Sunteți pe pagina 1din 3

Ladă de zestre datată în 1871

Lada de zestre a fost lucrată într-un atelier tâmplăresc din zona Brașovului și fețele
laterale sunt simple, raportate la stilul ornamental al feței centrale. Piesa de mobilier are o formă
paralelipipedică, este prevăzută cu capac, două balamale și încuietoare metalică. Din punct de
vedere constructiv acesteia îi sunt caracteristicile îmbinările de tip coadă de rândunică fixate
cu cuie de lemn și prezintă două compartimente.

Pentru realizarea lăzii sunt folosite esențe de rășinoase, lucru specific pentru lăzile
săsești și are un decor pictat pe partea exterioară a capacului și pe suprafața cea mai vizibilă a
corpului. Pe suprafața cea mai vizibilă a corpului elementele pictate constau în elemente florale
încadrate în fond multicolor dispus în ciclic. Astfel pictura este împărțită în nouă chenare,
primul chenar este ornamentat cu un buchet de flori din care trei sunt mari iar celelalte șase
sunt mai mici de asemenea sunt pictate și frunze, totul încadrat de fundal albastru deschis, al
doilea chenar ilustrează două cupe în partea de jos patru flori și elemente punctiforme în partea
de sus pe fundal negru, al treilea chenar este pictat în roșu cu linii simple ondulate asemeni
suprafeței pictate în afara lor, de asemenea sunt prezente șase elemente punctiforme dispuse
câte trei. Al patrulea chenar reprezintă o vază cu flori pe fundal galben pal, iar al cincilea cadran
ilustrează de asemenea o vază cu flori într-un chenar mai voluminos pe fond roșu. Cadranele
șase, șapte, opt și nouă repetă același decor ca primele patru punând accent pe centrul
suprafeței. Pe partea exterioară capacul este de asemenea pictat în trei chenare dintre care
primul albastru închis, al doilea negru și al treilea, iar al treilea galben pal. Ne atrage atenția
încuietoarea care este integrată foarte bine în suprafața pictată.

Din punct de vedere al stării de conservare, piesa prezintă o serie de degradări care au
afectat atât structura în lemn cât și decorul pictat. Pe întreaga suprafață s-a acumulat de-a lungul
timpului depozite de murdărie aderentă. Aspectul lemnului este îmbătrânit. Fluctuațiile de
umiditate au amplificat fenomenul de degradarea piesei prin producerea de crăpături,
contrageri și desprinderi ale elementelor aplicate. Părțile componente sunt distanțate și
montajele sunt inegale (din cauza contragerilor diferite). Toate acestea au cauzat crăpături în
structura capacului lăzii, zgârieturi și zone ample de eroziune pe întreaga suprafață pictată și
uzură funcțională. La nivelul stratului pictural lada prezintă următoarele forme de degradare;
din cauza stratului pictural fragilizat diferențelor de umiditate au apărut zone lacunare, cu
vizibilitate la suport, cu pierderi masive de strat pictural.
Recomandări de restaurare:

-consolidarea stratului pictural în zonele de exfoliere prin aplicarea foiței japoneze și a cleiului
de pește, urmată de presarea foiței la cald

-scoaterea elementelor metalice după care acestea să fie îndreptate, curățate mecanic și să li se
aplice mai multe straturi de Fertan, convertor de rugină, ultimul strat determinând patinarea
pieselor

-curățarea fizico-mecanică a suportului de lemn nepictat prin tamponări cu apă distilată și


detergent C2000

-pentru curățarea stratului pictat se folosesc comprese cu soluție de apă alcool și amoniac
aplicate aproximativ trei minute

-pentru integrarea cromatică în zonele lacunare este indicat să se folosească culori pe bază de
apă, iar reconstituirea elementelor decorative se face prin tehnica rittoco

-ca o măsură de protecție întreaga suprafață pictată a lăzii este recomandat să fie impregnată
cu un strat de B72, solubilizată în acetat de etil,5% și aplicată prin pensulare în două straturi la
intervale diferite de timp
Sursa OLX Sursa OLX

Sursa OLX Sursa OLX

S-ar putea să vă placă și