Sunteți pe pagina 1din 396

V.E. ROŞCA E. AXINTE E.C. TELEMAN S.C. MELENCIUC G.

BAETU

ELEMENTE DE CALCUL PENTRU STRUCTURI DIN OŢEL. Proiectarea unei platforme după SR EN 1993.
ELEMENTE DE CALCUL
pentru
STRUCTURI din oŢEL
Proiectarea unei platforme după SR EN 1993

ISBN 978-606-582-026-5

COLECŢIA: CONSTRUCŢII METALICE

EDITURA SOCIETĂŢII ACADEMICE „MATEI-TEIU BOTEZ”


V.E. ROŞCA, E. AXINTE, E.C. TELEMAN, S.C. MELENCIUC, G. BĂETU

ELEMENTE DE CALCUL PENTRU


STRUCTURI DIN OŢEL
Proiectarea unei platforme după SR EN 1993

EDITURA SOCIETĂŢII ACADEMICE „MATEI-TEIU BOTEZ”


IAŞI 2013
Referenţi ştiinţifici:
Prof. univ. dr. ing. Nicolae ŢĂRANU
Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi
Prof. univ. dr. ing. Mihai BUDESCU
Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi

Descrierea CIP a BiblioteciiNaţionale a României


ELEMENTE DE CALCUL PENTRU STRUCTURI DIN OŢEL.
Proiectarea unei platforme după SR EN 1993 / V.E.Roşca, E. Axinte,
E.C. TELEMAN, S.C. MELENCIUC, G. BĂETU - Iaşi: Editura
Societăţii Academice “Matei-Teiu Botez”, 2013

Bibliogr.
ISBN 978-606-582-026-5

I. Roşca, Victoria Elena


II. Axinte, Elena
III. Teleman, Elena Carmen
IV. Melenciuc, Silviu Cristian
V. Băetu, Georgeta

624.014

© Copyright 2013: Toate drepturile pentru prezenta ediţie aparţin în exclusivitate autorului.

Editura Societăţii Academice "Matei – Teiu Botez"


B-dul Dumitru Mangeron nr. 43
Director: Prof.univ.dr.ing. Constantin Ionescu
e-mail:cionescu@ce.tuiasi.ro
PREFAŢĂ

Editarea volumului „Elemente de calcul pentru structuri din oţel. Proiectarea unei
platforme după SR EN 1993” este motivată de necesitatea aprofundării principiilor de
proiectare ale elementelor şi structurilor din oţel, potrivit prevederilor standardelor din
categoria SR EN 1993.

Conţinutul lucrării este structurat în două părţi: prima parte cuprinde aspecte teoretice
privind alcătuirea, dimensionarea, verificarea la stări limită a platelajelor din tablă, a
elementelor structurale (grindă şi stâlp) din oţel, precum şi rezolvarea îmbinărilor de tip
rezemare grindă secundară-grindă principală; a doua parte conţine un exemplu de calcul
numeric pentru o platformă metalică sudată.

Volumul este alcătuit din opt capitole şi Anexe, astfel:

Primul capitol “Materiale pentru elemente metalice” este o trecere în revistă a sortimentelor
de oţel, a produselor laminate precum şi a materialelor pentru îmbinări utilizate în
alcătuirea structurilor metalice.

Al doilea capitol “Principiile proiectării la stări limită” prezintă informaţii referitoare la


acţiuni şi rezistenţele materialului, precum şi valori recomandate ale deplasărilor sub
efectul acţiunilor.

În capitolul 3, intitulat“Platelaje din tablă sudată”, se prezintă metode de analiză globală


de ordin I şi II ale platelajelor metalice. Un subcapitol este dedicat soluţiilor analitice pentru
analiza de ordin II a plăcilor cu imperfecţiuni geometrice iniţiale.

Capitolul 4, “Proprietăţi secţionale. Clasificarea secţiunilor”, conţine o prezentare


sintetică a caracteristicilor secţionale ale elementelor metalice necesare verificării la stări
limită. Se precizează metodologia de încadrare a secţiunilor în Clase de secţiuni în scopul
stabilirii metodei de calcul.
4 Prefaţă

Capitolul 5,“Grinzi cu inimă plină”, prezintă suportul teoretic privind dimensionarea


optimă a grinzilor metalice proiectate să lucreze atât în domeniul elastic, cât şi plastic. Sunt
definite rezistenţele secţiunilor la acţiunea momentului încovoietor, a forţei tăietoare şi a
interacţiunii dintre eforturi. Flambajul prin încovoiere - răsucire este tratat atât prin metoda
generală de calcul, cât şi prin metoda alternativă pentru profile laminate sau secţiuni sudate
echivalente. Se prezintă de asemenea, metoda simplificată pentru verificarea stabilităţii
grinzilor cu legături transversale. Sunt tratate aspecte referitoare la stabilitatea locală a
inimii, cu abordarea din SR EN 1993-1-5, precum şi alcătuirea şi verificarea prin calcul a
rigidizărilor transversale.
În capitolul 6 intitulat “Îmbinări”, sunt informaţii privind îmbinările cu şuruburi şi sudate.
Comentariile şi soluţiile constructive de îmbinări între grinzile secundare şi principale
prezentate vin în sprijinul explicitării metodelor de calcul ale îmbinărilor structurale
prezentate în standardul SR EN 1993-1-8.
Capitolul 7, “Stâlpi”, tratează alcătuirea şi calculul stâlpilor metalici având secţiune plină şi
cu zăbrele (secţiune compusă din elemente depărtate solidarizate cu plăcuţe). O atenţie
specială se acordă bazei stâlpului, pentru calculul căreia se aplică conceptul de element T-
echivalent la plăcile de bază, în funcţie de mecanismele plastice de cedare.
Ultimul capitol “Exemplu numeric. Platformă metalică sudată”, este rezervat calculului
unei platforme din oţel, amplasată într-o hală industrială şi utilizată pentru depozitare.
Fundamentată pe principiile teoretice cuprinse în prima parte a lucrării, proiectarea
elementelor componente şi a îmbinărilor platformei este finalizată prin planşe de execuţie.

Lucrarea prezentă se adresează îndeosebi studenţilor ce urmează cursurile disciplinei


Elemente de construcţii metalice, dar şi inginerilor care frecventează cursuri
postuniversitare, de master sau formare continuă, precum şi inginerilor constructori
proiectanţi care activează în domeniul structurilor metalice.

AUTORII
CUPRINS

1 MATERIALE PENTRU ELEMENTE METALICE 11


1.1 Simbolizarea oţelurilor pentru structuri metalice 11
1.2 Caracteristici mecanice ale produselor laminate la cald 13
1.3 Materiale pentru îmbinări cu şuruburi 14
1.4 Materiale pentru sudură 15
1.5 Produse laminate lungi (bare) 15
1.6 Produse laminate plate (table) 17

2 PRINCIPIILE PROIECTĂRII LA STĂRI LIMITĂ 18


2.1 Stări limită 18
2.2 Situaţii de proiectare 19
2.3 Valori caracteristice şi de calcul ale rezistenţelor materialului 20
2.4 Acţiuni 21
2.4.1 Valori reprezentative ale acţiunilor variabile 21
2.4.2 Valori de calcul ale acţiunilor 22
2.5 Grupări de acţiuni pentru verificări la stări limită 23
2.5.1 Grupări de acţiuni pentru situaţii de proiectare
permanente sau tranzitorii 23
2.5.2 Grupări de acţiuni pentru situaţii de proiectare
accidentale şi seismice 24
2.5.3 Grupări de acţiuni pentru verificări la stări
limită de serviciu 25
2.6 Deformaţii şi deplasări 25

3 PLATELAJE DIN TABLĂ 28


3.1. Alcătuirea platelajelor metalice 28
3.2. Metode de analiză a plăcilor 31
3.3. Considerarea efectului imperfecţiunilor 32
6 Cuprins

3.4. Calcul planşeelor prin analiza elastică liniară 34


3.5. Analiza elastică de ordin I a plăcilor plane dreptunghiulare 35
3.6. Analiza elastică de ordin II a plăcilor plane dreptunghiulare
lungi, articulate 37
3.6.1 Încovoierea cilindrică a plăcilor dreptunghiulare
lungi, articulate 37
3.6.2 Metodă simplificată pentru determinarea
eforturilor de calcul 42
3.7. Plăci plane dreptunghiulare lungi, cu imperfecţiuni iniţiale 43

4 CARCACTERISTICI SECŢIONALE. CLASIFICAREA SECŢIUNILOR 46


4.1 Caracteristici secţionale ale elementelor metalice 46
4.1.1 Sisteme de notare 46
4.1.2 Caracteristici secţionale 47
4.2 Clasificarea secţiunilor transversale 52
4.2.1 Stabilirea clasei secţiunilor elementelor comprimate
şi încovoiate 58
4.2.2 Caracteristicile secţiunii eficace ale secţiunilor din
Clasa 4 61

5 GRINZI CU INIMĂ PLINĂ 65


5.1 Principii de alcătuire 65
5.2 Principii de proiectare 66
5.3 Alegerea dimensiunilor grinzilor cu secţiune plină 67
5.3.1 Înălţimea minimă a inimii grinzii 68
5.3.2 Dimensiuni optime ale inimii grinzii 70
5.3.3 Dimensiunile tălpilor grinzilor 73
5.4 Rezistenţa secţiunii la moment încovoietor 74
5.5 Rezistenţa secţiunii la forţă tăietoare 77
5.5.1 Verificarea la forfecare a secţiunilor de Clasă 1 şi 2 77
5.5.2 Verificarea la forfecare a secţiunilor de Clasă 3 79
5.6 Interacţiunea dintre moment încovoietor şi forţă tăietoare 81
5.6.1 Interacţiunea dintre încovoiere monoaxială şi
forţă tăietoare 81
Cuprins 7

5.6.2 Interacţiunea dintre încovoiere biaxială şi forţă


tăietoare 83
5.7 Stabilitatea generală a elementelor încovoiate 84
5.7.1 Momentul critic elastic la încovoiere pură 84
5.7.2 Verificarea stabilităţii generale a grinzilor fără
legături laterale 90
5.7.3 Verificarea stabilităţii generale a grinzilor cu legături
laterale 94
5.8 Stabilitatea locală a inimii grinzilor solicitate la forfecare 96
5.8.1 Cedarea inimii grinzii la forfecare pură 96
5.8.2 Verificarea inimii grinzii la pierderea stabilităţii
prin forfecare 98
5.8.3 Contribuţia inimii 99
5.8.4 Zvelteţea relativă a inimii 101
5.8.5 Contribuţia tălpilor 102
5.8.6 Verificarea inimii grinzilor la interacţiunea dintre
încovoiere şi forfecare 104
5.8.7 Rigidizări transversale curente ale inimii grinzii 105
5.8.8 Rigidizări de reazem 110
5.9 Voalarea indusă de talpă 116

6 ÎMBINĂRI 119
6.1 Analiză, clasificare şi modelare 119
6.2 Îmbinări cu şuruburi 121
6.2.1 Prevederi constructive 122
6.2.2 Categorii de îmbinări 126
6.2.3 Eforturi rezistente ale şuruburilor obişnuite 128
6.2.4 Eforturi rezistente ale şuruburilor pretensionate 130
6.2.5 Îmbinări care lucrează la întindere 132
6.3 Îmbinări sudate 142
6.3.1 Tipuri de cordoane de sudură. Reprezentări 143
6.3.2 Caracteristici geometrice ale îmbinărilor realizate
prin cusături cap la cap 144
8 Cuprins

6.3.3 Caracteristici geometrice ale îmbinărilor realizate


prin cusături de colţ 147
6.3.4 Rezistenţa de calcul a îmbinărilor sudate 148
6.4 Îmbinarea de continuitate (înnădirea) a grinzilor cu şuruburi 154
6.5 Rezemarea de nivel a grinzilor secundare pe grinda principală 158
6.5.1 Rezemare simplă, pe scaun independent 158
6.5.2 Rezemare simplă, prin intermediul rigidizării
transversale 159
6.5.3 Rezemare simplă, cu şuruburi şi placă de capăt
flexibilă 160
6.5.4 Rezemare simplă, cu eclise sudate de inima
grinzii principale 164
6.5.5 Rezemare continuă, cu eclise sudate 170

7 STÂLPI 174
7.1 Alcătuiri constructive pentru stâlpii cadrelor cu un nivel 174
7.2 Alegerea secţiunii stâlpului 175
7.3 Rezemarea grinzilor principale pe capitelul stâlpilor 177
7.4 Determinarea solicitărilor de calcul 179
7.5 Determinarea lungimii de flambaj 180
7.6 Verificarea stabilităţii elementelor comprimate din oţel 185
7.7 Determinarea factorului de reducere la flambaj prin încovoiere 187
7.8 Dimensionarea la compresiune a stâlpilor cu secţiune plină 189
7.9 Verificarea stâlpilor cu inimă plină solicitaţi la
compresiune şi încovoiere 191
7.9.1 Stâlpi cu secţiuni transversale de clasă 1 şi 2 191
7.9.2 Stâlpi cu secţiuni transversale de clasă 3 193
7.10 Stabilitatea stâlpilor cu inimă plină solicitaţi la
compresiune şi încovoiere 194
7.10.1 Verificarea stabilităţii stâlpilor cu secţiuni de
clasă 1, 2 şi 3 prin Metoda A 196
7.10.2 Verificarea stabilităţii stâlpilor solicitaţi
la compresiune şi încovoiere prin Metoda B 200
Cuprins 9

7.10.3 Recomandări pentru predimensionarea secţiunii


stâlpului solicitat la compresiune cu încovoiere 205
7.11 Stâlpi cu zăbrele, solidarizaţi cu plăcuţe 206
7.11.1 Alcătuiri constructive 206
7.11.2 Determinarea eforturilor de calcul în ramura
mai comprimată 207
7.11.3 Verificarea elementelor de solidarizare la
forţă tăietoare 210
7.11.4 Predimensionare secţiunii stâlpului şi stabilirea
distanţei dintre plăcuţele de solidarizare 212
7.11.5 Verificarea stâlpului cu zăbrele solidarizat cu plăcuţe 215
7.12 Capitelul stâlpilor 218
7.13 Rezemarea stâlpilor pe fundaţii 221
7.13.1 Alcătuirea bazei stâlpilor 221
7.13.2 Transmiterea forţelor tăietoare la fundaţie 223
7.14 Prinderea articulată a stâlpului în fundaţie 224
7.15 Prinderea încastrată a stâlpului în fundaţie 225
7.16 Calculul bazei stâlpului solicitat la efort axial 227
7.16.1 Verificarea plăcii de bază solicitată la compresiune 230
7.16.2 Verificarea plăcii de bază solicitată la forfecare 230
7.17 Calculul bazei stâlpului solicitat la moment încovoietor
şi efort axial 231
7.17.1 Rezistenţa de calcul la încovoiere a plăcii de bază 232
7.17.2 Rezistenţa zonei comprimate, FC, Rd 236
7.17.3 Rezistenţa zonei întinse, FT, Rd 237
7.17.4 Efortul rezistent de calcul al şuruburilor de ancoraj
solicitate la întindere 240

8 EXEMPLU NUMERIC. PLATFORMĂ METALICĂ SUDATĂ 242


8.1 Date iniţiale 242
8.2 Stabilirea sistemului constructiv 243
8.3 Verificarea tablei groase striate 244
8.4 Dimensionarea grinzii secundare 247
10 Cuprins

8.5 Dimensionarea grinzii principale curente 252


8.6 Rezemarea grinzii secundare pe grinda principală 274
8.7 Calculul înnădirii grinzii principale cu eclise şi şuruburi de
înaltă rezistenţă pretensionate 280
8.8 Calculul stâlpului curent 289

ANEXE 311
Anexa 1 Caracteristici secţionale ale profilelor laminate 313
Anexa2 Dimensiuni optime pentru grinzi cu secţiune compusă,
de clasă 2 339
Anexa 3 Eforturi rezistente de calcul la flambaj ale profilelor
laminate 342
Anexa 4 Coeficienţi pentru calculul plăcilor în teoria deformaţiilor
mici 376
Anexa 5 Factori de interacţiune pentru elemente solicitate la
compresiune cu încovoiere 378
Anexa 6 Şuruburi obişnuite, de înaltă rezistenţă şi de ancoraj 382

BIBLIOGRAFIE 392
MATERIALE PENTRU ELEMENTE
1
METALICE

1.1 Simbolizarea oţelurilor pentru structuri metalice

Definiţiile şi clasificarea mărcilor de oţel sunt prevăzute în SR EN 10020. Conform


standardului, oţelurile se diferenţiază funcţie de clasele de calitate sau funcţie de
compoziţia chimică.

În scopul identificării oţelurilor, este necesară o simbolizarea cât mai semnificativă.


Marca oţelului este definită în general printr-un sistem de notaţii care indică:

simboluri principale, care definesc domeniul de utilizare al oţelului şi anumite


caracteristici mecanice, ca de exemplu:

S – oţeluri pentru structuri metalice;


XXX – trei cifre care reprezintă valoarea minim garantată a limitei de curgere (fy
exprimată în N/mm2) pentru grosimi minime de livrare.

Acest grup este însoţit de simboluri adiţionale care reprezintă:

o literă care se referă la structura oţelurilor cu granulaţie fină şi la metoda de tratament


termic aplicată:

M – laminare termomecanică;
N – laminare normalizantă;
Q – călire.

un grup de două simboluri ce precizează exigenţe de calitate privind compoziţia


chimică şi caracteristicile mecanice de rezistenţă şi tehnologice la anumite temperaturi
(Tab. 1.1şi Tab. 1.2).

JR pentru garantarea energiei minime de rupere de 27 J determinată la încercarea de


încovoiere prin şoc la temperatura de 20°C;
JO pentru garantarea energiei minime de rupere de 27 J la temperatura de 0°C;
12 1. Materiale pentru elemente metalice

J2, K2 pentru garantarea energiei minime de rupere de 27 J la -20°C, respectiv de 40 J


la temperatura de -20°C.

Tab. 1.1 Simboluri ce caracterizează energia de rupere

Energia [J] 27 40 60

Simbol J K L

Tab. 1.2 Simboluri ce caracterizează temperatura de încercare la încovoiere prin şoc

Temperatura [oC] + 20 0 -20

Simbol R 0 2

opţional, litera G care se referă la:

G1 – oţeluri necalmate;
G2 - oţeluri cu altă stare decât cea necalmată;
G3, G4 – cu alte caracteristici garantate (sudabilitate etc).

litera Z ce indică exigenţe speciale de evitare a desprinderii lamelare pe direcţia


grosimii (contracţie relativă minimă în zona ruperii): Z15, Z25, Z30.

simboluri care se referă la specificări precum:

C – oţeluri recomandate pentru prelucrare la rece;


W – oţeluri rezistente la coroziunea atmosferică;
H – profile cave.

Exemplu de notare:

S 235 J2 G2 Z25

oţel de uz limita de energia calmat valoare de calcul a capacităţii


general curgere de minimă de materialului de a evita
pentru 235 N/mm2 rupere de desprinderea lamelară de Z25
construcţii 27 J la 20oC
1. Materiale pentru elemente metalice 13

Caracteristicile de material ale oţelului au valori prezentate în Tab. 1.3:

Tab. 1.3 Valorile de calcul ale caracteristicilor oţelului recomandate de SR EN 1993-1-1

Tip oţel E G [N/mm2] αl


[kg/m3] [N/mm2] [oC-1]

nealiat
7850 210 000 81 000 0,3 12 x 10-6
aliat

masa volumică
coeficientul Poisson
E modul de elasticitate longitudinal (Young)
αl coeficient de dilatare termică liniară
G modul de forfecare

1.2 Caracteristici mecanice ale produselor laminate la cald

Valorile nominale ale caracteristicilor mecanice pentru oţelul laminat (S235, S275 şi S355)
sunt prescrise în SE EN 1993-1-1 şi în standardele de produs SR EN 10 025.

Tab. 1.4 Valori nominale ale limitei de curgere, fy pentru oţelul de construcţii

Marca oţel SR EN 1993-1-1

Grosime [mm] fy [N/mm2] fu [N/mm2]

S235
t 40 235 360
40 t 80 215 360

S275 t 40 275 430


40 t 80 255 410

S355 t 40 235 510


40 t 80 215 470

Tab. 1.4 prezintă valorile nominale ale limitei de curgere fy. Standardul SR EN 1993-1-1
prescrie valori ale limitei de curgere corespunzătoare pentru două categorii de grosimi
14 1. Materiale pentru elemente metalice

(t 40mm şi 40 mm t 80 mm).

1.3 Materiale pentru îmbinări cu şuruburi

Şuruburile sunt executate din materiale cu caracteristici fizico-mecanice cerute de


standardul SR EN ISO 898-1, iar piuliţele de SR EN ISO 898-2, în gama de dimensiuni:
M4 … M42 şi lungimi 8…340 mm, în funcţie de diametru.

Conform SR EN 1993-1-8, şuruburile obişnuite se execută în 7 clase de caracteristici


mecanice: 4.6, 4.8, 5.6, 5.8, 6.8, 8.8, 10.9. Simbolul unei clase de caracteristici mecanice
este alcătuit din două numere:

primul număr înmulţit cu 100 reprezintă rezistenţa minimă de rupere la întindere,


exprimată în N/mm2;

produsul celor două numere înmulţit cu 10 reprezintă limita de curgere exprimată în


N/mm2.

Tab. 1.5 Valori nominale ale limitei de curgere fyb şi ale limitei de rupere fub pentru şuruburi

Tip Clasa fyb [N/mm2] fub [N/mm2]

obişnuite 4.6 240 400


4.8 320 400
5.6 300 500
5.8 400 600

de înaltă rezistenţă 8.8 640 800


10.9 900 1000
1. Materiale pentru elemente metalice 15

1.4 Materiale pentru sudură

La fel ca şi în cazul materialelor de bază, care au fost prezentate într-un subcapitol anterior,
există cerinţe şi pentru materialele pentru sudare folosite la realizarea îmbinărilor sudate.
Materialul de adaos pentru cusăturile sudate poate fi constituit din:

electrozi înveliţi, în cazul sudării manuale obişnuite;


electrozi neînveliţi (sârmă de sudură), în cazul sudării protejate printr-un strat de flux
sau în atmosferă neutră.

La alegerea electrodului, se urmăreşte ca metalul depus să prezinte valori ale limitei de


curgere, limitei de rupere şi a tenacităţii minime mai mari sau cel puţin egale cu ale
materialului de bază.

Caracteristicile mecanice ale electrodului (în special limita de curgere şi alungirea


specifică) nu trebuie să fie însă mult superioare materialului de bază deoarece pot apărea
deficienţe la sudare sau în exploatare.

1.5 Produse laminate lungi (bare)

Profilele de uz general utilizate în structurile metalice sunt laminate într-o gamă


diversificată de produse, pentru destinaţii multiple.

Produsele lungi (bare profilate) prezintă secţiune transversală constantă pe lungime care
este, în mod uzual, definită de un standard care precizează gamele de dimensiuni curente
precum şi toleranţele de dimensiuni şi toleranţe de formă.

Indicarea toleranţelor dimensionale este necesară deoarece dimensiunile profilelor pot varia
în măsură suficient de mare.

Mărcile de oţel folosite pentru profilele laminate la cald sunt S235, S275 şi S355, conform
normelor europene adoptate ca standarde naţionale (Tab. 1.6).
16 1. Materiale pentru elemente metalice

Tab. 1.6 Principalele produse laminate lungi (bare profilate)

Denumire produs Dimensiuni Standard de material Standard de produs

Profil IPN IPN 80 - 550 EN 10 025 SR EN 10 024


SR EN 10034

Profil IPE IPE 80 – 600 EN 10 025 SR EN 10 024


SR EN 10034

Profil HE HE-A 100 - HE-A 1000


HE-B 100 - HE-B 1000 EN 10 025 SR EN 10034
HE-M 100 - HE-M 1000

Profil UPN UPN 30-65 EN 10 025 SR EN 10 056

Profil UPE UPE 80 – 400 EN 10 025 SR EN 10 056

Cornier cu aripi egale LPN 20x20x3 SR EN 10 025 SR EN 10 056 -2


LPN 250x250x28

SR EN 10 210-2
Cornier cu aripi inegale L 30x20x3 SR EN 10 025
L 250x90x16

Profile cave cu secţiune pătrată SHS 40 - SHS 400 SR EN 10 210-1 SR EN 10 210-2

Profile cave cu secţiune RHS 50x25


dreptunghiulară RHS 500x300 SR EN 10 210-1 SR EN 10 210-2

Profile cave cu secţiune CHS 33,7 - CHS 1219 SR EN 10 210-1 SR EN 10 210-2


circulară

Profil T T 20 - T 50 SR EN 10 113 STAS 566-86

Profil rotund 12 - 300 SR EN 10 113 STAS 333-87


STAS 794-90

Profil pătrat 8- 140 SR EN 10 113 STAS 334-88


1. Materiale pentru elemente metalice 17

1.6 Produse laminate plate (table)

Produsele laminate plate au secţiunea transversală dreptunghiulară şi lăţimea mult mai mare
decât grosimea. În general, suprafaţa acestor produse este netedă, dar în anumite cazuri (de
exemplu table striate) poate prezenta amprente sau denivelări distribuite uniform.

În Tab. 1.7 se prezintă gruparea principalelor produse laminate plate funcţie de


caracteristicile dimensionale.

Tab. 1.7 Principalele produse laminate plate

Caracteristici Dimensiuni Simbol Standard


Denumire produs
dimensionale [mm]

Bandă Îngustă lăţimea 10 … 99

laminată la Mijlocie 100 … 370 LBC SR EN 10 051

cald Lată Peste 370

Bandă Îngustă 10 … 99

laminată la Mijlocie lăţimea 100 … 370 LBR SR EN 10 139

rece Lată peste 370

Tablă Neagră grosimea până la 3mm TS SR EN 10 051

subţire Ondulată TO STAS 2029-68

Tablă uz general TG SR EN 10 029

groasă construcţii sudate grosimea peste 4 mm TGGF SR EN 10 028

Striată TGS STAS 3480-80

Platbandă - latura 160 … 600 PLB SR EN 10 163


2 PRINCIPIILE PROIECTĂRII LA STĂRI LIMITĂ

2.1 Stări limită

Principiile referitoare la proiectarea construcţiilor metalice prin metoda stărilor limită sunt
indicate în SR EN 1990 sau CR0 - 2012 şi implică coeficienţi de siguranţă diferenţiaţi, ce
ţin seama de pronunţata variabilitate a factorilor care influenţează siguranţa clădirilor pe
toată durata de viaţă. Durata de viaţă a unei clădiri, definită prin SR EN 1990, este
prezentată în Tab. 2.1.

Tab. 2.1 Categorii de durate de viaţă pentru proiectare

Categoria duratei de Durata de viaţă (ani)


Exemple
viaţă proiectate

1 10 Structuri tranzitorii

2 10-25 Părţi structurale înlocuibile (de ex. reazeme)

3 15-30 Structuri agricole şi similare

4 50 Clădiri şi alte structuri obişnuite

5 100 Structuri monumentale, poduri

Standardul SR EN 1990 face referire la două grupări de stări limită, prezentate în Tab. 2.2,
după cum urmează:

• stări limită ultime (SLU) ce corespund epuizării capacităţii portante, ruperii elementelor
în secţiunile critice (unde tensiunile ating rezistenţele de rupere) sau pierderii stabilităţii;
• stări limită ale exploatării normale (SLS) ce corespund fisurării elementelor de
construcţii, deformaţiilor statice sau dinamice, a căror depăşire împiedică exploatarea
normală a clădirii.
2. Principiile proiectării la stări limită 19

Tab. 2.2 Principalele fenomene avute în vedere în proiectarea la stări limită

Stări limite ultime Stări limită de serviciu

(1) ECH: pierderea echilibrului static a structurii sau a (1) deformaţii statice sau
unei părţi a acesteia, considerată ca un corp rigid dinamice

(2) STR: cedarea sau deformarea excesivă a structurii sau (2) vibraţii excesive
ale elementelor structurale:
(3) deteriorări sau fisurarea
ruperea secţiunilor critice (unde eforturile ating
elementelor de
rezistenţele secţionale limită);
construcţii.
stabilitate locală şi generală a elementelor;
pierderea echilibrului structurii în ansamblu prin
transformarea structurii sau oricărei părţi ale a
acesteia într-un mecanism.
(3) GEO: cedarea sau deformarea excesivă a solului

(4) OB: ruperi prin oboseala materialului.

2.2 Situaţii de proiectare

Situaţiile de proiectare asociate stărilor limită trebuie alese astfel încât să fie suficient de
severe şi variate, pentru a include toate condiţiile care pot apărea în mod previzibil în
timpul execuţiei şi utilizării structurii. Situaţiile de proiectare se clasifică în:

permanente sau normale, care se referă la condiţii normale de utilizare ale structurii;

tranzitorii, care se referă la condiţii temporare ce pot surveni în timpul execuţiei sau
reparaţiei;

accidentale, care se referă la condiţii excepţionale, cum sunt expunerea structurii la


incendiu, explozii sau impact;

seismice, care se referă la structuri supuse acţiunii seismice.


20 2. Principiile proiectării la stări limită

2.3 Valori caracteristice şi de calcul ale rezistenţelor materialului

Rezistenţele de calcul ale materialului sau ale produselor sunt reprezentate prin valori
caracteristice şi a coeficientului parţial de siguranţă M.

Tab. 2.3 Valori ale coeficienţilor parţiali de siguranţă aplicaţi materialului

Verificări Simbol Valoare

Rezistenţa secţiunilor transversale, cedare guvernată prin M0 1,0


atingerea limitei de curgere

Rezistenţa barelor la instabilitate M1 1,0

Rezistenţa la rupere a secţiunilor transversale întinse M2 1,25

Rezistenţa îmbinărilor
Rezistenţa şuruburilor, niturilor, bolţurilor M2 1,25
Rezistenţa plăcilor la presiune pe gaură M2 1,25
Rezistenţa la lunecare
la starea limită ultimă M3 1,25

la starea limită de exploatare M3, serv 1,1

Rezistenţa la presiune pe gaură a şuruburilor injectate M4 1,0

Rezistenţa nodurilor grinzilor cu zăbrele din ţevi M5 1,0

Rezistenţa bolţurilor la starea limită a exploatării M6, erv 1,0


normale
Pretensionarea şuruburilor de înaltă rezistenţă M7 1,1

Atunci când o stare limită este sensibilă la variaţia unei proprietăţi de material, este
convenabil să se ţină seama de valorile caracteristice superioare şi inferioare ale acestei
proprietăţi. Rezistenţa de calcul a materialului sau produsului se obţine prin împărţirea
valorii caracteristice a rezistenţei Rk, la un coeficient M:

Rk
Rd (2.1)
M

unde
2. Principiile proiectării la stări limită 21

M coeficient parţial care cumulează incertitudinile în modelul de rezistenţă şi abaterile


geometrice cu posibilitatea unor abateri nefavorabile ale proprietăţii/rezistenţei
materialului de la valoarea sa caracteristică.

Coeficienţii parţiali de siguranţă sunt definiţi funcţie de solicitarea din element, dar şi de
tipul prinderilor (Tab. 2.3).

2.4 Acţiuni

Acţiunile sunt clasificate după variaţia lor în timp în acţiuni permanente, variabile şi
accidentale.

Tab. 2.4 Standarde naţionale pentru acţiuni în construcţii

Simbol Tip Denumire Standarde

G Acţiuni Greutăţi proprii pentru clădiri SR EN 1991-1-1/2004


permanente

Q Acţiuni Încărcări utile pentru clădiri Q SR EN 1991-1-1/2004


variabile Acţiunea zăpezii, Z CR-1-3/ 2012

Acţiunea vântului, V CR-1-4/ 2012

A Acţiuni Explozii, impact - SR EN 1991-1-7/ 2007


accidentale Acţiuni seismice AE SR EN 1998-1; P100/2006

2.4.1 Valori reprezentative ale acţiunilor variabile

Unul dintre criteriile de aprecierea situaţiilor de risc este probabilitatea suprapunerii mai
multor acţiuni. Valorile reprezentative Frep, ale acţiunilor variabile simultane sunt acţiuni
ponderate prin coeficienţi parţiali de grupare i (prezentaţi în Tab. 2.3):

 valoare frecventă: Frep = 1Qk; 1 1;


 valoare cvasipermanentă: Frep = 2Qk; 2 1;
 valoare de grupare a mai multor acţiuni variabile simultane: Frep = 0Qk; 0 1.
22 2. Principiile proiectării la stări limită

Tab. 2.5 Valorile coeficienţilor de grupare pentru încărcări variabile

Acţiunea Coeficienţi

0 1 2

Încărcări din exploatare normală pentru clădiri

Categoria A: clădiri rezidenţiale 0,7 0,5 0,3

Categoria B: clădiri de birouri 0,7 0,5 0,3

Categoria C: spaţii cu aglomerări de persoane 0,7 0,7 0,6

Categoria D: spaţii comerciale 0,7 0,7 0,6

Categoria E: spaţii pentru depozitare 1,0 0,9 0,8

Categoria F: spaţii destinate traficului de vehicule,

greutatea vehiculului 30 kN 0,7 0,7 0,6

Categoria G: spaţii destinate traficului de vehicule 30


kN greutatea vehiculului 160 kN 0,7 0,5 0,3

Categoria H: acoperişuri 0,7 0 0

Acţiunea zăpezii, toate amplasamentele 0,7 0,5 0,4

Acţiunea vântului, toate amplasamentele 0,7 0,2 0

2.4.2 Valori de calcul ale acţiunilor

Valorile caracteristice Fk, sau, după caz, cele reprezentative Frep, sunt multiplicate prin
coeficienţi parţiali de siguranţă ( f) pentru a se obţine valorile de calcul ale acţiunilor Fd:

Fd γf Fk (2.2)

Fd γ f Frep , unde Frep i Qk ; (2.3)

Valorile coeficienţilor parţiali de siguranţă ale acţiunilor (Tab. 2.6) sunt stabilite în funcţie
de natura acţiunilor, de tipul stărilor limită la care se face verificarea şi de categoria
grupărilor de acţiuni.
2. Principiile proiectării la stări limită 23

2.5 Grupări de acţiuni pentru verificări la stări limită

2.5.1 Grupări de acţiuni pentru situaţii de proiectare permanente sau


tranzitorii

Valorile de calcul ale acţiunilor pentru verificări la stări limită STR/GEO (v. Tab. 2.2)
pentru situaţii de proiectare permanente sau tranzitorii se determină cu relaţia1:

Ed γGj, sup G kj, sup γGj, inf G kj, inf γ Q, 1 Qk, 1 γ Q, i ψ0, i Qk, i (2.4)
j j i 1

în care Gj = Gj, sup sau Gj, inf şi Gj, inf sunt coeficienţi parţiali de siguranţă pentru acţiuni, cu
valori recomandate prezentate în Tab. 2.6.

Tab. 2.6 Valorile coeficienţilor parţiali de siguranţă pentru acţiuni funcţie de starea limită ultimă

Acţiuni funcţie de starea limită ultimă Denumire Valori recomandate pentru clădiri

Acţiuni permanente (STR/GEO) Gj, sup 1,35

Acţiuni permanente (STR/GEO) Gj, inf 1

Acţiuni permanente (ECH) Gj, sup 1,1

Acţiuni permanente (ECH) Gj, inf 0,9

Acţiuni variabile (STR) Q 1,5

Simplificat, pentru clădiri, pentru verificări ale structurii (STR) se pot considera
următoarele grupări de acţiuni:

Dacă se consideră doar cea mai defavorabilă acţiune variabilă:

Ed 1,35 G kj, sup 1,5 Qk, 1 (2.5)


j

1
SR EN 1990/2004- Anexa A1, relaţia 6.10
24 2. Principiile proiectării la stări limită

Dacă se consideră mai multe acţiuni variabile ce acţionează concomitent:

Ed 1,35 G kj, sup 1,5 Qk, 1 1,5 ψ0, i Qk, i (2.6)


j i 1

Notaţii:
Gkj,sup / Gkj,inf valoarea caracteristică superioară/inferioară a acţiunii permanente;
Qk,1 : valoarea caracteristică a acţiunii variabile dominante (care va fi succesiv,
fiecare acţiune variabilă);
Qk,i : valoarea caracteristică a acţiunilor variabile însoţitoare.

2.5.2 Grupări de acţiuni pentru situaţii de proiectare accidentale şi seismice

Pentru situaţii de proiectare accidentale2:

ψ1, 1 Qk, 1
Ed G k, j Ad sau ψ2, i Qk, i (2.7)
j ψ2, 1 Qk, 1 i 1

Pentru situaţii de proiectare seismice 3:

Ed G k, j AEd ψ2, i Qk, i (2.8)


j i 1

în care
Ad valoarea caracteristică a acţiunii accidentale;
AEd valoarea caracteristică a acţiunii seismice;
Gk, j valori caracteristice ale acţiuni permanente (Gkj, sup, Gkj, inf);
1, 1 · Qk, 1 valoare frecventă a acţiunii variabile predominante;

2, i · Qk, i valoare cvasi-permanentă a acţiunii variabile predominante sau ale acţiunilor


însoţitoare.

2
CR0/2012 - relaţia 6.10
3
CR0/2012 - relaţia 6.11
2. Principiile proiectării la stări limită 25

2.5.3 Grupări de acţiuni pentru verificări la stări limită de serviciu

Grupările de acţiuni pentru verificări la stări limită serviciu sunt definite funcţie de efectele
produse asupra structurii sau elementelor: reversibile sau ireversibile. Astfel se pot distinge
următoarele tipuri de grupări:

Gruparea caracteristică4:

Gruparea caracteristică este combinaţia de acţiuni care are ca efect producerea unor
stări ireversibile de degradare a căror depăşire implică ruperea elementelor.

Ed = G k, j Qk, 1 ψ0, i Qk, i (2.9)


j i 1

Gruparea frecventă5:

Gruparea frecventă este utilizată de obicei pentru stări limită produse sub efectul
acţiunilor de lungă durată:

Ed G k, j ψ1, 1 Qk, 1 ψ2, i Qk, i (2.10)


j i 1

Gruparea cvasipermanentă6:

Ed G k, j ψ2, i Qk, i (2.11)


j i 1

2.6 Deformaţii şi deplasări

Săgeţile verticale trebuie să se încadreze între limitele stabilite cu beneficiarul, în


conformitate cu confortul utilizatorilor sau cu buna funcţionare a structurii, a finisajelor şi a

4
CR0/2012 - relaţia 6.13
5
CR0/2012 - relaţia 6.14
6
CR0/2012 - relaţia 6.15
26 2. Principiile proiectării la stări limită

materialelor depozitate. Atunci când nu sunt prescrise, se pot utiliza limitele definite
conform SR EN 1990 şi prezentate în Tab. 2.7.

Tab. 2.7 Valori limită ultime recomandate pentru săgeţi maxime

w1 w0

w2 wmax
l

acoperişuri în general (accesibile doar pentru w max l / 200 cu w 2 l / 250


întreţinere)

w max l / 250 cu w 2 l / 300


planşee în general; acoperişuri circulabile

planşee care susţin stâlpi w max l / 400 cu w 2 l / 500

wmax = este săgeata totală în stadiul final: w max w1 w2 w0

w0 = este contrasăgeata dată grinzii la montaj


w1 = este săgeata sub acţiunea încărcărilor permanente imediat după punerea sub încărcare
w2 = este săgeata sub acţiunea încărcărilor variabile

Observaţii:

Pentru grinzile în consolă, valorile maxime ale săgeţilor se iau pentru l = 2lc, cu lc
lungimea consolei.

Vibraţiile şi oscilaţiile planşeelor trebuie să fie limitate pentru a înlătura inconfortul


utilizatorilor.

În general, acceleraţiile şi frecvenţele susceptibile de a provoca sentimente neplăcute


utilizatorilor (vibraţii excesive pe durata circulării persoanelor) şi defecte ale instalaţiilor se
determină prin analiză dinamică şi nu trebuie să depăşească valorile recomandate:

a) pentru planşee pe care se circulă normal, frecvenţă proprie de minim 3 cicluri pe


secundă (f > 3Hz), sau exprimată indirect prin deplasări, wmax = w1 + w2 28 mm
pentru gruparea frecventă de acţiuni;
2. Principiile proiectării la stări limită 27

b) pentru planşee puternic circulate, pe care se dansează, se sare, se deplasează în cadenţă


etc., frecvenţă proprie de minim 5 cicluri pe secundă (f > 5Hz), sau exprimată indirect
prin deplasări, wmax = w1 + w2 28 mm pentru gruparea frecventă de acţiuni.

În Tab. 2.8 sunt date deplasările maxime pentru cadre simple şi la clădirile cu mai multe
niveluri.

Tab. 2.8 Valori limită ultime recomandate pentru deplasări orizontale

wa
w w1 w2

h1

l ha
h2

Cadre simple cu un nivel Structuri etajate

h1 h2
h • între fiecare etaj w1 ; w2
fără poduri rulante: w 300 300
150
• pe ansamblul ha
wa
h 300
alte tipuri de clădiri cu un w structurii
300
nivel
3 S PLATELAJE DIN TABLĂ
3.1. Alcătuirea platelajelor metalice

Planşeele metalice, ca mod de definiţie, sunt elemente structurale formate din plăci plane
care preiau încărcări transversale şi au rolul de a le transmite grinzilor. Stratul de rezistenţă
al planşeului poate fi alcătuit din platelaje metalice din tablă de oţel netedă sau striată,
rezemată pe grinzi metalice, amplasate în cadrul clădirilor industriale (Fig. 3.1). În funcţie
de procesul tehnologic şi de fabricaţie, de locul şi destinaţia clădirii, planşeele metalice pot
avea rolul de platforme de lucru şi depozitare, planşee industriale şi pasarele de circulaţie.
Pot fi alcătuite, în principiu, din două straturi: un strat de uzură şi unul de rezistenţă.

tablă

grinzi
secundare

grinzi
principale

Fig. 3.1 Structura de rezistenţă a unui planşeu la care tabla striată reazemă pe grinzi secundare.

Plăcile planşeelor se pot realiza şi din grătare prefabricate sau din plăci cu nervuri din oţel
turnat.

Platelajele din table groase striate se folosesc în general în cazul platformelor de circulaţie,
deoarece striurile superioare împiedică alunecarea, evitând accidentele. O astfel de
3. Platelaje din tablă 29

pardoseală prezintă avantajul că este uşoară, comod de executat şi are rezistenţă mare.

Platelajele din gătare au avantajul că permit pătrunderea luminii şi scurgerea precipitaţiilor


prin ochiurile formate de lamele, fiind utilizate pe scară largă la platformele amplasate în
aer liber şi când nu se pune problema scurgerii unor materiale sau căderii unor piese prin
ochiurile grătarelor. Platelajele cu grătare au rigiditate relativ redusă la încovoiere, fiind
indicate în special în special pentru zonele de circulaţie pietonală sau la încărcări care nu
depăşesc 500 daN/m2.

Platelajele din plăci nervurate turnate având grosime mare (10 … 15 mm), se folosesc de
regulă în cazul platformelor grele, cu încărcări foarte mari şi pe care circulă cărucioare,
vagoneţi, mijloace auto.

După modul de rezemareal planşeelor metalice, se pot distinge:

planşee cu plăci şi grinzi dispuse pe o singură direcţie;


planşee cu plăci, grinzi secundare şi grinzi principale (Fig. 3.2). În cazul în care
grinzile secundare sunt supraînălţate faţă de grinzile principale, plăcile pot rezema
direct pe grinzile secundare (Fig. 3.2, b);

planşee din plăci nervurate (Fig. 3.3).

tablă
(a) (b)

grindă secundară

grindă principală

Fig. 3.2 Rezemarea plăcii: (a)– pe grinzi principale şi secundare; (b) – pe grinzi secundare.

Îmbinările dintre plăci se realizează deasupra unor benzi de oţel sau a unor corniere, prinse
30 3. Platelaje din tablă

de una din table înainte de montarea la poziţie (Fig. 3.4).

grindă secundară
nervuri

grindă
b
principală

a a a

Fig. 3.3 Rezemarea plăcii pe nervuri echidistante.

1 1
nituri de sudură

nervură de
rigidizare
grindă secundară

1–1 îmbinarea cu sudură


cap la cap a tablei

Fig. 3.4 Aşezarea tablei pe grinzi. Detalii de prindere.


3. Platelaje din tablă 31

Atât la tablele groase netede, dar mai ales la tablele groase striate, datorită faptului că au
grosimea foarte mică în raport cu deschiderea, sub table se sudează rigidizări din oţel lat
aşezate pe cant sau corniere, la distanţe egale, care nu depăşesc în general, dublul
deschiderii plăcii. În cazul plăcilor cu deschideri mari, rigidizările pot fi mai dese şi mai
puternice, în funcţie de săgeata admisă a platelajului. Dacă pasul rigidizărilor nu depăşeşte
de 70 de ori grosimea tablei, placa se comportă ca o placă ortotropă.

Atunci când tabla reazemă pe o reţea de grinzi, tablele se aşează perpendicular pe direcţia
grinzilor secundare, prinzându-se cu cordoane de sudură de colţ sau prin bucşe sau nituri de
sudură pe talpa superioară a grinzilor secundare şi cu cordoane de sudură cap la cap între
ele.

3.2. Metode de analiză a plăcilor

Eforturile şi tensiunile din plăci încovoiate se determină folosind metode simplificate de


calcul care oferă estimări acoperitoare. De aceea, structura din plăci trebuie împărţită în
segmente individuale de placă, care pot fi rigidizate sau nerigidizate.

Eforturile din plăci pot fi calculate prin următoarele ipoteze:

calcul elastic în toate cazurile, printr-un calculul de ordin I sau de ordin II(geometric
neliniar), care introduce efectul forţelor axiale asupra deformării din încovoiere şi/sau
efectul imperfecţiunilor;
calcul plastic, numai dacă compresiunea sau forfecarea plăcii sunt mai mici de 10%
din rezistenţa la încovoiere într-o linie plastică:

fy
NEd (VEd ) 0, 25 t 2 (3.1)
γ M0

La planşeele supuse la încărcări tehnologice cu caracter dinamic sau la oboseală este


interzisă efectuarea calcului în domeniul plastic.

În funcţie de raportul dintre grosimea plăcii t şi deschiderea de calcul a, se deosebesc două


categorii de plăci:
32 3. Platelaje din tablă

1) plăci subţiri având deformaţii mici;

Pentru se consideră că platelajul alcătuit din tablă subţire are deformaţii mici
comparativ cu grosimea. Eforturile ce caracterizează solicitarea plăcii sunt momentele
de încovoiere şi se pot determina pe baza teoriei plăcii încovoiate.

2) plăci subţiri având deformaţii mari. În cazul plăcilor foarte subţiri, deplasarea w0
poate deveni foarte mare în comparaţie cu grosimea, iar în calcul trebuie ţinut cont de
neliniarităţile geometrice. In cazul deformaţiilor mari, se deosebesc două cazuri:
primul caz, când marginile plăcii sunt nedeplasabile, şi al doilea caz când marginile se
pot deplasa liber în planul plăcii, deplasare care poate avea o influenţă considerabilă
asupra mărimii deformaţiilor şi eforturilor. În general, placa planşeului este prinsă cu
sudură de grinzi (v. Fig. 3.4), caz în care marginile plăcii sunt considerate fixe şi vor
apărea forţe suplimentare de întindere (de membrană). În funcţie de raportul dintre
deschiderea plăcii şi grosime, se poate face distincţia:

pentru se consideră că placa platelajului este subţire. În cazul


deformaţiilor mari, datorită încovoierii suprafeţei mediane a plăcii, vor apărea
eforturi suplimentare din întindere care vor predomina şi care acţionează în sens
invers acţiunii de încovoiere; încărcarea va fi transmisă reazemelor parţial prin
rigiditatea la încovoiere a plăcii şi parţial prin acţiunea de membrană a plăcii.
Placa lucrează la întindere cu încovoiere.
pentru , placa platelajului are grosimea neglijabilă în raport cu
dimensiunile principale. Însumând tensiunile pe grosimea t, vor rezulta momente
încovoietoare şi forţe tăietoare rezultante atât de mici, încât ele pot fi neglijate.
Singurele necunoscute care rămân sunt eforturi de întindere. Forţele sectoriale de
întindere, găsite pe această cale se numesc şi forţe de membrană, iar teoria
plăcilor bazată pe omiterea eforturilor din încovoiere se numeşte teoria de
membrană.

3.3. Considerarea efectului imperfecţiunilor

Pentru cazurile în care elementele au o zvelteţe mare, imperfecţiunile nu pot fi neglijate.


Calculul de ordinul II poate include şi efectele locale P-δ date de imperfecţiunile locale.
3. Platelaje din tablă 33

Pentru analiza de ordinul II, curbura iniţială a barei (Fig. 3.5) poate fi inclusă direct în
modelul de analiză printr-o imperfecţiune locală în arc, cu săgeata la mijloc e0:

(1 λ 2p ) (1 )
eo (3.2)

în care
a, b, t lungimea, lăţimea, respectiv grosimea plăcii;
factor de reducere pentru voalarea plăcii, conform SR EN 1993-1-5 şi
definiţiilor indicate în §4.2.2;
λp zvelteţea relativă a plăcii, a se vedea §4.2.2;

6b2 (b2 a 2 ) (1 ) a
2 2 2
cu 2;
t(a b ) b
ν fiind coeficientul Poisson (Tab. 1.3).

e0

Fig. 3.5 Imperfecţiunile geometrice iniţiale de încovoiere pentru un segment de placă.

Observaţii:

Acoperitor, valoarea imperfecţiunii se poate considera:

a
eo (3.3)
200

Atunci când este cazul, forma imperfecţiunilor geometrice echivalente trebuie


adaptată detaliilor constructive şi imperfecţiunilor prevăzute ca rezultat al
fabricării.
Imperfecţiunile se vor include în analiză în cazul în care tensiunile de compresiune
sau de forfecare datorate efectelor de ordin II sunt predominante.
34 3. Platelaje din tablă

3.4. Calcul planşeelor prin analiza elastică liniară

Comportarea structurilor din plăci subţiri sunt modelate pe baza teoriei plăcilor încovoiate
asociată cu geometria perfectă a plăcii, pe ipotezele legii materialului liniar elastic şi a
teoriei micilor deplasări.

Calculul liniar (de ordin I) poate fi utilizat dacă efectul compresiunii sau forfecării sunt
neglijabile, comparativ cu rezistenţa la încovoiere (mai mici de 10%). Acest caz este în
general valabil pentru a/t 50.

Raportul laturilor plăcii influenţează asupra repartizării încărcării. Astfel, în cazul plăcilor
lungi, la care raportul laturilor b/a 2, încărcarea ce se realizează paralel pe latura scurtă,
a, creşte,iar cea care se transmite pe direcţia lungă, b, scade. Când raportul laturilor este
egal cu 2, pe direcţia scurtă se repartizează circa 94% din încărcarea totală ce acţionează
asupra plăcii, iar pe direcţia lungă 6%.

În cazul plăcilor lungi, la care raportul laturilor a/b 2, calculul static al planşeului poate fi
efectuat, aplicând teoria încovoierii cilindrice a plăcilor plane subţiri.

1mm
a
q

b
t

a
q
N q N
x

a x
w(x)

Fig. 3.6 Încovoierea cilindrică a plăcilor lungi.

Studiul se poate limita, prin urmare, la studiul unei fâşii elementare decupată din placă (de
exemplu 1 mm). Atunci, dacă lăţimea plăcii se notează prin a, fâşia elementară poate fi
3. Platelaje din tablă 35

tratată ca o bară de secţiune dreptunghiulară de lungime a şi de grosime t (Fig. 3.6).

Deformaţia acestei fâşii este dată de o ecuaţie diferenţială similară ecuaţiei de deformaţie a
unei grinzi încovoiate:

2
w
D M (3.4)
x2

unde D înlocuieşte pe EI la grinzi şi reprezintă modulul de rigiditate la încovoiere cilindrică


a plăcii:

E t3
D 2
(3.5)
12 (1 )

în care
E modul de elasticitate longitudinal (Tab. 1.3);
coeficientul Poisson (Tab. 1.3);
t grosimea plăcii.

În practica proiectării, se poate admite ca metodă simplificată de calcul, modelarea plăcii ca


o riglă echivalentă în direcţia de preluare a încărcării, EI fiind înlocuit cu D.

Întreg calculul pentru determinarea deplasărilor se reduce la integrarea ecuaţiei (3.4) care
are aceeaşi formă ca şi ecuaţia diferenţială pentru încovoierea grinzilor.

Dacă placa este solicitată numai de încărcări transversale, iar marginile plăcii sunt libere să
se deplaseze - să se apropie una de cealaltă, ca în cazul grinzilor simplu rezemate, sau în
consolă - se poate determina cu uşurinţă expresia momentului încovoietor, conform
încovoierii grinzilor.

3.5. Analiza elastică de ordin I a plăcilor plane dreptunghiulare

Acest tip de analiză are la bază teoria liniară de încovoiere a plăcilor în ipoteza micilor
deplasări, iar tensiunile variază proporţional cu deformaţiile.

Deplasările plăcii sunt guvernate de ecuaţia de echilibru cu derivate parţiale de ordinul IV:
36 3. Platelaje din tablă

4 4 4
w w w qk
4
2 2 2 4
(3.6)
x x y y D

sau prescurtat

4 qk
w (3.7)
D

în care
qk încărcarea uniform repartizată transversal pe placă (valoarea caracteristică
corespunzătoare grupării de acţiuni pentru verificări la stări limită de serviciu);

D modulul de rigiditate la încovoiere cilindrică al plăcii, determinatcu rel. (3.5).

Determinarea soluţiilor analitice exacte prin integrarea ecuaţiei cu derivate parţiale a


plăcilor în concordanţă cu condiţiile de margine, este posibilă numai pentru anumite
încărcări, geometrii şi rezemări.

Pentru determinarea eforturilor în plăcile plane încovoiate, pentru condiţii de rezemare şi


distribuţii de încărcări generale, pot fi utilizate şi metode semianalitice sau metode
numerice, cum este metoda elementului finit.

Pentru cazul particular al plăcii dreptunghiulare, cu încărcări uniform distribuite pe toată


placa sau pe zona centrală, SR EN 1993-1-7 furnizează tabele de coeficienţi, prezentaţi şi în
Anexa 4 a prezentei lucrări. Deplasările şi tensiunile de încovoiere bx, Ed şi by, Ed pot fi
calculate cu următoarele relaţii:

q Ed a 4
w kw (3.8)
E t3

q Ed a 2
σ bx, Ed k bx (3.9)
t2

q Ed a 2
σ by, Ed k by (3.10)
t2
în care
qEd valoarea de calcul a încărcării distribuite;

E modul de elasticitate longitudinal al oţelului (Tab. 1.3);


3. Platelaje din tablă 37

kw, k bx, k by
coeficienţi determinaţi conform Anexa 4.

Tensiunea echivalentă nu trebuie să depăşească valoarea de calcul a limitei de curgere a


materialului, după cum urmează:

fy
σeq, Ed σ2bx, Ed σ2by, Ed σ bx, Ed σ by, Ed (3.11)
γ M2

în care
σbx,Ed, tensiuni de încovoiere într-un segment de placă după direcţia axei x-x,
σbxy,Ed respectiv y-y;
fy limită de curgere (Tab. 1.4);

M2 coeficient parţial de siguranţă (Tab. 2.5).

3.6. Analiza elastică de ordin II a plăcilor plane dreptunghiulare


lungi, articulate

3.6.1. Încovoierea cilindrică a plăcilor dreptunghiulare lungi, articulate

În practică, plăcile de planşeu sunt fixate de obicei pe reazeme şi marginile acestora nu sunt
libere să se deplaseze. Acest fel de rezemare dă naştere la eforturi de întindere de-a lungul
marginilor plăcii, odată cu încovoierea. Aceste reacţiuni încep să fie de acelaşi ordin de
mărime cu a momentelor încovoietoare, contracarând încovoierea produsă de încărcarea
transversală care intră în expresia (3.4). Această acţiune creşte o dată cu creşterea
deformaţiei plăcii, obţinându-se o reducere a efortului maxim de încovoiere.

Problema se reduce la studiul încovoierii unei fâşii elementare supusă la o încărcare


transversală, cât şi la o forţă axială care depinde de încovoierea fâşiei 1. Echilibrul trebuie
exprimat sub formă deformată.

1
Sub această formă problema a fost studiată pentru prima data de I.G. Bubnov , în 1914 []
38 3. Platelaje din tablă

qk
Nk Nk
x

wN
w0 a

Fig. 3.7 Deplasări ale plăcilor flexibile cu reazeme articulate.

O fâşie elementară, separată din placa cu marginile lungi libere să se rotească, dar care nu
se pot apropia în timpul încovoierii plăcii, se află în situaţia unei grinzi articulate, uniform
încărcată, solicitată axial de forţa Nk (Fig. 3.7).

Momentul încovoietor caracteristic într-o secţiune în rigla echivalentă dublu articulată este:

qk a qk x 2
M k (x) x Nk w (3.12)
2 2

Înlocuind această expresie în ecuaţia (3.4) se obţine:

2
w w qk a x qk x2
Nk (3.13)
x2 D 2 D 2 D

Introducând notaţia:

Nk a 2
u2 (3.14)
D 4

soluţia generală a deformaţiei dată de ecuaţia (3.13) devine:

2 x
qk a 4 cos h (u ) 1 qk a 2 x
w a (a x) (3.15)
16 u 4 D 1 8 u2 D
cos h (u )

Deformaţia fâşiei elementare depinde prin urmare de cantitatea u, care la rândul ei este
funcţie de valoarea forţei axiale Nk. Cum marginile fâşiei sunt fixe în lungul axei x, forţa de
întindere se poate determina din condiţia ca diferenţa dintre lungimea arcului curbei
deformate şi alungirea fâşiei să se anuleze. În ipoteza micilor deplasări, aceasta se exprimă
prin:
3. Platelaje din tablă 39

2
1 a dw Nk a 1 ν2
dx (3.16)
2 0 dx t E

Substituind în (3.16), soluţia deformaţiei dată de relaţia (3.15), prin integrare se obţine
valoarea parametrului u. Detalii ale soluţiilor numerice pot fi consultate în bibliografie
(Timoshenko,1960).

Cu parametrul u, din relaţia (3.14) se poate determina efortul de întindere, Nk. La stabilirea
valorilor de calcul ale eforturilor se va ţine cont că soluţia a fost determinată din ecuaţia
fibrei medii deformate, cu încărcări obţinute din gruparea acţiunilor la stări limită de
serviciu. Prin urmare, valorile de calcul ale efortului axial şi ale momentului încovoietor
devin:

4 D
NEd γd u2 (3.17)
a2

Mmax, Ed M0 0 (u ) (3.18)

cu notaţiile

qd a 2
M0 (3.19)
8

1 sec h (u ) (3.20)
0 (u )
u2
2
în care
γd = qEd/qk;
D rigiditatea la încovoiere cilindrică a plăcii, conform rel.(3.5);
qd valoarea de calcul a încărcării;
qk valoarea caracteristică a încărcării;
u parametru determinat dinTab. 3.1.

Pentru simplificarea calculului tablei, valorile coeficienţilor u, w şi se pot obţine prin


interpolare liniară cu ajutorul Tab. 3.1 în funcţie de valoarea , unde are
expresia următoare:
40 3. Platelaje din tablă

4
E t
2
(3.21)
(1 ) qk a

Tab. 3.1 Coeficienţii u, w şi pentru calculul tablei striate

lg (104 ) u w

> 3,883 0 1,000 1,000


3,889 0,5 0,908 0,905
3,483 1,0 0,711 0,704
3,173 1,5 0,532 0,511
2,811 2,0 0,300 0,367
2,584 2,5 0,281 0,268
2,486 3,0 0,213 0,200
2,311 3,5 0,166 0,153
2,155 4,0 0,132 0,120
2,014 4,5 0,107 0,097
1,886 5,0 0,088 0,079
1,768 5,5 0,074 0,066
1,660 6,0 0,063 0,055
1,560 6,5 0,054 0,047
1,467 7,0 0,047 0,041
1,380 7,5 0,041 0,036
1,298 8,0 0,036 0,031
1,221 8,5 0,032 0,028
1,148 9,0 0,029 0,025
1,079 9,5 0,026 0,022
1,014 10,0 0,024 0,020
0,951 10,5 0,021 0,018
0,892 11,0 0,020 0,017
0,835 11,5 0,018 0,015
0,780 12,0 0,016 0,014

Deplasarea maximă se va găsi la mijlocul fâşiei:

w max w0 f0 (u) (3.22)

în care
3. Platelaje din tablă 41

w0 deplasarea de la mijlocul fâşiei din încărcarea transversală:

5 qk a 4
w0 (3.23)
384 D

Funcţia f0(u) se calculează cu expresia:

u2
sec h (u ) 1
f 0 (u ) 2 (3.24)
5u 4
24

Dacă nu ar fi existat reacţiunea de întindere de la capetele fâşiei, deplasarea maximă ar fi


fost egală cu 5qka4/(384 D). Efectul reacţiunilor de întindere este dat de factorul f0(u), care
scade repede pe măsură ce creşte u.

Verificarea de rezistenţă a plăcii se face respectând următoarele etape:

1. Se determină mărimea cu relaţia (3.21) şi valoarea lg (104 );

2. Se determină valorile funcţiilor , u şi v din Tab. 3.1;

3. Se determină valorile de calcul ale forţei axiale de întindere N Ed, momentul


încovoietor maxim Mmax, Ed şi săgeata maximă la mijlocul deschiderii wmax, folosind
relaţiile (3.18), (3.17) şi (3.22);

4. Se determină tensiunile maxime în placă şi se verifică ca acestea să nu depăşească


rezistenţa de calcul a materialului.

Tensiunile în placă, pentru o fâşie unitară de 1 mm, se pot calcula cu relaţiile:

NEd
σ N, Ed (3.25)
t

2
6 3 t
σ M, Ed M max, Ed qd 0 (3.26)
t2 4 a

Tensiunea maximă în placă se obţine însumând tensiunile din încovoiere şi cele de


membrană:
42 3. Platelaje din tablă

fy
σ max, Ed σ N, Ed σ M, Ed (3.27)
γ M0

3.6.2. Metodă simplificată pentru determinarea eforturilor de calcul

O expresie aproximativă pentru axa deformată a unei fâşii elementare produsă de solicitarea
compusă provenitădin încărcarea transversală qk şi cea de întindere Nk, poate fi aproximată
prin relaţia:

w0 x
w sin (3.28)
1 a

unde w0 are aceeaşi semnificaţie ca în paragrafele precedente, iar parametrul este dat de
relaţia:

Nk Nk a 2
2
(3.29)
Ncr D

Prin analogie cu grinzile încovoiate, reprezintă raportul dintre efortul axial Nk şi efort
critic Euler Ncr, pentru această fâşie elementară.

Introducând expresia (3.28) în ecuaţia (3.16) şi integrând, se obţine:

Nk a 1 2
π 2 w 02
(3.30)
t E 4 a (1 )2

Folosind notaţia (3.29) şi introducând pentru D expresia (3.5), se obţine în final:

3 w 02
(1 )2 (3.31)
t2

Utilizând notaţia:

3 w 02
k (3.32)
t2

soluţia ecuaţiei de gradul 3 devine:

2 2
3 k k 1 3 k k 1
1 2
2 4 27 2 4 27 (3.33)
3. Platelaje din tablă 43

Parametrul u se va determina din relaţia de mai jos:

Nk a 2 π2
u2
D 4 4 (3.34)

Eforturile de calcul pentru o fâşie unitară de 1mm, se pot calcula cu relaţiile:

π2 D
N Ed γd
a2 (3.35)

1
Mmax, Ed 0 (3.36)
1

in care
γd = qEd/qk;
M0 momentul pentru o grindă simplu rezemată, determinat cu rel. (3.19).

Verificarea de rezistenţă se face conform relaţiei (3.27).

Săgeata maximă la mijlocul deschiderii:

1
w max wo w adm (3.37)
1

în care
wadm valoarea limită a săgeţii (se poate adopta conform Tab. 2.7).

3.7. Plăci plane dreptunghiulare lungi, cu imperfecţiuni iniţiale

În cazul în care placa are o încovoiere iniţială sinusoidală, ca în Fig. 3.8, dată de ecuaţia:

x
w1 e0 sin (3.38)
a

soluţia aproximativă este de forma:

w0 x e0 x
w sin sin (3.39)
1 a 1 a
44 3. Platelaje din tablă

Pentru e0 = 0, ecuaţia se reduce la exprimarea deformaţiei plăcii fără curbură iniţială, dată
de (3.28).

a
e0
Nk Nk x

w
w0

Fig. 3.8 Deformaţii cu imperfecţiuni geometrice iniţiale cilindrice pentru un segment de placă cu
margini articulate.

Cum marginile fâşiei sunt fixe, efortul de întindere se determină din condiţia ca alungirea
fâşiei produsă de efortul N k să fie egală cu diferenţa dintre lungimea arcului curbei
deformate şi lungimea iniţială a fâşiei. În ipoteza micilor deplasări, diferenţa este dată de:

a 2 a 2
1 dw 1 dw 0
dx dx (3.40)
2 0 dx 2 0 dx

Înlocuind expresiile deplasărilor w şi w1 date de (3.38), (3.39) şi (3.40), prin integrare, se


obţine:

2 2
w 0 e0
e0 (3.41)
4 a 1

2
Egalând cu alungirea fâşiei N a (1 - )/(t E) produsă de efortul axial, rezultă:

3 (w 0 e0 )2 3 e02 (1 )2
(1 )2 (3.42)
t2 t2

Pentru e0 = 0, ecuaţia se reduce la exprimarea deformaţiei plăcii fără curbură iniţială dată de
relaţia (3.31).

Momentul încovoietor corespunzător deformatei iniţiale exprimat prin al doilea termen al


ecuaţiei (3.39) este:
3. Platelaje din tablă 45

d2 e0 π x π2 e0 D x
M0 D 2
sin 2 2
sin (3.43)
dx 1 a (1 ) a a

Tensiunea maximă produsă de săgeata iniţială va avea valoarea:

6 π2 e0 D
0, Ed d (3.44)
t 2 (1 )2 a 2

Tensiunea maximă în placă se va obţine în final, prin suprapunerea tensiunilor date de


încovoiere şi de întindere din cazul grinzii cu margini articulate obţinute la §3.6 şi cele
datorate curburii iniţiale:

max , Ed σ N, Ed σMv 0, Ed (3.45)

în care N, Ed şi M, Ed sunt determinate conform relaţiilor (3.25), respectiv (3.27).


CARACTERISTICI SECŢIONALE.
4
CLASIFICAREA SECŢIUNILOR

4.1 Caracteristici secţionale ale elementelor metalice

4.1.1 Sisteme de notare

Pentru secţiuni transversale, se va utiliza convenţia de notare a axelor prezentată în Fig. 4.1.

b b
tf z
z
r z
tw t t
D y y h
y y d h y y

z z
c
z
d = h - 2(tf + r) d = h - 2(t + r)
b b
tf z b
z z
tf tf
tw tw
tw
d h h d y y h d
y y y y

z c z
z
d = h - tf - 2aw, cu aw grosime cordon sudură

z b z b
v
u t
h
y y h y y
zG t
yG z
b
u v
z
Fig. 4.1 Notaţii şi simbolizare axe conform SR EN 1993-1-1.

SR EN 1993-1-1 utilizează următoarele simbolizări:


4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor 47

● x – x axa în lungul elementului, perpendiculară pe secţiunea transversală,


● y – y axa secţiunii transversale:

paralelă cu tălpile – pentru profile dublu T;


paralelă cu latura scurtă – profilele rectangulare;
paralelă cu aripa scurtă – pentru profile cornier.

● z – z axa secţiunii transversale:

- perpendiculară pe tălpi – pentru profile dublu T;


- paralelă cu latura scurtă – pentru profilele rectangulare;
- perpendiculară pe aripa scurtă – pentru profile cornier.

Pentru profilele cu secţiuni nesimetrice, atunci când momentele de inerţie principale nu


coincid cu axele y – y sau z – z (ex. corniere), se mai definesc următoarele axe:
● u – u axa principală de rigiditate maximă, după momentul de inerţie principal;
● v – v axa principală de rigiditate minimă, după momentul de inerţie secundar.

4.1.2 Caracteristici secţionale

4.1.2.1 Momentul de inerţie axial (Iy, Iz)

Momentele de inerţie ale profilelor laminate sunt calculate luându-se în considerare razele
nominale de rotunjire ale colţurilor. Valorile momentelor de inerţie după axele principale se
găsesc în Anexa 1.

Pentru profilele dublu T cu secţiune compusă din table (Fig. 4.1), momentele de inerţie se
determină conform relaţiilor:

t w h 3w b t 3f hw tf
2
Iy 2 b tf mm 4
12 12 2
(4.1)
h w t 3w tf b 3
Iz 2 mm 4
12 12
48 4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor

4.1.2.2 Modul de rezistenţă elastic (Wel, y, Wel, z)

Modulul de rezistenţă elastic este utilizat pentru calculul elementelor în domeniul elastic,la
determinarea tensiunilor de încovoiere în fibra extremă a secţiunii transversale. Modulul de
rezistenţă în raport cu o axă este egal cu raportul dintre momentul de inerţie respectiv şi
distanţa de la axa considerată până la cel mai îndepărtat punct al secţiunii.

I
Wel mm3 (4.2)
d max

în care dmax este distanţa de la axa neutră la fibra extremă a elementului.

Pentru profilele dublu T cu secţiune compusă din table, momentele de inerţie se determină
conform relaţiilor:

2I y
Wel, y mm3
hw
(4.3)
2Iz
Wel, z mm3
b

Pentru profilele cornier, modulul de rezistenţă elastic este calculat în funcţie de distanţa de
la centrul de greutate la fibra extremă (Fig. 4.1):

z h zG [mm]
(4.4)
y b yG [mm]

în care

yG, zG poziţiile centrului de greutate faţă da axa y – y, respectiv z – z.

4.1.2.3 Modul de rezistenţă plastic (Wpl y, Wpl, z)

Modulele de rezistenţă plastice al profilelor laminate, exceptând cornierele, sunt prescrise


în tabelele cu caracteristici secţionale pentru secţiuni de clasă 1 sau 2.

Axa neutră plastică împarte secţiunea în două arii egale, A1 şi A2, ca în Fig. 4.2.
4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor 49

z fy
FC = f y A1
A1
d1
ANP
y y
d2

A2

FT = f y A2

z fy

Fig. 4.2 Determinarea axei neutre plastice (ANP).

A
F 0 FC = FT f y A1 f y A2 0 A1 A2
2 (4.5)

Modulul de rezistenţă plastic este egal cu suma momentelor statice ale celor două zone
plastificate ale secţiunii (de o parte şi de alta a axei neutre plastice).
Wpl = S1 + S2 [mm3] (4.6)
cu
S1 A1 d1
(4.7)
S2 A2 d2

în care
d1 distanţa de la centrul de greutate a ariei comprimate A1 la axa neutră plastică;
d2 distanţa de la centrul de greutate a ariei întinse A2 la axa neutră plastică.

Pentru secţiuni simetrice, S1 = S2, modulul de rezistenţă plastic are expresia:

Wpl 2S1 2S2 mm3 (4.8)

Pentru secţiuni compuse dublu T simetrice, modulele de rezistenţă plastice sunt determinate
conform relaţiilor:
50 4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor

t w h 2w
Wpl, y 2Sy b t f (h w tf ) mm3
4
(4.9)
t f b2 h w t 2w
Wpl, z 2Sz mm3
4 4

4.1.2.4 Raza de giraţie (iy, iz)

Semnificaţia fizică a razelor de giraţie este aceea că reprezintă distanţa de la axa sau polul
considerat până la un punct fictiv, în care ar fi concentrată întreaga arie a secţiunii.

Iy
iy [mm]
A
(4.10)
Iz
iz [mm]
A

4.1.2.5 Aria de forfecare (Av)

Aria de forfecare se determină diferenţiat, în funcţie de forma secţiunii transversale şi de


direcţia forţei tăietoare.

z z z

Avy Avy Avy


Vz Vz Vz
y y y y y y

z z z
Avz Avz z
z z
Vy Vy y y
y y y y Vy
z
z z Avz

Fig. 4.3 Arii de forfecare.


4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor 51

Tab. 4.1 Determinarea ariei de forfecare pentru profile laminate

Tip de secţiune Direcţia de acţiune a forţei Aria efectivă de forfecare Av

Profile laminate I şi H paralel cu inima A 2bt f (t w 2 r) t f hw tw

paralel cu tălpile A 2 (t f r) t w

Profile laminate U paralel cu inima A 2 b tf (t w r) t f

paralel cu tălpile A 2 (t f r) t w

Profile cave dreptunghiulare paralel cu înălţimea A h / (b h)

paralel cu lăţimea A h / (b h)
Profile tubulare şi ţevi cu
- 2A /
grosimea uniformă

Secţiuni sudate I, H sau cheson paralel cu inima (h w t w )

paralel cu tălpile A (h w t w )

= 1,2 conform SR EN 1993-1-5; conform SR EN 1993-1-1 poate fi luat acoperitor 1,0.

4.1.2.6 Moment de inerţie la răsucire liberă (It) şi moment de inerţie sectorial (Iw)

Momentele de inerţie la răsucire liberă It, (constanta de răsucire Saint Venant) şi momentul
de inerţie sectorial Iw, (constanta de răsucire împiedicată) ale profilelor laminate calculate
luându-se în considerare razele nominale de rotunjire ale colţurilor, se găsesc în Anexa 1.

Momentul de inerţie la răsucire liberă It şi respectiv, momentul de inerţie sectorial Iw,


pentru secţiuni I sau H, sunt calculate conform relaţiilor:

2 b t 3f h w t 3w
It mm 4 (4.11)
3

şi

(h t f ) 2
Iw Iz mm6 (4.12)
4

Momentul de inerţie la răsucire It pentru secţiuni închise dreptunghiulare se calculează


52 4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor

conform relaţiei:

16 t (a t) 2 (b t) 2
It (4.13)
a b 2t

Momentul de inerţie la răsucire It, pentru secţiuni închise circulare se calculează conform
relaţiei:
It 2 I (4.14)

în care I este momentul de inerţie principal (v. §4.1.2.1).

4.2 Clasificarea secţiunilor transversale

Secţiunile elementelor metalice pot fi considerate în general, ca fiind compuse din plăci
plane, proiectarea acestora trebuind să ţină seama de posibilitatea cedării plăcilor
componente prin voalare sau deformaţii locale exagerate. În practică, secţiunile elementelor
metalice sunt compuse din:

● pereţi interiori (de ex., inimile grinzilor profilelor cu secţiune deschisă sau tălpile
profilelor cu secţiune închisă),
● pereţi în consolă (de ex., tălpile profilelor cu secţiune deschisă şi aripile cornierelor).

Pentru evitarea cedării premature prin instabilitate locală, se impune limitarea zvelteţii
elementelor structurale supuse la compresiune prin raporturi maxime admisibile între
lăţimea unei plăci drepte şi grosime a acesteia, în condiţiile unei distribuţii date ale
tensiunilor de compresiune, precum şi ale condiţiilor de rezemare ale peretelui respectiv.

Standardul SR EN 1993-1-1 defineşte patru clase de secţiuni care dictează alegerea metodei
de analiză (elastică sau plastică) şi verificările la stări limită (Fig. 4.4) şi Tab. 4.2.

Observaţii:

1. Clasificarea secţiunilor este stabilită doar din efectele voalării plăcilor datorită
tensiunilor din compresiune (constante sau variabile pe secţiune).
2. Conceptul de secţiune sau lăţime eficace se foloseşte pentru a ţine seama de
efectele voalării şi/sau shear lag. Shear lag este fenomenul de producere a unei
4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor 53

distribuţiei neuniforme a tensiunilor normale pe lăţimea tălpii datorate tensiunilor


tangenţiale pe direcţia tălpii.
3. Efectele combinate de voalare sub tensiuni normale şi shear lag este luat în
considerare prin intermediul lăţimii eficace, conform SR EN 1993-1-5.

Mpl Clasa 1

Clasa 2

Mel
Clasa 3
Moment MRd

Clasa 4
rotire

Fig. 4.4 Dependenţa M - funcţie de clasa secţiunii.

Standardul SR EN 1993-1-1 permite o redistribuire a momentelor elastice pe reazeme,


determinate printr-o analiză elastică de ordin I, de maxim 5 … 15% pe alte elemente mai
puţin solicitate, cu condiţia ca aceste secţiuni să se încadreze în clasele 1 sau 2;

5 … 15%

Fig. 4.5 Redistribuirea momentelor elastice pe reazeme în domeniul plastic.

Încadrarea într-o clasă de secţiune a elementelor comprimate sau/şi solicitate la încovoiere


se face conform Tab. 4.3 … Tab. 4.7.
54 4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor

Tab. 4.2 Clasificarea claselor de secţiuni şi domeniul de analiză

Clasa Tip de analiză Verificarea


Criteriu
secţiunii structurală secţiunii

permit formarea articulaţiilor plastice şi


analiză globală domeniul
1 redistribuirea momentelor de încovoiere în
plastică plastic
secţiuni mai slab solicitate (Fig. 4.5)

admit plastificarea secţiunii, dar capacitatea de analiză globală domeniul


2
rotire este limitată datorită voalării elementului elastică plastic

permit atingerea limitei de curgere fy


analiză globală domeniul
3
într-o fibră extremă, dar voalarea împiedică
elastică elastic
plasticizarea întregii secţiuni

voalarea împiedică atingerea limitei de curgere


analiză globală domeniul
4 fy. Fenomenul de voalare se ia în considerare
elastică elastic
prin intermediul „lăţimii eficace”

Observaţii:

1. Clasa secţiunii depinde de limita de elasticitate a oţelului şi de tipul de solicitate


(încovoiere sau compresiune). De exemplu, secţiunea transversală a unui profil
laminat IPE 360 poate fi în Clasa 1 atunci când este solicitat la încovoiere pentru
mărcile de oţel S235, S355 şi S460; când este solicitat la compresiune, în Clasa 2
pentru marca S235, în Clasa 3 pentru marca S355 şi în Clasa 4 pentru S460.

2. Dacă diferitele elemente (tălpi, inimi) comprimate ale secţiunii fac parte din clase
diferite, atunci secţiunea transversală va fi clasificată la clasa superioară (cea mai
defavorabilă).

Secţiunile din Clasa 4 pot fi tratate ca fiind din Clasa 3, dacă rapoartele maxime lăţime-
grosime sunt inferioare celor definite pentru Clasa 3 (v. Tab. 4.3 … Tab. 4.7), în care se

multiplică cu (f y / γM0 ) / σcom, Ed , cu σcom, Ed tensiunea maximă de compresiune de calcul

exercitată în perete, determinate printr-un calcul de ordinul I sau II.


4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor 55

Tab. 4.3 Rapoarte lăţime-grosime maxime pentru pereţi interni, perpendiculari pe axa de încovoiere

Clasa Perete supus la Perete supus la Perete supus la încovoiere şi


încovoiere compresiune compresiune

Distribuţia + fy +fy +fy


tensiunilor
(compresiune
h d αd h
pozitivă) d h d

fy - fy―
fy―

α 0,5 : d / t w 396ε / 13α 1


1 d/tw 72 d/tw 33 0,5 : d / t w 36 / α

2 d/tw 83 d/tw 38 α 0,5 : d / t w 456 13α 1


α 0,5 : d / t w 41,5ε / α

+ fy +fy + 2

h
d d
d/2

fy ―
+fy 1

ψ 1: d / t w 42ε / 0,67 0,33ψ


3 d/tw 124 d/tw 42
ψ 1: d / t w 62 1 ψ -ψ

= σ2 / σ1; α conform rel. (4.17)


56 4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor

Tab. 4.4 Rapoarte lăţime-grosime maxime pentru pereţii comprimaţi ai cornierelor

Clasa Secţiune comprimată

Distribuţia tensiunilor
+fy
(compresiune pozitivă) +fy

h
t

3 h/t 15 : b+h / 2t 11,5

Tab. 4.5 Rapoarte lăţime-grosime maxime pentru secţiuni tubulare

Clasa Secţiune supusă la compresiune şi/sau încovoiere

Distribuţia tensiunilor
t d
(compresiune pozitivă)

2
1 d/t 50

2 2
d/t 70
3 d/t 79 2

Tab. 4.6 Coeficient kσ pentru elemente în consolă

= σ2 / σ1 +1 0 -1 +1 -1

Extremitate comprimată
2
kσ 0,43 0,57 0,85 0,57 – 0,21· + 0,07 ·

Extremitate întinsă
2
kσ 0,43 0,578/( + 0,34) 1,7 1,7 – 5· + 17,1 ·
4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor 57

Tab. 4.7 Rapoarte lăţime-grosime maxime pentru pereţi în consolă

Clasa Talpă comprimată Extremitate comprimată Extremitate întinsă

αc αc
Distribuţia +
+ +
tensiunilor ― ―

(compresiune
pozitivă) c c c

1 c/tf 9 c/tf 9 /α c/tf 9 /(α α)

2 c/tf 10 c/tf 10 /α c/tf 9 /(α α)

+
+
+ ― ―

c
c c

3 c/tf 14 c/tf 21 kσ1 c/tf 21 kσ 1

Observaţii:

1. Secţiunile transversale cu inima în Clasa 3 şi tălpi în Clasa 1 sau 2 pot fi considerate


ca secţiuni efective în Clasa 2, atunci când zona comprimată a inimii este înlocuită
printr-o secţiune eficace conform Fig. 4.6.

2. Dacă inima preia doar forţă tăietoare, fără a avea nici o participare la rezistenţa
secţiunii la încovoiere sau efort axial, atunci secţiunea transversală poate fi încadrată
în Clasa 2, 3 sau 4, funcţie doar de clasa tălpilor.

1
Pentru valorile kσ a se vedea Tab. 4.6
58 4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor

fy

20 ·tw
zonă neglijată

ANP 20 ·tw ―

fy

Fig. 4.6 Inimă eficace pentru secţiuni dublu T.

4.2.1 Stabilirea clasei secţiunilor elementelor comprimate şi încovoiate

Pentru elementele supuse la solicitări simple de compresiune sau încovoiere, încadrarea


secţiunilor în clase, conform Tab. 4.3 …Tab. 4.7, este simplă. Când elementul este solicitat
la interacţiunea dintre compresiune şi încovoiere, elementele componente ale secţiunii
transversale pot fi comprimate în întregime sau parţial, datorită forţei axiale sau a
momentului încovoietor. Clasificarea secţiunilor depinde de proporţiile fiecăruia dintre
elementele componente comprimate. În cazul elementelor solicitate la compresiune şi
încovoiere, repartizarea tensiunilor este mai favorabilă decât la elementele comprimate
centric.

O încadrare simplificată se poate face presupunând secţiunea solicitată doar la


compresiune. Dacă secţiunea rezultă de Clasă 1, nu se mai obţine nici o economie a
calculului. Dacă secţiunea rezultă de Clasă 2, 3 sau 4, încadrarea secţiunii se va determina
exact, ţinând cont de parametrul care defineşte partea comprimată a secţiunii, conform
Fig. 4.7 şi Fig. 4.8 pentru încovoiere în jurul axei y– y şi Fig. 4.9 pentru încovoiere în jurul
axei z– z.

În cazul elementelor solicitate la compresiune şi încovoiere, definirea clasei secţiunii va


ţine seama de poziţia axei neutre. În cazul elementelor de clasă 1 şi 2 supuse la încovoiere
în jurul axei y-y (Fig. 4.7), inima va prelua momentul încovoietor, iar în cazul încovoierii în
jurul axei z - z, tălpile vor prelua momentul (Fig. 4.9).
4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor 59

fy fy fy

+ =
My, Ed - My, Rd - -
NRd
y y
NEd
ANP

+ +

fy fy fy

Fig. 4.7 Distribuţia tensiunilor din compresiune şi încovoiere în jurul axei y –y pentru secţiuni
simetrice dublu T: secţiuni Clasă 1 şi 2.

M N 1

– – –

My, Ed My, Rd
NRd
y y + =
NEd
ANP

+ +
· 1

Fig. 4.8 Distribuţia tensiunilor din compresiune şi încovoiere în jurul axei y –y pentru secţiuni
simetrice dublu T: secţiuni Clasa 3.

Pentru secţiunile care nu se încadrează în clasele 1 sau 2 sub efectul combinat al


compresiunii şi încovoierii, rezistenţa critică este funcţie de raportul tensiunilor la cele două
extremităţi ale inimii, = σ1/σ2, ca în Fig. 4.8.
60 4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor

z z
Mz, Ed Mz, Rd

fy fy +

NEd – NRd
y y
+
ANP

– fy
z z

Fig. 4.9 Distribuţia tensiunilor din compresiune şi încovoiere în jurul axei z –z pentru secţiuni
simetrice dublu T: secţiuni de Clasă 1 şi 2.

Pentru secţiunile de Clasă 1 şi 2, poziţia axei neutre plastice se determină din eforturile de
calcul de compresiune NEd, şi încovoiere MEd, considerând secţiunea complet plastificată,
ca în Fig. 4.10.

fy fy
C

fy
z =αd

– My, Rd
NRd
y y

d

NEd My, Ed =
ANP + C’

+ T
+
fyfy

Fig. 4.10 Distribuţia tensiunilor pentru secţiuni simetrice dublu T de Clasă 1 şi 2. Semne: pozitiv –
compresiune (C şi C´); negativ – tensiune (T).

Din condiţia de echilibru a forţelor, se obţine:

C=T preiau încovoierea


F 0
C' =N Ed preia compresiunea (4.15)
4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor 61

Forţa de compresiune C` a zonei comprimate a inimii este simetrică de o parte şi de cealaltă


a axei neutre plastice, prin urmare:

d
(z ) 2 t w fy N Ed
2 (4.16)

Cunoscând că z = d, parametrul se determină din relaţia (4.16):

z 1 N Ed
= (1+ )
2 2 d tw fy (4.17)

4.2.2 Caracteristicile secţiunii eficace ale secţiunilor din Clasa 4

Standardul SR EN 1993-1-5 prevede pentru calculul secţiunilor din Clasa 4 (suple)


conceptul de secţiune eficace.

Procedura de rezolvare a secţiunilor din Clasa 4 constă în următoarele:

determinarea secţiunii eficace, redusă faţă de secţiunea brută, aplicând conceptul de


lăţime eficace;
aplicarea criteriilor de dimensionare valabile pentru secţiuni de Clasă 3.

Etapele de determinare ale lăţimii eficace a zonei comprimate pentru secţiuni din Clasa 4
sunt prezentate în următorii paşi descrişi mai jos:

(1) determinarea raportului tensiunilor , în care tensiunile σ1 şi σ2 se iau cu semnele


lor, conform Fig. 4.8.

(2) determinarea lăţimii eficace a tălpilor. Raportul tensiunilor al tălpii se calculează


folosind secţiunile brute. Pentru determinarea lăţimii eficace a inimii, coeficientul
folosit în Tab. 4.8 se obţine folosind aria eficace a tălpii comprimate şi aria brută a
inimii.

(3) calculul factorului de voalare kσ cu formulele date în Tab. 4.6 pentru elementele în
consolă (tălpi) şi în Tab. 4.8 pentru elemente interioare (inimi sau tălpi);
62 4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor

Tab. 4.8 Coeficient kσ pentru elemente comprimate interne (dublu rezemate)

= σ2 / σ1 +1 0 > >1 0 -1 < < 0 -1 -3 < < -1

8,2 2 2
kσ 4 7,81 7,81 – 6,29 +9,78 23,9 5,98(1 - )
1,05

(4) determinarea zvelteţii relative a secţiunii brute:

fy fy b
b 1 2 t
p 12(1 ) (4.18)
cr t k E 28, 4 k

în care

σcr tensiunea critică de voalare elastică:

2 2
E t
cr k 2
(4.19)
12(1 ) b

b, t lăţimea plană, respectiv grosimea plăcii şi au semnificaţia din Fig. 4.11;

p
zvelteţea relativă a plăcii;

fy limită de curgere (Tab. 1.4);

235 / f y cu f y în [N / mm2 ].
.

(5) determinarea factorului de reducere care ţine seama de voalarea plăcii, cu


relaţiile:

pentru elemente interne comprimate:

1 pentru λp 0, 673

p 0, 055(3 ψ) (4.20)
1 pentru λp 0, 673, unde 3 ψ 0
λp2

pentru elemente comprimate în consolă:


4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor 63

1 pentru λp 0, 748
λp 0,188 (4.21)
1 pentru λp 0, 748
λp2

(6) determinarea lăţimii eficace se face funcţie de tipul elementului component (inimă
sau talpă, conform Fig. 4.11), cu relaţia:

beff b (4.22)

inimă
inimă

tălpi în consolă

c c
talpă interioară
b
b h

h h

tălpi secţiuni t
RHS
corniere cu aripi inegale corniere cu aripi egale

Fig. 4.11 Stabilirea lăţimii plane .

(7) repartizarea lăţimii eficace pe element conform Tab. 4.9 şi Tab. 4.10.
64 4. Caracteristici secţionale. Clasificarea secţiunilor

Tab. 4.9 Repartizarea lăţimii eficace pentru elemente comprimate interne

Distribuţia tensiunilor (compresiune pozitivă) Lăţime eficace beff

σ1 σ2
beff b
be1 be2 ψ 1:
be1 0,5beff , be2 0,5beff

σ1
σ2 beff b
1 ψ 0: 2
be1 be2 be1 beff , be2 beff be1
5 ψ

σ1
b
beff bc
σ2 ψ 0: 1 ψ
be1 be2
be1 0, 4beff , be2 0,6b eff

Tab. 4.10 Repartizarea lăţimii eficace pentru elemente comprimate în consolă

Distribuţia tensiunilor (compresiune pozitivă) Lăţime eficace beff

σ2 σ1
0 ψ : beff b
beff

bt bc
σ1
b
ψ : beff bc
σ2 beff 1 ψ

σ1
σ2
beff 0 ψ : beff b

bt
σ1
b
ψ : beff bc
beff σ2 1 ψ
bc
5S GRINZI CU INIMĂ PLINĂ
5.1 Principii de alcătuire

Grinzile sunt elemente solicitate în principal la încovoiere. Secţiunea lor se dezvoltă în


planul de acţiune al momentului încovoietor, cu materialul distribuit cât mai departe de axa
neutră.

z z z
z

z
y y y y y y
y y y y

z z z
z profile laminate închise (bare cave)
z
profile laminate deschise
z z
z z

y y
y y y y y y

z z
z z
secţiuni compuse, constante sau variabile

se sudează
se taie

Fig. 5.1 Tipuri de secţiuni pentru grinzi metalice.

Diferite soluţii de grinzi sunt prezentate în Fig. 5.1. La solicitări reduse, grinzile se pot
66 5. Grinzi cu inimă plină

realiza din profile laminate la cald sau formate la rece. Creşeterea capacităţii portante a
grinzilor se realizează prin tăierea şi recompunerea profilelor: astfel sunt realizate grinzile
cu înălţime variabilă sau grinzile cu goluri în inimă (ajurate). În cazul unor solicitări
importante şi deschideri mari, grinzile cu secţiune plină se realizează prin asamblarea unor
table groase alcătuind o secţiune compusă sudată: rezultă secţiuni dublu T cu tălpi egale sau
inegale, secţiuni închise etc. Se recomandă folosirea unor secţiuni care să permită aplicarea
unor tehnologii de sudare automată, tehnologii la care tensiunile reziduale şi deformaţiile
remanente din sudare să fie minime. Dacă grosimea inimii este mică, tălpile se leagă de
inimă cu suduri de colţ. În cazul unor grosimi de inimă mai mari, prinderea tălpilor de
inimă se face cu sudură în K sau ½ V (v. Tab. 6.14).

După modul de rezemare, grinzile cu secţiune plină pot fi simplu rezemate, încastrate sau
continue. Grinzile simplu rezemate necesită un consum mai mare de material în comparaţie
cu cele continue, dar sunt mai uşor de montat şi nu sunt influenţate de tasările de reazeme şi
de variaţiile de temperatură.

5.2 Principii de proiectare

Standardul SR EN 1993-1-1 are în vedere încadrarea secţiunilor transversale ale


elementelor în patru clase de secţiuni. La evaluarea caracteristicilor secţionale se va avea în
vedere eliminarea zonelor inactive ale secţiunii transversale datorită fenomenului de
voalare a tablelor subţiri respectiv, determinarea unei secţiuni eficace care participă la
preluarea eforturilor. Principalii factori care intervin în proiectarea grinzilor sunt:

a) rezistenţa secţiunii transversale în secţiuni critice (pentru secţiuni solicitate la moment


încovoietor maxim, forţă tăietoare maximă sau interacţiunea la acţiunea simultană dintre
acestea). Rezistenţa secţiunii transversale este dată de rezistenţa materialului, de
caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale şi de zvelteţea elementelor
individuale ce compun secţiunea.
b) flambajul prin încovoiere – răsucire al întregii secţiuni este un alt factor important în
dimensionarea grinzilor. Acest fenomen depinde de gradul de prevenire al pierderii
stabilităţii laterale a grinzilor prin legare laterală, care să împiedice atât deplasarea
laterală cât şi răsucirea secţiunii; de distribuţia diagramei de moment încovoietor în
lungul grinzii; de zvelteţea elementului după axa minimă şi de zvelteţea tălpii
5. Grinzi cu inimă plină 67

comprimate.
c) stabilitatea locală a tălpii comprimate, când talpa poate să voaleze sub acţiunea forţelor
axiale de compresiune provenite din moment încovoietor. Acest fenomen poate produce
atingerea rezistenţei critice în cazul schimbării bruşte a liniei de acţiune a forţei de
compresiune din talpă. Voalarea tălpii comprimate în planul inimii antrenează voalarea
inimii grinzii încovoiate. O metodă de prevenire este rigidizarea inimii grinzii.
d) pierderea stabilităţii locale a inimii grinzii datorate compresiunii, forfecării, forţelor
concentrate mari. Metoda de prevenire este dispunerea de rigidizări pe inima grinzii.
e) verificarea grinzii la săgeată maximă. Este necesară impunerea unor limite ale
deplasării maxime pentru confortul utilizatorilor, aspectul estetic şi protecţia
elementelor auxiliare ce reazemă pe element. Chiar la valori mici ale efortului de
compresiune, efectele de ordin II pot amplifica în mod substanţial valoarea săgeţii
maxime în planul grinzii.

5.3 Alegerea dimensiunilor grinzilor cu secţiune plină

În Fig. 5.2 se prezintă sistemul de notaţii utilizat în concordanţă cu SR EN 1993-1-1 pentru


secţiunea unei grinzi dublu T monosimetrice, sudate.

A
bf1
z c tf1
za zs

C d
zG y G y hw hf

tw

bf2 tf2
z

Fig. 5.2 Sistemul de axe şi caracteristici dimensionale ale secţiunii dublu T monosimetrice, sudate.
68 5. Grinzi cu inimă plină

G centrul de greutate;
C centrul de forfecare;
A punctul de aplicaţie al forţei;
zs distanţa între centrul de răsucire şi centrul de greutate;
za distanţa între centrul de greutate şi punctul de aplicaţie al forţei;
hf distanţa dintre centrele de greutate ale tălpilor;
bf1(2) lăţimea tălpii superioare (inferioare);
tf1(2) grosimea tălpii superioare (inferioare);
hw înălţimea inimii grinzii.

5.3.1 Înălţimea minimă a inimii grinzii

În practică, grosimea tw a inimii grinzii se ia minim 6 mm la grinzi puţin solicitate şi 8 mm


la grinzi puternic solicitate. În cazul grinzilor cu încărcări de intensitate mare, se va verifica
încă de la început capacitatea inimii de a prelua tensiuni tangenţiale

În cazul în care inima grinzii este prea zveltă sau nu este rigidizată, aceasta nu este capabilă
să ofere o suficientă rezemare a tălpii, producând fenomenul de voalare indusă prin talpă
(§5.9). Pentru prevenirea voalării tălpilor comprimate în planul inimii, dimensiunile inimii
trebuie stabilite astfel încât să împiedice voalarea tălpii comprimate:

hw E Aw
k (5.1)
tw fy Afc

în care
hw înălţimea inimii;
tw grosimea inimii;
Aw aria secţiunii transversale a inimii;
Afc aria eficace a secţiunii transversale a tălpii comprimate;
k conform §5.9. Pentru elemente compacte, de clasă 1, se poate considera k = 0,3
în afara cazurilor când analiza este în domeniul elastic sau fără redistribuirea
momentelor plastice. Pentru grinzi simplu rezemate se poate considera k= 0,4.

Pentru a se putea ajunge la dimensiuni raţionale, care să satisfacă condiţiile de exploatare


normală şi să conducă la un consum minim de oţel, este necesar ca înălţimea grinzii şi
5. Grinzi cu inimă plină 69

celelalte dimensiuni ale secţiunii transversale să fie apreciate cât mai exact, astfel încât să
asigure săgeata admisă (hmin) şi în acelaşi timp un consum minim de oţel (hopt).

Înălţimea definitivă a inimii grinzii hw se stabileşte din condiţia:

hw, min hw h w, opt (5.2)

Înălţimea minimă a unei grinzi cu secţiune plină se stabileşte din condiţia de săgeată
maximă:

wmax wadm (5.3)

Astfel, dacă se consideră o grindă simplu rezemată cu deschiderea L, încărcată cu o


încărcare uniform distribuită q k, obţinută din gruparea acţiunilor la SLS, se poate scrie:

q k L2 1 2
8 L
5 qk L 4
5 8 γd 5 M Ed L2
w max
384 EI 384 h 24 E γ d Wel, y h w
E Wel, y w (5.4)
2
2
5 fy L
w adm
24 γ d E h w

de unde

5 f y L2
h w, min (5.5)
24 γd E w adm

în care
γd = MEd/Mk coeficientul acţiunilor de calcul;
MEd moment încovoietor de calcul determinat cu valorile de calcul ale
acţiunilor;
Mk moment încovoietor caracteristic determinat cu valorile caracteristice ale
acţiunilor;
wadm valori limită ultime recomandate pentru deplasări verticale (Tab. 2.7);
fy limită de curgere nominală a oţelului (Tab. 1.4);
E modul de elasticitate longitudinal al oţelului (Tab. 1.3).

La stabilirea înălţimii hw, se recomandă alegerea unor valori multiplu de 50 mm dacă


h<1000 mm, respectiv multiplu de 100 mm dacă h ≥ 10000 mm. Respectarea acestei
70 5. Grinzi cu inimă plină

recomandări conduce la pierderi minime de material prin prelucrarea lăţimii tablelor la


dimensiunea aleasă.

Celelalte dimensiuni ale secţiunii transversale a grinzii se apreciază în funcţie de înălţimea


stabilită a inimii grinzii.

5.3.2 Dimensiuni optime ale inimii grinzii

Determinarea dimensiunilor inimii grinzii (tw şi hw) se determină de obicei din condiţia de
greutate minimă.

5.3.2.1 Secţiuni de Clasă 1 şi 2

O metodă de predimensionare este din condiţia de greutate minimă (Farkas, 1980).


Momentul de calcul este preluat de întreaga secţiune şi are ca valoare maximă momentul
rezistent al secţiunii dat de suma momentelor rezistente ale tălpilor şi inimii:

t w h 2w
M Ed Mc, Rd b t f h w f yd f yd (5.6)
4
în care
fyd limita de curgere de calcul a oţelului (Tab. 1.4)
= fy/γMo ( M0 = 1,0);
b lăţimea tălpii;
tf grosimea tălpii.

Pentru determinarea dimensiunilor optime ale grinzilor, se va folosi notaţia:

M Ed
W0 (5.7)
f yd

Aria unei tălpi se determinată din relaţia (5.6):

MEd tw hw W0 tw hw
b tf (5.8)
h w f yd 4 hw 4

Aria întregii secţiuni este dată de suma ariilor elementelor componente ale secţiunii:

A 2 b tf hw t w (5.9)
5. Grinzi cu inimă plină 71

Introducând relaţia (5.8) în (5.9), se poate determina acum aria în funcţie de valoarea
momentului încovoietor de calcul:

2 W0 tw hw 2 W0 tw hw
A= hw tw 2 (5.10)
hw 4 hw 2

Definind zvelteţea inimii w = hw/tw 83 (conform Tab. 4.3), astfel încât inima să se
încadreze în clasa 1 sau 2, aria se poate rescrie după cum urmează:

2 W0 λ w t 2w
A= (5.11)
λw t w 2

Funcţia A = f (tw) are valoare minimă pentru valoarea lui tw care anulează derivata de ordin
întâi a funcţiei, dA/dtw = 0:

dA 2 W0
= λw t w 0 (5.12)
dt w λ w t 2w

Soluţia optimă a grosimii inimii se poate determina cu relaţia:

2 W0
tw 3 (5.13)
λ 2w

Cum hw = w tw, înălţimea optimă a inimii devine:

hw 3 2 λ w W0 (5.14)

Prin urmare, aria optimă a inimii Aw se poate exprima prin relaţia:

4 W02
Aw 3 (5.15)
λw

Aria unei tălpi a grinzii Af în funcţie de momentul de calcul şi de dimensiunile optime ale
inimii grinzii se determină din relaţia (5.8):

W02 1 1
Af b tf 3 3 3 (5.16)
λw 2 16
72 5. Grinzi cu inimă plină

de unde:

W02 1 1
3 3 3
Af λw 2 16 1 (5.17)
Aw 4 W02 4
3
λw

Soluţia optimă este când aria inimii este de patru ori mai mare decât aria unei tălpi.

5.3.2.2 Secţiuni de Clasă 3

Momentul de calcul preluat de întreaga secţiune are ca valoare maximă momentul rezistent
al secţiunii, dat de caracteristicile elastice:

t w h 2w
M Ed M c, Rd b t f h w f yd f yd (5.18)
6

Aria unei tălpi se determinată din relaţia (5.18) :

MEd tw hw W0 tw hw
b tf (5.19)
h w f yd 6 hw 6

Introducând aria tălpii în expresia ariei secţiunii, relaţia (5.9) devine:

2 W0 tw hw 2 W0 2 tw hw
A= hw tw 2 (5.20)
hw 6 hw 3

Impunând zvelteţea inimii w = hw/tw 124 (conform Tab. 4.3), astfel încât inima să se
încadreze în clasa 3, aria devine:

2 W0 2 λ w t 2w
A= (5.21)
λw t w 3

Pentru a se obţine soluţia optimă, dA/dtw = 0, iar relaţia (5.21) devine:

dA 2 W0 4
= λw t w 0 (5.22)
dt w λw t 2w 3

Soluţia optimă a grosimii inimii se poate determina acum cu relaţia:


5. Grinzi cu inimă plină 73

3 W0
tw 3 (5.23)
2 λ 2w

Cum hw = w tw, înălţimea optimă a inimii devine:

3
hw 3 λ w W0 (5.24)
2

Prin urmare, aria optimă a inimii Aw se poate exprima prin relaţia:

9 W02
Aw 3 (5.25)
4 λw

Aria unei tălpi a grinzii Af se determină cu relaţia (5.19):

W02 2 1 9
Af b tf 3 3 3 (5.26)
λw 3 6 4

de unde:

W02 2 1 9
3 3 3
Af λw 3 6 4 1 (5.27)
Aw 9 W02 2
3
4 λw

Soluţia optimă este când aria inimii este dublă faţă de aria unei tălpi.

5.3.3 Dimensiunile tălpilor grinzilor

Grosimea tf a tălpii grinzilor cu secţiune compusă trebuie să respecte condiţii minime


constructive:

tw 2 mm tf (2 ... 3) t w
(5.28)
12 mm tf 30 mm

Fenomenul de shear lag poate fi neglijat dacă porţiunea în consolă (v. Fig. 5.2) c Le/50,
unde Le este lungimea dintre punctele de moment încovoietor nul. Dacă c depăşeşte
valoarea limită, în calcule se va considera o lăţime eficace beff, determinată conform SR EN
74 5. Grinzi cu inimă plină

1993-1-5. Prin urmare, pentru ca talpa să lucreze cu secţiunea brută, aproximându-se b ≈


2c, lăţimea tălpilor nu trebuie să depăşească valoarea:

Le
b 2c (5.29)
25

Lăţimea tălpii se determină din relaţiile (5.8) pentru secţiuni de clasă 1 şi 2 sau cu relaţia
(5.19) pentru secţiuni de clasă 3:

M Ed
Af b tf tw hw (5.30)
h w f yd

în care
ξ =1/4 pentru secţiuni de Clasă 1 şi 2;
=1/6 pentru secţiuni de Clasă 3.

Grosimea tălpii se determină impunând pentru zvelteţea tălpilor f = c/tf valori


corespunzătoare clasei de secţiuni în care este grinda încadrată, conform Tab. 4.3:

bf 2 c 2 λf t f
A f =b t f 2 λ f t f2 (5.31)
Af
tf
2 λf

Lăţimea tălpii se determină din relaţia (5.30):

M Ed tw hw
b (5.32)
h w t f f yd tf

5.4 Rezistenţa secţiunii la moment încovoietor

În fiecare secţiune transversală a grinzii solicitată la încovoiere monoaxială trebuie să se


verifice relaţia:

M Ed
1 (5.33)
Mc, Rd

în care
Mc, Rd moment rezistent de calcul determinat ţinând cont de slăbirea secţiunii datorită
5. Grinzi cu inimă plină 75

găurilor pentru şuruburi (v. şi Fig. 5.3).

Rezistenţa de calcul a secţiunii transversale a grimzii solicitată la încovoiere monoaxială în


raport cu una din axele principale de inerţie se determină în funcţie de clasa secţiunii astfel:

fy
M pl, Rd Wpl pentru secţiuni de Clasă 1 şi 2
γ M0
M c, Rd (5.34)
fy
M el, Rd Wel, min pentru secţiuni de Clasă 3
γ M0

cu
Mpl, Rd moment rezistent plastic al secţiunii brute;
Mel,Rd moment rezistent elastic al secţiunii brute;
Wpl modul de rezistenţă plastic ;
Wel, min modul de rezistenţă elastic corespunzător fibrei în care se dezvoltă tensiunea
maximă.

Pentru încovoiere biaxială, relaţia acoperitoare de verificare la încovoiere în fiecare


secţiune transversală pentru secţiuni dublu T (v. şi Tab. 5.2), se poate exprima în
următoarea formă:

a) Secţiuni de Clasă 1 şi 2:
2
M y, Ed M z, Ed
1 (5.35)
M y, c, Rd M z, c, Rd

în care, rel. (5.35) este determinată pentru secţiuni dublu T cu NEd = 0. În cazul în care
există efort axial, se va utiliza relaţia de interacţiune (5.57).

b) Secţiuni Clasă 3:

M y, Ed M z, Ed
1 (5.36)
M y, c, Rd M z, c, Rd

în care s-au utilizat următoarele notaţii:


76 5. Grinzi cu inimă plină

M y, c, Rd Wy f yd
(5.37)
Mz, c, Rd Wz f yd
în care
Wy(z) =Wpl y(z) pentru secţiuni de Clasă 1 şi 2;
= Wel y(z) pentru secţiuni de Clasă 3.

În zona găurilor dispozitivelor de prindere, secţiunea este slăbită, iar în calcule se va ţine
cont, dacă este cazul, de secţiunea netă (Fig. 5.3).

z
z

MEd
– zonă comprimată
y y

Aw + zonă întinsă Aw, net

Af
z z Af, net
secţiune brută secţiune netă

Fig. 5.3 Definirea secţiunii nete.

Slăbirea secţiunii tălpii din zona întinsă datorată găurilor de prindere poate fi neglijată (Fig.
5.3) dacă la talpa întinsă este verificată relaţia:

0 ,9 f u fy
Af, net Af (5.38)
γ M2 γ M0

Slăbirea secţiunii nete a inimii datorate găurilor de prindere din zona întinsă a inimii poate
fi neglijată cu condiţia ca în zona întinsă (talpa întinsă plus zona întinsă a inimii) să fie
satisfăcută relaţia (5.38):

0 ,9 f u fy
(Af, net A w, net ) (Af Aw ) (5.39)
γ M2 γ M0
5. Grinzi cu inimă plină 77

În zona comprimată a inimii, se va ţine cont de reducerea secţiunii doar în cazul găurilor
ovalizate.

5.5 Rezistenţa secţiunii la forţă tăietoare

5.5.1 Verificarea la forfecare a secţiunilor de Clasă 1 şi 2

Verificarea la forţă tăietoare se face cu relaţia:

VEd
1 (5.40)
Vc, Rd

în care
Vc, Rd valoarea de calcul a efortului rezistent la forfecare.

Pentru calculul plastic, Vc, Rd este valoarea de calcul a efortului plastic rezistent la forfecare,
Vpl, Rd. În absenţa răsucirii, acest efort se determină cu relaţia:

Vpl, Rd A v τ yd (5.41)

în care
Av arie de forfecare, determinată conform Tab. 4.1;

yd valoarea de calcul a rezistenţei la forfecare pură a materialului:

fy
yd (5.42)
3 M0

Verificarea cu relaţia (5.40) este valabilă atâta timp cât tensiunea din forfecare nu produce
voalarea inimii şi dacă zvelteţea inimii nu depăşeşte limitele date de relaţiile (5.43)şi (5.44):

d 72
inima grinzii nerigidizată: (5.43)
tw

d 31
inima grinzii prevăzută cu rigidizări: k (5.44)
tw
78 5. Grinzi cu inimă plină

în care
= 1,2 conform Tab. 4.1;

kτ coeficient de flambaj determinat conform §5.8.4, rel. (5.83) şi (5.84);

d, tw dimensiuni geometrice ale inimii grinzii definite în Fig. 5.2;

= , cu

Dacă aceste limite sunt depăşite, verificarea la voalare din forfecare a inimii grinzii se va
face conform §5.8.2.

La capetele grinzii, în zona de îmbinare cu şuruburi, inimii grinzii poate ceda prin rupere în
bloc (Fig. 5.4).

a1 a3 a1

Lv Lv
Lv
a3
a3
a1
a2 a2 a2

a1 a1

Lv Lv do,v
do,v

a3 a3
do, t
do, t
a2 a2

Fig. 5.4 Determinarea ariei de forfecare nete a secţiunii slăbite de găurile şuruburilor.

Verificarea rezistenţei la rupere în bloc se face cu relaţia:

0 ,5 f u fy
VEd Veff, Rd A nt A nv (5.45)
γ M2 3 γ M0

în care
A nt arie netă de forfecare, determinată conform rel. (5.46);
5. Grinzi cu inimă plină 79

A nt arie netă de forfecare, determinată conform rel. (5.46);


fy limita de curgere (Tab. 1.4)
fu rezistenţa la tracţiune (Tab. 1.4);
coeficient parţial de siguranţă aplicat materialului pentru rezistenţa
M2
caracteristică la tracţiune, conform Tab. 2.3.
coeficient parţial de siguranţă aplicat materialului pentru rezistenţa secţiunii,
M0
conform Tab. 2.3.

Anv = tw · Lv; Ant = tw · L2


Lv, eff = Lv + L1
(5.46)
L1 = a1 5d
fu
L2 (a 2 kd o,t )
fy

în care
d diametrul nominal al şurubului;
d0, t diametrul găurii pe direcţia efortului de întindere;
d0, v diametrul găurii pe direcţia efortului de forfecare;
k = 0,5 pentru un singur rând de şuruburi;
= 0,25 pentru două rânduri de şuruburi;
n numărul găurilor în lungul liniei de forfecare a inimii grinzii;
tw grosimea inimii.

5.5.2 Verificarea la forfecare a secţiunilor de Clasă 3

Verificarea secţiunilor într-un punct critic al secţiunii care lucrează în domeniul elastic, se
face cu următoarea relaţie:

Ed
1 (5.47)
yd

Tensiunile tangenţiale τEd pot fi calculate cu relaţia:

VEd S
Ed (5.48)
I t
80 5. Grinzi cu inimă plină

în care

S moment static al secţiunii situate sub punctul considerat;


I moment de inerţie la încovoiere al întregii secţiuni;
t grosimea elementului în punctul considerat.

Relaţia (5.48) este scrisă la modul general. Pentru determinarea tensiunilor după una din
cele două direcţii principale este suficient să se intervină cu indici (y, z) şi să se considere
preluarea forţei tăietoare după caz, de către inimă, respectiv de tălpi.
tf

y y
τmax, Ed
hw

tw

Fig. 5.5 Distribuţia tensiunilor tangenţiale în domeniul elastic.

Pentru secţiuni I sau H, standardul SR EN 1993-1-1 permite determinarea simplificată a


tensiunii din forfecare τEd, cu relaţia:

VEd
Ed dacă A f /A w 0,6 (5.49)
Aw

în care

Aw aria inimii grinzii:


= hw tw pentru secţiuni sudate;
= (h - 2 tf) tw pentru secţiuni laminate;
Af aria unei tălpi:
= b tf.
5. Grinzi cu inimă plină 81

5.6 Interacţiunea dintre moment încovoietor şi forţă tăietoare

5.6.1 Interacţiunea dintre încovoiere monoaxială şi forţă tăietoare

Secţiuni de Clasă 3

Pentru verificarea de rezistenţă într-un punct critic al secţiunii se foloseşte criteriul von
Mises:

2 2
σ Ed τ Ed
3 1 (5.50)
f yd τ yd

în care
τEd tensiuni tangenţiale de calcul determinate cu rel. (5.48) sau (5.49);
Ed tensiuni normale din încovoiere:
M y, Ed z / I y .

Secţiuni de Clasă 1 şi 2

Comportarea experimentală a grinzilor a confirmat faptul că atâta vreme cât forţa tăietoare
poate fi preluată de inima integral plastificată, momentul încovoietor rezistent al secţiunii
nu este practic influenţat. În caz contrar, acesta se va reduce pentru valori semnificative ale
forţei de tăietoare:

VEd 0 ,5 Vpl, Rd (5.51)

tf fy

fyr
ANP

tw
fyr

b fy

Fig. 5.6 Distribuţia tensiunilor reduse datorită forfecării.


82 5. Grinzi cu inimă plină

SR EN 1993-1-1 consideră un moment încovoietor rezistent redus (Fig. 5.6), determinat cu


o limită de curgere redusă :

f yr (1 ) fy (5.52)

cu
2
2 VEd
1 (5.53)
Vpl, Rd

ceea ce corespunde unei relaţii de interacţiune de forma:

2 2
σ Ed τ Ed
1 (5.54)
f yd τ yd

Tab. 5.1 Reducerea momentului încovoietor rezistent din forţă tăietoare

Direcţia de aplicare Tip de secţiune Moment încovoietor rezistent pentru


VEd 0,5 Vpl, Rd

My, Ed My, V, Rd secţiuni dublu T simetrice


z A2w
M y, V, Rd Wpl, y f yd
4 tw

secţiuni dublu T nesimetrice My, V, Rd (1 z) Wpl, y f yd

Mz, Ed Mz, V, Rd orice tip Mz, V, Rd (1 ρy ) Wpl, z f yd

dar
MV, Rd Mc, Rd

în care
2
2 Vz, Ed
z 1 cu Vpl, z, Rd A v, z τ yd
Vpl, z, Rd

2
2 Vy, Ed
y 1 cu Vpl, y, Rd A v, y τ yd
Vpl, y, Rd

Ariile de forfecare - a se vedea Tab. 4.1; Mc, Rd - a se vedea rel. (5.33) şi (5.34).

Verificarea secţiunilor supuse la acţiunea simultană a momentului încovoietor după una din
5. Grinzi cu inimă plină 83

direcţiile principale de inerţie (My, Ed sau Mz, Ed) şi forfecare (Vz, Ed sau Vy, Ed) se va face în
acest caz conform Tab. 5.1.

5.6.2 Interacţiunea dintre încovoiere biaxială şi forţă tăietoare

Secţiuni de Clasă 3

Pentru verificarea de rezistenţă într-un punct critic al secţiunii se foloseşte criteriul von
Mises dat de relaţia (5.50), unde:

M y, Ed z M z, Ed y
σ Ed f yd (5.55)
Iy Iz

în care

Ed valoarea de calcul a tensiunii longitudinale în punctul considerat;


I y, I z momente de inerţie;
z, y distanţa de la axa considerată până la cel mai îndepărtat punct al secţiunii.

Secţiuni de Clasă 1 şi 2

Relaţia de verificare pentru cazul general, când elementul este solicitat la acţiunea
simultană de încovoiere biaxială şi forfecare, atunci când influenţa forţei tăietoare este
semnificativă:

VEd 0 ,5 Vpl, Rd (5.56)

este prezentată sub forma generală:

M y, Ed M z, Ed
1 (5.57)
M y, V, Rd M z, V, Rd

în care
My, V, Ed,
momente încovoietoare rezistente reduse conform Tab. 5.1;
Mz,V, Ed
84 5. Grinzi cu inimă plină

, coeficienţii supraunitari ce descriu interacţiunea dintre M y, Ed şi Mz, Ed,

determinaţi prin analize numerice pentru tipuri particulare de secţiuni (Tab.


5.2).

Acoperitor pentru toate clasele de secţiuni transversale, se poate utiliza o însumare liniară
de rapoarte solicitare/efort rezistent:

M y, Ed M z, Ed
1
M y, V, Rd M z, V, Rd
(5.58)

Tab. 5.2 Coeficienţi şi

Secţiune

2 1

2 2

1,66 1,66

5.7 Stabilitatea generală a elementelor încovoiate

5.7.1 Momentul critic elastic la încovoiere pură

Grinzile cu secţiune plină, ce au talpa comprimată insuficient dezvoltată sau nu este fixată
corespunzător lateral, îşi pot pierde stabilitatea generală prin flambaj de tip încovoiere-
răsucire.

Pentru cazul teoretic (grindă cu secţiune dublu T simetrică, fără imperfecţiuni (provenite
din tensiuni reziduale şi geometrice), solicitată la încovoiere cu moment uniform,
încastrată la extremităţi, cu reazeme de tip furcă ce împiedică deplasările şi rotirea în jurul
axei longitudinale, lăsând liberă rotirea în jurul axei z-z (Fig. 5.7) şi nesprijinită lateral),
5. Grinzi cu inimă plină 85

valoarea momentului critic rezultă din relaţia:

2 2
E Iz E Iw
Mcr, 0 2 G It (5.59)
L L2

în care

Iz moment de inerţie după axa de rigiditate minimă z-z;


Iw moment de inerţie sectorial;
It moment de inerţie la răsucire liberă;
L deschiderea grinzii sau distanţa între punctele de fixare în plan orizontal ale tălpii
comprimate (Fig. 5.9);
E, G caracteristici de material (Tab. 1.3).

plan
reazeme tip furcă
A 1 2 A
1–1
M M
z
x z
x
z z
1 2
deformarea grinzii după pierderea
L
stabilităţii
2–2
u
vedere A – A z
z

x x y
z
y

Fig. 5.7 Pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire a grinzilor solicitate la încovoiere – caz
teoretic.
86 5. Grinzi cu inimă plină

zg = h/2
C zg= 0
C C
zg= – h/2

Fig. 5.8 Efectul excentricităţii poziţiei punctului de aplicare a încărcării.

Cazul ideal al grinzii cu secţiune dublu simetrică, cu reazeme de tip furcă şi solicitată la
moment încovoietor uniform este rar întâlnit în cazurile practice.

Cazul grinzilor cu secţiuni mono-simetrice, având expresia generală a momentului critic


pentru flambaj prin încovoiere-răsucire în jurul axei de rigiditate maximă y-y (coeficienţi
suplimentari C3 şi zj), nu este studiată în prezenta lucrare.

Pentru grinzile având secţiune transversală constantă, bisimetrică, la care centrul de răsucire
coincide cu centrul de greutate, pentru cazul general, cu distribuţii reale de încărcare şi
rezemare, momentul critic se poate determina cu relaţia:

2 2 2
E Iz kz Iw kz L G It
Mcr C1 2 2
(C2 zg )2 C2 z g (5.60)
L kw Iz E Iz

în care
kz, kw coeficienţi de reducere a lungimilor de flambaj prin încovoiere, respectiv prin
răsucire;
C1, C2 factori ce depind de modul de încărcare şi de condiţiile de rezemare la capete,
valoarea acestora regăsindu-se în Tab. 5.3;
zg coordonata punctului de aplicare al încărcării faţă de centrul de greutate al
secţiunii (pozitiv dacă sensul de acţiune al încărcării este spre centrul de
forfecare, conform Fig. 5.8) .
5. Grinzi cu inimă plină 87

5.7.1.1 Influenţa distribuţiei încărcării

Tab. 5.3 Valori ale coeficienţilor C1 şi C2

Încărcări şi condiţii de rezemare Diagrama de momente kz C1 C2


încovoietoare

ψ=1 1,0 1,00


0,5 1,05
MEd ψ MEd
1,0 1,14
ψ= 0,75 0,5 1,19

1,0 1,31
MEd ψ= 0,5
ψ MEd 0,5 1,37
1,0 1,52
ψ = 0,25
0,5 1,60
1,0 1,77
ψ= 0,00
0,5 1,86
1,0 2,06
ψ= - 0,25
0,5 2,15
1,0 2,35
ψ= - 0,5
0,5 2,42
1,0 2,60
ψ= - 0,75 0,5 2,45
ψ= - 1 1,0 2,60
0,5 2,45
qEd
1,0 1,13 0,46
0,5 0,97 0,30
qEd
1,0 1,28 1,56
0,5 0,71 0,65

QEd 1,0 1,36 1,55


0,5 1,07 0,43

QEd 1,0 1,56 1,27


0,5 0,94 0,71

QEd QEd 1,0 1,00


0,5 1,05
88 5. Grinzi cu inimă plină

Valorile coeficienţilor C1 şi C2 pentru diferite distribuţii de încărcări sunt prezentaţi în Tab.


5.3.

Cazul cu cel mai mare risc de pierdere a stabilităţii prin flambaj prin încovoiere-răsucire
este pentru grinda cu reazeme de tip furcă (împiedicări minime la răsucire) solicitată de
momente cu valori egale la extremităţi. Astfel, talpa grinzii va fi supusă la un efort de
compresiune constant pe toată lungimea grinzii, situaţie cu risc major de pierdere a
stabilităţii laterale.

5.7.1.2 Influenţa condiţiilor de rezemare

Valoarea momentului critic elastic de pierdere a stabilităţii generale prin încovoiere –


răsucire Mcr, depinde de condiţiile de împiedicare a răsucirii cu deplanarea secţiunii
(coeficientul kw) şi la deplasarea şi rotirea secţiunii după axa z (coeficientul kz). Pentru
cazurile practice, se pot considera conform Tab. 5.4. În Fig. 5.10 sunt prezentate soluţii de
rezemare pentru împiedicarea totală sau parţială a răsucirii. Aceşti coeficienţi permit
reducerea lungimii de flambaj prin răsucire-încovoiere corespunzătoare reazemelor de tip
furcă.

Tab. 5.4 Coeficienţii lungimii de flambaj kz şi kw

Condiţii de rezemare pentru încovoiere în planul xz Condiţii de împiedicare a răsucirii

kz = 1,0 kw = 1,0

kz = 0,5 kw = 0,5

kz = 0,7 kw = 0,7

5.7.1.3 Influenţa legăturilor laterale

Prezenţa reazemelor laterale intermediare (Fig. 5.9 şi Fig. 5.10) nu modifică modul de
încovoiere după axa principală y-y, dar reduc lungimea de flambaj prin încovoiere-răsucire.

Pentru astfel de situaţii, se verifică separat fiecare segment de grindă delimitat de legăturile
laterale. Această ipoteză simplificată este acoperitoare dacă se consideră valorile
coeficienţilor de flambaj kz = 1 şi 0,5 sau 0,7. Fig. 5.11 prezintă „liniarizarea” diagramei de
5. Grinzi cu inimă plină 89

momente încovoietoare pe segmentul de grindă dintre două legături laterale consecutive,


pentru determinarea coeficienţilor C1 şi C2.
L3

L2

L1

Fig. 5.9 Influenţa legăturilor laterale asupra lungimii de flambaj a grinzii.

grindă secundară

talpă talpă
comprimată comprimată
talpă
comprimată
grindă secundară
grindă secundară

planşeu din
talpă comprimată tablă

contrafişă
talpă comprimată

Fig. 5.10 Tipuri de legături laterale.


90 5. Grinzi cu inimă plină

legături laterale

L1 L2 L3

L2
L1

Fig. 5.11 „Liniarizarea” diagramei de momente încovoietoare pe segmentul dintre două legături
laterale.

5.7.2 Verificarea stabilităţii generale a grinzilor fără legături laterale

O grindă care nu este fixată lateral şi este solicitată la încovoiere după axa principală y-y, se
verifică cu una dintre relaţiile următoare, în funcţie de clasa secţiunii:

Clasa 1 şi 2 Clasa 3

fy fy
My, Ed Mb, Rd χ LT Wpl, y χ LT Wel, y (5.61)
γ M1 γ M1

în care
Mb, Rd moment rezistent de calcul la încovoiere – răsucire;
LT factor de reducere pentru flambaj prin încovoiere – răsucire ;
Wpl, y, Wel, y modul de rezistenţă plastic, respectiv elastic după axa de rigiditate
maximă y– y;
fy limită de curgere (Tab. 1.4);
M1 coeficient parţial de siguranţă al materialului (Tab. 2.3).
5. Grinzi cu inimă plină 91

5.7.2.1 Curbe de flambaj prin încovoiere – răsucire, caz general

Valoarea factorului de reducere LT determinat în funcţie de zvelteţea relativă :

1
χ LT f( LT ) cu χ LT 1 (5.62)
2 2
ΦLT ΦLT λLT

unde:

ΦLT 0,5 1 α LT ( LT
2
0,2)+λLT (5.63)

în care

LT factor de imperfecţiune pentru flambaj prin încovoiere-răsucire (Tab. 5.5);


zvelteţe relativă determinată în funcţie de clasa secţiunii, cu una dintre relaţiile
(5.64).

Clasa 1 şi 2 Clasa 3

Wpl, y f y Wel, y f y
(5.64)
LT M cr M cr

în care
Mcr moment critic elastic de flambaj prin încovoiere - răsucire al secţiunii
brute, determinat funcţie de condiţiile de încărcare reale şi legăturile
laterale;
Wpl, y, Wel, y modul de rezistenţă plastic, respectiv elastic, după axa y – y.

Recomandările pentru alegerea curbelor de flambaj prin încovoiere – răsucire sunt


prezentate în Tab. 5.5.

Observaţii:

Pentru LT 0,2 sau MEd/Mcr 0,04, efectele flambajului prin încovoiere – răsucire
pot fi neglijate.
92 5. Grinzi cu inimă plină

Tab. 5.5 Valori ale factorului de imperfecţiune LT în funcţie de forma secţiunii şi curba de flambaj
pentru cazul general (rel. (5.62))

Secţiune Limite Curbă de LT

flambaj
Secţiuni I - laminate h/b 2 a 0,21
h/b > 2 b 0,34

Secţiuni I - sudate h/b 2 c 0,49


h/b > 2 d 0,76

Alte secţiuni transversale ― d 0,76

5.7.2.2 Curbe de flambaj prin încovoiere – răsucire. Caz particular: profile laminate
sau secţiuni sudate echivalente

Pentru profile laminate sau secţiuni sudate echivalente solicitate la încovoiere, valorile
factorului de reducere LT, se poate determina alternativ cu relaţia:

1
1
χ LT cu χ LT 1 (5.65)
2 2
ΦLT ΦLT λLT 2
λLT

cu

ΦLT 0,5 1 α LT ( LT 0,4)+ 2


λLT
(5.66)

în care

LT factor de imperfecţiune pentru flambaj prin încovoiere-răsucire (Tab. 5.5);


zvelteţe relativă;
= 0,4 (valoare minimă pentru profile laminate);
=0,75 (valoare minimă pentru profile laminate).

Recomandările pentru alegerea curbelor de flambaj prin încovoiere – răsucire pentru cazul
particular când se utilizează relaţia (5.65), sunt prezentate în Tab. 5.6.

Pentru secţiuni laminate I sau H, zvelteţea relativă se poate determina cu:


5. Grinzi cu inimă plină 93

λ LT
LT (5.67)
1

în care

E
1 93,9 (5.68)
fy

Zvelteţea elementului LT pentru secţiuni I sau H simetrice, se determină conform relaţiei


următoare:
L/i z
LT 0 ,25
(5.69)
1 L/i z
C1 1
20 h/t f

în care
iz rază de giraţie după axa z– z;
h, tf înălţimea, respectiv grosimea tălpii secţiunii profilului laminat;
C1 coeficient de corecţie din Tab. 5.3.

Tab. 5.6 Valori ale factorului de imperfecţiune LT în funcţie de forma secţiunii şi curba de flambaj
pentru cazul particular (rel. (5.65)).

Secţiune Limite Curbă de LT

flambaj

Secţiuni I - laminate h/b 2 b 0,34


h/b > 2 c 0,49

Secţiuni I - sudate h/b 2 c 0,49


h/b > 2 d 0,76

Observaţii:

Pentru ( = 0,4 valoare maximă pentru secţiuni laminate) sau MEd/Mcr


, efectele flambajului prin încovoiere – răsucire pot fi neglijate.
94 5. Grinzi cu inimă plină

5.7.3 Verificarea stabilităţii generale a grinzilor cu legături laterale

5.7.3.1 Metodă simplificată

Dacă grinda are legături fixe la talpa comprimată, la distanţe la care zvelteţea tălpii
satisface următoarea condiţie:

k c Lc M c, Rd
λf λc0 (5.70)
if, z 1 M y, Ed

stabilitatea generală este asigurată.

În relaţia de mai sus s-a notat:


Lc distanţa între punctele de fixare în plan orizontal ale tălpii comprimate
(Fig. 5.9);
1 conform rel. (5.68);

λ c0 = + 0,1;

Mc, Rd moment rezistent de calcul determinat cu rel. (5.34);


My, Ed momentul de încovoiere de calcul între două legături transversale;
if, z raza de giraţie a tălpii echivalente comprimate, formate de talpa comprimată a
grinzii plus 1/3 din partea comprimată a inimii, în raport cu axa minimă z – z a
secţiunii;
kc factor de corecţie al zvelteţii care ţine seama de distribuţia momentului
încovoietor între legături (Tab. 5.7).
tf

hw/6 If, z
if, z
hw/2 1
Af A w, c
3

hw

Af – aria tălpii comprimate


+
Aw,c – aria părţii comprimate a
inimii
tw

Fig. 5.12 Metoda tălpii comprimate echivalente.


5. Grinzi cu inimă plină 95

Tab. 5.7 Factor de corecţie kc

Distribuţia momentului kc

1
MEd ψ MEd
1,33 0,33
-1 Ψ 1

0,94

0,9

0,91

0,86

0,77

0,82

Dacă zvelteţea tălpii comprimate echivalente depăşeşte valoarea limită dată de rel. (5.70),
momentul rezistent la încovoiere-răsucire se poate determina simplificat:

Mb, Rd kfl χ Mc, Rd (5.71)

în care
factor de reducere pentru talpa comprimată echivalentă, determinat cu conform
următoarelor curbe de flambaj:

curba d – pentru secţiuni sudate, cu condiţia: h/tf 44 ;

curba c – pentru toate celelalte secţiuni;

kfl = 1, factor de corecţie ce ia în considerare caracterul acoperitor al metodei tălpii


96 5. Grinzi cu inimă plină

comprimate echivalente.

5.7.3.2 Caz particular: secţiuni laminate sau sudate echivalente

Verificarea stabilităţii generale a grinzilor între două legături laterale se face cu relaţia
(5.61). Pentru a lua în considerare distribuţia momentelor între legăturile laterale, factorului
de reducere LT se aplică un coeficient de corecţie:

χ LT
χ LT, mod cu χ LT , mod 1 (5.72)
f

în care, coeficientul f este determinat prin analize numerice şi depinde de distribuţia


diagramei de momente încovoietoare între legăturile laterale. Valori conservative pentru f
se pot determina cu relaţia:

f 1 0,5 (1 k c ) 1 2 (λLT 0,8)2 dar f 1 (5.73)

LT factor de reducere pentru flambaj prin încovoiere-răsucire determinat cu rel.


(5.62) pentru cazul general sau (5.65) pentru secţiuni laminate;
kc factor de corecţie a diagramei de moment uniform, conform Tab. 5.7.

5.8 Stabilitatea locală a inimii grinzilor solicitate la forfecare

5.8.1 Cedarea inimii grinzii la forfecare pură

Începutul voalării unei plăci cu marginile rezemate nu are ca efect distrugerea ei. Cercetări
experimentale au demonstrat că se poate ţine seama de rezerva de rezistenţă post-critică a
plăcii.

Tensiunilor tangenţiale maxime τ pot fi descompuse după cele două direcţii principale, în
tensiuni principale de întindere σ1 şi σ2, egale ca intensitate şi înclinate cu 45o faţă de axa
longitudinală a grinzii. După producerea fenomenului de voalare, tensiunile de compresiune
σ2 nu mai cresc, în schimb creşte valoarea tensiunilor de întindere σ1, formându-se astfel o
bandă (câmp) de întindere, care lucrează asemănător cu diagonalele dintr-o grindă cu
zăbrele cu diagonale întinse, montanţi comprimaţi (nervurile de rigidizare) şi tălpi. Când
5. Grinzi cu inimă plină 97

tensiunile τ depăşesc valoarea critică dată de relaţia (5.81), inima voalează, dar continuă să
preia eforturi în stadiul de membrană.

1
1 -1

τ σ2 VEd
45o
hw
tw
σ1

VEd forfecare pură 1

τ σ2 VEd
σt < 45o VEd
σt
σ1

VEd VEd

„câmp diagonal” de tensiuni mecanism plastic de cedare al tălpilor

Fig. 5.13 Voalarea inimii grinzilor supuse la tensiuni tangenţiale.

Mecanismul de cedare din Fig. 5.13 ţine cont într-o oarecare măsură şi de modul real în
care are loc cedarea propriu-zisă prin fenomenul de voalare şi după ce se dezvoltă aşa-
numitul câmp diagonal care lucrează la întindere; inima nu mai constituie un reazem pentru
tălpi care cedează în plan vertical, formând articulaţii plastice. Existenţa unor tălpi rigide
măreşte capacitatea portantă a grinzii în domeniul post-critic.

Standardul SR EN 1993-1-5 stabileşte rezistenţa la voalare numai la solicitări de forfecare


pură, urmând ca această rezistenţă să fie „corectată” prin intermediul relaţiei de interacţiune
în cazul acţiunii concomitente a încovoierii şi forfecării.
98 5. Grinzi cu inimă plină

5.8.2 Verificarea inimii grinzii la pierderea stabilităţii prin forfecare

În literatura de specialitate s-au dezvoltat mai multe teorii capabile să descrie cedarea
plăcilor sub efectul forfecării (pentru detalii, a se vedea Dalban ş.a., 1997). Standardul
european adoptat ca standard românesc SR EN 1993-1-5, utilizează modelul Höglung
(Höglung, 1981), cunoscut sub denumirea de modelul câmpului rotit de tensiuni, dezvoltat
iniţial pentru panouri de inimă nerigidizate.

Modelului „câmpului rotit de tensiuni” face ipoteza că tălpile dispun de o rigiditate


corespunzătoare, astfel încât sunt capabile să contribuie la asigurarea capacităţii portante a
panoului de inimă.

a a
(a) (b)

rigidizare transversală intermediară

Fig. 5.14 Rigidizări transversale ale inimii grinzilor.

Efortul rezistent de calcul la forfecare Vb, Rd, atât pentru inimi nerigidizate, cât şi pentru cele
prevăzute cu rigidizări (Fig. 5.14 şi detalii în Fig. 5.18), se determină cu relaţia:

fy hw tw
Vb, Rd Vbw, Rd +Vbf, Rd (5.74)
3 γ M1

în care
Vbw, Rd efort rezistent la forfecare al inimii grinzii;
Vbw, Rd efort rezistent la forfecare al tălpilor grinzii;
hw, tw înălţimea, respectiv grosimea inimii grinzii;
η factor ce depinde de marca de oţel:
= 1,2 pentru mărcile de oţel până la S460 inclusiv;
Pentru mărci de oţel mai mari se recomandă η = 1.
5. Grinzi cu inimă plină 99

fy limită de curgere (Tab. 1.4);


M1 coeficient parţial de siguranţă aplicat materialului (Tab. 2.3).

Verificarea la forfecare se face cu relaţia:

VEd
3 1 (5.75)
Vb, Rd

în care
VEd forţă tăietoare de calcul;
Vb, Rd efort rezistent la voalare din forfecare, determinat cu rel. (5.74).

Verificarea rezistenţei voalare din forfecarea inimii se face doar în cazul în care înălţimea şi
grosimea inimii grinzii depăşesc următoarele limite:

d 72
inima grinzii nerigidizată: (5.76)
tw

d 31
inima grinzii prevăzută cu rigidizări: k (5.77)
tw

în care
= 1,2 §4.1. Tab. 4.1;
kτ coeficient de flambaj determinat conform (5.83) şi (5.84);
d, tw dimensiuni geometrice ale inimii grinzii definite în Fig. 4.1;

= , cu

5.8.3 Contribuţia inimii

Rezistenţa de calcul la flambaj prin forfecarea inimii se determină conform relaţiei.

fy
Vbw, Rd w hw tw (5.78)
3 γ M1

în care
w factor de reducere a rezistenţei la voalare din forfecarea inimii grinzii.

Factorul de reducere w ia în considerare componentele tensiunilor provenite din forfecare


100 5. Grinzi cu inimă plină

pură şi preluarea eforturilor de întindere transmise de câmpul diagonal prin rigidizările


transversale. Cum rigiditatea la întindere şi la încovoiere a rigidizărilor de reazem
influenţează rezerva post-critică, relaţiile fac distincţie între comportarea inimii grinzii
prevăzute cu rigidizare de reazem rigidă şi cea cu rigidizări de reazem flexibile, prin valori
diferite ale factorului de reducere w (rel. (5.79) şi (5.80)). Alternativ, valoarea factorului de
reducere se poate obţine din Fig. 5.15.

1,3

1,2

1,1 montant de capãt nerigid


1,0 montant de capãt rigid

0,9

0,8
w

0,7

0,6

0,5

0,4

0,3

0,2
0,0 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 3,0

Fig. 5.15 Coeficientul de voalare din forfecare w pentru mărci de oţel până la S460 inclusiv.

rigidizare de reazem flexibilă (nu este capabilă să preia tensiuni adiţionale pentru
dezvoltarea câmpului diagonal, după producerea fenomenului de flambaj):

0,83
χw pentru λw <
(5.79)
0,83 0,83
χw pentru λw
λw

rigidizare de reazem rigidă (efortul transmis de câmpul diagonal poate fi preluat


integral de rigidizarea de reazem):
5. Grinzi cu inimă plină 101

0,83
χw pentru λw <

0,83 0,83
χw pentru λw <1, 08 (5.80)
λw
1,37
χw pentru λw 1, 08
0,7+λ w

în care

λw zvelteţe relativă a inimii grinzii, conform §5.8.4

Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca rigidizarea de reazem să fie rigidă sunt
prezentate în Fig. 5.21.

5.8.4 Zvelteţea relativă a inimii

Capacitatea inimii de a rezista la voalare din forfecare depinde de zvelteţea relativă, în


funcţie de tensiunea critică (Anexa A1, SR EN 1993-1-5).

Un panou de inimă calculat în domeniul elastic îşi pierde stabilitatea atunci când tensiunile
tangenţiale τ vor depăşi valoarea τcr:

(5.81)
cr =k · E

în care
kτ coeficient de voalare prin forfecare în funcţie de zvelteţea inimii;
σE tensiune critică de voalare elastică:

2 2
E tw
σE 2
(5.82)
12 (1 ) hw

Coeficientul de voalare prin forfecare kτ poate fi determinat în funcţie de dimensiunile


panoului, considerându-se articulat pe contur:

pentru a/hw ≥ 1,0:

2
hw
kτ 5, 34 4 (5.83)
a
102 5. Grinzi cu inimă plină

pentru a/hw < 1,0:

2
hw
kτ 4 5, 34 (5.84)
a

în care

a distanţa dintre două rigidizări transversale consecutive (Fig. 5.14).

Relaţiile (5.83) şi (5.84) sunt valabile pentru grinzi prevăzute doar cu rigidizări transversale
(fără rigidizări longitudinale).

Zvelteţea relativă a inimii se determină cu relaţia:

fy
λw 0,76 (5.85)
cr

Înlocuind relaţiile (5.81) şi (5.82) în (5.85), pentru grinzi prevăzute cu rigidizări


intermediare transversale se obţine:

hw
λw (5.86)
37 , 4 t w ε kτ

Pentru inima grinzii nerigidizată, prevăzută cu rigidizări doar în dreptul reazemelor, a/hw
tinde spre un raport mare, modificând valoarea coeficientului de flambaj dat de relaţia

(5.83), la kτ = 5,34. Prin urmare, λ w devine:

hw hw
λw (5.87)
37, 4 t w ε 5,34 86, 4 t w ε

5.8.5 Contribuţia tălpilor

Se poate ţine cont de contribuţia tălpilor atunci când rezistenţa acestora nu este utilizată în
totalitate pentru rezistenţa la moment încovoietor:

M Ed Mf, Rd (5.88)
5. Grinzi cu inimă plină 103

c
b

Vbf, Rd Mf,Rd
hf hw
y y

tw

Vbf, Rd a tf

Fig. 5.16 Ancorarea câmpului de tensiuni în tălpi.

Cedarea are loc prin formarea articulaţiilor plastice în tălpi la distanţa c, cum este ilustrat şi
în Fig. 5.16.

b t f2 f y M Ed
2
Vbf, Rd 1 (5.89)
c γ M1 M f, Rd

cu

1,6 b t f2
c a 0, 25 (5.90)
t w h 2w

în care
b, tf corespund tălpii cu cea mai mică rezistenţă la efort axial;
b 30 tf (pentru tălpi obişnuite, se poate conta pe o lăţime de maxim 15 tf de o
parte şi de cealaltă a inimii, care asigură o anumită rigiditate în plan vertical);
M f, k
Mf, Rd , cu Mf, k conform rel. (5.91) şi Fig. 5.16.
γ M0

Momentul rezistent caracteristic al tălpilor Mf, k, se determină cu relaţia:

M f, k Af h f f y (5.91)

în care
104 5. Grinzi cu inimă plină

Af = bf tf (secţiune eficace);
hf distanţa dintre centrele de greutate ale tălpilor.

Când este aplicată şi o forţă axială, momentul rezistent al tălpilor Mf, Rd se înlocuieşte cu o
valoare redusă MNf, Rd, determinat conform Tab. 7.7, §7.7.

Observaţii:

Pentru arii cu grad mare de utilizare, aportul adus de rezistenţa tălpilor poate fi neglijat,
ponderea cea mai mare în preluarea flambajului prin forfecare revenindu-i inimii, prin
Vbw, Rd.

5.8.6 Verificarea inimii grinzilor la interacţiunea dintre încovoiere şi forfecare

În cazul în care tălpile sunt capabile să preia singure (fără contribuţia inimii) momentul
încovoietor care solicită elementul, rezistenţa la forfecare a inimii (aşa cum a fost
prezentată anterior), nu va fi redusă. Aceasta înseamnă îndeplinirea următoarelor condiţii:

VEd
3 0,5
Vbw, Rd
(5.92)
M Ed Mf, Rd

în care

Vbw, Rd contribuţia inimii la flambaj prin forfecare, conform rel. (5.78);

Mf, Rd momentul rezistent plastic al tălpilor, determinat conform §5.8.5.

Dacă una dintre condiţiile date de rel. (5.92) nu este îndeplinită, participarea inimii la
preluarea momentului încovoietor se reduce. Se admite verificarea cu relaţia de
interacţiune:

M f, Rd
1 1 (2 3 1) 2 1, 0 (5.93)
M pl, Rd

în care

Mpl, Rd momentul rezistent plastic al întregii secţiuni;


5. Grinzi cu inimă plină 105

M Ed
1
.
M pl, Rd
a ≥ hw
z

hw hw y y

hw/2
z

VEd, stânga VEd, dreapta

MEd, stânga MEd, dreapta

Fig. 5.17 Interacţiunea dintre moment încovoietor şi forţă tăietoare.

Verificarea cu rel. (5.93) se va face pentru toate secţiunile situate la distanţe mai mari de
hw/2 faţă de un reazem cu rigidizări verticale, iar panoul se va verifica la forţa tăietoare
maximă şi la momentul încovoietor maxim ce acţionează în panou (Fig. 5.17).

5.8.7 Rigidizări transversale curente ale inimii grinzii

În vederea creşterii rigidităţi, inimile grinzilor se întăresc în plan transversal cu ajutorul


rigidizărilor. Prevederea rigidizărilor este necesară atunci când apar forţe concentrate pe
grindă, în dreptul reazemelor grinzii sau în dreptul rezemărilor pe grindă a unor grinzi
secundare. Se remarcă tendinţa de a elimina rigidizările pe inima grinzilor, prin alcătuirea
constructivă a secţiunilor astfel încât să nu fie necesare rigidizări, cum sunt profilele
laminate. Rigidizările transversale împiedică realizarea pe cale automatizată a profilelor
sudate, ducând la un consum mare de manoperă şi de materiale (tablă şi electrozi).
106 5. Grinzi cu inimă plină

(a) ( b) (c)

1 1 2 2
bst bst
3 3
hst

≥ 2 tw ≥ 45o

60 …80 20…50 ≥ (60mm; 0,1hw)

1–1 2–2

≥ 20
bst
3 3

1–1

≥ 20
3–3

tst

bst

Fig. 5.18 Rigidizări transversale.

Sudarea rigidizărilor transversale introduce o stare de tensiuni reziduale, dezavantajoasă


pentru comportarea grinzilor sudate, din acest motiv trebuie evitată sudarea rigidizărilor
transversale de tălpile întinse ale grinzilor supuse la solicitări variabile, dinamice. În
general, se recomandă sudarea rigidizărilor cu cordoane de sudură subţiri, care trebuie
oprite la o oarecare distanţă de sudurile dintre tălpi şi inimă (trebuie evitate interferenţele
dintre cordoanele de sudură). Pentru evitarea sudării rigidizărilor transversale de talpa
întinsă a grinzii se prevăd piese metalice de împănare între rigidizări şi talpă (Fig. 5.18, c)
Rigidizările pot fi realizate din fâşii de tablă (Fig. 5.18, a), din corniere, din table sudate
5. Grinzi cu inimă plină 107

(Fig. 5.18, b). Datorită efectului de membrană, rigidizările au rolul de reazeme pentru
panoul de inimă.

Dacă nu sunt impuse condiţii speciale, rigidizările se pot considera ca fiind flexibile, iar
rigiditatea acestora va fi luată în seamă la determinarea rezistenţei la forfecare prin
coeficientul de flambaj kτ. Standardul SR EN 1993-1-5 nu specifică recomandări de calcul
pentru astfel de situaţii, prin urmare este necesar să se adopte evaluări prin simulări
numerice de analiză dinamică.

5.8.7.1 Dimensiunile minime ale rigidizării

Dimensiunile minime ale rigidizării se determină din condiţia de prevenire a flambajului


prin răsucire a rigidizărilor:

bst
13 (5.94)
t st

în care
bst, tst lăţimea, respectiv grosimea rigidizării (Fig. 5.18).

Pentru ca rigidizarea să poată fi considerată rigidă, trebuie ca momentul de inerţie faţă de


axa care trece prin planul inimii să respecte condiţia:

pentru a / h w 2:

1,5 h 3w t 3w
Ist (5.95)
a2

pentru a / h w 2:

Ist 0, 75 h w t 3w (5.96)

Momentul de inerţie Ist al secţiunii rigidizării se poate determina pentru cazul din Fig. 5.19,
cu relaţia:

t st (2 bst t w )3
Ist (5.97)
12

Relaţiile (5.95) sau (5.96) asigură condiţia ca la starea limită ultimă de voalare din
108 5. Grinzi cu inimă plină

forfecare, deformaţiile rigidizării transversale să rămână mici comparativ cu cele ale inimii
grinzii.

5.8.7.2 Verificarea stabilităţii la flambaj prin încovoiere

Rigidizările lucrând ca montanţi comprimaţi, sunt solicitate la un efort de compresiune Nst,


Fig. 5.19:
1 1
a a

hst Nst
Nst

tw

1-1

tw

15 tw 15 tw
tst
Fig. 5.19 Secţiune transversală eficace a rigidizării.

1 fy
Nst, Ed VEd 2
hw tw (5.98)
w 3 γ M1

în care

λw zvelteţe relativă a panoului inimii grinzii, conform §5.8.4;

hw, tw înălţimea, respectiv grosimea inimii grinzii;

VEd forţa tăietoare de calcul.

În cazul forţelor de forfecare variabile ca în Fig. 5.17, efortul de compresiune Nst, Ed

determinat cu rel. (5.98) conduce la valori conservative (Xie şi Chapman 2003). Verificarea
rigidizării se efectuează în acest caz la o forţă de forfecare „redusă”, corespunzătoare
valorii forţei tăietoare la o distanţă de hw/2 faţă de marginea panoului supus la forţa de
5. Grinzi cu inimă plină 109

forfecare maximă. Secţiunea „montantului” este alcătuită din rigidizare şi o anumită lăţime
de inimă, Fig. 5.19.

Rigidizările transversale se verifică la flambaj:

Nst, Ed Nb, st, Rd (5.99)

în care
Nb, st, Rd valoarea de calcul a forţei rezistente la flambaj a rigidizării, determinată
conform rel. (7.6).

Pentru rigidizări simetrice de o parte şi de cealaltă a inimii, ca în Fig. 5.19, caracteristicile


secţionale efective ale montantului se determină cu relaţiile:

Aequiv Ast 30 t 3w
30 t 4w (5.100)
Iequiv Ist
12
în care
Ast = 2 bst tst aria rigidizării;
Ist momentul de inerţie al rigidizării determinat cu rel. (5.97).

În cazul în care acţionează forţe concentrate în dreptul rigidizării, se va face verificarea de


flambaj prin încovoiere în plan transversal grinzii, cu majorarea efortului Nst,Ed
corespunzător valorii de calcul a forţei concentrate.

legături laterale FEd FEd


(a) (b)
VEd

hw 0,75 hw
0,75 hw

legături laterale VEd

Fig. 5.20 Schema de calcul a rigidizării transversale pentru diferite condiţii de rezemare.
110 5. Grinzi cu inimă plină

Lungimea de flambaj a „montantului” Lcr, st se consideră cea rezultată din condiţiile de


rezemare (Fig. 5.20); coeficientul de reducere se determină folosind curba c de flambaj:

reazeme laterale pentru prevenirea răsucirii la nivelul tălpii comprimate (Fig. 5.20, a):

Lcr, st 0, 75 h w (5.101)

talpă nerezemată lateral (Fig. 5.20, b):

Lcr, st hw (5.102)

Dacă se consideră că rigidizările împiedică flambajul lateral al tălpilor comprimate, trebuie


ca acestea să respecte cerinţele de rigiditate şi de rezistenţă relative la flambajul lateral prin
răsucire.

5.8.8 Rigidizări de reazem

Cerinţele de asigurare a unei ancorări suficiente să poată prelua efortul de întindere provenit
din câmpul diagonal de tensiuni, implică ca rigidizările de reazem să rămână rectilinii (să
fie rigide) şi după atingerea rezistenţei critice, deci să rămână drepte şi în domeniul post-
critic.

e e

1 1 3 3
2 2

1 –1 2–2 3–3

tst
15 tw 15 tw tst 15 tw

Fig. 5.21 Rigidizări de reazem: secţiuni ale montantului comprimat.


5. Grinzi cu inimă plină 111

Prin urmare, spre deosebire de rigidizările intermediare, rigidizarea de reazem trebuie să fie
capabilă să preia forţele de întindere qh, dezvoltate de câmpul diagonal de tensiuni (Fig.
5.22), fără aportul adus de panourile de inimă adiacente (Johansson, ş.a. 2007).

În cazul în care rigidizarea de reazem nu asigură o ancorare suficientă a tensiunilor


provenite din câmpul diagonal, rigidizarea şi panoul adiacent se vor considera flexibile.

În plus, având rolul de a transmite reacţiunile grinzii la reazem, rigidizările, indiferent de


tipul lor (rigide sau flexibile), vor acţiona ca un montant comprimat sub solicitarea
reacţiunii din dreptul reazemului VEd, (Fig. 5.22), cu participarea panourilor adiacente.

σ2

σh qh
σh
+ =

VEd VEd VEd

Fig. 5.22 Acţiuni de calcul în rigidizarea de reazem.

5.8.8.1 Rigidizare de reazem de tip profil laminat inserat

Componenta orizontală a forţei de întindere a panoului de inimă datorată tensiunilor de


membrană σh, pentru inimi cu zvelteţe mare, are în realitate o distribuţie neuniformă.
Conform SR EN 1993-1-5, se admite o distribuţie uniformă (Fig. 5.22), cu valoarea
caracteristică egală cu:
f y t 2w
qh 32 (5.103)
hw

Montantul de reazem acţionează ca o grindă cu inimă plină, solicitat la moment încovoietor,


forfecare şi forţă axială de compresiune:

q h, Ed h 2w
M max, Ed (5.104)
8
112 5. Grinzi cu inimă plină

q h, Ed h w
Vmax, Ed (5.105)
2

M max, Ed
Nst, Ed VEd (5.106)
e

e
Ast, Wst
tw

Fig. 5.23 Rigidizare de reazem de tip profil laminat inserat.

Profilul se poate dimensiona din condiţia de preluare a momentului încovoietor:

fy M max, Ed
M max, Ed M el, Rd Wst Wst (5.107)
γ M0 (f y / γ M0 )

în care
Wst modulul de rezistenţă a profilului laminat din care este alcătuită rigidizarea de
reazem.

Se va verifica ca profilul propus să fie capabil să preia solicitarea de forfecare şi


compresiune:

rezistenţa secţiunii transversale la forţă tăietoare:

qh h w fy
Vst Vpl, Rd A v,st (5.108)
2 3 γ M0

în care
Av,st aria de forfecare a profilului, determinată conform Tab. 4.1.

rezistenţa rigidizării comprimate la flambaj:

M max, Ed
Nst, Ed VEd N b, st, Rd (5.109)
e

în care
5. Grinzi cu inimă plină 113

VEd valoarea de calcul a reacţiunii grinzii;


e distanţa dintre centrele de greutate ale tălpilor profilului laminat ce alcătuieşte
rigidizarea de reazem (Fig. 5.23 şi Fig. 5.21);
Nb, st, Rd valoarea de calcul a forţei rezistente la flambaj a rigidizării, determinată
conform rel. (7.6).

5.8.8.2 Rigidizare de reazem de tip rigidizări duble alcătuite din plăci

Dimensiunile tălpilor rigidizării de reazem se stabilesc din condiţia de rezistenţă la


încovoiere, rel. (5.107). Modulul de rezistenţă elastic pentru secţiunea din Fig. 5.24 poate fi
aproximat cu relaţia:

Wst Af, st e (5.110)

în care
Af, st aria unei tălpi:
= bst tf, st;
e distanţa dintre centrele de greutate ale rigidizărilor de tip placă ce formează
rigidizarea de reazem (Fig. 5.24 şi Fig. 5.21):
> 0,1 hw.
e

tw
bst

tf,st hw,st tf,st

Fig. 5.24 Rigidizare de reazem alcătuită din rigidizări duble de tip placă.

Aria secţiunii se determină din rel. (5.107):

M max, Ed
A f, st e (5.111)
(f y / γ M0 )

Înlocuind qh dat de rel. (5.103) în expresia momentului provenit din forţele de membrană
date de rel. (5.107), fiecare rigidizare dublă trebuie să aibă o arie a secţiunii transversale de
114 5. Grinzi cu inimă plină

cel puţin:

4 h w t 2w
A f, st (5.112)
e

5.8.8.3 Rigidizare de capăt concepută ca rigidizare simplă de tip placă

Există două posibilităţi de proiectare a panourilor rigidizate, şi anume: cu asigurarea


rezervei postcritice de rezistenţă la voalare şi fără asigurarea acestei rezerve de rezistenţă
suplimentare faţă de teoria liniară a voalării.

1) Concept de rigidizare rigidă

Rigidizarea de reazem rigidă, alcătuită dintr-o singură placă, se supune următoarelor


verificări (Fig. 5.25):

- verificare la strivire a rigidizării singure în zona de contact (rezemare):

Nst, Ed A st (f y / γ M0 ) (5.113)

în care
Ast bst t st .

preia forţe de întindere


şi reacţiunea din reazem panou
panou
rigid rigid

Fig. 5.25 Panou de reazem cu asigurarea rezervei postcritice de rezistenţă

rezistenţa secţiunii rigidizării solicitată la încovoiere şi forfecare:

fy
M max, Ed Mel, Rd Wst (5.114)
γ M0

fy
Vst Vpl, Rd A v,st (5.115)
3 γ M0
5. Grinzi cu inimă plină 115

în care
Wst modulul de rezistenţă al tablei din care este alcătuită rigidizarea de reazem:
t st b 2st
;
6
Av,st bst t st .

rezistenţa secţiunii rigidizării solicitată la compresiune şi încovoiere:

Nst, Ed M max, Ed
+ 1 (5.116)
Ast (f y / γ M0 ) Wst (f y / γ M0 )

- rezistenţa la flambaj a montantului echivalent

Nst, Ed N b, st, Rd (5.117)

în care
Nst, Ed valoare de calcul a forţei de compresiune determinată conform rel. (5.109);

Nb, st, Rd forţa rezistentă la flambaj a rigidizării, determinată conform rel. (7.6),
considerând o secţiune echivalentă, cu participarea panoului inimii pe o
lăţime de 15 tw, conform Fig. 5.27.

2) Concept de rigidizare flexibilă

În cazul în care panoul de reazem nu este capabil să preia forţele de întindere, verificarea
panoului la voalare din forfecare se va face ţinând cont de rel. (5.79).

preia doar reacţiunea din


reazem panou
panou
flexibil rigid

Fig. 5.26 Panou de reazem fără asigurarea rezervei postcritice de rezistenţă.


116 5. Grinzi cu inimă plină

- verificare la strivire a rigidizării singure în zona de contact:

VEd Ast (f y / γ M0 ) (5.118)

în care
Ast t st bst .

bst tw
tw bst

bst
15 tw 15 tw tst 15 tw
tst

Fig. 5.27 Rigidizare de reazem alcătuită din plăci.

- rezistenţa la flambaj a montantului echivalent comprimat:

VEd Nb, st, Rd (5.119)

în care
VEd valoarea de calcul a reacţiunii grinzii;

Nb, st, Rd forţa rezistentă la flambaj a rigidizării, determinată conform rel. (7.6),
considerând o secţiune echivalentă dată de conlucrarea cu panoul de inimă pe
o lăţime de 15 tw, conform Fig. 5.27.

5.9 Voalarea indusă de talpă

Grinzile solicitate la încovoiere pot avea deformaţii transversale cu efecte apreciabile.

Din Fig. 5.28 se observă că, datorită efectului combinat al curburii grinzii şi compresiunii
provenite din moment încovoietor, în tălpi apar forţe care au componente perpendiculare pe
planul tălpilor şi care produc deformaţii ale acestora. Forţele verticale deviatoare produc
tensiuni de compresiune σz pe inima grinzii. În cazul grinzilor metalice plane, având o
zvelteţe relativă ridicată, această tensiune poate conduce la voalarea inimii.
5. Grinzi cu inimă plină 117

Ca acest fenomen să nu se producă, trebuie îndeplinită condiţia:

2 2
E tw
σz σ cr 2
(5.120)
12 (1- ) hw

Tensiunea maximă reziduală în tălpi este de 0,5 fy, prin urmare deformaţia maximă la care
se produce plastificarea tălpilor va fi:

f yf
εy 0, 5 ε y 1, 5 (5.121)
E

MEd MEd

hw 1
r
2 εy σz
y y

– –

hw

+ +
y
y

Af f yf 1
σz
dx tw r

Fig. 5.28 Voalare indusă de talpă.

Relaţiile (5.120) şi (5.121) impun limitarea zvelteţii inimii grinzii, astfel încât în tălpi să nu
fie depăşită limita de curgere:

2
3 A f f yf2 2
E tw
2
(5.122)
E hw tw 12 (1- ) hw

în care
118 5. Grinzi cu inimă plină

hw E hw tw
k (5.123)
tw f yf Af

Standardul SR EN 1995-1-5 recomandă următoarele valori pentru factorul k:


k = 0,3 dacă se foloseşte rotirea plastică;

= 0,4 dacă se foloseşte rezistenţa plastică;


= 0,55 dacă se foloseşte rezistenţa elastică.

Zvelteţea maximă a inimii dată de relaţia (5.123) nu este aplicabilă grinzilor prevăzute cu
rigidizări longitudinale sudate de inimă.
6 S ÎMBINĂRI

6.1 Analiză, clasificare şi modelare

Prevederile privind comportarea şi verificarea nodurilor şi îmbinărilor fac parte


componentă a standardului SR EN 1993-1-8. Standardul face distincţie între noţiunea de
nod şi noţiunea de îmbinare de tip prindere. Analiza unei structuri depinde de tipul de
comportare al nodurilor. Astfel, din punct de vedere a comportării nodurilor, solicitările pot
fi determinate prin teorii de ordin I, care se referă la efectuarea calculelor pe structura
nedeformată sau pentru care nodurile rămân „fixe” şi teorii de ordin II, geometric neliniare,
care iau în considerare deplasările şi rotirile nodurilor.

Îmbinarea de tip prindere este reprezentată de componentele fizice care formează îmbinarea
(de exemplu, componente pot fi: placa de capăt, şuruburile etc.) şi este concentrată în locul
în care se efectuează prinderea propriu-zisă, adică în nod.

Modul de concepere al prinderilor este legat de modul de comportare a nodului. Îmbinările


au rolul de a transmite eforturi şi momente încovoietoare în structură, prin urmare rezistenţa
acestora joacă un rol important. În realitate, îmbinările au o comportare semi-rigidă, dată de
rigiditatea elementelor componente şi au influenţă asupra comportării nodurilor, cu
repercursiuni la nivel de analiză pentru întreaga structură. Efectul îmbinărilor asupra
analizei structurii va fi neglijabil pentru îmbinările configurate astfel încât deformaţiile şi
rotirile să se menţină liniare şi la valori mici. Îmbinările configurate astfel încât să poată
dezvolta rotiri mari, pot conduce la o mărire a eforturilor şi momentelor încovoietoare la
nivelul întregii structuri. Efectul acestora eforturi suplimentare va trebui luat în considerare
printr-o analiză adecvată (de ordin II) a structurii.

Nodurile pot fi clasificate în funcţie de rigiditate, adică în conformitate cu capacitatea de


rotire şi în funcţie de rezistenţă, (capacitatea de a prelua şi transmite eforturile axiale şi
momentele încovoietoare).

Din punct de vedere al rigidităţii, ca mod de comportare se disting:


120 6. Îmbinări

noduri de tip articulaţie, capabile să permită rotirile produse de încărcările de calcul,


fără dezvoltarea unor momente semnificative care să influenţeze nefavorabil
elementele adiacente sau structura în întregime;
noduri rigide, cu suficientă rigiditate la rotire şi deformaţii suficient de mici ca să
poată fi neglijate în analiza structurii. Sunt capabile să transmită eforturi axiale şi
momente;
noduri semi-rigide au o comportare intermediară, prezentând un anumit grad de
rigiditate, interacţiune ale elementelor îmbinate, conform curbei caracteristice
moment-rotire a îmbinării. Nodurile semi-rigide trebuie să fie capabile să transmită
eforturi axiale şi momente rezultate din analiza statică.

MEd
total rezistent

rezistenţă parţială MEd

Ed

articulaţie formală

Ed

Fig. 6.1 Curbă caracteristică moment rotire. Reprezentarea rotirii nodului.

Clasificarea din punct de vedere al rezistenţei se face în funcţie de curba caracteristică


moment-rotire, Fig. 6.1:

noduri cu articulaţii formale capabile să transmită eforturi axiale fără să dezvolte


momente semnificative;
noduri total rezistente cu rigiditate mare la rotire şi rezistenţă de calcul cel puţin egală
cu cea a elementelor prinse în el;
noduri de rezistenţă parţială cu un comportament intermediar, cu rezistenţe mai mici
decât ale elementelor prinse în el, permiţând rotiri relative ale elementelor. Aceste
tipuri de noduri sunt de regulă semi-rigide şi parţial rezistente.

Rezistenţa unei prinderi sau îmbinări poate fi determinată printr-un calcul elastic liniar, dar
poate fi utilizată şi o analiză neliniară, cu condiţia considerării curbei de comportare forţă-
deformaţie extinsă la toate elementele prinderii sau îmbinării:
6. Îmbinări 121

1) analiză elastică: nodurile sunt clasificate în funcţie de rigiditate lor la rotire;


2) analiză rigid – plastică: nodurile sunt clasificate în funcţie de rezistenţă;
3) analiză elasto – plastică: nodurile sunt clasificate în funcţie de rigiditate şi rezistenţă.

Tab. 6.1 prezintă tipuri de modelări ale nodurilor, limitate la analiza globală elastică, caz
uzual pentru analiza generală a cadrelor curente. Analiza plastică nu face parte în expunerea
prezentei lucrări.

Tab. 6.1 Tipuri de modele de nod în analiza elastică

Metoda de analiză globală Clasificarea nodului Tip de modelare a nodului în analiză

elastică articulaţie simplu

rigid continuu

semi-rigid semi-continuu

6.2 Îmbinări cu şuruburi

Îmbinările cu şuruburi au o largă utilizarea la realizarea construcţiilor metalice.

Din punct de vedere al preciziei de execuţie, şuruburile se executăîn trei grade: gradul A
(execuţie precisă), gradul B (execuţie semiprecisă) şi gradul C (execuţie grosolană).

In funcţie de caracteristicile mecanice, şuruburile se împart în două grupe:

şuruburi obişnuite fabricate din oţel carbon, din oţel carbon de calitate şi slab aliat, în
clasele mecanice 4.6 …6.8;

şuruburi de înaltă rezistenţă fabricate din oţeluri aliate cu crom şi nichel, cu crom şi
molibden etc., cu caracteristici mecanice superioare şi tratate termic în scopul
îmbunătăţirii acestor caracteristici. Sunt şuruburi de clase 8.8 şi 10.9.

Şuruburile obişnuite oferă avantajul unui montaj simplu. Alungirea la rupere a acestor
şuruburi de 25% fiind relativ mare, conferă cerinţe de rupere ductilă impuse de ruperea
plastică.
122 6. Îmbinări

Caracteristicile mecanice al şuruburilor sunt prezentate în Tab. 1.5.

Tab. 6.2 Arii brute ale tijelor A şi arii nete An în porţiunea filetată ale şuruburilor

Denumire M8 M10 M12 M14 M16 M18 M20 M22 M24 M27 M30

d (mm) 8 10 12 14 16 18 20 22 24 27 30

A (mm2) 50,3 78,5 113,1 154 201 254 314 380 452 573 707

As(mm2) 36,6 58 84,3 115 157 192 245 303 353 469 561

d0(mm) 9 11 13 15 18 20 22 24 26 30 33

d piuliţă
16 20 24 27 30 34 36 40 44 50 52
(mm)

dm(mm) 14 18,3 20,5 23,7 24,58 29,1 32,4 34,5 38,8 44,2 49,6

Notaţii:
d – diametrul nominal al şurubului;
d0 – diametrul găurii pentru un şurub;
dm – diametrul mediu între cercului înscris şi circumscris capului şurubului;
A – aria secţiunii brute în zona nefiletată a şurubului;
As – aria de rezistenţă a şurubului.

Pentru îmbinările solicitate la eforturi mari, cuplate cu limitări ale dimensiunilor îmbinării
şi costuri minime la montaj, se recomandă utilizarea şuruburilor de înaltă rezistenţă.
Alungirea la rupere a acestor şuruburi este mai redusă ( 8 … 12%), dar rămâne în limite
acceptabile din punct de vedere al proiectării.

În construcţiile metalice se folosesc şuruburi cu filet metric, notate cu litera M urmată de o


cifră ce reprezintă diametrul exterior al filetului în mm (de exemplu M20), prezentate în
Tab. 6.2.

6.2.1 Prevederi constructive

Şurubul este alcătuit dintr-o tijă cilindrică având la unul din capete un cap hexagonal, la
celălalt capăt fiind prevăzută cu un filet pe care se poate înşuruba o piuliţă (Fig. 6.2).
Pofilul şi dimensiunile limită ale filetelor metrice ISO utilizate în România sunt prezentate
6. Îmbinări 123

în Anexa 6.

Şaibele folosite pentru şuruburi au diametru de (1,6 …2,0)d (d fiind diametrul tijei
şurubului în zona nefiletată), iar diametrul găurii mai mare cu 1,5 … 2 mm mai mare decât
d; pentru rezemarea piuliţei pe tălpile profilelor U şi I se folosesc şaibe speciale, având una
din feţe înclinată în mod corespunzător.

lungime de strângere
~0,7d lungime tijă ~0,8d

d0

piuliţă
cap
tijă cilindrică porţiune filetată şaibă piesă

Fig. 6.2 Elemente componente ale şuruburilor.

La îmbinările cu şuruburi obişnuite se iau în anumite cazuri (de exemplu la solicitări


dinamice variabile), măsuri pentru a împiedica autodeşurubarea piuliţei; asigurarea piuliţei
se face prin înşurubarea şi strângerea forţată a unei a doua piuliţe, printr-un cui despicat
(şplint) sau folosind rondele arc (tip Grower).

Diametrele şuruburilor se determină în funcţie de rezistenţa îmbinării. În general se adoptă


dimensiuni constructive ale şuruburilor în funcţie de grosimea t a celui mai subţire element
din pachetul de piese care se strâng:

t < 10 mm (M12), M16;


10 mm t 25 mm M16, M20, M24;
t > 25 mm M24, M27, M30.

sau se pot determina cu relaţia:

d0 = 5 t δi [cm] (6.1)

în care
124 6. Îmbinări

i toleranţele găurilor;
d0 diametrul găurii.

Găurile pentru şuruburi pot fi executate prin poansonare (la un diametru mai mic, urmată
de alezare) sau cu burghiul. Dispunerea şuruburilor trebuie să respecte distanţe minime şi
maxime. Distanţa minimă este stabilită din condiţii de asigurarea a spaţiului pentru
strângere şi de evitare a forfecării elementelor între două găuri consecutive. Distanţa
maximă rezultă din condiţia de evitare a desfacerii pachetului de piese, a voalării pieselor
din pachet şi evitarea coroziunii elementelor expuse. Nu este necesară verificarea voalării
plăcii dacă zvelteţea plăcii pe distanţa maximă dintre dispozitivele de fixare, respectă p 1/t <
9 , unde t este grosimea cea mai mică a pieselor îmbinate.

Găurile pentru şuruburi precise sau calibrate au toleranţe de 0,2 mm.

Găurile standardizate pentru şuruburi de categoria A şi D vor se vor realiza cu următoarele


toleranţe:

— 1 mm pentru şuruburi M12 şi M14;


— 2 mm pentru şuruburi M16 … M24;
— 3 mm pentru şuruburi M27 sau mai mari.

Găurile ovalizate scurte nu vor depăşi:

— (d+ 1) mm … (d + 4) mm pentru şuruburi M12 şi M14;


— (d + 2) mm … (d + 6) mm pentru şuruburi M16 … M22;
— (d + 2) mm … (d + 8) mm pentru şuruburi M24;
— (d + 3) mm … (d + 10) mm pentru şuruburi M27 sau mai mari.

Găurile ovalizate lungi nu vor depăşi:


— (d + 1) mm … 2,5 d pentru şuruburi M12 şi M14;
— (d + 2) mm … 2,5 d pentru şuruburi M16 … M24;
— (d + 3) mm … 2,5 d pentru şuruburi M27 sau mai mari.

Distanţele minime şi maxime între centrele găurilor şuruburilor dispuse pe un rând, după
cele două direcţii ortogonale, p1 şi p2, paralele cu marginile piesei, cât şi cele dintre şurub şi
marginea piesei sunt prezentate în Fig. 6.3 şi se determină conform rel. (6.2) şi (6.3).

distanţe de la centrul găurii la marginea piesei:


6. Îmbinări 125

1, 2d0 e1 (2) 4t+40 mm;


(6.2)
e3 (4) 1,5d0 .

distanţe dintre centrele găurilor şuruburilor de pe un rând:

2, 2d0 p1 (4t+40 mm; 200 mm);


(6.3)
2, 4d0 p2 (4t+40 mm; 200 mm).

în care
d0 diametrul găurii pentru un şurub;
e 1, e 4 distanţa de la centrul găurii la marginea piesei pe direcţia longitudinală;
e 2, e 3 distanţa de la centrul găurii la marginea piesei pe direcţia transversală;
p1 distanţa pe direcţia longitudinală dintre centrele găurilor pentru şuruburi;
p2 distanţa dintre centrele găurilor pentru şuruburi de pe un rând, pe direcţia
transversală.

e1 p1 p1 e1
1 1
e2
F F
p2

e2
2d0
1–1
e1 p1p1 e1 d0
e3 0,5d0
t2

t1
e4

e1 p1 p1

e w1

Fig. 6.3 Notaţii pentru distanţele dintre găurile pentru şuruburi.


126 6. Îmbinări

Dispunerea şuruburilor în secţiunea transversală a profilelor laminate este precizată de


obicei în tabelele cu caracteristici secţionale ale acestora (Anexa A). Distanţele minime
dintre centrele găurilor şuruburilor şi marginea inimii profilelor sunt prezentate în Tab. 6.3,
cu notaţii în Fig. 6.4.

Tab. 6.3 Distanţe minime de la marginea inimii profilelor laminate şi centrul găurii

Diametru şurub bmin [mm]

M10 25
bmin
M12 30
M16 30
M20 35
M22 40
M24 40
M27 45 Fig. 6.4 Dispunerea şurubului pe profile laminate.

6.2.2 Categorii de îmbinări

Standardul SR EN 1993-1-8 face distincţie între 5 categorii de îmbinări, rezultate în funcţie


de modul de transmitere al acţiunilor şi modul de lucru al şurubului, astfel:

în funcţie de modul de lucru al tijei şuruburilor, se disting:


îmbinări cu şuruburi obişnuite care lucrează prin forfecarea tijei şi presiune
diametrală;
îmbinări cu şuruburi pretensionate care lucrează prin frecare.

în funcţie de modul de transmitere al solicitărilor, se grupează:


îmbinări care lucrează la întindere sub acţiunea unor solicitări în plan perpendicular
îmbinării;
îmbinări care lucrează la forfecare sub acţiunea unor solicitări în planul îmbinării.

Tab. 6.4 prezintă criteriile de verificare efectuate pentru toate categoriile de îmbinări.
Eforturile rezistente ale şuruburilor obişnuite sunt prezentate în §6.2.3 şi a celor
pretensionate în §6.2.4.
6. Îmbinări 127

Tab. 6.4 Categorii de îmbinări cu şuruburi

Categoria Criteriu de verificare Observaţii

Îmbinări solicitate la forfecare

A
Fv, Ed Fv, Rd Nu este necesară pretensionarea
prinderi care lucrează la forfecare
Fv, Ed Fb, Rd Toate clasele de şuruburi: 4.6 …10.9
şi presiune diametrală

B Şuruburi de înaltă rezistenţă


Fv, Ed, ser Fs, Rd, ser
prinderi rezistente la lunecare în pretensionate 8.8 şi 10.9
Fv, Ed Fv, Rd
stadiul limită de serviciu Fără lunecare la starea limită de
Fv, Ed Fb, Rd serviciu

C Fv, Ed Fs, Rd Şuruburi de înaltă rezistenţă


prinderi rezistente la lunecare în Fv, Ed Fb, Rd pretensionate 8.8 şi 10.9
stadiul limită ultimă Fără lunecare la starea limită ultimă
Fv, Ed Nnet, Rd

Îmbinări solicitate la întindere

D Ft, Ed Ft, Rd Nu este necesară pretensionarea

nepretensionate Ft, Ed Bp, Rd Toate clasele de şuruburi :4.6 …10.9

E Ft, Ed Ft, Rd Şuruburi de înaltă rezistenţă


pretensionate Ft, Ed Bp, Rd pretensionate 8.8 şi 10.9

Îmbinări solicitate la forfecare şi întindere

Fv, Ed Ft, Ed
1 (6.4)
Fv, Rd 1, 4 Ft, Rd

Notaţii:
Fv, Ed – efort de forfecare de calcul în şurub;
Fv, Rd – efort rezistent la forfecare a şurubului;
Fb, Rd – efort rezistent la presiune pe gaură;
Fs, Rd – efort rezistent la lunecare a şurubului, la stare limită ultimă;
128 6. Îmbinări

Fs, Rd, ser – efort rezistent la lunecare a şurubului, la stare limită de serviciu;
Nnet, Rd – efort rezistent la întindere a secţiunii transversale nete;
Ft, Rd – efort rezistent la întindere a şurubului;
Bp, Rd – efort rezistent la forfecare prin străpungere de către capul şurubului.

6.2.3 Eforturi rezistente ale şuruburilor obişnuite

Eforturile rezistente ale şuruburilor obişnuite sunt prezentate în Tab. 6.5, iar rezistenţele la
întindere ale şuruburilor sunt date în Tab. 1.5.

Tab. 6.5 Eforturi rezistente ale şuruburilor solicitate la forfecare şi întindere

Efort rezistent la forfecare pentru un plan de forfecare

● pentru clasele 4.6, 5.6, 6.6 şi 8.8 :


f ub
Fv, Rd 0 ,6 A s
γ M2

● pentru clasele 4.8, 5.8, 6.8 şi 10.9


f ub
Fv, Rd 0,5 As
γ M2

● pentru cazul în care planul de forfecare trece prin porţiunea nefiletată


f ub
Fv, Rd 0 ,6 A s
γ M2

Efort rezistent la presiune pe gaură

fu
Fb, Rd k1 α b d t
γ M2

e1 p1 f ub
b ; ; ; 1
3 d0 3 d0 4 fu

2,8 e2 1,4 p 2
k1 1,7 ; 1,7; 2,5
d0 d0
6. Îmbinări 129

Tab.6.5 Eforturi rezistente ale şuruburilor solicitate la forfecare şi întindere (continuare)

Efort rezistent la întindere

f ub
Ft, Rd k 2 As
γ M2

k2 = 0,63 pentru şuruburi cu cap înecat; 0,9 pentru celelalte cazuri

Efort rezistent la forfecare prin străpungere de către capul şurubului sau piuliţei

fu
Bp, Rd 0 ,6 dm t p
γ M2

în care:
A aria secţiunii brute a şurubului;
As aria secţiunii nete în zona filetată a şurubului;
d diametrul şurubului;
d0 diametrul găurii;
dm diametrul mediu al cercului înscris şi circumscris al capului de şurub sau a
piuliţei;
tp grosimea minimă a pieselor din pachet;
M2 factor parţial de siguranţă conform Tab. 2.3.

Pentru îmbinările cu un singur plan de forfecare şi singur rând de şuruburi (v. Fig. 6.3),
şuruburile sunt prevăzute cu şaibe atât sub piuliţă, cât şi sub capul şurubului. Efortul
rezistent la presiune pe gaură pentru fiecare şurub este limitat la:

fu
Fb, Rd 1,5 d t (6.5)
γ M2

Efortul rezistent la forfecare, Fv, Rd se va reduce cu un factor Lf pentru îmbinările lungi, la


care distanţa Lj dintre centrele elementelor de fixare situate la capăt, măsurată pe direcţia de
transmitere a forţei (Fig. 6.5), este mai mare de 15d:

L j 15d
β Lf 1 cu 0, 75 β Lf 1, 0 (6.6)
200d
130 6. Îmbinări

Lj Lj
Lf

F F
1

0,75
Lj
F F
0,5

0,25

0 Lj
15 d 65 d

Fig. 6.5 Factor reducere pentru îmbinările lungi.

La îmbinările cu şuruburi solicitate la forfecare care sunt prevăzute cu plăci de compensare


cu o grosime totală tp > d/3, (vezi Fig. 6.6), efortul rezistent la forfecare Fv, Rd, calculat
conform indicaţiilor din Tab. 6.5 trebuie multiplicat cu un factor de reducere p :

9d
p dar p 1 (6.7)
8d+3t p

plăci de compensare

tp

Fig. 6.6 Îmbinări cu plăci de compensare.

6.2.4 Eforturi rezistente ale şuruburilor pretensionate

Îmbinările cu şuruburile de înaltă rezistenţă pretensionate sunt îmbinări la care se introduc


în şuruburi, prin înşurubare forţată a piuliţelor după ce piesele au luat contact reciproc,
eforturi de întindere importante care produc apăsarea puternică a pieselor îmbinării.
6. Îmbinări 131

Pretensionarea şuruburilor şi presarea fac ca piesele îmbinării să nu poată aluneca relativ în


planul îmbinării. Este cazul îmbinărilor care lucrează prin frecare. Şuruburile de înaltă
rezistenţă pretensionate, lucrând prin frecarea dintre piese, asigură deplasări mici şi o bună
rigiditate a îmbinării, garantând o curbă caracteristică de comportare mult apropiată de
curba caracteristică a materialului pieselor care se îmbină, condiţie cerută de analiza
plastică structurilor. Un alt avantaj al utilizării şuruburilor pretensionate este garantarea
unui comportări bune la solicitări dinamice şi variabile în timp.

Efortul rezistent la lunecare a unui şurub pretensionat se determină cu relaţia:

ks n μ
Fs, Rd Fp, C (6.8)
γ M3

în care
ks coeficient care cuantifică forma găurii asupra rezistenţei îmbinării (Tab. 6.6);
n numărul suprafeţelor de frecare din îmbinare;
coeficientul de frecare obţinut prin încercări specifice pentru suprafaţa de frecare;

M3 coeficient parţial de siguranţă, conform Tab. 2.3.

Tab. 6.6 Valori ale coeficientului ks

Categoria ks

Şuruburi folosite în găuri normale 1

Şuruburi folosite în găuri mari sau în găuri ovalizate scurte cu axa ovalizării
0,85
perpendiculară pe direcţia de transmitere a forţei

Şuruburi folosite în găuri ovalizate lungi cu axa ovalizării perpendiculară pe direcţia


0,70
de transmitere a forţei

Şuruburi folosite în găuri ovalizate scurte cu axa ovalizării paralelă cu direcţia de


0,76
transmitere a forţei

Şuruburi folosite în găuri ovalizate lungi cu axa ovalizării paralelă cu direcţia de


0,63
transmitere a forţei
132 6. Îmbinări

Tab. 6.7 Coeficient de frecare pentru îmbinări cu şuruburi pretensionate

Tratament al suprafeţei Clasa suprafeţei Coeficient de


de frecare frecare

Suprafeţe sablate cu alice sau nisip cu îndepărtarea ruginii


A 0,5
neaderente, fără cratere.
Suprafeţe sablate cu alice sau nisip:
a) metalizate prin pulverizare, cu produs pe bază de aluminiu
sau zinc B 0,4
b) cu un strat de vopsea pe baza de silicat de zinc alcalin cu
grosimea de la 50 mm până la 80 mm.

Suprafeţe curăţate cu perie de sârmă sau cu flacără, cu C 0,3


îndepărtarea ruginii neaderente
D 0,2
Suprafeţe rezultate la laminare

6.2.5 Îmbinări care lucrează la întindere

6.2.5.1 Conceptul de element T echivalent solicitat la întindere

Când şuruburile din îmbinările solicitate într-un plan perpendicular pe planul lor sunt
solicitate la întindere, talpa elementului cu secţiune T va fi solicitată la întindere şi se va
deforma prin încovoiere, producând întinderea tijelor şuruburilor. Dacă elementele prinderii
sunt flexibile, deformaţiile elementelor vor produce efecte de pârghie în extremitatea tălpii,
care vor solicita suplimentar elementele îmbinării, Fig. 6.7.

0,5FT, Ed 0,5 FT,Ed

forţă de pârghie Q forţă de pârghie Q

FT,Ed

Fig. 6.7 Efect de pârghie.


6. Îmbinări 133

Ruperea în zona întinsă se poate produce astfel prin mecanism de cedare prin plastificarea
plăcii, prin ruperea şuruburilor sau prin cedarea concomitentă a celor două elemente
componente.

Determinarea rezistenţelor îmbinărilor solicitate la întindere se poate determina prin metode


de calcul bazate pe „model de placă” şi prin metoda „elementului echivalent T solicitat la
întindere”.

inimă

ℓeff

t
ℓeff

talpă

m e

Fig. 6.8 Element T- echivalent solicitat întindere. Notaţii.

În ceea ce privesc metodele de modelare prin teoria plăcilor, complexitatea formulării


teoriilor plăcilor şi ale geometriei elementelor componente ce conduc la eforturi rezistente
diferite de la un component al îmbinării la altul, fac ca aceste metode fie aplicate doar în
cazuri de analiză numerică avansată.

Metoda de calcul simplificată bazată pe element echivalent T solicitat la întindere, constă în


substituirea zonei întinse a îmbinării în tronsoane de grinzi cu secţiune în T de lungime
echivalentă ℓeff., prinse cu câte două şuruburi. Schema statică a grinzii cu secţiune T-
echivalentă este cea a unei grinzi rezemate rigid în dreptul tălpii şi solicitată la o forţă
uniform distribuită de întindere pe inimă, ca în Fig. 6.8.

Comparativ cu modelele complexe bazate pe teoria plăcilor, proiectarea prin metoda


tronsoanelor echivalente în T conduce la o metodologie simplă şi unificată de proiectare
pentru game largi de configuraţii de îmbinări. Acest model de calcul este adoptat de SR EN
134 6. Îmbinări

1993-1-8 pentru determinarea rezistenţelor şi rigidităţii prinderilor grindă-stâlp şi prinderea


stâlpului de fundaţie.
VEDERE SECŢIUNI TRANSVERSALE

Fig. 6.9 Caracteristici geometrice (SR EN 1993-1-8/2006) pentru elementul echivalent.

6.2.5.2 Rezistenţa elementului echivalent cu secţiune T solicitat la întindere

Modelul grinzii cu secţiune T echivalentă adoptat de normele europene a fost conceput de


Zoetemeijer (1974) pentru studiul comportării prinderilor grinzilor de stâlpi cu tălpi
nerigidizate. Metodologia adoptată de norme a fost extinsă pentru prinderi de stâlpi cu tălpi
rigidizate cu contraplacă şi cu nervuri de rigidizare şi pentru prinderea grinzilor de stâlpi
prin intermediul plăcilor de capăt.

În cazul prinderii cu şuruburi care se deformează elastic până în preajma cedării şi cu


elemente îmbinate de grosime mică, datorită flexibilităţii plăcilor va apărea un efect de
pârghie la extremităţi.

Pentru un tronson T-echivalent prins cu două şuruburi, sunt posibile trei mecanisme de
cedare, indicate în Fig. 6.10:
ruperea şuruburilor fără dezvoltarea forţelor de pârghie, datorită rigidităţii mari a
plăcii (Mod 3 de rupere);
ruperea plăcii prin mecanism de cedare plastic. Ruperea se produce cu deformaţii mici
ale plăcii, iar încovoierea în şuruburi este practic neglijabilă (Mod 1 de rupere);
ruperea plăcii prin mecanism plastic concomitent cu ruperea şuruburilor datorită
întinderii tijelor (Mod 2 de rupere). În acest caz, cedarea plăcii se face cu dezvoltarea
6. Îmbinări 135

unor deformaţii mari din încovoiere, producând în tijele şuruburilor încovoieri ale
deloc neglijabile şi alungiri de acelaşi ordin de mărime.

FRd,2
FRd,1

Q Q
Q Q

Ft, Rd Ft, Rd Ft, Rd Ft, Rd

Mod 1 Mod 2

FRd,3
Ft, Rd Ft, Rd

Mod3

Fig. 6.10 Moduri de cedare ale îmbinărilor cu plăci flexibile, la care apare efectul de pârghie.

Elementul idealizat este numit şi element T-echivalent pentru că lungimea efectivă ℓeff a
elementului este determinată astfel încât să existe o echivalenţă între modurile de cedare
ale păcii solicitate de încărcările reale şi cedarea tălpii elementului idealizat.

Eforturile rezistente ale elementului T-echivalent de lungime ℓeff, se determină ţinând


seama de eforturile rezistente corespunzătoare celor trei moduri de cedare posibile.

Efortul rezistent de calcul al tălpii unui tronson T solicitat la întindere este egal cu cea mai
mică valoare corespunzătoare celor trei moduri de cedare:

FT, Rd = min FT, 1, Rd; FT, 2, Rd; FT, 3, Rd (6.9)

mecanism prin ruperea şuruburilor (Mod 3, Fig. 6.10)

FT, 3, Rd Ft, Rd
(6.10)
136 6. Îmbinări

mecanism prin plastificarea completă a tălpii (Mod 1, Fig. 6.10)

4  eff ,1 M pl, Rd
FT, 1, Rd
m (6.11)

mecanism mixt, prin plastificarea tălpii şi cedarea şuruburilor (Mod 2, Fig. 6.10)

2  eff ,2 M pl, Rd n Ft, Rd


FT, 2, Rd
m n (6.12)

în care:
Mpl, Rd momentul plastic rezistent al tălpii elementului T-echivalent pe unitate de
lungime:

1 2 fy
M pl, Rd t (6.13)
4 γ M0

m, e caracteristici geometrice definite în Fig. 6.9;


ℓeff,1(2) suma lăţimilor eficace ale şuruburilor; cu ℓeff,1(2) egală cu cea mai mică valoare
corespunzătoare modurilor de cedare (Tab. 6.8);

Ft, Rd suma eforturilor rezistente din toate şuruburile de ancoraj, determinate


conform Tab. 6.5;
n punct de aplicaţie al forţei de pârghie, cu n = emin, dar n 1,25m.

Acurateţea modelului de element T-echivalent s-a dovedit a fi suficientă atunci când


ruperea este guvernată de modurile 2 şi 3. Sub forma dată de rel.(6.11), Modul 1 de rupere
conduce la valori conservative (Jaspart, 1991), deoarece rezistenţele şuruburilor sunt
considerate forţe concentrate, neglijându-se distribuţia pe suprafaţa şaibelor şi piuliţelor.

Prin urmare, pentru Modul 1 se poate folosi alternativ relaţia:

(8n 2e w )  eff ,1 M pl, Rd


FT, 1, Rd (6.14)
2mn e w (m n)

în care
ew = 0,25 dw (dw diametrul şaibei sau piuliţei)
6. Îmbinări 137

FT, Ed

0,5FT, Ed + Q 0,5 FT,Ed + Q

dw dw

Q Q
n m m n

Fig. 6.11 Distribuţia uniformă forţei din şurub pe suprafaţa şaibelor şi a piuliţelor.

6.2.5.3 Lungimea efectivă a elementului T-echivalent

La cedare, în lungul fisurilor principale denumite linii de rupere, placa se transformă într-un
mecanism. Liniile de rupere reprezintă de fapt o succesiune de articulaţii plastice.

ℓeff, cp ℓeff, nc

rupere izolată prin fiecare şurub rupere izolată prin fiecare şurub
de formă circulară de formă necirculară

p p

∑ℓeff

rupere mixtă, prin mai multe şuruburi

Fig. 6.12 Schema de dezvoltare a articulaţiilor plastice într-o talpă nerigidizată.


138 6. Îmbinări

Numeroase încercări experimentale au permis identificarea concordanţei dintre traiectoria


liniilor de rupere şi modurile de cedare. SR EN 1993-1-8 face distincţie între traiectorii de
rupere plastică circulare, ℓeff, cp şi necirculare, ℓeff, nc (Fig. 6.12), conducând la valori
specifice ale lungimii ℓeff, a tălpii elementului T-echivalent.

Concordanţa dintre tipurile de linii de cedare şi modurile de rupere ale elementului T


echivalent este prezentată în Tab.6.8.

Tab. 6.8 Concordanţa dintre liniile de rupere şi modurile de rupere

Cedare Traiectoria liniilor de rupere Lungime efectivă

Modul 1 prezenţa sau absenţa forţelor de pârghie;


ruperea nu influenţează modul de rupere
predominant prin plastificarea completă a
tălpii; ℓeff, 1 = min ℓeff, nc; ℓeff, cp
poate produce traiectorii ale linilor de rupere
atât circulare, cât şi necirculare;
capacitatea de deformare bună.

Modul 2 rupere predominantă a plăcii în jurul


şuruburilor datorită preluării unui efort mărit
din efectul de pârghie;
se dezvoltă doar traiectorii necirculare ℓeff, 2 = ℓeff, nc
compromis destul de bun pentru a avea o
capacitate de rotire bună a nodului şi rezistenţă
totală sau apropiată de aceasta.

Modul 3 ruperea nu se produce prin talpa elementului T-


echivalent, ci prin ruperea şuruburilor la ―
tracţiune;
mod fragil decedare.

1) Talpa stâlpului nerigidizată

Se consideră că zona nerigidizată a tălpii stâlpului se comportă ca o serie de tronsoane


scurte cu secţiune echivalentă în T, cu o lungime totală egală cu suma lungimilor eficace
corespunzător schemelor de formare ale articulaţiilor plastice a diferitelor şuruburi situate
în zona întinsă a prinderii ( Tab. 6.9 şi Tab. 6.10).
6. Îmbinări 139

Tab. 6.9 Lungimi efective pentru cazul tălpii stâlpului nerigidizată - rupere individualizată

Poziţia rândului de Rupere individualizată în jurul şurubului


şuruburi
Mecanism circular ℓeff, cp Mecanism necircular ℓeff, nc
Rând interior 2 m 4 m + 1,25 e
Rând marginal min 2 m; m + 2e1 min 4m + 1,25e; 2m + 0,625e + e1

Mod 1 ℓeff, 1 = min ℓeff, nc; ℓeff, cp


Mod 2 ℓeff, 1 = ℓeff, nc

Tab. 6.10 Lungimi efective pentru cazul tălpii stâlpului nerigidizat - rupere în grup a şuruburilor

Poziţia rândului de Rupere individualizată în jurul şurubului


şuruburi Mecanism circular ℓeff, cp Mecanism necircular ℓeff, nc

Rând interior
2p p

Mod 1 ℓeff, 1 = min ℓeff, nc; ℓeff, cp


Mod 2 ℓeff, 1 = ℓeff, nc

Rând marginal min m + p; 2 e1 + p min 2m + 0,625 e + 0,5p; e1 + 0,5p


e1 e1
0,5p
0,5p

Mod 1 ℓeff, 1 = min ∑ℓeff, nc; ∑ℓeff, cp


Mod 2 ℓeff, 2 = ∑ℓeff, nc
140 6. Îmbinări

2) Talpa stâlpului rigidizată

Se consideră că zona întinsă a tălpii stâlpului rigidizat se comportă ca o serie de tronsoane


T-echivalente. Lungimea efectivă a elementului T-echivalent se va determina separat,
pentru fiecare poziţie a rândului de şuruburi faţă de rigidizare. Grupele de şuruburi de
fiecare parte a rigidizării trebuie să fie tratate ca tronsoane T separate. Modul de cedare şi
efortul rezistent potenţial maxim trebuie să fie tratat separat pentru fiecare grup.

Tab. 6.11 Lungimi efective pentru cazul tălpii stâlpului rigidizată

Poziţia rândului de Rupere individuală a şuruburilor Rupere în grup a şuruburilor

şuruburi
Mecanism Mecanism Mecanism Mecanism
circular ℓeff, cp circular ℓeff, cp circular ℓeff, cp circular ℓeff, cp

Rând interior adiacent


unei rigidizări 0,5p+ m–
2 m m m+p
-(2m + 0,625e)

Rând interior
2 m 4m + 1,25e 2p p

Rând marginal min 2 m; min 4m + min m + p; min 2m +


m + 2e1 +1,25e; 2e1 + p 0,625e + 0,5p;
2m + 0,625e + e1 + 0,5p
e1

Rând marginal, adiacent


unei rigidizări minim dintre
e1 + m –
2 m; nerelevant nerelevant
(2m + 0,625e)
m + 2e1

Mod 1 ℓeff, 1 = min ∑ℓeff, nc; ∑ℓeff, cp

Mod 2 ℓeff, 2 = ∑ℓeff, nc


6. Îmbinări 141

Coeficientul variază cu distanţa de la şurub la rigidizare (diagrama din Fig. 6.13).

inimă

m
1
m e m2
m2
2
m e

e m talpă

Fig. 6.13 Valoarea coeficientului pentru talpa stâlpului rigidizată şi plăci de capăt conform

SR EN 1993-1-8/2006.
142 6. Îmbinări

6.3 Îmbinări sudate

Spre deosebire de îmbinările cu şuruburi, care sunt îmbinări de natură mecanică şi care sunt
demontabile, sudarea este o îmbinare metalică nedemontabilă, de natură moleculară,
obţinută prin topirea elementelor din zona îmbinării.

Procedeul de sudare implică:

existenţa unei surse de căldură suficient de mare pentru a permite topirea elementelor
îmbinării (marginile elementelor din zona îmbinării, electrozi sau sârme de sudare) sau
frecarea între elemente (sudare prin presiune) când marginile elementelor în zona
îmbinării, aduse în stare plastică, sunt presate. Când se foloseşte sudarea cu material de
adaos, acesta trebuie să fie compatibil cu metalul de bază din punct de vedere al
proprietăţilor mecanice.

proprietăţi de sudabilitate, prin care se înţelege aptitudinea pe care o are un metal de a


forma îmbinări sudate în anumite condiţii practice. Sudabilitatea nu este o însuşire
intrinsecă a oţelului, ci ca o însuşire complexă, determinată de diferiţi factori, cum ar fi:
calitatea materialului (compoziţia chimică, structura metalografică, în special
defectele acesteia: segregări, porozităţi, incluziuni);
modificările microstructurale ale materialului de bază în zona influenţată termic;
prezenţa defectelor sudurilor (microfisuri, incluziuni de gaze, execuţie neglijentă a
cusăturii);
concepţia constructivă a diferitelor elemente şi a ansamblului prinderii (apariţia
tensiunilor remanente şi deformaţiilor geometrice datorită dilatării în timpul
procesului de sudare).

Prinderile sudate prezintă următoarele avantaje:

asigură în mai bună măsură continuitatea elementelor şi implicit o mai bună transmitere
a eforturilor;
reducerea timpului de execuţie, faţă de prinderile cu şuruburi;
simplificarea prinderilor;
realizarea unei îmbinări etanşe;
satisfac mai bine condiţii de estetică.
6. Îmbinări 143

Ca dezavantaje, se pot enumera:

metalul de bază trebuie să aibă proprietăţi de sudabilitate;


implică controlul calităţii sudurilor, care este costisitor şi făcut aleatoriu;
sudarea implică mână de lucru calificată şi existenţa unor surse de energie.

6.3.1 Tipuri de cordoane de sudură. Reprezentări

Cordoanele de sudură pot fi de colţ, cap la cap, în crestături şi găuri ovale, în crestături si
găuri evazate şi prin puncte. Cordoanele de sudură în adâncime pot fi cu pătrundere
completă sau cu pătrundere parţială.

Notarea cusăturilor de sudură pe desen se recomandă să se facă prin: simboluri, cifre, litere
şi semne speciale, folosind linii de indicaţie.

Notarea se face în afara cusăturii, folosind linii de indicaţie. Simbolurile de bază pot fi
însoţite de simboluri suplimentare ce dau informaţii asupra formei suprafeţei exterioare a
cordonului de sudură, conform Tab. 6.12.

grosime cordon
indicaţii suplimentare
simbol suplimentar

aw lw

simbolul cusăturii

aw linie de referinţă

reprezentare schematică reprezentare simbolică

Fig. 6.14 Notarea cordoanelor de sudură.

Tab. 6.12 Simboluri suplimentare

Simbol

Semnificaţie Suprafaţă dreaptă Suprafaţă convexă Suprafaţă concavă


144 6. Îmbinări

Indicaţiile suplimentare se referă la cusături continue pe tot perimetrul piesei (simbolizată


prin cerc, în Fig. 6.15, a) sau la cusături efectuate pe şantier, simbol drapel, Fig. 6.15, b).

1
1–1

(a) cusături continue pe perimetrul piesei (b) cusături de şantier

Fig. 6.15 Indicaţii suplimentare.

Săgeţile vor fi orientate spre marginea prelucrată a piesei, conform Fig. 6.16.

1 1– 1 1 1– 1

piesă cu margini prelucrate


1 1

Fig. 6.16 Poziţia liniei de reper.

6.3.2 Caracteristici geometrice ale îmbinărilor realizate prin cusături cap la


cap

Cusăturile cap la cap sau în adâncime reprezintă forma ideală de îmbinare, întrucât
secţiunea piesei se menţine constantă, nu se modifică în dreptul îmbinării, prin urmare,
transmiterea efortului de la un element la altul se face fără o modificare sensibilă a
repartiţiei fluxului de forţe. Tipul cusăturii, forma şi dimensiunile de prelucrare ale
marginilor ce urmează a fi sudate se stabilesc în funcţie de procedeul de sudare utilizat,
calitatea metalului de bază şi de adaos, mărimea tensiunilor remanente, forma piesei şi de
6. Îmbinări 145

condiţiile de exploatare (Tab. 6.13).

Tab. 6.13 Reprezentări ale sudurilor cap la cap sau de adâncime

Grosime Tip cordon Reprezentare schematică Reprezentare simbolică

5…15 mm în V 1… 4 30o… 40o

1…3

6 … 15 mm în V 1… 4 30o… 40o

1…3

6 … 15 mm în ½ V 0o…10o
1… 3

1…3 50o…60o

6 … 15 mm în ½ V 0o…10o

1… 3
50o…60o
1…3

> 15 mm în X 30o… 40o


3

> 20mm în U R =3 …6
0o…10o
1…4

> 15 mm în ½ U R =3 …6
30o…40o
1…3

0o…10o
1…3

**
săgeata se va dirija spre piesa prelucrată
146 6. Îmbinări

În general, prelucrarea pieselor la locul de îmbinare are ca scop realizarea unui rost astfel ca
metalul de adaos topit să poată pătrunde cât mai bine între piese şi topirea marginilor
pieselor să se facă corespunzător, pentru a se putea realiza o cusătură cu rezistenţa necesară.

În cazul sudării manuale cu arc electric, dacă elementele ce se îmbină au grosimea sub 5
mm, nu mai este necesară prelucrarea capetelor (Fig. 6.17, a). În cazul îmbinării pieselor cu
grosimi diferite, se recomandă ca piesele cu grosime mai mare să fie subţiate spre marginile
care se îmbină, pentru a se evita schimbări bruşte de secţiune (Fig. 6.17, b).

(a) (b)
pantă 1/5
t2 t2
t1 t1

t2 – t1 4 mm t 2 – t1 4 mm

Fig. 6.17 Sudarea pieselor de grosimi diferite.

Grosimea de calcul a sudurilor cap la cap se consideră egală cu grosimea minimă a pieselor
care se îmbină (Fig. 6.17).
aw t min min (t1, t 2 ) (6.15)
aw
aw

lw, d lw, d
l

aw

piese din cupru


aw

Fig. 6.18 Lungimea de calcul a cordonului de sudură.

Lungimea efectivă de calcul a cusăturii se ia mai mică decât lungimea totală a cordonului
de sudură lw, întrucât la extremităţile cusăturii, din cauza craterelor finale, sudura nu este de
calitate:

lw, d l 2a w (6.16)

Pentru eliminarea craterelor şi pentru asigurarea unei calităţi corespunzătoare a sudurii pe


6. Îmbinări 147

întreaga lăţime a elementelor îmbinate se pot folosi plăcuţe de adaos din cupru. Utilizarea
plăcilor prelungitoare nu mai implică o micşorare a lungimii utile a cusăturii.

6.3.3 Caracteristici geometrice ale îmbinărilor realizate prin cusături de colţ

Cusăturile de colţ sau în relief se utilizează atunci când elementele îmbinate sunt
perpendiculare (îmbinări în T, Fig. 6.19), înclinate sau suprapuse, a căror feţe supuse
îmbinării formează între ele unghiuri cuprinse între 60° şi 120°. Sunt admise şi unghiuri
mai mici de 60°, dar în astfel de cazuri însă sudura se consideră sudură cap la cap cu
pătrundere parţială (Fig. 6.19, b).

aw = h·cos(45o) anom, 1 + anom, 2< t


aw = 0,707 h cnom ( t1/3; 5 mm)
t1 h tmin t1 aw1 = anom, 1 – 2 mm

3 mm a 0,7tmin aw2 = anom, 2 – 2 mm

t2 t2 anom, 1
h cnom anom, 2

aw
(a) cusătură de colţ (b)cusătură de adâncime cu penetrare
parţială

Fig. 6.19 Grosimea cordoanelor de sudură pentru îmbinări în T.

Aceste cordoane de sudură sunt caracterizate dimensional prin grosimea aw şi lungimea lw,d,
aşa cum este indicat în rel. (6.17).

Lungimea efectivă de calcul a cordonului de sudură se determină cu relaţia:

lw, d lw 2a w
(6.17)
lw (6a w , 30 mm)

Grosimea de calcul a cordonului de sudură nu trebuie să fie mai mare decât de înălţimea
triunghiului isoscel înscris în secţiunea transversală a cusăturii (aşa cum este indicat în Fig.
6.19); cordoanele de la cotorul cornierelor, profilelor U şi a altor elemente asemănătoare
148 6. Îmbinări

pot avea grosimea aw până la 0,84t (Fig. 6.20).

a2 (0,7t1, 0,85t)
t3 aw1 0,7tmin
t2 1,2t
tmin = min(t, t1)
aw2 0,7t1’
t
aw2 0,7t2
t2

t1
aw1

aw2

Fig. 6.20 Grosimea cusăturilor în relief la cotorul cornierului.

Grosimea de calcul aw minimă a sudurii de rezistenţă este de 3 mm, pentru sudarea


profilelor laminate la cald, depinzând totodată şi de grosimea pieselor care se sudează.
Astfel se recomandă:

aw 3 mm, pentru piese cu grosimea sub 10 mm;


aw 4 mm, pentru piese cu grosimea sub 20 mm;
aw 6 mm, pentru piese cu grosimea peste 20 mm.

Îmbinările cu cusături în adâncime cu penetrare parţială pot fi calculate ca îmbinări cu


cusături de colţ, cu o grosime efectivă egală cu aw = anom – 2 mm (vezi Fig. 6.19, b).

6.3.4 Rezistenţa de calcul a îmbinărilor sudate

6.3.4.1 Rezistenţa de calcul a cusăturilor cap la cap cu pătrundere completă

Rezistenţa de calcul a îmbinărilor realizate prin cusături cap la cap cu pătrundere completă
se consideră egală cu rezistenţa de calcul a celei mai slabe piese îmbinare.

6.3.4.2 Rezistenţa de calcul a cusăturilor cap la cap cu pătrundere parţială

Rezistenţa de calcul a îmbinărilor realizate prin cusături cap la cap cu pătrundere parţială
(Fig. 6.19, b) se determină într-un mod similar cu cel al sudurii de colţ cu penetrare totală.
6. Îmbinări 149

6.3.4.3 Rezistenţa de calcul a îmbinărilor realizate prin cusături în colţ

1) Metoda direcţională

Secţiunea de calcul (secţiunea de rupere probabilă) în cazul cusăturilor de colţ, este


produsul dintre grosimea de calcul aw şi lungimea lw de calcul a cusăturii. Secţiunea de
calcul poate fi considerată, situată în planul bisector al unghiului diedru, format din cele
două laturi ale cusăturii şi trecând prin rădăcina teoretică a acesteia (secţiunea ABCD, Fig.
6.21).

D
aw
B C

Fig. 6.21 Tensiuni pe aria secţiunii cusăturilor de colţ.

Întrucât secţiunea periculoasă a cusăturii (secţiunea de calcul) nu este identificată cu planul


de acţiune al forţelor ce solicită îmbinarea, ultimele ediţii ale standardelor naţionale
consideră în calcule, componentele acestor forţe după direcţiile perpendiculară şi paralelă la
secţiunea periculoasă.

Cusăturile de colţ, în secţiunea critică (secţiunea haşurată din Fig. 6.21), pot fi solicitate de
următoarele tensiuni:

tensiune normală (de întindere sau compresiune), perpendiculară pe secţiunea


critică a cordonului de sudură;
tensiune normală, paralelă cu axa cordonului de sudură; poate fi neglijată pentru
rezistenţa de calcul a îmbinării cu cusătură de colţ;
tensiune tangenţială (în planul critic al cordonului) perpendiculară pe direcţia
cusăturii;
tensiune tangenţială (în planul critic al cordonului), paralelă cu direcţia cusăturii.
150 6. Îmbinări

N Ed
N1 N2 d FEd
N2 2

NEd/2
N1 NEd
h
n

(a) (b)

Fig. 6.22 Solicitări în îmbinări cu cusături de colţ: (a)– îmbinare solicitată axial; (b)– îmbinare
solicitată la încovoiere.

Relaţiile date de standardele europene, ca şi SR EN 1993-1-8 pentru calculul tensiunilor din


cusăturile de colţ, au fost stabilite în ipoteza că atât tensiunile normale şi , cât şi
tensiunile tangenţiale  şi sunt uniform repartizate pe grosimea cusăturii, valoarea lor
calculându-se cu formulele clasice din rezistenţa materialelor şi anume:

în cazul solicitărilor axiale (Fig. 6.22, a), considerând tensiunile uniform distribuite pe
secţiunea de calcul, rezultă:

N Ed N Ed
, (6.18)
2 a w l w, d 2 a w l w, d

pentru grinzi solicitate la încovoiere, în cazul îmbinării din Fig. 6.22, b:

M Ed FEd d FEd FEd


2 II (6.19)
2 Ww a (h 2a w ) Aw 2a w (h 2a w )
2 w
3

în cazul solicitării la răsucire:

M t, Ed
II (6.20)
Wp, w

în care

NEd forţă axială ce solicită îmbinarea;


FEd forţa tăietoare ce solicită îmbinarea;
6. Îmbinări 151

MEd, moment încovoietor ce solicită îmbinarea;


Mt, Ed moment de răsuciree ce solicită îmbinarea;
Ww, Wp, w modul de rezistenţă, respectiv polar al secţiunii de calcul a cusăturilor de
sudură.

Alte cazuri sunt prezentate în Tab. 6.14.

Tab. 6.14 Relaţii de calcul pentru îmbinări sudate prin metoda direcţională

Nr. crt. Schiţa îmbinării Tensiuni în secţiunea de calcul a cusăturii

1
FEd FEd
0
0
FEd
II
4a w l w,d

FEd FEd FEd


2 2 2 a w l w,d
FEd
2 2 a w l w,d
II 0

d0
FEd FEd
3 2 2 a w l w,d
FEd
G M M FEd d0
FEd 2 2 a w l w,d
M Ed
II
2a w l w,d
d0 0
FEd
4 0
F'Ed FEd
G
M II M FEd d0
a w l w,d 2a w l w,d
FEd
M
d (F'Ed )
d aw
152 6. Îmbinări

Tensiunea echivalentă şi cea normală din secţiunea critică a cusăturii de colţ trebuie să
satisfacă următoarele condiţii:

2 2 2 fu
3( II )
β w γ M2
(6.21)
fu
0,9
γ M2

în care
fu valoarea nominală a rezistenţei de rupere la întindere a materialului piesei mai
slabe din îmbinare
w coeficient ce ţine seama de raportul dintre rezistenţele la rupere ale metalului
depus şi ale metalului de bază:

S235 S275 S355 S420; S460

0,8 0,85 0,9 1

2) Metoda simplificată

Standardul SR-EN 1993-1-8 prevede şi un procedeu simplificat de verificare a cusăturilor


de sudură de colţ pe baza unor formule simplificate, considerând că în toate cazurile
ruperea se produce în planul de grosime minimă, indiferent de direcţia de încărcare (vezi
Fig. 6.23).

Fw, Ed N 2 , Ed V 2, Ed VII2, Ed
Fw, Ed

N , Ed
V , Ed

V , Ed

Fig. 6.23 Forţa de calcul a sudurii de colţ indiferent de direcţia efortului.

Rezistenţa cusăturii în colţ se verifică cu relaţia:


6. Îmbinări 153

Fw, Ed Fw, Rd (6.22)

în care
Fw, Ed forţa de calcul transmisă pe unitate de lungime a cusăturii;
Fw, Rd forţa rezistentă pe unitate de lungime a cusăturii.

Fw, Rd f vw, d a w (6.23)

Rezistenţa de rupere prin forfecare a cusăturii se determină cu ajutorul relaţiei:

fu
f vw, d (6.24)
3 β w γ M2

6.3.4.4 Rezistenţa de calcul a cusăturilor de sudură laterale lungi

La stabilirea repartiţiei tensiunilor din lungul cusăturilor laterale s-a considerat că tensiunile
din secţiunile normale ale pieselor din îmbinare sunt uniform repartizate. În cazul
cusăturilor laterale lungi, repartiţia tensiunilor ce solicită cusăturile nu mai este uniformă.
La cordoanele prea lungi apar neuniformităţi exagerate (Fig. 6.24).

mediu

NEd
NEd

lw

mediu

Fig. 6.24 Distribuţia tensiunilor de-a lungul cusăturii laterale.

Pentru a ţine seama de efectele neuniformităţii distribuţiei tensiunilor pe lungimea cusăturii,


la îmbinările mai lungi de 150aw, rezistenţa cordonului de sudură se va reduce cu
coeficientul Lw determinat de:
154 6. Îmbinări

1, 2 0, 2 l w
Lw (6.25)
150 aw

în care
lw lungimea totală a suprapunerii pieselor în direcţia de transfer a efortului.

6.4 Îmbinarea de continuitate (înnădirea) a grinzilor cu şuruburi

Fig. 6.25 prezintă un o îmbinare rigidă a grinzilor capabilă să transmită toate solicitările
(MEd, VEd şi Ned) de la un element la altul. Se poate realiza cu şuruburi obişnuite (categoria
A) cât şi cu şuruburi pretensionate (categoria B sau C). Se recomandă toleranţe de 5 mm…
10 mm între elementele de îmbinat.
1 -1
1

Nf, Ed z
tf

xmax tw
zmax Mw, Ed te te
hw zi
he
x x hf

VEd

tf Nf, Ed
z
1
Fig. 6.25 Înnădirea grinzilor cu inimă plină, cu eclise şi şuruburi.

O dimensionarea adecvată implică respectarea următoarele etape:

1. Stabilirea repartiţiei eforturilor de calcul în inimă şi în tălpi corespunzătoare


secţiunii de înnădire

Momentul încovoietor de calcul este preluat de către îmbinarea inimii şi tălpilor


proporţional cu rigidităţile acestora; forţa tăietoare şi forţa axială va fi preluată în totalitate
de îmbinarea de pe inimă:
6. Îmbinări 155

I w, y în care
M w, Ed M Ed
Iy Iy - momentul de inerţie al grinzii faţă de
axa y–y:
If, y
M f, Ed M Ed
Iy t w h 3w
I w, y
12
Mf, Ed
Nf, Ed If, y - momentul de inerţie al tălpii grinzii
h tf
faţă de axa y – y:
If, y Iy I w, y

2. Dimensionarea ecliselor inimii


în care
Cerinţe:
M w, Ed t e h e2
Wnec Wnec 2
f y / γ M0 6
Anec 2t e he
VEd
A nec
f y / ( 3 γ M0 ) te, he – grosimea, respectiv înălţimea

ecliselor.
grosimea minimă: te = 6 mm;

eclisele să acopere cât mai mult posibil


înălţimea inimii.

3. Propune diametrul şurubului, numărul şuruburilor şi distribuirea şuruburilor pe


eclisele inimii

Când şuruburile lucrează la preluarea unui moment încovoietor, nu se poate calcula direct
numărul de şuruburi necesare. Se adoptă constructiv un număr de şuruburi, cu respectarea
distanţelor minime şi maxime admise şi cu considerarea a minim două coloane de şuruburi
pe semi-eclisă şi ulterior se va verifica efortul în şurubul cel mai solicitat (şuruburile mai
depărtate faţă de centrul îmbinării sunt mult mai solicitate, iar cele mai apropiate de centrul
îmbinării sunt mai puţin solicitate).

Diametrul şurubului se stabileşte cu rel. (6.1).


156 6. Îmbinări

4. Stabileşte repartiţia eforturilor de calcul în şurubul cel mai solicitat

determină momentul de inerţie polar al grupului de şuruburi:


n n
Ip d i2 (x i2 zi2 )
i 1 i 1

calculează componentele orizontale ale solicitării maxime:


zmax
Fx max, Ed M w, Ed
Ip

calculează componentele verticale ale solicitării maxime:


x max n – numărul total de şuruburi de o parte a
Fz max, Ed M w, Ed
Ip
VEd îmbinării (pe semi-eclisă).
FV, Ed
n

Pentru he/be < 1,5 se poate considera: xmax dmax, xi di şi deci:

zmax n2 – numărul de coloane de o parte a îmbinării (pe


Fx max, Ed M w, Ed n semi-eclisă);
n2 zi2 n
i 1 zi2 - se referă la toate şuruburile de pe o coloană.
Fz max, Ed 0 i 1

xmax
Fx max, Ed
dmax
Fz max, Ed
zmax Mw, Ed

FV Ed
O
di Fmax, Ed
i
VEd

Fig. 6.26 Efortul de calcul în cel mai solicitat şurub din îmbinare.

determină efortul maxim de calcul în şurub:

Fmax, Ed Fx2 max, Ed (Fz max, Ed FV, Ed ) 2


6. Îmbinări 157

5. Verificarea şuruburilor de pe inima grinzii

propune clasa şurubului;


pentru şuruburi obişnuite: determină efortul rezistent la forfecare;
pentru şuruburi de înaltă rezistenţă: determină efortul rezistent la lunecare.

6. Verificarea inimii grinzii şi a ecliselor la presiune diametrală

2 2
Fx max, Ed FV, Ed Fb, Rd – efort rezistent la presiune pe gaură:
1
Fb, x, Rd Fb, z, Rd k1x(z) α bx(z) d t e f u
Fb, x (z) Rd
γ M2
e1 p1 1 f ub
bx min ; ; ; 1
3d 0 3d 0 4 fu
e2 p2 1 f ub
bz min ; ; ; 1
3d 0 3d 0 4 fu
e2 p2
k1x min 2,8 1,7; 1,4 1, 7; 2,5
d0 d0
e1 p1
k1z min 2,8 1,7; 1,4 1, 7; 2,5 .
d0 d0

7. Verificarea rezistenţei inimii la rupere în bloc


VEd Anv şi Ant - arii nete determinate conform rel.
Veff, Rd
2
(5.46).
fu fy
Veff, Rd A nt A nv
γ M2 γ M0 3

8. Dimensionarea ecliselor tălpilor

Propune eclise cu:


Nf, Ed
A nec
f y / γ M0

şi lăţimea ecliselor să permită aşezarea şuruburilor.


9. Stabileşte numărul de şuruburi de pe talpă, de o parte a îmbinării

N f, Ed
nf
min (FV, Rd ; Fbx, Rd )
158 6. Îmbinări

10. Stabileşte lungimea şurubului şi lungimea filetului (Anexa 6)

11. Verifică secţiunea netă a tălpii şi inimii grinzii din zona întinsă (conform rel. 5.39 şi
5.40).

6.5 Rezemarea de nivel a grinzilor secundare pe grinda principală

6.5.1 Rezemare simplă, pe scaun independent

O rezolvare simplă o reprezintă aşezarea grinzilor secundare la nivelul grinzii principale, ca


în Fig. 6.27. Rezemarea se face de obicei prin intermediul unei plăci groase fixată pe inima
grinzii principale care formează împreună cu rigidizarea un scaun (Fig. 6.27 a), sau direct
pe un scaun sudat (Fig. 6.27 b).

(a) (b) 10 … 20 mm
10 … 20 mm
dc dc

hr

(c) (d)
2/3b 1 1–1
VEd
aw
VEd
VEd MEd 45o
VEd

MEd
lwd

a w lw

30 … 40 mm

Fig. 6.27 Rezemarea de nivel pe scaun independent.


6. Îmbinări 159

Pentru a fi uşor aşezate pe scaune, grinzile secundare trebuie să aibă lungimea mai mică cu
10 … 20 mm decât distanţa liberă între inimile grinzilor principale.

Grinda secundară se va decupa astfel încât să permită aşezarea la nivelul grinzii principale.

dc 50 mm; (tf + r)grindă secundară; (tf + r)grindă principalăă (6.26)

în care
tf grosimea tălpii profilului laminat;
r raza de racordare dintre talpa şi inima profilului laminat.

În cazul prinderii din Fig. 6.27, a, grosimea plăcii orizontale a scaunului va fi minim
grosimea inimii grinzii secundare. Placa verticală a scaunului lucrează ca o consolă
solicitată la forţă tăietoare VEd şi moment încovoietor adiţional datorat rezemării excentrice
a grinzii secundare MEd = VEd e, cu e = 2/3b.

În varianta din Fig. 6.27, a, îmbinarea sudată a scaunului de inima grinzii principale prin
cusături de colţ verticale se va dimensiona la acţiunea reacţiunii V Ed a grinzii secundare şi
la momentul adiţional datorat prinderii excentrice a grinzii secundare (Fig. 6.27, c),
conform relaţiilor (6.18) şi (6.19).

Prinderea sudată din Fig. 6.27,b are ca avantaj reducerea momentului local de încovoiere
datorită excentricităţii. Presiunea locală dintre grindă şi scaun se calculează considerând că
repartizarea reacţiunii grinzii secundare se face după planuri înclinate la 45 o faţă de
marginea racordării inimii (Fig. 6.27, d).

6.5.2 Rezemare simplă, prin intermediul rigidizării transversale

În Fig. 6.28, grinda secundară reazemă pe un scaun format din plăci sudate de rigidizarea
transversală curentă a inimii grinzii principale.

Scaunul lucrează ca o consolă solicitată la forţă tăietoare VEd şi moment încovoietor


adiţional datorat prinderii excentrice a grinzii secundare M Ed = VEd·2/3b. Dimensiunile
scaunului se calculează la reacţiunile pe care le transmit grinzile secundare; se verifică
presiunea locală la contactul dintre grindă şi scaun, cât şi eforturile care apar în scaun.

Dimensiunile finale ale scaunului se vor adopta după dimensionarea cordoanelor de sudură
dintre scaun şi rigidizare.
160 6. Îmbinări

Cordoanele de sudură laterale dintre scaun şi rigidizare (a w1, lw1) se vor verifica conform
Tab. 6.14 (4). Cordoanele de sudură dintre rigidizare şi inima grinzii principale (a w2, lw2) se
vor verifica suplimentar la transmiterea excentrică a reacţiunii grinzii secundare.

(a) (b) 10 … 20 mm 1–1


dc 1

hp
aw1lw1
bp
aw2lw2
bst
1

e VEd
aw1
(c) (d)

VEd
VEd VEd/2 VEd/2
hp

MEd/d0 MEd MEd/d0


MEd
aw1lwdaw1

d0
aw1 lw1
d0

Fig. 6.28 Rezemarea de nivel pe rigidizarea transversală a grinzii principale.

6.5.3 Rezemare simplă, cu şuruburi şi placă de capăt flexibilă

Soluţia de prindere din Fig. 6.29 este o rezemare flexibilă, care aduce următoarele avantaje:

reducerea momentului local de încovoiere datorită excentricităţii;


uşurinţă la montaj.

Ca dezavantaj, grinda trebuie executată cu toleranţe stricte la extremităţi.


6. Îmbinări 161

(a)
10 mm 1 1 –1
dc
e1
p1 gaură
ovalizată

hp 0,6h
hp p1 VEd
n1
h
VEd p1
e1
aw e2 e2
tp
1

tp c
(b) (c) et1
I
VEd
p1

p1
h H
p1

p2
eb1
90 mm p2 140 mm
VEd p2 2e2 + tw

Fig. 6.29 Rezemare de nivel cu placă flexibilă de capăt.

Recomandări constructive pentru placa de capăt (BCSA-SCI, P212, 2002):

placa de rezemare se va dispune la partea superioară a inimii grinzii secundare pentru


a oferi suficientă rezemare şi pentru împiedicarea flambajului lateral;
se va adopta o înălţime minimă de 0,6h pentru asigurarea unei rigidităţi minime la
răsucire;
grosimea plăcii de capăt tp se recomandă în general să fie de 10 mm …12 mm,
grosimi mai mici de 8 mm nefiind recomandate, deoarece pot apărea eventuale
deformări ale grinzii la transport sau montaj.

Prinderea implică următoarele verificări la stări limită:


162 6. Îmbinări

1. Verificarea cordonului de sudură dintre placa de capăt şi inima grinzii secundare:


în care
VEd / 2 Fw, Rd VEd – reacţiunea grinzii secundare;

Fw, Rd a w l w f vw, d Fw, Rd – efort rezistent al cordonului de

3 mm aw 0,7tmin sudură;
lw = hp – 2aw tmin – grosimea minimă a pieselor care se

îmbină;

aw, lw – grosimea, respectiv lungimea

cordonului de sudură.

2. Verificarea la forfecare a şuruburilor propuse şi a numărului lor

în care
VEd / 2 n1 FV, Rd VEd – reacţiunea grinzii secundare;

FV, Rd – efort de calcul la forfecare pentru

şuruburi de clasă A, conform Tab. 6.5;

n1 – numărul de şuruburi pe o coloană.

3. Verificări de rezistenţă ale plăcii de capăt:

(i) placă solicitată la forfecare: în care


VEd Vpl, Rd – efort rezistent la forfecare a
Vpl, Rd
2 plăcii de capăt;
hp tp fy Vnet, Rd – efort rezistent la forfecare a
Vpl, Rd
1, 27 3 M0 plăcii de capăt în secţiunea netă;
(ii) la forfecare în secţiunea netă: Av, net – arie de forfecare în secţiunea
VEd
Vnet, Rd netă;
2
Av, net = tp [hp – n1d0];
fu
Vnet, Rd A v, net
M2 3
Veff, Rd – efort rezistent la rupere în bloc
(v. rel. 5.46);
(iii) la rupere în bloc:
6. Îmbinări 163

VEd Anv, Ant – arie netă, determinată conform


Veff, Rd
2
rel. (5.46), în care:
fu fy
Veff, Rd A nt A nv Lv e1 +(n1 1)p1
γ M2 γ M0 3
Lt (e2 kd 0 ).
Fb, Rd – efort rezistent la presiune pe
(iv) verificarea la presiune pe gaură a
gaură (v. Tab. 6.5);
plăcii de capăt:
VEd n1 – numărul de şuruburi pe o coloană.
n1Fb, Rd
2

4. Verificări de rezistenţă ale grinzii secundare

Secţiunea I - I: în care
VEd (t p +c) M pl, Rd VEd –reacţiunea grinzii secundare;
Mpl, Rd – moment plastic rezistent in
t p h p2 f yr
M pl, Rd secţiunea netă a grinzii;
4 γ M0
tp, hp – grosimea, respectiv înălţimea
pentru forţă tăietoare semnificativă
(VEd/Vpl, Rd> 0,5): plăcii de capăt;

t p a 2 f yr MV, pl, Rd – moment plastic rezistent redus


MV, pl, Rd datorită forţei tăietoare;
4 γ M0
fyr – limită de curgere redusă de forţa

tăietoare, conform rel. (5.52).

5. Verificări de rezistenţă ale inimii grinzii principale:

(i) inima grinzii solicitată la forfecare în care


în secţiunea brută: Vpl, Rd – efort rezistent la forfecare a inimii
VEd grinzii în secţiunea brută;
Vpl, Rd
2
Av – arie de forfecare:
fy
Vpl, Rd Av Av = [eb1 (n1 – 1)p1 + et1]twgp;
3 M0
twgp – grosimea inimii grinzii principale;
în secţiunea netă:
164 6. Îmbinări

VEd
Vnet, Rd
2 Vnet, Rd– efort rezistent la forfecare a plăcii
fu de capăt în secţiunea netă;
Vnet, Rd A v, net
3 M2 Av, net– arie de forfecare în secţiunea netă:

Av, net = Av – n1d0twgp.

(ii) verificarea la presiune pe gaură a Fb, Rd – efort rezistent la presiune pe gaură


inimii grinzii (v. Tab.6.5);

VEd
n1Fb, Rd n1 – numărul de şuruburi pe o coloană.
2

6.5.4 Rezemare simplă, cu eclise sudate de inima grinzii principale

În mod similar, se verifică variantele de prindere a grinzii secundare de grinda principală cu


eclisă sudată de grinda principală (Fig. 6.30).

Recomandări constructive (BCSA-SCI, P212, 2002):

eclisa se va dispune la partea superioară a inimii grinzii secundare pentru a oferi


suficientă rezemare pentru împiedicarea flambajului lateral;

lungimea minimă a eclisei va fi de 0,6·h, pentru asigurarea unei rigidităţi minime la


răsucire;

grosimea eclisei te se recomandă în general să fie de:

• 0,5·d pentru mărci de oţel mai mici sau egale cu S 275;

• 0,42·d pentru marca de oţel S 355;

unde d este diametrul şurubului;

se recomandă utilizarea şuruburilor de clasă 8.8, în găuri ovalizate;

distanţele de la şurub la marginile pieselor să fie de minim 2·d, iar distanţele dintre
coloanele de şuruburi să fie de minim 2,5·d, unde d este diametrul şurubului;

grosimea cordonului de sudură ce prinde placa de inima grinzii să fie de cel puţin
0,8·te, unde te este grosimea eclisei.
6. Îmbinări 165

1 1–1
(a) z

lwaw

he 0,6h
n1 y y
x x

min 2d

1 z

(b) I (c) c I
c t1e2 p2 d1 p2 e2
t1e2 d1e2
et1
et1 e1
e1 p1 I
p1 p1
p1 p1 G
p1 p 1 Lv
p 1 Lv p1 zG
p1 di, p1
Fx max, Ed p1 Fx max, Ed
eb1 e1
Fmax, Ed e1 Fmax, Ed
eb1 xG
Fz max, Ed eclisă
eclisă I Fz max, Ed
I VEd
d1 d1 + xG
VEd

un şir de şuruburi două şiruri de şuruburi

Fig. 6.30 Rezemare de nivel cu eclise şi şuruburi.

În cele ce urmează, se prezintă etapele de calcul a îmbinării pentru eclise scurte, cu


te
d1 . Pentru eclise lungi, se vor face verificări suplimentare la voalarea eclisei şi la
0 ,15
încovoiere a inimii grinzii secundare.

1. Verificarea cordonului de sudură dintre eclisă şi inima grinzii principale:

VEd Fw, Rd în care


VEd – reacţiunea grinzii secundare;
Fw, Rd a w l w f vw, d
166 6. Îmbinări

Grosimea cordonului trebuie să evite cedarea


Fw, Rd – efort rezistent al cordonului de
prematură, dar şi condiţia de rezistenţă:
sudură;
w
f yp γ M2
aw te – este dat prezentat în §6.3.4.3.
2 f up γ M0 w

aw 0,8t e

2. Verificarea şuruburilor propuse şi a numărului lor la forfecare (verificarea


şuruburilor de clasă A, conform Tab. 6.4)

Fmax, Ed Fv, Rd în care


VEd – reacţiunea grinzii secundare;

Fv, Rd – efort rezistent la forfecare al

şuruburilor (Tab. 6.6).


(i) pentru un rând de şuruburi
eforturile de calcul în şurubul cel mai
solicitat provenit din moment încovoietor şi
din forţă tăietoare: Wbg – modulul de rezistenţă al

MEd =VEd d1 grupului de şuruburi:


n1 (n1 1)p1
VEd d1 Wbg .
Fx, max, Ed 6
Wbg

VEd
FV, Ed
n1

efortul maxim de calcul în şurub:

Fmax, Ed Fx2 max, Ed 2


FV, Ed

(ii) pentru două rânduri de şuruburi


eforturile de calcul în şurubul cel mai
solicitat provenit din moment încovoietor şi
din forţă tăietoare:
MEd VEd (d1 yG )
zG
Fx max, Ed MEd
Ip
6. Îmbinări 167

xG Ip - momentul de inerţie polar al


Fz max, Ed M Ed
Ip grupului de şuruburi:
VEd n n
FV, Ed Ip di2 (xi2 zi2 ).
2n1
i 1 i 1
efortul maxim de calcul în şurub:

Fmax, Ed Fx2 max, Ed (Fz max, Ed FV, Ed ) 2

3. Verificări de rezistenţă ale ecliselor:


(i) verificarea ecliselor la presiune pe gaură
în care
- pentru un rând de şuruburi: Fxmax, – eforturi de calcul în
Ed, FV, Ed
2 2
Fy max, Ed FV, Ed şurubul cel mai solicitat, determinat la
1
Fb, y, Rd Fb, z, Rd punctul 2, a pentru un rând de şuruburi;

- pentru două rânduri de şuruburi: Fb, x(z) Rd - efort rezistent la presiune pe


2 2
Fx max, Ed Fz max, Ed FV, Ed gaură determinat conform Tab. 7.5;
1
Fb, x, Rd Fb, z, Rd
Fxmax, Fzmax, şi FV, – eforturi de
k1x(z) α bx(z) d t e f u Ed, Ed Ed
Fb, x (z) Rd calcul în şurubul cel mai solicitat,
γ M2
determinat la punctul 2(ii) pentru două
e p2 1 f ub
α bx min 2 ; ; ; 1 ; rânduri de şuruburi.
3d 0 3d 0 4 fu
e1 p1 1 f ub
α bz min ; ; ; 1 ;
3d 0 3d 0 4 fu
e1 p1
k1x min 2,8 1,7; 1,4 1, 7; 2,5 ;
d0 d0
e2 p2
k1z min 2,8 1,7; 1,4 1, 7; 2,5 .
d0 d0

(ii) verificarea ecliselor la forfecare


în secţiunea brută:
VEd Vpl, Rd
168 6. Îmbinări

hp tp fy
Vpl, Rd
1, 27 3 M0

în secţiunea netă:
VEd Vnet, Rd

fu Av, net - arie netă de forfecare:


Vnet, Rd A v, net
3 M2 Av, net = te [he – n1d0].

(iii) la rupere în bloc:


VEd
Veff, Rd
2 Anv, Ant – arie netă de forfecare la rupere
fu fy
Veff, Rd A nt A nv în bloc, determinate conform rel. (5.46):
γ M2 γ M0 3
Anv = te·Lv, Ant = te·(Lt – kd0)t cu:
(iv) verificarea ecliselor la încovoiere:
MEd Mc, Rd Lv = e1 + (n1 – 1)·p1

fy Lt e2 o coloană de şuruburi
Mc, Rd Wel = e2 +p2 două coloane de şuruburi
γ M0
t e h e2
(v) verificarea ecliselor la interacţiunea Wel ;
6
dintre moment încovoietor şi forţă tăietoare
fyr – limită de curgere redusă datorită
(pentru VEd 0,5Vpl, Rd):
efectului forfecării, conform rel. (5.52).
f yr
Mc, Rd Wpl t e h e2
γ M0 Wpl
4

4. Verificări de rezistenţă ale inimii grinzii secundare:

(i) inima grinzii solicitată la forfecare:


în care
VEd min Vpl, Rd; Veff, Rd
Vpl, Rd – efort rezistent la forfecare al
fy
Vpl, Rd Av inimii grinzii în secţiunea brută;
3 M0
Veff, Rd – efort rezistent la forfecare prin
fu rupere în bloc;
Vnet, Rd A v, net
γ M2
Av – aria de forfecare a secţiunii brute a

inimii grinzii:
6. Îmbinări 169

Av = [eb1 (n1 – 1)p1 + et1]twgs

twgs – grosimea inimii grinzii secundare;

Av, net = = Av – n1d0twgp.

(ii) inima grinzii solicitată la forfecare

prin rupere în bloc:


VEd Veff, Rd
Anv – arie netă de forfecare la rupere în
fu fy
Veff, Rd A nt A nv
γ M2 γ M0 3 bloc, determinată conform rel. (5.46).

(iii) inima grinzii solicitată la


încovoiere,în secţiune netă I – I:
MEd Mc, Rd
fy t w [e bt (n1 1)p1 e t1 ]2
Mc, Rd Wel Wel .
γ M0 6

- pentru un rând de şuruburi:


MEd = VEd·d1

- pentru două rânduri de şuruburi:


MEd = VEd·(d1 + p2)

(iv) verificarea la interacţiunea dintre


moment încovoietor şi forţă tăietoare
(pentru VEd 0,5Vpl, Rd):
t w [ebt (n1 1)p1 e t1 ]2
Wpl ;
f yr 4
Mc, Rd Wpl
γ M0 fyr – limită de curgere redusă datorită
efectului forfecării, conform rel. (5.52).
170 6. Îmbinări

6.5.5 Rezemare continuă, cu eclise sudate

Prinderile încastrate de nivel ale grinzilor secundare se realizează după regulile stabilite la
îmbinările articulate.

Continuitatea tălpii superioare este asigurată prin intermediul unei eclise sudate sau prinse
cu şuruburi.

Prinderea grinzilor secundare continue din Fig. 6.31 trebuie calculată la reacţiunea VEd şi la
momentul de pe reazem MEd. Acest moment este preluat de eclisele de continuitate de la
cele două tălpi, printr-un cuplu MEd = NEd·hf.

Proiectarea acestui tip de prindere implică următoarele etape:


1–1

lw1 aw1 be
lw1 aw1 1
NEd te1

MEd
VEd hf lw2 aw2 aw2 lw2

lw2 aw2 te2 NEd


M1 lw4 aw4 aw3 lw3
hs
VEd
lw5 aw5
e1 ts

1
1
aw4

yGs
aw4 M1
G

yGi VEd

2
MEd VEd

aw5 aw5
Fig. 6.31 Rezemarea pe scaun a grinzilor secundare continue. Solicitări şi tensiuni în cordoanele de
sudură.
6. Îmbinări 171

1. Determinarea efortului de calcul ce revine îmbinării sudate dintre tălpi şi eclise

M Ed MEd – moment de calcul din dreptul


N Ed
hf îmbinării;
hf – distanţa între centrele de greutate ale
tălpilor grinzii secundare.

2. Dimensionarea ecliselor tălpilor


propune eclise cu:
NEd
Anec
f y / γ M0

şi grosimea ecliselor ca fiind minim grosimea tălpilor grinzii secundare.


verificarea de rezistenţă a secţiunii propuse:
A – aria secţiunii ecliselor:
NEd Npl, Rd A1(2) = be1(2)te1(2);
be1, te1, be2, te2 – lăţimea, respectiv grosi-
fy
Npl, Rd =A1(2) mea ecliselor de la talpa superioară,
γ M0
respectiv inferioară a grinzii secundare.

Verificarea cordoanelor de sudură dintre eclise şi talpa grinzii secundare a w1 şi aw2, conform
Tab. 6.14 (1) sau prin metoda simplificată.
în care
NEd Fw, Rd
Fw, Rd a w1(2) l w1(2) f vw, d Fw, Rd – efort rezistent al cordonului de

sudură (rel. 6.23).

3. Rezistenţa scaunului

(i) Verificare la forfecare: în care


VEd Vpl, Rd Vpl, Rd – efort rezistent la forfecare a plăcii
verticale a scaunului;
fy
Vpl, Rd Av
3 M0
Av – aria de forfecare a secţiunii brute a

(ii) verificare la încovoiere: plăcii verticale a scaunului.


M1 Mc, Rd
172 6. Îmbinări

M1 = VEd·e1
fy t s h s2
Mc, Rd Wel Wel
γ M0 6
(iii) verificarea scaunului la
interacţiunea dintre moment încovoietor şi
forţă tăietoare (pentru VEd 0,5Vpl, Rd)
t s h s2
f yr Wpl
Mc, Rd Wpl 4
γ M0 fyr – limită de curgere redusă datorită
efectului forfecării, conform rel. (5.52).

Verificarea cordoanelor de sudură dintre placa orizontală şi cea verticală a scaunului aw3,
conform Tab. 6.14(1) sau prin metoda simplificată:
în care
NEd Fw, Rd ;
Fw, Rd – efort rezistent al cordonului de
Fw, Rd a w3 lw3 f vw, d .
sudură (rel. 6.23).

4. Verificarea cordoanelor de sudură dintre scaun şi inima grinzii principale aw4 şi aw5
Rezistenţa de calcul a sudurii în punctele 1
şi 2 trebuie să satisfacă rel. (6.21), în care în care
în punctul 1:
M1
yGs yGs, yGi – poziţia centrului de greutate al
I w, y
II 0 grupului de cordoane de sudură;
în punctul 2: Iw, y – momentul de inerţie al cordoanelor de
M1
yGi sudură faţă de axa y–y;
I w, y
Aw – aria cordoanelor de sudură.
VEd
II
Aw

Fig. 6.32 prezintă varianta de rezemare continuă a grinzilor secundare cu placă de capăt.

Dimensionarea eclisei de capăt şi a şuruburilor ce prind placa de capăt de inima grinzii


principale se face în mod similar cu prinderea de la §6.5.3. Momentul de pe reazem este
preluat de eclisele de continuitate la talpa superioară şi de cordoanele de sudură ce prind
talpa inferioară de placa de capăt. Acest moment este preluat printr-un cuplu MEd = NEd·hf.
6. Îmbinări 173

Placa de capăt se va verifica suplimentar la întindere din încovoiere, conform §6.5.3.

1 1–1
NEd

MEd
hf

VEd

NEd

Fig. 6.32 Îmbinare de continuitate a grinzilor secundare cu placă de capăt.


7 S STÂLPI

7.1 Alcătuiri constructive pentru stâlpii cadrelor cu un nivel

Structura de rezistenţă a platformei este formată din cadrul transversal, alcătuit din stâlpii
unui şir transversal şi grinzile principale susţinute de aceştia (Fig. 7.1). Îmbinările dintre
stâlpi şi fundaţii, pe direcţia cadrului transversal, se pot realiza încastrate sau articulate.
Dacă atât îmbinările stâlpi – grinzi principale cât şi cele dintre stâlpi şi fundaţii sunt
articulate, cadrul transversal cu stâlpi pendulari trebuie prevăzut cu contravântuiri verticale
care să asigure stabilitatea platformei la acţiuni orizontale. În cazul în care prinderea
grinzilor de stâlpi se realizează de tip rigid, contravântuirile verticale în sens transversal pot
lipsi.

+H

1 2 3 4

Fig. 7.1 Cadru transversal curent.

Pe direcţie longitudinală, cadrul longitudinal este compus din stâlpii unui şir longitudinal,
rigla infinit rigidă la acţiuni verticale şi din contravântuirile verticale aferente şirului
longitudinal de stâlpi. Cadrul longitudinal se consideră, de obicei, din punct de vedere
static, cu stâlpii dublu articulaţi.
7. Stâlpi 175

7.2 Alegerea secţiunii stâlpului

Stâlpii cadrelor cu un nivel pot fi clasificaţi după mai multe criterii. În funcţie de alcătuirea
secţiunii transversale, aceştia pot fi cu secţiune plină (unitară sau compusă) sau din
elemente depărtate solidarizate cu plăcuţe sau zăbreluţe.

Fig. 7.2 Stâlpi cu inimă plină.

(a) solidarizaţi cu plăcuţe (b) solidarizaţi cu zăbrele

1 1 2 2 3 3

1–1 2–2 3–3

Fig. 7.3 Stâlpi cu zăbrele, solidarizaţi cu plăcuţe sau zăbreluţe.


176 7. Stâlpi

Alegerea secţiunii stâlpului este dictată de mărimea eforturilor (moment încovoietor şi forţă
axială ) şi de lungimea elementului:

(a) stâlpi cu solicitări mici şi cu lungimi de flambaj relativ reduse. Se pot utiliza secţiuni
unitare, din profile laminate simple. Secţiunile alcătuite din profile dublu T cu tălpi
înguste sunt recomandate pentru lungimi de flambaj diferite sau când momentul
încovoietor într-un plan este dominant. Secţiunile închise cu două inimi şi secţiunile
alcătuite din profile laminate dublu T cu tălpi late (HE) sunt utilizate pentru lungimi
de flambaj egale după ambele direcţii sau apropiate ca valoare;

(b) stâlpi cu solicitări axiale relativ reduse (N < 2500 kN) şi cu lungimi de flambaj
mari. Solidarizarea cu plăcuţe se aplică la stâlpii comprimaţi sau cei la care efectul
momentului încovoietor este redus. Utilizarea plăcuţelor de solidarizare se recomandă
pentru distanţe reduse dintre ramuri (de regulă nedepăşind cu mult înălţimea profilelor
ce alcătuiesc ramurile stâlpului);

(c) stâlpi cu solicitări axiale medii, (N = 2500…4000 kN) şi cu lungimi de flambaj


mari. Dacă ramurile stâlpului sunt prea depărtate, o soluţie economică din punct de
vedere al utilizării materialului este solidarizarea cu zăbreluţe, însă manopera este mai
costisitoare. Stâlpii cu zăbrele au secţiuni ale ramurilor alcătuite din profile dublu T
sau U, laminate sau compuse;

(d) stâlpi puternic solicitaţi (N > 4000 kN), cu lungimi de flambaj relativ reduse. Se
recomandă secţiuni unitare, compuse prin sudarea automată a tablelor care alcătuiesc
inima şi tălpile. Pentru creşterea rigidităţii în plan transversal, tălpile pot fi alcătuite la
rândul lor, din profile dublu T laminate sau din profile compuse prin sudură.

Lungimea de calcul Ls a stâlpilor cadrului (Fig. 7.4) se determină în funcţie de cota +H(m)
a platformei:

(7.1)
Ls = H + Df - hp

în care

H cota platformei la nivelul superior al planşeului;


hp înălţimea constructivă a planşeului platformei;
Df înălţimea înglobată din stâlp, situată sub cota pardoselii ); Df = 500 mm …
1000 mm.
7. Stâlpi 177

platelaj
+H
grindă
secundară

hp
grindă
principală
capitel stâlp

corp
Ls

± 0,00 baza stâlp

Df

Fig. 7.4 Notaţii pentru calculul lungimii stâlpului.

7.3 Rezemarea grinzilor principale pe capitelul stâlpilor

Reazemele se realizează ca legături capabile să transmită la stâlp încărcările pe care le


suportă grinda.

Fig. 7.5 Reazem simplu şi articulaţie.


H
V

Reazemele simple sau rezemarea directă împiedică deplasarea după direcţia normală pe
planul suprafeţelor în contact, lăsând liberă deplasarea şi rotirea în plan; sunt caracterizate
de o singură legătură şi anume, valoarea V a reacţiunii normale. Reazemele articulate
178 7. Stâlpi

împiedică deplasări pe două direcţii în plan, lăsând liberă rotirea; sunt caracterizate de două
legături şi anume, reacţiunile V şi H, verticală şi respectiv, orizontală.

Rezemarea articulată rigidă a grinzii pe capitelul stâlpului se poate realiza direct, prin
intermediul rigidizărilor (Fig. 7.6, a), sau cu plăcuţe de rezemare-centrare (piesa (2) din Fig.
7.6, b) fixate de grindă prin cordoane de sudură. Pentru împiedicarea deplasării grinzii în
plan orizontal, în talpa inferioară a acesteia se execută găuri prin care trec şuruburi de
prindere.
e e
(a) (b)
Vmin,Ed Vmax,Ed
Vmax,Ed Vmax,Ed
furură

1 1 2 2

(1) (2)

2–2
(2) (1)
1 –1

(1) suprafeţe în contact


prelucrate mecanic

Fig. 7.6 Soluţii constructive pentru rezemarea articulată a grinzilor principale pe stâlpi: 1 –
tacheţi, 2 – plăcuţe de centrare.

Pentru uşurinţa montajului, gările prevăzute în talpa inferioară a grinzii se fac mai mari cu
circa 5…10 mm decât diametrul şuruburilor cu care se va realiza legătura. Se pot realiza şi
găuri ovalizate; în talpa grinzii ovalizarea este în lungul grinzii, iar pe placa orizontală a
stâlpului, ovalizarea se execută în direcţie perpendiculară. Acestea ovalizări asigură
toleranţe suficient de mari pentru un montaj uşor. Dacă forţele orizontale în lungul grinzii
sunt mari şi solicită mult şuruburile la încovoiere, se prevăd elemente de blocare, denumite
tacheţi (piesele (1) din Fig. 7.6), fixate cu cordoane de sudură de placa orizontală a
capitelului stâlpului. Sudarea tacheţilor se face după poziţionarea grinzii şi stâlpulului.
7. Stâlpi 179

7.4 Determinarea solicitărilor de calcul

Rezemarea articulată a grinzilor pe stâlpi se realizează prin aşezarea grinzii pe placa


orizontală a capitelului stâlpului, ca în Fig. 7.6. Indiferent de modul de alcătuire al
stâlpului, reacţiunile se transmit cu excentricitatea e, egală cu distanţa dintre axa stâlpului şi
axele rigidizărilor de reazem ale grinzilor.

GGk + QQk GGk + QQk GGk + QQk

GGk

Vmax, Ed Vmax, Ed Vmax, Ed


Vmax, Ed

Mmax, Ed
Nmax, Ed

Nmin, Ed

(a) stâlp solicitat la compresiune (b) stâlp solicitat la compresiune şi


încovoiere
Fig. 7.7 Grupări de acţiuni, eforturi de calcul maxime şi solicitările produse.

Încărcările pe stâlpi provin din reacţiunile grinzilor principale. Alegerea grupărilor de


acţiuni are în vedere producerea efectului de calcul maxim al acestora, deci a solicitării
maxime pe stâlp (Fig. 7.7). Aceasta se poate realiza în două etape:

1) stabilirea unor grupări de acţiuni, în posibile combinaţii simultane;


2) pentru fiecare grupare de acţiuni, încărcările se vor dispune astfel încât sa se producă
efectul de calcul cel mai defavorabil pentru starea limită pentru care se face verificarea.

Reacţiunile grinzii principale se pot determina direct din încărcările verticale, date de
greutăţile proprii ale elementelor şi din încărcarea utilă pe platformă.

Solicitările de calcul provenite din efectele cele mai defavorabile asupra stâlpului sunt:
180 7. Stâlpi

compresiune centrică (Fig. 7.7, a) – atunci când ambele grinzi sunt acţionate de toate
încărcările ce pot apare simultan (permanente şi variabile). Dacă deschiderile şi
încărcările grinzilor sunt egale, reacţiunile vor fi egale (V max) şi stâlpul va fi solicitat la
compresiune centrică:

Nmax, Ed = 2Vmax, Ed + Gs, d (7.2)

Valoarea caracteristică a greutăţii Gsk a stâlpului se poate aprecia 5% din Nmax.

compresiune cu încovoiere (Fig. 7.7, b) – atunci când una din grinzi este acţionată de
încărcările maxime (permanente şi variabile), reacţiunea ei fiind V max, iar cealaltă
acţionată numai de greutăţile proprii ale elementelor, reacţiunea ei fiind Vmin. În acest
caz, stâlpul va fi solicitat la compresiune şi moment încovoietor:

Nmin, Ed Vmax, Ed Vmin, Ed Gs,d


(7.3)
Mmax, Ed (Vmax, Ed Vmin, Ed ) e

unde e are semnificaţia din Fig. 7.6.

Când stâlpii platformei sunt încastraţi, eforturile maxime de calcul din stâlpi provenite din
diferitele grupări de acţiuni posibile se obţin fie în urma unui calculul static al cadrelor
individuale (transversale şi longitudinale) ale platformei, fie printr-un calcul spaţial al
întregii structurii.

7.5 Determinarea lungimii de flambaj

Una din problemele principale ridicată de dimensionare este stabilirea lungimii de flambaj a
elementului după cele două direcţii ale axelor principale de inerţie. Lungimile de flambaj se
determină în funcţie de modul de prindere în fundaţie – articulaţie sau încastrare – de modul
în care este legat la celălalt capăt, legătura posibilă fiind fixă sau deplasabilă în anumite
limite. Relaţia de calcul este:

Lcr L (7.4)

în care
coeficientul lungimii de flambaj.
7. Stâlpi 181

Evaluarea încărcării critice elastice poate fi făcută atât analitic, cât şi cu ajutorul
programelor de calcul.

Alternativ, aceasta încărcare poate fi determinată prin metode aproximative. Aceste metode
sunt utile în practica proiectării, mai ales în faza de predimensionare sau pentru a elimina
erorile mari din analiza numerică.

Tab. 7.1 Coeficientul lungimii de flambaj al stâlpilor cadrelor cu un nivel

Model Tip cadru

1,0

0,85

2,0

0,7

1,2

Pentru principalele tipuri de cadre întâlnite în practică, în absenţa unei evaluări exacte ale
lungimilor de flambaj, valorile coeficientului de flambaj în planul cadrului transversal pot
fi determinate conform Tab. 7.1, în funcţie de legăturile stâlpului la cele două extremităţi
(extras din BS 5950: Part 1, BS 5400: Part 3).
182 7. Stâlpi

Lungimile de flambaj ale stâlpilor consideraţi ca şi componente ale unei structuri de tip
cadru plan, se determină ţinând cont de repartiţia rigidităţilor riglelor şi stâlpilor adiacenţi
din fiecare nod de capăt. Metoda dezvoltată de Wood (1974) determină lungimea de
flambaj a stâlpului folosind un sistem echivalent grindă – stâlp şi făcând distincţie între
două tipuri de cadre (Fig. 7.8):

cadre cu noduri fixe. Pentru stâlpi ce fac parte dintr-o structură în cadre cu noduri fixe,
coeficientul μ are o valoare intermediară între 0,5 (articulaţie) şi 1 (încastrare), în
funcţie de rigidităţile barelor vecine de care stâlpul este solidarizat (v. fig. 2.4). Valorile
coeficientului μ pot fi obţinute conform Fig. 7.10, a.

cadre cu noduri deplasabile. Lungimea de flambaj a unui stâlp ce face parte dintr-o
structură în cadre cu noduri deplasabile poate fi obţinută din Fig. 7.10, b.

(a)

(b)

Fig. 7.8 Modul de pierdere a stabilităţii cadrelor cu noduri fixe şi cu noduri deplasabile: a - cadre
multietajate; b - cadre cu un nivel.

Observaţii:

1. Un cadru poate fi considerat cu noduri fixe dacă răspunsul său la acţiunea unui
sistem de forţe ce acţionează în planul său este suficient de rigid astfel încât
momentele şi forţele interne suplimentare datorate deplasărilor orizontale ale
nodurilor să poată fi neglijate (SR EN 1993-1-1/2006, §5.2.1).
7. Stâlpi 183

2. În general, structurile contravântuite sunt structuri cu noduri fixe, iar cele


necontravântuite sunt structuri cu noduri deplasabile.

(a) (b)
K1 K1
K11 K12 K11 K12

1 1
Lcr Kc L Kc
2

K21 K22
K22
K21
K2 2
K2

K c K1 Kc K2
1 2
Kc K1 K11 K12 Kc K 2 K 21 K 22

Fig. 7.9 Coeficienţi de distribuţie pentru stâlpi. a– cadre cu noduri fixe; b –cadre cu noduri
deplasabile.

Coeficienţii de distribuţie a rigidităţii, η1 şi η2 din Fig. 7.9 sunt determinaţi în funcţie de


rigidităţile stâlpilor şi ale riglelor adiacente:
Kc, K1, K2 rigidităţi I/L ale tronsoanelor de stâlp;
Kij rigiditatea riglei ij, i, j = 1, 2.

Când grinzile nu sunt supuse la eforturi axiale importante, rigidităţile efective pot fi
determinate în conformitate cu Tab. 7.2 şi Tab. 7.3, cu condiţia rămânerii grinzilor în
domeniul elastic.

Dacă grinzile sunt supuse la eforturi axiale, rigiditatea lor trebuie corectată. O alternativă
simplă constă în neglijarea surplusului de rigiditate provenit din întindere axială şi
considerarea efectelor compresiunii axiale cu valorile aproximative.
184 7. Stâlpi
articulat
1

1 0,145( 1 + 2 ) 0,265 1 2
2 0,364( 1 + 2 ) 0,247 1 2
fix

fix 2 articulat
(a) Cadre cu noduri fixe
articulat
1

1 0, 2( 1 + 2) 0,12 1 2
1 0,8( 1 + 2 ) 0,60 1 2
fix

fix 2 articulat

(b) Cadre cu noduri deplasabile

Fig. 7.10 Diagrame pentru stabilirea lungimii de flambaj a unui stâlp (diagrame Wood).
7. Stâlpi 185

Tab. 7.2 Rigiditatea efectivă a grinzilor fără eforturi axiale, pentru cadre cu noduri fixe

Condiţia de rotire la Rigiditatea efectivă K a grinzilor


extremităţile riglei
Fără eforturi axiale Solicitate la eforturi axiale

I I N
K=0,5 K=0,5 1 - 0,1
L L N E

I I N
K 0,75 K=0,75 1 - 0 ,1
L L NE

I I N
K=1,0 K=1,0 1 - 0,4
L L N E

NE = 2
E/L2 încărcarea critică de flambaj elastică a grinzii

Tab. 7.3 Rigiditatea efectivă a grinzilor fără eforturi axiale, pentru cadre cu noduri deplasabile

Rigiditatea efectivă K a grinzilor


Condiţia de rotire la
extremităţile riglei
Fără eforturi axiale Solicitate la eforturi axiale

I I N
K 1,5 K 1,5 1 0,2
L L N E

I I N
K 0,75 K 0,75 1 1,0
L L NE

I I N
K 1,0 K 1,0 1 0,4
L L N E

7.6 Verificarea stabilităţii elementelor comprimate din oţel

Verificarea stabilităţii barelor comprimate la flambaj prin încovoiere după cele două axe
principale de inerţie ale secţiunii pe cele două direcţii se face cu relaţia:

NEd Nb, Rd (7.5)


în care
186 7. Stâlpi

Nb, Rd valoarea rezistenţei de calcul la flambaj a elementului, corespunzătoare clasei


de secţiune;
NEd valoarea de calcul a efortului de compresiune.

z
fy
N y(z) b, Rd y(z) A
γ M1 y
y
NEd
y(z) = f(tipul secţiunii; axa y(z); y(z))

L z
Lcr
y (z) Clasa
i Aria
secţiunii

E 1, 2 şi 3 A
1 93,9
fy
4 Aeff

Af y y(z)
y(z)
N cr 1

Fig. 7.11 Rezistenţa de calcul a secţiunii transversale la compresiune uniformă.

Rezistenţa la flambaj a unei bare comprimate depinde de zvelteţea elementului, de marca de


oţel, de forma secţiunii, de imperfecţiunile geometrice de fabricaţie şi de tensiunile
reziduale. Ţinând cont de aceşti factori, rezistenţa de calcul la flambaj se exprimă sub
forma:
A fy
pentru clasa 1, 2, 3
M1
N b, Rd (7.6)
A eff f y
pentru clasa 4
M1

în care
factor de reducere a rezistenţei pentru flambaj prin încovoiere;
A, Aeff aria secţiunii corespunzătoare clasei de secţiuni; aria brută (A) sau cea eficace
pentru secţiuni de clasă 4 (Aeff);
M1 coeficient parţial de siguranţă al materialului la pierderea stabilităţii (Tab.2.3).
7. Stâlpi 187

7.7 Determinarea factorului de reducere la flambaj prin încovoiere

Factorul de reducere se determină cu relaţia:


1
1
2 2
(7.7)
cu
0 ,5 1 2 (7.8)
( 0, 2)
şi

A fy Lcr 1
clasa 1, 2, 3
N cr i 1
(7.9)
A eff f y Lcr 1 A eff clasa 4
N cr i 1 A

în care
zvelteţea relativă a elementului;
Lcr lungimea de flambaj în planul considerat;
i raza de inerţie în raport cu axa considerată, cu caracteristicile secţiunii
transversale brute;
Ncr efort critic de flambaj elastic, pentru modul de flambaj considerat, determinat cu
π2 E I
caracteristicile secţiunii brute, N cr ;
L2
factor de imperfecţiune în funcţie de curba de flambaj (Tab. 7.5);

E
1 93,9 .
fy

Observaţii:

Pentru valori mici ale zvelteţii relative, respectiv 0,2 se pot neglija efectele
flambajului, secţiunea transversală a barei fiind verificată numai la compresiune ( = 1,
şi M = M0 în relaţia (7.6)).
188 7. Stâlpi

Tab. 7.4 Alegerea curbei de flambaj corespunzătoare secţiunii transversale

Curba de
Tip de secţiune Limite Axa de flambaj
flambaj

Secţiuni I laminate h/b > 1,2

tf tf 40 mm y –y a
z
z –z b
40 mm tf 100 mm
y –y b
y y z–z c
h
tw h/b 1,2
tf 100 mm y–y b
z b tf > 100 mm z–z c
y–y d
z–z d

Secţiuni I sudate y–y b


tf z tf 40 mm z–z c
tf z

y y y y y–y c
tf > 40 mm z–z d

z z

Secţiuni tubulare
finisate la cald oricare a
formate la rece oricare c

Secţiuni chesonate sudate


tf z în general oricare b

y y
h grosime pereţi a 0,5tf
tw oricare c
b/tf < 30
b z h/tw < 30

Secţiuni U, T şi secţiuni pline

oricare c

Corniere oricare b
7. Stâlpi 189

Tab. 7.5 Factor de imperfecţiune pentru curbele de flambaj

Curba de flambaj a b c d

Factor de imperfecţiune 0,21 0,34 0,49 0,76

7.8 Dimensionarea la compresiune a stâlpilor cu secţiune plină

Etapele de predimensionare a stâlpilor solicitaţi la compresiune, cu secţiune plină constantă


pe lungime sunt prezentate în schema din Fig. 7.12. În cazul elementelor comprimate,
predimensionarea secţiunii necesită un calcul iterativ:

se propune un tip de secţiune în funcţie de mărimea solicitării şi de lungimile de


flambaj, conform §7.5;
folosind formule sau tabele ajutătoare, se determină aria necesară. Anexa 3 prezintă
rezistenţe de calcul la flambaj pentru profile laminate europene, în funcţie de
lungimea de flambaj. Alternativ, se pot adopta valori iniţiale pentru Aeff/A şi
coeficientul de reducere (= 0,5). Se verifică secţiunea propusă;
în cazul în care secţiunea nu corespunde cerinţelor de rezistenţă, se propune o nouă
secţiune, folosind valoarea curentă pentru Aeff/A şi , iar apoi se reface verificarea
secţiunii. Procesul iterativ de determinare a secţiunii converge în câteva iteraţii, dar
poate fi accelerat folosind valoarea medie dintre valoarea curentă şi valoarea
anterioară a coeficientului pentru determinarea ariei necesare A.

Alternativ, elementele cu secţiune transversală uniformă pot fi verificate la stabilitate şi


printr-o analiză de ordin II. În cadrul acestei analize, trebuie luată în considerare o
imperfecţiune iniţială care să corespundă aproximativ cu curba de flambaj caracteristică
secţiunii barei.
190 7. Stâlpi

VERIFICAREA LA COMPRESIUNE
CENTRICĂ A BARELOR CU SECŢIUNE
UNITARĂ

Elemente cunoscute:

NEd, Lcry, Lcrz

Propune o secţiune folosind anexele …. Propune valoare iniţială ( = 0,5)


care verifică condiţia de stabilitate: Calculează aria necesară:
Nb, Rd ≥ NEd Anec ≥ NEd / ( fy)

Alege secţiunea astfel încât

A Anec

Determină max = max y, z

Scoate coeficientul folosind Tab. 7.5,


corespunzător modului flambaj

Calculează factorul de reducere pentru modul de


flambaj considerat

Determină rezistenţa de calcul la flambaj a barei


comprimate:

Nb, Rd = A fy / M1

Propune o Verifică condiţia de stabilitate: Modifică


Nu
nouă Nu cu
NEd Nb, Rd
secţiune valoarea
Da
medie
Secţiune ce îndeplineşte condiţiile impuse

Fig. 7.12 Verificarea barelor cu secţiuni unitare la compresiune centrică.


7. Stâlpi 191

7.9 Verificarea stâlpilor cu inimă plină solicitaţi la compresiune şi


încovoiere

7.9.1 Stâlpi cu secţiuni transversale de clasă 1 şi 2

Stâlpi solicitaţi la compresiune şi încovoiere monoaxială

Relaţia generală de verificarea a barelor solicitate la compresiune (Nx, Ed) şi încovoiere după
o direcţie (My, Ed sau Mz, Ed) se exprimă sub forma:

MEd MN, Rd (7.10)

în care
MN, Rd moment rezistent plastic de calcul, redus de efortul axial (My, Rd sau Mz, Rd);
N Ed NEd
n nivelul de intensitate a forţei axiale;
N pl, Rd A fy
M0

Npl, Rd valoarea de calcul a rezistenţei plastice a secţiunii transversale.

Termenul de comparaţie este un moment plastic rezistent redus ca urmare a prezenţei forţei
de compresiune. În Tab. 7.6 se prezintă expresiile momentului încovoietor redus.

Observaţii:

Pentru valori reduse ale nivelului de intensitate a forţei axiale n, pentru secţiuni
bisimetrice cu tălpi, nu este necesar să se ia în considerare efectul efortului axial
asupra momentului plastic rezistent, după cum urmează:

încovoiere în raport cu axa y – y:

N Ed 0, 25 N pl, Rd
min (7.11)
N Ed 0, 5 h w t w f y / γ M0

încovoiere în raport cu axa z – z:

fy
N Ed hw tw (7.12)
γ M0
192 7. Stâlpi

Tab. 7.6 Moment rezistent plastic de calcul redus datorită prezenţei forţei axiale şi forfecării

Tip de secţiune Pentru intensităţi ridicate ale forţei


Valori limită a
axiale n > a

b
My
y y A 2bt f 1- n
a min 0,5; M N, y, Rd M pl, y, Rd
A 1- 0,5a
tf

tf Mz 2
A 2bt f M Nz, Rd 1- n M pl, z
z z a min 0,5; 1
A 1- a

tf My tf

y y y y A 2bt f 1- n
aw min 0,5; M Ny, Rd M pl, y, Rd
A 1- 0,5aw

My A 2ht
b t af min 0,5;
A 1- n
M Nz, Rd M pl, z, Rd
z z 1- 0,5a f

Mz
b A 2ht w
tf af min 0,5; 1- n
A M Nz, Rd M pl, z, Rd
z z 1- 0,5a f

M N, Rd (1 n 2 ) M pl, Rd
Pentru table negăurite —

Valori maxime pentru MN, Rd: MN, Rd Mpl, Rd (moment plastic rezistent):

Wpl, y f y Wpl, z f y
M Ny, Rd Mpl, y, Rd , M Nz, Rd Mpl, z, Rd
M0 M0
7. Stâlpi 193

Stâlpi solicitaţi la compresiune şi încovoiere biaxială

Relaţia de verificare pentru cazul general, când elementul este solicitat la încovoiere
biaxială şi efort axial de compresiune este prezentată sub forma generală din Fig. 7.13.

Coeficienţii supraunitari şi ce descriu interacţiunea dintre My, Ed şi Mz, Ed (rel.


(7.13)) sunt determinaţi prin simulări numerice, pentru tipuri particulare de secţiuni. Pentru
alte tipuri de secţiuni, se pot lua acoperitor egale cu unitatea, = = 1.

M y, Ed M z, Ed
1 (7.13)
M Ny, Rd M Nz, Rd

Secţiune

2 5n ≥ 1

2 2

1,66 1,66
2
6 6
1 1,13n 1 1,13n 2
n = NEd / Npl, Rd

Fig. 7.13 Rezistenţa de calcul a secţiunii transversale la compresiune şi încovoiere biaxială.

7.9.2 Stâlpi cu secţiuni transversale de clasă 3

Când toţi pereţii comprimaţi ai unei secţiuni transversale sunt din Clasa 3, rezistenţa sa se
bazează pe o distribuţie elastică a deformaţiilor pe secţiune. Tensiunile de compresiune nu
trebuie să depăşească limita de curgere la nivelul fibrelor extreme. În cazul general, în
fiecare secţiune transversală, efectele combinate nu trebuie să depăşească rezistenţa de
calcul corespunzătoare. Prin ipoteza suprapunerii tensiunilor, se verifică:

N Ed M y, Ed M z, Ed
1 (7.14)
N c, Rd M y, Rd, el M z, Rd, el
194 7. Stâlpi

Observaţii:

Pentru verificarea la stare limită ultimă, se presupune că fibrele extreme sunt situate la
nivelul planului median al tălpilor.

7.10 Stabilitatea stâlpilor cu inimă plină solicitaţi la compresiune şi


încovoiere

Relaţiile de verificare ţin cont de următorii factori ce influenţează comportarea elementului:

Moduri de flambaj. Pierderea stabilităţii elementelor solicitate la compresiune axială şi


încovoiere se poate produce prin flambajul general al elementului: fie în planul de
rigiditate maximă (y-y), fie în planul de rigiditate minimă (z-z). Corespunzător acestor
direcţii de flambaj, relaţiile de verificare (7.15) sunt divizate, prima relaţie descriind
modul de flambaj general în planul de rigiditate maximă şi a doua relaţie, după axa
minimă.
Clasa secţiunii. În funcţie clasa secţiunii, elementele solicitate la compresiune axială şi
încovoiere se diferenţiază din punct de vedere al comportamentului, prin iniţierea
fenomenelor de pierdere a stabilităţii în domeniul elastic sau în domeniul plastic.
Prezenţa legăturilor laterale intermediare care asigură indeformabilitatea secţiunii.
Pentru prevenirea flambajului prin încovoiere-răsucire în zona comprimată a
elementelor, este necesar ca deplasarea perpendiculară pe planul de încovoiere sau
răsucirea secţiunii să fie împiedicate. În acest scop, se introduc legături laterale
suplimentare. Elementele cu secţiune deschisă, de exemplu I sau H, dacă nu sunt
împiedecate lateral corespunzător, pot fi considerate ca fiind sensibile la deformaţii din
răsucire. Relaţiile de verificare sunt sunt astfel diferenţiate în funcţie de lungimile de
flambaj şi de diagramele de momente, atât în lungul elementului, cât şi pe distanţa
dintre reazemele intermediare, în cazul în care acestea există.

În cazul încovoierii biaxiale, verificarea la stabilitate generală se face cu relaţiile:


N Ed M y, Ed M z, Ed
y –y: k yy k yz 1 1
N b, y, Rd M b, y, Rd M c, z, Rd (7.15)
N Ed M y, Ed M z, Ed
z – z: k zy k zz 1 2
N b, z, Rd M b, y, Rd M c, z, Rd
7. Stâlpi 195

S-au folosit următoarele notaţii:


NEd, My,Ed, Mz,Ed eforturi axiale şi momente încovoietoare maxime de calcul în
element;
Nb, Rd valoarea de calcul a rezistenţei la flambaj, după axa y–y, respectiv z
–z, conform rel. (7.6);
Mb, Rd moment rezistent de calcul la încovoiere-răsucire (rel. 5.61):
Mcb, z, Rd fy
= Wpl, y pentru secţiuni de Clasă 1 şi 2;
γ M1

fy
= Wel, y pentru secţiuni de Clasă 3;
γ M1

kyy, kyz, kzy, kzz factori de interacţiune determinaţi conform Metodei A sau Metodei
B.

Standardul SR EN 1993-1-1 permite determinarea factorilor de interacţiune kyy, kyz, kzy şi


kzz prin două metode alternative: Metoda A (Anexa A, SR EN 1993-1-1/2006) şi Metoda B
(Anexa B, SR EN 1993-1-1/2006).

În cazul solicitării de compresiune cu încovoiere monoaxială, pentru secţiuni de clasă 1 şi


2, relaţiile de verificare la stabilitate se reduc la expresiile prezentate în Tab. 7.7.

În cazul elementelor care nu sunt sensibile la deplanarea secţiunii prin răsucire, se


presupune că nu există riscul flambajului prin încovoiere-răsucire. Prin urmare, se va
considera χLT = 1, factorii de interacţiune kyy, kyz, kzy şi kzz se determină pentru cazul când
elementele nu sunt sensibile la deformaţii de răsucire, iar verificarea stabilităţii se
efectuează ţinând cont de flambajul prin încovoiere după axa y - y şi axa z – z.

În cazul elementelor care sunt sensibile la deplanarea secţiunii prin răsucire, se presupune
că modul critic de flambaj este flambajul prin încovoiere-răsucire. În acest caz, coeficientul
χLT se determină în conformitate cu procedura din paragraful 6.3.2 din SR EN 1993-1-1 în
care, factorii de interacţiune kyy, kyz, kzy, kzz sunt determinaţi pentru cazul când elementul
este sensibil la deformaţii de răsucire.
196 7. Stâlpi

Tab. 7.7 Verificarea elementelor de Clasă 1 şi 2 solicitate la compresiune cu încovoiere monaxială,


conform SR EN 1993-1-1, Metoda A

Secţiuni Clasă 1 sau 2

Interacţiune NEd + My, Ed

N Ed M y, Ed
k yy 1
1 y – y: fy fy
y A LT Wpl, y
γ M1 γ M1

2 z – z: N Ed M y, Ed
k zy 1
fy fy
z A LT Wpl, y
γ M1 γ M1

Interacţiune NEd + Mz, Ed

NEd Mz, Ed
k yz 1
1 y – y: fy fy
y A Wpl, y
γ M1 γ M1

NEd M z, Ed
2 k zz 1
z – z: fy fy
z A Wpl, z
γ M1 γ M1

7.10.1 Verificarea stabilităţii stâlpilor cu secţiuni de clasă 1, 2 şi 3 prin


Metoda A

Metoda A este o metodă generală, care foloseşte coeficienţi specifici fiecărui mod de
flambaj: prin încovoiere, prin răsucire, şi/sau încovoiere-răsucire. Factorii de interacţiune
depind de parametrii cum sunt: factori de moment echivalent (C my, Cmz, CmLT), încărcările
critice (Ncr, y, Ncr, z), coeficienţi plastici (Cyy, Czz, Czy, Cyz) şi alţi termeni auxiliari.

În cazul încovoierii biaxiale, caracterul spaţial de comportare la instabilitate este redat prin
termenii auxiliari:
7. Stâlpi 197

1 N Ed N cr, y
μy (7.16)
1 χ y N Ed N cr, y

1 N Ed N cr, z
μz (7.17)
1 χ z N Ed N cr, z

Coeficienţi de ponderare ai momentului încovoietor pe lungimea barei, C my, Cmz şi CmLT se


determină conform Tab. 7.9.

Tab. 7.8 Factori de interacţiune, Metoda A

Caracteristici elastice ale secţiunilor Caracteristici plastice ale secţiunilor


Factori de

interacţiune (Clasă 3 sau 4) (Clasă 1 sau 2)

y y 1
Cmy CmLT Cmy CmLT
kyy N Ed N Ed C yy
1 1
Ncr, y Ncr, y

y y 1 wy
Cmz C mz 0,6
kyz NEd N Ed C yz wz
1 1
Ncr, z N cr, z

z 1 wy
Cmy CmLT Cmy CmLT z 0,6
kzy N Ed N Ed Czy wz
1 1
N cr, y Ncr, y

z z 1
Cmz Cmz CmLT
kzz N Ed N Ed Czz
1 1
N cr, z Ncr, z

în care:

Wpl
w 1,5
Wel
pentru secţiunile de clasă 3 şi 4, se consideră wy = wz = 1,0.

Factorul de amplificare (1 - NEd/Ncr) ţine cont de amplificarea săgeţii unei bare articulate la
198 7. Stâlpi

cele două extremităţi, fiind solicitată la o forţă axială (N Ed) şi de momente egale la capete,
producând o încovoiere în curbură simplă. Când elementul este supus la momente inegale
la extremităţi sau la forţe transversale care acţionează în planul de încovoiere, curburile
variază după funcţii complexe (Boissonade ș.a., 2006). Conceptul de moment echivalent se
bazează pe înlocuirea distribuţiei momentelor încovoietoare de ordin I printr-o distribuţie
sinusoidală echivalentă. Valoarea maximă a momentului de ordin I a diagramei sinusoidale
echivalente este dată de Cmi,0 MEd, în care Cmi,0 se numeşte „factor de moment echivalent‖.
Aceşti coeficienţi trebuie evaluaţi pe baza diagramelor de moment încovoietor reale (după
axele y – y şi z – z) între punctele de fixare.

În conformitate cu Metoda A, un element nu este sensibil la deformaţii din răsucire (v. rel.
(7.25)) dacă:
IT ≥ Iy (7.18)
unde
IT moment de inerţie la răsucire liberă (Saint – Venant);
Iy moment de inerţie la încovoiere în raport cu axa y – y.

Tab. 7.9 Factori de moment uniform echivalent

Diagramă de moment de încovoiere Factori de moment echivalent Cmi, 0

NEd
M1 ψ M1 Cmi, 0 0,79 0,21 ψi 0,36 (ψi 0,33)
Ncr, i
-1 ψ 1
2
M(x) E Ii x NEd
Cmi, 0 1 2
1
L Mi, Ed (x) Ncr, i

M(x)
Mi, Ed(x) = My, Ed sau Mz, Ed

δ x - săgeata maximă locală în lungul barei

NEd
Cmi, 0 1 0,18
Ncr, i

NEd
Cmi, 0 1 0,03
Ncr, i
7. Stâlpi 199

Pentru secţiuni de Clasă 1 şi 2, rel. (7.19) … (7.22) prezintă factorii Cyy, Cyz, Czy, şi Czz.
Aceştia depind de gradul de plasticizare al secţiunii transversale, luând valori diferite, în
funcţie sensibilitatea stâlpului la deformaţii din răsucire.

1, 6 1, 6 Wel, y
C yy 1 (w y 1) 2 C2my max C2my 2
max npl bLT (7.19)
wy wy Wpl, y

C2mz 2
wz Wel, y
C yz 1 (w z 1) 2 14 max npl cLT 0,6 (7.20)
w 5z wy Wpl, y

C2my 2
max w z Wel, y
Czy 1 (w y 1) 2 14 npl d LT 0,6 (7.21)
w 5y w y Wpl, y

1,6 2 1,6 2 2 Wel, y


Czz 1 (w z 1) 2 C mz max C mz max
npl eLT (7.22)
wz wz Wpl, y

în care:

λmax max λ y , λ z (7.23)

2
M y, Ed M z, Ed
bLT 0 ,5 a LT 0 χ LT M pl, y, Rd M pl, z, Rd
2
0
M y, Ed
cLT 10 a LT
5 4
Cmy χ LT M pl, y, Rd
z (7.24)
0
M y, Ed M z, Ed
d LT 2 a LT
0 ,1 4
Cmy χ LT M pl, y, Rd Cmz M pl, z, Rd
z

0
M y, Ed
eLT 1, 7 a LT
0 ,1 4
Cmy χ LT M pl, y, Rd
z

N Ed
npl
N pl /γ M1
(7.25)
I
a LT 1 T 0
Iy

Un element cu IT < Iy dar rezemat lateral se poate considera că nu este sensibil la deformaţii
din răsucire dacă este îndeplinită următoarea condiţie:
200 7. Stâlpi

N Ed N Ed
0 0, 2 C1 4 1 1 (7.26)
Ncr, z Ncr, TF

în care
C1 coeficient care depinde forma diagramei de moment încovoietor între
punctele de fixare, prezentat în Tab. 5.3;
Ncr, z, Ncr, T forţa critică elastică pentru flambajul prin încovoiere după axa z–z,
respectiv pentru flambajul prin răsucire;
zvelteţea relativă pentru flambajul prin încovoiere laterală cu răsucire,
0
datorat unui moment încovoietor uniform, adică ψy = 1 în Tab. 7.9.

În acest caz, factorii de moment uniform echivalent Cmy, Cmz şi CmLT iau valorile:

CmLT = 1; Cmy = Cmy, 0; Cmz = Cmz, 0. (7.27)

în care Cmy, 0 şi Cmz, 0 sunt determinaţi conform Tab. 7.9.

Dacă condiţia (7.26) nu este satisfăcută, atunci elementul trebuie considerat ca un element
sensibil la deformaţii din răsucire caz în care, factorii de moment uniform echivalent C my,
Cmz şi CmLT se determină cu relaţiile:

a LT
C my C my, 0 (1 Cmy, 0 )
1 a LT
C mz C mz, 0 (7.28)
a LT
C mLT =C 2my 1
N Ed N Ed
1 1
N cr, z N cr, T

în care
y = (My, Ed/NEd)·(A/Wel, y) pentru secţiuni de clasa 1, 2 şi 3.

7.10.2 Verificarea stabilităţii stâlpilor solicitaţi la compresiune şi încovoiere


prin Metoda B

Metoda alternativă B (Anexa B, SR EN 1993-1-1), prin utilizarea coeficienţilor într-o


formă compactă, prezintă relaţii simplificate de verificare, recomandate pentru calcul
manual.
7. Stâlpi 201

sensibil la
Tipul profilului deformaţiile din rezistent la
răsucire deformaţiile din
răsucire

y–y z–z
z z Mz,Ed

Moduri de flambaj y y
My,Ed y y

z
z

pentru Cmy
pentru CmLT
Elemente cu legături
laterale My,Ed

NEd
Cmy pentru L
Cmz pentru Lc
My, Ed
CmLT pentru Lc L
NEd
Lc

Fig. 7.14 Caracteristicile formulelor de interacţiune (NEd, MEd) (Grenier şi Linder, 2006).

Relaţiile de verificare acoperă următorii factori ce influenţează comportamentul


elementelor (Fig. 7.14):

Moduri de flambaj. Relaţiile de verificare sunt divizate într-un set de două relaţii (7.15)
ce descriu separat modurile de flambaj general în planul y - y şi după axa z - z.

Forma secţiunii. În funcţie de forma secţiunii transversale, elementele solicitate la


compresiune axială cu încovoiere se diferenţiază în funcţie de sensibilitatea la răsucire.
Prin urmare, şi formulele de interacţiune sunt diferenţiate pe tipuri de secţiuni. În
conformitate cu Metoda B, din categoria elementelor care nu sunt sensibile la deformaţii
din răsucire, fac parte:
202 7. Stâlpi

barele cu secţiunii tubulare circulare sau rectangulare (dacă este respectată condiţia
h/ b 10/ z, unde z este zvelteţea relativă în raport cu axa z – z).
elemente cu secţiune deschisă, de exemplu I sau H, considerând că acestea sunt
împiedicate lateral şi continuu la răsucire.

Prezenţa legăturilor laterale intermediare care asigură indeformabilitatea secţiunii.


Se consideră că rezemările intermediare împiedică nu doar deformaţiile din răsucire, ci
şi deformaţiile transversale ale secţiunii. În acest caz, factorul Cmy trebuie evaluat pe
baza diagramei de moment încovoietor My în lungul elementului. Factorii Cmz şi CmLT
trebuie evaluaţi pe baza diagramelor de moment încovoietor M z şi My, între punctele de
fixare laterale.

Formulele de interacţiune (7.15) corespunzătoare Metodei B se pot exprima simplificat


(Grenier şi Linder, 2006), cu condiţia încadrării în clase de secţiuni adecvate:

elemente cu secţiuni încadrate în clasele 1 şi 2

N Ed Cmy M y, Ed Cmz M z, Ed
1 y – y: ky 0 , 6k z 1
N b, y, Rd M b, y, Rd M c, z, Rd
N Ed M y, Ed Cmz M z, Ed
2 z – z: k zy kz 1
N b, z, Rd M b, y, Rd M c, z, Rd
(7.29)

elemente cu secţiuni încadrate în clasele 3

N Ed Cmy M y, Ed Cmz M z, Ed
1 y – y: ky kz 1
N b, y, Rd M b, y, Rd M c, z, Rd
(7.30)
N Ed M y, Ed Cmz M z, Ed
2 z – z: k zy kz 1
N b, z, Rd M b, y, Rd M c, z, Rd

în care s-au utilizat notaţiile:

k yy k y Cmy k zz k z Cmz
(7.31)

Factorii Cm de moment echivalent sunt diferiţi ca valori faţă de cei din Metoda A, fiind
determinaţi din ipoteze de bază diferite (Grenier şi Linder, 2006). Astfel, în timp ce factorii
Cm utilizaţi în Metoda B sunt evaluaţi prin diagrame de momente echivalente "uniforme",
7. Stâlpi 203

în Metoda A sunt determinaţi pe baza unor momente echivalente "sinusoidale". Factorul


CmLT din Metoda A este corelat cu Cmy, iar în Metoda B, CmLT sunt factori independenţi ce
pot fi determinaţi segmental, pe diagrame de momente încovoietoare între punctele de
fixare.

În cazul solicitării de încovoiere monoaxială, (NEd, My,Ed) sau (NEd, Mz, Ed), relaţiile de
verificare la stabilitate se reduc conform celor prezentate în Tab. 7.10.

Tab. 7.10 Verificarea de stabilitate în cazul compresiunii cu încovoiere monoaxială, Metoda B

Secţiuni Clasă 3 sau 4 Secţiuni Clasă 1 sau 2

Interacţiune NEd + My, Ed

N Ed Cmy M y, Ed
1
y – y: ky 1
N b, y, Rd M b, y, Rd

z – z: N Ed M y, Ed
2 k zy 1
N b, z, Rd M b, y, Rd

Interacţiune NEd + Mz, Ed

N Ed Cmz M z, Ed N Ed Cmz M z, Ed
kz 1 0, 6k z 1
1 y – y: N b, y, Rd Mc, z, Rd N b, y, Rd M c, z, Rd

2 N Ed Cmz M z, Ed N Ed Cmz M z, Ed
z – z: kz 1 kz 1
N b, z, Rd Mc, z, Rd N b, z, Rd Mc, z, Rd

În Tab. 7.11 sunt prezentaţi factorii de interacţiune, în care s-au utilizat notaţiile:

N Ed
ny
N b, y, Rd
(7.32)
N Ed
nz
N b, z, Rd
204 7. Stâlpi

Tab. 7.11 Factori de interacţiune, Metoda B

Factori Tip secţiune Secţiuni Clasă 3 sau 4 Secţiuni Clasă 1 sau 2

ky 1 0, 6 y ny 1 0, 6 n y
I, H şi RHS 1 ( y 0, 2) n y 1 0,8n y

I şi H 1 (2 z 0,6) nz 1 1, 4nz
kz 1 0,6 z nz 1 0,6 nz
RHS 1 ( z 0, 2) nz 1 0,8nz

0,1 z nz 0,1 nz
0,05 nz 1 1
1 z CmLT 0, 25 CmLT 0, 25
sensibile la CmLT 0, 25
kzy deformaţii din
pentru λz 0, 4 :
răsucire 1
0,05 nz
0,1λz nz
CmLT 0, 25 0,6 λz 1
CmLT 0, 25

nu sunt
sensibile la
0,8·ky·Cmy 0,6·ky·Cmy
deformaţii din
răsucire

Observaţii:

Factorii de moment echivalent se consideră astfel:

în cazul flambajului elementelor aparţinând unor cadre cu noduri deplasabile,


factorii de moment echivalent vor fi Cm = 0,9;
pentru bare aparţinând unor elemente comprimate legate rigid la extremităţi, ce
fac parte din cadre cu noduri fixe, factorii de moment echivalent se determină
conform Tab. 7.12.
Cmy trebuie evaluat pe baza diagramei My în lungul elementului, iar Cmz şi CmLT
pe baza diagramelor Mz şi My, între punctele de fixare laterale.
7. Stâlpi 205

Tab. 7.12 Factori de moment uniform echivalent Cm pentru Metoda B

Diagramă de moment Cmy, Cmz şi CmLT


Limite
Încărcare uniformă Încărcare concentrată

M1 -1 ψ 1 0,6 + 0,4 ψ ≥ 0,4


ψ M1

s = Ms / Mh 0 s 1 -1 ψ 1 0,2 + 0,8 s ≥0,4


Mh
Ms
ψ Mh
0 ψ 1 0,1 - 0,8 s ≥0,4 - 0,8 s ≥ 0,4
-1 s< 0
Mh Ms
-1 ψ <0 0,1(1-ψ) - 0,8 s ≥ 0,4 0,2(1-ψ) - 0,8 s ≥ 0,4

ψ Mh 0 h 1 -1 ψ 1
Mh
Ms 0,95 + 0,05 h 0,9 + 0,1 h

0 ψ 1
1 h <0
s = M s / MH -1 ψ<0 0,9 + 0,05 h(1 + 2ψ) 0,9 - 0,1 h(1 + 2ψ)

Cmy, Cmz şi CmLT se obţin conform diagramei de momente pe distanţa dintre punctele fixe, astfel:

factor de moment axa de încovoiere direcţie puncte fixate

Cmy y–y z–z


Cmz z–z y–y
CmLT y–y y–y

7.10.3 Recomandări pentru predimensionarea secţiunii stâlpului solicitat la


compresiune cu încovoiere

Pentru alegerea secţiunii stâlpilor solicitaţi la moment încovoietor şi forţă axială se


recomandă folosirea unuia din procedeele expuse în continuare.

1) Se impun valori conservative pentru coeficienţii de interacţiune: fie valori maxime


corespunzătoare Metodei B, prezentate în Tab. 7.13, în ipoteza că elementul este sensibil la
deformaţii din răsucire, fie valori diferenţiate ale factorilor ny şi nz (7.32) prezentaţi în
Anexa 5.
206 7. Stâlpi

Tab. 7.13 Valori maxime ale factorilor de interacţiune, Metoda B

Factori de interacţiune Valori maxime

Secţiuni Clasă 3 sau 4 Secţiuni Clasă 1 sau 2

kyy Cmy 1,6 Cmy 1,8


kyz kzz 0,6 kzz

kzy 1,0 1,0


kzz Cmz 1,6 Cmz 2,4

2) Folosirea unui efort axial echivalent, obţinut prin suprapunerea valorii efortului axial şi
o valoare suplimentară echivalentă momentului încovoietor.

7.11 Stâlpi cu zăbrele, solidarizaţi cu plăcuţe

7.11.1 Alcătuiri constructive

Stâlpii solidarizaţi cu plăcuţe sunt alcătuiţi din două ramuri depărtate, în general din profile
laminate, solidarizate între ele cu plăcuţe, Fig. 7.15.

a
1 1 1 1
ramuri
l
a

1-1 1-1
a
plăcuţe

Fig. 7.15 Stâlpi cu zăbrele solidarizaţi cu plăcuţe.


7. Stâlpi 207

Problema specifică pentru acest tip de bare compuse este flambajul în raport cu axa care nu
taie profilele, respectiv axa z – z. Flambajul după această axă este influenţat de
deformabilitatea elementelor de solidarizare, care este inferioară celei oferite ca de
exemplu, de o placă continuă. Elementele de solidarizare intră în lucru, împiedicând
încovoierea separată a celor două ramuri şi asigurând conlucrarea lor. În consecinţă,
plăcuţele vor prelua forţele de alunecare care se produc în timpul încovoierii stâlpului în
ansamblul lui. Deformaţiile din forţa tăietoare în elementele de solidarizare sunt importante
şi nu pot fi neglijate. Deformaţiile din forţa tăietoare a elementelor de solidarizare reduc
rigiditatea la încovoiere şi forţa critică ―capabilă‖ a stâlpului cu zăbrele, solidarizaţi cu
plăcuţe.

7.11.2 Determinarea eforturilor de calcul în ramura mai comprimată

Aspectul specific al procedeului de calcul prezentat în SR EN 1993-1-1 constă în


verificarea în raport cu axa care nu taie materialul secţiunii (verificare la flambaj prin
încovoiere în raport cu axa z-z) pentru stâlpi alcătuiţi din ramuri identice.

lb Ach, Ich
z1 z z1

G1 G G1
y y

tb

z1 z z1
ho
h

Fig. 7.16 Secţiunea stâlpilor solidarizaţi cu plăcuţe - notaţii.

Se determină momentul de inerţie efectiv la încovoiere după axa z-z a secţiunii compuse:
Ieff, z 0,5 h o2 Ach μ 2 Ich (7.33)

în care
ho distanţa între centrele de greutate ale ramurilor stâlpului;
Ach aria brută a secţiunii unei ramuri;
208 7. Stâlpi

Ich momentul de inerţie al unei ramurii faţă de axa z1–z1;


factor de eficacitate conform Tab. 7.14.

bp ho

Nch,Ed Nch,Ed
a
VEd a/ho
VEd/2 VEd/2
a/2

a/2
VEd/2 VEd a/ho VEd/2
a

Nch,Ed Nch,Ed

ho

Fig. 7.17 Scheme de calcul şi notaţii pentru stâlpi solidarizaţi cu plăcuţe.

Tab. 7.14 Factor de eficacitate

Criteriu Factor de reducere

≥ 150 0

75 < < 150 2 - /75


75 1,0

L I1
unde: λ= ;i = ; I1 0,5 h o2 Ach +2 Iz1, ch ;
i0 0 2Ach

Relaţia (7.33) ţine cont de creşterea deformaţiilor în stâlp sub efectul forţei tăietoare.
Reducerea rigidităţii stâlpului datorită forfecării poate fi neglijată dacă zvelteţea dintre două
prinderi consecutive este z 75.
7. Stâlpi 209

 Determinarea rigidităţii la forfecare

Rigiditatea la forfecare Sv a plăcuţelor de solidarizare (forţa tăietoare care produce o


lunecare relativă egală cu unitatea (Fig. 7.16) şi Fig. 7.17), are următoarea expresie:

2
24 E Iz1, ch 2 E I z1, ch
Sv
2Iz1, ch h o a2
a2 1
nI b a
(7.34)

în care
a distanţa între centrele plăcuţelor de solidarizare;
n numărul planurilor de solidarizare (n = 2);
Iz1, ch momentul de inerţie propriu al ramurii faţă de axa z1–z1;
Ib momentul de inerţie al secţiunii unei singure plăcuţe (Ib = tb·b3/12);

 Determinarea efortului în ramura cea mai comprimată

Determinarea eforturilor de calcul în ramuri se determină printr - un calcul de ordin II, în


care efectul pierderii stabilităţii stâlpului este înlocuit printr-o deformaţie echivalentă în
formă de arc (Fig. 7.18), cu o săgeată iniţială la mijloc, e0 = L/500.

NEd MII VII


1 1 1 MmaxII = NEd f

L/2

L 2 2
e0 f
M0 = NEd e0

L/2 VII = MII/L

Fig. 7.18 Deformata echivalentă şi solicitări pe deformata echivalentă.


210 7. Stâlpi

Efortul axial de calcul într-o ramură Nch, Ed se determină prin suprapunerea efortului axial
de compresiune al barei compuse, distribuit în mod egal la cele două ramuri, cu forţa axială
rezultată din efectul momentului de ordinul II, determinat în funcţie de excentricitatea
echivalentă e0 la mijlocul înălţimii barei:

N Ed M Ed h 0 Ach
Nch, Ed (7.35)
2 2Ieff, z

în care
NEd valoarea de calcul a efortului de compresiune care acţionează pe stâlp;
MEd valoarea de calcul a momentului de încovoiere maxim, care acţionează la
jumătatea lungimii barei compuse, luând în considerare efectele de ordinul II:

I
N Ed e0 M Ed
M Ed (7.36)
N Ed N Ed
1
N cr Sv

MIEd valoarea de calcul a momentului încovoietor maxim, în secţiunea de la mijlocul


barei compuse, fără considerarea efectelor de ordin II;
Ncr forţa axială critică Euler pentru secţiunea efectivă:

π 2 E Iz, eff
Ncr, z .
L2cr,z

7.11.3 Verificarea elementelor de solidarizare la forţă tăietoare

 Determinarea solicitărilor de calcul în plăcuţe

Eforturile secţionale în plăcuţe se determină considerând că în afara forţei tăietoare reale


acţionează şi o forţă tăietoare provenită din starea limită de stabilitate în raport cu axa care
nu taie materialul secţiunii (axa z - z).

Valoare forţei tăietoare globale provenită din calcul de ordin II depinde de valoarea
momentului încovoietor de ordin II, provenit din deformaţia echivalentă pierderii stabilităţii
(Fig. 7.18):

M Ed
VII , Ed (7.37)
L

în care
7. Stâlpi 211

MEd valoarea de calcul a momentului de încovoiere maxim, la jumătatea


lungimii barei compuse, inclusiv efectele de ordin II, determinat cu
rel.(7.36) .

Determinarea solicitărilor din plăcuţe se face printr-un calcul static simplificat, prin metoda
punctelor de moment zero, considerând că forţa tăietoare de calcul se distribuie în mod egal
la numărul ramurilor şi la numărul planurilor de solidarizare.

Schema statică de calcul al eforturilor în plăcuţă este arătată în Fig. 7.16.

Forţa tăietoare de calcul în plăcuţă se determină din condiţia de echilibru de momente:

a
Vb VII , Ed (7.38)
h0

Momentul maxim pentru plăcuţă în punctul de încastrare rezultă:

h0
Mb Vb (7.39)
2

 Dimensionarea plăcuţelor

Dimensiunile aproximative ale plăcuţelor se pot aprecia iniţial după următoarele


recomandări:

înălţimea plăcuţei hb:

hb = (0,5 … 0,75)h0 (7.40)

(pentru plăcuţele extreme: hb ≥ h0).

grosimea plăcuţelor tb:

1 1
tb ... hb dar t b 8 mm (7.41)
15 25

Plăcuţele se consideră grinzi în consolă, încastrate la nivelul prinderii sudate de ramură.

Elementele de solidarizare se dimensionează şi se verifică conform prevederilor pentru


elemente solicitate la moment încovoietor şi forţă tăietoare:
212 7. Stâlpi

t b h b2 f y
Mb M c, Rd , cu Mc, Rd
6 γ M0
(7.42)
fy
Vb Vpl, Rd , cu Vpl, Rd tb hb
3 γ M0

Observaţii:

În cazul în care Vb 0,5Vpl, Rd, efectul forţei tăietoare asupra momentului plastic
rezistent poate fi neglijat. În caz contrar, se va considera un moment redus conform
Tab. 5.1.

7.11.4 Predimensionare secţiunii stâlpului şi stabilirea distanţei dintre


plăcuţele de solidarizare

Ca şi la stâlpii cu inimă plină, este necesar să se adopte iniţial o secţiune. Din condiţia de
stabilitate după direcţia y-y (axa care taie materialul), secţiunea necesară a stâlpului se
determină urmărind paşii de predimensionare de la stâlpii cu inimă plină (v. §7.8).
Cunoscându-se lungimea de flambaj Lcr, y, se propune o secţiune utilizând Anexa 3.
Alternativ, se poate impune o valoare iniţială a coeficientului de reducere 0:

N Ed
A nec (7.43)
0 fy / M1

Prin una din aceste două metode se determină, în primă aproximare, sortimentul de profile
necesar şi implicit, se află înălţimea (minimă) a secţiunii ramurilor.

Cunoscând forma secţiunii, lăţimea stâlpului se poate determina cu ajutorul valorilor


aproximative ale razelor de giraţie. În Tab. 7.15 sunt prezentate valorile aproximative ale
razelor de giraţie pentru diferite tipuri de secţiuni compuse, în funcţie de dimensiunile de
gabarit.

Din relaţia iz z b şi impunând condiţia ca stâlpul să aibă aceeaşi stabilitate după


ambele direcţii, se poate determina lăţimea secţiunii:

iy
iz z b iy bnec (7.44)
z
7. Stâlpi 213

Tab. 7.15 Valori aproximative ale razelor de giraţie în funcţie de forma secţiunii

Tip secţiune Raze aproximative Tip secţiune Raze aproximative

z z b

y y h iy = 0,32h iy = 0,36h
h y y
iz= 0,18(b+h)/2 iz= 0,45b
b z
z

z z
b
y y h iy = 0,36h iy = 0,13(b+h)/2
h y y
iz= 0,6b iz ≈ iy
b z
z
z b

iy = 0,31h h y iy = 0,32h
h y y y
iz= 0,215b iz= 0,21b
b
z

z z

y y h iy = 0,4h y y h iy = 0,39h
y
iz= 0,21b iz= 0,55b
b b
z z

z z
h iy = 0,42h h iy = 0,36h
y y y y

iz ≈ i y b iz= 0,53b
z
z

Distanţa dintre ramurile stâlpului se poate stabili din condiţia ca stâlpul să aibă aceeaşi
stabilitate după ambele direcţii.
214 7. Stâlpi

2
h0
2 A ch 2
Ieff, z 2 I z, ch μ 2 2 h0
iz i z, ch μ iy (7.45)
A 2 A ch 2 A ch 2

de unde:

h 0, nec 2 i 2y μ i z,2 ch
(7.46)

unde factorul de eficacitate se poate estima iniţial ≈ 0,9. Prin urmare, lăţimea stâlpului
trebuie să îndeplinească condiţia:

bnec h 0, nec 2ez (7.47)

Lăţimea totală a stâlpului este impusă şi de alegrea unei distanţe dintre ramuri care să
permită condiţii de acces pentru întreţinere pe durata execuţiei şi pe durata de exploatare a
stâlpului. Astfel, se va lăsa un spaţiu liber de cel puţin 120 mm (Fig. 7.19).

≥120 mm

Fig. 7.19 Distanţa minimă de întreţinere între ramurile stâlpului.

 Predimensionarea distanţei dintre două plăcuţe consecutive

Distanţa a dintre axele plăcuţelor (Fig. 7.17) se va lua astfel încât să fie împiedicată
pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire a unei ramuri:

z, ch LT, 0 (7.48)

cu

z, ch
z, ch ; LT, 0 0, 4 (7.49)
1

în care

z, ch zvelteţea ramurii calculată cu lungimea de flambaj a unei singure ramuri în raport


cu axa proprie z1 - z1, egală cu distanţa dintre axele a două plăcuţe succesive
7. Stâlpi 215

Lcr, z1 a
(7.50)
z, ch i z, ch i z, ch

Cu ajutorul relaţiilor (7.48) se poate determina distanţa a dintre axele plăcuţelor:

a 0, 4 i z, ch 1 (7.51)

7.11.5 Verificarea stâlpului cu zăbrele solidarizat cu plăcuţe

Verificarea stâlpului solidarizat cu plăcuţe, ţinând cont de deformabilitatea elementelor de


solidarizare, se face conform schemei din Fig. 7.20.

● verificarea stabilităţii ansamblului după direcţia y – y;

● verificarea stabilităţii după axa z – z:

1) verificarea ramurilor într-un panou intermediar, la mijlocul înălţimii stâlpului


(secţiunea 2 – 2, Fig. 7.18);
– determinarea solicitărilor în ramură în panoul intermediar;
verificarea la flambaj a ramurii.

2) verificarea ramurilor în panoul de capăt;

3) determinarea solicitărilor ce revin unei ramuri din panoul de capăt (secţiunea 1-1,
Fig. 7.18);

– verificarea plăcuţelor la forţa tăietoare maximă provenită din momentul de


ordin II;

– verificarea ramurii în panoul de capăt:

– verificarea de rezistenţă a ramurii în panoul de capăt;

– verificarea de stabilitate a ramurii în panoul de capăt.


216 7. Stâlpi

VERIFICAREA STÂLPILOR SOLIDARIZAŢI CU PLĂCUŢE

Elemente cunoscute:
NEd, MEd
Caracteristici geometrice ale ramurilor: Ach, Ich, Wch
Caracteristici geometrice ale plăcuţelor: Ab, Ib, Wb
distanţa dintre plăcuţe: a
Condiţii constructive:

minim 3 plăcuţe;
plăcuţe în dreptul forţelor concentrate şi în dreptul legăturilor laterale;
înălţime plăcuţă de capăt: b = min (h0).
înălţime plăcuţe intermediare: b = min ( 0,5 h0)

Verificare de stabilitate după axa care taie Verificare de stabilitate în raport cu axa care nu
materialul secţiunii, y – y taie materialul, z – z (Fig. 7.16)

- calculează zvelteţea stâlpului după axa Calculează rigiditatea la forfecare Sv:


y –y
L cr, y 24 E I z1, ch 2 2 E I z1, ch
Sv
Caracteristici
y geometrice ale ramurilor: A , I
ch ch , W ch 2I z1, ch h o a2
iy a2 1
nI b a
Caracteristici geometrice ale plăcuţelor: Ab, Ib, Wb
în care Lc,y = L, lungime stâlp.
- calculează zvelteţea relativă după axa y –y
Calculează momentul de inerţie redus:
y
y Ieff, z 0,5 h o2 Ach μ 2 Iz1,ch
1

în care 1 = 93,9 .
Determinarea efortului critic în stâlpul având o
determină rezistenţa la flambaj: imperfecţiune iniţială:
π 2EIeff L
Nb, Rd = y Ach fy / M1 Ncr 2
, e0
L 500
verifică condiţia de stabilitate la
compresiune:
NEd Nb, Rd 1

Fig. 7.20 Etape de verificarea stâlpilor solidarizaţi cu plăcuţe.


7. Stâlpi 217

Determinarea efortului de compresiune în ramură NEd

1 M II h 0 A ch z MIEd
Nch, Ed N Ed Ed
2 Ieff
y y
cu
I z
N Ed e0 M Ed
M II
Ed N Ed N Ed
1
Ncr Sv

în care
MIIED moment de calcul de ordin II;
NEd efortul de compresiune de calcul care acţionează pe
stâlp;
MIEd moment de încovoiere de calcul de ordin I produs de Nch, h0 Nch, Ed
încărcări.
Ed

Verifică condiţia de stabilitate a ramurii Verifică condiţia de rezistenţă a ramurii solicitate


solicitate la compresiune în panoul de la compresiune cu încovoiere în panoul de capăt
mijloc: calculează momentul ce revine unei ramuri (v.
calculează zvelteţea ramurii biarticulată Fig. 7.16)
pe distanţa dintre 2 plăcuţe consecutive: NEd VII, Ed a
Nch , Mch
2 4
Lcr, z1
în care
ch, z1
iz II
VEd - forţă tăietoare de calcul de ordin II.
în care Lcr, z1 = a.
calculează zvelteţea relativă: verificarea rezistenţei conform rel. (7.10) Pentru
secţiuni de Clasă 1 sau 2, verifică cu relaţia:
ch, z1
z1
1 Nch Mch
+ 1
determină rezistenţa la flambaj: Npl, Rd Mpl, z1, Rd

Nb, z1, Rd z1 Ach fy / M1

verifică condiţia de stabilitate la


compresiune: Verifică condiţia de stabilitate a ramurii solicitate
Nch, Ed N b, z1, Rd la compresiune cu încovoiere (interacţiune NEd +
Mz, Ed, conform Tab. 7.10).

Fig. 7.19 Continuare.


218 7. Stâlpi

Verificarea plăcuţelor

Calculează solicitările din planul plăcuţei:

M II
Ed a h0
Vmax, Ed , Vb Vmax, Ed , Mb Vb
L h0 2

Verifică rezistenţa secţiunii:


Wpl, b f y
Mb M b, c, Rd cu M b, c, Rd
M0

A v, b f y
Vb Vb, pl, Rd cu Vb, pl, Rd
3 M0

în care
Wb modulul de rezistenţă plastic al plăcuţei;
Av, b aria de forfecare.

Fig. 7.21 Verificarea stâlpilor solidarizaţi cu plăcuţe.

7.12 Capitelul stâlpilor

Capitelul se alcătuieşte astfel încât să poată transmite stâlpului reacţiunile grinzilor


principale. Capitelul este alcătuit din placa (1) care reazemă pe stâlp şi pe diafragmele (2)
(Fig. 7.22). În cazul stâlpilor din elemente depărtate, pentru asigurarea transmiterii
reacţiunilor grinzilor la ramuri, este necesar să se prevadă suplimentar diafragma (3), prinsă
cu cordoane de sudură de ramurile stâlpului. Diafragmele (2) se sudează direct de inima
stâlpului, iar pentru varianta din elemente depărtate, de diafragma (3), atunci când aceasta
este sudată de capătul grinzilor; când elementele de solidarizare ale ramurilor din panoul de
capăt sunt retrase faţă de capătul grinzii (Fig. 7.22, b), diafragmele (2) pot să nu se mai
prevadă dacă grinzile reazemă în apropierea ramurilor stâlpului, ca în Fig. 7.22,c.

Sunt situaţii când plăcuţele de capăt (4) sunt sudate de placa capitelului şi trebuie prelungite
dincolo de ramurile stâlpului pentru a realiza un capitel evazat, necesar unei bune rezemări
a grinzilor (v. Fig. 7.22, c).
7. Stâlpi 219

(1) (1) (1)


(a) (b)(c)
2 2
1 1 3 3
h2 h3

(2)
(4) (3)
(2)
(4)
1 –1 2–2 (4) 3–3 (4)
(2)

(2) (3)

(3)
a w lw

Fig. 7.22 Alcătuirea capitelului.

Înălţimea h2 a rigidizării (2) se stabileşte din condiţia de prindere cu cordoane de sudură în


relief:

2 Vmax, Ed
w= f vw,d (7.52)
4 a w lw

în care
Vmax,Ed reacţiunea maximă a unei grinzi ce reazemă pe stâlp;
aw, lw grosimea, respectiv lungimea de calcul a cordoanelor de sudură ce prind
diafragma (2) de ramurile stâlpului;
fvw,d rezistenţa de calcul la forfecare a sudurii.

Dimensiunile în plan, aproximative, ale diafragmelor (2) se pot aprecia iniţial după
următoarele recomandări:

grosimea diafragmei t2:

1 1
t2 ... h2 dar t 2 6mm
10 15 (7.53)

lăţimea diafragmei b2 se stabileşte din condiţia de prevenire a flambajului prin


răsucire (SR EN 1993-1-5):
220 7. Stâlpi

2
IT b2 fy
5,3 (7.54)
Ip t2 E

sau
b2
13 (7.55)
t2

în care
IT moment de inerţie la răsucire pentru rigidizarea independentă;
IP moment de inerţie polar al rigidizării independente, faţă de marginea fixată de
placă;

= 235 / f y .

Înălţimea diafragmei (3) se stabileşte din condiţia de transmitere a reacţiunii grinzilor la


cele două ramuri ale stâlpului, astfel încât relaţia (7.52) să fie satisfăcută.

Transmiterea presiunilor provenite din reacţiunile grinzilor principale se poate asigura fie
prin contactul direct dintre stâlp şi placa capitelului, fie prin prevederea unor cordoane de
sudură corespunzătoare. În cazul contactului direct (caz în care se şanfrenează rigidizarea
pe grosime), grosimea rigidizării (3) se determină din condiţia de strivire locală şi se
verifică conform prevederilor pentru elemente solicitate la moment încovoietor şi forţă
tăietoare, admiţând că întreaga reacţiune de pe capitel se transmite stâlpilor prin intermediul
acestei rigidizări:

fy
M max, Ed M c, Rd cu Mc, Rd Wpl, Rd
M0
(7.56)
fy
Vmax, Ed Vpl, Rd cu Vpl, Rd t3 h3
3 M0

În cazul în care forţa tăietoare nu depăşeşte valoarea:

(7.57)
VEd 0,5Vpl, Rd

efectul ei asupra momentului plastic rezistent poate fi neglijat. În caz contrar, se va


considera un moment rezistent plastic redus conform Tab. 5.1.
7. Stâlpi 221

7.13 Rezemarea stâlpilor pe fundaţii

7.13.1 Alcătuirea bazei stâlpilor

Baza se alcătuieşte principial, în mod asemănător cu capitelul, elementele componente


fiind: stâlpul metalic, placa de bază, şuruburi de ancoraj şi betonul de subturnare (mortar).
Fiecare component al bazei are rolul de a asigura transmiterea solicitărilor aferente la
fundaţii.

Mai întâi, stâlpii se aşează cu baza pe fundaţii pe pene metalice sau piuliţe înalte; după
aducerea stâlpilor în poziţie definitivă şi calarea acestora, se toarnă sub placa de bază un
strat de mortar de grosime este de 30…70 mm. În loc de mortar, se pot folosi şi betoane sau
mortare epoxidice, cu rezistenţă peste 60 N/mm2.

1) Placa de bază este elementul prin intermediul căruia se repartizează presiunile


provenite din solicitările stâlpului la blocul de fundaţie. Dimensiunile în plan ale plăcii
de bază trebuie să asigure că presiunile de la suprafaţa de contact cu mortarul nu
depăşesc valoarea rezistenţei la compresiune a stratului mortar. Este necesar ca şi
grosimea plăcii de bază să fie adecvată suprafeţei plăcii de bază. În mod curent sunt
folosite grosimi de 20 … 40 mm. În cazul stâlpilor cu inimă plină, când momentul
încovoietor de la baza stâlpului este dominant, sau în cazul stâlpilor cu ramuri depărtate,
baza stâlpului se dezvoltă foarte mult. Pentru ca placa să nu rezulte de grosime prea
mare şi pentru îmbunătăţirea rigidităţii la nivelul prinderii, se dispun rigidizări verticale,
sudate continuu de secţiunea stâlpului şi de placa de bază (Fig. 7.27). Rigidizările
asigură şi o transmitere favorabilă a eforturilor de la nivelul inferior al stâlpului la placa
de bază. Pentru a uşura montajul stâlpului, rigidizările se pot prelungi în afara plăcii
orizontale (Fig. 7.27, b). Înălţimea traverselor se recomandă de minimum 250 mm, iar
cordoanele de sudură verticale trebuie să fie capabile să preia starea de tensiune indusă
de solicitările stâlpului.

2) Şuruburi de ancoraj. Ancorarea stâlpului în fundaţie se face prin şuruburi de ancoraj


(Fig. 7.23) care împiedică ridicarea şi deplasarea de pe reazem în stadiul de montaj şi
ulterior a stâlpului. În cazul stâlpilor cu solicitări reduse, se pot folosi şuruburi cu
diametrul 20…30 mm. În cazul stâlpilor solicitaţi la momente de încovoiere mari în
raport cu forţa axială, şuruburile de ancoraj lucrează la întindere; în asemenea situaţii,
222 7. Stâlpi

numărul şi diametrul şuruburilor se determină prin calcul, recomandându-se ca


diametrul să nu depăşească 80…90 mm. Şuruburile de ancoraj trebuie să pătrundă în
blocul de fundaţie, astfel încât să transmită prin aderenţă, întreg efortul pe care îl pot
prelua la starea ultimă. Lungimea de ancorare este de 30…40 diametre pentru şuruburi
cu ancorare normală (Fig. 7.23a, b). În unele cazuri, rezultând o lungime prea mare de
ancorare (la şuruburi cu diametre mari), se recurge la şuruburi cu plăci de repartiţie
sudate la partea inferioară a tijei; astfel, aceasta se poate considera egală cu 18…20
diametre (Fig. 7.23, c). O altă soluţie constă în ancorarea capetelor inferioare ale
şuruburilor, de grinzi introduse în fundaţii (Fig. 7.23, d) sau folosirea şuruburilor cu cap
înglobat prin ancorarea de o placă ce transmite solicitarea unei ţevi înglobate pe o
lungime suficientă transmiterii efortului de întindere la beton (Fig. 7.23, e).

(a) (b) (c) (d) (e)

2 2
11

1-1 2-2

Fig. 7.23 Tipuri de şuruburi de ancoraj.

3) Pinteni. Transmiterea forţelor orizontale de la suprastructură la infrastructură provenite


din acţiunea vântului, conduc la o distribuţie a forţelor tăietoare preponderent la baza
stâlpilor cadrelor contravântuite (transversale sau longitudinale), Aceasta poate avea ca
efect ridicarea unei părţi a plăcii de bază stâlpului de pe fundaţie, reducând sau chiar
eliminând frecarea dintre placa de bază şi beton. Sub acţiunea încărcărilor seismice sau
a vibraţiilor, forţa tăietoare devine importantă, iar transferul forţei tăietoare prin frecare
se diminuează. De altfel, norme din multe ţări neglijează aportul adus de transmiterea
forţei tăietoare prin mecanismul de frecare dintre placa de bază şi beton. Suplimentul de
forţă ce nu poate fi preluat prin frecarea dintre placa de bază şi beton se poate prelua
7. Stâlpi 223

prin dispunerea unor pinteni din oţel sub placa de bază (Fig. 7.25, b). Aceste elemente
vor fi dimensionate astfel încât sa poată transmite forţa tăietoare de la baza stâlpului la
fundaţie.

7.13.2 Transmiterea forţelor tăietoare la fundaţie

Forţa orizontală transversală la nivelul legăturii stâlp - bloc de fundaţie poate fi preluată
prin diferite mecanisme:

a) prin frecarea dintre mortar, placa de bază şi fundaţie (Fig. 7.24, a), în cazul eforturilor
transversale mici;
b) prin forfecarea şuruburilor de ancoraj (Fig. 7.24, b);
c) prin elemente speciale sudate sub placa de baza a stâlpului (Fig. 7.24, c);
d) prin contact direct, prin înglobarea stâlpului în fundaţie (Fig. 7.24, d).

(a) (b) (c) (d)

Fig. 7.24 Transferul forţelor orizontale de la suprastructură la infrastructură.

Se recomandă ca transmiterea forţelor orizontale de la suprastructură la infrastructură să nu


se realizeze prin intermediul şuruburilor de ancoraj (P 100 - 2006). Pentru aceasta, se poate
aplica una din următoarele condiţii constructive:

1) înglobarea bazei stâlpului într-o suprabetonare armată cu înălţimea cel puţin egală cu
40 cm sau 0,5 din înălţimea secţiunii stâlpului;
2) prevederea unor elemente sudate sub placa de baza a stâlpului, care vor fi înglobate în
goluri special executate în fundaţii, odată cu subbetonarea bazei;

3) înglobarea stâlpului în infrastructura pe o înălţime care să îi asigure ancorarea directă,


fără a fi necesare şuruburi de ancoraj.

Dacă tijele de ancoraj sunt folosite totuşi pentru a prelua forţele de forfecare dintre placa de
224 7. Stâlpi

bază şi suportul acesteia, ruperea betonului sub placa de bază se va determina conform SR
EN 1992.

7.14 Prinderea articulată a stâlpului în fundaţie

Prinderea articulată după o axă a stâlpului în fundaţie impune asigurarea unei rotiri libere
după axa principală respectivă.

O astfel de prindere trebuie să asigure transmiterea exclusivă a forţei axiale din stâlp şi a
forţelor orizontale.

(a) prindere fără pinten (b) prindere cu pinten

1 1 2 2

pinten 2–2
1– 1

Fig. 7.25 Soluţii constructive pentru prinderea articulată a stâlpului în fundaţie.

Prinderea articulată a stâlpului în fundaţie se realizează prin dispunerea şuruburilor de


ancoraj în axa de simetrie a secţiunii stâlpului, axă după care se urmăreşte funcţionarea
articulaţiei (Fig. 7.25). Forţa tăietoare se transmite fundaţiei prin frecarea dintre placa de
bază şi mortar, prin pinteni şi prin forfecarea şuruburilor de ancoraj (Fig. 7.25, b).

În mod practic, există un braţ de pârghie al întinderii din şuruburi ce permite preluarea unui
moment redus în prindere, conferindu-i o anumită rigiditate la rotire. Aceasta face ca
adoptarea comportării ca o articulaţie în schema statică, să fie aproximativă. Prin
introducerea în analiza globală ca un reazem semi-rigid, se obţin o serie de avantaje legate
de distribuţia mai uniformă a diagramei de moment încovoietor.
7. Stâlpi 225

7.15 Prinderea încastrată a stâlpului în fundaţie

Prinderea încastrată în fundaţie presupune blocarea translaţiilor şi rotirilor relative între


stâlp şi fundaţie, la nivelul prinderii.

Dacă în blocul de fundaţie se dezvoltă doar presiuni de compresiune, şuruburile de ancoraj


nu vor fi solicitate la întindere. În acest caz se prevăd constructiv cel puţin patru şuruburi,
cu diametrul minim M20.

(a) (b) (c)

3 3

1 1 2 2

1 –1 2–2 3–3

Fig. 7.26 Soluţii constructive pentru prinderea încastrată a stâlpului în fundaţie.

Baza cea mai simplă este prezentată în Fig. 7.26, a. Astfel de baze se folosesc numai în
cazul în care momentul încovoietor pe care-l transmite stâlpul la fundaţie este relativ mic în
raport cu forţa axială. Dacă forţele axiale sunt mari şi placa de bază rezultă de grosime
mare, se prevăd rigidizări verticale dispuse lateral secţiunii stâlpului, paralele cu inima
acestuia, numite şi traverse (Fig. 7.27).
226 7. Stâlpi

(a) (b)
2 2
1 1

1–1 2–2

3 3

4 4

(c) (d)

3–3 4–4

Fig. 7.27 Baze de stâlpi dezvoltate.

Pentru reducerea solicitărilor în şuruburile de ancoraj şi simplificarea montajului, se


recomandă soluţia cu traverse şi cu şuruburi executate în afara plăcii de bază (Fig. 7.27, c,
7. Stâlpi 227

d). Pentru evitarea eventualelor plastificări în zona prinderii, se recomandă ca rigiditatea în


zona prinderii să fie superioară celei a stâlpului. În cazurile în care momentele
încovoietoare sunt mari în raport cu forţa axială, şuruburile de ancoraj vor fi puternic
solicitate şi este necesară fixarea lor de stâlpi prin intermediul unor dispozitive (scaune),
cum sunt ţevile sau prin alte sisteme în consolă (Fig. 7.27, c, d).

Inexistenţa asigurării unei lungimi de deformare liberă ale şuruburilor determină o


comportare nesatisfăcătoare la solicitări dinamice în general şi variabile în special,
fenomenul de oboseală instalându-se mai rapid. Pentru evitarea ruperii fragile, se
recomandă ca detaliul de prindere al stâlpilor în infrastructură să asigure o zonă de
deformaţie liberă a şuruburilor de ancoraj de minim 5d, unde d este diametrul tijei
şurubului (fixarea şurubului pe şasiuri sau scaune).

În cazul stâlpilor cu inimă plină, când momentul încovoietor de la baza stâlpului este mare,
sau în cazul stâlpilor cu ramuri depărtate, baza stâlpului se dezvoltă mai mult. În acest caz,
baza este prevăzută cu grinzi (traverse) laterale realizate din profile U sau table sudate (Fig.
Fig. 7.27, c, d).

7.16 Calculul bazei stâlpului solicitat la efort axial

Rezistenţa la compresiune a stratului mortar şi a blocului de fundaţie sunt limitate de


strivirea acestora sub placa de bază, considerată flexibilă.

În practica de proiectare (SR EN 1993-1- 8), modelul de placă flexibilă este înlocuit cu o
placă rigidă echivalentă, formată din secţiunea stâlpului şi o fâşie efectivă de lăţime c,
perimetrală secţiunii stâlpului, ca în Fig. 7.28.

Dacă proiecţia lungimii fizice a componentei de bază a nodului depăşeşte valoarea c,


porţiunea peste această lăţime se neglijează (vezi Fig. 7.28).

Determinarea lăţimii echivalente c se determină pe modelul de element T – echivalent,


conform Fig. 7.29.
228 7. Stâlpi

c 2c+t

2c + t
arie efectivă
2c + t
traversă

c
c

Fig. 7.28 Arie efectivă de contact pentru baze de stâlpi articulaţi în fundaţie.

Momentul rezistent de calcul la încovoiere, pe o lăţime unitară a plăcii de bază în stadiul


limită ultim, se determină cu relaţia:

1 2
MRd t f yd (7.58)
6

iar momentul dat de presiunea reactivă, pe o lăţime unitară a plăcii de bază, pentru grinda în
consolă de lungime c, (v. Fig. 7.29) este dat de relaţia:

1
M' f jd c 2 (7.59)
2
în care
fjd rezistenţa de calcul a stratului mortar dintre placa de bază şi fundaţie, determinat
conform Tab. 7.16.

Din condiţia ca momentul dat de presiunea reactivă să nu depăşească momentul rezistent de


calcul al plăcii, rezultă că porţiunea în consolă a plăcii de bază nu trebuie să depăşească
valoarea:

fy
c t (7.60)
3 f jd γ M0
7. Stâlpi 229

Element T - echivalent Grindă în consolă


FRd
c c c

t fjd

fjd
fjd

Fig. 7.29 Model simplificat T-echivalent pentru calculul plăcii de bază.

Tab. 7.16 Rezistenţe caracteristice şi de calcul ale mortarului şi betonului

Clasa beton

fck/fck, cub C20/25 C25/30 C30/37 C35/45 C40/50

fcd (N/mm2) 13 16,7 20 23,3 26,7

fjd (N/mm2) 13 16,7 20 23,3 26,7

în care
fck rezistenţa caracteristică la compresiune a unui cilindru din beton;
fck,cub rezistenţa caracteristică la compresiune pe un cub din beton;
fcdb rezistenţa de calcul la compresiune pe cilindru:
= fck/ c ( c = 1,5);
fjd rezistenţa stratului mortar dintre placa de bază şi fundaţie:
j FRdu Aef
;

j coeficient egal cu 0,67 dacă rezistenţa caracteristică la compresiune a stratului de


mortar ≥ 0.2 din rezistenţa caracteristică a betonului din fundaţie fck şi dacă
grosimea mortarului 0,2 din lăţimea minimă a plăcii de bază. În cazul în care
grosimea stratului de mortar nu depăşeşte 50 mm, rezistenţa caracteristică a
mortarului trebuie să fie cel puţin egală cu cea a betonului din fundaţie;
FRdu forţa rezistentă concentrată de calcul FRdu Aeff fcd Ac1 / Aeff 3 Aeff fcd (SR

EN 1992-1-1) cu Ac1 aria suprafeţei portante efective. Conservativ, se poate


considera A c1 / A eff = 1,5 (valoare pe baza căreia sunt prezentate fjd din tabel).
230 7. Stâlpi

7.16.1 Verificarea plăcii de bază solicitată la compresiune

Admiţând că presiunile se repartizează uniform pe suprafaţa echivalentă rigidă, conform


Fig. 7.28, efortul rezistent la compresiune se determină cu relaţia:

Fc, Rd f jd A eff (7.61)

Relaţia de verificare a plăcii de bază solicitată la compresiune devine:

NEd Fc, Rd (7.62)

7.16.2 Verificarea plăcii de bază solicitată la forfecare

Verificarea preluării forţei tăietoare, în cazul în care aceasta există, se face cu relaţia:

VEd Fv, Rd (7.63)

Efortul rezistent la forfecare al plăcii de bază a stâlpului se determină cu relaţia:

Fv, Rd = Ff, Rd + nb·Fvb, Rd (7.64)


unde
nb numărul total de tije de ancoraj;
Ff, Rd efort rezistent de calcul la frecarea dintre placa de bază şi mortarul de poză, rel.
(7.65);
Fvb, Rd efort rezistent de calcul al şurubului de ancoraj, rel. (7.66).

La nivelul plăcii de bază a stâlpului, efortul rezistent de calcul la frecarea între placa de
bază şi mortarul de poză se determină cu relaţia următoare:

Ff, Rd = Cf, d · Fc, Rd (7.65)

considerând un coeficient de frecare între oţel şi beton, Cf, d = 0,2.


Fvb, Rd = min F1, vb, Rd, F2, vb, Rd (7.66)

în care
F1, vb, Rd efort rezistent de calcul la forfecare a tijei şurubului de ancoraj:
f ub As
F1, vb, Rd (7.67)
γ M2

b = (0,44 …0,0003)·fyb
7. Stâlpi 231

F2, vb, Rd efortul rezistent de calcul la presiune diametrală pe peretele găurii şurubului
de ancoraj:
1,5 f ub d t
F2, vb, Rd (7.68)
γ M2

În cazul în care relaţia (7.63) nu este îndeplinită, se vor prevedea elemente speciale pentru
preluarea forfecării.

Etapele de calcul ale bazei stâlpilor articulaţi sunt următoarele:

(i) impune dimensiuni în plan constructive ale plăcii de bază, grosimea t (între 20 mm
…40 mm);
(ii) propune clasa mortarului conform Tab. 7.16;
(iii) determină c din rel.(7.60);
(iv) verifică şi eventual rectifică valoarea determinată, astfel încât dimensiunea consolei c
să nu depăşească dimensiunile plăcii de bază;
(v) determină suprafaţa de strivire echivalentă Aeff;
(vi) determină forţa rezistentă a bazei fjd Aeff;
(vii) verifică preluarea forţei tăietoare, în cazul în care aceasta există.

7.17 Calculul bazei stâlpului solicitat la moment încovoietor şi efort


axial

În cazul prinderii încastrate a stâlpului în fundaţie, în secţiunea de prindere a stâlpului, în


afară de forţa axială NEd şi de forţa transversală VEd, intervine şi un moment încovoietor
MEd.

Dacă valoarea raportului e = MEd/NEd este mai mică decât L/6, prin placa de bază, pe toată
suprafaţa ei, vor fi exercitate presiuni de compresiune pe blocul de fundaţie. Dacă e > L/6,
numai pe o parte din suprafaţa plăcii de bază vor fi exercitate presiuni pe blocul de fundaţie,
cealaltă parte a plăcii fiind solicitată la întindere, fiind deci necesare şuruburi de ancoraj.

Verificarea rezistenţei bazei stâlpului se face simplificat, prin metoda componentelor


utilizată şi la îmbinarea grindă – stâlp pentru determinarea rigidităţilor (SR EN 1993-1-8).
Metoda componentelor implică identificare unor zone simple (sau „componente‖) şi
232 7. Stâlpi

determinarea surselor de risc de cedare ale fiecărui component (Wald, ş.a., 1998). Conform
acestui model, baza stâlpului este împărţită în patru zone solicitate diferit (vezi figura Fig.
7.30).

compresiune
MEd

inima şi talpa stâlpului întindere

placă de bază placa de bază

bloc de beton
şuruburi de ancoraj

şuruburi de ancoraj elemente speciale

forfecare

Fig. 7.30 Descompunerea în componente de bază.

7.17.1 Rezistenţa de calcul la încovoiere a plăcii de bază

Verificarea plăcii de bază solicitată la eforturile MEd şi NEd, se face cu relaţia:

MEd Mj, Rd (7.69)


în care
Mj, Rd moment de calcul rezistent la încovoiere al bazei stâlpului, determinat conform
Tab. 7.17.

Pentru determinarea rezistenţei bazei stâlpului la încovoiere, se consideră valabile


următoarele ipoteze:

se neglijează aportul adus de aria efectivă din zona inimii comprimate, foarte mic în
raport cu cel al ariei efective de contact de sub talpa comprimată, conform Fig. 7.32;
ca urmare, rezultatele vor fi conservative în cazul stâlpilor zvelţi;

rezultanta eforturilor rezistente a zonei comprimate active se consideră că trece prin


centrul de greutate al tălpii stâlpului, omiţându-se poziţia reală a axei centrului de
greutate, conform Fig. 7.31 şi Fig. 7.32, c şi d; pentru cazurile practice, această
7. Stâlpi 233

simplificare conduce la o suficientă acurateţe a rezultatelor;

rezultanta efortului rezistent la întindere a şuruburilor de ancoraj dispuse pe un singur


rând trece prin centrul de greutate al şirului de şuruburi (Fig. 7.32, c): când şuruburile
sunt dispuse pe două rânduri, simetric faţă de talpa stâlpului, această rezultantă trece
prin centrul de greutate al tălpii (Fig. 7.32, a).
centrul de greutate axa neutră
al părţii active
partea activă a plăcii
rigide echivalente

axa neutră a plăcii


MEd rigide echivalente
NEd

zT zC
Ft,Rd
z Fc,Rd

Fig. 7.31 Eforturi şi arii echivalente efective reale.

Momentul rezistent al bazei se determină din echilibrul forţelor (Fig. 7.32), calcul prezentat
în continuare.

Eforturile rezistente ale componentelor solicitate la întindere FT, Rd şi a celor solicitate la


compresiune FC, Rd se determină separat, conform §7.17.2 şi§7.17.3.

În cazul unui moment de încovoiere dominant (Fig. 7.32 a şi c), când partea dreaptă a bazei
este solicitată la compresiune şi partea stângă la întindere, suma momentelor date de
încărcările de calcul trebuie să nu depăşească momentul rezistent:

MEd + NEd·zC, r FT,1, Rd·z (7.70)


MEd - NEd·zT, l FC,r, Rd·z (7.71)
234 7. Stâlpi

unde z este braţul de pârghie, conform Fig. 7.32.


(a) (b)

MEd MEd

- NEd - NEd

FC, r, R FC, l, Rd FC, r, Rd


FT, l, Rd zT, l zC, r zC, l zC, r
z z

(c) (d) MEd


MEd

- NEd - NEd

FC, r, Rd FC, l, Rd FC,r,Rd


FT, l, Rd zT, l zC, r zC, l zC, r
z z

Fig. 7.32 Eforturi şi arii echivalente efective active.

Introducând raportul e = MEd/NEd = MRd/NRd -zc,r în relaţiile (7.70), se poate determina


valoarea momentului rezistent:

FT, l, Rd z FC, r, Rd z
M j, Rd min , (7.72)
zC, r zT, l
1 1
e e

În cazul în care se exercită doar presiuni de compresiune pe blocul de fundaţie, ca în


situaţia din Fig. 7.32 b şi d, şuruburile de ancoraj nu vor fi solicitate la întindere, iar e =
MEd/NEd = MRd/NRd ≥ -zc,r. În acest caz,momentul rezistent trebuie să verifice relaţiile:

MEd NEd zC, r Ft, l, Rd z (7.73)


7. Stâlpi 235

MEd + NEd · zC, l – FC, r, Rd · z (7.74)


de unde:
FC, l, Rd z FC, r, Rd z
M j, Rd min , (7.75)
zc, r zc, l
1 1
e e

În mod similar, se poate determina valoarea momentului încovoietor pentru diferite cazuri
întâlnite în practică şi sintetizate în Tab. 7.17.

Tab. 7.17 Moment încovoietor rezistent Mj, Rd al bazei stâlpului

Zone active Caz Rezistenţa la încovoiere

Partea stângă
solicitată la întindere N Ed 0 şi e zT, l FT, l, Rd z FC, r, Rd z
M j, Rd min ,
şi partea dreaptă zC, r zT, l
1 1
solicitată la N Ed 0 şi e zC, r e e
compresiune

Partea stângă
solicitată la N Ed 0
şi
e zT, r FC, l, Rd z FT, r, Rd z
M j, Rd min .
compresiune şi zT, r zC, l
1 1
partea dreaptă N Ed 0 e zC, l e e
şi
solicitată la întindere

N Ed 0 şi 0 e zT, l FT, l, Rd z FT, r, Rd z


M j, Rd min ,
Partea stângă şi partea zT, r zT, l
1 1
dreaptă solicitate la e e

întindere
N Ed 0 şi zT, r e 0 FT, l, Rd z FT, l, Rd z
M j, Rd min ,
zT, r zT, l
1 1
e e

Partea stângă şi N Ed 0 0 e zC, l


şi FC, l, Rd z FC, r, Rd z
partea dreaptă M j, Rd min ,
zC, r zC, l
solicitate N Ed 0 zC, r e 0 1 1
şi e e
compresiune

M Ed 0 este în sensul acelor de ceasornic, N Ed 0 la întindere.


236 7. Stâlpi

7.17.2 Rezistenţa zonei comprimate, FC, Rd

Rezistenţa zonei comprimate a îmbinării este dată de eforturile rezistente ale componentelor
de bază:

FC, Rd = min Fc, fc, Rd; Fc, pl, Rd} (7.76)

Efortul rezistent la compresiune al plăcii Fc,pl,Rd este dat de suma porţiunilor aferente active
comprimate (Fig. 7.32), pentru fiecare zonă aplicându-se relaţia (7.61).

Efortul rezistent la compresiune Fc, fc, Rd al tălpii şi a zonei adiacente inimii grinzii (Fig.
7.33) solicitată la compresiune este limitată la valoarea:

Mc, Rd
Fc, fc, Rd (7.77)
h t fc

în care
Mc, Rd moment încovoietor rezistent al secţiunii stâlpului (redus dacă este cazul de
prezenţa forţei tăietoare);
hc înălţimea secţiunii stâlpului;
tf,c grosimea tălpii stâlpului.

h – tfc
FT, Ed N Ed M Ed
FC, Ed FC, Ed
2 h t fc
MEd

NEd
M Ed N Ed
FT, Ed
h t fc 2

Fig. 7.33 Eforturi maxime de calcul în zona comprimată şi în zona întinsă a stâlpului.

Relaţia (7.77) limitează valoarea efortului rezistent în zona comprimată la valoarea dată de
pierderea rezistenţei sau stabilităţii în zona adiacentă a îmbinării. Aceasta nu exclude
verificările de rezistenţă. Verificarea părţii comprimate a bazei stâlpului se face cu relaţia:

FC, Ed Fc, fc, Rd (7.78)


în care
7. Stâlpi 237

FC, Ed forţa de compresiune dată de încărcările de calcul, determinată conform Fig.


7.33, considerând că are punctul de aplicaţie în centrul de greutate al tălpii
comprimate a stâlpului.

7.17.3 Rezistenţa zonei întinse, FT,Rd

Rezistenţa zonei întinse a îmbinării este dată de eforturile rezistente ale componentelor de
bază:

FT, Rd = min Ft, pl, Rd; Ft, wc, Rd} (7.79)

în care
Ft, pl, Rd rezistenţa plăcii de bază din zona întinsă a bazei stâlpului, alcătuită dintr-o serie
de tronsoane T-echivalente;
Ft,wc, Rd efort rezistent la întindere al inimii stâlpului din zona întinsă.

7.17.3.1 Extinderea conceptului de element T - echivalent la plăci de bază

Conceptul de element T-echivalent solicitat la întindere al plăcii de bază este similar cu


cel al plăcii de capăt grindă-stâlp (v. §6.2.5.2), la care plăcile au grosimi mici, dar modul de
cedare este diferit. În general, datorită alungirilor mari ale tijelor şuruburilor de ancoraj (v.
rel. (7.80)), în placa de bază nu se pot dezvolta forţe de pârghie. Astfel, forţele de pârghie
au valori nesemnificative în cazul în care lungimile de participare ale şuruburilor de ancoraj
satisfac relaţia:

8,82 m3 As
Lb (7.80)
 eff ,1 t 3p

în care
As aria netă a şurubului de ancoraj în porţiunea filetată;
m caracteristică geometrică definită în Fig. 6.9;
tp grosimea plăcii de bază a stâlpului.

Pentru şuruburi de ancoraj înglobate în fundaţie, lungimea de participare L b se poate


determina cu relaţia (Wald, 1999):

Lb = Lbf + Lbe (7.81)


238 7. Stâlpi

în care
Lbe lungimea înglobată sub blocul de fundaţie, estimată Lbe ≈ 8d, unde d este
diametrul nominal al şurubului de ancoraj;
Lbf lungimea şurubului deasupra blocului de fundaţie, ce include grosimea stratului
de mortar, grosimea plăcii de bază, a şaibei şi jumătate din înălţimea piuliţei tn/2.

Sunt posibile două moduri de cedare, prezentate în Fig. 7.34.

FT, 3, Rd
FT,1-2, Rd

Ft,Rd Ft,Rd
Ft,Rd Ft,Rd

Mod 1-2 Mod 3

Fig. 7.34 Moduri ce cedare a plăcii de bază când nu se dezvoltă efecte de pârghie

Rezistenţa elementului cu secţiune T, cu lungime efectivă ℓeff este egală cu cea mai mică
valoare corespunzătoare celor două moduri posibile de cedare:

Ft, pl, Rd = min FT, 1-2, Rd; FT, 3, Rd} (7.82)

Modul 1-2: mecanism plastic complet al tălpii:

2  eff ,1 M pl, Rd
FT, 1-2, Rd (7.83)
m

Corespunzător modului 1-2, în care nu se dezvoltă forţe de pârghie, se vor dezvolta doar
traiectorii circulare ale liniilor de rupere.

Modul 3: mecanism prin ruperea şuruburilor, atunci când deformaţiile din încovoiere ale
tălpii sunt mici în comparaţie cu deformaţiile provenite din întinderea
şuruburilor:

FT, 3, Rd Ft, Rd (7.84)


7. Stâlpi 239

7.17.3.2 Determinarea lăţimii efective a elementului T-echivalent

Comportarea în zona întinsă a plăcii de bază este asimilată cu comportarea unei serii de
tronsoane T-echivalente. Lăţimea efectivă a fiecărui element T-echivalent este determină
separat, conform Tab. 7.18, în funcţie de lungimea efectivă ℓeff a fiecărui rând de şuruburi.
Momentul rezistent al plăcii de bază se determină prin reasamblarea momentelor rezistente
ale tronsoanelor T-echivalente.

Cum Modul 1-2 se identifică cu Modul 1(caz în care apar forţe de pârghie), lungimile
efective ale tălpii corespunzătoare Tab 6.6, din SR EN 1993-1-8/2006 trebuie multiplicate
cu 2 (pentru ruperi circulare), astfel încât relaţiile (6.12) şi (7.83) dintre Modul 1-2 cu
Modul 1 de rupere să fie echivalente.

Tab. 7.18 Lungimi efective pentru elementul T echivalent al plăcii de bază

Poziţia rândului de Fără dezvoltarea efortului de


În prezenţa efortului de pârghie
şuruburi pârghie

1 4m x 1,25e x 1 4m x 1,25e x
2 e 2m x 0 ,625e x 2 e 2m x 0 ,625e x
3 0 ,5b 3 0 ,5b
Rând de şuruburi în
4 0 ,5w+2m x 0 ,625e x 4 0 ,5w+2m x 0 ,625e x
afara tălpii întinse
5 2 mx 5 4 mx
6 mx 2e 6 2 mx 4e
7 mx w 7 2 mx 2w

Primul rând de
1 m 1 2 m
şuruburi sub talpa
2 2 m 2 4 m
întinsă

e w e

ex
mx

Fig. 7.35 Distanţe w, mx şi ex.


240 7. Stâlpi

Valorile coeficientului α se determină din diagrama din Fig. 6.14, iar distanţele w, mx şi ex
sunt definite în Fig. 7.35.

7.17.3.3 Efortul rezistent de calcul în zona întinsă a inimii, Ft,wc, Rd

Efortul rezistent la întindere Ft, wc, Rd al inimii stâlpului (Fig. 7.33) solicitată la întindere este
limitat la valoarea:

fy
Ft, wc, Rd  t wc (7.85)
eff, wc γ M0

în care

 lăţimea efectivă a inimii stâlpului egală cu a unui tronson T echivalent,


eff, wc
pentru placă de capăt solicitată la încovoiere;
twc grosimea inimii stâlpului.

7.17.4 Efortul rezistent de calcul al şuruburilor de ancoraj solicitate la întindere

Efortul rezistent de calcul al tijelor de ancoraj este cea mai mică valoarea dintre efortul
rezistent de calcul la întindere a tijei de ancoraj (determinată conform SR EN 1993-1-8) şi
efortul rezistent de calcul la smulgere a tijei din blocul de beton (conform SR EN 1992-1-
1):

FT, 3, Rd = min Ftb, Rd, Ft, bond, Rd (7.86)

Efortul rezistent de calcul la întindere pentru un şurub se determină cu relaţia:

Ftb, Rd = 0,9 As fub/ M2 (7.87)

unde
As aria netă în porţiunea filetată;
fub rezistenţa la întindere a oţelului din şurub.

În primă fază se predimensionează şuruburile de ancoraj, din condiţia ca rezistenţa ultimă la


întindere să nu fie depăşită:

FT, Ed
As (7.88)
n b Ftb, Rd

în care
7. Stâlpi 241

FT, Ed are semnificaţia din Fig. 7.33;


nb numărul şuruburilor de ancoraj din zona întinsă.

≥ 5d

90o 150o

lb,eq

Fig. 7.36 Lungime de ancorare echivalentă pentru un cioc normal la 90o(SR EN 1992-1-1/2004).

Efortul rezistent de calcul la smulgere al tijei pentru condiţii de aderenţă satisfăcătoare, se


determină cu relaţia:

d lb f bd
Ft, bond, Rd (7.89)
2, 25

în care
fbd rezistenţa de calcul de aderenţă a betonului:
= 2,25 2 fctd;

fctd rezistenţa de calcul la întindere a betonului:


= ct fctk,0,05/ c ( c = 1,5);

ct coeficient ce ţine seama de efectele de lungă durată asupra rezistenţei la întindere şi


de efectele nefavorabile ce rezultă din modul de aplicare al încărcării, ct =1;

2 este legat de diametrul tijei:


pentru d 32 mm: 2 = 1;
132 d
pentru d ≥ 32 mm: 2 ;
100
lb, eq lungime de ancorare a tijei, măsurată de la partea inferioară a fundaţiei, ca în Fig.
7.36.

În Anexa 6 sunt prezentate eforturile rezistente de calcul Ft, Rd, în funcţie de lungimea de
ancorare pentru diferite diametre de şuruburi şi clase de beton.
EXEMPLU NUMERIC.
8
PLATFORMĂ METALICĂ SUDATĂ

8.1 Date iniţiale


Structura proiectată este o platformă de lucru şi depozitare amplasată într-o hală industrială.
Schema constructivă este prezentată în Fig. 8.1.

stâlp grindă principală grindă secundară tablă


1 2 3 4 5 6 2-2
2
A A
7·1500=10500 7·1500=10500 7·1500=10500

B B
31500

1 1

C C

2 D D
6000 6000 6000 6000 6000
+8,00

± 0,00

+8,00 30000

± 0,00

1 2 3 4 5 6
1-1

Fig. 8.1 Schema constructivă a platformei.

Structura de susţinere a platelajului este alcătuită este alcătuită dintr-o reţea ortogonală de
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 243

grinzi principale şi secundare metalice, simplu rezemate. Cota superioară a platformei este
H (8m).

Platforma este susţinută de stâlpi metalici cu zăbrele. Secţiunea stâlpului se va proiecta ca


secţiune compusă formată din elemente depărtate, solidarizate cu plăcuţe. Materialul folosit
este oţelul de marcă S235 JR G2.

Dimensiunile în plan ale platformei sunt:

A = 3L = 31,5 m; B = 5l = 30,0 m

în care
L = 10,5 m deschiderea grinzii principale;
l = 6m deschiderea grinzii secundare.

Încărcarea utilă provenită din utilaje, materiale, produse depozitate şi personal de deservire
este p = 12kN/m2.

Platforma este prevăzută cu balustradă de protecţie şi scări de acces.

Calculul elementelor structurale se va face conform SR EN 1993-1-1, SR EN 1993-1-5, SR


EN 1993-1-7 şi SR EN 1993-1-8, iar oţelurile utilizate prevederile SR EN 10025+A1.

8.2 Stabilirea sistemului constructiv


Grinzile secundare se distribuie de-a lungul grinzilor principale la distanţe egale între ele, a
= 1,5 m şi vor fi alcătuite din europrofile INP/IPE. Grinzile secundare se vor aşeza astfel
încât în dreptul stâlpilor să nu existe grinzi secundare care ar complica îmbinarea dintre
grinzile principale şi stâlpii platformei. Acestea vor fi aşezate cu talpa superioară deasupra
nivelului grinzilor principale cu 20…30 mm astfel încât să se asigure condiţii de rezemare
ale tablei striate doar pe grinzile secundare.

Grinzile principale vor avea secţiune dublu T compusă, cu îmbinări sudate.

Tabla groasă striată va fi TGS 5 de tip II conform STAS 3480/80.

Stâlpul platformei încastrat în fundaţie se va proiecta cu secţiune compusă din europrofile


laminate la cald ( UNP ) solidarizate ce plăcuţe.
244 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

Pentru asigurarea unei stabilităţii corespunzătoare a structurii platformei la acţiuni


orizontale, se vor prevedea contravântuiri verticale în deschiderile centrale.

8.3 Verificarea tablei groase striate

8.3.1 Valori caracteristice ale acţiunilor

1. Greutate TGS5, Tip II (Anexa 1-16) 2 2


1. 41 daN/m = 0,41 kN/m
2. Încărcări utile 2. 12 kN/m2

8.3.2 Încărcarea de calcul pentru verificări la stări limită ultime

Încărcarea aferentă grinzii echivalente, qd (1,35 0, 41 1,5 12) 10 3


1 mm
provenită din gruparea de acţiuni pentru 18,55 10 3
N mm
verificări SLU.

8.3.3 Încărcarea pentru verificări la stări limită de serviciu

Încărcarea aferentă grinzii echivalente, qk (0, 41 12) 10 3


1 mm
din gruparea de acţiuni pentru verificări 12, 41 10 3
N mm
SLS (săgeată maximă).

8.3.4 Determinarea parametrului prin metoda simplificată(v. § 3.6.2)

1. Determină grosimea de calcul a tablei 1.


striate TGS5: tc = 5 – 1 = 4 mm
tc = t – 1 mm.
2. Calculează modulul de rigiditate la
2.
încovoiere cilindrică a plăcii:

E t c3 210000 43
D 1230769, 23 N mm2 /mm
D 2 12 (1 0,32 )
12 (1 )
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 245

3. Determină săgeata la mijlocul fâşiei 3.


din încărcarea transversală:
5 12,41 10 3 15004
5 qk a 4 w0 664,64 mm
w0 384 1230769, 23
384 D
unde:
a - distanţa dintre grinzile secundare.
4. Determină termenul k: 4.
3 w 02 3 664, 642
k k 82832, 2
t c2 42
a = 1500 mm

qk
Nk Nk

w0 wN
a = 1500 mm

Fig. 8.2 Schema statică a platelajului.

5. Determină parametrul 5.

1 2
3 82832, 2 82832, 2 2 1
k k 2
1 k k 2
1 2 4 27
3 3
2 4 27 2 4 27 82832, 2 82832, 2 2 1
3
2 4 27
43,58

8.3.5 Determinarea solicitărilor maxime de calcul în placă

1. Determină momentul încovoietor 1.


maxim de calcul: 18,55 10 3 15002
M max, Ed 117, 04 N mm
qd a 2 1 8 (1 43,58)
M max, Ed
8 1
246 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

2. Determină forţa axială de calcul: 2.


qd 0,1855
γd γd 1, 495
qk 0,1241

π2 D π 2 1230769, 23
N Ed γd N Ed 1,495 43,58 351, 42 N
a2 15002

8.3.6 Verificarea la starea limită ultimă de rezistenţă

1. Determină tensiunile normale 1.


provenite din întindere şi încovoiere:
N Ed 351, 42
N Ed σ N, Ed 87,86 N/mm 2
σ N, Ed tc 4
tc
6
6 σM, Ed 117,04 = 43,89 N/mm2
σM, Ed 2
Mmax, Ed 42
tc

2. Verifică tensiunea normală maximă: 2.


fy σ max, Ed 87,86 43,89=
σmax, Ed σ N, Ed σ M, Ed
γ M0 235
131, 775 N/mm 2 N/mm 2
1,0
condiţie îndeplinită

8.3.7 Verificarea la starea limită de serviciu de deformaţie

1. Calculează săgeata admisibilă: 1.


a 1500
w adm w adm 15 mm
100 100

2. Calculează săgeata efectivă maximă la 2.


mijlocul deschiderii:

1 1
w max wo . w max 664,64 14,9 mm
1 1 43,58

3. Verifică îndeplinirea condiţiei: 3. wmax = 14,9 mm < wadm = 15 mm


wmax wadm condiţie îndeplinită
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 247

8.4 Dimensionarea grinzii secundare

8.4.1 Valori caracteristice ale acţiunilor

1. Greutate TGS5, Tip II gTGS5; 1. 41 daN/m2 = 0,41 kN/m2


2. Apreciază greutatea grinzii secundare 2. ≈ 9·6 = 54 dN/m
gGS ≈ (9 …15)l daN/m
≈ 0,54 kN/m
3. Încărcări utile p. 3. 12,0 kN/m2

8.4.2 Încărcarea de calcul pentru verificări la stări limită ultime

Încărcarea totală pe metru de grindă: qd = 1,35·(0,41·1,5 + 0,54) + 1,5·12·1,5 =


qd =1,35·(gTGS·a + gGS) + 1,5·p·a =28,55 kN/m

8.4.3 Solicitări maxime de calcul

1. Momentul încovoietor maxim de calcul 1.


în câmpul grinzii:
28,56 62
qd l 2 M max, Ed 128,52 kN m
M max, Ed . 8
8

qd = 28,56kN/m

l = 6,00 m

Mmax,Ed= 128,52kN·m

Vmax,Ed = 85,68kN

Fig. 8.3 Diagrame de eforturi secţionale pentru grinda secundară.


248 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

2. Forţa tăietoare maximă de calcul pe 2.


reazem: 28,56 6
Vmax, Ed 85, 68 kN m
qd l 2
Vmax, Ed .
2

8.4.4 Alegerea secţiunii

• Se face ipoteza că secţiunea va fi de Clasă 1 sau 2, clase de secţiuni în care se


încadrează în general profilele laminate IPN şi IPE.

• Alegerea secţiunii se va face din condiţia ca momentul de calcul provenit din încărcări,
MEd să nu fie depăşit de momentul moment rezistent de calcul al secţiunii M c,Rd:

MEd Mc, Rd

În absenţa pierderii stabilităţii, pentru secţiuni de Clasă 1 sau 2:

fy
Mc, Rd Wpl, y
γ M0

b = 150
z

r = 15 c = 60
Av,z

d = 248,6 y y

7,1

tf = 10,7 z

Fig. 8.4 Caracteristici secţionale profil IPE 300.

1. Calculează modulul de rezistenţă 1.


plastic necesar:
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 249

M max, Ed 128,52 106


Wpl, y, nec Wpl, y, nec 546,88 103 mm3
(f y / γ M0 ) 235

2. Se propune un profil laminat IPE 300 cu


2. Verifică dacă Wnec este acoperit de
caracteristicile (Anexa 1-1):
un sortiment de profil laminat
b = 150 mm; tf = 10,7 mm;
r = 15 mm; tw = 7,1 mm;
4 4
Iy = 8356·10 mm ;
Wpl, y = 628,4 103 mm3;
gGS= 42,2 kg/m

8.4.5 Stabilirea clase secţiunii

Varianta 1 – Încadrarea în clasa de secţiune utilizând catalogul din Anexa 1-1

Din Anexa 1-1, rezultă că secţiunea profilului IPE 300 este de clasă 1 la încovoiere.

Varianta 2 – Încadrarea în clasa de secţiune utilizând SR EN 1993-1-1


1. Din Tab. 4.7, pentru pereţi în consolă ai
1. Determină valoarea limită a zvelteţii
secţiunilor de Clasă 2:
tălpilor
f, max = 10 = 10

235 / f y 235 / 235 1

2. Calculează zvelteţea tălpilor: 2.


c b (2r t w ) 150 (2 15+7,1)
f f 5, 28
tf 2t f 2 10,7
3. Încadrează secţiunea tălpilor: 3. 5,28 < 10, secţiunea tălpilor: clasă 2.
4. Determină valoarea limită a zvelteţii 4. Din Tab. 4.3, pentru pereţi interni ai
inimii secţiunilor de Clasă 2, perpendiculari pe axa
de încovoiere, w max =83 = 83
d 5.
5. Calculează zvelteţea inimii: w
tw 248, 6
w 35, 01
7,1
unde:
250 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

d = h – 2(r + tf) sau se determină din


Anexa 1-1.
6. Încadrează secţiunea inimii 6. Secţiunea inimii este de clasă 2:
35,01 83
7. Încadrează secţiunea profilului IPE 7. Inima şi tălpile profilului se încadrează în
300 Clasa 2; prin urmare secţiunea grinzii este
de Clasă 2.

8.4.6 Verificarea secţiunii la stări limită ultime

8.4.6.1 Verificarea rezistenţei secţiunii la moment încovoietor

1. Determină momentul rezistent de 1.


calcul: M c, Rd 628,4 103 235
fy
Mc, Rd M pl, Rd =Wpl, y 147,6740 106 N mm 147,674 kN m
γ M0

2. Verifică condiţia: 2.
M max, Ed 128,52
1 0,87 1
M c, Rd 147 , 674

condiţie îndeplinită

8.4.6.1 Verificarea rezistenţei secţiunii la forţă tăietoare

1. Determină aria rezistentă la forfecare 1.Utilizând catalogul din Anexa 1-1


utilizând cataloage (Anexa 1-1) sau se Av, z = 25,68·102 mm2
calculează conform Tab. 4.1.
2. Determină valoarea de calcul a 2.
rezistenţei la forfecare pură a materialului: 235
yd 135, 6 N/mm 2
fy 3 1,0
yd
3 M0

3. Determină valoarea de calcul a efortului 3.


plastic rezistent la forfecare: Vc, Rd Vpl, Rd 25,68 102 135,6
Vc, Rd Vpl, Rd A v, z τ yd 348220,8 N 348,22 kN
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 251

4. Verifică condiţia: 4.
Vmax, Ed 85,68
1 0, 25 1
Vc, Rd 348, 22

8.4.6.2 Verificarea interacţiunii dintre încovoiere monoaxială şi forţă tăietoare

Grinda fiind simplu rezemată, secţiunea de moment încovoietor maxim nu coincide cu


secţiunea de forţă tăietoare maximă, prin urmare nu este necesară această verificare.

8.4.6.3 Verificarea de stabilitate

Profilele laminate la cald au asigurată stabilitatea locală a secţiunii comprimate. Nu există


riscul pierderii stabilităţii generale datorită tablei groase striate, aceasta constituind o
legătură transversală continuă pentru grinzile secundare.

8.4.7 Verificarea secţiunii la stări limită de serviciu. Verificarea săgeţii

Săgeata Valori limită


provenită din încărcări permanente 5 1,037 60004
w1
5 qk l 4 384 210000 8356 104
w1
384 E I y 1 mm

qk = gTGS5·a + gGS qk = 1,037kN/m


provenită din încărcări variabile 5 18 60004 l 6000
w2 20 mm
4 384 210000 8356 10 4 300 300
5 (p a) l
w2 17,31 mm
384 E I y

săgeata totală w max w1 w 2 l 6000


24 mm
250 250
18,31 mm
252 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

8.5 Dimensionarea grinzii principale curente

8.5.1 Valori caracteristice ale acţiunilor

1. Greutate TGS5, Tip II, gTGS5 1. 41 daN/m2 = 0,41 kN/m2


2. Greutate grindă secundară gGS (IPE 300) 1. 42,2 daN/m = 0,422 kN/m
3. Apreciază greutatea grinzii principale: 3. ≈ (0,15…0,30)·10,5
gGP ≈ (0,15…0,30)L kN/m
≈ 0,158…0,315 kN/m
Se adoptă 11,8 kN/m.
4. Încărcări utile p 4. 12 kN/m2

8.5.2 Încărcări de calcul pentru verificări la stări limită ultime

1. Încărcare concentrată provenită din 1.


reacţiunea grinzilor secundare: Fd [1,35 (0,41 1,5 0, 422) 1,5 12 1,5] 6
Fd [1,35 (gTGS5 a gGS ) 1,5 p a] l 170,4 kN

2. Greutatea de calcul a grinzii principale: 2.


qd = 1,35·gGP qd = 1,35·1,80 = 2,43 kN/m

8.5.3 Încărcări pentru verificări la stări limită de serviciu

1. Încărcare concentrată provenită din 1.


reacţiunea grinzilor secundare doar din Fk, g (0,41 1,5 0, 422) 6
greutăţi proprii: 6,22 kN
Fk, g (g TGS5 a gGS ) l
2. Încărcare concentrată provenită din 2.
reacţiunea grinzilor secundare din Fk,u = 12·1,6·6 = 108 kN
încărcarea utilă:
Fk, u = p·a·l
3. Greutatea grinzii principale: 3.
qk = gGP qk = 1,8 kN/m
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 253

8.5.4 Determinarea eforturilor secţionale de calcul

1. Determină reacţiunea grinzii principale: 1.


n GS Fd q d L 7 170,4 2,43 10,5
Vmax, Ed Vmax, Ed 609,16 kN
2 2
unde nGS = L/a este numărul de grinzi nGS = 10,5/1,5=7
secundare.

Fd= 170,4 kN

qd= 2,43 kN/m


1 2 3 4 5 6 7
a/2 a a a a a a a/2
L = 7·1,5m = 10,5 m

Mmax, Ed = 1631 kNm


Vmax, Ed = 609,16 kN 436,94 kN
268,9 kN
88,85 kN

Fig. 8.5 Diagrame de eforturi din încărcări de calcul.

2. Determină momentele încovoietoare de 2.


calcul pentru verificări SLU: 2,43 0,752
M1, Ed 609,16 0,75
x1 0,5 a 2
q d x12 456,19 kNm
M1, Ed Vmax, Ed x1
2 2,43 2, 252
M 2, Ed 609,16 2,25
2
170,5 1,5 1108,86 kNm
254 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

x 2 1,5 a 2,43 3,752


M 3, Ed 609,16 3,75
qd x 22 2
M 2, Ed Vmax, Ed x 2 Fd a
2 170, 4 3 1,5 1500, 467 kNm
x3 2,5 a 2,43 5,252
M max, Ed 609,16 5,25
qd x 32 2
M 3, Ed Vmax, Ed x 3 Fd (a 2a)
2 170, 4 6 1,5 1631 kNm
L
x4 3,5 a M 4, Ed M max, Ed
2
qd x 42
=Vmax, Ed x 4 Fd (a 2a+3a)
2
3.
3. Determină forţele tăietoare de calcul:
V1, Ed = 609,16 – 2,43·0,75 – 170,4
V1,drEd Vmax, Ed q d x1 Fd ; = 436,9 kN
V2,drEd Vmax, Ed q d x 2 2 Fd ; V2, Ed = 609,16 – 2,43·2,25 – 2·170,4
= 286,9 kN
V3,drEd Vmax, Ed q d x 3 3 Fd ;
V3, Ed = 609,16 – 2,43·3,75 – 3·170,4
= 88,85 kN

8.5.5 Alegerea secţiunii

Grinda principală fiind simplu rezemată, nu este necesară o capacitatea de rotire plastică
care să permită redistribuirea momentelor plastice. Secţiunea este suficient să fie de Clasă 2
pentru a fi capabilă să-şi atingă rezistenţa plastică la încovoiere.

Dimensiunile optime pentru grinzi cu secţiune compusă de clasă 2 se pot alege direct, din
Anexa 2, în funcţie de valoarea momentului maxim:
1. Propune o secţiune care să satisfacă 1. Din Anexa 2 - 1, se propune secţi-
condiţia de rezistenţă: unea cu Mc, Rd = 1924,6 kN·m:
M max, Ed 1631
1 0,84 1
M c, Rd 1924,6
cu dimensiunile:
hw = 1000 mm; tw = 13 mm;
b = 270 mm; tf = 18 mm.

În continuare se prezintă alternativ, metodologia de obţinerea ale dimensiunilor grinzii


8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 255

principale.

8.5.5.1 Calculează modulul de rezistenţă plastic necesar

M max, Ed 1631 106


W0 =Wpl, y, nec . W0 6940, 43 103 mm3
(f y / γ Mo ) 235

8.5.5.2 Propune dimensiunile inimii (tw, hw)

1. Propune o zvelteţe a inimii care să nu 1. Din Tab. 4.3, pentru pereţi interni ai
depăşească zvelteţea admisibilă a pereţilor secţiunilor de Clasă 2, perpendiculari pe
interni de Clasa 2. axa de încovoiere, w, max = 83 = 83.
Propune w0 = 65.
2. Calculează săgeata admisibilă (v. Tab.
2.
2.7):
10,5 1000
wadm = L/400. w adm 26, 25 mm
400
3. Determină o înălţime minimă care să 3.
satisfacă orientativ verificarea săgeţii 5 235 105002
h min
maxime: 24 1,5 210 000 26,25
5 (f y / γ M0 ) L
2 652, 77 mm
h min ;
24 d E w ad m

unde
M max, Ed
d , cu 1,35 < d 1,5
M max, k

4. Calculează înălţimea optimă a inimii: 4.

h opt 3 2 λ w0 W0 . hw 3
2 65 6940, 43 103 966, 27 mm

5. Propune înălţimea inimii după sortiment 5.


(Anexa 1-18), astfel încât condiţia de optim 652,77 mm hw 966 mm
şi de rigiditate minimă să fie îndeplinite: Se propune o tablă groasă cu
hw h opt modulat la sortimentul sortimentul standardizat cel mai

de tablă; apropiat ca dimensiune de înălţimea


256 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

hw hmin. optimă: 1000mm.

6. Propune grosimea inimii din condiţia de 6.


clasă (secţiune clasă 2): 1000
tw 12,04 mm.
1000 83
tw .
83 Conform sortimentelor de tablă, din
Anexa 1 - 18 se propune o grosime de
13 mm.
7. Verifică ca secţiunea modulată să
7.
respecte condiţia de Clasă 2:
hw 1000
hw λw 76,9 83.
λw 83. tw 13
tw

8. Verifică dimensiunile minime ale inimii 8. Acoperitor (v. rel. (5.17)) se poate
din condiția de valoare indusă de talpă: considera Af = Aw, prin urmare:

hw E Aw hw 210 000
k . 77 0,4 1=357,5.
tw fy Af tw 235

9. Dimensiunile finale ale inimii. 9. Inima grinzii va fi alcătuită din TG


13x1000.

8.5.5.3 Propune dimensiunile tălpilor (b, tf)

1. Propune grosimea tălpii: 1.


tf 1,4tw; Se propune
după sortiment (Anexa 1-18). tf = 18 mm.

2. Propune lăţimea tălpii : 2.


c b b 20·18 = 360 mm;
f 10 b 20t f
tf 2t f

M max, Ed (0,85...0,89)M pl, Rd


6940 103 13 100
W0 tw hw b 1,16
b 1,15 1000 18 4 18
hw tf 4 tf
270 mm;
1 1
b=  h;
3 5 b = 203,6 mm … 339,33 mm
b L/25. b 420 mm;
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 257

3. Propune sortimentul de tablă pentru 3. Se propune o tablă groasă TG


tălpi 18×270.

4.Verifică clasa secţiunii (Clasă 2): 4.


c b tw 270 13
λf 10ε. λf 7,14 10.
tf 2 tf 2 18

condiţie îndeplinită

5. Dimensiunile finale ale tălpilor 5. Pentru tălpi se va folosi TG 18×270.

b = 270
z tf = 18
hf = 1018

hw = 1000
h = 1036
y y
tw = 13

z tf = 18 t

Fig. 8.6 Dimensiunile grinzii principale (în mm).

8.5.5.4 Determinarea caracteristicilor secţionale ale secţiunii propuse

hf hw tf ; hf 1018 mm;

A t w hw 2 b tf ; A 227,2 102 mm2 ;

A v, z tw hw ; A v, z 130 102 mm2 ;


t w h 2w
Wpl, y b tf hf ;
4
Wpl, y = 8197,48 103 mm3 ;
tf b 2
hw t 2w
Wpl, z 2 ;
4 4
Wpl, z 698,35 103 mm3 ;
258 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

t w h3w b t 3f hf
2
Iy 2 b tf ;
12 12 2 Iy 360 186,3 104 mm3 ;

h w t 3w t f b3
Iz 2
12 12 Iz 5923, 2 104 mm 4 ;
2 b t 3f (h t f ) t 3w
It
3 It 179,53 104 mm 4 ;
(h t f )2
Iw Iz
4 Iw 15345,9 109 mm 6 .

8.5.6 Verificarea secţiunii propuse la stări limite ultime. Verificări de rezistenţă

8.5.6.1 Verificarea rezistenţei secţiunii la moment încovoietor

1. Determină momentul rezistent de 1.


calcul la încovoiere:
fy M c, Rd 8197, 48 103 235
Mc, Rd M pl, y, Rd =Wpl, y
γ M0
1926, 41 106 N mm 1926, 41 kN m

2. 2. Verifică condiţia: 2.
M max, Ed 1631
1 0,847 1
M c, Rd 1926 , 41

condiţie îndeplinită

8.5.6.2 Verificarea rezistenţei secţiunii la forţă tăietoare

1. Determină valoarea de calcul a rezisten- 1.


ţei la forfecare pură a materialului:
235
fy yd 135, 6 N/mm 2
yd
3 1,0
3 M0

2. Determină valoarea de calcul a efortului 2.


plastic rezistent la forfecare Vc, Rd Vpl, Rd 130 102 135,6
Vc, Rd Vpl, Rd A v, z τ yd . 1762 ,8 103 N=1762,8 kN

3. Verifică condiţia: 3.
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 259

Vmax, Ed 609,16
1. 0,346 1
Vc, Rd 1762,8

condiţie îndeplinită

8.5.6.3 Verificarea interacţiunii dintre încovoiere monoaxială şi forţă tăietoare

În dreptul zonei de moment maxim fiind o


forţă concentrată, este necesar să se facă 0,346 < 0,5
această verificare. Momentul plastic rezistent nu se
Verifică condiţia: reduce.
VEd
0,5.
Vpl, Rd

8.5.7 Verificarea la starea limită de serviciu. Verificarea săgeţii

Săgeata maximă din diferitele acţiuni provenite pe platformă se poate determina fie
utilizând programe de calcul specifice, fie prin metode exacte sau aproximative. În cele ce
urmează se prezintă determinarea săgeţilor provenite din gruparea acţiunilor pentru
verificări la SLS prin metoda Mohr - Maxwell şi alternativ, valorile obţinute cu programul
2D Beam (v. Tab. 8.1).

Etape de calcul pentru determinarea săgeţii prin metoda Mohr - Maxwell:

1. Trasează diagramele pentru momentul încovoietor dat de o forţă unitară aplicată la


mijlocul grinzii şi diagramele de momente încovoietoare provenite din încărcările utile şi
din greutăţi proprii provenite din gruparea pentru verificări la SLS.
2. Valoarea săgeţii se determină cu relaţia:
L
M k (x) m(x)
w dx
E Iy
0

3. Se împarte grinda în 7 segmente egale ∆x. În mijloacele”i” ale acestor segmente se


determină valorile momentelor încovoietoare.
4. Valoarea săgeţii se poate aproxima cu relaţia:
260 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

7
x
w M k (x) m(x)
E Iy i 1

0,75m 1,5m
1 2 3 4 5 6 7
1,5m 1,5m
7·1,5 m = 10,5 m

m
0,5 0,5
0,375
1,125 [kN·m]
1,875 2,625
Fk,u =108 kN

Mk, u
283,5
688,5 [kN·m]
935,15
1012,5

Fk,g = 6,22 kN
qk = 1,8 kN/m

Mk,g
22,9
[kN·m]
56,36
76,43 83,12
Fig. 8.7 Diagrame de momente încovoietoare din încărcare unitară, încărcări utile şi greutăţi
proprii.

Tab. 8.1 Verificarea săgeţilor obţinute cu programul BEAM 2D

Săgeata Valori limită


[mm] [mm]
provenită din încărcări permanente w1 = 1,25

provenită din încărcări variabile w2 = 15,2 L/500 =21


săgeata totală wmax = w1 + w2 = 16,45 L/400 = 26,25

Determinarea săgeţii cu metoda Mohr - Maxwell se prezintă centralizat în Tab. 8.2.


8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 261

Tab. 8.2 Calcul tabelar al săgeţilor

mi
Mk,u,i [N·mm]
Mk, g,i E Iy ∆x w1 w2
[N·mm] [N·mm] [N/mm2] [mm4] [mm] [mm] [mm]

375 283,5·106 22,9·106 210000 360186,3·104 1500 0,211 0,017


6 6 4
1125 688,5·10 56,36·10 210000 360186,3·10 1500 1,536 0,126
6 6 4
1875 935,15·10 76,43·10 210000 360186,3·10 1500 3,477 0,284
6 6 4
2625 1012,5·10 83,12·10 210000 360186,3·10 1500 5,271 0,433
66 6 4
1875 935,15·10 76,43·10 210000 360186,3·10 1500 3,477 0284
1125 688,5·106 53,36·106 210000 360186,3·104 1500 1,536 0,433
6 6 4
375 283,5·10 22,9·10 5 210000 360186,3·10 1500 0,211 0,126
15,72 1,28

Tab. 8.3 Verificarea săgeţilor prin metoda Mohr-Maxwell

Săgeata Valori limită


[mm] [mm]
provenită din încărcări permanente w1 = 15,72 L/500 =21
provenită din încărcări variabile w2 = 1,28
săgeata totală Wmax = w1 + w2 = 17,00 L/400 = 26,25

condiţie îndeplinită

8.5.8 Verificarea stabilităţii generale a grinzii – metoda simplificată pentru


grinzi cu legături transversale pentru clădiri

1. Determină raza de giraţie a tălpii 1.


echivalente comprimate, formate de talpa
comprimată a grinzii plus 1/3 din partea
comprimată a inimii, în raport cu axa
minimă z – z a secţiunii (v. Fig. 5.12).
If, z 2955,5 104
if, z if, z =64,8 mm
1 1
Af A w, c 48,6 102 65 102
3 3
262 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

hw 3 1000
tw 133
t f b3 18 2703 6
If, z 6 If, z 2955,5 104 mm 4
12 12 12 12

Af b tf
Af 27 1,8 48,6 102 mm 4
hw
Aw, c tw 1000
2 Aw, c 13 =65 102 mm2
2
2. Determină factorul de corecţie kc din 2. kc = 1
Tab. 5.7.
3. Calculează 1 = 93,9· 3. 1 = 93,9
4. Verifică dacă nu există posibilitatea 4.
pierderii stabilităţii laterale pe distanţa 1 1500 1926,41
λf 0,5
dintre două grinzi secundare consecutive: 64,8 93,9 1631

k c Lc M c, Rd λf 0,247 0,59
λf λc0
if, z 1 M y,Ed
nu există posibilitatea pierderii

stabilităţii laterale

8.5.9 Verificarea stabilităţii generale a grinzii – metoda generală

1. Determină momentul critic elastic la 2 2


E Iz 210000 5923,2 104
încovoiere pură pe distanţa dintre două 1. a2 15002 103
grinzi secundare: 54562,41 kN
2 2
E Iw 210000 15345,9 106
2 2 a2 15002 109
E Iz E Iw
Mcr, 0 G It 14136,08 kNm2
a2 a2
81000 179,53 104
G It 145,42 kNm 2
109

Mcr, 0 54507 ,2(145419,3 145,42)


27914,75 kN m

2. Din Tab. 5.3 determină coeficientul C1 2. Între două legături consecutive, în


zona centrală se determină:
= M3, Ed / Mmax, Ed =
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 263

=1500,467/1631 = 0,92 C1 = 1.
3. Determină momentul critic rezistent: 3.
Mcr = C1·Mcr, 0 Mcr = 1·27914,75 = 27914,75 kN·m
4. Determină zvelteţea relativă la 4.
încovoiere-răsucire a întregii secţiuni: 1926,4
LT 0,263.
M pl, Rd 27914,75
LT
M cr

5. Determină factorul de imperfecţiune LT 5. Curba d, LT= 0,76.


din Tab. 5.5.
6. Calculează coeficientul: 6. Calculează coeficientul:

ΦLT 0,5 1 α LT ( LT
2
0,2)+λLT ΦLT 0,5 1 0,76(0,263 0,2)+0,2632
0,558

7. Determină factorul de reducere LT: 7. Determină factorul de reducere LT:

1 1
χ LT cu χ LT 1 χ LT =0,951.
2 2
ΦLT ΦLT λLT 0,558 0,5582 0,2632

8. Determină momentul rezistent de calcul 8. Determină momentul rezistent de calcul


la încovoiere – răsucire: la încovoiere – răsucire:
fy Mb, Rd = 0,951·1926,4 = 1832,74 kN·m
M b, Rd χ LT Wpl, y .
γ M1

9. Verifică stabilitatea generală a grinzii: 9.


Mmax, Ed Mb, Rd 1631 kN·m 1832,84 kN·m

condiţie îndeplinită

8.5.10 Verificarea de stabilitate prin forfecare a inimii grinzii prevăzute cu


rigidizări de capăt flexibile

8.5.10.1 Inima grinzii nerigidizată (prevăzută cu scaune)

1. Verifică dacă există posibilitatea pierde- 1.


rii stabilităţii prin forfecare a inimii
264 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

nerigidizate: 100  72
76,9 1 60.
1,3 1,2
hw 72
.
tw există posibilitate de voalare a

inimii

hw = 1000
scaun

rigidizare de capăt flexibilă axă stâlp


10 500

Fig. 8.8 Inima grinzii nerigidizată (prevăzută cu scaune de rezemare a grinzilor secundare).

2. Determină eventuala contribuţie a 2.


tălpilor: 1162,6
1631 kN m kN m;
Mf, k 1
M Ed Mf, Rd ;
γ M0 Mf, k = 270·18·1018·235 =
unde = 1162,6·106 N·mm = 1162,6 kN·m
Mf, k = Af · hf · fy tălpile nu aduc un aport suplimentar.
3. Determină zvelteţea relativă a inimii 3.
grinzii nerigidizate, cu rigidizări de capăt
flexibile:
hw 1000
λw . λw 0 ,89.
86 , 4 t w ε 86, 4 13 1

4. Determină factorul de reducere a 4.


rezistenţei la voalare din forfecare pentru
rigidizare de capăt flexibilă: 0,83 0,83
λ w =0,89 w 0,93.
0,83 1, 2 0,89
χw pentru λw < ;

0,83 0,83
χw pentru λw .
λw
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 265

5. Rezistenţa de calcul la voalare prin 5.


forfecarea inimii: 235
Vbw, Rd 0,93 1000 13
fy 3 1,0
Vbw, Rd w hw tw . 1640,34 103 N 1640,34 kN.
3 γ M1

6. Verifică condiţia: 6.
Vmax, Ed 609,16
1. 0,37 1.
Vbw, Rd 1640,34

condiţie îndeplinită

8.5.10.2 Inima grinzii cu rigidizări transversale

axă stâlp
a/2 a a a a/2 1-1
1 10mm tf

tst hst
hw 2
2
bst

0,1hw

L/2 1
10mm
2-2

bst
tw hst bst
bst
45o
tst

min 40mm
2·15tw + tst
Fig. 8.9 Rigidizări transversale ale grinzii.

1. Verifică dacă există posibilitatea 1.


pierderii stabilităţiii prin forfecare a inimii 1000 31
76,9 1 7 ,12 68,93.
rigidizate: 13 1,2

există posibilitate de voalare a


266 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

hw 31 inimii
k .
tw

unde a/hw = 1,5 m/1,0 m=1,5 1


k – coeficient de flambaj, determinat 1
2
kτ 5,34 4 7 ,12
conform rel (5.83) sau (5.84). 1,5

8.5.10.3 Verificarea inimii grinzii la forfecare

1. Determină eventuala contribuţie a 1. (s-a determinat la punctul 8.5.10.1 (2))


tălpilor: 1162,6
1631 kN m kN m;
Mf, k 1
M Ed Mf, Rd ;
γ M0 tălpile nu aduc un aport

suplimentar.
2. Determină zvelteţea relativă a inimii 2.
grinzii cu rigidizări transversale inter- 1000
λw 0,77.
mediare: 37, 4 13 1 7 ,12
hw
λw .
37 , 4 t w ε k

3. Determină factorul de reducere a 3.


rezistenţei la voalare din forfecare pentru 0,83
λ w = 0,77 =0,69
cazul rigidizării de capăt flexibile: 1, 2
0,83
0,83 1,07
χw pentru λw < ; w
0, 77

0,83 0,83
χw pentru λw . Fiind secţiune compusă din table sudate,
λw

Vbw, Rd se va limita la valoarea Vc, Rd ( w

=1).
4. Rezistenţa de calcul la voalare prin 4.
forfecarea inimii: 235
Vbw, Rd 1 1000 13
fy 3 1,0
Vbw, Rd w hw tw . 1763,8 103 N 1763,8 kN.
3 γ M1
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 267

5. Verifică condiţia: 5.
Vmax, Ed 609,16
1. 0,345 1.
Vbw, Rd 1763,8

condiţie îndeplinită

8.5.10.4 Verificarea inimii grinzii la interacţiune dintre încovoiere şi forfecare

750 1500 1500 1500

L/2 = 5 250 mm

M1, Ed
MEd
M2, Ed
M3, Ed
V2, Ed
Mmax, Ed
Vmax, Ed V3, Ed
V4, Ed
V5, Ed VEd

Fig. 8.10 Elemente pentru verificarea interacţiunii flambajului prin forfecare a inimii grinzii cu
încovoierea grinzii.

1. Verifică îndeplinirea condiţiilor: 1.


VEd 3 0,345 0,5
3 0 ,5
Vbw, Rd
nu necesară verificarea interacţiunii

dintre încovoiere şi forfecare.

În scop didactic, se prezintă verificarea panourilor de inimă la interacţiune dintre forţă


tăietoare şi moment încovoietor.
268 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

2. Pentru fiecare panou de inimă se face verificarea relaţiei de interacţiune:


M f, Rd
1 1 (2 3 1)2 1, 0
M pl, Rd

unde:
M Ed
1 .
Mpl, Rd

Verificarea se prezintă centralizat în Tab. 8.4.

Tab. 8.4 Verificarea panourilor de inimă la interacţiune dintre încovoiere şi forfecare

Nr. MEd, i Mpl, Rd Mf, Rd 1 VEd, i Vbw, Rd 3 Verificare


panou [kN·m] [N·mm] [kN] [kN] interacţiune

1 456,19 0,24 609,16 0,35 0,43

2 1108,86 1926,4 1162,6 0,58 436,94 1763,8 0,25 0,67

3 1500,47 0,78 268,9 0,15 0,82

4 1631 0,85 88,85 0,05 0,85

8.5.10.5 Dimensionarea rigidizărilor curente ale inimii

1. Stabileşte înălţimea rigidizării curente 1. Se propune:


hst 0,9·hw. hst 900 mm.
2. Stabileşte grosimea rigidizării curente 2.
din condiţiile: Se propune:
h st tst = 11 mm.
83 ;
t st
tst = (1… 1,5)tw
3. Stabileşte lăţimea rigidizării: 3.
– din condiţii constructive, de prindere a 4·18 +40 = 112 mm bst 13·11 = 143 mm.
grinzii secundare de rigidizare cu şuruburi Propune bst = 120 mm.
M16 (v. Fig. 8.14):

bst 4d0 + 40 mm, cu d0 - diametrul găurii.


8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 269

– să aibă suficientă rigiditate la răsucire:


bst
13 .
t st

4. Dimensiunile finale ale rigidizării: 4.

Propune pentru rigidizarea de curentă


TG 11 × 120 – 900.
5. Determină momentul de inerţie al rigi- 5.
dizării în raport cu axa inimii (Fig. 8.9): 11 (2 120 13)3
Ist 1484, 4 104 mm 4 .
t st (2 bst t w )3 12
Ist
12
6. Verifică dacă rigidizarea poate constitui 6.
un reazem rigid pentru panoul de inimă: a / hw 1,5 2
1,5 h 3w t 3w
a / hw 2: Ist ; 1,5 10003 133
a 2 Ist 2
=146,47 104 mm 4 .
1500
a / hw 2: Ist 0 , 75 h w t 3w .
condiţie îndeplinită
7. Determină efortul axial preluat de 7.
rigidizare:
1 fy Nst, Ed
Nst, Ed V1, Ed 2
hw tw 1 235
w 3 γ M1 436,94 1000 13 10 3
2
0,69 3 1
unde λ w s - a determinat la 8.5.10.2. 370, 45 kN.

8. Determină caracteristicile secţionale ale 8.


montantului comprimat echivalent:
Astm (2 120 13) 11 30 1 132
Astm (2bst t w ) t st 2 15 t 2w
78,53 102 mm 2 ;
3
t st (2bst t w ) 2 15 tw t 3w
Im 11 (2 120 13)3 30 1 134
x, st
12 12 Im
x, st
12 12
Im
x, st 1491,61 10 4 mm3 .
im
x, st m
Ast im
x, st
43,6 mm

9. Calculează zvelteţea relativă a 9.


montantului echivalent:
270 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

Lcr 1 hw 1
im
x, st 1 im
x, st 1 1000 1
0, 244
43,6 93,9
10. Determină factorul de imperfecţiune 10. Curba c, = 0,49.
din Tab. 7.4 şi Tab. 7.5
11. Calculează coeficientul: 11. Calculează coeficientul:
Φ 0,5 1 α( 0,2)+λ 2 Φ 0,5 1 0,49(0,244 0,2)+0,2442
0,54.
12. Determină factorul de reducere : 12. Determină factorul de reducere :
1 1
χ 1 χ LT =0,979.
Φ Φ2 λ2 0,54 0,542 0 ,2442

13. Determină valoarea de calcul a


13.
rezistenţei la flambaj:
235
fy N b, Rd 1 0,979 78,53 102
Nb, Rd χ Astm . 1,0
γ M1 1806,7 103 N = 1806,7 kN.
14.
14. Verifică stabilitatea generală a rigidiză-
rii curente: 370,45 kN 1806,2 kN

Nst, Ed N b, Rd . condiţie îndeplinită.

8.5.11 Dimensionarea cordonului de sudură dintre talpă și inimă

tf A z
Detaliul A
aw
Vmax, Ed/hw aw lw,d aw lw,d
tw
hw tf
x x
y y
3 mm

tw

Fig. 8.11 Îmbinarea sudată dintre talpă şi inimă.


8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 271

1. Calculează rezistenţa de calcul a 1.


cordonului de sudură: 360
360 N/mm2
0,8 1,25
fu
.
β w γ M2 unde w= 0,8 (pentru S235)

2. Determină grosimea minimă a cordon- 2.


ului de sudură în relief din condiţia de
rezistenţă:
609,16 103
Vmax, Ed aw 0,8 mm
0; II 0; . 2 1000 360
2a w l w,d
Constructiv, pentru piese cu grosime mai
2 2 2 fu
3( II ) mare de 10 mm, aw 4mm.
β w γ M2

Vmax, Ed
aw . Se adoptă constructiv aw = 4 mm.
fu
2 hw
3 β w γ M2

8.5.12 Dimensionarea rigidizării de capăt a grinzii principale

• Prinderea a două grinzi principale vecine ce reazemă pe acelaşi stâlp (Fig. 8.12) se
realizează cu şuruburi M20.
• Rigidizarea de capăt se va verifica atât la strivire în zona de contact cu stâlpul, cât şi la
flambaj prin încovoiere (verificare de stabilitate generală).

1. Propune dimensiunile rigidizării de 1.


capăt: tst = 13 mm …19,5 mm;
tst = (1 … 1,5)tw; Propune tst = 15 mm;
Propune lăţimea rigidizării din condiţiile: 211 mm bst 270 mm
– să încapă şuruburi M20 cu gaură Se rotunjeşte bst la 5 mm: bst = 220 mm
ovalizată: bst 9·d0 + tw, ast = 19 mm
unde d0 = 22 mm.
– bst b. hst = 1036 – 5 + 19 = 1050 mm
Determină înălţimea rigidizării: Propune pentru rigidizarea de capăt
272 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

hst = h – 5 mm + ast TG 15 ×220 – 1050.


cu ast 1,5 tst.

1–1
TG 15 ×220 – 1050
10 tst 1
bst
5

furură tw
M 20 - 4.6 2,5d0

h - 5 mm
200 hst
0,6hw
200
3

200
ast

Fig. 8.12 Rezemarea grinzilor principale pe stâlp.

2. Verificarea la strivire în zona de contact: 2.


Vmax, Ed A st (f y / γ M0 ) 609,16 kN < 775,5 kN
Ast = 220·15 = 3300 mm2;
cu Ast = bst· tst
3. Calculează caracteristicile secţionale ale 3.
montantului comprimat echivalent:
Amst = 220·15 + 195·13
m
A st bst t st 15 t 2w = 58,35·102 mm2
220

x x
13
15
15·13 = 195
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 273

3
t st bst 15 t w t 3w 15 2203 195 133
Im
x, st Im
12 12 x, st
12 12
1334, 57 10 mm 4
4
Im
x, st
im
x, st 1334,57 10 4
Astm im
x, st 478,8 mm
58,35 102

4. Determină factorul de imperfecţiune 4. Curba c, = 0,49.


din Tab. 7.4 şi Tab. 7.5.
5. Calculează zvelteţea relativă a 5.
montantului echivalent:
Lcr 1 hw 1 1000 1
0, 223
im
x, st 1 im
x, st 1 478,8 93,9

6. Determină factorul de imperfecţiune 6. Curba c, = 0,49.


7. Calculează coeficientul: 7. Calculează coeficientul:
Φ 0,5 1 α( 0,2)+λ 2 Φ 0,5 1 0,49(0,223 0,2)+0,2232
0,53.
8. Determină factorul de reducere : 8. Determină factorul de reducere :
1 1
χ 1 χ LT =0,99.
Φ Φ 2
λ 2 0,53 0,532 0 ,2232

9. Determină valoarea de calcul a


9.
rezistenţei la flambaj:
235
fy N b, Rd 0,99 58,35 102
Nb, Rd χ Astm . 1,0
γ M1 1357,51 103 N = 1357,51 kN.

10.
10. Verifică stabilitatea generală a rigidiză-
609,16 kN < 1537,51 kN
rii de capăt:
Vmax, Ed Nb, Rd condiţie îndeplinită.
274 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

8.5.13 Dimensionarea cordonului de sudură dintre rigidizarea de capăt și inima


grinzii principale

1. Calculează rezistenţa de calcul a cordonu- 1.


lui de sudură: 360
360 N/mm2
fu 0,8 1,25
.
β w γ M2 unde w= 0,8 (pentru S235)
2. Determină lungimea cordonului de sudură 2.
în relief: lw = 1000 - 2·8 = 984 mm
lw = hw - 2·(3 mm … 0,7tmin)
3. Determină grosimea minimă a cordonului 3.
de sudură în relief din condiţia de rezistenţă: 609,16 103
aw 0,86 mm
Vmax, Ed 2 984 360
0; 0; II .
2a w l w,d Constructiv, pentru piese cu grosimi
2 2 2 fu mai mari de 10 mm, aw 4mm.
3( II )
β w γ M2
Vmax, Ed
aw Se adoptă constructiv aw = 4 mm.
fu
2 hw
3 β w γ M2

8.6 Rezemarea grinzii secundare pe grinda principală

8.6.1 Varianta 1 – Rezemarea grinzii secundare pe scaune

1. Determină valoarea reală a reacţiunii 1.


grinzii secundare:
Fd 170,4
VGS . VGS 85, 2 kN.
2 2

2. Propune lăţimea şi grosimea plăcii (1) a 2.


scaunului (v. Fig. 8.13): Se propune bs1 = 150 mm şi
bs1 ≈ bGS.
ts1 = 10 mm.
ts1 ≈ tf, GS
ls1 se adoptă cât bs2 (v. pct. 3)
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 275

10 1
(a) 20 1–1
tf
50
VGS
10 50 VGS
30 ts1

hw (1)
620

e
630

aw1 lw1
o
45 hs2 (2)
aw2 lw2
ts2
40 bs2
0,1hw
1
bs1

(b) (c) aw2


VGS
ts1 V M
M
lw2 = hs2 - 2aw2

hs2
V max
lw2 aw2
ts2

Fig. 8.13 Rezemarea pe scaun a grinzii secundare.

3. Determină dimensiunile plăcii verticale a 3.


scaunului (ts2, bs2, hs2): hs2 = 1000 +18 + 20– (300 + 10 + 100)
hs2 = hw + tf + 20– (h GS + ts + 0,1·hw) Se adoptă hs2 = 630 mm.
ts2 tw, GS 1,2 85,2
bs2 43,5 mm.
10 235
1,2 VGS
bs2 .
t s2 (f y /γ M0 ) Pentru piesa (2) se propune TG 10× 80 –
630.
4. Determină lungimea de calcul a 4.
cordonului de sudură ce prinde scaunul de
lw1 = 80 – 10 -2·5 = 60 mm.
rigidizare, lw1.
unde aw1 se estimează iniţial 5 mm.
lw1 40 mm
276 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

lw1 bs2 10mm 2 a w1

5. Determină rezistenţa de calcul a cordo- 5.


nului de sudură în relief prin metoda 360
f vw, d 207,8 N/mm 2 .
simplificată: 3 0,8 1,25
fu
f vw, d .
3 β w γ M2

6. Calculează grosimea necesară a cordo- 6.


nului de sudură: 1,2 85,2 103
a w1 4,1 mm 5 mm
1,2 VGS 2 60 207,8
V f vw, d .
A w1 Verifică condiţia:
Aw1 2 a w 1 lw1. 3 mm aw1 0,7tmin
1,2 VGS 3mm aw1 = 5 mm 0,7·min 10, 12
a w1
2 lw1 f vw, d
condiţie îndeplinită.
7. Calculează eforturile de calcul transmise 7.
de grinda secundară în centrul de greutate al VEd = 1,2· VGS= 102,24 kN
cordoanelor de sudură aw2: 2
e 50 30 63,33 mm
- forfecare: VEd = 1,2· VGS 3

- moment încovoietor: MEd = e · 1,2VGS MEd = 0,0633·102,24 = 6,475 kN·m

8. Propune grosimea cordonului de sudură: 8.


3 mm aw2 0,7tmin Se propune aw2 = 3 mm
9. Stabileşte lungimea de calcul a cordonului 9.
de sudură lw2:
lw2 hs2 10mm 2 a w2 lw2 = 614 mm

cu lw2 40 mm

10. Determină caracteristicile secţionale ale 10.


îmbinării cu sudură: A w2 2 3 614 = 36,84 102 mm 2 ;
Aw2 2a w2 lw2 ; 3 6142
Ww2 377 103 mm3 .
a w2 l2w 2 3
Ww2 2 .
6
11. Calculează tensiunile în sudură: 11.
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 277

M Ed 6,475 106
M ; M 17,17 N/mm 2 ;
Ww2 377 103
VEd 102,24 103
V . V 27, 75 N/mm 2 .
A w2 36,84 102
12. Verifică rezistenţa îmbinării:
12.
2 2
f vw, d .
rez M V τ rez 17,17 2 27, 752 32, 63 N/mm 2
în care fvw, d este rezistenţa de calcul a cordo- f vw, d 207,8 N/mm 2 .
nului de sudură în relief prin metoda
condiţie îndeplinită
simplificată.

8.6.2 Varianta 2 – rezemarea grinzii secundare pe rigidizarea grinzii principale

1. Propune grosimea scaunului: 1.


ts (1...1,5)t st . Se propune ts = 10 mm
2. Calculează lăţimea minimă a scaunului: 2.
– din condiţia de rezistenţă: 1,2 85, 2 103
bs 43,5 mm;
1,2 VGS 10 235
bs .
t s (f y /γ M0 )

– constructiv: bs (120 – 40 mm) +10 mm = 90 mm.


bs (bst – 40mm) +10 mm = 90 mm.
3. Propune dimensiunile finale ale scaunului 3. Se propune TG 12 ×100 – 600.
4. Calculează distanţa dintre cordoanele de 4.
sudură ce prind scaunul de rigidizare: d0 = 120 – 40 mm
d0 = bst – 40 mm Se adoptă d0 = 80 mm.
5. Calculează eforturile de calcul transmise 5.
de grinda secundară în centrul de greutate al
îmbinării:
- forfecare: VEd = 1,2· VGS VEd = 1,2· VGS= 102,24 kN
- moment încovoietor: MEd = e · 1,2VGS 2 80
e 100 26, 7 mm
2 d0 3 2
e bs
3 2 MEd = 0,0267·102,24 = 2,73 kN·m
278 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

VEd M Ed 102,24 2,73


FEd FEd 85, 25 kN
2 d0 2 0,08

1
10
20 1–1
tf
50

VGS

hst = 900
lw1 aw1
hs

lw2 aw2 lw1 aw1

d0 10 aw2 lw2
bst = 120 ts tst
≈ 0,1hw
1

2/3bs
e VGS aw1
aw1

MEd VEd
VEd 2
aw1 lw1 = 600

2
M Ed
M Ed VEd d0
d0

aw1 lw1 d0
d0 = 80

Fig. 8.14 Rezemarea grinzii secundare pe grinda principală.

6. Determină lungimea de calcul a 6.


cordonului de sudură ce prinde scaunul de
rigidizare, lw1. lw1 = 50 mm

lw1 bs 2 a w1 în care, aw1 se estimează iniţial la 5 mm,

lw1 40 mm

7. Determină rezistenţa de calcul a cordo- 7.


nului de sudură în relief prin metoda 360
f vw, d 207,8 N/mm 2 .
simplificată: 3 0,8 1,25
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 279

fu
f vw, d .
3 β w γ M2

8. Calculează grosimea necesară a cordo- 8.


nului de sudură: 85,24 103
a w1 3,7 mm 4mm
FEd 2 55 207,8
V f vw, d .
2 a w 1 l w1 verifică condiţia:
1,2 VEd 3 mm aw1 0,7tmin
a w1
2 lw1 f vw, d
3mm aw1 = 4 mm 0,7·min 10, 12

condiţie îndeplinită.
9. Calculează eforturile de calcul transmise 9.
de grinda secundară în centrul de greutate al
îmbinării sudate ce prinde rigidizarea de
inima grinzii principale: VEd = 1,2· VGS= 102,24 kN
– forfecare: VEd = 1,2· VGS 2
e 100 40 106, 7 mm
– moment încovoietor: MEd = e · 1,2VGS 3

2 MEd = 0,1067·102,24 = 10,9 kN·m


e bs 40 mm
3

10. Propune grosimea cordonului de sudură 10.


aw2:
3 mm aw2 0,7tmin aw2 = 3 mm 0,7·min 10, 13 .

11. Determină lungimea de calcul a 11.


cordonului de sudură ce prinde scaunul de
rigidizare, lw2. lw2 = 900 – 2·3 – 10 = 884 mm

lw2 hst 2 a w1 10 mm

12. Determină caracteristicile secţionale ale 12.


îmbinării cu sudură: A w2 2 3 884 = 53,04 10 2 mm 2 ;
Aw2 2a w2 lw2 ; 3 8842
Ww2 2 781,45 103 mm3 .
a w2 l2w 2 6
Ww2 2 .
6

13. Calculează tensiunile în sudură: 13.


280 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

M Ed 10,9 106
M ; M 13,95 N/mm2 ;
Ww2 781,45 103
VEd 102,24 103
V . 19, 28 N/mm 2 .
A w2 V
53, 04 102

14. Verifică rezistenţa îmbinării:


14.
2 2
f vw, d
rez M V τ rez 13,952 19, 282 23,8 N/mm2
în care fvw, d este rezistenţa de calcul a cordo- f vw, d 207,8 N/mm2 .
nului de sudură în relief prin metoda
condiţie îndeplinită
simplificată.

8.7 Calculul înnădirii grinzii principale cu eclise şi şuruburi de înaltă


rezistenţă pretensionate
Grinda principală va fi alcătuită din două tronsoane uzinate, care se vor asambla pe şantier.
Se propune o înnădire de montaj cu eclise şi şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate.

1. Stabileşte solicitările de calcul în dreptul 1.


înnădirii, la distanţa x = 3,00 m: M Ed (x) 1305,345 kNm
qd x 2 VEd (x) 261,07 kN
M Ed (x) Vmax, Ed x Fd (1,5a 0,5a)
2
VEd (x) Vmax, Ed q d x 2 Fd

2. Stabileşte momentul de inerţie al inimii 2.


(Iw) şi al tălpilor (If) în secţiunea în care se
execută îmbinarea: 13 10003
I w, y =108333,33 104 mm 4 ;
t w h 3w 12
I w, y ;
12 If, y 251853 104 mm 4
If, y I y I w, y

3. Calculează solicitările preluate separat de 3.


inimă şi tălpi:
I w, y
M w, Ed M Ed
Iy
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 281

If, y 108333,33 104


M f, Ed M Ed M Ed M w, Ed M w, Ed 1305,345
Iy 360186,3 104
392, 64 kNm
Mf, Ed
Nf, Ed Mf, Ed 912,809 kNm
hw tf
912,809
Nf, Ed 896, 669 kN
1,0 0, 018

8.7.1 Calculul înnădirii inimii

1. Stabileşte secţiunea ecliselor de pe inimă: 1.


t e h e2 M w, Ed Se propune te = 8 mm.
Wnec 2
6 f y / γ M0 392, 64 106
Wnec 1670, 67 103 mm3
235
VEd
A nec 2t e h e
f y / 3γ M0
3Wnec 3 1670,67 103
he
–grosimea minimă: te = 6 mm; te tw/2; te 8
791,55 mm;

eclisele trebuie să aibă înălţimea apropiată Înălţimea eclisei se va definitiva după


dispunerea şuruburilor (punctul 3).
de înălţimea inimii.

2. Propune diametrul şurubului: 2.


d 5 t min 0,2 [cm] d= 5 0 ,8 0,2 =1,8 cm
Se propun şuruburi de înaltă rezistenţă
M18. Din Tab. 6.2 se determină:
- d0 = 18 + 2 =20 mm;
- As = 1,92·102 mm2.

3. Propune numărul şuruburilor şi aşezarea 3. Se propun 12 şuruburi pe 2 coloane, cu


lor pe eclise: aşezarea din Fig. 8.15:
Se propun şuruburi la distanţe care să res- p1 = 75 mm; e1 = 50 mm;
pecte distanţele maxime şi minime p2 = 60 mm; e2 = 40 mm.
prescrise. Calculul se face pe semieclisă. Eclisa rezultă constructiv TG8×925.
282 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

1-1
1
A B 270
5

14 18 14
z

M18 – 10.9
50

l= 70
zmax = 41,25

40 60 40 M18 – 10.9
l= 60
zi

925
11 × 75 = 825

x x y y
8 8
TG 8×925
13

TG 14×100

14 18 14
50

TG 14×270 z
A B 1

Fig. 8.15 Alcătuirea înnădirii.

4. Calculează solicitarea în şurubul cel 4.


mai solicitat de pe eclisă: 261,07
FV, Ed 10,878 kN;
VEd 24
FV, Ed .
n n
zi2 4 p12 (0,52 1,52 2,52 ... 5,52 )
Cum 0,5be/he > 1,5, se poate considera:
i 1
Fz max, Ed 0; 16087,5 102 mm2
zmax 5,5 75
Fx max, Ed M w, Ed Fx max, Ed 392, 64 103
n
16087,5 102
zi2 100, 677 kN
i 1
Fz max, Ed 0.
cu i – numărul total de şuruburi pe
semieclisă. Fmax, Ed 100,672 10,8782 101, 263 kN.

Fmax, Ed Fx2 max, Ed 2


FV, Ed
.
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 283

5. Propune clasa şurubului: 5. Se propune şurub Clasa 10.9 cu fub =


1000 kN/mm2.

6. Determină efortul rezistent la lunecare a 6.


şurubului, la stare limită ultimă: 1 2 0 ,5
Fs, Rd 134,4=107,52 kN;
ks n μ 1,25
Fs, Rd Fp, C ;
γ M3 Fp, C 0,7 As f ub 0,7 192 1000
Fp, C 0 , 7 A s f ub 134400 N 134, 4 kN.

7. Verifică rezistenţa celui mai solicitat 7.


şurub: Fmax, Ed = 101,263 kN Fs, Rd = 107,52 kN
Fmax, Ed Fs, Rd condiţie îndeplinită.
8. Verifică inima grinzii la presiune pe 8.
gaură: 2,5 0,67 18 13 360
Fb, x, Rd
1,25
2 2 112,88 kN;
Fx max, Ed FV, Ed
1
Fb, x, Rd Fb, z, Rd 40 60 1
bx = min ; ; 1 =
3 20 3 20 4
fu
Fb, x(z) Rd k1x(z) α bx(z) d t w = 0,67
γ M2
87,5 75
e p2 1 f ub k1x=min 2,8 1,7; 1,4 1,7; 2,5
α bx min 2 ; ; ; 1 ; 20 20
3d 0 3d 0 4 f ue
=2,5
e p1 1 f ub
α bz min 1 ; ; ; 1 ; 2,5 1 18 13 360
3d 0 3d 0 4 f ue Fb, z, Rd
e1 p1
1,25
k1x min 2,8 1,7; 1,4 1, 7; 2,5 ; 168, 48 kN;
d0 d0
e2 p2 87,5 75 1
k1z min 2,8 1,7; 1,4 1, 7; 2,5 . bz = min ; ; 1 =1
d0 d0 3 20 3 20 4
40 60
k1z= min 2,8 1,7; 1,4 1,7; 2,5
20 2
= 2,5
2 2
100,67 10,878
0,8 1
112,88 168,48
284 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

condiţie îndeplinită.
9. Verifică eclisa la presiune pe gaură: 9.
2 2 2,5 0,67 18 8 360
Fx max, Ed FV, Ed Fb, x, Rd 69, 47 kN;
1 1,25
2 Fb, x, Rd 2 Fb, z, Rd
40 60 1
fu bx = min ; ; 1 =
Fb, x(z) Rd k1x(z) α bx(z) d t e 3 20 3 20 4
γ M2
= 0,67
e p2 1 f ub
α bx min 2 ; ; ; 1 ; 50 75
3d 0 3d 0 4 f ue k1x=min 2,8 1,7; 1,4 1,7; 2,5
20 20
e1 p1 1 f ub
α bz min ; ; ; 1 ; = 2,5
3d 0 3d 0 4 f ue
e1 p1 2,5 0,83 18 0,8 360
k1x min 2,8 1,7; 1,4 1, 7; 2,5 ; Fb, z, Rd
d0 d0 1,25
e2 p2 86, 05 kN;
k1z min 2,8 1,7; 1,4 1, 7; 2,5.
d0 d0 50 75 1
bx = min ; ; 1 =
3 20 3 20 4
= 0,83
40 60
k1x=min 2,8 1,7; 1,4 1,7; 2,5
20 20
= 2,5
2 2
100,67 10,878
0,529 1
2 69, 47 2 86,05

condiţie îndeplinită.

8.7.2 Calculul înnădirii tălpilor

1. Stabileşte secţiunea ecliselor de pe 1.


talpă: Se propune bef = b = 270 mm.
N f, Ed Pentru partea inferioară propun eclise de
A nec
(f y / γ M0 ) lăţime 100 mm.

şi
N f, Ed
A net, nec
0,9 (f y / γ M0 )
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 285

din condiţia: 896, 669 103


A e, f t e (2 100 270)
235
0,9 A net f y
Nf, Ed Nu, Rd . 3815, 61 mm 2 ;
γ M2
te 8,12 mm.
Cu respectarea condiţiilor constructive:
896,669 103
A net, e 5299, 46 mm2
- grosimea minimă: te = 6 mm; te tf/2; 0,9 (235 / 1, 25)
Anet, e t e (270 2 100 4 20) 5299, 46 mm 2 ;
- lăţimea eclisei să permită aşezarea şuru- te 13, 6 mm.
burilor, dar să nu depăşească lăţimea tălpii Se propun eclise TG 14 × 270 şi
grinzii.
TG 14× 100, cu Anet, e = 5460 mm2.

Nf, Ed = 899,669 kN < Nu, Rd = 923,83 kN


condiţie îndeplinită.

1-1

Lef = 845
1 1
50 4×75 = 300 75 5 75 4×75 = 300 50
bef = 270

60
60 150 60

bef = 270
14
18 150
14
60

100 TG 14× 100 – 845


TG 14×270 – 845

Fig. 8.16 Dimensiunile ecliselor de pe talpă.

2. Determină numărul de şuruburi necesar pe 2.


talpă: 896,669
n 8,34
N f, Ed 107,52
n
Fs, Rd Se adoptă 10 şuruburi.

în care n este numărul şuruburilor de pe o


286 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

parte a rostului dintre tronsoane.


3. Calculează efortul de calcul ce revine unui 3.
şurub de pe talpă: 896,669
FEd 89, 67 kN.
N f, Ed 10
FEd .
n
4. Verifică talpa grinzii la presiune pe gaură: 4.
Nf, Ed Fb, x, Rd 2,5 0,83 18 18 360
Fb, x, Rd
1,25
fu
Fbx, Rd k1x α bx d t f 193,62 kN;
γ M2
70 75 1
e1 p1 1 f ub bx = min ; ; 1 =1
α bx min ; ; ; 1 ; 3 20 3 20 4
3d 0 3d 0 4 f ue
60 150
e p
k1x=min 2,8 1,7; 1,4 1,7; 2,5
k1x min 2,8 2 1,7; 1,4 2 1, 7; 2,5 . 20 20
d0 d0
= 2,5

Nf, Ed = 89,67 kN Fb, Rd = 193,62 kN


condiţie îndeplinită.
5. Verifică eclisele inferioare la presiune pe 5.
gaură: 2,5 0,83 18 14 360
Fb,x, Rd
Nf, Ed 1,25
Fb, x, Rd
2 150,595 103 N = 150,595 kN;
fu 50 75 1
Fb, x, Rd k1x α bx d t e bx = min ; ; 1 =
γ M2 3 20 3 20 4

e1 p1 1 f ub = 0,83
αb min ; ; ; 1 ;
3d 0 3d 0 4 f ue 50
k1x = min 2,8 1,7; 2,5 = 2,5
e2 p2 20
k1 min 2,8 1,7; 1,4 1, 7; 2,5 .
d0 d0
Nf, Ed/2 = 44,835 kN Fb, Rd = 150,6 kN
condiţie îndeplinită.
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 287

8.7.3 Verificarea secţiunii nete a grinzii

1. În secţiunea slăbită A - A (Fig. 8.17): 1.


0 ,9 f u fy
(Af, net +A w, net ) (Af +A w )
γ M2 γ M0 1000 13
Aw =6500 mm 2 ;
2
hw tw
Aw ; A w, net 6500 6 20 13=4940 mm 2 ;
2
hw tw A f, net Af 4860 mm 2 .
A w, net 6d 0 t w ;
2
2540,16 kN 26669 ,6 kN
Af, net Af bt f.
condiţie neîndeplinită.
2. În secţiunea slăbită B - B (Fig. 8.17):
fy Af, net 18(270 2 20) = 4140 mm2 ;
0 ,9 f u
Af, net Af
γ M2 γ M0 Af 4860 mm 2 ;
Af, net t f (b 2d0 ); 1073,088 kN 1142,1 kN

condiţie neîndeplinită.
A–A B–B

y y y y
20

A+w, net 500

Af, net 20
13
18
320

Fig. 8.17 Secţiuni nete în zona întinsă a grinzii (vezi Fig. 8.15).

3.Criteriile menţionate la pct. 1 şi 2 asigură 3. Acoperitor, se pot folosi relaţiile


288 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

o dimensionare la efort rezistent în zona simplificate prezentate mai jos. Dacă


articulaţiilor plastice. Dacă nu sunt relaţiile de verificare nu sunt îndeplinite,
îndeplinite, este necesar să se ţină cont de se vor reverifica cu modulul plastic real
găurile de prindere în zona supusă la al secţiunilor.
tracţiune pentru toată zona întinsă. h w, net 1000 6 20= 880 mm;
Se recalculează modulul de rezistenţă
bnet = 27 - 2·20 = 230 mm
plastic, net a grinzii, în secţiunea 1-1 şi
13 8802
secţiunea 2 – 2. 1 1
Wpl, y, net 270 18 1018
4
7464, 28 103 mm3 ;

2 2 13 10002
Wpl, y, net 230 18 1018
4
7464, 52 103 mm3 ;

Valori reale ale modulelor de rezistenţă:


1 1
Wpl, y, net 7798,882 103 mm3 ;

1 1
Wpl, y, net 7820,845 103 mm3 ;

4. Determină momentul rezistent de calcul 4.


în secţiunea 1 – 1: 235
M1c, Rd1 7464, 28 103
fy 1
M1c, Rd1 1 1
Wpl, Rd 6
1754,11 10 N mm 1754,11 kN m;
γ M0
235
fy M c,2 Rd2 7464,52 103
Mc,2 Rd2 2 2
Wpl, Rd 1
γ M0 6
1754,16 10 N mm 1754,16 kN m;

5. Verificarea în secţiunile nete: 5.


1305, 45
0, 744 1
M Ed 1754,11
1
Mc, Rd 1305, 45
0, 744 1
1754,16

condiţii îndeplinite
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 289

8.8 Calculul stâlpului curent

8.8.1 Stabilirea dimensiunilor gabaritice ale stâlpului

1. Df – cota bazei stâlpului, sub cota


1.
pardoselii (Fig. 7.4)
Cota Df se adoptă 500 … 1000 mm.
H - cota la faţa superioară a tablei groase
Din datele iniţiale se dă H = 8 m.
striate
hp = 1050 + 5mm + (20 …30) mm
hp - înălţimea constructivă a planşeului
hp = 1080 mm
platformei;
hp = hst + 5mm + (20 …30) mm
hst – înălţimea rigidizării de capăt (§8.5.12)
2. Lungimea de calcul se determină cu 2. Ls = 8000 + 500 - 1080 = 7420 mm;
relaţia (7.1) Se adoptă Ls = 7,4m.

8.8.2 Încărcări pe stâlp pentru calcul la stări limită ultime

Analizează încărcările şi schemele de încărcări ale structurii transversale din care face parte
stâlpul (Fig. 7.7).
1. Greutatea proprie a grinzii principale: 1.
gGP = 1,1·A· ·L GGP = 1,1·227,2·10-4·7850 ·10,5
unde s-a considerat că rigidizările şi GGP =2060 daN =20,6 kN
şuruburile majorează greutatea grinzii cu gst= 15·7,4 = 111 daN/m
10%. Gst = 111·7,4 = 821,4 daN = 8,21 kN
Estimează greutatea stâlpului:
gst≈ 15Ls;
Gst = gst· Ls.
2. Reacţiunea minimă a grinzii principale 2.
numai din greutăţi proprii:
1,35 (g TGS5 a g gs ) l nrgr.sec 1,35 (0,41 1,5 0, 422) 6 7
Vmin Vmin
2 2
1,35 G GP 1,35 20, 6
43,3 kN
2 2
290 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

3. Reacţiunea maximă transmisă de grinda 3.


principală 1,5 12 1,5 6 7
Vmax, Ed 43,30
1,5 p a l nrgr.sec 2
Vmax, Ed Vmin, Ed 610,3 kN
2

8.8.3 Determinarea eforturilor

1. Determină excentricitatea reacţiunilor 1. Se adoptă pentru furura din Fig. 8.12


grinzii principale faţă de axa stâlpului: grosimea de 10 mm.
e = tst + tf
e = 15 + 10 = 25 mm.
tst – grosimea rigidizării de capăt (§8.5.12);
tf – grosimea fururii dintre rigidizări.
2. Compresiune centrică (Fig. 7.7, a): 2.
N max, Ed =2 Vmax, Ed +G s,d Nmax, Ed = 2·610,3 + 8,21 = 1228,81 kN.
3. Compresiune cu încovoiere (Fig. 7.7, b): 3.
Nmin, Ed Vmax, Ed Vmin, Ed Gs,d N min, Ed 610 ,3 43,3 8, 21
Mmax, Ed (Vmax, Ed Vmin, Ed ) e 661,8 kN
M max, Ed (610,3 43,3) 0 ,025
14 ,175 kNm

8.8.4 Lungimile de flambaj ale stâlpului

– După direcţia grinzilor principale stâlpul Conform Tab. 7.1, se poate aproxima:
se consideră încastrat în fundaţie. Lcr, y = 0,85·Ls = 0,85·7,4 = 6,29 m
– Pe direcţia grinzilor secundare, stâlpul Lcr, z = Ls = 7,4 m
este articulat la bază.

8.8.5 Alegerea secţiunii după axa de inerţie minimă

1. Propune un tip de secţiune. 1. Se propune o secţiune alcătuită din


două profile UPN solidarizate cu plăcuţe
(Fig. 8.20).
2. Propune o secţiune astfel încât : 2. Din Anexa 3-6, se propun două profile
Nmax, Ed 2Nby, Rd
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 291

Nb, Rd - efort rezistent la flambaj al UPN 240 cu Nby, Rd = 688 kN


secţiunii unei ramuri. (corespunzător unei lungimi de 6,5m).
Nmax, Ed = 1228,81 kN 2·688= 1376 kN.
3. Caracteristicile secţionale ale ramurii. 3. Se propune o secţiune compusă din
două profile UPN 240 (Anexa 1-12) cu:
Ach = 42,3·102 mm2;
yG, ch = 22,3 mm; b1 = 85 mm
iy,ch = 92,2 mm; iz,ch = 24,2 mm;
Iy, ch = 3600·104 mm4;
Iz, ch = 248·104 mm4;
Wz, pl,ch = 75,7·103 mm3;
40 a2
a1

1-1
z1 z z1 tb
a

h
y y
hb
Ls
(n - 2)a

yG, ch z1 z z1 y
h0 G, ch

1 1
a

ht
tp

Fig. 8.18 Schema constructivă a stâlpului. Notaţii.


292 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

4. Determină zvelteţea relativă a stâl- 4.


pului:
6290
y 0, 726.
Lcr, y 1 92, 2 93,9
y .
iy 1

5. Determină factorul de imperfecţiune 5.


din Tab. 7.4 şi Tab. 7.5. Curba c, = 0,49.
6. Calculează coeficientul: 6.

Φy 0,5 1 α( 0, 2)+λ y 2 Φy 0,5 1 0,49(0,726 0,2)+0,7262 0,892.


y

7. Determină factorul de reducere : 7. Determină factorul de reducere :


1 1
χy 1 χ 0,709.
Φy Φy2 λy2 0,892 0,8922 0,7262

8. Determină valoarea de calcul a 8.


efortului rezistent la flambaj: 235
N by, Rd 0, 709 2 42,3 102
fy 1,0
Nby, Rd χy A .
γ M1 1409,74 103 N = 1409,74 kN.
9. Verifică stabilitatea generală: 9.
N max, Ed 1228,81
1. 0,871 1.
N b, Rd 1409, 74

condiţie îndeplinită.

8.8.6 Calculul distanţei h0 dintre ramurile stâlpului

1. Din Tab. 7.16, în funcţie de tipul 1.


= 0,49.
secţiunii, scoate coeficientul de formă z.
z

2. Se adoptă lăţimea stâlpului astfel încât 2.


să fie satisfăcute condiţiile (rel. 7.44 şi 92, 2
bnec 181 mm;
0, 49
cerinţa din Fig. 7.19):
iy b ≥ 2·85 + 120= 290 mm.
iz z b iy bnec
z

b ≥ 2b1 + 120 mm
3. Calculează distanţa între profile h0: 3.
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 293

h0, nec = b – 2yG, ch


h0 = 290 - 2·22,3 = 245,4 mm.
4. Calculează distanţa minimă între profile 4.
h0 conform rel.(7.46): h 0, nec 2 92,22 0,9 24, 2 2
h 0, nec 178,59 mm
h 0, nec 2 i 2y μ i z,2 ch

5. Propune distanţa h0 finală. 5.


h0 = 245,4 mm.

8.8.7 Determinarea distanţei dintre plăcuţe şi predimensionarea acestora

1. Se propun dimensiuni pentru grosimea 1.


a2 = 20 mm;
plăcii capitelului a2, înălțimea panoului de
a1 b = 290 mm;
capăt a1 şi înălțimea traverselor ht.
ht 300 mm.
2. Determină lungimea maximă a unui 2.
panou din condiţia de stabilitate generală:
a 0,4·24,2·93,9 = 908,9 mm.
a 0, 4 i z, ch 1

3. Calculează lungimea unui panou a şi 3.


rotunjeşte inferior la 5 mm : 7, 40 0, 02 0,5(0, 29 0,30) 0, 04
a
8
H a 2 0,5(a1 ht ) 40mm 0,88 m.
a .
n
în care n este numărul panourilor în care se Se adoptă a = 850 mm.

propune să se împartă înălţimea stâlpului


prin plăcuţe de solidarizare, astfel încât să
fie satisfăcută condiţia de la punctul
anterior.
4. Propune dimensiuni pentru plăcuţă: 4.
lb = b – 2·15 mm; Se propune o secţiune TG 8 × 130 – 260.
hb = (0,5 … 0,75)h0;
1 1
tb ... hb 8 mm.
15 25
5. Calculează momentul de inerţie al 5.
plăcuţei:
294 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

t b h 3b 8 1303
Ib Ib 146, 47 104 mm4
12 12

8.8.8 Determinarea caracteristicilor secţionale ale secţiunii stâlpului

1. Determină factorul de eficacitate 1.


conform Tab. 7.15, folosind următoarele
relaţii: I1 = 0,5·245,42 · 42,3·103 + 2 · 248·104
= 13 232,7 104 mm4
I1 0,5 h 02 Ach 2 Ich
13 232,7 104
I1 i0 =125 mm;
i0 ; 2 42,3 102
2 Ach
7400
Lcr, z z 59, 2 =1.
z ; 125
i0

2. Determină caracteristicile secţionale ale 2.


secţiunii stâlpului. Cum = 1, rigiditatea stâlpului datorită
forfecării poate fi neglijată.
A = 2·42,3·102 = 84,6·102 mm2;
Iy = 2·3600·104 = 7200·104 mm4;
Iz, eff = I1 = 13232,7·104 mm4;
iy = iy, ch = 92,2 mm;
iz = i0 = 125 mm;

8.8.9 Calculul rigidităţii la forfecare

Calculează rigiditatea la forfecare Sv:


24 E I z, ch Sv
;
2I z, ch h o 24 210 000 248 104
a2 1 ;
nI b a 2 2 248 104 24,54 3
850 1 4
10
Sv min 2 146, 467 10 850
2
2 E I z, ch min
2
a 2
2 210 000 248 104
8502 103
cu n = 2 (planuri de solidarizare).
SV = min {11 619,8; 14214,2} = 11 619,8 kN
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 295

8.8.10 Determinarea forţei critice Euler, Ncr


1. Determină forţa axială critică Euler 1.
pentru secţiunea efectivă: π 2 210 000 13 232,7 10 4
N cr, z
7400 2 103
π 2 E Iz, eff
Ncr, z 5008,45 kN
L2cr,z

8.8.11 Determinarea momentelor de ordin II


1. Calculează săgeată iniţială la mijlocul 1.
grinzii e0 = L/500. e0 = 7,4/500 = 0,0148 m

MEd
NEd NEd MII, Ed VII, Ed
a

2 2 Ls/2
Ls

1 1
(n - 2) a

MI, Ed
a

Fig. 8.19 Solicitări pe deformata echivalentă provenite din analiză globală de ordin II.

2. Calculează momentul de calcul de ordin 2.


II provenit din compresiune centrică
(Nmax,Ed):
1228,81 0, 0148
M(a)
II, Ed
N max, Ed e0 1228,81 1228,81
M (a)
II, Ed
1
N max, Ed N max, Ed 5008,45 11619,8
1 28, 03 kNm
Ncr Sv
296 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

3. Calculează momentul de calcul de ordin 3.


II din compresiune cu încovoiere (Ncor, Ed,
Mmax, Ed): 661,8 0, 0148+14,175
M(b)
II, Ed
661,8 661,8
N min, Ed e0 M I, Ed 1
M (b) 5008,45 11619,8
II, Ed N min, Ed N min, Ed
1 29,56 kNm
N cr Sv

8.8.12 Determinarea eforturilor în ramura stâlpului în secţiunea 1 – 1

VEd = 0, deci ramura va fi solicitată la 1.


compresiune pură. Efortul axial maxim ce
revine unei ramuri:

M (a) N1-1Ed = max 724,36 kN; 446,84 kN


N max, Ed II, Ed h 0 A ch
;
2 2Ieff, z
N1Ed1
N min, Ed M (b)
II, Ed h 0 A ch
N1-1Ed = 724,36 kN
2 2Ieff, z

8.8.13 Determinarea eforturilor în ramura stâlpului în secţiunea 2 – 2

h0

VII, Ed/2 N2 - 2Ed N2 - 2Ed

VII, Ed/2

VII, Ed/2 VII, Ed/2

N2 - 2Ed N2 - 2Ed

Fig. 8.20 Schema statică de calcul pentru determinarea eforturilor în ramura stâlpului.
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 297

Eforturi din gruparea de acţiuni ce produce compresiune în stâlp

1. Valoare forţei tăietoare globale prove- 1.


nită din calcul de ordin II: (a) 28,03
VII, Ed 11,9 kN
7,4
(a)
M(a)
II, Ed
VII, Ed
Ls

2. Calculează efortul axial de calcul: 2.


N max, Ed 1228,8
N 2Ed- 2 (a) . N 2Ed- 2 (a) 614, 4 kN.
2 2

3. Calculează momentul maxim în ramură: 3.


(a)
VII, 11,9 0,85
Ed a M 2Ed- 2 (a) 2,53 kNm.
M 2Ed- 2 (a) . 4
4

Eforturi din gruparea de acţiuni ce produce compresiune cu încovoiere în stâlp

1. Valoare forţei tăietoare globale prove- 1.


nită din calcul de ordin II: (b) 29,56
VII, Ed 12,54 kN
7,4
(b)
M(b)
II, Ed
VII, Ed
Ls

2. Calculează efortul axial de calcul: 2.


N min, Ed 661,8
N 2Ed 2 (b)
. N 2Ed 2 (b)
330,9 kN.
2 2

3. Calculează momentul maxim în ramură: 3.


(b)
VII, 12,54 0,85
Ed a M 2Ed 2 (b)
M 2Ed 2 (b)
. 2, 66 kNm.
4 4

Concluzie:

Cum diferenţa momentului încovoietor din cele două grupări este mică, ramura stâlpului se
va verifica la interacţiunea dintre compresiune şi încovoiere cu eforturi provenite din
gruparea (a): N2Ed- 2 (a) 614, 4 kN; M2Ed- 2 (a) 2,53 kNm.
298 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

8.8.14 Verificarea ramurii stâlpului

Secţiunea I -I – verificarea de stabilitate după axa z - z

1. Determină zvelteţea relativă a barei: 4.


Lcr, z, ch 1 850
z, ch . 0,374.
i z, ch z, ch
1 24, 2 93,9
5. Determină factorul de imperfecţiune 5.
din Tab. 7.4 şi Tab. 7.5 Curba c, = 0,49.
6. Calculează coeficientul: 6.

Φz, ch 0,5 1 α( z, ch 0, 2)+ z, ch Φz, ch 0,5 1 0,49(0,374 0,2)+0,3742


0,612.

7. Determină factorul de reducere : 7. Determină factorul de reducere :


1 1
χ z, ch 1 χ z, ch =0,912.
Φ z, ch Φ z,2 ch 2
z, ch 0,612 0,6122 0,3742

8. Determină valoarea de calcul a efortului


8.
rezistent la flambaj:
235
fy N bz, Rd 0,912 42 ,3 102
N bz, Rd χ z, ch Ach . 1,0
γ M1
906,6 103 N = 906,6 kN.
9.
9. Verifică stabilitatea generală a ramurii:
724,36
N1Ed 1 0,8 1
1. 906,6
Nbz, Rd
condiţie îndeplinită.

Secţiunea II –II

a. Verificarea de rezistenţă la compresiune cu încovoiere

1. Determină efortul rezistent al ramurii la 1.


compresiune: 235
Nc, Rd 42,3 102 10 3
994 kN.
N c, ch, Rd A ch (f y /γ M0 ) 1,0
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 299

2. Determină efortul rezistent al ramurii la 2.


încovoiere: 235
M z, ch, Rd 75,7 103
fy 1,0
M z, ch, Rd Wz, pl, ch .
γ M0 17 ,79 106 Nmm 17 ,79 kNm.

3. Verifică rezistenţa secţiunii ramurii: 1.


N2Ed 2 M2Ed 2 614,4 2,53
0, 76 1;
1. 994 17,78
Nc, ch, Rd Mz, ch, Rd
condiţie îndeplinită.

b. Verificarea de stabilitate la compresiune cu încovoiere

1. Stabileşte factorul de moment uniform 1.


echivalent Cmz din Tab. 7.12. Cmz = 0,6.
2. Calculează factorul de interacţiune kz (v. 2.
Tab. 7.11):

N 2Ed 2 kz = 1 + (2 · 0,374 – 0,6)·0,67 = 1,1


kz 1 (2 z, ch 0, 6) ; dar
N bz, Rd 1 + 1,4·0,67 = 1,938
N 2Ed 2
kz 1 1, 4 .
N bz, Rd

3. Verifică stabilitatea la compresiune cu 3.


încovoiere a ramurii (v. Tab. 7.10): 0,6 2,53
0,67 1,1 0, 76 1
17,79
N2Ed 2 Cmz M2Ed 2
kz 1
Nbz, Rd Mz, ch, Rd condiţie îndeplinită.

8.8.15 Verificarea plăcuţelor de solidarizare

1. Determină forţa tăietoare de calcul în 1.


plăcuţă: 850
Vb, Ed 12,54 43, 44 kN
a 245, 4
Vb, Ed VII,(b)Ed
h0

2. Determină momentul maxim (în punctul 2.


de încastrare, Fig. 8.20):
300 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

h0 0, 2454
M b, Ed Vb, Ed M b, Ed 43,44 5,33 kNm
2 2
3. Determină eforul rezistent la forfecare: 3.
fy 235
Vpl, Rd Ab ; Vpl, Rd 10,4 102
3 γ M0 3 1
141,1 kN.
Ab t b hb .
Ab = 8· 130 = 10,4·102 mm2
4. Determină momentul plastic rezistent al 4.
plăcuţei: 235
M b, pl, Rd 33,8 103 ;
fy 1
Mpl, Rd Wb, pl ; M b, pl, Rd 7,943 106 Nmm=7,943 kNm;
γ M0
8 1302
t b b2b Wb, pl 33,8 103 mm3 .
Wb, pl . 4
4
5. Verifică rezistenţa secţiunii plăcuţei la 5.
încovoiere: 5,33
0,67 1.
M b, Ed 7,943
1.
M pl, Rd condiţie îndeplinită.
6. Verifică rezistenţa secţiunii plăcuţei la 6.
forfecare: 43,44
0 ,31 0 ,5.
Vb, Ed Vb, Ed 141,1
1; dar 0,5.
Vpl, Rd Vpl, Rd condiţie îndeplinită.

8.8.16 Prinderea sudată a plăcuţelor de solidarizare de ramuri

1. Stabileşte caracteristicile geometrice ale 1.


cordoanelor de sudură în relief: aw 0,7·8 = 5,6 mm;
aw 0,7tmin se propune aw = 5 mm
lw1 lw1 = hb - 2aw= 120 mm;
lw2 lw2 = 70 - aw = 65 mm
2. Calculează centrul de greutate al 2.
îmbinării cu sudură faţă de axa z’ – z’: 5 120 ( 2,5) 2 65 5 32,5
yG
5 120 2 65 5
15,7 mm.
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 301

Ai x i
yG
Ai

130
e = 114,3
aw = 5 lw2 = 65
15 70

aw = 5
z´ A
Mo
MV
zmax = 65

hb = 130 V
rez

l1= 120
y G y

ymax = 49,3
aw

Vb,Ed yG = 15,7
1 1
1-1 z´

tb = 8

Fig. 8.21 Caracteristici geometrice ale prinderii cu sudură a plăcuţei de ramuri.

3. Calculează caracteristicile îmbinării: 3.


Aw Aw = 5·120+2·65·5=12,5·102 mm2;

5 1203 120 5 2
I y, w 2 5 65 ( )
Iy, w 12 2
I y, w 325,9 104 mm 4 ;
Iz, w
5 2 5 653
Iz, w 5 120 (15,7 ) 2
2 12
65
2 5 65 ( 15,7) 2
2
61,1 104 mm 4 .
302 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

4. Calculează coordonata punctului de 4.


sudură A cel mai depărtat de G (Fig. 8.21): ymax = 65 – 15,7 = 49,3 mm;
ymax zmax = 120/2 = 60 mm.
zmax
5. Stabileşte eforturile în G, centrul de 5.
greutate al îmbinării: VEd = 43,44 kN;
VEd = Vb, Ed; MEd = 43,44·0,1119= 4,97 kNm
MEd = Vb, Ed·e; e = 260/2 – 15,7 = 114,3 mm
e = lb/2 - yG
6. Calculează rezistenţa de calcul a 6.
cordonului de sudură: 360
f vw, Rd 207 N/mm 2 .
fu 3 0,8 1,25
f vw, Rd .
3 β w γ M2
6. Calculează tensiunile maxime în sudură: 6.
z max 60
τ M0 MEd τ M0 4,97 106
I y, w Iz, w (325,9 61,82) 104
77, 05 N/mm 2
ymax
τ MV MEd 49,3
I y, w Iz, w τ MV 4,97 106
(325,9 61,1) 104
VEd 63,31 N/mm 2
τV ;
Aw
VEd 43, 44 103
τV 34,75 N/mm2 .
Aw 12,5 102
τrez τ 2
M0 (τMV τV ) 2
f vw, Rd
rez = 124,71 N/mm2 207 N/mm2

condiţie îndeplinită.

8.8.17 Capitelul stâlpului

1. Propune dimensiuni constructive pentru 1. Se propune:


diafragma (1) şi rigidizări (2), (Fig. 8.22):
t1 ≈ 1,5tw, ch t1 = 20 mm;
b1 = b – 2· tw, ch mm; b1 = 271 mm;
b2 ≈ bch/2 – t1 – 20 mm b2 = 80 mm;
b2/t2 13· t2 = 10 mm;
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 303

b2/h2 = 1,5. h2 = 100 mm.

1 1-1
3 3
40 20 10

h2 = 100
(2)

h1 = 340
290

50 50

aw1 lw1

lw1 aw1 (1)


2 2
1 3-3
25 240 15
2-2
15

lw2 aw2

50
t2 = 10
b2 =80

130
240
270

lw1 aw1
t1 =20

330
100
50
15

20 290 20
b1 =271 270
330

Fig. 8.22 Capitelul stâlpului: (1) diafragmă, (2) rigidizări.

2. Stabileşte grosimea cordonului de 2.


sudură aw1: aw1 0,7·9,5 = 6,65 mm;
aw1 0,7tmin Se propune aw1 = 6 mm.

3. Calculează lungimea necesară a cordo- 3.


nului de sudură lw1: 2 610,3 103
lw1 244,75 mm
2Vmax, Ed 4 6 207,8
V f vw, d .
4 a w1 f vw, d
304 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

2Vmax, Ed 360
l w1 , dar f vw, d 207,8 N/mm 2 .
4 a w1 f vw, d 3 0,8 1,25
l w1 (40mm; 6a w1 );
fu
f vw, d .
3 β w γ M2

4. Stabileşte înălţimea diafragmei (1): 4.


h1 = lw1 + 2·aw1. h1 ≈ 244,75 + 2·6 = 256,75 mm;
Rezultatul se rotunjeşte superior la 5 mm.
se propune h1 = 260 mm.
5. Stabileşte caracteristicile geometrice ale 5.
cordoanelor de sudură aw2: aw2 0,7·10 = 7 mm;
aw2 0,7tmin; Se propune aw2 = 7 mm.
lw2. lw2 = 2[271 - 2·6 + 2(80 - 2·7- 10)]
= 742 mm.
6. Verificarea sudurilor ce transmit 6.
eforturile de la placa capitelului la 2 610,3 103
234,88 N/mm 2
diafragmele (1) şi (2): w
7 742
2Vmax, Ed w > f vw, d .
w f vw, d .
a w2 lw2 Se va freza partea superioară a
diafragmei (1) şi a rigidizărilor(2),
pentru ca placa de capitel să transmită
efortul axial prin contact direct: 60% din
forţă se trans-mite prin contact direct şi
40% prin cordoanele de sudură.
7. Verificarea sudurilor aw2în soluţia de 7.
contact direct: 0, 4 234,88 N/mm 2 93,95 N/mm 2 ;
w
0,4 2Vmax, Ed w 93,95 N/mm 2 f vw, d 207,8 N/mm 2 .
w f vw, d .
a w1 lw1

8. Verificarea la strivire a suprafeţei de 8.


contact: Astr 271 20 2 (80 10) 10 68, 2 102 mm 2 ;
235
68,2 102 1602,7 103 N;
1
0,6 2 610,3 732,36 kN 1602,7 kN;
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 305

fy condiţie îndeplinită.
0,6 2Vmax, Ed Astr ;
M0
Astr b1 t1 2 (l2 10) t 2 .
9. Determină înălţimea diafragmei (1) din 9.
condiţia: 610,3 103
h1 1,5 337,5 mm.
Vmax, Ed fy 235
1,5 20
Ed 3 M0
h1 t1 3 M0
1,5 Vmax, Ed Se propune h1 = 340 mm.
h1
fy
t1
3 M0

2Vmax, Ed

Mmax, Ed = 82,75 kNm


b1 = 271

Fig. 8.23 Schema statică pentru calcul diafragmei (1) a capitelului.

10. Determină momentul de calcul ce 10.


revine diafragmei (1) prin contact direct:
Mmax, Ed = Vmax, Ed · b1/2 Mmax, Ed = 610,3 ·0,1355 = 82,7 kNm
11. Verifică tensiunile din încovoiere a 11.
diafragmei (1): 6 82, 7 106
Ed
6 M max, Ed fy 20 3402
.
Ed
t1 h12 M0 Ed 214, 62 N/mm 2 235 N/mm 2 .
condiţie îndeplinită.

8.8.18 Dimensionarea plăcii de baza a stâlpului

1. Alege clasa betonului din cuzinetul 1. Se alege beton de clasă C20/25, cu


fundaţiei. rezistenţa de calcul la compresiune:
306 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

f ck 20
f cd =13,33 N/mm 2 .
γc 1,5

2 Nmax, Ed 2
aw lw
1

30 20 100 230
ht = 330 80 260 80
1
2-2 L = 420
80 10 hch = 240 10 80
B = 420

40 370 40
L = 450

Fig. 8.24 Baza stâlpului.

3. Propune grosimea plăcii de bază: 3. Se propune:


tp = 20 ... 40 mm; tp = 20 mm;
4. Determină lăţimea rigidă echivalentă c: 4.
fy 235
c tp c tp 2 , 42 t p ;
3 f jd γ M0 3 13,33

c = 2,42·20=48,5 mm
5. Propune diametrul buloanelor de 5. Stâlp solicitat la compresiune, se
ancoraj. propun constructiv 4 buloane de
ancoraj M20.
6. Propune dimensiunile plăcii de bază 6.
(Fig. 8.24): Se propune tt = 10 mm. Şuruburile de
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 307

Propune distanţa minimă a şurubului faţă ancoraj se dispun la 40 mm faţă de


de marginea plăcii. marginea plăcii.
B = hw + 2·(tt + 80mm);
B = 240 + 2(10 + 80) = 420 mm.
Lconstr L b 2c.
L = 290 + 2·(48,5 + 1)= 407 mm;

Se adoptă constructiv:

L = 290 + 2·80 = 450 mm.

48,5 48,5 Arie efectivă

48,5 4,85
10
31,5 174
14,3

357
10
48,5

450

Fig. 8.25 Aria eficace a plăcii de bază.

7. Determină aria plăcii rigide echivalente 7.


Aeff. Aeff = 450·357 – 174·143 - 2·31,5·143 =
1267,59·102 mm2.
8. Calculează efortul rezistent al plăcii la 8.
compresiune: Fc, Rd 13,33 1267,59 102 10 3

FC, Rd = fjd·Aeff
=1689,7 kN.
9. Verifică rezistenţa la compresiune: 9.
Nmax, Ed FC, Rd Nmax, Ed = 1231,8 kN ≤ Fc, Rd = 1689,7 kN
308 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată

8.8.19 Dimensionarea traverselor

1. Propune grosimea sudurii de prindere a 1. Prinderea se face cu patru cordoane de


ramurii de traverse. sudură cu grosimea aw = 7 mm. Se
aw 0,7tmin consideră iniţial grosimea traverselor
tt= 10 mm.
2. Calculează înălţimea necesară a 2.
traversei: 1231,8 103
h (1)
t, nec 2 7 225,7 mm;
N max, Ed 4 7 207,8
h (1)
t, nec 2 aw ;
4 a w f vw, d
360
f vw, d 207,8 N/mm 2 .
fu 3 0,8 1,25
f vw, d .
3 β w γ M2
faţă stâlp
ht = 330

c0=80

fjd·B/2

Fig. 8.26 Schema statică de calcul a traversei.

3. Calculează eforturile în traversă la faţa 3.


stâlpului (Fig. 8.26): 420 802 6
M Ed 13,3· 10 8,938 kNm;
Bc02 B 2 2
M Ed f jd · ; VEd f jd · c0 ; 420
2 2 2 VEd 13,3· 80 10 3 223, 4 kN.
2

4. Calculează înălţimea necesară a 4.


traversei astfel încât să nu se reducă din
forfecare, momentul plastic rezistent
(VEd 0,5Vpl, Rd):
8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată 309

VEd 223,44 103


h (2)
t, nec h (2) 329, 4 mm.
0,5 t t f y / ( 3 γ M0 ) t, nec
0,5 10 135,67
5. Calculează înălţimea necesară a traver- 5.
sei astfel încât să fie îndeplinită condiţia de
rezistenţă: 4 8,938 106
h (3)
t, nec 123,3 mm.
t h2 fy 10 235
M Ed M pl, Rd = t t ;
4 γ M0

4 M Ed
h (3)
t, nec .
t t (f y / γ Mo )

6. Determină înălţimea reală a traversei: 6.


ht, nec h(1)t, nec; h(2)t, nec; h(3)t, nec; ht, nec 225,7; 327,9; 123,3 mm

Se propune ht = 330 mm.


310 8. Exemplu numeric. Platformă metalică sudată
ANEXE
CARACTERISTICI SECŢIONALE
Anexa 1 ALE PROFILELOR LAMINATE

Anexa 1-1: Dimensiuni şi caracteristici secţionale profil IPE

IPE
b
tf z

r
tw
Profile dublu T cu tălpi paralele europene
y y h Dimensiuni: EU 19-57
Toleranţe: EN 10034: 1993

Dimensiuni Clasa secţiunii


Tip G h b tw tf r h-2c A·102 Încovoiere Compresiune
profil Kg/m mm mm mm mm mm mm mm2 S235 S275 S355 S235 S275 S355

IPE 80 6,0 80 46 3,8 5,2 5,00 59 7,64 1 1 1 1 1 1

IPE 100 8,1 100 55 4,1 5,7 7,00 74 10,3 1 1 1 1 1 1


IPE 120 10,4 120 64 4,4 6,3 7,00 93 13,2 1 1 1 1 1 1
IPE 140 12,9 140 73 4,7 6,9 7,00 112 16,4 1 1 1 1 1 1
IPE 160 15,8 160 82 5,0 7,4 9,00 127 20,1 1 1 1 1 1 1
IPE 180 18,8 180 91 5,3 8,0 9,00 146 23,9 1 1 1 1 1 2

IPE 200 22,4 200 100 5,6 8,5 12,00 159 28,5 1 1 1 1 1 2
IPE 220 26,2 220 110 5,9 9,2 12,00 177 33,4 1 1 1 1 1 2
IPE 240 30,7 240 120 6,2 9,8 15,00 190 39,1 1 1 1 1 2 2
IPE 270 36,1 270 135 6,6 10,2 15,00 219 45,9 1 1 1 2 2 3

IPE 300 42,2 300 150 7,1 10,7 15,00 248 53,8 1 1 1 2 2 4
IPE 330 49,1 330 160 7,5 11,5 18,00 271 62,6 1 1 1 2 3 4
IPE 360 57,1 360 170 8,0 12,7 18,00 298 72,7 1 1 1 2 3 4

IPE 400 66,3 400 180 8,6 13,5 21,00 331 84,5 1 1 1 3 3 4
IPE 450 77,6 450 190 9,4 14,6 21,00 378 98,8 1 1 1 3 4 4

IPE 500 90,7 500 200 10,2 16,0 21,00 426 116 1 1 1 3 4 4
IPE 550 106 550 210 11,1 17,2 24,00 467 134 1 1 1 4 4 4

IPE 600 122 600 220 12,0 19,0 24,00 514 156 1 1 1 4 4 4
314 Anexa 1. Caracteristici secţionale ale profilelor laminate

Anexa 1 – 1:Dimensiuni şi caracteristici secţionale profil IPE (continuare)

Caracteristici secţionale
Tip y–y z–z
profil Iy·104 Wel, y·103 Wpl, y·103 iy Av,z·102 Iz·104 Wel, z·103 Wpl,z·103 iz Av,y·102 It ·104 Ct = Iω ·109
mm4 mm3 mm3 mm mm2 mm4 mm3 mm3 mm mm2 mm4 mm6
IPE 80 80,1 20,0 23,22 32,4 3,58 8,49 3,69 5,82 10,5 5,12 0,70 0,118

IPE 100 171 34,2 39,41 40,7 5,08 15,90 5,79 9,15 12,4 6,73 1,21 0,35
IPE 120 318 53,0 60,73 49,0 6,31 27,70 8,65 13,58 14,5 8,57 1,74 0,89
IPE 140 541 77,3 88,34 57,4 7,64 44,90 12,30 19,25 16,5 10,62 2,45 1,98
IPE 160 869 109 123,9 65,8 9,66 68,30 16,70 26,10 18,4 12,84 3,60 3,96
IPE 180 1317 146 166 74,2 11,3 101 22,20 34,60 20,5 15,32 4,79 7,43

IPE 200 1943 194 220,6 82,6 14,00 142 28,50 44,61 22,4 17,99 6,98 13,0
IPE 220 2772 252 285,4 91,1 15,88 205 37,30 58,11 24,8 21,30 9,07 22,67
IPE 240 3892 324 366,6 99,7 19,14 284 47,30 73,92 26,9 24,83 12,9 37,39
IPE 270 5790 429 484,0 112 22,14 420 62,20 96,95 30,2 28,97 15,9 70,58

IPE 300 8356 557 628 125 25,68 604 80,50 125 33,5 33,67 20,1 125,9
IPE 330 11770 713 804,3 137 30,81 788 98,50 153,7 35,5 38,71 28,3 199,1
IPE 360 16270 904 1019 150 35,14 1043 123 191,1 37,9 45,26 37,3 313,6

IPE 400 23130 1160 1307 165 42,69 1318 146 229,0 39,5 51,15 51,1 490
IPE 450 33740 1500 1702 185 50,85 1676 176 276 41,2 58,34 66,9 791

IPE 500 48200 1930 2194 204 59,87 2142 214 335,9 43,1 67,18 89,3 1249
IPE 550 67120 2440 2787 224 72,34 2670 254 400,5 44,5 76,14 123 1884

IPE 600 92080 3070 3512 243 83,78 3387 308 485,6 46,6 87,92 165 2846
Anexa 1. Caracteristici secţionale ale profilelor laminate 315

Anexa 1-2: Detalii de găurire şi decupare profil IPE

p
m
ss
n

IPE y y
d hw
c

Tip Detalii găurire Detalii tăiere


profil hw d ss pmin pmax m c n
mm mm mm mm mm mm mm mm
IPE 80 69,6 59,6 20,1 – – – 4 32 12

IPE 100 88,6 74,6 23,7 – – – 4 36 14


IPE 120 107,4 93,4 25,2 – – – 4 40 14
IPE 140 126,2 112,2 26,7 – – – 4 46 14
IPE 160 145,2 127,2 30,3 – – – 5 50 18
IPE 180 164,0 146,0 31,8 M10 48 48 5 54 18

IPE 200 183,0 159,0 36,7 M10 54 58 5 58 22


IPE 220 201,6 177,6 38,4 M12 60 62 5 64 22
IPE 240 220,4 190,4 43,4 M12 66 68 5 68 26
IPE 270 249,6 219,6 44,6 M16 72 72 5 76 26

IPE 300 278,6 248,6 46,1 M16 72 86 6 82 26


IPE 330 307,0 271,0 51,6 M16 78 96 6 88 30
IPE 360 334,6 298,6 54,5 M22 88 88 6 92 32

IPE 400 373,0 331,0 60,2 M22 96 98 6 96 36


IPE 450 420,8 378,8 63,2 M24 100 100 7 102 36

IPE 500 468,0 426,0 66,8 M24 102 112 7 106 38


IPE 550 515,6 467,6 73,6 M24 110 122 8 110 42

IPE 600 562,0 514,0 78,1 M27 116 118 8 116 44


316 Anexa 1. Caracteristici secţionale ale profilelor laminate

Anexa 1-3: Dimensiuni şi caracteristici secţionale profil IPN

b
z
tf

IPN
r2
r1 = tw
tw
y y h
Profile late dublu te cu tălpi înclinate
de lăţime mică laminate la cald, conf, DIN 1025 sect, 1, ed, mai
1995
z

Dimensiuni Clasa secţiunii


Tip G h b tw tf r h-2c A·102 Încovoiere Compresiune
profil Kg/m mm mm mm mm mm mm mm2 S235 S275 S355 S235 S275 S355

IPN 80 5,94 80 42 3,9 5,9 2,30 59 7,57 1 1 1 1 1 1

IPN 100 8,34 100 50 4,5 6,8 2,70 75 10,6 1 1 1 1 1 1


IPN 120 11,1 120 58 5,1 7,7 3,10 92 14,2 1 1 1 1 1 1
IPN 140 14,3 140 66 5,7 8,6 3,40 109 18,2 1 1 1 1 1 1
IPN 160 17,9 160 74 6,3 9,5 3,80 125 22,8 1 1 1 1 1 1
IPN 180 21,9 180 82 6,9 10,4 4,10 142 27,9 1 1 1 1 1 1

IPN 200 26,2 200 90 7,5 11,3 4,50 159 33,4 1 1 1 1 1 1


IPN 220 31,1 220 98 8,1 12,2 4,90 176 39,5 1 1 1 1 1 1
IPN 240 36,2 240 106 8,7 13,1 5,20 192 46,1 1 1 1 1 1 1
IPN 260 41,9 260 113 9,4 14,1 5,60 208 53,3 1 1 1 1 1 1
IPN 280 47,9 280 119 10,1 15,2 6,10 225 61,0 1 1 1 1 1 1

IPN 300 54,2 300 125 10,8 16,2 6,50 241 69,0 1 1 1 1 1 1
IPN 320 61,0 320 131 11,5 17,3 6,90 258 77,7 1 1 1 1 1 1
IPN 340 68,0 340 137 12,2 18,3 7,30 274 86,7 1 1 1 1 1 1
IPN 360 76,1 360 143 13,0 19,5 7,80 290 97,0 1 1 1 1 1 1
IPN 380 84,0 380 149 13,7 20,5 8,20 306 107,0 1 1 1 1 1 1

IPN 400 92,4 400 155 14,4 21,6 8,60 323 118,0 1 1 1 1 1 1
IPN 450 115,0 450 170 16,2 24,3 9,70 363 147,0 1 1 1 1 1 1

IPN 500 141,0 500 185 18,0 27,0 10,80 404 179,0 1 1 1 1 1 1
IPN 550 166,0 550 200 19,0 30,0 11,90 445 212,0 1 1 1 1 1 1

IPN 600 199 600 215 21,6 32,4 21,6 467 254 1 1 1 1 1 1
Anexa 1. Caracteristici secţionale ale profilelor laminate 317

Anexa 1-3: Dimensiuni şi caracteristici secţionale profil IPN (continuare)

Caracteristici secţionale

Tip y–y z–z


profil Iy·104 Wel, y·103 Wpl, y·103 iy Av,z·102 Iz·104 Wel,z·103 Wpl,z·103 iz Av,y·102 It·104 Ct = Iω·109
mm4 mm3 mm3 mm mm2 mm4 mm3 mm3 mm mm2 mm4 mm6

IPN 80 77,8 19,5 22,8 32 3,41 6,29 3,00 5,0 9,1 5,26 0,87 0,875

IPN 100 171 34,2 39,8 40,1 4,85 12,2 4,88 8,1 10,7 7,21 1,60 0,268
IPN 120 328 54,7 63,6 48,1 6,63 21,5 7,41 12,4 12,3 9,45 2,71 0,685
IPN 140 573 81,9 95,4 56,1 8,65 35,2 10,70 17,9 14 12,00 4,32 1,540
IPN 160 935 117 136 64 10,83 54,7 14,80 24,9 15,5 14,85 6,57 3,138
IPN 180 1450 161 187 72 13,35 81,3 19,80 33,2 17,1 18,01 9,58 5,924

IPN 200 2140 214 250 80 16,03 117 26 43,5 18,7 21,47 13,50 10,52
IPN 220 3060 278 324 88 19,06 162 33,1 55,7 20,2 25,22 18,60 17,76
IPN 240 4250 354 412 95,9 22,33 221 41,7 70,0 22 29,29 25,0 28,73
IPN 260 5740 442 514 104 26,08 288 51 85,9 23,2 33,63 33,5 44,07
IPN 280 7590 542 632 111 30,18 364 61,2 103 24,5 38,22 44,2 64,58

IPN 300 9800 653 762 119 34,58 451 72,2 121 25,6 42,83 56,8 91,85
IPN 320 12510 782 914 127 39,26 555 84,7 143 26,7 47,97 72,5 128,8
IPN 340 15700 923 1078 135 44,27 674 98,4 166 28 53,12 90,4 176,3
IPN 360 19610 1090 1276 142 49,95 818 114 194 29 59,15 115 240,1
IPN 380 24010 1260 1482 150 55,55 975 131 221 30,2 64,84 141 318,7

IPN 400 29210 1460 1714 157 61,69 1160 149 253 31,3 71,11 170 419,6
IPN 450 45850 2040 2394 177 77,79 1730 203 345 34,3 87,87 267 791,1

IPN 500 68740 2750 3240 196 95,96 2480 268 456 37,2 106,4 402 1400
IPN 550 99180 3610 4240 216 111,3 3490 349 592 40,2 127,2 544 2390

IPN 600 138800 4630 5452 234 138 4670 434 752 42,9 130,6 787 3814
318 Anexa 1. Caracteristici secţionale ale profilelor laminate

Anexa 1-4: Detalii de găurire şi decupare profil IPN

p m

IPN
ss
n
c
y y
d hw

Tip Detalii găurire Detalii tăiere


profil hw d ss pmin pmax m c n
mm mm mm mm mm mm mm mm
IPN 80 68,2 59,0 21,6 – – – 4 26 12

IPN 100 86,4 75,7 25,0 – – – 4 30 14


IPN 120 104,6 92,4 28,4 – – – 5 34 14
IPN 140 122,8 109,1 31,8 – – – 5 38 16
IPN 160 141 125,8 35,2 – – – 5 40 18
IPN 180 159,2 142,4 38,6 – – – 5 44 20

IPN 200 177,4 159,1 42,0 – – – 6 48 22


IPN 220 195,6 175,8 45,4 M10 50 56 6 52 24
IPN 240 213,8 192,5 48,9 M10 54 60 6 56 24
IPN 260 231,8 208,9 52,6 M12 62 62 7 58 26
IPN 280 249,6 225,1 56,4 M12 68 68 7 62 28

IPN 300 267,6 241,6 60,1 M12 70 74 7 64 30


IPN 320 285,4 257,9 63,9 M12 70 80 8 66 32
IPN 340 303,4 274,3 67,6 M12 78 86 8 70 34
IPN 360 321 290,2 71,8 M12 78 92 9 72 36
IPN 380 339 306,7 75,4 M16 84 86 9 74 38

IPN 400 356,8 322,9 79,3 M16 86 92 9 78 40


IPN 450 401,4 363,6 88,9 M16 92 106 10 84 44

IPN 500 446 404,3 98,5 M20 102 110 11 90 48


IPN 550 490 445,6 107,3 M22 112 118 12 98 54
Anexa 1. Caracteristici secţionale ale profilelor laminate 319

Anexa 1-5: Dimensiuni şi caracteristici secţionale profil HE –A


b

HE-A
z
tf
r tw
h Profile late dublu T cu tălpi paralele
y y

execuţie uşoară, seria HE-A = I PBI laminate la cald, conf,


DIN 1025 sect, 3, ed, martie 1994 şi EURONORME 53-62

Clasa secţiunii

Tip G h b tw tf r A·102 Încovoiere Compresiune

profil Kg/m mm mm mm mm mm mm2 S235 S275 S355 S235 S275 S355

HE 100 A 16,7 96 100 5 8 12 21,2 1 1 1 1 1 1


HE 120 A 19,9 114 120 5 8 12 25,3 1 1 1 1 1 1
HE 140 A 24,7 133 140 5,5 8,5 12 31,4 1 1 2 1 1 2
HE 160 A 30,4 152 160 6 9 15 38,8 1 1 2 1 1 2
HE 180 A 35,5 171 180 6 9,5 15 45,3 1 2 3 1 2 3

HE 200 A 42,3 190 200 6,5 10 18 53,8 1 2 3 1 2 3


HE 220 A 50,5 210 220 7 11 18 64,3 1 2 3 1 2 3
HE 240 A 60,3 230 240 7,5 12, 21 76,8 1 2 3 1 2 3
HE 260 A 68,2 250 260 7,5 12,5 24 86,8 2 3 3 2 3 3
HE 280 A 76,4 270 280 8 13 24 97,3 2 3 3 2 3 3

HE 300 A 88,3 290 300 8,5 14 27 113 2 3 3 2 3 3


HE 320 A 97,6 310 300 9 15,5 27 124 1 2 3 1 2 3
HE 340 A 105 330 300 9,5 16,5 27 133 1 1 3 1 1 3
HE 360 A 112 350 300 10 17,5 27 143 1 1 2 1 1 2

HE 400 A 125 390 300 11 19 27 159 1 1 1 1 1 2


HE 450 A 140 440 300 11,5 21 27 178 1 1 1 1 1 2

HE 500 A 155 490 300 12 23 27 198 1 1 1 1 2 3


HE 550 A 166 540 300 12,5 24 27 212 1 1 1 2 2 4

HE 600 A 178 590 300 13 25 27 226 1 1 1 2 3 4


HE 650 A 190 640 300 13,5 26 27 242 1 1 1 3 4 4

HE 700 A 204 690 300 14,5 27 27 260 1 1 1 3 4 4

HE 800 A 224 790 300 15 28 30 286 1 1 1 4 4 4

HE 900 A 252 890 300 16 30 30 321 1 1 1 4 4 4

HE 1000 A 272 990 300 16,5 31 30 347 1 1 1 4 4 4


320 Anexa 1. Caracteristici secţionale ale profilelor laminate

Anexa 1–5: Dimensiuni şi caracteristici secţionale profil HE –A (continuare)

Caracteristici secţionale

Tip y–y z–z


profil Iy·104 Wel, y·103 Wpl, y·103 iy Av,z·102 Iz·104 Wel,z·103 Wpl,z·104 iz Av,y·102 It·104 Ct = Iω·109
mm4 mm3 mm3 mm mm2 mm4 mm3 mm3 mm mm2 mm4 mm6
HE 100 A 349,2 72,76 83 40,6 7,56 134 26,8 41,1 25,1 16,85 5,24 2,58
HE 120 A 606,2 106,3 119,5 48,9 8,46 231 38,5 58,9 30,2 20,5 5,99 6,47
HE 140 A 1033 155,4 173,5 57,3 10,12 289 55,6 84,8 35,2 24,76 8,19 15,06
HE 160 A 1673 220 245 65,7 13,21 616 76,9 118 39,8 306 12,19 31,41
HE 180 A 2510 293,6 324,9 74,5 14,47 925 103 157 4,52 35,46 14,80 60,21

HE 200 A 3692 388,6 429,5 82,8 188 1340 134 204 49,8 41,59 20,98 108,0
HE 220 A 5410 515,2 568,5 91,7 20,67 1950 178 271 55,1 50,15 28,46 193,3
HE 240 A 7763 675 744,6 100,5 25,18 2770 231 352 60 59,74 41,55 328,5
HE 260 A 10450 836,4 919,8 109,7 31,74 3670 282 430 65 67,36 52,37 516,4
HE 280 A 13670 1013 1112 118,6 4760 340 518 70 75,36 62,10 785,4

HE 300 A 18260 1260 1383 127,4 37,28 6310 421 641 74,9 872 85,17 1200
HE 320 A 22930 1479 1628 135,8 41,13 6990 466 710 74,9 96,24 108,0 1512
HE 340 A 27690 1678 1850 144 44,95 7440 496 756 74,6 102,5 127,2 1824
HE 360 A 33090 1891 2088 152,2 48,96 7890 526 802 74,3 108,7 148,8 2177

HE 400 A 45070 2311 2562 168,4 57,33 8560 571 873 73,4 118,2 189,0 2942
HE 450 A 63720 2896 3216 189,2 65,78 9470 631 966 72,9 130,4 243,8 4148

HE 500 A 86970 3550 3949 210 74,72 10370 691 1059 72,4 142,7 309,3 5643
HE 550 A 111900 4146 4622 230 83,72 10820 721 1107 71,5 148,9 351,5 7189

HE 600 A 141200 4787 5350 249,7 93,21 11270 751 1156 70,5 155,2 397,8 8978
HE 650 A 175200 5474 6136 269,3 103,2 11720 782 1205 69,7 161,5 448,3 11030

HE 700 A 215300 6241 7032 287,5 117 12180 812 1257 68,4 168 513,9 13350

HE 800 A 303400 7682 8699 325,8 138,8 12640 843 1312 66,5 174,8 596,9 18290

HE 900 A 422100 9485 10810 362,9 163,3 13550 903 1414 65 187,4 736,8 24960

HE 1000 A 553800 11190 12820 399,6 184,6 14000 934 1470 63,5 193,7 822,4 32070
Anexa 1. Caracteristici secţionale ale profilelor laminate 321

Anexa 1-6: Detalii de găurire şi decupare profil HE – A


p

HE-A
m
ss n

c n
y y
d hw

z z

Tip Detalii găurire Detalii tăiere


profil hw d ss pmin pmax m c n
mm mm mm mm mm mm mm mm2
HE 100 A 80 56 35,1 M10 54 58 5 58 22
HE 120 A 98 74 35,1 M16 58 68 5 68 22
HE 140 A 116 92 36,6 M16 64 76 5 78 22
HE 160 A 134 104 41,6 M22 78 84 5 88 26
HE 180 A 152 122 42,6 M24 86 92 5 98 26

HE 200 A 170 134 47,6 M27 98 100 5 108 30


HE 220 A 188 152 50,1 M27 98 118 6 118 30
HE 240 A 206 164 56,1 M27 104 138 6 128 34
HE 260 A 225 177 60,6 M27 110 158 6 138 38
HE 280 A 244 196 62,1 M27 112 178 6 148 38

HE 300 A 262 208 68,1 M27 118 198 6 156 42


HE 320 A 279 225 71,6 M27 118 198 7 156 44
HE 340 A 297 243 74,1 M27 118 198 7 156 44
HE 360 A 315 261 76,6 M27 120 198 7 156 46

HE 400 A