TRANSFORMAREA HIPERACTIVITĂȚII

COPIILOR DIN DEZAVANTAJ ÎN AVANTAJ PENTRU TOȚI

Prof. Daniela Ionela Dănilă

G.P.P. ”LICURICI”- Fălticeni

Hiperactivitatea afectează tot mai mulţi copii, dar prea puţini părinţi recunosc acest
lucru, mai ales pentru că în urmă cu câţiva ani s-a făcut multă "reclamă" negativă sindromului
hiperkinetic cu deficit de atenţie (ADHD).
Hiperactivitatea nu ar trebui să sperie pe nimeni, iar referatul de mai jos incearca sa
propună cateva modalități prin care putem transformă hiperactivitatea în avantaj.
În primul rând, părintele unui copil hiperactiv trebuie să îl înveţe o lege de baza, pe care
acesta să o urmeze toată viaţă, şi anume să termine tot ce începe! De exemplu, un copil
hipeactiv poate începe să se joace cu un puzzle, însă la un moment dat renunţă şi începe să
construiască ceva din Lego, renunţând însă repede şi la această activitate pentru a se juca cu
maşinuţele. Într-o astfel de situaţie, părintele trebuie să încurajeze comportamentul de
finalizare a sarcinii, îndemnându-l pe copil să termine puzzle-ul, ghidându-l pentru a-l finaliza,
apreciind, la final, lucrul realizat şi lăudându-l pe copil.
Cu hiperactivitatea se asociază, însă, şi alte probleme: deficitul de atenţie (întotdeauna;
nu există ADHD fără deficit atentional).
Hiperactivitatea în sine, adică această incapacitate de a stă locului pentru o perioadă
lungă de timp, se reflectă în incapacitatea de a-ţi concentra atenţia pe o perioada lungă de timp.
Incapacitatea de a stă locului sau "nevoia de a se foi" se recunoaşte uşor la un copil, atât la
grădiniţă, cât şi la şcoală: copilul hiperactiv are tendinţa să se ridice de pe scaun, să scape pixul
pe jos pentru a fi nevoit să se aplece şi să le ridice, tinde să se întoarcă mereu la colegul din
spate pentru a vorbi, îi place să întrerupă educatoarea/învăţătoarea pentru a atrage atenţia
asupra lui.
În general, se remarcă printr-o agitaţie aproape continuă, pentru că orice copil
hiperactiv are tendinţa de a-şi consumă energia prin activităţi motorii; atunci când îi "expiră"
timpul pentru concentrare, concentrarea va fi întreruptă de o mişcare, după care copilul îşi
poate relua activitatea. În afară de acest deficit atentional, care apare întotdeauna, ADHD-ul se
mai poate asocia şi cu descărcări de agresivitate şi eventual cu un comportament opozant,
provocator.
Acest comportament presupune oponentă copilului la orice i se solicită; el reacţionează
la orice i se cere printr-un refuz, cu acel NU (deşi ulterior îndeplineşte sarcina cerută).
Totuşi, acest comportament opozant nu este întâlnit la toţi copiii hiperactivi şi nu trebuie
generalizat.
 Incindeta cazurilor de hiperactivitate este din ce în ce mai mare, iar părinţii ar trebui să
ia măsuri cât mai devreme; cu cât copilul este mai mic, cu atât îi va fi mai bine dacă învaţă din
timp să-şi gestioneze concentrarea atenţiei. Se poate evita astfel o problema des întâlnită la
copiii hiperactivi: când ajung la şcoală pierd foarte mult din informaţia care li se transmite şi
nu se pot concentra asupra unei sarcini (de exemplu, când învaţă să scrie sau să citească), iar
atunci primesc observaţii (mai ales că au şi un comportament perturbator, foindu-se des).
Pierzând din informaţii, copilul va greşi din ce în ce mai mult, iar observatile vor fi din
ce în ce mai frecvente, iar toate acestea îl vor face pe copil să nu-i mai placă la şcoală.buie
confundat cu perioada lui NU, care apare la majoritatea copiilor între 3 şi 7 ani.
Pe de o parte, copilul se simte bine şi îşi doreşte atenţia primită (pentru orice copil e
important să primească atenţie, fără să conteze sub ce formă o primeşte), însă pe de altă parte
nu se simte confortabil cu statutul pe care îl are, fiind respins atât de cadrul didactic, cât şi de
ceilalţi colegi. Mai ales dacă are şi descărcări de agresivitate - mai împinge sau plesneşte un
copil la un moment dat -, colegii pot ajunge să îl respingă, chiar dacă este un copil inteligent,
foarte plăcut şi simpatic. Un astfel de copil ajunge să se simtă respins, se izolează şi nu-i va
mai plăcea şcoală.
Pentru a evita astfel de situaţii, copiii trebuie ajutaţi să-şi modeleze concentrarea
atenţiei şi să şi-o gestioneze de mici, adică din momentul în care părintele descoperă anumite
simptome ale hiperactivităţii. Atenţia concentrată se antrenează: se începe cu sarcini cu
complexitate redusă (care presupun şi o durata mai scurtă de timp pentru concentrare şi
implicit pentru finalizare) şi se creşte progresiv complexitatea sarcinii, de la o zi la altă,
crescând, astfel, durata concentrării atenţiei copilului.
În concluzie, părinţii trebuie să ştie că, deşi poate reprezenta un dezavantaj,
hiperactivitatea se poate transformă într-un avantaj dacă ei sunt conştienţi de acest lucru şi sunt
consecvenţi în ceea ce priveşte modelarea copilului.
Este important că cel mic să înveţe că ceea ce lasă în urmă să fie finalizat. Asta nu
înseamnă că trebuie să se concentreze până la final pe o sarcina anume, pentru că îi este greu.
Nu este însă nimic rău în a alterna activităţile, inclusiv temele, dearece această modalitate
satisface nevoia copilului de noutate şi de alternanţa şi ajută, de multe ori, la o mai bună
rezolvare a sarcinilor. SănătateCauze şi manifestări ale sindromului hiperkinetic Cauze şi
manifestări ale sindromului hiperkinetic Cătălina Panainte, 15 Iulie 2009
Sindromul hiperkinetic cu deficit de atenţie (ADHD) este o tulburare de comportament
a copilului, care se manifestă prin deficit de atenţie şi dificultăţi în desfăşurarea unei sarcini.
Această afecţiune este frecvent întâlnită, debutează în copilărie, dar poate persista şi la vârsta
adultă. Dacă nu este depistată şi tratată corespunzător, poate perturba semnificativ activitatea
socială, şcolară sau profesională.
Cercetările au demonstrat că sindromul hiperkinetic cu deficit de atenţie se transmite
genetic, de la părinţi la copii. Pentru ca predispoziţia să ducă la apariţia ADHD, factorii
genetici trebuiesc corelaţi cu factorii de mediu (psihosociali), aşa numitul context
biopsihosocial. Interacţiunea părinte-copil este considerată ca fiind un factor favorizant. Un
mediu familial cu factori majori de stres contribuie la instalarea simptomelor de ADHD.
 Simptomele de bază ale sindromului hiperkinetic cu deficit de atenţie sunt următoarele:
- neatenţia, caracterizată printr-o slabă concentrare asupra efectuării unei sarcinii şi
uşoara distractibilitate de către stimulii exteriori;
- impulsivitatea poate duce la implicarea copilului în activităţi riscante, fără ca acesta să
ţină seama de consecinţe;
- hiperactivitatea/agitaţia şi comportamentul neadecvat.
În perioada preşcolară, cele trei simptome caracteristice (neatenţia, hiperactivitatea şi
impulsivitatea) fac parte din comportamentul normal al copilului. De aceea, este dificil de
diferenţiat ADHD de comportamentul normal specific vârstei. Simptomele devin evidente sau
sunt accentuate, odată cu începerea activităţii şcolare, deoarece mediul social şi cerinţele
prevăzute de programa şcolară solicită tocmai acele abilităţi care, în cazul copiilor cu ADHD,
nu sunt deloc punctele lor tari.
În perioada adolescenţei, între 13-18 ani, tulburarea este relativ stabilă. În schimb, dacă
nu se intervine terapeutic, problemele pot să persiste sau să se agraveze. Adolescenţii cu
neatenţie vor avea performanţe şcolare slabe, care devin evidente mai ales la schimbarea şcolii
sau la trecerea în gimnaziu sau liceu.
Familia unui copil hiperkinetic este de multe ori în dificultate. Părinţii trebuie să
urmărească atent comportamentul copilului şi trebuie să înveţe să răspundă adecvat. Există
numeroase dovezi care evidenţiază că ADHD se asociază frecvent cu una sau mai multe
tulburări mentale, precum dislexia, tulburarea de opoziţionism provocator, tulburarea de
conduită, tulburările afective (depresia) şi tulburările anxioase. Tratamentul hiperactivităţii va
contribui la controlul simptomelor, permiţând o creştere şi dezvoltare normală.
Este recomandat ca părinţii să solicite sfatul medicului în următoarele situaţii:
Se foieşte, nu poate sta aşezat, nu-şi aşteaptă rândul, aleargă excesiv, pare tot timpul
"pe picior de plecare", sunt doar câteva din caracteristicile copilului cu sindrom hiperkinetic cu
deficit de atenţie (ADHD).
Potrivit specialiştilor, această tulburare neurobiologică a devenit una dintre cele mai
frecvente afecţiuni comportamentale întâlnite la copii.
Părinții trebuie să ştie că această tulburare se caracterizează prin neatenţie,
hiperactivitate şi impulsivitate. Aceste simptome pot apărea în orice context social, fie la
grădiniţă sau şcoală, fie acasă.
Medicii au observat că băieţii sunt mai frecvent diagnosticaţi cu ADHD decât fetele.
Simptomele pot varia în funcţie de sex, astfel la baieţi sunt observate mai des semne precum
impulsivitate şi hiperactivitate, în timp ce în cazul fetiţelor, neatenţia este cea care predomină.
 Identificat la timp, poate fi tratat cu success susţin specialiştii. Din acest motiv, un
părinte /un cadru didactic trebuie ăa recunoască simptomele.
În cazul în care observi că micuţul tău este hiperactiv şi prezintă simptome precum: se
foieşte, nu poate sta aşezat, vorbeşte mult şi fără să se gândească înainte, îi întrerupe pe ceilalţi,
are dificultăţi în menţinerea atenţiei, nu ascultă, nu duce lucrurile până la capăt, nu se
organizează, pierde lucruri importante, este recomandat să se consulte un specialist.
Neidentificat la timp şi netratat, ADHD-ul poate avea consecinţe grave pe termen lung,
care pot duce la eşec şcolar, depresie, probleme de interacţiune socială, dificultăţi în găsirea şi
păstrarea unui loc de muncă.
Potrivit organizaţiei Salvaţi Copiii România, într-un număr îngrijorător de grădiniţe şi
şcoli generale sunt exercitate presiuni asupra familiilor în care copilul are un astfel de
diagnostic, în vederea excluderii acestuia din colectivul de elevi şi mutării lui într-o altă
unitate. În plus, în clasele în care sunt integraţi aceşti copii, sunt utilizate tehnici şi metode de
disciplinare care nu doar că nu îşi dovedesc eficienţa în procesul de disciplinare a copilului,
dar generează efecte negative asupra dezvoltării psihosociale a acestora şi menţin sau
contribuie la creşterea frecvenţei comportamentelor problematice în clasă.
Printre criteriile de diagnostic pentru ADHD ar trebui sa se regăsească urmatoarele:
- omiterea frecventă a detaliilor
- greșelile din neatenție
- dificultăți în sustinerea atenției în sarcini sau la joacă
- copilul pare deseori ăa nu ascultă atunci când i se vorbește direct
- evitarea sarcinilor care presupun efort mental susținut
- distragerea cu ușurință de la stimulii externi
- copilul este uituc
- apare nervozitatea sau agitația atunci cand trebuie să aștepte
- nu reușește să se joace in liniște
- adesea vorbește excesiv și răspunde la întrebări înainte ca acestea să fie adresate
- întrerupe sau deranjează pe cei din jur.