Sunteți pe pagina 1din 1

Cum ia naştere o viaţă de om.

Proiectul fotografic care a durat 10 ani (Foto)

Fii primul Urmărește-ne!

Lennart Nilsson a obţinut recunoaşterea internaţională în 1965, atunci când revista LIFE a publicat 16
pagini cu fotografii ale embrionului uman.

Ulterior, toate revistele populare de atunci: Stern, Paris Match, The Sunday Times și multe altele au
preluat aceste fotografii, aducând tânărului fotograf o popularitate uriașă.

Lennart a oferit 10 ani din viața sa pentru a realiza acest proiect. Din copilărie microscopul și aparatul
foto au fost jucăriile sale preferate. Nilsson a dorit mereu să arate lumii frumusețea corpului uman în
faza de concepere. Fotografiile i-au reușit în 1957, însă i-au trebuit încă 10 ani pentru a le prelucra și
a imortaliza miile de imagini cu fătul aflat în stare de embrion.
În 1965 Nilsson a scris și o carte, «A Child is Born», vândută în timp record. Acum fotograful are 91
de ani. De știință și fotografii se ocupă până în prezent. Să-l umărim:
1. Spermatozoid mișcându-se spre ovul
2. Ovulul
3. Întîlnirea
4. Unul dintre 200 de milioane de spermatozoizi sparge membrana ovulului
5. În capul spermatoziudului se păstrează întreg materialul genetic
6. După o săptămână embrionul se mișcă prin trompa uterină spre uter
7. După încă o săptămână embrionul se fixează de uter
8. Embrionul are 22 de zile. Partea de culoare sură va fi capul micuțului
9. În a 18-a zi embrionului începe să îi pulseze inima
10. A 28-a zi după fertilizare
11. 5 săptămîni, mărimea 9 mm. Se prevede deja forma feței
12. 40 de zile. Se formează placenta
13. 8 săptămîni
14. 10 săptămîni. Pleoapele sunt pe jumătate deschise
15. Micuțul deja își folosește mîinile
16. 16 săptămîni
17. Se vede sistemul nervos
18. 18 săptămîni. Micuțul percepe sunetele din afară
19. 19 săptămîni
20. Micuțul are 20 de săptămîni. Înălțimea 20 de centimetri
21. 24 de săptămîni
22. 6 luni
23. 36 de săptămîni. Peste o lună copilul se va naște
24. Voila…

S-ar putea să vă placă și