Cap.5.

Teoria aripii de anvergură finită

5.1 Introducere
În cap. 4 au fost studiate caracteristicile profilelor aerodinamice care pot
fi considerate aceleaşi ca la aripa de anvergură infinită. Profilul aerodinamic
fiind o secţiune prin aripă cu un plan paralel cu planul xoz, curgerea în jurul
profilului a fost considerată bidimensională. În cazul aripii de anvergură finită,
curgerea este tridimensională întrucât viteza are şi o componentă în direcţia
anvergurii aripii (axa y).
În fig. 5.1 este prezentată o aripă cu anvergură b, dispusă într-un curent de
aer de viteză V . Datorită diferenţei de presiune de pe intradosul şi extradosul


aripii, liniile de curent sunt deplasate spre interior în cazul extradosului şi spre
exterior încazul intradosului.

Fig.5.1
Prin urmare, la vârfurile aripii apar două vârtejuri (fig. 5.1 şi 5.2) care prin
acţiune combinată determină apariţia unei componente verticale w a vitezei
aerului (fig. 5.3), denumită viteză indusă. Unghiul dintre coarda aripii şi viteza

160
V este denumit unghi de incidenţă şi se notează cu  , după cum s-a utilizat la
teoria profilelor aerodinamice.

Fig. 5.2
Datorită apariţiei vitezei induse, direcţia vitezei V se modifică cu unghiul
 i , denumit unghi de incidenţă Indus, ceea ce conduce la două efecte
importante:
1. Micşorarea unghiului de incidenţă la valoarea  ef ,
 ef     i (5.1)
2. Modificarea direcţiei vectorului forţei portante faţă de axa verticală cu
unghiul  i , ceea determină apariţia unei proiecţii pe orizontală a forţei
portante Ri , denumită forţă de rezistenţă indusă (fig. 5.3).

Fig. 5.3

161
 Din cele menţionate rezultă că aripa de anvergură finită are caracteristici
diferite faţă de profilele aerodinamice. În cazul profilelor aerodinamice au fost
utilizate notaţiile P, R şi M  pentru forţa portantă, forţa de rezistenţă şi
momentul aerodinamic. Semnul ‘prim’ din aceste notaţii se referă la unitatea de
anvergură. De asemenea, coeficienţii c z , c x şi cm au fost notaţi cu literă mică în
cazul profilului aerodinamic.
La aripa de anvergură finită se utilizează următoarele notaţii:
- P, R şi M pentru forţa portantă, forţa de rezistenţă şi momentul
aerodinamic (notaţii fără semnul “prim”);
- C z , C x şi Cm pentru coeficienţii aerodinamici (notaţii cu litere mari).
În cazul curgerilor subsonice, forţa de rezistenţă a aripii de anvergură
finită reprezintă suma dintre rezistenţa indusă Ri , rezistenţa datorată forţelor de
frecare R f şi rezistenţa datorată forţelor de presiune R p (ca urmare a
desprinderii stratului limită). Ultimele două componente ale forţei de rezistenţă
menţionate mai sus se datorează efectului de vâscuozitate.
Forţele de rezistenţă R f şi R p definesc rezistenţa de profil al cărei
coeficient este
R f  Rp
C x profil  (5.2)
q S
iar coeficientul rezistenţei induse,
Ri
C xi  (5.3)
q S
Pentru aripa de anvergură finită, coeficientul forţei de rezistenţă este
Cx  Cx profil  C xi
(5.4)
Valoarea lui C x profil se obţine în mod uzual din datele pentru profilele
aerodinamice. În cazul rezistenţei induse, sunt necesare unele date suplimentare
în vederea obţinerii unei formule de calcul.

5.2 Legea Biot-Savart şi formulele lui Helmholtz

În subcapitolul 4.2 a fost introdus conceptul de linie de vârtejuri, iar linia
considerată a fost o linie dreaptă, extinsă de la   la  . În cazul unei linii
curbe de vârtejuri (fig. 5.4), dacă  reprezintă intensitatea vârtejurilor dispuse
  
pe linia curbă, atunci viteza indusă de vectorul d l  n dl (unde n este versorul
vectorului tangent la linia de vârtejuri iar dl este un segment de lungime foarte
mică din linia de vârtejuri), într-un punct P aflat la distanţa r faţă de segmentul
dl este 
 
 dl  r
dV   (5.5)
4 r 3

Ecuaţia (5.5) este cunoscută sub numele de legea Biot – Savart şi este una
din cele mai importante formule utilizate în teoria curgerilor incompresibile şi
fără vâscuozitate.

162
 Fig. 5.5
Prin analogie cu teoria câmpului electromagnetic, dacă se consideră că
linia de vârtejuri reprezintă un fir prin care trece un curent electric de intensitate
I, atunci intensitatea câmpul magnetic indus în punctul P este
 I dl  r
dB  (5.6)
4 r 3

unde  reprezintă permeabilitatea mediului din jurul firului.

Forma ecuaţiei (5.6) este identică cu cea a ecuaţiei (5.5). În perioada 1911
– 1918, când Ludwig Prandtl a dezvoltat teoria aripii de anvergură finită, el a
utilizat teoria câmpului electromagnetic pentru studiul vitezei şi rezistenţei
induse. În cazul unei linii drepte de vârtejuri (fig. 5.5), prin aplicarea legii Biot-
Savart se obţine:
  
  dl  r
V   4 r3 (5.7)


Notând cu h distanţa de la punctul P la linia de vârtejuri, din triunghiul

dreptunghic obţinut, în care latura r este ipotenuză iar l şi h sunt catete, rezultă
h  r sin    
h (5.8)
 tan    
l

163
 Fig. 5.5
Având în vedere relaţiile trigonometrice
sin      sin 
tan        tan 
(5.9)
rezultă
h h h
r ;l  ; dl  d (5.10)
sin  sin  sin 2 
Înlocuind expresiile de mai sus în ecuaţia (5.8) se obţine
  
 r sin   sin   sin  h
V 
4  r 3
dl 
4 r 2
dl 
4  r 2 sin 2 
d 
  0



sin  h  (5.11)

4  2
 h  sin 
2
d 
2 h
0
 
 sin  

Fig. 5.6
Pentru semidreapta de vârtejuri prezentată în fig. 5.6, în mod similar se obţine

V  (5.12)
4 h

Matematicianul german Hermann von Helmholtz (1821 – 1894) a fost primul

om de ştiinţă care a utilizat conceptul de linie de vârtejuri la studiul curgerilor

164
incompresibile şi fără vâscuozitate. El a stabilit două principii de bază ale
mişcării vârtejurilor, cunoscute sub numele de teoremele lui Helmholtz:
1. Intensitatea liniei de vârtejuri este constantă;
2. Linia de vârtejuri nu poate fi întreruptă în fluid, ea trebuie extinsă la
frontiera fluidului sau poate avea un contur inchis.
Cele două teoreme enunţate mai sus sunt utilizate la studiul caracteristicilor
aerodinamice ale aripii de anvergură finită. Dacă la aripa de anvergură infinită
linia de vârtejuri poate fi considerată de la   la  , în cazul aripii de
anvergură finită linia de vârtejuri are forma celei prezentate în fig. 5.7, adică un
segment de dreaptă cuprins între vârfurile aripii, pe axa y, de la y  b / 2 la
y  b / 2 şi care continuă cu alte două linii de vârtejuri de-a lungul axei x, de la
vârfurile aripii, la  .

Fig. 5.7
Acest model a fost aplicat de Ludwig Prandtl, pe baza celei de a doua
teoreme a lui Helmholtz (linia de vârtejuri nu poate fi întreruptă în fluid).
Geometria aripii în lungul axei y (adică în lungul anvergurii) nu este aceeaşi
întrucât coarda c şi unghiul de incidenţă  pot fi diferite de la o secţiune la alta,
adică sunt funcţii de y, prin urmare şi forţa portantă raportată la unitatea de
anvergură, P  este funcţie de y (fig. 5.8).

Fig. 5.8
Dacă forţa portantă P  se divide la  V va rezulta că şi circulaţia este o
funcţie de y, adică

165
 P
   y  (5.13)
 V
Pentru determinarea vitezei induse, se reprezintă aripa sub forma unui
număr infinit de linii de vârtejuri, de intensitate d . Pentru simplitatea
modelului de calcul, în fig. 5.9 se prezintă 6 linii de vârtejuri. De-a lungul
segmentelor AB şi FE circulaţia este d1 iar în continuare, de-a lungul
segmentelor BC şi ED circulaţia este d1  d2 , iar pe segmentul CD circulaţia
este d1  d2  d3 . Variaţia lui  de-a lungul liniei AF este reprezentată de
dreptunghiul vertical din fig. 5.9.
Pentru o infinitate de linii de vârtejuri de intensitate d , viteza dw indusă
de un segment dx din linia de vârtejuri (fig. 5.10) într-un punct y0 de pe axa y
(conform legii Biot-Savart) este
dw  
 d / dy  dy
4 y0  y 
(5.14)
Semnul minus din faţa lui dw denotă faptul că  scade pe direcţia axei y.

Fig. 5.9
Viteza indusă în punctul y0 de toate liniile de vârtejuri este
b

w y0   
1
2
 d / dy  dy
4 b y0  y
(5.15)

2

Problema care se pune constă în determinarea funcţiei  y  pentru o

aripă de configuraţie dată. Din fig. 5.3 rezultă că unghiul vitezei induse este
 w y0  
 i  y0   arctan   (5.16)
 V 
Viteza indusă fiind mică în raport cu V , se poate face aproximarea
w y0 
 i  y0    (5.17)
V
sau

166
 b

 i  y0  
1
2
 d / dy  dy
4V b y0  y
(5.18)

2

Fig. 5.10
Coeficientul de portanţă pentru profilul aerodinamic localizat în secţiunea
corespunzătoare lui y  y0 este
c z  a0   ef  y0    P 0   2 ef  y0    P 0  (5.19)
iar forţa portantă pe unitatea de anvergură,
1
P   V2 c y0  c z   V  y0  (5.20)
2
Din ecuaţia (5.20) rezultă
2  y 0 
cz  (5.21)
V c y0 
si prin substituţie în ecuaţia (5.19), se obţine
 y 0 
 ef    P 0 (5.22)
V c y0 
Având în vedere relaţia
   ef   i
rezultă
b

 y0   d / dy  dy
2
1
 y0     P 0  b (5.23)
V c y0  4V y0  y

2

Ecuaţia (5.23) este denumită ecuaţia fundamentală a lui Prandtl. Această

ecuaţie exprimă faptul că unghiul de incidenţă este egal cu suma dintre unghiul

167
de incidenţă efectiv şi unghiul de incidenţă indus. În ecuaţia (5.23),  ef este o
funcţie de  , ceilalţi parametri, respectiv , c, V şi  P 0 fiind cunoscuţi
pentru o aripă de geometrie dată. Prin urmare, o soluţie a ecuaţiei (5.23) este
 b b
funcţia    y0  , unde y0 variază în limitele intervalului  2 , 2  , unde b este
anvergura aripii.
Cunoscând funcţia, se pot determina:
1. Distribuţia portanţei în lungul aripii
P y0    V  y0  (5.24)
2. Portanţa aripii
b
2
P bP y  dy

2

sau
b
2
P   V b y  dy (5.25)

2

Pentru simplitatea formulelor de calcul de mai sus, s-a renunţat la indicele lui
y0 .
3. Coeficientul de portanţă
b
2
P 2
Cz  
q S V S b y  dy (5.26)

2

4. Rezistenţa indusă
Ri  P sin  i
(5.27)
Întrucât unghiul  i este mic relaţia de mai sus poate fi scrisă astfel
b
2
Ri  P  i  bP y   i  y  dy (5.28)

2

Rezistenţa totală indusă a aripii de anvergură finită este

b
2
Ri  bP y   i  y  dy

2

sau
b
2
Ri   V b y   i  y  dy (5.29)

2

Coeficientul rezistenţei induse este

168
 b
2
Ri 2
C xi  
q S V S b y   i  y  dy (5.30)

2

Din cele prezentate mai sus, se constată că principala problemă a teoriei lui
Prandtl o constituie determinarea funcţiei    y  .
Înainte de a fi prezentată forma generală a funcţiei    y  , se va analiza un
caz special al distribuţiei circulaţiei în lungul aripii şi anume, distribuţia
eliptică
2
 2y 
 y   0 1    (5.31)
 b 
unde 0 este circulaţia în originea sistemului de coordonate (fig. 5.10).
Pentru determinarea vitezei induse w y0  se calculează derivata lui  în
raport cu y,
d 4 y
  20
dy b  2y 
2
(5.32)
1  
 b 
şi prin substituire în ecuaţia (5.15) rezultă
b
2
0 y
w y0   b dy
4b 2 2 (5.33)
 2y 

2
1    y0  y 
 b 

Pentru evaluarea integralei de mai sus se face schimbarea de variabilă

b b
y  cos   dy   sin d
2 2
ceea ce conduce la
0
 cos 
w y0   0  cos 0  cos  d (5.34)
2b


Integrala din ecuaţia (5.34) reprezintă forma standard a ecuaţiei (4.26) pentru
n  1 , prin urmare
0
w y0    (5.35)
2b
de unde rezultă că viteza indusă este constantă, pentru o distribuţie eliptică a
circulaţiei (şi evident pentru o distribuţie eliptică a portanţei, deoarece
P   V  ).
Unghiul de incidenţă indus este
w 0
i    (5.36)
V 2bV
iar portanţa
b
2
4y2
P   V 0 b 1
b2
dy (3.57)

2

169
Utilizând din nou schimbarea de variabilă y   b / 2  cos  , ecuaţia (5.37) devine
b
2
b
bsin
2
P   V 0 d   V 0  (5.38)
4

2

de unde rezultă
4P
0  (5.39)
 V b
1
Având în vedere formula de calcul a portanţei, respectiv P   V2 SC z ,
2
rezultă
2V SC z
0  (5.40)
b
Înlocuind expresia lui 0 în ecuaţia (5.36) se obţine incidenţa indusă
2V SC z 1
i 
b 2bV
sau
SC z
i  (5.41)
b 2
Un parametru important pentru aripa de anvergură finită îl reprezintă
alungirea,  exprimată prin relaţia
b2

S
Cu această notaţie unghiul de incidenţă se scrie
Cz
i  (5.42)

Coeficientul rezistenţei induse, C xi se obţine din ecuaţia (5.30)
b
2 
2 i 2 i 0 b b
C xi  b  y  dy  
sin 2 d  0  i
V S V S 2 2V S
 0
2

Prin înlocuirea expresiilor lui 0 şi  i se obţine

b 2V SC z C z
C xi 
2V S b 
sau
C z2
C xi  (5.43)

Relaţia (5.43) exprimă faptul că C xi este direct proporţional cu C z2 , adică
rezistenţa indusă depinde de forţa portantă.

170
 Fig. 5.11
Acest aspect este justificat prin faptul că rezistenţa indusă este o consecinţă a
prezenţei vârtejurilor la capetele aripii, datorită existenţei unei diferenţe de
presiune între intrados şi extrados. De asemenea, această diferenţă de presiune
duce şi la crearea forţei portante. Se constată deci că rezistenţa indusă este mai
mare la aterizarea şi decolarea avionului, când flapsul este scos iar coeficientul
C z este mare. La regimul de croazieră, forţa de rezistenţă indusă este
aproximativ 25% din forţa de rezistenţă totală.
O altă consecinţă importantă a celor prezentate mai sus o reprezintă faptul că
C xi este invers proporţional cu   b 2 / S , ceea ce însemnă că pentru a reduce
rezistenţa indusă trebuie ca  să fie cât mai mare posibil. În fig. 5.11 sunt
prezentate două aripi: una cu alungire (  ) mare şi alta cu alungire mică.
Este interesant de menţionat că aripa avionului fraţilor Wright avea   6 iar
la avioanele subsonice actuale,  este cuprins între 6 şi 8.

171
 Fig. 5.12
O caracteristică importantă a distribuţiei eliptice a circulaţiei (şi prin urmare
a portanţei) o reprezintă variaţia eliptică a coardei în lungul aripii. Acest aspect
rezultă din faptul că pentru o aripă cu  (unghi de incidenţă) constant şi fără
torsiune aerodinamică în lungul anvergurii, adică  P 0 constant, rezultă
C z  a0   ef   P 0   const. , întrucât  i  const. şi prin urmare  ef     i este de
asemenea constant. Prin urmare, portanţa pe unitatea de anvergură este
P   q c  y  C z (5.44)
sau
P
c y   (5.45)
q C z
În formula de mai sus, q şi C z fiind constante, rezultă că c y  are aceeaşi
distribuţie în lungul aripii ca şi portanţa P , adică distribuţie eliptică (fig. 5.12).

5.3 Calculul repartiţiei circulaţiei în lungul aripii

Determinarea completă a caracteristicilor aerodinamice ale aripii de

anvergură finită presupune rezolvarea ecuaţiei integrale (5.23) pentru care nu se
poate găsi o solţie generală şi ca urmare, se recurge la metode aproximative. Una
dintre aceste metode, cunoscute sub numele de metoda Glauert-Trefftz, se
bazează pe folosirea seriilor Fourier. Având în vedere distribuţia eliptică a
circulaţiei  y   0 1   2 y / b  2 care prin transformarea y   b / 2 cos  devine
   0 sin  , s-a considerat că seria Fourier poate fi o formă generală de
aproximare a distribuţiei circulaţiei în lungul unei aripi de formă oarecare.
Prin urmare, dacă circulaţia are forma de reprezentare
N
   2bV  An sin n (5.46)
n 1

172
se pune problema determinării coeficienţilor A1 , A2 ,....... AN , astfel încât  să
verifice ecuaţia (5.23)
b

 y0   d / dy  dy
2
1
 y 0     P 0  b
V c y 0  4V y0  y

2

Prin schimbarea de variabilă y   b / 2  cos  , limitele de variaţie a lui

 b b
y   ,  se transformă în    0,  ,
 2 2
Pentru a determina altă formă a ecuaţiei (5.23), se calculează mai întâi derivata
d / dy ,
N
d d d d
dy

d dy
 2bV 
nAn cos n
dy
(5.47)
n 1
şi prin substituire în ecuaţia () se obţine
N

N   nAn cos n
d (5.48)
2b 1
  0  
c  0   An sin n0   P0  0     cos
n 1
  cos  0
n 1 0
Întrucât

cos n sin n
 cos   cos 0 d   sin 00 (5.49)
0

rezultă
N N
2b sin n
  0  
c  0   An sin n0   P 0  0    nAn cos n sin 00 (5.50)
n 1 n 1
Ecuaţia (5.50) este evaluată într-o anumită locaţie, y0 ceea ce însemnă că
 0 , b, c  0  şi  P 0  0  sunt cunoscute. Singurele necunoscute sunt coeficienţii
A1 , A2 ,....... AN , ceea ce însemnă că dacă se aleg N secţiuni prin aripă se obţine
un sistem de N ecuaţii cu N necunoscute.
Prin rezolvarea sistemului de ecuaţii şi determinarea coeficienţilor
A1 , A2 ,....... AN , se obţine expresia circulaţiei    , ceea ce permite calculul
coeficientului de portanţă C z ,
b
2 N 
2 2b 2
Cz 
V S b  y  dy 
S   An sin n sin d (5.51)
n 1 0

2

Integrala din ecuaţia (5.51) are următoarea valoare

 
 pentru n  1
 sin nsin d   2
0 pentru n  1
(5.52)

0
prin urmare

173
 b2
C z  A1  A1 (5.53)
S
Se constată că C z depinde numai de primul coefficient al seriei Fourier.
Coeficientul rezistenţei induse este obţinut prin substituirea ecuaţie (5.46) în
ecuaţia (5.30), rezultând
b

2
2
2b 2  N 
C xi 
V S b  y   i  y  dy 
S  


An sin n  i    sin d
 (5.54)
 0  n 1 
2

iar unghiul de incidenţă indus,  i   se obţine prin substituirea ecuaţiei (5.47) în

ecuaţia (5.18), ceea ce conduce la
b

1
2
 d / dy  dy  1 N
cos n

 i  y0   b nAn  d (5.55)
4V y0  y cos   cos  0
n 1
 0
2

Integrala din ecuaţia de mai sus are valoarea


cos n sin n
 cos   cos 0 d   sin 00
0

prin urmare,
N
sin n 0
 i  0    nAn sin  0
(5.56)
n 1
În ecuaţia (5.56)  0 este o variabilă cuprinsă între 0 şi  ceea ce înseamnă
că poate fi înlocuită cu  pentru simplitatea relaţiei matematice,
N
sin n
i     nAn sin 
(5.57)
n 1
Întroducând relaţia de mai sus în ecuaţia (5.54) se obţine

2b 2  N  N sin k 
C xi 
S  


An sin n 

kAk 
sin 
sin  d
 (5.58)
0  n 1  k 1 
Având în vedere că

 0 pentru n  k

 sin nsin kd  
 2 pentru n  k
(5.59)

0
ecuaţia (5.58) devine
2b 2    
N N N
C xi 
S  n 1nAn2    nAn2   A12 
2   nAn2  
 
 n 1  n2 
 N 2 (5.60)
A 
 A12 1 

 n n
A
 

n2  1 
Substituind A1  C z , conform ecuaţiei (5.53), se obţine

174
 C2 
N 2
A 
C xi  z 1  
n n 
  n  2  A1 



sau
C z2
C xi  1    (5.61)

unde
N 2
A 
  n n
A

n2  1 
În cazul distribuţiei eliptice,   0 , ceea ce înseamnă că rezistenţa indusă este
minimă în acest caz.
În fig. 5.13 este prezentat graficul dependenţei coeficientului  faţă de
raportul de trapezoidalitate al aripii (definit ca raportul dintre coarda la vârful
aripii şi coarda la încastrare).
Pentru avioanele subsonice, valorile standard pentru  (alungirea aripii) sunt
cuprinse între 6 şi 22. Având în vedere că C xi este invers proporţional cu  ,
pentru a minimize valoarea rezistenţei induse trebuie ca  să aibă o valoare cât
mai mare.

Fig. 5.13
Există două diferenţe majore între caracteristicile unui profil aerodinamic
şi ale unei aripi de anvergură finită.
Prima deosebire o constituie apariţia vitezei induse (şi a rezistenţei induse) la
aripa de anvergură finită)

175
 dc z
A doua deosebire apare între panta coeficientului de portanţă a0  în
d
graficul funcţiei c z  c z    pentru profilul aerodinamic şi panta coeficientului
dC z
de portanţă a  pentru graficul funcţiei C z  C z    la aripa de anvergură
d
finită (fig. 5.14). Dacă se compară a cu a0 se constată că a  a0 .
Pentru a demonstra aceasta, se consideră o aripă de formă eliptică, fără
torsiune aerodinamică, ceea ce înseamnă că  i şi  ef sunt constante în
lungul anvergurii. Mai mult decât atât, în această situaţie c z  C z şi derivata
lui C z în raport cu  ef este egală cu a0 ,
dC z
 a0 (5.62)
d    i 
Prin integrarea ecuaţiei de mai sus rezultă
C z  a0     i   const. (5.63)
Substituind în ecuaţia (5.63) pe  i  C z /   se obţine
 C 
C z  a0    z   const. (5.64)
  
pentru a se obţine derivata dC z / d , se diferenţiază ecuaţia (5.64) în raport cu
 şi se rezolvă ecuaţia obţinută, rezultând
dC z a dC z
a  a0  0 (5.65)
d  d
sau
a0
a
a (5.66)
1 0

Ecuaţia (5.66) este valabilă pentru aripa de anvergură finită de formă eliptică.

176
 Fig. 5.14
Pentru aripa de anvergură finită, de altă formă decât cea eliptică, ecuaţia
(5.66) are forma
a0
a
a0 (5.67)
1 1   

unde  este o funcţie de coeficienţii A1 , A2 ,....... AN ai seriei Fourier din
expresia circulaţiei  . Valorile lui  se situează în intervalul de la 0,005 la
0,25 şi au fost calculate pentru prima dată de către Glauert în perioada anilor
1920.
Relaţia (5.66) este valabilă pentru alungiri mai mari decât 4, adică   4 .
Pentru aripa de alungire mică (   4 ), se utilizează relaţia lui H. B. Helmbold
a0
a
2
a  a (5.68)
1   0 1      0 1   
   
iar pentru aripa în săgeată, se utilizează relaţia lui Kuchemann
a0 cos 
a
2
 a cos  (5.69)
1  0 1     a0 cos  1  
   
unde  este unghiul de săgeată al aripii.

177
Toate aceste relaţii de calcul sunt valabile numai pentru domeniul
incompresibil de curgere, adică pentru numere Mach M   0,3 . Pentru
domeniul compresibil, aceşti parametrii trebuie înmulţiţi cu anumiţi factori
de corecţie.

Exemplul 5.1
Se consideră o aripă de anvergură finită cu alungirea   8 şi raportul de
trapezoidalitate (adică raportul dintre coarda la vărful aripii şi coarda la
încastrare) de 0,8. Profilul aerodinamic al aripii (obţinut prin secţionarea
aripii cu un plan paralel cu planul xoz) este subţire şi simetric.
Să se calculeze coeficienţii C z şi C xi pentru un unghi de incidenţă   50 şi
în ipoteza că    .

Rezolvare
Pentru   8 şi raportul de trapezoidalitate de 0,8 din fig. 5.13 rezultă
  0,05 . De asemenea, pentru profilele subţiri, a0  2 iar din ipoteza că
   , rezultă   0,05 .
Conform ecuaţiei (5.67),
dC z a0 2
a    4,97
d a 2
1  0 1    1  1  0,05
 8
Aripa fiind simetrică, unghiul de portanţă nulă este zero, adică  P 0  0 şi
prin urmare,
Cz  a 

Pentru un unghi de incidenţă,   50 , a cărui mărime în radiani este 5 ,
180
rezultă

C z  4,97  5  0,4335
180
Din ecuaţia (5.61) se obţine
C z2 0,43352
C xi  1     1  0,05  0,00789 .
 8

Exemplul 5.2
Se consideră o aripă dreptunghiulară cu alungirea   6 , factorul de
rezistenţă indusă   0,055 şi unghiul de incidenţă la portanţă nulă  P 0  2 0
. Coeficientul rezistenţei induse la un unghi de incidenţă   3,40 este
C xi  0,01 .
Să se calculeze coeficientul rezistenţei induse C xi pentru acelaşi tip de
aripă dreptunghiulară, la acelaşi unghi de incidenţă, dar pentru altă alungire,
respectiv   10 , în ipoteza că    . Pentru   10 valoarea lui  este 0,105.

Rezolvare

178
 Deşi unghiul de incidenţă este acelaşi, valorile lui C z pentru cele două
cazuri (   6 şi   10 ) sunt diferite, întrucât C z depinde atât de unghiul de
incidenţă cât şi de alungirea  .
Cunoscând coeficientul rezistenţei induse, C xi  0,01 , din formula
C z2
C xi  1   

rezultă
 6
C z2  C xi   0,01  0,1787
1  1  0,05
deci
Cz  0,1787  0,423
Pe de altă parte
dC z  C z   3,40   C z    20 0,423  0 0,423
    4,485 / rad
d  
3,4 0   2 0 5,4 0 5,4

180
Din ecuaţia (5.67)
dC z a0

d a0
1 1   

prin înlocuirea datelor cunoscute se obţine
a0
4,485 
a0
1 1  0,05
6
sau
6  4,485
a0   5,989 / rad
6  4,485  1,05
Panta a0 fiind aceeaşi pentru cele două valori ale alungirii aripii, rezultă că
in cazul   10 , avem
dC z a0 5,989
   4,95 / rad .
d a0 5,989
1 1    1 1  0,105
 10
iar coeficientul de portanţă
C z  a     P 0   4,953,4 0    2 0  

 0,464
180
Coeficientul rezistenţei induse este
C z2 0,464 2
C xi  1      1,105  0,0076
 10

179