: Prezenţa fizică a unui învăţător nu ar putea fi neapărat
indispensabilă, dar, în orice caz, este de un mare ajutor. Voi aţi primit instrucţiuni directe de la don Juan şi de la companionii săi, ghidându-vă în lumea şamanismului. Chiar credeţi că acea lume poate fi accesibilă oricui, chiar şi atunci când nu au un învăţător personal?
R.: Într-un fel, insistenţa în a avea un învăţător este o
aberaţie. Ideea bătrânului nagual a fost cea de a ne ajuta să ne eliberăm de sub suveranitatea Eului. Cu glumele sale, şi cu teribilul său simţ al umorului, a reuşit să ne facă să ne râdem de noi înşine. În acest sens, credem cu tărie că schimbarea este posibilă pentru oricine, o schimbare similară cu cea a noastră, de exemplu, prin practicarea tensegrităţii, fără nevoia unui profesor particular sau personal. Bătrânul nagual nu a fost interesat să ne înveţe cunoaşterea sa. Nu a fost niciodată un învăţător sau un guru. Nici nu i-ar fi păsat să fie aşa ceva. Bătrânul nagual era interesat în perpetuarea liniei sale. Dacă ne-a ghidat pe noi personal, aceasta a fost pentru a inocula în fiecare noi toţi premisele vrăjitoriei, premise ce ne-ar fi permis să îi continuăm linia. S-a aşteptat ca, într-o zi, să fie rândul nostru pentru a face acelaşi lucru. Circumstanţe aflate în afara voinţei noastre, sau a lui, au contribuit la împiedicarea continuării liniei sale. În lumina faptului că nu putem îndeplini funcţia tradiţională de a continua linia vrăjitorească, am dorit să facem disponibilă această cunoaştere. Din moment ce practicanţilor tensegrităii nu li se solicită nici o perpetuare a vreunei linii şamanistice, aceştia au posibilitatea de a realiza ceea ce am realizat şi noi, dar prin intermediul unei alte căi.
Î.: Posibilitatea unei forme alternative de moarte este unul
dintre cele mai izbitoare puncte ale învăţăturilor lui don Juan Matus. Conform celor ce ne-aţi spus, el şi grupul său au dobândit acea moarte alternativă. Care este propria voastră interpretare faţă de dispariţia lor, atunci când ei s-au transformat în conştiinţă pură?
R.: Aceasta poate părea o întrebare simplă, însă de fapt este
una căreia este dificil să îi dăm un răspuns. Noi suntem practicanţi ai învăţăturilor bătrânului nagual. Nouă ni se pare că, cu această întrebare, tu soliciţi o justificare psihologică, o explicaţie echivalentă cu explicaţiile ştiinţei moderne. Din nefericire, nu putem da o explicaţie în afară de ceea ce noi suntem. Bătrânul nagual şi companionii săi au murit în acel mod alternativ de a muri, care este posibil fiecărui dintre noi, dacă avem antrenamentul necesar. Tot ceea ce îţi putem spune este că bătrânul nagual şi oamenii săi şi-au trăit viaţa într-un mod profesional, prin asta înţelegând că ei îşi asumau responsabilitatea pentru fiecare acţiune a lor, chiar şi pentru cele mai minuscule, deoarece erau extrem de conştienţi de tot ceea ce făceau. În astfel de condiţii, să mori într-un fel alternativ nu este o pobibilitate chiar atât de îndepărtată.
Î.: Vă simţiţi pregătite să faceţi faţă saltului final? Ce vă
aşteptaţi să găsiţi în acel univers, pe care îl consideraţi ca fiind impersonal, rece şi prădalnic?
R.: Ce aşteptăm este o luptă fără sfârşit şi posibilitatea de a fi
martorii infinităţii, fie doar pentru o secundă, fie pentru cinci miliarde de ani.
Î.: Unii dintre cititorii lui Carlos Castaneda i-au reproşat
acestuia absenţa din cărţile sale a unei prezenţe spirituale mai mari, de exemplu că nu a folosit niciodată cuvântul ‘iubire’. Este lumea unui luptător chiar într-atât de rece? Nu simţiţi emoţii umane? Sau poate că acordaţi un înţeles diferit acestor emoţii?
R.: Da, le acordăm un înţeles diferit, şi nu folosim cuvinte ca
‘iubire’ sau ‘spiritualitate’ deoarece bătrânul nagual ne-a convins că acestea sunt doar concepte goale. Nu iubirea sau spiritualitatea în ele însele, ci utilizarea acestor două cuvinte. Linia argumentului său este următoarea: dacă într-adevăr ne considerăm fiinţe nemuritoare ce îşi pot permite luxul de a trăi în mijlocul unor contradicţii gigantice şi a unui egoism fără margini; dacă tot ceea ce contează pentru noi este gratificarea imediată, cum putem face spiritualitatea sau iubirea ceva autentic? Pentru bătrânul nagual, aceste concepte erau goale, fără viaţă, cuvinte pe care nimeni nu este pregătit să le susţină. El spunea că de fiecare dată când suntem confruntaţi cu aceste contradicţii, le rezolvăm spunând că noi, ca fiinţe umane, suntem slabi. Bătrânul nagual ne-a mai spus că, ca şi regulă generală, noi fiinţele umane nu am fost niciodată învăţate să iubim. Am fost învăţaţi să simţim doar emoţii gratificatoare, pertinente exclusiv doar Eului personal. Infinitul este sublim şi fără milă, ne-a spus, şi există loc pentru concepte greşite, necontând cât de plăcute ne-ar părea nouă că ar fi.
Î.: S-ar părea că cheia extinderii capabilităţilor noastre
perceptive stă în cantitatea de energie pe care o avem la dispoziţie, şi că condiţia energetică a omului modern este foarte slabă. Care ar fi premisa esenţială pentru a putea stoca energie? Este aceasta posibil pentru cineva care trebuie să aibă grijă de o familie, să meargă la serviciu în fiecare zi şi să participe pe deplin în mediul social? Şi ce ne puteţi spune despre celibat ca şi cale de a economisi energia, unul dintre cele mai controversate aspecte din cărţile voastre?
R.: Celibatul este recomandat, ne-a spus bătrânul nagual,
pentru majoritatea noastră. Nu din motive ce ţin de moralitate, ci din cauză că nu avem suficientă energie. Ne-a făcut să vedem cum majoritatea dintre noi am fost concepuţi în cadrul unei plictiseli maritale. Ca şi vrăjitor pragmatic, bătrânul nagual a susţinut că actul concepţiei este ceva de o importanţă capitală. A spus că dacă mama nu a fost capabilă să aibă un orgasm în momentul concepţiei, rezultatul a fost ceva numit ‘o concepţie plictisită’. În astfel de condiţii nu există nici o energie. Celor care au fost concepuţi în astfel de circumstanţe, bătrânul nagual le-a recomandat celibatul. Un alt lucru pe care ni l-a recomandat ca metodă de stocare a energiei a fost cel al disoluţiei tiparelor comportamentale ce duc la haos, cum ar fi eterna preocupare de a face curte cuiva; prezentarea şi apărarea egoului în viaţa de zi cu zi; rutinele excesive şi, mai presus de toate acestea, înspăimântătoarea insistenţă asupra grijilor de sine. Dacă aceste puncte sunt atinse, fiecare din noi ar putea avea energia necesară de a folosi timpul, spaţiul şi ordinea socială într-un mod mai inteligent.
Î.: Pasele magice ale Tensegrităţii, pe care voi le consideraţi ca
având o mare importanţă, sunt cea mai recentă contribuţie a voastră faţă de cei interesai de lumea lui don Juan Matus. Ce poate oferi tensegritatea celor care o practică? Poate fi aceasta egalată cu vreo altă disciplină fizică, sau are propriile sale caracteristici?
R.: Ceea ce tensegritatea aduce celor care o practică este
energia. Diferenţa dintre tensegritate şi orice alt sistem de exerciţii fizice este că intenţia tensegrităţii este dictată de către şamanii din vechiul Mexic. Această intenţie este eliberarea fiinţei care urmează să moară.