Dragostea în poeziile Eminesciene

Iubirea apare încă din primele poezii ale lui Mihai Eminescu, iar poeziile care au ca

temă iubirea au creat saltul uluitor în dezvoltarea liricii noastre.Nici postumele

poetului nu rămân străine de setea de iubire și explozia de iubire, cum sunt

,,Frumoasă- i”, ,,Copilă înger”, etc. Poetul își află liniștea într- o armonie

supremă, a cărei pace îmbie la liniștea binemeritată după aprigele frământări ale

vieții. Cugetul poetului se regăsește și- și găsește mângâierea într- o noapte de

iubire:

,,Astfel de noapte bogată;

Cine pe ea n- ar da viața toată?”

În poeziile lui Eminescu iubirea este un vis, un ideal mereu neîmplinit unde natura

apărea ca un spațiu feeric, elementele acesteia constituind motive romantice:

codrul (spațiu magic), teiul (arbore sfânt), lacul (element al visului de iubire), luna

și mulțimea de flori. Dacă citim poeziile închinate dragostei, remarcăm că

Eminescu reface destinul Luceafărului, el trăiește visul unei iubiri pământene mereu

neîmplinite.

În multe din creațiile eminesciene prezențele feminine se asociau cu imaginea unor

semidivinități, niște creații ale gândirii, divinizarea frumuseții de femeie:

,,Rafael, pierdut în visuri ca- ntr- o noapte înstelată

Suflet îmbătat de raze și d- eterne primăveri

Te- a văzut și- a visat raiul cu grădini îmălsămate

Te- a văzut plutind regină printre îngerii din cer.”

Iubirea reflectată în poeziile lui Eminescu apare alături de natură pentru și nu se

reduce însă la bucuria clipei, ci presupune o mare profunzime, iar dorința

îndrăgostiților este de a se pierde in adâncul pădurii cuprinși de fiorul iubirii,

pentru care renunță la propria identitate.

Poezii care au ca temă iubirea:

Opus sensului armonizator conceput ca principiu cosmic, iubirea apare în câteva

din poemele eminesciene, ca aspirație spre neființă. În ,,Înger și demon” fiecare

dintre cei doi termeni ai cuplului reprezintă negația violentă, totală:

,,Ea un înger ce se roagă- El un demon ce visează

Ea o inimă de aur- El un suflet apostat

El în umbra lui fatală, stă- ndărătnic rezemat

La picioarele Madonei, tristă, sfântă, Ea veghează.”

Erotica eminesciană este doar în mod excepțional o celebrare a prezenței iubirii și

în mod obișnuit o evocare sau o invocare a ei prin amintire sau prin vis.

Sara pe deal:

,,Sara pe deal” asemenea unui cântec de dragoste, comunică emoția puternică a

poetului care așteaptă cu înfrigurare ceasul înserării pentru a întâlni iubirea vieții

lui ,,pe deal” sub un salcâm, unde vor uita clipele de singurătate, durerea și

tristețea celor din jur:

,, Lângă salcâm sta- vom noi noaptea întreagă,

Ore întregi spune- ți- voi cât îmi ești de dragă.

Floare albastră:

Poezia are ca motiv floarea albastră, un motiv romantic care apare și în alte

literaturi și este concepută din două părți care corespund celor două idei:

cunoașterea filozofică absolută și cunoașterea terestră prin intermediul dragostei. În

primele trei strofe iubita aduce reproșuri, care sugerează izolarea lui în universul

fericit, dar mic al lumii pământești. Apoi sunt surprinse gesturi tandre, calde,

ocrotitoare: ,, Dulce netezindu-mi părul”. În partea a doua iubita este vicleană,

ademenitoare promițând- i lui o lume de bucurii și farmec. Cadrul natural este

special, plin cu verdeață, stânci, prăpăstii. Ultima strofă aduce ideea despărțirii, a

stingerii dragostei și este subliniată intensitatea trăirii generată de contrastul

dintre iluzie și realitate.

Lacul:

In ciuda simplității aparente a poeziei, din text se degaja o vraja aparte datorita

muzicalității versurilor, imaginilor artistice. O poezie de o mare sensibilitate în care

motivul naturii și iubirii se imbină armonios. Visul de dragoste este înfățișat cu

intensitate. Deși întâlnirea îndrăgostiților nu are loc, sentimentul puternic al

dragostei nu dispare.