03.10.

19

Curs 10 – Contracte speciale

Seria 1

Contractul de rentă viageră

Articolul 2.242. Contractul de rentă viageră

Prin contractul de rentă viageră o parte, numită debirentier, se obligă să efectueze în

folosul unei anumite persoane, numită credirentier, prestații periodice, constând în sume de bani
sau alte bunuri fungibile.

Deci, cu alte cuvinte, legiuitorul spune că prin acest contract se obligă debirentierul să
presteze sume de bani sau alte bunuri fungibile în favoarea credirentierului. Acum, această
definiție este în mod cert o definiție incompletă pentru că pune accent doar pe prestațiile
debirentierului. Or contractul de rentă viageră, și dacă e să ne uităm la întreținere avem aceeași
problemă, prin contractul de întreținere o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părți
prestații necesare întreținerii și îngrijirii pentru o anumită durată. Practic nu spune nimic de
prestațiile celeilalte părți contractante. Îți dă senzația că avem de a face de fapt cu contract
unilateral în care doar una din părți își asumă obligații, fie debirentierul, fie întreținătorul. Or în
realitate, dacă e să ne uităm la alte dispoziții legale, rezultă în mod cert că dreptul comun în
materie este de fapt contractul sinalagmatic în care ambele părți își asumă obligații, inclusiv
credirentierul sau creditorul întreținător care în general se obligă să transmită un bun, să asigure
proprietatea unui bun în schimbul rentei sau a întreținerii.

De ce spuneam că până la urmă, vedeți dumneavoastră, așa cum e definit acum, poți să
spui că astea sunt contracte cu titlu gratuit. Că până la urmă dacă îți reglementează din
perspectiva obligațiunii uneia dintre părțile contractante, îți dă senzația că e vorba de un contract
cu titlu gratuit, care poate îmbrăca evident, chiar forma unei donații dacă ne gândim la plata
periodică a unei sume de bani, or ele sunt lucruri diferite. Și de ce spuneam că până la urmă
dreptul comun îl constituie contractul oneros și doar în mod excepțional, sigur pot admite, că se
poate constitui și cu titlu gratuit fie un contract de rentă viageră, fie un contract de întreținere?
Pentru că dacă e să ne uităm la niște dispoziții specifice acestor contracte observăm că ele sunt

1
Seria 1
 03.10.19

de fapt aplicabile în cazul în care contractele sunt constituite cu titlu oneros. Iată, de pildă,
articolul 2.247 ne spune că nu produce nici un efect contractul prin care s-a constituit cu
titlu oneros o rentă pe durata vieții unei persoane care la data încheierii contractului
suferea de o boală din cauza căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la această
dată.

Observăm că textul legal este aplicabil atât în cazul contractului de rentă viageră, cât și în
cazul contractului de întreținere. Deci, în măsura în care creditorul rentei, sau creditorul
întreținerii decedează în termen de 30 de zile din cauza unei boli de care suferea la momentul
încheierii contractului, contractul nu produce nici un efect. Ne întrebăm, bun, și dacă este cu titlu
gratuit acest contract produce efect? Legiuitorul spune că numai în cazul contractului cu titlu
oneros acest contract nu produce nici un efect. Sigur, ne putem întreba, ce înseamnă acest nu
produce nici un efect? E vorba de nulitatea contractului, dacă e vorba de nulitatea contractului e
vorba de nulitatea absolută, de nulitatea relativă, e vorba de caducitatea contractului, din ce
motiv? Pentru că decedează creditorul întreținerii în termen de 30 de zile, sau creditorul rentei,
de la data la care s-a constituit acest contract. Ce credeți? De ce contractul cu titlu gratuit este
lăsat pe dinafară, este spus clar, legiuitorul vizează doar contractele cu titlu oneros.

Care ar fi explicația? Un contract de întreținere sau de rentă în aparență poate să fie

calificat ca liberalitate și o să vedem că există art. 1.091 al. 4 dacă nu mă înșel, text legal care
instituie prezumții de gratuitate în cazul actelor cu titlu oneros. Deci sunt acolo anumite situații
în care un act care în aparență este cu titlu oneros, în realitate este o donație, și aici, până la
dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent sau către soț, este prezumată a fi
donație, dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, în schimbul întreținerii, ori a plății
unei rente viagere. Nu e vorba doar de o prezumție care operează numai în favoarea
descendenților, ascendenților privilegiați și a soțului adică e vorba de moștenitorii rezervatari,
dacă aceștia nu au consimțit la înstrăinare, adică dacă practic aceștia n-au recunoscut la
momentul la care s-a încheiat actul sau și ulterior, dar până la momentul deschiderii succesiunii
n-au recunoscut caracterul de act cu titlu oneros care s-ar fi încheiat. Bun, și atunci vă spuneam
că aici trebuie să fiți atenți atunci când se încheie un contract prin care, un contract de întreținere
cu una din categoriile de persoane vizate, descendenți, soț supraviețuitor, ascendenți, pentru că

2
Seria 1
 03.10.19

operează prezumția. Sigur, poți să arăți că ai executat contractul de întreținere, că ai plătit renta
viageră și atunci rămâne un act cu titlu oneros.

Bun. Nu asta era ceea ce așteptam, practic ține de cauza contractului. De ce doar atunci
când contractul este cu titlu oneros apare această idee că dacă intervine decesul în termen de 30
de zile contractul nu produce nici un efect? Practic lipsește caracterul aleatoriu al unui asemenea
contract. Un specific contractului de întreținere, contractului de rentă viageră, evident atunci
când actul este oneros, pentru că numai un act cu titlu oneros poate prezenta caracter aleator, se
ridică, de ce doar aici vorbim de caracter aleator? Pentru ca doar unui asemenea tip de contract se
poate pune problema leziunii, a anulării contractului pentru leziune. Dacă e cu titlu gratuit, e clar
ca numai uneia din persoane, numai una din părțile contractante prestează, execută prestații în
temeiul contractului respectiv și atunci nu se mai pune problema în cazul actului cu titlu gratuit
unde în mod evident că actul este în defavoarea uneia din părțile contractante.

Atunci când vorbim de caracterul aleatoriu al contractului ce înțelegeți? Trebuie să existe

o echivalență a șanselor de câștig sau de pierdere a părților contractante. Deci nu orice
incertitudine care afectează un contract duce la calificarea acelui contract drept contract
aleatoriu. Până la urmă, ceea ce definește caracterul aleatoriu al unui contract este aceea că un
contract aleator oferă o echivalență a șanselor de câștig și de pierdere pentru ambele părți
contractante. Tocmai de aceea doar în cazul contractului cu titlu oneros se poate pune problema
lipsei de eficacitate juridică ca urmare a decesului. Pentru că dacă actul este cu titlu gratuit nu
prezintă nici o relevanță când decedează creditorul, dacă decedează după 10 zile sau după 10 ani.
Doar acolo unde-i cu titlu oneros interesează dacă intervine decesul în acest interval prevăzut de
legiuitor care în vechiul cod era de 20 de zile, în codul actual l-a fixat la 30 de zile. Vă atrag
atenția, nu orice deces al creditorului duce la lipsirea de eficacitate juridică a contractului, ci
numai decesul datorat ca urmare a unei boli de care suferea la momentul încheierii contractului,
deci dacă suferă de cancer dar dacă moare în 30 de zile pentru că a avut un accident de mașină,
nu se pune problema lipsirii de eficacitate a contractului.

Student: Și dacă pe parcursul celor 30 de zile contactează o anumită boală…

Profesor: Boala trebuie să existe la momentul încheierii contractului.

3
Seria 1
 03.10.19

Colega dumneavoastră pune următoarea întrebare: Ar trebui să fie cunoscută de părți? Sau
contractul este, până la urmă, ineficace dacă-i cunoscut sau necunoscut de către părțile
contractante? După cum la fel punem încă o întrebare: Ce se întâmplă dacă decedează după 30 de
zile, adică decedează după 40 de zile. Nu mergem la an, ci ne ducem la 40 de zile. Decedează la
2 luni de la data la care s-a încheiat contractul. Sigur, dacă părțile aici n-au cunoscut existența
bolii, nu se pune nicio problemă. Să presupunem că au cunoscut existența faptului că e vorba de
o boală gravă, în ultimul stadiu, etc, etc, încheie contractul. Pot aplica dispozițiile lui 2247 într-o
asemenea ipoteză?

Art. 2247. Constituirea pe durata vieţii unei persoane afectate de o boală letală
Nu produce, de asemenea, niciun efect contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros o
rentă pe durata vieţii unei persoane care, la data încheierii contractului, suferea de o boală din
cauza căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la această dată.

Practic, dacă ne uităm pe 2247 ce o să vedem? Nu există nicio condiționare a cunoașterii

sau a necunoașterii bolii de care suferea. Deci, dacă intervine decesul în cele 30 de zile, din
cauza unei boli de care suferea, până la urmă nu contează dacă părțile au cunoscut sau nu
existența bolii sau dacă doar creditorul a cunoscut exitența bolii. Oricum nu prezintă relevanță
pentru că s-a realizat cumva o chestie obiectivă în ideea că dacă e un contract cu titlu oneros,
intervine decesul, dezechilibrul e atât de mare, de enorm, încât consideri că nu produce niciun
efect.
Ce se întâmplă dacă decedează după acest interval de timp, dar totuși la un interval scurt,
în condițile în care părțile au cunoscut existența contractului? Îmi aduc aminte, profesorul
Chirică a avut o speță sub imperiul vechiului Cod Civil, în care se punea problema nevalabilității
unui contract de întreținere în contextul în care Codul Civil de la 1864 nu conținea reglementări
ale contractului de întreținere. Deci, era reglementat doar contractul de rentă viageră și era un caz
de nulitate care intervenea în caz de deces la 20 de zile de la data încheierii contractului. Și
atunci, Domnia Sa, a pus problema nulității contractului de întreținere în ipoteza în care a
intervenit decesul în intervalul de 20 de zile. Cum credeți că s-a soluționat cauza? N-au aplicat
judecătorii dispozițiile lui 1645, cred că era sub vechea reglementare. Au interpretat restrictiv
acel text legal, n-au extins prin analogie și la contractul de întreținere, dar, după părerea mea,

4
Seria 1
 03.10.19

independent de faptul dacă aplicau sau nu dispozițiile prin analogie. Și bun, poți să spui că nu
puteau să aplice prin analogie pentru că era un text de excepție care trebuia interpretat restrictiv
în pofida relației de „rudenie” dintre contractul de întreținere și contractul de rentă viageră.
Practic, trebuia să aplici textul legal doar pentru ipoteza dată. Oricum, aveai dreptul comun. Deci
aveai dreptul comun care, până la urmă, mai ales dacă se demonstra împrejurarea că părțile au
contractat cunoscând existența stării de boală de care suferea respectiva persoană, eu cred că se
impunea constatarea nulității, după cum cred că și acum poți să pui problema nevalabilității
contractului dacă decesul intervine după termenul de 30 de zile. Sigur că nu prin aplicarea lui
2247 pentru că nu ai ce să aplici din 2247, dar poți aplica dreptul comun. Până la urmă aici
legiuitorul cumva stabilește de jure absența cauzei pentru încheierea unui asemenea contract, în
timp ce alte ipoteze în care ar interveni decesul, chiar ulterior expirării acestui termen, persoana
interesată este liberă să demonstreze că, de fapt, contractul a fost lipsit de cauză pentru creditorul
întreținerii. Prin urmare, poate să invoce nevalabilitatea unui asemenea contract.
Prin faptul că legiuitorul a fixat acest termen de 30 de zile, într-un fel dispensează de
sarcina probei pe cel care ar invoca ineficacitatea contractului. După 30 de zile, pe dreptul
comun, n-am decât să demonstrez. Dacă decesul intervine la un termen mai îndelungat - 5 luni, 6
luni - păi domnule, dacă știai că suferă de o boală gravă, tocmai de aceea a încheiat contractul, ca
să beneficieze de această îngrijire. Deci nu poți să vii și să susții, dar dacă el la un interval de
timp relativ apropiat de acest termen de 30 de zile, deci relativ apropiat de data încheierii
contractului cred că se poate, pe dreptul comun, invoca o lipsă de cauză. A fost un miracol că
omul ăla a mai supraviețuit 3 luni.
Dacă tot am deschis discuția pe comentariul lui 2247, oare ce înseamnă această lipsire de
efecte juridice? Deci, de asemenea, nu produce niciun efect. Oare să însemne nulitate absolută,
să însemne nulitate relativă, să însemne caducitate?
Student: Nulitate absolută pentru lipsa cauzei.
Profesor: Spuneți dumneavoastră că ar fi vorba de nulitate absolută pentru lipsa cauzei.
Colegul dumneavoastră ar vrea să spună…
Student: Consider că este vorba de o nulitate absolută. Nu doar că lipsește cauza, dar
trimite la 2246 care spune că este lovit de nulitate absolută contractul…
Profesor: Da, adică dacă e să ne uităm la 2246 ne spune că:

5
Seria 1
 03.10.19

Art. 2246. Constituirea pe durata vieţii unui terţ deja decedat

Este lovit de nulitate absolută contractul care stipulează o rentă constituită pe durata
vieţii unui terţ care era decedat în ziua încheierii contractului.

Deci ideea care e? Textul spune că dacă este constituită renta în favoarea unei persoane
decedate la momentul încheierii contractului, contractul e lovit de nulitatea absolută. Pe urmă,
vne textul și spune „este, de asemenea, lipsit de eficacitate” deci cumva ar veni ca o continuare și
ar trebui să mergi tot pe ideea nulității absolute. Ceva ne împiedică. Sigur, soluția firească, din
moment ce ar fi lipsa de cauză, ar fi nulitatea absolută. Dar, ceva ar putea sa ne împiedice. Care e
acel ceva? E vorba, dacă nu mă înșel, de textul 1238:

Art. 1238. Sancţiune

(1) Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepţia cazului în care contractul
a fost greşit calificat şi poate produce alte efecte juridice.

(2) Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună
ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o
cunoască.

Sigur, una e lipsa de cauză, alta e cauză imorală sau ilicită. Ai putea să spui că e o cauză
imorală faptul că încerci să profiți de starea în care se află. Pe de altă parte, am teza nulității
relative care ar mai fi susținută și de ceea ce ați învățat în materia nulităților, că, în măsura în
care nu se precizează tipul nulității, atunci sancțiunea care se aplică este nulitatea relativă. Deci
iată cum legiuitorul, pentru ca era foarte greu cu acel „este de asemenea”, ar fi trebuit să spună:
este de asemenea nul. Sau tot de nulitatea absolută este lovit și contractul care? Prin modul prin
care a făcut așa o formulare, ne lasă undeva în ceață. Sigur, pornind de la ideea că e un interes
privat protejat, aici lipsa cauzei ar părea că sunt argumente și pentru teza nulității relative, deși
nu este justificat să faci o diferență între 2246 și 2247. Dacă într-un caz e nulitate absolută, de ce
în partea cealaltă să ai nulitate relativă?

6
Seria 1
 03.10.19

Mergeam pe ideea că sunt anumite dispoziții care sunt specifice acestor contracte care, de
fapt, acționează în cazul contractelor cu titlu oneros. Am dat acest exemplu de la 2247, dar mai
sunt și altele (2252, 2263 (2) și tot ce înseamnă). Ideea este că sunt, practic, scheletul de bază al
textelor legale care reglementează cele 2 contracte, de fapt, reglementează contractele cu titlu
oneros, nu cele cu titlu gratuit. Legiuitorul, deși reglementează cel mai adesea contractele cu titlu
oneros, de fapt, atunci când definește contractul de întreținere sau contractul de rentă viageră o
privește în mod unilateral ca și cum ar fi un contract cu titlu gratuit.
Art. 2252 Irevocabilitatea contractului
(1) Debirentierul nu se poate libera de plata rentei oferind restituirea capitalului şi
renunţând la restituirea ratelor plătite.
(2) Debirentierul este ţinut la plata rentei până la decesul persoanei pe durata vieţii
căreia a fost constituită renta, oricât de împovărătoare ar putea deveni prestarea acesteia.

Art. 2263 Încetarea contractului de întreţinere

(1) Contractul de întreţinere încheiat pe durată determinată încetează la expirarea
acestei durate, cu excepţia cazului în care creditorul întreţinerii decedează mai devreme.
(2) Atunci când comportamentul celeilalte părţi face imposibilă executarea contractului
în condiţii conforme bunelor moravuri, cel interesat poate cere rezoluţiunea.
(3) În cazul prevăzut la alin. (2), precum şi atunci când se întemeiază pe neexecutarea
fără justificare a obligaţiei de întreţinere, rezoluţiunea nu poate fi pronunţată decât de instanţă,
dispoziţiile Art. 1552 nefiind aplicabile. Orice clauză contrară este considerată nescrisă.
(4) Dacă rezoluţiunea a fost cerută pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. (2) sau
(3), oferta de întreţinere făcută de debitorul pârât după introducerea acţiunii nu poate împiedica
rezoluţiunea contractului.
(5) În cazul în care rezoluţiunea se pronunţă pentru unul dintre motivele prevăzute la
alin. (2) sau (3), debitorul în culpă nu poate obţine restituirea prestaţiilor de întreţinere deja
executate.
(6) Dreptul la acţiunea în rezoluţiune se transmite moştenitorilor.
(7) Rezoluţiunea contractului de întreţinere nu se poate cere pentru motivele prevăzute la
art. 2.261 alin. (1).

7
Seria 1
 03.10.19

După părerea mea, în mod indubitabil, rezultă că în niciun caz legiuitorul n-ar fi trebuit să
încerce o astfel de definiție, sau dacă încerca o definiție atunci trebuia să acopere și situația
contractelor cu titlu oneros. Într-adevăr, undeva îmi spune la 2243 că renta poate fi constituită cu
titlu oneros în schimbul unui capital de orice natură sau cu titlu gratuit și este supusă sub rezerva
dispozițiilor capitolului de față regulilor proprii ale actului juridic de constituire.
În ceea ce privește caracterele juridice, în mod evident că aceste caractere depind de
calificarea contractului ca fiind cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Unele sunt caractere juridice
într-o ipoteză, altele în cealaltă.
În ceea ce privește condițiile de constituire a rentei și condițiile de valabilitate, deci am și
văzut una dintre aceste condiții în ceea ce privește dispoziția lui 2247, întrebarea e: Pe ce durată
se constituie contractul de rentă? Dacă ar fi să formulez așa un contract de rentă, pe ce durată ar
putea să fie constituit? Limitată sau nelimitată? Care evident atunci când vorbesc de rentă
viageră aceasta este pe durata vieții, spune textul legal, pe durata vieții credirentierului dacă
părțile nu au stipulat contrariul, acesta putând fi stipulat pe durata vieții credirentierului.
Întrebarea care se ridică este ce înseamnă durata vieții unei terțe persoane determinate?
Oare aici legiuitorul a avut în vedere durata vieții terțului în favoarea căruia s-a constituit renta
prin mecanismul stipulației pentru altul? Sau poți să iei ca etalon durata vieții vecinului ca să
plătești renta viageră? (pentru că textul îmi spune în favoarea credirentierului, debirentierului sau
a unei terțe persoane determinate.)
Atunci când renta este stipulată în favoarea unui terț, chiar dacă acesta o primește cu
titlu gratuit, contractul nu este supus formei prevăzute pentru donație. Donația trebuie
încheiată în formă autentică conform lui 1101, cu anumite situații de excepție, printre care
figurează și această excepție, chiar și fără prevedere legală soluția era aceeasi, pentru ca avem de
a face cu o donație indirectă prin constituirea dreptului la rentă sau de întreținere pentru un terț.
Dacă acesta urmează să dobândească cu titlu gratuit este o donație indirectă de care
acesta beneficiază din partea creditorului contractant față de care s-a obligat debitorul, nu prestez
față de A, prestez față de C. Am văzut din prespectiva formală că atunci când se constituie cu
titlu gratuit, evident că dacă e în favoarea părții contractante, trebuie să îmbrace contractul forma
autentică.
Dacă e în favoarea unui terț constituit prin mecanismul stipulației pentru altul nu trebuie
să îndeplinesc cerința de formă, dar atenție, să presupunem următoarea ipoteză: credirentierul

8
Seria 1
 03.10.19

transmite proprietatea unui imobil debirentierului și îi spune “nu presta față de mine, ci prestează
față de X-ulescu.” Trebuie încheiat contractul acesta în formă autentică sau este valabil sub
semnătură privată? Fiind un imobil oricum am nevoie de forma autentică pentru că, după cum
știți, constituirea sau strămutarea drepturilor reale nu se poate realiza decât atunci când actul este
încheiat în formă autentică.
Revin la întrebare și anume ce înțelege legiuitorul aici prin terța persoană determinată?
Pot să iau ca etalon durata vieții vecinului sau nu? Pentru că renta viageră se constituie pe durata
vieții credirentierului, practic credirentier ar fi de durata vieții debirentierului sau a unei terțe
persoane determinate. Deci, cu alte cuvinte, credirentierul e cel care a trebui să primească
întreținerea. De unde știu? Din definiția legală. Aici cum a definit legiuitorul admite ca
raportarea să se facă inclusiv la durata vieții unei persoane care nu are nimic de a face cu
contractul decât pur și simplu este doar ca etalon pentru stabilirea rentei.
Dacă renta e constituită pe durata vieții mai multor persoane și una dintre ele decedează
în cele 30 de zile de la încheierea contractului, contractul e nul? E nul total, parțial sau nu are
niciun efect? Vă rog să vă uitați și în coroborare cu 2244 si cu 2245.

Art. 2244. Constituirea pe durata vieţii mai multor persoane

Renta viageră poate fi constituită pe durata vieţii mai multor persoane, urmând ca, în
acest caz, în lipsă de stipulaţie contrară, obligaţia de plată a rentei să înceteze la data la care
decedează ultima dintre aceste persoane.

Art. 2245. Constituirea în favoarea mai multor persoane

Dacă nu s-a convenit altfel, obligaţia de plată a rentei viagere este indivizibilă în
privinţa credirentierilor.

Deci dacă am un contract de rentă constituită pe durata vieții a trei persoane, una
decedează dupa 20 de zile, cum este afectată derularea contractului (daca este)? Este efectată
derularea contractului prin decesul unuia din credirentieri? Adică eu m-am obligat să plătesc
500euro pentru A, B, C. Moare C, și ca să fie chestiunea mai interesantă, moare în 30 de zile.
Rămân A și B. Mai am de plătit lui A și B? Într-o asemenea situație, decesul unuia dintre
creditori nu influențează derularea contractului. Cuantumul rentei va fi tot de 500 de euro,
tocmai datorită faptului că legea prezumă că renta a fost constituită de o manieră indivizibilă în
favoarea creditorilor și de aici și prevederea. Sigur, e o prezumție, nimic nu împiedică părțile să

9
Seria 1
 03.10.19

stipuleze în mod clar că în măsura în care decedează una dintre părți, la momentul decesului
cuantumul rentei se reduce, nu este o normă imperativă, dar dacă nu am o astfel de clauză atunci
se prezumă că obiectul e indivizibil și că trebuie să execuți până la momentul decesului ultimului
credirentier. Ceea ce contează e că trebuie să fac raportare la durata vieții unei persoane.
Contractul de întreținere poate fi încheiat și pe durata determinată.
Contractul de rentă viageră n-am cum să îl închei pe durată determinată, decât pe
durata vieții persoanei. Până la urmă ce ar însemna să plătesc periodic în schimbul unui bun o
sumă de bani pe o durată determinată? Ar fi de fapt o vânzare cu plata prețului în rate.
Ce se întâmplă în situația în care nu se plătesc ratele de rentă? Art. 2250 îmi
consacră posibilitatea de a trece la executarea silită, iar art. 2251 de a trece la rezoluțiunea
contractului.

Art. 2250 NCC Executarea silită a ratelor

(1) În caz de neîndeplinire a obligaţiei de plată a ratelor scadente, credirentierul poate

cere sechestrul şi vânzarea bunurilor debirentierului, până la concurenţa unei sume suficiente
spre a asigura plata rentei pentru viitor.

(2) Această sumă se stabileşte, în condiţiile legii, pe baza unei expertize întocmite în
conformitate cu metodologia de calcul aplicabilă în cazul asigurărilor de viaţă, ţinându-se
seama, printre altele, de ratele deja încasate de credirentier, de vârsta şi de starea acestuia.
Cheltuielile expertizei sunt suportate de debirentier.

(3) După ce a fost obţinută în urma vânzării bunurilor debirentierului, suma se

consemnează la o instituţie de credit şi va fi plătită credirentierului cu respectarea cuantumului
şi scadenţelor convenite prin contractul de rentă viageră.

(4) Dacă debirentierul intră în lichidare, credirentierul îşi poate realiza dreptul la rentă
înscriind în tabloul creditorilor o creanţă al cărei cuantum se determină potrivit alin. (2).

Art. 2251 NCC: Rezoluţiunea contractului la cererea credirentierului

10
Seria 1
 03.10.19

(1) Creditorul unei rente viagere constituite cu titlu oneros poate cere rezoluţiunea
contractului dacă debirentierul nu depune garanţia promisă în vederea executării obligaţiei sale
ori o diminuează.

(2) Credirentierul are dreptul la rezoluţiune pentru neexecutarea fără justificare a

obligaţiei de plată a rentei de către debirentier.

(3) În lipsa unei stipulaţii contrare, rezoluţiunea nu conferă debirentierului dreptul de a

obţine restituirea ratelor de rentă deja plătite.

Foarte interesant și de subliniat e posibilitatea pe care legiuitorul a prevăzut-o la 2251 și

anume de a rezoluționa contractul de rentă viageră în condițiile în care în vechea reglementare
era prevăzut în mod expres că nu este posibilă rezoluțiunea contractului. Sigur, a rămas destul de
obscur de ce nu puteai rezoluțiuna contractul de rentă viageră, era preluată o dispoziție din Codul
Civil francez. Acum legiuitorul a prevăzut o astfel de opțiune pentru creditor și anume inclusiv
aceea de a opta pentru rezoluțiunea contractului de rentă viageră.

Din perspectiva executării silite, în cazul rentei viagere, aceasta prezintă o serie de
particularități față de dispozițiile din dreptul comun. Art. 2250 permite credirentierului să ceară
instanței sechestrul și vânzarea bunurilor debirentierului până la concurența unei sume suficiente
spre a asigura plata rentei pentru viitor. De ce e derogatoriu față de dreptul comun? Noi știm că o
creanță trebuie să fie una certă, lichidă, exigibilă, ori iată legiuitorul permite ca pentru a se
asigura sumele necesare plății ratelor de rentă să se scoată la vânzare averea debitorului pentru a
se constitui un fond din care să se facă plata acestor sume. De aceea spuneam că este derogator
de la dreptul comun, pentru că nu avem o creanța exigibilă, pot să îi cer credirentierului să se
ducă lunar în instanță și să solicite plata ratelor de rentă.

De aceea se permite să se scoată o parte din averea debitorului la vânzare, din care să se
constituie fondul necesar pentru plata rentelor. Apare o dificultate legată de modul de evaluare al
sumei care ar fi necesară. Tocmai de aceea alineatul (2) face referire la faptul că se va face o
expertiză care va lua în considerare metodologia de calcul aplicată în cazul asigurărilor de viață,
adica previziuni, estimări a duratei de viață a credirentierului și practic pe baza acestora se va
stabili suma pentru care va putea fi executat silit debirentierul. Suma astfel obținută în urma
vânzării bunurilor debirentierul se consemnează la o instituție de credit și va fi plătită

11
Seria 1
 03.10.19

credirentierului cu respectarea cuantumului și scadențelor celor convenite prin contractul de

rentă.

La alineatul (4) este o prevedere destul de ciudată care spune că „dacă debirentierul
intră în lichidare, credirentierul își poate realiza dreptul la rentă înscriind în tabloul creditorilor
o creanță al cărui cuantum determină potrivit alineatului (2)”. Poate știți deja din anul 2 ca
atunci când o entitate o societate intră în lichidare este de fapt ultima fază a dizolvării respectivei
persoane. Din moment ce vorbim de o instituție de credit, o astfel de instituție dacă ajunge să
intre în lichidare cel mai adesea o face ca urmare a parcurgerii procedurii prevăzute pentru
insolvența persoanelor juridice. Trebuie să faci o declarație a creanței pe care o ai împotriva
societății respective până la anumit moment, conform legii insolvenței. Acest moment este într-o
fază de început a procedurii de insolvență tocmai pentru a se cunoaște care este cuantumul
creanțelor față de respectiva entitate. Dacă te-ai duce pe Codul Civil să declari existența creanței
tale la momentul la care societatea intră în lichidare, repet prima fază este o fază de reorganizare,
se încearcă salvarea societății, a instituții de credit.

Instituția de credit este o entitate profesionistă care evident că poate să intre în probleme
de natură financiară și să ajungă la aplicarea procedurii insolvenței. Procedura insolvenței
prevede un moment aflat la începutul procedurii în care trebuie să faci declararea creanței, nu la
momentul lichidării. Și aici va fi o problemă de aplicare a acestei dispoziții pentru că în
momentul în care tu te vei duce în faza de lichidare o să spuna toată lumea: îmi pare rău de
lichidat se lichidează ceea ce apare conform hotărârii judecătorului silvic care a admis cine sunt
creditori și așa mai departe. Această dispoziție va trebui până la urmă corelată cu normele
speciale care ne spun care este momentul până la care se poate face declarația de creanță. Oricum
este destul de ingrată situația credirentierului care după ce a obținut executarea silită a averii
debitorului a pus sumele de bani la o instituție de credit care ulterior a intrat in insolvența. Prin
urmare, nu are foarte multe garanții creditorul în acest caz de executare silită. Desigur,
credirentierul are o garanție legală prevăzută la art. 2249 care face referire la art. 1723 din
materia contractului de vânzare care prevede garanțiile de care beneficiază vânzătorul unui bun.

Art. 2249 NCC: Garanţia legală

(1) Pentru garantarea obligaţiei de plată a rentei constituite cu titlu oneros, prevederile
art. 1.723 se aplică în mod corespunzător.

12
Seria 1
 03.10.19

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), în vederea înscrierii ipotecii legale nu este necesară
declararea valorii creanţei garantate.

Art. 1723 NCC: Garantarea creanţei preţului

Pentru garantarea obligaţiei de plată a preţului, în cazurile prevăzute de lege vânzătorul

beneficiază de un privilegiu sau, după caz, de o ipotecă legală asupra bunului vândut.

Ce ați reținut de ora trecută din perspectiva garanțiilor vânzătorului? Există un privilegiu
vânzătorului de bunuri mobile și o ipotecă legală în cazul imobilelor, iar ceea ce este șocant este
că poți să treci la executarea ipotecii și după expirarea termenului în care poți cere plata
(termenul de executare este de 3 ani, dar dacă ai o creanță garantată prin ipotecă, fie ea
convențională sau legală, poți promova acțiunea ipotecară în termen de 10 ani de la data
constituirii), cu mențiunea că doar suma valorificată prin executarea ipotecii o poți obține în
termen de 10 ani, nu și restul averii debitorului.

Art. 2504 NCC: Prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa garantată

(1) Prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea

dreptului la acţiunea ipotecară. În acest din urmă caz, sub rezerva prescripţiei dreptului de a
obţine executarea silită, creditorul ipotecar va putea oricând urmări, în condiţiile legii, bunurile
mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică prescripţiei dreptului la acţiune pentru plata
dobânzilor şi a altor accesorii ale creanţei ipotecare, care, în afara capitalului, nu mai pot fi
acoperite după împlinirea prescripţiei din valorificarea, pe cale silită, a bunului grevat.

Conform art. 2504 prescripția dreptului la acțiunea în executare a creanței principale nu

stinge și dreptul la acțiunea ipotecară. În acest din urmă caz creditorul ipotecar va putea urmării
în condițiile legii bunurile mobile și imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acelor bunuri.

Revenind la rezoluțiunea contractului de rentă viageră (se aplică la fel și în cazul

contractului de întreținere). Avem ipoteza în care debirentierul/ debitorul creanței de întreținere
nu mai plătește sumele de bani pentru că zice că a primit un bun de 10 unități, a prestat deja cât
pentru 11 unități, mai are de prestat vreo 10 ani si va ajunge probabil la 20 de unități, așa că nu

13
Seria 1
 03.10.19

mai prestează nimic, așteaptă să promoveze o acțiune în rezoluțiunea contractului, se gândește ca

dă înapoi bunul, primește în schimb cele 11 unități pe care le-a dat și nu mai intră în pierdere.
Creditorul nu este obligat să ceară rezoluțiunea, poate să ceară executarea silită. Dacă ar opta
pentru rezoluțiune și s-ar întâmpla conform calculelor creditorului, ar însemna că depinde de
debitor dacă va intra în câștig sau în pierdere. Dacă îl forțez pe cocontractant să ceară
rezoluțiunea contractului și s-ar ajunge la repunerea în situația anterioară, întotdeauna evit eu ca
debitor pierderea, pentru că îmi fac un calcul. Așa ceva nu este de admis și tocmai de aceea, atât
în materia contractului de rentă, cât și în materia contractului de întreținere, se vede că nu se
restituie ratele de rentă sau întreținerea prestată atunci când rezoluțiunea ar interveni din cauze
imputabile debitorului întreținerii sau al rentei.

Deci atenție, se are în vedere situația în care se ajunge la rezoluțiunea acestui tip de
contract din motive care țin de persoana debitorului aceste obligații. Doar în aceste situații nu
poate obține debirentierul restituirea ratelor. Dacă, de pildă, s-ar ajunge la rezoluțiunea
contractului de rentă viageră pentru că să zicem renta a fost una cu titlu oneros, a primit un bun
de care debirentierul este evins, evicțiunea se întâmplă după doi ani, în timpul acesta el plătind
sume către creditor. Asemenea situație, dacă el este evins, se ajunge la garanția contra
evictiunii, evident că el poate cere rezoluțiunea contractului și într-o asemenea situație pentru că
nu din vina lui ajuns la rezoluțiune, evident că el va obține și restituirea ratelor pe care le-a
achitat și tot cortegiul de consecințe care decurg din aplicarea art. 1701, 1702 și 1703.

Art. 1701 NCC: Restituirea preţului

(1) Vânzătorul este ţinut să înapoieze preţul în întregime chiar dacă, la data evicţiunii,
valoarea bunului vândut a scăzut sau dacă bunul a suferit deteriorări însemnate, fie din
neglijenţa cumpărătorului, fie prin forţă majoră.

(2) Dacă însă cumpărătorul a obţinut un beneficiu în urma deteriorărilor cauzate

bunului, vânzătorul are dreptul să scadă din preţ o sumă corespunzătoare acestui beneficiu.

(3) Dacă lucrul vândut are, la data evicţiunii, o valoare mai mare, din orice cauză,
vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă preţul vânzării, sporul de valoare
acumulat până la data evicţiunii.

Art. 1702 NCC: Întinderea daunelor-interese

14
Seria 1
 03.10.19

(1) Daunele-interese datorate de vânzător cuprind:

a) valoarea fructelor pe care cumpărătorul a fost obligat să le restituie celui care l-a
evins;

b) cheltuielile de judecată efectuate de cumpărător în procesul cu cel ce l-a evins,

precum şi în procesul de chemare în garanţie a vânzătorului;

c) cheltuielile încheierii şi executării contractului de către cumpărător;

d) pierderile suferite şi câştigurile nerealizate de către cumpărător din cauza evicţiunii.

(2) De asemenea, vânzătorul este ţinut să ramburseze cumpărătorului sau să facă să i se

ramburseze de către acela care evinge toate cheltuielile pentru lucrările efectuate în legătură cu
bunul vândut, fie că lucrările sunt autonome, fie că sunt adăugate, dar, în acest din urmă caz,
numai dacă sunt necesare sau utile.

(3) Dacă vânzătorul a cunoscut cauza evicţiunii la data încheierii contractului, el este
dator să ramburseze cumpărătorului şi cheltuielile făcute pentru efectuarea şi, după caz,
ridicarea lucrărilor voluptuare.

Art. 1703 NCC: Efectele evicţiunii parţiale

În cazul în care evicţiunea parţială nu atrage rezoluţiunea contractului, vânzătorul

trebuie să restituie cumpărătorului o parte din preţ proporţională cu valoarea părţii de care a
fost evins şi, dacă este cazul, să plătească daune-interese. Pentru stabilirea întinderii daunelor-
interese, se aplică în mod corespunzător prevederile Art. 1702.

Sau, de exemplu, creditorul întreținerii refuză să primească întreținerea, în această situație

întreținătorul are două opțiuni: fie să solicite transformarea în bani a prestației de întreținere și să
execute astfel obligația sa, fie să ceară rezoluțiunea contractului de întreținere din motive ce țin
de persoana creditorului întreținerii. Evident că, într-o astfel de ipoteză, debitorul va avea dreptul
la echivalentul prestațiilor executate de-a lungul timpului.

Astfel, ceea ce este particular în cazul rezoluțiunii contractului de rentă viageră sau de
întreținere este că debitorul obligației de întreținere sau de plată a rentei nu mai primește
restituirea plăților efectuate dacă rezoluțiunea s-a pronunțat din motive imputabile lui. De ce e o

15
Seria 1
 03.10.19

particularitate? Pentru că, de pildă, în materia contractului de vânzare dacă vând un bun în
valoare de 100 RON și se plătesc 70 RON, dar nu se plătesc 30 RON, iar creditorul solicită
rezoluțiunea contractului pentru că nu am plătit cei 30 RON, eu cumpărător, cei 70 RON, ca
urmare a rezoluțiunii, îi primesc înapoi. Chiar dacă mai trebuie să dau din ăștia înapoi pentru că
daune-interese, sunt pus în situația dinaintea încheierii contractului. Ei bine, în cazul rentei
lucrurile nu se întâmplă astfel.

Prestațiile debitorului rentei se întind pe o perioadă mai lungă de timp, dar

prestația cocontractantului de a preda un bun e uno ictu. Pe de altă parte, așa cum am arătat,
această prestație a debitorului este una indivizibilă, nu poți spune că ți-ai executat în parte
obligația, chiar dacă acestea au un caracter continuu. Până la urmă neexecutarea, chiar și la un
moment dat a acestei obligații, nu duce la încetarea contractului doar pentru viitor, pentru că aici
eu trebuie să îi dau dreptul și de proprietate al celui care mi l-a transmis. Plus că și aici pot
ajunge să reprimesc prestațiile pe care le-am executat dacă rezoluțiunea nu îmi este imputabilă
mie. Dacă, de pildă, rezoluțiunea contractului de întreținere este imputabilă celui întreținut, care
priin ipoteză nu refuză să primească întreținerea și face astfel imposibil să continuăm contractul.

Sigur, se ajunge la rezoluțiune în sensul că reprimește cel care a transmis proprietatea

chiar dacă e din culpa lui, el reprimește prestația sa (bunul pe care l-a transmis), la rândul sau
într-o asemena ipoteză trebuie să reprimesc contraechivalentul sau echivalentul valoric al
prestațiilor care au fost executate. Dacă ar fi rezilierea ar însemna ceva numai pentru viitor ori
aici de altfel acopăr și situația dinainte de a interveni această rezoluțiune sau reziliere.

Acum, în ceea ce privește irevocabilitatea art. 2252 ne spune că că indiferent cât de

oneros ar fi pentru debitor să platească renta, el este obligat până la sfârșitul vieții
credirentierului sau a persoanei în raport cu care s-a stabilit durata de prestație.

Să ridicăm întrebarea dacă părțile contractului ar putea declara, de pildă, renta

neurmăribilă de către creditor, în sensul că renta să profite exclusiv creditorului de către care este
plătit și aici 2253 ne spune că numai dacă e cu titlu gratuit renta poate fi declarată insesizabilă
prin contract, pentru că dacă e cu titlu oneros înseamnă că a ieșit ceva din patrimonial
creditorului în detrimentul creditorilor săi, deci a ieșit din patrimoniul credirentierului în
detrimentul propriilor creditori, și de aceea numai renta cu titlu gratuit poate fi declarată
insesizabilă, dar și în acest caz stipulația nu produce efectele decât în limita valorii rentei care

16
Seria 1
 03.10.19

este necesară credirentierului pentru asigurarea întreținerii și se face referire de asemenea la 2257
alin. 3.

Art. 2253. Insesizabilitatea rentei

Numai renta viageră cu titlu gratuit poate fi declarată insesizabilă prin contract. Chiar şi
în acest caz, stipulaţia nu îşi produce efectele decât în limita valorii rentei care este necesară
credirentierului pentru asigurarea întreţinerii. Dispoziţiile Art. 2257 alin. (2) se aplică în mod
corespunzător.

În ceea ce privește contractul de întreținere, sigur unele din lucrurile pe care deja le-am
discutat sunt aplicabile și contractului de întreținere cu mențiunea că aici, contractul de
întreținere poate fi încheiat și pe o anumită durată și chiar atunci când s-a încheiat pe o anumită
durată contractul de întreținere este un contract aleatoriu pentru că întinderea conținutului
prestației debitorului depinde de starea de sanitate, de nevoile pe care le are persoana întreținută.
Părțile, prin contractul lor, pot să prevadă și să stabilească conținutul său în ce termeni doresc.
Aș vrea să vă uitați pe dispozițiile art. 2257.

Art. 2257. Întinderea obligaţiei de întreţinere

(1) Debitorul întreţinerii datorează creditorului prestaţii stabilite în mod echitabil
ţinându-se seama de valoarea capitalului şi de condiţia socială anterioară a creditorului.
(2) Debitorul este obligat în special să asigure creditorului hrană, îmbrăcăminte,
încălţăminte, menaj, precum şi folosinţa unei locuinţe corespunzătoare. Întreţinerea cuprinde, de
asemenea, îngrijirile şi cheltuielile necesare în caz de boală.
(3) În cazul în care întreţinerea are caracter viager sau atunci când creditorul decedează
în cursul duratei contractului, debitorul are obligaţia să îl înmormânteze.
(4) Întreţinerea continuă a fi datorată în aceeaşi măsură chiar dacă, în cursul executării
contractului, bunul care a constituit capitalul a pierit total sau parţial ori şi-a diminuat
valoarea, dintr-o cauză pentru care creditorul întreţinerii nu este ţinut să răspundă.
(5) Clauza prin care creditorul întreţinerii se obligă la prestarea unor servicii este
considerată nescrisă.

17
Seria 1
 03.10.19

Și eu de aici m-aș întreba, devine cumva contractul de întreținere un contract comutativ?

Nu mai avem un caracter aleatoriu, pentru că mă obligă să raportez la valoarea capitalului, la
condiția socială anterioară a creditorului.

Întreținerea tot va trebui prestată ca și rentă indiferent dacă ar deveni prea oneros pentru
debitor și chiar dacă a pierit capitalul total sau parțial ori și-a diminuat valoarea, îmi spune art.
2257 alin 4. În mod cert, sigur și în cazul contractului de întreținere pot să apară situații în care
acesta să nu se mai execute. Și atunci care fi căile pe care le au părțile contractante de fapt? Ceea
ce este aparte în reglementarea lui 2201 este că se permite instanței de judecată să stabilească
cuantumul acestei sume de o manieră sau la un nivel mai mare sau mai mic decât echivalentul
valoric al întreținerii neexecutate în natură. Este într-un fel o formulă prin care legiuitorul
pedepsește pe cel vinovat de nederularea contractului unei condițiuni.

Astfel, depinde dacă debitorul întreținerii este cel care refuză prestația întreținerii,
creditorul poate să ceară o sumă chiar mai mare decât echivalentul valoric al întreținerii. De ce?
Pedepsind în acest fel partea contractantă vinovată de această sincopă în derularea contractului,
după cum și invers, dacă transformarea este indusă de conduita celui întreținut, întreținătorul
poate obține obligarea sa la plata unei sume mai mici decât echivalentul valoric al întreținerii
tocmai ca o formă pentru a-l pedepsi pe cel care urma să primească întreținerea. În toate aceste
situații când se face înlocuirea întreținerii cu obligația de plată a unei sume de bani vor fi
aplicabile regulile de la rentă, ne spune 2262. Această transformare poate fi realizată chiar și în
cazul în care, de pildă, nederularea contractului nu este datorată unor motive imputabile, în cazul
în care intervine decesul întreținătorului, sigur, nu pot să încetez contractul pentru că întreținutul
urma să primească întreținere până la durata vieții lui. Atunci el poate conveni cu moștenitorii fie
să înceteze contractul sau să se facă o transformare într-o sumă de bani sau să accepte primirea
prestației întreținerii de la moștenitori chiar dacă contractul de întreținere este un contract intuitu
personae față de contractul de rentă viageră, dar prin acceptarea executării și a efectuării
prestațiilor de către moștenitori creditorul întreținerii a optat pentru o astfel de soluție.

Se mai ridică o problemă: ce se întâmplă dacă prestația de întreținere este constituită în

favoarea a doi creditori și se execută prestația pe durata vieții unuia dintre ei, în măsura în care
celălalt debitor solicită rezoluțiunea contractului această rezoluțiune va fi una totală sau va fi una
parțială? Voi ști care încheie un contract de întreținere cu X, transmit proprietatea unui imobil

18
Seria 1
 03.10.19

sau nuda proprietate a unui imobil și se execută prestația de întreținere pe durata vieții unuia
dintre ei, se întrerupe față de soțul supraviețuitor. Dacă soțul supraviețuitor cere rezoluțiunea
contractului, aceasta va fi una totală sau una parțială? Sigur, în conținutul ei obligația de
întreținere este o obligație indivizibilă în sensul că nu pot să îi dai medicamente, dar să nu ii dai
mâncare, deci este indivizibilă și trebuie să execute toate componentele obligației. De aceea este
indivizibilă și prin raportare la persoanele către care se prestează în măsura în care acestea sunt
mai multe în sensul că dacă nu-ți execuți obligația până la sfârșitul perioadei la care te-ai obligat
față de unul dintre acești creditori se consideră că nu ți-ai îndeplinit deloc obligația de întreținere.
Cu alte cuvinte, obligația de întreținere este indivizibilă prin raportare la creditorii întreținerii sau
prin raportare la debitorii întreținerii. Dacă sunt mai mulți debitori, creditorul poate pretinde
executarea obligației de la oricare dintre ei.

Am vorbit despre situația în care se ajunge la rezoluțiunea contractului de întreținere, și

am văzut un efect particular constând în aceea că nu se restituie prestația către întreținătorul care
se face vinovat, căruia îi este inculpabilă cauza de rezoluțiune.

Rezoluțiunea mai prezintă și alte particularități și anume: nu este posibilă formularea de

situții de rezoluțiune unilaterală în condițiile lui 1552. Rezoluțiunea nu poate fi pronunțată decât
de instanță, dispozițiile lui 1552 nefiind aplicabile și orice clauză contrară este considerată
nescrisă. 1552 după cum știți reglementează rezoluțiunea unilaterală, deci nu este posibilă
rezoluțiunea unilaterală a contractului de întreținere, dar este permisă rezoluțiunea pe baza unui
pact comisoriu. Dacă părțile scriu un pact comisoriu cu o clauză rezolutorie atunci este permis să
comunici și să ceri instanței să pronunțe rezoluțiunea contractului. Am avut o clauză în care
împotriva clienților mei s-a cerut să se constate că a operat rezoluțiunea contractului. Am invocat
faptul că nu există o clauză rezolutorie și că prin urmare nu se poate obține rezoluțiunea, ceea ce
prima instantă a pronunțat și până la urmă din perspectiva aceasta soluția s-a reținut și în calea de
atac și anume că chiar dacă partea a cerut să se constate rezoluțiunea contractului, prin faptul că
prima instanță a transpus rezoluțiunea contreactului atât timp cât nu s a făcut , nu s a invocate
existența unui pact comisoriu îi clar că reclamantul a dorit să obțină rezoluțiunea contractului.
Acum, după părerea mea, soluția nu rezistă, adică nu ar fi trebuit să reziste pentru că una e să
cere rezoluțiunea unui contract și altă e să ceri să se dispună rezoluțiunea contractului.

19
Seria 1
 03.10.19

În fine, deci o particularitate: oferta de executare a contractului de întreținere nu

împiedică judecătorul să dispună rezoluțiunea contractului. Însă știți, conform dreptului comun,
în măsura în care debitorul execută chiar și ulterior cererii de chemare în judecată, execută
obligația sa sau se declară gata s-o execute și această executare mai prezintă interes pentru
creditor, judecătorul poate să refuze să pronunțe, să dispună rezoluțiunea contractului.

În materie de întreținere, tocmai datorită faptului că obligația de întreținere are un

caracter continuu, că debitorul este pus de drept în întârziere pentru îndeplinirea obligațiilor sale,
fiind vorba despre obligația alimentară, judecătorul nu poate oferi un termen de grație sau nu
poate refuza să pronunțe rezoluțiunea pe ideea că debitorul se declară gata să-și execute în
continuare obligația.

Deci iată, sunt vreo 3 particularități pe care vi le-am scos în evidență în ceea ce privește
rezoluțiunea contractului de întreținere față de rezoluțiunea de drept comun.

Cazul special de revocare al contractului de întreținere

Mai există alături de această rezoluțiune, există un caz special de revocare a contractului
de întreținere, caz special reglementat de art. 2260 NCC.

Art. 2260. Cazul special de revocare

(1) Contractul de întreţinere este revocabil în folosul persoanelor cărora creditorul

întreţinerii le datorează alimente în temeiul legii dacă, prin efectul contractului, el s-a lipsit de
mijloacele necesare îndeplinirii obligaţiei de a asigura alimentele.

(2) Revocarea poate fi cerută chiar dacă nu există fraudă din partea debitorului
întreţinerii şi indiferent de momentul încheierii contractului de întreţinere.

(3) În loc să dispună revocarea contractului, instanţa de judecată poate, chiar şi din
oficiu, însă numai cu acordul debitorului întreţinerii, să îl oblige pe acesta să asigure alimente
persoanelor faţă de care creditorul are o astfel de obligaţie legală, fără ca în acest mod să fie
diminuate prestaţiile datorate creditorului întreţinerii.

Această ipoteză de caz special de revocare a contractului de întreținere pleacă de la ideea

că prin revocarea acestui contract să fie asigurate mijloacele financiare necesare întreținerii
persoanelor față de care întreținutul, deci creditorul întreținerii, avea la rândul lui obligații legale

20
Seria 1
 03.10.19

de întreținere. Iată cum sună art. 2260 (1). Practic, prin încheierea contractului de întreținere, tu
ai transmis niște proprietăți și datorită faptului că tu nu mai ai bunuri, nu mai ai cum să-ți
îndeplinești aceste obligații zise ”alimentare” de la art. 2260. Și atunci într-o asemenea situație,
persoana în favoarea căreia sau în folosul căreia, la rândul lui, creditorul întreținerii are obligații
legale de a furniza alimente, poate să ceară revocarea în parte a contractului de întreținere, adică
în partea necesară asigurării acestor mijloace, fiind dispensat nu doar să dovedească, ci fiind
dispensat de cerințele de drept comun care permit revocarea unui contract.

Atunci când ați vorbit de acțiunea revocatorie, de acțiunea pauliană, am văzut că trebuie
să existe fraudă, că trebuie promovată în termen de 1 an, că... Erau acolo vreo 3-4 condiționări.
Această revocare are o altă natură decât acțiunea revocatorie (pauliană) de drept comun, art.
2260, alin. (2) spunând clar: Revocarea poate fi cerută chiar dacă nu există fraudă din partea
debitorului întreţinerii, adică voi ați văzut la acțiunea revocatorie că trebuie să știe terțul cu care
se contractează, să fi participat la fraudarea intereselor creditorului. Iată, ca să se producă
revocarea unui contract de întreținere, nu trebuie să dovedesc reaua-credință, participarea la
fraudă a debitorului întreținerii în conivență cu cel față de care presta întreținerea, deci nu trebuia
să știe că, prin faptul că i se dau bunurile, el nu va mai avea mijloacele necesare să-și execute la
rândul lui obligația alimentară.

“Și indiferent de momentul încheierii contractului de întreţinere.”. Acest ”indiferent de

momentul contractului” de fapt se referă la indiferent de cât timp ar fi trecut, pentru că noi știm,
acțiunea revocatorie (pauliană) trebuie promovată în termen de 1 an din momentul în care ai avut
cunoștință de actul juridic care te-a fraudat. Nu știu de ce legiuitorul a optat pentru 1 an, un
termen extrem de scurt la acțiunea pauliană. Acțiunea oblică pot s-o promovez în 3 ani, dar
acțiunea pauliană într-un an de zile

Art. 2260 mai reglementează aici că: “În loc să dispună revocarea contractului, instanţa
de judecată poate, chiar şi din oficiu, însă numai cu acordul debitorului întreţinerii, să îl oblige
pe acesta să asigure alimente persoanelor faţă de care creditorul are o astfel de obligaţie
legală...” Ideea care e? Judecătorul, în măsura în care are acceptul debitorului întreținerii, poate
să-l oblige pe acesta la ”plată”, deci la furnizarea alimentelor necesare creditorului creditorului
său, salvând astfel contractul de întreținere.

21
Seria 1
 03.10.19

Ați înțeles ceva din cazul ăsta special de revocare sau nu prea? Așa cum mă uit eu la voi,
nu prea. Reiau un pic.

Îl am pe A, care este parte contractantă: creditorul întreținerii. Îl am pe B. Am între A și

B un contract de întreținere. A i-a transmis lui B proprietatea a 5 animale în schimbul întreținerii
sale, până la sfârșitul vieții. A, la rândul lui, are în îngrijire un părinte în vârstă, față de care are
obligația legală de a-i furniza mijloacele necesare să trăiască. Îți impun dispozițiile din partea
privitoare la obligațiile legale de întreținere. Textul vorbește de alimente. Prin faptul că el a dat
cele 5 animale pe care le-a avut, nu mai are ce să îi dea lui C, care să zicem că este părintele lui
A. Atunci C poate să vină și să solicite în instanță revocarea contractului de întreținere.

El oricum ziceți că ar fi putut să ceară, că dacă s-a încheiat contractul în frauda

intereselor lui că și-a înstrăinat bunurile principale pe care le avea A. Da, numai că este mult mai
avantajos 2260 pentru că nu trebuie să dovedească că B știa că a participat și el la fraudă știind
că, din moment ce dobândește el proprietate celor 5 animale, nu-și va mai putea îndeplini
obligația. Îl dispensează legiuitorul de sarcina dovedirii participării cocontractantului la fraudă.

Nu contează dacă acest contract între A și B s-a încheiat acum 5 ani sau acum 3 luni. La
un moment dat, C constată că el nu mai poate primi alimente de la A, și atunci ce constată? Păi
stai ca A a încheiat un contract de întreținere prin care i-a dat un purcel, o vacă, o mașină și ce i-a
mai dat lui B. Foarte bine, chiar dacă o trecut 5 ani, azi să se revoce contractul ca să aibă de unde
îmi plăti mie.

Acum alin. (3) care permite judecătorului să-l întrebe pe C: “Dumneata ai fi dispus să-i
dai alimente lui A?” și ăla zice “Da, domnule judecător, dar nu mai mult de chestia aia, aia, aia.
Aia aș fi de acord să îi dau lunar.” Și atunci judecătorul nu mai dispune revocarea contractului, ci
dispune obligarea lui C să presteze alimentele pe care A ar fi fost obligat să le presteze către C.
[a încurcat literele, explică mai jos]

Am greșit, îl obligă pe B, adică pe debitorul întreținerii să presteze către C, ceea ce ar fi

trebuit să presteze A către C. Deci îl obligă pe B, dar nu fără să fie întrebat. Dacă B zice ”Nu,
domnule judecător, eu nu îi dau nimic.”, judecătorul are posibilitatea de a dispune sau nu
revocarea contractului de întreținere. Trebuie să existe consimțământul lui B, pentru ca B să
poată fi obligat să presteze către C alimentele la care de fapt era obligat A.

22
Seria 1
 03.10.19

Aici mai este o dispoziție legată de caracterul incesibil și insesizabil al întreținerii,

deci nu pot fi cedate sau supuse urmăririi. Nu pot să zic ”Domnule, numai presta întreținere față
de mine, ci prestează față de X-ulescu.”. Dacă intervine un contract de întreținere, nu mă pot
opune unor acțiuni ale terților care invocă eventuala fraudare a lor prin încheierea contractului și
să spun ”Păi nu domnule că întreținerea are caracter personal. La contract intuitu personae nu
poți să vii și să mă disturbi în contractul ăsta, să-mi revoci contractul ăsta.”

Art. 2259 practic asta spune, că părțile nu se pot ascunde în spatele caracterului personal,
deci judecătorul poate să dispună, la solicitarea terților interesați, inclusiv revocarea pauliană de
data aceasta, a unui contract de întreținere.

Art. 2259. Protecţia creditorilor părţilor

Caracterul personal al contractului de întreţinere nu poate fi invocat de părţi pentru a se

opune acţiunii în revocarea contractului sau acţiunii oblice introduse pentru executarea sa.

Sunt răspândite situațiile în care se încheie contracte de întreținere sub semnătură privată.
Se pune problema dacă mecanismul de pronunțare a hotărârilor judecătorești care să țină loc de
contract este sau nu aplicabil într-o asemenea ipoteză. În opinia mea, în mod categoric soluția
este negativă. Adică nu este o situație similară cu un antecontract de vânzare-cumpărare pentru
că, tocmai datorită caracterului intuitu personae al contractului, obligațiile părților se sting odată
cu decesul uneia dintre părțile contractante, oricăreia din părți. Încetează și atunci ai de a face cu
un antecontract care devine caduc, or să pronunți o hotărâre judecătorească care să țină loc de
contract trebuie să ai un antecontract valabil. La promitenții din antecontractul de vânzare-
cumpărare, sigur ai un antecontract valabil și post mortem, pentru că fiind obligații patrimoniale,
ele trec către moștenitori, în timp ce obligațiile din contractul de întreținere, fiind obligații
personale, se sting odată cu decesul părților și practic, contractul încetează. Nu poți să spui că e
valabil contractul din perspectiva efectelor care prevăd obligații în sarcina celui întreținut să
transmita proprietatea, în timp ce obligațiile debitorului întreținerii clar încetează că a decedat.

Bun, decesul uneia dintre părți antrenează încetarea contractului în integralitate, în

totalitate și atunci nefiind un antecontract valabil, nu poți pronunța o astfel de hotărâre. Apoi, cât
de frumos sună să pronunți... că până la urmă ce faci? Obligi partea să încheie un contract de

23
Seria 1
 03.10.19

întreținere cu moștenitorul defunctului sau hotărârea să țină loc de contract de întreținere în

raport cu o persoană care deja e decedată? E o situație absurdă.

Jurisprudența e foarte bogată, în sensul că se pronunță asemenea hotărâri. Am o cauză

care astăzi se soluționează, adică am pus concluzii miercuri, astăzi se soluționează. Vom vedea
mâine la seminar, cred că deja voi ști ce a zis Tribunalul Cluj în complet de 3 judecători la
problema aceasta, dacă poate sau nu să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de
întreținere. Părerea mea că nu se poate de fapt nici chiar în raport cu creditorul întreținerii, chiar
daca sunt în viață părțile pentru că iată, legiuitorul vedeți cum permite executarea silită a unui
contract de întreținere. Deci acolo nu poți executa în natură, nu pot să-l constrâng pe debitor să
pună mâna pe mătură, să facă curățenie. Nu, pot să cer transformarea în bani și executarea în
această manieră, tocmai datorită specificului contractului de întreținere. Ce fel de contract e ăla
care pornește printr-o hotărâre judecătorească. Unde e încrederea care e specifică unui contract
de întreținere, încrederea care trebuie să existe între părți?

Student: Și în acest caz, dacă să zicem că se prestează întreținerea respectivă 4 ani de

zile și ulterior...

Profesor: N-are decât să ceară o rezoluțiune a antecontractului. N-are de ce să ceară

îmbogățirea fără justă cauză. După părerea mea, poate să ceară rezoluțiunea antecontractului de
întreținere și atunci își redobândește contravaloarea prestațiilor. Îmbogățire fără justă cauză, încât
am un temei contractual, nu ține că acțiunea inversă este o acțiune subsidiară care poate fi
promovată numai dacă n-am altă posibilitate. Aici am totuși posibilitatea să recuperez în temeiul
unei acțiuni în rezoluțiune. Sigur, dacă n-am și obligația legală de întreținere. Apropo, sigur
întreținerea ca regulă se prestează personal de debitorul întreținerii. Nimic nu împiedică însă
părțile să accepte, dar oarecum temporar, executarea obligațiilor de către altcineva decât
debitorul obligației de întreținere.

24
Seria 1