Elisabeth Haich – Arborele cunoasterii binelui si raului

III

Creaţia însăşi nu este altceva decât o jumătate a totalităţii, cea care s-a separat de
unitate şi care, prin comparaţie, a putut fi recunoscută, în timp ce jumătatea ei
complementară a rămas în planul nemanifestat.

De aceea, nu-l vei putea găsi niciodată pe Dumnezeu, creatorul, în lumea creată,
căci Dumnezeu nu are o jumătate complementară cu ajutorul căreia să poată fi
comparat.

Este imposibil să-l compari pe El cu ceva anume. În consecinţă, nu există nici o

posibilitate de a-L recunoaşte – nu poţi decât SĂ FII DUMNEZEU!

Ascultă-mă cu atenţie, copila mea: nu există decât o singură FIINŢĂ eternă, un

singur Dumnezeu.

Această FIINŢĂ unică, acest Dumnezeu unic, trăieşte în tot ceea ce trăieşte.
Dumnezeu este unitatea indivizibilă. El este pretutindeni prezent. El umple
întregul univers. Şi tot acest univers trăieşte pentru că Dumnezeu îl animă cu
FIINŢA sa proprie şi eternă!

Dumnezeu este aşadar la fel ca un arbore al vieţii care îşi dăruieşte seva lumii
create şi vizibile, acea parte care s-a separat de jumătatea ei complementară, şi o
animă: aceasta este arborele cunoaşterii binelui şi răului.

Arborele cunoaşterii, lumea creată, nu poate trăi decât pentru că arborele vieţii –
Dumnezeu – insuflă propria sa viaţă în venele arborelui care trăieşte în el!

Lumea materială este precum un copac mort. Dumnezeu este unul. Acest
Dumnezeu unic este Sinele, fiinţa cea mai profundă din interiorul fiecărei creaturi.

Dumnezeu este omniprezent, şi cum două lucruri nu pot fi simultan în acelaşi loc,
iar pe de altă parte Dumnezeu nu poate fi izolat într-o parte a universului, rezultă
că acelaşi Dumnezeu unic se manifestă ca Sine pretutindeni şi în orice.

Dumnezeu este unitatea indivizibilă. Toate creaturile vii, toate plantele, animalele,
oamenii, sunt fructe de pe arborele cunoaşterii binelui şi răului, şi ele
trăiesc numai graţie fluidului vital pe care îl primesc de la arborele vieţii şi care
curge prin venele lor, căci arborele vieţii trăieşte în ei.

Chiar şi în tine, micuţa mea!

Corpul tău este şi el un fruct al arborelui morţii, al arborelui cunoaşterii binelui şi

răului, şi nu are o viaţă a sa proprie.

Arborele vieţii trăieşte în tine, căci Sinele tău este o ramură a marelui arbore al
vieţii care este Dumnezeu, iar tu nu trăieşti decât pentru că Dumnezeu, Sinele tău
trăieşte în tine şi menţine viaţa din corpul tău, din fiinţa ta.

Tu eşti o fiinţă ce poate fi recunoscută pentru că te-ai născut într-un corp.

Conştiinţa ta s-a separat de Nimicul-Totalitate, de Dumnezeu, de Sinele
tău autentic.

Din starea primordială divină şi paradisiacă, în care sălăşluiesc toate posibilităţile

de manifestare, deci toate plantele, toate animalele şi omul însuşi, din starea de
unitate absolută, tu ai căzut în lumea diversităţii, a diferenţierii.

Ai devenit astfel o manifestare, o formă creată. În consecinţă, tot ceea ce

reprezinţi tu aici, pe pământ, nu reprezintă decât jumătatea manifestată a unităţii,
alcătuită din bine şi din rău.

Şi întrucât conştiinţa ta s-a deplasat într-un corp, tu te-ai trezit în acest corp, sau
altfel spus, te-ai identificat cu acest corp.

„A mânca” din ceva înseamnă „a deveni identic”, pentru că cel care mănâncă
ajunge să fie alcătuit din ceea ce mănâncă, el devine ceea ce mănâncă.

Întrucât conştiinţa ta s-a identificat cu corpul, tu ai mâncat – simbolic vorbind –

din fructele arborelui cunoaşterii binelui şi răului, devenind astfel un supus al
regatului morţii.

Ascultă-mă cu atenţie: corpul tău reprezintă consecinţa şi rezultatul separării, el

nu este decât partea vizibilă a Sinelui tău autentic.

Cealaltă jumătate a rămas în lumea nemanifestată, inconştientă, a fiinţei tale.

Dacă vei unifica cele două jumătăţi complementare, vei putea regăsi
unitatea divină!