Curs Drept Administrativ, 11.12.

2019

Domeniul Public
O să începem astăzi domeniul public și o să avem trei mari categorii:

● Domeniul public;
● Domeniul privat;
● Expropriere;

Considerații introductive despre domeniul public:

Ați făcut la drept civil noțiunea de PATRIMONIU. Ce se înțelege prin patrimoniu? Ce este
inclus în patrimoniu? Drepturi și obligații. Acum, mai mult decât atât, ați învățat și despre
noțiunea de BUNURI. Aceste bunuri trebuie sa circule, de aceea vorbim în dreptul civil
despre circuit civil.
Ei bine, atunci când suntem în materia dreptului administrativ, nu mai avem aceleași noțiuni
de patrimoniu, respectiv de circulația bunurilor în circuitul civil, ce avem o noțiune de
DOMENII, adică DOMENIUL PUBLIC, respectiv DOMENIUL PRIVAT . Între aceste
două noțiuni, sau, împreună cu ele, există o noțiune intermediară de DOMENIALITATE .

● DOMENIUL PUBLIC: avem domeniul public general, împărțit pe 3 nivele

1. Domeniul public național;
2. Domeniul public județean;
3. Domeniul public local;

Aceste 3 categorii se determină în funcție de interesul pe care îl protejează. Adică dacă

avem un bun de interes național este în domeniul public național ș.a.m.d . Acum, ce trebuie să
înțelegeți voi cu distincțiile astea: avem pe de o parte DOMENIUL PUBLIC, care este
format din totalitatea bunurilor care sunt în domeniul public, aveți DOMENIUL PRIVAT,
adică totalitatea bunurilor care se află în domeniul privat, și aveți DOMENIALITATEA
PUBLICĂ, care este cumva noțiunea nouă pe care nu ați mai întâlnit-o până acum, care
reprezintă un ansamblu de reglementări. Aceste reglementări ce natură au? Desigur, sunt
reguli de drept administrativ și asta este important să rețineți. Indiferent dacă vorbim despre
domenialitate publică sau privată, regulile sunt de drept administrativ.
 Care este principala regulă pe care o aplicăm bunurilor din domeniul public? Sunt
inalienabile. De unde știm că sunt inalienabile? Ne spune articolul 136 (4) din Constituție.
Care este raționamentul pentru care aceste bunuri nu pot fi înstrăinate? Avem acea denumire
de afectațiune, respectiv că nu putem înstrăina bunurile din domeniul public pentru că acele
bunuri sunt afectate de o utilitate publică. Așa vom ajunge în a putea determina care sunt
criteriile pe care noi le aplicăm pentru a putea să concluzionăm că un bun este sau nu în
domeniul public, adică vom vorbi despre CRITERIILE DE DOMENIALIATATE,
respectiv, cum spuneam și mai devreme, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un bun
pentru a se afla în domeniul public. Să știți că acesta este un subiect care se dă de multe ori la
examen la problemele teoretice: să spuneți dacă un bun este sau nu în domeniul public.

O să pornim de la un exemplu ca să vedem cum putem defini împreună aceste condiții.

De exemplu, markerul cu care scriu este în domeniul public sau nu? Îl folosesc pentru ceva de
interes public sau nu? Clădirea în care ne aflăm este în domeniul public? Ca să putem trage o
concluzie corectă cu privire la întrebările astea vor trebui să verificăm aceste criterii.

Primul dintre ele este TITLUL, la care mai avem încă două subcondiții: să aparțină
statului sau UAT, subcondiție care derivă din Constituție. Dacă ne uităm la articolul 136 (2)
ni se spune expres că ,,proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și aparține
statului sau unităților administrativ-teritoriale.” E foarte important să rețineți aspectul acesta,
că nu putem avea alți titulari de proprietate publică decât statul și unitățile
administrativ-teritoriale. Nu se derogă niciodată de la regula asta. Atunci, în concret, ca să
determinăm dacă un anumit bun este sau nu în domeniul public verificăm prima dată cui
aparține, cine îl deține în proprietate. Acum revenim la exemplele pe care le-am dat mai
devreme: markerul acesta l-am cumpărat eu personal. Dacă eu sunt titular al markerului, poate
să fie în domeniul public? Nu. La fel și clădirea UBB. Cum aflăm dacă acest bun este în
domeniul public? Unde am putea să ne uităm ca să putem verifica? Unde verificați dacă un
anumit bun imobil are sau nu un anumit proprietar? În cartea funciară. Dacă luăm un extras
CF al clădirii Univesității trebuie să vedem cine e înscris ca proprietar. Dacă scrie STATUL
sau MUNICIPIUL înseamnă că suntem ok, că avem un titlu conform legii, adică aparține
statului sau unității administrativ-teritoriale. Dacă, în schimb, acolo ar apărea UBB, concluzia
este că e în proprietate privată. Asta este foarte important să rețineți. Spre deosebire de alte
sisteme cum e, de pildă, cel francez, în dreptul românesc doar STATUL sau UAT-urile pot
să fie titulari de proprietate publică. Celealte instituții publice pot să aibă în administrare
bunuri din domeniul public sau pot să aibă un anumit bun în proprietatea lor privată. Deci, la
examen, dacă va scrie o universitate sau orice instituție de drept public, inclusiv poate să fie și
un sediu de Primărie dacă nu este în proprietatea Municipiului. Verificați cine este cu
adevărat proprietarul, pentru că astfel puteți să vedeți dacă titlul este unul valabil sau nu.

A doua subcondiție în ceea ce priveste condiția generală a TITLULUI este că acest

titlu trebuie să fie valabil, mai precis, să aibă un mod de dobândire valabil. Modalitățile de
dobândire sunt cele pe care le cunoașteți și voi din dreptul civil.Cum putem sâ dobândim un
bun? Avem un contract de achiziție (adică avem un contract de vânzare-cumpărare). Teoretic
putem avea și expropierea, cazul în care un bun din domeniul privat, adică din proprietatea
privată a unui particular ajunge în domeniul public al statului. Mai putem avea și uzucapiune,
de pildă, inclusiv donație. E posibil ca cineva să lasă drept donație autorităților publice un
anumit bun. Deci trebuie să țineți minte că sunt modalitățile de dobândire din dreptul civil.
Condiția esențială aici este că aceste modalități de dobândire trebuie să fie valabile.
Dacă, de pildă, avem un testament nul care a fost constituit în favoarea statului sau uat-ului.
Înseamnă că acest titlu nu mai este valabil, deci nu mai avem un criteriu necesar pentru ca
bunul să fie în domeniul public.

A doua condiție se referă la AFECTAȚIUNE. În concret, bunul să fie afectat unei

utilități publice. Haideți să luăm încă un exemplu: strada Avram Iancu este afectată sau nu
unei utilități publice? Care este utilitatea? Dacă ne raportăm la carosabil avem circulația
autovehiculelor, dacă ne raportăm la parcare avem serviciul public de parcări, dacă ne
raportăm la traseul pietonal, destinat circulației pietonale. Deci vedeți că afectațiunea poate să
afecteze în concret la ceva, în funcție de utilitate. Concluzia, raportat la exemplul acesta este
că utilitatea publică poate să fie diversă, doar trebuie să folosească comunității într-un anumit
scop sau altul. Dacă avem, de exemplu, o livadă. Nu se plantează nimic pe ea, este
proprietatea municipiului. Este sau nu afectată unei utilități publice dacă nu face nimic cu
bunul ăla? Putem să-i atribuim în momentul ăsta o afectațiune? Nu. Atunci, bunul, pentru că
nu este afectat de o utilitate publică nu putem spune că aparține domeniului public. Ați văzut
că titlu avem, adică aparține uat-ului, dar pentru că nu avem condiția afectațiune concluzia
este că bunul nu poate să aparțină domeniului public.

În această categorie a afectațiunii trebuie să știți că sunt două tipuri de afectațiune:

pentru uz public, respectiv serviciu public. În prima categorie sunt acele situații în care
particularii utilizează în mod direct bunul ( folosești un parc, o piață, ideea este că tu intri în
contact direct cu bunul și îl folosești). La serviciul public diferența esențială este că
particularii nu intră în contact direct cu bunul, ci folosesc acel bun prin intermediul unui
serviciu, exemplul cel mai ușor de înțeles este acela al transportului public. Nu folosesc în
mod direct șinele de tramvai sau calea ferată care este clar un bun din domeniul public, ci
folosesc serviciul public. Nu folosesc direct punul proprietare publică. În ambele situații ( uz
public și serviciu public) întâlnim această noțiune mai largă de UTILITATE PUBLICĂ.
Acesta este specificul afectațiunii. În concluzie, un bun care are și condiția titlului îndeplinită
( să aparțină statului/ uat și să fie un titlu valabil) și, mai mult, să aibă și o afectațiune,
înseamnă că putem spune că acel bun se află în domeniul public. Ce e important să rețineți, că
aceste condiții sunt întotdeauna cumulative ( pot să am afectațiune dar să nu am titlu și
bunul nu este în domeniul public etc) .

Pe lângă aceste două condiții de FOND, mai avem și o a treia condiție de FORMĂ,
care se numește CLASAREA. Trebuie să nu uităm că ne aflăm în materia dreptului
administrativ. Care este principiul cel mai important în această materie pe lângă interesul
public? PRINCIPIUL FORMALISMULUI. Asta înseamnă că atunci când vrem să
introducem un bun în domeniul public avem nevoie de un act prin care să se constate că bunul
se află în domeniul public, adică să inventariem cumva bunul. Acesta se numeste ACT DE
CLASARE și are natura juridică a unui act administrativ. Vom lua din nou un exemplu: știți
că la acest moment, la nivelul aeroportului din Cluj se intenționează să se facă o pistă mai
lungă. Cum se poate face asta în concret? Trebuie să aflăm ce terenuri se află în jurul
aeroportului. Dacă terenul acela se află în domeniul privat al cuiva. Cum facem ca acel teren
să treacă în domeniul public? Putem să încercăm o achiziție dacă vrea omul să-și vândă bunul
ca să-l putem introducem în domeniul public, sau putem, desigur, să-l și expropriem. Acum
vine întrebarea: ok, am expropriat bunul, a intrat în domeniul public. Putem spune că aparține
domeniului public în măsura în care este plantat porumb pe el? Adică până acum avem un act
de clasare, am expropriat bunul, l-am introdus în domeniul public. Cum putem să îi conferim
afectațiunea de care vă spuneam mai devreme? Trebuie să demarăm efectiv lucrările. Asta
trebuie să înțelegeți din afectațiune: acele acte materiale prin care se conferă această
afectațiune specială bunului. Dacă ar fi să o definim cumva, afectarea ar reprezenta toate
operațiunile materiale care conduc la amenajarea bunului astfel încât acesta să devină de
utilitate publică. Ați observat această paralelă: ACTUL DE CLASARE prin care am introdus
bunul în domeniul public, actul juridic - AFECTAREA, adică operațiunile materiale. Acestea
funcționează în pereche.

Să mai luăm un exemplu, să vedem dacă ați înțeles bine cele două noțiuni: dacă avem,
de pildă, o pădure și un parc. Care este diferența între cele două la nivel de intrare/ nu în
domeniul public? De unde știm că pădurea nu e în domeniul public, iar parcul este? Cum vă
dați seama? În pădure nu avem nimic care să sugereze ideea de domeniu public sau de
afectare a bunul. De asta întotdeauna actele astea materiale afectează intrarea bunului în
domeniul public. Clasarea cum o facem? Chemăm un expert topograf, măsoară toată pădurea,
iar în baza acestor concluzii se emite actul de clasare. Verificăm dacă avem ACTUL
JURIDIC, respectiv ACTUL MATERIAL.

Operațiunea cumva inversă este DEZAFECTAREA și DECLASAREA. Să luăm din

nou un exemplu concret: în materia ștrandului. Municipiul are un ștrand în domeniul public,
dar își dă seama că nu mai vine lumea la ștrand, nu se mai aduc bani la bugetul public. Nu mai
am nevoie de acest bun în acest scop de interes public. Și-atunci ce pot să fac? Pot să-l
dezafectez propriu-zis și să-l declasez. Dacă ne raportăm la actele materiale, ce ar trebui să
facă în concret ca bunul să nu mai fie de utilitate publică? Întreprind acele acte materiale (scot
șezlongurile, umbrelele). Și cum declasez bunul? De ce am nevoie? De un act juridic prin care
scot bunul din domeniul public.

Mai avem în dreptul administrativ niște criterii secundare care pot fi aplicate, criterii
care derivă din sistemul francez.

Avem, în primul rând, un criteriu al ACCESORIALITĂȚII. Dacă, de pildă, am

renovat în parcul central și am mai extins acolo o porțiune în care am mai pus niște băncuțe.
Municipiul, autoritate publică, a uitat să mai emită actul public de clasare. Ce părere aveți?
Aceste bănci noi pe care le-am amplasat sunt sau nu în domeniul public? Sunt. Nu avem un
titlu cum ar trebui, adică nu avem încă un act de clasare, dar, raportat la faptul că ele
funcționează ca un accesoriu la bunul principal, adică parcul, înseamnă că aceste bunuri
aparțin domeniului public. Un bun accesoriu aparține și el domeniului public pentru că
urmează soarta bunului principal. Deci, chiar dacă nu există un act formal de clasare.

Al doilea criteriu secundar este VIRTUALITATEA, adică aici vom întâlni așa-
numita noțiune de domeniu public virtual . Cum s-a conturat în Franța acest principiu? Totul
a pornit de la o speță cu Muzeul Orsay. Înainte să fie muzeu, a fost gară. De ce s-a dezafectat
gara asta? Pentru că Parisul se extindea tot mai mult, aveau nevoie de mai multe vagoane, iar
aceste locomotive, pentru că Orsay era foarte mic, nu încăpeau în gară și atunci au gândit să
facă alte doua gări, iar fosta gară trebuie dezafectată. S-au scos șinele de tren (act material),
dar nu au emis încă un act de clasare, formal, s-au gândit că vor să facă aici muzeu. Au vrut
cumva să introducă în domeniul privat acest bun pe ideea că nu ai nicio afectațiune specială a
bunului, nu-l folosești pentru un scop de interes public. Și-atunci ar trebui să fie bunul în
domeniul privat. Nu mai știu exact ce acte s-au emis dar ideea e că s-a ajuns în fața
Consiliului de Stat cumva (echivalentul instanței de contencios din România). Consiliul de
Stat a stabilit că, într-adevăr, nu avem la momentul acesta o afectațiune a bunului, pentru că
bunul nu-l mai folosim ca și o gară, nu-l folosim încă nici ca muzeu, dar este foarte clar că
scopul administrației era să facă acolo un muzeu. A stabilit public, virtual, că urmează să facă
un muzeu acolo. Și-atunci ce-a zis Consiliul de Stat: Nu se poate ca acest bun să fie în
domeniul privat, tocmai pentru că avem o afectațiune viitoare a bunului, concret stabilită
de către administrație.

O speță pe care am avut-o legată de sediul judecătoriei Turda, în care administrația a

acționat cumva în aceeași parametri de virtualitate. Ce s-a întămplat în concret: știți că pe
legile retrocedării, dacă statul ți-a preluat în perioada comunistă un bun în mod abuziv tu
puteai fi despagubit în ce sens? Fie să ți se restituie bunul în natură, sau să primești o sumă de
bani, sau, în măsura în care mai erau bunuri disponibile, primeai cumva prin compensare.
Adică nu-ți dau bunul pe care l-ai avut tu, dar îți dau un altul valoric egal cu bunul pe care l-ai
avut tu înainte. Așa a fost și situația în speță. O anumită persoană a făcut o cerere pe Legea
10, s-a spus că trebuie să primească despagubiri și să primească bunul înapoi, și s-a verificat
lista cu bunurile care pot fi atribuite prin compensare. Pe lista respectivă se afla și judecătoria
Turda. Administrația ce-a făcut? Când au văzut că omul vrea să ia Judecătoria Turda, au emil
o HCL prin care bunul a fost clasat și a fost introdus în domeniul public. Justificarea care a
fost? L-am introdus în domeniul public pentru că urmează să facem noi ceva acolo în viitor.
Vreau să vă spun că nici în prezent nu este făcut nimic cu clădirea respectivă, este în paragină
și cu toate astea s-a aplicat acest principiu. S-a ajuns în fața instanței și, mergând pe
jurisprudența și pe criteriile din Franța, au spus în felul urmator: nu avem acum o afectațiune
a bunului, dar vom avea una viitoare. Care e diferența dintre cele două exemple? De ce am
preluat noi greșit principiul? Ca să poți să determini o afectațiune viitoare trebuie să fie una
concretă, adică nu spun așa, poate o să fac, poate n-o să fac. Trebuie să știu clar, cum a fost cu
muzeul: urmează să acord o afectațiune de interes public acelui bun, în sensul ca vom construi
un muzeu. Ori, în speța noastră nu s-a spus deloc clar că va urma să fie un muzeu. Nu a fost
niciun demers concret înspre această finalitate. Asta e diferența. Dacă vă vine așa la examen
verificați: cât de reală este intenția administrației? Chiar intenționează să facă ceva cu bunul
respectiv? Că dacă e așa, o simplă afirmație, nu e nimic concretual stabilit, înseamnă că acest
criteriu nu este îndeplinit în speță și nu puteți trage concluzia că bunul este în domeniul
public.

Acum vom face o comparație între CIRCUITUL CIVIL și DOMENIUL PUBLIC

(de reținut că un bun poate intra în domeniul public și prin fapte- uzucapiune/ posesia de
 bună-credință) ca să vedem care sunt caracteristicile fiecăruia. O să avem și DOMENIUL
PRIVAT.

În CIRCUITUL CIVIL care este regula? Că bunurile trebuie să circule în circuiutul civil,
deci numai prin excepție bunurile sunt afectate de o clauză de inalienabilitate.

● Cum operează un TRANSFER în circuitul civil? Un act iner vivos, mortis causa
(testament).
● La nivel de DEZMEMBRAMINTE: superficie, uz, abitație, uzufruct, servitute;
● La nivel de GREVARE a proprietății: ipotecă, gaj, privilegii;
● Posibilitatea constituirii unor DREPTURI PERSONALE;
● Un bun poate piere fortuit, ori proprietarul poate distruge bunul; deci, în materia
dreptului civil bunul se poate transforma/ distruge în funcție de voința proprietarul și
bunul poate să iasă din circuitul civil.

În DOMENIUL PUBLIC, regula este că bunurile sunt INALIENABILE. Cu toate că avem

regula asta a inalienabilității, și în materia domeniului public avem un oarecare CIRCUIT
ADMINISTRATIV, asta însemnând că bunurile pot să circule, dar în interiorul domeniului public,
adică între titularii dreptului de proprietate publică.

● Putem avea un ACT DE TRANSFER (nu este chiar un transfer propriu-zis pentru că, în
realitate, se schimbă doar regimul juridic al bunului, adică se schimbă doar proprietarul: Stat-
UAT/ UAT-Stat). Intotdeauna este un ACT ADMINISTRATIV. Să spunem că statul vrea să
construiască un spital de interes național care se află în Municipiul Cj.-Napoca. Ce poate face
statul în situația asta? Îl expropriază pe municipiu? Bunul este deja în domeniul public.
Atunci o să facă o cerere, urmând ca cel care are proprietatea să hotărască dacă transferă sau
nu bunul celuilalt titular de proprietate publică. Deci întotdeauna mecanismul de transfer se
face pe bază de CERERE, respectiv ACT DE TRANSFER.
Ce va fi în concret actul ăsta? Dacă vorbim despre un bun din domeniul public al
STATULUI, se va face prin HOTÂRE DE GUVERN, iar dacă bunul aparține UAT, se face
prin HCL/HCJ. Ce e important sâ rețineți în legătură cu procedura asta este că cel care are
bunul are cumva oportunitatea deciziei dacâ bunul va trece la celălalt titular de proprietate
publică. Nu poți să cenzurez eu voința lui. Dacă mi se pare din start că nu îți pot da bunul
pentru că îl folosesc pentru altceva de interes public înseamnă că pot să refuz ca acest bun să
 intre în patrimoniul tău. Întotdeauna apreciază această decizie cel care are bunul în domeniul
public.
Totuși, cum funcționează această procedură: cerere + hotărâre în măsura în care
vorbim despre un raport între un interes public local și unul național? Să spunem, de
pildă, că STATUL face cerere către MUNICIPIU, iar acesta refuză. Dacă comparăm cumva
cele două interese, care e cel mai important? Cel național. Dar ce poate face statul în situația
asta? Vine să i-l ia cu forța? De la o speță din Franța s-a pornit cu elaborarea unui principiu în
acest sens: s-a inenționat la nivel de transport să se facă o autostradă. Singura problemă era că
ea trecea prin colțul unui cimitir faimos din Paris. Sigur că au făcut, prin aceeași procedură,
cerere în sensul că e nevoie de acea bucată de cimitir pentru a se face autostrada. După refuz,
s-a ajuns din nou în fața Consiliului de Stat. Variantele erau: sunt de acord cu autoritatea
publică locală, nu poate trece bunul la stat sau puteau să spună că poate să-l ia statul, dar asta
ar fi însemnat că acest caracter inalienabil nu e chiar așa de inalienabil, în sensul că ar putea
să fie excepții, ceea ce ar fi încălcat și la ei Constituția. Așadar, au spus în felul următor:
rămâne bunul unde e, nu se transfera proprietatea de la municipiu către stat, dar se schimbă
afectațiunea bunului. Nu-l mai folosesc în scop de interes local, ci voi folosi bunul într-un
scop național. Ceea ce s-a schimbat a fost NU TITLUL, ci proprietarul, ceea ce se numește
TEORIA MUTAȚIILOR DOMENIALE.
Esența teoriei este că proprietatea publică este inalienabilă, acest lucru nu se schimbă,
dar asta nu înseamnă că ar putea să treacă cumva folosința pt satisfacerea unui interes public
național. Se consideră în tot timpul în concret. Concluzie: se poate transfera, dar doar între
titulari și doar printr-un act administrativ. Diferența față de circuitul civil este că avem mai
puțini titulari, iar modalitățile sunt mai rigide. Circuitul administrativ este mai restrâns.

● La nivel de DEZMEMBRĂMINTE: dreptul de concesiune, dreptul de administrare, dreptul

de folosință gratuită și servituțile de natură administrativă;
Principala diferență este că acestea sunt sunt PRECARE, depind de existența/nu a unui interes
public.

● La nivel de GREVARE: nu este posibilă. Bunurile sunt INSESIZABILE;

● DREPTURI PERSONALE: în principiu, nu, dar în materia închirierii avem așa-zisele

locuințe sociale; Este o inchiriere in regim de putere publica;
 ● Pot piere fortuit, diferența esnțială este că STATUL/UAT nu poate distruge/transforma
bunul în mod discreționar;

Concluzia este că și în acest circuit bunurile circulă, dar mult mai restricționat decât în
circuitul civil, iar aceasta se face prin ACT ADMINISTRATIV sau CONTRACT
ADMINISTRATIV.
În cazul în care un titular al dreptului de proprietate publică vrea să treacă un bun din
domeniul privat al unui particular, printr-o ACHIZIȚIE bunul iese din domeniul privat al
particularului, ajunge în DOMENIUL PRIVAT AL STATULUI/UAT, iar ca bunul să
ajungă în DOMENIUL PUBLIC, trebuie realizată operațiunea de
AFECTARE+CLASARE.
Operațiunea inversă are loc la fel. Dacă mie, autoritate publică, mi se pare că nu mai
am nevoie de acel bun pentru un scop de interes public, ce fac cu bunul? Îl dezafectez și
declasez, bunul ajunge în DOMENIUL PRIVAT AL STATULUI/ UAT, și apoi, ca să nu
rămână bunurile prea mult aici pentru că, o să vedeți în cursul următor, este un regim de
TRANZIT (bunurile stau foarte putin în domeniul privat), bunul poate ajunge din nou în
CIRCUITUL CIVIL, printr-un act de vanzare-cumparare, de pildă.
Daca însă vreau să trec un bun DIRECT din CIRCUITUL CIVIL în DOMENIUL
PUBLIC, pot face asta prin intermediul EXPROPRIERII. Bunul nu mai trece prin domeniul
privat al STATULUI/ UAT.

Caracteristicile regimului juridic de drept administrativ al bunurilor:

1. INALIENABILITATEA: bunurile din domeniul public nu pot fi

înstrăinate nici de bună voie, nici silit, și nici nu pot fi expropriate.
Raportat la ce anume este inalienabil, avem sistemul francez și sistemul
german, dacă ne uităm în Constituție, sistemul de la noi din țară,
merge pe ideea că bunul este inalienabil, nu afectațiunea.
Noi am preluat sistemul francez, însă sistemul german este diferit. Să
luăm un exemplu concret: Casa Poporului, instituție de interes
public. Dacă statul s-ar hotărî la un moment dat că vrea să îi dea
 afară pe cei din Parlament și să vândă bunul acest lucru ar fi
imposibil pentru că bunul nu poate fi vândut unui particular, tocmai
raportat la interdicția din Constitutie. În sistemul german cum este?
Ei spun: ok, am un bun inalienabil, trebuie să îi respect afectațiunea
și titularul, dar dacă, de exemplu, eu mă aflu într-o situație
financiară foarte proastă, ca autoritate publică și am nevoie de bani
urgent? Pot, de pildă, să transfer bunul în proprietatea unui privat,
dar să-l oblig pe acesta să păstreze afectațiunea.Transfer bunul în
domeniul privat, dar această persoană nu poate face nimic altceva
decât ce se întâmpla înainte cu bunul.

2. IMPRESCRIPTIBILITATEA: proprietatea nu se stinge prin neuz și nu

bunurile proprietate publică nu pot fi dobândite prin prescripție achizitivă.
3. INSESIZABILITATEA: bunurile nu pot fi grevate și nu pot fi urmărite.

Aceste 3 trăsături sunt specifice oricărui bun din domeniul public.

Utilizarea domeniului public:

Cum pot particularii să folosească bunurile din domeniul public? Ajungem astfel la o
primă clasificare:
- UTILIZĂRI COLECTIVE
- UTILIZĂRI PRIVATIVE
Din nou, și acesta este un subiect preferat la examen. O să luăm două exemple: Strada
Avram Iancu- toți oamenii o pot folosi, deci, ajungem la concluzia că este o utilizare
colectivă. Dacă luăm un loc de parcare cu abonament. Cum vi se pare utilizarea asta? E
privativă. Atât timp cât am abonamentul, doar eu pot folosi acel loc de parcare.

Utilizarea colectivă: utilizări personale, anonime ale domeniului public; ele presupun
utilizarea bunul de către toți și oricine. Avem 3 mari principii:

1. Egalitatea: toate persoanele au acces în mod egal la bun, fără posibilitatea aplicării unei
discriminări. Dacă luăm, de pildă, exemplul cu strada Avram Iancu/ Piața Unirii, acestea
sunt bunuri care pot fi folosite în mod egal, de către oricine;
2. Libertatea: toți cetățenii care folosesc bunul nu au nevoie de autorizare specială sau de o
permisiune din partea administrației
3. Gratuitatea: nu se plătesc taxe pentru utilizarea bunului, cu alte cuvinte, în măsura în care
le folosim toți, înseamnă că trebuie să le folosim gratis. Însă, după cum v-ați obișnuit,
întotdeauna când avem reguli, trebuie să avem și excepții.

În ceea ce privește EGALITATEA, reglementată în Constituție, are ca consecință faptul

că derogarea de la aceasta se va face tot prin lege. Un exemplu ar fi în materia locurilor de
parcare. Există locuri de parcare normale, dar, prin lege, în cazul persoanelor cu dizabilitati
sunt niste locuri special amenajate.

O exceptie de la principiul LIBERTĂȚII, un exemplu ar fi prezența unor permisiuni

pentru circulația pe anumite porțiuni, biblioteca- avem nevoie de permis, daca trebuie să
plătim și o taxă inseamnă că avem inclusiv o excepție de la principiul GRATUITĂȚII;

O exceptie de la pricipiul EGALITĂȚII este prezentă ori de câte ori trebuie să plătim o
taxă pentru folosirea domeniului public. În plus de o autorizație specială despre care vorbeam
la exceptia de la principiul libertății, trebuie să plătesc o taxă. Cel mai bun exemplu este cel
din materia circulației pe drumurile publice, când trebuie să plătesc o rovinietă sau anumite
taxe de autostradă.

Utilizările privative: este o utilizare în care doar o anumită persoană folosește acel bun.
Specificul u. privative este EXCLUSIVITATEA. Dacă ar fi să privim în paralel cu trăsăturile
utilizării colective, aici avem opusul.

1. Exclusivitate;
2. Nu este liberă;
3. Este oneroasă; de regula, atunci când doar eu folosesc un bun din domeniul public trebuie
să plătesc o anumită taxă;

Să ne imaginăm un exemplu: venim cu mașina la facultate și o parcăm, plătim o taxă

pentru un interval de 3 ore. Cum e această utilizare? Privativă sau colectivă? Poate cineva să
parcheze în acel interval de 3 ore pe locul meu, pe care l-am plătit, dacă plec mai repede de
acolo? Care e diferența dintre această situație și cea în care plătesc un abonament pentru 1 an
pentru un loc de parcare în fața blocului? Diferența esențială între utilizarea colectivă și cea
privativă este că în cel din urmă caz am o permisiune NOMINALĂ din partea administrației.
Revenind la exemplul cu parcarea, este o utilizare colectivă pentru că oricine poate plăti un
tichet, iar acesta nu este emis nominal. Nu-mi spune că doar eu pot parca, în sensul că dacă
părăsesc parcarea mai repede, altcineva se poate pune pe locul meu.
 În ceea ce privește utilizările colective, mai avem o clasificare, în funcție de în ce măsură
utilizarea domeniului public este conformă cu destinația/ afectațiunea respectivului bun:
utilizări normale, respectiv utilizări anormale.

În cazul utilizării colective normale avem o utilizare conformă cu afectațiunea bunului și

în cazul utilizării anormale aven o afectațiune care nu este conformă cu afectațiunea normală
a bunului.

În ce măsură o utilizare anormală este permisă? Imaginați-vă un exemplu. Piața Unirii:

afectațiunea principală este pentru circulația pietonală, dar prin amplasarea căsuțelor de la
târgul de Crăciun avem o utilizare anormală a bunului. Nu acesta este scopul normal al
bunului. Verificăm dacă această utilizre anormală este sau nu conformă cu interesul public,
dacă este vătămătoare pentru interesul public și în același timp vedem dacă există o autorizare
specială pentru a utiliza bunul în acel scop.

Utilizarea anormală poate fi ilegală, dar numai în măsura în care încalcă o anumită
prevedere legală și respectiv este vătămat interesul public.

Utilizările privative sunt, de asemenea, afectate de acel caracter al PRECARITĂȚII. În

măsura în care autoritatea publică își dă seama că are nevoie de acel bun poate să revoce
autorizația pe motiv că exista interes public superior. Întotdeauna, orice drept pe care îl am
asupra domeniului public este precar.