Ingrijirea pacientului cu apendicita acuta

Apendicita acută este o afecţiune chirurgicală caracterizată prin

inflamaţia acută a apendicului ileo-cecal și reprezintă una din
cale mai frecvente cauze de suferinţă abdominală și de
intervenţie chirurgicală de urgenţă.Apendicita acută este o boală
frecventă în ţările civilizate. Inflamaţia apendicului ileo-cecal se
poate însoţi de complicaţii grave locale sau la distanţă.

De aceea precizarea diagnosticului și a momentului operator

optim prezintă o mare importanţă pentru vindecarea bolnavului
fără risc sau cu risc minim.

Bolnavii care se interneaza pentru a fi operati au într-o masura mai mare sau mai mica
teama de interventia chirurgicala. De aceea asistenta medicala va trebui sa-i faca
bolnavului o primire calda si sa arate de la început bolnavului ca are în personalul
spitalului prieteni care se vor ocupa de sanatatea lui si ca acestia vor face tot ce trebuie
pentru ca el sa iasa din spital sanatos.
Asistenta medicala va conduce bolnavul la patul ce urmeaza sa-1 ocupe, va avea grija
sa amplaseze bolnavul nou internat în saloane cu covalescenti, care nu au avut complicatii
postoperatorii, optimisti, care nu necesita tratamente medicale multiple.
Asistenta medicala va discuta cu bolnavul în mod foarte încurajator asigurându-1 ca
totul se va desfasura în conditii perfecte, ca echipa operatorie (chirurgi, anestezisti, cadre
medii) va face totul ca interventia sa se desfasoare bine.
Ea va da câteva detalii generale asupra modului în care bolnavul va fi transportat la
sala de operatie, despre echipa de acolo care va prelua bolnavul. De altfel si echipa din
blocul operator va face acelasi lucru când preia bolnavul, ca totul se va desfasura normal,
sa explice fiecare gest pe care urmeaza sa-1 faca, faptul ca se va trezi la salonul de terapie
intensiva sau la pat, operat cu stare generala buna.
Punerea în tema a bolnavului cu toate aceste actiuni care se desfasoara asupra lui, este
de o mare importanta pentru a îndeparta teama de necunoscut si surprizele neplacute
dureroase, adeseori factor de stres extrem de important, care poate determina accidente
grave.

Actul chirurgical si cel anestezic produc unele modificari organismului operat. Printr-un
tratament adecvat, pre, intro si postoperator se vor remedia aceste modificari, astfel ca
organismul sa suporte bine operatia. Inima, plamânii, ficatul, aparatul urinar sunt cele
care sufera cel mai mult în timpul unei interventii chirurgicale. Pentru a stabili starea lor
functionala si modul cum vor raspunde interventiei chirurgicale se vor executa câteva
examene obligatorii si anume:
 daca bolnavul tuseste, se va efectua o radiografie a plamânilor pentru a depista o
eventuala boala pulmonara care necunoscuta si netratata în prealabil poate
complica interventia operatorie;
 se va executa EKG si se va masura tensiunea arteriala, se va numara frecventa
pulsului si cerceta calitatea acestuia;
 analiza simpla de urina va da informatii asupra starii functionale a rinichilor;
 examinarea sângelui - hemoleucograma - ajuta la slabilirea
diagnosticului:
 determinarea ureei sangvine, este obligatorie. Prezenta unei urei
crescute cu peste 0,50g %o releva tulburari renale sau hepatice. în aceasta
situatie mersul postoperator va fi îngreunat urmat chiar de riscuri grave,
motiv pentru care în afara cazurilor de extrema urgenta, când se face
corectarea intraoperator se va amâna operatia pâna la remedierea functiilor
renale hepatice.
 Determinarea glicemiei peste 1-1,5 %o arata ca bolnavul are un diabet zaharat.
Un bolnav cu diabet nu va fi supus unei interventii chirurgicale, în afara cazului
de maxima urgenta, atunci când s-a realizat o reducere a glicemiei la normal sau
cel putin la valori superioare normalului. Acesta se obtine prin administrarea de
insulina si printr-un regim hipoglucidic. Tratamentul se va continua si intro si
postoperator.
  . tulburarile de sângerare si coagulare se vor remedia prin administrarea
de vitamine si vitamina K în caz ca se depisteaza o prelungire a timpului de
sângerare (peste 3 minute) sau a celui de coagulare (peste 7 minute).

 ÎNGRIJIRI POSTOPERATORII

Odata adus bolnavul în salonul sau, sau în cel de terapie intensiva, asistentei medicale
îi revine sarcina de a-i acorda atentie deosebita. Ea trebuie sa nu uite ca orice
operatie poate fi marcata de complicatii grave si sa acorde oricarui semn de alarma pe
care îl da bolnavul sau oricarui semn patologic pe care-1 constata în starea generala a
bolnavului maximum de atentie.

Daca bolnavul trebuie sa continue o perfuzie de sânge sau solutii de electroliti,

asistenta medicala va informa asupra cantitatii pe care o are de administrat si o va
administra. Deasemenea, va da medicatia prescrisa de medic postoperator de câte ori
este necesar va administra medicamentatia calmanta în limita prescrisa de medic.

Asistenta medicala nu va parasi nici un moment bolnavul, atâta timp cât el este sub
influenta substantelor narcotice. Actiunea acestora poate sa revina cu toate ca
bolnavul a plecat din sala de operatie trezit, cu reflexele capatate, poate sa recada sub
actiunea drogurilor administrate si daca nu este supravegheat limba poate sa-i cada în
fundul laringelui, sa astupe glota si bolnavul sa moara asfixiat. In caz ca bolnavul a
transpirat îi va schimba lenjeria. Va crea bolnavului cea mai buna pozitie în pat
asezându-i perna, ridicându-i spatarul patului, ajutându-1 sa se miste pe o parte si pe
alta, facându-i masaje si frectii pe piept si pe spate. Copiii operati ca si adultii care nu
sunt constienti au tendinta sa-si smulga pansamentele si de aceea trebuie imobilizati la
pat si supravegheati foarte îndeaproape.
Majoritatea bolnavilor care au fost operati, sunt transportati în saloane de terapie
intensiva unde ramân un timp. Aici se trezesc în prezenta unui personal necunoscut,
într-un pat si într-un spatiu deasemenea strain. Aceasta situatie poate sa le creeze
neliniste, anxietate. De aceea trebuie sa li se explice ca spitalizarea lor într-un salon
de terapie intensiva este un procedeu obisnuit dupa narcoza si un procedeu special
pentru respectivul bolnav. I se va arata ca în terapia intensiva lucreaza cadre de aceeasi
calitate cu cele din saloanele obisnuite si li se va vorbi în oarece masura familiarizat cu
noul loc în care se afla. Ramâne apoi sarcina asistentei de terapie intensiva sa
demonstreze bolnavului ca este în deplina securitate. Acelasi lucru i se va explica si
familiei care poate sa fie alarmata ca bolnavul respectiv a fost retinut într-un salon de
terapie intensiva.
Asistenta medicala trebuie sa stie ca imediat ce pacientul este în situatie de a pune
întrebari în legatura cu evolutia operatiei, o va face si ca majoritatea pacientilor se vor
interesa daca afectiunea lor nu a fost extrem de grava.
Asistenta este datoare sa asigure bolnavul ca totul a decurs normal, ca nu a fost
nimic grav, si prin raspunsurile clare si simple, pe care le da bolnavului, nu trebuie sa
dea acestuia impresia ca îi ascunde ceva ci pur si simplu ca ea stie ca nu a fost nimic
deosebit, ca totul s-a desfasurat normal, ca totul a evoluat bine.