NEMEȘ MELISA ANUL I ID/NĂSĂUD

EDUCAŢIA INCLUZIVĂ este un PROCES prin care răspundem diversităţii nevoilor copiilor prin
creşterea gradului de participare la învăţare şi reducerea excluziunii. Aceasta presupune o serie de
schimbări de substanţă din perspectiva conţinutului educaţional, a abordării didactico-pedagogice, a
structurii sistemului de educatie şi a strategiilor educaţionale.

Obiectivele educației incluzive vizeazală combaterea neparticiparii scolare, cât si a abandonului si

esecului scolar, prin demersuri care depasesc barierele impuse de dificultatile de ordin material,
personal, familial sau social cu care se confrunta copiii. În acelasi timp, educația incluziva vizeaza
asigurarea unor conditii optime de învatare care sa ofere tuturor șansa unui start egal în viata din punct
de vedere educațional.
VIZIUNEA educaţiei incluzive:
“Şcolile obişnuite cu o orientare incluzivă sunt cele mai eficiente mijloace de combatere a
discriminării şi creează comunităţi primitoare, dezvoltând o societate incluzivă şi oferind tuturor
accesul la educaţie” (UNESCO, Salamanca, 1994).

Fiecare om are dreptul de a beneficia de sprijin pentru formarea şi integrarea lui socială şi
individuală. Cu atât mai mult când este vorba de copii, aceştia au dreptul de a se dezvolta şi forma cât
mai adecvat pentru a-şi construi unicitatea şi a participa la identitatea socială şi culturală din care fac
parte. Este firesc ca societatea să îi sprijine prin politicile derulate la început la nivelul familiei, apoi
prin grădiniţă şi şcoală.
Toţi copiii au dreptul, şi este firesc să fie participanţi, la o educaţie de calitate, eficientă şi permanentă.
Educaţia pentru toţi copiii este o cerinţă fermă şi clară a epocii noastre, determinată de nevoile acute
ale timpului prezent. În filozofia lumii moderne materializată în politicile educaţionale internaţionale
şi naţionale, se caută răspuns la întrebări fireşti ca- re doresc să exemplifice îngrijorarea faţă de viitorul
lumii. Procesul educativ trebuie să se adreseze tuturor şi fiecăruia, să se concen- treze pe soluţii rapide
şi adecvate la adaptarea faţă de diversitatea şi unicitatea umană. Argumentul cel mai important în
favoarea educaţiei pentru toţi constă în chiar componenta diversă şi complexă a lumii moderne.
Societatea se caracterizează prin diversita- te şi unicitate. Educaţia se confruntă cu acest adevăr. Ca
fenomen social caracterizat prin proiectare, planificare şi organizare, educaţia este firesc să se adreseze
tuturor, pentru că societatea este alcătuită din toţi.
NEMEȘ MELISA ANUL I ID/NĂSĂUD

Educaţia pentru toţi este generatoarea perspectivei incluzive asupra educaţiei. Pornind de la
deschiderea oferită de sintagma „educaţie pentru toţi”, prin acces şi participare, pas cu pas, se ajunge
la educaţia incluzivă care se defineşte ca o schimbare majoră ce presupune politici, practici şi culturi
incluzive. Educaţia incluzivă presupune existenţa sprijinului care să egalizeze şansele tuturor şi să se
adreseze fiecăruia. Putem sintetiza că educaţia pentru toţi devine coerentă dacă se bazează pe educaţia
incluzivă şi dacă se defineşte ca:
• educaţie de calitate;
• eficienţă;
• responsabilitate;
• pluridisciplinaritate;
• proces complex;
• strategie de respectare a drepturilor;
• evidenţiere a valorii individuale umane.
Educaţia ne îndeamnă să gândim oarecum diferit faţă de modul tradiţional în care înţelegem şi
realizăm formarea copiilor. Se porneşte de la ceea ce s-a acumulat până acum în câmpul teoretic şi
practic educaţional. Într-o viziune pluridisciplinară şi complexă, educaţia pentru toţi abordează actul
formării tinerei generaţii dintr-o perspectivă nouă, a drepturilor individuale şi a valorizării fiecărui om.
Este cazul să observăm că şi în educaţie contează acumulările calitative, ca în orice domeniu de
activitate socială. Cumulând experienţe şi studii numeroase cu privire la rolul şi importanţa educaţiei
pentru toţi şi pentru fiecare copil, dar și pentru viitorul societăţii, educaţia epocii noastre se axează pe
calitate şi eficienţă la nivelul fiecărui act educativ.
Educaţia trebuie înţeleasă ca un proces pe tot parcursul vieţii, începând cu perioada prenatală. Ea nu
este numai responsabilitatea educatorilor, ci şi a familiei şi comunităţii în care se naşte şi creşte copilul
şi trebuie să devină o cerinţă internă a fiecăruia. Educaţia de calitate se transformă în autoeducaţie.
Responsabilitatea trece de la cei care o promovează spre cei care sunt formaţi.
O idee de bază în asigurarea educaţiei incluzive este prevederea conform căreia toţi copiii trebuie să
înveţe împreună. De aici, educaţia incluzivă, pentru toţi, de multe ori pare să fie aceeaşi cu integrarea
copiilor cu cerinţe educative speciale. Cele două procese nu sunt identice şi nici nu este cazul să le
comparăm pentru că este vorba de abordări diferite. Când un copil cu CES intră într-o școală
obişnuită, el este integrat fizic şi poate să fie chiar integrat social şi societal, adică să participe real şi
implicat la toate activităţile acesteia.
Există de asemenea şi anumite situaţii de risc în care educatorul/învățătorul/profesorul trebuie să
cunoască trăirile şi comportamentele copilului pentru a-l sprijini. Riscurile pot apărea din modul de
dezvoltare a copilului, din mediul socio-cultural din care acesta face parte, din relaţiile de familie care
îi determină existenţa zilnică, din modelele formale educaţionale ce pot exercita un stres deosebit
asupra copilului care nu corespunde „normalităţii“ cu care ne-am obişnuit. O educaţie de calitate la
vârstele preşcolare și/sau școlare este o educaţie timpurie care se materializează în intervenţii adecvate
care previn şi ameliorează condiţiile care pun copiii în situaţii de risc şi care pot duce la întârzierea sau
chiar la decalarea dezvoltării.
Ştim cu toţii că învăţarea începe încă de la naştere. Acest adevăr simplu determină înţelegerea faptului
că îngrijirea, educaţia şi dezvoltarea copilului trebuie să ne preocupe încă de la naştere, ba chiar încă
din momentul concepţiei. Ca răspuns la acest adevăr s-au dezvoltat numeroase programe de educaţie
timpurie care înseamnă nu numai pregătirea copilului la grădiniţă, pentru a putea intra în şcoală, ci şi
pregătirea resurselor umane şi materiale pentru a răspunde nevoilor fiecărui copil şi a limita riscurile
care apar în copilărie – riscuri sociale, educaţionale şi de orice altă natură.
“ O școala incluziva este o scoala deschisa catre orice elev, o scoala care primeste orice elev, îl
valorizeaza si îl face sa se simta acasa. Este, as spune, scoala ideala, unde toata lumea se duce cu
placere si toti copiii sunt ajutati sa-si atinga maximul potentialului nativ. Este scoala care ofera sprijin
accentuat pentru acei copii care au nevoie în mod deosebit de el".

Din pacate realitatea nu este întotdeauna la nivelul idealului. Exista multe practici care genereaza
disconfort în rândul elevilor, parintilor siuneori chiar si al cadrelor didactice.
În altă ordine de idei, în anumite cazuri, o persoană cu dizabilităţi poate trece peste barierele
deficienţei, prin efort şi susţinere, ajungând la aceleaşi performanţe cu ale grupului de egali, uneori
chiar peste. Este importantă motivarea prin recompensă şi apreciere colectivă a eforturilor sale și
NEMEȘ MELISA ANUL I ID/NĂSĂUD

creșterea nevoii de afirmare personală, de a-şi exprima abilităţile. Studiile asupra copiilor integraţi în
astfel de programe educaţionale au evidenţiat progrese în dobândirea autonomiei și creşterea
capacităţii de a acționa şi confrunta cu situații problematice nou întâlnite.
Toate aceste condiții, coroborate, fac posibilă desfășurarea în condiții optime a procesului educativ,
însă îndeplinirea lor nu este întotdeauna un fapt tocmai simplu. Experiența concretă în cadrul școlii
relevă o multitudine de limite și probleme care apar în cadrul activității cu acești copii, cu copii în
general, probleme ce sunt legate fie de condiţiile concret, materiale, fie de factorii umani implicaţi :
-resursele materiale ale școlii/copiilor/părinților sunt insuficiente;
-capacitatea limitată a mediului educațional de a fi colaborativ sau lipsa personalului necesar și
specializat pe care îl implică abordarea individualizată a acestor copii.
- supraîncărcarea claselor, un aspect care vine în contradicție cu principiile educației individualizate,
și cu calitatea procesului educativ. Limite privind resursele de timp alocate fiecărui copil.
- o serie de prejudecăți și mentalități din partea părinților și profesorilor, cum ar fi: ideea că o o clasă
de copii mai inteligenţi sau că o clasă mai omogenă ar aduce mai multe beneficii şi motivaţii
profesionale;
- incapacități materiale şi de a susține toate nevoile copilului.
- părinții se confruntă ei înșiși cu o serie de dizabilități sau handicapuri educaționale, socioeconomice
- climat familial cu probleme.
În concluzie, toți copiii trebuie să beneficieze de educație. Fiecare poate fi sprijinit prin măsuri
pedagogiceîn clasă și cu sprijin suplimentar prin colaborarea cu alți specialiști și cu familia. Înainte de
a apela la măsuri speciale sau la alți profesioniști, profesorul trebuie să cunoască modele concrete
privind posibilitatea de integrare școlară și educațională a tuturor copiilor pentru individualizarea
acțiunii didactice. “Ideea de a accepta diferenţa este un deziderat, dar şi o provocare pentru lumea
contemporană ce ne poate conduce spre descoperirea resurselor nebănuite ale fiinţei noastre umane”
NEMEȘ MELISA ANUL I ID/NĂSĂUD

BUBLIOGRAFIE
1. Gherguţ, Alois – Sinteze de psihopedagogie specială. Ed. Polirom; Iaşi, 2005;
2. https://www.qualform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-resurse-educationale-pentru-sustinerea-
educatiei-incluzive-de-calitate/rolul-cadrului-didactic-in-promovarea-educatiei-incluzive
3. https://www.academia.edu/21807923/EDUCATIE_INCLUZIVA-GHID_METODOLOGIC
4. Conventia ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități
5. http://educatieincluziva.info/ce_este_educatia_incluziva
6. Vrăşmaş, T., Învăţământul integrat şi/sau inclusiv, Ed. Aramis, Bucureşti, 2001.
7. https://edict.ro/scoala-incluziva-o-necesitate-in-educatia-actuala/
8. https://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Educatia-incluziva-pt-web.pdf