UNIVERSITATEA DE VEST DIN

TIMIȘOARA

MONOGRAFIA CASTELULUI
CORVINILOR

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC
CONF. UNIV.DR. MIHAELA VLĂSCEANU

ABSOLVENTĂ
DAVID ANDREEA
Castelul Corvinilor aparţine UNESCO şi are un rol important
prin multitudinea de evenimente desfăşurate în trecut, subliniind
caracterul istoric, militar, strategic şi social pe care l-a avut
întotdeauna. Cadrul geografic reprezintă de asemenea un motiv
important pentru alegerea temei de studiu, acesta fiind situat într-
un spaţiu cu o bogată semnificaţie istorică.
Istoricul cuprinde informaţii care ajută la o mai bună înţelegere a
fenomenului arhitectural, punctând aici factorii istorici care au
influenţat de-a lungul timpului alternanţa prezentă astăzi.
Legătura dintre eveniment, istoric şi manifestare artistică este
direct proporţională, aşa cum şi factorii geografici au un rol
primordial, aceştia fiind favorabili construirii la vremea
respectivă a unei cetăţi în zona Hunedoarei.
 Capitolul I – Istoriografie

1. Surse scruse şi orale despre monument

• 1.1. Legenda balustradei din corul capelei
• 1.2. Legenda trapei din Sala Cavalerilor
• 1.3. Mattia Corvinul şi călugării roşii
• 1.4. Legenda Corbului
 Capitolul II – Cadrul geografic

1. Elemente de geografie regională

2. Atestări arheologice
• 2.1. Paleolitic
• 2.2. Neolitic
• 2.3. Epoca Bronzului
• 2.4. Hallstatt
• 2.5. Perioada dacică
• 2.6. Perioada daco-romană
• 2.7. Evul Mediu
3. Rolul castelului de la începuturi până în prezent
 Capitolul III – Arhitectură şi stil

1. Noţiuni generale
• 1.1. Arhitectură civilă
• 1.2. Arhitectură militară
2. Etape
 Capitolul IV – Construcţia castelului

1. Istoric
2. Personalităţi care au deţinut Castelul Corvinilor
• 2.1. Voicu de Hunedoara
• 2.2. Elisabeta de Margina
• 2.3. Iancu Corvin
• 2.4. Elisabeta Szilagyi
• 2.5. Mattia Corvin
• 2.6. Ioan Corvinus
• 2.7. Beatrix de Frangepan
 Capitolul V – Stiluri şi epoci prezente în construcţia castelului

1. Considerente generale
2. Structură interioară
•2.1. Capela de secol XV
•2.2. Camera domniţelor
•2.3. Aripa Matia
•2.4. Sala Cavalerilor
•2.5. Sala Dietei 3. Elemente de arhitectură
•2.6. Groapa urşilor •3.1. Turnul Buzdugan
•2.7. Palatul mare •3.2. Turnul Nje Boisa
•3.3. Turnul nou de poartă
•3.4. Turnul Capistrano
•3.5. Turnul Toboşarilor 4. Elemente decorative
•3.6. Turnul vechi de poartă •4.1. Mobilier
•3.7. Turnul Alb •4.2. Locuri destinate încălzirii
•3.8. Turnul pustiu •4.3. Cadrele
•4.4. Blazoane
•4.5. Cheile de boltă
•4.6. Frescele
•4.7. Inscripţii
•4.8. Pardoseli
Istoriografia castelului cuprinde o serie variată de izvoare scrise
sau cântece, şi legende transmise pe cale orală, care alcătuiesc
partea mai puţin văzută la o primă vizitare. Se poate observa
faptul că primele izvoare scrise au aparţinut în mare majoritate
cronicarilor străini, care în trecere sau în timpul şederii pe
teritoriul Transilvaniei au consemnat frumuseţea şi faptele
petrecute la castel în perioada sa de glorie, când acesta reprezenta
centrul unei vieţi demult apusă.
Cu toate acestea, nu putem discuta
despre date istoriografice autohtone
după secolul al XIX-lea, moment în
care castelul devine proprietate a
patrimoniului românesc. Acest fapt a
încurajat începutul unor ample
cercetări care continuă să se
desfăşoare până în prezent.
Cetatea Devei deţinea principalele funcţii administrative ale
comitatului, putem concluziona faptul că Hunedoara începe să
deţină un rol cu adevărat important deabia la începutul
secolului al XIV-lea după momentul în care cetatea intră în
proprietatea familiei Corvinilor. Modificările făcute de aceştia
în perioada înfloritoare au transformat vechea cetate într-un
ansamblu cu rol militar menită să reziste atacurilor otomane,
aceasta beneficiind de toate inovaţiile de arhitectură militară de
la vremea respectivă şi dotată în aşa fel încât să poată face faţă
unui atac care presupune arme de foc. După anul 1446 acesta
este transformat într-o reşedinţă somptuoasă. După pierderea
domeniului de către familia Corvinilor şi trecerea acestuia sub
administraţie maghiară, acesta devine sediu administrativ,
ocupând de-a lungul secolelor mai multe roluri până în anul
1974, moment în care acesta a fost transformat în muzeu. În
cele din urmă, putem concluziona versatilitatea care se resimte
cu trecerea timpului, de la castru roman, cetate medievală cu rol
comercial, reşedință somptuoasă, clădire cu rol administrativ
până în prezent, moment în care a fost transformat în muzeu..
Deşi impresionează prin elementele de arhitectură militară,
precum galeria şi turnul Nje Boisa, castelul prezintă şi elemente
de arhitectură civilă foarte rafinată, reprezentate de Sala
Cavalerilor şi Sala Dietei. În secolul al XVII-lea au fost construite
curtea exterioară, spaţiu care adăpostea locuinţele
administratorului, ale funcţionarilor, casa ogarilor şi depozitele
pentru hrană şi vânat. În concluzie, Castelul de la Hunedoara
este un monument cu un farmec aparte datorită stilului
arhitectural. De aceea este considerat de istorici printre cele mai
importante construcţii medievale din Europa.
În prezent, datorită
Restaurat, extins şi conservării atât de
modificat de atâtea reuşite a elementelor
ori, Castelul arhitecturale, zeci de
Huniazilor este un mii de turişti
exemplu autentic de vizitează această
artă medievală. adevarată emblemă a
Hunedoarei şi a
Transilvaniei.
 Diversitatea arhitecturală pe care o oferă
castelul ca simbol al inovaţiilor
reprezentative tuturor epocilor prezentate,
permite o cercetare atentă asupra
elementelor care-l alcătuiesc. Prin urmare
raportul dintre eveniment istoric, perioadă
arhitecturală şi detaliu stilistic este
evidentă.

Familia Corvnilor a deţinut castelul pe o perioadă de peste o

sută de ani, timp în care acesta a trecut prin mai multe perioade
de manifestare stilistică, toate acestea îmbinându-se armonios.
Castelul Huniazilor din Hunedoara până în ziua de azi a trecut
prin mai multe etape ale devenirii sale, suferind o serie de
modificări pe parcursul a cinci secole şi reunind cu success
elementele de arhitectură gotică, renascentistă şi barocă. Acesta
însumează o multitudine de trăsături şi influenţe culese din
istoria Transilvaniei, începând cu secolul al XIV-lea până în
secolul al XIX-lea. De-a lungul timpului, castelul a fost
modificat de mai multe ori, dar nu şi-a pierdut din farmecul
dat de îmbinarea cu success a elementelor gotice cu cele baroce
şi renascentiste.
În acţiunea de refacere şi de adaptate a vechilor cetăţi la noile
exigenţe ale ale veacului său, Iancu de Hunedoara s-a ocupat şi de
cetatea Deva, menţionată în secolul al XIII-lea, consolidată în anul
1427 din porunca împăratului Sigismund de Luxemburg, cetatea
Devei a devenit şi ea proprietatea lui Iancu de Hunedoara care a
fost dotată cu noi spaţii de locuit, de depozitare, precum şi cu o sală
în care se întrunea Dieta Transilvaniei.
Însă cel mai reprezentativ edificiu, cel mai complex şi cu cele mai
multe funcţii, nu numai din secolul al XV-lea, ci din întreg Evul
Mediu românesc, este Castelul Corvinilor de la Hunedoara, în care
ambiţia de constructor şi de proteguitor al artelor manifestată de
Iancu îşi află o expresie desăvârşită. Nici nu s-a construit, ca să
zicem aşa, pe teren viran, ci pe ruinele unei vechi fortificaţii
romane. Ca particularitate, cetatea avea drept avanpost un bastion
cu care era legată printr-o galerie închisă suspendată pe un pod de
piatră.
Spre deosebire de alte castele unde accentul era pus totuşi pe
funcţia de apărare, la Castelul Corvinilor piatra este făţuită cu
grijă, profilurile sunt lucrate cu evidentă preocupare pentru fast.
Astfel, capitelurile stâlpilor, cosolele şi cheile de boltă sunt bogat
decorate. Ca formă, ele se înscriu în goticul târziu transilvănean,
ca şi ferestrele cu traforuri ale coridorului.
Concluzia se impune cu privire
la structura şi decoraţia
arhitecturii militare şi civile
din secolul al XV-lea este că în
majoritatea lor edificiile cu
acest profil, atât cele din
Transilvania, cât şi cele de la
sud şi est de Carpaţi,
gravitează stilistic în sfera
goticului apusean, în timp ce
amintirile bizantine în această
materie se sting ca nişte ecouri
îndepărtate.
Rezumând, se poate spune că se cunosc mai multe etape de construcţie, fiecare lăsându-şi
amprenta ei. Sunt de reţinut fragmentele primei cetăţi din secolul al XIV-lea, cu cele două
ancadramente de uşă în stil romanic, apoi cetatea construită de Iancu de Hunedoara în prima
jumătate a secolului al XV-lea cu cele patru turnuri de colţ şi de ziduri crenelate, şi partea ei
cea mai originală, galeria şi turnul Ne Boisa. De la jumătatea secolului al XV-lea reţin atenţia
palatul cu cele două săli şi capela. Deosebit de valoroasă, din această epocă, este sculptura în
piatră, mai ales cheile de boltă ale capelei, şi în special portalul scării spirale. Renaşterea, ale
cărei prime influenţe în Transilvaania sunt semnalate de castelul de la Hunedoara a lăsat urme
adânci în construcţiile care s-au executat în a doua jumătate a secolului al XV-lea, elementele
cele mai caracteristice fiind logiile dinspre curte ale laturii nordice cu faimoasa frescă, precum
şi zugrăvirea exterioară a unei părţi din castel. Secolul al XVII-lea este caracterizat prin
construirea unui nou palat pe latura dinspre răsărit, bogat, decorat cu stucături, cele mai vechi
stucături din Transilvania, dar care nu se mai păstrează, portalul de acces în cetatea husarilor
şi decoraţia sculpturală a bisericii reformate, mărturii ale aceleiaşi renaşteri. Prin urmare,
secolul al XIX-lea este reprezentat prin curentul neogotic. Lui i se datorează silueta actuală a
castelului, cu învelitorile lui foarte înalte şi galeria din faţa aripii Bethlen. Rezultă clar că
fiecare epocă şi-a dat contribuţia ei la dezvoltatea castelului de la Hunedoara, unul din cele mai
valoroase monumente istorice ale ţării noastre.
BIBLIOGRAFIE:
• Al. Bogdan, „Contribuţii arheologice la cunoaşterea evoluţiei
castelului Corvineştilor de la Hunedoara”, în BMI, 39, 1970, p.
18-25.
• Bodochi Ioan, Catelul Corvinilor în secolul al XVII-lea, pag 207-
232, Corvineană, editura Altip, Alba Iulia, 2008.
• Oliver Velescu, Castelul de la Hunedoara, Editura Meridiane,
București 1968.
• S. I. Purece, C. C. Roman, D. Diaconescu Dragoş, A. Gonciar,
„Descoperiri monetare pe şantierul de la Hunedoara, punctele
„Sacristia capelei” şi „Grădina Castelului”. Campania 2001”, în
ATS, I, 2002, p. 165-170.
• Vasile Florea, Arta românească de la origini până în prezent,
Editura Litera, București, 2016.
• Virgil Vătășianu, Castelul Corvinilor din Hunedoara. In: Boabe
de grau, An IV, 1933, nr. 6, p.420-431.