r e r e f e r c n c ' e d , Si g a a a nd S n o v b i r d , a r e
n ot NSA p r o j e c t s . Ve have no k n o v l e d g e of t h e i n f o r a a t i o n
c o n i a i n e d i n t h e d oc ume nt .
The s u b j e c t of p a r a g r a p h 4, p r o j e c t A q u a r i u s , ha s be e n t h e
s u b j e c t of n u a e r o u s FOIA r e q u e s t s . A p p a r e n t l y t h e r e i s or v a s
a n Ai r Fo r c e p r o j e c t by t h a t name v h i c h d e a l t v i t h UFOs.
C o i n c i d e n t a l l y , t h e r e i s a l s o a n NSA p r o j e c t by t h a t n i a e . Tîie
NSA p r o j e c t doe s n ot d e a l v i t h UFOs. He b e l i e v e t h a t t he
c o n f u s i o n on t h i s i s s u e r e s u l t s f r o a a n FOIA r e q u e s t s u b a i t t e d
by a n o t h e r p e r s o n v i t h i n t e r e s t ir. UFOs, Mr. C h r i s t i a n L a c b r i g h t .
— 138 —
Serial: Q4-1t2-«7
Sin c e r e i? ,
— 139 —
încercat cu stângăcie să iasă cu faţa curată din situaţia cre
ată, Astfel, pretextul invocat a fost acela că redactorul
scrisorii s-a înşelat şi că n-ar trebui să se acorde prea mult
credit spuselor sale. D ar răul fusese făcut şi nici o declar
aţie, oricare ar fi fost ea, n-ar mai fi putut, cred eu, să
dim inueze im portanţa acestei mărturii extraordinare.
— 140 —
Aceste trei proiecte se refereau la un tim p de pace,
im plicau un potenţial al personalului calificat în domeniul
său, putând fi utilizat într-o intervenţie rapidă pentru recu
perarea sau exploatarea din mediul natural a obiectelor
zburătoare neidentificate sau a vehiculelor aerospaţiale
provenite din blocul sovietic” .
Astfel, aici, nu poate fi invocată nici o ambiguitate.
Docum entul este datat februarie 1961, iar la vrem ea
respectivă, singurele ţări care au reuşit să-şi plaseze con
strucţiile metalice pe orbita terestră erau Statele Unite şi
U-R S.S. Şi cum în proiect se spune foarte clar: „vehicule
aerospaţiale sovietice”, după părerea dum neavoastră, la ce
se referă cealaltă sintagm ă utilizată?
Un alt indiciu cu greutate: în josul ultimei pagini a
acestei note, sunt enum erate şi alte patru documente. Două
dintre acestea sunt extrem de interesante pentru noi. Primul
se referă la copia unei scrisori, provenind de la generalul
Taylor, datată 23 ianuarie 1957. Cel de-al doilea citează o
copie a unei scrisori redactată de către generalul Lewis, din
4 m artie 1957. Din toate acestea rezultă, nici mai mult, nici
mai puţin, următorul lucru: cu multe luni înainte de
lansarea Sputnik-ului (din 4 octom brie 1957), exista deja
cel puţin un proiect având aceleaşi obiective. Cum înainte
de 1957 omul n-a reuşit să expedieze ceva pe orbite tere
stră, aceasta înseam nă că resturile spaţiale pe care am eri
canii sperau să le poată obţine, erau acelea ale unor OZN-
uri. (quod erat demonstrandum)
— 141 —
o
O E P A R 7 V .E K T O F T m E A IR T O R C S
HCA D 9M N TC R I UH'ttOC1A TU »0«0
«> *SHIMCTON U . O C .
* y c i * - l l - 0/ c o l © » « l T * t *
T A C T O tS I Z J A I K S CF T E Z T ? 0 h l D i :
U V .
x . l a « i i i t l o n t o t b e l r « t » f f A ity « * « i£ n = * o t* , I ® : d l l t « o c » t c a a
f .« r * o o o e l t e v i p u c i M a t i u t y f u o e t f o a » I n m p p o r t o f « u c b A i r T o r c »
p r c j t c t i t i K o c o C -u a t, l l v c f l j - , c a d U TO , t e i o t i e r t S C T S i l r w t t i ţ u l e k
r e - a c t i o c p r e j e e t t v M c fe r e ţ u l r e l n t e l l i g e o c e t * * = t p t n t l t t i l c * ? » b i l t - ,
. t i u (*eţ S e f i c l t i o u * ) . . *• 1
; 4. f e r c x l ( x r i c u t ! e t t r l t î o o , r t r s u j k PC S, lU c V * ? { * , r « tlr * = ta t,
• te ., I u r « C o 'c r i CÂe n j c i e r o f 5 t > : « l l î t e o c e t t » s ţ e d l f l t d j * * r * c t n e l
b tîo v « c i o ie r ii r e ţ u l r e a c a t , * » £ p r t£ r c r = .e £ p e r» c n a e l l c u u v l t b i c th e
f e ti t t u t c h t i i v i l i l u l v t O it c o r r e o t ■ ’ • "■*
. « . J e r t c t a t l t c t l c a i v i t e io t b c e u t b c r t t j o f W D f f , ATCZK « o 4
# J C I t '- l E e u t < ta li* o t c r e v e r e * tl> e t r e a â t o v e r d d i c l t U b c t u t o f t h e - “ “
lD t« llljtD C « ttO C * J > tM U tJ . * . ••?* . i "•
— 142 —
o ,— ^ o
b. J n j e l l l j e n c e t e “ S e r e c o s p r l i e d o f t b r e e e t a « * c h , to In c lu d e t
• l l e { v i i t , « ttc b u i , cod *n op* r-a a . A ll a r e « I r b c m t ţ u a l l f i a d .
C r o i i > t r i ! a l c ( l i p rc v ld c d t i c h t t u e c r - i e r l o t b a aV .1 1 1 » o f t h t e t b a r
t t u LX—i e r i t o i t i u r c a t u s h a e t l c n i l e e p e b l l i t y < 5 e i p i r e c t t v t U i i i
v b lc b c a y b e la c u r r e d lo e = p lc y o c a t.
C. F u e t c ' j t i t = p l o y c i c o t o f A P C IK i a t e l l l ţ c o c e t « « n c a p a b i l i t y i *
p r e v id e d f o r i n U ?0 i n v e a t i g a t i o o (A T I 2 0 0 - 2 ) e a d i o a u p p o r t o f A ir
F o r c » S y i t t c j C c s a e n d (A T S C ) F c r c l c a T e c b a o l o j y E l v i a l o n (F T O ) ? r o j t c t «
K oon O u it r a d E lu a F l y . T fce ea t h r e c p e a c e t i r - e p r o j e c t a a l l I s v e l v e a
p o t e a t l a l f o r * = p lc > * = e a t o f ţ v a l i f l e d f i e l d i n t e l l l g e n c e p c r a e n a a l o o
a ţu ic k r u c c lo c t c a i f to rc c c v e r o r p e rf o ra î i t l d « x p le ita tio a o f
■u n l d e n t I f i e d f l y i a j c s j e c t a , o r k a s v a S c v l u t / M o c c e r c c p a c e v t M c l t i ,
v c ap o n * t y a t e r i , c a d /o r r c t l d u t l e o a p o n tn :» o f au eb e ţu ly r .e n t. Tne
I n tc llije a e a t e a c a p a b ility to c a in r c p id c c c c i i , r e ~ s r d le is o f
lo c a tlo o , to r e c e v e r o r p e r f o r a f l c l d e x p l c l t a t l c a , to e c r n u a lc a te aad
p r o v îd e i a t a l l i s e n c e r e p o r ta la tb e o a ly a u cb c o l l o c t i c a c c p a b i l i t y
e v e l l a b l e t o A * C IK , « o d I c v i t a l i y a o e e t a t r y i o v i c v o f c u r r e e C i a t e l l i -
g e n ce (c p a c o n c e ra ia g S o v l« t/3 1 o c te c h n o le g îc a l c a p a b ili S i e a ,
d. V c r t i a e « r p l c y c ^ r a t o f A T C IK i n t e l l i g e n c a t e a ? . c a p e b l l i c y i a
c u r r e a t l y p r i s x r i l y j e t r e d t o t b e C O ÎiA D /K C .V J) * i r d c f c a a e r i a t l o o
(A tc b 1 ) . T b e i n t e 11 is « i * e « t e t a c o a t e p t v a s o r l g i a a l l y d e v e l o p e d
v l t b l a t b e A i r 5 * f a n » e C c r a a o d (A I> C ). T b e ADC C i r o e t e r o f I n t e i l i g e a c e
v a a c b a r x td i e 1S53 v i t h c r g c a i r i n s th e 4 6 0 2 d A ir I a t e î l l £ c r . e a S c r v lc a
S ţv a d ro a (A IS S ), v i t b a v a r t i r * c i a a io a o f o r p l o i t i a ; d c v n sd enozy
•‘p e . - p l c , p s p c r , aj>d h a r d w a r e ” f o r i c t e l l i g e a s e i a i e n r - a t l o a t b a t v s u l d
c c a t r i b u t e t a i b e e i r d e f e r i s e o f t b e c c s t i r . e a t A l O S , a a i ADC v a s
e l l o c e t e d u q ^ t r f e r t a l » f u n c t l o a (A D C ’ R e j u l a t l c a 2 ^ - 4 , 3 J a a * 3 ,
C r g a .n l s a t i c - a a n d K i u i o a of tb e 4 6 0 2 4 A ir In te lllg e o c e S e rv ic e S q u td ro a ).
«. A s « a e e o o r r y c r v e , t h 4 2 0 1 c p a c e a o f t b e 4 6 0 2 4 A ÎS S v t r e t r a o s -
f e r r e d t o A F C IK i e J u l y 1 9 5 7 ' ( 5 q C c = d C c a c r a l C r e i e r 4 5 , d t d fi J u l 5 7 ) ,
t o p r o v i d e « t r . l n g f e r p e a c e t i s a A FCHC ţf u a s t i c a * , b u t v i t b t h e c o c t i a -
je a c j* t b a t A ?C C ? v o o l d c o n t i n u a t o c a i c t c i a a c a p a b i l i t y t o a u p p c r t
C 0 K A 9 /K 0 R a9 i n t f c e v c r t i r i » p o o p l c , ? a p « r , a .n d h t r i v a r * r . i » * l o o ( A c c h a •
2 aad 3 ). P r e a t b « 1 ? 4 s ^ a c o s t b a t A FC 2S a l l o c z i ^ d t o t h « 1 0 C 6 tb A IS S ,
c c tlv a te d b y E q C ro d C c n o r a l O rd c r 2 J* 1 5 7 , s h i» c t? e 3 lllt> - v t »
p r o v i d e d f e r ( i> c p c o f A 7 L t r , d t d 1 6 J u i î ? , a o b j : c f t b e I C O S tb
A IS S ), and th a c a p c b i l i ţ y h a » b e e a c a i a t c i a a d to tb e p r e s a n t tir - a ,
t b r c u ; h t r . a r * i < 8 l £ r . i t l c n o f t b e 1 0 D 6 th t o t h e I 1 2 7 t h V S i S ? î e l d
A c c i v i î i c j C r o u p ( / J ’C I S î o l i c y U r : I 5 - 1 3 , 1 2 A ; r i l i ? 5 0 ) .
f. T ba p a ic te a o r v c * o f th « i n t a l l i g e n s a t e a s c a p r .b i l l t y o v a r tb e
f e u r y ta r p e rio d tlo c a I n & c t l v a t l o e o f t h e i 6 S 2 d A IS S h i » l* c e a p c u l b î a
l e r j e l y b e c a u f * r . * c i> e r * o f tb e o r i g l r j i l k ig b ly s c l c t t an d tr iin a d *502d
•r c n c r v r t l r a r ^ i n a d v i t b t b a o r ţm ix e tlo e d v rin j î t s fc b se rv e a : d c îijs -î-
— 143 —
au fost atribuite Escadrilei nr. 4602 a serviciilor de infor
maţii din Armata Aeriană, în 1953. M isiunea sa consta în
„a afla cât mai multe lucruri referitoare la personalul şi
fragmentele recuperate atunci când au loc prăbuşiri”, m is
iune definită printr-un ordin de urgenţă: A .D .C .
Reglementare 24-4 din 3 ianuarie 1953: organizarea şi m is
iunea A.I.S.S. nr. 4602”
Este uim itor că şi R uppelt vorbeşte de această
escadrilă în cartea sa. Iată ce spune despre ea:
Proiectul Blue Book a prim it sprijinul şi întărirea de
care avea nevoie prin crearea unui alt organism de anchetă,
în urma intrării în acţiune a escadrilei nr. 4602 specializa
tă în informaţii, generalul Burgess, şeful serviciului de
informaţii al Apărării Aeriene, m-a anunţat că va încerca să
pună bazele unei colaborări fructuoase între noi.
Cincisprezece zile mai >târziu, s-a şi trecut la fapte:
mergeam la Colorado Springs pentru a elabora un program
de acţiune cu colonelul W hite, şeful escadrilei nr. 4602.
„... în vreme de război, escadrila avea m isiunea de a-i
interoga pe aviatorii duşmani prizonieri, iar pe timp de
pace, ea participa alături de multe alte unităţi la diverse
exerciţii şi aplicaţii. Escadrila dispunea de echipe reparti
zate pe întreg teritoriul Statelor Unite, care la primul sem
nal de alarm ă puteau pleca oriunde, utilizând avioane, eli
coptere, canoe, jeep-uri sau schiuri. Aceste echipe aveau
deja stabilite legături cu poliţia şi cu toate autorităţile m ili
tare situate în zona respectivă. Astfel, aceste echipe bene
ficiau de condiţii excelente pentru a strânge toate decla
raţiile referitoare la OZN-uri. Persoanele care le alcătuiau
primeau o pregătire şi o instruire speciale pentru derularea
interogatoriilor şi fiecare echipă avea câte un consilier
tehnic. Nu ne puteam dori un aliat mai bun”
Ruppelt n-a putut să spună totul despre rolul exact
jucat de escadrila nr. 4602. Bineînţeles că dacă ar fi ştiut,
s-ar fi autocenzurat imediat. N iciodată Pentagonul nu i-ar
fi lăsat mână liberă de acţiune în acest domeniu. După pă
_ 144 _
rerea mea, m isiunea acestei unităţi a fost mai degrabă una
de supraveghere ca nici un caz de adevărată prăbuşire să nu
poată fi cunoscut de către anchetatorii de la Project Blue
Book. Un alt obiectiv ar fi fost acela de a pune mâna cât
mai repede posibil pe o eventuală epavă de OZN, în cazul
în care persoanele im plicate în program ul oficial de cer
cetare ar fi auzit câte ceva de existenţa acesteia.
Totuşi, nota citată mai sus indică faptul că obiectivele
• escadrilei nr. 4602 au fost extinse ulterior şi pe timp de
pace, în iulie 1957, (prin ordinul nr. 46 al cartierului gen
eral al USAF, din 8 iulie 1957). Astfel, este firesc ca rolul
acesteia să-i fi revenit înainte de această dată, Unităţii
Fenomenului Interplanetar. Să nu uităm că I.P.U. a fost
dezactivată „la sfârşitul anilor 1950” . în consecinţă, totul
se înlănţuie într-o logică perfectă: este foarte plauzibil ca
I.P.U. să fi fost înlocuită de către escadrila nr. 4602.
De altfel, nota precizează şi faptul că obiectivele din
vrem e de război, deşi atribuite aceleiaşi unităţi, erau trans
ferate, în esenţă, escadrilei nr. 1006, prin ordinul nr. 49 din
2 iulie 1957, apoi direcţiei nr. 1127, USA F Field Activities
Group, în aprilie 1960.
Cred că reconstituirea istoriei acestor prim e proiecte
arată astfel: în 1947, a fost înfiinţată I.P.U., probabil ca
urmare a prăbuşirii de la Roswell, însă data exactă a creării
acestei unităţi n-a fost încă stabilită. I.P.U. se afla în
responsabilitatea U.S. Army. La vrem ea respectivă,
rapoartele nu erau deloc cordiale între cele trei mari orga
nisme militare americane: U.S. Army, U.S. Air Force, U.S.
Navy. Fiecare dintre ele lucra pe domeniul său, avea pro
priile bugete de cercetare, îşi puneau la punct propriile
- arme, propriile avioane. în 1949, James Forrestal a unificat
cele trei arme, în domeniul cercetării ştiinţifice şi tehnolo
giei. Din motive de păstrare a secretului, I.P.U. a fost
menţinută în activitate o perioadă de aproape zece ani.
Când. adm inistraţia am ericană a putut să controleze foarte
4}ine situaţia, I.P.U. a fost dizolvată şi U.S. Air Force a pre
— 145 —
luat în totalitate dom eniul de cercetare a OZN-urilor, în
1957.
De ce, începând din anul 1957, au apărut diferite
proiecte cu nume codat? Mai exact, începând din februar
ie 1960 pentru Blue Fly şi din aprilie 1961 pentru M oon
Dust. „A coperirea” consta în invocarea necesităţii recu
perării m aşinilor spaţiale sovietice (fragmente de sateliţi,
rezervoare de rachete-booster-etc.). N ota citată
menţionează faptul că în perioada de tranziţie dintre iulie
1957 şi crearea proiectelor Blue Fly şi M oon Dust, obiec
tivele au fost preluate de personalul escadrilei nr. 4602,
deoarece acest personal era distribuit acestei unităţi. In
plus, un efectiv nou, relativ restrâns, format din specialişti
competenţi în dom eniile lor, a fost adăugat mai vechilor
echipe, evident, în scopul îndeplinirii aceloraşi misiuni.
Din păcate, nota citată este plină de diverse ştersături,
care nu ne perm it să m ergem mai departe de ceea ce a fost
expus până aici.
Am aflat de existenţa unor alte proiecte secrete dintre
care multe ar fi fost create la jum ătatea anilor 1960, toate
referitoare la OZN-uri, dar sursele care le divulgă existenţa
nu sunt oficiale, m otiv pentru care le voi detalia, cu rezer
va de rigoare.
INTRIGILE DE LA CIA
Potrivit lui Keyhoe, încă din 1948, Central Intelligence
Agency a început să se intereseze de anchetele despre
observările de OZN-uri, desfăşurate de U.S. A ir Force.
Amiralul Roscoe H illenkoetter, primul mare şef al acestei
agenţii, i-a făcut această mărturisire confidenţială, în vre
mea când cei doi se sim patizau şi participau la întrunirile
grupului privat N.I.C.A.P., din care făceau parte foşti m ili
tari, toţi ofiţeri de grade diferite, trecuţi în rezervă.
A r fi, probabil, util de ştiut că CIA a fost creată pe data
de 1 mai 1947, iar apariţia fenom enelor OZN, deasupra te
ritoriului american, încă din prim ele luni ale anului ale
anului 1947, nu este în totalitate străină de crearea acestei
agenţii. Totuşi, n-am descoperit ceva concret care să-mi
confirm e această supoziţie.
Putem, totuşi, să punem pariu, fără team ă că vom
pierde, că CIA a fost rapid im plicată în sistem ul care se
erija a fi apărătorul secretului, iar că aceasta s-a întâm plat
îri 1947 sau în 1948, să utilizeze im aginea „farfuriilor
zburătoare” pentru a da im presia publicului că era vorba,
fie de teste făcute asupra unui prototip de avion secret, fie
de „m eteori artificiali” (sic!).
Cred că prin această ultim ă term inologie se desemnau
toate tipurile de rachete V2 şi proiectile care făceau, la vre
m ea respectivă, obiectul unor intense cercetări.
Doctorul Davidson pretinde că după 1950, CIA a ela
borat un plan de a descuraja publicul să creadă în posibili
tatea călătoriilor interplanetare, prin interm ediul unei
tehnici psihologice de divulgare controlată a unor infor
m aţii fabricate, ordonând, chiar, efectuarea de teste
„secrete” ale unor autentice realizări m ilitare în scopul
inducerii în eroare a observatorilor etc. Tot Davidson
spune că CIA a îm puternicit U.S. A ir Force să conducă
investigaţiile oficiale tocmai în ideea de a deturna atenţia
publicului. CIA ar fi sponsorizat şi form area de grupuri
p entru studii particulare şi asociaţii, incluzând şi
N.I.C.A.P. Tot CIA ar fi organizat şi publicitatea făcută
cărţilor lui Adamski şi m ultor alţi „contactaţi”. Tot CIA ar
fi finanţat şi valul de articole „farfuriste” din 1952, care au
apărut în reviste de larg tiraj precum: Life, Look şi multe
alte organe mediatice de acest gen. în cele din urmă, CIA
ar fi aranjat şi nişte mistificări, cu pseudo-contactaţi, iar
D avidson va merge până acolo încât să pretindă că
A damski şi Fry au fost utilizaţi astfel ca să servească
interesele CIA.
— 147 —
Davidson explică această situaţie extrem de curioasă,
afirm ând că toate aceste m anevre secrete care te duceau în
eroare erau arme psihologice destinate să mascheze testele
aparatelor aeriene revoluţionare pe care le construiau
organism e militare precum U.S. N avy şi U.S. A ir Force.
Se poate considera că Davidson a fost mai degrabă
„incitat” să scrie o literatură de acest gen, evident în sco
pul de a îndepărta gândurile de la o ipoteză ce punea în
lum ină o altă inteligenţă decât cea umană. Faptul că nicio
dată n-au fost consecinţe tehnologice în armata aeriană
am ericană, adăugat la absenţa com pletă a unor m aşini cu
aripi circulare, putând să se deplaseze cu 40.000 km /h şi să
se întoarcă în unghi drept fără să-şi m icşoreze viteza de
deplasare, iată dovada indiscutabilă care dem onstrează
partea proastă a acestei opţiuni.
D ar mai am un argum ent pentru a-1 convinge pe cititor
de îndoielile care au planat asupra integrităţii ddctorului
D avidson. La pagina 150 a aceleiaşi cărţi, doctorul
D avidson pretinde că a lucrat la un proiect sem i-oficial al
Laboratoarelor Ştiinţifice ale A .E.C., din Los Alam os,
vN.M. care au condus cercetările asupra „sferelor lum inoase
verzi”, problem ă pe care am discutat-o într-un capitol ante
rior. Cititorul îşi va aduce am inte că am publicat liste cu cei
zece specialişti care au participat la acest proiect, listă
desprinsă dintr-un docum ent oficial. Printre aceştia, doc
torul Leon Davidson nu figurează. Aceasta înseam nă că
Davidson minte, cel puţin în această problem ă, dar pornind
de la acest fapt, toate afirm aţiile sale pot fi puse la îndoială.
Este posibil ca CIA să fi montat toate aceste comedii
vizând ridiculizarea ipotezei extraterestre. „C ontactatul”
Howard M enger a recunoscut că, în urmă cu vreo două
zeci de ani, a fost plătit de CIA ca să povestească un eveni
ment inventat, ca să ţină conferinţe şi chiar să scrie o carte
despre „contactul” său cu fiinţe um anoide originare de pe
planeta Venus.
— 148
M aiorul Keyhoe pretinde chiar că CIA, fără ştirea
celor din U.S. A ir Force, ar fi vrut să-l reducă la tăcere pe
Secretarul M arinei, Dun Kim ball, care a semnalat obser
varea unui OZN în cursul unui zbor, dar încăpăţânarea
înaltului funcţionar a contracarat acest proiect. Toate aces
tea se petreceau în aprilie 1952 şi prin alegerea în funcţia
de preşedinte a lui Dwight Eisenhower, în noiem brie 1952,
Kimball a fost destituit din postul pe care-1 ocupa, schim
bare care a liniştit pe deplin marele stat-m ajor al celebrei
agenţii de securitate.
Keyhoe vorbeşte şi de rolul pe care l-a jucat am iralul
Roscoe H illenkoetter în cadrul N.I.C.ArP. în 1957, când
era pensionar. H illenkoetter a fost prim ul şef al CIA, cre
ată în mai 1947, dar văzându-1 „m ilitând” astfel, în rân
durile unei asociaţii particulare destinată studierii obser
vaţii.or de OZN-uri, aceasta trebuie să fi stârnit multe
zvoni ri şi murmure.
bruce M accabee, de profesie fizician dar şi ufolog
amator, pretinde că venind la N.I.C.A.P., R. H illenkoetter a
fost anim at de cele mai bune intenţii şi că dorea într-ade-
văr ca autorităţile din ţara ia să divulge adevărul despre
OZN-uri. Cercetătorul am erican, fără îndoială influenţat de
docum entul referitor la M ajestic-12, despre care voi vorbi
într-o altă îm prejurare, probabil că n-a realizat că această
ipoteză nu se susţine în totalitate. Unde s-a mai văzut că
fostul şef al unui serviciu de securitate naţională, de im por
tanţa avută de Central Intelligence Agency, „să-ţi întoarcă
haina pe dos” şi să se apuce să com bată ideile pe care avea
m isiunea să le apere mai înainte, şi mai ales, despre un
subiect atât de important care trebuia să fie considerat
drept cel mai mare secret al tuturor tim purilor?
Cu siguranţă, lumea s-ar fi răsturnat. Cred că este mult
mai plauzibil ca fostul şe f al CIA -să fi făcut parte din
N .I.C.A .P. dintr-un m otiv de „u tilitate”. N ational
Investigation Com m ittee on Aerial Phenom ena a'fost creat
la iniţiativa foştilor ofiţeri din cele trei arm e, scandalizaţi
— 149 —
de politica de obscurantism pusă în practică de administraţia
americană, cu privire la problem a ridicată de OZN-uri. Cred
că ar fi m ult mai logic să considerăm iniţiativa lui Roscoe
Hillenkoetter ca fiind o „ultim ă m isiune” în slujba ţării
sale. H illenkoetter se afla în N .I.C .A .R în ideea de a
supraveghea tot ceea ce se întâm pla aici şi, eventual, să se
infiltreze în grupurile de cercetare şi să le subm ineze acţi
unile, astfel încât acestea să fie considerate a fi dăunătoare
pentru stabilitatea ţării.
N u ştiu cine spunea, într-o discuţie despre agenţii care
lucrau pentru serviciile de inform aţii, că aceştia erau con
strânşi să păstreze secretele aflate, chiar şi după pension
are, tăcerea fiindu-le im pusă toată viaţa. Astfel, după o
carieră dusă cu bine la capăt, un funcţionar care a lucrat cu
asem enea secrete, m oralm ente, răm âne în slujba patriei
până la moarte.
Spre exem plificare, voi relua aici circum stanţele,
foarte curioase, după părerea m ea, în care ex-am iralul
Roscoe H illenkoetter a părăsit N .I.C.A .R Detaliile acestei
întâm plări le datorez lui Keyhoe care, la vrem ea respec
tivă, făcea parte din aceeaşi asociaţie (la fel ca mulţi alţi
ofiţeri de la cele trei arme).
în 1961, consiliul de adm inistraţie al N .I.C.A .R, din
care făceau parte H illenkoetter şi Keyhoe, a decis să facă o
serie'de demersuri pe lângă Com isia pentru Spaţiul cosmic
din cam era Reprezentanţilor, vizând înlăturarea secretului
cu privire la cercetările despre O ZN -uri. O am enii
N .I.C.A .R, graţie trecutului lor militar, au reuşit să sensi
bilizeze pe unii senatori, printre care Dodd, Godwater,
Keating, Kefauver, Proxmire, Sm athers şi pe deputaţii:
Addonisio, Baum hart, Downing, Hardy, M etcalf, Scharer
şi L.T.Johnson.
După multe audienţe şi contacte de diverse feluri, un
membru al Congresului l-a anunţat pe Keyhoe că se accep
ta prezentarea unui referat al N.I.C.A.P. în faţa Comisiei
pentru Spaţiul Cosmic. Keyhoe a fost rugat să găsească un
— 150 —
caz de observare ieşit din comun, cu martori impresionanţi
şi experţi reputaţi, pe scurt, o istorie susceptibilă de a fi
preluată cu întâietate de întreaga presă.
Toate acestea se întâm plau în februarie 1962 şi Keyhoe
chiar avea un dosar extraordinar. Un OZN gigantic, de
forma unei lentile, estim at a avea un diam etru de 100 m
(m inim ), a fost observat nu numai de echipajul unui avion
din U.S. Navy, dar şi de alte două echipaje de aeronautică
care se întorceau din Europa după term inarea unei misiuni.
OZ^J-ul a fost văzut în largul oceanului, în zona Terra
Nova. Com andantul avionului a făcut diverse m anevre ca
să-l distingă mai bine. U.S. N avy a cerut rapoarte. Toate au
fost identice. Toţi martorii erau m ilitari de carieră, care nu
aveau nici o legătură cu observarea cerului, dar ceea ce au
văzut din avionul lor era inexplicabil în term eni con
venţionali. Detaliile oferite de aceşti observatori deosebit
de credibili erau atât de precise încât înlăturau din start
orice explicaţie naturală.
Reprezentantul Congresului am erican a fost atât de
im presionat, încât a acceptat cazul fără nici o dificultate. A
prom is im unitate m artorilor care ar accepta să vină să
relateze ce-au văzut în faţa com isiei pentru Spaţiul
Cosmic, în cazul în care le-ar fi fost teamă de consecinţele
negative ce-ar putea să le afecteze cariera.
Era nevoie să fie prezentate şi alte elemente dintre care
fotocopia unei pagini din manualul AFM 200-3 destinat
ofiţerilor din serviciile de inform aţii din U.S. A ir Force.*
Aici era schiţat un bom bardier survolat de un „disc
zburător” cu boltă în centru. Erau ilustrate câteva din prin-
cipiile-cheie expuse în manual. Unul suna chiar aşa:
„A ir Technical Intelligence C enter este dator să
prevină orice surpriză tehnologică...”
— 151 -
Prin intermediul unei cunoştinţe, Keyhoe a reuşit să
afle unităţile unde erau încorporaţi principalii martori, din
tre care unul era com andantul de bord al unui avion din
U.S. N avy şi a avut o mărturie destul de violentă. Din
nefericire, interm ediarul lui Keyhoe, care lucra la serviciul
de personal al M arinei Americane s-a confruntat cu o situ
aţie la care nu s-ar fi gândit niciodată. A supra martorului,
căpitanul unei fregate, fusese ..impus „un tabu”, adică o
interdicţie categorică de a-1 chestiona cu privire la ceea ce
văzuse. La numai două ore după ce a fiicut o cerere de
acces la dosarul căpitanului, intermediarul a prim it vizita a
doi agenţi de la CIA. A fost supus unui interogatoriu de
gradul trei şi a fost „insistent” întrebat până le-a spus tot ce
doreau să ştie.
Atunci, speranţele lui Keyhoe s-au îndreptat către am i
ralul Hillenkoetter, fostul şef al CIA. în ziua de 1 mai
1947, preşedintele Truman îl num ise pe H illenkoetter în
fruntea agenţiei de securitate care tocmai fusese creată. în
1950, a fost înlocuit cu generalul Walter Bedell Smith şi a
revenit la departam entul M arinei, având funcţia de inspec
tor general până la pensionarea din 1957.
Keyhoe se gândea cu naivitate că antecedentele fostu
lui director al CIA i-ar fi perm is să rezolve repede proble
ma martorilor, care-i erau foarte necesari în prezentarea din
faţa C om isiei pentru Spaţiul C osm ic din C am era
Reprezentanţilor, în speranţa că, astfel, ar putea determina
ridicarea secretului despre OZN-uri. însă, foarte repede a
fost nevoit s-o lase mai moale. Astfel, când a ajuns în biroul
ex-amiralului pentru a-i solicita „serviciile sale”, n-a găsit
decât o scrisoare redactată după cum urmează;
„D ragă Don,
Din punctul meu de vedere, ancheta N.l.C.A.P. a fost
departe de a fi posibilă. Ştiu că OZN-urile nu sunt nici
maşini am ericane, nici aparate sovietice. Tot ce putem face
acum este să aşteptăm o acţiune a OZN-urilor.
— 152 —
O P N A V 94-P-3
ME R I NT
REPORTING PROCEDURE
THE SE A WATCH
— 153 —
Wbat to repsrt
Hcport ti) airhorne and « t c r b o m * objeet* Uilch appiar
hoatila, wipleloui, or u n i d i n t i r i k . baaplaa:
Ce iot report
(a) Surfaca eraft or alreraft in nomal paaaage.
— 154 —
CONGRESSIONAL RECORD — APPENDIX September f
1960
H1CAP UFO Repaat OTO lu n u U o u (or poaeibla i
rhlftaa. NICAP i p m MU UiU Mtar wmrm-
XXTEN3ION O f RZUAJUC8 lag b j Oa*. L. kL Cliaaaln. MATO ooordlnatm
lllio ll
HON. LEONAKD C. WOLF efc|ecte • * * the buataaae o i (otenuaeau
• f IOW4 w> u to a haJML U ooiy ta aeaM Hm < t i |«
ol (lobai tracedy. U *• penUt la rtlu ilif
m m nonor to ratofUM U« mWmw ot tfeiae UTO\»«
'W e d n e t d a r . A u g u s t S I . I ffO »Ui *ad «ap. «A« Am day. kr Mleiaaiag tbwa '
(or tke cuiOad »UeUe« «* aa «n«wy- «a<
MT W OLP. U r . 8 p e a k e r. u n d e r le*.Ta Ifee »oru «IU be upoa ua-“
to ««texul my rem ărită. I înciuda a n u r- Today, thu daoger «o»y «uvpaaa Um «a*
p g e n t w w rU m by Vlce Adm. R. H. RUleo- . tâUA la NICAP-» rtport: That U>e 0 3 AX
ko elter. ( o a n c r D ire c to r o f th e C en tral mi(bt ip m d ItlM r«udora that the UFO * u t -
Intelllgence Agency, t h a t c e rta m poten •ecret Had devtcea «mea b a « M u » M «u
ţia l d a n a era a re UaKed w lth unideatlA ed tae V a and ailled târfa Li iad n a ld be uh4
flying obiect*— tJFO ». A dm irai HliJen- aa nupdM-alUck waapooa. iSoeae Am n.
k o e tte r's req u est th a t C ongreas Inform
cana already auapect kMdea Ilar o t UTO'i
aa tbe n u m to r eecrecy.)
th e public M io th e facla la endorsed by We are aure you wiU agtee II le Uaparatlaa
m ore (h a n 300 pilota. rockct. avtaUon. to eae t&e r u t of .accidental «w (iota de.
a n d ra d a r experta, astro n o m era, m iliiary coarua|oo aaar OTO%.
v eterana, an d o th e r techoieaU y tra io e d
m em bera o f th e N a tio n a l In v estlg atlo n s
C o m m ittee oa A erlal Pbenom eoa. aOould be trainad to dUUnguUa itxeca—
Amoog th e m a r e R e a r Adm. H. B.
K now les: C o l Jo eep h B ry a a IU . U.S.
A ir F o rte R e s trv e ; U . CoL Ja a. M c-
A ih an . U 3A FR : U . CoL Sam uel F ree-
m an. U.S. Armjr R eserve, AvlaUon: Mr.
J . B. H a rtra n ft. p reald ent. A u c ra /t
Owrvtrj PlloU A asoclatlon; C apt. R. B. CertairUy e v rry M em ber o f Congreas
M cL aushlln. N avy m laslle e x pert; wlll agree th a t a n y such d a n g er o f acci
d e n ta l w ar—even U *11* h t— m u it t e
M r. F ra n k R aw linsoo. p h y s ic u t. N a tional
A eronautica! a n d S p a te A sency; Dr. av e rte d In cvery poeslble way. I t U a lto
Lealie K a e b u m , space c o n su lta n t. Uni* Im p o rta n t to p rev e n i a n y u nfoundcd fear
re ra lty of S o u U tem C a lifo rn ia ; fo n n e r th a t th e UFO's, a r e s ecret enem y devie ea.
AU Pprce M ai. WUUam D. Leet» » ith A fter dlscusstng t h i su b ie c t w ttli col-
leagties. I a a c tr ta in tb a t tb e re la real
r>concern by n u n y Member* o f C ongreu.
stead . 33 y e a n a* c u ra to r. D a iM # ©** y/lLhout necea&anly «acccptlng aii the
se rv a to ry ; R e a r A dm . D. 3. F a h m c y , «M Klusions o f ihl^NlfCAP B oard of O ov-
fo n n e r c h ie f of t h e N avy m lsslle pn>- e m o rs a n d te ch n ica l advlsers. « e ara
g ra m ; CoL R. B. E m erson. U.S. A rm y convtnced U is t-e -U M n u iti U udy o f th e
R eserve. h e a d o f Em erson T estin g Lab UFO problem ehould be media. P ending
o ra to rie s; Profv C h arles A. M ancy, a itro - such actio n . Xbelleve th a t pubU cation of
phystclet, I h f l u c t U n iverstty; C apt. th e NTCAP re p o rt wlli h elp to reduce th e
- W. B. N ajh . P a n A m erican Airways. dan g ers d te d by Vice A dm irai R lllen-
T h e "N IC A P R e p o rt o n Secrecy O an- k o e tter a n d th e o th e r N1CAP offlclala.
fe rs :" ■w ith d o cu m en tcd evidence o a For thoae M embera deairlng to do a»
UFO 's. v u flrs t s u b m ltte d confldentlally th e prevtously m entloned confidenţial
to m e. a n d to several o th e r M em b en of re p o rt co n be o b talned upon request a i '
C ongrese. Including S e n a to r Lynoom th e N ational In v estlg atto n C om m ittee on -
J ohnson. In a rep ly to N I CAP. Ju iy 6. A erlal P h en o m en a, 153a C onnecU cul
1860. S e n a to r J ohnson s ta te d th a t he Avenue N W , W aahlngton. D C.
h a d o rd e re d th e staff o f th e S e n a te P re -
p ared n ess In v e sttg a tln g S u bcom m ittee to
keep clase w atch oa U FO developm enu Coafressioaal IaveidgadoBs
an d io re p o rt o n a n y re c e n t siguificant
rffthtlngs a n d th e A ir Po rce Investiga*
tio a i o f su c h slghtinjts. EXTENSION O P R£M A R K 3
A lthoiuth I h a v e n o t h a d tim e fo r a o»
d e ta ile d stu d y . I beli e re th e conclusions HON. A. PAUL KITCH1N
o f th e se esp e rte n c e d NI CAP offlclals
abould be glven c a rc fu l com lderatlon.
CerUUnly th e tr so b er ev a lu atlo aa shouid Of THI HOD3I OP RgrnC iK N T A T m a
be com pletely d ls u a o c la to d from th e ob- T h u r t d a f . S e p te m b e r J, 1960
vlous fra u d e a n d deluslona ab o u t UFO's M r. KJTCHZN. Mr. S p eaker. u n d e r
w hlch u n fo rtu n a te ly h av e been p u b - th e leave to e s te n d m y rem arks In tiie
U r.lw l. T h e N1CAP re p o rt U s ta ta l to Rccono. I Include th e foUowrmc a d d re u
be th e re su lt o f a 3 -y e a r Investigation— by Hon. L. H. F o v n tu n . of N o rth C aro-
IU co o c lu sio n j *•-' n ly o n verified vta- lln a:
uaJ, r a d a r , axuj p o o to g raphio evidente CoiroinetORAL I x T a i m n i n
by tra ln e d . re p u ta b le obeerver».
O o A u i u n 30. lfifO. KTCAP sent m e
— 155 —
Forţele A eriene nu pot face mai m ult în condiţiile
actuale. Li s-a încredinţat o m isiune dificilă şi cred că nu
trebuie să mai continuăm critica anchetelor făcute de U.S.
Air Force.
Personal, eu îmi dau dem isia din consiliul de adm inis
traţie al N.I.C.A.P.”
Coincidenţa dintre „subm inarea” acestei iniţiative şi
dem isia lui Roscoe H illenkoetter din N .I.C .A .P este prea
mare pentru a fi pur întâmplătoare. Probabil că fostul şef
CIA a considerat că prezenţa sa în cadrul biroului directo
rial al acestei asociaţi nu mai era necesară, „m isiunea” sa
fiind încheiată. De altfel, plecarea sa trebuia să m archeze
începutul debandadei din N .I.C .A .P, deoarece dem isia sa
trebuia să fie urm ată de o cascadă de alte demisii. Să
punem pariu că nu era singurul „infiltrat” în acest organism
destinat cercetărilor despre OZN-uri. Numărul foştilor m i
litari de ran g înalt*fcâfe-afifăcutt.parteodin; N.I.C.A.P. este
mult prea m âre C'â' Să'fi tffrM’mimai rb zultatalunor iniţiative
particulare ale unor doritori de o face lumină în misterul
OZN-urilor. Trebuie să fi existat în toată această lume bună
şi câteva „cârtiţe”, având m isiunea de a supraveghea toate
mişcările m em brilor celor mai activi. Şi poate tocmai de
aceea dorinţa autorităţilor de a păstra secretul a fost atât de
mare.
H illenkoetter şi-a jucat destul de bine rolul. Sunt şi
acum numeroşi cercetători care îşi mai im aginează că fos
tul şef al CIA a fost anim at de cele mai bune intenţii.
Convingerea lor avea drept argument o intervenţie în
Cam era Reprezentanţilor a alesului platului Iowa, onora
bilul Leonard G Wolf, din 31 august 1960, cu privire la
acţiunea N .I.C.A .P. şi la rolul am iralului R oscoe
H illenkoetter în cadrul acesteia. L. G. W olf i-a citat nom i
nal pe principalii foşti ofiţeri de rang înalt care au format
structura de rezistenţă a N.I.C.A.P. Tot aici, L.G .W olf a
subliniat şi calitatea m ărturiilor pe care le-a adunat, mai
156 —
ales din rândul personalului din aviaţia civilă şi militară a
Statelor Unite. L.G .W olf a apreciat şi sprijinul acordat de
alţi senatori şi reprezentanţi din Congres, pentru iniţiativa
celor din N .I.C .A .P, (dintre membrii Congresului, a fost
am intit senatorul Lyndon Johnson care avea să devină
preşedinte al Statelor Unite, în 1963, în urm a asasinării lui
John F. Kennedy.
înainte de această intervenţie, în New Yorker, num ărul
din 28 februarie 1960, a apărut un articol frapant, având
drept scop instigarea celor din N.I.C.A.P. A rticolul relua,
în linii m ari, declaraţiile publice făcute de R oscoe
H illenkoetter cu privire la OZN-uri, pe Care le considera a
fi „obiecte necunoscute care acţionează sub. controlul unei
inteligenţe”. H illenkoetter considera că este absolut nece
sar să se afle de unde veneau şi ce intenţii aveau aceste
OZN-uri. (sic!) .
Se poate uşor constata că aceste afirm aţii făcute de un
fost am iral, fost şe f al unei agenţii de securitate, au incitat
o serie de persoane precum Keyhoe şi doctorul Bruce
M accabee, dar şi pe mulţi alţii, să creadă că intenţiile lui
R oscoe H illenkoetter erau din cele mai sincere. Dar, con
sider că nu mai este cazul să credem în M oş Crăciun, mai
ales după cele expuse în paginile anterioare.
De notat că Keyhoe a avut, totuşi, anum ite îndoieli,
chiar dacă nu a lăsat să se vadă foarte clar. Astfel, cu
privire la atitudinea lui Hillenkoetter, Keyhoe scrie urm ă
toarele rânduri:
„...Este im posibil să crezi că acest vajnic luptător s-a
lăsat intim idat de nişte ameninţări. Singura explicaţie ar
putea fi că a fost convins de la nivel înalt că datoria sa era
să îm piedice prezentarea unor astfel de convingeri în faţa
Congresului şi să-şi exercite influenţa pentru a devia poli
tica N.I.C.A.P. Dar toate acestea presupuneau un motiv
extrem de grav pentru această impunere a secretului. Refuz
să cred că a fost nevoie să se caute un astfel de motiv, într-o
situaţie atât de înspăim ântătoare, încât să fie ascunsă cu
■ — 157 —
orice preţ publicului. Aş fi găsit m ăcar un indiciu oarecare
în atâtea rapoarte confidenţiale pe care le-am parcurs. Am
căutat cheia enigm ei făcând un inventar al tu turor
punctelor pe care le-am scos în evidenţă de-a lungul atâtor
verificări anterioare. Enigm a persistă. Cauza schim bării de
atitudine a amiralului răm âne şi ea m isterioasă.”
A ceastă schim bare devine însă mai „norm ală” dacă îl
consideri pe am iral ca făcând parte din N.I.C.A.P. pentru a
frâna acţiunea acestui organism şi nu pentru a o accelera.
Astfel, este foarte plauzibil ca CIA să fi fost utilizată
pentru a înscena tot felul de poveşti, pentru a finanţa
lucrări fanteziste, apelând la pseudo-contactaţi, iar când a
fost un caz grav, să exercite presiuni asupra m artorilor
importanţi pentru a-i constrânge să nu vorbească. Probabil
că tot agenţii CIA, cei utilizaţi în acest ultim scbp, sunt cei
care au creat legenda „oam enilor în negru” („men-in-
black”). A cţiunile care le sunt latribuite, deşi exagerate, au
avut un sâmbure de adevăr. Doctorul Davidson pretinde că
a fost vizitat într-o zi, în 1952, de trei bărbaţi, despre care
crede că erau agenţi de la Office o f N aval Intelligence, ser
viciul de informaţii al M arinei M ilitare. Unul dintre ei era
îm brăcat în negru, dar despre modul în care erau îm brăcaţi
ceilalţi nu spune nimic. Nu ştiu cum ar trebui interpretată
o asem enea afirm aţie în condiţiile în care ştim că Davidson
a fost prins în flagrant delict de m inciună asupra unui punct
pe care l-am dezbătut mai devrem e în acest capitol. Astfel,
afirm aţia cu pricina ţine de dom eniul probabilităţii. O altă
ipoteză plauzibilă ar fi aceea că alte agenţii de securitate,
independent de CIA , să-şi fi trim is câţiva dintre
funcţionarii pentru „a sensibiliza” pe unii martori, fără să
fie nevoie să-i am eninţe, dar lăsând să se înţeleagă că la
mijloc se aflau interesele ţării, m otiv pentru care erau
chemaţi să acţioneze în spiritul patriotism ului şi al loia
lităţii faţă de naţiune. Asem enea argumente, spuse în
cuvinte m eşteşugite de un bun vorbitor, pot avea efecte mai
mari decât brutalităţile verbale.
— 158 —
în consecinţă, nu e deloc de mirare dacă legenda
„oam enilor în negru” mai stăruie şi în zilele noastre, deşi
se limitează numai la Statele Unite.
SCRISOAREA SENATORULUI
GOLDWATER
Lista cu politicieni am ericani favorabili suspendării
secretului, prezentată mai devrem e, m i-a adus am inte de
scrisoarea pe care senatorul Barry Goldwater, alesul statu
lui A rizona, a adresat-o în 1975 cercetătorului califom ian
Shlomo Amon. Cum acest docum ent este extrem de intere
sant, voi publica în cele ce urm ează traducerea integrală a
textului:
„Dragă dom nule îAarmanv •u? j »,,
Subiectul ©ZM- hi-'a ;pp40cupaf .foarte mult în ultima
vreme. Acum vreo zece sau 'doisprezece ani (adică prin
1965 sau 1963) am făcut o încercare de a descoperi ce se
întâm plase deasupra instalaţiilor bazei aeriene din Wright.
Patterson, unde au fost stocate toate informaţiile adunate
de U.S. Air Force. Subiectul este încă plasat deasupra
nivelului foarte secret. Totuşi, am auzit vorbindu-se. de
existenţa unui plan aproape definitivat, vizând dezvăluirea
unei părţi din aceste informaţii; într-un viitor foarte apropi
at. La fel ca şi dumneavoastră, ard de nerăbdare să aflu
aceste elemente şi sper că nu vom aştepta prea mult pentru
a le obţine.”
în numărul din 25 aprilie 1988 al ziarului The New
Yorker, fostul senator confirm ă cele spuse în scrisoare dând
chiar şi numele ofiţerului care l-a refuzat: generalul Curtis
LeMay, de la baza W right Patterson.
- 159 —
flAfcN
£ > la ! e s p e n a l i i
D t u Hr. Axnont
/
Scrisoarea senatorului Barry Goldwater, în care arată că a con
statat personal că informaţiile despre OZN-uri erau clasificate de
USAF „ mai sus de top secret ”, O a doua informaţie prin care este va
lidat titlul acestei cărţi.
— 160 —
înalt grad de clasificare existent atât pentru armată, cât şi
pentru agenţiile guvernam entale de securitate. Se poate
trage concluzia că au existat motive serioase pentru ca o
asem enea măsură să fie luată cu privire la incidentele pe
care Puterea s-a străduit (şi se mai străduie încă) să le pre
zinte ca fiind nişte interpretări greşite, nişte reverii ale m i
tomanilor, sau abile puneri în scenă ale unor farsori sau ale
unor persoane dornice de publicitate.
Dacă astfel ar fi stat lucrurile, n-ar mai fi fost nevoie
de im punerea unui nivel atât de înalt de clasificare. Astfel,
Barry Goldwater, senator la vrem ea respectivă, şi în plus,
general în rezervă al U.S. Air Force (deci, având un nivel
ridicat de securitate) ar fi putut foarte uşor să consulte
dosarele care nu mai aveau nevoie de conul de um bră al
unui grad atât de înalt de clasificare.
Aş mai putea să prezint şi alte date extrem de sem ni
ficative, desprinse din alte docum ente oficiale, mergând
până în anul 1970, dar nu văd utilitatea acestui demers.
Cred că cititorul a avut la dispoziţie elem ente suficiente
pentru a-şi face o idee cât mai exactă despre situaţia creată
încă din primii ani ai manifestării interesului oficial al
USAF cu privire la rapoartele despre OZN-uri. De aceea,
îi propun cititorului să trecem la alt gen de informaţii
prezentate în această a doua parte a cărţii.
PARTEA A DOUA
ASPECTE MAI P&TIN CUNOSCUTE ALE
CERCETAŢII UFOLOGICE
CAPITOLUL I
MUTILAREA ANIMALELOR
DATELE PROBLEMEI
începând cu cel de-al doilea sem estru al anului 1973,
s-a auzit vorbindu-se pentru prim a dată de o serie de inci
dente stranii şi alarmante, cu privire la mutilările inexpli
cabile ale unor animale. Este vorba mai ales de bovine,
cazurile fiind localizate în A m erica de Nord.
Paradoxal, cel care a atras atenţia prim a dată asupra
acestui tip de incident, a fost un cal din A lam os, Colorado,
pe data de 9 septem brie 1967. Incidentul a avut o largă
audienţă prin organele de presă din Statele Unite şi chiar
din Europa.
Apoi, tragicul sfârşit al iepei Snippy, num ele victim ei
fiind repede dat uitării. Dar la num ai şase ani după această
întâm plare, presa se face ecoul unor alte nelegiuiri de
acelaşi tip. Sunt acuzaţi nişte „m ăcelari fantom ă” şi nişte
„chirurgi ai câm piilor”. M innesota, M issouri şi Kansas au
fost prim ele state afectate. în 1974, au urmat Oklahom a,
Texas, D akota de Sud şi Nebraska...
în cele din urmă, vreo treizeci de sate au fost mai mult
sau mai puţin afectate de aceste crime, în aparenţă gratuite,
deoarece nu era vorba de opera unor carnivori înrăiţi în
condiţiile în care părţile cele mai com estibile (carnea)
răm âneau întotdeauna intacte.
Efectiv, organele sexuale (în 90% din cazuri) sunt
desprinse, de cele mai multe ori cu m ultă grijă, cu ajutorul
unui instrum ent de tăiat foarte ascuţit(aceasta a fost con
cluzia prim elor investigaţii). Mai târziu, după ce s-au făcut
cercetări mai amănunţite, s-a constatat că tăieturile păreau
a fi realizate cu o sursă calorică, şi asta, cel puţin, în câte
va cazuri bine determinate. Uneori, în afară de organele
sexuale, erau „decupate” cu aceeaşi măiestrie unul sau mai
m ulte organe interne sau externe,
La început, crescătorii de animale şi poliţiştii s-au gân
dit că este vorba de acţiunea unor maniaci sexuali sau a
unor secte sataniste. Dar absenţa totală a unor urme de
paşi, de roţi de maşină şi chiar de sânge (părând a fi făcute
puncţii, în multe din cazurile semnalate), a incitat spiritele
şi astfel s-a conturat o ipoteză mai îndrăzneaţă. M ult prea
îndrăzneaţă, deoarece reacţia guvernului aflat la putere n-a
întârziat să apară. Diverse voci au început să se facă auzite,
m ulte dintre ele aparţinând unor veterinari funcţionari de
stat, probabil din ordinul ministrului, acuzând animalele de
pradă, considerate a fi vinovate de aceste m utilări .şi
denunţând presa că exagerează faptele. Aceste declaraţii au
fost prost prim ite de cercetătorii zoologi, dar şi de poliţiştii
im plicaţi în anchete. M otiv pentru care a fost construită o
com isie oficială de anchetă, în New M exico, destinată să
bagatelizeze incidentele de acest tip. După ce şi această
com isie şi-a făcut cunoscut „verdictul”, absolut identic cu
cel al veterinarilor de stat, ziariştii nu s-au mai interesat de
m utilările animalelor, afacerea fiind considerată „eluci
dată” ...
Dar n-a fost aşa uşor. Pentru a ajunge la o concluzie,
trebuie fie să fi văzut la faţa locului unul sau mai multe ani
male mutilate, fie să faci o cercetare îndelungată prin cores
pondenţă (ceea ce am făcut eu) pentru a-ţi da seama că
ceva nu e în regulă în acest caz.
— 163*+-—
Cititorul a rem arcat probabil că în New M exico, o dată
în plus, im pactul m utilărilor de anim ale a fost atât de pu
ternic, încât a fost nevoie de înfiinţarea unei com isii ofi
ciale de anchetă destinată, este de la sine înţeles,
dezam orsării tensiunii şi agitaţiei publicului. Când s-a ştiut
că m ajoritatea incidentelor înregistrate în New M exico au
fost sem nalate în aceleaşi zone ca şi sferele luminoase
verzi, mai exact în nord-estul statului, cu siguranţă,
oam enii au făcut conexiunea de rigoare.
Nu vom prezenta aici decât elem entele desprinse din
surse oficiale, scrisori ale funcţionarilor, ale veterinarilor,
ale şefilor din com itat şi ale poliţiştilor, toţi fiind mai mult
sau mai puţin im plicaţi în cercetările cu privire la eluci
darea acestui mister.
în consecinţă, nu vor fi decât date sigure pe care citi
torul le va interpreta după cum doreşte. In scopul de a nu
risca să-i deform ez părerea, nu voi face apel la nici o sursă
provenind de la jurnalele am ericane, în ciuda faptului că
am adunat vreo câteva sute.
Am fost la curent cu evoluţia cazului până la începutul
anului 1986, apoi izvorul m eu de inform aţii a secat, din
lipsă de elem ente noi. Se pare că mutilările se mai produc
şi astăzi, destul de sporadic, însă nu mai scandalizează pe
nimeni. Crescătorii de anim ale ştiu că poliţiştii nu se vor
mai deranja să facă cercetări, iar poliţiştii sunt convinşi că
nu vor descoperi nimic. Cum şi ziariştii au alte griji, genul
acesta de incidente a fost dat uitării. în definitiv, victim ele
nu sunt decât nişte anim ale pe care oam enii le trim it la aba
tor fără să clipească; atunci, la ce bun să-ţi faci atâtea griji?
Se pare că au existat şi câteva cazuri de fiinţe um ane m uti
late în aceleaşi condiţii ca anim alele, însă elem entele pe
care le-am adunat despre aceste incidente sunt prea puţine
pentru a fi trecute în aceeaşi categorie.
Am reuşit să strâng detalii despre mai mult de 700 de
cazuri de anim ale mari mutilate, 95% fiind bovine. Puţinii
cercetători am ericani care s-au interesat de acest gen de
incidente consideră că s-au produs mai mult de 10.000 de
cazuri între anii 1973 şi 1985. Nu ştiu pe ce elem ente se
bazează când avansează o asem enea cifră, dar, până la
urmă, totul este posibil. ............................
Natura rănilor provocate anim alelor i-a determ inat pe
anchetatori, la prim ele cazuri semnalate, să excludă cate
goric acţiunea unor animale de pradă. Secţiunile constatate
pe rămăşiţele găsite sunt cel mai adesea simetrice, m argi
nile rănilor fiind netede şi fără urme de ciopârţire, ca şi
cum n-ar fi fost desprins nimic din carnea animalului. în
plus, anom alia cea mai mare care exclude definitiv o acţi
une a necrofagilor este faptul că aceste cadavre ale ani
malelor mutilate au fost ocolite de fauna locală care nu s-a
hrănit deloc cu această pradă uşoară. Este dovada cea mai
incontestabilă care elimină total această ipoteză. în mod
normal, când o vacă moare pe o păşune de m oarte naturală,
carcasa este curăţată până la oase într-un interval de timp
cuprins între 24 şi 72 de ore, după caz. Referitor la inci
dentele de care ne ocupăm aici, cadavrele anim alelor m uti
late rămâneau m ult timp intacte, sfârşind prin putrezire,
lichefiere şi uscare sub efectul factorilor de mediu.
în plus, am reuşit să identific câteva zeci de cazuri în
care există anum ite elemente care sugerează folosirea unui
aparat aerian neidentificat. De altfel, num ărul anom aliilor
sem nalate poate avea o legătură cu prezenţa OZN-urilor,
dar aceasta este deocamdată numai o posibilitate şi nu o
certitudine. Astfel, cititorul va putea să-şi facă o idee clară
din datele care îi sunt propuse.
RAPOARTELE POLITIEI 9
— 165 —
în general, rapoartele întocm ite sunt concise. Se simte
faptul că acest gen de incidente nu prea au trezit interesul
anchetatorilor, probabil preocupaţi de alte lucruri mai
importante. O vacă dacă moare pe un izlaz nu prezintă un
caz de atenţie sporită pentru cei chemaţi să lămurească
îm prejurările în care şi-a pierdut viaţa. Astfel, este clar că
un num ăr im portant de elem ente au scăpat poliţiştilor
chem aţi să investigheze astfel de incidente.
Totuşi, unii şerifi de com itate, ei înşişi proprietari ai
unui şeptel, au fost sensibilizaţi de această problem ă într-o
m ăsură mai mare, m otiv pentru care au redactat rapoarte
mai amănunţite. Dintre acestea, voi propune acum cititoru
lui un eşantion reprezentativ (le-am ales pe acelea în care
urme stranii au fost constatate în apropierea cadavrelor).
Iată mai întâi un raport în care nu sunt m enţionate
urme pe pământ, dar există diferite elemente care suge
rează utilizarea unui aparat aerian:
Comitatul Rio Arriba, New Mexico, cazul din
14 iulie 1947:
- Proprietar: M anuel Gomez, sectorul Dulce.
- Victimă: vacă Hereford, în vârstă de 4 ani, născută în
ţară.
- Limba şi organele sexuale au fost secţionate cu pre
cizie.
- Sânge rozaliu curgând din bot.
- Cele două copite de pe partea stângă au fost zdrobite;
- Urme pe partea de jo s a piciorului posterior din stân
ga lăsate de un fel de crampon sau de o gheară uriaşă.
- Nici urm ă de am prente în jurul carcasei.
- Un corn al animalului era zdrobit şi a fost găsit înfipt
în pământ.
- Carcasa m ult prea afectată de autoliză* ca să mai
perm ită efectuarea de teste. Animalul decedat de 24 de ore,
maxim 36 de ore.
— 167 —
găsit în afara păşunii fără ca ţarcul care îm prejm uia izlazul
să fi fost deteriorat sugerează deplasarea animalului pe
cale aeriană; în plus, incidentul a avut loc în plină zi fără
ca cineva să fi observat m anevrele bizare ale vreunui eli
copter, oricât de mic sau ale vreunei farfurii zburătoare...
Iată acum un raport în care urm ele unui aparat aerian
neidentificat au fost descoperite în apropierea unui animal
mutilat:
Comitatul Rio Arriba, New Mexico, cazul 24
aprilie 1978:
- Ferma M anuel Gomez, sectorul Dulce.
- Viţel de unsprezece luni.
- Rectul şi organele sexuale au fost desprinse cu aju
torul unor instrum ente tăioase.
- Ancheta a evidenţiat faptul că animalul a fost lăsat să
cadă liber de la o înălţim e oarecare dintr-un aparat aerian
neidentificat.
- Centura pelviană a fost detaşată.
- Câteva contuzii pe piept par a indica faptul că a fost
folosită o curea pentru a ridica şi transporta corpul.
- La 100 de paşi de cadavru au fost găsite urme.
Rotunde, cu diametru de 4 ţoii (10 cm). Aparatul trebuie să
fi fost foarte greu, deoarece terenul era uscat. Şi urmele
pneurilor maşinii de poliţie de-abia se vedeau. Urmele erau
m arcate şi de nişte zgârieturi ale solului, probabil făcute în
timpul deplasării aparatului.
- Inim a a fost trim isă pentru analize Laboratoarelor de
Stat din Los Alamos. Rezultate negative.
- Ficatul a fost tăiat în trei bucăţi care au fost trimise
fiecare unui laborator particular. A bsenţa cuprului şi de
patru ori mai mult decât normal, fosfor, zinc şi potasiu.
- Sângele roz, prelins pe bot, nu s-a coagulat decât
după mai multe zile.
- Pielea fragedă la pipăit, ca o „hârtie de pelur” (sic!)
— 168 —
- Carnea rozalie, proaspătă. O posibilă influenţă a radi
aţiilor. Animalul murise cu aproxim ativ cinci ore mai
devreme.
- Singura intrare în păşune se află printr-o margine din
curtea casei proprietarului. Nici un vehicul n-a fost văzut
sau auzit intrând în păşune.
- Către orele trei în dim ineaţa aceleiaşi zile, Jose
M artinez, cumnatul proprietarului prezent la fermă, a auzit
un aparat aerian zburând la joasă altitudine deasupra zonei
•unde a fost găsit animalul.
- Urmele sunt identice cu cele descoperite într-un alt
caz, înregistrat la acelaşi ranch, în data de 13 iunie 1976.
- Anchetatorul rem arcă faptul că animalul m utilat s-a
născut în comitat. în acest com itat Rio Arriba există circa
16.000 de tauri importaţi din alte state şi nici unul dintre
aceştia n-a fost victim a mutilărilor.
- Anchetatorul crede că aceste animale mutilate sunt
„m arcate” cu câtva timp înainte de a fi ucise. Este posibil
ca anim alele să fie capturate de un aparat aerian, să fie
mutilate în altă parte, apoi aduse înapoi şi lăsate să cadă la -
sol, cu precauţiune. Numai aşa se pot explica vânătăile şi
fragm entele de os care au fost semnalate în unele cazuri.
în ziua de 11 mai 1978, o altă vacă m utilată a fost
descoperită la ferma lui Raleigh Tafbya, tot în sectorul
Dulce. Elementele notate de sergentul Valdez erau în linii
mari aceleaşi ca în cazul din 24 aprilie, citat mai devreme.
Urm ele aparatului aerian necunoscut au fost localizate la
550 m.
în ziua de 12 iulie 1978, la ferma lui Robert Rodella,
sectorul Tierra Amarilla, New Mexico, a fost semnalat un
caz de bovină mutilată în circumstanţe excepţionale, caz
investigat de acelaşi anchetator. Era vorba de o vacă ges-
tantă al cărui făt a fost extirpat din burtă. Capul fătului a
fost luat, fiind tăiat cu o mare precizie. Vaca avea şi două
picioare zdrobite. A fost găsită într-o păşune perfect îm prej
muită, cu o poartă de oţel încuiată cu lacătul.
Bineînţeles există rapoarte provenind şi din alte state,
nu numai din New M exico; dintre acestea unele m erită să
fie supuse atenţiei cititorului:
Comitatul Clackamas, Oregon, cazul din 19
iunie 1981:
- Ferm a lui Jacki Ward Carignan, Eagle Creek, Rte 1.
- Vacă mutilată.
- Ugerul, vaginul, ochii - extirpaţi; inim a a fost scoasă
din cavitatea toracică.
- Proprietarul nu mai văzuse vaca de vreo trei sau patru
zile.
Şeriful acestui com itat m ira sem nalat personal faptul
că alte două cazuri de acelaşi tip s-au produs în zona sa, în
vrem ea aceea, dar investigaţiile n-au condus la nici un
rezultat dem n de interes. în consecinţă, a considerat că nu
mai este nevoie să-mi trim ită copiile rapoartelor aferente.
Iată un caz m ult mai evocator, deoarece o urm ă foarte
clară a fost descoperită la faţa locului:
Comitatul Meeker, Minnesota, cazul din 1
decembrie 1974:
- Ferm a Frank Schiefelbein, statul N orth Kingston.
- Vacă rasa Black Angus de 400 de livre.
- Carcasa descoperită aproape de vârful unui deal.
- Buzele tăiate, pornind de la 2,5 cm deasupra botului,
aproape în spatele m axilarului stâng.
- Lim ba tăiată, secţionarea coborând foarte adânc în
gât.
- Vena jugulară despicată.
- O cantitate m ică de sânge (aproxim ativ conţinutul
unei ceşti) a fost găsită pe pământ. Restul sângelui a fost
recoltat prin puncţie.
- M arginea urechii stângi a fost tăiată; la fel şi u g e ru l..
- Tăieturi orizontale în interiorul rectului.
- - Animalul m urise de maxim 12 ore, conform con
statării doctorului Nelson, veterinar.
— 170 —
- Cauza morţii n-a putut fi determ inată de câtre veteri
nar.
- în jurul carcasei se afla un cerc perfect de zăpadă to
pită.
- Doctorul Nelson a luat probe din piele, din sânge şi
din ficat pentru a le analiza la U niversitatea din M innesota.
în ziua de 29 noiem brie 1975, în acelaşi com itat, un
porc de 200 de livre a fost găsit mutilat, fără să se găsească
vreo urm ă de sânge în venele anim alului, pe el sau în jurul
său, şi asta, chiar în cocină. N-a fost găsită nici o urm ă sus
pectă. Cu o zi înainte, către ora 23:30, proprietarul Harry
Schluter semnalase faptul că becul din exteriorul casei sale
s-a stins fără motiv preţ de cincisprezece minute, pentru ca
apoi să se reaprindă.
Există mai multe cazuri în care au fost găsite urm e pe
păm ânt, incidente petrecute în statul Colorado. Le voi
m enţiona pe cele mai deosebite:
Comitatul Lincoln, Colorado, cazul din 23
iunie 1975:
- Ferm a Charles Allis, din apropiere de Hugo.
- Proprietar: Jim O ’Brien, Aurora.
- Vacă de doi ani.
- Ochiul şi urechea stângă, pielea de pe falca stângă,
rectul şi partea dreaptă a ugerului - toate au fost extirpate.
- O gaură în gât.
- Nici o urmă de luptă. La circa 100 de metri de ani
mal, spre nord-est, au fost descoperite două urme pe sol.
Erau aşezate paralel.
Aceste urme ar putea sugera şinele unui elicopter mic.
în raportul următor despre un incident petrecut la numai
câteva zile de cel sem nalat anterior, în acelaşi comitat, nu
există însă nici o trimitere la un astfel de aparat:
Comitatul Lincoln, Colorado, cazul din 18
iulie 1976:
- Ferm a lui Alice Wick, Boyero.
— 171 —
- O junică de 300 de livre.
- U rechea dreaptă, rectul, ugerul şi inima - extirpate.
- La 40 de metri, spre nord-vgst de carcasă au fost
descoperite opt cercuri cu diametrul de lm .
în vara anului 1975, autorităţile din Colorado au fost
atât de preocupate de această situaţie, încât au convocat
două reuniuni im portante la care au participat numeroşi
poliţişti. Au fost invitaţi şi reprezentanţi ai poliţiei din
W yoming şi Nebraska, state care au fost şi ele afectate de
acest gen de acte de violenţă. Prima întâlnire a avut loc în
ziua de 18 august 1975, iar cea de-a doua, pe 27 august
1975. Am reuşit să fac rost de o fotocopie a celor două
rezum ate ale discuţiilor care au avut loc în timpul acestor
colocvii. Fiindcă sunt relativ scurte şi foarte interesante,
voi reproduce aici traducerea lor integrală:
R EU N IU N EA DE LA
FORT M ORG A N, C O LO RAD O , DIN
18 A U G U ST 1975
— 172 —
inspectori în creşterea anim alelor de rasă şi personal al
departam entului de poliţie din oraş.
într-un com itat din Colorado au fost semnalate 47 de
incidente. Dintre acestea, timp de opt zile consecutiv s-a
produs un caz pe zi. Comitatul Elbert a avut 55 de rapoarte
cu privire la m utilările vitelor şi unul având drept victim ă
un cal. Unele incidente au fost considerate a fi acţiunea
unor prădători, dar altele au fost veritabile cazuri de
mutilări. Intr-o zonă a fost observat un elicopter. Era de
culoare kaki şi avea un cerc alb pictat într-o parte, fără să
se observe alte cifre sau litere de identificare. A cest aparat
a fost văzut cu lumini, dar fără semnalizări, într-o altă
îm prejurare. La un m om ent dat, un fascicul puternic al
unui proiector a fost văzut făcând un du-te-vino pe o rază
de trei sau patru mile.
Com itatul D ouglas a sem nalat un caz de patru vaci
găsite m oarte, dintre care numai una era mutilată. Toate
patru se aflau într-o zonă fără vegetaţie; cea din mijloc era
cea mutilată.
Şerifii din Colorado au desemnat un anchetator pentru
a verifica toate rapoartele referitoare la m utilări din fiecare
comitat. Se dorea stabilirea unor legături între toate datele
adunate. A cestea au fost ulterior expediate la Colorado
Bureau o f Investigation, pentru a determ ina repartiţia de
cazuri pe regiuni, frecvenţa, zilele când au fost eveni
mentele, ora la care s-au produs şi la care au fost sem
nalate, cazurile în care m utilările sunt certe şi cazurile unde
ar fi putut fi anim ale de pradă.
Centrul m anifestărilor din Colorado par a fi com itatele
Las Animas, W arfen şi Gunnison. Există anum ite rapoarte
în care sunt prezentate cazuri de m utilări ale unor animale
vii, dar în cea mai mare parte dintre cazuri, mutilările au
fost com ise asupra unor anim ale moarte. Toate autopsiile
care au fost făcute n-au dezvăluit nim ic despre autorul
vinovat de m oartea animalelor.
— 173 —
A colo unde a fost descoperită o vacă m utilată, au fost
găsite şi patru cercuri m arcate pe păm ânt, aşezate într-un
pătrat perfect, fiecare cerc având diam etrul de lm .
Unii anchetatori au avansat ipoteza că tăieturile ar fi
fost făcute cu un instrum ent care difuzează o cantitate
m are de căldură. Astfel s-ar explica faptul că n-a fost găsită
nici o urm ă de sânge, nici pe animale, nici în jurul lor. în
com itatul Lincoln, Colorado, a fost găsit un sac chirurgical
la o distanţă de aproxim ativ o m ilă de locul unde s-a pro
dus mutilarea. în sac se aflau limba, urechea, rectul şi scro
tul unei vite. Se pare că sacul ar fi fost lăsat să cadă de la
o anum
A
ită înălţime.
»
— 174 —
Fermierii din Colorado, convinşi că m utilatorii folo
sesc elicopterele, s-au înarm at până-n dinţi şi sunt pregătiţi
să tragă în oricare aparat aerian pe care l-ar vedea sur
volând păşunile la joasă altitudine. Au fost făcute reco
m andări tuturor persoanelor prezente la această reuniune
să facă tot posibilul pentru a evita punerea în practică a
unor asem enea măsuri. în toate rapoartele despre animale
m utilate, nici un incident n-a putut fi asociat cu activitatea
unui aparat aerian oarecare. Totuşi, aparate aeriene au fost
sem nalate în zonele unde s-au com is mutilările, fie înainte
de producerea ticăloşiilor, fie după aceea. însă, n-au fost
văzute niciodată aterizate la sol în vecinătatea locurilor
unde au fost com ise m utilările.”
Eu sunt convins că părţile anatom ice de anim ale găsite
în apropierea unui loc unde a fost descoperit un animal
m utilat sau într-o cabină telefonică, fac parte dintr-o
punere în scenă gândită de nişte indivizi provenind de la o
agenţie de securitate a statului. Scopul a fost falsificarea
datelor problem ei şi inducerea în eroare a unor anchetatori
şi a organelor mediatice. Astfel, lăsând ostentativ asem e
nea „indicii”, se dădea im presia că vina aparţine unor secte
sataniste sau unor asociaţii mai m ult sau mai puţin per
verse. Se ghiceşte în toate aceste practici aceeaşi tehnică de
diversiune şi de camuflaj folosită şi cu prilejul eveni
m entelor din iulie 1947. Astfel, prăbuşirea de la Roswell
„a provocat”, la rândul său, vreo alte zece incidente, .mon
tate piesă cu piesă, detaliu cu detaliu, începând chiar de la
im provizaţiile confecţionate grosolan dintr-un metal uşor,
evident pentru a ridiculiza situaţia creată de un caz auten
tic.
Autorul acestui rezum at este un poliţist din com itatul
Carbon, W yoming, Glen A. Glidden. In continuarea textu
lui bătut la maşină, Glidden a adăugat câteva însem nări pe
care le voi prezenta în întregime:
„Un şerif a sem nalat că o vacă a fost găsită moartă;
cauzele morţii au fost naturale. I-a cerut proprietarului să
— 175 —
verifice starea cadavrului la intervale regulate de timp. Au
trecut două zile fară să se întâmple ceva. în dim ineaţa celei
de-a treia zi, vaca a fost găsită mutilată. Concluzia investi
gaţiilor făcute de un veterinar a fost aceea că pentru m uti
lare a fost folosit un instrum ent tăios.
Un incident petrecut în apropiere de Colorado Springs:
un grup de persoane aparţinând bisericii baptiste au ridicat
un altar pe câmp. O bandă de adoratori ai lui Satan au
încercat să-l distrugă. Aveau capul acoperit cu o ciudăţenie
făcută din piele, prevăzută cu două coarne. Şeriful sectoru
lui spune că aceste bizarerii puteau fi chiar mam elele vaci
lor tăbăcite (şi nu coam e), dar versiunea n-a fost confir
m ată.”
Această ultimă aserţiune traduce o anum ită stare de
spirit care domina anchetatorii, mai ales în prima perioadă
a derulării acestor evenimente. Bănuielile puteau fi mai
uşor îndreptate asupra bandelor de psihopaţi care bântuiau
anum ite regiuni.
Iată acum cel de-al doilea rezum at, referitor la reuni
unea din 27 august 1975:
— 176 —
tre statele Wyoming şi Colorado. Nici un alt elem ent spe
cial provenind din alte state.
3. Toate tipurile de teren. în apropierea străzilor şi fer
melor. a
4. în zone cu apă, în apropiere de bălţi sau în locuri
foarte îndepărtate de sursele de apă.
C. Câteva constatări generale:
1. Lipsesc părţi anatom ice specifice;
2. Rapoartele analizelor de laborator arată că tăieturile
au fost făcute cu un cuţit sau cu un alt instrum ent tăios;
3. Perioada de activitate foarte intensă este vara şi
începutul toamnei. W eek-end-urile sunt ceva mai încărcate
decât restul săptămânii. Există însă rapoarte din fiecare zi
a săptămânii. Autorii m utilărilor au acţionat atât ziua, cât
şi noaptea, dar mai ales noaptea.
D. Părţile anatomice extirpate:
1. Organe sexuale, anus, mamelă, limbă, ochi, urechi,
coadă, bot, pielea maxilarului inferior şi vezica. într-un
caz, s-a constatat că au fost scoase toate măruntaiele, burta
a fost golită şi lăsată, însă restul a fost luat. (sic!)
2. O bucată de piele în formă de cerc, cu diametrul de
aproxim ativ 16 ţoii, decupată în jurul anusului şi a
organelor sexuale.
- O bucată de piele cu diametrul de aproxim ativ 16 ţoii
decupată în jurul mamelei, incluzând-o şi pe aceasta
- M asculilor le-au fost scoase testiculele, penisul şi
anusul.
- Capătul cozii sau chiar jum ătate din coadă au fost tăi
ate
- Limba secţionată în totalitate sau parţial.
- Un cerc cu diametrul de 2 ţoii, decupat în jurul ochi
ului, ochiul fiind com plet scos.
- Burta extirpată total sau parţial.
- Animalele au fost găsite aşezate mai ales pe partea
stângă. Nu este o regulă.
— 177 —
- Nici un strop de sânge în locurile unde au fost găsite
cadavrele.
- Detaliile nu diferă decât foarte puţin, m ajoritatea
cazurilor urmând acelaşi tipar.
- Aceste scheme nu au fost confirm ate în alte state.
E. Rezultatele testelor de laborator
1. S-a stabilit că m utilările au fost făcute înainte de
începutul putrezirii.
2. Bucăţile de piele din zonele unde au fost făcute
secţionări pot dem onstra prin analize de laborator dacă
decupările au fost realizate cu un cuţit sau au fost smulse
de animalele sălbatice.
3. Cea mai m are parte din anim ale au murit în urm ă cu
24 h sau 36 h faţă de m om entul efectuării testelor.
4. Cauza morţii este nedeterminată. în unele cazuri,
m oartea a fost datorată unor cauze naturale.
5. N-au fost descoperite şi alte găuri sau răni decât cele
deja semnalate.
TEORII
A. Motive:
1. N-a fost stabilit vreun m otiv bine definit.
2. Părţile anatom ice extirpate pot fi utilizate în vederea
unei ceremonii rituale.
3. Culturi sataniste sau similare.
4. Până acum, n-a fost găsită nici o dovadă clară care
să indice im plicarea vreunui cult anume.
B. Modus operandi:
1. Se pare că incidentele n-au vizat anumite ferme.
2. A fost afectată uneori aceeaşi fermă, dar în păşuni
separate de distanţe mari.
3. U nsprezece com itate din regiunea de nord-est a sta
tului Colorado au fost mai puternic, afectate decât altele.
— 178 —
4. Până acum, sudul statului W yoming n-a înregistr
decât un singur caz.
C. Metodă utilizată pentru ucidere:
1. O doză m asivă dintr-un tranchilizant.
D. Mijloace de transport utilizate:
1. Din cauza lipsei de probe cu privire la acest punct,
s-a ajuns la un consens general: au fost im plicate eli
coptere.
2. N u există însă nici o dovadă care să dem onstreze
foarte clar acest lucru.
3. N oaptea, au fost observate elicoptere având sau nu
lumini de semnalizare, survolând zonele afectate de aceste
incidente. Nu s-a putut stabili nici o legătură solidă între
aceste observaţii şi evenimente.
E. Ceea ce s-a spus mai sus nu reprezintă
decât nişte supoziţii. Pentru moment, n-au fost
argumentate şi consolidate şi de alte dovezi
Rezumatul acestui raport a fost redactat de către J. Lee
Sackelt.
Potrivit unor anchetatori, se pare că elicopterele sem
nalate neidentificate ar aparţine potenţialului tehnic al U.S.
A ir Force. Şi n-ar fi deloc surprinzător, deoarece, personal,
am avut ocazia să văd evoluând, într-un film realizat de
doam na Linda M oulton-Howe, despre care voi mai avea
ocazia să vorbesc, elicopterele de la U.S. A ir Force, fără
nici cel mai mic semn de identificare. Alţi anchetatori chiar
aduc o serie de acuzaţii Armatei Aeriene, pe care o con
sideră vinovată de a fi utilizat câteva dintre elicopterele
sale pentru a repera animalele care răspundeau „criteriilor”
m utilatorilor şi pentru a le „m arca” într-un stil anume care
va fi evocat curând în acest capitol. Au existat şi câteva
persoane extrem de curajoase în convingerile lor care au
avansat ipoteza existenţei unui departam ent foarte secret al
U.S. A ir Force, care ar fi com plicele unei inteligenţe
străine în executarea unor ordine referitoare la comiterea
unor astfel de nelegiuiri. Voi avea ocazia să revin asupra
acestor ipoteze prezentate atât de dezordonat în cea de-a
treia parte a lucrării de faţă.
Şi acum, ca să închei cum va această prezentare voi
reproduce integral un raport uluitor, piesa cu cea mai mare
greutate din dosarele mele. A cest raport provine tot din
N ew M exico, autorul fiind un poliţist, Gabriel L. Valdez.
Comitatul Rio Arriba, New Mexico, cazul din
13 iunie 1976:
- Ferm a lui M anuel Gomez, situată la 13 mile distan
spre est de Dulce.
„în ziua de 13 iunie, pe la orele douăzeci, M anuel
Gomez, Dulce, N.M ., m -a contactat prin intermediul servi
ciului public, pentru a mă anunţa că la ferm a sa, a găsit o
vacă în vârstă de trei ani, care părea să fi fost mutilată. Ar
fi vrut să vin personal să verific acest caz. L-am avertizat
pe G om ez că nu eram de servici, dar am acceptat să-i fac o
vizită, în ziua de 14 iunie 1976, la cinci dimineaţa.
L-am contactat pe Paul Rilery de la Biroul Sanitar
Veterinar din New M exico, a doua zi de dim ineaţă, îndrep-
tându-m ă spre ferma lui Gomez. A jungând la fermă, am
observat că la faţa locului nu erau decât urm ele camionetei
dom nului Gomez. Ferm a era com plet îm prejm uită, iar sin
gura intrare pentru accesul înăuntru erau nişte porţi pe care
le-am deschis. Am exam inat cadavrul unei vaci în vârstă
de trei ani, de culoare neagră, din rasa W hite-Faced (Cap
alb), aşezată pe partea dreaptă. U rechea stângă, limba,
ugerul şi rectul fuseseră extirpate cu ceea ce părea a fi un
instrum ent de tăiat de o mare precizie. Nici o urm ă de
sânge n-a fost observată pe corpul animalului. Stratul de
sub piele era de culoare albă, astfel reperarea unor urme de
sânge ar fi fost şi mai uşor de făcut. Am rem arcat pe piep
tul animalului urmele unei înţepături. însă n-am putut
descoperi nici o altă probă care să constituie cauza morţii.
— .180 —
Am făcut investigaţii în zona din jurul cadavrului. Am
bănuit că un aparat aerian de un anum e tip a aterizat de
după ori, lăsând urme care desenau un triunghi. Fiecare
urmă era un cerc, cu diametrul de 14 ţoii. Perim etrul tri
unghiului form at din unirea cercurilor m ăsura 16 picioare
şi jum ătate (6*5x5 1/2). O exam inare atentă a celor două
locuri de aterizare a scos la iveală prezenţa a altor două
serii de urme (formând alte două triunghiuri mai mici);
cercurile aveau un diametru de 4 ţoii, iar distanţa dintre ele
era de 28 de ţoii. A ncheta de la faţa locului a dem onstrat că
urmele triunghiurilor mai mici au urm ărit vaca pe o dis
tanţă de cca. 180 m. Urmele copitelor animalului arătau că
s-a zbătut şi apoi a căzut. Urmele triunghiurilor mici se
zăreau peste tot în jurul cadavrului. Alte probe au arătat că
iarb? din jurul acestor^urm e fusese pârlită, în timp ce
obiectul urmărea vaca. în plus, în două zone din mijlocul
triunp îiurilor mici, a fost depistată o substanţă uleioasă
gal bună. Substanţa a fost supusă analizei de laborator, la
poliţia statului, dar cei de aici n-au putut identifica struc
tura şi com poziţia chim ică a produsului. U n.eşantion din
substanţa respectivă a fost supus analizelor şi într-un labo
rator particular, însă nici acesta n-a fost în măsură să facă
nici cea mai mică analiză, din cauza faptului că substanţa
dispăruse sau se dezintegrase. Eşantioane din piele au fost
analizate de laboratoarele poliţiei statului şi de Biroul pen
tru Control Medical. S-a stabilit că pielea a fost secţionată
cu un instrum ent tăios.
în ziua de 17 iunie 1976, l-am contactat pe dl. Howard
Burgess, din Albuquerque, New M exico şi l-am rugat să
vină la faţa locului pentru a face nişte teste de radiaţii. La
trei zile de la producerea incidentului, au fost făcute şi
aceste teste. S-a descoperit că în jurul urm elor şi în im edi
ata apropiere, nivelul radiaţiilor era de două ori mai ridicat
decât cel normal înregistrat la suprafaţa solului. Burgess
este o persoană calificată în astfel de teste, deoarece este
un cercetător care este acum pensionar şi a lucrat în labo
— 181 —
ratoarele din Sandia, Albuquerque, New Mexico. Sunt
convins că urmele de radiaţii au fost lăsate în mod delibe
rat la faţa locului, scopul fiind stârnirea confuziei în rândul
anchetatorilor.
Au existat şi elem ente care arătau că maşina (obiectul
aerian) care a lăsat urm ele descrise a revenit în locul unde
a fost găsit cadavrul pentru a doua oară, scopul fiind
tăierea urechii stângi a animalului. Urmele au fost găsite
peste urm ele de pneuri de la m aşina lui Gomez, im prim ate
cu ocazia prim ei sale veniri la faţa locului. Când a văzut
prim a dată cadavrul anim alului, G om ez spune că urechea
stângă era la locul ei.
Vaca avea un viţel de trei luni pe care stăpânul nu l-a
mai găsit de la producerea incidentului. Lucru ciudat, mai
ales că un viţeluş, la o asem enea vârstă, stă numai pe lângă
m am a sa, chiar dacă aceasta e moartă.
Am făcut investigaţii în douăzeci şi trei de cazuri de
anim ale mutilate, toate petrecute în statul New M exico,
numai pe durata ultim elor şaisprezece luni. Toate cazurile
par a urm a acelaşi tipar. Totuşi, într-una din aceste anchete,
am reuşit să descopăr că unul din anim alele m utilate în
statul nostru a fost injectată cu o doză puternică de
atropină, un insecticid care a fost localizat în sistemul san
guin al animalului. Prin analize de laborator am depistat
această substanţă care este un fel de drog tranchilizant.
Laboratoarele de Cercetare Ştiinţifică din Los Alam os au
efectuat mai m ulte autopsii asupra anim alelor m utilate,
inclusiv asupra unui bizon, scoţând la iveală faptul că ani
malele cu pricina erau contam inate de o boală infecţioasă
numită „black-leg”.
Ancheta a indicat că asupra anim alelor ucise din New
M exico şi din statele frontaliere, mutilările au avut drept
scop^ sistemul limfatic.
In investigaţiile făcute am fost ajutat de Tex Graves,
şeriful com itatului L ogan, S terling, C olorado.
Eşantioanele anim alelor m utilate din com itatul Logan au
— 182 —
fost expediate, prin grija mea, la trei laboratoare particu
lare,. pehtru a fi supuse analizelor chimice. Se pare că lab
oratoarele care lucrau pentru guvern nu dezvăluiau în total
itate rezultatele testelor. S-a analizat foarte atent o sub
stanţă care s-a găsit în corpul unei vaci m utilate, din com i
tatul Logan. S-a descoperit că era alcătuită dintr-un
am estec de ioni de răşină şi vitam ina B 12. Am lucrat
îm preună cu şeriful Graves, deoarece acesta n-a prim it aju
torul cerut de la U niversitatea Statului Colorado pentru
efectuarea anali-zelor de laborator. D eplasările necesare
pentru expedierea probelor la laborator au fost făcute în
timpul meu liber şi pe cheltuială proprie. Am contactat mai
m ulte state în care s-au produs astfel de mutilări. Până în
prezent au fost sem nalate mai m ult de o mie de cazuri.
Pe toată durata investigaţiilor, au fost verificate mai
m ulte teorii, mai ales cea cu privire la acţiunea unor
grupuri de adoratori ai lui Satan. N-am exclus nici varianta
acţiunii unor animale de pradă. A m bele versiuni au fost
eliminate. Argumentele au fost: îndem ânarea, precizia,
costul unor mijloace de acţiune atât de sofisticate care
depăşeau nişte posibilităţi normale de a pune în practică
asem enea operaţiuni şi, mai ales, unele desfăşurate în cel
mai mare secret. Trebuie spus şi faptul că în prim ăvara
anului 1974, când au pierit mai multe anim ale din cauza
căderilor masive de zăpadă, cadavrele au fost devorate de
anim alele de pradă. Răm ăşiţele găsite nu seamănă deloc cu
cadavrele anim alelor mutilate.
A ncheta s-a axat mai ales pe teoriile care im plicau uti
lizarea vitaminei B ]2 şi testele făcute asupra sistem ului
limfatic. în tot acest timp, s-au studiat atent posibilităţile
experim entării unor arme de război chimice şi o eventuală
corelare între următorii trei factori: arme chim ice de
război, utilizarea vitaminei B j 2, teste asupra sistemului
limfatic.
A ncheta asupra acestui caz continuă.
Raport redactat în ziua de 15 decem brie 1976, pentru
cartierul general al Poliţiei statului New M exico.”
Cititorul a rem arcat cu siguranţă obstrucţiunile sem
nalate de sergentul Gabriel L. Valdez în raportul său, refe
ritoare la gesturile Laboratoarelor de Cercetare Ştiinţifică
din Los Alamos şi de la Universitatea din Colorado. Voi
reveni în următorul capitol asupra acestei dorinţe de a
muşam aliza şi-ascunde adevărul cu privire la acest aspect
al cercetării ufologice.
O ANCHETĂ STIINTIFICĂ
PARTICULARA'
Vom vedea acum ce fel de investigaţii au făcut sergen
tul Valdez şi H. Burgess, pe cont propriu.
Potrivit răposatului Jim Lorenzen, cu prilejul unui sim
pozion organizat de asociaţia A.P.R.O., Howard Burgess
cercetător ştiinţific pensionar, originar din New M exico,
într-o bună zi, şi-a dat seama că 90 % din anim alele-vic-
time ale „m utilatorilor-fantom ă” s-ar putea încadra într-o
anum ită schemă. Era vorba, mai ales, de vacile în vârstă de
4-5 ani, dar şi de junicile mai tinere de un an. A proape
toate aceste animale erau fie din rasa Hereford, fie din rasa
Charlee. Vitele m utilate prezentau toate urm e pe corp ase
mănătoare celor lăsate de o frânghie care ar fi putut servi
pentru ridicarea tor. S-a remarcat şi o contuzie deosebită în
jurul unui picior. în plus, părul părea smuls de pe corp ca şi
cum ar fi fost aplicate nişte fâşii pe zone bine delimitate, iar
piciorul însemnat prin acea contuzie era, în general, zdrobit.
In toate cazurile sau aproape toate, au existat elem ente care
arătau că animalul, după ce a fost ridicat la o înălţim e con
siderabilă, a fost lăsat să cadă, supoziţia fiind dem onstrată
de numărul sem nificativ al oaselor fracturate.
184 —
Un raport remarcabil referitor la un caz de mutilare a unui ani
mal. Incidentul este extraordinar deoarece au fo st descoperite urme de
OZN la fa\a locului. A se vedea şi documentele următoare.
Cow M u t l l a d p o - P a g a 2
C o* H u C l l a t i o o - r« g l 1
T h a co w h a < T a 3 a o n c h o l d c a l f w h ic h h a s n o c b a a n l o c a C a d s i n e a c h a l n c l d a n c .
Oo 0 6 - 1 3 - 7 6 a c a p p r e x i s t a t e l y 1 : 0 0 p . a . M r . M a n u a l Co h i , D u l c a , N . M. c o n - T h ia a p p a a r s a c râ n g a a in c a a s a a l l c a l f n o rm a lly a c a y a a ro u n d ch a m ochar
ta c c e d w r i c a r b y p u b l i c l a r v l c t i c i e l a i t l u c h« h ad fo u n d a c h ra a y a a r o ld c o w a v a n c h o u g h c h a co w l a d a a d .
cow a c h l s r a n c h w h i c h a p p a a r a d t o h a v a b a a n s s i d l a c a d a n d c h a c b a w o u ld
l l k e f o r w tlc c r c e c h t c k In c o Ic » N r l t a r a d v i s e d M r. C o a t i t h a t h a v a s W r i c a r h a » c o n d u c t a d a n I n t a n a l v a I n v a a c l g a d o o i n c o a p p r o x i a a c a l y 23 c a t c l a
o o d a y o f f a n d c b a c h a w o u ld p r o c a a d t h a r a a c 5 : 0 0 a . a . o o 0 6 - 1 4 - 7 6 . a i t i l a d o n a U i l c h h a v a b a a n r a p o r c a d i n C h a s c a c a o f Naw M a x ic o w l t h l n c h a
l a s e 16 a o o c h s . T h a y a l l c a r r y c h a a a a a p a c t a r n . A la o d u r in g t h i a l n v e s c l -
w r i c a r c o n c a c c a d M r . P a u l R i l a y o f c h a Naw M a x ic o C a t c l a S a n i t a r y B o a r d a n d g a t i o o w r i c a r h a a b a a n a b i a Co d a c a r m l n a t b a C o o o n a o f C h a a u d l a c a d cow a
p ro c e a d e d co cha C oaax l a n c h . U p on a r r l v a l a c c h a r a n c h , l c a M« * o b a a r v a d w h ic h o c c u r e d i n Naw M a x i c o , a h l g h d o s a g a o f A c r o p i n a l n s e c t l c l d e f c A a a n a -
c h a c c h a o o l y v a h l c l a c r a c k a w a r a c h o a a o i M r. C a a a t ' i p i c k u p . S in e a h l s ly s e d i n cha b lo o d a y s c a a . T h is s u b a c a n c a ia a c r a n q u llix in g d r u g . Tha
ra n c h ta le c k a d u p a n d c h a o o ly a n tr a n c a la c h ro u g h c h a g a c a u a a d by w r i c a r * t o s A l a n o s S c i a n c l f l c R e s e a r c h L a b o r a t o r y h a a c o n d u c C c d a n a c r o p s y cm
a c c h a a c a n a , w r i c a r a x a a lif ia d c h a c a r c a s s o l a 3 y r . o l d b l a c k U h i t a - F a c e d a a v a r a l a n im a la i n c lu d ln g a b u f f a l o , w h ic h r a v a a la d c h a c c h a a n im a la
co w w h i c h w a s l y i n f o n l c ' a r i g h e a i d a . Th* U f c a a r , c h a C ongua, cha u c c a r , h ad b a a n h i g h ly in ia c e a d w ic h B la c k L ag .
and ch a r a c c u a h a d b a a n ram o v ad w ic h w bac a p p a a ra d c o b a a a h a r p p r a c i a a
io a tn jM n t. N o c r a c a a o f b l o o d w a r a l a f c o o C ha a k l n o f c h a c o w . I h a b i d a L n v a a tig a c io n h a a a l a o r a v a a l a d c h a c oo a l l c a c t l a m i C l l a t l o n s w h ic h h a v a
o o c h a u n d a r n a a c b a i d a o f c h a c o w v u w h i c e a o C b a c « p o c t i n g o f b l o o d w o u ld o c c u r a d i n Maw M a x ic o a n d a u r r o u n d l n g a t a c a a , c h a c c h a o b j a c c o f c h a a u d -
hava b aan a a a ily d a c a c c a d . O c h a r a v l d a n c a o o c h a co w w a a a s a a l l p u n e c u r a l a t i o n i h a a b a a n c h a ly a p h n o d a a y a c a m .
oo cha b r la k a c . Ho o c h a r a v l d a n c a w a a a v a l l a b l a a a c o c a u a a o f d c a c h .
T h ia w r ic a r h a s b a a n a a s l s c l n g S h a r l f f T a x C ra v a a , L ogan C ouncy , S c a r l i n g ,
l n v e a tlg a c lo o c o o c ln u a d a ro u n d c h a a r a a an d r a v a a la d c h a c a a u a p a c e a d C o lo ra d o . S a a p l a s fro m L o g a n C o u n cy « i d l a c c d cow a w a r a b r o u g b t b y c h l s
A i r c r a f c o f i o a a C ypa h a d la n d a d t w i c a , l a a v l o g c h r a a pod a a r k s p o a i* w r i t a r Co b a a o a l y a a d b y c h r a a p r l v a c a c h a s a l a c s , a s I c a p p a a r a t h a t c h a
C L oaad I n a c r l a n g u l a r a h a p a . I h a d la s a a c e r o f a a c h po d p a r c w aa 1 4 " . C o v e ro a a n t a a a o c la ta d la b o r i t o r ia a a r a noc r a p o r d n g c o a p la te f ln d in g s .
T h a p a r t a a t a r a r o u n d c h a c h r a a p o d a w a a 1 6 V (6 * JCSaX3%*) . E m in a tlo g f r o n T h e a u b s c a n c a w h ic h w a a o n C ha co w ( s u d l a C ad i n L o g a n C o u n c y ) w a s
t h a cw o 1a n d i n g s w a r a a a a l l a r c r l a n g u l a r a h a p a d c r l p o d a 2 8 " a p a r e a n d 4 “ a n a ly s a d ş s c o n c a in in g a n io n a x e b a n g a r a a l n an d V ita m in B j j . W rita r i s »
l a d ia a s a c a r. I n v e s c i g a c l o n a c c h a s c a n a ahow ad c h a c c h a a a s a a l l c r lp o d a w o r k io g w ic h S h a r l f f C r a v a a d u a c o c h a f a c t c h a c S h a r l f f C r a v a s h a a b a a n
h«d fo llo w a d ch a cow f o r a p p ro x ia a a c a ly 6 0 0 * . t r a c k s o f c h a co w s h o w a d w h a r a u n a b l a Co g a t c o o p a r a t l o n f r o m C o l o r a d o S c a t a l i n l v c r a i t y i n c h c a n a l y s t s
a h a had s c ru g g la d and f a l l a n . T ha a m a ll c r lp o d c ra c k a w a ra a l l a ro u n d ch a o f s a a p la s . T h a * a c r i p a h a v a b a a n a a d a o o w r l t a r ' s ow n C l a a a n d a c h l s
cow . O c h a r a v l d a n c a sh o w o d C h a t g r a s a a r o u n d c h a c r l p o d a , a s c h a y f o llo w a d own a x p a n s a . W ric a r h a s c o u e a c t a d a a v a r a l a c a c a s w h a ra c h a s a o u d l a d o n s
cha cow , h ad b a a n s c o r c h a d . A la o a y a llo w o l l y a u b s c a n c a w as lo c a c a d In a x is c o v a r c h a 1000 a a r k . *
cvo p la c a a u o d a r c h a a m a ll c r lp o d s . T h i s a u b s c a n c a w aa s u b a d c c e d c o t h a
S eaca P o llc a L ab. I h a L ab w aa u n a b la c o d a c a c c th a c o n ta n c o f ch a a u b s c a n c a . D u rin g c h ls p a r lo d o f I n v a a c l g a d o o a a v a r a l c h a o r ie s h a v e b a a n c h o ro u g h ly
c h a c k a d o u e a u c h a a a " S a c a n W o ra h ip e rs M g ro u p and p r e d ţ f o r a . B och h av a
A » a s p i c o f c h a a u b s c a n c a w aa s u b m ic c a d c o a p r i v a t e l a b a n d t h a y w a ra u n a b l a b a a n r u la d o u e d u a c o a x p a r d s a a n d p ra c ia a n a a a and c h a coaC in v o lv a d t o
c o a n a l y s e c h a s u b s c a n c a d u a c o C ha f a c c c h a c i c d l a a p p a a r a d o r d l s s a o c l g r a c a d . co n d u ce au ch a s o p h ig c lc a c a d an d s a c r a d v a o p a ra c io n . l e a h o u ld a l s o b a
S k l o a a n p l a a w a r a a n a l y s a d b y C h a S c a c a P o l l c a L ab a n d c h a M a d i c a l E ) ( a a l n a r 's n o c a d c h a c d u r i n g c h a S p r l n g o f 1 9 7 4 w han a c ra m e n d o u s a a o u n c o f c a c c l a
o ffic a . I c w aa r a p o r c a d c h a c c h a s k l o h a d b a a n c u c w ic h a a h a r p i n s c n a a a n c . w a ra lo a c d u a co h e a v y s o o w f a l l a , c h a c a r c a s s e s h a d b a a n a a c a n b y p r ă d ă t o r * .
T he se c a r c a s s e s d t d o o c ra s a m b la c h a c a r c a s s e s o f c h a a u d l a c a d co w a.
On 0 6 - 1 7 - 7 6 w r i c a r c o n c a c c a d a M r . H o w a rd B u r g a a s f r o n A l b u q u a r q u e , M. M.
to p ro c a a d to cha sc a n a and c o n d u cc a r a d ia c lo n c a s c . T h i s w aa 3 d a y s i n v e s c l g a c l o o h a s n a r r o w a d d o w n Co C h a s a c h a o r i a s w h i c h i n v o l v a ( l ) E x p a r l -
. a l t a r cha ln c ld a n c h a d o c c u r a d . H ls f l n d i n g s w a ra c h a c a ro u n d c h a c r lp o d n a o c a l u s a o f V lc a m in B l2 ^ 1114 c a s c l n g o f c h a l y a p h n o d a s y s c a m .
c a x k » and In c h a i a a a d l a c c c r a c k a , c h a r a d i a c l o n l a v a l w as tw lc a ch a o o n a a l D u r i n g e h t s l n v a s t l g a c l o n a n i n c a n s l v a s c u d y h a s b a a n n a d e o f ( 3 ) W h at i s
b a c k g ro u n d r c a d ln g . M r. S u r g a s s ' s q u a l i f i c a d o n a m ay b a c h a c k a d a s h a i s in v o lv a d i n g e rm w a r f a r e c a s c l n g , an d ch a p o s s i b l a c o r r e l a d o n o i th e a a 3
f a c t o r » ( g e r m w a r f a r e c a s c l n g , u a a o f V lt a s O n B j j . C a s c i n g o f t h a l y a p h X o d e
a r e c i r e d s c i e n t i s t f r o a i S a n d l a L a b , A l b u q u a r q u e , M. H . Xc Î s t h a o p i n t o n
S y sc e a ).
-o f t h i a w r i t a r t h a t r a d i a c l o n f l n d i n g s a r a d a l i b a r a c a l y b a i n g l a f c s t c h a
»cana to c o n fu a a in v a s c lg a c o r s .
In v a a c lg a d o o is c o o c ln u io g oo c h ls c a s e .
E a a p e c c fu lly a u b m ic c e d ,
T h a r a w a s a l a o a v l d a n c a c h a c c h a c r l p o d a a r t* h a d r e c u r n a d a n d r e a o v e d c h a
la ic c a r. T r i p o d a a r k s w a r a f o u n d o v a r M r. C o m e * 1a t i r a c r a c k a o f h i s
o rig in a l v is lc . T h a l a f c a a r w a s I n c a c c w h a n M r. Coma* f l r s c f o u n d t h a
cow .
C a b r l a l L . V a ld a z
. Naw H a x i c o S c a c a P o l l c a
f
Burgess a dedus pornind de la aceste observaţii că ani
malele erau reperate dinainte, apoi erau marcate într-un
mod care n-a fost determinat, scopul fiind identificarea
fără dificultăţi a prăzii, deoarece m utilatorii operau cu
predilecţie noaptea.
în ziua de 5 iulie 1978, însoţit de sergentul Gabriel
Valdez, Burgess s-a hotărât să facă o experienţă. I-a cerflt
lui M anuel Gomez, fermierul al cărui şeptel a avut de
suferit mai m ulte reprize ale „m ăcelarilor fantom ă” (după
cum îi num eau unii), să treacă toate vitele din cireadă prin
faţa unui aparat cu un dispozitiv de lumină infraroşie.
Astfel, au fost depistate cinci bovine care aveau nişte pete
produse de o substanţă foarte fină, albicioasă, lucioasă în
faţa fasciculului de raze infraroşii. Petele erau localizate pe
partea dreaptă a gâtului, ureche şi picioarele din dreapta.
Au fost luate eşantioane de piele, prelevate cu multă
grijă, pentru a nu răni animalele. Probele recoltate au fost
trimise spre a fi analizate laboratoarelor Schoenfeld din
Albuquerque. Sergentul Valdez a considerat de cuviinţă că
n-ar trebui să apeleze la serviciile laboratoarelor de stat din
Los Alamos. Evident că cititorul a înţeles din ce cauză şi
îşi am inteşte îndoielile manifestate de poliţist în ultimul
său raport, despre care am scris ceva mai devreme.
Pe data de 12 decem brie 1978, doctorul Robert
Schoenfeld a dezvăluit rezultatele prim elor analize făcute.
Produsul descoperit pe corpul anim alelor lui M anuel
Gomez era alcătuit dintr-o substanţă „suspectă” (sic!),
com pusă în cea mai mare parte din potasiu şi magneziu.
Concentraţia de potasiu era de şaptezeci de ori mai ridicată
decât cea dintr-un com pus natural. SuDslanţa se dizolva în
apă. La m om entul efectuării acestui experim ent (5 iulie
1978), Valdez nu aflase încă de producerea unui incident
extrem de semnificativ, în com itatul Taos, situat la est de
com itatul Rio Arriba. Incidentul s: a petrecut cu două zile
înainte de experim ent, dar Valdez a aflat de el abia în
decem brie 1978.
— 188 —
Intr-adevăr, în ziua de 3 iulie 1978, la cinci mile de
centrul com itatului Taos, s-a produs o cvasiaterizare a unui
OZN. Fenomenul a fost observat de o com unitate rurală
restrânsă, din care făcea parte şi o oarecare doam na Vargas.
D ânsa este autoarea depoziţiei detaliate care urmează.
OZN-ul a fost descris ca fiind o. „sferă uriaşă de lumină
puternică” (sic!). A fost zărit seara târziu, suspendată pe
verticală deasupra unei cisterne de păcură şi a unui camion.
. D oam na Elias Vargas a fost alertată de nişte trosnete şi
pârâituri succesive, care au determ inat-o să alerge la fe
reastră. Lum ina răspândită de OZN era atât de puternică,
încât femeia a crezut la început că a luat foc casa vecinilor
săi. Zgom otele cu pricina erau em ise de fenom enul ciudat,
aflat la o altitudine pe care n-a putut s-o aproxim eze.
Obiectul în sine părea a fi de culoare gri, având dim ensiu
nile „a două maşini obişnuite puse una lângă alta” . După ce
a staţionat timp de două minute s-a retras uşor spre nord,
dispărând din raza vizuală a doam nei Vargas în numai două
secunde. Mai mulţi martori, dintre care şi alţi membri ai
familiei doamnei Vargas, au văzut acelaşi spectacol.
A doua zi de dimineaţă, toţi observatorii fenomenului
au venit la locul survolat de presupusul OZN pentru a vedea
dacă a lăsat urme, în cazul în care ar fi aterizat. Cineva a
remarcat un strat fin de p raf alb care acoperea plafonul
camionului deasupra căruia se produsese fenomenul. Unul
dintre martorii care au văzut seara OZN-ul a avut ideea
strălucită de a răzui acea pulbere albă şi de a o aduna în fla
coane închise ermetic.
Se pare că oamenii au fost copleşiţi fie de timiditate,
fie de teama de ridicol. Cert este că martorii acestui inci
dent au ezitat să semnaleze cazul imediat, fiind mult mai
preocupaţi de activităţile lor profesionale decât de apariţia
OZN-urilor. Astfel, după mai m ulte luni de la eveniment,
când au aflat din presa locală de acţiunile şi investigaţiile
desfăşurate de sergentul Valdez şi de H. Burgess, s-au
— 189 —
decis să-l contacteze, dar nu fară reticenţă, pe poliţistul din
statul New Mexico.
Valdez a prim it un flacon cu pulbere adunată de pe
cam ionul din Taos şi a aflat şi circum stanţele exacte în care
s-a produs incidentul. Eşantionul a fost trimis doctorului
Schoenfeld care l-a analizat în profunzim e. Testele au scos
la iveală com ponenţi identici cu aceia descoperiţi în com
poziţia substanţei prelevate de pe corpul anim alelor „m ar
cate” de la ferma lui M anuel Gomez. Doctorul Schoenfeld
a acceptat să facă publică lista substanţelor identificate în
eşantionul de la Taos. Este vorba de: calciu, sodiu, potasiu,
aluminiu, magneziu, fosfor, fier, bariu, bismut, platină,
vanadiu, stronţiu. Proporţiile fiecărui elem ent nu sunt p re
cizate, dar este im portant că doctorul Schoenfeld a indicat
sim ilitudinea celor două produse.
Când Valdez a aflat că au mai fost păstrate şi alte fla
coane cu pulbere, de către m artorii din Taos, a obţinut
autorizaţia de la aceştia de a-i fi înm ânate şi de a le încre
dinţa din nou doctorului Schoenfeld. Cantitatea de sub
stanţă i-a perm is doctorului Schoenfeld să facă mai multe
analize, folosind toate m ijloacele de care dispunea. Au mai
fost identificate încă trei elemente: europiu, lantan şi itriu,
toate fiind metale rare, despre care răposatul Jim Lorenzen
spunea că ar fi produse prin fisiunea nucleară. La rândul
său, Valdez, repetând probabil ceea ce a aflat de la doctorul
Schoenfeld, pretindea că cele trei m etale nu se găseau
decât în minereul de uraniu. Este foarte greu să fie
detaşate, să fie izolate în stare pură, iar tratam entele la
scară industrială sunt practic imposibile.
Jim Lorenzen care a fost conducătorul asociaţiei pri
vate A.P.R.O., dar şi un mare îm pătim it al cercetării ufo-
logice particulare, şi-a încheiat astfel expunerea despre
acest subiect:
„...Acum 28 de ani, când A.P.R.O. a început cercetarea
fenom enelor OZN, ipoteza extraterestră era cea mai con
sistentă dintre acelea care meritau să fie luate în seamă, cel
— 190 —
puţin din perspectiva aspectului m isterului care plana
asupra incidentelor. Voi crede întotdeauna acest lucru. Şi
sunt de părere că im plicarea O ZN -urilor în uciderea şi
m utilarea unor m am ifere mari este un argument în plus
pentru susţinerea acestei ipoteze. Efectiv, este vorba de o
activitate de natură fizică şi nu pot să o consider ca fiind
acţiunea unor creaturi dintr-o altă dim ensiune, în cazul în
care o astfel de dim ensiune există. în plus, mi se pare
nefiresc să atribui asem enea acţiuni unor societăţi umane
secrete, deoarece ar fi mult mai econom ic pentru astfel de
grupuri să com ită nelegiuirile în propriile lor ferme sau să
cum pere animalele de care au nevoie. Utilizarea unor
asem enea vehicule sofisticate pentru a fura nişte vite este o
idee extravagantă, deoarece scopurile urmărite de aceste
grupuri prezum tive n-au nimic în com un cu tehnologia eta
lată...”
Cred că descoperirile cu caracter ştiinţific au stat la
originea înfiinţării „Com isiei M artinez”, creată la cererea
autorităţilor, sub egida guvernatorului statului N ew
M exico. Comisia a fost încredinţată FBI-ului, scopul fiind
banalizarea oficială a cazurilor de mutilări, dându-se vina
pe anim alele de pradă. în aprilie 1979 a fost efectiv orga
nizată „O peraţiunea M utilări de anim ale”.
BILANŢUL CERCETĂRILOR
PERSONALE
Iată în cele ce urm ează o statistică realizată cu
mijloacele puţine de care am dispus, asupra celor peste 700
de cazuri despre care am putut să aflu informaţii.
— 191
Carcasă absolut golită ............................................ 1 caz
C re ie ru l....................................................................... 1 caz
Inim a ...........................................................................29 cazuri
Coam a ........................................................................ 1 caz
Dinţii sau m a x ila ru l............... ................................. 9 cazuri
Epiglota ...................................................................... 1 caz
Fătul ............................................................................. 11 cazuri
F ic a tu l......................................................................... 2 cazuri
Glanda auriculară .................................................... 1 caz
Intestinul g r o s ........................................................... 1 caz
J a r e te ........................................................................... 2 cazuri
Limba (de la rădăcină) ........................................... 6 cazuri
M am elă sau uger ...................................................... 62 cazuri
M amelă scobită ....................................................... 2 cazuri
E s o f a g ......................................................................... 2 cazuri
Ureche (secţionată adânc în c r a n iu ) ...................14 cazuri
Ochiul (scos într-un mod n eo b işn u it)................ 9 cazuri
O m o p la tu l................................................................. 2 cazuri
O varele ..................................................................... 2 cazuri
Organele d ig e stiv e .................................................. 1 caz
Cerul gurii ................................................................ 2 cazuri
P ic io a re le .................................................................. 3 cazuri
Pelvisul .................................................................... 3 cazuri
Părul .......................................................................... 4 cazuri
Coada (de la rădăcină) .......................................... 2 cazuri
Rinichii ..................................... y.............................. 2 cazuri
Copitele .................................................................... 5 cazuri
Sângele extras în totalitate prin p u n c ţiu n e ....... 70 cazuri
Sânge coagulat ........................................................ 2 cazuri
Sânge necoagulat ................................................... 2 cazuri
C a p u l.................................................................. ....... 2 cazuri
Arteră tranşată ......................................................... 1 caz
Tag Brand (ştampila animalelor de rasă) ......... 7 cazuri
Uterul ........................................................................10 cazuri
Vezica ........................................................................ 6 cazuri
— 192 —
D iverse elem ente an o rm a le:
Animal al cărui proprietar nu este cunoscut .... 3 cazuri
Animal tăiat în două .............................................. 2 cazuri
A nim al extrem de curat ca şi cum
ar fi fost ş te r s .......... ................................................. 3 cazuri
Animal declarat mort din cauze necunoscute
sau din cauze care nu sunt naturale, conform
avizului veterinarului .............................................. 35 cazuri
Animal care a dispărut dintr-o turmă din
care un altul a mai fost mutilat ............................. 17 cazuri
Animal m ort în condiţii inexplicabile,
fară să fi suferit m utilări ......................................... 15 cazuri
Animal găsit mort fară mutilări, dar regăsit
m utilat a doua zi ...................................................... 24 cazuri
Animal care a murit când păştea
(i-a fost găsită iarbă în gură şi în stomac),
apoi a fost mutilat ................ .................................. 2 cazuri
Animal mutilat de viu ............................................ 2 cazuri
Animal ucis cu o lovitură violentă,
apoi mutilat ............................................................... 5 cazuri
Animal spânzurat, apoi mutilat ............................ 1 caz
Bacterii inexistente în cadavru ............................ 2 cazuri
■ Descom punerea cadavrului foarte
lentă sau dim potrivă, mult prea rapidă .............. 13 cazuri
Fluorescenţă sem nalată pe c a d a v ru ............... .-... 4 cazuri
Muşte moarte pe cadavru sau în
apropiere de a c e s ta ....................................................10 cazuri
M uşte vii inexistente pe cadavru sau în
vecinătatea im ediată ............................................... 3 cazuri
Răni care păreau a fi cauterizate .......................... 2 cazuri
, Răni geom etrice perfecte sau
aproape perfecte .......... ............................................67 cazuri
Plăgi făcute cu un instrum ent tăios .......................71 cazuri
Plăgi făcute cu un instrum ent chirurgical ........ 34 cazuri
— 193 —
Radioactivitate ridicată sem nalată pe
cadvru şi în im ediata vecinătate .......................... 8 cazuri
„Sem nătura” (organe sau păr (blană)
extirpate înşiruite lângă cadavru etc.) ................ 31 cazuri
Substanţe chim ice găsite pe cadavru
sau în im ediata vecinătate ......................................25 cazuri
Urme de înţepături pe c o r p .....................................36 cazuri
Urme de drog în sânge ...................................... . 7 cazuri
Urme de lovituri, de târâre,
de zgârieturi etc pe cadavru .................... .-...... ....1 9 cazuri
Urme de arsuri, miros de pârlit,
şocuri electrice asupra c a d a v re lo r........................16. cazuri
Poziţia victimei:
- aşezată pe spate, cu picioarele
înţepenite în a e r ............................... ...................... 17 cazuri
- aşezată pe o parte, cu picioarele
de pe partea opusă înţepenite în a e r ................... 8 cazuri
— 194 —
- coam ele ........................ ,........................................ 5 cazuri
- coastele ................................................................... 3 cazuri
- Gâtul ....................................................................... 6 cazuri
- maxilarul ....................................................... . 2 cazuri
- p ic io a re le ...................................... ........................... 19 cazuri
MUTILĂRILE DE ANIMALE:
SABOTAREA ANCHETELOR
Pentru cititor este din ce în ce mai evident faptul că
adm inistraţia am ericană s-a străduit, în contextul acestor
evenimente, să înăbuşe un adevăr care ar fi putut determ i
na reacţii incontrolabile din partea populaţiei. Iar cazurile
într-adevăr im putabile anim alelor de pradă sau unor m isti
ficatori nu vor estom pa acţiunea auto rităţilo r de a
m uşam aliza incidentele autentice de mutilări de animale.
Să amintim în trecere că „falsele” mutilări atribuite
unor amatori de glume proaste au avut drept consecinţă trei
arestări (şi aceasta, dacă ar fi să credem docum entaţia pe
care o am la dispoziţie). Două în statul Wyoming, una în
statul Utah. Totuşi, este ciudat faptul că din sute de tăieturi
de presă, în nici una nu se pom eneşte de aceste întâmplări.
Ca şi cum, s-ar fi decis de sus să se atribuie toate cazurile
oricum ar fi anim alelor de pradă. în mintea celor care se
ocupau de cenzură, era mult mai prudent să nu se pună
accentul pe „im itatori” pentru ca publicul să niţ-şi pună
problem a de ceea ce sau cine era imitat.
Este motivul pentru care versiunea sectelor sataniste,
foarte în vogă la începutul evenimentelor, a fost rapid
„condam nată” de către putere. Erau prea multe cazuri de
mutilări, prea multe regiuni afectate, separate de distanţe
m ult prea mari şi mai ales, erau prea multe cazuri cu o
absenţă totală de urme pentru a putea acuza bande organi
zate de psihopaţi. M utilatorii operau în toate statele în care
era practicată creşterea animalelor. Lipsa probelor la faţa
locului care a făcut im posibilă orice arestare, a determinat
guvernul aflat la putere să adopte o politică de a distruge
tot. Altfel spus, puţinele elem ente adunate indicând acţi
unea unor dezaxaţi sau a unor mistificatori au fost ascunse.
D im inuarea importanţei şi sim plificarea faptelor au fost
devizele celor care au prim it m isiunea de instaura tăcerea
asupra incidenţelor. Toate rănile cauzate m am iferelor mari
au fost atribuite anim alelor de pradă; astfel nu mai era
nevoie de nici o anchetă.
Pentru atingerea scopurilor anunţate, au fost organi
zate o serie de acţiuni specifice, mai ales acolo unde tensi
unea din rândul populaţiei rurâle devenise alarmantă. Se
cunoaşte faptul că în unele regiuni precum M innesota,
Dakota de Sud, Arkansas, fermierii au organizat patrule de
noapte şi astfel mai multe elicoptere ale aviaţiei civile sau
militare au fost nevoite să renunţe câteodată la zboruri,
m ult rărite din cauza acestor „m iliţieni” înarm aţi aproape
simbolic cu arme de foc.
A genţiile de securitate se vor folosi de acest pretext,
justificând prin acesta unele acţiuni, dintre care cele mai
importante vor fi detaliate într-un episod următor.
Dar mai înainte de aceasta, insist să fac o ultimă pre
cizare referitoare la animalele de pradă, pornind de la ele
mente furnizate de oamenii de ştiinţă care au studiat bine
problema. Doresc să mai rămân puţin asupra acestei pro
blem e în scopul de a înlătura şi cea mai mică îndoială din
mintea cititorului.
PĂREREA SPECIALIŞTILOR
CUNOSCĂTORI AI ANLViALELOR
SĂLBATICE
Am avut buna inspiraţie de a contacta vreo douăzeci de
experţi familiarizaţi cu obiceiurile carnivorelor, indiferent
— 197 —
dacă sunt anim ale de pradă sau necrofagi. M ărturisesc că
nu regret absolut deloc dem ersul făcut, în urma căruia am
aflat multe lucruri extrem de interesante.
Am început cercetarea după ce am stabilit foarte clar
două elem ente fundamentale:
1) Existenţa unor rapoarte de autopsie redactate de
medicii veterinari ai Universităţii, specialişti în patologie,
în care se arată că în anum ite cazuri, animalele de pradă nu
erau implicate.
2) Com portam entul anim alelor de pradă şi al necrofa-
gilor care în m od obişnuit se hrănesc cu cadavrelor m am i
ferelor moarte din cauze oaturale, în plin câmp, departe de
orice prezenţă umană. Este ciudat că lucrurile n-au decurs
deloc astfel. în consecinţă, ar fi absurd să le atribui secţiu
nile găsite făcu+e cu un instrum ent tăios m ânuit de o mână
cel puţin umană.
A m începui investigaţiile întrebând mai întâi spe
cialiştii francezi. Iată ce m i-au răspuns doi dintre ei:
„...Fără a avea o experienţă rem arcabilă în cunoaşterea
com portam entului carnasierelor sălbatice, mi se pare
foarte puţin probabil că ar putea efectua rezecţii atât de
precise asem enea celor pe care le descrieţi. Ceea ce ştiu
despre com portam entul acestor anim ale de pradă este că
atacă mai întâi viscerele, aparatul digestiv mai ales, apoi
consum ă m uşchii...”
De observat faptul că medicii veterinari care lucrau la
Universitate s-au în cadrul unor organism e dependente de
M inisterul Agriculturii cunoşteau foarte bine animalele
domestice, dar n-aveau o experienţă fantastică în cunoaş
terea com portam entului anim alelor de pradă sau necrofagi-
lor. O situaţie pe care am întâlnit-o atât în Franţa cât şi în
America. Iată acum părerea unui expert francez în animale
sălbatice:
„...Răspunzând scrisorii dum neavoastră din 27 martie
1984, vă pot spune că anim alele de pradă sfâşie prada
folosindu-se de gheare, de dinţi sau de cioc. A ceasta poate
— 198 —
m .
determ ina câteva crestături evidente pe gât sau pe coaste,
dar niciodată o tăietură clară. Leziunile pe care mi le-aţi
descris nu seam ănă deloc cu ceea ce ar putea fi atribuit
unor anim ale de pradă.
în plus, aceste animale se hrănesc în prim ul rând cu
intestinele şi cu m asa m usculară de la prada înhăţată.
Organele sexuale nu prezintă nici un fel de interes nutri-
E tiv...”
Cei doi specialişti spun acelaşi lucru: mai întâi sunt
i devorate intestinele, apoi masa musculară, altfel spus:
carnea. Or, în 99% din cazurile de mutilări, m ăruntaiele au
fost găsite intacte şi în 100% din cazuri, masa m usculară a
fost neatinsă.
Potrivit unui studiu rem arcabil făcut de doi experţi în
anim ale sălbatice, finanţat de Texas Agricultural Extension
Service, Texas Agricultural Experiment Station şi Texas
A & M University System, sub auspiciile celor de la United
States Fish and Wildlife Service, com portam entul ani
m alelor sălbatice poate fi astfel rezumat:
1) Nu există nici un animal de pradă care să aibă
capacitatea să facă leziuni atât de drepte şi de netede com
parabile cu acelea realizate cu un instrum ent tăios foarte
ascuţit precum: cuţit, foarfecă, brici, scalpel etc. Animalele
sălbatice n-au nici mijloacele fizice şi nici inteligenţa de a
acţiona în acest mod.
2) Când un animal de pradă sau un necrofag se
hrăneşte din cadavrul unui m am ifer de talie m are mort de
o boală sau ucis de om, mai întâi sfâşie abdom enul pentru
a ajunge la intestine, apoi atacă masa musculară. Aceste
anim ale nu manifestă nici o atracţie deosebită pentru
organele sexuale, zona rectală, urechi sau bot. în nici un
caz, un animal de pradă n-ar fi în stare să secţioneze bucăţi
din piele şi să ocolească zonele de cam e bună de dedesubt.
Din contră, anim alele de pradă ar lăsa pielea tocmai pentru
a devora carnea care este mult mai fragedă şi mai hrăni
toare. Este o regulă generală, excepţiile variind în funcţie
— 199 —
de circum stanţele în care victim a şi-a pierdut viaţa, de den
sitatea şi tipul de necrofagi care trăiesc în zona respectivă.
3) Există mai multe specii de animale carnivore
regiunile în care au avut loc m utilările. Astfel, acestea vin
unele după altele şi se hrănesc din cadavre, cel mai puter
nic vânându-1 pe cel mai slab. D upă caz, un cadavru este,
în general, devorat în 12-48 ore după moartea animalului,
în funcţie de numeroşi factori: abundenţa şi varietatea
speciilor, distanţa de prezenţele umane, climatul şi tem pe
ratura. De regulă, după 48 de ore, un cadavru este curăţat
până la oase. A num ite specii de păsări şi insecte sunt
ultimele care participă la această acţiune.*
în scrisori cu caracter personal, am obţinut şi părerea
altor specialişti. Să le citez pe toate aici ar fi plictisitor şi
inutil.
Acest punct referitor la com portam entul anim alelor de
pradă sau a celor necrofage este acum foarte clar şi riguros
lămurit. însă, în căutările mele şi în solicitările de a afla
inform aţii de la unele organisme im plicate, am avut ocazia
să aflu lucruri uimitoare, care nu vor mai surprinde pe citi
torul avertizat care m i-a urm ărit atent fiecare pas în această
lungă încercare de a găsi adevărul.
Astfel, corelând toate elementele pe care le-am adunat,
mă simt în m ăsură să afirm cele ce urmează:
A) Mai mulţi veterinari de stat au ascuns în mod del
berat unele elemente, atunci când au fost consultaţi de
anchetatorii oficiali sau chiar de cei particulari. Unii au
ajuns să inventeze un com portam ent nou pentru animalele
sălbatice de pradă şi pentru cele necrofage. A ceastă stare
de fapt a permis unui fost agent F.B.I. şi unor specialişti
îm puterniciţi (doi la număr) să facă un raport şi respectiv
două „studii”, în care sunt banalizate toate incidentele care
par a fi incom odat enorm autorităţile americane.
— 200 —
B) Am surprins trei experţi cunoscători ai anim alelor
sălbatice în flagrant delict de m inciună. Este vorba de trei
persoane dintr-un grup de vreo douăzeci pe care le-am
contactat. Cei trei au inventat un com portam ent fals pentru
unele animale de pradă. Dar, dacă cititorul va afla faptul că
cei trei oameni de ştiinţă au fost implicaţi în acţiuni de
autopsiere a unor cadavre de anim ale mutilate, va înţelege
mai bine motivul care a stat la originea unei astfel de ati
tudini.
în toată această situaţie, este caraghios faptul că nici
unul dintre cei trei specialişti nu este pe aceeaşi lungime de
undă cu ceilalţi. Astfel, primul pretinde că singurul animal
de pradă capabil să facă asem enea m utilări asupra vitelor,
atât de netede şi de precise, de parcă ar fi fost făcute cu un
cuţit ascuţit, este coiotul (caniş latrans). Cel de-al doilea
consideră că este vorba de vulpea roşie (vulpes fulva). Iar
cel de-al treilea afirm ă că autorii m utilărilor sunt „ani
malele de pradă mici şi vulturii”, fară ă preciza care sunt
efectiv speciile pe care le avea în vedere. Din consideraţie
pentru familiile şi pentru prietenii lor, nu voi divulga
num ele celor trei indivizi.
C) Câţiva medici veterinari au făcut autopsiile unor
cadavre de animale mutilate. I-am contactat şi m i-au con
firmat constatările pe care le-au făcut la faţa locului, în
ciuda faptului că doi sau trei calom niatori, evocaţi mai
devrem e, le-au contestat vehem ent pregătirea şi priceperea
profesională. Atacul acesta îndreptat îm potriva m artorilor
nu este altceva decât un alt şiretlic la care au recurs după
ce au eşuat în încercarea de a distruge sau m ăcar de a m ini
m aliza mărturiile acestora. Una dintre cunoştinţele mele,
care se autointitulează „sceptică”, are acelaşi tip de com
portam ent. De fiecare dată când o mărturie este ire
ductibilă, pretinde că martorul este iresponsabil. Rămâne
la latitudinea cititorului să aprecieze cum stau lucrurile...
D) Lăsând deoparte cele trei cazuri citate mai devreme
în care erau implicaţi farsori care au vrut să-i tragă pe
— 201 —
sfoară pe poliţişti, m utilând o vacă, de altfel, moartă, din
cauze naturale, în nici unul din cazurile de mutilări veri
tabile, nu s-a făcut nici cea mai m ică arestare a vreunui
vinovat. Cunosc un caz petrecut în statul W ashington, în
perioada în care s-au produs incidentele de m utilări ale
animalelor. Aici este im plicat un m aniac sexual care a
com is mai multe crim e asupra cailor. Victimele erau de
fiecare dată masculi cărora li se tăia penisul. într-o zi,
individul a fost zărit alergând după un cal roib cu un cuţit
în mână. N -a fost prins de poliţişti, dar dacă punem în ba
lanţă elementele^ num eroase descoperite în locurile unde
acţiona cu absenţa totală a urm elor în cazurile de m utilări
„autentice”, ne putem da seam a de profunzim ea m isterului
cu care ne confruntăm în toată această poveste. A m prim it
de la şeriful com itatului unde acţiona acest psihopat
extrem de sângeros, un dosar foarte consistent care nici nu
poate fi com parat cu cele prim ite de confraţii săi, care, în
mod evident, s-au aflat în faţa unei adevărate enigme.
— 202 —
celor trei „experţi” . Fără îndoială că cititorul nu va fi deloc
surprins să afle că nici unul dintre cei trei nu era specia
lizat în patologie animală. Nici unul nu avea m ăcar o
diplom ă oarecare într-o disciplină din ştiinţele veterinare.
Când l-am contactat pe guvernatorul statului Colorado
(şi asta înainte de a mă adresa C.B.I.-ului), acesta m -a ono
rat cu un răspuns extrem de interesant care conţinea o
m ulţim e de informaţii. Nu numai că mi-a spus că C.B.l.-ul
a făcut doar 36 de analize, dar mi-a precizat faptul că au
fost expediate U niversităţii din Colorado 25 de cadavre de
anim ale pentru a fi exam inate. Dintre acestea, s-a stabilit
că 9 anim ale fuseseră mutilate ca urmare a acţiunii unor
fiinţe umane înarm ate cu un instrum ent tăios. în plus, s-a
ajuns la concluzia că 11 animale au m urit din cauze natu
ra le ,ia r celelalte 8 din motive necunoscute.
în afara acestor cifre dintre care unele sunt inexacte şi
asupra cărora voi reveni, exista şi o enum erare a m isiunilor
îndeplinite de C.B.I. pe durata m andatului său. Printre
acestea figura şi o pretinsă colaborare cu experţii din
D enver W ildlife Research Center, organism de la care
C.B.I. a îm prum utat nişte specialişti pentru efectuarea
exam enelor de laborator şi autopsiilor anim alelor mutilate.
Or, l-am contactat pe directorul acestui centru de cercetare
specializat în studiul anim alelor sălbatice; în răspunsul
prim it, a negat categoric, spunând că n-a colaborat nicio
dată cu C.B.I.-ul în acest scop.
Scrisoarea guvernatorului era însoţită de un dosar
im portant cuprinzând între altele şi 36 de rapoarte de ana
liză provenind de la laboratorul C.B.I.-ului, citat mai
devrem e. M-am hotărât să m archez datele analizelor efec
tuate şi să le com par cu datele rapoartelor de autopsie
provenite de la Colegiul de M edicină Veterinară din
U niversitatea din Fort Collins, statul Colorado. M i-am dat
seama, fară să mă mai uim ească prea tare, că prim ele două
analize ale C.B.I.-ului recunoşteau utilizarea unui obiect
— 203 —
tăios, dar erau datate înainte de im plicarea agenţiei de
poliţie, din D enver în cazurile de m utilări de animale.
Cea de-a treia era prim a analiză a mandatului celor din
Denver, celelalte treizeci şi trei aveau toate, fără excepţie,
concluzii care scoteau în evidenţă acţiunea anim alelor de
pradă.
A ceasta dem onstrează foarte bine dorinţa celor de la
C.B.I. de a îngropa adevărul. îndată ce prim a analiză a
m andatului a confirm at rezultatele celor precedente, care
au fost făcute în cadrul unui ajutor dat poliţiei din com itate,
a căzut ghilotina. Cei trei experţi care lucrau în laboratorul
de analiză al C.B.I. au prim it un ordin şi, evident, a fost
acela de a banaliza rapoartele, a căror copie era expediată
fiecărui şerif im plicat în investigarea cazurilor, iar şeriful,
la rândul său, dezvăluia conţinutul adjuncţilor săi şi crescă
torilor de animale. Cu siguranţă că cei interesaţi repetau
mesajul şi-l spuneau oricui avea răbdare să-i asculte: că
totul mergea ca pe roate într-o lume perfectă şi că era
foarte bine că nu mai existau şi anim ale carnivore.
Ceea ce am spus mai sus, adăugat scrisorii prim ită de
la şeriful comitatului Cascada, din statul M ontana, prezer.
tată în capitolul precedent, confirm ă afirm aţiile domnului
M onty Gaddy, editor al unui săptăm ânal rural: ' he
Ranchland News, Simla, Comitatul Elbert, Coloradc în
volum ul 85, nr. 31 din 19 septem brie 1985, Gaddy evocă
urm ătoarea întâm plare neplăcută, care îl are ca erou pe
şeriful George Yamell, şeful poliţiei locale a comitatului
Elbert. Voi cita exact cuvintele sale:
„... Yamell susţine că n-a form ulat niciodată nici cea
mai m ică teorie care să explice m utilările. N -a făcut altce
va decât să-şi îm părtăşească observaţiile. în perioada când
s-âu produs incidentele, pe la jum ătatea anilor 1970,
aproape în fiecare seară, oamenii au crezut de cuviinţă să-l
chem e, să-l caute pentru a se plânge că păm ânturile lor
erau survolate de aparate aeriene care zburau la jo asă alti
— 204 —
tudine. Când incidentele de m utilări nu s-au mai produs,
apelurile s-au rărit şi chiar au încetat.
S e p te m b e r 1 9 , 1 9 8 4
A IR MAII
* ■ . Je a n S ld e r
FRANCE
D e a r M r. S l d e r :
T h e e n c l o s e d r t p l y t o O r. A daais f r o * 0 . S . B a l s e r c o n f l r » e d lu sp lc lo n s—
we ( ţ h e O e n v e r W l l d l l f f R e s e a r c h C e » t e r ) wtrt n n r e r " ' d i r * c t l y I n v o l v e d J n ' t h e
v a r l o u i U v e i t o c k « u t l l i t l o n t n » e s i { g â t l o n s ţ h a t d e v e l o p e d i n th e U . S . i n '
U »e 1 9 / O s . In t h l » c o n t e x t , ti>e l e t l e r * t r o c t i * M ontana t o o p e r a t l v e
V11 d l 1 f e R e s e a r c h U n it an d th e S t a t e o f C o l o r a d o a r e I n a c c u r a t e . Ne
1 n d 1 c a t e d • w l l l l n g n e s » t o c o o p e r a t e b u t w ere n e v e r c a l l e d upon t o d o » o .
F o r I n f o r m a t i o n o n th e C o l o r a d o an d M ontana c a s e i , 1 s u g g e s t y o u m ake th e
fo llo w ln g c o n ta c ta :
C o lo r a d o B u reau o f I n v e s t f g a t io n
2 0 0 2 S . C o lo r a d o B l v d .
D e n v e r , C o l o r a d o , U .S .A . 8 0 2 2 ?
S t a t e o f M ontana
D e p a rtm e n t o f L f v e s t o c k
H f l e n a , M o n ta n a . U .S .A . 59601
H oward P . T l e t j e n ^
R e sea rc h B lo lo g U t
S e c t l o n o f P r e d a t o r M anagem ent R e s e a r c h
C n c lo ju r e s
— 205 —
... Dar ceea ce l-a şocat mai m ult a fost atitudinea celor
din C.B.I. în general, şi a celor de la laboratorul de analiză,
în particular. Bănuind că rezultatele fuseseră falsificate în
mod deliberat, a trimis într-o zi un eşantion de piele care
fusese tăiată într-o parte de „m utilatorii-fantom ă”. Totuşi,
în raportul cu care a expediat eşantionul a inversat puţin
termenii. Astfel, a spus că tăietura sa este cea a m utilato
rilor, iar cealaltă este cea făcută cu propriul său cuţit.
Rezultatul analizelor făcute în laboratorul C.B.I.-ului
atribuia rănile constate acţiunii anim alelor de pradă.”
Dacă am acceptat această excepţie de la regula pe care
mi-am impus-o (aceea de a nu face referire la articolele din
ziare), am făcut-o din următoarele considerente. Mai întâi,
The Ranchland News este un săptăm ânal rural consacrat în
exclusivitate problem elor creşterii animalelor, acoperind
comitatul Elbert şi partea estică a comitatului El Paso, două
regiuni extrem de afectate de m utilările de animale care au
avut loc în statul Colorado. Apoi, am avut un schimb de
scrisori cu editorul său, M onty Gaddy, care mi-a furnizat
num eroase inform aţii şi docum ente, m anifestându-şi
nem ulţum irea faţă de explicaţiile date de autorităţi, care nu
i-au satisfăcut deloc pe fermieri.
Referitor la afirm aţiile şerifului com itatului Cascada,
din statul M ontana care nu avea încredere în concluziile
laboratoarelor D epartam entului de A nim ale din statul
M ontana, pot să spun că le-am verificat autenticitatea. Am
un raport al unui exam en patologic efectuat de Colegiul de
M edicină Veterinară al U niversităţii statului Colorado,
asupra unui eşantion de piele de la o bovină găsit m utilată
în com itatul Cascada, statul M ontana. Eşantionul a fost
trimis de şeriful din vrem ea aceea al com itatului, J.C.
Krsul. Raportul indică faptul că urm ele nu erau lăsate de
dinţii vreunui animal de pradă, nici de vreun instrum ent de
tăiat dinţat. Se pare că secţiunea a fost făcută cu un cuţit.
Era vorba de un eşantion de piele cu un decupaj în formă
de dinţi de fierăstrău — în engleză: „serrations”.
De rem arcat faptul că am putut să-mi procur un raport
de acelaşi fel provenind de la W yom ing Livestock Board,
în care se punea problem a exam inării unui eşantion de
— 2 0 6 —
piele decupat în formă de dinţi de fierăstrău. M edicul ve
terinar a precizat că o asem enea secţionare nu poate fi
atribuită unui animal de pradă. Veterinarul consideră că a
fost probabil făcută cu ajutorul unui rulou special conceput
pentru a tăia pielea lăsând m arginile dantelate. Veterinarul
a mai precizat că a mai văzut cazuri similare pe eşantioane
de piele prim ite din M ontana. Raportul era semnat de doc
torul A.E. McChesnay, acelaşi specialist în patologie ani
mală, care a lucrat şi la Colegiul de M edicină Veterinară al
U niversităţii din Colorado. A cest lucru nu trebuie să ne
uimească. Fac precizarea că W yoming se învecinează la
sud cu statul Colorado şi că era o practică obişnuită ca o
serie de cercetători dintr-un stat să meargă să efectueze
lucrări ştiinţifice într-un organism aflat în subordinea sta
tului vecin. în toată această mobilitate a cercetătorilor nu
este nimic anormal.
în vrem ea respectivă, doctorul A.E. M cChesnay a
efectuat cea mai mare parte din autopsiile practicate la
U niversitatea din Colorado, pe care mi le sem nalează şi
guvernatorul în scrisoarea trimisă. Adică, 19 în total.
Reţineţi faptul că potrivit copiei acestor docum ente pe care
o am in dosarele mele, numai două cazuri sunt atribuite
anim alelor de pradă, în vreme ce alte două sunt nelămurite.
Dintre cele cincisprezece care mai rămân, în 12 este stabi
lită folosirea unui instrum ent tăios, un altul evidenţiază
mutilările fără să se precizeze originea lor, iar în ultimul
caz este constată o excizie fără să se dea vreun detaliu
referitor la modus operandi. Astfel, există 14 cazuri în care
anim alele de pradă n-au avut nici un amestec. Ceea ce
reprezintă 70% şi este o diferenţă uriaşă între această cifră
şi aceea pe care a avansat-o guvernatorul în scrisoarea sa
(care vorbea de nouă cazuri)...
Când l-am contactat pe doctorul McChesnay, acesta
mi-a răspuns că n-a găsit decât cinci cazuri de animale care
prezentau răni ce sugerau că m utilările au fost comise de
fiinţe umane, dintr-un total de 50 de cadavre pe care
pretinde că le-a autopsiat. Ceea ce reprezintă numai 10%...
Şi dacă ar fi să luăm în calcul primele trei analize
făcute de Colorado Bureau o f Investigation care stabileau
207 —
im plicarea unui instrum ent tăios, raportate la un total de 36
câte au fost în total, procentul reprezintă tot 10%...
Aceste constatări ne fac să credem că au'fost date anu
mite consem ne persoanelor şi organism elor care puteau fi
solicitate să furnizeze informaţii despre aceste cazuri,
scopul fiind evident, disim ularea situaţiei reale.
— 208 —
Ceea ce i se poate reproşa doamnei Owen este că a
pornit la lucru cu o idee preconcepută: aceea că m utilările
nu există, mai puţin în două sau trei cazuri unde au acţio
nat nişte dezaxaţi sau adepţii unui cult satanist care practi
cau ceremonii ritualice folosind animalele. Astfel doamna
Owen i-a interogat mai ales pe fermierii care şi-au pierdut
vitele sau caii în condiţiile cunoscute, convins fiina că era
vorba de fermieri tineri, originari din centrele urbane şi
care aveau o experienţă redusă în creşterea animalelor.
Evident că s-a înşelat amarnic. De altfel, doam na
Owen a recunoscut acest lucru, ceea ce reprezintă o notă
bună în favoarea sa:
„...Am fost surprinsă să aflu că cea mai mare parte din
tre proprietari pretind că s-au ocupat dintotdeauna de
creşterea animalelor. Se pare că aproxim ativ 60% dintre ei
au o vastă experienţă în m eseria ae fermier...”
Doamna Owen recunoaşte şi faptul că din douăzeci de
cazuri semnalate în com itatul Benton, în 1978, numai cinci
au fost supuse autopsiei realizată de un medic veterinar. în
aceste situaţii, scrie doam na Owen, specialiştii care au
făcut autopsiile (toţi fiind particulari) au declarat că incizi
ile au „un anume grad de precizie care sugerează utilizarea
unui cuţit (sic)” .
Este deja ceva mai mult decât trecerea inform aţiei sub
tăcere. Dar doam na Owen ar fi putut să meargă mai
departe, precizând că în cazul nr. 12, doctorul Charles S.
Hatfield din Bontonville, care a făcut autopsia victimei, a
indicat în raport că „organele au fost extirpate în stil chirur
gical” . Precizarea este importantă deoarece vine din partea
unui veterinar care a exam inat animalul. De ce n-a inclus
doam na Owen şi acest detaliu în studiul său? Probabil că
venea în contradicţie cu principiile sale...
Doamna Owen a analizat caz cu caz pentru a determ i
na dacă a fost folosit acelaşi scenariu pentru extirparea
organelor. Astfel, şi-a dat seam a că fiecare caz era unic în
felul său. Chiar dacă în cele mai multe cazuri erau scoase
organele genitale, exista de fiecare dată un elem ent care
p articulariza incidentul, deosebindu-1 de celelalte.
— 209 —
Câteodată era vorba de o ureche, fie dreapta, fie stânga.
Sau era vorba de limbă, de un ochi, de zona rectală, de
buze sau chiar de inimă. Pe scurt, doam na Owen n-a
descoperit nici m ăcar două cazuri identice. Doam na O wen
părea să nu fi realizat faptul că numai sistem ul de repro
ducere al anim alelor trebuie să-i fi interesat pe autorii
mutilărilor, celelalte părţi anatom ice nefiind decât un „pre
text”, un m od de a-i induce în eroare pe anchetatori. Cum
ar putea fi folositoare pentru un cercetător (din lumea
noastră sau din altă parte) o ureche de vacă, un cercetător
care studiază, cel puţin în aparenţă, sistem ul genetic al
speciei bovinelor? E o întrebare firească pe care şi-ar pune-
o oricine...
Absenţa sângelui, sem nalată în aproape toate rapor»
turile, i-a atras atenţia antropologului din Fayetteville. Din
păcate, doam na Owen pune adcentul pe o pretinsă lipsă de
sânge din corpul animalelor, trecând foarte repede şi peste
lipsa urm elor de sânge, oprindu-se asupra unui excepţii:
cazul nr. 4, o bovină căruia un vandal îi secţionase gâtul
(omul a fost zărit în apropierea vilei de proprietarul terenu
lui) provocând o scurgere abundentă de sânge. D oam na
Owen a tras concluzia că aceste afirm aţii ale anchetatorilor
şi ale ferm ierilor erau lipsite de valoare. D oam na O wen „a
uitat” să precizeze că în cazul nr.12, veterinarul a m enţio
nat în raport că nu a găsit decât 25 de centilitri de lichid
pericardic uşor pătat de sânge şi 8 centilitri de sânge coa
gulat în inimă, indicând foarte clar că era vorba de tot ce
mai rămăsese drept sânge în corp.
Chiar dacă doam na Owen recunoaşte că veterinarul a
constatat o absenţă aproape totală de sânge în cele două
corpuri autopsiate, totuşi nu pare să acorde prea m ultă
im portanţă lipsei de urme de sânge de pe corp sau de faţa
locului. Admiţând faptul că sângele s-a coagulat în fiecare
cadavru, evită totuşi, să vorbească de cazul nr. 2, absolut
stupefiant. Animalul a fost văzut de proprieta'r în ziua de
17 aprilie 1978, la ora 6, cu ocazia unui inspecţii făcută
turmelor. La acel mom ent anim alul era sănătos. în aceeaşi
dim ineaţă, la ora 9, l-a găsit mort. Nu era nici o urmă de
sânge pe sol sau pe corpul animalului. Un veterinar chemat
a constatat absenţa sângelui din corpul victimei, consi
derând că animalul m urise din cauza faptului că pierduse
tot sângele. Se pune întrebarea cum este posibil să dispară
o asem enea cantitate de sânge între orele 6 şi 9 dimineaţa,
fără să se scurgă m ăcar o picătură pe sol sau pe corpul vic
timei? D oam na Owen evită să scoată în evidenţă această
anom alie, m ulţum indu-se să treacă im pasibilă peste ea...
D oam na Owen explică absenţa urm elor de luptă,
declarând că, excepţie făcând cele două cazuri, vitele „au
m urit liniştite”, iar aceasta indică mai degrabă o cauză na
turală decât orice altceva. Oare era doam na Owen mai în
m ăsură decât un veterinar ca să pretindă aşa ceva? Cu sigu
ranţă, nu. M ajoritatea rapoartelor de autopsie redactate de
specialiştii pe care i-am contactat vorbesc de o moarte din
cauze necunoscute. Şi chiar prin otrăvire sau fiind bolnave
de ceva, vitele nu m or dintr-o dată. Există întotdeauna o
agonie, mai scurtă sau mai lungă, după caz, deci o luptă
îm potriva morţii, care lasă urme vizibile pe sol şi pe corpul
victimei. De exem plu, de ce nu pom eneşte doam na Owen
nimic de cazul nr. 1, referitor la un cal care a fost găsit cu
iarbă în gură, indicând faptul că a murit în vreme ce
păştea?
„ANCHETELE” CANADIENE
Voi încheia evocarea despre mutilările de animale
am intind succint şi despre ceea ce s-a întâm plat în Canada.
în luna mai a anului 1979, un val de incidente
asem ănătoare cu mutilările petrecute în Statele Unite s-a
produs şi în Canada. Cu deosebire două provincii au fost
ţinta predilectă a mutilărilor: Alberta şi Saskatchewan.
— 211 —
Totuşi, acest val de incidente n-a cunoscut am ploarea
înregistrată la vecinii americani.
A nchetele au fost încredinţate celo r din R oyal
Canadian Mounted Police, cunoscuţi sub numele de „tuni
cile roşii” . Se pare că autorităţile canadiene n-au fost prea
speriate de incidente, deoarece au lăsat conducerea investi
gaţiilor pe mâna unui gradat foarte mic, caporalul Lynn
Lauber. Până în decembrie 1979, au fost înregistrate aproxi
mativ şaizeci de cazuri. Presa le-a descris pe larg şi de
fiecare dată, Lauber şi-a spus părerea în faţa organelor
mediatice, negând mereu culpabilitatea „farfuriilor zbură
toare”, dar acuzând cultele sataniste şi dezaxaţii. De rem ar
cat însă faptul că a observat două tipuri de mutilări: cei
care operau cu dexteritate, autorii m utilărilor „autentice” şi
cei care îi imitau, practicând nişte tăieturi grosolane —
acele copycats, adică „im itaţiile”.
Probabil avertizate de acţiunile de banalizare ale lui
Rommel din New M exico care s-au desfăşurat în aceeaşi
perioadă, autorităţile canadiene au decis de a copia m ode
lul Statelor Unite. în 1980, când Kenneth Romm el făcea
cunoscute concluziile negative prin care acuza anim alele
de pradă, canadienii au făcut acelaşi luciu, însă m ult mai
discret; ba chiar atât de discret, încât inform aţia a trecut
aproape neobservată. Iar „verdictul” a fost repede dat
uitării, mai ales că mutilatorii păreau că au părăsit spaţiile
întinse ale provinciilor Alberta şi Saskatchewan, pentru a
acţiona din nou dincolo de frontierele canadiene.
De sem nalat un detaliu amuzant. Am contactat două
unităţi diferite din Royal Canadian Mounted P olice, una
din Edm onton, alta din Calgary. Am prim it două răspun
suri absolut identice, cuvânt cu cuvânt, într-un text de
douăsprezece rânduri. Voi lăsa cititorului posibilitatea să
analizeze această inform aţie, corelând-o cu ceea ce s-a
spus anterior. Voi cita urm ătoarea frază pe care fiecare o va
interpreta după bunul plac:
— 212 —
„Am solicitat anterior biroului Procurorului General
din Alberta posibilitatea de a obţine copiile rapoartelor, dar
acest organism mi-a răspuns că aceste docum ente nu sunt
accesibile decât persoanelor aparţinând unor agenţii de
stat” .
în ce m ăsură divulgarea unor asem enea docum ente ar
fi afectat bunul mers al instituţiilor statului rămâne o pro
blem ă pe care mi-e greu să o înţeleg. Răspunsul este atât
de evident, încât nu mai este nevoie de nici un com entar
iu...
Este vorba de un text stereotip redactat de autorităţile
canadiene pentru a da un răspuns tuturor căutătorilor de
inform aţii şi de documente. Şi a rămas acelaşi de mulţi
ani...
ÎN LOC DE CONCLUZIE
Deoarece am hotărât să evit orice tentativă de a-mi
expune propria părere referitoare la cauza evenimentelor,
lăsându-1 pe cititor să-şi formeze propria părere, voi încheia
aceste capitole despre mutilările anim alelor citând în chip
de concluzie un paragraf dintr-o scrisoare. Am primit
această scrisoare de la redactorul şef al unui ziar dintr-o
regiune cu vocaţie rurală din M innesota, căruia i-am cerut
o serie de informaţii referitoare la incidentele care au avut
loc în com itatul de care, juridic, aparţinea. R edactorul-şef
rezum ă foarte convingător, în câteva rânduri, neputinţa
tuturor acelora care s-au confruntat cu acest mister:
„...Referitor la o explicaţie oarecare asupra morţii
acestor animale, veterinarii şi celelalte autorităţi medicale
im plicate, precum şi reprezentanţii autorităţilor implicate
oficial în anchete, nici unul dintre ei n-a fost în stare să o
dea, deoarece nimeni n-a reuşit să afle cu exactitate cum au
m urit şi de ce s-au produs toate acele incidente...”
CAPITOLUL f f l
— 214 —
Povestea lui Villas-Boas, confirm ată de autorul ei,
ridică totuşi o problemă. N u se încadrează în tiparul celor
care vor fi prezentate în acest capitol. în cazul de faţă, m ar
torul a fost reţinut de răpitori şi îşi am inteşte toate detaliile
referitoare la capturarea sa şi la scurtul său sejur în OZN,
fără să fi fost hipnotizat. Of, în cazurile „clasice”, martorii
sunt neutralizaţi printr-o energie oarecare şi-şi pierd
conştiinţa cât timp sunt transportaţi la bordul unui aparat
aerian necunoscut. în plus, nu-şi am intesc nim ic din păţa
nia lor, întâm plarea fiind reconstituită prin regresie hip
notică.
în 1985, Thom as Eddie Bullard, sociolog şi folclorist,
din Bloamington, Indiana, a identificat vreo 270 de cazuri
de astfel de răpiri. în 1988, a contabilizat vreo 400, iar
num ărul cazurilor potenţiale care n-au fost analizate se
ridică la câteva sute. Din păcate, lipsa unor anchetatori ca
lificaţi care să aibă bunăvoinţă să facă investigaţiile şi veri
ficările de rigoare este acut resimţită.
Astfel, în condiţiile create de aceste răpiri este indis
pensabilă acţiunea în echipă, constituită în mod obligatoriu
din specialişti în psihologie, poate chiar în psihiatrie şi
sociologie. Psihologul trebuia să cunoască foarte bine
practica tratam entelor prin hipnoză — tehnică extrem de
răspândită în Statele Unite — iar şedinţele de regresie hip
notică trebuiau să se desfăşoare sub o strictă supraveghere
medicală. în consecinţă era de dorit prezenţa unui medic şi
a unui echipam ent adecvat, mai ales dacă hipnoterapeutul
nu stăpânea foarte bine tehnica.
Deci, se poate constata că asem enea cercetări depăşesc
cadrul perm is de o anchetă făcută de un am ator indepen
dent sau de un grup de entuziaşti fără pregătirea materială
şi intelectuală necesară.
Sub acţiunea hipnozei, m artorul descoperă că a fost
răpit, deoarece nu-şi am inteşte nim ic în mod normal. Ca şi
cum totul a fost „şters” din mintea sa. Există nişte elemente
care îi indică mai mult sau mai puţin clar că i s-a întâmplat
— 215 —
ceva anormal, fâră să ştie exact în ce circumstanţe. Adesea,
noţiunea de uitare, pe durata mai m ultor ore — un fel de
„gaură” în timp — este prezentă în mintea martorului.
Aceasta, adăugată unor efecte psihice şi psihologice pe
care martorul le poate constata asupra propriei persoane,
determ ină conştientizarea faptului că i s-a întâm plat ceva
important. Mai ales aceste elem ente ciudate i-au făcut şi pe
soţii Hill să consulte un psiholog care utiliza m etoda trata
m entului prin hipnoză, ceea ce i-a perm is să facă public
primul mare caz de răpire la bordul unui OZN.
PUNCTE COMUNE
Studiul tuturor acestor cazuri considerate a fi serioase
a perm is selectarea unor criterii care să faciliteze autentifi
carea acestui tip de incidente. Iată care sunt aceste criterii:
- Răpirea se produce cel mai adesea într-o zonă înde
părtată de regiunile urbane. Eroii m ultor cazuri sunt per
soane care mergeau cu m aşina în zone izolate, cu o slabă
densitate a populaţiei. Totuşi, unii martori au fost răpiţi
chiar de la domiciliul lor.
- Incidentele s-au produs mai ales noaptea, dar au fost
şi cazuri produse în plină zi, în zone rurale foarte puţin
populate.
- M artorii sunt neutralizaţi printr-un mijloc necunoscut
(paralizia m em brelor şi/sau pierderea conştiinţei). Dacă se
aflau la volan, maşina trecea sub Controlul răpitorilor,
deoarece erau semnalate interferenţe asupra motorului, sis
temului de iluminare şi radioului.
- M artorii sunt duşi la bordul unui OZN în diverse
moduri. Dacă aparatul staţionează pe păm ânt, sunt aduşi,
aici, mergând, încadraţi de creaturile aflate la bordul OZN-
ului, care coborâseră în prealabil. Dacă aparatul staţiona în
aer, m artorii erau „aspiraţi” de o forţă necunoscută.
Trupurile le erau inerte şi erau lipsiţi de voinţă. Foarte ade
— 216 —
sea, aceste episod este vag şi foarte m ulţi dintre
„abductees” * erau incapabili să-l reconstituie chiar şi
parţial.
- M artorii sunt eliberaţi în acelaşi m od în care au fost
răpiţi. Şi aici sunt multe elemente confuze pentru a recon
stitui cu exactitate ceea ce s-a întâmplat. M ulţi martori au
fost eliberaţi în locuri diferite, uneori la o distanţă de mii
de kilometri, aşa cum s-a întâm plat în cazul soţilor Vidai în
1968.
- Lipsesc aproape cu desăvârşire martori care să fi asis- -
tat la răpire. în general, persoanele care îi însoţeau pe cap
tivi au fost lăsate în stare de inconştienţă şi nu-şi am intesc
nimic. Totuşi, există şi câteva excepţii.’"* Cazul Travis
Walton, petrecut în noiem brie 1975, reprezintă una dintre
acestea: cinci martori din şase au putut să confirm e răpirea
graţie testelor poligrafice la care au fost supuşi de poliţie.
In alte cazuri, unde ar fi putut fi martori, se pare că răpi
torii au neutralizat o zonă bine delim itată din spaţiu (unde
se aflau potenţialii martori oculari), dispărând din faţa
ochilor vizualizarea incidentului. însă mijloacele utilizate
în acest scop n-au fost niciodată determinate.***
- Captivul este eliberat după o perioadă cuprinsă între
cincisprezece minute şi şapte ore de la m om entul răpirii,
dar excepţiile care confirm ă această regulă sunt foarte rare.
De exem plu, Travis Walton a fost reţinut timp de cinci zile.
Este şi unul dintre motivele pentru care autenticitatea aces
tui caz a fost pusă la îndoială de unii cercetători.
— 217 —
EXPERIMENTELE LUI ALVIN
LAWSON
Doctorul A lvin Law son a încercat într-o bună zi să
facă o serie de experienţe pe voluntari care n-au fost nicio
dată răpiţi la bordul unui OZN. D octorul L aw so a dorea să
dem onstreze că oricine, aflat sub influenţa întrebărilor
unui hipnotizator, putea să spună orice. Era suficient să
form ulezi întrebările sub form ă de afirm aţii pentru a-i
incita pe „m artori” să răspundă în sensul dorit de cel care
făcea experim entul. Law son dorea să dem onstreze astfel
că aşa-zişii abductees n-au dezvăluit altceva decât p ro
dusul propriei lor imaginaţii.
D octorul Law son a crezut că experim entul îi va reuşi,
dar, din păcate pentru el şi din fericire pentru ufologi, el
n-a făcut altceva decât să valideze adevăratele cazuri de
răpiri. Iată, de altfel, un tabel com parativ făcut de Lawson,
pornind de la cercetările sale. Tabelul este foarte edificator
şi util prin inform aţiile pe care le conţine, deoarece prin
rezultatele obţinute diferenţele sunt mai mult decât evi
dente, chiar dacă Lawson punea întrebări care-i făceau pe
subiecţi să creadă că se aflau efectiv la bordul unui OZN.
— 218 —
nu există o „gaură’1 în timp există foarte adesea o
gaură” în timp
nu este nici un efect fizic există aproape de fiecare
secundar dată efecte fizice
secundare
nu sunt efecte psihologice există aproape de fiecare
secundare efecte psihologice
secundare
nu există am nezie, deoarece există o am nezie specifică
răpirea n-a avut loc pentru toţi cei care au fost
răpiţi*
vise şi coşmaruri puţine vise şi coşm aruri în cazul
tuturor celor studiaţi
fară urmări aparente vizibile urmări concentrate asupra
efectelor em oţionale
foarte puţine am intiri despre adesea, regăsirea la nivelul
răpirea im aginară conştientului a am intirilor
întâlnirii
— 219 —
spus, pretinsul răpit se autosugestiona, declanşând în acest
mod un m ecanism mental care acţiona un proces fizic.
Ceva asem ănător jm ţinelo r persoane care poartă stigm atul
rănilor lui Iisus. Insă cred că este posibil pentru anum ite
efecte, nu şi pentru urme de arsuri şi înţepături... De rem ar
cat că aceşti contestatari de talia lui A lvin Lawson au o
tendinţă deranjantă de a interpreta discursul m artorilor de
fiecare dată când conţinutul depăşeşte limitele conceptelor
lor înguste, mai ales atunci când transpar aluziile la entităţi
extraterestre. Faptul că aceste persoane reproşează m arto
rilor interceptarea experienţei trăite într-un m od care le
indispune, în vrem e ce ele nu se jenează să o facă perm a
nent, mă face să pun la îndoială probitatea lor intelectu
ală.^
în locul extrapolărilor negative ale doctorului Lawson,
prefer de departe deducţiile mai echilibrate ale unui grup
constituit la începutul anului 1980, pentru a studia aceste
incidente. Din acest grup făceau parte: Richard F. Haines,
specialist în psihologie experim entală şi în psihologie;
Barbara D. Peter, specialist în psihiatrie; Peter Rank,
medic specialist în radiologie; Leo Sprinkle, psiholog; Ron
Westrum, sociolog şi Grey W oodman, psihiatru.
După multe discuţii pasionate şi pasionante, grupul a
stabilit patru ipoteze posibile:
1) Experienţele trăite sunt autentice şi nu sunt divul
gate decât prin regresie hipnotică, fie din cauză că au fost
blocate prin caracterul traum atizant al incidentului care a
provocat un şoc mental, fie din cauză că au fost „ocultate”
voit de către răpitori;
2) Câteva experienţe frapează prin întâlnirea cu crea
turi umanoide, dar m ajoritatea detaliilor, (dintre acestea
„m esajele” pe care le transm it captivii) sunt creaţia
inconştientului, com binând elem ente brute, existente deja
în mintea celor răpiţi, cu teamă, neînţelegere etc. într-o
încercare de a raţionaliza incidentul.
— 220 —
3) Experienţele ţin în totalitate de domeniul fantez
iar conţinutul lor este luat din diverse amintiri personale
sau din rem iniscenţele unor lecturi cu OZN-uri.
4.) Istoriile sunt create de conştient, având scopul
obţinerii unui profit oarecare: bani, celebritate etc.
M embrii grupului au făcut alegerea dintre cele patru
ipoteze în funcţiile de studiile şi anchetele realizate de
fiecare dintre ei asupra acestui tip de incident. Toţi au ales
prim a sau a doua ipoteză. Şi aceasta, în condiţiile în care
fiecare dintre aceste persoane a interogat vreo sută de indi
vizi presupuşi a fi fost răpiţi la bordul unui OZN şi care au
divulgat experienţa trăită sub regresie hipnotică. în cursul
discuţiilor, s-a admis ipoteza că incidentele trăite de mai
mulţi captivi erau fără îndoială cele mai credibile. în acest
sens, este interesant de ştiut că teoria „nebuniei în doi” sau
halucinaţia colectivă se poate verifica uşor. Astfel, potrivit
lui Grey Woodman, psihiatru, o iluzie provocată de un caz
de „nebunie în doi” tinde să nu afecteze decât membrii
unei familii (cel mai adesea, m am a şi fiica), iar iluzia
provocată dispare când persoanele în cauză au fost sepa
rate pe durata unei săptămâni sau a două.
— 221 —
este o analiză com pletă şi im parţială a datelor furnizate de
m artori, fară alte interpretări.
Iată un rezum at al acestui studiu, scris chiar de Eddie
Bullard pentru cercetătorii care n-au intrat în posesia
lucrării citată mai sus.
UN STUDIU COMPARATIV
Trăsătura caracteristică cea mai rem arcabilă a acestor
răpiri la bordul O ZN -urilor este aceea că asem enea inci
dente se pot întâm pla oricui. La fel de remarcabil este fap
tul că se produc des. D acă întâm plarea soţilor Betty şi
Bam ey Hill ar fi răm as unică în felul ei, n-ar fi fost decât
o sim plă curiozitate, fară să mai intre în istoria m isterului
OZN-urilor. Astfel, după acest caz, au ieşit la iveală sute de
alte cazuri, obligându-ne să tragem concluzia că aceste
răpiri sunt în realitate un lucru obişnuit, fară să fie însă
banale. Ciudăţeniile incluse în aceste rapoarte, inform aţiile
stranii de aici explică atracţia pe care o exercită asupra
cercetătorilor. Astfel, un caz de răpire dezvăluie m ult mai
m ulte despre un OZN, decât miile de observaţii legate de
lum iniţele m işcătoare nocturne. C alitativ şi cantitativ,
răpirile com pletează, în semnificaţie, fraza lui J. Allen
Hynek: „Cazuri de o bogăţie mai degrabă incomodă, care
te pun, în încurcătură.”
Esenţialul cercetărilor asupra răpirilor a Vizat investi
garea profundă a cazurilor individuale. Graţie unor oam eni
ca Jerom e Clark, A nn Druffel, Raym ond Fowler, Budd
H opkins, Leo Sprinkle şi mulţi alţii, rezultatele cercetărilor
au făcut obiectul unor articole detaliate de o factură im pre
sionantă. Având acum num eroase rapoarte, se impune un
studiu de ansam blu care să dea o imagine mai exactă
despre toate aceste cazuri particulare şi care să ofere posi
bilitatea unor prim e concluzii despre fenom enul în cauză.
— 222 —
A sociaţia The Fund fo r the Ufo Research (FUFOR) a
finanţat un proiect cu intenţii bine determinate. în prim ul
rând, era vorba de strângerea unui num ăr cât mai mare de
; rapoarte din diverse publicaţii (din cărţi care s-au ocupat
de aceste incidente sau articole din diverse reviste ufolo-
r gice de prestigiu). în acest scop, Eddie a adunat vreo 300
de cazuri, dintre care mai m ult de 200 sunt „autentice”
răpiri, în care un m artor este capturat şi reţinut tem porar de
creaturi, aparent de origine extraterestră, la bordul unei
> extraordinare maşini zburătoare, în scopul (probabil) efec
tuării unor exam ene m edicale care răm ân o necunoscută.
în al doilea rând, se pune problem a efectuării unei
ELEMENTELE DE REZISTENŢĂ
ALE ACESTOR INCIDENTE
O trăsătură izbitoare din rapoartele răpirilor o consti
tuie secvenţialitatea evenim entelor care se derulează.
Istoria unei răpiri este alcătuită din opt episoade (cel
mult!): capturarea, „exam enul m edical”, „conferinţa” ,
vizita OZN-ului, călătoria într-o altă lume, întâlnirea „divi
nă” , întoarcerea, urmările evenimentelor. Nu toate aceste
— 223 —
episoade sunt prezente în toate cazurile, ci numai în câte
va. Sunt rare incidentele care le reunesc pe toate. însă suc
cesiunea se face foarte fidel. Dintre 193 de cazuri care au
cel puţin două dintre aceste episoade, 163 urm ează ordinea
„exactă” citată mai sus.
D erularea faptelor dictează natura unor episoade, dar
şi istoria în ansamblu. Capturarea presupune patru părţi
distincte: intruziunea — în care OZN-ul apare şi se
îndreaptă către martor; m om entul de stranietate — timp în
care martorul suferă de o formă oarecare de alterare a fa
cultăţilor sale mentale; controlul treptat al martorului în
momentul în care creaturile pun stăpânire asupra persoanei
sale. Când cel puţin două dintre aceste subepisoade se pro
duc (sau mai mute dintre ele), ordinea derulării este cea
evocată mai sus în 77% din cazuri.
Controlul m artorului de către acele creaturi este atât de
complex, încât acest subepisod poate fi descompus la rân
dul său într-o secvenţă cu opt evenim ente, revenind peri
odic: o rază de lumină care-1 izbeşte pe martor, o forţă care
îl trage, creaturile care apar, o conversaţie care urmează.
Creaturile îl pot linişti pe m artor sau îl pot controla în alt
mod. Apoi, ele îl escortează către nava spaţială şi-l trans
portă până la bordul acesteia, facându-1 să plutească (anu
lare a gravitaţiei? levitaţie?...). M artorul intră în nava
spaţială cu o pierdere m om entană a memoriej sau se pro
duce o am nezie înainte de intrarea în aparat. în circa 77%
din cazuri se regăsesc cel puţin două dintre aceste părţi de
subepisod sau mai multe, exact în ordinea prezentată.
Episodul „examenului m edical” poate fi şi el descom
pus în opt părţi distincte: creaturile pregătesc martorul
scoţându-i veşmintele, facându-1 aseptic şi aşezându-1 pe o
masă. Apoi are loc exam enul medical propriu-zis, con
stând într-un examen general, dar şi într-unul dc interes
punctual. Exam inarea este făcută de creaturi mai întâi sub
forma unei explorări manuale, ca şi cum ar fi dorit să aibă
o apreciere a caracteristicilor externe ale corpului. Un
— 224 —
aparat de exam inare semănând cu un ochi sau cu o lumină,
este plim bat ulterior pe corpul martorului, fiind urmat de
un alt instrum ent, probabil în scopul determinării structurii
interne şi a funcţiilor fiziologice. Apoi, creaturile iau
eşantioane de piele, de păr sau din fluidele corpului. Este
făcut şi un exam en al organelor sexuale.
în cursul examinării, creaturile manifestă un interes
deosebit pentru sistemul neurologic, im plantând adesea un
aparat minuscul în creierul sau coloana vertebrală a m ar
torului. Un test de com portam ent poate com pleta procesul
exam inării, probabil pentru a verifica funcţionarea aparat
ului. Circa 60% din cazuri urmează acest model.
Episodul întoarcerii începe cu salutările de adio şi
începe procesul invers al capturării. M artorul suferă o
am nezie când trece de uşa aparatului, când ciudatele crea
turi îl expediază în exterior. După ce a vizualizat plecarea
aparatului zburător, martorul îşi recapătă încetul cu încetul
simţirile în vreme ce puţinele amintiri din toată această
peripeţie se estom pează din ce în ce mai mult. Cele patru
părţi ale acestui episod se regăsesc efectiv în două treimi
din cazuri.
Ceea ce este important, referitor la ordinea derulării
acestor evenimente este faptul că modelul descris nu este
bătut în cuie. O „conferinţă” ar putea preceda examenul sau
scena în care creaturile examinează atent martorul cu aju
torul unui instrument, dar schimbarea nu va modifica deloc
istoria cazului. Din contră, va căpăta un sens nou. Faptul că
fiecare m artor oferă o relatare într-o ordine arbitrară su
gerează că experienţa în sine a fost structurată în acest fel.
„SUBEPISOADELE”
A cestea sunt mai puţin numeroase şi nu urmează
ordinea derulării atât de sistem atic ca episoadele"descrise
— 225 —
anterior. Secvenţa cea mai întâlnită înaintea exam enului
este „conferinţa”, o perioadă mai m ult sau mai puţin certă
de conversaţie între m artor şi răpitori. Patru elem ente dis
tincte care nu se regăsesc în nici o altă secvenţă caracteri
zează „conferinţa” . Creaturile îşi interoghează subiectul pe
teme care le interesează. Pot fi date explicaţii referitoare la
locul în care se află lumea de unde vin creaturile, dar şi
motivele pentru care se află pe pământ. Această secvenţă
este destul de curentă. Creaturile pot adresa o rugăm inte
martorului, cerându-i adesea să uite experienţa trăită, dar
câteodată, ajutându-1 să-şi îm bogăţească cunoştinţele şi să
facă progrese în diverse domenii sau chiar să-i furnizeze
anumite informaţii despre lucruri care urm au să se întâm
ple. Astfel, avertism entele despre pericolul unor com porta
mente umane, dar şi unele profeţii despre evenimente
viitoare sunt o practică obişnuită. Profeţiile preziceau, de
regulă, dezastre şi chiar schimbări apocaliptice pe Pământ,
evenimente pe care creaturile (sau un m artor „lum inat”) le
puteau atenua.
în câteva cazuri a fost vizitată nava spaţială, aparent
dintr-o curtoazie a creaturilor faţă de martor. Vizita poate
să includă o trecere prin sala m aşinilor unde mai mulţi
martori au văzut globuri cristaline făcând parte dintr-un
aparat asem ănător unui rotor.
U rm ează acum secvenţa cea mai bizară din toate
episoadele: călătoria într-o altă lume. M artorul poate fi
aşezat într-o cam eră de imersiune sau într-un alt echipa
ment de protecţie, înainte de începerea călătoriei. Apoi,
aproape instantaneu, vasul a sosit la destinaţie. Să spui că
acest loc ar fi o altă planetă ar fi fost o eroare, deoarece
părea să fi fost situat fie sub nivelul solului', fie sub un curs
de apă, mărginit de un cer luminos, dar fără soare şi fără a
putea distinge linia orizontului. Martorul vede adesea un
oraş în plină agitaţie şi numeroase semne ale unei civiliza
ţii extraterestre, dar având un mediu înconjurător de o sără
cie fizică caracterizată fie printr-un peisaj deşertic său de
— 226 —
v astat,'fie prin faptul că cerul era întunecat şi vegetaţia
aproape inexistentă. Singurele scene în care se zăresc câte
va fâşii de păm ânt fertil, apar în zonele subterane. Aceste
impresii se repetă cu o regularitate incontestabilă.
Dintre toate aceste episoade cel mai rar este acela
num it de Eddie Bullard: „Theophany” (însem nând apariţia
unei divinităţi). Pentru a simplifica, se poate spune că m ar
torul este confruntat cu o entitate care îi este prezentată ca
fiind de esenţă divină sau căruia celelalte creaturi îi oferă,
sub privirile martorului, ceva considerat a fi sacru. întâl
nirile lui Betty A ndreasson cu o entitate despre care a spus
că ar fi fost Dumnezeu însuşi, sunt exem plele cele mai edi
ficatoare în acest sens.
După ce martorul a fost adus înapoi de unde a fost
răpit, experienţa trăită prin faptul că a fost capturat poate
să nu se încheie aici. Consecinţele îl urm ăresc adesea mai
multe săptăm âni, uneori luni întregi şi chiar ani. Efecte
imediate sau mai tardive se pot m anifesta pe term en mediu
şi lung. Urmările imediate sunt într-o m are m ăsură de
natură fizică şi includ iritarea ochilor, arsuri uşoare a pielii
(ca şi cum s-ar fi produs o bronzare), problem e gastro-
intestinale, dar şi urme de tăieturi şi înţepături.
Efectele mentale îşi fac apariţia la o săptăm ână sau
două după răpire, în momentul în care urm ele de tăieturi şi
de înţepături se estom pează. M artorul poate suferi
coşmaruri sau trece prin angoase teribile, în vreme ce
amintirile fragmentate ale experienţei ciudate şi tulbură
toare pe care a trăit-o încep „să alunece” încetul cu încetul
din m em oria sa. Efectul cel mai îndelungat care se poate
manifesta implică o modificare a personalităţii martorului,
fie am eliorându-i unele trăsături negative ale caracterului,
facându-1 mai bun, fie acţionând în sens contrar, făcând din
m artor un pericol pentru ceilalţi oameni. M artorul poate
manifesta dorinţe noi, poate avea noi puncte de interes.
Poate avea puteri extrasenzoriale sau dobândi o personali
tate mult mai sensibilă. în alte cazuri, m artorul poate trece
227 —
de la un com portam ent normal, chiar unul lăudabil, la o
viaţă fară sens, com portam entul său anterior m om entului
răpirii fiind total schimbat. Experienţele cu apariţii de tip
„oameni în negru” (m en-in-black), fenom enele de genul
„poltergeist” pot surveni în m ulte cazuri. Efectul „post-
răpire” cel mai des întâlnit este departe de a avea vreo legă
tură cu întâlnirea fiinţelor extraterestre. O răpire este câteo
dată urmată de o alta şi există câţiva martori care afirm ă că
de-a lungul vieţii lor au experim entat mai m ulte răpiri, au
trăit mai multe întâlniri cu creaturi ieşite din comun, au
observat num eroase OZN-uri.
— 229 —
mom entan pe martor, dar care nu spun nim ic efectiv despre
autorii lor. Apoi, efectul legat de durata timpului care se
scurge scapă martorului, la fel ca şi am intirea propriei sale
răpiri.
Factorii em oţionali care acţionează 'asupra m artorului
par a focaliza întreaga atenţie a ciudatelor creaturi. A cestea
pot pune martorului o m ulţim e de întrebări referitoare la
aceste particularităţi umane, la trăsăturile com une şi la
diferenţele individuale specifice oamenilor. Scurgerea tim
pului şi noţiunea de vârstă păreau a fi pentru aceste crea
turi nişte m istere de neînţeles. Interesul lor pentru sistemul
de reproducere uman este evident în timpul exam inării, dar
şi alte indicii care apar în unele rapoarte întăresc această
convingere că sexualitatea um ană şi perpetuarea speciei
noastre reprezentau o grijă fundam entală pentru aceşti
răpitori. în timpul unor conversaţii între m artor şi crea
turile bizare, acestea au declarat deschis că au unele pro
bleme legate de reproducerea propriei lor specii şi s-au ară
tat dornice să-şi regenereze rasa utilizând com binaţii de
gene cu elem ente luate de la oameni. Uneori chiar faceau
referiri la propria lor planetă pe care o prezentau ca fiind
pe moarte, devastată de sterilitate şi infertilitate. Se con
stată şi o preferinţă pentru tinerii captivi (com parativ cu
numărul persoanelor răpite mai în vârstă). De notat un caz
în care un captiv a fost abandonat de creaturi din cauză că
a suferit o vasectom ie (o stare de sterilitate provocată prin
secţionarea sau obturarea canalului prin care trece sperma
— cazul Cari Higdon, din octom brie 1974): Aceste alegeri
preferenţiale capătă o cu totul altă semnificaţie, *dacă
bizarele creaturi sunt m otivate în cercetările lor numai de
studierea sistem ului de reproducere al oam enilor.
Eşantioanele ridicate, având o legătură foarte strânsă de
sistemul uman de reproducere, corelate cu ritm icitatea pro
gram ărilor răpirilor, sugerează faptul că aceste creaturi au
efectiv problem e biologice, exploatându-i captivii umani
în scopuri legate strict de supravieţuirea propriei lor specii.
— 230 —
Dacă cititorul îşi am inteşte de ceea ce s-a spus în capitolele
anterioare referitor la mutilările de animale, atunci această
ipoteză nu mai este atât de fantezistă şi exagerată pe cât ar
părea la prim a v ed ere...
Num eroase fenomene stranii pot fi asociate acestor
răpiri, însă ele pot fi incluse în categoria „efecte” . A num ite
efecte ţin de fizică, altele de problem ele psihosom atice.
Efectele fizice presupun un fel de „zonă neutralizată” care
înconjoară locul răpirii, dar şi interferenţele care au loc
asupra m otoarelor maşinilor. Unele efecte electrom agne
tice tradiţionale care se întâlnesc de obicei în observarea
OZN-urilor, adăugate celor citate anterior, par să indice o
operaţie de control extrem exercitat asupra unui vehicul,
adică m aşina martorului, în cele mai m ulte din cazuri.
Efectul mental cel mai des întâlnit este pierderea noţi
unii timpului, un fel de „gol” în m em oria m artorului pe
toată durata răpirii sale. Acest fenomen este sem nalat în
164 de cazuri, în vreme ce alte forme de modificări la nivel
mental precum: starea de inconştienţă sau letargia au fost
sem nalate mai rar. M artorul poate avea un com portam ent
nedefinit, fară o caracteristică dom inantă anume în timp ce
se află în mâinile răpitorilor. Se pare însă că acele creaturi
aveau un anum it număr de mijloace tehnice pentru a con
trola m intea captivului, îi potoleau durerile şi îl faceau un
supus perfect, în totalitate dirijat de răpitori.
Alte efecte se referă la o zonă nedeterm inată, plasată
undeva între lumea fizică şi lumea mentală. M artorul poate
pluti în aer pentru a ajunge în nava spaţială şi pentru a ieşi
de aici. D ar este anulată forţa de gravitate sau este numai o
senzaţie, o iluzie creată acestuia? Există elem ente care ne
fac să credem în ambele versiuni deodată. Cazurile unor
corpuri trecând prin pereţi, efectul de izolare din alte cazuri
în care răpirea se produce într-un spaţiu locuit, într-o zonă
unde potenţiali martori ar putea să vadă scena, însă nimeni
nu se sinchiseşte de incident, iată alte întrebări similare
care mai pot fi puse.
— 231 —
CONCLUZIILE LUI EDDIE
BULLARD
Analiza com parativă a rapoartelor răpirilor perm ite
acum ularea unei cantităţi enorme de date, însă concluziile
trase se ridică la un nivel foarte modest.
Natura acestor răpiri nu apare în acest studiu, deoarece
subiectul discutat nu este experienţa în sine, ci raportul
care relatează răpirea. Toate constatările făcute aici au por
nit de la conţinutul textelor şi nu sunt absolut legate de
fenomenul care le-a provocat. Incidentele cu pricina apar
ca fiind nişte poveşti cu zâne, dacă ar fi să excludem orice
consideraţie şi m ăcar un dram de credibilitate acordate
m artorului, buna credinţă a acestuia şi im plicaţia sa
emoţională, dar şi toate urmele fizice lăsate de această
experienţă neobişnuită. A sem ănările de formă şi de conţi
nut, în discursul captivilor sunt im portante şi trebuie să fie
cunoscute, dar răspunsurile ultime necesită o dovadă exte
rioară, un fel de punte care să lege afirm aţiile făcute în
rapoarte de realitatea efectivă a faptelor.
Eddie Bullard oferă urm ătoarele trei explicaţii pe care
le consideră edificatoare în legătură cu sim ilitudinile con
statate în rapoartele răpirilor:
1) Rapoartele sunt asemănătoare, deoarece diferiţi
martori îm părtăşesc aceeaşi experienţă obiectivă;
2) Rapoartele sunt asem ănătoare, deoarece martori
diferiţi trăiesc aceeaşi experienţă subiectivă. A ceastă vari
antă presupune un fenomen psihologic universal (sau
„transpersonal”), oricum generator de im agini m entale-şi
de impresii de răpire.
3) Rapoartele sunt asem ănătoare, deoarece martori
diferiţi trăiesc aceeaşi istorie tradiţională. Naratorii repetă
pur şi simplu forma şi conţinutul istoriilor aflate de la/sau
îm preună cu alţi martori sau, lucru mai plauzibil, dintr-un
raport care a fost m cdiatizat şi care a influenţat percepţiile
şi descrierile unor martori ulteriori, în aşa m ăsură încât
aceştia au distorsionat propria lor experienţă pentru a se
conform a celor precedente (de fapt, este vorba de noţiuni
preconcepute).
Concluzia folcloristului am erican este următoarea:
Dacă acest studiu nu poate stabili exact ce sunt răpi
rile, totuşi efortul făcut în acest sens dovedeşte cel puţin un
lucru: rapoartele răpirilor trăite fizic arată clar foarte multe
similitudini, care nu pot fi considerate toate numai un sim
plu accident, o reuşită punere în scenă sau pure fantezii. Şi
este greu, dacă nu imposibil să le dai o explicaţie pertinen
tă. De la forma şi conţinutul discursului m artorilor până la
num eroasele detalii minuţioase, totul dem onstrează că
aceste'incidente se înscriu într-un fenomen coerent, oricare
i-ar fi finalitatea. Orice sceptic care refuză să accepte
această concordanţă se bazează pe speranţa de a-şi păstra
părerea, mai mult decât pe dovezi concrete care i-ar putea
sprijini afirmaţia.
PRECIZĂRI IMPORTANTE
în cazul în care te apuci să studiezi toate rapoartele
răpirilor, dificultatea cea mai mare cu care te .confrunţi o
constituie faptul că prin concepte personale (pe care toţi le
avem ), nu poţi să fii neutru, nu poţi aborda o neutralitate
absolută faţă de acest tip de incidente. Este o imposibilitate
de care se lovesc toţi ufologii care se implică într-un fel sau
altuH n efectuarea investigaţiilor asupra acestor cazuri.
în general, schem a standard a opiniei dom inante din
mintea m ultor persoane convinse de existenţa entităţilor
extraterestre care circulă pe planeta noastră este legată de
o imagine care are toate şansele să fie falsă. Adesea, aces
te persoane consideră că extratereştrii nu pot fi decât fiinţe
paşnice, dispuse eventual să ajute umanitatea să-şi rezolve
— 233 —
problem ele majore. A cest gen de credinţă a dat naştere la
interpretări ale rapoartelor răpirilor extrem de personale şi
subiective, în funcţie de cei care le-au redactat. Unii, de
exemplu, s-au apucat să scrie opere profetice. Alţii au creat
mişcări, grupări, secte sau religii noi. Chiar şi curente eco
logice în care erau denunţate poluarea planetară şi riscurile
politicii nucleare — toate s-au dezvoltat pornind de la
acest gen de opinie.
A ceastă atitudine este adesea inspirată de situaţia în '
care se află lumea noastră. Există diferiţi factori de influ
enţă care se conjugă şi determ ină această situaţie: declinul
moralităţii, terorism ul, şomajul, recesiunea am eninţătoare,
sexualitatea galopantă etalată pretutindeni, în văzul tutu
ror. .. Până acum, erau foarte rare persoanele care estimau
că entităţile extraterestre puteau fi periculoase pentru om.
însă, de câtăva vreme, încetul cu încetul, tot mai mulţi
cercetători înclină să fie copleşiţi de pesim ism în legătură
cu intenţiile „vizitatorilor” . Voi dezvolta pe larg aceste
stări de spirit, în cea de-a treia parte a cărţii.
— 234 —
în 1987, Hopkins a făcut deja cercetări asupra a vreo
150 de cazuri de răpiri, ceea ce este absolut remarcabil.
M ai mult. Este extraordinar că a cunoscut câteva sute de
cazuri potenţiale pe care n-a putut să le studieze aşa cum ar
fi vrut din lipsă de timp şi de mijloace. I-ar fi trebuit cel
puţin vreo douăsprezece echipe ca a sa pentru a duce la bun
sfârşit o asem enea acţiune.
Potrivit lui Hopkins, starea em oţională a captivilor
care îşi povestesc aventura neobişnuită sub influenţa regre-
siei hipnotice este foarte intensă. Toţi m anifestau senti
m ente de frică, chiar de panică, mai m ult sau mai puţin pu
ternice, în funcţie de fiecare individ în parte. Toţi par să fi
trăit efectiv o experienţă traum atizantă despre care foarte
puţini au acceptat să vorbească în public. Captivii erau
teribil de im presionaţi de înalta tehnologie pe care au
văzut-o la răpitori, unii vorbeau chiar de magie. Acest
lucru a generat traversarea de către subiecţi a unor stări
sufleteşti diverse faţă de creaturile responsabile pentru
capturarea lor. Sentimentele încercate puteau fi de sim
patie, de prietenie, de adm iraţie şi chiar.de adoraţie. D ar şi
la polul opus — adică furie şi chiar ură. M ulţi dintre m ar
tori nu adm iteau să fie astfel sustraşi din mediul lor
obişnuit, fără să fi fost consultaţi sau avertizaţi, de unde un
sentim ent foarte puternic de aversiune faţă de răpitori.
Im presia multora era aceea că au fost utilizaţi îm potriva
voinţei lor în scopuri care nu puteau fi mărturisite, proba
bil fiindcă au fost supuşi unui tratam ent devastator fizic şi
moral.
Se poate afirm a cu certitudine că baza com ponentelor
em oţionale se rezum ă la: frică, teroare, furie şi, Ja polul
opus, toată gam a sentim entelor de simpatie. în toate
cazurile, se regăsesc aceşti factori em oţionali, cu diverse
intensităţi.
Ceea ce am spus în aceste rânduri trebuie receptat de
cititor la modul cel mai serios cu putinţă, deoarece tot ceea
ce spune un captiv poate fi doar un simplu scenariu care
are drept scop inducerea în eroare, im prim at în mintea sa
— 235 —
printr-un artificiu oarecare. A ceastă precizare va da posi
bilitatea unei corecte înţelegeri a stării em oţionale a m ar
torului şi de a evalua exact starea sa afectivă faţă de răpi
tori. Totuşi, acest tip de com portam ent răm âne foarte sus
pect, dacă ţinem cont de toate cele prin care au trecut m ar
torii şi de faptul că este foarte plauzibil ca în mintea aces
tora, prin tehnici necunoscute, să fi fost im primat acest tip
de atitudine. Chiar unii psihologi admit faptul că se poate
naşte şi un sentim ent de afecţiune din partea victimei pen
tru răpitori. Hopkins citează cazul Patriciei Hearst pentru a
argumenta această afirmaţie. Această tânără, provenită
dintr-o familie foarte bogată, a fost răpită de nişte gang
steri. Tânăra a fost „condiţionată” (cu pistolul îndreptat
asupra sa) de răpitori să participe la atacul unei bănci.
H opkins pune accentul pe faptul că toţi captivii sunt
controlaţi în perm anenţă de răpitorii lor. Deci, com porta
mentul lor este departe de a fi normal. Fiecare m artor este
privat de voinţă şi de autonom ie în mişcări. Totuşi,
simţurile sunt păstrate integral în funcţiune. Nu se ştie
exact dacă acest lucru a fost dorit de răpitori sau este o sim
plă întâmplare. Probabil că răpitorii aveau nevoie ca m ar
torul să dispună în întregim e de facultăţile sale senzoriale
tocmai pentru a-şi duce la bun sfârşit experienţele asupra
com portam entului uman. Evident că pe această temă se pot
face multe speculaţii.
Potrivit doctorului Aphrodite Clamar, psiholog clinic,
care a lucrat îm preună cu Budd Hopkins, aproape toţii cap
tivii asupra cărora s-a practicat regresiunea hipnotică au
fost puternic traum atizaţi de experienţa trăită. Testele psi
hologice ale doctorului Elizabeth Slater, o- altă colabora
toare a lui Hopkins, întăreşte spusele doctorului Clamar:
captivii pe care i-a exam inat au reacţionat la testele sale ca
şi cum ar fi fost victim ele unui viol.
Hopkins cunoaşte trei cazuri ale unor bărbaţi care după
ce au fost răpiţi s-au sinucis când au realizat că familiile lor
şi prietenii lor au avansat ideea că ei ar fi fost victim ele
unor răpitori de la bordul unor OZN-uri. Două femei, şi ele
— 236 —
captive ale unor „ufonauţi”, au încercat să-şi pună capăt
zilelor. Ele fuseseră răpite şi sechestrate la bordul unui
OZN, la vârsta de zece ani. Recent a mai fost sem nalat un
caz de traum atism suicidar la o captivă de numai cinci
sprezece ani.
Pictorul new yorkez a făcut constatarea că în acest tip
de incidente, entităţile extraterestre m anifestă mai degrabă
indiferenţă pentru suferinţa um ană decât com pasiune, mai
ales atunci când pun în practică diverse tratam ente pe care
victim ele lor le consideră a fi nişte n elegiuiri.'în general,
creaturile extraterestre nu par să reacţioneze la aceiaşi fac
tori em oţionali ca oamenii. Probabil că m entalitatea lor
este structurată pe baza unor concepte diferite de ale noas
tre. Hopkins citează un exem plu edificator pentru ilus
trarea acestui punct de vedere. Iată rezum atul relatării sale:
în 1986, un locuitor din M innesota îi scrie lui Hopkins.
Unele frânturi de amintiri, pretindea acesta, îl faceau să
creadă că a fost victim a unei răpiri. Hopkins l-a contactat
pe autorul acestei scrisori şi a reuşit să-i pună mai multe
întrebări cu ajutorul regresiei hipnotice. Astfel, martorul
şi-a adus am inte că în urmă cu câţiva ani, pe când se afla
la câmp şi secera îm preună cu soţia sa într-o zonă ceva mai
izolată, s-a întâmplat ceva extraordinar. Fem eia rămăsese
într-un cam ion staţionat în vreme ce soţul său conducea
tractorul. Deodată a zărit trei OZN-uri micuţe care sur
volau zona la nivelul înălţim ii arborilor. Apoi au staţionat
deasupra cabinei camionului unde soţia sa aţipise un pic.
Unul dintre OZN-uri aterizează, iar omul, foarte neliniştit,
s-a hotărât să se îndrepte repede cu tractorul spre camionul
în care se afla soţia sa pentru a o apăra în cazul în care ar
fi fost în pericol. Brusc, dintr-un boschet de lângă OZN a
apărut o fiinţă umană, aparent normală, cu părul blond şi
vorbind englezeşte. Acesta l-a invitat pe ferm ier să se
oprească şi i-a spus că totul era în regulă şi că soţia sa nu
avea de ce să se înspăimânte. Fermierul a ignorat spusele
individului şi a coborât din tractor, îndreptându-^e spre
cam ionul unde aţipise soţia sa. Aceasta era acum înconju
- 237
rată de indivizi mici de statură şi cu pielea gri. Dintr-o dată,
omul s-a simţit paralizat şi neputincios. A rămas ţintuit
locului, imobil, incapabil să mai facă şi cea mai mică
mişcare. în tot acest interval, bărbatul blond îi repeta:
„Totul este pentru mai bine. Nu-i vom face nim ic rău soţiei
dum neavoastră.”
Deşi omul era paralizat, toate celelalte sim ţuri
funcţionau normal. Unul dintre ei i-a înfipt un ac lung în
abdomen, în timp ce fem eia era tot întinsă pe un strat de
fân. Au fost prelevate eşantioane de piele şi păr; o sondă
miniaturală i-a fost introdusă în vagin. încrem enit, soţul
turba de furie şi răcnea, iar individul cu părul blond a părut
oarecum surprins de reacţia aceasta. „Dorim să asistaţi la
acest spectacol”, i-a spus. „C eea ce îi facem nu-i va provo
ca nici un rău. Ea va suporta foarte bine această încercare.
De ce sunteţi neliniştit? Nu-i facem nici un ră u ...”
Câteva minute mai târziu, supliciul a luat sfârşit.
Cuplul s-a întors acasă, conştientizând faptul că un interval
de timp s-a scurs fară să fi păstrat vreo am intire despre
acest lucru. La câteva zile după această păţanie, fem eia a
început să se plângă că are coşm aruri repetate în cursul
cărora revede, cel puţin parţial, teribila scenă pe care a
trăit-o. A fost puternic speriată. Nervii i-au cedat şi a tre
buit să fie spitalizată. De atunci, trăieşte doar cu ajutorul
tranchilizantelor, iar ea nu mai este femeia veselă şi plină
de viaţă de dinainte. ,
A cest exem plu rezum ă foarte bine situaţia generală cu
care se confruntă m ajoritatea răpiţilor, pentru care o
asemenea experienţă este cel mai adesea mai m ult neferi
cită decât euforizantă, deoarece sechelele negative ale
experienţei trăite îi m archează pentru mulţi ani, poate chiar
pe toată durata vieţii.
în cartea sa intitulată Intruders, Hopkins citează mai
multe cazuri de femei însăm ânţate artificial, mai ales după
ce au suferit o serie de acţiuni asupra uterului („intrauter
ine”). Se pare că strigătele lor, de disperare sau de durere,
i-au uim it pe răpitorii mărunţi. însă nu i-au afectat deloc
— 238 —
aceşti factori em oţionali şi chiar păreau că nu-i înţeleg.
Reacţiile um ane de acest tip sunt pentru ei de neînţeles şi
îi fac să fie surprinşi. Creaturile extraterestre reacţionează
prin pasivitate în faţa sentim entelor exprim ate de martori,
ca şi cum ar fi fost diferiţi faţă de oameni nu numai fizic,
dar şi mental. Binele şi răul, dragostea şi ura, par a fi con
cepte care le scapă. Sistemul lor de gândire este atât de
diferit de al nostru, încât este foarte plauzibil ca ei să nu
conştientizeze dim ensiunea necazurilor şi a dram elor indi
viduale pe care le provoacă. Aceste creaturi îşi tratează
captivii ca şi cum ar fi nişte oameni de ştiinţă care fac
experienţe pe animale, de exem plu, pentru supravieţuirea
unei specii. A nim alele sunt capturate după ce au fost făcute
inofensive prin neutralizarea cu un anestezic, apoi cât timp
sunt inconştiente şi am eţite sunt „tratate”, după care sunt
readuse în mediul lor natural.
Unii cercetători, din dorinţa de a explica indiferenţa
răp ito rilo r au avansat ideea existenţei unor creaturi
androide, adică un fel de „roboţi-biologici”, creaţi în labo
ratoare prin donare. Au fost întâlnite mai m ulte cazuri ale
unor captivi care au prim it câteva confidenţe din partea
răpitorilor, din care se putea deduce o asemenea eventua
litate.
în cazul nr. 107 din catalogul lui Eddie Bullard, m ar
torul a fost întrebat de unul dintre răpitori câte ceva despre
psihologia creierului uman şi funcţionarea sa. Pat N orris a
fost întrebată despre fizică şi tulburările emoţionale. în cra
niul lui Patty Roarch a fost înfipt un ac iar ea a fost infor
m ată că scopul acestei operaţiuni era „culegerea gân
durilor” . Au întrebat-o ce îi plăcea şi ce detesta, i-au cerut
o serie de informaţii referitoare la animalele preferate ale
familiei sale. Creatura care a vorbit cu Sandra Larson nu
reuşea să înţeleagă cum pot fi autonome spiritul şi perso
nalitatea fiecărei fiinţe umane.
Dacă aceste exem ple nu sunt suficient de edificatoare
şi de credibile pentru cititorul cel mai sceptic, următoarele
rânduri vor fi probabil mult mai convingătoare:
— 239
Răpitorul am ericanului Graham i-a mărturisit acestuia
că rasa sa avea problem e serioase cu reproducerea şi că era
necesară o regenerare, astfel, perpetuarea speciei trebuia să
fie făcută prin încrucişări cu femei umane. Finlandeza
Aino Ivanoff a aflat de la o creatură extraterestră că rasa sa
nu mai putea avea copii. Englezoaica Sue Day a fost infor
m ată de un „ufonaut” că poporul său nu mai putea avea
copii şi se încerca reproducerea cu ajutorul fiinţelor
umane.
Soţii „Cronin” şi fetiţa lor în vârstă de 6 ani au fost
răpiţi din greşeală, potrivit spuselor răpitorilor. Unul dintre
răpitori a fost teribil de fascinat la vederea copilului,
răm ânând'm ultă vreme în contemplaţie, în ciuda îndem
nurilor celorlalţi doi tovarăşi de-ai săi, care doreau să-i dis-
tragă atenţia. „John W illiams” a avut o relaţie sexuală cu o
femeie „ufonaută” , um ană (potrivit standardelor noastre).
Apoi, a fost inform at că pentru asigurarea supravieţuirii
speciei lor, răpitorii erau nevoiţi să facă încrucişări cu
fiinţele umane. "
Interesul creaturilo r pentru sexualitatea fiin ţelo r
umane şi pentru perpetuarea propriilor specii este foarte
uşor detectabil din tot ceea ce fac. M ulte dintre femeile
capturate au fost îngrozite când un ac lung şi foarte fin a
fost înfipt în stomac, în zona buricului. Cazul lui Betty
Hill, primul de acest tip, este cea mai bună ilustrare a aces
tei situaţii. Dar există şi alte exem ple mult mai sem nifica
tive în legătură cu ipoteza efectuării unor teste ginecolo
gice.
Finalitatea acestor experim ente poate fi efectiv orien
tată asupra aspectului genetic al interesului m anifestat de
ciudatele creaturi extraterestre. Astfel, J.E., printre alţii, a
făcut obiectul unei prelevări a unui eşantion de spermă. De
asem enea, mai multe captive, după ce au fost inseminate
artificial, au mai fost răpite încă o dată în scopul „recu
perării” fătului rezultat în urma primei intervenţii — vezi
cazul lui Kathie Davis.
— 240 —
Răpitorii pretind adesea că vin de pe o altă planetă,
dintr-o altă galaxie, dintr-un alt plan dim ensional şi că uti
lizează un mod^de deplasare bazat pe m anipularea spaţiu
lui şi timpului. în alte versiuni, răpitorii sunt mai expliciţi
şi afirm ă că sunt ocupanţii unui satelit de pe o orbită din
jurul Pământului sau chiar precizează că au baze chiar pe
planeta noastră.
Bineînţeles că aceste răspunsuri pot fi interpretate în
foarte multe feluri, dar, dând crezare spuselor acestor m ar
tori, se pare că există mai multe rase de extratereştrii care
ne vizitează planeta, vreo 70, potrivit afirm aţiilor făcute de
entitatea cu care a stat de vorbă Betty Andreasson; se pare
(potrivit aceleiaşi surse) că unele rase provin de pe planete
situate în alte „regate şi planuri dim ensionale” (sic!) şi
chiar aflate pe Pământ.
în unele cazuri, şi n-au fost deloc puţine, se fac referiri
la creaturi din specii diferite care şi-au unit acţiunile.
Entităţi umanoide au fost văzute umblând în compania
unor însoţitori construiţi după propriile noastre standarde.
Potrivit lui R.B. Hooper, supus unui interogatoriu în
stare de hipnoză de către doctorul R. Leo Sprinkle, unii
captivi tereştrii nu mai doresc să revină pe Pământ, în
lumea lor de origine, şi au preferat să-şi ofere serviciile
răpitorilor. în cursul celor treisprezece şedinţe de hipnoză,
un artist-pictor care a dorit să-şi păstreze anonimatul afir
mă că a văzut, cu prilejul unei aşa-zise călătorii în altă
lume, un grup de fiinţe umane aşezate într-un auditorium ,
participând la o „conferinţă telepatică” (sic!). Acelaşi
abductee pretinde că a văzut într-o sală o sum edenie de
recipiente conţinând sute de mici fiinţe umane în gestaţie.
Aceste elemente au fost prezentate în scopul unei mai
bune lămuriri a cititorului care a putut astfel să sesizeze
mai bine motivele care au detenninat anum ite interpretări,
din ce în ce mai pesim iste, care în ultima vreme apar tot
mai frecvent în rândul cercetătorilor particulari americani
(despre care voi spune mai mult într-un capitol ulterior).
— 241 -
INTERPRETĂRI
Pentru a explica răpirile la bordul O ZN -urilor au fost
vehiculate mai multe teorii şi ipoteze. Cele mai cunoscute
dintre acestea sunt următoarele:
1) Teoria doctorului A lvin H. Lawson, deja menţionat
în acest capitol, care face referire la o „oirth-traum a”
(adică traum atism de naştere), de natură pur psihologică.
A ceastă ipoteză este acum depăşită şi a căzut totalm ente în
desuetudine, deoarece nu sunt explicate (şi mai ales argu
mentate) anum ite constatări făcute în cea mai mare parte
din cazurile discutate.
2) Teoria lui D. Scott Rogo, care pretinde că martorii
sunt am ăgiţi de fenom enul OZN care s-ar folosi de
înclinarea lor pentru spectaculos şi nem aipom enit pentru a
„m aterializa” nişte vise ascunse în „co tlo an ele”
subconştientului lor cu ajutorul unei „inteligenţe X ”, ine
rentă vieţii umane. Şi această versiune este discutabilă prin
constantele sale care au tendinţa să o invalideze.
3) Teoria lui Jenny Randles, care este o derivată a
teoriei lui Rogo şi care propune răpiri im aginare provocate
de extratereştri care ar proiecta viziuni în m intea unor per
soane foarte receptive la contactele cu entităţile extratere
stre. Dar asem enea prim elor două teorii, cea a lui Randles
„răm âne neclară” în privinţa unor elem ente care apar cu
regularitate în m ărturisirile acelor abducîees.
4) Teoria lui Keith Baskerfield şi Robert Bartholom ew
care face referire la o ipoteză bazată pe înclinările unor
martori de a-şi exterioriza fanteziile şi chiar fantasmele.
A ceastă teorie este interesantă, dar nu corespunde în tota
litate schemei pe care şi-au făcut-o din relatările m artorilor
(dacă ar fi să-l credem pe Budd Hopkins, în aceeaşi sursă
citată mai devreme).
5) Teoria lui Budd Hopkins referitoare la răpirile efec
tuate asupra rasei umane de către entităţile extraterestre în
scopuri legate probabil de cercetarea genetică.
— 242 —
Deşi foarte îndrăzneaţă, această ipoteză are meritul de
a fi validată în toate punctele ei de m ărturiile captivilor.
Potrivit lui Keith Baskerfield aceste puncte de rezis
tenţă sunt în num ăr de şase:
1) Răpirile sunt parţial obiective, parţial subiective;
2) N um ai anum ite persoane sunt cunoscute ca fiind
protagonistele unor experienţe de acest fel. în ciuda faptu
lui că num ărul persoanelor răpite este într-o continuă
creştere, totuşi răpirile nu reprezintă un fenomen universal.
3) Fondul naraţiunii este consistent, deşi se simt influ
enţele şi speranţele culturale îm bibate de science-fiction
ale martorilor, contem poranii unei epoci în care acest
curent a cunoscut un avânt nemaiîntâlnit.
4) Incidentele pot surveni mai m ultor persoane în
acelaşi timp şi în aceeaşi manieră.
5) Evenim entele se produc în cazul unor indivizi con
sideraţi ca fiind într-adevăr aceia care le-au trăit în mod
fizic.
6) Experienţele referitoare la răpiri par să facă parte
dintr-un proces care se întinde pe toată viaţa şi nu se reduc
la un evenim ent izolat (adică unul întâm plat o dată în viaţă,
fară consecinţe şi efecte în timp).
Teoria lui Lawson nu explică răpirile m ultor martori şi
nici anum ite urme fizice, psihologice şi fiziologice, con
statate la foarte mulţi dintre aceştia. Acelaşi lucru este va
labil şi 'pentru Rogo şi Randles. Baskerfield se înşeală
am arnic când afirm ă că răpirile nu se înscriu într-un
fenomen universal. Este adevărat, cazurile semnalate în
A m erica sunt cele mai num eroase (procentul de aici este
cel mai ridicat), dar s-au produs răpiri în toate ţările puter
nic industrializate, ba chiar şi în unele ţări din est, ca, de
exem plu, Polonia şi U.R.S.S.
Preponderenţa cazurilor din Statele Unite poate fi
explicată prin mai multe motive. De exem plu, s-a remarcat
că răpirile au afectat mai ales ţările în care au avut loc
recente am estecuri de populaţii aparţinând unor etnii
diferite. Este cazul Statelor Unite, Canadei, Mexicului şi al
ţărilor din America de Sud. Probabil că acesta este unul
dintre criteriile impuse de răpitori în cercetările lor gene
tice. în plus, în Statele Unite, mai m ult ca oriunde, trata
mentele m edicale prin hipnoză au devenit o practică
obişnuită. Evident şi cititorul poate să găsească singur o
m ulţim e de alte explicaţii.
îdeea de a sublinia o anum ită predispoziţie a m arto
rilor pentru întâm plările neobişnuite, pentru acţiuni fan
teziste şi pentru exteriorizarea fantasm elor este absolut
greşită. Budd Hopkins şi-a supus potenţialii martori-cap-
tivi m ultor teste, prin intermediul doctorilor Aphrodite
C lam ar şi E lizabeth Slater, psihologi de profesie.
M ajoritatea persoanelor răpite erau perfect echilibrate din
punct de vedere psihic, fără să dovedească vreo înclinaţie
pentru com portam entele fanteziste. în plus, ipoteza lui
Baskerfield nu oferă nici o explicaţie pentru intervalele de
timp „şterse” din mintea captivilor. De asemenea, nici pen
tru observaţiile făcute despre OZN-uri şi mai ales, pentru
starea de m axim ă intensitate em oţională trăită de martori.
Baskerfield nu explică în nici un fel mai ales stările de
spaim ă şi de teroare pe care le traversează martorii când
retrăiesc (prin regresie hipnotică) anum ite episoade
deosebit de traum atizante. Este firesc (şi mai ales logic!) să
vrei să-ţi exteriorizezi speranţele şi aşteptările „m ateria
lizând” visele, dar în nici un caz coşmarurile.
Hopkins adm ite totuşi că unii captivi ar putea fi amăgiţi
de către răpitori. Şi aceasta, fie pentru a obţine mai uşor de
la ei cooperarea, fie pentru a da consistenţă discursului lor
absurd în cazul în care martorii ar putea să păstreze şi să
rem em oreze am intirile ciudatei aventuri. Este o posibili
tate care nu poate fi exclusă. Oricum, cititorul va trebui să
ţină seama de faptul că răpirea a fost considerată un punct
stabilit (a cărei producere a fost considerată drept auten
tică), dacă vrea să înţeleagă corect tot ceea ce va fi expus
în cea de-a treia parte a acestei lucrări.
PARTEA A TREIA
FOLCLORUL UFOLOGIC AMERICAN
CAPITOLUL I
UN AVERTISMENT ADRESAT
CITITORULUI
Cea mai mare parte din inform aţiile incluse în această
secţiune a cărţii n-au prim it o autentificare categorică şi de
necontestat. Unele nu sunt decât simple afirm aţii care pot
foarte bine să facă parte dintr-un proces de dezinformare.
Astfel, îi recomand cititorului să se arate extrem de prudent
când le va afla. în ultimul capitol, de exem plu, vor fi
prezentate speculaţii nebuneşti, traducând un pesim ism-
care dom ină actualm ente pe mulţi dintre cercetătorii ufo-
logici. Astfel, îi sugerez cititorului să le privească doar ca
pe nişte forme de expresie tipice ale folclorului ufologic
am erican. A r fi deci mult mai indicat să nu le considere ca
fiind proiecţia fidelă a unor istorii em oţionale pe care le-ar
putea întâlni în Statele Unite după 1988, referitoare la
OZN-uri.
La începutul observărilor OZN-urilor, după o perioadă
de incertitudine şi de oscilare într-un sens sau în altul, s-a
ajuns la un consens (aproape unanim, cu câteva excepţii),
— 245 —
în rândurile persoanelor convinse de prezenţa unei
inteligenţe extraterestre în mediul nostru planetar. Se cre
dea că era vorba de nişte extratereştri binevoitori, grijulii
să nu se am estece în treburile popoarelor de pe Pământ,
vizitându-ne în contextul unor cercetări ştiinţifice. Mai
apoi, cei mai entuziaşti au avansat ideea că extratereştrii ar
fi nişte entităţi care „veghează”, dispuşi să ajute um ani
tatea să-şi rezolve m arile problem e: războaie, cancer,
am eninţările unui conflict nuclear, poluare etc. Cam aces
tea au fost versiunile care au circulat în perioada de opti
mism.
Ulterior, când s-a constatat că m arile nenorociri ale
planetei persistau şi că „vizitatorii” nu se arătau deloc dor
nici să ajute umanitatea să găsească soluţii pentru relele
care o apăsau, s-a ajuns la un nou consens: era vorba de
nişte extratereştri neutri, care aveau grijă să evite con
tactele cu locuitorii planetei Pământ, deoarece se pare că ei
cunoşteau consecinţele negative ale „şocului culturilor”,
prin care cel puternic îl destabiliza pe cel mai slab, putând
să-i provoace prăbuşirea.
Şi această opţiune, la fel ca precedenta, este construită
pe baza propriilor noastre concepte de civilizaţie şi îm pru
m ută extratereştri lor un model com portam ental ideal pe
care noi am fi încercat să-l adoptăfn, dacă am fi fost în
locul lor. Dar, o dată cu începutul anilor ’80, sistemul de
gândire al m ultor cercetători a cunoscut o răsturnare a ie
rarhiei de până atunci a valorilor. A ceastă modificare a fost
determ inată de mutilările de anim ale care aveau loc şi de
num ărul răpirilor la bordul OZN-urilor, tot mai crescut pe
m ăsură ce anii treceau. Astfel s-au născut ipoteze pesi
miste, întărite de docum ente neoficiale obţinute în condiţii
nedeterm inate şi care ar putea să facă parte dintr-un plan
amplu de intoxicare, vizând dim inuarea impactului inci
dentelor pe care le-am prezentat în prim ele două părţi ale
acestei cărţi. Deşi mai există şi cercetători care gândesc alt
fel, totuşi este foarte greu să poţi îm piedica o epidem ie de
pesim ism să copleşească spiritele în care deja a încolţit
— 246 —
îndoiala. în definitiv, chiar cercetătorii care dau dovadă de
multă luciditate nu pot să stăvilească zvonurile cele mai
alarm iste care circulă de o bună bucată de vreme.
Tot ce va fi scris în cele ce urm ează ţine de acest fol
clor. Cititorului îi revine sarcina de a lua în serios numai
ceea ce crede de cuviinţă. Cititorul va fi pus în situaţia de
a distinge realitatea de ficţiune. Nu voi încerca să-mi
impun propriile convingeri şi, în acest caz, fiecare va ju d e
ca potrivit liberului arbitru.
îm i voi putea perm ite numai să fac urm ătoarea pre
cizare: faptul că eventualele entităţi extraterestre ar putea
să captureze fiinţe um ane pentru a le utiliza în cine ştie ce
scopuri, nu înseam nă neapărat că aceste acte reprezintă
intenţii rele la adresa noastră. Experienţele trăite de unii
captivi, deşi traum atizante şi dăunătoare pentru indivizi, ar
putea să aibă o finalitate benefică pentru umanitate.
A ceastă versiune este la fel de valabilă ca şi cea pesim istă,
dacă ar fi să ne raportăm la rolul jucat de grupurile de cer
cetare ştiinţifică interesate de protecţia unor specii de ani
male. Unele specim ene sunt mai mult sau mai puţin brus
cate, poate chiar terorizate, dar aceste „brutalităţi” servesc
chiar supravieţuirii speciei, aflată pe cale de dispariţie,
soluţia fiind utilizarea unor astfel de procedee.
Ipotezele pesim iste nu sunt decât interpretări bazate pe
sem nificaţiile unor incidente şi pe câteva docum ente neo
ficiale a căror autenticitate este departe de a fi definitiv sta
bilită. Deci este m ult mai probabil să consideri că ele nu
corespund decât unei părţi a realităţii. Dar care este natura
exactă a celeilalte părţi? Aici este adevărata cheie a pro
blem ei...
RAPORTUL GRUDGE 13
Foarte exact nu este vorba de un docum ent original;
este numai o reconstituire din m em orie a textului raportu
lui care purta acest nume, reconstituire făcută de un fost
— 247 —
militar am erican care a fost în slujba serviciilor de infor
maţii din U.S. A ir Force. Acest om a difuzat reconstituirea
scrisă de mână şi fără să fie semnată cu numele adevărat,
ci cu un pseudonim „Toulinet”. Cercetătorul am erican Tom
Adams a fost cel care a intrat primul în posesia acestui doc
ument pe care l-a prim it de la un abonat al revistei sale care
şi-a semnat scrisoarea astfel: „X .9” .* Această opţiune pen
tru anonimat pare a fi desprinsă dintr-un roman prost de
spionaj, iar „raportul Grudge 13” pare a fi mai degrabă o
mistificare decât am intirile unui docum ent ultrasecret.
Totuşi, în ciuda caracterului am ăgitor care este vizibil une
ori, acest raport conţine câteva elemente tulburătoare pe
care cercetătorii pesim işti le-au reţinut şi le-au folosit pen
tru a-şi consolida ipoteza. De notat că potrivit lui W illiam
Moore, citat în aceeaşi sursă, acest docum ent nu este decât
o lovitură aranjată, pusă la cale de un individ despre care
afirmă că l-a identificat.(fară însă să-l numească). în plus,
Moore pretinde că ştie de existenţa unui raport Grudge nr.
13, care n-are nici o legătură cu cel al lui „Toulinet”, dar în
care se afirm ă foarte clar existenţa reală a O ZN -urilor şi
originea lor extraterestră.
Voi rezum a conţinutul acestui raport, deoarece mi s-a
părut că avea un evident caracter fantezist. Circum stanţele
în care „Toulinet” pretinde că a aflat de acest raport sunt
groteşti. Şi acesta ar fi num ai un exem plu. A stfel,
„Toulinet” afirmă că a dat de raport deschizând un sertar al
biroului să u jn care a găsit o valijoară diplom atică încuiată
şi sigilată. înăuntrul acesteia, evident, se afla raportul!
Destul de greu de înghiţit o asem enea versiune...
Lui „Toulinet” i-au trebuit patru zile ca să citească
raportu.l în totalitate, fiind alcătuit din 624 de pagini.
Redactarea raportului a fost făcută de doi autori. N um ele
— 248 —
primului autor era şters.* Cel de-al doilea ar fi un oarecare
colonel Friend. Acest raport ar fi oferit detalii despre pro
cedurile şi clasificările operate de guvernul am erican în
m aterie de OZN-uri şi despre toate activităţile secrete din
acest domeniu, din 1942 până în 1951. Când cititorul va
afla că s-a întâm plat ca acest dosar să fie citit de „Toulinet”
în vreme ce acesta era trimis ca ataşat al U.S. Air Force
într-o bază R.A.F. din Anglia, va fi de acord că această
situaţie este mai degrabă insolită...
„Toulinet” i-ar fi spus corespondentului său anonim că
a aflat în urma unor contacte pe care le-a avut cu diverse
agenţii guvernamentale că OZN-urile fuseseră capturate
îm preună cu echipajele lor. însă nu spune în ce condiţii.
Totuşi, „Toulinet” pretinde că trei entităţi extraterestre au
căzut în mâinile militarilor, iar una ar fi fost încă în viaţă la
jum ătatea anului 1981. Tot „Toulinet” afirmă că a aflat de
existenţa unor centre de dezinformare speciale create, se
pare, între începutul anilor 1950 şi jum ătatea anilor 1960.
Insă au fost dezactivate ulterior. Mai mult, „Toulinet” ar fi
obţinut date despre vreo douăzeci de cazuri de mutilări
recente ale unor fiinţe umane — raportul a apărut în 1980,
deci în plină epocă a mutilărilor de animale. Constatările
făcute asupra cadavrelor persoanelor mutilate ar fi fost
identice cu observaţiile notate pentru mutilările de animale.
Documentul m anuscris (pe care mi l-am putut procura
în fotocopie) este scris cu litere m ajuscule aplecate spre
dreapta şi are opt pagini. Coperta în care s-ar fi aflat rapor
tul Grudge 13, purta următoarea inscripţie: JL327 Delta.
• în textul redactat cu multă grijă şi minuţiozitate, se află
şi relatarea unui incident despre un copil care a fost răpit
chiar de sub ochii părinţilor, care au asistat neputincioşi.
— 249 —
Copilul n-a mai fost adus înapoi. Acest eveniment ar fi avut
loc într-o fermă din Ohio, în octombrie 1953. Copilul, un
băiat de treisprezece ani, s-ar fi dus în curte, fiind atras de
nişte lumini ciudate. Câinele fermierilor scăpase din lanţ şi
lătra ca turbat, iar copilul ar fi vrut să-l prindă şi să-l
potolească. Astfel, alergând după câine, s-a îndepărtat puţin
de casă. Lum ina se apropia de pământ, semănând cu un bul
găre de foc, care plutea deasupra câmpului unde copilul
alerga după câine. Părinţii ieşiţi în tinda de la intrare asistau
îngroziţi la aterizarea bulgărelui de foc care s-a dovedit a fi
un aparat aerian necunoscut. Copilul a început să urle dis
perat când nişte creaturi ciudate, de statură mică, au coborât
din aparat şi s-au repezit asupra lui, luându-1 la bord. M am a
băiatului a înnebunit de groază. Tatăl şi-a luat puşca şi s-a
năpustit spre locul incidentului, alergând cât îl ţineau
picioarele. A tras mai multe focuri de arm ă spre obiectul
care decola, însă fără rezultat. Poliţia din Darlington a fost
anunţată telefonic. U.S.A.F. a fost alertată după o scurtă
anchetă de rutină. S-a hotărât ca părinţii băiatului să meargă
într-o zonă din nord-vest, luându-şi mobilele şi bagajele.
Un serviciu de securitate din U.S.A.F. ar fi operat această
mutare, „în interesul securităţii naţionale”, potrivit celor
stipulate în text. La vremea respectivă, ar fi existat pătru
zone bine determinate în care acest tip de martori erau duşi
pentru a fi „recondiţionaţi”, în centre echipate cu instalaţii
medicale sofisticate. Una dintre aceste zone ar fi fost
plasată chiar la frontiera dintre statele Nevada şi Utah.
Textul citează chiar şi un caz de mutilare um ană care i
s-a întâm plat unui sergent din U.S. A ir Force, pe nume
Jonathan P. Louette*, în perim etrul bazei de la W hite
Sands M issile Test Range, care se află în procent de 90%
— 250 —
în sud-estul statului New M exico şi în procent de 10% în
nord-vestul statului Texas. A cest incident extrem de
traum atizant ar fi avut loc în m artie 1956. Către ora 3.00 a
dimineţii capturarea subofiţerului a fost rem arcată de
m aiorul W illiam C unningham , ofiţer încorporat la
H ollom an A.F.B., care se găseşte în perim etrul bazei White
Sands. Sergentul avea sarcina să recupereze resturile unei
rachete experim entale care fusese lansată ceva mai
devrem e şi a dispărut în spatele unei dune de nisip, în
vreme ce maiorul l-a auzit urlând de teroare sau agonie.
M aiorul s-a gândit că sergentul a fost probabil m uşcat de
vreun şarpe cu clopoţei şi s-a grăbit să ajungă la locul de
unde veneau strigătele. Ajuns în vârful dunei de nisip, l-a
zărit pe nefericitul sergent care era târât în interiorul unui
disc argintiu care staţiona la o distanţă de 5-6 m deasupra
solului. Un fel de aparatură lungă, flexibilă şi m obilă atâr
na de ciudatul obiect şi fusese agăţat de picioarele sergen
tului, târându-1 în aparat. Când m anevra s-a terminat,
obiectul şi-a luat zborul şi a dispărut în întuneric. M aiorul
a dat alarma. Ecranele radar au captat undele em ise de dis
cul zburător. M aiorul a făcut im ediat un raport care n-a mai
fost transm is prin modalităţile clasice şi n-a mai ajuns la
forurile ierarhice superioare. O fiţerul a fost însă imediat
pus „sub supraveghere m edicală” , în spitalul bazei.
Cercetările pentru găsirea sergentului dispărut au durat trei
zile. La capătul acestor căutări a fost găsit trupul mutilat
bestial al sergentului. Potrivit textului, se pare că s-au
recoltat eşantioane diverse, însă nu voi intra în detalii.
M ulte constatări ale raportului semănau cu cele semnalate
în cazurile de mutilări ale animalelor. Se pare că au fost
mai multe incidente de acest tip, în text figurând mai multe
rapoarte de autopsii.
Tot în acelaşi text este relatat cazul unei rachete
însoţită de un OZN, zburând paralel,' la aceeaşi înălţime.
Despre altă rachetă se spune că ar fi fost capturată în zbor
de un intrus din aceeaşi categorie. Se menţionează şi
interesul manifestat de un grup de OZN-uri faţă de un test
— 251 —
nuclear şi se face o aluzie la posibilitatea unor altercaţii
între aparatele U.S. A ir Force şi cele ale „vizitatorilor”, în
cursul cărora au fost distruse mai m ulte avioane.
Existenţa echipelor speciale a căror m isiune principală
era recuperarea epavelor unor OZN-uri prăbuşite este, de
asemenea, semnalată. Un astfel de grup ar fi pus m âna pe
un OZN accidentat. Cu această ocazie, au fost descoperite
trupurile pasagerilor de la bord. Raportul conţinea şi o
serie de fotografii color ale cadavrelor umanoizilor. Unele
arătau o creatură de dim ensiuni mici, în diferite stadii ale
autopsiei. Nu se vedea nici un organ sexual. Capul era
mare şi rotund. Ochii erau oblici, migdalaţi. în locul nasu
lui se observau numai două găuri. Gura era foarte mică. în
locul urechilor erau tot două găuri. Braţele erau foarte
lungi. M âinile ajungeau aproape la nivelul genunchilor,
încheietura mâinii era articulată într-un fel neobişnuit, de
aşa manieră încât degetele puteau fi alăturate, ele fiind
aşezate chiar în prelungirea încheieturii. D egetele nu erau
decât patru, unul având rolul şi locul degetului mare.
Pielea era de culoare gri-albastru, o nuanţă ceva mai
închisă.
Una dintre fotografii înfăţişa trupul deschis, aidom a
procedurii standard de efectuare a autopsiei. Sub obraji se
distingea un lichid verde, aparent vâscos. Se observau şi
nişte organe interne, dar foarte clar na puteau fi identifi
cate. Se mai vedea şi o anum ită zonă a corpului, unde se
distingea ceva ce părea a fi o reţea de organe de trans
mitere, corespunzând unei inimi, sau poate chiar, unor
două inimi. Nu există însă şi un raport descriptiv al autop
siei care să însoţească fotografiile, care să relateze ce s-a
descoperit în interiorul corpului. Se precizează numai că
lipseau stomacul şi aparatul digestiv. O analiză efectuată
ulterior a dem onstrat că fluidul din corp avea ca structură
de bază clorofila, acţionând se pare prin fotosinteză sau
printr-un alt proces similar. Raportul avansa şi o teorie care
arăta că hrana era introdusă pe gură, dar nefiind stomac şi
— 252 —
organe digestive şi nici altceva care să îndeplinească aces
te funcţiuni, atunci s-a emis ipoteza că produsele reziduale
rezultate prin fbtosinteză ar fi evacuate prin porii pielii.
Raportul mai m enţiona şi faptul că trupurile recuper
ate răspândeau un miros foarte puternic, dar cauza acestu
ia ar putea fi ceva care n-are nici o legătură cu excreţiile.
Se preciza şi faptul că nu se putea spune mai m ult despre
creaturile ciudate, deoarece nu exista nici un fundam ent
veritabil de exobiologie care să facă referire la acest gen de
fiinţe. O notă sublinia un raport al doctorului J.A. Hynek*,
am intind că şi Hynek a studiat inform aţiile referitoare la
acest caz deosebit. Hynek considera că obiectul recuperat
era un OZN autentic şi că bizarele creaturi făceau parte
integrantă din ansamblu, adică erau nişte extratereştrii ve
ritabili, deşi nici el nu văzuse trupurile personal, ci prin
intermediul unor fotografii care însoţeau nişte rapoarte de
autopsie. Fotografiile înfăţişau mai multe trupuri care tre
cuseră prin diversele stadii ale disecţii**. La un m om ent
dat, capul unei creaturi a fost tăiat şi disecat. Fotografiile
care au fost realizate indică foarte clar etapele acestei ope
raţiuni. Craniul a fost deschis. Ceea ce se considera a fi
creier a fost fotografiat. Structura osoasă a craniului avea o
particularitate care nu semăna deloc cu ceea ce este speci
fic omului. Astfel, era vorba de o cutie craniană separată în
două de un perete osos foarte ciudat. Craniul a fost deschis
atât cât a fost posibil şi se vedea foarte clar că dintr-un
punct se diviza net în două părţi egale. într-o fotografie era
înfaţişat un em brion de esofag. Organul părea atrofiat.
Cavităţile nazale nu erau foarte distincte în fotografie. Se
vedeau însă clar orbitele, fără să aibă ceva anume special.
Erau şi fotografii care înfăţişau carnea unei creaturi. Erau
— 253 —
şi nişte m icrofotografii rezultate probabil din analiza ţesu
turilor la nivel celular, cu ajutorul unui microscop elec
tronic special construit pentru realizarea acestor m icrofo
tografii.
Cititorul a remarcat, desigur, că m orfologia şi biologia
acestor creaturi contrazic pretinsele scopuri genetice care
au fost stabilite de anchetele asupra răpirilor dezbătute în
capitolul precedent. Explicaţia care s-ar putea da ar fi că
ori conţinutul „raportului” Grudge 13 este fals, ori că
rezultatele obţinute de cercetătorii E. B ullard şi B.
Hopkins, precum şi concluziile la care au ajuns ei sunt
greşite.
Dar este posibil ca fiinţa care a fost disecată (în cazul
în care o asem enea operaţie chiar a avut loc) să fi aparţi
nut unei specii diferite de aceea a răpitorilor. Cred că am
citat deja afirm aţiile unui captiv care precizează acelaşi
lucru şi un dosar al întâlnirilor apropiate de cel de-al treilea
tip, publicat de predecesorii mei, pare să valideze această
ipoteză. Unii cercetători consideră că aceste civilizaţii
ex traterestre sau interdim ensionale ar dispune de o
tehnologie foarte sofisticată şi perform antă care le-ar per
mite să utilizeze forme artificiale de viaţă, concepute în
laboratoare special pentru a fi utilizate în executarea unor
sarcini dificile şi periculoase. O altă părere ar fi aceea că
prin mijloacele de deplasare pe care le folosesc (spaţiu-
timp, dem aterializare etc.) aceste civilizaţii n-ar putea avea
decât formele artificiale de viaţă. După cum se vede, expli
caţii se găsesc uşor. Chiar şi cititorul ar mai putea găsi şi
altele...
Din punct de vedere istoric, oficial nu există un
raport G rudge 13. Şi nim eni n-a reuşit până în prezent să
explice de ce num erotarea tuturor rapoartelor com isiilor
de anchetă am ericane ale U.S.A.F. referitoare la O ZN -uri
au prim it num ere de la 1 la 12, s-a „sărit” peste num ărul
13, dar s-a continuat cu 14 prin R aportul Blue Book.
— 254 —
Explicaţia că 13 aduce ghinion ţine de o superstiţie care
n-are ce căuta în treburile armatei. Şi atunci, care este ade
vărata cauză?
Este foarte posibil să fi existat un raport Grudge 13,
dar prin natura conţinutului său să fi fost interzis să se
declaseze. Astfel,,raportul trebuie să fi fost clasificat unde
va mai sus de „foarte secret” . Informatorul anonim care a
redactat cele opt pagini ale „rezum atului”, notând numai
aşa-zise amintiri după lectura raportului original, a putut să
am estece şi realitate, dar şi ficţiune. Astfel, multe fraze par
a fi imaginare, în vreme ce altele sunt verosimile, dacă ar
fi să ne gândim că au fost confirm ate şi de alte surse (unele
deja citate aici, altele vor fi curând menţionate). Deci, ar
putea să fie vorba de o tentativă de intoxicare, prin care se
doreşte com prom iterea unor elem ente autentice, prin
divulgarea lor în contextul unei ficţiuni de factură absolut
romanescă.
Racheta urmărită de un OZN este un ţa z „clasic” foarte
cunoscut*. Un caz identic, dar cu un balon-sondă s-a pro
dus deasupra terenului de manevre din White Sands, New
Mexico, observat de căpitanul R.B. M cLaughlin care va
povesti incidentul pe 10 iunie 1949. Cazul sergentului ucis
şi mutilat aidoma anim alelor este greu de admis, însă citi-
* în Mufon Ufo Journal, nr. 249, din ianuarie 1989, este public
un articol semnat de Bob Jacobs, în care este relatat cazul rachetei
Atlas, urmărită de un OZN, în ianuarie 1964. Bob era ofiţer şi avea
misiunea să filmeze lansarea. în film, se vede clar apariţia unui OZN,
care se roteşte în jurul rachetei, emite patru fulgere luminoase succe
sive şi dispare. Racheta iese de pe traiectorie si cade dezmembrată,
foarte departe de ţinta sa iniţială. Era vorba de o rachetă cu încărcătură
nucleară falsă, dezvoltând la momentul producerii incidentului o •
viteză de 18000 mile/oră! Bob Jacobs a fost rugat să-şi ţină gura în
legătură cu cele întâmplate, superiorii săi spunându-i să considere
cazul ca şi cum NU S-A PRODUS NICIODATĂ!!!
— 255 —
N A V Y OFFICER T E l l S
n v n
SCIENTISTS
TRACKED
A FLYING
SAUCER T V lu k st, no» mi Mtltc MTmJ dm>
— 256 —
A f AH CNO VIEW
L l|tii from moior, ihowu mp and ilde, (((»« "rw hn* ihruii,
khfmmie vitwt i»f «|>uc( *hl|i rlrWrii li) railUiion jirtuurc
cată în presă. Al doilea constă în faptul că, pentru prima dată, s-a
reuşit obţinerea unei schi/e clare, precise, dar mai ales, furnizată de un
martor de o mare credibilitate. Sursă: True Magazine, martie 1950.
şapte cazuri de mutilări ale unor fiinţe umane, prezentate
ca fiind identice cu cele ale bovinelor, semnalate în număr
— 257 —
mare în acea vreme. Este, deci, un fapt plauzibil. în ceea ce
priveşte creatura disecată, nu voi face alte com entarii,
preferând să încerc să găsesc elem ente care să sprijine
această ipoteză, pornind de la alte surse, considerate a fi
mai sigure şi mai dem ne de încredere.
— 258
Simpozionul M UFON din Dayton, Ohio, din 1978, este
autentică şi credibilă în proporţie de 80%. Aceeaşi persoană
i-a spus în 1980 că a aflat de un caz de mutilare a unei fiinţe
umane, în Texas. Tot la acest tip a văzut şi fotografia unei
creaturi recuperate cu prilejul unei prăbuşiri a unui OZN.
Structura biologică a fiinţei l-a determinat să-şi orienteze
concepţiile către o formă de ateism.
Iată acum m ărturia cea mai sem nificativă pe care Len
Stringfield o consideră a fi drept cea mai rezistentă. Voi
relua integral textul citat din sursa mea:
— 259 —
2) Capul, potrivit standardelor umane, este mult m
mare în com paraţie cu trunchiul şi membrele.
- 260 —
Reconstituirea, pornind de la numeroasele mărturii, a fizionomiei
unei rase de extratereştri, cea mai des menţionată. O sinteză făcută de
autor.
3)Trăsăturile feţei arată doi ochi deschişi ca fiind mai
mult sau mai puţin mari, adânciţi în orbite sau chiar „duşi
— 261 —
în fundul capului”; distanţa care îi separă este mai mare
decât cea specifică oamenilor. în plus, ochii sunt aşezaţi
oblic ceea ce le conferă um anoizilor un „aer oriental” sau
o înfăţişare „m ongoloidă” .
4) N u au urechi, nici lobi, nici carne care să acopere
cavităţile, aşezate fiecare de-o parte şi de alta a capului.
5) N asul este vag desenat. D eschizăturile ar putea fi
nările şi se află sub ochi, în mijlocul feţei, în centrul a trei
protuberanţe. în general sunt două cavităţi mici, însă există
câteva rapoarte în care este m enţionată numai una.
6) Despre gură se spune că este doar o sim plă despică-
tură. în unele cazuri, gura nu este deschisă deloc. Nu pare
a fi construită pentru a servi com unicării, nici nu pare a
avea funcţia de orificiu pentru ingerarea hranei.
7) Gâtul este descris ca fiind foarte delicat şi subţire. în
unele cazuri, gâtul nu era vizibil din cauza veşm intelor
care acopereau zona.
8) Unii observatori spun că um anoizii sunt cheli. Alţii
spun că au capul acoperit cu un păr rar. Corpurile crea
turilor recuperate sunt descrise ca fiind lipsite de un sistem
pilos.
9) Trunchiul este mic şi subţire. în m ulte cazuri,
trupurile erau acoperite cu veşminte. De la sursele m e
dicale n-am putut obţine nici un detaliu precis, nici un
com entariu. Nu este sem nalat buricul.
10) Braţele sunt descrise ca fiind lungi şi subţiri,
ajungeau în unele cazuri la nivelul genunchilor.
11) D espre mâini se spune că au patru degete, fără
degetul mare. D ouă degete sunt ceva mai lungi decât cele
lalte. Unii observatori au văzut şi unghii, alţii nu. Trei m ar
tori afirm ă că au rem arcat un fel de m em brană care unea
degetele.
12) Nu s-a obţinut nici o descriere a picioarelor.
13) Pielea nu este verde! Este prezentată a fi zgrun-
ţuroasă şi de culoare gri, potrivit majorităţii informatorilor,
însă, unii o descriu ca având nuanţe de bej, cafeniu-închis
— 262 —
(de culoarea argăselii), maro, cafeniu, gri-rozaliu; un
observator chiar pretinde că pielea ar fi „gri-albăstruie”, în
condiţiile în care este puternic lum inată şi tem peratura este
foarte scăzută. într-un singur caz, corpurile au fost descrise
ca fiind carbonizate.
14) Nici un elem ent substanţial n-a fost obţinut referi
tor la dinţi de la specialiştii în stomatologie.
15) Referitor la organele de reproducere, această parte
biologică este atât de sensibilă, încât este „secretă”. Un
observator pretinde că n-a fost identificat nici un organ
sexual, nici masculin, nici feminin. N u există glande geni
tale. A ceasta sugerează că anum ite creaturi, dacă nu toate,
nu se reproduc la fel ca oam enii, iar corpurile studiate au
fost probabil produse prin d o n are sau pe alte căi.
16) în unele cazuri de OZN-uri recuperate, um anoizii
păreau să iasă dintr-un fel de scoică şi păreau să aibă ca
racteristici m orfologice şi biologice absolut identice.
17) Nu s-a obţinut nici o inform aţie despre creier.
18) N u au sânge, în sensul pe care-1 cunoaştem, însă a
fost observat un lichid care părea să fie esenţial vieţii crea
turilor.
19) M odalităţi de m enţinere a funcţiilor corpului: nu se
cunoaşte dacă este consum ată hrană sau apă. N -a fost
găsită nici un fel de hrană la bordul O ZN -urilor recuperate.
Nu a fost descris vreun esofag sau vreun canal rectal.
20) Rasele um anoizilor descrişi sunt necunoscute.
Variaţiunile descrierilor părţilor anatomice pot să nu fie mai
diversificate decât cele cunoscute ca fiind deosebiri între
rasele umane. Nu cunosc alte tipuri de creaturi extraterestre,
pretinse a fi foarte diferite de modelul uman, având chiar o
siluetă grotească. Dacă aceste tipuri există, s-ar putea să
— 263 —
provină din alte sisteme solare sau sunt originare din pla
nete aflate în sisteme solare diferite*.
21) Cunosc numele a două centre m edicale importan
din Statele Unite, unde se desfăşoară cercetări intensive, de
specialitate, asupra trupurilor creaturilor extraterestre
decedate. Alte centre spitaliceşti unde se pare că s-au efec
tuat cercetări de acest tip ar fi în I-ndiana, în Illinois, în
Texas, în sud-estul şi vestul Statelor Unite.
Cititorul a rem arcat faptul că anum ite date m orfolo
gice şi biologice confirm ă mai m ulte inform aţii divulgate
în rezumatul manuscrisului „raportului Grudge 13”, mai
ales absenţa organelor sexuale...
De reţinut şi speculaţia făcută de Stringfield referitoare
la faptul că anumite tipuri aparţin probabil unor creaturi
artificiale, produse prin d o n are, supoziţie pe care am
făcut-o şi eu mai devreme. Şi nu sunt puţini cercetătorii
am ericani care gândesc în acest fel.
SCRISOAREA LINDEIMOULTON-
HOWE*
Linda M oulton-Howe este realizatoare de em isiuni de
televiziune, în Denver, Colorado. în 1980, în perioada va
lului de mutilări de animale, Linda Howe a înfieput să rea
lizeze episoadele unui film pe care-1 va term ina în 1981. în
acest film a inclus num eroase declaraţii ale unor fermieri,
poliţişti şi medici veterinari. Am reuşit să-mi procur o
copie a acestui film şi după mai m ulte vizionări, chiar şi
îm preună cu prietenii, aş putea spune că este o excelentă
realizare, executată cu muît profesionalism .
— 264 —
într-un buletin trimestrial am erican numit „Just Cause”,
editat în septembrie 1987, a fost publicat un articol despre
rolul pe care l-a jucat un agent special din U.S. Air Force:
dl. Richard Doty. Doamna Linda M oulton-Howe era şi ea
citată, alături de alte persoane foarte cunoscute din cercurile
ufologice americane. Considerând că rolul care i-a fost
atribuit în articol nu corespunde însă realităţii, L. Howe a
trimis o scrisoare, de trei pagini, editorului buletinului
respectiv, cerându-i să-i acorde un drept la replică. Aceasta
s-a întâm plat în numărul următor. Prin informaţiile divul
gate aici, extrem de importante, scrisoarea merită să fie
reprodusă integral. I-am scris Lindei, cerându-i perm isi
unea, şi ea a fost de acord. Iată, aşadar, traducerea fidelă a
scrisorii:
„Dragii mei Barry şi Larry,
A ceastă scrisoare este urm area unui paragraf publicat
în „Just Cause”, nr. 13, p. 8, din septem brie 1987, în legă
tură cu inform aţiile prim ite de la agentul special din
A.F.O.S.I., Richard Doty, cu ajutorul meu şi al altora.
M ai întâi sunt necesare câteva rectificări şi precizări:
1) „M ajestic” nu este singura referinţă pe care am
auzit-o în legătură cu un grup special de cercetare, cunos
cut sub denum irea „M J-12” . Am mai auzit vorbindu-se şi
de „M ajority” , „M ajic”, „The Club” , „The C om m ittee” şi
chiar „54/12” . C om binaţia litere-cifre este specifică
agenţiilor de informaţii britanice, dar şi altora. Confuzia
creată prin aceste denum iri diferite ar putea fi rezultatul
unui plan de dezinformare şi de căutare a inform aţiilor uti
lizat de M J-12, încă din anii 1940, scopul fiind m anipu
larea şi inducerea în eroare a persoanelor care studiază
fenomenul OZN.
2) Extratereştrii de tip nordic — sau „Blonzii” — au
fost numiţi „U riaşii” pentru a-i deosebi de piticii cenuşii —
sau „O m uleţii”. Cred că term enul „H ighs” a fost utilizat de
Paul Bennewitz, din Albuquerque.
— 265 —
3) întâlnirea mea cu domnul Doty a avut loc în april
1983 şi nu în 1984, chiar la A.F.O.S.I., K irtland A.F.B.,
A lbuquerque, New M exico. A cest organism a fost num it
ulterior A.F.O .S.I.-Q uartier 17. Mai târziu, denum irea s-a
transform at în A .F.O .S.I.-Q uartier 14-06. D om nul Doty
mi-a arătat o insignă de identificare purtând num ele de
Richard C. Doty, agent special, A ir Force Office o f Special
Investigations. Aceste date coincideau cu funcţia şi numele
care figurau în docum entul acum foarte cunoscut datând
din 1980, em is de A.F.O.S.I., Kirtland, referitor la pătrun
derea O ZN -urilor în zona de stocaj a rachetelor nucleare
din M anzano, din sectorul Canyon Coyote, din Kirtland.
La începutul anului 1983, lucram la un scenariu pentru
un film docum entar consacrat fenomenului OZN, film
cerut de Societatea Hom e Box Office (H.B.O.). întâlnirea
cu agentul Doty a fost organizată de Peter G ersten, un avo
cat new yorkez care a lucrat pentru Citizen A gainst the Ufo
Secrecy (C.A.U.S., care editează buletinul „Just Cause”-
n.a.), deci reprezentantul asociaţiei dum neavoastră. Avo
catul Gersten l-a întâlnit pe Richard Doty şi pe autorul/edi
torul publicaţiei „Focus”, W illiam M oore, pe 10 ianuarie
1983 la Albuquerque.
Am înţeles că domnul G ersten îl va contacta şi pe ser
gentul Doty, într-o întâlnire particulară, a doua zi. Gersten
mi-a povestit că Richard Doty avea inform aţii în legătură
cu aterizarea unui OZN la Ellsworth, în 1977 sau 1978.
(Data variază în funcţie de sursă). G ersten m i-a spus că
agentul Doty ar dori să'stea de vorbă cu m ine în legătură
cu incidentul de la Ellsworth şi că ar dori să ne întâlnim în
biroul de la A.F.O.S.I., din Kirtland A.F.B., Albuquerque,
New Mexico. Zis şi făcut! în timpul conversaţiei noastre,
agentul Doty mi-a arătat nişte pagini dactilografiate pe care
scria doar: „Rezumatul unui docum ent pentru preşedintele
Statelor U nite” ; referitor la vehiculele aeriene neidentifi
cate. (sic!) N u era nici un nume de preşedinte, nu era nici
un fel de dată. Agentul Doty mi-a spus că superiorii săi i-au
— 266 —
cerut să-mi arate documentul în cauză (rezum atul lui), că
puteam să pun întrebări, dar nu aveam voie să iau notiţe.
Conţinutul docum entului prezenta o serie de accidente
suferite de unele OZN-uri discoidale, la A ztec şi Roswell,
New M exico; la Kingman, A rizona şi un altul semnalat în
M exic. în aparatele accidentate au fost găsite trupurile
unor extratereştri care au fost transportate la spital, în la
boratoare pentru analiză. Docum entul furniza şi o serie de
inform aţii despre contacte directe cu personaje cenuşii
(„om uleţii”), despre intenţiile şi manevrele lor asupra rasei
um ane la nivelul evoluţiei biologice, sociologice şi reli
gioase.*- Docum entul sublinia eforturile guvernului încă
din anii 1940 pentru a stabili exact care sunt originea, natu
ra şi m otivaţiile acestor extratereştri, prin punerea în apli
care a unor program e precum: Sign, Grudge, Ghem,
Pounce, Blue Book şi m ulte altele. Lista acestora se
încheia cu num erotarea uqor proiecte aflate în curs de
derulare: Sigma (com unicarea cu extratereştrii); Snowbird
(tehnologia unui OZN şi eforturile de a construi unul
asem ănător); A quarius (cercetare de ansam blu şi programe
destinate stabilirii altor contacte cu extratereştrii) şi un
proiect „interzis”, purtând un nume asem ănător cu Gamet,
prin care se dorea fixarea unei legături între extratereştri şi
evoluţia umană*.
A gentul Doty pretinde că m i-a arătat acest document,
deoarece guvernul avea intenţia să divulge prin interm edi
ul meu mii de film uleţe în alb-negru sau în culori, turnate
între 1947 şi 1964, înfăţişând OZN-uri discoidale prăbuşite
şi trupurile unor extratereştri, în calitate de filme istorice
— 267
care ar putea fi incluse într-un docum entar H.B.O. cu girul
unei confirmări oficiale guvernam entale. Termenul „EB E”
a fost utilizat pentru a-i descrie pe „om uleţii” cenuşii, o
siglă care înseam nă „Entitate Biologică Extraterestră” .
Agentul Doty spunea că voi fi contactată de alte persoane
în legătură cu securitatea şi protecţia acţiunilor de divul
gare a acestor filme istorice.
I-am contactat pe cei de la direcţia serviciului docu
m entar din H.B.O. şi le-am povestit tot ce am aflat în tim
pul acestei întâlniri, spunându-le că aştept divulgarea
film elor prom ise de sursa guvernam entală. Am căzut de
acord să păstrăm tăcerea în legătură cu acest fapt, până
când filmele, fotografia sau orice altă probă ne vor fi acce
sibile.
Dar la sfârşitul lunii mai (1983) agentul Doty mi-a
adus la cunoştinţă că filmul prom is despre OZN-uri va fi
divulgat mai târziu, din cauza unor „am ânări de ordin
politic” ! Mi-a mai spus că, oficial, el nu mai avea nici o
sarcină de îndeplinit în toată această poveste, cel puţin nu
prim ise nici o autorizaţie de a semna angajam ente scrise
oficiale referitoare la divulgarea filmului. Astfel, H.B.O. a
fost nevoit, din păcate, să renunţe la producerea documen
tarului pe care-1 avusese în vedere. Probabil, că aceasta a
fost decizia pe care a urmărit s-o atingă finalm ente gu'
nul.
Am făcut un docum entar de 77 de minute, intitulat
„Un bilanţ straniu”, referitor la m utilările dc animale, în
contul unei filiale a C.B.S., din Denver. Film ul conţine
num eroase declaraţii foarte im portante, com binate cu
imagini ale unor discuri luminoase, ale unor urm e găsite în
păşunile unde au fost mutilate animalele. Incidentele au
fost multe încă din anii şaptezeci, s-au produs şi de-a lun
gul anilor optzeci, în zone geografice diverse: Canada,
— 268 —
Statele Unite, M exic, Am erica de Sud, anum ite regiuni din
Europa şi chiar insulele Canare şi în lungul coastelor
africane.* A m presupus că între 1983 şi 1984, unii membri
ai guvernului au fost impresionaţi de filmul meu temându-
se că OZN -urile vor fi asociate de mutilările de anim ale de
către organele mediatice. Astfel, o concluzie logică ar
spune că în contextul MJ-12 n-avea nici un sens ca real
izatoarea filmului „Un bilanţ straniu” să fie am estecată
într-un proiect de divulgare a inform aţiilor despre OZN-
uri, prin antenele unui post naţional de televiziune.
In ciuda deciziei H.B.O., am mai fost contactată cu
privire la dorinţa celor din M J-12, referitor la divulgarea
unui film istoric despre OZN-uri, într-o em isiune pentru
radio-televiziune, pe un post al P.B.S.-ului, dar şi de
această dată, filmul n-a fost arătat şi personal, n-am nici cea
mai mică idee despre vreo acţiune de acest fel, furnizată de
agentul special Doty sau despre contactele pe care le-ar fi
avut cu alţi cercetători, după vara anului 1983.
Trebuie reţinut faptul că într-o em isiune de radio, din
noiem brie 1975, din Houston, Texas, realizatorul califor-
nian de filme şi benzi desenate pentru televiziune, Roger
Em enegger, povestea, cu prilejul unui interviu acordat
ziaristului Frank M aley, că la începutul anilor şaptezeci,
s-a mai prom is o divulgare a unui film despre OZN-uri.
Em enegger lucra cu realizatorul de film Sandler, de la Los
A ngeles, la un docum entar intitulat: „OZN-urile: trecut,
prezent şi viitor” , cu com entariul regretatului Rod Sterling.
Em enegger şi Sandler au prim it prom isiunea că li se va
pune la dispoziţie un film despre aterizarea unui OZN la
Hollom an A.F.B., care va fi inclus într-un docum entar ce
va fi difuzat pe un post de televiziune naţional în 1974. Şi
totuşi, despre acest film nu s-a mai auzit nimic.
In ceea ce mă priveşte, pot să spun că am convingerea
că există o putere invizibilă foarte puternică, având legături
şi contacte, dar şi program e de cercetare, cu entităţi
extraterestre, fie că poartă num ele „M J-12”, sau „54/12”,
269 —
sau orice altceva. Prim a m isiune a fost aceea de a găsi şi de
a studia discurile prăbuşite şi trupurile pasagerilor acesto
ra. Aceasta se întâm pla în anii patruzeci. In 1987, membrii
program ului M J-12 încă îşi mai pun întrebări referitoare la
consecinţele pe care le-ar p u tea avea prezen ţa
extratereştrilor pe planeta noastră? Sau ştiu faptul că am
ajuns la capătul unui anum e ciclu terestru, impus de nişte
fiinţe venite de cine ştie unde care se străduiesc perm anent
să schimbe soarta um anităţii? D acă într-adevăr aşa stau
lucrurile, probabil că M J-12 a considerat că este mult mai
econom ic să lase publicul într-o ignoranţă totală în legă
tură cu această situatie.”
»
— 270 —
ARTICOLUL LUI JEROME CLARK
Jerom e Clark, fără să fie un pionier al ufologiei am e
ricane, este unul dintre stâlpii săi de rezistenţă, de aproape
douăzeci de ani. Este editorul a două reviste. Prim a este o
publicaţie lunară pe nume Fate*, destinată marelui public,
având, deci, un scop lucrativ. Aici apăr tot felul de articole
care ţin de dom eniul ştiinţelor aşa-zise „paranorm ale”,
alternând calitatea şi deficienţele de calitate. Uneori, aici
se pot găsi excelente articole de ufologie. Cea de-a doua
revistă, m ult mai specializată este „International Ufo
Report” , revista celor de la C.U.F.O.S., o asociaţie creată
de profesorul J. A llen Hynek.
Ceea ce Jerry nu îndrăzneşte să publice în „I.U .R .”,
include în Fate. Articolul despre care va fi vorba în cele ce
urmează, a fost publicat într-un num ăr din Fate. Este vorba
de cea de-a treia parte a unui text foarte lung, ale cărui
prim e două părţi au fost incluse în num erele anterioare.
Dezvăluirile făcute în acest articol sunt absolut fantastice,
iar cititorul va înţelege uşor de ce s-a ales această revistă.
Cu atât mai mult cu cât autorul, din dorinţa de a nu divul
ga sursele sale inform aţionale, ne- lasă într-o „ceaţă” totală
cu privire la originea inform aţiilor prezentate (de fapt, nici
nu s-a sinchisit să mai furnizeze şi aceste elemente, căci ar
fi fost probabil prea mult pentru o revistă ca Fate).
Referitor la prăbuşirea de la Roswell, de la începutul
lunii iulie 1947, pe care am evocat-o pe larg în capitolul III
al acestei cărţi, Jerome Clark pretinde că fotograful Conrad
Zerbe a făcut alte dezvăluiri, după cele făcute cercetătoru
lui Stanton Friedman. Probabil, cititorul îşi mai am inteşte
că acest m artor a participat la o recunoaştere aeriană a
zonei accidentului. El afirm ă că au fost descoperite şi
— 271 —
trupurile pasagerilor de la bord, fiind observate din avion,
ceva mai departe de locul unde au fost găsite resturile
O ZN -ului prăbuşit. D upă toate aparenţele, pasagerii
maşinii zburătoare au fost expulzaţi din aparat, probabil
într-o ultim ă încercare de supravieţuire. Frank Joyce, pe
atunci, reporter la postul de radio K.G.F.L. din Roswell,
devenit acum un ziarist celebru de radio, cunoscut mai ales
în sud-vestul Statelor Unite, pretinde că a aflat dintr-o sursă
foarte sigură şi foarte importantă, căreia nu poate să-i
divulge identitatea, că trupurile pasagerilor au fost efectiv
recuperate. Dar Joyce refuză să discute şi să facă publice
mai multe detalii într-o problem ă atât de im portantă ca
aceasta.
După mai mulţi ani de la producerea acestui incident,
un ufolog am erican a prim it confidenţele unor foşti m ilitari
şi agenţi de inform aţii mai m ult sau mai puţin im plicaţi în
caz. Trupurile pasagerilor au fost patru la num ăr şi au fost
d escoperite în zona p răbuşirii O ZN -ului. C reaturile
m ăsurau între 1,20 m şi 1,30 m în'înălţim e; aveau pielea
cenuşie. Capul părea enorm în raport cu trunchiul; ochii
erau aşezaţi oblic. Corpul era plăpând, lipsit de păr; fiecare
m ână avea patru degete. Au fost numiţi „The G reys”
(„cenuşii”).
Apoi, Jerom e Clark citează cazul cineastului Robert
Em enegger (evocat şi de Linda M oulton-H ow e anterior),
pe care-1 pricopseşte cu un pseudonim , deşi nu era cazul:
Raym ond Enright.
Potrivit lui Jerry, înainte de 1972, „Enright” nu se
interesa deloc de OZN-uri. însă în acest an a fost contactat
de ofiţerii din U.S. Air Force, participând astfel la exe
cutarea unui proiect secret. A fost escortat până la o bază
militară, unde a fost condus într-o cameră. A fost prim it de
un ofiţer care l-a informat de existenţa mai m ultor proiecte
de cercetare despre OZN-uri, adăugând faptul că guvernul
s-a gândit că ar fi cazul şi momentul să se demareze acţi
unea de dezvăluire a adevărului marelui public. Ofiţerul i-a
— 272
arătat cineastului nişte fotografii şi o serie de docum ente
care atestau prezenţa unor vizitatori extratereştri pe pla
neta noastră.
„Enright” era picat de pe lună. El credea că U.S.A.F.
nu se mai interesa de OZN-uri. Ofiţerul l-a asigurat însă că
lucrurile nu stau aşa. Dim potrivă, Forţele Aeriene am eri
cane erau chiar foarte interesate, considerând că a venit
timpul să informeze şi publicul larg de ceea ce se întâmpla
în realitate. Astfel, s-a lansat ideea că un docum entar reali
zat de un profesionist ca „Enright” ar fi un mijloc potrivit
pentru „pregătirea” maselor. „Enright” a fost încântat de
această „m isiune” care i-a fost încredinţată şi a fost im edi
at de acord să se treacă la îndeplinirea ei.
La câteva luni după această întâjnire, „Enright” a tre
cut prin nişte experienţe uimitoare. într-o zi, a fost dus la
Pentagon pentru a discuta cu doi ofiţeri de rang înalt care
supervizau Proiectul Blue Book (în ultima vreme a exis
tenţei sale — a fost finalizat în 1969). Public, cei doi m ili
tari au negat existenţa OZN-urilor. Acum, îi prezentau
cineastului fotografii care înfăţişau nu numai OZN-urile, ci
şi pe ocupanţii acestora: nişte creaturi mărunte, neînsu
fleţite, cu pielea de cuLoare cenuşie; alte creaturi erau însă
în viaţă. Astfel, „Enright” a mai aflat că în intervalul din
tre anii 1949 şi 1952, o fiinţă extraterestră a supravieţuit
prăbuşirii maşinii zburătoare în care se afla. A fost pusă
sub supravegherea unej „case de sănătate” din Los
Alam os, New Mexico. în 1952, fiinţa nepăm ânteană a
murit din cauze necunoscute. „Enright” a văzut fotografii
care-1 înfăţişau pe um anoid alături de un ofiţer din
U.S.A.F., care l-a însoţit perm anent în timpul scurtei sale
existenţe pe planeta noastră.
în cursul acestei perioade de „condiţionare”, cineastul
califom ian a aflat că un OZN a aterizat la Holloman
A.F.B., New M exico, după un aranjam ent stabilit în preala
bil, în 26 aprilie 1964. Ciudatele creaturi au ieşit din
aparatul lor zburător şi au dialogat cu cercetătorii şi mili-
— 273 —
tarii care le aşteptau. „Enright” a prim it asigurarea că, dacă
l-ar contacta pe un anum e ofiţer de la H ollom an A.F.B., ar
prim i imediat confirm area că lucrurile s-au întâm plat aşa,
ba mai mult, i s-ar pune la dispoziţie şi dovezi privind au
tenticitatea incidentului.
„Enright” i-a povestit producătorului său toate cele
aflate, căruia i-a încredinţat sarcina de a verifica autentici
tatea, dar ofiţerul în cauză a negat vehemer; „Enright” s-
a sim ţit jignit şi a luat im ediat legătura cu unul dintre cei
doi ofiţeri care l-au „instruit” . A prim it asigurarea că dacă
ar da un telefon în douăzeci de m inute, ar avea confirm area
pe care o aşteaptă. A respectat consem nul şi de data aceas
ta, a obţinut de la respectivul ofiţer din H ollom an A.F.B.
prom isiunea unei totale cooperări.
„Enright” s-a deplasat astfel până la aşa-zisa bază
pentru a-1 întâlni pe ofiţerul cu pricina, care i-a încredinţat
250 m de peliculă de film înfăţişând faim oasa aterizare şi
contactul cu entităţi extraterestre. I s-a permis să utilizeze
elementele din acest film pentru realizarea documentarului.
„Enright” a dus banda în California pentru a începe
realizarea filmului documentar. Nu s-a gândit să facă o
copie sau cel puţin, aşa a explicat mai târziu, că a preferat
„să joace” cinstit, gândindu-se că dacă m ilitarii ar fi aflat
că a păstrat o copie, s-ar fi năruit toate şansele de a mai
lucra la proiect. Astfel, n-ar fi fost nimic care să-i pună la
îndoială onestitatea.
Apoi, a izbucnit Watergate, bulversând întreaga ţară. A
fost nevoit să retum eze în grabă filmul, deoarece întregul
proiect se ducea pe apa sâmbetei. C onsecinţele provocate
de scandalul Watergate, care l-a determ inat pe preşedintele
Nixon să dem isioneze, au fost scuza invocată pentru a ju s
tifica renunţarea.'I s-a explicat lui'„E nright” că, din punct
de vedere psihologic, m asele erau încă foarte şocate de agi
taţia stârnită de scandal şi n-ar fi fost deloc oportun, ca în
noul context sociologic şi politic să fie divulgat dosarul
OZN. A ceasta ar fi putut am plifica de zeci de ori efectele
— 274 —
afacerii Watergate şi ar fi adus ţara într-o stare de haos
total.
A şa se pare că a luat sfârşit parteneriatul dintre cineas
tul Robert Em enegger („Raym ond Enright”) şi U.S. Air
Force.
Jerom e C lark dezbate după aceasta cazul Lindei
M oulton-H ow e, pe care l-am prezentat anterior, dându-i
agentului Richard Doty o altă identitate: „m aiorul Cody” .
în afara detaliilor furnizate de Linda în scrisoare, J. Clark
face şi urm ătoarele precizări:
„M aiorul Cody” pretinde că fiinţele ciudate cu pielea
cenuşie veneau dintr-un sistem solar asem ănător cu al nos
tru şi c ă se aflau pe Păm ânt de câteva mii de ani. Apoi, prin
interm ediul încrucişărilor genetice au influenţat cursul
evoluţiei omenirii, iar într-o oarecare măsură, noi am fi
rezultatul creaţiei lor. Tot aceste fiinţe ar fi responsabile de
credinţele noastre religioase.
„M aiorul Cody” evocă prăbuşirea de la Roswell din
1947, atrăgându-i atenţia Lindei despre existenţa altui inci
dent asem ănător în apropiere, produs în 1949*. Cu prilejul
acestui ultim incident, un pasager al OZN-ului prăbuşit a
fost găsit în viaţă şi a fost trimis în condiţii de maximă secu
ritate şi cât mai discret posibil într-o „casă de sănătate” din
Los Alamos, aşa cum am spus şi mai devreme. Aici, i s-a
dat un însoţitor, un ofiţer din U.S.A.F. cu care s-a îm pri
etenit, o relaţie care a durat până la moartea fiinţei extrate
restre, survenită în ziua de 18 iunie 1952. Creatura a fost
num ită „EBE”, aşa cum am mai spus şi mai devreme. Mai
târziu a fost numită „EB E-1”, deoarece a mai fost capturată
una, în condiţii asemănătoare. S-a vorbit şi de existenţa
unui EBE-3. A cest EBE-3 a fost singurul supravieţuitor
— 275 —
dintr-un grup de trei şi a fost ţinut, în secret, într-o bază a
A rm atei Aeriene, al cărei nume n-a fost divulgat*.
Acelaşi inform ator a precizat că a avut loc aterizarea
unui OZN la Hollom an A.F.B., pe data de 25 aprilie 1964.
(Em enegger vorbeşte de 26), la vreo 12 ore după faim oasa
întâlnire din Socorro, N ew M exico, m ărturisită de un
politist, Lonnie Zam ora, care era de pază, în jurul orei
18,00.
Personalul ştiinţific şi m ilitar local (sau cel puţin o
parte din acesta) ştia că aparatul aerian urm a să aterizeze în
perim etrul bazei. înainte au fost stabilite câteva legături de
com unicare electronică cu fiinţele extraterestre de pe OZN.
De asem enea, s-au făcut toate pregătirile pentru a film a
scena aterizării şi întâlnirea cu ciudatele creaturi, folosin-
du-se cinci cam ere plasate în locuri diferite, în ju ru l locu
lui unde avea să se producă evenimentul.
„M aiorul Cody” i-a spus Lindei că douăzeci de mii de
metri de film despre aterizarea de la Hollom an A.F.B. şi
EBE-1 îi stăteau la dispoziţie pentru realizarea docum en
tarului său. Era prevăzut ca realizatoarea să povestească
cum autorităţile am ericane au aflat că Pământul va fi vi
zitat de creaturi extraterestre şi ce au întreprins în acest
scop. I-a mai spus că prim a tentativă a avut loc acum câţi
va ani, când a fost contactat cineastul Robert Em enegger
(alias „Raym ond Enright”), dar s-a renunţat la acel proiect,
invocându-se faptul că guvernul n-a mai dorit să facă vreo
dezvăluire din considerente politice.
' „C ody” chiar a crezut că Linda va fi lăsată să-l inter
vieveze pe EBE-3. Totuşi, docum entarul pe care trebuia
să-l facă s-ar fi limitat numai la aspectul istoric al afacerii,
deoarece se luase decizia ca interesul opiniei publice să fie
focalizat asupra evenim entelor survenite între 1949 şi
1952.
într-o bună zi, colaboratorul Lindei în realizarea docu
mentarului a început să dea semne de nerăbdare, deoarece
se părea că se încearcă tergiversarea trecerii le acţiune.
— 276 —
Atunci, Linda l-a sunat pe „Cody” pentru a afla dacă va
putea sau nu să înceapă în curând realizarea docum entaru
lui. „Cody” i-a răspuns că mai devrem e de trei luni, peli
cula de film nu-i va fi accesibilă, însă, până atunci, va
putea să-l intervieveze pe ofiţerul care a fost însoţitorul lui
EBE-1, actualm ente colonel în rezervă (la vrem ea aceea
era căpitan). înainte de aceasta, Linda ar fi trebuit să fie
anchetată de serviciile de securitate, iar după aceea, să
semneze o declaraţie prin care, sub prestare de jurăm ânt, se
angaja să nu dezvăluie nimic înainte de term enul fixat de
autorităţile americane.
Ceva mai târziu, Linda a fost convocată la Washington
unde s-a întâlnit cu un agent provenind dintr-o agenţie
guvernam entală. Acesta i-a explicat că o serie de im pedi
m ente de ordin politic au făcut ca acţiunea să fie tergiver
sată, iar docum entarul putea fi realizat cel mai târziu în
1986. Filmul trebuia să fie difuzat pe un post de televi- .
ziune. Acesta a fost ultim ul contact oficial al Lindei cu
autorităţile guvernamentale.
A poi, Jerom e C lark p o v esteşte av ataru rile lui
W illiam M oore şi descrie pe larg docum entul referitor la
M ajestic-12, căruia îi voi consacra curând mai multe pa
gini. Potrivit lui Jerry Clark, M oore a fost mai mult sau mai
puţin „teleghidat”, fiind purtat din gări în aeroporturi de
către agenţi guvernam entali anonim i, care s-au arătat dor
nici să-i ofere informaţii şi docum ente referitoare la exis
tenţa reală a O ZN -urilor şi la prezenţa extratereştrilor.
Moore a înregistrat mai multe dezamăgiri decât satisfacţii.
Totuşi, Jerry pretinde că Moore a reuşit să fotografieze "sau
să filmeze copia unui document intitulat „Raport-rezumat
adresat preşedintelui ales Jimmy Carter”, referitor la MJ-12,
la Proiectul Aquarius, la umanoizii de culoare gri şi la
întreaga poveste pe care o cunoaştem.
M oore ar fi fost abordat într-o zi de doi agenţi ai F.B.I.
şi „pus la zid prieteneşte”, pentru lipsa sa de loialitate faţă
de ţara şi pentru m otivaţiile care-1 determ inau să facă
— 277 —
asemenea cercetări. Aceştia ar fi făcut aluzie la prăbuşirea
de la Roswell din 1947 şi la cea din decem brie 1950, de la
frontiera dintre Texas şi M exic. Tot de la aceşti inform atori
ar fi aflat de captura unui um anoid de statură mică, recu
perat când încă mai trăia din epava unui OZN zdrobit, în
1949. A ceastă creatură stranie ar fi trăit între 1949 şi 1953
când a murit din cauze necunoscute. (Linda M oulton-
Howe spusese că a trăit până la data de 18 iunie 1952). Un
căpitan din U.S. A ir Force, acum colonel în rezervă, ar fi
fost însoţitorul acestei creaturi, până la m oartea acesteia.
Extraterestrul botezat mai târziu EBE-1 era inginerul
mecanic al OZN-ului prăbuşit sau cel puţin, avea o spe
cialitate care corespundea acestei calificări profesionale.
M oore ar mai fi aflat că actualul lider al M J-12 (sau al
grupului care i-a succedat la conducere) ar fi fost George
Bush, cel care avea să fie ales preşedinte al Statelor Unite,
după Ronald Reagan, şi fost director al C.I.A. Potrivit
aceloraşi informatori, Proiectul A quarius este un grup de
acoperire în care sunt abordate toate aspectele legate de
•extratereştrii. Proiectul Sigma se referă la continuarea
comunicării electronice cu extratereştri şi face parte dintr-
un program plasat sub auspiciile celor de la National
Security Agency (N.S.A.), care a fost creat după aterizarea
de la Holloman A.F.B., din 26 aprilie 1964. Se pare că
M oore şi Em enegger sunt de acord am ândoi cu această
dată.
Se p a re că preşedintele Reagan ar fi fost la curent cu
această afacere şi a fost bineînţeles fascinat de toate
aspectele sale. Şi astfel se explică aluziile făcute în câteva
din discursurile sale şi confidenţele îm părtăşite lui M ihail
Gorbaciov.
Se pare că sursa cea mai sigură .de informare a lui
William Moore ar fi fost un ofiţer din U.S. A ir Force, pe
care Jerry Clark îl numeşte „Falcon”. Se pare că M oore l-a
întâlnit destul de des pe acest agent, dar şi pe un altul numit
— 278 —
„Condor” şi chiar a putut să-i filmeze ca umbre chinezeşti
şi cu vocile sintetizate, dând răspunsuri extraordinare unor
întrebări precise despre activităţile extratereştrilor*. Jerry
C lark pretinde că a vizionat acest film. Unul dintre pri
etenii mei care locuieşte în New York m i-a spus că l-a
văzut şi el, dar că filmul nu l-a convins deloc. Oricine ar fi
putut să joace rolul lui „Condor” şi „Falcon”, mi-a declarat
prietenur'm eu, şi de aici, orice im postură intră în calcul**.
„Falcon” pretinde că Pământul a fost vizitat de nouă
rase de extratereştri. El nu cunoaşte decât şapte dintre aces
tea şi pe scurt, o evocă pe cea de-a opta, din care fac parte
creaturile înalte de numai cinci picioare (adică de 1,50 m),
cu un corp subţire, având păr şi ochii oblici. Din cea de-a
noua rasă, fac parte creaturile de statură m ică, tip
umanoizi, cu pielea cenuşie, considerate a fi originare de
pe cea de-a treia planetă care gravitează în jurul stelei (sis
tem binar) Zeta Reticuli. Aceste fiinţe se află pe Păm ânt de
vreo 25000 de ani şi au influenţat evoluţia umanităţii.
Potrivit lui „Falcon”, această rasă de extratereştri a ju cat un
rol foarte mare în form area credinţelor noastre religioase.
„Falcon” nu cunoştea num ele m em brilor actuali ai
M J-12, dar a precizat că John Pointdexter, Harold Brown
şi Jam es Schlesinger au făcut probabil parte. A mai. spus că
patru echipe formate din aproxim ativ două sute de per
soane fiecare s-ar fi ocupat de efectuarea cercetărilor
despre OZN-uri, în patru regiuni diferite ale Statelor Unite.
„Falcon” a evocat şi prăbuşirile de la Roswell şi de la fron
tiera texano-m exicană. A mai spus că autopsiile făcute pe
o
— 279 —
trupurile pasagerilor de la bordul O ZN -urilor prăbuşite au
scos la iveală un num ăr mic de organe interne şi o lipsă
surprinzătoare de com plexitate în alcătuirea acestora, com
parativ cu structura umană. A mai afirm at că prim ele ten
tative de com unicare cu un EBE-1 au fost foarte dificile. A
fost im plantat un aparat în gâtul creaturii pentru ca aceasta
sa poată articula cuvinte într-o engleză greoaie, nu întot
deauna uşor de înţeles.
„Falcon” afirm ă că anum ite persoane implicate în păs
trarea secretului asupra O ZN -urilor ar fi dorit ca acest
camuflaj (black-out) să înceteze. Astfel, au fost întreprinse
o serie de acţiuni vizând obişnuirea poporului am erican cu
ideea de extratereştri. U n exem plu în acest sens, ar fi fil
mul lui Steven Spielberg „întâlnire de gradul trei”, care,
deşi se baza pe o povestire science-fiction, era în realitate
o versiune „adaptată” a aterizării de la Hollom an A.F.B.
Filmul „E.T.” ar fi şi el rezultatul unei acţiuni identice. în
cele din urmă, „Falcon” l-a asigurat pe W illiam M oore că
de la cartierul general al C.I.A. din Langley, Virginia, avea
o carte volum inoasă supranum ită sugestiv „Biblia”, în care
erau incluse toate detaliile diverselor proiecte referitoare la
OZN-uri şi toate aspectele şi elem entele legate de vizitele
extratereştrilor.
Iată deci pe scurt care sunt extraordinarele revelaţii ale
lui Jerom e Clark. Parţial, ele sunt confirm ate de scrisoarea
Lindei M oulton-Howe. Dar ce credit putem să le acordăm?
That is the question, cum ar fi spus W illiam
Shakespeare... Sunt oare numai nişte sim ple manevre care
aveau drept scop intoxicarea m ediilor ufologice am eri
cane, mai ales pe cele mai active (asem enea lui W illiam
M oore şi Lindei M oulton-H ow e)? Sau ar fi vorba numai de
nişte tentative nefericite prin care trebuia să se ridice vălul
secretului de pe afacerea OZN? Un vechi proverb spune că
nu iese fum fără foc. în consecinţă, chiar dacă ar fi vorba
de nişte m anevre guvernam entale întortocheate, îndreptate
spre ridiculizarea cercetătorilor ufologi celor mai perfor
manţi, totuşi s-ar fi făcut atâtea dem ersuri, s-ar fi luat
atâtea poziţii, în sfere atât de înalte, dacă OZN-urile n-ar fi
existat şi dacă prezenţa extratereştrilor n-ar fi fost o reali
tate?*
Cititorul a reţinut şi menţionarea unei prăbuşiri din
1949, cu recuperarea unui umanoid în viaţă, care ar putea să
corespundă evenimentului de mare amploare pe care l-am
identificat că s-ar fi produs pe data de 30 ianuarie 1949.
LUPTE DE INFLUENTĂ SI
ADEVĂRURI NELĂMURIRE...
Vom aborda în cele ce urm ează o parte delicată,
deoarece este vorba de evocarea anum itor elem ente care au
ţinut prim a pagină (şi mai ţin încă) a revistelor de ufologie
din lumea întreagă.
Aceste documente au fost obţinute în condiţii oarecum
suspecte — prin scrisori anonime, de exemplu — şi ţinând
cont de faptul că multe conţin elemente false, am hotărât să
le evoc succint, reconstituind anecdotica referitoare la trecut.
MAJESTIC 12
Existenţa docum entului referitor la M ajestic 12 a fost
dezvăluită de William M oore cu prilejul Simpozionului
M UFON UFO Netw ork din iunie 1987, desfăşurat la
Washington. Iniţial, acest docum ent de opt pagini a ajuns
sub forma unei pelicule fotografice, introdusă într-un plic
de hârtie maro, la domiciliul lui Jaim e Shandera, producă
torul unui post de televiziune din Los A ngeles, în decem
brie 1984. Cu doi ani mai devrem e, Shandera i-a întâlnit pe
W illiam M oore şi pe specialistul în fizică nucleară Stanton
Friedm an, în ideea de a forma o echipă de lucru pentru
cercetarea docum entelor oficiale dovedind im plicarea
— 282 —
guvernului am erican în disim ularea adevărului în materie
de OZN-uri.
D ocum entul este form at din două elem ente total
diferite:
1) Şapte pagini referitoare la un grup pentru securi
tatea naţională, num it „M ajestic-1 2 ” , form at din
douăsprezece mari personalităţi civile şi militare, având
m isiunea de a coordona cercetările şi de a păstra un secret
absolut în problem a obiectelor zburătoare neidentificate.
2) U n m e m o ran d u m de o p a g in ă sem n at de
p reşed in tele H arry Trum an ad resat lui Jam es F orrestal,
datat din 24 septem brie 1947, referito r la „O p eraţiu n ea
M A JE S T IC -12” despre care nu se precizează nimic.
Semnătura preşedintelui Truman este autentică, .însă ar
putea fi rezultatul unui „m ontaj” . Astfel, caracterele
maşinii sunt diferite de cele ale m aşinii la care a fost redac
tat docum entul anterior, la fel şi cele de la im primarea
ştampilei de clasificare.
In realitate, am putut dem onstra în revista „Lum icres
dans la nuit”, nr. 296, p. 19, că prim ele şapte pagini sunt
opera unui abil falsificator. Cu privire la „m em orandum ul
Trum an”, am aflat recent că era vorba de un trucaj efectu
at pornind de la adevărata sem nătură a preşedintelui şi de
la un fals memorandum. (Potrivit lui Philip Klass, într-un
com unicat datat 24 septem brie 1989).
Am dem onstrat că autorul acestei fraude a copiat stilul
de datare al lui W illiam M oore, care are nişte formulări
personale cu totul specifice, iar această ultim ă acţiune viza
două scopuri:
1) D iscreditarea unor cazuri de prăbuşire a un
O ZN -uri, a cadavrelor de um anoizi, în particular, şi a
cercetării ufologice, în general.
— 283 —
2) Ridiculizarea echipei M oore-Friedm an-Shander
ale cărei activităţi au fost considerate a fi jenante de către
(probabil !) o agenţie de securitate.*
în realitate ar putea să fie vorba, în aceste condiţii, de
o luptă pentru influenţă organizată, nu de o persoană, ci de
un organism oficial al adm inistraţiei am ericane. O asem e
nea falsificare de docum ente este greu de pus pe seam a
unei singure persoane particulare, numai dacă autorul este
Bill M oore însuşi, aşa cum presupune Klass, care nu ţine
seama de anom alia erorii com ise prin falsificare, num ai din
dorinţa de face prea m ult bine — aşezarea diferită a unui
semn de punctuaţie în form ularea mai m ultor date din pa
gina 6 a docum entului, com parativ cu stilul lui W illiam
M oore, care are un specific personal de a bate datele la
maşină.
Prezenţa lui D onald M enzel pe lista celor doisprezece
membri din M ajestic-12 ar putea să constituie un elem ent
care să dovedească faptul că „fabricarea” docum entului
aparţine unei agenţii de securitate. Acesta nu este un ele
ment categoric, de netăgăduit, dar este un elem ent suscep
tibil pentru construirea unei ipoteze în acest sens.
A şa cum cititorul va putea să constate ceva mai
departe în paginile acestei cărţi, Donald M enzel a avut
ocazia să lucreze pentru mai multe agenţii de securitate şi
chiar pentru U.S. A ir Force. Astfel, M enzel avea acces la
diferite nivele de clasificare, lucru absolut im posibil pentru
cercetătorii am ericani, chiar şi pentru acei care erau ceva
mai bine informaţi. în consecinţă, i-ar fi fost dificil unei
persoane particulare (fie ea chiar şi W illiam M oore) să-i
treacă prin minte să introducă num ele acestui om de ştiinţă
pe lista unor mari personalităţi presupuse ca făcând parte
dintr-un consiliu sup erio r u ltra-to p -secret destinat
cercetărilor asupra OZN-urilor. A cest am ănunt care, per
sonal, mi se pare foarte im portant, ar înclina să dovedească
faptul că falsificatorul, aşezându-1 pe Menzel pe listă s-ar
— 284 —
fi putut inspira dintr-un alt docum ent, dar de data aceasta,
autentic.
Ori, un singur agent provenind de la o agenţie de secu
ritate de stat ar fi putut avea acces la docum entul care i-a
servit drept „m odel” pentru falsificare. Cititorul va putea
să se întoarcă puţin înapoi, la capitolul anterior, la paginile
consacrate scrisorii Lindei M oulton-Howe. Va reţine faptul
că Linda a fost inform ată de către agentul Richard Doty
asupra existenţei unui grup secret, cunoscut sub diferite
denum iri, printre care „M ajestic-1 2 ” şi „5 4 /1 2 ” .
D ocum entul „M ajestic-12” ar putea să fi fost fabricat de
acest agent pornind de la alte docum ente pe care i le-a ară
tat Lindei. Doty, care a participat anterior şi la alte manevre
dubioase, ar fi un vinovat mult mai plauzibil decât Bill
Moore*.
MEMORANDUMUL CUTLER
A cest document, deşi foarte controversat, ar putea fi
autentic, deoarece nimeni, până acum, n-a reuşit să dem on
streze că ar fi vorba de un fals. Circum stanţele în care a
fost descoperit sunt, pe scurt, următoarele:
Când Jaim e Shandera a aflat de conţinutul peliculei
referitoare la docum entul „M ajestic-12”, i-a contactat pe
cei doi asociaţi ai săi, W illiam M oore şi Stanton Friedman.
Aceasta se întâm pla în decembrie 1984, şi, după o perioadă
în care s-au gândit care ar fi atitudinea cea mai potrivită pe
care trebuiau să o abordeze, cei trei prieteni au decis să
286 —
De rem arcat că s-au făcut cercetări pentru a stabili au
tenticitatea m em orandum ului Cutler, până la studiul hârtiei
1 p pergam ent pe care apare în copie la A rhivele Naţionale.
S-a dovedit că era vorba de o hârtie pergam ent care era
'abricată numai pentru a fi întrebuinţată la Casa Albă, între
1950 şi începutul anilor 1970.* A cest lucru a fost stabilit
precis într-una din investigaţiile lui W illiam Moore. în
consecinţă, toate suspiciunile care au fost formulate de
anumiţi adversari ai lui M oore şi chiar de unii prieteni în
legătură cu valoarea acordată acestui docum ent, pălesc în
faţa certitudinii autenticităţii sale.**
— 287 —
celor doisprezece membri ai pretinsului „M ajestic-12”,
evocat într-un docum ent fraudulos de şapte pagini, citat la
începutul acestui capitol. Trebuie spus că prezenţa numelui
astrofizicianului în acest grup special de securitate naţio
nală a stârnit proteste vehem ente publicate în presă, mai
ales din partea psihiatrului Em est Taves, care le-a făcut
publice într-un buletin periodic num it Saucer-smear.
Iată, deci, principalele docum ente descoperite de
Friedm an în mai multe biblioteci specializate (dintre care o
amintim pe cea de la Harvard Collcge), docum ente care
pun într-o lumină nouă adevăratul rol jucat de Donald
Menzel în timpul carierei sale şi legăturile sale strânse cu
anum ite secrete militare:
1) O scrisoare adresată doctorului Vannevar Bush, în
ziua de 13 ianuarie 1951, prin Robert Proctor, un om al
legii care lucra într-o firmă veche din Boston, specializată
în problem e juridice şi legale. în această scrisoare, sunt
prezfcntate rezultatele pozitive obţinute într-o anchetă
referitoare la loialitatea doctorului M enzel, care o ceruse
acestui organism în schimbul unui eventual acces la un
nivel de securitate impus de U.S. A ir Force.
2) O .declaraţie sub prestare de jurăm ânt a doctorului
Vannevar Bush, depusă în faţa notarului public, în ziua de
22 mai 1950, prin care acesta garanta loialitatea lui Menzel
faţă de Statele Unite, motivând că-1 cunoştea de foarte
multă vreme. în această declaraţie, se precizează că doc
torul Menzel a fost adesea asociat unor acţiuni care vizau
securitatea naţională. Doctorul Vannevar Bush era cel mai
înalt responsabil civil care lucra pentru serviciile tehnice
ale Apărării Naţionale. Cititorul îşi am inteşte că inginerul
canadian W ilbur B. Smith cita în memorandumul său
numele doctorului Vannevar Bush, despre care spunea că a
jucat un ror im portant în cercetările secrete făcute de U.S.
A ir Force asupra OZN-urilor.
3) O autobiografie a lui Donald M enzel, în care el cali
fică ancheta făcută asupra sa ca fiind „experienţa cea mai
— 288 —
traum atizantă pe care a trăit-o vreodată” (sic!). Se înţelege
din aceasta că era vorba de cercetările şi testele făcute pen
tru a determ ina dacă putea avea acces la un nivel de secu
ritate „ultra-top-secret”.* Şi s-a dem onstrat că la am eri
cani, există cel puţin un nivel de securitate, dacă nu mai
multe, deasupra stadiului «top-secret»*.
4) O scrisoare a lui D onald M enzel din 3 noiem br
1960, adresată senatorului John Fitzgerald Kennedy (care
ulterior va fi preşedintele Statelor Unite), în care îi m ăr
turiseşte că avea legături încă din 1930 cu un organism
care avea să devină mai târziu National Security Agency;
că fusese în timpul celui de al doilea război mondial con
sultant al acestui organism, având acces la un nivel de
securitate „top-secret” ; că a lucrat şi pentru C .I.A .,
adăugând că nu putea da şi alte detalii într-o scrisoare
obişnuită; că ştia foarte multe detalii despre acţiuni între
prinse de preşedintele Eisenhow er şi de apropiaţii săi care
au avut rezultate contrare aşteptărilor în domenii hipersen
sibile şi multe alte „banalităţi” de acest gen.
O scrisoare a lui Donald Menzel din 8 decembrie
1960 adresată senatorului John Fitzgerald Kennedy, în care
îi confirm ă apartenenţa în calitate de consultant timp de
treizeci de ani la National Security Agency şi agenţiei care
ir-a precedat.
— 290 —
R £ V :£ W BY D O N A L D H . « N H L OF ÎH£ H IS T O R Y Or 7 W
1 0 YAJ.TY K tA R IN G S C9J0)
Ccr.T.trct.
— 291 —
C O N F I D E N Ţ I A L
N o v « r u b « r 3, 1960
Scrisoarea lui D. Menzel către J.F. Kennedy, cel care avea să fie
ales preşedinte al Statelor Unite. Aici se găseşte dovada colaborării
lui Menzel cu N.S.A. şi C.I.A.
CONFIDENŢIAL
Ş t i u t o r John T . K t a a s d y N o v t m b t r J, 1940
-2- .
B t c i u J t of m y l t n f t b ol i t r v i c a , I p r o b i b l y kaow m o r »
•M « I I t u | o u oo La ttalf t g t a c y o v t r U< y t i r i I b u i l m o i l
u l
3 l a c t r * l y jr o u r » ,
DHM/db D o ajJd K. U t u i l -
et: P r o t . A. Con O lrtcto r
P r o / . A. C b a y t t
WARVARt) C O LIE G E OBSERVATORY
C A H IB .D C t 58. MASSACMU.SITTS
JUM*6 1950
J u n e 23 , 1950
•f WASHINGTON
D r, V&nuevar B u sh , P r e s t d e n t
C a . r n e g i e I n s t i t u t i o n of W a s h i n g t o n
S ix te e n th and P S t r e e t » , N .W , ;
W a sh in g to n , D. C.
D e a r V an:
S ln c e r e ly y o u r i ,
DHKfcmgb
is îu a fe
Qn t h a n l r t i ţ c t k i y V , 1 9 L 9 , « M i a t i r « U t n m H c lla n rt
A ir l o r o e fc*»« t o A ia r> o * < * tle , Mas N a i c e , I n • * « d t r , 1 r« \+ &
a n t ' X f i i p h a r l f Ol C i l a J t U l ( 7 ) (A m n a r o n o n t h a t l h i i « b a w u m b l a U
■ x p l a ln * I 4 « a t l l l r o t e n t l r e l y o r r r r l n e e d t h » t « t a t I i r - c .» y r x t h a ? *
fcaen a n o p t I m 1 i l l u a i o n o f a n u n u s o a l c S i r i c U r ,
S h c r t l y a l t a r l a a v l n r H e lte m n B u « , l lc o lrv d « a i t o « « r d th «
J u r t i a n ţ o JU n*«, t o t h a b i t « TJto t l r « « j b a b o u t 9 0 0 , p o a a ik ly a a « t r l j r
a s P il5 » 1 « a a * 4 te h 1 n * tS a n eo n r l a o » At tb o M c a o t , t â a r o c n h itf 11
a l t l t o d e o f p o rh a p s 1 $ ° - 16® th o v a tt.» to p o f t h a î t c r a n m i o r i d p a . T*»e
nocn « «a n e a r l j r f u l l \n tf th*i akv * o a tr x < - h t. I « a a l r t c r e r t e d , I S e r a l t r a ,
t c • — a b r l r h t a t a r , p o rh a p a 6®- 8 ° - j » t f r o r . th a n o c n * 1 marviermd «tvat
th a a U r « a a , T V tn ♦ to afcy l a ao fc rt-» it th a * th * f a l r . v e r a t a r e «ic n e t
a hem, I f t n d i t h*r*< t o l e c i t » t?:** c o r s t o l l a t l o r s . T^-.a s t a r !<t.' 4 f a l n t
redcM ah e o l o r .
,\a J r a t e b o d f e r a r . l r w t c c r t n e , - b o c 1-0 c o r .s e 1 o u a o f a r . c t h a r
« t i r e o n a id e ra b ly n a a r e r tt.a h o r i t o n . T U a t i r ‘u d a l u r t y a p f j a r a r . e s ,
c a u a a d , I t h o * i * h t , b y l o a - l j v o l i t r o a p î w 1 ? h a ta . \ s I ■ a t c 'i a d 1 n e t e d ,
« l t h l n h i l f a r i n u t « , a a e c n n d a t a r a t o u t tftra a du ( 7 « « a t o t h a 3 o u t h o f
th a f t r a t , I t h i n k t h i M o r t h a r n a o a t a t a r a p p e a r * } f I r a t , b u t i r r .o t
c o n p i* te ly a u ra *
Vy f l r a t l s i p r e a s l o n « a a t M t ».ho ( U r i « e r a C a s t o r an d P o l l a ,
o f (V r in l, B o th 1 n c r o a a a d I n b r l ' h t n s a a r a t h e r s l o a l y , « h l c h « a a n o t , a i r -
p r la ln f fo r a p a ir c f a t a r a r l a l n - . I «a te h o d f o r p arh ap a a n o th a r « in u t«
an d a u d d e n l y b o c a n * e s n a e l o u a o f t h a ( a c t t h a t *Jto a t a r a e o u ! d n * t h a * e b a e o
C a s t o r a n d P o l l u x , h e c a u a a O e itln l l a i n t h « " « a t r a t h o r t h a n t h a D a a t .
J u r t h a r c e r e . th a a l t a o f t h a fM ttv l u a r e a b o t h a r * ! i m , T h iy « e r a , a a f a r
a » 1 e o u L d W l l , * o r y n o a r l y i J a n l l c a l In d l a a o t a r , « h l o h « a a a b o u t c i w
/ « j r t h th a « l l a a a t c : o f th a f u l l e o o n . The f a U o a l n r . p i c t u r a , d r a « n f r t r
« a s a r y ih o o t 12 h o u ra l a t a r , d a p l c U th a a p p r o a l u t o o lr o o n r t a n o a a «
C* ^ 1 . . ^ .
# ** î/a -r
TA»'.
v;SD
— 295 —
li(, 7h% p u c » * j r « r * l r .o d . I *aa * i l l l <.ra«*r« t M t t M » * • * » « » * •" * * l
• a c o p t l o r a l u m i l t h a s o u ’.h « rn o b .'a c l aurf-ianly f1ta% pj»»ar«d. 1 ’.v>n 4 ik H
t h o < r l » t f t o i i o p t t a c * r , b u t t h t n c r t h o m o b j* e t v in U h * d » t i t » i
n o n o n t* T h i n a c t h o rn orw h td b t o n V ic to r# i t « * 1 m r.
b r l U l i w th « p a tc h ffi «*.*t h%vo boon n t t i r o t o f l r i t l U l i v u j n l f r i o ,
!>»• c o l o r «»* » h i u p o a a lb ljr » iU » « rr* » M « h « » » • • Jh * y ta r
»*out L d n i t t a . » h le h l l « o t h « « o r» t r v r o U l n f » t * 0 » 1 U « par
h o u r , c * r* ro d a l l c a a t J r l l u , l \ r l n - t t a t p trio tf, î » U 4 t tS t
4 I f M t l o n o f ».h*i oh j-> et d W r o t 0K in f 0 by e i r * t t o n . ? ° , I v o s l â ^ o f o r
t o • ! » t h * t th o a h w a fv»t « c r o thai* 1 ° . WIMt i b*«« l l n ţ o t } z i U » ,
t h l a U ' . u r f i n i m t n d U i t M t h » t t h o o b jo o ta « u ro U !*»*«- VW * i i « * W 1 7 »
t h â t ' t h # l p « o p iM v io f» I n ■ !* « • w»« H i o a f t > 1 I U 1 #nd ţ M t Uw
« ta ah au t ) / k ot * t i i « #
T h c ro ; • » b a r « p o a a i h l l i t v t ‘n t th o p u c h # # t a r » t i m t f n , b u t
t/ia b a h a v lc T » M u n u e u i l, t o « iy th a l a i a t . « h o l* p h tn o r.o n e n l a
p u c a U n j;* Xt r.»y h iv « r r * a L r.pl» a « p U n i t l o n , fcuţ t h a r * « m t j t e b«
n o c o r p l c t a l y • * t l a f i c t c r y t h a o r y i v t J l s b l o * 1 r y p « r i tfco « v j n t f o r
f u t u r o r a c o r t 'o .
OOMALD H. MX O l
H ir v u r t f O b i t r v t o r y
C i r h r H r « ) 6 , V »m
.tVrt
;:SEd*ET
— 296 —
deja trei cărţi în care banaliza fenomenul OZN! De remarcat că în
cazul de faţă, Menzel se întorcea de la baza... Holloman! Că a depăşit
orice limită, este, totuşi, puţin spus!
__ 297 —
ÎNCEPUTUL
Revista Lumicres dans la nuit, în nr. 296, p. 40, a
difuzat un com unicat prin care se urm ărea efectuarea unui
sondaj asupra cititorilor săi referitor la părerile acestora
despre cartea mea. A cesta se dorea a fi un studiu de piaţă
care, în eventualitatea unui rezultat satisfăcător, ar fi stâr
nit interesul vreunui editor. Printre cărţile poştale pe care
le-am prim it se afla şi o scrisoare expediată de un bărbat
care îmi spunea că este foarte interesat de fenom enul OZN,
încă din 1943!
L-am contactat pe autorul acestei epistole şi l-am între
bat ce l-a determ inat să reţină în m od deosebit acest an.
Răspunsul prim it a fost atât de neaşteptat şi de uluitor,
încât chiar a doua zi, mai exact într-o dum inică, 25 iunie
1989, ne-am întâlnit pentru a discuta mai mult.
Mai întâi de toate, aş vrea să spun că persoana în cauză
doreşte să răm ână în anonimat. Aş fi vrut enorm ca să
accepte să-i fie dezvăluită identitatea. A cest lucru ar fi
îndepărta^ orice um bră de îndoială în legătură cu cele ce
urmează. însă, în ciuda insistenţelor mele de a-1 convinge,
a rămas ferm pe poziţie. M i-a explicat că de când se intere
sează de OZN -uri a rem arcat că m artorii au mai multe
neplăceri decât avantaje şi, la drept vorbind, îm părtăşesc şi
eu această opinie. Din păcate, cel mai adesea, martorii sunt
consideraţi a fi nişte debili m intali, nevrozaţi sau, pur şi
simplu, nişte am atori de fabulaţii. Ştiinţa, presa şi uneori,
chiar anum iţi indivizi care se pretind ufologi se distrează
copios pe seam a lor, luându-i în derâdere.
Pentru a uşura povestirea, îl voi num i pe martor: S.
Theau. Pe la jum ătatea anilor 1980, acesta a mai contactat
şi un alt cercetător, cu prilejul unui sondaj diferit, dar m ăr
turia sa nu a fost luată în seamă, fiind considerată a fi „prea
— 298 —
adam skiană”,* adică m ult prea senzaţională pentru a fi
adevărată. Totuşi, ufologul cu care a vorbit martorul nostru
este unul dintre prietenii mei, care consideră că OZN-urile
sunt o realitate. D ar să trecem peste toate aceste detalii...
S. Theau locuieşte în M ans, în regiunea Sarthe. încă de
la prim a noastră întâlnire m i-a făcut o excelentă impresie.
Este un bărbat în vârstă, dar încă se ţine bine, atât fizic, cât
şi mental. Bagajul său intelectual, deşi modest, a fost
îm bogăţit de-a lungul timpului prin lecturi intensive. Este
un autodidact. Discursul său este sobru, clar, lipsit de orice
înflorituri de stil. Astfel, i-am pus câteva întrebări capcană,
aparent inofensive, însă răspunsurile prim ite mi-au dem on
strat foarte clar că S. Theau era echilibrat şi părea de bună
credinţă. D acă atitudinea şi com portam entul său n-ar fi fost
de încredere, n-aş fi acceptat niciodată să-i fac cunoscută
povestea.
— 299 —
cală, puţin aplecat. Deasupra acestui ansamblu, plutea un
alt „nor” luminos şi mai mare, care avea aceeaşi deplasare
lentă.
S. Theau ia decizia să vadă mai îndeaproape acest
balet aerian straniu. Se urcă pe bicicletă şi pedalează cât
poate de repede îndreptându-se spre terenul de aviaţie.
Ajuns la o distanţă de doi kilometri de acesta, S. Theau este
oprit de un baraj de soldaţi. Avioanele continuau să se
rotească în jurul „norului” vertical asem ănător unui coş de
sobă; m anevrele avioanelor lăsau im presia că „norul”, este
atacat, însă nu s-a tras nici un foc. Când avioanele se
apropiau foarte tare, brusc ansamblul se dezm em bra,
avioanele cădeau uşor ca nişte frunze moarte, pentru ca
după câteva secunde să se reabiliteze, ca şi cum li s-ar fi
oprit motoarele. S. Theau îşi am inteşte că a stat aproape o
oră să contem ple ciudatul carusel care continua să
plutească lent, deplasându-se de la vest către est; în cele
din urmă, obosit, văzând că spectacolul se îndepărta uşor
din câm pul vizual, S. Theau s-a întors acasă.
După câţiva ani, după război, S. Theau a încercat să
găsească ecourile' acestei întâmplări în presa locală a
vrem ii, la biblioteca m unicipală din M ans, dar n-a
descoperit nimic. Barajul german se afla la M ulsanm şi
dacă unii cititori din Sarthe ar putea găsi martori ai ac lui
incident, atunci să nu ezite să-mi furnizeze şi alte ele
mente, fie direct, fie prin intermediul revistei Lumicres
dans la nuiî sau al editorului.
— 300 —
t ajuns în Polonia, la G dynia şi la nord de Gdansk, la ţărmul
M ării Baltice. în acea vreme, cele două oraşe nu purtau
numele lor polonez, ci erau cunoscute cu denumirile
nem ţeşti de G otenhafen şi Danzig. S. Theau a fost trans
portat într-un lagăr unde fuseseră detaşate echipe care
aveau m isiunea să construiască fortificaţii pe ţărm pentru a
preîntâm pina o eventuală debarcare a sovieticilor. Grosul
efectivelor aduse aici era form at din muncitori francezi,
spanioli, italieni, belgieni, olandezi. M ulţi dintre ei erau
voluntari, mai ales italienii şi spaniolii.
în m artie 1943, S. Theau soseşte în oraşul natal al lui
Lech Walesa. La câteva luni de la venirea sa în Polonia,
află că o m ăcelăreasă din Exelgroud, un orăşel în apropiere
de Gdynia, căuta un înlocuitor la prăvălie, soţul său fiind
prizonier în U.R.S.S.. Astfel, S. Theau cere o perm isie pen
tru a-şi găsi de lucru, după ce, în prealabil, se'învoise la
şeful taberei. Aşa, i se dă liber „chiar în prim a duminică
după 14 iulie 1943” (sic!) — deci, dum inica de 18 iulie
1943.
Ca să ajungă la Exelgroud, n-aveâ nici un mijloc de
transport (autobuz sau taxi); trebuia să meargă pe jos. în
ideea de a scurta drumul, S. Theau s-a gândit că traverseze
dunele care se înşirau de-a lungul coastei. Astfel, părăseşte
lagărul într-o după-am iază însorită, deci în plină zi.
A jungând în vârful unei dune, zăreşte în valea care o
separa de urm ătoarea dună, un aparat metalic bizar, de
culoare gri-m etalic. Se părea că o porţiune din zona cen
trală — cea mai largă — era băgată în duna din faţă.
Obiectul părea să aibă şi partea de jo s cufundată în solul
nisipos. S. Theau se apropie de m aşina ciudată, care i se
părea a fi plată, dar uşor rotunjită, şi rem arcă o siluetă
umană, aşezată pe vine, chiar lângă aparat, încercând stân
gaci să dea la o parte cu mâna nisipul care acoperea o parte
din maşină. Individul se afla cu spatele, dar naratorul nos
tru şi-a dat seam a fără greutate că era vorba de o femeie,
— 301 —
deoarece plete blonde şi lungi îi cădeau pe spate şi avea
şoldurile rotunjite şi talia subţire.
S. Theau s-a gândit că era o fem eie-pilot din
Luftwaffe. în vrem ea aceea, la Exelgroud erau şi femei-
pilot, făcând parte din p erso n alu l fem inin al bazei
Kriegsmarine. Erau m ulte tehniciene care se ocupau de
aranjarea şi transportul torpilelor destinate subm arinelor de
la baza m enţionată anterior. S.Theau n-a îndrăznit iniţial
să-şi anunţe prezenţa, tem ându-se de vreo reacţie negativă,
dar femeia, ca şi cum ar fi ghicit că în spatele ei se afla
cineva, s-a întors brusc. Era foarte înaltă pentru o femeie,
' aproxim ativ 1,75 m. S. Theau m ăsoară 1,60 m şi m ăr
turiseşte că apropiindu-se de ea, aceasta era mai înaltă
decât el cu un cap.
Fem eia era îm brăcată cu o salopetă dintr-o ţesătură
m aronie, foarte strâm tă pe corp, punându-i în valoare
formele foarte fem inine şi sânii frumoşi. Salopeta era
dintr-o singură bucaţă, fără buzunare, fără nasturi sau fer
moar. N u avea nici un semn care să atragă atenţia. Veşmân
tul o acoperea de la cap până-n picioare. S. Theau a rem ar
cat totuşi o pem uţă rotundă pe fiecare pulpă, ca şi cum ar
fi avut pe dedesubt nişte cizme. La vrem ea respectivă, S.
Theau nu mai văzuse o asem enea vestim entaţie, dar după
mulţi ani, a găsit-o asem ănătoare cu ţinuta scafandrilor din
echipa căpitanului Cousteau.
Fem eia avea un chip cu trăsături regulate. Pielea era
albă însă, în mod curios, ochii erau uşor oblici, precum cei
ai asiaticilor. Pletele blonde cădeau în voie pe spate; coa
fura era simplă: n-avea decât o cărare pe mijloc. Alte părţi
ale corpului care puteau fi observate erau mâinile, despre
care S. Theau spune că erau lungi, cu unghiile tăiate scurt,
nelăcuite. „Păreau a fi mâinile unei pianiste”, precizează S.
Theau. Chipul femeii era lipsit de orice urmă de fard
(pudră, rimei, ruj etc.) în afară de o curea lată de vreo zece
centim etri de aceeaşi culoare ca şi salopeta, strânsă cu o
— 302 —
cataram ă plată, pătrată şi argintie, femeia nu purta nici o
altă bijuterie (colier, cercei, brăţări, inele etc.)
Fem eia vorbea o limbă necunoscută. Deşi guturală, nu
era vorba nici de germ ană sau de poloneză, nici de vreo
altă limbă cunoscută de S. Theau. M artorul crede că nu
vorbea rusa, deoarece sunetele care se auzeau cel mai des
erau vocalele şi diftongii. După mai m ulţi ani de la ter
m inarea războiului, m artorul a avut ocazia să întâlnească
nişte tahitieni, a căror lim bă i s-a părut că seam ănă m ult cu
acea vorbită de „fem eia pilot”; Este, totuşi, un term en de
com paraţie fără rezistenţă, deoarece în mod cert, femeia
vorbea o limbă care nu era tahitiana.
APARATUL
M aşina avea forma unei pălării coloniale. Când aceas
ta a decolat, S. Theau şi-a putut da seama că era vorba de
un aparat format din două părţi, ca nişte farfurii puse una
peste alta. D im ensiunile ău fost apreciate ca fiind: 6 m
diametrul, 2 m înălţimea. Pe cupola superioară erau mai
m ulte hublouri pătrate, cu colţurile rotunjite; de altfel,
partea superioară era singura vizibilă când aparatul se afla
staţionat la sol. Partea de jo s şra parţial îngropată în nisip.
Nici un alt semn distinctiv nu se întrezărea pe suprafaţa
carapacei m etalice; care părea a fi făcută dintr-o singură
bucată, fără vreo urmă de nituri, bulon sau altă încheietură.
Centrul format din două spirale — marginile celor două
„farfurii” — era construit dintr-o linie adâncită, de culoare
mai închisă, separând aşa-zisele spirale. Mai târziu, după
război, S. Theau a aflat de existenţa unui Peenem unde, a
lui W em er Von Braun, a celor două V. 1 şi V.2 şi mai ales
de H anna Reitsch, fem eia-pilot care a testat aparatul de
vânătoare revoluţionar M esserschm itt 163, care a mai
pilotat şi uri V.4 (V.l avea pilotaj manual), considerat a fi
construit pornind de la prototipul Heinkel 111. Elementele
— 303 —
pe care le-a adunat S. Theau din cercetările sale, din lec-
turarea lucrărilor unor experţi în aeronautică din Germania
nazistă i-au întărit convingerea că n-a văzut altceva decât
un nou avion de vânătoare testat de o colegă a Hannei
Reitsch (S. Theau a putut constata din fotografiile celebrei
H anna publicate în diverse reviste că trăsăturile femeii
văzute de el erau diferite de cele ale vestitei fem ei-pilot a
aviaţiei hitleriste). în plus, în condiţiile în care mitul îui V.7
— aparatul aerian cu aripi lenticulare — începuse să cir
cule în presa de vulgarizare a ştiinţei care acceptase să dez
bată problem a „farfuriilor zburătoare” şi se mai vehiculau
şi nişte zvonuri potrivit cărora în A m erica de Sud s-ar fi
exilat nişte grupuri de răzbunători nazişti care deţineau
secretul de construire al acestor aparate, atunci S. Theau a
rămas cu vechile sale convingeri în legătură cu întâlnirea
stranie din timpul războiului. Şi a crezut în ele o bună
bucată de vreme, cam vreo cincisprezece ani.
UN DIALOG AL SURZILOR
Deşi S. Th6au n-a înţeles un cuvânt din cele spuse de
femeia-pilot, totuşi a avut im presia că aceasta înţelegea tot
ce el îi spunea în franceză. Num ai o impresie, dar nu o cer
titudine. Din gesturile făcute cu mâinile, S. Theau a înţeles
că ea ar fi dorit să o ajute să continue ceea ce începuse:
adică să dea la o parte nisipul care acoperea o porţiune din
aparat şi care părea să-i jeneze decolarea. S. Th6au,
condiţionat să execute ordinele date de nemţi fără să stea
prea mult la discuţii, ascultând mai mult de disciplină decât
de curtoazie, s-a aplecat zelos să deznisipeze „noul aparat
de vânătoare”, (după cum îl num ea la vrem ea respectivă).
După vreo zece minute, treaba a fost term inată. Acum
femeia zâm bea fericită, destinsă, plină de satisfacţie. îi
vorbea lui S. Theau, însă din păcate, acesta nu pricepea o
boabă. De altfel, femeia şi-a dat seam a şi a început să dea
— 304 —
semne de iritare. în cele din urmă i-a arătat cerul cu mâna,
apoi şi-a bătut de două sau de trei ori pieptul cu palma,
facându-i acelaşi lucru şi lui S. Theau. Apoi a apăsat cu
una dintre mâini cataram a argintie a curelei sale. Imediat,
s-a făcut o deschizătură dreptunghiulară în partea infe
rioară a aparatului. Astfel, un tablou s-a conturat în cara
pacea care părea absolut netedă cu câteva secunde înainte;
tabloul se dădea câţiva centimetri înapoi, putând fi mişcat
prin culisare. Fem eia a intrat în aparat după ce i-a făcut
semn de adio lui S. Theau. Apoi „uşa” s-a închis singură,
printr-o mişcare inversă celei prin care a apărut. Astfel,
carapacea a redevenit netedă ca înainte, fără să se vadă
vreo urmă că a existat.
— 305
rior să accelereze brusc, îndreptându-se spre nord cu o
viteză m ult mai m are decât a avioanelor de vânătoare ger
mane ale timpului, dispărând foarte repede în depărtare.
De observat că obiectul s-a îndreptat spre nord şi nu spre
vest unde se găsea Peenemiinde.
Deşi a atins de mai multe ori carapacea m etalică, totuşi
S. Theau n-a rem arcat nici un efect fizic sau fiziologic
deosebit asupra persoanei sale în orele care au urm at sau
zilele ulterioare aventurii sale neobişnuite; n-a simţit deloc
acel missing time sau o gaură în timp.
REACŢIILE MARTORULUI
Convins că a văzut un nou aparat de vânătoare nazist,
surprins în cursul unei aterizări întâm plătoare, cu ocazia
unui zbor experimental, S. Theau şi-a urm at drumul, pu
ternic im presionat de cele văzute, dar decis să păstreze
taina.
Contextul acelor vrem uri fiind atât de dur, S. Theau a
considerat că ar fi mai bine să nu raporteze toate cele
văzute, nici m ăcar să spună câteva im presii tovarăşilor săi
din lagăr, printre care, să nu uităm , erau şi voluntari care
n-aveau acea bună credinţă a celor care fuseseră aduşi aici
cu fşrţa.
în august 1943, S. Theau a obţinut o perm isie pentru a
lua parte la funeraliile tatălui său.
A profitat de această îm prejurare pentru a trece în clan
destinitate, deoarece nu dorea^să se întoarcă la Gottenhafen
(Gdynia), cu atât mai mult cu cat acum nu mai plana nici o
am eninţare asupra sorţii tatălui său în cazul în care ar fi
„dezertat” .
în 1944, în anul Eliberării, S. Theau a găsit o slujbă
într-un atelier al Armatei Aeriene Am ericane, al cărei per-
— 306 —
.ifV ri "r
^ r f ă a « l 5 ’« * .6 5 i o .... / : •
3unt Setretcn ies $afeitgc&t*ies fSt
l
bef^ăftlsf bei
)
V
— 309 —
cat o dorinţă irezistibilă de a citi tot ceea ce făcea referire
la lucruri insolite sau misterioase. Astfel şi-a m anifestat
interesul pentru civilizaţiile dispărute, pentru religiile de
toate felurile, pentru aşa-zisele ştiinţe „paranorm ale”, şi
evident, pentru OZN-uri.
Când l-am întrebat ce crede despre A dam ski, celebrul
„contactat” american, m i-a răspuns că prim a întâlnire
poate fi autentică, însă după cele declarate, a fost recrutat
şi manipulat de Societatea Teosofică am ericană şi a început
să povestească tot felul de scorneli, (sic!) Pe de altă parte,
S. Theau consideră că Adamski a întâlnit nu un bărbat, ci
o fem eie... Las autorului responsabilitatea celor afirmate.
310 —
acordat poveştii. în faţa acestui argument, perfect valabil la
prim a vedere, voi răspunde astfel: tocmai acest detaliu
aparent grotesc m -a incitat să cred că incidentul cu pricina
s-a întâm plat în realitate. Dar, pentru a ajunge la această
concluzie, a fost nevoie să dezgrop un alt element, com plet
ignorat de cercetători, mai ales de ufoîogii am ericani, în
care se regăsesc date de aceeaşi natură, însă provenind
dintr-o sursă care se află în afara oricăror bănuieli. Acesta
va fi subiectul tratat în ultim a parte a acestui capitol.
UN ARTICOL ULUITOR
Printr-un curios concurs de îm prejurări, cu câteva zile
înainte de a program a interviul cu S. Theau, am descope
rit în presa locală din 1954, de la Biblioteca Naţională, un
articol publicat în Le Rouergue Republicam, dar care
apăruse iniţial într-un cotidian parizian La Croix, ale cărui
afinităţi religioase nu sunt străine creditului pe care i-1
acord. Astfel, La Croix îm părtăşeşte curentul Bisericii
Catolice şi nu are reputaţia de a face dezvăluiri senza
ţionale, excepţie făcând atunci când este vorba de „farfurii
zburătoare” şi de întâlnirea cu umanoizi păroşi...
în anul 1954, este foarte adevărat că mărturisirile
despre întâlnirea unor maşini ciudate, piloţate de creaturi şi
mai ciudate au fost num eroase, mai ales în intervalul sep-
tembrie-noiembrie. D ar când veţi afla că este vorba de un
incident soldat cu recuperarea unei „farfurii” intacte după
fuga pilotului său, incident care s-ar fi întâm plat în Statele
Unite, pe de-o parte şi a fost relatat în La Croix, pe de altă
parte, veţi fi şi dum neavoastră înclinaţi să-i acordaţi mai
multă atenţie. Iată deci, integral, articolul din La Croix, în
numărul din 2 noiem brie 1954, paginile Îşi 5.
— 311 —
„M ISTERUL EX TRA O R D IN A R AL FAR FU RI
ILOR ZBURĂTOARE
Un tehnician am erican mărturiseşte:
AM PARTICIPAT LA CA PTURAREA UNEI FAR
FURII, DAR PILO TU L A CESTEIA NE-A SCĂPAT
CA PRIN U RECH ILE ACULUI!
- „în fiecare zi, agenţiile de presă prim esc o m ulţim e de
telegram e care relatează apariţii, survolări sau aterizări de
farfurii zburătoare. De crezi sau de eşti sceptic, problem a
este oricum pusă în faţa opiniei publice.
Cititorii vor afla cu uim ire „dezvăluirile” extraordinare
publicate în cele ce urmează, fără nici un num e de loc sau
de persoană. Am luat hotărârea acestui anonim at, tocmai
din dorinţa de a nu ne com prom ite inform atorii, foarte m ult
implicaţi în derularea faptelor pe care le aducem în atenţia
publicului larg.
Facem num ai precizarea că relatarea de mai jo s
aparţine unui tehnician am erican, m artor şi actor al eveni
m entelor care s-au petrecut cu mai multe săptăm âni în
urmă*, undeva în Statele Unite.
„Lucrez în apropierea unei baze de elicoptere. într-o
zi, pe când eram prins cu treburile curente, am văzut în
depărtare o m aşină de o formă neobişnuită care ateriza.
Am luat binoclul şi am văzut un aparat ale cărui sem nal
mente corespundeau unei farfurii clasice. O fiinţă aparent
umană a coborât din aparat, a strâns câteva pietre, nişte
pământ, puţină iarbă şi a făcut un cuib într-un tufiş. Apoi,
ciudatul personaj a urcat în vehiculul neobişnuit şi a dis
părut în câteva secunde.
Personalul bazei n-a putut interveni, deoarece totul s-a
desfăşurat foarte repede. Faptele au provocat o em oţie pu
ternică în rândurile celor prezenţi. Câteva zile mai târziu, o
farfurie a aterizat chiar în mijlocul terenului bazei. Ca şi
* Adică, în 1954.
— 312 —
prim a dată, pilotul a coborât şi s-a aplecat ca şi cum ar fi
vrut să verifice funcţionarea vehiculului.”
O C REATU RĂ SC U N D Ă Ş I ÎN D E SA T Ă
„Farfuria era staţionată la sol. Nu ştiam ce să facem,
având încă în m inte im aginea creaturii care tocmai fugise.
Era scund de statură, foarte îndesat, având o înfăţişare ca
de maimuţă. Corpul sau veşmintele sale erau acoperite de
peri lungi. Dintre trăsăturile feţei n-am rem arcat decât
ochii alungiţi şi foarte strălucitori. Dar farfuria se afla în
faţa noastră. Ce conţinea ea? Inginerii noştri s-au decis să
facă un studiu la faţa locului.”
SEC ŢIO N A RE A F A R F U R IE I
„Mai întâi am constatat că farfuria era ermetic închisă.
N u se vedea nici o urmă a vreunei deschizături. Era for
mată dintr-o cupolă cu hublouri, fără să se vadă vreun reac
tor. A ceasta se sprijinea pe trei tije, fiecare pusă pe nişte
schiuri mici. Am fost nevoiţi să decupăm o intrare cu
aparatul de sudură. N e-a fost tare greu. M etalul —
necunoscut — care era m ateria prim ă a carcasei farfuriei,
era foarte neted, foarte rezistent şi nu prezenta nici o urmă
de tăietură sau de ambutisaj.
— 313 —
Chim iştii noştri au analizat un fragment. Rezultatul a
fost acela că se aflau în prezenţa unui aliaj foarte greu, din
aur, plum b şi fier; dar pornind de la aceste elem ente şi
respectând proporţiile observate, au fost incapabili să-l
reconstituie.”
N IC I U RM Ă D E M OTO R
„Interiorul farfuriei era capitonat cu un fel de fibră
asemănătoare cauciucului. Un gaz destul de greu ocupa
cam două treimi din incinta maşinii: atm osferă artificială?
carburant? C âteva m anete erau dispuse în ju ru l
hublourilor, însă n-am putut să le acţionăm . De asemenea,
n-am dat de urma vreunui motor.
Se pare că pilotu l conducea maşina ,, în patru labe ”,
direct p e sol. Am găsit un f e l de ventuze corespunzătoare
mâinilor şi genunchilor. Dar, pentru fiecare dintre acestea,
am descoperit şase am prente...
Iată tot ceea ce am văzut îm preună cu tovarăşii mei.
Am fost singurii m artori. A utorităţile am ericane au
muşam alizat incidentul. A r trebui să credem că am fost atât
de bulversaţi de ceea ce am văzut încât am fi putut uita?”
A ceasta este m ărturisirea pe care am obţinut-o în
exclusivitate. Nu putem să ne pronunţăm asupra existenţei
reale a fenom enelor observate, însă am ţinut să le prezen
tăm, m ăcar ca titlu informativ.
C O M E N TA RIILE M E L E
Dacă această inform aţie ar fi apărut în orice altă publi
caţie decât La Croix, aş fi fost mult mai sceptic în a o con
sidera ca fiind conform ă cu o anum ită realitate, asupra
căreia voi reveni la sfârşitul acestui capitol. Cititorul nu
trebuie să uite că această inform aţie a fost publicată în
Franţa şi nu în Statele Unite, ceea ce este şi mai surprinză
tor. Dacă nu mă înşeală memoria, din câte ştiu, incidentul
n-a fost niciodată publicat în presa am ericană a timpului.
— 314 —
ba chiar nici în anii următori. N oţiunea de „farfurie” acci
dentată era, de altfel, considerată Ia m om entul respectiv ca
fiind o scorneală; respingerea acestui tip de inform aţie a
durat până când Leonard Stringfield a strâns şi a publicat
acele faim oase dovezi referitoare la OZN-uri capturate de
U.S. A ir Force, uneori chiar cu tot cu cadavrele unor
umanoizi.
La originea acestei respingeri s-a aflat Frank Scully,
ziarist am erican care a publicat o carte foarte controversată
în 1950 (Behind the Flying Saucers — H enry Hoit and Co.,
Inc., New York). Unii cred că Scully a fost înşelat de două
personaje dubioase, recunoscute pentru amestecul lor în
luptele de influenţă financiară (bătrânii Silas N ew ton şi
Leo A. GeBauer). Alţii consideră că Scully a servit intere
sele unei manevre de intoxicare (fără ştirea sa) organizată
de un serviciu de securitate, această acţiune vizând
uciderea din faşă a tuturor „scurgerilor” inform aţionale
asupra acestui tip de incident.
O dată cu trecerea timpului, ţinând cont de teancul
considerabil de date şi docum ente pe care cercetătorii, în
mod individual sau grupaţi, cea de-a doua ipoteză (intoxi
carea) este cea mai plauzibilă. în sprijinul ei există două
argumente foarte puternice:
1) Numiţii N ewton şi GeBauer, care erau am estecaţi în
com iterea mai m ultor escrocherii, potrivit unei anchete
efectuate de William M oore, n-au obţinut nici un beneficiu
din trăsnăile pe care i le-au povestit lui Scully. Acesta a
cunoscut un oarecare succes cu cartea sa, însă nu într-atât
încât să câştige o avere.
2) M em orandum ul F.B.I. citat în referinţa nr. 17, a
cărei autenticitate este dovedită prin scrisoarea pe care am
prim it-o de la o celebră agenţie am ericană, care vorbeşte
de zvonurile circulate în legătură cu epavele unor OZN-uri
recuperate îm preună cu echipajele decedate, de către U.S.
Air Force, în ziua de 22 martie 1950. Iată cea mai bună
dovadă pentru a dem onstra că „scurgerile” se petrecuseră
— 315 —
deja, în cercurile agenţiilor de securitate, deoarece agenţii
care n-aveau dreptul să ştie au prim it confidenţe de la
agenţii mai informaţi.
Acestea fiind spuse, cititorul va reţine elementele
incluse (şi subliniate) în articolul din La Croix. Pe lângă
absenţa urm elor vreunei deschizături, a urm elor de ambuti-
saj sau de tăietură şi pe lângă lipsa vreunei aparaturi la
bord — excepţie făcând m anetele din apropierea
hublourilor — este o asem ănare extraordinară cu poziţia
fem eii-pilot descrisă de S. Theau: , j e părea că pilotul con
ducea în patru labe". Un elem ent care nu se inventează in
fiecare zi, după cât pare de aberant.
S. Theau nu ştia de existenţa acestui articol; l-am
interogat imediat asupra acestei problem e. S. Theau n-a
avut niciodată ocazia să citească La Croix, cu atât mai mult
cu cât convingerile religioase nu l-au împins să frecventeze
cursurile catolice sau, şi mai mult, să citească principalul
organ de presă care reflectă acest curent de gândire. în
plus, n-am rem arcat o reluare a textului din La Croix în
presa din Sarthe, cu prilejul cercetărilor făcute de mine la
Biblioteca N aţională din Versailles. De altfel, textul n-a
fost publicat decât în şase cotidiene şi săptăm ânale din
presa provincială (atât cât am reuşit să aflu, printre acestea
fiind şi Le Rouergue Republicam, num ărul din 8 noiembrie
1954, pagina 4).
în plus toţi cercetătorii pe care i-am chestionat în legă
tură cu incidentul relatat în anul' 1954 de către La Croix,
habar n-aveau de existenţa acestui articol, ceea ce dem on
strează că foarte puţini dintre ei au avut ocazia să-l
citească, iar acei câţiva care ar fi păstrat o copie a textului
în arhivele lor n-au intenţionat să-l facă cunoscut — nici un
autor francez nu-1 m enţionează în cărţile de specialitate.*
316 —
în consecinţă, S. Theau avea foarte puţine şanse să fi auzit
ceva; astfel, ori a fost o întâlnire autentică-cu o extratere
stră autentică, ori autorul a născocit o istorie în ideea de
abuza de încrederea mea.
O SEMI'CONFIRMARE AMERICANĂ
Cititorul cel mai perspicace va fi observat, cu sigu
ranţă, că în relatarea cazului S. Theau am depăşit limitele
pe care mi le-am fixat în redactarea acestei cărţi. Iniţial
prevăzusem să fac apel num ai la surse am ericane, referi
toare numai la evenim entele care s-au produs pe teritoriul
american.
Cazul S. Theau reprezintă excepţia care confirm ă re
gula, dar în acelaşi timp mi s-a perm is să citez o sursă
serioasă care, deşi franţuzească — La C roix— obţinuse
elem ente divulgate de inform atori originari din Statele
Unite, sursă care a confirm at, cel puţin în ceea ce priveşte
un detaliu important, autenticitatea povestirii.
Era interesant de făcut o serie de investigaţii chiar în
patria unchiului Sam, pentru a vedea dacă şi alte date
strânse pe parcursul ultim ilor ani pot veni în sprijinul con
firmării autenticităţii acestei poveşti extraordinare. în acest
scop, era firesc să mă adresez lui Leonard Stringfield, cel
mai mare specialist în prăbuşirile de OZN-uri. L-am între
bat dacă, în cursul num eroaselor sale contacte avute cu
agenţiile de stat sau cu organism ele militare şi de stat, a
aflat vreo informaţie care să confirm e spusele lui S. Theau.
Spre m area mea satisfacţie, am putut găsi în Ufo-
Crash Retrievals: Amassing the Evidence. Status Report
III, relatarea a două incidente care nu face altceva decât să
ne dea $i mai multă apă la moară. A ceastă publicaţie n-a
fost niciodată tradusă în franceză, ea nu poate fi procurată
decât direct de la autor, iar S. Theau nu citeşte lucrări în
engleză. Iată numai câteva argum ente care ne conving că
— 317 —
niciodată textul n-a fost cunoscut de S. Theau, deci n-avea
cum să fie influenţat în relatarea sa.
De fapt, aceste două relatări nu fac altceva decât să
confirm e povestea din La Croix, din 1954, lucru rem arca
bil, care dem onstrează că sursele de informare ale ziarului
catolic francez erau efectiv credibile. Iată prim a relatare:
— 318 —
K.A. îşi am inteşte numai că elicopterul s-a îndreptat
mai întâi către nord, vreo 25-30 de mile, apoi s-a orientat
spre nord-vest — după ce a survolat un lac cale de aproxi
m ativ 10 mile. Pe hartă, direcţia corespunde sectorului
aflat la vest de M esa — nu foarte departe de locul unei alte
prăbuşiri celebre: cea din iulie 1947 — la aproxim ativ 60
mile de W hite Sands Proving Grounds.
Elicopterul a aterizat la vreo câţiva zeci de metri de un
obiect rotund lum inat cu o m ulţim e de lum iniţe străluci
toare roşii, albastre şi galbene. Era aproxim ativ ora 19.30
şi se lăsase întunericul. înainte de a ateriza, elicopterul a
pus proiectorul pe obiect şi în fasciculul de lumină, K.A. a
putut vedea că era vorba de un obiect metalic de culoare
argintie, o „farfurie” clasică aşa cum este sem nalată în
num eroasele rapoarte de acest gen, având diametrul între
12 şi 15 metri. Una dintre margini păreâ afundată în nisip.
Avea un dom în centru, dar spirala exterioară care îl încofi-
ju ra se rotea încă în sensul contrar acelor de ceasornic.
în afara maşinii, la o distanţă destul de mare se aflau
patru trupuri întinse pe păm ânt, aparent lipsite de viaţă.
Văzute de la o altitudine de vreo treizeci de paşi, trupurile
păreau să aibă o înălţime cuprinsă între 1,20-1,35 m, având
nişte ochi disproporţionat de mari în raport cu trupful scund
al creaturilor. Corpurile erau înveşm ântate într-o uniform ă
albastră-bleum arin; pe cap nu aveau nimic. în lumina
proiectorului, pielea chipurilor părea strălucitoare şi uşor
verzuie.
K.A. n-a făcut parte din grupul care a avut privilegiul
să se apropie de „farfurie” şi să vadă ce era în interiorul
acesteia. Dar la întoarcere, după ce unitatea şi-a term inat
lucrul, unul dintre cei care au avut şansa să vadă, i-a m ăr
turisit că a zărit printr-o deschizătură a aparatului, alte
două trupuri de umanoizi identice cu celelalte patru văzute
în exterior, a căror poziţie era următoarea: aşezaţi în mâini
şi în genunchi, altfel spus: „în patru labe” ! Colegul lui
K.A. a estim at că cele două creaturi ar fi trebuit să încerce
— 319 —
să scape prin deschizătură, prin săritură, astfel fiind expli
cată această poziţie absolut unică şi neobişnuită.
K.A. pretinde că a fost supus unui tratam ent „infernal”
(sic!) prin care s-a urm ărit să-l facă să uite spectacolul la
care a asistat, fiind internat trei luni într-un spital m ilitar...
N u ştiu dacă K.A. a adăugat ceva de la el faţă de cele
întâm plate în m od real, însă este singurul elem ent
descoperit de Leon S tringfield, confirm ând istoria
„pilotării pe patru labe” . Pe de altă parte, ţinând cont de
data foarte precisă — 12 aprilie 1954 — , incidentul poate
foarte bine să corespundă celui prezentat de La Croix, dar
de un m artor diferit, care a asistat la spectacol de la un alt
nivel. Istoria din La Croix pare să fi fost considerabil scur
tată, pentru a fi publicată într-un sim plu rezum at.
Tehnicianul n-a prezentat decât episodul pe care l-a trăit şi
aici a inclus şi detalii pe care le-a aflat ulterior din alte
surse. Este posibil ca el să fi văzut „farfuria” aduse la bază,
trupurile pasagerilor fiind duse în altă parte, aşa fiind
explicată tăcerea sa în legătură cu acest lucru. In plus,
ziaristul a putut să aranjeze derularea faptelor după cum a
dorit, pentru a echilibra firul narativ şi pentru a o face mai
plauzibilă. Este evident că privirile aruncate de aceşti m ar
tori nu sunt decât nişte piese într-un jo c de puzzle pe care
nu-1 poţi reconstitui foarte uşor, deoarece piesele nu sunt
numai mici şi numeroase, dar şi lipsesc într-un num ăr
foarte m are...
— 320 —
este un nume sau sunt iniţiale. Observaţia a fost cunoscută
prin intermediul unui m artor de mâna a doua, apoi Richard
Hali a putut să aibă o conversaţie cu fostul ofiţer, în 1977.
în 1953, se pare — nu este foarte sigur — o farfurie a
aterizat forţat în apropierea unui vast perim etru din White
Sands Proving Grounds. RAB a văzut trupurile a patru
ocupanţi. Erau nişte umanoizi imberbi, cu o înălţime de
1,20 m. La vrem ea respectivă, erau trei „farfurii” la
Langley A.F.B., Virginia (baza unde fusese încorporat),
farfurii pe care a avut oca-zia să le vadă. A putut vedea
chiar interiorul aparatelor şi a rem arcat că nu se găsea
nicăieri vreun tablou de control. Nu se vedeau nici alte
mijloace de propulsie. Pe scurt, incinta era aproape goală.
R eferitor la trupurile um anoizilor, acestea au fost
descoperite nu în interior, ci în exteriorul farfuriei, ale
cărei-„uşi erau deschise”.
Cazul seamănă cu incidentul relatat de K.A., deoarece
RAB n-a văzut trupurile şi „farfuria” decât după trans
portul acestora la baza Langley. Astfel deformările sau
posibilele interpretări greşite stau la baza explicaţiei unor
lacune şi ale unor aparente mici contradicţii care sunt
prezentate în relatarea sa.
O ricum, acest aspect nou ivit în contextul inform aţiilor
despre prăbuşirile OZN-urilor, referitor la „pilotarea în
patru labe” este interesant pentru cititor, chiar dacă este
oarecum am uzant...
C apitolul HI
SPECULAŢII NEBUNEŞTI
Voi aborda în, cele ce urm ează secţiunea cea mai con
troversată a folclorului ufologic am erican. In consecinţă, îl-
avertizez pe cititor că va trebui să ia o anum ită distanţă faţă
de cele ce vor fi spuse şi să înţeleagă că toate acestea
decurg în mod firesc din toată expunerea de până acum,
desfăşurată de-a lungul celor douăsprezece capitole ante
rioare.
Este vorba mai ales de interpretările provocate de un
soi de pesim ism galopant care a îm pânzit anum ite cercuri
ufologice am ericane, dintre care câteva fac parte integrantă
din ceea ce prin convenţie, este num it „periferia nebună” a
ufologiei în patria unchiului Sam.
Ţinând cont de natura deosebit de traum atizantă a
unora dintre aceste interpretări, îi recom and călduros citi
torului să le analizeze numai urmărind întreaga evoluţie a
gândirii autorilor lor, deoarece raţionam entul lor capătă
adesea turnura unei nevroze obsesive. Nu trebuie exclusă
posibilitatea ca toate aceste ipoteze alarm iste să fie rezul
tatul diverselor manevre de dezinform are având scopul
discreditării lucrărilor unor cercetători serioşi care au
reuşit să străpungă, pe ici, pe colo, misterul încă nedesluşit
în totalitate al obiectelor zburătoare neidentificate.
Dar înainte de a prezenta aceste ipoteze, am dorit insis
tent să semnalez trei incidente care indică o legătură care
ar putea să existe între:
— 322 —
1) OZN-uri şi mutilările de animale;
2) Utilizarea unei „tehnologii străine” şi U.S. Air
Force;
3) Existenţa bazelor secrete şi prezenţa posibilă a unor
entităţi extraterestre;
Aceste trei incidente ieşite din com un vor perm ite citi
torului să înţeleagă mai bine m ecanism ele care au stat la
originea vălului de pesim ism care a cuprins cercurile
ufologilor am ericani, de o bună bucată de vreme.
CAZUL DORATY
Este vorba de o răpire la bordul unui OZN care a avut
loc în mai 1973. Data este im portantă deoarece arată clar
că acţiunea a avut loc la începutul valului de m utilări ale
animalelor, despre care am vorbit în partea a doua a aces
tei lucrări. Cazul a fost anchetat de doctorul R. Leo
Sprinkle, din Laramie, W yoming. De altfel, în filmul
Lindei M oulton-Howe, se poate vedea un fragm ent din cea
de-a patra şedinţă de regresie hipnotică care are drept
subiect pe principalul m artor: doam na Judy Doraty.
Doctorul Sprinkle a considerat că experienţa trăită de
această femeie este autentică, avându-se în vedere două
elem ente extrem de importante:
1) Retrăind întreaga aventură, m artorul a încercat o
intensitate em oţională absolut autentică, pe care numai un
evenim ent real i l-ar fi putut provoca.
2) M artorul a fost supus unor teste psihiatrice şi de
evaluare a personalităţii, care i-au perm is m edicului să
aprecieze că femeia avea o stare m intală echilibrată, com
parabilă cu aceea a unui am erican obişnuit.
Doam na Doraty se afla la volanul autoturism ului său,
pe ruta Texas-Houston. îm preună cu ea, se aflau m ama sa,
fiica, fratele său şi cumnata. întunericul de lăsase de o bună
bucată de vreme. La un mom ent dat, într-o zonă nelocuită,
— 323 —
doam na Doraty a zărit o lum ină puternică, stranie, care
părea a fi aşezată la altitudine foarte joasă pe bolta
cerească, asem ănătoare cu fasciculul unui proiector.
D oam na Doraty a oprit m aşina şi chiar a coborât pentru a
vedea mai bine spectacolul. C âteva m inute mai târziu, (sau
cel puţin, aşa i s-a părut), şi-a reluat drumul, lum ina ieşind
uşor din câmpul vizual, fiind înghiţită de întuneric. în urm a
acestei „întâlniri”, femeia a început să acuze m igrene p u
ternice, intermitente şi să fie cuprinsă de angoase. în 1978,
un prieten căruia i-a m ărturisit necazurile care o apăsau, a
îndrum at-o spre doctorul Sprinkle.
Prin hipnoză, doctoruî Sprinkle a reuşit să afle că
doam na Doraty a fost răpită la bordul unui OZN. Fem eia
îşi am inteşte de o „sală rotundă, de dim ensiuni foarte m ici”
şi „de doi om uleţi” care se agitau în această încăpere.
Descrierea sumară pe care a făcut-o celor două creaturi
este „clasică” : ochi mari fără pupile sau cel puţin, fără
clipiri, „asem enea ochilor de şarpe”, a precizat doam na
Doraty, degete cu unghii lungi.
D oam na D oraty a asistat la disecarea unui viţel.
Am intindu-şi de acest spectacol tulburător, pe doam na
Doraty a apucat-o greaţa şi a început să plângă. Omuleţii
foloseau o mulţim e de instrum ente tăioase pentru a diseca
animalul. După această „operaţiune”, fiica sa a fost luată
de răpitori şi întinsă pe o masă, fiind adusă într-o stare de
inconştienţă „ca şi cum ar fi dorm it”. Retrăind mom entul,
prin regresie hipnotică, Judy D oraty a început să ţipe de
spaimă, a izbucnit în lacrimi, deoarece se gândea că fiica
sa avea să îm părtăşească aceeaşi soartă cu aceea a viţelu
lui disecat. A fost nevoie ca doctorul Sprinkle să facă
recurs la toate m etodele cunoscute pentru calm area
pacientei sale. în realitate, fetiţa nu a fost deloc m altratată,
ci numai „exam inată” . Un um anoid i-a deschis gura şi,
după cât şi-a putut da seam a doam na Doraty, chiar a pre
levat o serie de eşantioane.
— 324 —
Femeia a afirm at că m utilările aveau o legătură oare
care cu deşeurile nucleare. Impresia acesteia a fost aceea
că răpitorii ştiau foarte bine ce făceau, acţionând fără să
lase să transpară pe chipurile lor nici cea mai mică urmă de
emoţie. D oam na Doraty a fost convinsă că a fost răpită la
bordul OZN-ului pentru a asista la disecarea viţelului sau
mai degrabă la vivisecţia acestuia, deoarece animalul mai
trăia încă la m om entul începerii mutilării.
— 325 —
maşina în formă de romb, întreg ansamblul s-a îndepărtat
uşor, părăsind câmpul vizual al observatorilor.
A doua zi, Betty Cash s-a îm bolnăvit, fiind chiar spi
talizată. Pe faţă, pe braţe şi pe picioare avea urme vizibile
de arsuri, care îi provocau dureri mari (băşici, răni, înroşiri
ale pielii). în ciuda îngrijirilor atente care i-au fost acor
date, lui Betty Cash a început treptat să-i cadă părul în
smocuri, iar m edicii care au exam inat-o s-au dovedit a fi
neputincioşi în a stabili un diagnostic precis. Când s-a vin
decat, factura pe care a trebuit s-o achite a determ inat-o să
adreseze o plângere M inisterului Apărării; Betty Cash a
angajat şi un avocat, în speranţa că îşi va recupera banii şi
de a obţine chiar unele despăgubiri. însă n-a obţinut nimic.
U.S.A.F., U.S. Army, U.S. Navy au negat vehem ent faptul
că ar fi patronat într-un fel sau altul ciudatul balet al eli
copterelor. La m om entul în care scriu aceste rânduri, în
1988, cazul este neelucidat, în ciuda unor anchete foarte
minuţioase, desfăşurate de John Schuessler, din grupul
Mufon. De rem arcat că investigaţiile au scos la iveală alţi
martori, din aceeaşi zonă, care au confirm at declaraţiile
doam nelor Cash şi Landrum.
— 326 —
Din aceeaşi sursă am aflat că locul era rezervat testelor
pentru „exotic laser w eapon tech n o lo g y ” îm potriva
sateliţilor sovietici. Altfel spus: teste ale unor arme de ori
gine străină*. Se pare că şi testele avioanelor invizibile
(care nu pot fi detectate prin radar) „Stealth” F-20 au fost
efectuate în această bază secretă; autorul articolului citat,
un oarecare N ed Day, pretinde că în m om entul decolării
unor aparate ultra-secrete întregul personal al bazei avea
ordin să lase capul în jo s şi să se uite în păm ânt, deoarece
era absolut interzis să le privească.
în anii 1980, m ilitarii au reuşit să achiziţioneze încă
36000 de hectare de teren, în vecinătatea zonei Groom
Lake, „din m otive de securitate” . Din aceeaşi sursă am
aflat că zvonurile care circulau pe această temă avansau
ipoteza că zona ar fi necesară pentru ascunderea resturilor
unui aparat de origine „alien”, adică extraterestră.
Cu un an mai înainte, acelaşi ziar a publicat un articol
foarte bine docum entat îiî care se spunea că zborurile de
încercare pentru prototipurile „Stealth” F I 9 şi F20 au fost
efectuate numai noaptea, într-un loc din N ellis Air Force
Range num it „Tonopah Test Range”, la nord-est de zona
interzisă şi că cel puţin 72 de avioane „Stealth” erau
staţionate în această bază. Or Groom Lake era aşezat exact
la nord-est de Nellis Air Force Range, ceea ce dem on
strează că zona „Area 51” era rezervată unor activităţi
diferite de cele referitoare la faim osul aparat construit în
ideea de a se ascunde de undele radar.
De rem arcat că un săptăm ânal de mare tiraj din Statele
Unite, specializat în problem e de aviaţie şi spaţiu, a con
firmat achiziţionarea celor 36000 de hectare de teren şi
interdicţia accesului publicului larg din considerente de
securitate naţională.
Acum, după ce am fixat reperele importante ale cadru
lui, să trecem la incidentul care a avut loc aici. Sursa de
— 327 —
inform aţie este o publicaţie lunară specializată în problem e
de aviaţie. Deci, nu poate fi acuzată că a inventat toată
această poveste.
Voi cita acele fragmente ale articolului care ne intere
sează cel mai mult:
„în m ijlocul com plexului N ellis R ange unde se
desfăşoară mai ales exerciţiile Red Flag, se află o zonă
plină de mister. Având dim ensiunile de aproxim ativ 35 km
de la est la vest şi de 40 km de la nord la sud, această zonă,
supranum ită „Box” este total interzisă oricărei survolări,
excepţia făcând avioanele aflate în pericol şi la o altitudine
mai mare de 4500 de m etri...
împrejurimile lacului Groom Lake oferă cele mai bune
garanţii de discreţie, aşa cum s-a văzut şi din întâmplarea
petrecută în 1982, avându-1 ca personaj principal p e pilotul
unui „Jaguar” englez care participa la „Red Flag”. In timp c e '
pilota în partea de nord-vest a complexului Nellis-Range,
acesta a fost victim a unei căderi prin presiune; astfel, a
încercat să redirecţioneze aparatul pe calea cea bună, sur
volând zona „Box”. Avionul era din ce în ce mai greu de
păstrat pe linia normală de zbor, m otiv pentru care, zărind
pista de la Groom Lake, în ciuda interdicţiei de survol şi de
aterizare, totuşi, pilotul a făcut-o.
„A fost reţinut aici mai multe zile; în cele din urmă a fost
înapoiat englezilor, fără să-şi amintească însă numele, gradul
pe care îl avea şi tot ce se întâmplase în zilele anterioare. înce
tul cu încetul, şi-a recăpătat memoria, amintindu-şi tot, mai
puţin cele petrecute în timpul sejurului său la Groom Lake.
Evident că este vorba de o bază foarte m isterioasă..
— 328 —
Aceste trei incidente, adăugate celor expuse în cele
douăsprezece capitole precedente, vor permite cititorului
s ă . urm ărească mai uşor înşiruirea logică a gândurilor
exprim ate de unii cercetători ufologi. Voi cita în cele ce
urm ează câteva fragm ente reprezentative din ceea ce
aceştia au prezentat ca fiind descoperirile şi speculaţiile
lor.
— 329 —
« . . .
patru. Câţiva specialişti de prim ă m ână au fost aduşi aici ca
să lucreze asupra unor program e de cercetare cu un grad
înalt de clasificare.
Bătrânul pretinde că program ele de cercetare erau
axate pe propulsia OZN-urilor, pe înarm area acestora şi pe
exam inarea epavelor unor OZN-uri. La vrem ea respectivă
chiar circulau zvonuri referitoare la posibilitatea repunerii
în funcţiune a unui OZN capturat, aproape intact; se vor
bea şi de încercări făcute în vederea reproducerii frag
m entelor de OZN-uri găsite, precum şi de lansarea unor
prototipuri construite pe baze revoluţionare. Potrivit infor
matorului nostru, în vrem ea aceea au fost recuperate trei
carcase ale unor OZN-uri, două fiind aproape intacte, ulti
ma fiind com plet distrusă. Unul dintre OZN -urile aduse la
Groom Lake ar fi făcut explozie în timpul zborului, cei doi
piloţi aflaţi la bord fiind ucişi.
Acelaşi inform ator pretinde că a fost am enajată o
locuinţă specială, în perioada reconstruirii bazei, cu un
am bient specific, destinată celor două creaturi humanoide
care se aflau încă în viaţă. în vrem ea când circulau aceste
zvonuri, una dintre cele două creaturi a murit, iar cealaltă
a supravieţuit în noile condiţii de existenţă. Acest unic
supravieţuitor avea o statură m ult mai scundă decât a unui
om obişnuit şi pielea gri, uşor „pergam entoasă” .
Stevens pretinde că a găsit la un alt informator, pe care
l-a întâlnit în 1981, la Indianapolis, confirm area tuturor
acestor elem ente. în să datele referito are la cei doi
umanoizi capturaţi care au supravieţuit prăbuşirii aparatu
lui lor, deşi aparent diferite, pot totuşi să le confirme.
Prima creatură ar fi trăit aproxim ativ un an şi ar fi m urit în
1952. Cea de-a doua creatură ar fi trăit opt ani şi ar fi murit
în 1960. Persoana care a fiim izat aceste inform aţii pretinde
că la W right Field (W right Patterson A.F.B., Dayton, Ohio)
ar fi fost conservate unsprezece trupuri ale unor um anoizi,
vreo patru în diverse instituţii m edicale şi unul la Fort
Riley, Kansas.
— 330 —
Tot potrivit lui Stevens, o a treia persoană care a
furnizat o serie de inform aţii, întâlnită în 1981, în
Colorado, a declarat că a avut o carieră de m edic în U.S.
Navy. Spre sfârşitul anilor patruzeci sau pe la începutul
anilor cincizeci (nu-şi mai am intea anul exact), martorul
nostru a fost încorporat la bazele marinei am ericane, situ
ate la 50 de mile nord-vest de Las Vegas. La vrem ea
respectivă, aici erau stocate arm e nucleare. Perim etrul
bazei se afla în perm anentă supraveghere (reţele de sârm ă
ghim pată, patrule douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi
patru), iar trecerea prin spaţiul aerian era riguros interzisă.
M artorul a confirm at schim barea survenită în 1951: eva
cuarea întregului personal, mai puţin cel de la bază, dem o
larea construcţiilor de la suprafaţă şi am enajarea unor
spaţii în interior, toate aceste acţiuni durând vreo şase-opt
luni. Persoana respectivă îşi mai am inteşte de un oarecare
R.V. Painter, ofiţer în serviciul medical, care a condus uni
tatea în toată această perioadă de reconstrucţie. O fiţerul
făcea parte din U.S. A ir Force, însă baza se afla sub con
trolul marinei., iar prezenţa sa aici se datora faptului că fu
sese detaşat provizoriu la urgenţe, unde îngrijea mai ales
persoanele cu arsuri grave. Totuşi, persoana respectivă nu
spune nimic de epavele unor OZN-uri aduse în unitate, nici
de prezenţa unor umanoizi capturaţi, aflaţi încă în viaţă.
A ceastă declaraţie, mai puţin „senzaţională” decât
altele, rămâne interesantă din perspectiva faptului că este
citat num ele unui ofiţer care mai apare şi într-o altă decla
raţie referitoare la recuperarea trupurilor ocupanţilor unui
OZN prăbuşit în 1967, într-o zonă deşertică.
Trebuie m enţionată şi m ărturia din 1980, publicată în
revista lunară a asociaţiei MufFon, referitoare la „Proiectul
Red Light” . Este vorba de un articol scris de David L.
Dobbs, radio-am ator şi m embru al acestei asociaţii, în care
acesta prezintă declaraţiile unei persoane al cărei nume
este un pseudonim — M att A rcher — (evident, cititorul va
înţelege care au fost motivele).
— 331 —
„M att A rcher”, tehnician în electronică, a avut ocazia
să lucreze pentru A.E.C., la N ellis A ir Force Range, în
perioada 1961-1963. în acest interval a lucrat şi cu docu
mente secrete şi în misiuni speciale ale A rm atei A eriene a
Statelor Unite. Conform celor spuse de el, „A rea 51” ar fi
plasată la 60 de mile la est de baza principală. între un lanţ
muntos (Groom M ountains ?) şi platoul Yucca.
„A rcher” afirm ă că la vrem ea respectivă era în curs de
derulare o operaţiune foarte secretă, purtând num ele cod
„Proiectul Red Light”, im plicând teste făcute asupra unui
OZN, recuperat în întregim e, care a fost expediat bazei
Edw ards, în California. A paratul n-avea un m od de
propulsie^ convenţional; astfel, zbura fără să facă vreun
zgomot. în timpul testelor, legăturile radio s-au întrerupt
fără nici o explicaţie. „A rcher” a avut ocazia să zărească în
grabă aparatul de la o distanţă de o jum ătate de milă, când
acesta era staţionat. Avea un diametru cuprins între 4 şi 6
metri, fără aripi şi fără coadă. „A rcher” îşi am inteşte că a
citit un articol într-un num ăr al revistei R e a d e r’s D igest
(din câte îşi mai aduce am inte), în care era descrisă
explozia unui OZN în spaţiul aerian de deasupra Nevadei
„A rcher” estimează că ar putea fi vorba de acelaşi tip ac
aparat ca acela care a suferit un accident în cursul unui
zbor de manevră.
PESIMISMUL'FICTIUNE
Iată acum ipotezele cele mai puţin fiabile, nu pentru că
ar fi „prea” pesim iste — căci istoria omenirii ne-a dem on
strat că, din păcate, oroarea nu are limite — ci pentru că
autorii lor, construind diverse eşafodaje logice care core
spund unor anum ite raţionam ente, neglijează tocmai aut
entificarea surselor inform aţionale, ceea ce pune sub sem
nul întrebării întreaga construcţie. Fiindcă toate aceste ver
siuni îm pletesc ficţiunea şi realitatea, im aginaţia şi infor
— 332 —
maţia exactă, am crezut de cuviinţă că nu merită o respin
gere totală. însă cititorul a fost avertizat: lucrurile trebuie
analizate cu o oarecare rezervă. Probabil că numai viitorul
este singurul care va putea să ne arate în ce m ăsură trebuie
să le dăm crezare.
— 333
Graţie acestei vecinătăţi întâm plătoare, Bennew itz
declară că a captat pe un com puter personal un schim b de
mesaje provenind de la K irtland A.F.B., din conţinutul
cărora reieşea că ar exista un com plex subteran rezervat
folosirii exclusive de către nişte entităţi extraterestre, aflat
la un kilom etru sub rezervaţia indiană din Jicarilla, la
nord-vest de Dulce, New Mexico.
De rem arcat că totuşi indicaţiile furnizate sub hipnoză
de doam na Judy D oraty (dar Bennew itz nu intră în am ă
nunte) ar fi făcut referire şi la prezenţa unei baze extrate
restre în această zonă (a se ţine cont de m enţiunea de la
pagina anterioară).
Tot fără a da dovezi pentru afirm aţiile pe care le face,
Bennewitz afirm ă că această bază extraterestră este rezul
tatul unei cooperări foarte secrete între guvernul am erican
şi extratereştri. D upă câteva contacte prelim inare,
extratereştrii ar fi propus, în schim bul anum itor „tehnologii
avansate”, ca am ericanii să le perm ită să se instaleze în cel
puţin patru baze militare, sau m ăcar să li se dea voie să-şi
am enajeze patru baze subterane, pentru a-şi putea continua
cercetările. De asem enea, au cerut perm isiunea să facă
mutilări de anim ale şi să răpească câteva fiinţe umane fără
să prim ească riposta autorităţilor.
Cercetătorul Jam es M cCam pbell pretinde că a obţinut
confirm area lui Paul Bennew itz însuşi pentru declaraţiile
publicate în revista Stigmata, oricât de incredibile ar putea
acestea să pară. Cititorul îşi am inteşte, desigur, că numele
lui Paul Bennew itz figurează într-un docum ent neautentifi
cat, pe care l-am discutat într-un capitol anterior.
După interceptările făcute, Bennew itz a avut naivitatea
de a cere să fie prim it de com andantul bazei Kirtland
A.F.B., căruia dorea să-i explice că a putut afla că în
dedesubturile rezervaţiei indiene de la Jicarilla se petre
ceau lucruri care ridicau mai m ulte semne de întrebare.
Este inutil să mai precizăm că n-a fost deloc prim it cu
braţele deschise şi a fost sfătuit să meargă urgent să con
sulte un psihiatru...
— 334 —
Totuşi nota neautentificată care îi citează numele
pretinde că doctorul Bennewitz ar fi fotografiat un aparat
ciudat care zbura deasupra bazei M anzano (com plex m ili
tar din K irtland A.F.B., în apropiere de Albuquerque).
Aceste declaraţii pot avea un sâmbure de adevăr. Dovada
acestui fapt se află într-o notă, oficială de data aceasta,
provenind de la Kirtland A.F.B., în care se vorbeşte de un
raport al agentului Richard C. Doty (iarăşi el!!!), redactat
după o vizită pe care acesta i-a făcut-o lui Paul Bennewitz
pentru a-i arăta fotografiile cu pricina. D ocum entul datează
din 18 octom brie 1980 şi spune urm ătoarele (rezumat):
„în ziua de 24 octom brie 1980, doctorul Paul
Frederick Bennewitz, născu t..., l-a contactat pe agentul
special Richard C. Doty prin intermediul maiorului Em est
E. E dw ards...., căruia i-a povestit că deţine nişte dovezi cu
privire la am eninţarea care planează asupra depozitului de
arme din M anzano. A m eninţarea vine de la un fenomen
aerian necunoscut observat deasupra bazei M anzano...
Cu ajutorul lui Jerry Miller, consultant ştiinţific al
bazei K irtland A.F.B., l-am interogat pe doctorul Paul
Bennew itz în aceeaşi zi, chiar la dom iciliul său ... care se
află chiar lângă perim etrul bazei, la nord de M anzano.
M iller este un fost anchetator pentru un proiect al U.S.A.F.,
num it Blue Book, care a fost transferat la W right-Patterson
A.F.B., Ohio.
Doctorul Bennewitz ne-a arătat fotografiile pe care le
făcuse (mai m ult de 750 m de negative, pe 8 mm), care
înfăţişau obiecte zburătoare neidentificate deplasându-se
deasupra şi în îm prejurim ile zonei depozitului de arme şi a
terenului de manevre din Canyon Coyote.
B ennew itz a făcut şi câteva înregistrări electronice
-indicând aşa-zise intervale când erau em ise unde m agne
tice şi electrice în zona M anzano/C anyon Coyote.
Bennew itz posedă un echipam ent de supraveghere elec
tronică, alcătuit din mai multe aparate îndreptate spre
M anzano, vizând captarea şi înregistrarea im pulsurilor şi
fasciculelor electrice de înaltă frecvenţă emise, după pă
— 335 -
rerea doctorului Bennewitz, de către obiecte zburătoare
neidentificate.
După analizele efectuate de doctorul B ennew itz,
M iller a recunoscut că filmul arăta câteva tipuri de obiecte
aeriene neidentificate, deşi din acest fapt nu putea fi trasă
nici o concluzie referitoare la vreo am eninţare cauzată de
prezenţa acestor obiecte deasupra sectorului M anzano/
Canyon Coyote. M iller a considerat că înregistrările elec
tronice nu erau concludente şi puteau avea şi cauze natu
rale. Nim eni altcineva din regiune n-a mai observat acest
lucru.
M iller a alertat personalul F.T.D. (Foreign Tehnology
Division) la W right-Patterson A.F.B., unde s-a m anifestat
interes pentru exam inarea elem entelor furnizate de doc
torul Bennewitz .
Paul Bennewitz l-a contactat şi pe poliţistul Gabriel
Caldez, despre al cărui rol im portant în anchetele privind
mutilările de animale din com itatul Rio A rriba, New
M exico, am vorbit. Cei doi, vizitând rezervaţia indiană din
Jicarilla, au văzut în plină zi un OZN care decola de pe pla
toul stâncos. însoţit de fermierul M anuel Gomez, un alt
personaj bine cunoscut cititorului (din ferma sa au fost
m utilate cele mai multe capete de animale), Bennew itz a
observat un aparat cu dim ensiunile de 1,5 pe 3 metri,
sem ănând cu un satelit. A cesta se afla tot în zona rezer
vaţiei indiene, destinat, pretinde Bennewitz, supravegherii
vehiculelor. L-a fotografiat, realizând chiar 1830 m de film
în 'c a re sunt înfăţişate diferitele evoluţii ale OZN-urilor,
dintre care mai mult de 1525 m sunt mai m ari de 8 mm.
Potrivit lui Paul Bennewitz, cazul Cash/Landrum ,
detaliat în acest capitol, constituie dovada incontestabilă că
o „tehnologie străină” testată în secret de Statele Unite. Se
pare că ar fi fost nişte baze secrete, în care erau făcute
asem enea cercetări. Două în New M exico — Kirtland
A.F.B. şi Hollom an A.F.B. şi una în Texas (aleasă probabil
pentru a justifica cazul Cash/Landrum). în acest sens,
Bennewitz afirmă că guvernul a ram bursat cheltuielile de
— 336 —
spitalizare doamnei Betty Cash, ceea ce nu este adevărat,
potrivit cercetărilor făcute de John Schluessler, în investi-
-garea acestui caz. Pornind de la această afirmaţie, se poate
măsura foarte bine partea de ficţiune care poate intra în
schema construită de Paul Bennewitz, care am estecă ade
vărul şi falsul, alternând ce poate fi mai bun (fotografiile şi
filmul) cu tot ce poate fi mai rău (deoarece aici n-am citat
decât o părticică din speculaţiile sale). Pe de altă parte,
Bennewitz are defectul de a nu-şi justifica afirmaţiile. De
exem plu, atunci când scrie că OZN-urile pot să se facă
invizibile în faţa oamenilor, nu spune pe ce argumente îşi
bazează o asem enea afirmaţie. Când declară că ar fi şase
rase diferite de extratereştri care ne „vizitează”, dintre care
una ar proveni din sistemul solar binar Zeta Reticuli,
Bennewitz ezită să precizeze care sunt elementele care l-au
determ inat să facă o asem enea declaraţie. Cititorul avizat
ar putea riposta spunând că unul dintre argumentele unei
asemenea ipoteze ar fi cazul soţilor Hill, deoarece harta
cerească reconstituită din m emorie de Betty Hill cores
punde sistem ului solar respectiv, potrivit învăţătoarei
M arjorie Fish, autoarea acestei descoperiri.
In ceea ce priveşte m utilările de anim ale, Paul
B ennew itz afirm ă că acestea au fost com ise de
extratereştri, în scopul de a reconstitui „m aterialul
um anoid”, pentru a asigura reproducerea propriei lor
specii. M cCam pbell pretinde că Bennew itz a putu să facă
fotografii (prin intermediul ecranului com puterului-video,
după cât se pare), înfăţişând extratereştri care aparţin unor
trei rase diferite: cei umani, umanoizi aproape umani şi
piticii cu capul mare. însă, Bennewitz nu explică cum a
putut fi posibil un asem enea lucru.
Tot Bennewitz spune că în 1979 s-a întâm plat ceva la
baza subterană, deoarece aceasta şi-a îptrerupt activitatea
(este vorba de aceea aflată sub rezervaţia indiană din
Jicarillas). B ennew itz vorbeşte de o încăierare între
extratereştri şi soldaţii am ericani care s-ar fi soldat cu mai
m ult de o sută de victime.
— 337 —
Bennewitz pretinde că ar fi conştientizat faptul că
mutilările ar fi fost opera extratereştrilor, iar când a făcut
cunoscut acest lucru în anturajul său, acestea au încetat, cel
puţin în New M exico. C oincidenţa face că efectiv, din
1980, acest tip de incident s-a produs din ce în ce mai rar,
-dar motivul invocat nu poate fi acesta, deoarece cu m ult
înainte de Bennew itz şi alţi cercetători au emis aceeaşi
posibilitate şi de asem enea au îm părtăşit-o şi cunoscuţii
» lor. Au fost şi câteva articole în presă în care aluziile la
vinovaţii extratereştri n-au fost deloc voalate.
Cu privire la răpiri, Paul B ennew itz afirm ă că
extratereştrii puteau să im planteze ceva în corpul captivilor
care să le dea posibilitatea să-i utilizeze pe aceştia după
bunul plac. în plus, puteau să-i facă pe captivi-să uite că au
fost răpiţi. Prin interm ediul im plantului, puteau acţiona
asupra martorilor, obligându-i să refuze regresia hipnotică
şi radiografia. A ceastă teorie ne-ar determ ina să credem că
sistemul nu era extrem de bine pus la punct, deoarece Judy
Doraty, ca mulţi alţi răpiţi, pare să fi dezvăluit toate detali
ile experienţei pe care a trăit-o. Excepţie făcând versiunea
extremă, căci aşa cum afirm ă unii cercetători, este posibil
ca „revelaţiile” făcute sub hipnoză de către captivi să
aparţină unui scenariu program at în creierul lor pentru a-i
înşela şi pentru a-i sustrage unei realităţi care trebuia să fie
ascunsă.
Fizicianul din Albuquerque consideră că A.J. H ynek a
ju c a t un rol identic cu cel a l am iralului R oscoe
Hillenkoetter, care a devenit liderul cercetării ufologice
private am ericane, controlând-o şi canalizând-o chiar în
direcţiile dorite de Pentagon. Cititorul îşi am inteşte că o
asemenea posibilitate figurează în „raportul G rudge 13”,
docum ent neoficial detaliat ceva mai devreme. Fostul con
silier ştiinţific al proiectului Blue Book era cunoscut ca
fiind foarte neîncrezător în poveştile cu răpiţi. Or, Paul
Bennewitz pretinde că într-o zi, cu ocazia unei vizite pe
care i-a făcut-o A .J. H ynek la dom iciliul său din
Albuquerque, după ce i-a arătat filmele şi fotografiile,
— 338 —
acesta l-a întrebat cu un aer detaşat: „D upă părerea dum
neavoastră, cam câţi oameni au fost răpiţi de O ZN -uri?” A.
J. Hynek ar fi răspuns fară nici cea mai mică ezitare:
„A proxim ativ unul din patruzeci” .
Bennew itz pretinde şi că baza extraterestră din New
M exico are intrarea pe o „m esa” (platou stâncos), aşezată
la 2,5 mile nord-vest de Dulce. OZN-urile pătrund aici
printr-un fel de „puţ” greu de detectat, cu atât mai m ult cu
cât zona unde se găseşte se află sub înaltă supraveghere.
Astfel, el citează o tentativă de apropiere făcută de un eli
copter pentru a localiza intrarea. Era însoţit de sergentul
Valdez. Pilotul, mai degrabă nervos, a refuzat să meargă
mai departe de un anum it punct. Cei doi oameni şi-au con
tinuat acţiunea m ergând pe jos. La un m om ent dat, au fost
zărite două elicoptere ale armatei, staţionate la sol. Valdez
s-a apropiat de ele şi a constatat că erau înţesate cu
m itraliere M 16 (m itraliere lansatoare de rachete).
Elicopterele n-aveau nici un semn de identificare. Totuşi,
Jam es M cCam pbell spune că l-a întrebat pe G. Valdez de
acest lucru, însă acesta ar fi negat, afirm ând că n-a
îndrăznit să se apropie de cele două elicoptere. încă o dată,
se pare că im aginaţia lui Paul Bennewitz a avut o con
tribuţie mai m are decât raţiunea.
De mai mulţi ani, Paul Bennewitz a refuzat orice con
tact cu alţi cercetători americani. Se pare că a pus capăt
cercetărilor sale, urmând sfaturile psihiatrului său, după
cum vorbeşte gura lumii. N-am reprodus toate afirm aţiile
sale referitoare la „descoperirile” lui despre OZN-uri şi
pasagerii de la bordul acestora, dar este clar că m ulte din
tre acestea nu au argum ente solide la bază. Dacă luăm în
calcul şi faptul că adesea a adăugat m ulte din propria-i
imaginaţie, este greu să-i acorzi o credibilitate absolută.
Este posibil să fi fotografiat şi filmat în 1980 OZN-uri
şi/sau prototipuri ale unor aparate aeriene considerate a fi
secrete, dar, pornind de la acest lucru, se pare că m intea sa
a rămas ancorată într-un univers în care adevărul şi falsul
sunt strâns împletite.
— 339 —
în octom brie 1987, un cercetător pe num e Gerald T.
Schulz din Tucson, Arizona, a reuşit să-l întâlnească în
A lbuquerque, timp de câteva minute. Paul Bennew itz i-a
deschis uşa, crezând că era un distribuitor de ziare care
venise să-şi încaseze onorariul pe săptăm âna respectivă.
Astfel, Bennewitz a m ărturisit că şi-a încetat cercetările şi
chiar îi sfătuieşte pe ceilalţi cercetători particulari să facă
la fel. Explicaţia acestei atitudini constă în faptul că
aspectele cercetărilor ufologice ar putea avea un rezultat
negativ şi un im pact dăunător asupra publicului larg; astfel,
potrivit lui Bennewitz, ar fi m ult mai bine ca adevărul să
fie ascuns societăţii umane. Sentimentul acesta este con
secinţa tulburătoare a cercetărilor sale, care l-au determ inat
să creadă că toţi extratereştrii care gravitează în jurul pla
netei noasţre sunt ostili naturii umane. Din punct de vedere
tehnologic, aceste activităţi ar fi foarte avansate, însă din
punct de vedere etic şi moral ar fi nişte monştri etc...
Bennewitz a mai spus că baza subterană de la Dulce, New
M exico, nu mai activa, apoi, dând semne de enervare, i-a
trântit agasat uşa în nas lui G. Schulz, fără nici o explicaţie.
Iată, deci, pe scurt, ceea ce se poate spune despre
„descoperirile” lui Paul Bennewitz, care se încadrează în
perioada de început a „cufeptului de pesim ism ” care a
cuprins cercurile ufologice americane.
Jam es M cCam pbell scrie — într-o scrisoare recentă,
adresată cercetătorului J.F. Gille —- că este convins că Paul
Bennewitz se înşeală de la un capăt la altul al cercetărilor
sale legate de existenţa pretinsei baze extraterestre din
New M exico şi lasă să se înţeleagă că ar vedea lucruri colo
unde alţii ,nu văd nimic. Se poate paria fără riscuri prea
mari că J. M cCam pbell are dreptate.
Ipoteza „oribilă” a lui John Lear
John Lear este un nou venit în ufologia americană.
Este fiul lui W illiam Lear, un industriaş celebru care a con
struit avioane cu reacţie de dim ensiuni mici (aşa numitele
Lear Jet). A făcut carieră ca pilot şi spune că a zburat pe
160 de tipuri diferite de avioane. în noiem brie 1986 a
început să se intereseze mai îndeaproape de problem ele
create de OZN-uri.
în ianuarie 1988, influenţat de toate inform aţiile pe
care le-a aflat, mai ales de dosarul m utilărilor de animale,
de răpirile unor fiinţe umane de către extratereştri, dar şi de
„lucrările” lui Paul Bennewitz, John Lear a difuzat un text
de 10 pagini în care îşi spunea părerea despre OZN-uri.
John Lear însuşi num eşte această părere ca fiind „ori
bilă” . Lear declară de-a dreptul că guvernul am erican,
într-un efort disperat de salva dem ocraţia, ne-ar fi vândut
extratereştrilor (sic!), nici mai mult, nici mai puţin. De fapt,
autorităţile americane ar fi fost binevoitoare la început, însă
au căzut în capcana extratereştrilor, care n-aveau deloc
scrupule şi îi considerau pe păm ânteni ca fiind nişte pri
mitivi.
înainte de a intra în-detaliile acestui „oribil adevăr”,
John Lear face apel la ceea ce cititorul cunoaşte: farfuriile
zburătoare din 1947», prăbuşirea de la Roswell, planul
M ajestic-12. Apoi, Lear prezintă starea de spirit care a
dom inat gândirea autorităţilor: era foarte posibil ca
extratereştrii să fie în imediata apropiere a Pământului.
Astfel, picături mari de sudoare au început să curgă pe
feţele celor din Pentagon, deoarece n-a fost uitată panica
p rovocată în 1938 de em isiunea lui O rson W elles
(„Războiul Lum ilor”), difuzată pe un post naţional de
radio. Pentagonul s-a văzut neputincios în acţiunea de
îm piedica creaturile să facă ceea ce doreau. Astfel, s-a luat
hotărârea de a se impune un camuflaj sistematic asupra
— 341 —
tuturor aspectelor legate de lumea extraterestră şi de a ridi
culiza toate m ărturisirile prin intermediul unor pseudo-
proiecte de cercetare, destinate mai ales inducerii în eroare
a publicului şi a mass-media.
Până aici, nim ic nou sub soare, veţi spune dum nea
voastră, dar toată povestea nu se lim itează doar la cele
spuse.
După ce-face o scurtă trecere în revistă a prim ilor ani
de tergiversări ale autorizaţiilor, cu tot şirul de „proiecte”
puse în practică de U.S. A ir Force, în ideea de desfăşura
nişte pretinse anchete care s-au dovedit a fi false, John
Lear îşi prezintă astfel teoria
— Mai m ulte farfurii zburătoare au fost recuperate de
U.S. A ir Force. U na era atât de mare, încât a fost im posi
bil să fie transportată; în consecinţă, a fost îngropată chiar
la locul accidentului şi acolo se află şi astăzi...
— în ziua de 30 aprilie 1964 a avut loc la Hollom an
A.F.B., New M exico, prim a întâlnire şi prim ul dialog între
extratereştri şi reprezentanţii guvernului american.
— între 1969 şi 197 i , M -12 a încheiat un târg cu
extratereştri (sau E.B.E.). Astfel, în schim bul „tehnolo
giei” oferită cu generozitate de creaturi, autorităţile am eri
cane ar fi închis ochii, faţă de răpirile practicate deja de
extratereştri şi ar fi m uşam alizat orice inform aţie referi
toare la m utilările de animale. E.B.E. ar fi dat asigurări
celor din M -12 că răpirile aveau drept scop supravegherea
şi numai supravegherea strictă, pusă în slujba civilizaţiilor
aflate în curs de dezvoltare.
D ar cu timpul, s-a dovedit că finalizarea acestor răpiri
era legată de urm ătoarele intenţii:
— 342 —
- 2) Sugestia posthipnotică este destinată determinării
„victim ei” să facă anum ite acţiuni într-un anum it interval
de timp.
3) U tilizarea trupurilor unor răpiţi, menţinute în stare
de viaţă vegetativă, ca rezervă de organe şi de compuşi
biologici.
4) Elim inarea indivizilor care reprezentau un risc pen
tru continuarea activităţilor desfăşurate de extratereştri.
5) Practicarea experienţelor de inginerie genetică.
6) Fecundarea unor femei răpite şi întreruperea pre
m atură a sarcinii în scopul recuperării fătului hibrid.
Pentru a-1 linişti pe cititorul înspăim ântat de aceste
afirm aţii, voi spune că Lear n-are nici o dovadă şi nu aduce
nici un argum ent în sprijinul declaraţiilor sale. Lear nu
citează decât foarte puţine surse şi lasă m ultă confuzie şi
incertitudine în jurul celor care ar fi trebuit să fie im pera
tiv citate. L-am contactat pe Lear, şi într-un prim răspuns
cu care m -a onorat, m i-a răspuns că a adunat toate aceste
inform aţii cu prilejul unui periplu de trei săptăm âni în
Colorado, Arizona şi New M exico, state în care ar fi avut
ocazia să întrebe multe persoane, printre care ar fi figurat
şi cadre din C.I.A., D.I.A., baza din Sandia, U.S. A ir Force
şi U.S. Army.
A poi, întrebându-1 mai insistent care era originea
exactă a anum itor inform aţii, cele mai grave din textul
său, m i-a răspuns m anifestând m ultă susceptibilitate şi
enervare, arătându-se jignit de faptul că am putut să mă
îndoiesc de probitatea sa. Totuşi, deşi ironic în fiecare
frază, Lear a acceptat să-mi furnizeze precizările pe care i
le-am cerut. I-am pus întrebările într-un stil prefăcut naiv,
pentru ca Lear să nu disceam ă capcanele întinse; l-am
prins repede cu mâţa-n sac... Astfel, faim oasele sale surse
nu erau altceva decât nişte „îm prum uturi” de la alţi autori:
Billy Meier, pseudocontactat care şi-a făcut un mijloc de
asigurare a existenţei din vânzările rapide ale unor
fotografii înfăţişând nişte OZN-uri, mult prea num eroase şi
— 343 —
prea frum oase ca să fie adevărate; doctorul Paul
Bennewitz, despre a cărui credibilitate am mai vorbit; Bill
Moore, cercetător care a dezgropat cazul Roswell, dar care
jo acă un rol ce ar putea fi rezultatul unei manipulări; filmul
lui Robert Em negger U f os: pasl, present and future, care
spune lucruri atât de puţine şi de neinteresante, încât în
Europa nici m ăcar nu a fost difuzat; un oarecare Bill
English, fost ofiţer de inform aţie în U.S. Army, la Chick
Sands, dar sursa nu este autentificată. Şi acestea sunt toate
argumentele lui John Lear.
Cititorul nu trebuie să se alarmeze, deoarece sursele lui
Lear sunt bazate pe zvonuri, pe interpretări gratuite, pe
extrapolări care pot fi uşor contracarate. Cu aceleaşi date
furnizate de acelaşi John Lear, aş putea face o ipoteză opti
m istă sau una neutră sau chiar alta pesim istă, speculând, în
stilul meu, aceleaşi elemente, pe care le adaptez opiniei pe
care o apăr.
Să reluăm cu sufletul îm păcat înlănţuirea logică con
struită de John Lear:
La început, să presupunem că autorităţile am ericane
s-ar fi gândit că dacă ar fi refuzat „târgul” propus de
extratereştri, aceasta n-ar fi folosit la nimic. în plus,
mutilările şi răpirile ar fi fost com ise oricum, deoarece era
foarte greu să îm piedici înfăptuirea lor. Pe de altă parte,
dacă persoanele răpite erau mereu aduse înapoi, nu avea
nimeni de ce să se neliniştească. Iar mutilările de animale
etau chiar un lucru nesem nificativ în com parativ cu
numărul de animale care erau sacrificate în abatoare fără să
mai îngrijoreze pe nimeni. Astfel, autorităţile s-au gândit
că ar fi mai bine să accepte „târgul”, situaţie care le-ar fi
dat, probabil, un fel de „drept de a trage cu ochiul” şi, cine
ştie, poate chiar o mână întinsă de extratereştri pentru ca
m ilitarii americani să dispună de o tehnologie superioară
celei sovietice.
Extratereştrii (sau E.B.E.) ar prezenta o deficienţă
genetică care consta în atrofierea sistemului lor digestiv,
care ar fi evoluat într-un sistem diferit de al nostru.
344 —
Probabil că făceau parte dintr-o rasă pe cale de dispariţie,
resursele lor genetice fiind în declin. Pentru hrană, ar folosi
o enzim ă sau o secreţie horm onală extrasă din ţesuturile
prelevate de la animale sau de la oameni. Aceste secreţii
obţinute din ţesuturi ar fi fost am estecate cu apă oxigenată
şi apoi întinse pe piele — numai dacă nu-şi oăgau pur şi
sim plu anum ite părţi ale corpului în soluţie. Trupul
absorbea soluţia prin osmoză, apoi pielea secreta rezidu
urile printr-un proces invers.
Necazul este (pentru John Lear) că această afirmaţie
nu ţine. Potrivit unui biolog francez de renum e care a citit
textul lui Lear, apa oxigenată distruge enzimele. Această
eroare ar putea fi interpretată ca fiind rezultatul unui pro
ces de dezinformare, pus la cale pentru a-i fum iza sursei
posibile subterfugii.
Este o tehnică practicată în mod curent de către ser
viciile de securitate. Astfel, zece persoane sunt informate
separat despre aceeaşi chestiune. Fiecăreia i se furnizează
un detaliu important diferit, voluntar falsificat. Dacă isto
ria transpiră, se va şti că cineva nu şi-a ţinut gura. Sau totul
poate fi invenţia unei persoane care habar nu are despre
acţiunea apei oxigenate asupra enzimelor. Este o problem ă
de alegere între cele două posibilităţi!
Apoi, Lear abordează mutilările de animale, trecând
mult prea repede peste această problem ă, focalizând întrea
ga atenţie asupra m utilărilor umane. Astfel, citează cazul
sergentului Jonathan P. Louette, dezvăluit în „raport
Grudge 13”, al cărui conţinut nu este autentificat, însă
acest lucru nu-1 deranjează nici pe departe. Este foarte
probabil că este vorba de un caz de manipulare a opiniei
publice, însă John Lear îi acordă o fiabilitate şi o verosi
militate pe care este greu să crezi că le are. De altfel, aces
ta este unul dintre defectele majore ale „oribilei sale
ipoteze” . . •
John Lear mai spune că mai multe baze secrete subte
rane ar fi fost construite şi puse la dispoziţia
extratereştrilor. Sunt citate că ar fi în această situaţie bazele
— 345 —
de la Dulce, New M exico, Groam Lake, Nevada. Este
menţionată şi încăierarea dintre extratereştri şi m ilitarii
americani. Lear spune că U.S. A ir Force ar fi făcut o încer
care de a elibera un anum it num ăr de oam eni reţinuţi cu
forţa în com plexul subteran din Dulce. Conflictul s-ar fi
încheiat cu şaptezeci de victim e din partea am ericanilor, iar
captivii tot n-ar fi fost eliberaţi.
Abia prin 1984, autorităţile şi-ar fi dat seam a de
greşeala făcută prin acceptarea „târgului” propus de
extratereştri. A utorităţile ar fi pornit de la prem isa că, o
dată cu trecerea timpului, prin interm ediul unei politici de
inform are bine pusă la punct, publicul ar fi fost adus într-o
stare de spirit adecvată, dispus să accepte ideea prezenţei
extratereştri lor la noi, fără să provoace panică în mulţim e,
nici un „şoc cultural” . în acest scop, guvernul ar fi partici
pat la lansarea unor filme de science-fiction precum:
„întâlnire de gradul III” , „E.T.” şi altele, tocm ai în ideea de
a obişnui masele cu creaturile cu înfăţişare „bizară”, dar
com pătim itoare şi binevoitoare faţă de oameni. A r mai fi
fost făcute şi alte acţiuni, însă realitatea s-a arătat a fi alt
fel.
Tot potrivit lui John Lear, disensiunile ar fi apărut în
rândul m em brilor grupului secret M ajestic-12. Unii dintre
aceştia ar fi dorit ca afacerea să fie dezvăluită publicului,
în etape succesive, tocmai pentru a atenua şocul. Alţii s-ar
fi opus cu înverşunare, pretextând că situaţia ar fi greu de
stăpânit, dacă nu chiar imposibil, iar im pactul noutăţii ar
putea avea consecinţe im previzibile, poate chiar dezas
truoase pentru ţară.
în cele din urmă, s-a hotărât m enţinerea tăcerii, a
black-out-ului, tim p în care s-ar fi încercat punerea la
punct a unei arme despre care se bănuia că va fi utilizată
împotriva extratereştrilor. Sub acoperirea unui program de
inducere în eroare, „Războiul Stelelor” alias Strategic
Deferise Iniţiative (S.D.I.), care n-avea nim ic în com un cu
protecţia bazată pe distrugerea de la înaltă altitudine a
rachetelor strategice sovietice, un plan disperat a luat
fiinţă. Părintele acestuia este Edouard Teller, creatorul
bom bei „H ”, care se va afla în fruntea echipelor formate în
scopul punerii la punct a* rem ediului-m iracol care ne-ar fi
debarasat de „vizitatorii” nedoriţi. Doctorul Teller, potrivit
lui John Lear, ar fi membru al planului M J-12, la fel ca
doctorul Kissinger, amiralul Iman şi, se pare, am iralul
Poindexter.
înainte de conştientizarea capcanei în care au căzut,
autorităţile am ericane ar fi prevăzut o serie de docu
mentare şi filme video prin care se dorea inform area pro
gresivă a publicului. W illiam M oore posedă o bandă video
în care sunt prezentaţi doi ziarişti care se pregătesc să inter
vieveze un ofiţer asociat al planului M J-12. A cesta
răspunde la urm ătoarele probleme: istoria lui M J-12 şi a
„cam uflajului” impus; recuperarea mai m ultor „farfurii” ;
capturarea a trei extratereştri în viaţă, dintre care unul încă
mai trăieşte (E .B .E .-l; E.B.E.-2; E.B.E.-3). E.B.E.-3 este
ţinut într-un complex cu numele de cod YY-II, aflat în Los
Alam os, New Mexico. Ofiţerul dă num ele m em brilor plan
ului M J-12: Harold Brown, Richard Helm s, generalul
Vemon Walters, doctorul Theodore Von Karman, precum
şi cei citaţi anterior.
A cest ofiţer pretinde că E.B.E. ar fi declarat că l-ar fi
„fabricat” pe Hristos şi ar fi arhivat întreaga istorie a
Planetei într-un aparat care înregistrează, e x tre m . de
sofisticat, care putea să difuzeze înregistrările sub formă de
hologram e. D ar aceasta poate fi o sim plă m anevră a E.B.E.
vizând destabilizarea valorilor noastre tradiţionale, afirm ă
John Lear. Totuşi, îl avertizez pe cititor că diversitatea şi
m ultitudinea apariţiilor mistice în lume, înclină să infirme
această pretenţie singulară (mă refer la apariţiile care au
avut loc în faţa mulţimilor, precum la Shoubra, în Cairo, în
1986). A ici, creştinii şi m usulm anii au fost m artorii
fenomenului. Cazul din Crosia, Italia, din 1987 ar putea fi
citat ca exemplu. '
— 347 —
Apoi, Lear evocă proiectul A quarius şi proiectul
Snowbird, (ultimul se referea la un aparat aerian extrate
restru recuperat intact şi testat la Groom Lake, Nevada).
Lear consideră că W illiam M oore este un agent guverna
m ental care a lucrat pentru proiectul MJ-12. A rgum entul
pe care se bazează este acela că M oore a evitat întotdea
una să vorbească de mutilările de animale (pe care le-ar fi
negat) şi de răpiri (pe care le ignoră cu bună ştiinţă). în
schimbul câtorva docum ente, M oore ar fi făcut jocul celor
din M J-12: adm iterea eventuală a existenţei extratereştrilor
legate de mutilările de animale şi răpiri. Lear crede şi în
posibilitatea unei manipulări a lui M oore prin M J-12,
manipulare pe care acesta n-a conştientizat-o. M oore ar fi
dat înapoi în repetate rânduri în ceea ce priveşte difuzarea
casetei sale video şi, potrivit lui Lear, ar fi fost responsabil
de aceste retractări succesive, fapt care ar fi dovada clară
că M oore este un „pian” m anipulat de MJ-12. N u ştiu ce să
cred despre toate acestea, însă pot să spun că într-o ultim ă
scrisoare, pe care m i-a trimis-o, Bill M oore m i-a precizat
că ar fi în măsură foarte curând să prezinte dovada incon
testabilă privind autenticitatea docum entului referitor la
M ajestic-12. Din nefericire pentru el, m i-e team ă că nu ar
mai putea să-şi îndeplinească acest v is... deoarece este
acum un fapt dovedit.
Iată deci ceea ce se poate spune despre „oribila
ipoteză” a lui John Lear. A ceasta prezintă o anum ită
coerenţă generală şi ar fi prea frumos ca să-şi piardă credi
bilitatea numai din cauză că este oribilă; însă, dincolo de
orice, teoria este vulnerabilă prin faptul că nu este bazată
pe docum ente autentificate şi că include un num ăr m are de
afirm aţii gratuite.
„Raportul” lui O.R. Krill
Curba speculaţiilor foarte pesim iste, anunţate de Paul
Bennew itz şi continuate de John Lear, avea să atingă un
punct culm inant cu O.R. Krill, un num e de îm prum ut ce
ascunde un personaj care va fi identificat ceva mai târziu.
La începutul verii 1988, „K rill” a publicat un „raport al
situaţiei noilor achiziţii în m aterie de tehnologie avansată
şi influenţa culturilor străine din afara Păm ântului.” (sic!)
A cest text de vreo patruzeci şi două de pagini nu este
altceva decât o înşiruire de afirm aţii gratuite, în care se
am estecă paragrafe îm prum utate de la alţi autori, dintre
care mulţi sunt necunoscuţi. Se pot găsi aici: contradicţii,
interpretări dubioase, afirm aţii profetice, rezum atul unor
istorii încâlcite, dar şi unele reflecţii interesante. Este păcat
că O.R. Krill a dat crezare tuturor autorilor, dând dovadă
de o anum ită dezinvoltură. Probabil că textul nu este decât
o lovitură sub centură dată cercetătorilor am ericani, oare
cum ca o farsă pusă la cale, însă de prost gust.
Fie că textul reprezintă aberaţiile unui phisopat sau ale
unui farseur sau se înscrie în acţiunea de intoxicare a
opiniei publice, autorul său em ite urm ătoarele pretenţii:
— National Security Agency reprezintă o extensie a
planului M J-12 şi aparţine „proiectului farfuria zbură
toare”.
— Indiscreţiile com ise de agenţii N.S.A. pot determ i
na elim inarea fizică a autorilor lor, „cam uflată” în „acci
dente” de tot felul, „sinucideri” sau „m oarte naturală” .
— în 1983, guvernul am erican aflat la putere ignora
toate contactele stabilite între extratereştri şi militarii
am ericani. Abia prin interm ediul „descoperirilor” făcute
de Paul Bennewitz a fost pus la curent.
— Contactele iniţiale avute de~ extratereştri şi militarii
americani au avut loc între 1947 şi 1971.
— Extratereştrii „G reys” utilizează un extract din anu
m ite glande ale anim alelor pentru a se hrăni.
— 349 —
— Autorităţile am ericane ştiu că „G reys” răpeau fiinţe
umane pentru a pune stăpânire pe m aterialul genetic.
— Un alt scop al răpirilor îl constituie controlul anu
mitor răpiţi exercitat pe parcursul mai m ultor ani, perioadă
în care aceştia realizează o anum ită acţiune, totul graţie
unui ordin im prim at în subconştient într-un mod nedeter
minat, a cărui execuţie se transm ite prin interm ediul unui
im plant cervical.
— Răpiţii sunt utilizaţi pentru efectuarea unor teste
genetice de încrucişări între extratereştri şi fiinţele umane.
— în afara implantului cervical, unii dintre răpiţi mai
aveau şi un minuscul implant discoidal în ţesutul muscular.*
— în intervalul 1968-1969, a fost conceput uji plan
pentru a inform a publicul despre existenţa OZN-urilor, în
etape succesive.
— Toţi înalţii funcţionari din cadrul C.I.A. sunt con
trolaţi de „G reys” . în general, extratereştrii au pus m âna pe
toate marile agenţii am ericane de securitate. De asemenea,
controlează şi anum ite grupuri private din cadrul „peri
feriei nebune”.
— „G reys” au construit o serie de baze subterane pe
Pământ. Una dintre acestea se află sub A rchuleta M esa, la
2,5 mile nord-vest de Dulce, New M exico. Se pare că
această bază există încă din 1948.
— Din preistorie şi până-n prezent, s-au produs în mod
constant mutaţii genetice asupra rasei umane, astfel că
trăsăturile care îl apropiau pe om de m aim uţă au dispărut.
La început, extratereştrii au încercat obţinerea unor m odi
ficări genetice prin introducerea unor factori genetici de la
extratereştrii de tip „nordic” sau „blonzii uriaşi” . Rasa albă
este rezultatul acestei operaţiuni.
— Extratereştrii de tip „nordic” sunt rezultatul unei
civilizaţii care a luat naştere pe o planetă care gravitează în
jurul stelei Rigel. A ceastă civilizaţie a fost invadată de
„G reys” care au adus rasa albă pe Pământ.
— 350
— Extratereştrii „nordici” care au reuşit să scape în
urm a invaziei, s-au refugiat pe o planetă din sistemul
Procyon. întotdeauna a existat un conflict m ocnit între
extratereştrii „nordici” din Procyon şi „G reys”.
— „G reys” pot să apară în ochii oam enilor sub
înfăţişarea „nordicilor”, însă aceştia din urm ă nu pot nicio
dată să se deghizeze în „G reys” .
— între sistem ul Rigel şi sistemul Sirius se poartă un
conflictarm at.
— în trecut, „nordicii” care veneau pe păm ânt erau
consideraţi îngeri de către pământeni.
— Virusul SIDA este o creaţie a extratereştrilor
„G reys”, un „cadou” oferit celor de la C.I.A. pentru a-i*
elim ina pe homosexuali.
— „O am enii în negru” sau M .I.B. (men-in-black) sunt
creaturi androide fabricate de „G reys” .
— John F. K ennedy a fost asasinat din ordinul C.I.A.,
deoarece dorea să divulge adevărul despre OZN-uri.
— „G reys” sunt pe punctul de a controla în totalitate
Pământul. Scopul final, prin efectuarea m utaţiilor genetice
de-a lungul mai m ultor generaţii, vizează m odificarea
codului genetic al fiinţei umane, în aşa fel încât „G reys” să
se poată integra com plet în rasa umană, pentru a o domina.
V ă scutesc de lectura altor fraze de acelaşi tip, îm pru
mutate de la diverşi autori dubioşi, de la fel de fel de „con
tactaţi”, din textele hinduse în care se vorbeşte de faimoşii
„vim anas”, „discurile zburătoare” ale legendarei Indii ete.
Faptul că 0-R . Krill pretinde că anumiţi „contactaţi” şi
cercetători din „periferia nebună” au fost provocaţi şi deter
minaţi să spună sau să scrie de către „G reys” repre-zintă,
după părerea mea, indiciul unei acţiuni prin care se urmărea
servirea intereselor unui program de dezintoxicare, pentru a
ridiculiza cercetarea ufologică din Statele Unite.
Totuşi, dacă am da la o parte tot ceea ce ţine de un
rom an prost de science-fiction, se poate observa că de la
divulgarea docum entului referitor la MJ-12, aceste ipoteze,
rod al unor im aginaţii extrem de prolifice, şi-au făcut
— 351 —
apariţia una câte una. Această coincidenţă de Ia cauză la
efect trebuie luată în considerare de către cititor. Este mai
mult decât surprinzător să constaţi că acest elem ent a
provocat această succesiune de ipoteze pesim iste în care
binele alterna cu răul, mai ales cu răul...
La m om entul în care term in acest capitol, am aflat că
în Statele Unite a fost editată o carte în care ipotezele lui
Paul Bennew itz, John Lear şi O.R. Krill nu sunt altceva
decât nişte glum e sim patice în com paraţie cu ceea ce
autorul acesteia, Valdem ar Valerian, ar oferi în lucrare.
N eputând să m i-o procur atât de repede, nu m ă hazardez
să discut despre această carte. Nu fac decât o singură pre%,
cizare: prietenul meu J.L. Rivera, care este la curent cu
tot ceea cc se publică în m aterie de ufologie la am ericani,
m i-a mărturisit că lucrarea respectivă ar fi ipoteza lui John
Lear ridicată la puterea 10. (sic!) Această ascensiune
galopantă se pare că a ajuns la apogeu. Valdemar Valerian
este un personaj foarte puţin cunoscut, care difuzează un
buletin lunar al unei asociaţii, co nsacrat problem ei
O ZN -urilor, „contactaţilor”, etc. Se pot găsi şi informaţii
heteroclite publicate la grămadă, îm prum utate adesea din
periodice dubioase, precum The Weekly World News, care
difuzează aproape tot timpul inform aţii în totalitate fan
teziste...
Alte zvonuri la fel de nebuneşti au circulat şi în vara
anului 1988, referitoare la eventualitatea dezvăluirilor pe
care le-ar fi făcut preşedintele Ronald Reagan înainte de a
părăsi Casa Albă. Un am ator de glume proaste chiar a '
folosit acest zvon pentru a face o „poantă” extrem de caus
tică: în timpul conferinţei de presă, preşedintele Reagan va
prezenta un extraterestru viu ziariştilor prezenţi. în dom e
niul glumei nesăbuite, mai ales în ufologie, nu mai există
nici o limită, iar prietenii noştri americani au devenit
maeştri în colportarea acestui gen de bancuri. în acest caz,
este totuşi deplorabil că ficţiunea este aproape întotdeauna
preferată realităţii, de către organele de presă, cărora este
evident că le lipseşte un simţ al discernăm ântului.
*
— 352 —
ÎN LOC DE CONCLUZIE
Cititorul are acum un dosar aproape com plet (cel puţin
aşa îndrăznesc să cred) despre situaţia actuală a cercetării
ufologice, aşa cum se prezintă ea mai ales în Statele Unite,
locul predilect de m anifestare a activităţii OZN-urilor.
în ideea de a-1 ajuta pe cititor să-şi consolideze părerea
formată după ce a luat cunoştinţă de tot ce a fost prezentat
până acum, voi face o scurtă recapitulare a celor expuse.
în prim a parte, am dem onstrat, pornind de la docu
mentele oficiale declasificate şi a scrisorilor provenite de
la diverse organisme, existenţa unui black-out sistematic
asupra existenţei-şi activităţii OZN-urilor, instituit de către
guvernul am erican începând cu iulie 1947.
în acelaşi timp, am adus un num ăr mare de dovezi şi
de probe testim oniale care dem onstrează aspectul fizic şi
material al unor OZN-uri, mai ales cu prilejul relatării
prăbuşirii de la Roswell, din 2 iulie 1947. Aşa cum am
dem onstrat cu ajutorul scrisorilor agenţiilor guvernam en
tale, am arătat că există cel puţin patru program e şi grupuri
secrete destinate cercetării OZN-urilor, patronate de stat:
„M oondust” , „B lue F ly ” , „A q u ariu s” şi mai ales
„Interplanetary Phenomenon U nit” .
în cea de-a doua parte, am expus rezultatele unei con-
traanchete pe care am desfăşurat-o personal, cu privire la
mutilările de animale care au avut loc în Statele Unite în
perioada 1973-1985. Aceste rezultate dem onstrează fără
dubii că incidentele erau comise de o inteligenţă necunos
cută. A m adus şi probe testim oniale care arată că
autorităţile am ericane au ascuns adevărul cu bună ştiinţă,
mai ales cu privire la autorii acelor crirne, ţinând să le
atribuie unor animale necrofage sau de pradă. Numărul
stângăciilor comise de anchetatorii care au primit această
misiune de dezinformare, adăugat multitudinii de elemente
ciudate descoperite, arată cât se poate de clar că mutilările
— 353 —
au fost înfăptuite de ocupanţii unor obiecte zburătoare nei
dentificate.
Am consacrat un capitol răpirilor unor oameni la bor
dul OZN-urilor, propunând şi un rezum at al celor mai bune
lucrări din domeniu care au abordat această problem ă atât
de delicată. Capitolul pune accent pe caracterul traum ati
zant al experienţei trăite de captivi. în general, cam două
treimi din totalul cazurilor cunoscute îm bracă forma unui
model aproape identic în derularea secvenţială a scenelor
trăite. Diverse elemente şi mărturii, obţinute de anchetatori
serioşi, de formaţie ştiinţifică, în cea mai mare parte, înclină
să acrediteze autenticitatea m ajorităţii acestor cazuri. •
în ultima parte, am prezentat tot ceea ce este inclus
îritr-un folclor de tip nou, care se dezvoltă actualm ente în
Statele Unite, apariţie determ inată mai ales de eveni
mentele descrise în părţile anterioare. Au ieşit la iveală
docum ente extraordinare — deşi nu sunt încă autentificate
într-un mod categoric — m ulte dintre ele indicând exis
tenţa unui grup special de securitate naţională care ar fi fost
.creat pentru a superviza cercetările secrete desfăşurate în
materie de OZN-uri.
Această situaţie a incitat anum ite persoane să se arate
deosebit de vorbăreţe, declarând public cu prea m ultă
uşurinţă ceea ce pretindeau că ştiu despre această poveste.
De aici au luat naştere o m ulţim e de zvonuri, nu întotdeau
na foarte serioase, pe seama celor descoperite de autorităţi
şi ascunse cu grijă publicului timp de mai bine de patruze
ci de ani. M ilitari, aflaţi acum la pensie, au furnizat m ăr
turii uluitoare despre recuperarea unor maşini zburătoare
neidentificate accidentate, venite din spaţiu, având şi
pasageri la bord. Amatorii de bancuri, persoanele care se
autointitulează ca fiind foarte bine inform ate sau specialişti
în ale dezinformării în scopul manipulării, au început să
vehiculeze zvonul că ar fi fost capturate entităţi extrateres
tre vii.
Dând curs unui optimism exagerat care a luat naştere
. în anii 1950, evoluând ulterior spre un scepticism exagerat
— 354 —
făcut foarte la m odă de aura intelectuală avansată de
ştiinţele socio-psihologice, cercetarea înclină din ce în ce
mai m ult spre un pesim ism mai mult sau mai puţin exage
rat, în funcţie de persoanele aflate în cauză. M anevrele
dubioase ale puterii, afacerea m utilărilor de animale,
poveştile spuse de răpiţi, adăugate „şocului” produs de
docum entul referitor la program ul M J-12, toate acestea au
stat la originea acestui curent pesimist.
La ora actuală, în cercurile lumii ufologice am ericane,
circulă teorii dintre cele mai alarmiste, exercitând o influ
enţă nefastă asupra unor cercetători. A cesta ar putea indica
evoluţia unui proces ajuns la m aturitate vizând pierderea
credibilităţii cercetătorilor serioşi, mai ales a celora care au
început să atragă atenţia mass-mediei cu privire la cazurile
de răpiri.
în acest folclor m odem , realitatea şi ficţiunea se între
pătrund, fiind greu de departajat una de cealaltă. Frontiera
între concret şi abstract este greu de distins, spiritele se
aprind, iar escaladarea m itului in v adatorilor este la
îndem ână pentru oricine. Până acum se credea că această
lucrare îşi găseşte expresia în rom anul popular Sau filmele
de m âna a doua. însă s-a văzut că mintea um ană este mult
mai sinuoasă decât s-a crezut.
Pornind de la dosarul pe care i l-am pus la dispoziţie,
cititorului nu-i mai răm âne decât să-şi construiască propria-
ipoteză. Nu voi face greşeala de a vrea să-i impun propri-
iîe mele puncte de vedere.
Oricum, toţi conştientizăm un lucru esenţial: OZN-
urile există. Ele nu sunt produsele ale imaginaţiei unor psi
hopaţi, unor amatori de glum e proaste sau ale unor per
soane de bună credinţă care le asem uiesc unor fenomene şi
obiecte naturale.
A lt aspect - problem a ridicată de OZN-uri a creat două
tipuri de comportamente:
1) Cei care cred în existenţa acestora.
2) Cei care le neagă cu înverşunare.
Un scepticism autentic, în acest domeniu, este im posi
bil. Ori eşti pentru, ori eşti contra.
D iferenţa dintre cele două com portam ente se explică
în felul următor:
— Cei care cred în existenţa O ZN -urilor au avut grijă
să se docum enteze asupra problem ei.
— Cei care nu cred ignoră tot ce s-a prezentat până
acum sau ştiu atât de puţin, încât ar face mai bine să afirm e
că ştiu; astfel ar evita să-şi arate incom petenţa într-un
dom eniu care le este străin.
Există totuşi şi excepţii de la „regulă” : cei care cunosc
bine dosarul, dar continuă să spună şi mai ales să scrie că
OZN -urile nu există. în Franţa, unii cercetători raţionalişti
care fac acest lucru consideră că etica vieţii lor profesio
nale cere de la ei un spirit absolut cartezian. Dacă OZN-
urile îi înspăim ântă pe unii ufologi, atunci îl pot asigura pe
cititor că cercetătorii raţionalişti sunt realm ente îngroziţi
de ideea că existenţa O ZN -urilor ar putea fi acceptată ofi
cial. A ceştia neagă cu forţa disperării şi cu groaza de a n u -
şi vedea universul lor fragil antropocentric prăbuşindu-se,
dacă din întâmplare, într-o bună zi, extratereştrii ar fi
recunoscuţi în sferele guvernam entale.
Paradoxal, în rândul cercetării private particulare, o
m ână de oameni, care se pretind cercetători şi, uneori,
chiar ufologi, s-au apucat să spună celor care vor să-i
citească sau să-i asculte că O ZN -urile aparţin unui
fenom en psiho-social şi că, de fapt, nu este vorba decât de
un mit al societăţii.
Departe de mine gândul de a nega interesul unui studiu
axat pe analiza comportamentului uman, aplicată martorilor
unor apariţii ale OZN-urilor. Numai printr-o analiză serioasă
am putea elimina pe acei observatori impostori. Nu ştiu care
ar fi dimensiunile prejudiciului adus ufologiei de către
autorii pătimaşi, partizani ai nemaipomenitului cu orice preţ,
însă nici demersul opus nu este mai puţin condamnabil,
deoarece cade în exces. De asemenea, nu sunt de acord nici
cu aceia care utilizând numai psihologia şi sociologia, prac
— 356 —
tică minciuna prin omitere şi înşelătoria deli-berată, atunci
când fenomenul nu se încadrează în teoriile lor.
Aceste abuzuri sunt cu atât mai inadm isibile cu cât
autorii lor sunt oam eni care fac apel la ştiinţă şi la raţiune.
La originea răului se află un curent sceptic anglo-saxon
foarte „la m odă”, care se cultivă în general în saloane, ale
cărui ecouri au fost receptate de un grup de universitari
francezi şi cercetători demobilizaţi.
Pentru ultimii, ufologia intelectuală „de cam eră” a
devenit un fel de snobism, foarte bun pentru a lua ochii
unor ziarişti incom petenţi, care habar n-aveau (sau
aproape!) de problem a de care ne ocupăm, încântaţi să-şi
dea aere de iniţiaţi şi să facă pe serioşii pentru a-şi depăşi
com plexul şarpelui de mare care de am ar de vreme apasă
pe umerii profesiunii lor.
Această intelighenţia a trâm biţat în stânga şi-n dreapta
ideea potrivit căreia OZN-urile n-ar exista decât în im agi
naţia oam enilor care pretind că le văd. A cest acte evidente
de lipsă de probitate intelectuală (şi aici îmi cântăresc bine
cuvintele) m-au şocat. Astfel am considerat că este obliga
toriu să restabilesc anum ite adevăruri cu datele care au fost
expuse şi care sunt, cred eu, cele mai im portante elemente
ale problem ei în discuţie. Cea mai mare parte dintre aces
tea sunt elemente concrete, nu sunt speculaţii şi interpretări
gratuite, cel puţin, în cazurile prezentate în ultimele două
părţi.
Ufologia, ştiinţă încă neconstituită, care îşi propune
studiul observărilor OZN-urilor, se loveşte, chiar şi în
zilele noastre, de dogmele antropocentrice şi geocentrice
care domină multe spirite. Există două curente de gândire
care se opun dezvoltării normale a ufologiei. Primul, cel
mai puternic, vine din lum ea ştiinţei şi serveşte guvernele
ţărilor industrializate. Acestea se află la originea progresu
lui ştiinţific, iar cercetarea ufologică se vede contracarată,
fiind ţinută la distanţă de guvernele respective. Sau, dacă
este tolerată, precum G.E.P.A.N. în cadrul C.N.E.S., în
— 357 —
Franţa, este o situaţie care are la bază criterii de etiologie
deviate cu bună ştiinţă pentru a o face caducă.*
Cel de-al doilea curent, cel mai grav, este intern: s-a
dezvoltat acum câţiva ani în Europa, în rândul unor cercetă
tori dezamăgiţi care au găsit credibilitate pe lângă organele
mass-media, îm buibate de „farfurii zburătoare” , insesizabili
şi anonimi pentru foarte m ultă vreme. Aceşti cercetători
care pretind că abordează altfel problem a adem enesc cu
prestigiul noului lor cal de bătaie: socio-psihologia.
Cei mai m ulţi dintre ei sunt partizani înfocaţi ai
ipotezei extraterestre (I. Et.) care s-au reconvertit şi care se
autointitulează „sceptici” . D iscursul lor alunecă pe panta
patosului pseudo-ştiinţific, unde dovada existenţei faptelor
este învăluită în ceaţă sau este cusută cu aţă albă.
Pentru aceştia, OZN-urile nu sunt altceva decât tradu
cerea fantasmelor provocate de interpretările greşite ale
obiectelor, sau provin din mistificări uşor de demonstrat.
Evident, se poate afirma orice când mărturiile sunt aranjate
după bunul plac al fiecăruia sau când se folosesc traduceri
subiective şi arbitrare, deformând cele spuse de observatori.
Scepticism ul pe care îl clam ează se transform ă adesea
într-o negaţie sistem atică a m aterialităţii unor fenomene
care ţin de OZN-uri. A cesta nu este com portam entul unor
cercetători, ci mai degrabă cel al unor raţionalişti înguşti.
Astfel, pentru m ulţi dintre ei, faim osul val al anului
1954, cu m ulţim ea de cazuri (sute!) atât de bogate în
învăţăminte, este bun de aruncat la gunoi. Potrivit opiniei
lor, n-ar fi decât elucubraţiile unor jurnalişti în lipsă de
altceva mai bun, mărturiile unor beţivi, m itom ani sau ale
unor sărmani cu d u h u l...
Respingerea şi acuzarea acestor m artori se funda
mentează câteva „contraanchete” , făcute în graba mare,
având ca subiecţi persoane foarte vulnerabile şi foarte
temătoare de a nu cădea în ridicol. Sentinţele date ,de aceşti
— 358 —
cercetători sunt exprim ate într-un jargon pretenţios, înţesat
de note savante şi referinţe numai bune pentru a lua ochii
naivilor, având scopul de a conferi discursului lor un fel de
aură intelectuală.
Apoi, aceşti cercetători şi-au făcut em uli care s-au
prins în jocul nem aipom enitului, apucându-se de o dem o
lare sistem atică a cazurilor numite „de beton arm at” . A şa a
pierit sub atacurile acestor inchizitori OZN-ul pe care
astronom ul Bonilla l-a văzut cu telescopul (şi l-a fotografi
at) la sfârşitul secolului trecut, la fel şi OZN-ul văzut de
ferm ierul M aurice M asse în 1965, la Valensole, etichetat
ca 4CV Renault. Şi multe altele, mult mai grave. Nu în
ultim ul rând, revistele care se încadrează în linia curentu
lui clasic şi chiar unii dintre redactorii acestora au devenit
ţintele atacurilor lor furibunde. Acestui curent i s-au ataşat
câţiva cercetători de bună credinţă care, la început, şi-au
propus să-şi facă ordine în fişete — intenţie lăudabilă şi o
treabă necesară — dar care, în ideea de descoperi unu, doi
falşi observatori, au extrapolat pentru, toate mărturiile ceea
ce nu era valabil decât pentru câteva dintre ele. Falsul
strălucitor al socio-psihologiei le oferea o bază de expli
caţie seducătoare, la care au aderat fară scrupule.
A ceastă manie a ipotezei socio-psihologice şi-a făcut
destule iluzii în perioada Proiectului Blue Book. Ruppelt
vorbeşte de aceasta în cartea sa:
„ ... Dacă toate rapoartele prim ite în cursul ultim ilor
zece ani ar fi atribuite acestui «capriciu psihologic»,
Proiectul Blue Book n-ar fi existat niciodată. El îşi dato
rează existenţa unei alte categorii de rapoarte: cele ale
necunoscuţilor” .
A ceşti contestatari îşi bat jo c de fostul ş e f al
proiectelor G rudge şi Blue Book. La fel nu s-au sinchisit
de bilanţurile publicate regulat de com isiile oficiale de
anchetă ale U.S. A ir Force de-a lungul mai m ultor ani. Nu
lasă să se vadă decât un „deşeu” form at din rapoarte ire
d u ctibile depăşind întotdeauna procentul de 28% .
Niciodată n-au fost impresionaţi de aceste procente uim i
— 359 —
toare, de cifrele furnizate de un personal, care deşi cu o
înaltă calificare şi pregătire, a prim it ordin să explice totul.
Se poate trage concluzia că aceste „deşeuri” ar fi putut fi
fără îndoială mai mari dacă echipele de anchetatori n-ar fi
fost influenţate să le reducă importanţa.
A cest curent de gândire reuşeşte câteodată să atragă în
m rejele sale câte un cercetător mai înflăcărat, care doar
încearcă m area cu degetul, pentru ca apoi să-şi schim be
brusc atitudinea, retractând cele spuse. A num ite trenuri ale
modei im pun o condiţie minimală: să le prinzi urcându-te
din mers. Lacul artificial al socio-psihologiei exercită din
când în când o atracţie irezistibilă pentru unele spirite pur
tate de valul unui conform ism care are o audienţă largă în
organele mediatice supuse raţionalism ului ştiinţific. D ar
acest scepticism pe care îl trâm biţează în dreapta şi-n stân
ga nu este altceva decât o com edie tristă jucată de şarlatanii
socio-psihologiei.
Ţinând cont de evoluţia excepţională pe care a avut-o
cercetarea ufologică privată de m ai bine de un an,
înclinând investigaţiile spre aspectul fizic şi material al
unor fenomene, aducând o m ulţim e de docum ente şi de
dovezi de mare valoare, preţioase prin calitatea inform aţiei
furnizate, curentul socio-psihologic este condam nat la dis
pariţie, mai devrem e sau mai târziu. Ultimii sim patizanţi ai
acestui curent, prin discursul şi scrierile lor plictisitoare,
grăbesc ostracizarea grupului lor, ceea ce va conduce ire
vocabil spre o formă de falim ent intelectual din care nu vor
mai ieşi niciodată.
N -ar fi totuşi prea târziu pentru ei să găsească un
remediu pentru acest nihilism sinucigaş. Pentru aceasta ar fi
suficient să fie obiectivi şi să recunoască faptul că s-au
înşelat. D ar câţi dintre ei ar accepta ideea că au urmat o cale
greşită? Perspectiva de a fi suferit un eşec usturător le-ar fi,
fără îndoială, insuportabilă şi i-ar incita pe m ajoritatea din
tre ei să prefere o retragere discretă, în vârful picioarelor.
Cel puţin să se reconvertească şi să ridice în slăvi alte
sfere: parapsihologia, de exem plu, a atras deja m ulţi dintre
— 360 —
cercetătorii demobilizaţi. Este un domeniu atât de flexibil,
încât riscurile unui eşec sunt practic nule.
Fără să placă prea tare acestor contestatari, problema
obiectelor zburătoare neidentificate înclină să se restrângă
către o soluţie în care fizica are un cuvânt greu de spus.
Fiecare cititor va decide care este adevăratul răspuns al
acestei enigme şi care ar fi intenţiile ţărilor care îl cunosc
şi îl păstrează sub obrocul secretului cel mai teribil.
Adevărurile nu sunt spuse întotdeauna pentru că de
ranjează, însă întotdeauna ies la suprafaţă! N u este decât o
problem ă de răbdare şi de timp. Or, în ufologie, după atâţia
ani, am învăţat să nu ne g răb im ...
...Ia r potenţialii mei detractori*, înainte de a-mi face
reproşuri, să m editeze câteva clipe la o frază frum oasă a lui
Steven Weinberg, din cartea sa, „Prim ele trei m inute ale
universului” :
„Efortul făcut pentru a înţelege Universul este unul
dintre lucrurile rare care ridică viaţa um ană deasupra farsei
şi îi conferă ceva din dem nitatea tragediei.”
— 361 —
Statistica a fo st făcută după 354 de rapoarte de observaţie
întocmite de Jandarmerie, care au fo s t realizate de
G.E.A.P.N. şi p o t f i repartizate după cum urmează, în patru
clase diferite, identice celor care au perm is clasificarea
celor 178 de rapoarte despre care a fo s t vorba:
— 4% în clasa A (Identificaţi)
— 37% în clasa B (Probabilitate de identificare)
— 34% în clasa C (Neanalizabili)
— 25% în clasa D (Neidentificaţi)
— 362 —
C L A SSIFIC A T IO N
N O M B R E DE RAPPORTS
DE GENDARMERIE ANALYSES
678 RAPPORTS
1974/1978
CLASSE DEFINITION NOMBRE % I
A IDENTIFIE 23 3.3 i
B PROBABLEMENT IDENTIFIE 153 22 '■
C INANALVSABLE 239 35
0 RESTE NON-IOENTIFIE 263 38 ;
TOTAL 673 .1
CLASSES A ET B
(resu ltats p a rtie ls)
AVION
B ALLCN
RENTREE ATMOS.
PLANETE
LUNE
BOLIOE
HELICOPTERE
SATELLITE zm sm
FUSEE
sssa
ETOILE f'.'Sî'l
SOLEIL ii
NUAGE
MONTGOLFIERE sa
FEUX m
TRAINEE AVION m
PHYSIOUE ELEC.
ARTIFlCE PETARD
CLACON
PHARE
CANULAR (!)
cnes
N (fU B L IO U E F R A M C A Itl MIMSIiM D» IA DIFCNSt
B u re eu E a p lo i
3 2 S 4 i - - 3 DEC. B 6
î l . Ru* S*M1 Oltfi*'. 7577» PARIS CIDfX 1«
T*I**TIiiT0* m 1n t * * DCF/C*«d/0£/ f MP.
3269
N o rsie u r,
C O U H R IE P DU J
Realitatea statisticilor:
Iată procentajele oficiale stabilite de un cercetător din C.N.E.S.
p e baza a 678 de rapoarte ale jandarmeriei, din perioada 1974-1978.
— 364 —
N C P U atlO U C F R A N C A I* ! MIMISTTBC OC IA DCFCNSC
O m e C T IO N G E N E R A L E O C L A G C N O A R M iH C N A ŢIO N A L E
M o n sie u r,
Pour f a i r e s u i t e « vas l e t t r e s d e s 29 « v r i i e t 7 ju in
1989 r e l a ti v e * a l a c a r r u n ic a tio r de pro cis-v erta au x ooncernant «Ies o b je ts
v o la n ta non i d e n t i f i e s (OVNl), j ' a j l'h o m e u r de Uaus f a i r e o o r m a îtr ţ que,
c onforrw pent aux d is p o s itio n s d e s a r t i c l e s 6 e t 7 d e l a lo i n‘ 79-18 du 3
ja n v ie r 1979, I e s docxwents «nettant en cau se l a v ie p riv o e ou in t^ r e s s a n t
l a s u r e t l de l ’ E ta t ou l a d if e n s e n a ţio n a le ne peuvent e t r e lib r e n e n t
canrvinique» ou c a n s u l t l s q u 'i l ’c x p ir a tio n d 'u n d 6 la i dc 60 a n s.
— 365 —
4/(jc R tP U B L IQ U C fS A H C A -S F
H onsieur,
P ar l e t t r e du 13 J u i l l a t , «ous so u h aite x h r t in fe ra # du
d l l a l 1 l 'i s t u e duqucl I e s p ro c is -» e rb a iu de l a ţe n d a n s e rie r e l a t i f s A
1 'o b s e n râ tio n de phenoaiines a * ro sp a tia u x *ont c o a tu n ic a S le s | p ar
a i l l e u r s , voui deaandex t i urne d e ro g a tio n au d e la i l«<;al p o u rra it vouă
tirv accord e e , pour un p r o c is - v e rb a l r e l a t i f & 1 ’o b s o r iJ tio n S\‘
l ' a t t e r r i t s a c e d 'a p p a r e ils a i r i e n s in co n n u s, Curant i ' a j i M i * 1954,
dan* la r ig io n de FOMMCM.
'•
J ' a i 1 ’honneur de vous f a i r e c o n n a ltre q u e , co nforw .'w nt i
l a r t ţ l e M n t a t i o a en » i* u e u r, li- d < la i a u - J e lă duquel l e pi\v > « -v c i Sal
de la g r n d a r a e n e que vous s o l ] i c i t e x p o u rra P tro U b r f s M .! , M n»s:
e s t de s o ix a n te an*.
I <*•» • ’W '1
Monsieur SI Dlfi
— 366 —
D'apres ce Glaude-lâ, un ovni
s'est pose sur son toit
— 367 —
"15
cnes
Leit re dliufo rina ti on
A cnmptcr «Iu 2 ) novembre 1911. le Centre Nailonul tf'P.iiidei Spetlule» a c rt t un Service tf'Eip e n itf
clei riicnonn'nf» rte Rcntţfe» Atmotph4ri«tuet, Ic SF.PRA
Ce terviec e*l r h a r .
du w ivl «lei objeu taiellU H renlranl dan» l'»tmo*.ph#re
• du recuell el du pre-liaitcmcni dc« informuileni concernant le i ph#nomfnei uf ro«p.ni.iu« non
M ewifiH .
Comme p.ir le p.i*»^, lc« a cilviita rcKilve» aui phenomine» »*ro*pail«u» non Identific» te ftroni lu r la
ba»e de protocolesd'iccord rtartualWt» entre le CNPS t i le» adminUiration» publique* O
(Gendarmrrtct. aviaiion civile ci m iliiaire. M<t*orolo*ie NalionaleJ Touttfoi». la p ro scrie* tt l« J
ttnle drt docummu «■chnlqoe» au pubdfcont u r i t t u
\* SI-PRA e*i rjiu c h t au tcin de la Sou» Direciion EspM«ton de» Sytitme» 0|Wr;itio*nel* du
Cfnire Spalial de Touloute au Dcpancm tni FSO/SC.
AcIMIMm
.SWKA
MmţWîWftyMCi
• Sclcctlon rte» ohjri» is te lllrtt el tuivi cn fonciion de» crll*rc» d*fml» par la Direciion du Centre
Spiiti.il dc Toulouic pour la deierminailon du căneau dc renirte de ce» oferi*
• M hc en place de procedutc» dc coordin^iion el de» moyrn» lor» de rcnirfc» particulare» (type
S K Y L A D . COSMOS 1900, cic).
• Collecic el gfiiion de» inform»tion» concernam le» ph#nom#nc» afrotpailnu» non identifici.
■Iri et cipertke de ce» informaiinni
• Ofj*ni»<tion d'emjuctei apptofbndiet
■mi»e i di»po»itlo* de ce» rttu lia it au> lahoraioiret ci or|nnUmc» dc rcchcrche diiireu* de Ic» utiliter
dan» Ic eadre de Im n propre» travau*
■coordinalion *vcaiuclle d'#iudc* pluridiiciplinairei dan* cc domaine
— 368 —
în Franţa
Pentru autorităţile franceze, OZN-urile nu există. Nu există ...
oficial. însă când lasă urme, se cere păstrarea secretului despre cele
văzute.
— '369 —
m i-a apărut şi m-a inform at că ceva neobişnuit se va pro
duce peste câteva momente. Ieşiţi toţi din biserică şi
supravegheaţi cu atenţie cerul!”
M artorii aflaţi în extaz au ieşit afară. Pascal Cam pana
era pregătit, având cam era-video pe um ăr reglată pentru a
pom i dacă s-ar fi întâm plat ceva. Dintr-o dată, un strigăt de
uim ire din ce în ce mai puternic s-a auzit în mulţime:
„U ite-o!” U n fenomen lum inos s-a ivit pe er, m ulţim ea
gândind că este o apariţie a Fecioarei Maria. De fapt, era
vorba de o mică sferă lum inoasă, foarte intensă, care se
făcea din ce în ce mai m are pe m ăsură ce se apropia de
m artori. La un mom ent dat, bulgărele luminos s-a transfor
m at într-un curios aerom obil lenticular, care avea o gaură
în centru şi două „fante” pe margini, diametral opuse. (A
se vedea fotografiile alăturate).
Timp de peste şase minute, frizerul transform at în
cam eram an a filmat evoluţia uluitoare a „obiectului” : vira
je în unghi ascuţit, dem araje nebuneşti, opriri bruşte, căderi
abrupte, urcări instantanee pe verticală etc., pe scurt,
întreaga panoplie a perform anţelor cu care ne-au obişnuit
OZN-urile.
Povestea a făcut înconjurul tuturor ziarelor locale,
având ecouri şi în presa de specialitate; Televiziunea ita
liană a cum părat filmul făcut de Pascal Cam pana cu trei
m ilioane de lire. Acesta va fi difuzat în exclusivitate într-o
em isiune difuzată de R.A.I., intitulată „Incredibil”, m oder
ată de M aria Rosaria O m aggiq şi Lorenzo Ostumi.*
O copie a filmului a fost realizată şi analizată de
Roberto Pinotti şi Corrado M alaga, de la Centro Ufologico
N azionale, una din principalele asociaţii italiene particu-
— 370-—
lare care studiază fenom enele OZN. în urma unor analize
făcute pe computer, graţie tehnicii digitalizării, s-a ajuns la
concluzia că „obiectul” prezintă toate caracteristicile unui
aparat aerian material. Totuşi, manevrele pe care le-a efec-
*1*71 __
En URSS
2
f i f C M Î S Iii? » M WiSS «3334 F Oi O r S PBgî iU 39 M 4S
:-;3334
.liSSS-ilVERS.
ii.li ÎRSS 20
Uit 6 W U fiiî*fin r.T T E R R 1 InfiS UN PfiSC IE VCRONEJ
372 —
n P C 1 5 ? 3 IM F 02S5 TASS 4 4 4 7 5 F O I » F R PA R I 00073 1511.
44475
. PHENORENE E X T R R O tB IN R lR E A VO RO N EJ.
1 0 .1 0 TBSS 042 »
HOSCOU»*1 1 O C T O l f r . T f lS S . LE O U O lIB 1 C N » ’ S O V ET S K R Y R
KOULTQURR.’ ’ ft P U B L IE AUJOURB’ H U l IE S D E T A IL S S U P P L E N E N T R IR E S
SUR L ’ A PP RR1T IO H B ’ UH O B JET VOLRNT HON 1 B E N T IF IE fi VORONEJ
{R U S S IE , C E N T R R L E ). ,
S E L OM I E JOURNAL» C E IA S ’ E ST PRSSE BANS LA S O IR E E CHfiUBE >U *
27 SEP TEH JR E. LES E C O L IE R S V R S S 1 R S O U R IH E * JE H 1 R S L IN O V ET
Y O U L IR CMOLOKHOVfi JD U A IEN T AU F O O T B R LL BANS L E PARC HU N 1CIPAL
OU ÎL Y A U RIT BERUCOUP BE N O N JE. HON LO IN BE LA» P L U S IE U R S
B12R 1RES BE PERSOMNES R T T E N B R IEH T L ’ RUTOBUS. A S IX H EU RES ET
BEM IE» LES EN FA N T S ONT S U B1TEN EN T REHHRQUE BANS L E C IE L UHE
L U K IE R E ROSE E T EN SU1TE UNE BOULE BORBERUX B 'E N U IR O N B IX
H E T R E S BE BIR M .E T R E. APR ES A V O IR F A IT BU ELO U ES TOURS» L fi SPH ERE
fl D IS P Ă R U H f ilS FLLE EST R EU EN U E O U ELO U ES N IN V T E S A P R ES POUR
S ’ IM N O B IL IS E R AU -D ESSU S DU P A R C . UNE T RfiPPE S ’ E S T O UVERTE HftNS
LA P Â R T IE IN F E R 1 E U R E BE Lfi B O U L E . LA FOULE» B E Jfi TRES
NOHBREUSE. A VU UN ETR E B ’ UNE T A IL L E BE T R O IS H E T R E S ENVIROH»
A T R O IS YEUX» EH COB11NRISON flR G EN TEE* BO T T ES B E COULEUR
BR0H2E ET R V E t UH II S Q U E SUR L A P O IT R I N E . R P R ES A V O IR EXfiH IN E
LE TERRR1M» LE ” V1S1TEU R” A FERME LA TRAPPE» ET LR SPH ERE A
R T T E R R I» L IT - O H BRNS L ’ R R T I C L E . BEUX E T R E S EN SOHT B E S C EN I'U S .
BONT L * Uit E T R IT SflflS BOUTE UN ROBOT. L E P R E M IE R A PRONONCE
QUELOUE CHOSE» APR ES OUGI UN TR1AN GLE LUM1NEUX UE 30
C E N T IH E T R E S SUR 5 0 S ’ EST RONTRE POUR 0U EL6U ES IN ST flN T S SUR LE
S O L. L ’ EXTRATERRESTRE A TOUCHE LA P O IT R IN E BU ROBOT OUI S ‘ E ST
K IS A MARCHER.
« CE HOHENT- UN B E S 0IM 1N S B C R JE Ut PEUR. LE • 'V IS IT E U R " fl
*■*E T E SUR L U I UN REGRRB LU N IN EU X : L E GARCON NE PO U VftlT PLU S
BO U G ER. ALO RS? TOUTE L A FOU LE C R IA . LR SPH ERE S ’ EST ENVO LEE
RV EC SES PRSSRG ERS. ON LR V O Y R IT BE NOUVERU C IN fl M INUTES
RPR ES. CETTE' FG1S» L ’ ETRE A T R O IS YEUX A U RIT SUR L E COTE UN
TUBE B ’ UN B E M I-N E 1 R E BE LONGUEUR. IL L 'R P 0 1 N T E SUR UN
ADO LESCEN T I'E S E I 2 E RN S: C E L L ' l- C l A H ISP A RU ET N 'R REAPPRRU
8UE LORSOUE L ’ A P P A R E IL ET L ’ EX T R A T E R R E S T R E SE S0N7 EHVC'LES
B E F 1 N IT 1 V E H E N T .
COHHENTANT C E S 1N F0RH RT10RS» L E CORRESPONBRNT PERHANEHT BE
’ ’ SO VETSK A Yfi KOULTOURR’ ’ fi WORONEJ NOţE O U ' I L EST J IF F 1 C IL E BE
LES C R O IR E ET ENCORE PLU S B I F F 1 C 1 1 E I'E L E S E X P L IO U E R . H R IS . R
SON RV1S» OUELOUE CHOSE S ’ E ST VRAINEHT P A S S E . LE R E C IT C 1T E
C I- B E S S U S REPR 0 B U 1 T L E S TEH 01GNRGES UE P L U S IE U R S PERSON W ES. LES
R E S IB fiN T S BE LA RUE P O U T IL IN E ONT PLU S B ’ UHE F 0 1 S O BSER VE
L ' A P P R R IT IO N BE L ’ OVNI ENTRE L E S 23 E T 23 SEP TEH B RE.
B ES R IL IC IE N S ET IE S J O U R N R L IS T E S ONT 1NTERR0G E L E S TEM 01HS:
PAS BE B IV E R G EN C E BRNS Lft B E S C R IP T 1 0 N BE Lfi SPH ER E E T BES
RCT10M S B E S E X T R R ÎE R R E S T R E S . EN PLUS» TOUS L E S EN FR N TS OUI ONT
f iS S I S T E flU PHENOMEME EPROUVENT TOUJOURS DE L R P E U R .
L R S EC T IO N LO C A L E POUR L ’ ETU B E B ES RN O M RLIES N R T U R E L L ES » «U I
REG RO UPE I E S S P E C IR L 1 S T E S BE PHYS1BUE ET BE B IO L O G IE » ENGUETE
SUR CE PHENO RENE• RNMONCE L E JOURNAL.
XXX •
1 0 1 7 2 3 OKT
— 373 —
OZN-ul din Crosia
Fotografia de sus arată o diagramă a evoluţiei OZN-ului prezen
tată de Lorenzo Ostumi.
— 374 —
Doamna Reagan a stat în capătul scării mobile, în timp ce
soţul său s-a"adresat ziariştilor:
„îm preună cu soţia m ea Nancy, merg la ferm a noastră
pentru a ne petrece w eekend-ul”, a spus Reagan. Apoi, în
tim p ce urca câteva trepte pe scara avionului, Reagan s-a
întors pe jum ătate spre ziarişti şi pe tonul cel mai serios din
— 375 —
Se pare că preşedintele Reagan avea un simţ deosebit
al umorului sec. Iar dacă cititorul găseşte o altă expli
caţie... este liber s-o facă!
Scena a putut fi urmărită petrecut pe canalul 1 al
B.B.C., în seara de luni, 9 mai 1988, la ora 18. Informaţia
am prim it-o de la M ary Corr, corespondenta mea la
Londra. Thankyou very much, Mary!
Rocky Mountains News
Denver, Colorado, 5 mai 1988.
INTRODUCERE 7
PARTEA I - SECRETE 10
BLO CA JE 10
PĂSTRAREA SECRETULUI 38
O RIGIN ILE SECRETULUI 63
D OVEZILE SECRETULUI 97
PRO IECTELE SECRETE 133
1. Difuzare restrânsă
2. Confidenţial
t
3. Secret-confidential
I
4. Secret
5. Foarte secret